O categorie speciala de convertiti la crestinism, care nu a mai fost nevoita sa strabata itinerarul schitat al unei convertiri care cuprinde faze distincte in timp, a fost aceea a mimilor, a mascaricilor pagani.
Maturizarea riturilor crestine confirmata de izvoare incepand cu secolul al IV-lea aduce cu sine si parodierea acestora in teatrele pagane ale vremii. Contraatacul crestin s-a desfasurat insa tocmai pe terenul dusmanului, prin convertirea mimilor exact in timpul parodierii botezului crestin.
Sfantul Nicolae Cabasila, teolog bizantin din secolul al XIV-lea, propunea contemporanilor sai laici ca modele de "viata in Hristos" tocmai pe acesti sfinti-mimi pentru care botezul a insemnat intr-adevar "o nastere si o plasmuire din nou, o taina in toata regula". In lucrarea sa, "Viata in Hristos”, aminteste: "pana si femei care jucasera in teatrele paganesti si barbati ce dusesera o viata destrabalata, un sir nesfarsit de astfel de oameni au primit cu totii cuvantul mantuirii celei de obste, si-au schimbat viata, au renascut, si-au schimbat dintr-o data felul de a trai dupa pilda chipului celui prea frumos, incat parca toata lumea si-a schimbat masca".
In iconomia Sa, Dumnezeu a aratat ca ii
poate aduce la Hristos pe acesti profesionisti ai rasului, Biserica
pastrand pana astazi, in Sinaxar, vietile catorva dintre ei.
Statutul mimului in Biserica primelor secole
Numerosi parinti si scriitori bisericesti dau marturie ca in limbajul
eclesial nu exista personaj mai rau famat decat mimul. In acest sens,
Tertulian acuza de pervertirea maretiei divine pe actorii de comedie.
Pentru Sfantul Ioan Gura de Aur, trioul kenodoxiei era alcatuit de
flautist, curtezana si mim. Muzica, dansul si mascarada simbolizau
subversiunea anticrestina, fapt amintit si de istoricul bisericesc
Socrate, care atesta parodierea tainelor crestine. Tot in legatura cu
parodierea Tainelor, Sfantul Grigorie Teologul, spune ca "am devenit un
spectacol nou, nu pentru ingeri si oameni..., ci pentru cei din urma
dintre indivizi".
Cu toata aceasta imagine negativa in Biserica a oamenilor de teatru, in
Canonul 45 al Sinodului de la Cartagina, se mentiona ca "harul si
impacarea cu Biserica sa nu se refuze actorilor si mimilor si celorlalte
persoane de acest fel. Sau apostatilor, care se pocaiesc si se
convertesc la Dumnezeu".
Sfantul Mucenic Porfirie cel dintre mimi
Mimul care care a cunoscut cea mai complexa posteritate este Porfirie, convertit la crestinism spre sfarsitul secolului al III-lea sau jumatatea secolului al IV-Iea. Parodiind botezul crestin, dupa iesirea din apa de botez si inca pe scena fiind "pe cand se imbraca cu un vesmant alb, Duhul Sfant pogori deodata asupra lui". Ingerii apar cu lumini in jurul sau, -multimile raman uimite, cerandu-i lui Porfirie sa se roage pentru ei. Pentru ca nu stia cum sa faca acest lucru un sfant inger vine si ii arata cum sa se roage. Pentru aceasta, in urma acestei minuni, multi au crezut in Hristos. La scurta vreme a murit ca martir, taindu-i-se capul cu sabia din porunca guvernatorului Cezareei Capadociei.
Aceasta intamplare a Sfantului Porfirie
ofera un bun exemplu practic, aratand ca numai indemnurile verbale nu
pot schimba viata. Abia experienta sacramentala poate trece pragul
adevaratei initieri. Acesta, desi fusese martor la mii de predici
crestine, la biruintele si minunile vestitorilor Evangheliei, ramanea in
ratacire, punand minciuna mai presus de adevar. Dar indata ce s-a
botezat, cu toate ca s-a botezat in bataie de joc, s-a facut indata
crestin si s-a numarat in randul mucenicilor. Sfantul Porfirie este
praznuit de Biserica in data de 4 noiembrie.
Sfantul Mucenic Ardalion comediantul
Acest sfant a trait in timpul imparatului Maximian, aflandu-se prin
teatre si fatarnicindu-se, arata patimile si intamplarile celorlalti. In
timpul unei piese de teatru, incercand sa arate impotrivirea
crestinilor catre tirani in vremea muceniciei, s-a spanzurat singur, si
se zgaria ca si cum nu voia sa aduca jertfa zeilor. In tot acest timp,
multimea vazand aceastea, aplauda reprezentatia lui Ardalion. Insa,
acesta a strigat catre cei de fata, spunandu-le sa taca, si s-a
marturisit pe sine ca este adevarat crestin. Guvernatorul fiind de fata,
l-a sfatuit sa-si prefaca socotinta, dar el nevrand, si ramanand in
credinta lui Hristos, a fost aruncat intr-un cuptor cu foc, si asa
savarsindu-se a primit cununa muceniciei.
Sfantul Nicolae Cabasila spune despre convertirea lui Ardalion
comediantul: "Vrednicul Ardalion s-a botezat si el in gluma ca sa faca
priveliste celor de fata prin aceea ca juca rolul unui mucenic crestin
pe scena teatrului", dar nu s-a multumit sa parodieze Botezul, ci a
ridiculizat si Patimile Mantuitorului.” Chiar daca "de regula, binele
vine la gura cand prisoseste in inima", Sfantul Nicolae Cabasila descrie
o convertire facuta prin puterea cuvantului, caci in cazul lui
Ardalion "comoara bunatatii s-a revarsat de la gura la inima".
Praznuirea Sfantului Mucenic Ardalion se face la 14 aprilie.
Convertirea lui Vavila mascariciul si a prietenelor lui Comita si Nicosa
Convertirea lui Vavila mascariciul si prietenelor lui Comita si Nicosa
este consemnata de catre Ioan Ecvarta in "Limonariu”. Vavila era
comediant in Tarsul Ciliciei si avea doua amante pe nume Comita si
Nicosa cu care traia in pacat.
Intrand intr-o zi Vavila intr-o biserica, si ascultand Evanghelia in
care se spune:" Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia Cerurilor"( Matei
3:2), a fost cuprins de remuscari incepand sa se pocaiasca pentru
faptele savarsite de el. A iesit indata din biserica, le-a chemat pe
cele doua amante ale sale spunandu-le ca le lasa toata averea sa, el
urmand sa se calugareasca. Ele insa, au raspuns cu lacrimi si ca si cum
ar fi avut o singura gura, au recunoscut ca au fost partase cu el la
pacat si la pierderea sufletului lor. Vavila s-a inchis intr-unul din
turnurile orasului iar femeile, dupa ce au vandut toata averea lor si a
mascariciului, si a impartit-o la saraci, s-au calugarit si ele. Si-au
facut o chilie aproape de turn si s-au inchis acolo. Ioan Ecvarta spune
ca l-a cunoscut pe Vavila mascariciul si s-a folosit duhovniceste din
intalnirea lor. Acesta il prezinta drept primitor, milostiv si smerit.
Sursa: CrestinOrtodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.