Icoanele Maicii Domnului

 

Leonid Uspensky: Primele icoane ale Maicii Domnului

Maica Domnului Kykkiotisa, Milostiva

Dacă icoana lui Hristos[1] – fundament al iconografiei creştine – reproduce trăsăturile Dumnezeului devenit Om, icoana Maicii Domnului reprezintă, dimpotrivă, prima fiinţă umană care a realizat ţelul Întrupării – îndumnezeirea omului. Biserica Ortodoxă afirmă legătura dintre Fecioară şi umanitatea căzută care poartă urmările păcatului originar şi nu o exclude din descendenţa lui . În acelaşi timp, excepţionala ei demnitate, desăvârşirea ei personală, supremul grad de sfinţenie pe care Ea l-a atins explică supravenerarea ei: Fecioara este prima făptură a genului uman care a atins deja, prin totala transfigurare a fiinţei sale, scopul rezervat oricărei creaturi. Ea a depăşit deja graniţa timpului şi a veşniciei şi se află încă de pe acum în Împărăţia a cărei instaurare este aşteptată de Biserică odată cu A Doua Venire a lui Hristos. Ea, cea care „L-a purtat în sine pe Dumnezeul de necuprins”, „cu adevărat Născătoare de Dumnezeu” fiind (Theotokos) – potrivit formulării de la Sinodul III Ecumenic (Efes, 431) – ea veghează împreună cu Hristos soarta lumii.

Imaginea ei ocupă, deci, primul loc după aceea a lui Hristos şi îi este complementară; ea se deosebeşte de icoanele celorlalţi sfinţi ale îngerilor, atât prin varietatea tipurilor iconografice, cât şi prin cantitatea sau intensitatea cu care acestea sunt venerate[2].

Potrivit tradiţiei ortodoxe, Sfântul Evanghelist Luca ar fi pictat, puţin după Cincizecime, primele trei icoane ale Fecioarei.

Una aparţine tipului numit „Milostiva” (Eléousa) – aceea numită în franceză, destul de impropriu, „Fecioara tandreţei”. Ea reprezintă mângâierile reciproce ale Maicii şi ale Pruncului, subliniind naturaleţea sentimentului uman, a tandreţei şi iubirii materne. Este imaginea unei mame care suferă profund la gândul iminentului supliciu al Fiului ei, având totodată conştiinţa tacită a suferinţelor Lui inevitabile.

O altă imagine este cea de tipul „Odighitria” (Odègètria), „Călăuzitoarea”. Fecioara şi Pruncul sunt reprezentaţi din faţă, orientaţi către privitor. Această imagine hieratică şi maiestuoasă reliefează în chip special Dumnezeirea Pruncului.

Cât priveşte cea de-a treia icoană, ea ar fi reprezentat-o pe Fecioară fără Prunc. Datele referitoare la ea sunt confuze. E posibil ca această icoană să fi semănat cu cea a Fecioarei din „Deisis”, adică orantă, adresându-se lui Hristos.

În prezent, în Biserica Rusă, există circa o duzină de icoane ale Fecioarei, atribuite Sfântului Luca. Pe de altă parte, există douăzeci şi una de asemenea icoane în Occident şi la Muntele Athos, dintre care opt, la Roma. Desigur, nu se poate susţine că aceste icoane au fost pictate chiar de mâna Evanghelistului; nimic din ce a pictat el nu ne-a parvenit[3]. Însă icoanele numite „ale Sfântului Luca” fac parte dintr-o tradiţie căreia el îi furnizează prototipurile, fiind pictate după reproduceri ale originalelor Sfântului Luca. Aici, tradiţia apostolică trebuie înţeleasă aşa cum o înţelegem când este vorba de Liturghie sau de regulile apostolice: acestea din urmă urcă până la Apostoli, nu pentru că ar fi fost scrise de propria lor mână, ci pentru că au un caracter apostolic şi o autoritate apostolică.

Tradiţia referitoare la Sfântul Luca ne este transmisă, între altele, prin anumite texte liturgice, mai ales cele de la sărbătorile dedicate unor icoane e Fecioarei, cum ar fi cele ale Maicii din Vladimir, care aparţin tipului „Milostiva” (21 mai, 23 iunie şi 26 august). În timpul vecerniei, se cântă, la litie, o stihire (glasul 6) care spune: „Atunci când icoana Ta a fost mai întâi pictată de vestitorul tainelor Evangheliei şi ți-a fost adusă pentru ca să o recunoşti şi să-i dai puterea de a izbăvi pe cei ce Te preacinstesc, Te-ai bucurat: Tu, cea milostivă şi cea prin care ne-a venit mântuirea, Tu ai fost asemenea gurii şi glasului icoanei. Precum atunci când L-ai zămislit pe Dumnezeu, cântai imnul «De acum toate neamurile Mă vor binecuvânta», tot aşa, privind icoana, spus-ai: «Harul şi puterile Mele să fie cu acest chip». Şi cu adevărat credem că ai spus aceasta, Stăpână, şi că Tu ne eşti aproape prin acest chip...”.

La utrenie, primul imn al canonului întru cinstirea Fecioarei (glas 4) ne spune: „Zugrăvindu-ți chipul preacinstit, dumnezeiescul Luca, scriitorul Evangheliei lui Hristos, călăuzit fiind de glasul dumnezeiesc, L-a înfăţişat în braţele Tale pe Făcătorul a toate.”

Dacă ultimul text se mulţumeşte să constate doar că prima icoană a Fecioarei a fost făcută de Sfântul Luca, primul afirmă, pe deasupra, faptul că Fecioara însăşi şi-a văzut chipul, conferindu-i harul şi puterile sale. Or, Biserica întrebuinţează acelaşi text la sărbătorile diferitelor tipuri de icoane ale Fecioarei, care provin, toate, din prototipurile realizate odinioară de Sfântul Luca. În acest mod, Biserica arată că forţa şi harul respectiv se transmit tuturor imaginilor care reproduc (dimpreună cu simbolurile aferente) trăsăturile autentice ale Maicii Domnului, aşa cum au fost ele fixate de Sfântul Luca.

Cea mai veche mărturie pe care o avem cu privire la icoanele pictate de Sfântul Luca datează din secolul VI. Ea este atribuită lui Teodor, numit „anagnostul”, un istoric bizantin din prima jumătate a secolului respectiv (pe la 530) – lector la Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol. Teodor ne spune că, pe la 450, a fost adusă la Constantinopol o icoană a Fecioarei Călăuzitoare care era atribuită Sfântului Luca. Împărăteasa Eudoxia, soţia împăratului Teodosie al II-lea, ar fi trimis-o, din Ierusalim, surorii sale, Pulcheria[4].

Sfântul Andrei Criteanul şi Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului (715-730), vorbesc şi ei despre o icoană a Fecioarei pictată de Sfântul Luca, dar care se găsea la Roma. Sfântul Gherman adaugă că icoana a fost pictată în timpul vieţii Maicii Domnului şi că ar fi fost trimisă la Roma „preaputernicului” Teofil despre care vorbesc proloagele Evangheliei Sfântului Luca şi ale Faptelor Apostolilor. Potrivit altei tradiţii, o icoană a Fecioarei ar fi fost pictată de Sfântul Luca, binecuvântată de Maica Domnului şi trimisă aceluiaşi Teofil, însă la Antiohia.

Oricum ar sta lucrurile, încă din secolul IV, atunci când creştinismul a devenit religie de Stat, nemaiexistând, prin urmare, nici un pericol de a se arăta cele sfinte, icoana deţinută de Teofil – care stătuse până atunci ascunsă la Roma – a fost cunoscută de un număr mereu mai mare de creştini. Dintr-o locuinţă particulară, icoana însăşi sau reproducerea ei va fi fost transportată într-o biserică. Iar în 590, Papa Grigorie I (590-604) va transporta la bazilica Sfântul Petru – în procesiune solemnă şi în sunetul litaniilor – venerabila icoană a Maicii Domnului „despre care se spune că ar fi opera Sfântului Luca” (quam dicunt a Sancto Luca factam).

Pe lângă icoanele pictate de Sfântul Luca, tradiţia vorbeşte şi de o icoană a Fecioarei făcută în chip miraculos, adică nu de mâna omului. Este vorba despre o icoană numită „a Stăpânei Noastre din Lidda” (sărbătorită la 12 martie) . Fără îndoială că natura miraculoasă a originii sale a fost motivul pentru care icoana aceasta a fost analogată cu cea a lui Hristos Acheiropoietos, determinând includerea povestirii despre originea ei în Liturghia mai multor icoane ale Fecioarei, cum ar fi aceea numită „de la Kazan” (sărbătorită la 8 iulie şi 22 octombrie). În secolul VIII, Sfântul Gherman – viitorul Patriarh al Constantinopolului, aflat în trecere prin Lidda, a comandat o reproducere a icoanei pe care, în plin iconoclasm, a trimis-o la Roma. După înfrângerea ereziei, ea a revenit la Constantinopol. Din vremea aceea, icoana Stăpânei Noastre din Lidda este numită şi „Stăpâna Noastră din Roma” fiind sărbătorită la 26 iunie .

Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă,

Studiu introductiv și traducere, Teodor Baconsky,

Ediție electronică, Apologeticum 2006.

pp. 21-23.

---

[1] Conform Tradiției Bisericii, prima icoană a Domnului Iisus Hristos reprezintă imaginea nefăcută de mână, Sfânta Mahramă, apărută chiar în timpul vieții Sale pământești: „O relatare mai detaliată ne este oferită de Mineiul pe luna august, care se reduce la următoarele: suferind de lepră, regele Abgar a trimis la Hristos pe arhivarul său Hannan (Anania), cu o scrisoare în care Îi cerea lui Hristos să vină la Edessa pentru a-l vindeca. Cum Hannan era pictor, Abgar i-a recomandat să facă portretul lui Hristos şi să i-l aducă în cazul în care Acesta ar fi refuzat să vină. Găsindu-L pe Hristos înconjurat de o mare mulţime, Hannan s-a urcat pe o piatră pentru a putea să-L vadă mai bine. A încercat să-I facă portretul, dar nu a reuşit, din pricina „slavei negrăite a chipului Său care se schimba mereu sub puterea harului”. Văzând că Hannan încearcă să-I facă portretul, Hristos a cerut apă, S-a spălat, Şi-a şters faţa cu o maramă, pe care au rămas fixate trăsăturile Sale. I-a dat marama lui Hannan pentru ca acesta să o poarte împreună cu scrisoarea către cel care îl trimisese. În scrisoarea Sa, Hristos refuza să meargă la Edessa, dar îi promitea lui Abgar să i-l trimită pe unul dintre ucenicii Săi, de îndată ce şi va încheia misiunea. Când a primit portretul, Abgar s-a vindecat de ce avea mai grav, dar câteva urme i-au rămas totuşi pe faţă. După Cincizecime, Sfântul Apostol Tadeu, unul dintre cei 70, a venit la Edessa pentru a încheia vindecarea regelui, care s-a convertit. Abgar a înlăturat un idol care se găsea deasupra uneia dintre porţile cetăţii, punând în loc sfânta maramă. Dar strănepotul său s-a întors la păgânism şi a vrut să o distrugă. Episcopul cetăţii a zidit-o, aprinzând în nişa din faţa ei o candelă. Nu numai că imaginea a rămas intactă, dar s-a imprimat pe faţa internă a ţiglei sub care stătea, în amintirea acestui eveniment există astăzi două tipuri iconografice ale sfintei marame: una în care chipul Domnului este reprezentat pe o pânză, cealaltă – unde nu apare o pânză, Sfântul Chip fiind redat aşa cum s-a imprimat pe ţiglă, adică aşa cum se afla la Hierapolis (Mabbugh) în Siria. Împăratul Nichifor Fokas (963-969) ar fi transportat-o la Constantinopol, în 965 sau 968.” (Leonid Uspensky, Teologia icoanei în Biserica Ortodoxă) [nota noastră]

[2] Calendarul Bisericii Ruse, unde iconografia Fecioarei este foarte dezvoltată, menţionează 260 de icoane ale Sale care au făcut minuni şi sunt sărbătorite liturgic. Cât despre numărul global al denumirilor acordate icoanelor Fecioarei, Mineiul lui Serghie (Annus ecclesiasticus graeco slavus, vol. I, ed. a II-a, 1900) menţionează 700.

[3] Astfel, printre vechile reproduceri ale Fecioarei de tip „Umilenie”, nu cunoaştem nici una care să coboare dincolo de secolul X (în biserica regală Kilise – 963-969 – v. V. N. Lazarev, Istoryia vizantiiskoi givopissi („Istoria picturii bizantine”), t. I, Moscova-Leningrad, 1947, p. 125). În ce priveşte tipul „Odighitria”, acele prototipuri pe care le cunoaştem urcă până în secolul VI (Evangheliarul lui Rabula; v. N. P. Kondakov, Ikonografiya Bogomateri („Iconografia Maicii Domnului”), t. I, pp. 191-192.

[4] N. P. Kondakov, Iconografia Maicii Domnului (în lb. rusă), t. II, p. 154. Binecunoscuta scriere în apărarea icoanelor, adresată împăratului Constantin Copronimul şi adesea atribuită Sfântului Ioan Damaschinul vorbeşte şi ea de o imagine a Fecioarei pictată de Sfântul Luca. Potrivit datelor ştiinţei actuale, această scriere aparţine unui autor necunoscut şi cuprinde predici ale Sfinţilor Ioan Damaschinul, Gheorghe al Ciprului şi Ioan de Ierusalim (v. G. Ostrogorsky, Seminarium Kondakovianum, I, Praga, 1927, p. 46 şi, de acelaşi autor, Histoire de l’Etat byzantin, Paris, 1956, p. 179).

Minunea Icoanei Maicii Domnului care plange, de la Letca Nouă, Giurgiu

„Maica Domnului este prezentă în viața noastră ca o taină și o minune pe care numai credinciosul o trăiește pururea în rugăciune, știind că deasupra tuturor grijilor și încercărilor vieții este cineva acolo sus, tronul Mântuitorului, care se roagă pentru el. (…)

Prin lacrimie de mir pe care le varsă Maica Domnului, parcă ar vrea să ne îndemne și pe noi să ne plângem păcatele și îndepărtarea de Dumnezeu, să ne oprim o clipă din goana nebună după dobândirea veacului acestuia înșelător și vremelnic și să ne îndreptăm ochii cei duhovnicești spre veșnicia care ne așteaptă și pentru care nu ne-am pregătit.”

Minunea de la Huta

În anul 2009, pe data de 29 august, la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, unul din cele două hramuri ale schitului Huta, o credincioasă a observat, în timp ce preotul împărțea anafura, după săvârșirea Sfintei Liturghii, că din ochiul drept al Maicii Domnului Kazanskaia, curgea mir cu bun miros.

Preoții au crezut la început că cineva s-a atins de icoană după ce a fost miruit și a lăsat pe obrazul Maicii Domnului un strop de mir. Așa că au șters icoana. Dar mirul a izvorât din nou, iar aceasta s-a petrecut de mai multe ori, vădind faptul că, sub privirile lor și ale credincioșilor din biserică, se petrecea cu adevărat o minune.

Credincioșii s-au bucurat de această minune, la fel și viețuitorii schitului, dar aceștia din urmă au făcut-o cu îngrijorare: poate că ne așteaptă vremuri grele și Maica Domnului ne dă de veste, exprimându-și durerea prin lacrimi de mir. În același timp, poate fi și un semn al milostivirii lui Dumnezeu față de noi, pentru rugăciunile și pentru lacrimile Maicii Sale înaintea tronului Presfintei Treimi.

Să ne bucurăm că o avem Apărătoare Doamnă pe Maica lui Dumnezeu și să o facem cu frică și cu cutremur, știind că nu suntem vrednici de mirul lacrimilor ei pentru noi. Și, fiecare în parte, să punem pocăință pentru păcatele noastre și pentru ale tuturor oamenilor, iertând tuturor toate, pentru ca și Dumnezeu să ne ierte pe noi.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, dăruiește-ne nouă pocăința ninivitenilor și întoarcerea lor și milostivește pe Fiul tău și Dumnezeul nostru să ne dea vreme de pocăință și pocăință fierbinte, spre izbăvirea întregii zidiri de sub înșelăciunea vrăjmașului și spre mântuirea sufletelor noastre. Amin

Minunile Maicii Domnului „Străina”

În Mănăstirea Kato Xenia, la cincizeci de kilometri de orașul Volos (Grecia), se păstrează, pe lângă două fragmente din brâul Maicii Domnului, aduse aici în anul 1522, și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită Străina (Xenia), deoarece a venit aici dintr-un loc străin.

Icoana datează din secolul VI, din perioada iconoclastă. Pentru a fi salvată de la distrugere, icoana a fost pusă într-un cufăr, iar cufărul a fost aruncat în mare, încredințat fiind astfel în grija Maicii Domnului. Cufărul a ajuns în vechea așezare a actualului port Ahilio, unde icoana a strălucit puternic și, astfel, localnicii au aflat-o. Și, pentru că nu știau de unde vine, au numit-o Străina, de vreme ce fusese adusă la țărm venind dintr-un loc străin, necunoscut lor.

În locul unde a fost descoperită icoana, a fost ridicată o mănăstire. Dar, fiind la țărmul mării, aceasta a fost supusă numeroaselor atacuri ale piraților. Când sfântul locaș a fost incendiat de ei, a ars complet, rămânând neatinsă de urgia flăcărilor, doar puțin înnegrită de fum, numai icoana Maicii Domnului Străina.

Ca să fie ferită de atacurile piraților, icoana a fost dusă la Mănăstirea Panaghia Chitiotisa, unde a rămas până în anul 1750, an în care, din pricina atacurilor turcilor asupra mănăstrii, călugării au luat icoana și de aici și, construind un metoc la 12 kilometri mai jos, au pus-o acolo. Mănăstirea au numit-o Kato Xenia (Xenia de Jos). Dar și acest locaș a fost distrus în anul 1980, în urma unui cutremur devastator. Ulterior, cu ajutorul Maicii Domnului, s-a reconstruit mănăstirea la un kilometru mai jos, unde terenul este mai stabil.

Icoana Maicii Domnului Străina este prăznuită la 23 august, când este și hramul Mănăstirii Kato Xenia, care o adăpostește.

„Prezența Preacuratei în viața creștinului e o neîntreruptă minune”:

Icoana Maicii Domnului din Delani

Icoana Maicii Domnului din Delani a devenit cunoscută în anul 2010, când, încă din ajunul praznicului Tăieriii capului Sfântului Ioan Botzătorul (29 august), a izvorât mir binemirositor.

Această icoană este o copie a Icoanei Maicii Domnului de la Nicula și a fost pictată de Părintele Siluan de la Nicula.

Ulterior, atât această icoană, cât și altele din biserica din Delani au început să izvorască mir.

Părintele paroh Ionel Tota spunea că Maica Domnului îi mângâie în felul acesta pe credincioși și îi întărește în credință, într-o zonă a țării unde uniatismul (greco-catolicismul) pare să fie la el acasă.

Fizicianul Viorel Mudura certifica faptul că nu este vorba de un condens ori de vreun alt fenomen fizic, ci de o reală minune care nu poate fi explicată științific.

Postăm mai jos și mărturia video a unei femei vindecate de paralizie la Icoana Maicii Domnului din Delani.

Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale, dar Tu știi că trebuie urechi de auzit, ochi de văzut, minte înțelegătoare și inimă primitoare, pentru ca sămânța credinței pe care o semeni în lume să nu cadă în noi pe drum de piatră. Dăruiește-ne, așadar, toate cele de trebuință, pentru ca să nu trecem nesimțitori pe lângă toate întâmplările minunate prin care ne vorbești necontenit. Credem, Doamne, ajută necredinței noastre!

O icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Gura Humorului

În biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Gura Humorului, se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului Tânguitoarea.

Una din minunile săvârșite de această icoana a Maicii Domnului este vindecarea unei fetițe de cinci ani, din Bacău, care se născuse mută și paralizată.

În urma vindecării, bunica fetiței îi scria preotului paroh o scrisoare în care îi relata cele întâmplate.

Femeia umblase în zadar pe la medici cu fetița bolnavă. Aceștia chiar o descurajaseră, spunându-i că nepoțica ei va fi așa toată viața.

Dar, mai presus de orice evidență este credința.

Îndurerata bunică a umblat și prin multe biserici, cerând ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii sale pentru vindecarea fetiței, dar nu a primit nici un răspuns. Iar aceasta, din rânduiala lui Dumnezeu, ca să se arate și prin vindecarea nepoțelei sale marea Lui milostivire și iubire de oameni precum și puterea Maicii Domnului care se revarsă peste credincioși si prin icoana sa din Gura Humorului. Femeia fusese în mai multe rânduri la părintele Teodor Bodnar. Odată, părintele i-a dat o iconiță, sfătuind-o să o pună pe pieptul fetiței. Când a ajuns acasă, femeia a făcut întocmai. Fetița s-a ridicat brusc din pat, și-a îmbrățișat bunica și i-a spus: „Oh, cât te-am așteptat!” Își revenise complet. Ulterior, a mers la grădiniță ca orice copil sănătos. Despre cele petrecute cu ea, a povestit ea însăși părintelui la telefon, spunându-i că atunci când bunica i-a pus iconița pe piept, a simțit un cutremur în trupul ei inert până atunci și o forță care a împins-o către bunica. Ea credea că visa. Dar lacrimile bunicii căzând pe obrazul ei i-au adeverit că totul se petrecea aievea.

Multe și mari minuni a săvârșit și săvârșește Maica Domnului prin icoana sa din Gura Humorului. Ducându-se vestea despre facerile ei de bine, vin oameni la ea cu diverse probleme și necazuri, inclusiv non-ortodocși, iar Maica Domnului îi primește pe toți, fără deosebire. Căci dragostea ei față de neamul omenesc nu caută ale sale și nu cade niciodată, ca o adevărată și vie icoană a dragostei dumnezeiești. Pe care dragoste, să o rugăm pe Maica Domnului să ne-o picure fiecăruia în inimă, ca să ne iubim unii pe alții după porunca Fiului ei și Dumnezeului nostru. Amin.