În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart.
Aceştia au fost din cei şaptezeci. Olimp şi
Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat
capetele, în cetatea Romei de către Neron. Iar Sosipatru, de care
pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la
Iconiu, cu pace s-a savârşit. Şi poate fiecine sa afle ca Apostolul
Pavel pomeneşte de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea
şi Erast, de care pomeneşte în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom
al Bisericii din Ierusalim şi apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a
săvârşit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului şi multe pătimind
pentru dreapta credinţa şi pe mulţi elini spre Domnul întorcându-i,
s-a săvârşit şi el cu pace.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Orest.
Acest sfânt a fost din cetatea Tiana, din
ţara Capadociei, doctor cu meşteşugul. Deci mărturisind pe Hristos, a
fost prins de Maximin guvernatorul, pe vremea împărăţiei lui
Diocletian. Şi nesupunându-se a jertfi la idoli, ci mărturisind cu
îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut cu toiege atât de rău,
încât i se sparse pântecele de i se vedeau maţele. Deci l-a dus la
capiştea idolilor, şi suflând el asupra idolilor, s-au făcut aceia ca
praful. Apoi a fost închis în temniţă şi după şapte zile stând înaintea
judecăţii lui Maximin, şi iarăşi fiind silit ca să jertfească, şi
nesupunându-se, i-au pătruns gleznele cu piroane lungi. Şi legându-l cu
lanţuri de un cal sălbatic, l-au gonit repede şi târându-l douăzeci şi
patru de mile, afară din cetatea Tiana, şi-a dat sufletul.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teostirict, cel din Simvola.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nonnos, care a botezat pe Sfânta Pelaghia.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Mil episcopul, şi cu doi ucenici ai săi.
Acest Sfânt Părinte al nostru Mil s-a
născut într-o cetate persană; şi după ce s-a botezat, a învăţat
Sfintele Scripturi. Vrând el să ostăşească împăratului perşilor, după
ce a ajuns în vârstă, a fost oprit de la acest gând de o înfricoşătoare
vedenie de noapte şi de atunci petrecea în feciorie şi în nevoinţe,
rugându-se lui Dumnezeu şi pentru sine şi pentru tot neamul său. Iar
după câţiva ani, lăsându-şi cetatea, s-a făcut monah şi a locuit în
locul în care proorocul Daniil a văzut vedeniile. Şi s-a învrednicit el
a fi hirotonit episcop al preasfintei Biserici, prin mâna lui
Ghenadie episcopul, care s-a făcut mărturisitor şi mucenic. Şi mult
ostenindu-se acolo sfântul, mustra şi cu faptele şi cu cuvintele pe cei
ce făceau călcări de lege; mai în urma bătut fiind de ei şi izgonit,
după ce şi-a dat seama că ei rămân neîndreptaţi, mai înainte
vestindu-le urgia ce avea să vină asupra lor de la Dumnezeu, s-a dus.
Iar după ce au trecut trei luni de zile, mai-marii cetăţii aceleia din
greşeala lor au căzut sub urgia împăratului.
Şi trimiţând
împăratul ostaşi, împreună cu trei sute de elefanţi, au sfărâmat
cetatea cu totul, iar pe locuitorii ei i-au omorât cu sabia. Atunci
sfântul s-a dus la Ierusalim şi a aflat pe Amonie, ucenicul marelui
Antonie, lângă care zăbovind doi ani, s-a întors iarăşi în Persia.
Ducându-se sfântul la eparhia sa, a zidit
acolo o biserica, spre iertarea păcatelor poporului său celui nesupus,
pe care împăratul îl pierduse cu amară moarte. Şi după ce a petrecut
acolo multă vreme, s-a dus la cetatea Ctesifon, în care a aflat adunare
de episcopi, şi, stând în mijlocul lor, a mustrat pe episcopul
împotriva căruia se făcuse acel sinod. Iar episcopul acela umilea şi-şi
bătea joc de sfântul mândrindu-se cu răspunsurile şi înţelepciunea sa.
Iar sfântul i-a răspuns: "Fiindcă stai neîndreptat, trufindu-te
împotriva arhiereilor Domnului meu pe care i-a adunat Duhul Sfânt,
pentru aceasta te-a ajuns acum urgia lui Dumnezeu, Care iată te face
acum pe jumătate uscat pentru mulţi ani, pentru ca prin pătimirea ta
aceasta sa se înţelepţească şi să se îndrepteze ceilalţi". Şi, o,
minune!, odată cu cuvântul sfântului a căzut fulger din cer şi l-a
făcut pe acela jumătate uscat şi în aceasta stare a petrecut
doisprezece ani întregi şi în urma s-a săvârşit.
Iar sfântul ieşind de acolo s-a dus la o
altă cetate al cărei ocârmuitor pătimea de doi ani de o cumplită boală.
Aflând el de venirea sfântului, a trimis la el şi l-a rugat sa meargă
sa-l cerceteze ca pe un bolnav şi să-i dea binecuvântarea sa. Deci,
fiindcă omul trimis stăruia către sfântul să meargă cu grăbire, sfântul
a răspuns către dânsul aşa: "Du-te şi spune cu mare glas bolnavului ce
te-a trimis: "Acestea îţi zice episcopul, întru numele lui Iisus
Hristos, pe Care îl propovăduiesc eu prostul şi nevrednicul: Leapădă de
la tine toată boala ce te supară, şi încingând mijlocul tău, vino
umblând cu însăşi picioarele tale, ca să te văd". Iar trimisul
întorcându-se, îndată ce a zis cuvintele acestea, o, minune!, s-a
însănătoşit stăpânul său şi atât s-a întărit, încât n-a mai rămas în
el vreo rămăşita sau semn de boală. Deci s-a sculat şi s-a dus la
sfântul umblând cu picioarele sale şi aruncându-se la cinstitele
picioare ale sfântului şi apucându-le cu amândouă mâinile, le săruta pe
ele tăvălindu-se pe pământ. Şi mulţumind slăvea pe Dumnezeu, Cel ce
l-a mărit pe el în acest chip. Aceasta preamărita minune a sfântului pe
mulţi a adus la credinţa lui Hristos.
Acolo aflându-se sfântul, a alungat mulţi
demoni din cei care pătimeau. Şi pe o femeie ce zăcea în pat şi era
slăbănoaga de nouă ani, apucând-o de o mâna, a ridicat-o sănătoasa. Şi
pe un om care cu nedreptate silnicea pe altul şi cu nebăgare în seama
încredinţa nedreptatea prin jurământ, fiindcă defăima şi nu asculta
cuvintele sfântului, l-a făcut prin rugăciunea sa ca să ia lepra lui
Ghiezi peste tot trupul sau, spre îndreptarea şi a altora mulţi, încât
din aceasta, mulţime nu putină din acel oraş a venit la sfântul şi a
cerut ca să primească credinţa creştineasca. Şi alte încă multe minuni
în feluri de locuri a făcut sfântul acesta, despre care răspândindu-se
vestea, a ajuns la dregătorul Vasilisc. Fiind chemat sfântul şi stând
el înaintea lui împreună cu doi ucenici ai săi, după ce a văzut
credinţa lor cea în Hristos curată şi neclintită, multe pedepse şi
chinuri le-a pricinuit lor neomenosul acela, care, aprinzându-se de
mânie, a scos însuşi sabia şi a lovit pe sfântul în piept. Asemenea şi
fratele lui Vasilisc în unire cu el a lovit şi acela pe sfântul în
inima. Iar episcopul Domnului şi nevoitorul, viu încă fiind, a zis
către ei: "Fiindcă voi amândoi v-aţi unit ca să mă omorâţi pe mine,
nevinovatul, pentru aceasta mâine chiar în ceasul acesta se va vărsa
sângele amândurora chiar de mâinile voastre, adică vă veţi ucide unul
pe altul, şi maica voastră va rămânea fără fii". Şi aceasta zicând
şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar pe cei doi ucenici ai
sfântului suindu-i păgânul Vasilisc deasupra a doi munţi, acolo i-au
ucis cu pietre.
A doua zi necredinciosul Vasilisc a ieşit
împreună cu fratele său la vânat, fără să dea în vreun fel crezare
prorociei sfântului, pe care o socotea ca o bârfire. Şi aflând un cerb
singur ei, amândoi fraţii, au stat unul în dreptul celuilalt, adică,
unul despre o parte de cerb şi celalalt de cealaltă, şi au slobozit
amândoi suliţele ca să omoare cerbul. Iar ele purtându-se cu
repeziciune s-au înfipt în inimile amândurora, şi aşa în chinuri şi-au
lepădat sufletele, ucigându-se unul pe altul. Iar moaştele Sfântului
Mil şi ale ucenicilor lui au fost îngropate de către creştini. Şi
vieţuiesc ei pururea viaţa cea nesfârşită şi veşnică şi se roagă pentru
noi către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Caliopie, Nir şi Orion.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Pomenirea Sfinţilor Apostoli Olimpas, Erast, Cvart, Rodion, Sosipatru şi Terţius
Aceştia au fost din numărul celor șaptezeci de Sfinţi
Apostoli mai mici. Ultimii trei mai sînt prăznuiţi după cum urmează:
Sfîntul Apostol Rodion la 8 aprilie, Sfîntul Sosipatru la 28 aprilie,
iar Sfîntul Terţius în treizeci de zile ale lunii octombrie.
Sfinţii Olimpas şi Rodion au fost ucenicii Sfîntului
Apostol Petru, fiind martirizaţi împreună cu dînsul. Ei au fost
decapitaţi la porunca lui Nero. Sfîntul Erast fusese iconomul Bisericii
din Ierusalim, iar mai după aceea a fost ridicat Episcop al cetăţii
Paneas, în Palestina. Sfîntul Cvart a fost Episcopul Beirutului.
El a luat suferinţe cumplite în toată viaţa lui, dar a şi
adus pre mulţi la Hristos. Sfîntul Sosipatru a fost Episcop al cetăţii
Iconium, iar Sfîntul Terţius a fost următorul episcop al aceleiaşi
cetăţi. Ei cu toţii bine s-au războit întru duhovnicescul război al
vieţii lor şi au primit ca nişte biruitori cununile cereşti ale veşnicei
slave.
Pomenirea Sfîntului Mucenic Orest
El a fost din cetatea Tyanei din Cappadocia. El a fost
creştin din naştere, iar cu îndeletnicirea, medic. El a fost schingiuit
bestial de un anume eparh netrebnic, pe nume Maximus, în vremea
împărăţiei lui Diocleţian. Sfătuindu-l cu obrăznicie Maximus pe Orest să
se lepede de Hristos şi să se închine la idoli, Mucenicul a răspuns: De
ai şti tu puterea Domnului meu Celui Răstignit, te-ai lepăda tu de
necuraţii tăi idoli şi te-ai închina Lui. Pentru aceasta Orest a fost
bătut cu sălbăticie, sfîşiat cu unghii de fier, sfîrtecat pe un grătar,
ars cu fierul roşu, şi apoi aruncat în temniţă ca să piară acolo de răni
şi de foame.
Tânărul Sfînt Mucenic Orest a petrecut în acea temniţă timp
de şapte zile, fără îngrijire, fără hrană şi fără o picătură de apă. În
ziua a opta el a fost scos din nou la priveliştea prezidată de
necuratul Maximian. Acesta, cu faţa schimonosită de ură dementă, a
proferat ameninţările unor mai cumplite chinuri asupra mucenicului.
Sfîntul Orest a zis: Sînt gata să îndur orice chin, căci eu am săpat în
inima mea Semnul Sfintei şi Biruitoarei Cruci. Guvernatorul l-a osîndit
la moarte în chinuri bestiale.
Torţionarii i-au străpuns picioarele cu douăzeci de piroane
şi, legîndu-l de coada unui cal, l-au tîrît pe drumuri cu spini şi
bolovani pînă cînd Mucenicul şi-a dat Sfîntul lui suflet. La locul unde
torţionarii au aruncat trupul sfîrtecat şi neînsufleţit al Mucenicului
s-a arătat deodată un bărbat îmbrăcat în veşmînt strălucitor ca soarele,
care a strîns rămăşiţele lui Orest şi le-a dus la un deal din apropiere
de Tyana, unde le-a îngropat cu cinste. Acest Minunat Mucenic Orest i
s-a înfăţişat în vedenie Sfîntului Dimitrie al Rostovului, căruia i-a
arătat rănile sale.
Pomenirea Sfîntului Nonnus, Episcopul Heliopolisului
Acesta a fost un mare nevoitor de la Mînăstirea
Tabenisioţilor, din Egipt. Din pricina marilor măsuri ale vieţuirii
sale, el a fost ridicat Episcop al cetăţii Edessa, la anul 448.
După o vreme el a trecut pe scaunul episcopal al cetăţii
Heliopolis, iar acolo a adus treizeci de mii de arabi la credinţa
creştină. După moartea înaltpreasfinţitului Ibo, episcopul Edessei,
Sfîntul Nonnus s-a reîntors la Edessa, ca arhipăstor. El a rămas episcop
al Edessei pînă la fericita lui adormire, care s-a întîmplat la anul
471.
Acesta este Sfîntul care a scos pe desfrînata Pelaghia din
iadul necuratei ei vieţuiri, curăţind-o cu învăţătura şi cu apele
Sfîntului Botez. Atît de adîncă şi de puternică a fost pocăinţa acestei
femei, încît prin plînsul şi jertfa celeilalte vremi a vieţii, Pelaghia a
ajuns la măsurile cele mari ale sfinţeniei (vezi viaţa Sfintei la ziua
de 8 octombrie).
Cîntare de laudă la Sfîntul Mucenic Orest
Tînărul Orest nu şi-a cruţat tinereţea,
Ci cu Hristos, îndrăzneţ, înaintea eparhului s-a lăudat.
El L-a preaslăvit fără frică pre Domnul Slavei,
Dumnezeul Cel Viu, Treimic, Unul şi Sfînt.
El a preaslăvit pre Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul,
Pe-acela Care pentru omenire moarte pe Cruce a luat.
Torţinarii repezitu-s-au cu bice asupra lui Oreste,
Dar el i-a dispreţiuit pe ei, de-ai lor idoli rîzînd.
Ei l-au aruncat în foc pe viteazul Oreste,
Dar focul s-a răcorit de rouă Duhului Sfînt.
Ei picioarele lui le-au străpuns cu piroane,
Şi tot trupul lui în rană l-au prefăcut.
Dar Orest Mucenicul, întărit de Duhul,
Lui Dumnezeu s-a rugat şi I-a mulţumit Lui.
Orest I-a mulţumit lui Dumnezeu
Că l-a învrednicit de chinuri,
Că vrednic l-a socotit spre a fi fiul Lui.
O Sfinte Mucenice Oreste, Plăcutule al lui Dumnezeu,
Viteazule biruitor al lui Hristos!
Ajută-ne şi nouă pînă-n ultimul nostru ceas,
Şi cu rugăciunile tale aleargă-ne-n ajutor!
Ajută-ne să dobîndim sfîrşit bun vieţii noastre,
Şi-nvredniceşte-ne pre noi ca în Rai
Aproape de tine să stăm!
Cugetare
Tainicele şi nepătrunsele căi ale Domnului, precum şi
dumnezeiasca Lui purtare de grijă s-au manifestat cu putere într-o
minune de la Mînăstirea Dochiaru, în vremea Fericitului Neofit, nepotul
(de frate sau soră) al Sfintului Eftimie. După adormirea Sfîntului
Eftimie, Fericitul Neofit a început să zidească o Biserică nouă şi mai
largă în cinstea Sfîntului Nicolae Făcătorul de Minuni, însă la un
moment dat materialele isprăvindu-se, Fericitul Neofit s-a rugat cu
căldură Iu Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a ajutat lui în chip minunat.
În apropiere de Mînăstirea Dochiaru (din Sfîntul Munte
Athos) se afla peninsula numită Longos, sau Sika. Fericitul Neofit avea
un mic metoc pe această peninsulă, iar în apropiere de el se afla
statuia în piatră a unui om, care purta următoarea inscripţie: Cel care
mă va lovi peste cap va afla mult aur. Desigur, mulţi loviseră statuia
peste cap, dar nu aflaseră nici un fel de aur.
S-a întîmplat însă că Fericitul Neofit l-a trimis la o
ascultare pe Vasile, care era frate proaspăt în mînăstire. Văzînd
statuia şi inscripţia de pe ea, fratele Vasile a privit cu mirare.
Tocmai atunci a răsărit soarele, proiectînd prelung umbra statuiei către
apus. Vasile a lovit capul umbrei cu o piatră, a săpat acolo, şi a
aflat un ceainic mare de alamă plin cu monezi de aur scump. El a alergat
într-un suflet la Părintele lui, Neofit, şi i-a povestit dintr-o
suflare totul. Egumenul a chemat trei monahi îmbunătăţiţi şi le-a
poruncit ca, urcîndu-se în micul caic al Mînăstirii, să îl însoţească pe
fratele Vasile la locul cu pricina, şi să aducă de acolo comoara.
Aceşti monahi au pornit, au încărcat preţioasa descoperire şi au plutit
pe drumul de întoarcere.
Dar încă în plină mare aflîndu-se barca, diavolul i-a
ispitit pe cei trei monahi, în pofida îmbunătăţirii lor, ca să fure
aurul. De aceea ei, lăsîndu-se înşelaţi de diavolul, au legat un bolovan
de gîtul fratelui Vasile şi l-au aruncat în mare. Dar ajungînd la
fundul ei, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au venit ca fulgerul la
el sub chipul unor tineri preafrumoşi, l-au luat şi l-au dus la
Dochiaru, punîndu-l, aşa legat cum era, înaintea Uşilor Împărăteşti, pe
cînd Biserica era încă încuiată. Dimineaţa, venind monahii şi descuind
biserica, pentru începerea Sfintelor Slujbe, l-au aflat pe fratele
Vasile legat înăuntru, înaintea Sfîntului Altar.
Întrebîndu-l Egumenul, fratele Vasile a povestit minunea.
Apoi au sosit şi acei sărmani monahi şi văzîndu-l pe Fratele Vasile viu,
au fost loviţi ca de trăsnet. Egumenul i-a pedepsit pe aceia cu
asprime, a luat aurul, şi a săvîrşit zidirea Bisericii pe care o
începuse. Dar el nu a mai închinat-o Hramului Sfîntului Ierarh Nicolae
aşa cum plănuise, ci a închinat-o spre Prăznuirea Sfinţilor Arhangheli
Mihail şi Gavriil. De aceea se numeşte biserica veche a Mînăstirii
Dochiaru cu numele Sfîntului Mare Ierarh Nicolae, iar cea nouă, cu
numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunea Sfîntului Apostol Pavel, căruia vipera cea veninoasă nu a putut să îi facă nici un rău:
• La cum Sfîntul Pavel a strîns vreascuri şi le-a pus peste foc;
• La cum, din pricina căldurii, cea mai cumplită specie de viperă veninoasă a sărit din foc şi s-a prins de mîna lui;
• La cum el a scuturat mîna şi a aruncat vipera înapoi în foc, fără să i se întîmple nici un rău.
Predică despre adevărata Pace şi despre Făcătorul Păcii
Căci El este pacea noastră, El Care a făcut din cele două - una (Efeseni 2:14).
Între israeliţi şi neamuri se afla o prăpastie de netrecut,
o prăpastie peste care nu se putea arunca nici un pod, şi care nu putea
fi umplută cu nimic şi prin nimic.
Mîntuitorul Iisus Hristos Singur a avut puterea să
desfiinţeze această prăpastie, după cum a şi făcut. Cele care se
înstrăinaseră, El le-a adus aproape şi le-a unit. Prin ce mijloace a
făcut El aceasta? Prin Preacurat Sîngele Lui. Prin Jertfa Lui, El a
desfiinţat toate celelalte jertfe. Prin aceasta, El a răscumpărat
întreaga zidire şi S-a adus pe Sine însuşi Jertfa în locul tuturor
celorlalte jertfe aduse lui Dumnezeu, de către iudei, sau zeilor, de
către păgîni. Iată Singura Jertfa Care de ajuns este şi pentru iudei şi
pentru păgîni: Jertfa lui Hristos.
Mai mult, sîngele animalelor aduse ca jertfă făceau
dezbinare între israeliţi şi păgîni: prin locurile unde se aduceau
aceste jertfe, prin divinitatea cărora le erau aduse, prin felul
animalelor care se jertfeau, prin felul în care erau acestea jertfite.
Dar acum însuşi Preacuratul Sînge al lui Hristos înlocuieşte tot acest
sînge, iar Sîngele Domnului Hristos face ca iudeii şi ne-iudeii să fie
întreolaltă fraţi, îi face ca ei să fie chiar fraţi de sînge, precum
noi, credincioşii creştini, sîntem fraţi de sînge: fraţi de Sîngele lui
Hristos, Care ne-a mîntuit pre noi din blestem, şi prin Care noi acum ne
hrănim. El a surpat peretele din mijloc al despărţiturii (Efeseni 2:14)
care despărţea şi înstrăina, şi a unit mîinile şi inimile iudeilor cu
ale ne-iudeilor. Şi prin ce mijloace a făcut El aceasta?
Prin Sfînt Trupul Lui. Adică, prin Sfînt Adevărul Lui cel
viu, întrupat în Sine însuşi. Umbra Legii stătea drept adevăr pentru
iudei, iar miturile şi fabulele stăteau drept adevăr pentru neamuri. Dar
El a desfiinţat şi umbra şi fabulele şi a dat la iveală Adevărul viu al
Trupului Lui Celui Viu, iar lumea a văzut şi s-a bucurat cu bucurie
mare.
O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Mîntuitorul nostru Cel Scump, uneşte întreolaltă inimile credincioşilor Tăi,
Căci numai Ţie se cuvine toată închinarea şi mulţumita în veci, Amin.
Să
observăm și să ne conștientizăm gândurile. Să fim atenți la modul în
care acestea apar și cum interacționează între ele. Să conștientizăm
faptul că gândurile noastre nu reprezintă realitatea.
Să
ne oprim și să ne concentram pe respirație. Inspirăm lent și profund pe
nas, ținem aerul puțin și apoi expirăm încet pe gură. Repetăm acest
exercițiu de câteva ori pentru a ne calma și a trăi doar în prezent.
Putem să ne rugăm, focusându-ne pe respirație.
Să
încercăm să privim situațiile problematice dintr-o perspectivă
diferită. Să ne punem întrebări (de genul ce sfaturi am da cuiva aflat
în situația noastră) și să căutăm soluții alternative. Acest lucru ne va
ajuta să nu rămânem blocati și să ne canalizam energia către rezolvarea
problemelor.
Exerciții
fizice regulate sau dans, somn suficient și alimentație echilibrată -
ne pot ajuta la menținerea unei stări de bine mintale și emoționale. De
asemenea, să cautăm alte activități relaxante - citit, desenat, muzică.
Să ne amintim ce ne aducea bucurie în copilărie/adolescență și să reluam
acele activități.
Să
amânăm îngrijorările - să stabilim un interval de timp specific pentru a
reflecta asupra problemei pe care o avem, de exemplu 10-15 minute pe
zi, la ora 7 seara. La acel moment ne permitem orice gând negativ, orice
scenariu, dar până la acel moment fixat anume, amânăm.
Dacă
gândurile devin prea copleșitoare sau persistă pe termen lung, putem
lua în considerare consultarea unui specialist - psihoterapeut. Acesta
ne poate ajuta să exploram și să înțelegem mai bine gândurile noastre și
să dezvoltam strategii de gestionare adecvate.
RABDAREA m-a invatat ca lucrurile bune au nevoie de timp sa se implineasca si sa se dezvolte incet cu stabilitate.
