„Apostoli de la margini, adunați-vă aici, in satul Ghetsimani, îngropați trupul meu, iar Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește duhul meu.”(Svetilna praznicului)

 

Părintele Iachint Unciuleac: Cuvânt la Adormirea Maicii Domnului

 „Apostoli de la margini, adunați-vă aici, in satul Ghetsimani, îngropați trupul meu, iar Tu, Fiule și Dumnezeul meu, primește duhul meu.”(Svetilna praznicului)

Iubiți credincioși,

Cu un glas ca acesta, a chemat oarecând Maica Domnuluipe cei doisprezece slăviți Apostoli, ce vesteau în toată lumea pe Hristos, ca să o petreacă pe ultimul ei drum de pe pământ. Cu un glas ca acesta, ne chemă Stăpâna noastră și pe noi, credincioșii, ca să ne adunăm o dată pe an la un loc, pentru a cinsti praznicul Adormirii ei cu smerite rugăciuni și cântări de laudă. Și ecoul acestui glas a răsunat adânc în sufletele noastre și ne-a ndreptat astăzi pașii pe cărarea cea mult umblată a sfintelor biserici, umplându-ne inimile de negrăită bucurie duhovnicească. Și iată cum s-a mutat de pe pământ Preasfânta Fecioară Maria:

După înălțarea Sa la Cer, Mântuitorul a încredințat pe Preacurata Maica Sa celui mai iubit ucenic al Său, Sfântul Ioan Evanghelistul. În casa acestul Sfânt Apostol, a petrecut Maica Domnului timp de cincisprezece ani până la slăvita sa mutare, fiind nelipsită de la toate adunările Sfinților Apostoli, de la rugăciunea cea sobornicească și de la agape.

Unii Sfinți Părinți mai adaugă că Maica Domnului a propovăduit o vreme Evanghelia lui Hristos în Insula Cipru, în Efes și în Sfântul Munte Athos. Iar către sfârșitul ei, retrăgându-se iarăși în Ierusalim, a petrecut numai în post, în milostenii și sfinte rugăciuni pe care obișnuia să le facă singură în grădina Ghetsimani, acolo unde S-a rugat cu sudori de sânge Preaiubitul ei Fiu.

Pe când era odată la rugăciune, apropiindu-i-se vremea adormirii ei, i s-a vestit de către Gavriil, cu trei zile mai devreme, că a sosit ceasul mutării sale la dulcele ei Fiu, Iisus Hristos. Bucurându-se nespus, a alergat mai întâi la rugăciune în Ghetsimani, apoi, mulțumind pentru toate lui Hristos, s-a întors la Ierusalim, să gătească toate cele de îngropare. A chemat îndată pe rude, pe prietene și pe văduvele ce se hrăneau în casa sa, le-a vestit apropiata ei mutare de pe pământ și, după ce le-a învățat multe cuvinte de folos, mângâindu-le inimile sfășiate de întristare, a început a-și găti patul. În ceasul acela, s-a făcut, fără de veste, un vuiet mare și cutremur și îndată s-au văzut nori luminoși în jurul casei, care aduceau de peste tot pe slăviții lui Hristos Apostoli. Și, înțelegând pricina aducerii lor în Ierusalim, îndată s-au umplut de mare întristare, văzând pe Maica Domnului – singura lor mângâiere – că se duce din cele de aici. Apoi, mult mângâindu-i și pe ei și îndemnându-i să vestească peste tot Evanghelia lui Hristos, îndată s-a luminat fața ei, iar casa s-a umplut de bună mireasmă. Și, în clipa aceea, a adormit Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dând tuturor celor bolnavi vindecare de orice suferință.

După ce s-au împărțit multe milostenii la cei săraci și s-au dat la două văduve veșminte ale Maicii Domnului – brâul și cu omoforul, așa cum singură poruncise – tot norodul, ținând făclii în mână, a pornit cu acel sfințit pat către satul Ghetsimani, unde era gătit mormântul ei. Pe cale, s-au făcut multe vindecări de boli cu cei binecredincioși. Numai unui evreu necredincios, care se grăbea să răstoarne de pe pat trupul Maicii Domnului, i s-a adus aspră pedeapsă pentru îndrazneala sa, tăindu-i-se mâinile cu sabia de către un înger.

Dar, îndată crezând, a fost iarăși vindecat împreună cu toți cei de un gând cu el. Ajungând la mormânt, i s-a uns trupul cu miresme și, înfășurându-se cu giulgiu de in, s-a așezat înlăuntru și s-a pus o lespede de piatră la ușa mormântului. După trei zile, venind și Apostolul Toma din India, a dorit să vadă măcar trupul Maicii Domnului, ca să se mângâie și el puțin. Dar, o, minune! Desfăcându-se mormântul, nu s-a mai aflat trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ci numai singure giulgiurile, căci trupul ei a fost mutat cu totul la cer de Domnul nostru Iisus Hristos, unde de-a pururea stă mijlocind înaintea Preasfintei Treimi, pentru mântuirea sufletelor noastre.

Și, astfel, s-au risipit iarăși Apoatolii, fiecare la ale sale. Iar când se mai adunau împreună la Ierusalim la agape, puneau pe scaunul din mijloc, unde stătea mai înainte Maica Domnului, o bucată de pâine, în amintirea ei, ce se chema „panaghia”, adică, „partea Maicii Domnului”. La sfârșitul mesei, înălțau acea bucată de pâine în sus, întru pomenirea sdormirii ei, apoi cu toții gustau din ea, ca dintr-o pâine cu totul sfințită.

Iubiți credincioși,

Astăzi s-a mutat de pe pământ cortul cel ceresc, tronul cel de heruvimi, scaunul Fiului lui Dumnezeu. Astăzi, a adormit roaba Domnului, Maica Domnului Nostru, Mama întregii omeniri. Astăzi, s-a despărțit de cele pământești cea mai sfântă ființă omenească, cea mai binecuvântată între femei, cea mai devotată mamă!

Astăzi, s-au închis ochii cei mai limpezi, care au văzut atâtea taine și au slobozit atâtea izvoare de lacrimi. Astăzi, a tăcut limba cea mai neobosită în rugăciuni, care a vorbit de atâtea ori cu îngerii, care a dat nume Fiului lui Dumnezeu și a descoperit taine negrăite. Astăzi, s-au așezat pe piept mâinile cele mai nevinovate: de Fecioară și de Maică, ce au legănat cu sârguință pe Hristos, care s-au înălțat de atâtea ori la rugăciune, care s-au binecuvântat cu atâtea minuni și milostenii. Astăzi, a încetat să bată inima celei mai desăvârșite mame, în care au încăput atâtea taine, atâtea bucurii și lacrimi, atâtea săltări de veselie și lovituri de sabie!

Astăzi, s-a învăluit cu giulgiu fața aceleia care a umbrit cu milă fața întregii omeniri. Astăzi, s-a mutat cu pace aceea care a împăcat prin Hristos pe om cu Preamilostivul Dumnezeu. Astăzi, a intrat întru odihnă aceea care a liniștit inimile și sufletele omenești. Astăzi, s-a rupt o floare – cea mai frumoasă din câte au fost pe pământul acesta. Astăzi, s-a scuturat un trandafir, s-a mutat un crin la cer – crinul dumnezeieștii feciorii. Astăzi, s-a luat dintrre noi Maica Dumnezeului nostru, mijlocitoarea mântuirii noastre, acoperământul sufletelor noastre, candela cea veșnic aprinsă, Fecioara cea pururea vie, comoara cea nefurată, rugul cel nemistuit de foc, lâna cea plină de roua Duhului Sfânt. Astăzi, s-a luat de la noi podoaba Nazaretului, Bogăția Bisericii, Apărătoarea creștinătății, Biserica cea mai de taină, chivotul dumnezeirii, cămara cea încuiată, ușa cea nedeschisă de minte de om, muntele cel netăiat de înțelepciunea cuvântului. Astăzi, s-a înnoit casa lui Dumnezeu, astăzi, s-a închis cartea cea scrisă cu slove de foc, astăzi, s-a luat de pe pământ vasul Duhului Sfânt în care nu apă, nu hrană, nici mană cerească s-a pus, ci însăși văpaia Dumnezeirii s-a odihnit, fără a se arde, fără a se mistui. Astăzi, a adormit cu pace Mijlocitoarea tuturor creștinilor, Îmbărbătarea Apostolilor, Nădejdea cea bună a preoților, Acoperitoarea călugărilor, Hrănitoarea sărmanilor, Mângâietoarea văduvelor, Primitoarea străinilor, Alinarea bolnavilor, Încununarea fecioarelor, Veselia pruncilor, Bucuria tuturor mamelor. Astăzi, s-a mutat de pe pământ la cer Maica Domnului și Mama sufletelor noastre, aceea care va rămâne în veci și Maică, și Fecioară, și pentru toți Mijlocitoare. Pe aceasta, o laudă cu lacrimi Petru, pentru aceasta grăiește Pavel, pentru mutarea ei suspină Apostolii, pentru adormirea ei se tânguiește Ierusalimul, suspină micul Nazaret, plâng sărmanii și orfanii, mamele și fecioarele și toți săracii pământului. Dar, în același timp, pe aceasta o laudă îngerii în ceruri, o cinstesc heruvimii și serafimii, o odihnesc puterile de sus, o slăvesc creștinii de jos, o preamărește Biserica cu alese rugăciuni și cântări de laudă. Aceasta înțelegând-o toată zidirea lui Dumnezeu, în decursul celor douăzeci de veacuri, s-a silit să cinstească pe Maica Domnului cu tot ce păstrează în ea mai curat, mai sfânt, mai de preț. Florile și-au adus podoaba lor: crinii – aroma, trandafirii – petalele, busuiocul – mirosul. Păsările și-au adus cântecul lor nevinovat, soarele – razele cele de foc, luna – gingășia ei, cerul – zările albastre, codrii – tăcerea lor, munții – singurătatea, văile – murmurul izvoarelor, câmpiile – aroma florilor, iar marea – freamătul valurilor. Culorile și-au adăugat și ele frumusețea, iar oamenii – darurile lor. Cântăreții, dregându-și glasul, au cântat Fecioarei Maria cele mai alese melodii; pictorii, amestecându-și vopselele, au împodobit sfintele ei icoane și biserici cu cele mai mișcătoare culori. Preoții i-au înălțat cele mai alese rugăciuni, cele mai frumoase imnuri, cele mai deosebite slujbe. Căci ei i se cuvin cele mai frumoase, cele mai alese cântări, cele mai de preț podoabe, cele mai curate inimi de fecioare, de mame, de creștini.

Se cade, dar, ca nici noi, credincioșii, să nu lipsim de la praznicul cel luminat al Adormirii Născătoarei de Dumnezeu. Veniți, deci, frați creștini de pretutindeni, nu în satul Ghetsimani, ci în Biserica lui Hristos, ca să împodobim praznicul Stăpânei noastre cu smerite cuvinte de laudă și cântări duhovnicești. Veniți, râvnitorilor apostoli care încă vă trudiți pentru Evanghelia lui Hristos, ca să petrecem pe ultimul ei drum pe Maica Dumnezeului nostru. Veniți, smeriților călugări, ca să petrecem împreună la mormânt pe Apărătoarea sufletelor noastre. Veniți, cinstitelor femei și voi, adevărate mame, care v-ați sfințit mâinile cu nașterea de fii și v-ați împodobit casa cu zâmbet de copii ca, într-un cuget, să lăudăm adormirea cele mai sfinte femei. Veniți și voi, neîntinatelor fecioare și toți cei ce trăiți în sfântă curăție, ca să sărutăm cu lacrimi pe aceea care a fost și Maică și a rămas de-a pururea Fecioară. Veniți toți și toate, mici și mari, tineri și bătrâni, simpli și învățați, cu toții siliți-vă să împodobim praznicul Adormirii Maicii Domnului cu tot ce avem în sufletele noastre mai bun, mai sfânt, mai luminat. Și cei fierbinți la suflet, și cei căldicei la un loc adunați-vă. Și cei îndestulați, și cei flămânzi, la aceeași masă așezați-vă. Și cei ce ați postit, ca și cei ce nu ați putut posti în Postul Maicii Domnului din același ospăț duhovnicesc gustați. Și cei mângâiați, și cei întristați, și cei mulțumiți, și cei necăjiți, și cei ce simțiți bcurii în suflet, ca și cei ce purtați lacrimi în ochi, cu toții veniți, ca împreună să ne rugăm, să lăudăm și să prăznuim Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Niciunul din fiii Bisericii să nu lipsească. Nici rob, nici slobod, nici mic, nici mare, nici păcătos, nici vrednic. Și, împreună cu voi, aduceți Stăpânei noastre daruri alese și de preț – nu aur, nici argint, nu podoabe de mărgăritar, nici haine scumpe, nici fețe împodobite, nici inimi pline de îngâmfare. Ci aduceți împreună cu voi inimi pline de fapte bune, suflete stăpânite de dragostea lui Hristos, cugete îmbrăcate în veșmânt de smerenie, gânduri îngrădite cu sfânta rugăciune, ochi senini împodobiți cu lacrimi, mâini sfințite prin milostenie, brațe binecuvântate cu nașterea de fii, limbi dăruite cu cântări duhovnicești, trupuri împodobite cu neîntinata feciorie, fețe senine de creștini. Căci acestea sunt podoabele noastre. La acestea, adăugați incă și credința cea vie ce vă stăpânește, dragostea care vă călăuzește, râvna mântuirii, bucuria inimii, sinceritatea, umilința, căldura Duhului Sfânt. Fiecare din noi să aducă câte ceva. Iar cel care nu are nimic cu ce împodobi icoana Adormirii Maicii Domnului sa-i dăruiască măcar o mică rugăciune, o metanie, un cuvânt bun sau cel puțin un singur fir de floare să așeze sub icoana ei și acest mic dar poate face mai mult decât cei doi bănuți ai văduvei.

Iubiți credincioși,

Sunt mai bine de douăspreece ore de când clopotele vestesc praznicul Adormirii Maicii Domnului, de când ușile bisericii sunt deschise și sânii ei plini de credincioși, de când stranele răsună de duioasele cântări ale Prohodului însoțite de rugăciuni și cuvinte de laudă. Dar, pentru a dobândi întotdeauna ajutorul și mijlocirea Preasfintei Stăpâne de Dumnezeu Născătoare ce se roagă neîncetat pentru noi Preasfintei Treimi, nu ne este de ajuns numai atât. Este neapărată nevoie să urmăm, după putere, și pilda vieții ei. Altminteri, fără folos vor rămâne rugăciunile noastre, fără ecou cântările, fără valoare cuvintele noastre de laudă, fără sens buchetele de flori pe care le așezăm cu grijă sub icoana Maicii Domnului.Dealtfel, ne este cunoscut că omul, în toate împrejurările vieții sale, simte nevoia unor mijlocitori care să-l sprijine, să-l îmbărbăteze, să vorbească pentru el. Poate fiecare dintre noi am fost mânați de nevoie să batem la ușa cuiva care ne-ar putea face bine. Știți ce fior ne stăpânește atunci, cu câtă greutate urcăm treptele casei, cu câtă emoție batem la ușă, cu câtă înfrigurare așteptăm dinăuntru un răspuns și, dacă ni se deschide ușa, cu câtă încetineală pășim pragul și începem a ne spune păsul inimii. Ba, de multe ori, ieșim ieșim de acolo fără să aflăm ceea ce căutăm. Dacă am avea un prieten să mijlocească la ușă și la inima aceea, de multe sudori, emoții și lacrimi am fi scutiți și mult mai degrabă ni s-ar îndeplini cererile noastre! Tot așa și în viața creștină. Nu putem merge pe urmele lui Hristos, nu ne putem împărtăși din bucuria slavei Lui dincolo de mormânt fără să avem mijlocitori care să se roage pentru noi, care să vorbească în locul nostru, care să bată pentru noi la ușa miostivirii lui Dumnezeu. Și aceștia sunt toți sfinții din cer, începând cu Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria. Așadar, pentru a dobândi ajutorul ei cel puternic în necazuri, în boală, în supărări, în tot felul de ispite, trebuie să urmăm cu multă evlavie pilda vieții ei. Maica Domnului este adevărată pildă de smerenie, de rugăciune, de milostenie, de feciorie, de ascultare, de dragoste, de mamă devotată. Să urmăm, deci, în toate, Maicii Domnului nostru. În rugăciune, cât mai mult stăruiți; de Biserică, niciodată nu vă depărtați; cu toți oamenii, fără deosebire, trăiți în dragoste și pace. De săraci, nu vă îngrețoșați; de naștere de fii, niciodată nu vă lepădați; fecioria și curăția, ca pe cele mai alese flori să le păziți. De ură, de răzbunare, de judecăți și ceartă, în toată viața să fugiți; în boli fiind, nu slăbiți; în ispite căzând, nu vă pierdeți; în sărăcie ajungând, nu cârtiți; pe patul de moarte zăcând, nu deznădăjduiți, ci, neîncetat rugându-vă, cereți mila și ajutorul Maicii Domnului.Sănătoși fiind, cercetați pe cei din suferință; îndestulați de pâine, nu uitați de săracii lui Hristos. Pace în suflet având și în casa dumneavoastră, împăcați pe cei certați, liniștiți pe cei tulburați și mare plată în cer veți dobândi prin mijlocirea Stăpânei noastre. Pe lângă toate acestea, nu uitați că înaintea noastră se află o ușă încuiată pe care, vrând noi sau nevrând, va trebui odată să o deschidem. Este ușa morții. Și numai Dumnezeu știe ce ni s-a gătit dincolo. Dar, de vom urma vieții cele curate a Apărătoarei noastre, vom dobândi și în ceasul acela înfricoșător mijlocirea ei și așa vom trece pragul acestei vieți cu multă nădejde și pace în suflet. Cu niște îndemnuri ca acestea, întoarceți-vă la casele dumneavoastră, acolo unde vă așteaptă toți cei dragi, acolo unde vă așteaptă bucuriile și lacrimile vieții, suferințele și încercările familiei, acolo unde vă așteaptă sapa, furca suau condeiul cu care vă câștigați pâinea cea de toate zilele și nu uitați de pilda vieții Maicii Domnului, nici de sfaturile Bisericii. Și, pentru ca să ne arătăm recunoștința față de Stăpâna noastră, să facem început de fapte bune chiar din ziua aceasta. Să începem cu sfânta rugăciune, pe care Maica Domnului a iubit-o atât de mult. Întorcându-ne, așadar, pe cale, să zicem fiecare din noi, în cugetul nostru, o mică rugăciune către Apărătoarea noastră, după râvnă și putere. Un acatist, un paraclis, o cântare de laudă sau măcar să rostim de mai multe ori cuvintele acestea: „Bucură-Te, cea plină de Dar, care întru adormirea ta nu ne lași pe noi!”

Amin.

Extras din cartea Mari duhovnici români despre Maica Domnului