În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea celor treizeci si trei de Mucenici din Melitina, Ieron si cu ceilalti.
Acesti sfinti s-au nevoit pe vremea împaratilor Diocletian si Maximian. Si era acest Ieron viteaz si puternic la trup si blând la suflet. Si fiind el plugar, l-au gasit într-un loc slujitorii idolilor si, vrând sa-l ucida ca niste tâlhari, nu au putut. Ca scotând sfântul fierul plugului, a luat grindeiul în loc de arma si s-a pornit asupra lor de i-a gonit pe toti, scapând ei cu sudori si cu sânge. Deci s-a dus sfântul de bunavoia sa la domn si stând la cercetare, i s-a taiat mâna dreapta din cot. Iar pe ceilalti sfinti punându-i pe jos, i-au batut cu vine de bou. Si dimineata iarasi batându-le trupurile câteva ceasuri, le-au taiat capetele afara din cetatea Melitinei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului parintelui nostru Lazar, facatorul de minuni, cel ce a postit în muntele Galisiului.
Acest de trei ori fericit parinte al nostru Lazar era din pamântul Asiei, dintr-un sat ce era aproape de Magnesia, în anul 1030, numit cu imnele Nascatoarei de Dumnezeu si avea parinti prea evlaviosi: Nichita si Irina cu numele. Iar când era sa se nasca el, a facut Dum-nezeu sa se arate din cer o dumnezeiasca lumina, care a umplut toata casa sa cea parinteasca. Din a carei stralucire de lumina spaimântându-se femeile cele adunate, au iesit afara si a ramas singura maica-sa. Iar dupa ce s-a nascut pruncul, o, minune, a stat îndata drept si s-a închinat spre rasarit, avându-si mâinile cu buna rânduiala strânse la piept, mai înainte aratând Dumnezeu prin aceasta curatenia cuviosului si sârguinta prin care sufletul lui avea sa primeasca dumnezeiasca stralucire. Si când s-a facut de cinci ani, l-au dat la un dascal ca sa învete Sfintele Scripturi. Si în putina vreme a covârsit pe toti copiii. Drept aceea si de toti era laudata ascutimea mintii sale, si când a ajuns în vârsta a luat dumnezeiesc dor în sufletul sau ca sa mearga la Ierusalim si sa vada Sfintele Locuri unde a patimit Hristos; dar mergea pe ascuns de toti în dorita lui calatorie si calatorea cu oarecare monahi amestecându-se. Iar când a ajuns la sate, s-a unit cu alt monah si se ducea la Ierusalim. Si ajungând la Atalia, pomenitul monah a pus viclesug în mintea sa împotriva-i, ca sa-l vânda pe el. Iar cu pronia lui Dumnezeu, unul din calatori a facut cunoscut tânarului si acesta aflând a fugit calatorind pe calea sa ca mai înainte. Si ajungând la Sfintele locasuri si înconjurându-le pe toate si închinându-se, s-a întors la biserica Sfintei Învieri, si a fost gazduit de arhidiaconul ei, prin care a fost asezat în Mânastirea Sfântului Sava. Deci vazându-l pe acesta, proiestosul, ca este împodobit cu toata întelepciunea si fapta buna (caci mai pe toti cei de acolo îi întrecuse slujind bine si purtând jugul ascultarii), l-a trimis la patriarhul Ierusalimului care l-a hirotonit preot. Si dupa aceea a zabovit în mânastire mai multi ani, pâna la ridicarea agarenilor, care au stricat toata Palestina si sfânta mânastire de acolo, având ei povatuitor pe spurcatul Aziz care a surpat înfrumusetata biserica a Sfintei Învieri si crucea cea din turla a sfarâmat-o si a aruncat-o la pamânt si multe a hulit împotriva lui Dumnezeu. Acestea vazându-le cuviosul cu ochii sai împreuna si cu ceilalti parinti, au hotarât sa mearga la Roma; dar ajungând la Efes si închinându-se iubitului de Dumnezeu cuvântator si evanghelist, a auzit sfântul glas de sus, care îi arata lui învederat sa se suie la muntele cel din preajma Efesului care se chema Galisiul, fiind neumblat de multi pentru asprime si îndemânatic pentru linistea dorita de cuvios.
Deci suindu-se într-însul si mai presus de puterile omenesti nevoindu-se, suferind ispite nenumarate de la demonii care navaleau asupra simturilor si gândurilor lui ziua si noaptea, cu puterea lui Dumnezeu i-a surpat. Iar oarecând, savârsindu-si el rugaciunea pe la miezul noptii, i s-a aratat stâlp de foc întins de la pamânt la cer, si a vazut multime de îngeri, care cu dulceata cântau: "Sa învieze Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui". Drept aceea acolo a zidit biserica învierii, unde a vazut temelia stâlpului celui de foc, pentru care si biserica se cheama Sfânta înviere, ridicata fiind de împaratul Constantin Monomahul, care a trimis de la sine atunci multi bani, împreuna cu doua scrisori ale sale si sfinte odoare si cinstitul lemn si Sfânta Evanghelie împodobita cu aur si dumnezeiesti icoane si a afierosit destule metocuri si sate la mânastirea aceasta, cu scrisori împaratesti; caci multa credinta si evlavie avea împaratul catre Parintele Lazar. Pentru ca în vremea când împaratul era surghiunit la ostrovul Lisveei, mai înainte cu trei ani, prin oarecare ucenici ai sai cuviosul i-a vestit si scaparea din surghiun si chemarea a doua oara la împaratie.
Deci era savârsind fericitul si minuni prea mari. Si ajungând la culmea virtutii si învrednicindu-se darului proorociei si-a cunoscut mai înainte sfârsitul sau; dar fiii sai cei duhovnicesti cu lacrimi îl rugau si cereau ca sa mai ramâna înca în viata pentru mai marele folos si sporire a lor. Atunci el a cerut de la Nascatoarea de Dumnezeu adaugire vietii sale cincisprezece ani si câstigând cererea a vietuit pâna la saptezeci si doi de ani; a ajuns numarul ucenicilor sai peste noua sute. Si de vreme ce se savârsise si anul al cincisprezecelea ce i s-a dat lui de Nascatoarea de Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul. Iar sfintele lui moaste cele vrednice cinstindu-le ucenicii lui cu cântari de laude si cu miruri si cu faclii, le-au asezat în sicriul de mult pret aproape de stâlpul pe care sedea fericitul în dreapta bisericii Sfânta înviere. Si a lucrat sfântul si dupa moarte tot felul de minuni, întru slava adevaratului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine cinstea si lauda în vecii vecilor. Amin.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Melasipp, Casina si Antonie.
Acesti sfinti au marturisit pe vremea lui Iulian Paravatul (Apostatul), în anii 361, în cetatea Ancira, crestini fiind ei din stramosii lor. Sfântul Antonie a fost pus în închisoare. Iar Melasipp si Casina, spânzurati fiind, au fost strujiti si cu foc pârjoliti, iar dupa aceea Sfântului Melasipp i-au taiat picioarele din genunchi; iar Sfintei Casina i-au taiat sânii. Iar pe Sfântul Antonie spânzurându-l, l-au sfâsiat, pentru ca el a scuipat în fata lui Iulian si îsi fericea parintii sai. Sfântul Melasipp si Sfânta Casina, spânzurati fiind de lemnul cel de chin, si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu. Dupa aceasta au chinuit pe Sfântul Antonie în neînchipuite feluri, din care nevatamat fiind pazit, pe multi i-a tras la credinta lui Hristos. Si în sfârsit i s-a taiat capul, si a luat pururea pomenitul cununa muceniciei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Auct, Tavrion si Tesalonica.
Acestia s-au nevoit în Amfipoll a Macedoniei. Si Tesalonica era fiica a unui popa idolesc, ce se numea Cleon, barbat vestit pentru bogatia lui; dar bogatiile acestea pe tânara nu au împutinat-o, nici n-au despartit-o de credinta crestineasca. Caci mult rugând-o pe ea tatal sau, nimic n-a reusit. Pentru aceasta dezbracând-o, au batut-o patru oameni cu vine de bou crude si i-au zdrobit coastele si lipsita fiind de toate ale ei a fost surghiunita departe, de catre însusi tatal sau. Dar si asa, necontenind a marturisi pe Hristos în acel surghiun si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Iar Auct si Tavrion multe vorbind împotriva barbarului si crudului aceluia, au fost pârâti de el catre Torivie Ipatul ca sunt crestini; si îndata au fost dezbracati si batuti cu toiege si în multe feluri au fost chinuiti. Si iesind nevatamati, au fost sagetati cu mai multe sageti. Dar cu vointa lui Dumnezeu au scapat nevatamati. Drept aceea umplându-se tiranul de nedumerire, a poruncit sa li se taie capetele cu sabia, ceea ce facându-se au aflat sfârsitul nevointei.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Grigorie, frate al Sfântului Grigorie facatorul de minuni.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Tesalonic, care de sabie s-a savârsit.
Acesta a fost în zilele împaratului Maximian, tragându-se din cetatea Tesalonicului. Deci stând înaintea lui în divan si lovind jertfelnicul cu piciorul si rasturnând jertfele ce erau deasupra lui, si-a luat sfârsitul prin sabie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Acesti
Sfinti s-au nevoit pe vremea imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian
(305-311). Si era acest Ieron puternic la trup si viteaz, dar bun si bland
la suflet. Fiind plugar, slujitorii idolesti l-au gasit la ogor si, vrand
sa-l prinda ca niste talhari, n-au putut, ca plugarul, scotand fierul plugului,
si-a facut din grindeiul plugului sau arma si, pornindu-se asupra lor,
i-a gonit pe toti, scapand ei cu sudori si cu sange. Deci, a mers Sfantul
de buna voia sa la dregator si, stand la intrebare, i s-a taiat mana dreapta
din cot.
In temnita din Melitina se aflau inchisi, insa, si alti crestini care,
marturisind credinta lor in Hristos, impreuna cu Ieron, au fost osanditi
la cazne grele, intinsi pe pamant si batuti cu vine de bou. Deci, dimineata,
dupa ce au fost batuti din nou cateva ceasuri, au fost scosi afara din
cetatea Melitinei si tuturor li s-au taiat capetele, luand cununa Mucenicilor.
Întru aceastã zi, Preacuviosul Pãrintele nostru Lazãr, fãcatorul de minuni, cel ce s-a nevoit în muntele Galisiului (+1053).
Acest de trei
ori fericit parinte al nostru Lazar era din pamantul Asiei Mici, dintr-un
sat ce era aproape de Magnezia. Si avea parinti dreptcredinciosi, Nichita
si Irina cu numele, iar la nasterea lui a facut Dumnezeu sa se arate din
cer o dumnezeiasca lumina, care a umplut toata casa lui cea pamanteasca,
inspaimantand pe femeile cele adunate. Iar dupa ce s-a nascut pruncul,
o, minune, acesta a stat indata drept si s-a inchinat spre rasarit, avand
mainile atinse la piept cu buna randuiala. Asa Dumnezeu aratand prin aceasta,
curatenia si sarguinta Cuviosului, prin care sufletul sau avea sa primeasca
dumnezeiasca stralucire. Iar cand a ajuns la varsta potrivita, l-au dat
la un dascal, ca sa-l invete Sfintele Scripturi si in putina vreme a intrecut
pe toti copiii. Drept aceea, era de toti laudat pentru ascutimea mintii
sale. Si, ajungand mai in varsta, a luat in sufletul sau, dumnezeiesc dor
sa mearga la Ierusalim, sa vada Sfintele locuri unde a patimit Hristos.
Dar mergea pe ascuns de toti in dorita lui calatorie, amestecandu-se cu
oarecare monahi, impreuna calatori. Deci, ajungand la sate, s-au intovarasit
cu un calator si se duceau la Ierusalim. Si, ajungand in Atala, pomenitul
calator a pus viclesug in mintea sa, impotriva Sfantului, ca sa-l vanda
ca rob. Iar cu purtarea de grija a lui Dumnezeu, unul din calatori i-a
adus la cunostinta Sfantului si, acesta afland, a fugit, calatorind pe
calea sa ascunsa, ca mai inainte.
Ajungand la Sfintele locuri, inconjurandu-le pe toate si inchinandu-se,
s-a intors la biserica Sfintei Invieri din Ierusalim si a fost gazduit
de arhidiaconul ei, prin el, a fost asezat in manastirea Sfantului Sava.
Deci, dupa oarecare vreme egumenul, vazand ca tanarul este impodobit cu
toata intelepciunea si fapta buna, l-a trimis pe el la patriarhul Ierusalimului
si acesta l-a sfintit preot. Si, dupa aceea a zabovit la manastire mai
multi ani, pana la ridicarea agarenilor (turcilor) care au pustiit toata
Palestina si manastirea Sfantului Sava cea de acolo, avand povatuitor pe
spurcatul Aziz, care a pangarit infrumusetata biserica a Sfintei Invieri
si a sfaramat crucea cea din turla, aruncand-o pe pamant si, cu multe hule,
a defaimat pe Dumnezeu. Deci, Cuviosul acesta toate vazandu-le cu ochii
sai, impreuna cu ceilalti parinti, au hotarat sa mearga la Roma. Si, ajungand
la Efes, s-a inchinat la locul iubitului de Dumnezeu Cuvantator si Evanghelist
Ioan si a auzit Sfantul glas de sus, care ii arata lui limpede sa se suie
pe muntele cel din preajma Efesului, ce se cheama Galisiul, nefiind umblat
de multi, pentru asprimea lui, dar potrivit pentru mult dorita lui linsite.
Deci, suindu-se pe munte si mai presus de oameni nevoindu-se, si isipite
nenumarate suferind de la dracii, care navaleau la el ziua si noaptea,
prin simturi si prin ganduri, pe acestia, cu puterea lui Dumnezeu pe toti
i-a surpat. Iar oarecand, savarsindu-si el rugaciunea cea de miezul noptii,
i s-a aratat lui un stalp de foc, intins de la pamant pana la cer si a
vazut multime de ingeri care cantau lin: "Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca
vrajmasii Lui". Drept aceea, a zidit biserica Invierii, acolo unde a vazut
temelia stalpului celui de foc si de aceea biserica se cheama Sfanta Inviere.
Si a fost ridicata de imparatul Constantin Monomahul (1042-1055), care,
de la sine, i-a trimis pe atunci multi bani, impreuna cu doua scrisori
ale sale, precum si sfinte odoare, cinstitul Lemn, Sfanta Evanghelie impodobita
cu aur si dumnezeiesti icoane; i-a daruit apoi, cu scrisori imparatesti,
destule mosii si sate manastirii acesteia. Ca multa credinta si evlavie
avea imparatul catre parintele Lazar. Ca, fiind surghiunit imparatul in
Ostrovul Lisveei, Cuviosul a vestit, prin cativa din ucenicii lui, cu trei
ani mai inainte de infaptuire, ca imparatul va scapa din surghiun si ca
el va fi chemat a doua oara la imparatie.
Deci, Sfantul, facandu-si la dreapta bisericii un stalp descoperit, s-a
suit deasupra lui, hranindu-se cu buruieni crude si cu apa, si aceasta
o data sau de doua ori pe saptamana, purtand fiare si vrednic de mila facandu-se,
stand in gerul iernii si in arsita zilei. Insa avea acoperamant de sus
pe Preacurata Nascatoarea de Dumnezeu, care sta deasupra capului sau. Pentru
aceasta, nici zapada, nici arsura nu se atingeau de crestetul sau. Deci,
a savarsit si minuni mari, si invrednicindu-se de darul proorociei, si-a
cunoscut mai dinainte sfarsitul sau. Iar fiii sai duhovnicesti cu lacrimi
il rugau pe el si cereau ca sa mai ramana inca in viata, spre mai mare
folos si spre sporirea lor. Si, a cerut Cuviosul de la Nascatoarea de Dumnezeu,
cincisprezece ani adaogire vietii sale si si-a castigat cererea. Si ucenicii
erau cu numarul peste noua sute si fiind plin de zile, a vietuit saptezeci
si doi de ani. Deci, savarsindu-se si anul al cincisprezecelea, ce i-a
fost dat lui de Nascatoarea de Dumnezeu, s-a mutat catre Domnul. Iar Dumnezeu,
precum nasterea lui, asemenea si adormirea lui a slavit-o cu izbitoare
minune, stralucind adica stalpul cu dumnezeiasca lumina si pe dinlauntru
si pe dinafara, incat si ucenicii care petreceau prin pesteri si prin munti,
precum si alti pustnici , sa afle de sfarsitul Cuviosului si sa-l jeleasca.
Deci, dupa ce au aflat ca a murit parintele lor, fara sa lase asezamant
inscris si mai mult se tanguiau si plangeau cu lacrimi si cu suspine, acestea
zicand catre Sfantul: "Cu adevarat, nu se va pogora trupul tau de pe stalp,
nici nu se va da ingroparii, daca nu vei lasa noua, fiilor tai, vreo mangaiere".
Iar mai vartos decat toti era intristat ucenicul care-l slujea, Grigore
cu numele. Si atunci a aratat Sfantul o prea mare minune. Ca, in vremea
cand se tanguiau fiii sai, precum s-a zis, mortul cel fara suflare s-a
aratat viu si cu suflare si bagand mana in san si scotand o hartie, a dat-o
ucenicilor sai si dupa aceasta s-a facut iarasi fara suflare, ca si mai
inainte. Deci, citind ucenicii cele scrise, cu inspaimantare, dar si cu
bucurie, n-au aflat obisnuita iscalitura de mana Cuviosului la sfarsitul
asezamantului. Drept aceea, iarasi tanguindu-se catre parintele lor ziceau:
"De nu vei adeveri hartia cu iscalitura sfintei tale maini, noi aici vom
muri". Iar Sfantul, ridicandu-se iarasi si sezand, a savarsit iscalitura,
tinand cu mana sa condeiul; si asa a dat asezamantul fiilor sai, apoi iarasi
a adormit, umpland sufletele tuturor de mare mirare.
Iar sfintele lui moaste cele vrednice de lumina, cinstindu-le dupa vrednicie,
ucenicii lui cu slavoslovii, cu miruri si cu faclii le-au asezat in sicriul
cel de mult pret, aproape de stalp, lucrand si dupa moarte tot felul de
minuni, intru slava adevaratului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus
Hristos, Caruia se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.
Întru aceastã zi, cuvânt despre un om vindecat de Sfântul Ioan Gurã de Aur.
Unui barbat din Antiohia, bogat si de neam bun, i se imbolnavise foarte jumatate din capul sau, incat de mare durere i-a sarit ochiul lui cel drept si-i spanzura pe obrazul lui. Si el, multa vreme dand pe la doctori iscusiti, n-a aflat folos de la dansii. Si, auzind de Sfantul Ioan, a venit la dansul la manastire si, apropiindu-se, s-a apucat de picioarele Sfantului, sarutandu-le si cerand tamaduire. Iar Sfantul a zis: "Niste boale ca acestea vin oamenilor pentru pacatele lor si pentru imputinarea credintei lor in Hristos. Deci, daca crezi, din tot sufletul tau, ca puternic este Hristos a te vindeca pe tine si, daca vei departa de la tine cele dintai fapte rele ale tale, apoi vei vedea slava lui Dumnezeu". Omul a raspuns: "Cred, parinte, si voi face toate cele ce imi vei porunci". Acestea zicand, s-a apucat de haina fericitului Ioan si a pus-o pe capul lui si pe ochiul cel bolnav si indata a incetat durerea si a pus ochiul la locul lui si s-a facut sanatos, ca si cand n-ar fi fost niciodata bolnav. Si s-a dus omul la casa sa, slavind pe Dumnezeu, Care prin placutul sau Ioan, i-a dat lui sanatate.
Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã pentru tot omul ce voieste sã se mântuiascã.
Se cuvine
episcopului sa fie fara de prihana, curat, nebetiv, bland, fara de rautate
si neiubitor de argint, bine chivernisindu-si casa sa. Ca daca nu stie
cineva sa-si randuiasca casa, cum va putea ingriji de Biserica lui Dumnezeu?
Deci, daca, pentru un episcop, astfel de porunci sunt zise, cu cat mai
vartos pentru tine? Ca daca tu, in zilele tale, muncesti la cele ce cresc
din pamant, precum zici tu, si munca ta aceasta sau saracia sau oricare
alta slujba omeneasca te impiedica de la rugaciunile tale catre Dumnezeu,
sa nu te mahnesti de aceasta, ci, mai vartos, fa bine lucrul cel incredintat
tie, asteptand de la Dumnezeu plata dupa osteneala ta, pentru lucrul cel
incredintat tie, precum si mai sus am aratat tie din Sfintele Scripturi.
Inca ai si in noapte ceasuri, cate ai si in zi. Imparte-le si pe ele dupa
putere: pe unele, adica, spre odihna trupului, iar pe altele spre slujba
lui Dumnezeu. Ca pe Dumnezeu nu-L cuprinde nici un loc, ci precum zice
dumnezeiescul David: "In tot locul stapanirii Lui, binecuvanteaza, suflete
al meu, pe Domnul". (Ps.102,22). Si chiar de te-ar ura cineva pe
tine pentru aceasta, sa nu te mahnesti, ci fa bine lucrul cel incredintat
tie. Dumnezeiescului nostru, slava, acum si pururea si in vecii vecilor!
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.