Sinaxar 10 Noiembrie

 

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli din cei şaptezeci: Olimp, Rodion, Sosipatru, Erast şi Cvart.

Aceştia au fost din cei şaptezeci. Olimp şi Rodion, urmând Sfântului Apostol Petru, amândurora li s-au tăiat capetele, în cetatea Romei de către Neron. Iar Sosipatru, de care pomeneşte Sfântul Pavel în Epistola către Romani, fiind episcop la Iconiu, cu pace s-a savârşit. Şi poate fiecine sa afle ca Apostolul Pavel pomeneşte de dânsul în multe locuri în Epistolele sale. Asemenea şi Erast, de care pomeneşte în Epistolă fericitul Pavel, fiind iconom al Bisericii din Ierusalim şi apoi episcop al Paneadei, cu pace s-a săvârşit. Iar Cvart, fiind episcop al Beritului şi multe pătimind pentru dreapta credinţa şi pe mulţi elini spre Domnul întorcându-i, s-a săvârşit şi el cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Orest.

Acest sfânt a fost din cetatea Tiana, din ţara Capadociei, doctor cu meşteşugul. Deci mărturisind pe Hristos, a fost prins de Maximin guvernatorul, pe vremea împărăţiei lui Diocletian. Şi nesupunându-se a jertfi la idoli, ci mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu, a fost bătut cu toiege atât de rău, încât i se sparse pântecele de i se vedeau maţele. Deci l-a dus la capiştea idolilor, şi suflând el asupra idolilor, s-au făcut aceia ca praful. Apoi a fost închis în temniţă şi după şapte zile stând înaintea judecăţii lui Maximin, şi iarăşi fiind silit ca să jertfească, şi nesupunându-se, i-au pătruns gleznele cu piroane lungi. Şi legându-l cu lanţuri de un cal sălbatic, l-au gonit repede şi târându-l douăzeci şi patru de mile, afară din cetatea Tiana, şi-a dat sufletul.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teostirict, cel din Simvola.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Nonnos, care a botezat pe Sfânta Pelaghia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Mil episcopul, şi cu doi ucenici ai săi.

Acest Sfânt Părinte al nostru Mil s-a născut într-o cetate persană; şi după ce s-a botezat, a învăţat Sfintele Scripturi. Vrând el să ostăşească împăratului perşilor, după ce a ajuns în vârstă, a fost oprit de la acest gând de o înfricoşătoare vedenie de noapte şi de atunci petrecea în feciorie şi în nevoinţe, rugându-se lui Dumnezeu şi pentru sine şi pentru tot neamul său. Iar după câţiva ani, lăsându-şi cetatea, s-a făcut monah şi a locuit în locul în care proorocul Daniil a văzut vedeniile. Şi s-a învrednicit el a fi hirotonit episcop al preasfintei Biserici, prin mâna lui Ghenadie episcopul, care s-a făcut mărturisitor şi mucenic. Şi mult ostenindu-se acolo sfântul, mustra şi cu faptele şi cu cuvintele pe cei ce făceau călcări de lege; mai în urma bătut fiind de ei şi izgonit, după ce şi-a dat seama că ei rămân neîndreptaţi, mai înainte vestindu-le urgia ce avea să vină asupra lor de la Dumnezeu, s-a dus. Iar după ce au trecut trei luni de zile, mai-marii cetăţii aceleia din greşeala lor au căzut sub urgia împăratului.

Şi trimiţând împăratul ostaşi, împreună cu trei sute de elefanţi, au sfărâmat cetatea cu totul, iar pe locuitorii ei i-au omorât cu sabia. Atunci sfântul s-a dus la Ierusalim şi a aflat pe Amonie, ucenicul marelui Antonie, lângă care zăbovind doi ani, s-a întors iarăşi în Persia.

Ducându-se sfântul la eparhia sa, a zidit acolo o biserica, spre iertarea păcatelor poporului său celui nesupus, pe care împăratul îl pierduse cu amară moarte. Şi după ce a petrecut acolo multă vreme, s-a dus la cetatea Ctesifon, în care a aflat adunare de episcopi, şi, stând în mijlocul lor, a mustrat pe episcopul împotriva căruia se făcuse acel sinod. Iar episcopul acela umilea şi-şi bătea joc de sfântul mândrindu-se cu răspunsurile şi înţelepciunea sa. Iar sfântul i-a răspuns: "Fiindcă stai neîndreptat, trufindu-te împotriva arhiereilor Domnului meu pe care i-a adunat Duhul Sfânt, pentru aceasta te-a ajuns acum urgia lui Dumnezeu, Care iată te face acum pe jumătate uscat pentru mulţi ani, pentru ca prin pătimirea ta aceasta sa se înţelepţească şi să se îndrepteze ceilalţi". Şi, o, minune!, odată cu cuvântul sfântului a căzut fulger din cer şi l-a făcut pe acela jumătate uscat şi în aceasta stare a petrecut doisprezece ani întregi şi în urma s-a săvârşit.

Iar sfântul ieşind de acolo s-a dus la o altă cetate al cărei ocârmuitor pătimea de doi ani de o cumplită boală. Aflând el de venirea sfântului, a trimis la el şi l-a rugat sa meargă sa-l cerceteze ca pe un bolnav şi să-i dea binecuvântarea sa. Deci, fiindcă omul trimis stăruia către sfântul să meargă cu grăbire, sfântul a răspuns către dânsul aşa: "Du-te şi spune cu mare glas bolnavului ce te-a trimis: "Acestea îţi zice episcopul, întru numele lui Iisus Hristos, pe Care îl propovăduiesc eu prostul şi nevrednicul: Leapădă de la tine toată boala ce te supară, şi încingând mijlocul tău, vino umblând cu însăşi picioarele tale, ca să te văd". Iar trimisul întorcându-se, îndată ce a zis cuvintele acestea, o, minune!, s-a însănătoşit stăpânul său şi atât s-a întărit, încât n-a mai rămas în el vreo rămăşita sau semn de boală. Deci s-a sculat şi s-a dus la sfântul umblând cu picioarele sale şi aruncându-se la cinstitele picioare ale sfântului şi apucându-le cu amândouă mâinile, le săruta pe ele tăvălindu-se pe pământ. Şi mulţumind slăvea pe Dumnezeu, Cel ce l-a mărit pe el în acest chip. Aceasta preamărita minune a sfântului pe mulţi a adus la credinţa lui Hristos.

Acolo aflându-se sfântul, a alungat mulţi demoni din cei care pătimeau. Şi pe o femeie ce zăcea în pat şi era slăbănoaga de nouă ani, apucând-o de o mâna, a ridicat-o sănătoasa. Şi pe un om care cu nedreptate silnicea pe altul şi cu nebăgare în seama încredinţa nedreptatea prin jurământ, fiindcă defăima şi nu asculta cuvintele sfântului, l-a făcut prin rugăciunea sa ca să ia lepra lui Ghiezi peste tot trupul sau, spre îndreptarea şi a altora mulţi, încât din aceasta, mulţime nu putină din acel oraş a venit la sfântul şi a cerut ca să primească credinţa creştineasca. Şi alte încă multe minuni în feluri de locuri a făcut sfântul acesta, despre care răspândindu-se vestea, a ajuns la dregătorul Vasilisc. Fiind chemat sfântul şi stând el înaintea lui împreună cu doi ucenici ai săi, după ce a văzut credinţa lor cea în Hristos curată şi neclintită, multe pedepse şi chinuri le-a pricinuit lor neomenosul acela, care, aprinzându-se de mânie, a scos însuşi sabia şi a lovit pe sfântul în piept. Asemenea şi fratele lui Vasilisc în unire cu el a lovit şi acela pe sfântul în inima. Iar episcopul Domnului şi nevoitorul, viu încă fiind, a zis către ei: "Fiindcă voi amândoi v-aţi unit ca să mă omorâţi pe mine, nevinovatul, pentru aceasta mâine chiar în ceasul acesta se va vărsa sângele amândurora chiar de mâinile voastre, adică vă veţi ucide unul pe altul, şi maica voastră va rămânea fără fii". Şi aceasta zicând şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar pe cei doi ucenici ai sfântului suindu-i păgânul Vasilisc deasupra a doi munţi, acolo i-au ucis cu pietre.

A doua zi necredinciosul Vasilisc a ieşit împreună cu fratele său la vânat, fără să dea în vreun fel crezare prorociei sfântului, pe care o socotea ca o bârfire. Şi aflând un cerb singur ei, amândoi fraţii, au stat unul în dreptul celuilalt, adică, unul despre o parte de cerb şi celalalt de cealaltă, şi au slobozit amândoi suliţele ca să omoare cerbul. Iar ele purtându-se cu repeziciune s-au înfipt în inimile amândurora, şi aşa în chinuri şi-au lepădat sufletele, ucigându-se unul pe altul. Iar moaştele Sfântului Mil şi ale ucenicilor lui au fost îngropate de către creştini. Şi vieţuiesc ei pururea viaţa cea nesfârşită şi veşnică şi se roagă pentru noi către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Caliopie, Nir şi Orion.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Sfinţilor Apostoli Olimpas, Erast, Cvart, Rodion, Sosipatru şi Terţius

Aceştia au fost din numărul celor șaptezeci de Sfinţi Apostoli mai mici. Ultimii trei mai sînt prăznuiţi după cum urmează: Sfîntul Apostol Rodion la 8 aprilie, Sfîntul Sosipatru la 28 aprilie, iar Sfîntul Terţius în treizeci de zile ale lunii octombrie.

Sfinţii Olimpas şi Rodion au fost ucenicii Sfîntului Apostol Petru, fiind martirizaţi împreună cu dînsul. Ei au fost decapitaţi la porunca lui Nero. Sfîntul Erast fusese iconomul Bisericii din Ierusalim, iar mai după aceea a fost ridicat Episcop al cetăţii Paneas, în Palestina. Sfîntul Cvart a fost Episcopul Beirutului.

El a luat suferinţe cumplite în toată viaţa lui, dar a şi adus pre mulţi la Hristos. Sfîntul Sosipatru a fost Episcop al cetăţii Iconium, iar Sfîntul Terţius a fost următorul episcop al aceleiaşi cetăţi. Ei cu toţii bine s-au războit întru duhovnicescul război al vieţii lor şi au primit ca nişte biruitori cununile cereşti ale veşnicei slave.

Pomenirea Sfîntului Mucenic Orest

El a fost din cetatea Tyanei din Cappadocia. El a fost creştin din naştere, iar cu îndeletnicirea, medic. El a fost schingiuit bestial de un anume eparh netrebnic, pe nume Maximus, în vremea împărăţiei lui Diocleţian. Sfătuindu-l cu obrăznicie Maximus pe Orest să se lepede de Hristos şi să se închine la idoli, Mucenicul a răspuns: De ai şti tu puterea Domnului meu Celui Răstignit, te-ai lepăda tu de necuraţii tăi idoli şi te-ai închina Lui. Pentru aceasta Orest a fost bătut cu sălbăticie, sfîşiat cu unghii de fier, sfîrtecat pe un grătar, ars cu fierul roşu, şi apoi aruncat în temniţă ca să piară acolo de răni şi de foame.

Tânărul Sfînt Mucenic Orest a petrecut în acea temniţă timp de şapte zile, fără îngrijire, fără hrană şi fără o picătură de apă. În ziua a opta el a fost scos din nou la priveliştea prezidată de necuratul Maximian. Acesta, cu faţa schimonosită de ură dementă, a proferat ameninţările unor mai cumplite chinuri asupra mucenicului. Sfîntul Orest a zis: Sînt gata să îndur orice chin, căci eu am săpat în inima mea Semnul Sfintei şi Biruitoarei Cruci. Guvernatorul l-a osîndit la moarte în chinuri bestiale.

Torţionarii i-au străpuns picioarele cu douăzeci de piroane şi, legîndu-l de coada unui cal, l-au tîrît pe drumuri cu spini şi bolovani pînă cînd Mucenicul şi-a dat Sfîntul lui suflet. La locul unde torţionarii au aruncat trupul sfîrtecat şi neînsufleţit al Mucenicului s-a arătat deodată un bărbat îmbrăcat în veşmînt strălucitor ca soarele, care a strîns rămăşiţele lui Orest şi le-a dus la un deal din apropiere de Tyana, unde le-a îngropat cu cinste. Acest Minunat Mucenic Orest i s-a înfăţişat în vedenie Sfîntului Dimitrie al Rostovului, căruia i-a arătat rănile sale.

Pomenirea Sfîntului Nonnus, Episcopul Heliopolisului

Acesta a fost un mare nevoitor de la Mînăstirea Tabenisioţilor, din Egipt. Din pricina marilor măsuri ale vieţuirii sale, el a fost ridicat Episcop al cetăţii Edessa, la anul 448.

După o vreme el a trecut pe scaunul episcopal al cetăţii Heliopolis, iar acolo a adus treizeci de mii de arabi la credinţa creştină. După moartea înaltpreasfinţitului Ibo, episcopul Edessei, Sfîntul Nonnus s-a reîntors la Edessa, ca arhipăstor. El a rămas episcop al Edessei pînă la fericita lui adormire, care s-a întîmplat la anul 471.

Acesta este Sfîntul care a scos pe desfrînata Pelaghia din iadul necuratei ei vieţuiri, curăţind-o cu învăţătura şi cu apele Sfîntului Botez. Atît de adîncă şi de puternică a fost pocăinţa acestei femei, încît prin plînsul şi jertfa celeilalte vremi a vieţii, Pelaghia a ajuns la măsurile cele mari ale sfinţeniei (vezi viaţa Sfintei la ziua de 8 octombrie).

Cîntare de laudă la Sfîntul Mucenic Orest

Tînărul Orest nu şi-a cruţat tinereţea,

Ci cu Hristos, îndrăzneţ, înaintea eparhului s-a lăudat.

El L-a preaslăvit fără frică pre Domnul Slavei,

Dumnezeul Cel Viu, Treimic, Unul şi Sfînt.

El a preaslăvit pre Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul,

Pe-acela Care pentru omenire moarte pe Cruce a luat.

Torţinarii repezitu-s-au cu bice asupra lui Oreste,

Dar el i-a dispreţiuit pe ei, de-ai lor idoli rîzînd.

Ei l-au aruncat în foc pe viteazul Oreste,

Dar focul s-a răcorit de rouă Duhului Sfînt.

Ei picioarele lui le-au străpuns cu piroane,

Şi tot trupul lui în rană l-au prefăcut.

Dar Orest Mucenicul, întărit de Duhul,

Lui Dumnezeu s-a rugat şi I-a mulţumit Lui.

Orest I-a mulţumit lui Dumnezeu

Că l-a învrednicit de chinuri,

Că vrednic l-a socotit spre a fi fiul Lui.

O Sfinte Mucenice Oreste, Plăcutule al lui Dumnezeu,

Viteazule biruitor al lui Hristos!

Ajută-ne şi nouă pînă-n ultimul nostru ceas,

Şi cu rugăciunile tale aleargă-ne-n ajutor!

Ajută-ne să dobîndim sfîrşit bun vieţii noastre,

Şi-nvredniceşte-ne pre noi ca în Rai

Aproape de tine să stăm!

Cugetare

Tainicele şi nepătrunsele căi ale Domnului, precum şi dumnezeiasca Lui purtare de grijă s-au manifestat cu putere într-o minune de la Mînăstirea Dochiaru, în vremea Fericitului Neofit, nepotul (de frate sau soră) al Sfintului Eftimie. După adormirea Sfîntului Eftimie, Fericitul Neofit a început să zidească o Biserică nouă şi mai largă în cinstea Sfîntului Nicolae Făcătorul de Minuni, însă la un moment dat materialele isprăvindu-se, Fericitul Neofit s-a rugat cu căldură Iu Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a ajutat lui în chip minunat.

În apropiere de Mînăstirea Dochiaru (din Sfîntul Munte Athos) se afla peninsula numită Longos, sau Sika. Fericitul Neofit avea un mic metoc pe această peninsulă, iar în apropiere de el se afla statuia în piatră a unui om, care purta următoarea inscripţie: Cel care mă va lovi peste cap va afla mult aur. Desigur, mulţi loviseră statuia peste cap, dar nu aflaseră nici un fel de aur.

S-a întîmplat însă că Fericitul Neofit l-a trimis la o ascultare pe Vasile, care era frate proaspăt în mînăstire. Văzînd statuia şi inscripţia de pe ea, fratele Vasile a privit cu mirare. Tocmai atunci a răsărit soarele, proiectînd prelung umbra statuiei către apus. Vasile a lovit capul umbrei cu o piatră, a săpat acolo, şi a aflat un ceainic mare de alamă plin cu monezi de aur scump. El a alergat într-un suflet la Părintele lui, Neofit, şi i-a povestit dintr-o suflare totul. Egumenul a chemat trei monahi îmbunătăţiţi şi le-a poruncit ca, urcîndu-se în micul caic al Mînăstirii, să îl însoţească pe fratele Vasile la locul cu pricina, şi să aducă de acolo comoara. Aceşti monahi au pornit, au încărcat preţioasa descoperire şi au plutit pe drumul de întoarcere.

Dar încă în plină mare aflîndu-se barca, diavolul i-a ispitit pe cei trei monahi, în pofida îmbunătăţirii lor, ca să fure aurul. De aceea ei, lăsîndu-se înşelaţi de diavolul, au legat un bolovan de gîtul fratelui Vasile şi l-au aruncat în mare. Dar ajungînd la fundul ei, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil au venit ca fulgerul la el sub chipul unor tineri preafrumoşi, l-au luat şi l-au dus la Dochiaru, punîndu-l, aşa legat cum era, înaintea Uşilor Împărăteşti, pe cînd Biserica era încă încuiată. Dimineaţa, venind monahii şi descuind biserica, pentru începerea Sfintelor Slujbe, l-au aflat pe fratele Vasile legat înăuntru, înaintea Sfîntului Altar.

Întrebîndu-l Egumenul, fratele Vasile a povestit minunea. Apoi au sosit şi acei sărmani monahi şi văzîndu-l pe Fratele Vasile viu, au fost loviţi ca de trăsnet. Egumenul i-a pedepsit pe aceia cu asprime, a luat aurul, şi a săvîrşit zidirea Bisericii pe care o începuse. Dar el nu a mai închinat-o Hramului Sfîntului Ierarh Nicolae aşa cum plănuise, ci a închinat-o spre Prăznuirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. De aceea se numeşte biserica veche a Mînăstirii Dochiaru cu numele Sfîntului Mare Ierarh Nicolae, iar cea nouă, cu numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunea Sfîntului Apostol Pavel, căruia vipera cea veninoasă nu a putut să îi facă nici un rău:

• La cum Sfîntul Pavel a strîns vreascuri şi le-a pus peste foc;

• La cum, din pricina căldurii, cea mai cumplită specie de viperă veninoasă a sărit din foc şi s-a prins de mîna lui;

• La cum el a scuturat mîna şi a aruncat vipera înapoi în foc, fără să i se întîmple nici un rău.

Predică despre adevărata Pace şi despre Făcătorul Păcii

Căci El este pacea noastră, El Care a făcut din cele două - una (Efeseni 2:14).

Între israeliţi şi neamuri se afla o prăpastie de netrecut, o prăpastie peste care nu se putea arunca nici un pod, şi care nu putea fi umplută cu nimic şi prin nimic.

Mîntuitorul Iisus Hristos Singur a avut puterea să desfiinţeze această prăpastie, după cum a şi făcut. Cele care se înstrăinaseră, El le-a adus aproape şi le-a unit. Prin ce mijloace a făcut El aceasta? Prin Preacurat Sîngele Lui. Prin Jertfa Lui, El a desfiinţat toate celelalte jertfe. Prin aceasta, El a răscumpărat întreaga zidire şi S-a adus pe Sine însuşi Jertfa în locul tuturor celorlalte jertfe aduse lui Dumnezeu, de către iudei, sau zeilor, de către păgîni. Iată Singura Jertfa Care de ajuns este şi pentru iudei şi pentru păgîni: Jertfa lui Hristos.

Mai mult, sîngele animalelor aduse ca jertfă făceau dezbinare între israeliţi şi păgîni: prin locurile unde se aduceau aceste jertfe, prin divinitatea cărora le erau aduse, prin felul animalelor care se jertfeau, prin felul în care erau acestea jertfite. Dar acum însuşi Preacuratul Sînge al lui Hristos înlocuieşte tot acest sînge, iar Sîngele Domnului Hristos face ca iudeii şi ne-iudeii să fie întreolaltă fraţi, îi face ca ei să fie chiar fraţi de sînge, precum noi, credincioşii creştini, sîntem fraţi de sînge: fraţi de Sîngele lui Hristos, Care ne-a mîntuit pre noi din blestem, şi prin Care noi acum ne hrănim. El a surpat peretele din mijloc al despărţiturii (Efeseni 2:14) care despărţea şi înstrăina, şi a unit mîinile şi inimile iudeilor cu ale ne-iudeilor. Şi prin ce mijloace a făcut El aceasta?

Prin Sfînt Trupul Lui. Adică, prin Sfînt Adevărul Lui cel viu, întrupat în Sine însuşi. Umbra Legii stătea drept adevăr pentru iudei, iar miturile şi fabulele stăteau drept adevăr pentru neamuri. Dar El a desfiinţat şi umbra şi fabulele şi a dat la iveală Adevărul viu al Trupului Lui Celui Viu, iar lumea a văzut şi s-a bucurat cu bucurie mare.

O Stăpîne Doamne Iisuse Hristoase, Cela Ce eşti Mîntuitorul nostru Cel Scump, uneşte întreolaltă inimile credincioşilor Tăi,

Căci numai Ţie se cuvine toată închinarea şi mulţumita în veci, Amin.