Sinaxar 5 Noiembrie

În aceasta luna, în ziua a cincea, pomenirea Sfintilor Mucenici Galaction si Epistimi din Emesa.

În oraşul sirian Emesa trăia un cuplu bogat şi faimos, format din Clitofont şi Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoţi păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuşi nu s-au învrednicit.

În fruntea oraşului se afla atunci guvernatorul sirian Secund, numit de romani, care era un aspru prigonitor al creştinilor. Pentru a-i intimida, acesta obişnuia să prezinte pe străzi uneltele de tortură folosite de el. Simpla suspiciune de a face parte din "secta galileiană" (aşa erau numiţi creştinii de către păgâni), era de ajuns ca să fii arestat şi torturat. În ciuda acestor practici, mulţi dintre creştini au preferat să se dea pe mâna lor ca să sufere pentru Hristos.

Un bătrîn pe nume Onufrie, care îşi ascundea meseria de preot şi monah sub haine de cerşetor, mergea din casă în casă pentru a cerşi, propovăduind religia lui Hristos oriunde simţea că putea întoarce pe păgâni la calea cea dreaptă.

Într-o zi acesta a ajuns la poarta casei lui Leuchipe. Dîndu-i pomană, bătrânul a văzut-o pe femeie foarte tristă şi a întrebat-o care este cauza. Spunîndu-i despre necazul ei din familie, Onufrie a început să o consoleze, vorbindu-i de singurul Dumnezeu adevărat, cel atoateştiutor şi atotputernic, care miluieşte şi ascultă rugăciunea celor care se întorc la El cu credinţă. Sufletul lui Leuchipe s-a umplut de speranţă şi a acceptat să fie botezată la creştini.  Curând după aceasta, i s-a arătat în vis că va naşte un fiu care va fi un adevărat discipol al lui Hristos. La început, Leuchipe nu i-a împărtăşit vestea cea minunată soţului ei şi, abia după ce s-a născut copilul, i-a mărturisit secretul şi l-a convins şi pe el să se boteze.

Ei l-au numit pe copil Galaction şi l-au crescut în evlavia creştină, asigurîndu-i o bună educaţie. Băiatul şi-ar fi putut foarte bine construi o carieră strălucită dar a ales viaţa monahală curată şi singuratică, trăită în rugăciune.

Când Galaction a împlinit 24 de ani tatăl său i-a găsit o mireasă frumoasă şi dreaptă, numită Epistimi. Fiul nu a ieşit din cuvântul tatălui său, dar prin lucrare dumnezeiască, nunta a fost amânată. Vizitînd-o pe cea care urma să-i fie încredinţată, Galaction i-a dezvăluit treptat credinţa sa. În cele din urmă, a reuşit să o convingă să se boteze în credinţa lui Hristos, botez făcut în secret chiar de el.

Pe lîngă Epistimi, s-a mai botezat şi un servitor de-al casei, numit Evtolmie. Noii iluminaţi, sub îndrumarea lui Galaction, au hotărât să-şi dedice viaţa monahismului. Astfel, ei au părăsit oraşul, îndreptîndu-se spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici şi alta pentru călugări. Toţi vieţuitorii mănăstirilor era bolnavi şi bătrâni, astfel încât cei trei au fost nevoiţi să ducă cu ei toate cele trebuincioase lucrărilor fizice.

Timp de mai mulţi ani, călugării s-au nevoit în muncă, rugăciune şi post. Odată, Epistimi a avut un vis în care ea împreună cu Galaction erau într-un palat minunat, în faţa unui rege strălucitor care le punea nişte coroane de aur pe cap. Aceea avea să fie o premoniţie pentru mucenicia pe care urmau să o sufere.

Păgânii aflară de existenţă mănăstirilor şi au trimis armate să-i prindă pe monahi, însă aceştia au reuşit să se ascundă în munţi. Galaction nu a vrut să fugă ci rămânînd în chilia lui, citea Sfânta Scriptură. Când Epistimi a văzut cum păgânii îl duceau pe Galaction în lanţuri, a rugat-o pe stareţă să o lase şi pe ea să plece, vrând să îndure mucenicie pentru Hristos împreună cu logodnicul şi învăţătorul ei. Stareţa a binecuvântat-o şi plângînd i-a dat drumul.

Sfinţii au fost puşi la munci groaznice, în timp ce se rugau şi slăveau pe Dumnezeu. Li s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi limba şi, în cele din urmă, capul.

Evtolmie, fostul servitor al lui Epistimi, devenit şi el creştin în secret, a luat pe asuns trupurile şi le-a îngropat cu cinste. Mai târziu tot el a lăsat mărturie scrisă despre viaţa curată şi moartea glorioasă a celor doi mucenici, atât pentru cei de atunci cât şi pentru posteritate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei saptezeci, Ermeu, Lin, Gaie, Filolog si Patrova.

Acestia toti erau din cei saptezeci de ucenici ai lui Hristos. Si Patrova, de care aminteste si dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa catre Romani, a fost facut episcop la Potiola, pe multi a botezat si i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care aminteste, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola catre Romani, a fost facut episcop filipenilor. Iar Lin, dupa cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarasi aminteste Apostolul, a fost episcop Efesului, dupa Preasfântul Timotei. Iar Filolog (si de acesta aminteste Apostolul) a fost asezat episcop la Sinopi de Andrei cel întâi chemat. Acestia fiind episcopi în cetatile aratate si multe încercari si necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credinte si pe multi învatând si lui Hristos aducându-i, s-au savârsit în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor: Domnin, care în foc s-a savârsit; Timotei, Teofil si Teotim, care s-au savârsit fiind batuti cu pumnii; Doroteu prezbiterul, care s-a savârsit fiind dat fiarelor; Eupsihie si Carterie, care s-au savârsit taindu-li-se partile cele ascunse; Silvan, care s-a savârsit fiind batut în temnita cu pumnii; si Pamfil, care s-a savârsit în temnita strujit.

Acestia erau pe vremea lui Maximian tiranul si a lui Urban guvernatorul Palestinei. Deci mult nevoindu-se Fericitul Domnin, si mai înainte de savârsirea muceniciei, a fost osândit înca la multe chinuri si aproape de sfârsitul sau a fost osândit si la tortura prin foc. Iar pe Timotei si pe Teotim si pe Teofil, cei ce erau în floarea tineretilor, frumosi si placuti la fete, i-a osândit tiranul la bataia cu pumnii. Iar pe Doroteu, cucernicul si sfântul batrân, l-au dat spre mâncare fiarelor. Iar pe Carterie si Eupsihie, care aveau vârsta barbatiei depline, i-au prefacut în ceata scopitilor, taindu-li-se partile cele ascunse. Iar pe Silvan, l-a osândit la baie în locul ce se zice Fanon. Iar pe trei fecioare le-au dat la desfrânare, si pe altele le-au pus la închisoare. Si toate acestea într-un singur ceas le-a lucrat tiranul. Iar Pamfil cel împodobit cu toata întelepciunea si virtutea, cumplit fiind batut o data si de doua ori si împreuna cu alti marturisitori fiind aruncat în temnita, sfârsitul muceniciei a luat, savârsindu-se în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Grigorie Arhiepiscopul si marturisitorul Alexandriei.

Acest între sfinti Parintele nostru Grigorie din tânara vârsta a iubit pe Hristos si s-a împodobit pe sine cu toate virtutile cele dupa Dumnezeu. Drept aceea, dupa savârsirea preasfântului papa al Alexandriei, din dumnezeiasca pronie a fost hirotonit arhiepiscop Alexandriei, de catre episcopii ce se adunasera împreuna si de catre poporul iubitor de Hristos. Si s-a facut prea ales dascal Ortodoxiei, fiind blând, smerit, milostiv, parinte sarmanilor, sprijinitor vaduvelor, povatuitor ratacitilor, doctor bolnavilor, mângâiere celor scârbiti. Si se putea vedea ca toti se bucurau si se veseleau pentru dânsul. Dar lucratorul de sminteala diavolul, intrând în împaratul acelei vremi Leon luptatorul împotriva icoanelor si insuflându-i socotinte prea întinate, l-a facut sa trimita sa aduca pe sfântul legat de la Alexandria la Constantinopol. Si aceasta facându-se si înfatisându-se sfântul înaintea lui, l-a mustrat pe împarat înaintea a tot senatul, numindu-l eretic si fara de Dumnezeu si necredincios. Iar tiranul, nesuferind ocarile acestea, i-a sfâsiat trupul cu ranile, batându-l cu vine de bou. Iar sfântul cu multumita suferind bataia, zicea catre cei de fata: "Pentru sfânta icoana a Hristosului meu, gata sunt a suferi taiere peste toate partile trupului meu". Acestea auzind, spurcatul împarat, a poruncit ca sfântul sa fie surghiunit. Si mergând fericitul în surghiun, si ani câtiva acolo petrecând, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Castor si Agatanghel, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Iona, mitropolit de Novgorod.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 5 zile: pomenirea Sfintilor Mucenici Galaction si Epistimi (+250).

        Sfintii Galaction si Epistimi au trait pe vremea imparatiei lui Decius (250-253) in cetatea Emesa, din Fenicia. Parintii lui Galaction erau pagani si au invatat credinta cea dreapta de la un monah, Onufrie, care i-a si botezat pe ei si pe fiul lor, Galaction. Asemenea si Epistimi era nascuta din parinti pagani si, maritata fiind cu Galaction, a fost botezata de barbatul ei.
        Deci, ei hotarandu-se sa-si pazeasca fecioria, si-au impartit saracilor averea lor si s-au facut amandoi monahi, el intr-o manastire de calugari, ea intr-o manastire de fecioare, in slujba lui Hristos, nevoindu-se in rugaciune si ascultare, arzand ca doua faclii in dragoste de frati si in aspra petrecere.
        Si, fiind prinsi de stapanitorul Ursus si adusi la intrebare, au fost batuti rau si, aducand niste trestii ascutite, dregatorul a poruncit slujitorilor sa-i intepe pe sub unghiile mainilor si picioarelor. Iar Sfintii rabdau, strigand: "Noi slujim lui Hristos. Dumnezeul cel adevarat, iar de zeii cei deserti ne lepadam". Si li se taiara mainile si picioarele, iar la urma si capetele. Si era Sfantul Galaction de trezeci de ani, iar Sfanta Epistimi de sasesprezece ani. Dumnezeului nostru, slava!

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gurã de Aur.

        Acest preaintelept Ioan s-a nascut in Antiohia Siriei, din parinti bogati, tata avand pe Secund voievodul, iar maica pe Antuza. Iar Meletie, patriarhul Antiohiei, a botezat mai intai pe Ioan si dupa aceea pe parintii lui. Ca n-a rabdat Dumnezeu ca un soare ca acesta si luminator al Bisericii, precum si parintii lui, sa petreaca fara de luminare.
        Deci, l-au si dat pe el la invatatura cartii si au pus pe langa dansul invatatori si slujitori, ca sa umble cu dansul, iar el sa umble calare. Dar Ioan nu avea trebuinta de nimic, nici de sjujitori, nici de cai, ci cu smerenie se nevoia la invatatura. Si, asa, s-a salasuit intru dansul intelepciunea lui Dumnezeu. Si ii erau lui invatatori Libanius filosoful si Andragat.
        Iar, murind tatal sau, el a ramas orfan, iar maica sa, vaduva tanara, ca de curand iesise din casa ei parinteasca. Deci, Ioan, ducandu-se la Atena, a deprins acolo toata invatatura si a biruit in cuvant si pe Antimie filosoful si a adus pe multi la botez. S-a intors, dupa aceasta, la Antiohia si poftea sa primeasca viata calugareasca. Iar maica sa, luandu-l de mana dreapta, l-a dus pe el in camara sa si, sezand pe marginea patului unde il nascuse pe el, varsa paraie de lacrimi. Si, la acele lacrimi, prea putine cuvinte adaugand, zicea catre dansul: "Eu, fiule, nu m-am veselit cu tatal tau, pentru scurtimea vietii lui, Dumnezeu asa voindu-ne sa fim, tu orfan, iar eu vaduva si moartea tatalui tau asa facandu-se. Si nici un rau, din cele ce mi s-au intamplat, n-a putut sa ma sileasca si sa ma duca la a doua nunta, ca sa aduc si alt barbat in casa tatalui tau. Ci, am petrecut ca intr-o furtuna sau ca intr-un cuptor de foc, in vaduvie rabdand, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, toate ispitele ce mi s-au intamplat si, vazandu-ti fata ta, avand asemenea inchipuire cu a tatalui tau, adeseori mi se face si se pazeste in sufletul meu mare adeverire si mangaiere. Afara de aceasta, nici averile tatalui tau nu le-am pierdut cu nevoia vaduvei si cu cheltuielile cele multe, ci si pe acelea le-am pazit intregi, fiindu-ti de trebuinta spre ajutorul tau. Iar dupa ce ma vei da pamantului, atunci iti vei indeplini gandul tau, precum vei voi."
        Deci, Ioan ascultand rugaciunile maicii sale, a asteptat moartea ei si a ingropat-o pe ea. Apoi, si-a impartit bogatia sa si pe robii sai i-a slobozit si, ducandu-se in manastire, s-a calugarit si minuni multe a inceput a face. Iar noi cu adevarat sa-i zicem maicii lui: "Fericita esti tu intre femei, ca un fiu ca acesta ai nascut, fericim vaduvia ta, fericita este si rabdarea ta. Pentru aceea, cu adevarat, nu te vom numi pe tine femeie, ci barbat desavarsit, ca barbateste, pana la sfarsit, ai rabdat." Drept aceea si voi, bune femei, parasiti-va de rautatile voastre, ca femeia cea buna si dupa moarte il mantuieste pe barbat.

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt al Precuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre rugãciune.

        Fericit lucru, cu adevarat, este a nu pacatui, iar daca vreunii vor pacatui, sa nu deznadajduiasca, ci sa planga pentru cele in care au pacatuit, ca prin plans, iarasi, sa dobandeasca fericirea. Deci, bun lucru este totdeauna a ne ruga si a nu ne ingreuna si, rugandu-ne a nu slabi, dupa cum a zis Domnul si apoi Apostolul: "Neincetat rugati-va, adica noaptea si ziua si in tot ceasul". Si nu numai cand intri in biserica, iar in celelalte ceasuri sa fii fara de grija, ci ori lucrezi, ori de dormi, ori de calatoresti, ori de mananci, ori de bei, ori de zaci, sa nu-ti curmi rugaciunea ta, ca nu stii cand va veni Cel ce va cere sufletul tau de la tine. Sa nu astepti Duminica sau sarbatoarea sau un anume loc, ci, precum a zis Proorocul David: "In tot locul stapanirii Lui". Deci, ori in biserica de esti, ori in casa ta, ori la tarina, ori vite de pasti, ori cladiri de faci, ori la ospete de te afli, de rugaciune sa nu te departezi. Iar cand poti, pleaca-ti si genunchii, iar cand nu poti, roaga-te cu mintea si seara si dimineata si in amiaza-zi. Daca rugaciunea ta va merge inaintea muncii si, sculandu-te din pat, miscarile tale cele dintai prin rugaciune se vor face, atunci si pacatul nu afla intrarea in sufletul tau.
        Rugaciunea este pazitoare a intregii intelepciuni, a maniei pedepsire, a ingamfarii umilire, a pomenirii de rau curatire, a invidiei surpare, a paganatatii indreptare. Rugaciunea este putere a trupurilor, ocarmuire a casei, buna asezare a cetatii, tarie a imparatiei, biruinta in razboaie, intemeierea pacii. Rugaciunea este pecete a fecioriei, credinta a nuntii, arma a calatorilor, a celor ce dorm pazitoare, a celor ce privegheaza indrazneala, a plugarilor buna aducere de roade, a corabierilor mantuire.
        Rugaciunea este ajutatoarea celor ce se judeca, slabire a celor legati, inima buna a celor intristati, dulceata a celor ce se bucura, mangaiere a celor ce plang, praznic al celor ce nasc, cununa a celor casatoriti, ingropare a celor ce mor. Rugaciunea este vorbirea cu Dumnezeu, intocmai cinstire cu ingerii, a bunatatilor sporire, abatere de la rautati, indreptare pacatelor. Rugaciunea lui Iona i-a facut casa in pantecele chitului, iar pe Ezechia din portile mortii la viata l-a intors. Tinerilor din Babilon, vapaia cuptorului in stropi de roua a prefacut-o, iar Ilie, prin rugaciune, a legat cerul sa nu ploua trei ani si sase luni.
        Vedeti, fratilor, cate poate rugaciunea. In toata viata oamenilor nu este alta avere mai cinstita decat rugaciunea. De aceasta niciodata sa nu va departati. Ci, sa nu rugam, ca nu desarta sa se faca osteneala noastra, precum a zis Domnul: "Cand stati, rugati-va, lasati orice aveti asupra cuiva, ca si Tatal vostru cel ceresc sa va lase greselile voastre." Vedeti, fratilor, ca in zadar ne ostenim, rugandu-ne, daca avem vrajba cu cineva. Si iarasi Domnul zice: "Daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti aduci aminte ca are cineva ceva asupra ta, lasa-ti darul tau inaintea altarului si, ducandu-te, impaca-te intai cu fratele tau si atunci, venind, adu-ti darul tau." Asadar, aratat este ca, daca nu vei face aceasta mai intai, toate cate aduci sunt neprimite. Iar daca vei face porunca Stapanului, atunci cu indrazneala roaga-te Domnului zicand: "Lasa-mi, stapane, datoriile mele, precum si eu am lasat fratelui meu, implinind porunca Ta". Si-ti va raspunde Iubitorul de oameni: "Daca ai lasat, iti las si eu. Daca ai iertat, iti iert si eu ale tale, ca stapanire am pe pamant sa iert pacatele. Lasati, si vi se va lasa voua".
        Vedeti iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea neasemanata, vedeti bunatatea lui Dumnezeu cea nemasurata. Ati auzit, in scurt, mantuirea sufletelor voastre. Dumnezeului nostru, slava!

 
 

În oraşul sirian Emesa trăia un cuplu bogat şi faimos, format din Clitofont şi Leuchipa, care au rămas fără copii mai multă vreme. Mergînd la preoţi păgîni cu pomeni pentru a avea copii, totuşi nu s-au învrednicit.

În fruntea oraşului se afla atunci guvernatorul sirian Secund, numit de romani, care era un aspru prigonitor al creştinilor. Pentru a-i intimida, acesta obişnuia să prezinte pe străzi uneltele de tortură folosite de el. Simpla suspiciune de a face parte din "secta galileiană" (aşa erau numiţi creştinii de către păgâni), era de ajuns ca să fii arestat şi torturat. În ciuda acestor practici, mulţi dintre creştini au preferat să se dea pe mâna lor ca să sufere pentru Hristos.

Un bătrîn pe nume Onufrie, care îşi ascundea meseria de preot şi monah sub haine de cerşetor, mergea din casă în casă pentru a cerşi, propovăduind religia lui Hristos oriunde simţea că putea întoarce pe păgâni la calea cea dreaptă.

Într-o zi acesta a ajuns la poarta casei lui Leuchipe. Dîndu-i pomană, bătrânul a văzut-o pe femeie foarte tristă şi a întrebat-o care este cauza. Spunîndu-i despre necazul ei din familie, Onufrie a început să o consoleze, vorbindu-i de singurul Dumnezeu adevărat, cel atoateştiutor şi atotputernic, care miluieşte şi ascultă rugăciunea celor care se întorc la El cu credinţă. Sufletul lui Leuchipe s-a umplut de speranţă şi a acceptat să fie botezată la creştini.  Curând după aceasta, i s-a arătat în vis că va naşte un fiu care va fi un adevărat discipol al lui Hristos. La început, Leuchipe nu i-a împărtăşit vestea cea minunată soţului ei şi, abia după ce s-a născut copilul, i-a mărturisit secretul şi l-a convins şi pe el să se boteze.

Ei l-au numit pe copil Galaction şi l-au crescut în evlavia creştină, asigurîndu-i o bună educaţie. Băiatul şi-ar fi putut foarte bine construi o carieră strălucită dar a ales viaţa monahală curată şi singuratică, trăită în rugăciune.

Când Galaction a împlinit 24 de ani tatăl său i-a găsit o mireasă frumoasă şi dreaptă, numită Epistimi. Fiul nu a ieşit din cuvântul tatălui său, dar prin lucrare dumnezeiască, nunta a fost amânată. Vizitînd-o pe cea care urma să-i fie încredinţată, Galaction i-a dezvăluit treptat credinţa sa. În cele din urmă, a reuşit să o convingă să se boteze în credinţa lui Hristos, botez făcut în secret chiar de el.

Pe lîngă Epistimi, s-a mai botezat şi un servitor de-al casei, numit Evtolmie. Noii iluminaţi, sub îndrumarea lui Galaction, au hotărât să-şi dedice viaţa monahismului. Astfel, ei au părăsit oraşul, îndreptîndu-se spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici şi alta pentru călugări. Toţi vieţuitorii mănăstirilor era bolnavi şi bătrâni, astfel încât cei trei au fost nevoiţi să ducă cu ei toate cele trebuincioase lucrărilor fizice.

Timp de mai mulţi ani, călugării s-au nevoit în muncă, rugăciune şi post. Odată, Epistimi a avut un vis în care ea împreună cu Galaction erau într-un palat minunat, în faţa unui rege strălucitor care le punea nişte coroane de aur pe cap. Aceea avea să fie o premoniţie pentru mucenicia pe care urmau să o sufere.

Păgânii aflară de existenţă mănăstirilor şi au trimis armate să-i prindă pe monahi, însă aceştia au reuşit să se ascundă în munţi. Galaction nu a vrut să fugă ci rămânînd în chilia lui, citea Sfânta Scriptură. Când Epistimi a văzut cum păgânii îl duceau pe Galaction în lanţuri, a rugat-o pe stareţă să o lase şi pe ea să plece, vrând să îndure mucenicie pentru Hristos împreună cu logodnicul şi învăţătorul ei. Stareţa a binecuvântat-o şi plângînd i-a dat drumul.

Sfinţii au fost puşi la munci groaznice, în timp ce se rugau şi slăveau pe Dumnezeu. Li s-au tăiat mâinile şi picioarele, apoi limba şi, în cele din urmă, capul.

Evtolmie, fostul servitor al lui Epistimi, devenit şi el creştin în secret, a luat pe asuns trupurile şi le-a îngropat cu cinste. Mai târziu tot el a lăsat mărturie scrisă despre viaţa curată şi moartea glorioasă a celor doi mucenici, atât pentru cei de atunci cât şi pentru posteritate.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli din cei saptezeci, Ermeu, Lin, Gaie, Filolog si Patrova.

Acestia toti erau din cei saptezeci de ucenici ai lui Hristos. Si Patrova, de care aminteste si dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa catre Romani, a fost facut episcop la Potiola, pe multi a botezat si i-a adus la Hristos. Iar Ermeu, de care aminteste, de asemenea, Sfântul Pavel în Epistola catre Romani, a fost facut episcop filipenilor. Iar Lin, dupa cum spune Apostolul Petru, a ajuns episcop al Romei celei mari. Iar Gaie, de care iarasi aminteste Apostolul, a fost episcop Efesului, dupa Preasfântul Timotei. Iar Filolog (si de acesta aminteste Apostolul) a fost asezat episcop la Sinopi de Andrei cel întâi chemat. Acestia fiind episcopi în cetatile aratate si multe încercari si necazuri suferind pentru cuvântul dreptei credinte si pe multi învatând si lui Hristos aducându-i, s-au savârsit în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor: Domnin, care în foc s-a savârsit; Timotei, Teofil si Teotim, care s-au savârsit fiind batuti cu pumnii; Doroteu prezbiterul, care s-a savârsit fiind dat fiarelor; Eupsihie si Carterie, care s-au savârsit taindu-li-se partile cele ascunse; Silvan, care s-a savârsit fiind batut în temnita cu pumnii; si Pamfil, care s-a savârsit în temnita strujit.

Acestia erau pe vremea lui Maximian tiranul si a lui Urban guvernatorul Palestinei. Deci mult nevoindu-se Fericitul Domnin, si mai înainte de savârsirea muceniciei, a fost osândit înca la multe chinuri si aproape de sfârsitul sau a fost osândit si la tortura prin foc. Iar pe Timotei si pe Teotim si pe Teofil, cei ce erau în floarea tineretilor, frumosi si placuti la fete, i-a osândit tiranul la bataia cu pumnii. Iar pe Doroteu, cucernicul si sfântul batrân, l-au dat spre mâncare fiarelor. Iar pe Carterie si Eupsihie, care aveau vârsta barbatiei depline, i-au prefacut în ceata scopitilor, taindu-li-se partile cele ascunse. Iar pe Silvan, l-a osândit la baie în locul ce se zice Fanon. Iar pe trei fecioare le-au dat la desfrânare, si pe altele le-au pus la închisoare. Si toate acestea într-un singur ceas le-a lucrat tiranul. Iar Pamfil cel împodobit cu toata întelepciunea si virtutea, cumplit fiind batut o data si de doua ori si împreuna cu alti marturisitori fiind aruncat în temnita, sfârsitul muceniciei a luat, savârsindu-se în Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Grigorie Arhiepiscopul si marturisitorul Alexandriei.

Acest între sfinti Parintele nostru Grigorie din tânara vârsta a iubit pe Hristos si s-a împodobit pe sine cu toate virtutile cele dupa Dumnezeu. Drept aceea, dupa savârsirea preasfântului papa al Alexandriei, din dumnezeiasca pronie a fost hirotonit arhiepiscop Alexandriei, de catre episcopii ce se adunasera împreuna si de catre poporul iubitor de Hristos. Si s-a facut prea ales dascal Ortodoxiei, fiind blând, smerit, milostiv, parinte sarmanilor, sprijinitor vaduvelor, povatuitor ratacitilor, doctor bolnavilor, mângâiere celor scârbiti. Si se putea vedea ca toti se bucurau si se veseleau pentru dânsul. Dar lucratorul de sminteala diavolul, intrând în împaratul acelei vremi Leon luptatorul împotriva icoanelor si insuflându-i socotinte prea întinate, l-a facut sa trimita sa aduca pe sfântul legat de la Alexandria la Constantinopol. Si aceasta facându-se si înfatisându-se sfântul înaintea lui, l-a mustrat pe împarat înaintea a tot senatul, numindu-l eretic si fara de Dumnezeu si necredincios. Iar tiranul, nesuferind ocarile acestea, i-a sfâsiat trupul cu ranile, batându-l cu vine de bou. Iar sfântul cu multumita suferind bataia, zicea catre cei de fata: "Pentru sfânta icoana a Hristosului meu, gata sunt a suferi taiere peste toate partile trupului meu". Acestea auzind, spurcatul împarat, a poruncit ca sfântul sa fie surghiunit. Si mergând fericitul în surghiun, si ani câtiva acolo petrecând, si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Castor si Agatanghel, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Iona, mitropolit de Novgorod.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 5 zile: pomenirea Sfintilor Mucenici Galaction si Epistimi (+250).

        Sfintii Galaction si Epistimi au trait pe vremea imparatiei lui Decius (250-253) in cetatea Emesa, din Fenicia. Parintii lui Galaction erau pagani si au invatat credinta cea dreapta de la un monah, Onufrie, care i-a si botezat pe ei si pe fiul lor, Galaction. Asemenea si Epistimi era nascuta din parinti pagani si, maritata fiind cu Galaction, a fost botezata de barbatul ei.
        Deci, ei hotarandu-se sa-si pazeasca fecioria, si-au impartit saracilor averea lor si s-au facut amandoi monahi, el intr-o manastire de calugari, ea intr-o manastire de fecioare, in slujba lui Hristos, nevoindu-se in rugaciune si ascultare, arzand ca doua faclii in dragoste de frati si in aspra petrecere.
        Si, fiind prinsi de stapanitorul Ursus si adusi la intrebare, au fost batuti rau si, aducand niste trestii ascutite, dregatorul a poruncit slujitorilor sa-i intepe pe sub unghiile mainilor si picioarelor. Iar Sfintii rabdau, strigand: "Noi slujim lui Hristos. Dumnezeul cel adevarat, iar de zeii cei deserti ne lepadam". Si li se taiara mainile si picioarele, iar la urma si capetele. Si era Sfantul Galaction de trezeci de ani, iar Sfanta Epistimi de sasesprezece ani. Dumnezeului nostru, slava!

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gurã de Aur.

        Acest preaintelept Ioan s-a nascut in Antiohia Siriei, din parinti bogati, tata avand pe Secund voievodul, iar maica pe Antuza. Iar Meletie, patriarhul Antiohiei, a botezat mai intai pe Ioan si dupa aceea pe parintii lui. Ca n-a rabdat Dumnezeu ca un soare ca acesta si luminator al Bisericii, precum si parintii lui, sa petreaca fara de luminare.
        Deci, l-au si dat pe el la invatatura cartii si au pus pe langa dansul invatatori si slujitori, ca sa umble cu dansul, iar el sa umble calare. Dar Ioan nu avea trebuinta de nimic, nici de sjujitori, nici de cai, ci cu smerenie se nevoia la invatatura. Si, asa, s-a salasuit intru dansul intelepciunea lui Dumnezeu. Si ii erau lui invatatori Libanius filosoful si Andragat.
        Iar, murind tatal sau, el a ramas orfan, iar maica sa, vaduva tanara, ca de curand iesise din casa ei parinteasca. Deci, Ioan, ducandu-se la Atena, a deprins acolo toata invatatura si a biruit in cuvant si pe Antimie filosoful si a adus pe multi la botez. S-a intors, dupa aceasta, la Antiohia si poftea sa primeasca viata calugareasca. Iar maica sa, luandu-l de mana dreapta, l-a dus pe el in camara sa si, sezand pe marginea patului unde il nascuse pe el, varsa paraie de lacrimi. Si, la acele lacrimi, prea putine cuvinte adaugand, zicea catre dansul: "Eu, fiule, nu m-am veselit cu tatal tau, pentru scurtimea vietii lui, Dumnezeu asa voindu-ne sa fim, tu orfan, iar eu vaduva si moartea tatalui tau asa facandu-se. Si nici un rau, din cele ce mi s-au intamplat, n-a putut sa ma sileasca si sa ma duca la a doua nunta, ca sa aduc si alt barbat in casa tatalui tau. Ci, am petrecut ca intr-o furtuna sau ca intr-un cuptor de foc, in vaduvie rabdand, cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, toate ispitele ce mi s-au intamplat si, vazandu-ti fata ta, avand asemenea inchipuire cu a tatalui tau, adeseori mi se face si se pazeste in sufletul meu mare adeverire si mangaiere. Afara de aceasta, nici averile tatalui tau nu le-am pierdut cu nevoia vaduvei si cu cheltuielile cele multe, ci si pe acelea le-am pazit intregi, fiindu-ti de trebuinta spre ajutorul tau. Iar dupa ce ma vei da pamantului, atunci iti vei indeplini gandul tau, precum vei voi."
        Deci, Ioan ascultand rugaciunile maicii sale, a asteptat moartea ei si a ingropat-o pe ea. Apoi, si-a impartit bogatia sa si pe robii sai i-a slobozit si, ducandu-se in manastire, s-a calugarit si minuni multe a inceput a face. Iar noi cu adevarat sa-i zicem maicii lui: "Fericita esti tu intre femei, ca un fiu ca acesta ai nascut, fericim vaduvia ta, fericita este si rabdarea ta. Pentru aceea, cu adevarat, nu te vom numi pe tine femeie, ci barbat desavarsit, ca barbateste, pana la sfarsit, ai rabdat." Drept aceea si voi, bune femei, parasiti-va de rautatile voastre, ca femeia cea buna si dupa moarte il mantuieste pe barbat.

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt al Precuviosului Pãrintelui nostru Efrem Sirul, despre rugãciune.

        Fericit lucru, cu adevarat, este a nu pacatui, iar daca vreunii vor pacatui, sa nu deznadajduiasca, ci sa planga pentru cele in care au pacatuit, ca prin plans, iarasi, sa dobandeasca fericirea. Deci, bun lucru este totdeauna a ne ruga si a nu ne ingreuna si, rugandu-ne a nu slabi, dupa cum a zis Domnul si apoi Apostolul: "Neincetat rugati-va, adica noaptea si ziua si in tot ceasul". Si nu numai cand intri in biserica, iar in celelalte ceasuri sa fii fara de grija, ci ori lucrezi, ori de dormi, ori de calatoresti, ori de mananci, ori de bei, ori de zaci, sa nu-ti curmi rugaciunea ta, ca nu stii cand va veni Cel ce va cere sufletul tau de la tine. Sa nu astepti Duminica sau sarbatoarea sau un anume loc, ci, precum a zis Proorocul David: "In tot locul stapanirii Lui". Deci, ori in biserica de esti, ori in casa ta, ori la tarina, ori vite de pasti, ori cladiri de faci, ori la ospete de te afli, de rugaciune sa nu te departezi. Iar cand poti, pleaca-ti si genunchii, iar cand nu poti, roaga-te cu mintea si seara si dimineata si in amiaza-zi. Daca rugaciunea ta va merge inaintea muncii si, sculandu-te din pat, miscarile tale cele dintai prin rugaciune se vor face, atunci si pacatul nu afla intrarea in sufletul tau.
        Rugaciunea este pazitoare a intregii intelepciuni, a maniei pedepsire, a ingamfarii umilire, a pomenirii de rau curatire, a invidiei surpare, a paganatatii indreptare. Rugaciunea este putere a trupurilor, ocarmuire a casei, buna asezare a cetatii, tarie a imparatiei, biruinta in razboaie, intemeierea pacii. Rugaciunea este pecete a fecioriei, credinta a nuntii, arma a calatorilor, a celor ce dorm pazitoare, a celor ce privegheaza indrazneala, a plugarilor buna aducere de roade, a corabierilor mantuire.
        Rugaciunea este ajutatoarea celor ce se judeca, slabire a celor legati, inima buna a celor intristati, dulceata a celor ce se bucura, mangaiere a celor ce plang, praznic al celor ce nasc, cununa a celor casatoriti, ingropare a celor ce mor. Rugaciunea este vorbirea cu Dumnezeu, intocmai cinstire cu ingerii, a bunatatilor sporire, abatere de la rautati, indreptare pacatelor. Rugaciunea lui Iona i-a facut casa in pantecele chitului, iar pe Ezechia din portile mortii la viata l-a intors. Tinerilor din Babilon, vapaia cuptorului in stropi de roua a prefacut-o, iar Ilie, prin rugaciune, a legat cerul sa nu ploua trei ani si sase luni.
        Vedeti, fratilor, cate poate rugaciunea. In toata viata oamenilor nu este alta avere mai cinstita decat rugaciunea. De aceasta niciodata sa nu va departati. Ci, sa nu rugam, ca nu desarta sa se faca osteneala noastra, precum a zis Domnul: "Cand stati, rugati-va, lasati orice aveti asupra cuiva, ca si Tatal vostru cel ceresc sa va lase greselile voastre." Vedeti, fratilor, ca in zadar ne ostenim, rugandu-ne, daca avem vrajba cu cineva. Si iarasi Domnul zice: "Daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti aduci aminte ca are cineva ceva asupra ta, lasa-ti darul tau inaintea altarului si, ducandu-te, impaca-te intai cu fratele tau si atunci, venind, adu-ti darul tau." Asadar, aratat este ca, daca nu vei face aceasta mai intai, toate cate aduci sunt neprimite. Iar daca vei face porunca Stapanului, atunci cu indrazneala roaga-te Domnului zicand: "Lasa-mi, stapane, datoriile mele, precum si eu am lasat fratelui meu, implinind porunca Ta". Si-ti va raspunde Iubitorul de oameni: "Daca ai lasat, iti las si eu. Daca ai iertat, iti iert si eu ale tale, ca stapanire am pe pamant sa iert pacatele. Lasati, si vi se va lasa voua".
        Vedeti iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea neasemanata, vedeti bunatatea lui Dumnezeu cea nemasurata. Ati auzit, in scurt, mantuirea sufletelor voastre. Dumnezeului nostru, slava!