Rugăciuni la Maica Domnului

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de boală

Vasili Maksimov, Soțul bolnav

O, Maică Sfântă a celor ce cheamă cu evlavie numele tău! O, grabnică ajutătoare a neamului creștinesc, nădejde a celor deznădăjduiți! La tine alerg când mă aflu în necazuri și în dureri, așteptând milostivirea ta.

Nici un muritor nu a cunoscut o durere mai mare decât a ta atunci când L-ai văzut pe Preadulcele tău Fiu răstignit pe cruce. Nici o mamă nu a plâns pentru fiii ei cât ai plâns tu pentru căderile și durerile noastre. O, câte icoane ai udat cu lacrimile tale, ca să vădești creștinilor grija pe care le-o porți. Cum ai făcut să izvorască lacrimi din ochii tăi zugrăviți de mâini omenești!
 

Știind marea ta grijă pentru cei ce laudă numele tău, te rog, Preacurată, vezi suferința mea și neputințele mele, Preasfântă Fecioară, și nu mă lăsa să fiu biruit de ele. Știu minunile tale, știu dragostea pe care o arăți neamului creștinesc. De multe ori, te-ai arătat în chip minunat și ai dăruit vindecare celor dreptcredincioși.

Ajută-mă, Maică Preasfântă, ca, simțind acoperământul tău cel sfințit, să te cinstesc împreună cu toți îngerii și sfinții în toate zilele vieții mele. Amin.

Rugăciuni pentru bolnavi și învățături de credință ortodoxă despre boală, Editura Christiana și Sfânta Mănăstire Nera, București, 2001, pp. 65-66.

 

Rugăciune a Părintelui Sofian Boghiu către Maica Domnului

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai adus pe pământ Lumina întregii zidiri, luminează întunericul minții și al inimilor noastre, ca să ne cunoaștem păcatele, să ne căim pentru ele și să nu le mai săvârșim.

Maica Domnului – simbolul Bisericii, tu, care ai născut cu trup pe Împăratul păcii, sădește în noi pacea Fiului tău și gonește din sufletele noastre viforul patimilor.

Tu, care ești izvor nesecat de vindecări, tămăduiește neputințele noastre și ne alină durerile, că toate le poți câte le voiești, ca o Maică a Celui Atotputernic. Amin.

Rugăciunea Sfântului Grigorie Palama către Maica Domnului

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog. Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare. Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit. Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună. Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios.

Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi. Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune. Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.

Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului. Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate. Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.

Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup. Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc. Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor. Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu (ce se spune mai ales înainte de a se împărtăși)

Maică a lui Dumnezeu, fără prihană și mai presus de toată mintea și de tot cuvântul; o, Fecioară Preasfântă, care covârșești însăși fecioria ca ceea ce mai înainte de nașterea cea dumnezeiască ai fost fecioară mai presus de toate fecioarele și aceeași ai rămas și întru naștere, și după ea; prin care firea oamenilor cea căzută de demult și depărtată de la Dumnezeu, prin iubirea de oameni cea negrăită și prin pogorârea cea neasemănată, s-a unit cu firea cea dumnezeiască și fericită, care nicidecum n-a suferit despărțire, amestecare sau schimbare; prin care și după această unire negrăită și împăcare, căzând din cuviință prin zavistia vicleanului și prin ușurința minții noastre, suntem chemați iarăși la pocăință și pe Fiul tău și Dumnezeul nostru Îl avem milostiv către noi prin mijlocirile tale cele neobosite către Dânsul și prin rugăciunile tale cele prea lucrătoare.

Ție, Stăpână, mă cuceresc și pe tine te rog, cea milostivă și iubitoare de oameni, Maica lui Dumnezeu Cel milostiv și iubitor de oameni: stai lângă mine în ceasul acesta când, mai mult decât oricând, am trebuință de acoperământul și sprijinul tău. Că, de vreme ce sunt cu totul necurăție și noroi al păcatelor și, mai cuprinzător a zice: locaș al tuturor patimilor pierzătoare de suflet și voiesc să mă apropii de Preacuratele și Înfricoșătoarele Taine ale Fiului tău și Dumnezeului nostru, mă îngrozesc și sunt ținut de cutremur, cugetând la mulțimea fărădelegilor mele. Căci care din simțurile mele nu le-am folosit rău eu, ticălosul? Care meșteșugire satanicească nu am lucrat-o cu fățărnicie, cu bună voire și covârșire? Cu ce gânduri necuvioase și năluciri deșarte nu m-am stricat? Care chip de robie nu a stăpânit cu desăvârșire mintea mea? Că nu numai că mă port ca un robit de patimile cele ticăloase în care am căzut și care stăpânesc mintea mea, nici numai de acele fapte și vorbe străine care au intrat în sufletul meu prin cele cinci simțiri și care mi s-au făcut idoli răi, risipindu-mi socoteala cea bună, ci și cele ce încă nu s-au făcut, nici se vor face, și cele ce nu s-au auzit, nici nu s-au văzut, adunându-le mintea mea cea pătimașă și copilărească, avându-l în ajutor pe făcătorul răutății, mi-au cheltuit vremea vieții mele celei păcătoase. Și, aflându-mă eu, ticălosul, întru atâta mulțime de rele, am cugetat, o, Stăpână, să mă apropii de Tainele cele dumnezeiești și mai presus de fire. Dar mă tem ca nu cumva să fiu legat de mâini și de picioare, ca cel neîmbrăcat cu haină de nuntă, și să fiu aruncat ca un nevrednic în întuneric și, în loc de luminare și de împărtășire cu darul cel dumnezeiesc, să fiu osândit în locuința întunericului, cea potrivită mie.

Dar ce să fac?

De mă voi împărtăși cu Tainele cele înfricoșătoare cu nevrednicie, niște pedepse ca acestea și mai rele decât acestea aștept să pătimesc.

Iar dacă voi petrece multă vreme neîmpărtășit de acestea, punând înainte nevrednicia, nebăgând de seamă, voi cădea în adânc de rele, făcându-mă astfel vinovat de aceleași pedepse sau de unele și mai mari.

Deci, strâmtorat sunt din amândouă părțile. De aceea, și alerg la tine, Ajutătoarea cea tare și nebiruită; milostivește-te, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, și, folosind îndrăzneala ta cea de Maică către Fiul tău, cere-mi mie iertare de greșalele mele cele făcute mai înainte și mă arată nevătămat de focul cel arzător al Tainelor Lui cele făcătoare de viață. Iar, mai ales, fiindcă ai unite în tine puterea și iubirea, învrednicește-mă să mă curățesc și să mă luminez prin împărtășirea acestora și îmi ajută să petrec rămășița vieții mele întru pocăință, în sfințenie și în smerenie, în lucuri, în cuvinte și în gânduri. Și fii lângă mine de-a pururea, îndreptând toate mișcările sufletului meu, sprijinindu-mă, povățuindu-mă, surpând puterile cele potrivnice, păzindu-mă și ocrotinu-mă din toate părțile ca pe un rob netrebnic al bunătății tale.

Cu adevărat, Stăpână cu totul binecuvântată, să nu întorci deșarte rugăciunile mele cele nevrednice și ticăloase, ci stai lângă mine și mă ajută în viața aceasta, în vremea ieșirii sufletului meu cel ticălos și la Judecata cea înfricoșătoare și nemitarnică ce va să fie și să mă izbăvești de toate cele rele. Ca, fiind mântuit cu darul tău, să te binecuvintez și să te preamăresc și, luminându-mă cu razele tale, să mă îndrept spre lauda, slava și închinăciunea Treimii Celei preabune, fericite și atotlucrătoare, în vecii vecilor. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 104-107.

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu (a Sfântului Ioan Damaschinul)

Notă: Această rugăciune este atribuită Sfântului Ioan Damaschin în Apanthisma (culegere de rugăciuni ale Sfinților Părinți adunate de Sfântul Nicodim Aghioritul). Există însă și părerea că această rugăciune are ca autor pe Sfântul Efrem Sirul. În cartea Rugăciunile Postului Mare (apărută la Editura Egumenița cu binecuvântarea Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului), este numită „Rugăciunea a șasea către Născătoarea de Dumnezeu, a Sfântului Efrem Sirul”, cu mențiunea că Apanthisma o atribuie Sfântului Ioan Damaschin. 

Născătoarea Luminii celei neînserate, ia aminte la mine, cel ce mă mărturisesc ție.

Că m-am întinat și m-am spurcat, și cu totul m-am întunecat eu, ticălosul, cu păcatele mele cele multe, care, suspinând, strigă acum asupra mea către Jucecătorul cel nemitarnic, aducând asupră-mi, vai mie, și martori: cerul împreună cu soarele și stelele.

Viforul gândurilor m-a cuprins și mă afund întru deznădejde. Iar sufletul meu plin de cutremur așteaptă hotărârea.

Născătoare de Dumnezeu, toată nădejdea mea spre tine am pus-o eu, ticălosul.

Iată, fața mea este plină de rușine, ci roagă-te neîncetat Celui pe Care L-ai născut să Se milostivească spre mine, nevrednicul. Dezleagă legăturile mele cele nedezlegate, ceea ce ai născut lumii pe Izbăvitorul. Albește-mă cu lacrimile pocăinței pe mine, cel ce m-am înnegrit și întunecat. Ridică-mă pe mine, cel omorât de trândăvia cea multă, ceea ce ai născut Viața mea. Și mă întoare pe mine, cel înstrăinat, către Dumnezeu și îngerii Lui.

Cu adevărat, minune mare este că a suferit Domnul păcatele mele. Cum de nu m-a pogorât de viu în fundul iadului pe mine, ticălosul? Cum de nu a trimis de sus toiag sau sabie, să mă bată? Numai tu, cu adevărat, Stăpână, mi-ai dăruit viață cu rugăciunile tale, așteptând pocăința mea, pe care tu însăți, Preabună, dă-mi-o mie, robului tău. Că tu îmi ești zid și liman, și tărie.

Strălucește peste mine lumina feței tale celei dumnezeiești și mă scoală din somnul lenevirii. Dăruiește-mi umilință, suspin neîncetat și lacrimi fierbinți. Spală întinăciunile mele cele sufletești și dă-mi iertarea cea desăvârșită, ca ceea ce ești om purtător de Dumnezeu și ai născut Dumnezeu purtător de om.

Te voi vedea pe tine, Marie Preacurată, cu ochii gânditori și mă voi bucura. O, milostivire! O, nădejde ne-rușinată! O, viață și lumină dulce a robului tău! Primește rugăciunea aceasta din gură spurcată și lumbă întinată. Și mă izbăvește de patimi și de greșeli, și de necazuri, căci acum este vremea de ajutorare. Ca să se bucure de mine, Stăpână, îngerii și sufletele drepților. Iar eu, cu mulțumire și cu veselie, să măresc numele tău cel preasfânt, Prealăudată, ceea ce poți toate cele ce le voiești, că ai născut pe Dumnezeu. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 107-109.

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea întâi către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cea singură preacurată și cu sufletul și cu trupul, cea singură mai presus de toată curăția și întreaga înțelepciune și feciorie, ceea ce singură toată te-ai făcut lăcașul a tot Darul Preasfântului Duh și, de aici, și pe înseși puterile cele nematerialnice cu neasemănare le covârșești cu curăția și cu sfințenia sufletului și a trupului, caută spre mine, pângăritul și necuratul, și spurcatul și cu sufletul, și cu trupul, cu întinăciunea împătimirii și a vieții mele celei dezmierdate. Curățește-mi cugetul meu cel împătimit; spală și îndreptează-mi gândurile mele cele rătăcite și orbite; îndreptează-mi și povățuiește-mi simțirile mele.

Slobozește-mă de obiceiul cel prea-rău și urât care mă tiranisește, al necuratelor prinderi în minte și al patimilor. Oprește-mă dinspre tot păcatul cel cu lucrare și dăruiește trezvire și dreaptă socoteală întunecatei și ticăloșitei mele minți, spre îndreptarea greșelilor și a căderilor mele, ca, din întunericul păcatului izbăvindu-mă, să mă învrednicesc a te slăvi și a te lăuda cu îndrăzneală pe tine, cea singură adevărată Maică a adevăratei Lumini, a lui Hristos, Dumnezeul nostru; că tu singură împreună cu Dânsul și printr-Însul ești binecuvântaată și preaproslăvită de toată zidirea cea văzută și nevăzută, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunile Postului Mare, Editura Egumenița, Galați, pp.124-125.

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a doua către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Fecioară Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cea cu Dar Dăruită, Maică a lui Dumnezeu, preablagoslovită de Dumnezeu, preadăruită, încăperea dumnezeirii Unuia-Născut Fiu al Celui fără de moarte și nevăzut Părinte: Pleacă urechea ta și auzi graiurile mele care, din spurcatele și necuratele mele buze, se trimit. Căci, iată, din suflet zdrobit și din cuget smerit, la milosârdia ta am alergat. Deci să nu mă treci cu vederea pe mine, ticălosul, nici să mă lași să pier până în sfârșit eu, nevrednicul robul tău, ci rugăciunile tale cele de Maică folosindu-le, vindecă-mi ticăloșitul meu suflet, care rău s-a zdrobit cu patimile mele cele rele și viclene, pe care vrăjmașul cel rău și viclean, prin păcatele cele iubitoare de dezmierdări zdrobindu-l, la pământ l-a călcat.

Pentru aceea, de toată rușinea sunt plin și nu îndrăznesc, nici cutez să cer iertare păcatelor mele celor multe și vindecare rănilor mele celor nevindecate de la Iubitorul de oameni, Dumnezeul meu; căci am întinat biserica trupului și cu poftele cele necuvioase am pângărit-o pe dânsa cumplit, și toate simțirile, cu faptele cele fără de lege, le-am netrebnicit. De unde, nu am îndrăzneală să ridic mâinile mele spre Cer, pe care întru rele lucrări le-am întinat, și buzele mele să-mi deschid spre rugăciune, pe care cu ocărârile și cu clevetirile cele asupra aproapelui, le-am pângărit.

Pentru aceasta, Preacurată Stăpână, la negrăite îndurările tale mă arunc eu, ticălosul și curvarul; că nu am altă nădejde sau altă scăpare, fără numai pe tine singură, mângâierea mea și grabnic-sprijinitoare, bucuria sufletului meu, dezlegarea întristării, izbăvirea robiei, îndumnezeirea muritorilor, curățitoarea și scăparea noastră, ridicarea celor căzuți, ziditoarea din nou a sufletului și a trupului meu, izbăvirea de păcatele mele, picătura de Dumnezeu izvorâtoare a inimii mele celei uscate, făclie prea-strălucitoare a sufletului meu cel întunecat, îmbrăcăminte a goliciunii mele, odihnă și încetare a suspinurilor mele, prefacere a primejdiilor mele.

Că întru tine nădăjduiesc și întru tine mă laud.

Să nu îndepărtezi de la noi ocrotirea ta, ci ajută-ne și ne acoperă, și stai de față totdeauna. Că Se veselește de cererile tale Unul-Născut Fiul tău. Și cu mult mai vârtos El, Care între robi a voit a Se număra, va păzi Darul și porunca Sa către tine, ceea ce I-ai slujit Lui la Nașterea cea negrăită. Pentru care, Se și bucură de rugăciunile tale, ca pe a Sa socotind slava ta, și, după datorie, împlinește cererile tale. Numai să nu mă treci cu vederea pe mine, prea-ticălosul, nici faptele mele cele necuvioase să curme mila ta cea nemăsurată, Născătoare de Dumnezeu, numele cel prea-dorit mie; căci nici un semn de biruință nu este mai tare decât ajutorul tău.

Deci, la tine, cea prea-fără-de-prihană și mijlocitoarea lumii, întru pocăință cad și către tine, ceea ce ești întru nevoi grabnic ajutătoare și, după Dumnezeu, sprijinitoare, și, întemeiată și tare ocrotitoare a mea – eu, cel ce cu multe greșeli sunt vinovat, dintru adâncul inimii mele strig: Miluiește-mă, ceea ce ești iubitoare de bine și iubitoare de milosârdie, pe mine, cel ce de toată reaua putoare și de trândăvie sunt plin, și primește această ticăloasă și proastă cerere. Deși cu trândăvie și cu lenevire ți-o aduc ție, însă tu, cu cererile tale cele de Maică, bine primită fă-o Fiului tău și Dumnezeu, învrednicindu-mă Împărăției Cerurilor pe mine, care laud și binecuvintez pe Tatăl și pe Fiul, și pe Sfântul Duh, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunile Postului Mare, Editura Egumenița, Galați, pp.124-128.

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a treia către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Fecioară Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cea care L-ai născut pe Hristos, Mântuitorul și Dumnezeul nostru, spre tine îmi pun toată nădejdea și întru tine mă bizui, ceea ce ești mai înaltă decât toate puterile cele cerești.

Tu pe mine, prea-fără-de-prihană, cu Dumnezeiescul tău Dar păzește-mă. Ocârmuiește-mi viața și către sfântă voia Fiului tău și Dumnezeului nostru, povățuiește-o.

Tu îmi dăruiește lăsare greșelilor.

Fii mie scăpare, acoperământ și sprijin, și povățuitoare care mă treci la viața cea veșnică. Și, în ceasul cel înfricoșat al morții mele, Stăpâna mea, să nu mă părăsești pe mine, ci grăbește spre ajutorul meu și răpește-mă din tirania cea amară a dracilor; că întru voia ta ai puterea, ca o Maică cu adevărat a lui Dumnezeu și ca una ce peste toate stăpânești.

Primește, preamilostivă și preasfântă Stăpână, Maică a lui Dumnezeu, cinstite daruri și ție numai potrivite, de la noi, nevrednicii robii tăi, ceea ce din toate neamurile ești aleasă, ceea ce decât toată zidirea celor cerești și a celor pământești te-ai arătat mai înaltă, fiindcă, prin tine, pe Fiul lui Dumnezeu L-am cunoscut, prin tine, Domnul Puterilor a fost cu noi și ne-am învrednicit sfântului și preacuratului Său Trup și Sânge.

Fericită ești tu între neamurile neamurilor, de Dumnezeu fericită, ceea ce ești mai strălucită decât Heruvimii și mai slăvită decât Serafimii.

Și acum, Prealăudată, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, să nu încetezi solind pentru noi, nevrednicii robii tăi, ca să ne izbăvim de toată bântuirea răului și vicleanului și de toată înconjurarea și să fim păziți nepătrunși de toată asuprirea cea înveninată; însă și până în sfârșit, cu rugăciunile tale păzește-ne neosândiți pe noi, ca, întru sprijinul și cu ajutorul tău mântuindu-ne, slavă și laudă, și mulțumire, și închinăciune totdeauna lui Dumnezeu, Unuia în Treime și Ziditorului tuturor, să Îi înălțăm.

Stăpână preabună și prea-de-bun-neam, Maică a lui Dumnezeu Celui bun și întrutot bun și preabun, caută spre rugăciunea nevrednicului și netrebnicului robului tău, cu ochiul tău cel milostiv, și fă cu mine după multă mila negrăitei milosârdiei tale; și treci cu vederea greșelile mele cele cu cuvântul și cele cu lucrul, cele cu fiecare simțire, de voie și fără de voie, cele întru cunoștință și întru necunoștință; și mă înnoiește pe mine tot, și biserică mă fă a Preasfântului și De-viață-Făcătorului și Prea-Stăpânitorului Duh, Care a locuit și a umbrit în preacuratul tău pântece, puterea Celui Preaînalt; că tu ești ajutătoarea celor necăjiți, ocrotitoarea celor ce se primejduiesc, mântuitoarea celor înviforați, liman al celor ce sunt întru furtună, părtinitoarea și sprijinitoarea celor împresurați.

Dăruiește umilință robului tău, alinare gândurilor, bună statornicie minții, minte întreg-înțeleaptă, trezvire sufletului, cuget smerit, așezare cu sfințită cuviință și trează, năravuri pricepute și înfrânate, semnele care arată buna așezare cea din lăuntru a sufletului și pacea pe care Domnul nostru a dăruit-o ucenicilor Săi.

Să ajungă rugăciunea mea la biserica ta cea sfântă și la lăcașul slavei tale.

Să pice ochii mei izvoare de lacrimi, ca să mă speli pe mine cu lacrimile mele și să mă lămurești cu curgerile lacrimilor mele, curățindu-mă de spurcăciunea patimilor.

Zapisul greșelior mele șterge-l. Risipește norii mâhnirii mele, negura gândurilor și tulburarea. Viscolul și vijelia patimilor, departe fă-le de mine și întru netulburare, și întru alinare, păzește-mă.

Mărește inima mea cu mărime duhovnicească.

Veselește-mă și bucură-mă cu bucurie negrăită și cu veselie neîncetată, ca, pe căile drepte ale poruncilor Fiului tău, cu alergare dreaptă să alerg și să merg cu conștiință nemustrată și cu petrecere nepoticnită.

Dă-mi încă și rugă curată mie, celui ce mă rog către tine, ca, întru minte netulburată și cu gând nerăspândit, să cuget neîncetat, cu suflet nesățios, noaptea și ziua, cuvintele Dumnezeieștilor Scripturi și să cânt întru mărturisire și, întru bucuria inimii, să mă rog, spre slava și cinstea, și marea cuviință a Unuia-Născut Fiului tău, a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunile Postului Mare, Editura Egumenița, Galați, pp. 129-132.

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a patra către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Stăpâna mea, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, cu Dar dăruită a lui Dumnezeu Născătoare, prea binecuvântată, de Dumnezeu Dăruită Maică a lui Dumnezeu, încăperea Dumnezeirii Unuia-Născut Fiu al Tatălui Celui fără de moarte și nevăzut, scaunul în chipul focului, mai preaslăvită decât cei în patru chipuri, preacurată, prea nevinovată, prea nepângărită, prea fără de prihană, prea lăudată, prea nestricată, preafericită, prea nevătămată, preacinstită, întru tot binecuvântată, prea pomenită, prea dorită; fecioară cu sufletul și cu trupul, și cu mintea; jilțul Împăratului Celui ce este pe Heruvimi; ușă cerească prin care cei de pe pământ la ceruri alergăm; Mireasa lui Dumnezeu, prin care cu Dânsul ne-am împăcat; minune neînțeleasă, auzire netâlcuită, arătare a Dumnezeieștii taine celei ascunse, apărătoare cu totul nebiruită, sprijin tare, izvor de viață primitor, noian neîmpuținat și nedeșertat al Dumnezeirii și negrăitelor daruri și hărăziri, înălțime mai înaltă decât cereștile și netrupeștile Puteri, adânc necercat al înțelegerilor celor ascunse, slava și cinstea cea de obște a firii, dăruirea tuturor celor bune.

 

Cea, după Sfânta Treime, Stăpâna tuturor făpturilor; cea, după Mângâietorul, altă mângâietoare și, după Mijlocitorul Hristos, mijlocitoarea a toată lumea; căruța Soarelui Celui gândit, primitoarea Luminii celei adevărate, care luminează pe tot omul ce vine în lume, ceea ce porți în brațe pe Cel Ce poartă toate cu cuvântul gurii Lui, îmbrăcămintea cea neîntinată a Celui Ce Se îmbracă cu lumina ca și cu o haină; podul a toată lumea, care la Cerul cel mai presus de lume ne sui pe noi; cea mai presus decât Heruvimii, mai preaslăvită, fără de asemănare, decât Serafimii și mai cinstită decât toată zidirea; strălucirea Îngerilor, mântuirea oamenilor; cea care la Cer ne sui pe noi; Maica și roaba Soarelui Celui neapus, raza zilei celei adevărate și tainice, adâncul necurmatei iubiri de oameni a lui Dumnezeu, cea mai cinstită decât Raiul, pământul cel sfânt al făgăduinței, carul cel Dumnezeiesc al Darului, întărirea și sprijinirea cea prea tare a credinței celei adevărate, locul cel prea desfătat al Celui Neîncăput; vița cea adevărată, care pe Rodul Vieții L-ai purtat; măslinul cel prea roditor, care veselești sufletele credincioșilor; acoperământul cel a toată lumea, ușa cinstitei taine celei mai presus de minte; împlinirea darurilor celor treimice, ca aceea ce porți vrednicia cea de-a doua, după Dumnezeire; fulger care strălucești sufletele credincioșilor, împăcarea păcătoșilor, întemeierea celor așezați, chemarea înapoi a celor ce cad, deșteptarea trândavilor, vârtutea celor ce bine sporesc, unirea la un gând a Bisericii, buna nororcire a oștilor, dăruirea tuturor celor bune, buna așezare a cetăților, pacea lumii, răbdarea nevoitorilor, bărbăția pătimitorilor, comoara vieții celei nestricăcioase, nor care aduci ploaia cea cerească celor de pe pământ, făclia Luminii Celei neapropiate; scara cea înălțată, pe care Îngerii cei cerești s-au pogorât către noi, limanul celor înviforați, bucuria celor necăjiți, folositoarea celor nedreptățiți, mângâierea celor ce plâng, ajutorul celor neajutorați, întărirea celor neputincioși, sprijin celor osteniți, toiag al orbilor, povățuitoarea cea mântuitoare a celor rătăciți, apărarea cea întemeiată a celor din nevoi. 

 

Chivot sfânt, prin care ne-am mântuit de potopul păcatului; rug nears, pe care te-a văzut Moisi, de Dumnezeu văzătorul; cădelniță de aur, întru care Cuvântul, aprinzând trupul, toată lumea de bună mireasmă a umplut-o și învinuirile neascultării de tot le-a ars; tablă de Dumnezeu scrisă, sfeșnic cu șapte lumini, a căruia strălucire a covârșit razele soarelui; cort sfânt, pe care Veseleil Cel duhovnicesc, Hristos, l-a zidit cu prea înțelepciune și sălaș al Său l-a făcut; căruța cea împărătească, năstrapă de mană primitoare, grădină încuiată; izvor pecetluit, ale căruia ape curate și limpezi adapă toată lumea; toiag al lui Aaron, cel cu sfințenie odrăslit; lână de rouă purtătoare a lui Ghedeon; carte de Dumnezeu scrisă, prin care zapisul lui Adam s-a rupt; munte al lui Dumnezeu, muntele cel sfânt în care Domnul bine a voit să locuiască; rădăcină sfântă din Iesei; cetatea lui Dumnezeu, pentru care preaslăvite s-au grăit, după cum zice David.

Dezlegarea întristării; izbăvirea robiei; îndumnezeirea muritorilor; cea prea frumoasă cu firea și de toată prihana neprimitoare; ceea ce la Libanul fecioriei te sui și lumea o umpli de buna mireasmă a mirului, din care dulceața curgând, amărăciunea cea de demult a lemnului a îndulcit-o; ceea ce pe toată ființa Dumnezeirii, înfricoșat ai încăput-o; dăruirea cea mai înaltă decât toată cinstea și podoaba cea preacinstită a tuturor bunătăților; pat al lui Solomon, pe care te înconjură șaizeci de puternici, adică graiurile Scripturii celei de Dumnezeu insuflate; loc de lumină încăpător, dintru care razelele mântuirii au strălucit lumii; mărturia înfricoșatei iconomii; sălășluirea cea frumoasă a dumnezeieștii împreună-pogorâri; împăcătoarea lumii; curățitoarea noastră și adăpostirea; darul cel prea dorit al tuturor celor bune.

Clește de văpaie purtător, pe care te-a văzut marele între Prooroci, Isaia; munte umbrit cu fapte bune, pe care mai înainte te-a văzut Avacum; munte netăiat al lui Daniil; ușă care cauți spre răsărituri, a lui Iezechil; raiule preasfinte din Eden; pom de viață purtător, care aduci rod prea frumos și prea dulce; măr cu bun miros; trandafir dulce mirositor; floare nevestejită; crin prea alb; carte pecetluită, pe care nimeni nu poate să o citească; închipuirea cea nescrisă a fecioriei; vederea Proorocilor cea cinstită; veșmântul cel de Dumnezeu împistrit; porfira cea de Dumnezeu țesută; împlinirea cea prea arătată a toată proorocia; gură netăcută a Apostolilor; îndrăznire nebiruită a purtătorilor de chinuri; întărirea împăraților; lauda preoților, iertarea greșiților, înduplecarea Dreptului Judecător, ridicarea celor căzuți, zidirea cea de a doua oară a sufletului și a trupului meu; dorirea lumii.

Mântuirea mea, mângâierea mea, viața mea, lumina mea, nădejdea mea, răcorirea mea, dulceața mea, scăparea mea; acoperământul, tăria sufletului meu, veselia, îndulcirea, zidul, adăpostirea, îngrădirea cea tare, arma, sprijinul, slava, suflarea mea, ocrotitoarea, mijlocitoarea, alinarea, cercetarea, lauda, pacea, vârtutea, umblarea, cântarea, hrana, veșmântul, bucuria, blagoslovenia, ancora, îndestularea, roua, încuviințarea cea cinstită, sfințenia, mărirea, izbăvirea; mângâierea scârbelor mele; ajutorul deznădăjduirii mele; luminarea și sfințenia sufletului meu; izbăvirea de păcatele mele; îndulcirea și îmbunarea sufletului meu cea de la Dumnezeu; picătura cea de Dumnezeu izvorâtoare a inimii mele celei uscate; făclia cea prea strălucită a sufletului meu celui întunecat; îmbrăcarea goliciunii mele; încetarea suspinurilor mele; prefacerea primejdiilor mele; înfrânarea, curăția, bărbăția, întreaga înțelepciune, podoaba faptelor bune, slobozenia mea, limanul, comoara, neguțătoria cea cu adevărat veșnică, statornica pocăință, înălțarea, buna sănătate, frumusețea, tăria, buna sfătuire, priceperea, bucuria, strălucirea mea.

Doamna mea și, către Dumnezeul meu, neadormită și ne-rușinată înainte-stătătoare. Vezi credința mea și dorirea mea cea după Dumnezeu și – ca una ce ai împreună-pătimire și putere, ca o Maică a lui Dumnezeu, Celui Singur bun și milostiv – primește sufletul meu cel prea ticălos și învrednicește-l pe dânsul, prin mijlocirea și sprijinul tău, părții celei de-a dreapta a Unuia-Născut Fiului tău și odihnei aleșilor și Sfinților Lui că nu am alt ajutor afară de tine, nici sprijin. Spre tine nădăjduind, să nu rămân deșert. Întru tine mă laud; să nu-ți întorci, pentru multele mele păcate și fărădelegi, fața ta de la mine, nevrednicul robul tău; că ai voirea și puterea, ca ceea ce pe Unul din Treime negrăit L-ai născut. Ai cu ce să-L pleci, ai cu ce să-L îndupleci: mâinile cu care negrăit L-ai purtat pe Dânsul, sânul cu care L-ai alăptat; de scutece, adu-I aminte; de creșterea ce din pruncie. Cu ale tale, pe ale Aceluia amestecă-le: Crucea, Sângele, rănile prin care ne-am mântuit, prin care ne-am proslăvit: Deci să nu îți depărtezi ocrotirea ta de la mine; ci ajută-mi și acoperă-mă, și fii lângă mine totdeauna; că Se veselește Unul-Născut Fiul tău de cei ce se roagă ție; îndatorat Îl ai pe Dânsul, Cel Ce a zis: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta”; și cu mult mai vârtos Însuși, Cel Ce a voit a Se număra între robi, va păzi Darul și porunca Sa către tine, ceea ce I-ai slujit Lui la negrăita naștere; Pentru aceea, Se și bucură de rugăciunile tale, ca pe a Sa slăvire a ta o socotește și, după datorie, împlinește cererile tale; numai să nu mă treci cu vederea pe mine, cel nevrednic; nici faptele mele cele necuvioase să curme dinspre mine mila ta cea nemăsurată.

Născătoare de Dumnezeu, tu ești numele meu cel prea dorit; că nici un semn de biruință nu este mai tare decât ajutorul tău. Că tu ai șters toată lacrima de la toată fața pământului; tu ai umplut zidirea de tot felul de faceri de bine. Pe cele cerești, le-ai veselit, pe cele pământești, le-ai mântuit; zidirea ai împăcat-o, pe Ziditor, L-ai milostivit; pe Îngeri, i-ai plecat, pe oameni i-ai înălțat; între cele de sus și cele de jos, prin sine-ți ai mijlocit; ai prefăcut și ai schimbat prea bine totul întru ce-i mai bun. Prin tine, semnele cele nemincinoase ale învierii noastre le ținem; prin tine, Împărăția cea cerească nădăjduim să o dobândim. Pe tine, sprijin spre mântuirea noastră te-am câștigat, pe tine te avem apărătoare spre ajutor, pe tine te-am dobândit gură a dării noastre de răspuns, pe tine te aducem laudă a nădejdii noastre, pe tine, mulțimea creștinilor te are zid prea tare; tu încuietorile Raiului le-ai deschis; tu ne-ai pregătit pe noi a călători la Ceruri; tu ne-ai împrietenit cu Fiul tău și Dumnezeu. Prin tine, singură preacurată, toată slava, cinstea și sfințenia de la însuși Adam cel dintâi și până la sfârșitul veacului, Apostolilor, Proorocilor, Mucenicilor, Drepților și celor smeriți cu inima, s-a făcut și se face, și se va face; și de tine se bucură, ceea ce ești cu Dar dăruită, toată zidirea; și eu mă bizuiesc întru tine, cea care cu adevărat ai născut după trup pe Dumnezeu Cel adevărat, Căruia Se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte Și cu Preasfântul și bunul, și de viață Făcătorul Lui Duh, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunile Postului Mare, Editura Egumenița, Galați, pp. 133-142.

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a cincea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Întru tine, înainte-stătătoarea și mijlocitoarea către Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintru tine, Născătoare de Dumnezeu, neamul omenesc s-a făcut bine norocit și de a ta stare înainte de-a pururea se atârnă, și pe tine singură te are scăpare și sprijin, ca ceea ce ai îndrăzneală către Dânsul.

Iată, eu vin la tine cu suflet fierbinte, necutezând să mă apropii cu îndrăzneală către Fiul tău, ci, prin mijlocirea ta cea către Dânsul, mă rog să dobândesc mântuire.

Deci să nu mă treci cu vederea pe mine, Stăpână, nici să lepezi pe robul tău, cel ce toată nădejdea mea, după Dumnezeu, spre tine mi-am pus. Să nu mă urăști pe mine, cel curvar, nici să-ți întorci privirea de la cel ce cu totul mă primejduiesc și între prea mari chinuri sunt cercat, ci, ca o împreună-pătimitoare și Maică a singurului milostiv Dumnezeu, miluiește pe robul tău și de conștiința ce mă mustră scapă-mă, și viforul relelor și viclenelor gânduri domolește-l, și cuptorul dezmierdărilor stinge-l, și văpaia trupului potolește-o, și dorul meu către Fiul tău și Dumnezeul meu aprinde-l, și toate simțirile mele întemeiază-le, nici o intrare dând poftelor celor necuvioase.

Mă rog să mi se dea mie vreme de pocăință, să nu mă taie pe mine fără de roadă secera morții și focului, ca un fără de roadă, să fiu dat. Făclia cea stinsă a sufletului meu aprinde-o și negura scârbelor mele risipește-o, și ceața poftelor mele celor pătimașe gonește-o cu solirea ta; că mult poate rugăciunea Maicii către Fiul Cel lesne de împăcat. Dă-mi mie lumină de pocăință și către ziua umilinței poartă-mă și mă învrednicește după bună plăcerea Iubitorului de oameni Dumnezeu să petrec toate zilele vieții mele. Și până voi fi întru mult dureroasa viața aceasta, păzește-mă, acoperă-mă, străjuiește-mă; când înot pe mare, împreună cu mine înoată; când călătoresc, împreună călătorește; când sunt treaz, păzește-mă; când dorm, acoperă-mă; și toate căile mele îndreptează.

Și, când voi fi să mă duc din trup, stai lângă mine, iubitoare de bine Stăpână, și nesuferita aceea chinuire alineaz-o, și durerea mea ușureaz-o, strâmtorarea mea o mângâie și ticălosul meu suflet către veșnice lăcașuri povățuiește-l, ca să nu mă întâmpine pe mine vreo putere întunecată și întru adâncul iadului să mă tragă. Milostiv să văd pe Judecătorul și cu blândețe căutând către mine. Să mă izbăvesc de văpaia cea veșnică prin tine, cea de Dumnezeu nuntită. Să mă satur de Raiul desfătării, Împărăția Cerurilor să o dobândesc; ca pe tine singură – ceea ce te-ai făcut sprijin neamului omenesc și ceea ce biruirea strămoașei prin nașterea ta ai îndreptat-o, și care ești ocrotitoarea păcătoșilor și mângâierea celor mâhniți, și răcorirea celor necăjiți – să te măresc și să te fericesc totdeauna, de tine fiind păzit și apărat; că pe tine te fericesc toate neamurile, Fecioară, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, nădejdea tuturor creștinilor.

Gonește de la mine, smeritul și prea ticălosul robul tău, nepurtarea de grijă, uitarea, neștiința, lenevirea, slava deșartă, preacurvia, curvia, sodomia, lăcomia pântecelui și toate gândurile cele rele și viclene, și urâte, și hulitoare din inima mea cea ticăloasă și ticăloșită și de la mintea mea cea întunecată; și din toate faptele mele cele rele slobozește-mă și stinge-mi de tot văpaia patimilor, că sunt neputincios și ticăloșit; că prea proslăvită ești între toți pământenii.

Mulțumesc ție, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, și te măresc, și te slăvesc pe tine, că m-ai întărit a ajunge la sfârșitul zilei și la începutul nopții, întru care mă rog solirii tale celei bine primite: Dă-mi iertare, Preacurată, pentru împuținarea și lenevirea ce m-a biruit pe mine întru dânsa până acum și, cu rugăciunile tale, umple-mă de sârguință, ca necurmat să mă îndeletnicesc întru laudele tale cele Dumnezeiești și întru ale Iubitorului de oameni, Fiului și Dumnezeului tău, căci m-am izbăvit și mă izbăvesc de toate felurile de boli, de rele întâmplări și de necazuri, și de primejdiile mele sufletești și trupești eu, ticălosul. Și cad la tine și cu fierbințeală strig cântare de mulțumită eu, robul tău, pe care l-ai miluit, ceea ce ești prea binecuvântată, pentru mila și milostivirea ta cea nemăsurată, ca ceea ce ești Maică, a lui Dumnezeu celui iubitor de oameni: Bucură-te, Preacurată, ceea ce ești cu Dar dăruită; bucură-te, neîntinată, Maică Fecioară, fiică. Bucură-te, Fecioară, slava oamenilor; bucură-te, plinirea tuturor Proorocilor. Bucură-te, desăvârșirea poruncilor Domnului; bucură-te, pecetea Așezământului Lui: Bucură-te, sfârșitul sfătuirilor Lui; bucură-te, arătarea tainelor Lui. Bucură-te, adunarea celor ce rău se necăjeau; bucură-te, strângerea celor ce de demult erau despărțite. Bucură-te, întărirea celor împilați în jos; bucură-te, raza celor ce șed întru întuneric. Bucură-te, înnoirea celor învechiți; bucură-te, curățirea și dezlegarea celor greșiți. Bucură-te, lumină povățuitoare a celor rătăciți; bucură-te, limanul și acoperământul celor ce înoată pe mare. Bucură-te, înainte stătătoarea și zidul celor din nevoi; bucură-te, mântuire întemeiată a credinioșilor. Bucură-te, dăruirea cea nouă și Dumnezeiască; bucură-te, Stăpâna tuturor pământenilor. Bucură-te, bucuria și lauda Îngerilor; bucură-te, cea mai presus decât toate zidirile. Bucură-te, ceea ce ești Maică și roabă a lui Dumnezeu; bucură-te, întru tot binecuvântată în vecii vecilor. Bucură-te, pom cu bună umbră, Fecioară fiică, dintru care toți culegem roade, de al cărei Rod, cei ce mănâncă se bucură și nu mor; bucură-te, Marie, Maică Fecioară, Maică Mireasă. Bucură-te, frumusețea podoabei celei femeiești; bucură-te, fiică a lui David cea înfrumusețată. Bucură-te, masa darurilor celor tainice; bucură-te, biruința Împăratului și Dumnezeului meu. Bucură-te, lauda Patriarhilor și a purtătorilor de chinuri; bucură-te, zidul celor ce te cheamă pe tine. Bucură-te, apărare și acoperământ tare; bucură-te, prea fără de prihană, Dumnezeiescule scaun al lui Dumnezeu. Bucură-te, singură Maica lui Dumnezeu cea luminată; bucură-te, pat preasfânt al lui Solomon. Bucură-te, ceea ce ești mai cinstită decât Mințile cele nematerialnice; bucură-te, dezlegarea păcatelor mele. Bucură-te, Stăpâna neamului lui Adam; bucură-te, sabie asupra răilor draci. Bucură-te, păzitoarea bunătăților celor nepovestite; bucură-te, dare prea îndestulată a înțelepciunii. Bucură-te, mângâierea celor din primejdii; bucură-te, sprijinire bogată a săracilor. Bucură-te, dăruitoarea tuturor bunătăților vieții; bucură-te, pricina tuturor bunătăților celor veșnice.

Ci, o, singură Stăpână! Povățuitoarea mea cea de la Dumnezeu, Dumnezeiasca rouă a arșiței celei dintru mine, picătura cea de Dumnezeu izvorâtoare a inimii mele celei uscate; izvorâtoarea de a doua oară a izvorului lacrimilor mele celui uscat, spre curățirea fărădelegilor mele; făclia cea prea strălucită a sufletului meu celui întunecat, îndreptarea călătoriei mele, puterea neputinței mele, îmbrăcarea goliciunii mele, bogăția sărăciei mele, tămăduirea rănilor mele celor nevindecate, ridicarea lacrimilor mele, prefacerea suspinurilor mele, ușurarea chinurilor mele, dezlegarea legăturilor mele, nădejdea mântuirii mele. Auzi rugăciunile mele, îndură-te spre suspinurile mele și primește tânguirile mele. Miluiește-mă, plecându-te spre lacrimile mele. Milostivește-te spre mine, ca o Maică a Iubitorului de oameni Dumnezeu. Caută și pleacă-te către rugăciunea mea. Umple-mi dorirea mea cea însetată și cercetează pe cel ce cumplit se slăbănăgește și zace, bolind sufletește. Izbăvește-mă de patima ce mă tiranisește și cumplit mă războiește pe mine de-a pururea, ziua și noaptea, și-mi omoară ticălosul meu suflet; și izbăvește-mă pe mine de săgețile lui veliar și de vrăjmașii mei cei văzuți și nevăzuți, și umple-mă de dumnezeiască dulceață, și mă arată părtaș al Cuvioșilor și Drepților îndată, cu bună mijlocirea ta cea către Dumnezeu. Și împreunează-mă cu robii și slujitorii tăi în pământul celor blânzi, în corturile cele cerești, în latura celor vii, în desfătarea Sfinților. Învrednicește-mă pe mine, mă rog ție, ocrotitoarea tuturor și bucuria, și dulceața tuturor, ca împreună să mă veselesc cu dânșii întru bucuria aceea cu adevărat nestricăcioasă a Fiului Celui ce S-a născut dintru tine și a Împăratului, și întru cămara de mire a Lui, și întru Împărăția cea nemărginită.

Așa, Stăpână, scăparea mea, viața și sprijinul, arma și lauda mea, nădejdea și tăria. Dă-mi mie împreună cu dânșii să mă îndulcesc de nepovestitele și neajunsele daruri și vistierii cele mai presus de Ceruri; căci ai, împreună alergătoare cu voirea, și puterea – ca o Maică a Celui Preaînalt; și pentru aceasta îndrăznesc să nu mă lipsesc, Doamna mea, de așteptarea mea, ci să dobândesc aceasta, Mireasă Dumnezeiască; ceea ce ești așteptarea tuturor, care mai presus de cuvânt ai născut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunile Postului Mare, Editura Egumenița, Galați, pp. 142-150.

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu (a Sfântului Ioan Damaschinul)

Notă: Această rugăciune este atribuită Sfântului Ioan Damaschin în Apanthisma (culegere de rugăciuni ale Sfinților Părinți adunate de Sfântul Nicodim Aghioritul). Există însă și părerea că această rugăciune are ca autor pe Sfântul Efrem Sirul. În cartea Rugăciunile Postului Mare (apărută la Editura Egumenița cu binecuvântarea Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului), este numită „Rugăciunea a șasea către Născătoarea de Dumnezeu, a Sfântului Efrem Sirul”, cu mențiunea că Apanthisma o atribuie Sfântului Ioan Damaschin. 

Născătoarea Luminii celei neînserate, ia aminte la mine, cel ce mă mărturisesc ție.

Că m-am întinat și m-am spurcat, și cu totul m-am întunecat eu, ticălosul, cu păcatele mele cele multe, care, suspinând, strigă acum asupra mea către Jucecătorul cel nemitarnic, aducând asupră-mi, vai mie, și martori: cerul împreună cu soarele și stelele.

Viforul gândurilor m-a cuprins și mă afund întru deznădejde. Iar sufletul meu plin de cutremur așteaptă hotărârea.

Născătoare de Dumnezeu, toată nădejdea mea spre tine am pus-o eu, ticălosul.

Iată, fața mea este plină de rușine, ci roagă-te neîncetat Celui pe Care L-ai născut să Se milostivească spre mine, nevrednicul. Dezleagă legăturile mele cele nedezlegate, ceea ce ai născut lumii pe Izbăvitorul. Albește-mă cu lacrimile pocăinței pe mine, cel ce m-am înnegrit și întunecat. Ridică-mă pe mine, cel omorât de trândăvia cea multă, ceea ce ai născut Viața mea. Și mă întoare pe mine, cel înstrăinat, către Dumnezeu și îngerii Lui.

Cu adevărat, minune mare este că a suferit Domnul păcatele mele. Cum de nu m-a pogorât de viu în fundul iadului pe mine, ticălosul? Cum de nu a trimis de sus toiag sau sabie, să mă bată? Numai tu, cu adevărat, Stăpână, mi-ai dăruit viață cu rugăciunile tale, așteptând pocăința mea, pe care tu însăți, Preabună, dă-mi-o mie, robului tău. Că tu îmi ești zid și liman, și tărie.

Strălucește peste mine lumina feței tale celei dumnezeiești și mă scoală din somnul lenevirii. Dăruiește-mi umilință, suspin neîncetat și lacrimi fierbinți. Spală întinăciunile mele cele sufletești și dă-mi iertarea cea desăvârșită, ca ceea ce ești om purtător de Dumnezeu și ai născut Dumnezeu purtător de om.

Te voi vedea pe tine, Marie Preacurată, cu ochii gânditori și mă voi bucura. O, milostivire! O, nădejde ne-rușinată! O, viață și lumină dulce a robului tău! Primește rugăciunea aceasta din gură spurcată și lumbă întinată. Și mă izbăvește de patimi și de greșeli, și de necazuri, căci acum este vremea de ajutorare. Ca să se bucure de mine, Stăpână, îngerii și sufletele drepților. Iar eu, cu mulțumire și cu veselie, să măresc numele tău cel preasfânt, Prealăudată, ceea ce poți toate cele ce le voiești, că ai născut pe Dumnezeu. Amin.

Pocăința – Poarta Împărăției, Epifania, Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, Alba Iulia, 2003, pp. 107-109.

Rugăciunile Sfântului Efrem Sirul către Maica Domnului. Rugăciunea a șaptea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.

Stăpână prea-lăudată și prea-bună, izvorul milei, adâncul iubirii de oameni, apa cea vie, ocrotitoarea păcătoșilor, limanul celor înviforați, ceea ce pe Dumnezeu fără de sămânță în pântece L-ai primit și te-ai învrednicit a te face Maică a lui Dumnezeu; viața cea adevărată, năstrapa cea de Mană primitoare, îndreptarea celor ce cad, scăparea tuturor și viața a toată lumea, să nu te îngrețoșezi de mine, cel pângărit, iubitor de curvie și iubitor de tulburare, cel lenevos cu socoteala și cu fapta, și cu voirea, care curvește viața mea am cheltuit-o.

Ci, ca o Maică a lui Dumnezeu, iubitoare de oameni și împreună pătimitoare, apucând mai înainte, primește cererea ce se aduce ție din spurcatele mele buze și milostiv fă-mi-L pe Judecătorul, cu bine-primitele și prea-bunele tale cereri, ale celei ce cu adevărat preacurată și a lui Dumnezeu Maică [ești]. 

Deschide-mi mie milostivirile Fiului tău Celui iubitor de îndurări; roagă-te să treacă cu vederea greșelile mele; îndreptează gândul meu către pocăință și lucrător al poruncilor Lui, iscusit, arată-mă.

Și să nu mă lași pe mine să mă fac câștigare sau mâncare satanei, celui de suflete stricător; ci înnoiește-mă cu mijlocirea ta pe mine, care cu multe păcate acum m-am învechit; și această viață a mea zdrențuroasă, îndrepteaz-o, ca, pe tine preabună mijlocitoare avându-te, fără de prihană înaintea Judecătorului să stau și de munca cea înfricoșată să scap. Și al slavei Lui moștenitor să mă arăți cu mijlocirea ta, pe care să o și dobândesc, prea-fără-de-prihană, roagă-L pe Făcătorul meu. Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, în veci. Amin.

Fecioară Stăpână, Maica Domnului meu Iisus Hristos, știu că necurat sunt și pângărit, și spurcat, și nevrednic, că au covârșit capul meu fărădelegile mele; că s-au înmulțit mai mult decât numărul nisipului mării; împuțitu-s-au și au putrezit rănile sufletului meu, din multele mele răutăți. Ci vin la tine pocăindu-mă și cad înaintea ta, mărturisind toate păcatele mele cele grele. Pe tine, Maica lui Dumnezeu, de multe ori te-am mâniat, spurcându-mă cu necurățiile mele. Miluiește-mă, ceea ce pe toți, cu iubire de oameni, îi miluiești și iartă-mă; și să nu te scârbești de mine, Stăpână, nici să-ți întorci fața ta de la mine și să mă întorc de la tine smerit, vai, mie, vai, mie! Nu, Stăpâna mea, să nu se bucure de mine întru aceasta vrăjmașii mei, vai, mie, vai, mie! Deșteaptă-mi gândul spre pocăință și povățuiește-mă către calea mântuirii, pe care, aflând-o și călătorind pe ea, să te am pe tine împreună călătoare și, cu povățuirea ta, mă voi mântui.

Așa, Stăpână, Maica iubitorului de oameni Dumnezeu, frânge inima mea și o smerește pe dânsa; și umple ochii mei de lacrimi duhovnicești, și luminează-i pe dânșii cu lumina solirilor tale, ca să nu adorm întru moarte.

Stropește-mă cu isopul milei tale și curățește-mă pe mine; spală-mă, cu Darul tău, cu lacrimile mele și mai mult decât zăpada mă voi albi.

Așa, Maica Domnului meu Iisus Hristos, primește această ticăloasă mărturisire și cerere a mea și ocârmuiește mintea mea și cealaltă vreme a vieții mele nesmintită întru pocăință o păzește. Și, în vremea ieșirii smeritului meu suflet din trup, când în poartă voi grăi vrăjmașilor mei – vai, mie! – atunci, arată-te mie, Stăpână, cu ochiul tău cel milostiv și slobozește-mă de la amarii cercători și întrebători și de la cumpliții strângători de dajdii ai stăpânitorului veacului acestuia. Fii mie ajutătoare și pierde toate zapisele păcatelor mele atunci; și du-mă pe mine ne-rușinat și mântuit la divanul Fiului tău și al Tatălui Lui Celui fără de început, și al Preasfântului Duh, al Uneia și Începătoarei de lumină și De-o-ființă Treimi.

Iubitoare de bine, Maica Iubitorului de oameni și milostivului Dumnezeu, cea milostivă și bună înduplecătoare a Celui bun și îndurat Care din tine Prunc S-a făcut mai presus de fire, Fecioară Stăpână, pleacă urechea ta și mă auzi dintru înățimea slavei tale. Graiurile mele auzi-le, Preacurată, înțelege strigarea mea cea dintru adânc, ia aminte la glasul cererii mele celei dureroase, ajutătoarea mea și nădejdea mea. Dă-mi cuvânt, întru deschiderea gurii mele, ceea ce mi-ai dăruit viață cu mijlocirea ta, ca să vestesc măririle tale mai înainte de a mă duce, căci acolo nu va fi cu putință să mă mărturisesc după ce de aici voi fi încuiat în temnița cea amară.

Greșit-am, Preacurată, greșit-am. Și fărădelegile mele eu le cunosc, și păcatul meu înaintea mea este pururea. Caută spre această mai de pe urmă a mea rugăciune și mărturisire a robului tău; dăruiește-mi mie izvoare de lacrimi dureroase, care să se facă scăldătoare curățitoare a sufletului. Spală-mi tina păcatelor mele. Sădește întru inima mea ce pietroasă sfânta frică a Fiului și Dumnezeului tău. Să intre ea întru cele din lăuntrul meu, prin care mă voi chinui să nasc din durerosul meu suflet lacrimi curățitoare și se va naște întru mine duh mântuitor. Norule al Soarelui Celui prealuminos, strălucește lumină gândită întunecatei și beznoasei minții mele, desfă și gonește negura cea groasă a gândurilor mele cele rele și viclene, ca, întru alinare și întru veselia luminii, strălucirii și cercetării tale, să îți jertfesc jertfă întreagă și primită, pe care am făgăduit-o. Fiul tău și Dumnezeul meu, Care nu a venit să cheme pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință, și pe mine, nevrednicul, prin mijlocirea ta, să mă primească.

Mulți sunt cei ce au păcătuit din veac, Preabună Stăpână, mulți, cei ce au căzut, mulți, cei ce au întărâtat pe Fiul tău și nu au păzit poruncile Lui, dar nu este nici unul pe care să nu-l fi covârșit mulțimea fărădelegilor mele întru cunoștință; căci tot Așezământul cel Vechi și cel Nou a trâmbițat faptele bune ale drepților; și necuvioasele lucrări și fapte ale păcătoșilor și ale celor fără de lege le-a vădit și le-a mustrat; dar judecata cea din lăuntru a conștiinței mele mai grea decât toate se vede că este, fiindcă poartă împrejur vrajba mai multor păcate. Mai lesnicioase și mai ușoare sunt sarcinile relelor celor din veac păcătoși, cât și osânda celui ce a greșit întru necunoștință, decât a celui ce a păcătuit întru cunoștință. Poruncă și lege a luat Adam și nu a păzit-o; dar încă nu avea, Preacurată, cercarea căderii și a osândirii altuia. Dar eu, desfrânatul și neînfrânatul, și curvarul, cel ce am știut și am cunoscut toate și m-am sârguit a face răul, ce voi răspunde, ticălosul? Cu adevărat, nimic. Decât toți ticăloșii mai ticălos m-am făcut: decât cei din Adam, decât Cain, decât Lameh, decât făcătorii de turn cei fără de minte, decât sodomitenii cei mistuiți de foc, decât cei ce au pierit de potop în vremea lui Noe; decât osândiții egipteni cei răi, mai osândit. Decât toți ticăloșii, eu mai ticălos sunt și, decât păcătoșii Noului Așezământ, pe sine-mi mă știu mai păcătos. Căci, botezându-mă, m-am spurcat; spălându-mă, iarăși m-am întinat; cinstit fiind cu vrednicia Darului, eu cu necinstea păcatului m-am îmbrăcat; darul cinului monahicesc l-am netrebnicit.

Deci care cuvânt și vreme, și chip îmi vor ajunge oare mie, spre curățirea acestor feluri de păcate ale mele? Că atâta este de nesuferit, Preasfântă, noianul păcatelor mele; una ca aceasta este năvălirea răutăților mele. Ce să mă fac? Ce cale să apuc? Cea cerească este neumblată; cea pământească – strâmtă; cea de sub pământ – cumplită; cea din mare – oprită.

Vezi nevoie neaflată de minte? Vezi nedumerire nebiruită? Primejdie silnică! Încă puțin și organul cuvântului meu s-ar fi deșertat. Maica cea puternică a puternicului și viului Dumnezeu, dă-mi mie, celui lipsit, mână de ajutor. Minunează milele tale peste mine, ticălosul. Deșteaptă sufletul meu, zicându-i: Mântuirea ta sunt eu!

Ajutătoarea mea și sprijinitoarea mea ești, Curată. Primește cererea nevrednicului robului tău. Cred, Preacurată, că poți să faci aceasta. Mântuiește-mă tu, ceea ce ești calea cea nerătăcită a celor ce se pocăiesc. Arată mai minunate milele tale întru mine, cel mișel și mai ticălos decât toți, nădejdea mea, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu. Căci tu cunoști gândurile și faptele mele, și neputința firii mele celei smerite și înaintea ta îmi pun sufletul meu cel spurcat cu multe păcate și cu gânduri necuvioase. Tu vezi, Stăpâna mea, bubele rănilor mele și cugetele mele cele rele și viclene. Tu dăruiește-mi vindecare, vărsând peste dânsele picătura milostivirii tale celei iubitoare de oameni. Caută spre mine, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, și fă mie blând și milostiv pe Fiul tău și Împăratul tuturor, Care va să arate înaintea Îngerilor și a oamenilor gândurile și faptele mele cele rele și viclene. Că te primește pe tine ca pe o Maică iubitoare de oameni, care solești pentru sufletul deznădăjduit, ca una ce ești scăpare a păcătoșilor. Că întru acest fel te-a pus pe tine sprijin și scăpare, și ajutor celor ca mine, păcătoși, Fiul și Dumnezeul tău. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte și cu Preasfântul și Bunul, și De-viață-făcătorul Lui Duh, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunile Postului Mare, Editura Egumenița, Galați, pp. 157 – 165.