Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte.
Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, atunci îl inundă dragostea lui Dumnezeu, încât nu mai poate suferi ceea ce simte. Apoi dragostea aceasta se răsfrânge asupra lumii și a omului, pe care-l iubește atât de mult, încât cere să ia el asupra sa toată durerea și nefericirea omenească pentru a-i slobozi pe ceilalți. Și, în general, pătimește împreună pentru orice întristare și mâhnire, chiar și pentru cele ale animalelor necuvântătoare, plângând atunci când înțelege că ele suferă.
Acestea sunt însușirile dragostei, pe care rugăciunea le pricinuiește și le pune în lucrare. De aceea și cei sporiți în rugăciune nu încetează a se ruga pentru lume. De aceștia depinde chiar și prelungirea vieții pe acest pământ, chiar dacă asta ar părea ciudat și îndrăzneț. Și să știți că dacă aceștia vor lipsi, atunci va veni sfârșitul lumii acesteia.
(Cuviosul Iosif Isihastul, Starețul Iosif Isihastul, Editura Evanghelismos, București 2009, p. 207)
Ce voi face sufletului meu, că nesimțitor este și nu se teme de Dumnezeu?
Du-te de te lipește de omul ce se teme de Dumnezeu.
Zis-a Avva Pimen: „A întrebat oarecine odinioară pe Avva Paisie, zicând: «Ce voi face sufletului meu, că nesimțitor este și nu se teme de Dumnezeu?». Și i-a răspuns lui bătrânul: «Du-te de te lipește de omul ce se teme de Dumnezeu; și întru apropierea ta de acela te vei învăța și tu de la dânsul să te temi de Dumnezeu»”.
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 93)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.