Sinaxar 15 August

 

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, cinstita Adormire a Preamaritei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca sa ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a facut-o sa cunoasca, prin mijlocirea îngerului, mutarea sa cea de pe pamânt. Caci Arhanghelul Gavriil, venind la dânsa, a zis: "Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe Maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvântul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare". Nascatoarea de Dumnezeu s-a bucurat cu bucurie mare, si cu dorul ce avea ca sa se mute la Fiul sau, s-a suit degrab în Muntele Maslinilor ca sa se roage, caci avea obicei de se suia adesea acolo de se ruga. Si s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Nascatoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, si au dat cinstea si închinaciunea ce se cadea catre Stapâna, ca si cum ar fi fost niste slugi însufletite.

Dupa rugaciune s-a întors acasa, si îndata s-a cutremurat casa cu totul, iar ea, aprinzând multe lumânari si multumind lui Dumnezeu si chemând rudeniile si vecinii, si-a grijit toata casa, si-a gatit patul si toate cele ce se cadea de îngroparea ei. Si a spus cele ce i-a zis îngerul, despre a sa mutare la cer. Iar spre încredintarea celor zise, a aratat si darul ce i se daduse: o stâlpare de finic. Iar femeile chemate, daca au auzit acestea, au plâns cu tânguire si cu lacrimi si au suspinat cu jale. Deci potolindu-se ele din tânguire, s-au rugat sa nu ramâna sarace de dânsa. Iar Preacurata le-a adeverit, ca mutându-se la ceruri, nu numai pe dânsele, ci si pe toata lumea o va cerceta si o va umbri. Si asa alina întristarea cea mare cu cuvinte mângâietoare. Apoi a aratat despre cele doua vesminte ale sale ca sa le ia doua vaduve sarace, fiecare din ele câte unul, care-i erau ei prietene si cunoscute si de la dânsa le era hrana.

Si vorbind ea acestea si învatând, s-a facut fara de veste sunet de grabnic tunet, si aratare de multi nori, care aduceau de la marginile lumii, pe toti ucenicii lui Hristos la casa Maicii lui Dumnezeu. Între care erau si de Dumnezeu înteleptii ierarhi: Dionisie Areopagitul, Ierotei si Timotei. Acestia, daca au aflat pricina venirii lor, asa adunati fiind, au zis aceste cuvine catre dânsa: "Noi, o, Stapâna, stiindu-te în lume, ca si cu singur Stapânul nostru si Dascalul ne mângâiam; dar acum cum vom putea sa suferim greul acesta? Însa de vreme ce cu voia Fiului si Dumnezeului tau te muti spre cele ce sunt mai presus de lume, pentru aceasta plângem, precum vezi si lacrimam, cu toate ca într-alt chip ne bucuram despre cele ce sunt asupra ta rânduite". Acestea au zis si varsau lacrimi, iar ea a zis catre dânsii: "Prietenii mei si ucenicii Fiului si Dumnezeului meu, nu faceti bucuria mea plângere, ci-mi îngrijiti trupul, precum eu îl voi închipui pe pat".

Când s-au savârsit cuvintele acestea, iata a sosit si minunatul Pavel, vasul cel ales, care cazând la picioarele Maicii lui Dumnezeu, s-a închinat si deschizându-si gura a laudat-o cu multe cuvinte, zicând: "Bucura-te Maica Vietii, împlinirea si încheierea propovaduirii mele; ca macar ca pe Hristos Fiul tau trupeste pe pamânt nu L-am vazut, însa pe tine vazându-te, mi se parea ca pe Dânsul Îl vad".

Dupa aceasta, luând Fecioara iertaciune cu toti, s-a culcat pe pat si si-a închipuit preacuratul sau trup precum a vrut; si a facut rugaciune pentru întarirea lumii si pasnica ei petrecere, si i-a umplut si pe dânsii de binecuvântarea ei. Si asa în mâinile Fiului si Dumnezeului sau si-a dat sufletul.

Si îndata ochii orbilor s-au luminat si auzul surzilor s-a deschis, ologii s-au îndreptat si tot felul de patima si de boala lesne se tamaduia. Dupa aceea a început Petru cântarea cea de iesire si ceilalti Apostoli; unii au ridicat patul, altii mergeau înainte cu faclii si cu cântari, petrecând spre mormânt trupul cel primitor de Dumnezeu. Atunci s-au auzit si îngerii cântând si vazduhul era plin de glasurile cetelor celor mai presus de firea omeneasca.

Pentru aceste lucruri, mai-marii iudeilor, invitând pe unii din popor, i-au plecat sa se ispiteasca a surpa jos patul în care zacea trupul cel de viata începator, si a-l lepada pe dânsul. Dar dreptatea lui Dumnezeu ajungând pe îndraznetii si obraznicii aceia; le-a facut pedeapsa tuturor prin orbirea ochilor. Iar pe unul dintr-însii, care mai nebuneste se pornise de apucase acel sfânt pat, l-a lipsit si de amândoua mâinile, care au ramas spânzurate de pat, taiate de dreapta judecata a lui Dumnezeu. Iar acela, crezând din tot sufletul, a aflat tamaduire, si s-a facut sanatos ca si mai-nainte. În acelasi chip si cei ce orbisera, crezând si punând asupra lor o parte din poala patului, au dobândit vindecare.

Iar Apostolii, sosind la satul Ghetsimani, au asezat acel de viata începator trup în mormânt, si au stat trei zile lânga dânsul, auzind neîncetat glasuri îngeresti.

Si de vreme ce, dupa dumnezeiasca rânduiala, a lipsit unul din Apostoli, adica Toma, care nu s-a aflat la preamarita îngropare, ci sosind cu trei zile mai pe urma, era mâhnit foarte si întristat, ca nu se învrednicise sa vada si el ca si ceilalti Apostoli trupul; si au deschis cu socoteala mormântul pentru dânsul ca sa se închine si el acelui preasfânt si preacurat locas, adica trupului Nascatoarei de Dumnezeu. Si daca a vazut s-a minunat ca a aflat mormântul fara de sfântul trup, si era numai giulgiul, care ramasese mângâiere Apostolilor si tuturor credinciosilor, si marturie nemincinoasa a mutarii Nascatoarei de Dumnezeu. Ca si pâna astazi mormântul cel cioplit în, piatra, asa se vede desert de trup si este cinstit ca închinaciune, întru marirea si cinstea preabinecuvântatei maritei stapânei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

Tot în aceasta zi, praznuim pomenirea preamarii si nespusei iubiri de oameni ce a aratat Dumnezeu catre noi, întorcând cu rusine pe necredinciosii agareni prin mijlocirea Preasfintei Stapânei noastre de Dumnezeu Nascatoarei si pururea Fecioarei Maria.

La începutul împaratiei lui Leon Isaurul, numit si Conon, se ridica multime de saracini, cu o mie noua sute de vase asupra marii cetati a Constantinopolului, ca sa o cucereasca cu razboi. Si spunând împaratul ca le va da dajdie, ei cereau sa puna si pazitori de ai lor la cetate. Pentru aceasta aflându-se lucrurile la nedumerire, si nestiind ce vor mai face, au cazut la Nascatoarea de Dumnezeu, rugând-o sa ajute cetatii ei si sa o scape de dusmani, fiind la primejdie. Si le-a ascultat rugaciunea Nascatoarea de Dumnezeu, si a pedepsit pe cei fara de Dumnezeu, precum li se cadea. Întâi a surpat într-o groapa cu cal cu tot, de a murit, pe agareanul care, hulind, numise numai Sofia, marea lui Dumnezeu Biserica, nu si sfânta, iar cetatea Constantia. Dupa aceea cel ce se suise sa strige obisnuita lor rugaciune a fost surpat de acolo, si cazând jos s-a prapadit. Dupa aceea a iconomisit Nascatoarea de Dumnezeu, ca sa se bata ei cu bulgarii, si au pierit douazeci de mii de saracini, risipindu-le si vasele, unele într-o parte, altele într-alta. Si a facut si pe Soliman, mai-marele lor, de s-a smerit la Icoana Nascatoarei, si a venit pedestru în cetate, dosadindu-se singur pe sine de semetia si obraznicia lui cea mai dinainte. În acest fel cu mâna tare a pazit cetatea sa Nascatoarea de Dumnezeu.

Cu ale ei sfinte rugãciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Domnul, Cel Care pe Muntele Sinai a dat a cincea Poruncă, cinsteşte pre tatăl şi pre mama ta, a arătat cu exemplul vieţii Lui cum trebuie să îşi respecte omul părinţii lui cei trupeşti. Spânzurat pe Cruce cu trupul fiind, şi întru cele mai cumplite chinuri aflîndu-Se, El Şi-a adus aminte de Maica Lui, şi arătînd către Apostolul Ioan ce se afla acolo, i-a zis: Femeie, iată fiul tău. După aceea, a privit către Ioan şi i-a zis: Iată maica ta. Şi aşa, după ce a dat-o pe Maica Lui în grija ucenicului celui iubit, Mîntuitorul Şi-a dat sufletul Lui pe Cruce. Ioan avea o casă pe Muntele Sion, în Ierusalim, în care a luat-o pe Maica Domnului şi a purtat grijă de ea pînă la sfîrşitul vieţii ei, căci întru acea casă a rămas Maica lui Dumnezeu pînă la suflarea ei cea mai de pe urmă.

Cu rugăciunile ei, cu povăţuirile ei, cu blîndeţea şi cu răbdarea ei, ea le-a fost de cel mai mare ajutor Ucenicilor Fiului ei iubit şi Dumnezeu. Ea şi-a petrecut cea mai mare parte a restului vieţii ei la Ierusalim, cercetînd adesea locurile care îi aminteau de marile evenimente şi de minunile făcute de Fiul ei pentru mîntuirea omenirii.

Ea mai cu seamă cerceta Golgotha, Bethleemul, şi Muntele Măslinilor. Dintre puţinele ei călătorii mai depărtate, se păstrează însemnările călătoriei ei la Antiohia, unde l-a cercetat pe Sfîntul Ignatie Teoforul; de asemenea ale călătoriei ei în Insula Cipru, unde l-a cercetat pe Lazăr, Episcopul insulei, cel înviat de Domnul a patra zi din morţi. Ea a mai cercetat şi Sfîntul Munte Athos, pe care însăşi l-a binecuvîntat; şi a rămas o vreme la Efes în grija Sfintului Ioan Evanghelistul, în timpul cumplitei prigoane dezlănţuite împotriva creştinilor la Ierusalim.

La o vîrstă mai înaintată ajungînd, ea mergea adesea să se roage Domnului, Dumnezeului şi Fiului ei în Muntele Măslinilor, locul înălţării Sale, dorind ca El să o ia din această lume cît mai curînd cu putinţă. Cu ocazia unei astfel de rugăciuni, la Maica Domnului a venit Arhanghelul Gavriil, care i-a descoperit că peste trei zile Domnul o va chema la El. Arhanghelul i-a dăruit şi o stîlpare de finic din Rai, care avea să fie dusă în procesiune la slujba înmormîntării ei. După acea rugăciune ea s-a întors acasă plină de bucurie, nădăjduind că îi va vedea încă măcar o dată pe toţi Apostolii şi ucenicii Fiului ei în această viaţă, mai înainte de a pleca. Domnul a împlinit dorirea inimii Maicii Lui, iar apostolii, purtaţi pe nouri de sfinţii îngeri, s-au strîns cu toţii în Muntele Sion.

Maica Domnului i-a întîmpinat cu bucurie mare, i-a întărit, i-a mîngîiat, i-a povăţuit, şi le-a împuternicit sufletele. Apoi şi-a dat liniştită al ei suflet în mînile lui Dumnezeu, fără durere şi fără suferinţă a trupului. Sfinţii Apostoli au luat pe umerii lor sicriul ce purta trupul adormit al Maicii Domnului, din care s-a răspîndit bună mireasmă cerească, şi, înconjuraţi de creştinii din cetatea Ierusalimului, au pornit să îl îngroape cu cinste în Grădina Ghetsimani, în mormîntul Sfinţilor ei Părinţi, Ioachim şi Ana. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în tot parcursul ei, procesiunea de înmormîntare a fost ascunsă de ochii criminali ai iudeilor. Dar chiar şi aşa, Atonie, un preot iudeu, a apucat sicriul cu intenţia de a-l răsturna, însă tot atunci un înger al Domnului i-a retezat cu sabia de foc ambele mîini nelegiuite care au rămas lipite de sicriu. El atunci a strigat către Apostoli să-l vindece, şi s-a vindecat cu adevărat numai după ce a mărturisit credinţa în Iisus Hristos Mîntuitorul şi Domnul. De la această înmormîntare, tot prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Sfîntul Apostol Toma însă a lipsit. Aceasta s-a făcut spre a se descoperi oamenilor o nouă şi întru tot slăvită taină a Maicii lui Dumnezeu.

Toma a sosit la Ierusalim în a treia zi după înmormîntarea Maicii Domnului, şi a dorit şi el să cinstească trupul adormit al Celei Preacurate. Dar cînd Apostolii au deschis mormîntul, ei au aflat acolo doar giulgiurile goale - trupul nu se mai afla în mormînt! În acea seară, Maica lui Dumnezeu, înconjurată de un alai de îngeri, a venit în mijlocul Apostolilor şi le-a zis: Bucuraţi-vă, căci eu sînt cu voi pururea. Nu se cunoaşte vîrsta la care a trecut la Ceruri Maica lui Dumnezeu, dar părerea celor mai mulţi Sfinţi Părinţi este că Maica Domnului a adormit în vîrstă fiind de peste şaizeci de ani.

Cîntare de laudă la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu

Astfel grăit-a Domnul Cel Preaînalt: "Apă vie din inima ta va curge,

Preacurată Fecioară, Ca cei însetaţi pre Hristos să Îl bea."

O Izvor de Apă Vie, Fecioară, noi toţi întru tine ne lăudăm!

Cei însetaţi pre Domnul Hristos vor bea.

Pre El, Cel Care amarul în dulce îl preface,

Pre El, Cel Care ai noştri ochi de orbire curăţeşte,

Pre El, Izbăvitorul durerii inimilor noastre.

O, Izvor de Apă Vie, Fecioară,

Noi toţi întru tine ne lăudăm! Băutură dulce ne-a izvorît nouă din veşnicie,

Ale ei ape adapă arşiţa vremilor noastre,

Şi lumea istovită, către ceruri privind, se răcoreşte iar.

O Izvor de Apă Vie, Fecioară, noi toţi întru tine ne lăudăm!

Slavă ţie, O, Preacurată Fecioară!

Slavă ţie, Maica lui Dumnezeu!

Tu pentru noi pre Hristos Dumnezeu ai născut, Preacurată,

Ceea ce eşti izvor de Apă Vie a Harului lui Hristos!

O, Izvor de Apă Vie, Fecioară,

Noi întru tine în toţi vecii ne lăudăm!

Cugetare

Fiecare dintre noi, creştinii, putem învăţa mult, foarte mult, din viaţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Doresc să mă opresc aici doar asupra a două lucruri. Mai întîi, că mergea des la Golgotha, la Muntele Măslinilor, în Grădina Ghetsimani, la Bethleem, şi în alte locuri pe care călcaseră paşii Fiului ei. În fiecare din aceste locuri, ea se ruga cu genunchii plecaţi, şi mai cu seamă se ruga astfel la Golgotha. Astfel oferă ea creştinilor primul model şi îndemn de a cerceta locurile sfinte din dragoste pentru Acela Care prin Prezenţa Lui, prin Patima Lui şi prin Slava Lui a făcut din aceste locuri altare sfinte de închinare omenirii dreptcredincioase. Mai învăţăm din exemplul vieţii Maicii Domnului cum să ne săvîrşim rugăciunea: cu evlavie, în genunchi, şi cum să ne rugăm pentru ca sfîrşitul nostru să fie repede, fără durere, şi neînfruntat de cumpliţii diavoli care păzesc sufletul omului la ieşirea şi după ieşirea lui din trup, spre a-l arunca în gheena focului.

Maica Domnului s-a rugat să nu vadă feţele acestea necurate care pedepsesc pe cei înnegriţi de păcat. Ne închipuim noi oare cît de cumplită este trecerea sufletului prin vămile văzduhului? Dacă însăşi cea Preacurată s-a rugat să fie scutită de această cumplită vedere, oare noi, păcătoşii, ce vom face? Căci ea s-a rugat astfel din adînca ei smerenie, nepunîndu-şi nicicum nădejdea în nevinovăţia ei de Maică a lui Dumnezeu. Cu atît mai puţin trebuie noi să ne încredem în faptele noastre bune, şi cu atît mai mult trebuie să cădem la Dumnezeu şi să ne rugăm pentru sfîrşit bun, fără durere, neînfruntat vieţii noastre, şi de toată îngrozirea satanei netulburat. Mai cu seamă trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne dăruiască a ne ruga astfel chiar şi în ceasul sfirşitului nostru.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunatul semn prin care Samuel şi-a întărit cuvintele înaintea poporului (I Regi 12):

• La cum Samuel a spus poporului că rău este în ochii Domnului că şi-au pus rege lor, cîtă vreme Îl aveau Rege pe El, Domnul Dumnezeu;

• La cum, spre a-şi întări adevărul spuselor, el s-a rugat lui Dumnezeu să plouă şi să tune acolo pe loc, peste recoltele poporului iudeu;

• La cum s-a făcut de îndată tunet şi ploaie mare, şi tot poporul s-a înspăimîntat de Dumnezeu şi de Samuel, Prorocul Lui.

Predică Despre Slăvitul şi Dumnezeiescul Prunc

Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpînire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie (Isaia 9:5).

Oare cărui om, în toată istoria omenirii, i s-au potrivit sau ar fi putut să i se potrivească toate aceste titluri, toată această măreaţă stăpînire, toată această slavă de negrăit? Nici unui om, niciodată. De aceea Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: "Nu este cu putinţă să se aplice aceste cuvinte nici unui om, fără numai Unuia Hristos Dumnezeu." Prorocul desemnează aici limpede cele două naturi ale Domnului Iisus Hristos: cea omenească şi cea dumnezeiască.

Prunc ni S-a născut nouă - aceasta este natura omenească a lui Iisus Hristos. Un Fiu s-a dat nouă - prin aceste cuvinte se face legătura între cele două naturi dumnezeieşti în Unica Persoană a Fiului, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei, în Persoana lui Dumnezeu întrupat.

Celelalte denumiri arată Natura Dumnezeiască a Stăpînului Hristos. Stăpînirea Lui este pe umărul Lui, adică stăpînirea este a Lui, proprie, nu împrumutată. Înger de mare sfat, oare nu desemnează aceste cuvinte Însăşi Sfînta Treime? Căci îngerul - trimisul sau vestitorul - acestui Sfat Treimic este Fiul lui Dumnezeu, Cuvîntul Co-Etern al Tatălui. Sfetnic minunat, căci tot ceea ce este minunat, tot ceea ce a venit nou în istorie spre mîntuirea omenirii este de la El şi prin El. Dumnezeu tare - ce mai pot răspunde Arie şi următorii lui cei din zilele noastre la această denumire, ei care neagă dumnezeirea lui Iisus Hristos?! Domn al păcii, căci pacea durabilă numai de la El este, iar fără El nu e decît războiul, şi cel dinlăuntru, şi cel din afară. Părinte al veacului ce va să fie, căci aşa cum este El Domn al timpului care a fost, aşa va fi şi Domn al timpului ce va să fie. Mai mult, el este şi Tată al Bisericii, Făcătorul lumii celei noi, întemeietorul împărăţiei lui Dumnezeu. Însuşi Isaia, fiul lui Amos, a văzut această vedenie preaslăvită, minunată şi adevărată, cu aproximativ şapte sute de ani mai înainte ca ea să se împlinească înaintea ochilor întregii zidiri.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Tu eşti prorocilor Tăi cea mai de preţ Prorocire, iar credincioşilor Tăi Descoperirea cea mai de preţ. Descuie minţile noastre, rugămu-Te, ca să poată intra în ele slava cea negrăită şi măreţia Ta. Şi descuie inimile noastre, rugămu-Te şi ne cucerim Ţie, ca să se umple de iubirea Ta Cea de viaţă făcătoare,

Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumită în veci, Amin.