†) Sf. Ier. Dionisie, episcopul Cetății Albe – Ismail; Sf. Mc. Sofia (Înțelepciunea) și fiicele ei: Pistis (Credința), Elpis (Nădejdea) și Agapi (Dragostea) 17 SEPTEMBRIE

 

Sfântul Dionisie Erhan s-a născut în anul 1868 în satul Bardar, la 15 km de Chișinău, din părinți evlavioși – Vasile și Andriana, primind din botez numele Dimitrie. La vârsta de 15 ani, simțind dorul de Dumnezeu și dorința de a îmbrăca haina monahală, tânărul Dimitrie a intrat în obștea Mănăstirii Suruceni. De la început, fratele Dimitrie s-a arătat râvnitor față de cele sfinte și dornic de cunoaștere, sârguindu-se să își formeze o cultură teologică prin lecturarea Sfintei Scripturi și a operelor Sfinților Părinți, care i-au fost călăuză în viață și sprijin în momentele de răscruce din viața personală și istoria neamului. A parcurs toate etapele vieții monahale devenind, pe rând, rasofor în anul 1890, monah în anul 1899, primind numele Dionisie, ierodiacon în anul 1900 și ieromonah în anul 1904. Remarcându-se prin viața sa duhovnicească, prin blândețe, dar și fermitate și demnitate în apărarea neamului și a credinței, prin cultura pe care a dobândit-o ca autodidact și prin aprecierea credincioșilor, în anul 1908 a fost ales stareț al mănăstirii Suruceni. Sfântul Dionisie a avut un rol important pentru înfăptuirea idealului de unitate națională în perioada premergătoare momentului istoric de la 27 martie 1918. Bună parte dintre membrii Sfatului Țării îl aveau ca povățuitor și duhovnic. În luna mai a anului 1918 a fost ridicat la treapta de arhimandrit, iar în data de 22 iulie 1918 a fost ales Arhiereu vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titulatura „al Ismailului”, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași. Ulterior, în 1934, a devenit Episcop al Cetății Albe și Ismailului, unde a păstorit timp de șase ani. În această perioadă, preocupat de împlinirea datoriilor de păstor, a contribuit la restaurarea și zidirea de biserici, la intensificarea vieții duhovnicești prin înființarea de instituții pentru formarea clerului, a sprijinit înființarea de azile și orfelinate și a lucrat cu multă râvnă la înnoirea duhovnicească din sudul Basarabiei. După pactul Ribbentrop-Molotov și cedarea Basarabiei, s-a refugiat în țară, fiind locțiitor al Episcopiei Argeșului în perioada 1940-1941. La 1 septembrie 1941 s-a pensionat și s-a reîntors în Basarabia, la mănăstirea sa de metanie, trecând la Domnul în data de 17 septembrie 1943, la Spitalul central din Chișinău. A fost înmormântat într-o criptă de lângă biserica Mănăstirii Suruceni, de care era legat sufletește. Trupul Episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018. La propunerea Sinodului Mitropoliei Basarabiei, ca urmare a demersurilor Episcopiei Basarabiei de Sud, Sfântul Dionisie Erhan a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române în ședința Sfântului Sinod din 25 octombrie 2018. Au fost avute în vedere: ortodoxia credinței, activitatea deosebită desfășurată de episcopul Dionisie Erhan ca stareț al Mănăstirii Suruceni, dar mai ales ca episcop vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și, mai apoi, ca episcop de Ismail și Cetatea Albă. Acatistul Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori). Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău. Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele: Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi. Slavă... Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm. Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu: Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc. Apoi: Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om; Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat; Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui; Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci. Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică; Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor; Aștept învierea morților. Și viața veacului ce va să fie. Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Apoi: Psalmul 142 Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău. Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori). (Troparul) Doamne, miluiește (de trei ori). Apoi: Psalmul 50 Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței. (Apoi, urmează Condacele și Icoasele) Condacul 1 Pe cel ce este fiu ales al Basarabiei şi următor al cuvioşilor nevoitori, pe cinstitul Ierarh şi părinte darnic, milostiv spre cei orfani şi iubitor de neam, să-l cinstim cu bucurie, din inimă strigând: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Icosul 1 Calea cea îngustă a nevoinţelor şi a ostenelilor ai urmat-o din pruncie, Sfinte Dionisie, iar prin curăţie şi rugăciune, vas ales al harului dumnezeiesc te-ai făcut, astfel încât, ca un stâlp de foc ajungând, ai călăuzit pe poporul tău în vremuri grele, ca un părinte iubitor, pentru care, după vrednicie primeşte de la noi aceste cântări: Bucură-te, vlăstar al Basarabiei; Bucură-te, monah nevoitor; Bucură-te, pildă de smerenie; Bucură-te, povăţuitor duhovnicesc; Bucură-te, iubitor de învăţă­tură; Bucură-te, păstor blând al credincioşilor; Bucură-te, părinte al orfanilor; Bucură-te, ocrotitor al celor sărăci; Bucură-te, apărător al dreptei credinţe; Bucură-te, slujitor evlavios al altarului; Bucură-te, călăuză a neamu­lui tău; Bucură-te, vas al darurilor Duhului Sfânt; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 2 Din copilărie ai deprins de la părinţii tăi iubirea pentru Dum­nezeu şi Biserică, pentru nea­mul românesc şi graiul străbun, iubire pe care ai sădit-o în inima ta, Părinte Dionisie, şi ai făcut-o roditoare prin osteneli, cântând Preasfintei Treimi: Aliluia! Icosul 2 Din casa părintească ai învăţat a citi şi bucuria ta era să pătrunzi înţelesurile Sfintei Scripturi, din care ai cunoscut poruncile Evangheliei lui Hristos şi ţi-ai aprins inima spre dorirea desă­vârşirii. Drept aceea, te lăudăm, zicând: Bucură-te, purtător al nume­lui Marelui Mucenic Dimitrie; Bucură-te, următor al râvnei sfinte a Izvorâtorului de mir; Bucură-te, cel crescut cu hrană duhovnicească; Bucură-te, cel ce zilnic ascul­tai cuvântul Scripturii; Bucură-te, cel ce de acolo ai auzit despre neamul romanilor; Bucură-te, cel ce ai înţeles măreţia strămoşilor tăi; Bucură-te, cel ce ai dorit lumi­narea neamului românesc; Bucură-te, cel sărac în cele materiale; Bucură-te, cel bogat în cunoş­tinţa de Dumnezeu; Bucură-te, minte plină de gânduri sfinte; Bucură-te, suflet luminat de cerescul har; Bucură-te, cel ce ţi-ai clădit viaţa pe temelia Evangheliei; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 3 Însetând de iubirea dumneze­iască, precum cerbul de izvoarele apelor, la vârsta de 15 ani ai cerut să intri în obştea Mănăstirii Suruceni, unde, fiind primit, ai făcut ascultare cu bucurie, slujind tuturor ca Însuşi Mântui­torului Hristos şi cântând lui Dumnezeu cu îngerii: Aliluia! Icosul 3 Sărăcia întru cele materiale a obştii tale s-a vădit a fi prilej de bogăţie duhovnicească, încât spre Dumnezeu nădăjduiai şi în mâinile Lui îţi puneai viaţa, Părinte Dionisie, iar mintea la cele cereşti având-o pururea, uitai adesea de somn şi de hrană, Hristos fiindu-ţi viaţă, suflare şi bucurie, pentru care te cinstim, grăind: Bucură-te, ucenic plin de smerenie; Bucură-te, păzitor al fecioriei; Bucură-te, păstrător al nevi­novăţiei de prunc; Bucură-te, cel călăuzit de în­gerul păzitor; Bucură-te, iubitor de osteneală; Bucură-te, răbdător fără cârtire; Bucură-te, cel ce ai alungat patimile prin înfrânare; Bucură-te, cel ce ţi-ai luminat mintea prin tăierea voii; Bucură-te, cel izbăvit de griji prin ascultare; Bucură-te, cel ce ai ales singu­rul lucru cu adevărat trebuincios; Bucură-te, cel ce ai aflat mărgă­ritarul de mult preţ în ţarina inimii; Bucură-te, următor al Cuvioşilor sihaştri ai Moldovei; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 4 După şapte ani de ascultare smerită ai fost tuns rasofor, iar după alţi nouă ani de slujire ai primit sfântul chip călugăresc şi numele de Dionisie, întru cinsti­rea ierarhului văzător de cele cereşti şi ucenic al marelui Apostol Pavel, ale cărui virtuţi urmându-le, cu acesta împreună cânţi lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 4 Mult ai cercetat Sfânta Scriptură, fericite Părinte, ştiind că aceasta este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mus­trare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea  întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi bine pregătit  pentru orice lucru bun, iar noi te lăudăm, zicând: Bucură-te, cel ce ai avut ca hrană cuvântul lui Dumnezeu; Bucură-te, cel ce ai pătruns în adâncurile Scripturii; Bucură-te, cel ce ai sorbit din ea apa vieţii; Bucură-te, cel ce ai cunoscut lucrarea Tatălui Creator; Bucură-te, cel ce ai urmat poruncile Fiului Mântuitor; Bucură-te, vistierie a darurilor Duhului Sfânt; Bucură-te, înălţime a cugetărilor cereşti; Bucură-te, minte ageră cu gând neîntinat; Bucură-te, cel ce ai aflat cuvintele lui Hristos, care sunt duh şi sunt viaţă; Bucură-te, cel ce te bucuri de raiul Scripturilor; Bucură-te, desăvârşit cunos­cător al cărţilor biblice; Bucură-te, propovăduitor al Descoperirii dumnezeieşti; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 5 Ai urmat, Părinte, sfatul mare­lui Vasile, de a aduna învăţătu­rile ziditoare de suflet din scrieri felurite, asemenea albinelor care culeg doar nectarul din flori; pen­tru aceasta, ai cercetat cu nesaţ cărţile despre istoria neamului, precum şi mulţime de alte scrieri, din care, alegând cele de folos, cântai lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 5 Ca un luminător te-ai arătat în mijlocul obştii de la Suruceni, prin viaţa virtuoasă, prin cu­noaşterea învăţăturilor sfinte şi prin cuvântul înţelept, pentru care ai fost rânduit stareţ şi bine ai povăţuit, atât pe monahi, cât şi pe credincioşii care din toate păr­ţile Basarabiei veneau la tine şi te cinsteau cu graiuri ca acestea: Bucură-te, duhovnic iscusit; Bucură-te, părinte milostiv;   Bucură-te, mustrător cu blân­deţe; Bucură-te, cel ce trezeşti pe cei cuprinşi de somnul păcatului; Bucură-te, cel ce ridici pe cei că­zuţi în întunericul necunoştinţei; Bucură-te, îmbărbătare a celor deznădăjduiţi; Bucură-te, cel ce îndemnai pe fiecare să-şi înmulţească talanţii; Bucură-te, îndrumător al tine­rilor spre învăţătură; Bucură-te, cel ce vedeai în fie­care chemarea dată de Dum­nezeu; Bucură-te, următor al Sama- rineanului milostiv; Bucură-te, cel deopotrivă iubit de creştinii altor neamuri; Bucură-te, stea călăuzitoare a celor de pe marea vieţii; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 6 Iconom priceput ai fost pentru mănăstirea ta, Părinte, pe care ai înnoit-o material şi duhovniceşte, făcând din ea inima deşteptării dragostei de neam, şcoală în grai strămoşesc şi cetate de scăpare pentru mulţi săraci şi neputincioşi, care, fiind ajutaţi de tine, lăudau pe Mântuitorul Hristos, cântându-I: Aliluia! Icosul 6 Graiul strămoşesc l-ai iubit şi în el ai slujit lui Dumnezeu în bise­rică, spre folosul şi mângâierea poporului cuprins de necazuri, iar pe cei 60 de monahi adunaţi în obştea ta, Sfinte, i-ai învăţat a citi şi a scrie cu slovă românească, pentru care ca pe un dascăl al neamului şi îndrumător duhov­nicesc te cinstim, grăind: Bucură-te, învăţător cugetător de Dumnezeu; Bucură-te, înţelept povăţuitor al tinerilor; Bucură-te, călăuză luminoasă a monahilor; Bucură-te, rugător pentru pro­păşirea ucenicilor tăi; Bucură-te, îndemnător la viaţă sfântă; Bucură-te, vestitor al credin­ţei în graiul poporului; Bucură-te, cel ce, prin citit, ai luminat calea multora; Bucură-te, cel ce ai avut ucenici vrednici şi vestiţi; Bucură-te, cel ce ai făcut să crească o generaţie strălucită; Bucură-te, dascăl al celor neştiutori şi rătăciţi; Bucură-te, ajutător al celor harnici la învăţătură; Bucură-te, sprijinitor al celor ce vor să agonisească virtuţi sfinte; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 7 În vremea când cetele celor potrivnici credinţei ameninţau Basarabia, tu, Părinte, călăuzit de Duhul Sfânt, ai prorocit că aceasta va fi în curând liberă şi toţi vor vorbi limba strămoşească şi vor sluji fără teamă lui Dumnezeu, iar cei ce au văzut, mai presus de nădejde, împlini­rea cuvintelor tale, cântau Preasfintei Treimi: Aliluia! Icosul 7 Pe toţi i-ai încurajat, Sfinte, să lucreze, prin rugăciune stărui­toare şi prin mijloace paşnice, pentru unirea într-un cuget a tuturor românilor, iar, prin fap­tele măreţe ale ucenicilor tăi, s-a înlăturat primejdia cotropirii Ba­sarabiei de oastea celor potriv­nici lui Dumnezeu, pentru care, bucurându-se, toţi te lăudau, zicând: Bucură-te, ocrotitor, prin ru­găciune, al neamului tău; Bucură-te, cel ce, pentru pa­cea poporului, ai postit şi ai pri­vegheat; Bucură-te, duhovnic al unor vrednici ucenici; Bucură-te, iubitor al limbii străbune; Bucură-te, lucrător pentru în­tregirea neamului; Bucură-te, cel ce pentru aceasta ţi-ai primejduit viaţa; Bucură-te, cel ce pe cei asu­priţi i-ai adăpostit; Bucură-te, cel ce pe fraţii ar­deleni i-ai primit cu dragoste; Bucură-te, nou Moise, care ai scos pe poporul tău din asu­prire; Bucură-te, nou Samuel, ca un drept judecător şi slujitor sfinţit; Bucură-te, cel ce, de la Duhul Sfânt, ai înţeles semnele vremu­rilor, Bucură-te, povăţuitor rânduit de pronia cerească; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 8 Vremea a venit, cu bunăvo­inţa lui Dumnezeu, să fii pus ca lumina în sfeşnic, spre a lumina tuturor celor din casă, şi ai fost hirotonit arhiereu în Catedrala din Iaşi, spre bucuria şi folosul credincioşilor din Basarabia, care au cântat cu mulţumire lui Hristos: Aliluia! Icosul 8 Mare a fost osteneala ta în înalta slujire încredinţată ţie, Sfinte Dionisie, că totdeauna te-ai luptat pentru folosul Bisericii şi mântuirea păstoriţilor tăi, dar nici nevoinţele călugăreşti nu le-ai împuţinat, ci ai socotit treapta arhieriei prilej de înmulţire a rugăciunii şi a lucrării tale sfin­ţite, iar noi, minunându-ne de aceasta, strigăm ţie: Bucură-te, vrednic slujitor în Catedrala din Chişinău; Bucură-te, cel căruia i s-a în­credinţat păstorirea Basarabiei de sud; Bucură-te, cel ce ai colindat oraşe şi sate în propovăduire; Bucură-te, cel ce ai mângâiat pe cei întristaţi; Bucură-te, cel ce ai adus la Hristos pe cei necredincioşi; Bucură-te, cel ce ai întors la pocăinţă pe cei robiţi de patimi; Bucură-te, următor al predicii Apostolilor; Bucură-te, cel ce ai scos din rătăcire pe mulţi; Bucură-te, cel ce ai întărit Ortodoxia; Bucură-te, surpător al învăţă­turilor greşite; Bucură-te, sprijinitor al satelor sărace; Bucură-te, înnoitor al mănăs­tirilor; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 9 Slujirea dumnezeieştii Litur­ghii ţi-a fost izvor de putere şi har, că, în vremea ei, ridicându-ţi mintea la ceruri, cu Dumnezeu vorbeai fără mijlocire, rugându-te pentru poporul tău şi cu îngerii cântând lui Hristos, în Duhul Sfânt: Aliluia! Icosul 9 Biserică însufleţită ai clădit, ca din pietre vii, din sufletele iubi­toare de Dumnezeu, dar şi lăca­şuri sfinte ai înălţat, ai înnoit şi ai împodobit, ca, Sfânta Jertfă în ele neîncetat săvârşindu-se, să fie curăţit, luminat şi sfinţit po­porul credincios, care îţi cântă unele ca acestea: Bucură-te, ctitor de sfinte bi­serici şi paraclise; Bucură-te, cel ce pe ele le-ai înfrumuseţat după cuviinţă; Bucură-te, lucrător neobosit spre slava lui Dumnezeu; Bucură-te, cel ce ai sfinţit noi lăcaşuri de închinare; Bucură-te, cel ce le-ai împo­dobit cu sfinte vase şi icoane; Bucură-te, cel ce le-ai dăruit cărţi spre slujirea sfântă; Bucură-te, cel ce pe tine însuţi lăcaş sfânt te-ai făcut; Bucură-te, cel ce cu lumina virtuţilor te-ai înveşmântat; Bucură-te, cel prin care preoţii au fost îndrumaţi; Bucură-te, cel ce pe mulţi i-ai născut din apă şi din Duh; Bucură-te, iconom smerit al Tainelor dumnezeieşti; Bucură-te, cel ce în staulul Bi­sericii pe toţi i-ai păzit; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 10 Ca un moştenitor al vredniciei de învăţător a Mântuitorului Hristos, Sfinte Ierarhe Dionisie, ai sprijinit zidirea de şcoli şi ai îndemnat pe părinţi să-şi trimită copiii la învăţătură, iar tu însuţi ai ajutat pentru aceasta pe tinerii săraci, care, sporind în cunoştin­ţele cele folositoare şi devenind oameni de nădejde ai Bisericii şi ai ţării, mulţumeau ţie şi cântau lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 10 Ajungând, la cererea poporu­lui credincios, Episcop al Cetăţii Albe şi al Ismailului, te-ai ostenit cu timp şi fără timp, cutreierând întinsul eparhiei tale şi pe toţi cu înţelepciune şi blândeţe povăţuind, ziua şi noaptea, pe cale, în biserică, în şcoală, încât, semănând cuvântul Evangheliei, roade ai secerat la vreme şi cântare de cinstire ai primit: Bucură-te, harnic lucrător în via Domnului; Bucură-te, ierarh plin de dra­goste şi smerenie; Bucură-te, cel ce doreai a sluji şi nu a fi slujit; Bucură-te, chip de neagonisire şi simplitate; Bucură-te, predicator în graiul vechilor cazanii; Bucură-te, bucium care tre­zeşti conştiinţele; Bucură-te, sabie care nimiceşti cursele diavoleşti; Bucură-te, flacără care arzi obiceiurile rele; Bucură-te, tămâie a rugăciunii cu mireasmă duhovnicească; Bucură-te, ancoră a nădejdii în vreme de încercare; Bucură-te, străjer neadormit la hotarele ţării; Bucură-te, mijlocitor neobosit pentru turma ta; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 11 Milostivire părintească ai avut, Sfinte, spre copiii rămaşi fără părinţi şi, cu multă osteneală, ai ridicat casă pentru îngrijirea şi creşterea lor creştinească, arătând iubirea de Dumnezeu prin iubirea faţă de semeni şi cântând Părintelui ceresc: Aliluia! Icosul 11 Întristare adâncă a pricinuit inimii tale cotropirea Basarabiei de către oastea celor potrivnici lui Dumnezeu şi, cu mare du­rere, ai plecat şi ţi-ai găsit vre­melnică sălăşluire la Curtea de Argeş, unde ai fost înconjurat cu dragoste de credincioşii care grăiau ţie: Bucură-te, inimă ce simte durerea unui neam întreg; Bucură-te, pildă de ierarh cuvios; Bucură-te, candelă nestinsă a rugăciunii; Bucură-te, floare înmiresmată a nevoinţei; Bucură-te, năvod pescuitor de peşti cuvântători; Bucură-te, gura cântărilor du­hovniceşti; Bucură-te, icoană de sfinţenie; Bucură-te, potir plin de înţelepciune; Bucură-te, vas al smeritei cugetări; Bucură-te, vajnic apărător al dreptei credinţe; Bucură-te, slujitor plin de adevărată evlavie; Bucură-te, mijlocitor pentru unitatea de credinţă şi de neam; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 12 Ostenit de multele nevoinţe, lăsând grija arhieriei, te-ai întors la Mănăstirea Suruceni, bucurându-te pentru eliberarea Ba­sarabiei, dar mâhnindu-te pen­tru prădarea sfintelor lăcaşuri de către duşmanii Crucii lui Hristos; însă, cu stăruinţă adu­nând obştea risipită, în rugăciu­ne smerită, în răbdarea bolilor şi în linişte te-ai pregătit pentru trecerea în veşnicie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia! Icosul 12 Mai înainte cunoscându-ţi sfârşitul, ai lăsat să fie aşternut în scris testamentul tău duhovnicesc, apoi ţi-ai încredinţat sufletul în mâinile lui Hristos, Căruia din toată inima şi cu toată puterea L-ai slujit în în­treaga ta viaţă, iar trupul, aşezat spre veşnică odihnă la mănăsti­rea ta, a fost slăvit de Dumnezeu cu darul nestricăciunii, pentru care noi te cinstim, zicând: Bucură-te, cel mutat din cele trecătoare la fericirea veşnică; Bucură-te, cel arătat lumii de Dumnezeu în chip minunat; Bucură-te, cel al cărui trup a fost mucenicit după moarte; Bucură-te, cel ce ai răbdat ca necredincioşii să dea foc mormântului tău; Bucură-te, cel ce prin aceasta şi mai strălucit te arăţi; Bucură-te, slava ţinuturilor dintre Prut şi Nistru; Bucură-te, nestemată din cu­nuna Sfinţilor neamului nostru; Bucură-te, împreună cu toţi Sfinţii Ierarhi ai Moldovei; Bucură-te, împreună cu toţi Mărturisitorii lui Hristos; Bucură-te, cel ce ne sporeşti iubirea de Dumnezeu şi de semeni; Bucură-te, tămăduitor al tru­purilor noastre neputincioase; Bucură-te, rugător pentru mântuirea sufletelor noastre; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 13 O, întru tot lăudate Părinte Ierarhe Dionisie, cel ce stai acum înaintea Preasfintei Treimi, pri­meşte rugăciunea noastră şi mijloceşte-ne iertare de păcate, spor în credinţă şi fapte bune, precum şi dobândirea fericirii veşnice, ca şi noi, împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori) Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1 Icosul 1 Calea cea îngustă a nevoinţelor şi a ostenelilor ai urmat-o din pruncie, Sfinte Dionisie, iar prin curăţie şi rugăciune, vas ales al harului dumnezeiesc te-ai făcut, astfel încât, ca un stâlp de foc ajungând, ai călăuzit pe poporul tău în vremuri grele, ca un părinte iubitor, pentru care, după vrednicie primeşte de la noi aceste cântări: Bucură-te, vlăstar al Basarabiei; Bucură-te, monah nevoitor; Bucură-te, pildă de smerenie; Bucură-te, povăţuitor duhovnicesc; Bucură-te, iubitor de învăţă­tură; Bucură-te, păstor blând al credincioşilor; Bucură-te, părinte al orfanilor; Bucură-te, ocrotitor al celor sărăci; Bucură-te, apărător al dreptei credinţe; Bucură-te, slujitor evlavios al altarului; Bucură-te, călăuză a neamu­lui tău; Bucură-te, vas al darurilor Duhului Sfânt; Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Condacul 1 Pe cel ce este fiu ales al Basarabiei şi următor al cuvioşilor nevoitori, pe cinstitul Ierarh şi părinte darnic, milostiv spre cei orfani şi iubitor de neam, să-l cinstim cu bucurie, din inimă strigând: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dionisie, păstor înţelept al Basarabiei! Rugăciune Sfinte şi preaînţelepte Părinte Ierarhe Dionisie, cel ce ai câşti­gat îndrăznire către Dumnezeu, primeşte smerita noastră rugă­ciune şi ne ajută, izbăvindu-ne din toate nevoile şi necazurile. Roagă-te lui Hristos Domnul să ne învrednicească a primi da­rurile Sale: pacea şi mântuirea, dragostea curată şi puterea de a face binele; să ne apere de orice dezbinare, de reaua întâmplare, de război, de boli, de pagube şi de moarte năprasnică. Pe cei ce sunt în călătorie să-i păzească de primejdii, pe bolnavi să-i vin­dece, pe orfani să-i ocrotească, pe bătrâni să-i întărească, pe tineri să-i înţelepţească şi să le lumineze mintea pentru înţele­gerea bunelor învăţături, iar dascălilor să le dea răbdare, în­ţelepciune şi pricepere; pe cre­dincioşi să-i ferească de ispite şi de învăţătorii mincinoşi, întărindu-i în credinţă; monahilor să le sporească râvna şi statornicia în împlinirea făgăduinţelor, în smerenie şi ascultare faţă de părinţii duhovniceşti; să reverse asupra preoţilor darul dreptei înţelegeri, slujire jertfelnică şi neprihănită, iar pe ierarhi să-i dăruiască Bisericii Sale drept învăţând cuvântul adevărului. Cel ce ai călăuzit pe credincioşi prin pilda vieţii tale sfinte şi prin cuvântări duhovniceşti, roagă-te bunului Dumnezeu să ne rânduiască păstori sufleteşti vrednici, dornici de a spori şi în­tări dragostea între fraţi, să surpe meşteşugirile celor ce se ridică asupra Sfintei Biserici, iar nouă tuturor să ne dăruiască unire în dreapta credinţă, în iubirea de semeni şi în faptele cele bune, ca, prin mijlocirea ta sporind în viaţa plăcută lui Dumnezeu, să înălţăm slavă, mulţumire si închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea Sfintelor Muceniţe şi bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis şi Agapis şi a maicii lor Sofia  După nașterea celor trei fiice, Sfânta Sofia a rămas văduvă și viețuia cu dreaptă credință, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul și cu milostenia, înconjurată de cele trei fiice ale sale în care a aprins focul dragostei către Dumnezeu. Pe timpul împărăției lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuiește „înțelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viața în credință creștinească, cu înțelepciune; o astfel de înțelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înțelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi pașnică, blânda, bineplăcută, plină de milă și de roade bune” (3,17). Această înțeleaptă Sofia, când trăia în însoțire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuți evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credința), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înțelepciunea cea creștinească, dacă nu bunătățile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după nașterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, și viețuia cu dreaptă credință, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul și cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creștea într-o astfel de învățătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă așa înțeleaptă, că purtând numele bunătăților celor mari evangheliști, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuții al cărei nume îl purta, ceea ce s-a și făcut. Crescând ele cu anii, creșteau într-însele și bunătățile; și au învățat bine cărțile prorocilor și ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învățăturilor și se nevoiau la citire, la rugăciune și la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înțelepțitei lor mame, sporind și înaintând de la o faptă bună la alta și mai bună și se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale. Atunci, toți și-au întors ochii spre dânsele pentru frumusețile lor cele prea mari și pentru acea bună înțelegere desăvârșită, că străbătuse vestea prin tot Imperiul Roman de frumusețea lor ceea ce covârșea, izvorând din înțelepciune. Auzind despre aceasta, Antioh eparhul dorea să le vadă pe ele și, văzându-le, s-a înștiințat că sunt creștine, pentru că nu-și tăinuiau credința lor cea în Hristos și nu se îndoiau în nădejdea lor cea spre Hristos și nici nu-și împuținau dragostea lor cea spre Hristos, ba încă mai luminos măreau înaintea tuturor pe Hristos, iar de idolii cei de Dumnezeu urâți se îngrețoșau. Acestea toate le-a spus Antioh împăratului Aelius Adrian, iar el îndată a trimis slugile ca să le cheme pe ele la sine. Deci, mergând slugile la casa Sofiei, au aflat pe maică îndeletnicindu-se cu învățătura fiicelor sale; și o chemară pe ea cu fiicele la împărat. Iar ele, cunoscând pricina chemării lor, toate se așezară la rugăciune, zicând: „Tu, atotputernice Dumnezeule, rânduiește pentru noi după sfânta voia Ta și nu ne lăsa pe noi, ci ne dă nouă ajutorul Tău cel sfânt, ca să nu se înfricoșeze inima noastră de prigonitorul cel mândru, să nu ne temem de muncile lui cele înfricoșate, să nu ne spăimântam de moartea cea amară și să nu ne rupă pe noi cu nimic de la Tine, Dumnezeul nostru!”. Și după rugăciune, închinându-se lui Dumnezeu, au ieșit toate patru, maica cu fiicele, luându-se de mâini ca o cunună împletită. Și mergeau, căutând adeseori spre cer, cu suspinuri și cu rugăciunea în taină, încredințându-se la ajutorul Celuia ce a poruncit „să nu ne temem de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă”. Apoi, ajungând la palatele împărătești, s-au însemnat cu semnul crucii zicând: „Ajută-ne nouă, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, pentru mărirea numelui Tău cel sfânt”. Și au stat înaintea împăratului celui ce ședea pe scaun în mândria sa, pe care văzându-l, i-au dat cinstea cea cuviincioasă. Și ședeau ca și cum erau chemate la un ospăț; au venit cu bucurie pentru Domnul lor la cercetare, fără nici o temere, cu fețele luminoase, cu inimi îmbărbătate și cu ochii veseli privind spre toți. Văzând împăratul fețele lor cinstite, luminate și neînfricoșate, a întrebat pe maică de neam, de nume și de credință. Iar ea, înțeleaptă fiind, cu pricepere răspundea, încât toți cei ce auzeau se mirau de o înțelepciune ca aceea a ei. Pomenind puțin de neamul și de numele său a început a grăi pentru Acela pe „al cărui neam cine-l va spune” se va mântui și la al cărui nume toți sunt datori să se închine. Și mărturisea credința sa cea în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și roabă se numea Aceluia și în numele Lui se lăuda. „Acesta – zicea – îmi este numele cel cinstit, în care mă laud că sunt creștină”. Încă a spus că și pe fiicele sale lui Hristos le-a logodit, ca curăția lor neîntinată să o păzească nestricăciosul Mire, Fiului lui Dumnezeu. Văzând împăratul pe această femeie înțeleaptă, și nevrând atunci ca să zăbovească cu dânsa la vorbă multă și să facă judecată, a amânat-o pe altă dată, iar acum, deocamdată, le trimise pe toate la o femeie de neam bun, anume Palladia, încredințându-i-le ca să le păzească și a treia zi să le aducă pe ele la judecată. Atunci maica, petrecând în casa Palladiei și având vreme de ajuns pentru învățătura fiicelor sale, le încuraja pe ele ziua și noaptea și învățându-le cu cuvinte de Dumnezeu insuflate, le zicea: „Fiicele mele iubite! Acum este vremea nevoinței voastre, acum a sosit ziua ca să vă faceți mirese Mirelui vostru Celui fără de moarte, ca după numele vostru să vă arătați către dânsul credința voastră cea tare, nădejdea cea neîndoită și dragostea cea nefățarnică, care niciodată nu cade! Acum a venit ceasul veseliei voastre, ca să vă încununați prin cunună mucenicească cu preaiubit Mirele vostru și cu dânsul în cămara Lui prea luminoasă să intrați, în glas de bucurie. Fiicele mele, să nu vă cruțați trupurile voastre cele tinere pentru cinstea lui Hristos, să nu jeliți floarea tinerețelor voastre celor frumoase, pentru cel mai frumos ca podoabă și decât fiii omenești, nici să vă mâhniți de lipsirea vieții acesteia vremelnice, pentru viața cea veșnică. Pentru că neprețuitul vostru Mire ceresc, Iisus Hristos, este sănătate veșnică, frumusețe negrăită și viață fără de moarte. Și când trupurile voastre pentru dânsul vor fi chinuite spre moarte, el le va îmbrăca pe ele în nestricăciune și rănile de pe trupurile voastre le va lumina ca stelele cerului. Când frumusețile voastre vor fi luate prin chinurile îndurate pentru Dânsul, El vă va înfrumuseța pe voi cu cereasca frumusețe pe care ochiul n-a văzut-o. Iar când vremelnica voastră viață o veți pierde, punându-vă sufletele voastre pentru Domnul vostru, apoi El viața cea fără de sfârșit vă va dărui vouă, în care vă va mări pe voi în veci înaintea Tatălui său cel ceresc și înaintea sfinților Lui îngeri și de toate cereștile duhuri vă veți numi mirese și mărturisitoare ale lui Hristos; pe voi vă vor lăuda toți cuvioșii, de voi se vor veseli înțeleptele fecioare și vă vor primi în ceata lor. Dulcele mele fiice! Să nu vă mlădiați a fi amăgite de înșelăciunile vrăjmașului, pentru că, precum mi se pare, mult vrea să vă îmbuneze pe voi împăratul și să vă făgăduiască mari daruri și să vă pună înainte mărire, bogății, cinste și toată frumusețea și dulceața lumii acesteia stricăcioase și deșarte. Să nu iubiți nimic dintr-acestea, că toate se sting ca fumul, ca praful de vânt se spulberă, ca floarea și ca verdeața ierbii se veștejesc și în țarina se sălășluiesc. Nici să vă înfricoșați când veți vedea cumplitele chinuri, pentru că puțin pătimind și pe vrăjmașul biruindu-l, în veci veți dănțui. Și cred Dumnezeului meu Iisus Hristos că nu vă va lăsa pe voi, cele ce pentru Dânsul pătimiți, Cel ce a zis: „De va și uita femeia pe fiii pântecelui său, dar Eu nu vă voi uita pe voi”. Ci nedepărtat va fi de voi întru toate chinurile voastre, privind nevoințele voastre, în slăbiciunea voastră și împletindu-vă cununa răsplătirii voastre. O, fiicele mele cele bune! Gândiți-vă la durerile mele pe care le-am avut la nașterea voastră. Aduceți-vă aminte de ostenelile mele pe care în vremea prunciei le-am suferit la creșterea voastră. Aduceți-vă aminte și de bunătățile mele, cu câtă dragoste v-am învățat pe voi frica de Dumnezeu și să mângâiați bătrânețele mamei voastre prin acea statornică și bărbătească mărturisire a voastră a lui Hristos. Pentru că aceasta îmi va fi mie veselie, bucurie, cinste și laudă între toți credincioșii, când mă voi învrednici să mă numesc mamă de mucenițe, când vă voi vedea pe voi că viteze răbdați pentru Hristos și, mărturisind cu îndrăzneală numele cel sfânt al Lui, pentru dânsul muriți. Atunci se va mări sufletul meu și, bucurându-se duhul meu, se vor întări bătrânețele mele. Atunci îmi veți fi mie adevărate fiice când, învățăturile mamei voastre ascultându-le, veți suferi pentru Domnul nostru până la sânge și veți muri pentru dânsul cu osârdie”. O învățătură că aceasta a mamei lor ascultând-o fiicele cu umilință, li se înfierbântă inima și se bucurau cu sufletul, așteptând vremea muceniciei ca ceasul cel de nuntă. Pentru că ramuri fiind ale rădăcinii celei sfinte, cu tot sufletul doreau acelea aceasta, la care le povățuia pe ele înțeleapta lor mamă, Sofia. Și pecetluindu-se cuvintele ei în inimile lor, se împodobeau, ca la o cămară, la nevoința mucenicească și, îngrădindu-se cu credință, se întăreau cu nădejde, aprinzând într-însele focul dragostei către Domnul. Și una pe alta încurajându-se, făgăduiau mamei lor ca toate cuvintele ei cele folositoare de suflet să le pună la lucru, cu ajutorul lui Hristos. Sosind a treia zi, au fost duse la judecată înaintea păgânului împărat. Iar el, socotind că fecioarele fiind tinere, vor asculta lesne cuvintele lui cele înșelătoare, a început a grăi către dânsele așa: „Eu, fiicelor, văzând frumusețea voastră și cruțând tinerețele voastre, vă învăț pe voi părintește să vă închinați zeilor celor ce stăpânesc lumea. Și de mă veți asculta pe mine și de veți îndeplini această poruncă, apoi fiice ale mele vă voi numi pe voi, voi chema eparhii și ighemonii și pe toți sfetnicii mei și înaintea lor vă voi face pe voi fiice ale mele și de către toți veți fi cinstite și lăudate. Iar de nu mă veți asculta și de nu vă veți supune poruncii mele, apoi în multe rele veți cădea și veți duce în primejdie bătrânețele mamei voastre și voi înșivă veți pieri în acea vreme, în care ați putea să vă veseliți, petrecând în desfătări, în bunătăți și în bucuriile lumii acesteia. Că eu vă voi pierde pe voi cu rău și mădularele voastre, sfărâmându-le, le voi arunca spre mâncare câinilor și veți fi defăimate de toți. Drept aceea, ascultați-mă pe mine, ca să vă fie vouă bine, că vă iubesc pe voi și n-aș vrea ca să vă pierd frumusețea voastră și să vă lipsesc pe voi de viața aceasta, ci fiice ale mele vreau să vă am pe voi”. Deci, au răspuns sfintele fecioare, toate, cu o gură, zicând: „Noi, tată avem pe Dumnezeul ceresc care se îngrijește de viața noastră și miluiește sufletele noastre. De Acela vrem să fim iubite și ale Aceluia adevărate fiice căutăm să ne numim și Aceluia închinându-ne și păzind poruncile Lui, spre idolii voștri scuipăm, iar de îngrozirile tale nu ne temem. De aceea și dorim să pătimim și să răbdăm muncile cele amare pentru cel dulce Iisus Hristos, Dumnezeul nostru”. Auzind împăratul un răspuns că acesta, a întrebat pe mama, Sofia, de numele și de anii lor, iar ea a zis: „Cea dintâi fiică a mea se numește Pistis și are doisprezece ani; a doua, Elpida, are zece ani; iar a treia fiică se numește Agapi și este de nouă ani”. Și se miră împăratul de acea vitejie a sufletului ce în puțini ani agonisiseră și de răspunsul dat cu pricepere și îndrăzneală. Apoi, a început pe câte una, pe rând, a le sili la păgânătatea sa. Întâi, pe cea mai mare soră, Pistis, o silea zicându-i: „Jertfește marii zeițe Artemida!”. Iar ea n-a vrut. Atunci a poruncit împăratul să o dezbrace pe ea și să o bată tare. Iar chinuitorii bătând-o fără de milă, îi ziceau: „Jertfește marii zeițe Artemida!”. Dar ea răbda ca și cum nici n-ar fi fost trupul ei. Iar chinuitorii, nesporind nimic cu bătaia, i-au tăiat fragedul ei piept și în loc de sânge a curs lapte din răni, și toți cei ce priveau la chinuirea ei se mirau de răbdarea și de minunea aceasta, cum curgea din răni lapte, iar nu sânge. Și clătinând cu capetele, osândeau în taină nerozia și răutatea împăratului, zicând: „Ce a greșit această frumoasă fecioară de pătimește așa! O, vai de nebunia împăratului și de cruzimea lui cea de fiară, care mănâncă fără de omenie nu numai pe oamenii cei bătrâni, dar și pe copiii cei tineri!”. După aceasta, chinuitorii aduseră un grătar de fier și-l puseră pe un foc mare, și grătarul s-a înroșit îndată că un cărbune aprins, încât scăpăra scântei; pe acela o puseră pe sfânta fecioară Pistis care, după ce a stat două ceasuri pe el și rugându-se către Domnul său, nu s-a ars deloc, așa încât toți se mirau. O aruncară apoi într-o căldare care stă pe foc plină de smoală amestecată cu untdelemn și foarte fiartă; și nici acolo nu s-a vătămat, ci că în apă rece șezând, cânta lui Dumnezeu. Iar prigonitorul, neștiind ce să mai facă cu dânsa ca să o poată abate de la credința în Hristos, a hotărât asupra ei judecată de sabie de care auzind sfânta Pistis s-a umplut de bucurie și a zis către mama sa: „Roagă-te pentru mine maica mea, ca să-mi săvârșesc alergarea mea și, trecând la marginea cea dorită, să văd pe Domnul și Mântuitorul meu Cel iubit și să mă îndulcesc de vederea Lui cea dumnezeiască”. Iar către surori a zis: „Iubitele mele surori! Știți cui ne-am făgăduit și cui ne-am făcut mirese! Știți că însemnate suntem prin Sfânta Cruce a Domnului nostru spre veșnica Lui slujbă. Deci, să răbdăm până în sfârșit. De o mamă suntem născute, una ne-a hrănit și ne-a învățat, deci unul și același sfârșit să primim, o voie să avem, ca unele care într-adevăr am ieșit din unul și același pântece. Iată eu vă voi fi vouă pildă, ca amândouă după mine să veniți la Mirele nostru cela ce la Sine ne cheamă pe noi”. Acestea zicându-le a sărutat pe mama sa, așijderea și cu surorile, îmbrățișându-se s-au sărutat și a plecat să se pună sub sabie. Iar mama nu s-a mâhnit pentru fiica sa, căci atât mâhnirea inimii, cât și durerea maicii cea pentru fii a fost biruită într-însa de dragostea cea către Dumnezeu. Și numai de aceea oftă și se îngrijea că nu cumva vreuna din fiicele sale, înfricoșându-se de muncă, să se lepede de Domnul tuturor și zicea către Pistis: „Eu, fiica mea, te-am născut pe tine și pentru tine am răbdat dureri. Pe acestea tu numai atunci mi le răsplătești mie bine, când vei muri întru mărturisirile lui Hristos, și-ți vei vărsa sângele tău pe care din pântecele meu l-ai luat pentru Hristos. Drept aceea să mergi la dânsul, iubita mea fiică, și cu sângele tău, roșindu-te, ca îmbrăcată fiind cu o haină mohorâtă să te arăți frumoasă ochilor Mirelui tău și pe mine, mama ta cea săracă, înaintea Lui să mă pomenești și pentru surorile tale roagă-te Lui, ca să le întărească și pe ele întru aceeași răbdare pe care tu o ai”. Și tăiară cinstitul cap al Sfintei Pistis. Iar mama a luat mult pătimitorul ei trup și, sărutându-l pe el, se bucură și slăvea pe Hristos Dumnezeu, Cel ce a primit pe fiica ei Pistis în cămara cea cerească. Iar păgânul împărat a adus de față pe cealaltă soră, pe sfânta fecioară Elpida, și a zis către dânsa: „Fiică bună, rogu-mă ție, ascultă sfatul meu, că te sfătuiesc ca un tată, iubindu-te pe tine: închină-te Artemidei celei mari. Ai văzut muncile cele ale surorii tale celei mari și ai privit la moartea ei cea amară; deci, să nu vrei și tu să pătimești la fel. Să mă crezi pe mine fiică, că îmi este jale de tinerețile tale și aș dori să te am pe tine fiică, de te-ai supune poruncii mele”. Iar Sfânta Elpida a răspuns: „Au doar, împărate, nu sunt soră aceleia pe care au ucis-o? Doar nu din aceeași mamă m-am născut? Doar nu cu același lapte m-am hrănit și același botez am avut pe care l-a avut și sora mea cea sfântă? Împreună cu dânsa am crescut și din aceleași cărți și aceeași învățătură a mamei m-am învățat a cunoaște pe Unul Dumnezeu și Domnul nostru Iisus Hristos și întru dânsul a crede și Lui Unuia a mă închina. Deci, să nu nădăjduiești, împărate, că eu n-aș cugeta, n-aș gândi sau n-aș vrea a merge pe aceeași cale pe care a plecat sora mea Pistis, la care sunt gata; ci numai nu zăbovi mult ostenindu-te cu cuvintele și începe însuți lucrul și vei vedea că tot același este gândul meu ca și acela al surorei mele celei mai dinainte”. Auzind împăratul un răspuns că acesta a dat-o pe ea la chinuri și dezbrăcând-o pe ea slujitorii ca și pe Pistis, au bătut-o fără milă, mult, încât s-au ostenit bătând-o. Iar ea tăcea ca și cum n-ar fi simțit durerile, fără numai privea spre fericită maică să Sofia, care sta tot acolo, și, cu vitejie spre pătimirea fiicei sale privind, cu tărie ruga pe Dumnezeu ca să dea fiicei sale răbdare multă. Apoi, după porunca împăratului celui fără de lege, o aruncară în foc, în care, ca și cei trei tineri, nearsă fiind, lăuda pe Dumnezeu. După aceasta o spânzurară și cu unghii de fier au strujit-o. Iar căzându-i carnea și sângele curgând ca pârâul din ranele ei ieșea oarecare minunată bună mirosire, și zâmbea cu fața luminoasă și cu darul Sfântului Duh strălucind și batjocorind pe chinuitor că pe o copiliță mică cum e ea nu putea să o biruiască, zicea: „Cu ajutorul lui Hristos, nu numai nu bag în seamă chinul, dar mai ales îmi place întru el, ca într-o dulceață a raiului, că dulce îmi este pentru Domnul meu. Iar pe tine chinuitorule, te așteaptă munca cea fără de sfârșit cu diavolii, în gheena focului pe care în loc de Dumnezeu îi ai ție”. Cu aceste cuvinte întărâtându-se mai mult chinuitorul, a poruncit să gătească o căldare plină cu smoală amestecată cu seu și dedesubt să-i dea foc, ca în căldura cea fiartă să o arunce pe sfânta; fierbând căldarea, când era să arunce pe sfânta într-însa, îndată căldarea s-a topit ca ceară și s-a vărsat smoala ce clocotea într-însa și seul cel fierbinte și au ars pe toți cei ce stau împrejur, căci atâta putere făcătoare de minuni a lui Dumnezeu era întru Sfânta Elpida. Dar prigonitorul văzând toate acestea, n-a vrut să cunoască pe adevăratul Dumnezeu, pentru că inima lui a întunecat-o diavolescul întunerec și rătăcirea pierzătoare și se rușina văzându-se batjocorit de o copiliță așa mică. Apoi, nevrând ca să rabde mai mult rușinea aceea, a osândit-o pe ea la tăiere. Fecioară, auzind de sfârșitul său, a alergat cu bucurie la mama sa, zicând: „Fii liniștită, mama mea! Să fii sănătoasă și să pomenești pe fiica ta”. Iar mama, cuprinzând-o pe ea, o săruta, zicându-i: „Fiica mea, Elpida, binecuvântata ești tu de Domnul Dumnezeu Cel de sus, spre care nădăjduiești și sângele tău pentru Dânsul să nu-l cruți. Mergi dar la sora ta Pistis și cu dânsa să stai înaintea Dumnezeului tău”. Apoi sărutându-se Elpida cu sora sa Agapi, care privea la sfârșitul ei, zise către dânsa: „Să nu rămâi aici, sora noastră, ci să grăbești a veni ca împreună să stăm înaintea Sfintei Treimi”. Apoi s-a apropiat de trupul cel mort, tăiat, al Sfintei Pistis, sora sa, și cuprinzându-l pe el cu dragoste, din fire spre lacrimi se pleca, iar din dragostea cea întru Hristos spre bucurie era îndemnată. După aceea și-a plecat sfântul său cap sub sabie și tăiară pe Sfânta Elpida. Iar mama a primit trupul ei și proslăvea pe Dumnezeu, bucurându-se de o vitejie ca aceasta a celor două fiice ale sale, vitejie la care și pe a treia fiică o îndemna cu cuvinte dulci și cu înțelepte sfaturi. Apoi, chemând prigonitorul pe a treia fecioară, Agapi, o îndemnă pe ea, ca și pe cele două, ca să se depărteze de Cel răstignit și să se închine Artemidei. Dar în zadar s-a ostenit înșelătorul pentru că cine avea să rabde mai mult pentru Domnul cel iubit al său, precum Agapi, care se tâlcuiește „dragoste”, de vreme ce este scris: „tare ca moartea este dragostea, apa cea multă nu poate să stingă pe dragoste și chiar râurile nu o vor îneca pe ea”. Că n-au stins focul dragostei celei către Dumnezeu în această fecioară apele cele multe ale dulceților lumești și nu o înecară pe ea râurile primejdiilor și ale chinurilor, ba încă se dă pe față dragostea ei cea mare prin aceea că era gata în orice vreme să-și pună sufletul pentru iubitul său Iisus Hristos. Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca cineva să-și pună sufletul pentru altcineva. Iar cunoscând prigonitorul că nu poate să sporească nimic cu înșelăciune, a început a o chinui pe ea, vrând ca în feluri de munci să despartă pe Agapi de dragostea lui Hristos. Ci sfânta alcătuia cu buzele cuvintele Apostolului: „Cine mă va despărți de la dragostea lui Dumnezeu? Oare necazul sau strâmtoarea sau gonirea sau foamea sau golătatea sau primejdia sau sabia? În toate acestea biruiesc pentru cel ce m-a iubit pe mine” (Romani 8, 35-37). Deci s-a început chinuirea ei așa: a poruncit chinuitorul să o întindă pe ea la o roată și cu toiege să o bată. Și întinsă a fost sfânta atât de mult, încât din trupul ei cel tânăr se desfăceau mădularele din încheieturile lor și, bătându-se, se roșea cu sângele ca o porfiră, iar pământul se adăpa din sângele ei ca din ploaie. Apoi arseră un cuptor foarte tare pe care, arătându-l sfintei, chinuitorul zicea: „O, fecioară, numai atâta să zici : Mare este zeița Artemida!; și-ți voi da drumul. Iar de nu vei zice aceasta, îndată într-acel cuptor ars vei arde”. Iar sfânta a zis: „Mare este Dumnezeul meu Iisus Hristos! Iar Artemida și tu cu dânsa, să pieriți”. Și îndată prigonitorul mâniindu-se, a poruncit celor ce stau de față să o arunce în cuptor. Iar ea, neașteptând să o arunce cineva, singură s-a grăbit a intra; și umbla prin mijloc nearsă și ca la un loc de răcoare dănțuia cântând și binecuvântând pe Dumnezeu. Iar din cuptor îndată a ieșit focul asupra necredincioșilor celor ce stăteau împrejurul cuptorului și a ars pe unii prefăcându-i în cenușă, iar pe alții i-a pârlit și chiar pe împăratul, ajungându-l, l-a vătămat, încât a fugit departe de cuptor. Deci, se vedeau în acel cuptor și alte oarecare ființe foarte luminoase dănțuind cu dânsa și se prea mărea numele lui Hristos, iar necurații se rușinau. Apoi, stingându-se cuptorul, a ieșit sfânta ca dintr-o cămară, mireasa cea frumoasă a lui Hristos, luminoasă și sănătoasă. Prinzind-o chinuitorii, după porunca împăratului, cu sfredele i-au găurit încheieturile, dar dumnezeiescul ajutor întărea pe sfânta în muncile acelea, încât n-a murit. Pentru că cine ar fi putut răbda acestea? Oricine îndată ar fi murit. Însă iubitul ei Mire, Iisus Hristos, o întărea pe ea ca și necurații de mai mare rușine să se umple, iar sfintei mai multă răsplătire să i se înmulțească și să se proslăvească puterea cea tare a lui Dumnezeu în vasul cel slab. Mai pe urmă, prigonitorul bolnăvindu-se de pârlirea aceea a focului, a poruncit să o taie pe sfânta cu sabia. Iar ea, auzind de tăierea sa, se bucură și zicea: „Cum oare să binecuvântez mult lăudatul numele Tău, Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce mă iubești pe mine, roaba Ta, Agapi, că cu surorile mele mă rânduiești pe mine, învrednicindu-mă ca aceleași munci pe care și ele le-au pătimit pentru numele Tău să le pătimesc!?”. Iar mama ei, Sfânta Sofia, neîncetat se ruga lui Dumnezeu pentru a treia fiică a sa ca să-i dea ei răbdare până la sfârșit și zicea către dânsa: „A treia mlădiță a mea, fiica mea cea prea iubită, nevoiește-te până în sfârșit, pentru că pe bună cale mergi, și iată, ți s-a împletit ție cununa și ți s-a deschis cămara cea gătită, și Mirele stă așteptându-te pe tine și privind de sus la nevoința ta. Când îți vei pleca capul sub sabie, el să primească sufletul tău cinstit și fără de prihană; să-l cuprindă și să te odihnească pe tine cu ale tale surori. Încă să mă pomenești și pe mine, mama voastră, în împărăția Mirelui nostru, ca milostiv să-mi fie mie și să nu mă lipsească pe mine de partea voastră și de petrecerea împreună întru slava Sa cea sfântă”. Și îndată o tăiară pe sfânta Agapi cu sabia. Iar maica luând trupul ei, l-a pus într-o raclă frumoasă împreună cu trupurile sfintelor Pistis și Elpida și a împodobit trupurile lor precum se cădea și, punându-le într-o căruță, le-a dus din cetate ca la câteva stadii și acolo cu cinste a îngropat pe fiicele sale, scăldate în lacrimi de bucurie, la un loc înalt. Apoi, însăși ea, șezând lângă mormântul lor trei zile, se ruga lui Dumnezeu cu umilință și a adormit cu somnul morții în Domnul și s-a îngropat de către credincioși în același loc împreună cu fiicele cu care a avut parte de împărăția cerească și de încoronarea mucenicească, că deși n-a suferit cu trupul, cu inima a pătimit mult pentru Hristos. Așa de înțelepțește și-a sfârșit Sofia alergarea sa aducând Sfintei Treimi în dar pe cele trei îmbunătățite fiice ale sale, Pistis, Elpida și Agapi! O, sfânta și dreaptă Sofie! Care dintre femei s-a mântuit așa prin nașterea de fii, precum tu, care ai născut niște fiice ca acestea care Mântuitorului s-au făcut mirese și pentru dânsul pătimind, cu dânsul acum împărățesc și se proslăvesc! Cu adevărat tu ești mamă minunată și vrednică de bună pomenire, că privind la cele cumplite și amare chinuri și la morțile fiicelor tale celor iubite, nimic nu te-a durut de dânsele ca pe o maică, ci cu atât mai mult te-ai bucurat de darul lui Dumnezeu, mângâindu-te, și singură le-ai învățat pe ele și le-ai rugat să nu-și cruțe viața lor vremelnică, ci să-și verse fără de cruțare sângele pentru Hristos Domnul, de a cărui prea luminată față acum, prin vedere, te veselești la cer, cu sfintele tale fiice! Înțelepțește-ne și pe noi ca să aducem roadele virtuților credinței, nădejdei și dragostei și să ne învrednicim ca înaintea preasfintei, neziditei și de viață făcătoarei Treimi să stăm și să o slăvim pe ea în vecii vecilor. Amin. Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Sofia şi către fiicele sale: Pistis, Elpis şi Agapis Troparul Sfintei Muceniţe Sofia şi al fiicelor sale Pistis, Elpis şi Agapis Glasul al 4-lea Mieluşele cuvântătoare, prin mucenicie, v-aţi adus Mielului şi Păstorului, săvârşind călătoria cea către Hristos şi credinţa păzind-o. Pentru aceea, cu suflet vesel astăzi săvârşind pomenirea voastră cea sfântă, minunatelor, pe Hristos Îl slăvim.   Cântarea 1 Glasul 1 Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare de biruinţă, cu Dumnezeiască cuviinţă s-a proslăvit întru tărie. Că aceasta, Nemuritorule, ca o Puternică a toate pe potrivnici a zdrobit, israelitenilor făcându-le cale nouă prin adânc. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Dăruieşte-mi, Stăpâne Hristoase, strălucirea înţelepciunii Tale celei mai presus de lume şi negrăită, ca să laud pe bine cuvioasele şi prealăudatele Tale muceniţe, pe odraslele Sfintei Sofia. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Numirea ta de Dumnezeu cugetătoare Sfântă Sofia, arătat s-a împodobit cu vieţuirea. Căci toată viaţa ta ai săvârşit-o în dorirea înţelepciunii; şi ai strălucit cu darurile înţelepciunii. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Rodul tău cel preafericit, fiind împodobit cu numărul înţelepciunii celei mai presus de Dumnezeire prin chinuri, pentru aceea ai strălucit Preaînţeleaptă Sofia, ceea ce eşti numită cu numele dumnezeieştii înţelepciuni. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Trei fecioare tinere curate şi la suflet şi la trup, prin fapte bune Ţi s-au adus Ţie, Hristoase, Mirelui Celui Înţelegător, mirese prin mucenicie: Sfintele Pistis împreună cu Elpis şi cu Mărita Agapis. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Sălăşluindu-Se în pântecele tău Cuvântul lui Dumnezeu, întreg chipul meu cel omenesc l-a primit şi cu totul l-a înnoit. Pentru aceea, toţi credincioşii te slăvim pe tine, de Dumnezeu Născătoare.   Cântarea a 3-a Irmos: Însuţi Cel Ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi după milostivire, Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să grăiesc Ţie: sfântă este biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Ascultând glasul Tău, Hristoase, care cheamă către nemurire şi către viaţă nepătimitoare, au venit după tine fecioarele, purtând cununa muceniciei şi grăind: Sfânt este Locaşul Cel Însufleţit al Preacuratei Măririi Tale, Iubitorule de oameni. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Putere v-a dăruit vouă Hristos, când aţi stat înaintea divanului precum s-a făgăduit; şi v-a umplut de înţelepciune însuflată de Dumnezeu, arătându-vă, preamărite muceniţe, purtătoare de biruinţă, strălucind cu darul fecioriei. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Aţi înfrânt pe vrăjmaşul cel falnic, fecioarelor şi aţi smerit sprânceana lui, nevoindu-vă cu vitejie; iar pe cel ce mai înainte se lăuda că va pierde marea l-aţi înecat în curgerile sângiurilor voastre. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. De înţelepciunea cea de sus a lui Hristos umplându-se cele trei fiice ale alesei Sfinte Sofia, au ruşinat trufia tiranilor şi nebunia cea înverşunată, glăsuind dumnezeieştile învăţături. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Cu sfinţenie ai născut pe Sfântul sfinţilor, Hristos, ceea ce eşti sălăşluire sfântă a sfinţeniei ce se odihneşte pe sfinţi. Aceluia grăim: sfânt este locaşul cel însufleţit al slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni. Irmos: Însuţi Cel Ce ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi după milostivire, Te-ai închipuit într-însa, încinge-mă cu putere de sus, ca să grăiesc Ţie: sfântă este biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni.   Cântarea a 4-a Irmos: Munte Umbrit cu Darul cel Dumnezeiesc, privindu-te pe tine Proorocul Avacum, cu ochii cei de departe văzători, a vestit mai înainte pe Sfântul lui Israel, ce vrea să iasă dintru tine, spre mântuirea şi înnoirea noastră. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Întărindu-vă cu dumnezeiescul dar, bunelor biruitoare: Sfintelor Pistis, Agapis şi Elpis, cu vitejie aţi ruşinat îngrozirile tiranilor şi în foc fiind arse, preaînţeleptelor v-aţi adus prinoase Mirelui Hristos. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Fiind într-armate cu puterea Crucii Sfintele surori, Pistis, Agapis şi Elpis, cu bărbăţie au suferit rănile chinurilor şi până la sânge s-au împotrivit păcatului. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu puterea şi cu dragostea Treimii s-au întărit Sfintele Pistis, Agapis şi Elpis, fecioarele cele întocmai la număr cu Cinstita Treime şi au suferit iuţimea durerilor, preacinstitele. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Şi fecioare tinere prin Cruce au putut surpa sprânceana cea mândră a vrăjmaşului şi au aruncat la pământ pe cel ce mai înainte se lăuda fără măsură că va birui toată lumea. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Făcliile Sfintei Sofia cele trei la număr strălucitoarele şi Sfintele Pistis, Agapis şi Elpis, de Lumina Preasfintei Treimi fiind aprinse, au strălucit Bisericilor lumina mântuirii, spre ajutorul nostru. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Sfânta Sfintelor, Născătoare de Dumnezeu Prealăudată, Ceea ce eşti Aşteptarea neamurilor şi mântuirea credincioşilor, din tine a răsărit Mântuitorul şi Dătătorul de viaţă şi Domnul, spre mântuirea noastră a celor ce te lăudăm pe tine.   Cântarea a 5-a Irmos: Cel Ce ai luminat cu luminarea venirii Tale, Hristoase şi ai Strălucit cu Crucea Ta marginile lumii, luminează cu lumina cunoştinţei Dumnezeirii Tale inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu tăria cugetului au răbdat chinurile şi grăind tainele dumnezeieştii înţelepciuni, au ruşinat pe biruitorul cele trei fecioare de Dumnezeu purtătoare, fiind legate cu credinţa şi cu firea. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Se bucură strămoaşa văzând pe vicleanul cel ce a izgonit-o din Eden biruit de femei cugetătoare de Dumnezeu: de Sfânta Elpis, de Sfânta Pistis şi de Sfânta Agapis, cele născute din Sfânta Sofia. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. De amăgirile tiranului cele otrăvitoare nu s-au lăsat înşelate şi rănile chinurilor de bunăvoie le-au răbdat cinstitele fecioare, fiind rănite de dragostea Ta cea dumnezeiască, Hristoase. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Se bucură de tine, Fecioară, Puterile Cerurilor şi adunările oamenilor, căci prin tine s-au unit cu Cel din tine Născut. Pentru aceea după vrednicie te slăvim, Născătoare de Dumnezeu.   Cântarea a 6-a Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesupt şi nu este izbăvitor; socotitu-ne-am ca oile de junghiere; mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru; că Tu eşti celor neputincioşi Tărie şi Îndreptare. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Bucurându-se, întru preacuratele Tale mâini, Stăpâne, au pus nădejdile lor cele trei tinere; cele ce se cinstesc şi se laudă cu numărul Treimii. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Luminându-se cu frumuseţile fecioriei, s-au împodobit cu cununile muceniciei şi după vrednicie au primit cununi îndoite, de la Hristos, Dătătorul de viaţă şi Preaîndurătorul. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Au fost aduse în Biserica Ta, Împărate al tuturor, Stăpâne, ca nişte cinstite odoare cele trei fecioare, ca să se împărtăşească de Împărăţia Ta; căci Tu le eşti lor şi Lumină şi Veselie. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Întru tine, Fecioară Preacurată, se veselesc strămoşii neamului, căci prin mijlocirea ta au dobândit Edenul, pe care pentru călcarea poruncii îl pierduseră. Că tu eşti Curată înainte de naştere şi după naştere. Irmos: Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesupt şi nu este izbăvitor; socotitu-ne-am ca oile de junghiere; mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru; că Tu eşti celor neputincioşi Tărie şi Îndreptare.   CONDAC Glasul 1 Podobie: Ceata îngerească... Sfinţitele ramuri ale Cinstitei Sofia: Sfintele Pistis, Elpis şi Agapis, cu darul au arătat că înţelepciunea elinilor este nebunie. Şi prin nevoinţe arătându-se biruitoare, s-au încununat cu cunună nepieritoare, de la Stăpânul tuturor, Hristos.   Cântarea a 7-a Irmos: Pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cuptor gândit te înţelegem noi, credincioşii, că precum a mântuit pe cei trei tineri, Cel Preaînălţat, şi pe mine, tot omul, în pântecele tău m-a înnoit, Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat  şi preaslăvit.  Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cu Darul Cel în Trei Lumini luminându-se fecioarele, au risipit întunericul cel demonic, binecuvântând Lumina Cea în Trei Ipostasuri şi cântând: Dumnezeul părinţilor Cel Lăudat şi Preaslăvit. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Având suflete purtătoare de lumină, v-aţi sălăşluit în Cămările Cereşti şi acum dănţuiţi cu bucurie împreună cu îngerii, văzând Slava cea veşnică şi zicând: Dumnezeul părinţilor Cel Lăudat şi Preaslăvit. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Arătând bărbătească împotrivire cu tinerii cei din Babilon, vitejeşte au călcat focul. Căci, fiind întocmai ca aceia la număr, au avut şi cugetul asemenea cu aceia, de Dumnezeu purtătoarele fecioare, mărind pururea pe Dumnezeu Cel Prealăudat şi Preaslăvit. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Dă-ne, Preacurată, iertare de greşeli, nouă celor ce te lăudăm pe tine cu credinţă, izbăvindu-ne de supărări şi de toată nevoia. Căci pe tine te avem Scăpare, a lui Dumnezeu Mireasă, ca pe Singura ce ai purtat în mâini pe Dumnezeul părinţilor Cel Prealăudat.   Cântarea a 8-a Irmos: În cuptor, tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Fecioarele cele de Dumnezeu luminate, Sfintele Pistis, Elpis şi Agapis, cu frumuseţea dreptei credinţe străluceau mai curat decât aurul, zicând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Pe fecioarele cele ce strălucesc cu razele fecioriei şi ale muceniciei, credincioşii să le lăudăm, zicând: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul. Sicriele muceniţelor pururea izvorăsc pâraie de tămăduiri credincioşilor, care cântă: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). Pământ Sfânt eşti, Preacurată, căci ai născut Spicul Cel de viaţă purtător, pe Pricinuitorul vieţii celei veşnice, pe Hristos, Căruia toţi cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii. Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii. Irmos: În cuptor, tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.   Cântarea a 9-a Irmos: Chipul naşterii tale celei Curate, l-a arătat rugul cel ce ardea necontenit. Şi acum te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. Cele ce sunteţi pline de lumina cea cu trei lumini şi îndestulate acum de dumnezeiasca strălucire; cele ce sunteţi de un nume cu virtuţile şi purtătoare ale numelor dragostei, nădejdii şi credinţei, întăriţi-ne pe noi cu nădejdea, cu dragostea şi cu credinţa. Stih: Sfintelor muceniţe, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi. O, purtătoarelor de chinuri nebiruite, rugămu-vă pe voi, prealăudatelor fecioare, să cereţi neîncetat ca Puterea Cea din înălţime să liniştească acum viforul răutăţilor care ne-a cuprins şi să dea credincioşilor unire de cuget. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Trecând noaptea vieţii înţeleptelor, aţi ajuns la ziua cea neînserată, veselindu-vă muceniceşte; şi în ceata fecioarelor numărându-vă, v-aţi învrednicit de dumnezeiasca Împărăţie cea nepieritoare. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei). O, în ce chip a născut Fecioara pe Cuvântul Cel Ce este pururea şi Ipostatic, pe Strălucirea Ipostasului Celui Părintesc, pe Făcătorul nostru de bine şi Domnul, Care S-a Întrupat dintr-însa. Pe Aceea după vrednicie o mărim. Irmos: Chipul naşterii tale celei Curate, l-a arătat rugul cel ce ardea necontenit. Şi acum te rugăm, ca să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.   SEDELNA Glasul al 8-lea Podobie: Pe Înţelepciunea şi... Fiindu-vă sufletele legate de dragostea lui Hristos, cu cuviinţă aţi trecut frumuseţea celor pieritoare şi vremelnice; şi prin osteneli sihăstreşti aţi omorât patimile, iar prin chinuri şi dureri primind mucenicia, v-aţi arătat adevărate ucenice ale Cuvântului. Pentru aceasta Stăpânul, pentru îndoita mucenicie, v-a dăruit vouă cununi şi v-a învrednicit de Cămara cea de mire, preafericitelor muceniţe. Iar acum, rugaţi-vă lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea voastră.   SEDELNA Praznicului Înălţării Sfintei Cruci Glasul al 8-lea Podobie: Porunca cea cu Taină... Prin lemn a despuiat odinioară în Rai pe oameni de nemurire vrăjmaşul, aducând moarte prin gustarea din el. Iar Lemnul Crucii, cel pricinuitor oamenilor de haina vieţii, s-a înfipt pe pământ şi toată lumea s-a umplut de bucurie. Pe aceasta văzând-o acum Înălţată, ca dintr-un glas să strigăm, popoare, lui Dumnezeu cu credinţă: Plină este de Slavă casa Ta. . Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Agatoclia. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Maxim, Teodot şi Asclipiodota. Tot în această zi, pomenirea Sfintei Lucia şi a Mucenicului Geminian fiul ei. Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Teodota. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor o sută de mucenici, şi a Sfinţilor Pilevs şi Nil episcopii şi a celor 46 de mucenici de la Palestina. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Haralambie şi Pandoleon, cu tovarăşii lor, a căror prăznuire se face la mucenicia lor, care se află la Defteron. Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Iraclid şi Miron, episcopii Tamasului de la Cipru. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin. . Luna septembrie în 17 zile: pomenirea Sfintelor Muceniţe fecioare:  Pistis, Elpis şi Agapi şi a maicii lor Sofia (+137)        Aceste Sfinte Muceniţe au fost din Italia, pe vremea împărăţiei lui Adrian (117-138). Erau fiicele unei văduve sărace, Sofia, şi se numeau: Pistis, care avea 12 ani, Elpis, 10 ani şi Agapi, 9 ani. Toate, împreună, purtau astfel numele celor mai de seamă bunătăţi evanghelice, adică: Credinţa(Pistis), Nădejdea(Elpis) şi Dragostea(Agapi), mărturisind, totodată, atât credinţa lor în Domnul Hristos, cât şi rânduiala lor la viaţă împreună, crescând, în fiecare zi, în rugăciune şi în fapte bune. Deci, s-a aflat că sunt creştine şi au fost chemate la scaunul împărătesc să-şi mărturisească credinţa, iar pe drum, mama lor le povăţuia să nu se lepede de Hristos, chiar cu preţul vieţii lor. Aducând, deci, pe Pistis, iar ea mărturisind pe Hristos, au bătut-o cu toiege şi i-au tăiat sânii cu fier, dar în loc de sânge a curs lapte. După aceea, au întins-o pe un grătar ars în foc şi, rămânând nevătămată, i-au tăiat capul. Veni la rând sora ei, Elips, care, mărturisind şi ea credinţa în Hristos, a fost bătută cu vână de bou, aruncată în foc, spânzurată şi strunjită cu unghii de fier. A fost cufundată, în sfârşit, într-o căldare cu smoală topită şi, prin minune izbăvindu-se, şi-a primit şi ea moartea prin sabie. Aduseră, apoi, pe Agapi care, mărturisind asemenea şi ea pe Hristos, a fost spânzurată cu capul în jos şi, nevătămată rămânând, după toate celelalte chinuri, îi tăiară şi ei capul. Iar maica lor, Sofia, plângând trei zile în urmă pe mormântul lor, şi-a dat şi ea sufletul în mâna Domnului. Dumnezeului nostru slavă! Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre mânie şi pocăinţă        Un frate oarecare avea necaz asupra altui frate, care, înţelegând că acela are necaz asupra lui, a mers la dânsul, vrând să se smerească, să-şi ceară iertare şi să se împace cu dânsul. Deci, bătând el la uşa fratelui, acela n-a vrut nicidecum să-i deschidă şi să-l primească. Iar acesta, dacă a văzut că nu-i deschide, s-a scârbit şi el, şi, mergând la un bătrân, i-a spus lui despre acel frate, jelindu-se că are necaz pe el şi a mers la dânsul să-şi ceară iertăciune şi să se împace cu dânsul, dar nu l-a primit, nici nu i-a deschis lui uşa. Iar bătrânul i-a zis lui: "Caută, fiule, şi ia seama că poate ai vreun gând în inima ta, că tu nu eşti cu nimic vinovat, nici nu i-ai făcut lui vreun rău, ci el a făcut rău şi el este vinovat. Şi, aşa, pe tine însuţi te îndreptăţeşti, iar pe el îl învinovăţeşti. Deci, pentru aceasta, nu-i dă lui Dumnezeu îndemn ca să-ţi deschidă şi să te primească, fiindcă mergi la dânsul nu cu adevărată pocăinţă, ci cu făţărnicie. Deci, mergi şi pune în inima ta, că tu ai greşit şi că tu eşti vinovat, iar pe dânsul dezvinovăţeşte-l şi aşa îi va da lui îndemnare şi umilinţă, ca să se smerească şi să se împace cu tine." Şi i-a spus lui această povestire: "Erau doi oameni mireni, în Egipt în ţinutul Alexandriei şi erau amândoi cu bună cucernicie şi cu viaţă bună. Aceştia, sfătuindu-se amândoi, au lăsat lumea şi s-au călugărit împreună. Şi auzind ei citindu-se cuvântul ce este scris în Sfântă Evanghelie, care zice că unii s-au scopit(castrat) pe sine pentru Împărăţia Cerului, şi râvnind acelui cuvânt, s-au scopit pe sine amândoi. Şi, neştiind ei puterea dumnezeieştii Scripturi, li se părea că mare bunătate au făcut ei cu acea faptă, că s-au scopit pe sine pentru Împărăţia Cerului. Iar arhiepiscopul, auzind de acest lucru al lor, i-a despărţit pe ei de Sfânta Biserică. Iar ei se răzvrăteau asupra arhiepiscopului, zicând că pentru oarecare pizmă şi fără dreptate i-a despărţit pe ei de Biserică şi s-au sfătuit să meargă la arhiepiscopul Ierusalimului, să se jeluiască şi să-şi spună pricina lor şi acela îi va binecuvânta şi-i va împăca, iarăşi, pe ei cu Biserica. Deci au mers la arhiepiscopul Ierusalimului şi au început a se jelui pentru strâmbătatea ce le-a făcut lor arhiepiscopul Alexandriei, de i-a despărţit pe ei de Biserică, şi spunându-i şi pentru care pricină i-a despărţit. Iar arhiepiscopul Ierusalimului, auzind acestea, a zis lor: "Şi eu vă despart pe voi." Iar ei, auzind aceasta, s-au necăjit foarte. Şi, sfătuindu-se, au zis unul către altul: "Să mergem, frate, la arhiepiscopul Antiohiei şi acela văzând supărarea şi strâmbătatea ce tragem, nefiind vinovaţi, îşi va face milă şi ne va primi pe noi." Şi aşa au mers la arhiepiscopul Antiohiei şi i-au spus lui jalba şi pricina lor, iar arhiepiscopul, auzind, a zis lor: "Şi eu vă despart pe voi." Iar ei, în loc de nădejdea ce aveau că-i va bucura acel arhiepiscop, auziră dimpotrivă şi pe acesta, ca şi pe ceilalţi, zicându-le: "Şi eu vă despart pe voi." Şi s-au sfătuit aceia să meargă la Roma, la papă, zicând: "Să mergem, frate, la papă şi el ne va primi pe noi şi ne va da izbândă nouă faţă de toţi ceilalţi." Şi aşa, au plecat, şi au mers la Roma, la papă şi s-au jeluit şi au spus papei toată pricina lor, şi cum toţi arhiepiscopii, necăutându-le dreptatea şi nevinovăţia, i-au despărţit pe ei de Sfânta Biserică, fără de nici o pricină sau vină. Iar papa, auzind acestea, le-a zis lor: "Şi eu vă despart pe voi." Iar ei, auzind şi de la papă tot acelaşi cuvânt pe care l-au auzit de la ceilalţi arhiepiscopi, vorbeau între ei, zicând: "Ce vom face, frate, că aceştia sunt uniţi toţi la un cuvânt, fiindcă ei se adună în soboare, toţi la un loc, şi se sfătuiesc şi se unesc să ţie toţi una şi să fie toţi într-un cuvânt. Ci noi, frate, să mergem la Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Ciprului şi să ne jeluim şi să-i spunem lui toată pricina noastră. Şi acela, fiind om sfânt şi prooroc şi cunoscător, ne va cunoaşte supărarea şi nevinovăţia noastră şi necazul ce tragem fără dreptate şi ne va primi pe noi. Şi aşa, ieşind din cetatea Romei, au plecat şi au mers la Cipru. Şi dacă s-au apropiat de cetatea unde era Sfântul Epifanie, Dumnezeu i-a descoperit Sfântului venirea acelor doi călugări şi osteneala şi pricina lor. Iar Sfântul Epifanie, înştiinţându-se despre dânşii, îndată a trimis pe un cleric al său întru întâmpinarea lor, ca să le spună că nici în cetatea lui să nu îndrăznească să intre, că nu-i primeşte pe ei. Iar ei, auzind aceasta, s-au umilit în inimile lor şi s-au smerit pe sine, vorbind unul către altul şi zicând: "Cu adevărat, frate, noi am greşit lui Dumnezeu. Şi pentru ce, dar, umblăm zbuciumându-ne, vrând să ne îndreptăţim noi? Că, iată, aşa precum socoteam noi, toţi fără de dreptate şi fără de nici o vină, unul după altul, ne despărţiră pe noi de Sfânta Biserică. Iar acesta, încă nici n-am mers la dânsul să ne jeluim lui şi să ne spunem pricina noastră, şi nici nu ne-a văzut pe noi, ci, fiind el om sfânt şi prooroc cunoscător, iată că Însuşi Dumnezeu i-a descoperit lui şi i-a arătat venirea noastră la dânsul şi greşeala noastră, pentru care ne-a poruncit nouă nici în cetatea lui să nu intrăm. Pentru aceea, frate, în zadar ne ostenim noi, umblând să ne îndreptăţim, că noi am greşit lui Dumnezeu şi Dumnezeu i-a arătat lui greşelile noastre. Pentru aceea, nu numai că nu ne primeşte pe noi să vedem faţa lui, dar nici în cetate nu ne dă voie să intrăm." Şi aşa au început a se umili şi a plânge şi a se smeri, cunoscându-şi greşeala şi păcatul lor. Iar cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, văzându-i pe dânşii că şi-au cunoscut greşeala lor şi că s-au umilit în inimile lor şi se smeresc, căindu-se de păcatul lor, a descoperit şi a arătat iarăşi şi aceasta Sfântului Epifanie, că şi-au cunoscut păcatul şi că se smeresc, căindu-se. Şi i-a poruncit lui să trimită ca să-i cheme şi să-i primească pe ei, că şi-au cunoscut greşeala lor şi că se căiesc. Şi a trimis Sfântul Epifanie la dânşii şi i-a chemat la sine şi, cu multe cuvinte de folos i-a învăţat şi i-a mângâiat pe ei şi i-a primit în Sfânta Biserică şi i-a împărtăşit pe ei cu Sfintele Taine şi a scris pentru dânşii la arhiepiscopul Alexandriei, zicând: "Primeşte, frate, pe fiii tăi, că adevărat, acum, s-au smerit şi s-au pocăit. Şi aşa i-a trimis pe ei la locul lor." Această povestire, spunând-o bătrânul fratelui, i-a zis lui: "Iată fiule, aceasta este adevărata tămăduire a sufletului, ca întru toate lucrurile să ne smerim, defăimându-ne şi ocărându-ne, descoperindu-ne şi vădindu-ne înaintea lui Dumnezeu păcatele noastre, iar nu ale fratelui nostru". Acestea auzindu-le, fratele s-a umilit în inima sa şi a făgăduit că va face după cuvântul bătrânului. S-a dus, iarăşi, cu smerenie la acel frate, care avea necaz pe el, să se roage să-l ierte pe el şi, bătând la uşa chiliei, îndată a auzit şi i-a deschis lui. Şi mai înainte de a se pleca el şi de a-şi cere iertăciune, acela s-a închinat lui cu smerenie, zicând: "Iartă-mă, frate, că te-am scârbit pe tine". Şi aşa, cu dragoste, din tot sufletul, sărutându-se unul cu altul, s-a făcut mare bucurie între dânşii.

Sfintele Muceniţe fecioare Pistis, Elpis şi Agapis  cu mama lor Sofia