Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Platon şi către Sfântul Mucenic Roman, diaconul

 

Troparul Sfântului Mucenic Platon şi al Sfinţilor Mucenici Roman şi Zaheu, diaconii, glasul al 4-lea:

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Irmosul:

Pe Faraon, cel ce era purtat în căruţă, l-a cufundat toiagul lui Moise, care a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel cel fugărit mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu.

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe lăţimea cea Preacurată a Împărăţiei celei veşnice umblând, slăvite, miluieşte de toată mâhnirea şi de strâmtorarea supărărilor pe cei ce te laudă, care călătoresc neîntors pe calea ce duce către cer.

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind întrarmat cu arma dreptei credinţe, te-ai arătat turn nemişcat, Sfinte Platon; toată sălbăticirea încercărilor ai răbdat şi necazurile durerilor ai suferit, desfătându-te cu Dumnezeiescul har.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătând împotrivire bărbătească, ai lepădat, preaînţelepte, materia cea muritoare şi stricăcioasă prin pătimire şi îmbrăcându-te în haina nestricăciunii, stai bucurându-te înaintea Stăpânului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născut-ai cu Trup, binecuvântată Fecioară, mai presus de gând, pe Cuvântul Cel Unul-Născut şi împreună Veşnic cu Tatăl Cel fără de început. Pentru aceea, drept înţelegând, te propovăduim şi cu cinste multă te numim Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai întărit..

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca fiind fără de durere, ai suferit cu toată răbdarea văpaia cea iute a focului, cu totul fericite, fiind cu totul aprins de râvna dreptei credinţe şi fiind înfierbântat cu Dumnezeiescul foc al credinţei.

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pătimind bărbăteşte pentru Hristos, preafericite, ai luat de la El daruri cereşti şi cununi care rămân pururea, arătându-te purtător de cunună, Sfinte Platon, gânditorule de Dumnezeu, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind întins pe lemn tare, cu cumplite chinuri ţi-a fost strujit trupul. Dar tăria sufletului tău răbda, întărindu-se cu dragostea către Stăpânul şi cu dorirea Împărăţiei.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Uşă a Luminii eşti Născătoare de Dumnezeu, fiind Luminată cu Razele Duhului; că prin tine S-a pogorât către noi Cuvântul, luminând cu Dumnezeiască Lumină pe toţi cei ce te laudă pe tine.

Irmosul:

Cel Ce ai întărit din început cerurile întru pricepere şi pământul pe ape l-ai întemeiat, pe piatra poruncilor Tale, Hristoase, mă întăreşte; că nu este sfânt afară de Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu şi Puterea mea, Tu Dumnezeul meu, Tu Bucuria mea, Cel Ce nu ai părăsit Sânurile Părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împreunat tot în dragostea Ziditorului, nu simţeai durerile trupului, fiind dezbrăcat de trupul cel pătimitor şi muritor şi de hainele cele de piele, fiind îmbrăcat cu haina curăţiei şi cu a mântuirii, Sfinte Mucenice Platon.

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătatu-te-ai Dumnezeiesc lucrător de cele sfinte, ca un miel fără prihană şi desăvârşit, aducându-te pe tine, mucenice, ardere de tot Mântuitorului Hristos, Cel Ce a fost junghiat pentru mântuirea tuturor. Că aprinzându-ţi-se sufletul cu dragostea Stăpânului, n-ai luat în seamă arderea trupului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Urmând celor trei tineri din Babilon, nu te-ai înspăimântat de focul cel ce mistuie toate, ci cu vitejie ai răbdat văpaia lui cea de neîndurat. Pentru aceea, după vrednicie te-a primit Dătătorul de rouă, dimpreună cu aceia, în Cămara Luminii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce eşti de neam împărătesc, ne-ai născut nouă pe Cuvântul lui Dumnezeu, Care stăpâneşte pe toţi făcându-Se Trup şi rămânând Neschimbat. Pentru aceea, pe tine cu adevărat şi după vrednicie, o, Preasfântă Fecioară, te mărim.

 

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Pentru ce m-ai lepădat de la Faţa Ta, Cel Ce eşti Lumină Neapusă? Şi m-a acoperit întunericul cel străin pe mine, ticălosul. Dar, Te rog, întoarce-mă şi la lumina poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Genelor dormitare şi somn ochilor tăi n-ai dat, mucenice, până când ai adormit somnul cel fericit şi cuvenit şi împreună cu cei ce iubesc pe Dumnezeu, Sfinte Platon, ţi s-a tăiat capul cu sabia.

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca şi cum ai fi pătimit în trup străin, aşa te-ai nevoit, prealăudate; ca şi cum ar fi pătimit alţii şi tu erai privitor, aşa te-ai nevoit; că fiind aprins de Dumnezeiasca dragoste, nu te-ai îngrijorat de chinurile care ţi se pregăteau, mărite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflat-ai avere şi mărire, avere adică nerăpită şi mărire neveştejită, dănţuind în Locaşurile cele Cereşti împreună cu îngerii, făcându-te părtaş Nemuririi Celei Curate şi Netrecătoare, prealăudate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezlegare păcatelor dăruieşte cu rugăciunile tale robilor tăi, izbăvindu-i pe ei de încercări şi de primejdii, de nevoi şi de stăpânirea hulitorilor eretici, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, pururea Lăudată.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te ales mai presus de patimi şi de chinuri, ai răbdat tăierile trupului, mărite, că ai avut Sprijinitor şi Ajutător în lupte pe Hristos, Care te întărea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu gândul sufletului uitându-te pururea la măreţia Ziditorului şi ca prin oglindă văzând Frumuseţea Lui Cea de negrăit, ai nesocotit neînsemnătatea celor ce se văd.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Chivot Însufleţit, ai cuprins întru tine pe Dătătorul de Lege. Şi ca un Locaş Sfânt, ai primit pe Cel Sfânt, să Se facă Om spre binefacere oamenilor, pururea Fecioară.

Irmosul:

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog mă ridică din adâncul relelor. Căci către Tine am strigat şi mă auzi, Dumnezeul mântuirii mele.

 

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Ca pe o stea preamare câştigându-te pe tine Biserica, Prealăudate Mucenice Roman, se luminează cu adevărat cu pătimirile tale, mărind pomenirea ta cea purtătoare de lumină.

 

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Sfântă pomenirea ta lumea veseleşte, chemând pe toţi în preacinstită biserica ta, unde acum cu bucurie adunându-ne, cântăm cu cântări şi cu luminări. Pentru aceasta, Sfinte Platon, strigăm: izbăveşte de vrăjmaşi pe poporul tău, sfinte.

 

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

De pogorârea lui Dumnezeu focul s-a ruşinat în Babilon, oarecând. Pentru aceasta, tinerii în cuptor cu bucuros picior, ca într-o grădină verde săltând, au cântat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe tine, care ai pătimit după Lege şi ai călcat pe vrăjmaşii tăi, te-a răsplătit Cel Care conduce lupta, cu cununa biruinţei, pe tine care strigai şi ziceai: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mutatu-te-ai, veselindu-te către Cel pururea Dorit de tine, a Cărui Patimă Curată, care s-a făcut pricina mântuirii oamenilor, râvnind-o, cântai: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spăimântatu-s-au de răbdarea chinuirii tale toate Puterile cerurilor şi oamenii ce priveau atunci; că tăiat fiind strigai Celui mai presus de fire: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezlegându-ne, Preacurată, cu Dumnezeiască Naşterea Fecioriei tale, de legăturile morţii şi de blestemul lui Adam Celui întâi zidit, ştiindu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, strigăm: Binecuvântat este Dumnezeul părinţilor noştri!

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul…

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cunoscutele pătimiri te-ai nevoit, prealăudate, dar cu şi mai multă şi luminată şi strălucită mărire te-a dăruit Hristos pe tine, care rămâi sălăşluit în veci în corturile cele cereşti, în care cu osârdie cânţi: preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un rugător preacredincios, ca pe un ajutor preaflerbinte, te punem pe tine acum înaintea Împăratului tuturor şi Făcătorului lumii; roagă-L pentru noi cu îndrăznirea ta cea mucenicească, solind pentru cei ce te laudă şi cu credinţă cântă: popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Învrednicitu-te-ai a lua Împărăţie neclintită, prin credinţa ta cea lucrătoare, precum a făgăduit să-ţi dea ţie Dumnezeu Cel Nemincinos, pentru Care ţi-ai dat trupul focului şi chinurilor, cântând şi strigând: preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de început şi dimpreună cu Tatăl Cunoscut, pe Cel Ce cu Voia Cea Părintească a alcătuit toată lumea din ce n-a fost, pe Acela L-ai născut cu cuviinţă Dumnezeiască, făcându-Se Trup pentru noi, oamenii. Pentru aceea, cu dreaptă credinţă, ştiindu-te pe tine Născătoare de Dumnezeu, pe Hristos înălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Tiranul haldeilor a ars cuptorul nebuneşte, de şapte ori pentru Dumnezeu. Iar văzându-i pe aceştia printr-o putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Înfricoşatu-s-a tot auzul…

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi, iubitorilor de mucenici, să lăudăm pe mucenicul cel de Dumnezeu încununat, care şi-a întins viţele dreptei sale credinţe. Că făcându-se vie de mlădiţele vieţii, pune înaintea noastră roadă care izvorăşte vin de umilinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Platon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cinstită se arată înaintea lui Dumnezeu moartea mucenicilor, că s-a făcut pricinuitoare cu totul adevărat a vieţii celei veşnice şi nepieritoare şi dă răsplătire bogată şi mărire negrăită şi moştenire nemuritoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toată viaţa ta, mucenice, ai sfinţit-o Stăpânului Dumnezeu şi te-ai adus pe tine bucurându-te ca o jertfă bineplăcută şi vie. Pentru aceasta te-ai învrednicit, Sfinte Platon, desfătării celei mai presus de minte. Dar roagă-te să ne izbăvim de încercări cei ce te lăudăm pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Miluieşte-mă Maica lui Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Hristos Mântuitorul meu, Dumnezeu şi Om, îndoit în fire, dar nu în Ipostas, Unul-Născut din Tatăl, mai înainte de toată făptura şi din tine întâi Născut. Pentru aceea toţi pururea pe tine te mărim.

Irmosul:

Înfricoşatu-s-a tot auzul de nespusa pogorâre a lui Dumnezeu, căci Cel Preaînalt de voie S-a pogorât până şi la trup, din pântece Fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea, pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu credincioşii o mărim.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Cu lăţimea pătimirilor lăţindu-te întru credinţă, mucenice înţelepte şi prealăudate, ai strâmtorat uneltirile vrăjmaşului şi le-ai nimicit şi bine săvârşind călătoria cea Dumnezeiască, veselindu-te ai ajuns la desfătarea Raiului. Drept aceea, strălucind cu lăţirea dreptei credinţe, Biserica astăzi prăznuieşte pomenirea ta şi strigă către tine, fericite: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste şi cu credinţă prăznuiesc pomenirea ta.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Fiind tânăr frumos, preafericite, ai biruit pe vrăjmaşul, înşelătorul cel vechi, cu ostenelile trupului şi cu puterea harului. Pentru aceasta, toată Biserica, într-o înţelegere, săvârşeşte pomenirea ta, Sfinte Platon, Strălucite, mărind pe Hristos.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

Preacurată, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, chiverniseşte ticăloasa mea viaţă şi te milostiveşte spre sufletul meu, cel ce alunecă de mulţimea greşelilor în adâncul pierzării. Şi în ceasul înfricoşătoarei morţi, tu pe mine mă slobozeşte de la demonii cei ce mă clevetesc şi din toată tăgăduirea.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău…

O, Minune Înfricoşătoare; o, Taină Nouă, striga Fecioara cea Curată şi cu totul fără prihană, dacă a văzut pe Domnul întins pe lemn. Cel Ce ţine în mână toată lumea este osândit pe Cruce ca un vinovat, de judecătorii cei fărădelege.

 

Sfîntul Mucenic Platon era din părţile Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Sfîntul Mucenic Antioh, născut din părinţi creştini şi crescut în bună credinţă. Încă neajungînd la vîrsta desăvîrşită, s-a arătat desăvîrşit în faptele cele bune, căci era bărbat înţelept, deşi era tînăr cu anii, dar cu înţelepciunea era bătrîn. El a propovăduit cu îndrăzneală pe Hristos, Preaveşnicul Dumnezeu şi îi învăţa pe oameni să cunoască adevărul şi să se întoarcă de la înşelăciunea idolească la Dumnezeu. Pentru aceea a fost prins de necredincioşi şi dus la judecată înaintea ighemonului Agripin.

Agripin era atunci în capiştea lui Die şi acolo a şezut să judece pe mărturisitorul lui Hristos, spre care căutînd a zis: „Toată lumea se veseleşte de zeii săi, dar tu, rătăcitule, pentru ce fugi de dînşii?” Sfîntul a zis: „Voi aţi rătăcit, lăsînd pe Dumnezeul Care a făcut cerul şi pămîntul şi toată podoaba lor şi vă închinaţi pietrei şi lemnului celui putred, lucrului făcut de mîini omeneşti”.

Agripin a zis: „Tinereţile tale te fac îndrăzneţ şi fără de rînduială. Spune-mi dar numele tău, cum te cheamă şi din ce cetate eşti!” Sfîntul a răspuns: „Sînt creştin!” Iar ighemonul a zis: „Spune-mi numele tău, care ţi-e dat de la părinţi şi nu-mi spune că eşti creştin; căci împăratul a poruncit ca nimeni din oameni să nu îndrăznească a se numi creştin!” Sfîntul a zis: „Părinţii m-au numit Platon şi sînt rob al lui Hristos din pîntecele mamei mele şi cetăţean al acestei cetăţi. Iar acum, pentru buna credinţă, stau la judecata cea nedreaptă, aşteptînd nevinovata moarte pe care o dobîndesc cu osîrdie pentru Domnul meu. Deci, fă ceea ce voieşti”.

Ighemonul a zis: „Nu ţi se cuvine ţie, Platone, a învăţa pentru Cel răstignit şi nici numele Lui a-L avea în mintea ta; pentru că stăpînirea împărătească porunceşte ca cei ce-L mărturisesc pe El, să fie omorîţi; iar cei ce se leapădă de Dînsul, cu mari daruri să se cinstească. Pentru aceasta te sfătuiesc să te supui legii împărăteşti şi vei afla folosul, scăpînd de moarte”. Iar Sfîntul Platon a răspuns: „Eu mă supun Împăratului meu, Căruia Îi şi ostăşesc şi aleg moartea aceasta vremelnică cu dragoste, ca să fiu moştenitor al Împărăţiei celei veşnice”. Ighemonul a zis: „Socoteşte, Platone, ce-ţi este mai de folos: a fi viu sau a muri?” Platon a răspuns: „Poartă grijă Domnul de cele ce-mi sînt de folos”.

Ighemonul a zis iarăşi: „Nu ştii aşezămintele împărăteşti cele neschimbate, care poruncesc creştinilor ca, ori să aducă jertfă idolilor, ori să fie omorîţi? Deci cum îndrăzneşti a nesocoti acele aşezăminte împărăteşti şi a răzvrăti pe cei ce te ascultă pe tine?” Sfîntul a răspuns: „Eu ştiu aşezămintele Dumnezeului meu şi fac precum poruncesc sfintele şi de viaţă făcătoarele Lui porunci, care ne spun că se cuvine a lepăda jertfele idoleşti şi a sluji adevăratului Dumnezeu. Deci, eu Lui Îi slujesc şi de idolii voştri nu bag seamă. Iar tu, după porunca împăratului, chinuieşte-mă precum voieşti; pentru că la voi nu este nou lucrul acesta de a chinui pe creştini, pentru credinţa în Hristos”.

Iar ighemonul Agripin, avînd fire de fiară şi auzind pe sfîntul că nu se supune poruncii lor celei fără de Dumnezeu şi cum că grăieşte împotrivă, s-a aprins asupra lui cu mînie fără de măsură şi îndată a poruncit să-l întindă gol pe pămînt şi a pus doisprezece ostaşi ca să se schimbe şi să bată pe rînd pe sfîntul. Deci a fost bătut fără milă peste tot trupul, încît foarte s-au ostenit ostaşii, iar bunul pătimitor nu a ostenit, răbdînd şi mărturisind numele Domnului său Iisus Hristos.

Apoi, încetînd ostaşii de a-l mai bate, ighemonul a început a grăi către dînsul, zicînd: „Eu, Platone, te sfătuiesc prieteneşte să te abaţi de la moarte spre viaţă”. Mucenicul a răspuns: „Bine mă înveţi, Agripine, ca să mă abat de la moarte spre viaţă, căci fug de moartea cea veşnică şi caut viaţa cea fără de moarte”. Iar Agripin a zis către sfîntul cu mînie: „Spune-mi, ticălosule, cîte morţi sînt?” Sfîntul a răspuns: „Două morţi sînt: una vremelnică şi alta veşnică. Asemenea şi vieţi sînt două: una de puţină vreme, iar alta fără de sfîrşit”. Agripin a zis: „Lasă basmele tale şi te închină idolilor, ca să te izbăvească de chinul cel cumplit”. Sfîntul a răspuns: „Nici focul, nici rănile, nici mînia fiarelor, nici tăierea mădularelor nu mă vor despărţi pe mine de Dumnezeul cel viu; pentru că nu iubesc veacul acesta de acum, ci pe Hristosul meu, Care pentru mine a murit şi a înviat”.

După aceasta ighemonul a poruncit să ducă pe Sfîntul Platon în temniţă; iar în urmă mergea poporul, care privise la pătimirea sfîntului ca la oarecare privelişte, căci era în popor mulţime de creştini. Mucenicul lui Hristos, Platon cel tare şi cu sufletul viteaz, apropiindu-se de temniţă, s-a întors către popor şi, rugîndu-l să facă tăcere, a început a grăi cu mare glas, zicînd:

„Bărbaţi, care iubiţi adevărul, cunoaşteţi că nu pentru altă vină am intrat eu în nevoinţa acestei pătimiri, ci pentru Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pămîntul şi toate cele ce sînt într-însele. Rogu-vă pe voi, care sînteţi ai lui Hristos, să nu vă tulburaţi de cele ce se fac, pentru că multe sînt necazurile drepţilor şi din toate acestea Domnul îi va izbăvi pe dînşii. Veniţi dar să alergăm împreună toţi către limanul cel neînviforat şi către Piatra de care grăieşte marele apostol, zicînd: Iar Piatra era Hristos. Apoi să nu slăbim întru nevoile pe care le răbdăm pentru buna credinţă, ştiind că nu sînt vrednice pătimirile veacului de acum pe lîngă slava ce are să se arate întru noi”.

Acestea zicînd mucenicul, a intrat în temniţă şi plecîndu-şi genunchii la pămînt se ruga către Dumnezeu, zicînd: „Doamne, Iisuse Hristoase, Ziditorule şi mai înainte purtătorule de grijă al tuturor, Cel ce dai robilor Tăi răbdare şi biruinţă, dă-mi şi mie smeritului şi nevrednicului robului Tău ca, pînă la sfîrşit, să rabd bine pentru numele Tău cel sfînt; şi trimite pe îngerul Tău ca să mă izbăvească de înşelătorul Agripin, şarpele cu totul înrăutăţit, ca să cunoască toţi că nu sînt dumnezei aceia pe care îi zidesc mîinile omeneşti; ci, Tu singur eşti Dumnezeu, îndelung răbdător, mult milostiv şi preamărit în veci. Amin”.

Trecînd şapte zile, iarăşi a şezut chinuitorul la judecată în capiştea lui Die şi a poruncit să aducă înaintea sa pe mucenic, punînd înaintea lui diferite unelte de chinuri: căldări de aramă, papuci cu piroane, paturi de fier, ţepi ascuţite, unghii de fier, roţi şi multe altele, nădăjduind că prin acelea va înfricoşa pe ostaşul lui Hristos.

Apoi a început a grăi către dînsul, zicînd: „O, iubitule Platon, eu văzînd tinereţile tale, ştiind neamul cel bun al părinţilor şi cruţînd frumuseţea trupului, te sfătuiesc, mai înainte de a începe iarăşi a te chinui, să primeşti a jertfi zeilor noştri şi să fii una cu noi. Apoi, ştiind bine aceasta că nimeni din cei ce se împotrivesc mie, nu rămîn vii; precum şi dimpotrivă, nimeni din cei ce se pleacă mie nu sînt lipsiţi de cinstea şi darurile cele făgăduite de mine. O, frumosule Platon, ascultă-mă ca pe un părinte care te sfătuieşte bine; am o fiică a fratelui meu pe care o voi da ţie de soţie cu multă bogăţie şi te voi numi fiu al meu”.

Fericitul Platon, zîmbind, a zis: „Mişelule şi urîtule de oameni, fiu al diavolului şi sluga satanei! Dacă aş fi voit să mă împărtăşesc de dulceţi lumeşti şi să-mi iau femeie, apoi n-aş fi aflat alta mai bună decît fiica fratelui tău? Cu adevărat aş fi avut slujnice mai bune decît dînsa. Oare cum s-o iau pe dînsa, cînd lăsînd lumea mă unesc cu Hristos?” Atunci chinuitorul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să pună pe sfîntul gol pe patul cel de aramă, iar dedesubtul patului să pună mulţime de cărbuni şi să-i aprindă, turnînd peste foc untdelemn, ceară şi smoală şi aşa să ardă trupul sfîntului mucenic; iar deasupra să-l bată cu toiege subţiri pentru ca din bătaie şi din arderea focului să simtă durerea mai cumplit.

Astfel fiind chinuit, după multă vreme Agripin a zis: „Ticălosule, miluieşte-te pe tine însuţi şi dacă nu vrei să te închini zeilor, apoi zi măcar cuvintele acestea: Mare este zeul Apolon şi îndată voi înceta a te chinui şi te vei duce cu pace la casa ta”. Sfîntul a răspuns: „Să nu-mi fie mie aceasta a-mi milui trupul şi a pregăti sufletul pentru focul gheenei”.

Petrecînd Platon trei ceasuri într-acel chin, au pogorît patul şi au aflat trupul lui întreg şi sănătos, neavînd nici urmă de răni din arderea focului, ci ca şi cum ar fi ieşit din baie; ba încă şi o bună mireasmă ieşea din trupul lui, încît toţi cei ce stăteau acolo se minunau şi ziceau: „Cu adevărat mare este Dumnezeul creştinilor”.

Iar ighemonul a zis către sfîntul: „Dacă nu vrei să aduci jertfă zeilor noştri, apoi măcar leapădă-te de Hristosul tău şi te voi elibera îndată. Sfîntul a răspuns: „O, nebunule şi fără de minte, ce vorbeşti? Să mă lepăd de Mîntuitorul meu? Oare vrei să fiu asemenea ţie, păgînule? Dar nu ţi-e de-ajuns pierzarea ta? Către aceasta vrei să aduci şi pe alţii care sînt număraţi în rîndul ostaşilor lui Hristos? Depărtează-te de mine, lucrătorule al fărădelegii, căci cred în Dumnezeul meu că nu mă va lăsa să cad în cursa ta”.

Agripin s-a sculat de pe scaunul său şi a început să-l chinuie singur pe sfîntul. Căci, arzînd un fier rotund, l-a pus sub subţiorul lui, apoi a pus pe pieptul mucenicului două bucăţi de fier arse foarte mult şi a ieşit fum din nările lui, încît ajungea puterea focului pînă la cele dinlăuntrul lui; şi mulţi socoteau că sfîntul acum a murit.

După puţin sfîntul a zis chinuitorului: „Puţine sînt muncile tale, o, băutorule de sînge şi cumplitule cîine!” Apoi, ridicîndu-şi ochii în sus, a zis: „Spatele meu l-am dat spre răni şi fălcile mele spre pălmuire, iar faţa mea n-am întors-o de la ruşinea scuipărilor. Nu mă lăsa pe mine, Doamne, că necazul este aproape, ca să nu zică păgînii: unde este Dumnezeul lui? Dă-mi mie, robului Tău, o, Iisuse Hristoase ca, scăpînd desăvîrşit de chinurile potrivnicului, să stau cu îndrăzneală înaintea înfricoşatei Tale judecăţi, săvîrşind această nevoinţă frumoasă, că Ţie se cuvine slava în tot locul stăpînirii Tale, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor”.

Zicînd „amin”, s-a cutremurat capiştea şi toţi s-au temut; însă cei vîrtoşi la cerbice n-au vrut să cunoască puterea lui Dumnezeu. Prigonitorul a poruncit apoi să jupoaie pe sfînt şi să facă din pielea lui curele. Sfîntul rupînd o curea care atîrna din trupul său a aruncat-o în faţa lui Agripin, zicînd: „Om fără de omenie şi mai cumplit decît toate fiarele, de ce nu vrei să cunoşti pe Dumnezeu Care ne-a zidit pe noi după chipul Său? Cum nu miluieşti trupul acesta cu care eşti şi tu îmbrăcat; ci te bucuri, văzînd zdrobirea mădularelor mele? Chinuieşte-mă mai cumplit ca să se arate tuturor neomenia ta şi răbdarea mea, căci eu toate acestea le rabd cu mulţumire pentru Hristosul meu. Astfel, cu darul Lui să aflu odihna în veacul ce va să fie”. Agripin a zis către dînsul: „Pentru ce eşti fără de minte şi nu-ţi miluieşti trupul tău şi nu bagi de seamă că cele dinăuntru ale tale ies printre coaste şi încă nu încetezi a huli pe zei şi pe mine a mă întărîta spre mînie?”

După aceasta, a poruncit să-l spînzure pe sfîntul de lemn, apoi să bată trupul lui cel despuiat pînă cînd va cădea carnea care mai rămăsese pe oase şi se va vărsa tot sîngele lui; iar faţa lui cea sfîntă a jupuit-o cu unghii de fier, încît nu era nici urmă de chip omenesc, ci numai oase goale. Însă limba o avea slobodă şi blestema cu dînsa cruzimea chinuitorului, pe idoli şi pe închinătorii la idoli. Prigonitorul a zis: „O, Platone, de n-ai fi fost tu aşa de împietrit şi neînduplecat, ai fi fost ca şi Platon cel preaînţelept, mai marele filosofilor, care a scris dogmele dumnezeieşti”.

Sfîntul a răspuns: „Măcar că sînt de un nume cu Platon, însă nu şi la obicei, pentru că numele nu poate să-i unească pe aceia pe care îi despart obiceiurile. Pentru aceasta nici eu nu sînt asemenea lui Platon, nici Platon mie, decît numai singur numele; pentru că eu învăţ filosofia aceea care este a lui Hristos, iar acela a fost învăţător al filosofiei, ce este socotită nebunie înaintea lui Dumnezeu; căci scris este: Voi pierde înţelepciunea înţelepţilor şi înţelegerea înţelegătorilor o voi lepăda. Dogmele scrise de Platon, pe care tu le numeşti dumnezeieşti, sînt basme mincinoase şi cuvinte cu meşteşug, care răzvrătesc minţile celor fără de răutate”.

Apoi, încetînd sfîntul a mai vorbi, a tăcut şi Agripin, că nu ştia ce să mai zică împotriva lui şi ce să mai facă cu dînsul şi se mira de răbdarea lui cea mare şi de răspunsul cel cu îndrăzneală. Deci a poruncit să-l ducă în temniţă şi să nu lase pe nimeni din cunoscuţii lui să meargă la dînsul. Însă, ca să nu moară, a poruncit să-i dea pe toată ziua puţină pîine şi apă, neştiind ticălosul că nu numai cu pîine va fi omul viu, ci şi cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu. Însă, mucenicul lui Hristos nu primea nimic din mîinile păgînului. Deci a petrecut fără mîncare şi fără apă optsprezece zile, ca să se împlinească întru dînsul Sfînta Scriptură, care zice: Dreptul prin credinţă va fi viu. Căci el nădăjduind spre Acela Care a hrănit pe Daniil în groapă în mijlocul leilor, Acela, zicea el, îl va hrăni în temniţă cu hrană nepieritoare.

Văzînd străjerii că nu primeşte nici pîine nici apă, i-au zis: „Mănîncă, omule, şi bea ca să nu mori, căci vom intra noi în nevoinţă pentru tine”. Iar fericitul a răspuns: „Să nu vi se pară, fraţilor, că dacă nu voi primi mîncarea voastră, voi muri; pentru că voi vă hrăniţi cu pîine, iar eu mă hrănesc cu cuvîntul lui Dumnezeu, care rămîne în veci. Pe voi vă satură cărnurile, iar pe mine mă satură sfintele rugăciuni. Pe voi vă veseleşte vinul, iar pe mine mă veseleşte Hristos, viaţa cea adevărată”.

După zilele acelea, văzînd ighemonul Agripin că nu poate cu nimic să întoarcă pe Platon de la Hristos, l-a judecat spre tăiere cu sabia. Deci scoţîndu-l afară din cetate, sfîntul cerînd vreme de rugăciune, şi-a ridicat mîinile la cer şi a zis: „Mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, căci cu numele Tău cel sfînt m-ai apărat pe mine robul Tău de vicleşugul vrăjmaşului şi mi-ai dat darul ca să săvîrşesc bine alegerea nevoinţei pe care am răbdat-o pentru Tine; şi acum Te rog primeşte în pace sufletul meu, că binecuvîntat eşti în veci”. Apoi, plecîndu-şi sfîntul său cap, a zis către ostaşul care voia să-l taie: „Fă, prietene, ceea ce-ţi este poruncit!”

Astfel s-a nevoit Sfîntul Mucenic Platon şi a murit pentru Hristos pentru ca să vieţuiască şi să împărăţească cu El în veci. Amin.

Pătimirea Sfîntului Mucenic Roman şi a copilului Varula
(18 noiembrie)Vieţile Sfinţilor pe luna noiembrie

 

 

Sfîntul Mucenic Roman era de neam din Palestina. El a fost diacon al bisericii Cezareii, iar în vremea prigoanei, ce se ridicase de păgîni asupra creştinilor, petrecea în Antiohia, propovăduind cuvîntul lui Dumnezeu şi întărind pe credincioşi, ca să petreacă neclintiţi în mărturisirea lui Dumnezeu. Cînd bătrînul eparh Asclipiad voia să dărîme Biserica creştină din temelie, atunci Roman a poruncit poporului credincios să se împotrivească eparhului şi să nu-l lase să risipească sfîntul locaş.

El zicea către cei de o credinţă cu el: „Războiul ne stă nouă înainte pentru altarele lui Dumnezeu; pentru că Asclipiad este duşmanul patriarhiei noastre, vrînd să ia pe Dumnezeu de la noi. Deci bine vom face dacă, apărînd altarul lui Dumnezeu, vom cădea răniţi pe pragurile Sfintei Biserici. Din oricare parte va veni războiul, tot noi creştinii vom fi biruitori. De nu vom lăsa să se risipească casa lui Dumnezeu, apoi vom prăznui în biserica ce o apărăm. Iar de vom fi ucişi lîngă altar, apoi vom cînta cu glas de biruinţă în Biserica ce este în cer”.

Astfel zicînd, a deşteptat pe toţi să lupte pînă la sînge lîngă Sfînta Biserică şi n-a lăsat pe eparh să intre înăuntru şi să o risipească. Apoi s-a întîmplat în acea vreme un praznic idolesc şi alerga mulţime de popor pagîn în capiştea idolească cu femeile şi cu copiii. Atunci Sfîntul Roman, aprinzîndu-se cu rîvnă dumnezeiască, a intrat printre poporul păgîn şi cu mare glas a început a mustra rătăcirea lor, ba încă şi pe însuşi eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiştea idolească, l-a oprit, zicînd: „Te-ai înşelat, o, eparhule, mergînd către idoli, că nu sînt idolii tăi zei. Ci, Unul este adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos”.

Atunci îndată a poruncit eparhul să-l prindă şi să-l bată foarte tare peste gură. Apoi, şezînd la judecată, mult îl silea pe dînsul să se lepede de Hristos. Dar, văzînd că nu se pleacă celui rău, a poruncit să-l chinuie. Deci, l-a spînzurat pe lemn şi l-a bătut cu multe feluri de unelte şi l-a strujit cu unghii de fier. Iar el, în acele chinuri răbdînd cu vitejie, mărturisea pe Unul Dumnezeu, Ziditorul tuturor, şi defăima nebunia eparhului care nu voia să cunoască adevărul. Astfel, pătimind sfîntul bărbăteşte, era acolo mult popor credincios şi necredincios care privea la nevoinţa pătimitorului lui Hristos.

Acolo nu departe era un prunc creştin cu numele Varula, spre care, căutînd mucenicul, a zis către chinuitor: „Mai priceput este copilul acesta decît tine, care eşti bătrîn. Deşi este mic cu anii, însă ştie pe adevăratul Dumnezeu. Iar tu, fiind plin de ani, nu-l cunoşti pe El”.

Eparhul, chemînd pe copil la sine, l-a întrebat: „Pe care Dumnezeu cinsteşti?” Iar copilul a răspuns: „Pe Hristos cinstesc”. Iarăşi l-a întrebat eparhul: „Cum este mai bine a cinsti un Dumnezeu sau mai mulţi?” Copilul a răspuns: „Mai bine este a cinsti pe Unul Dumnezeu Iisus Hristos”. Eparhul iarăşi a zis: „Prin ce este mai bun Hristos decît toţi zeii?” Iar copilul a răspuns: „Cu aceasta este mai bun Iisus Hristos, pentru că este Dumnezeu adevărat şi ne-a zidit pe noi pe toţi, iar zeii voştri sînt diavoli care pe nimeni n-au zidit”.

Acestea şi multe altele spunea copilul, ca şi cum ar fi fost un teolog preaînţelept; pentru că Duhul Sfînt, lucrînd într-însul, săvîrşea prin gura lui laudă, ca să ruşineze pe păgînul eparh şi pe toţi închinătorii de idoli. Deci, se minuna prigonitorul şi toţi cei ce erau împreună cu dînsul de acel copil priceput şi de cuvintele lui cele înţelepte, încît s-a umplut de mare ruşine că nu putea să biruiască cuvintele lui.

Pentru aceea prigonitorul a poruncit să bată pe copilul acela cu vergi fără de milă. Fiind bătut mult, a început a slăbi şi a cere apă să bea. Iar mama sa, care stătea acolo în popor şi privea cu bucurie la pătimirea fiului ei, văzîndu-l că slăbeşte şi cere să bea apă, a ridicat glasul său asupra lui, poruncindu-i să rabde cu bărbăţie pînă la sfîrşit.

Poruncind prigonitorul ca să taie copilul cu sabia, l-a luat maica sa în mîinile sale şi l-a dus la locul cel de chin; apoi, cuprinzîndu-l şi sărutîndu-l, îl mîngîia şi-l întărea ca să nu se teamă, văzînd sabia deasupra capului său şi zicea: „Nu te teme, fiul meu cel cuminte, şi nu te înfricoşa de moarte! Că de vei muri, vei fi însă viu în veci. Nu te înspăimînta, copilul meu, că îndată vei fi dus în grădinile Raiului. Nu te teme de sabie pentru că fiind tăiat, îndată vei merge la Hristos şi vei vedea slava Lui; El te va primi, te va îmbrăţişa cu dragoste şi vei vieţui împreună cu Dînsul în bucurie negrăită, dănţuind împreună cu sfinţii Lui îngeri”.

Astfel, mîngîindu-şi fiul acea binecredincioasă maică, l-a dus pînă la locul de pedeapsă. Şi, fiind tăiat capul copilului, maica sa a strîns sîngele lui într-un vas curat şi luînd trupul lui cu lacrimi de bucurie îl spăla pe el şi îl săruta, veselindu-se căci fiul ei şi-a vărsat pentru Hristos sîngele cel nevinovat. Apoi cu cinste a îngropat trupul fiului ei.

După ce a tăiat copilul acela, şi Sfîntul Roman a fost osîndit să fie ars cu foc. Deci, fiind legat şi înconjurat împrejur cu multe lemne, slugile nu aprindeau mai degrabă focul de dedesubt, aşteptînd răspunsul cel mai de pe urmă al judecătorului. Atunci sfîntul strigă cu glas tare din mijlocul lemnelor către slugile care-l chinuiau: „De ce nu puneţi foc? Pentru ce nu aprindeţi lemnele? Daţi-mi foc şi cuprindeţi-mă împrejur cu văpaie”.

Atunci, aprinzîndu-se focul şi arzînd lemnele foarte tare de jur-împrejur, îndată s-a vărsat o ploaie şi a stins focul, iar Sfîntul Roman a rămas viu şi nevătămat. După aceea pentru vorba lui îndrăzneaţă, prin care batjocorea pe păgîni şi ocăra nebunia lor, blestemînd pe zei, iar pe Hristos Unul Dumnezeu Îl preamărea, prigonitorul a poruncit să-i taie limba; iar el îndată le-a dat limba singur slugilor care-l chinuiau.

Deci, fiind tăiată limba cea grăitoare de Dumnezeu, tot n-a tăcut mărturisitorul lui Hristos, ci, mai presus de fire, fără limbă grăia lămurit ca şi mai înainte, preamărind pe Dumnezeu. Apoi l-a aruncat înapoi în temniţă şi a petrecut acolo multă vreme, avînd picioarele puse în obezi. După aceea s-a spus despre dînsul împăratului Maximian, cum că şi după tăierea limbii vorbeşte bine. Atunci împăratul a poruncit să-l sugrume. Şi, intrînd ostaşii, au pus o frînghie pe grumazul lui şi l-au sugrumat.

Astfel, Sfîntul Mucenic Roman şi-a sfîrşit nevoinţa pătimirii sale pentru Hristos, întru a Cărui Împărăţie acum se preamăreşte, lăudînd pe Sfînta Treime în vecii vecilor. Amin