Sinaxar 16 August

 

În aceasta luna, în ziua a saisprezecea, pomenirea aducerii Icoanei celei nefacute de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, din cetatea Edesei, în pazita de Dumnezeu împarateasa cetatilor a Constantinopolului.

Facând multe minuni Domnul si marele Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru a Sa bunatate, precum este scris în Sfintele Evanghelii, si ducându-se pretutindeni aceasta veste, a auzit si Avgar, domnitorul Edesei. Si dorea sa vada pe Iisus Hristos aievea si nu putea, pentru ca era cazut în boala fara leac, caci avea lepra neagra care îi cuprinsese tot trupul, de-l topea si-l mânca; si pe lânga aceea avea si boala veche cu dureri pe la încheieturi. Lepra însa îl înspaimânta si îl umilea, iar cealalta boala îi da dureri iuti si grele; pentru aceea nu iesea afara, si nu-l vedea nimeni din cei supusi ai lui. Iar în zilele Sfintelor Patimi ale Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, scriind el o epistola a trimis-o cu un oarecare Anania, învatându-l sa zugraveasca statul, parul si fata si tot chipul trupesc, cu toata nevointa, si sa-i aduca Chipul acela al lui Hristos, de vreme ce Anania era foarte iscusit la mestesugul zugraviei.

Iar epistola avea aceste cuvinte: "Avgar, domnul cetatii Edesei, lui Iisus Mântuitorului Bunului Doctor, ce petrece în Ierusalim, sa se bucure. Auzit-am de Tine si de tamaduirile ce se fac de Tine, fara ierburi. Ca precum auzim, faci pe orbi sa vada si pe ologi sa umble, pe leprosi curatesti, duhurile necurate si demonii gonesti si pe cei ce se afla cu boli îndelungate îi lecuiesti si pe morti înviezi. Si auzind acestea toate despre Tine, am gândit una dintr-acestea doua: Ca au Fiul lui Dumnezeu esti facând acestea, au Dumnezeu. Drept aceea dar, scriind, Te-am rugat sa iei osteneala si sa vii pâna la mine, ca sa-mi tamaduiesti si boala ce am, si sa Te afli aicea cu mine. Ca am înteles ca si iudeii cârtesc asupra Ta si vor sa-Ti faca rau; eu am o cetate mica, însa de cinste, care ne va fi din destul amândurora, a petrece cu pace".

Deci Anania mergând la Ierusalim si dând Domnului epistola, îi lua aminte de-L semuia cu multa chibzuinta. Dar neputând sa se apropie din pricina multimii ce se adunase, s-a suit pe o piatra ce era mai înalta putintel de la pamânt, si îndata îsi puse ochii asupra Lui, si-si întari mâna pe hârtie scriind asemanarile cele ce vedea. ĂŽnsa nu putea nicicum sa-i însemneze chipul, pentru ca se arata cu alta fata si cu schimbata înfatisare. Iar Domnul, ca un cunoscator al celor ascunse si cercetator al inimilor, cunoscând gândul aceluia, a vadit ceea ce se facea pe ascuns. Caci cerând apa sa se spele, i s-a dat si o mahrama în patru colturi; si dupa ce s-a spalat a sters cu ea preacurata si dumnezeiasca Sa fata. Si, o, minune: s-a întiparit pe acea mahrama dumnezeiescul Sau chip si fata; si El a dat-o lui Anania, zicându-i: "Mergi de o da celui ce te-a trimis, si du-i si epistola aceasta: Fericit esti, Avgare, de vreme ce nu M-ai vazut si ai crezut în Mine. Ca scris este pentru Mine, ca cei ce M-au vazut sa nu creada în Mine, iar cei ce nu M-au vazut, aceia sa creada si sa fie vii. Iar despre cele ce Mi-ai scris ca sa vin catre tine, sa stii ca Eu trebuie sa plinesc toate cele pentru care sunt trimis; iar dupa ce le voi plini Ma voi sui catre Tatal, Cel ce M-a trimis. Si când Ma voi sui, îti voi trimite pe unul din ucenicii Mei, anume Tadeu, care si boala îti va tamadui si viata vesnica îti va da si pace, si tie si celor ce sunt cu tine. Si cetatea îti va întari, ca sa nu poata nimeni din vrajmasi împotriva ei". Punând la sfârsitul epistolei si sapte peceti, însemnate cu slove evreiesti care talmacindu-se, arata: Teu Tea, Tion Tavma, adica: A lui Dumnezeu fata, dumnezeiasca minune.

Deci Avgar primind pe Anania cu bucurie si cazând si închinându-i-se sfintei si preacuratei Icoane a Domnului, cu credinta si multa osârdie, îndata s-a tamaduit de boala, ramânând putina lepra numai pe fruntea lui. Iar dupa mântuitoarea patima a lui Hristos si dupa suirea Lui la cer, mergând Sfântul Apostol Tadeu la Edesa, a pus pe Avgar în scaldatoarea Botezului. Si botezându-l si pe el si pe toti câti erau sub ascultarea lui, în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, a iesit Avgar din apa curatit si de acea putina ramasita de lepra.

De atunci cinstind în tot chipul, închinându-se acelei dumnezeiesti asemanari a Chipului Domnului, si vrând ca sa fie cinstita de catre toti, pe lânga celelalte ale lui bunatati, a adaugat si aceasta: Ca pogorând chipul unui zeu, ridicat deasupra portii celei de obste a cetatii si sfarâmându-l, a pus în locul lui acea nefacuta de mâna Icoana a Mântuitorului nostru si Dumnezeu, înfrumusetând-o, si scriind aceste cuvinte: "Hristoase Dumnezeule, cel ce nadajduieste întru Tine, nu este trecut cu vederea niciodata". Si a dat porunca ca oricine va intra pe acea poarta sa dea cinstea si închinaciunea ce se cuvine cinstitei si de minuni facatoarei Icoanei lui Hristos, si apoi sa intre în cetate. Aceasta porunca pioasa a barbatului aceluia, a fost tinuta cât a trait el si fiul sau în viata aceasta. Iar dupa ce nepotul lui a ajuns domnitor, a dat cu piciorul dreptei credinte si însusi s-a întors la slujirea idolilor, si a vrut sa ridice deasupra portii Edesei un idol si sa pogoare Icoana lui Hristos. Cunoscând aceasta din dumnezeiasca aratare episcopul cetatii, a pus nevointa mare, si de vreme ce locul unde sta Icoana era rotund, a aprins înaintea dumnezeiestii Icoane o candela, si a pus o caramida dinainte, si zidind-o pe din afara cu var, a tocmit zidul de nu se vedea. Nemaivazând, Icoana Domnului, pagânul a renuntat la lucrul ce începuse a face.

Si a trecut multa vreme, încât iesise din mintea oamenilor unde era ascunsa dumnezeiasca Icoana. Iar când Osroe, împaratul persilor, pradând cetatile si orasele Asiei, a ajuns si la Edesa, si a pornit asupra ei toata mestesugirea de lupta, a dat mare frica oamenilor cetatii. Acestia scapând numai la Dumnezeu si rugându-L cu lacrimi, aflara grabnica mântuire; caci într-o noapte s-a aratat o femeie preaslavita episcopului Eulalie, zicându-i: "De veti lua dumnezeiescul chip al Mântuitorului cel nefacut de mâna care este ascuns deasupra acestei porti, aratându-i si locul, toate le va face bune". Deci episcopul mergând si sapând în locul acela a aflat dumnezeiasca Icoana nestricata, si candela aprinsa de atâtia ani, înca si în caramida ce era pusa în preajma candelei. Si aratând Icoana tuturor s-au umplut de nespusa bucurie si veselie.

Luând episcopul aceasta Icoana si facând Litanie si multumind a mers la locul unde spargeau persii cetatea. Si daca s-au apropiat, a picurat untdelemn din candela în focul cel gatit ce avea sa arda cetatea, si a ars pe toti de i-a prapadit. Iar daca s-a apropiat episcopul cu dumnezeiescul chip de padure unde era focul mare de multime de copaci, îndata s-a pornit vânt mare, si a întors para focului asupra celor ce-l facusera si i-au izgonit. Si asa cetatea Edesa s-a izbavit de vrajmasii sai, prin milostivirea lui Hristos Dumnezeul nostru, si prin aratarea preasfântului Chip cel nefacut de mâna.

Dupa multi ani împaratul Romano, cel ce se chema Lacapenos, pe care si Porfiroghenit îl numesc, cel ce a împaratit cu ginerile sau Constantin, fiul împaratului Leon cel întelept, a fost adusa acea sfânta mahrama, care avea pe ea Chipul cel nefacut de mâna al dumnezeiestii fete a lui Hristos, în Constantinopol din Edesa care era stapânita de saracini împreuna cu toata Siria. Si s-a facut aducerea aceea în acest chip: Romano cel batrân care stapânea atunci, si-a pus în gând sa îmbogateasca cetatea împarateasca si cu aceasta icoana. Pentru aceea în multe vremi a trimis la Edesa, si a cerut acea dumnezeiasca omeneasca închipuire a Domnului, de la Amira cel ce se afla acolo, fagaduind ca va plati si bani si va slobozi pe prinsii de razboi, dar si ca nu se va mai porni cu vrajmasie ostile crestinilor împotriva acelor hotare. Si au cazut la învoiala.

Si de vreme ce a dat voie Amira si a lasat a fi asa, luând episcopii Samosatelor, Edesei si altii cu frica lui Dumnezeu acea Sf. Icoana si epistola scrisa de Hristos, au purces în cale spre Constantinopol; iar pe cale se faceau nespuse minuni. Si daca au sosit la locul Optimatelor si la biserica Nascatoarei de Dumnezeu ce se numeste a lui Eusebiu, apropiindu-se multi bolnavi cu credinta, s-au tamaduit de multe feluri de boli. Iar un îndracit zicând: "Ia-ti Constantinopole slava, cinstea si bucuria, si tu Porfirogenitule împaratia ta", îndata s-a tamaduit.

Iar în cincisprezece zile ale lui August, în anul de la Hristos noua sute cincizeci si noua, pe vremea împaratiei lui Romano, au sosit arhiereii ce duceau Sfânta Icoana la Constantinopol la biserica Nascatoarei de Dumnezeu, cea din Vlaherne, unde a fost primita cu închinaciune, cu cinste si cu bucurie atât de împarat cât si de domnul si de întregul popor. Iar a doua zi, adica în saisprezece, dupa sarutare si închinaciune, ridicând Icoana lui Hristos pe umere patriarhul Teofilact si împaratii cei tineri, pentru ca cel batrân lipsea din pricina slabiciunii, si toti cei mai de cinste si toata plinirea bisericii au petrecut-o cu cinste, pâna la poarta cea de aur. Apoi ridicând-o de acolo cu cântari si cu laude, si cu faclii aprinse, au sosit la vestita si marea biserica a întelepciunii lui Dumnezeu. Si facând si acolo cinstirea ce se cadea, s-au suit la palatele împaratesti, si intrând în biserica Nascatoarei de Dumnezeu, zisa a Farului, au pus acolo cinstitul si sfântul Chip al Domnului Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. A Caruia este slava în veci. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Diomid.

Acest sfânt era din Tarsul Ciliciei, din neam mare si bun. Dar facându-se mai bun dupa vointa, se deprinsese cu mestesugul de doctor, lecuind pe toti cei ce mergeau la el: sufletele cu dumnezeiasca credinta, iar trupurile cu mestesugul. ĂŽn zilele împaratului Diocletian a plecat din Tars si a mers la Niceea, în Bitinia. Si fiind folositor si acolo în tot chipul celor ce mergeau la dânsul si cu credinta dumnezeiasca si cu mestesugul, a fost pârât la împarat. ĂŽnsa când au venit ca sa-l prinda, aflându-l mutat catre Domnul, i-au taiat capul si l-au dus la împaratul. Dar pentru nemilostivirea ce au aratat cei ce au taiat capul sfântului, îndata au orbit. Iar împaratul a poruncit iarasi sa-l duca sa-l aseze la trup. Si daca l-au asezat la trup, se spune ca a revenit vederea celor ce orbisera, când au taiat capul sfântului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Herimon (Heremon), care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea desertarii si a izvorârii din nou a fântânii de agheasma, cea din biserica.

Tot în aceasta zi, pomenirea înfricosatoarei spaime a cutremurului care venise asupra noastra în vremile acelea si de care, fara de nadejde ne-a mântuit Iubitorul de oameni Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alcibiad, care prin foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Cuvios Mucenic Nicodim cel de la Meteora, care pentru buna cinstire a marturisit la anul 1551.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Gherasim cel Nou din Cefalonia, care cu pace s-a savârsit.

Sfintul Gherasim Noul Ascet din Cefalonia s-a nascut in satul Trikkala in Peloponez si a devenit de tânar calugar in insula Zacinto. Mai târziu a devenit shimnic la Sfintul Munte si a ucenicit pe lânga ascetii Muntelui Athos. Fiind binecuvintat de mai marii sai, calugarul s-a dus la Ierusalim pentru a venera Mormintul Purtator de Viata al Mintuitorului. Dupa ce a vizitat mai multe locuri sfinte in Ierusalim, Muntele Sinai, Antiohia, Damasc, Alexandria si Egipt, s-a intors la Ierusalim unde a devenit aprinzator al candelelor de la Mormântul Domnului.

Calugarul a fost hirotonit diacon si apoi preot de catre Patriarhul Ierusalimului, Gherman (1534-1579). Sfintul Gherasim si-a mentinut disciplina de ascet. Pentru singuratate s-a retras in Iordania, unde a petrecut patruzeci de zile fara odihna. Primind binecuvintarea Patriarhului pentru viata in pustie, Cuviosul Gherasim s-a retras la Zacinto in sihastrie, mâncând doar vegetale.

Dupa cinci ani i s-a aratat sa mearga in insula Cefalonia, unde a trait intr-o pestera. A restaurat o biserica la Omala si a pus bazele unei manastiri de maici unde a trait in neincetata suferinta si priveghere timp de treizeci de ani. Se ruga in genunchi, plecat la pamint. Pentru viata sa in exaltare a primit un dar minunat : darul de a vindeca bolnavii si de a alunga duhurile necurate. La virsta de 71 de ani, venerabilul Gherasim a stiut dinainte ca avea sa moara in curind. A dat maicilor binecuvintarea sa si in pace a adormit intru Domnul in ziua de 15 august 1579. Doi ani mai tirziu mormintul sau a fost deschis, iar sfintele sale moaste au fost gasite placut mirositoare si intacte, inzestrate cu putere de vindecare.

Cum Sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului cade in ziua de 15 august, Cuviosul Gherasim e praznuit pe 16 august. Sarbatoarea de azi celebreaza dezvaluirea sfintelor sale moaste in 1581.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Stamatie cel din Volos, care a marturisit în Constantinopol, la anul 1680 si de sabie s-a savârsit.

Sfântul Mucenic Stamatios era de fel din Volos (Tesalia, Grecia). Pe când era la Constantinopol, Stamatie a fost calomniat de unii că ar fi acceptat să se convertească la islam, dar el însuşi a mărturisit cu curaj că este creştin. Atunci a fost dus în fața vizirului ca unul care s-a lepădat de credința musulmană, dar el continuând să mărturisească pe Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia din porunca vizirului în ziua de 15 august, în piața din fața palatului de lângă biserica Sfânta Sofia.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreuna cu fiii sai Constantin, Stefan, Radu, Matei si sfetnicul Ianache, care au patimit pentru Hristos la anul 1714.

Acest binecredincios si de Hristos iubitor Voievod al Tarii Românesti s-a nascut la anul 1654 din parinti de bun neam, dupa tata fiind coborâtor din voievodul Matei Basarab, iar dupa mama, nepot al voievodului Serban Cantacuzino, în timpul caruia la anul 1688 s-a tiparit pentru întâia data în întregime Sfânta Scriptura în limba româna.

Ramas orfan de tata înca din pruncie, tânarul Constantin a fost crescut de catre unchiul sau, stolnicul Constantin Cantacuzino, cel mai învatat boier al vremii sale. Acesta s-a îngrijit sa-i puna dascali întelepti spre a primi învatatura aleasa. Pentru iscusinta si întelepciunea sa Constantin a primit înalte dregatorii, bucurându-se de multa cinstire înca din tinerete.

Dupa moartea voievodului Serban Cantacuzino la anul 1688, luna octombrie în 29 de zile, la staruintele tuturor boierilor si dregatorilor tarii, vrednicul Constantin Brâncoveanu primi scaunul de domn al Tarii Românesti, fiind uns de catre mitropolitul Teodosie. Împodobit de Dumnezeu cu daruri alese, el a cârmuit tara cu adânca pricepere si înalta priveghere, cu blândete si rabdare crestineasca.

Luând în ajutor pe Hristos, împaratul veacurilor si având pilda pe vrednicii sai înaintasi, Constantin voievod, îsi începu slavita domnie punând temelia celei mai mari mânastiri ctitorite de el, cea de la Hurezi, unde si-a pregatit si loc de vesnica odihna. Nenumarate sunt însa bisericile si mânastirile ridicate sau înzestrate de milostivul si evlaviosul domnitor pe tot cuprinsul Tarii Românesti.

Darnicia si purtarea de grija a evlaviosului Voievod Constantin Brâncoveanu nu se vor opri însa la hotarele Tarii Românesti, ci se vor întinde si la fratii români din Moldova si din Transilvania, fiind vrednice de pomenit si multele ajutoare trimise dreptcredinciosilor crestini aflati în suferinta pe meleagurile siriene, caucasiene si arabe, precum si la toate locurile sfinte ale Rasaritului.

Se întâmpla deci ca în Saptamâna Patimilor, în anul de la Hristos 1714 a trimis sultanul turcilor, Ahmed al III-lea, multime de ostasi de l-au luat pe Constantin Voda cu fiii si ginerii sai si în jalea tuturor locuitorilor orasului Bucuresti l-au dus la înalta Poarta. Aici crestinul Voievod si fiul sau cel mare au fost chinuiti cumplit de catre necredinciosi vreme de patru luni, fiind supusi la amarnice suferinte".

Dupa aproape 25 de ani de stralucita domnie i-a fost dat marelui Voievod Constantin Brâncoveanu, din iconomia lui Dumnezeu, sa-si încununeze fruntea, el si cei patru fii ai sai Constantin, Stefan, Radu si Matei, precum si sfetnicul sau Ianache, cu coroana sfânta a muceniciei pentru credinta ortodoxa, pe care au marturisit-o si nu au parasit-o nici în fata calaului pagân.

În ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, la 15 august, când Dreptcredinciosul Voievod Constantin Brâncoveanul împlinea 60 de ani, primi sfârsitul mucenicesc prin sabie împreuna cu fiii sai: Constantin, Stefan, Radu si Matei si cu sfetnicul sau Ianache, în cetatea Sfântului Constantin cel Mare, la Constantinopol, în anul 1714. Trupurile martirizate au fost apoi aruncate de necredinciosi în mare, de unde au fost culese de crestini milostivi, care le-au îngropat în taina si cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânastirii Maicii Domnului.

Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în tara la anul 1720 de catre doamna Marica, sotia sa si înmormântate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucuresti, ctitoria sa, unde de atunci si pâna în zilele noastre vegheaza lumina candelei care aminteste locul de odihna al Voievodului.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Aducerii Sfintei Mahrame, Icoana cea nefăcută de mînă a Domnului nostru Iisus Hristos

În vremea cînd Domnul nostru Hristos ieşise la predicarea Veştii celei Bune a Împărăţiei lui Dumnezeu şi vindeca toată boala şi toată neputinţa din popor, locuia în cetatea Edesei, la malul rîului Eufrat, un rege pe nume Abgar (Avgar), al cărui trup era acoperit cu totul de lepră.

De cum ajunsese pînă la Avgar vestea despre Hristos, că este Vindecător al tuturor bolilor şi durerilor oamenilor, el a trimis în Palestina un artist pictor, pe nume Anania, împreună cu o scrisoare adresată lui Hristos, în care Îl ruga cu plecăciune să vină la Edesa şi să îl vindece de cumplita boală a leprei.

Dar gîndindu-se că poate Domnul Hristos nu va putea veni totuşi la el, regele îl trimitea şi pe Anania pictorul care avea menirea să facă portretul Mîntuitorului şi să îl aducă la Edessa, căci el credea că şi numai privind la portretul Mîntuitorului se va vindeca de boală. Mîntuitorul i-a zis lui Anania că nu poate veni, deoarece s-a apropiat timpul Patimii Lui. Zicînd aceasta, El Şi-a spălat Faţa cu apă, apoi a cerut un ştergar în patru colţuri cu care S-a şters, şi Chipul Lui Cel Dumnezeiesc a rămas întipărit pe el. Domnul i-a dat pînza lui Anania, zicîndu-i că Avgar se va însănătoşi, dar nu desăvîrşit, ci îi va mai rămîne un rest de boală, de care va scăpa numai atunci cînd la Edesa va ajunge un trimis al Lui şi îl va învăţa pe el toate. Primind ştergarul cu Chipul Mîntuitorului, Avgar l-a sărutat şi s-a curăţat cu tot trupul de lepră, în afară de un mic loc care i-a mai rămas pe faţă.

Mai tîrziu la regele Avgar în Edesa a ajuns Sfîntul Apostol Thadeu care apredicat acolo Evanghelia, şi în taină l-a vindecat pe Avgar desăvîrşit şi l-a botezat.

Regele Avgar atunci a distrus toţi idolii şi toate capiştile idoleşti din porţile Edesei. El a pus Sfînta Mahramă pe o scîndură preţioasă de lemn, a înrămat-o într-o margine de aur pe care a împodobit-o cu mărgăritare, şi a aşezat-o sus, în poarta mare a cetăţii Edessa.

Direct pe materia porţii, sub icoană, regele Avgar a pus să se sape următoarele cuvinte: "O, Hristoase Dumnezeule, nimeni nu este ruşinat care crede în Tine!" Dar peste generaţii, unul din stră-strănepoţii lui Avgar s-a întors la necurata idolatrie, şi atunci Episcopul Edesei a venit noaptea şi a zidit cu totul Sfînta Mahramă în frontonul porţii cetăţii.

Au trecut mai multe veacuri şi, în timpul împăratului Iustinian, regele persan Hosroe a asediat Edessa, iar cetatea s-a aflat în strîmtorare mare. S-a întîmplat atunci că Episcopul cetăţii, Evlavie, a avut o vedenie cu Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, care i-a descoperit taina Sfintei Mahrame zidite în poarta cetăţii. Episcopul a mers şi a descoperit-o, şi cu puterea ei cetatea Edesei a biruit puterea persană.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Diomid

Sfîntul Diomid a fost medic, provenind dintr-o familie aristocratică din Tarsus. Vindecînd poporul, Sfîntul Diomid îi învăţa astfel Credinţa Creştină. Împăratul Diocleţian a poruncit decapitarea lui, care a avut loc la Niceea, în anul 298. Cei care i-au tăiat capul şi luîndu-l, l-au dus împăratului, au orbit, dar apoi ducîndu-l înapoi, punîndu-l lîngă trup şi rugîndu-se, şi-au recăpătat vederea.

Pomenirea Sfîntului Preacuvios loachim din Osogovsk

Sfîntul loachim a dus viaţa tuturor nevoinţelor în a doua jumătate a veacului al unsprezecelea, la Muntele Osogovsk, într-o peşteră ce se afla în apropierea unui loc numit Sarandopor.

Mai tîrziu pe acest loc un alt ascet, Theodor de la Păşunea Oilor, căruia îi apăruse în vis Sfîntul loachim, a zidit o sfîntă biserică. De-a lungul veacurilor multe minuni s-au lucrat la moaştele Sfîntului loachim aflate în acest loc, şi se mai lucrează şi astăzi.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Stamatie

Sfîntul Stamatie a fost ţăran născut în satul Voios, din Thessalia. Cînd în partea locului a venit un agă ticălos care a început să strîngă birurile ţăranilor cu multă sălbăticie şi multe fărădelegi, ţăranul Stamatie, împreună cu alţi bărbaţi, au pornit-o către Constantinopol să se plîngă marelui vizir. Prin criticile tăioase pe care Sfîntul Stamatie le-a adus cu dreptate împotriva ticălosului agă, el i-a ofensat pe cei din anturajul vizirului, ceea ce a dus la arestarea lui.

Mai întîi ei au încercat să-l facă să treacă la islam cu ademeniri şi cu linguşiri, promiţîndu-i bogăţie, cinste şi onoruri. El însă le-a strigat în faţă: "Hristos este cinstea, bogăţia şi onoarea mea!" Turcii l-au torturat bestial, iar la urmă i-au tăiat capul înaintea porţilor Bisericii Sfintei Sofia. Aşa s-a încununat cu cununa veşnicei slave acest viteaz oştean al lui Hristos, la anul 1680.

Cîntare de laudă la Regele Avgar

O Doamne al blîndeţelor, Descoperitorule de taine,

De taine minunate ce pămîntenii nicicînd n-au văzut!

Tu cu adevărat vestit-ai poporului strîns la mare

Că neamurile toate dintr-ale pămîntului margini

Cu strămoşul Avraam la masă vor sta!

Tu cu adevărat vestit-ai că necredincioşii fii

Ai strămoşului Avraam, deşi iudei,

Departe de acea masă vor sta,

Surghiuniţi în întunericul cel mai dinafară

Din pricina inimilor lor împietrite!

Tu astă prorocească taină vestit-ai,

Şi ea s-a împlinit:

Iudeii a Ta faţă privit-au,

Şi pe ascuns moarte Ţi-au gătit.

Dar regele Avgar de departe

Cu trupul lepros, lepros şi cu sufletul,

Din leproasa credinţă păgînă urechi a avut

Să audă vestea cea despre Tine purtată

De al oamenilor cuvînt.

El urechi a avut să audă Cuvîntul Tău

Şi ale Tale minuni,

Urechi a avut să audă de Tine

Şi în Tine să creadă

Desăvîrşit.

Chipul feţei Tale preacurate văzînd

El L-a sărutat cu lacrimi de bucurie,

Şi desăvîrşit sănătos s-a făcut

Cu sufletul şi cu trupul.

Al regelui Avgar suflet la Ceruri a suit

Cu strămoşul Avraam să se veselească în veci.

Cugetare

Biserica Ortodoxă nu se compară cu nici o denominaţiune creştină, deoarece ea are toată bogăţia neştirbită a unei Sfinte Tradiţii neîntrerupte. Protestanţii nu vor să audă decît de Biblie. Biblia însă nu poate fi interpretată în afara Sfintei Tradiţii. Sfîntul Apostol Pavel însuşi porunceşte: Deci dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvînt, fie prin epistola noastră (II Tesaloniceni 2:15).

Nu încape nici o îndoială că realitatea icoanei comandate de regele Avgar se înscrie în Tradiţia Apostolică, chiar dacă în epistolele lor păstrate în Canonul Biblic Sfinţii Apostoli nu o menţionează. Sfîntul Apostol Thadeu, de exemplu, nu a lăsat nici o scriere. (Potrivit concepţiei protestante aceasta ar însemna că prin urmare el nici nu a predicat Sfînta Evanghelie credincioşilor.) Şi atunci, cum de mai este el socotit Apostol al lui Hristos?

Sfîntul Ioan Damaschin însă citează limpede Icoana regelui Avgar în apărarea sa pentru cinstirea sfintelor icoane. Cît de simplă, de adîncă şi de mişcătoare este scrisoarea adresată de regele Avgar Mîntuitorului Hristos! El mai întîi Îi spune că a auzit de minunile Lui, prin care vindecă toate neputinţele şi învie morţii. Apoi Îl roagă cu plecăciune să vină pînă la Edesa şi să îl vindece şi pe el. Apoi, încheie astfel: "Mai aud că iudeii Te urăsc şi umblă să Îţi facă rău şi să Te omoare. Ci află că eu aici am o cetate care, deşi mică, e frumoasă şi clădită într-un loc răsfăţat; şi plină este ea de toate bunătăţile, neducînd lipsă de nimic; deci vino aici şi trăieşte alături de mine, căci îndestulată este ea pentru noi amîndoi."

Iată ce inimă are faţă de Domnul unu rege păgîn, pe cînd regii Ierusalimului găteau moarte Stăpînului, Iubitorului de oameni.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunatul ajutor pe care l-a dat Dumnezeu lui Ionatan, fiul lui Saul (I Regi 13-14):

• La cum filistenii s-au ridicat împotriva iudeilor, şi era oştirea lor multă, ca nisipul de pe malul mării (I Regi 13:5);

• La cum Ionatan, împreună cu tînărul lui purtător de arme, i-a atacat pe filisteni, punîndu-şi nădejdea în Domnul, şi aşa a semănat moarte, panică şi derută în tabăra filistenilor, care la urmă au fost biruiţi;

• La cum şi noi, creştinii cei de astăzi, trebuie să cunoaştem adevărul cuvintelor rostite de lonathan: Pentru Domnul nu e greu să izbăvească şi prin puţini şi prin mulţi (I Regi 14:6).

Predică Despre Lăstarul dumnezeiesc al rădăcinii lui lesei

O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui lesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da (lsaia: 11:1).

Avînd asemenea prorocii limpezi despre Hristos Domnul, cum oare de nu au crezut iudeii că El este Mesia? Ei nu au putut să creadă, pentru că erau cuprinşi de o mîndrie satanică şi dementă, iar acea mîndrie dementă îi făcuse şi ucigaşi ai sfinţilor şi drepţilor din Israel. Căci cine este Mlădiţă ieşită din tulpina lui lesei dacă nu chiar Hristos Domnul? lesei a fost tatăl regelui David, iar Mesia era aşteptat să iasă din casa lui David. Domnul Hristos a ieşit deci din casa lui David şi din Betleem, cetatea lui David.

Mlădiţă ce va ieşi din tulpina lui lesei se referă deci la descendenţa după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Fecioara Maria, care era descendentă a spiţei lui lesei şi regelui David, iar Lăstarul ce dă din rădăcinile lui lesei semnifică descoperirea acelei dreptăţi a Lui care fusese călcată în picioare de mulţi dintre regii casei lui David. Căci dreptatea călcată în picioare este ca o cioată uscată de copac; şi uneori, din cioatele uscate, călcate în picioare şi dispreţuite, răsare cîte o mlădiţă de mirare. Domnul Iisus Hristos este o astfel de Mlădiţă, un astfel de Lăstar, care a lăstărit cu de la sine putere.

Prin Maica Lui, El este din casa lui David; prin dreptatea Lui, El este iarăşi din casa lui David, iar prin Naşterea Lui cea minunată şi fără de sămînţă, El este de la Duhul Sfînt. În veşnicie, El este de la Tatăl, născut fără mamă; iar în timp, El este fiul Maicii care a născut fără bărbat. În veşnicie, omenitatea Lui a rămas ascunsă sub Dumnezeirea Lui; iar în timp, Dumnezeirea Lui a rămas ascunsă sub Omenitatea Lui.

În zadar a privit Pilat la această Mlădiţă a tulpinii lui lesei şi a strigat Iată Omul! (Ioan 19:5). A fost ca şi cînd cineva ar depista un fir care face legătura electrică între mai multe fire şi ar striga: "Iată firul!" Acel om nu recunoaşte şi curentul electric care străbate firul, precum Pilat nu L-a recunoscut pe Dumnezeu în Omul pe Care L-a arătat.

O, Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Dumnezeu şi Om şi Iubitor de oameni, ajută-ne nouă să Te iubim în veci, pre Tine Dumnezeul nostru şi mîntuieşte sufletele noastre.

Căci numai Ţie se cuvine pururi toată slava, cinstea şi închinăciunea, Amin.