CUVIOSUL șI DE DUMNEZEU PURTĂTORULUI PĂRINTELE NOSTRU PETRU DAMASCHIN

 

1. Cunoștința vine ca soarele și nebunul își închide cu voi ochii sau libera alegere, prin puțină credință sau lene și îndată trimite cunoștința în cămara uitării, prin nelucrarea care vine din trândăvie. Căci din neînțelepciune vine trândăvia, din această nelucrarea și prin aceasta uitarea. Iar din uitare vine iubirea de slavă. Din acestea se naște iubirea de argint, rădăcina tuturor relelor și prin ea vine împrăștierea în cele ale vieții, din care se naște totala necunoștință a darurilor lui Dumnezeu și a păcatelor proprii. Iar din aceasta sălășluirea celorlalte patimi, adică ale celor opt căpeteni ale lor: a lăcomiei pântecelui, din care vine curvia; din acestea iubirea de argint, din care se naște mânia, când cineva nu dobândește lucrul dorit sau nu-și împlinește voia sa, din ea vine întristarea, prin care se naște nepăsarea; apoi slava deșartă din care vine mândria. Din acestea vine apoi toată răutatea, patima și păcatul, prin care cel care e covârșit de ele ajunge la deznădejde, la pierzanie totală, la căderea de la Dumnezeu și la asemănarea cu dracii, precum s-a mai spus.(pg.36-37; 34, ed 76)

2. și nimeni nu este pricinuitorul pierzaniei sale, decât voia sa. Iar al mântuirii este Dumnezeu, Care a dăruit după existența fericită, cunoștinta și puterea, pe care nu le poate avea omul în afară de harul lui Dumnezeu. (pg.37;35)

3. Dar cel care vrea să facă binele, să ceară prin rugăciune de la Dumnezeu și îndată i se dă lui cunoștință și putere, ca să se arate că harul i se trimite cu dreptate de la Dumnezeu.(pg.38; 35)

4. Căci diavolul, pierzând cunoștința lui Dumnezeu prin nerecunoștință și mândrie, a ajuns cu necesitate neștiutor. De aceea nu poate ști de la sine ce să facă, ci vede pe Dumnezeu ce face să ne mântuiască și din aceasta învață viclenia și se silește să facă cele asemănătoare spre pierzarea noastră.(38-39; 36)

5. Căci cel ce se roagă cu gura se roagă aerului, nu lui Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu ia seama la minte nu la gură.(40)

6. ... nici socotite bune nu sunt bune, fie că le împlinim când nu e vremea

 lor sau fără trebuință sau fără vrednicie sau cugetând fără cunoștință la cele spuse. Căci nu numai în legatură cu Scriptura, ci și cu oricare întrebare ce se nimerește, dacă nu sunt cu luare aminte amândoi și cel întrebat și cel ce întreabă se îndepărtează de înțelesul cel adevărat și se alege cu o pagubă nu mică.(41)

7. Smerita cugetare e mai presus de fire, deoarece cel smerit se îndeletnicește cu toată virtutea și nefiind dator cu nimic, se face pe sine îndatorat și mai prejos de toți. Dar cel recunoscător fiind dator își recunoaște datoria.(41-42)

8. Orice om, dacă vrea să se mântuiască, nimeni nu-l poate împiedica, nici vremea, nici locul, nici îndeletnicirea. Numai să nu se folosească de un lucru pe care vrea să-l facă împotriva firii lui și să-și îndrepte orice cugetare cu dreaptă socoteală, după scopul dumnezeiesc. Fiindcă nu cele ce se fac sunt de trebuință, ci gândul prin care se fac. Nici nu păcătuim fără de voie dacă nu consimțim mai înainte de bună voie cu gândul și nu cădem în robie. La fel greșelile făcute întru neștiință vin din cele întru cunoștință.(42)

9. Dumnezeu nu ne-a zidit spre mânie, ci spre fericire, ca să ne bucurăm de bunătățile Lui și să ne arătăm cu mulțumire și cu recunoștință față de Binefăcător. Dar negrija noastră în a cunoaște darurile Sale ne-a adus la trândăvie. Iar aceasta ne-a dat pe mâna uitării, de la care a împărățit peste noi neștiința.(43)

10. Iar din cunoștință sau cumințenie se naște înfrânarea și răbdarea. Fiindcă cel înțelept își stăpânește voia sa și rabdă pentru aceasta, socotindu-se pe sine nevrednic de cele dulci se arată nemulțumitor și recunoscător Binefăcătorului temându-se ca nu cumva, prin multe bunătăți pe care le-a dăruit Dumnezeu în veacul acesta să se păgubească în cel viitor.(pg.44)

11. Căci smerita cugetare este roada cunoștintei, iar cunoștința roada încercărilor.(45)

12. Celui ce se cunoaște pe sine i se dă cunoștința tuturor. și cel ce se supune lui Dumnezeu supune sieși tot cugetul trupesc, iar după aceasta i se vor supune lui toate, când va împărăți smerenia în mădularele sale.(45)

13. Fiindcă obișnuința învechindu-se capătă putere de fire. Căci fie că e obișnuință bună, fie că e rea, timpul o hrănește, cum materiile hrănesc focul.(47)

14. Acum însă, fiindcă nu vrem nici cei din ascultare, nici cei de la conducere, să părăsim voile noastre, nici unul nu mai sporește. Rămâne așadar să fugim de oameni și de lucrurile vieții și să umblăm în calea împărătească și să ne liniștim cu unul sau cu doi și să cugetăm ziua și noaptea la poruncile lui Hristos și la toată Scriptura.(48)

15. Întâlnirile nu lasă mintea să-și vadă nici greșelile sale, nici uneltirile dracilor ca să se păzească omul pe sine, nici binefacerile și tot felul de griji ale lui Dumnezeu, ca să dobândească din acestea cunoștință de Dumnezeu și smerenie. De aceea cel ce vrea să meargă pe un drum scurt la Hristos, adică prin nepătimire și cunoștință și să ajungă cu bucurie la desăvârșire să nu abată în alte părți, adică la dreapta și la stânga, ci în toată viețuirea lui să călătorească cu sârguință pe calea împărătească. Să se ferească de prisosiri și lipsuri, amândoua pricinuind plăcerea și să nu-și întunece mintea nici cu mulțimea mâncărurilor, nici cu întâlnirile, nici să și-o facă roabă prin împrăștieri. De asemenea să nu-și tulbure cugetarea cu postul prelungit și cu privegherea.(48-49)

 

ARĂTARE TREBUINCIOASĂ șI PREA FRUMOASĂ DESPRE

CELE șAPTE FAPTE TRUPEșTI

 

16)CEA DINTAI ESTE LINISTEA(ISIHIA)-,sau petrecerea neimprastiata, ferita de orice grija a vietii, ca astfel omul sa poata, prin departarea de oameni si

de imprastieri, sa fuga de zgomot si de cel ce umbla racnind ca un leu cautand pe cineva sa inghita prin intalnirile si prin grijile vietii, si sa aiba o singura grija, cum sa placa lui Dumnezeu, si sa-si faca sufletul neosandit in ceasul morti.(pg.50)

17)A DOUA ESTE POSTUL CU MASURA, sau a manca o data pe zi si nu se satura. Mancarea sa fie de un singur fel, din bucate modeste, care se gasesc fara

bataie de cap si pe care nu le pofteste sufletul, decat daca nu este altceva.(pag.50)

18)A TREIA ESTE PRIVEGHEREA CU MASURA; adica a avea jumatate noapte pentru somn, iar jumatate pentru psalmodie si rugaciune, pentru suspine si lacrimi. Aceasta pentru ca prin postul si privegherea cu masura trupul sa se faca supus sufletului, sanatos si gata spre tot lucrul bun, iar sufletul sa capete

barbatie si alinare, ca sa vada si sa faca cele cuvenite.(51)

19)A PATRA ESTE PSALMODIA SAU RUGACIUNEA TRUPEASCA, prin psalmi si ingenuncheri ca sa osteneasca trupul si sa smereasca sufletul, ca sa fuga vrasmasii nostri draci, si sa se apropie prietenii nostriii ingerii si sa cunoasca omul de unde primeste ajutor, ca nu cumva sa se mandreasca din nestiinta socotind ca lucrurile sunt ale sale si sa fie parasit de Dumnezeu ca sa-si cunoasca  neputinta sa.(51)

20)A CINCEA ESTE RUGACIUNEA DUHOVNICEASCA, facuta cu mintea care se fereste de orice gand, stand mintea in cele zise si cazand la Dumnezeu cu frangeri negraite, cere sa se faca numai voia Dumnezeiasca intru toate faptele si cugetarile sale neprimind nici un gand sau figura, sau culoare sau lumina, sau peste tot altceva si ca una ce priveste numai la Dumnezeu si vorbeste numai cu El a ajuns fara forma, fara culoare si fara figura, caci aceasta este rugaciuneacurata, ce se cade sa o aiba cel lucrator. Iar celui contemplativ i se cuvin altele mai mari decat acestea.(49)

21)A SASEA ESTE CITIREA CUVINTELOR SI VIETILOR PARINTILOR, nedandu-si auzul dogmelor straine sau altor invataturi, mai ales celor eretice. Aceasta pentru a invata din Dumnezeiestile Scripturi si din dreapta socoteala a Parintilor cum sa biruiasca patimile si sa dobandeasca virtutile; si ca sa se umple mintea lui de cuvintele Duhului Sfant si sa uite cuvintele si gandurile necuvincioase de mai inainte, pe care le-a auzit fiind in afara de chilie, si careprin multa convorbire a rugaciunii si citirii sa ajunga sa aiba cugetari bune. De fapt rugaciunea ajutata de citirea in liniste, si citirea de rugaciunea curata, cand cineva ia aminte la cele spuse si nu citeste sau canta in fuga. Altfel nu poate cuprinde cum trebuie intelesul lor, din pricina intunericului patimilor. Pe langa aceasta adese ori ratacim prin inchipuirea de sine. Mai ales patesc aceasta cei ce-si inchipuie ca au intelepciunea acestei lumi, nestiind ca avem nevoie de cunostinta prin faptuire, ca sa intelegem acestea. Si cel ce vrea sa invete cunostinta lui Dumnezeu nu trebuie sa se foloseasca numai de auzire, pentru ca altceva este auzirea si alceva fapta. Caci precum numai din auzire nu poate ajunge cineva mestesugar, ci castiga deprinderea mestesuguluilucrand si vazand si multe gresind si indreptandu-se de cei iscusiti prin rabdare si prin taierea voilor sale si dupa vreme indelungata, asa si cunostinta duhovniceasca nu se naste numai din cugetare ci se da de Dumnezeu dupa har celor smeriti la cuget. Ca cel ce citeste Scripturile pare sa le cunoasca in parte, nu e de mirare, mai ales daca e lucrator. Dar unul ca acesta nu are cunostinta lui Dumnezeu, ci trebuie sa asculte cuvintele celor ce au cunostinta. Deci cei ce au scris au avut adeseori cunostinta. de Dumnezeu, ca si prooroci dar el inca nu. Drept aceea si eu culegand deasemenea din Dumnezeiestile Scripturi, si neinvrednicindu-ma sa aud de la Duhul, am auzit de la cei ce au auzit de la Acela, cum aud unii despre o cetate sau om, de la cei ce le-au vazut pe acestea.(53)

22)A SAPTEA ESTE INTREBAREA CELOR EXPERIMENTATI, despre orice cuvant sau fapta ca nu cumva din necercare, sau din placerea de sine, inchipuindu-si ca stie cum trebuie, nestiind inca nimic, cum zice Apostolul.

   Pe urma dupa toate aceste fapte trupesti, monahul trebuie sa aiba rabdare in toate cele ce vin asupra lui; pe care vrea Dumnezeu sa le ingaduie spre invatarea, spre cercarea si spre cunoasterea slabiciunii sale. Sa nu se faca indraznet si sa nu-si piarda nadejdea, orice rau sau orice bine i s-ar intampla. E dator sa se fereasca de orice vis, de orice vorba si de lucru fara rost si sa cugete pururea la numele lui Dumnezeu, mai des decat rasufla, in toata vremea si locul si lucrulu, si sa cada la El din suflet, adunandu-si mintea din toate gandurile lumii si cautand sa faca voia lui Dumnezeu. Atunci incepe mintea sa-si vada greselile sale ca nisipul marii. Si acesta este inceputul luminarii sufletului si dovada sanatatii lui. Atunci sufletul ajunge zdrobit si inima umilita incat se socoteste pe sine mai prejos de toti cu adevarat. Atunci incepe sa inteleaga binefacerile lui Dumnezeu, cele din parte si cele din obste, cele aflatoare in Dumnezeiestile Scripturi, si greselile sale. De atunci pazeste poruncile intru cunostinta, de la cea dintai la cea din urma. Fiindca Domnul le-a pus ca pe o scara si nu poate cineva sa treaca peste una ca sa ajunga la alta, ci trebuie sa inainteze ca pe niste trepte, de la cea dintai la cea de a doua si de la ea la cea de a treia, pana ce-l vor face pe om Dumnezeu, prin harul Celui ce le-a daruit pe ele celor ce hotarasc sa le implineasca.(53-54)

23)Caci blandetea e materia smereniei, iar aceasta este usa nepatimirii. Si prin aceasta, cel ce-si cunoaste firea sa intra la dragostea desavarsita care nu cade.(58)

24)...Cel ce a gustat din dulceata poruncilor, stie ca poruncile il duc treptat la urmarea lui Hristos. Acela doreste mult dorirea celorlalte, icat pentru ele dispretuieste adeseori si moartea. Simtind putin enele din tainele lui Dumnezeu, ascunse in Dumnezeiestile Scripturi, inseteaza mult sa le cuprinda. Si cu cat capata mai multa cunostinta, arde mai mult ca unul ce bea flacara. Iar fiindca dumnezeirea nu poate fi cuprinsa de nimeni, ramane pururea insetat.(58)

25)Pe cat se ingrijeste cineva mai mult de evlavie sau de faptuire, pe atat se lumineaza mintea mai mult intru cunosinta.(59)

26)Iar milostiv este cel ce miluieste pe aproapele di cele ce le-a primit el de la Dumnezeu, fie bani, fie mancari, fie tarie, fie cuvant spre folos, fie rugaciune, fie putere de a mangaia pe cel ce are nevoie de ea.(59)

27)De asemenea el socoteste ca prin frate Dumnezeu insusi are trebuinta de el si se face indatoratul Lui; apoi ca fara ceea ce se cere de la el, saracul poate trai, dar ca fara sa-l miluiasca pe acela, dupa puterea sa , nu poate el sa traiasca si sa se mantuiasca.(59)

28)Ci neavand peste tot ceva cu ce sa miluiasca, sa aiba induiosare pentru toti, ca sa ajute pe cei ce au trebuinta din cele ce poate, desfacut de orice impatimire, fata de lucrurile vietii dar avand impatimire fata de oameni. Ba nici nu trebuie sa invete pentru slava desarta cel ce nu si-a aratat intai mila cu lucrul, zicand ca foloseste sufletele celor slabi, in vreme ce e cu mult mai slab decat pe cei care crede sa-i foloseasca. Fiindca tot lucrul isi cere vremea lui si o dreapta socoteala, ca sa nu se faca ceva ne la vreme, sau fara trebuinta. Caci celui slab ii este mai bine fuga de toate si neaverea e cu mult mai buna decat milostenia.(60)

29)”Fericiti cei curati cu inima”(Matei 5,8), acestia sunt cei ce au dobandit toata virtutea dupa sfintele cuvinte, au ajuns sa vada lucrurile dupa fire.(60)

30)Fericiti, zice, cei facatori de pace. Acestia sunt cei ce au facut pace in sufletul si trupul lor, supunand trupul duhului, ca sa nu mai pofteasca trupul impotriva duhului, ci sa-l calauzeasca precum voieste, daruindu-i cunostinta dumnezeiasca, prin aceasta, unul ca acela poate sa rabde prigonirea, batjocorirea si cuvantul rau, pentru dreptate si se bucura ca, plata lui multa este in ceruri(Matei 5,10).

   Caci toate fericirile fac Dumnezeu dupa har pe omul care a ajuns bland, doritor a toata dreptatea, milostiv, nepatimitor, facator de pace, rabdand toata durerea cu bucurie pentru dragostea lui Dumnezeu si a aproapelui.(60)

31)Caci daca se va opri cineva de la toate si se va ingriji numai de faptele trupesti si sufletesti, numite de Parinti, evlavie,iar pe de alta parte nu va crede in nici un vis si in nici un gand propriu, care nu are marturie din Scriptura, si va fugi de toata intalnirea desarta, ca sa nu auda si sa nu citeasca nimic fara rost, si mai ales ceva despre erezii, se vor inmultii in el lacrimile intelegerii si ale bucuriei, incat sa poata bea din multimea lor, si va ajunge la cealalta rugaciune, cea curata, care se cuvine vazatorului (contemplativului).(62-63)

32)Caci dupa ce mintea a venit la vederile duhovnicesti, e datoare sa citeasca in toate Dumnezeiestile Scripturi, ca una ce nu se teme de cuvintele greu de inteles ale Scripturii, ca cei faptuitori inca si cei slabi din pricina nepriceperii.(63)

33)De la frica omul trece la evlavie, de la aceasta vine taria, prin care e sfatul si dreapta socoteala. De la aceasta vine taria, prin ea intelegerea, si de aceasta vine omul la intelepciune.(63)

34)Iar felurile intelepciunii sunt patru: chibzuinta sau cuostinta lucrurilor ce trebuie sau nu trebuie facute si privegherea mintii; neprihanirea, care sta in pastrarea sanatoasa a cugetului, ca sa se poata infrana de la orice lucru, cuvant si gand ce nu place lui Dumnezeu, barbatia, sau taria si staruinta (rezistenta) in ostenelile incercarilor celor dupa Dumnezeu; dreptatea, adica impartirea care da tuturor la fel.(64)

35)Caci cine zice ca stie cum trebuie numai din auz minte. Findca mintea omului nu poate sa urce vreodata la cer fara vreun povatuitor; iar neurcandu-se si nevazand nu poate spune ceea ce n-a vazut.(64)
36)Caci a te inchipuii ceva  nu te lasa sa ajungi ceea ce te inchipui, zice Sfantul Maxim.(64)

37)Cand cineva intru cunostinta cunoaste ca nu cunoaste. Si este o nestiinta mai jos de orice nestiinta, cand cineva nu cunoaste ca nu cunoaste. Deci este si o cunostinta cu nume mincinos, cand socoteste cineva ca stie, nestiind nimic, cum zice Apostolul.(65)

38)Caci din nesimtire multa ne socotim noi cei multi ca suntem ceva, nefiind nimic.(66)

39)Cei trei uriasi ai diavolului: trandavia, uitarea si nestiinta.(39)
40)Caci cel ce uraste mustrarea arata vadit mandrie, zice Scararul, iar cel ce alearga spre se dezleaga de legatura.(66)

41)Zice Damaschinul, ca virtutile trupesti sunt mai degraba unelte ale virtutilor.(67)

42)Deasemenea fara linistire si fara taierea voilor propri nu poate cineva sa invete vreun mestesug dupa stiinta si amanuntimea.(67)

43)* Dar fericiti sunt cei ce se linistesc in intregime, fie ascultand de vreun faptuitor isihast, fie linistindu-se si iesind din toate grijile, intru ascultarea de voia dumnezeiasca, cu osardie si cu sfatul celor incercati, in orice indeletnicire cu cuvintele si cu intelesurile.(67)

44)Sa nu ne ingrijim despre cum vor trai saracii si cum se vor imbogatii iubitorii de lume, nici sa ne facem griji nebunesti despre lucrurile vietii, cum zice dumnezeiescul Hrisostom.(68)

45)Pentru ca grija de viata nu lasa pe cineva sa se ingrijeasca de sufletul sau si sa-l cunoasca  cum se afla, ca cel ce  se linisteste si ia aminte la sine.(68)

46)Fara atentie si fara privegherea mintii, e cu neputinta sa ne mantuim si sa ne izbavim de diavol, care umbla racnind ca un leu pe cine sa inghita; cum zice Damaschin.(68)

47)Urechea celui ce se linisteste aude lucruri neobisnuite (Isaia). Si iarasi:”Linistiti-va si cunoasteti”.(71)

48)Iar vederile duhovnicesti, precum socotesc, sunt opt:

-Cea dintai este cunostinta necazurilor si a ispitelor vietii acesteia, cum zice Sfantul Dorotei, si ea se intristeaza de toata paguba, pe care a patimit-o firea omeneasca de la pacat.

-A doua este cunoasterea greselilor noastre si a binefacerilor lui Dumnezeu, cum zice Scararul, Isaac si multi altii dintre Parinti.

-A treia este cunostinta lucrurilor infricosate  dinainte de moarte, cum se scrie in dumnezeiestile Scripturi.

-A patra, intelegerea petrecerii Domnului nostru Iisus Hristos in lumea aceasta si a lucrurilor si cuvintelor ucenicilor Lui, ale celorlalti sfinti Mucenici si ale cuviosilor Parinti.

-A cincea este cunostinta firii si a prefacerilor lucrurilor, precum zic Sfintii Parinti Grigorie si Damaschin.

-A sasea este contemplarea celor ce sunt, adica cunostinta si intelegerea fapturilor sensibile ale lui Dumnezeu.

-A saptea este intelegerea fapturilor inteligibile ale lui Dumnezeu.

-A opta este cunostinta despre Dumnezeu, asa-numita teologie.

   Acestea sunt deci cele opt vederi. Cele dintai trei se cuvin celui ce este inca faptuitor, ca prin multe si amare lacrimi, sa-si poata curatii sufletul sau de toate patimile si sa primeasca apoi prin har pe celelalte. Iar celelalte cinci se cuvin contemplativului (vazator) sau cunoscator, pentru ca pazeste bine si implineste neincetat faptele trupesti si morale, sau sufletesti, prin care se invredniceste de simtirea vadita si intelegatoare a acestora.(73)

49)Caci cel ce nu doreste nimic se izbaveste prin piorunca de toate relele din vecul de acum si din cel viitor.(94)

50)Tot necazul care se sufera cu rabdare e bun si folositor, iar cel care nu e suferit astfel este semn al lepadarii de la Dumnezeu si e fara folos. Si daca nu se vindeca cineva de aceasta prin smerita cugetare, nu are alt leac. Fiindca cel cu cuget smerit se ocareste si se invinovateste pe sine cand ii vin necazuri, si nu pe altcineva.(112)

51)Si ajunge vederea unui singur inger spre toata infricosarea. Caci ce a patimit Daniil cel intocmai ca un inger, vazand pe inger?(113)

52)Ingerii, zice, lumineaza pe oameni, iar ei primesc luminarea de la arhangheli si aceeia de la incepatori, si asa fiecare ceata primeste luminarea si cunostinta de la alta.(113)

53)Tot cuvantul Scripturii este fara de prihana.(116)

54)Caci intelesurile ce vin de la sine, fara cercetare, in mintea celor ce se linistesc dupa Dumnezeu, sunt vrednice de primit, zice Sfantul Isaac.(116-117)

55)Fiindca nu este pe pamant un mai mare nebun ca acela care sileste intelesul Scripturii, sau il defaima, pentru asi intemeia cunostinta, mai bine zis necunostinta

sa.(117)

56)Caci asa se cuvine sa fie purtarea celor sarguinciosi, sa aiba minte cand la contemplarea celor sensibile, cand la cunoasterea celor inteligibile si la ceea ce e fara chip; si iarasi; cand la vreun inteles al Scripturii, cand la rugaciunea curata. Iar trupul, cand la citire, cand la rugaciunea curata, cand la lacrimi pentru sine insusi sau pentru altcineva din compatimirea cea dupa Dumnezeu, cand la lucru spre ajutorul vreunuia care e neputincios sufleteste sau trupeste.(118)

57)Dupa multa osteneala, cel fara patima ajunge fara grija, ca unul ce a biruit patimile.(119)

58)E drepr ca si celui patimas i se pare ca se simte bine dar din orbire. Numai cel ce se nevoieste are osteneala si razboiul din vointa de a birui patimile si de a nu putea. Pentru ca unul ca acesta este lasat uneori biruit de cei ce-l vatama, ca sa uite obisnuinta lui dintai. Ca de nu fuge mai intai de imprastiere si nu-si castiga tacerea desavarsita, nu poate ajunge sa aiba ceva fara patima, sau sa graiasca pururea cele bune, Simplu graind, la tot lucru se cuvine fuga desavarsita de imprastiere, ca sa nu fie tras cineva de obisnuinta de mai inainte. Dar nimeni sa nu-si inchipuie din nestiinta, auzind despre smerita cugetare, nepatimire si cele asemenea, ca le are pe acestea, ci e dator sa caute semnul fieacarui lucru si sa-l afle in sine.(119)

59)Iar semnele smeritei cugetari sunt: Avand cineva toata virtutea trupeasca si sufleteasca, sa se socoteasca pe sine si mai dator lui Dumnezeu, ca unul ce a luat multe prin har, nevrednic fiind.(119)

60)Iar semnul nepatimirii poate, acesta este: a ramane in toate netulburat si fara teama, ca unul ce a primit sa poata toate prin harul lui Dumnezeu, dupa Apostol.(120)

61)Cele ce se fac fara silire nu sunt fapte, cum zice Sfantul Isaac, ci mai degraba daruri. Iar daca dupa prima osteneala a si venit odihna, ea este plata infrangerii, si nu trebuie sa te lauzi cu ea. Caci nu cei ce iau plata sunt laudati, cei ce se silesc in lucrare si nu iau nimic.(120)

62)Nimeni nu poate sa ne faca rau, daca nu vrem noi.(121)

63)Dar chiar daca  se vede pe sine stand degeaba si pierdut, sa nu se inspaimante, caci va veni la zdrobirea sufletului si la lacrimi indurerate, de nu va iesi din chilie. Si iarasi de va avea multa ravna la toata lucrarea duhovniceasca si lacrimi, sa nu socoteasca aceasta bucurie, ci inselaciune si pregatire de razboi (122)

64)Deaceea vrasmasul incearca orice mestesug ca sa desfaca pe om de isihie(liniste) si sa-l faca sa cada in ispita si sa se afle in oarece fel necredincios.(123)

65)Caci infranarea totala si neinfranarea sunt cele care aduc neputintele. Iar infranarea si schimbarea mancarurilor de fiecare data se fac pricinuitoare ale sanatatii, ca sa se pastreze fara placeri si fara boala si sa fie impreuna lucrator spre dobandirea virtutilor.(128)

66)Caci cel ce a primit darul luarii aminte la dumnezeiestile Scrip[turi, cum zic Parinti, afla tot binele ascuns in toate Scripturile.(128)

67)Fiindca cunostinta dumnezeiasca este un dar, iar stiinta cuvantului, este o invatatura omeneasca ca celelalte invataturi ale lumii acesteia, si nu ajuta la mantuirea sufletului. Aceasta se vede la elini.(128)

68)Iar citirea se face spre a aminti celor ce stiu cele spuse din cercare si spre a invata pe cei necercati. Marele Vasile zice ca atunci cand Dumnezeu afla o inima curata de toate lucrurile si invataturile lumesti, Isi scrie in ea dogmele Sale ca pe o tablita nescrisa. Iar aceasta o spun, ca sa nu citeasca cineva cele ce nu slujesc la a bineplacea lui Dumnezeu.(128)

69)Daca este inca faptuitor, sa citeasca vietile si cuvintele Parintilor, iar daca harul l-a ridicat la cunostinta Dumnezeiasca, sa citeasca toate scriptiurile dumnezeiesti.(128-129)

70)Ratacirea gandului sete inceputul pacatiuirii, cum zice Sfantul Isaac. Iar cel ce vrea sa fuga de acesta cu desavarsire se cade sa petreaca mult timp in chilie. Si daca e supus tradaviei sa lucreze putin, ca si cel nepatimitor si cunoscator, spre folosul altora si spre ajutorul celor neputinciosi.(129)

71)Nici un lucru care se face dupa Dumnezeu, cu smerenie, nu este rau.(130)

72)Tot ce este afara de trebuinta neaparata, adica tot ce nu ajuta la mantuirea sufletului, su la viata trupului, i se face piedica celui ce vrea sa se mantuiasca.(130)

73)Daca este cineva smerit cu cugetul, trebuie sa aiba toata virtutea si sa creada ca este mai prejos decat toata faptura, ca unul ce datoreaza mai mult. Iar de nu are simtirea aceasta, insasi aceasta este dovada ca e mai rau decat toata faptura, chiar daca s-ar parea ca are petrecerea intocmai cu ingerii.(143)

74)Nu trebuie sa deznadajduim, daca nu suntem cu se cuvine sa fim.(134)

75)Caci cel ce pacatuieste fara puterea de a se pocai, dar nu deznadajduieste, neaparat se va socoti pe sine mai prejos decat toata zidirea si nu va indrazni sa osandeasca sau sa ocarasca pe vreun om, ci mai degraba se minuneaza de iubirea de oameni a lui Dumnezeu si e plin de recunostinta fata de Facatorul de bine si poate si alte bunatati.(135)

76)Precum cel patimas si inca nepartas de lumina cunostintei se afla in mare primejdie daca are stapanire peste vreunii, zice Damaschin, asa si cel ce a luat nepatimire de la Dumnezeu si cunostinta duhovniceasca, daca nu foloseste si alte suflete. Caci nimic altceva nu foloseste celui neputicios, ca alergarea in liniste, nici celui patimas si fara cunostinta, ca supunerea in ea. Deasemenea nimic nu e mai bine ca a-si cunoaste cineva nestiinta si neputinta proprie, si nimc nu e mai rau ca a nu le cunoaste pe acestea. La fel nu e alta patima mai urata ca ingamfarea, nici mai vrednica de ras, ca iubirea de argint, care e radacina tuturor relelor.(136)

77)Iar obisnuinta dainuind, primeste putere de fire, zice Marele Vasile.(136)

78)Deci cel ce s-a silit putin a biruit pe vrasmasi, iar cel ce s-a lenevit putin  s-a intunecat si s-a pierdut.(137)

79)Nimic nu obisnuieste, zice Marele Vasile, sa intunece cugetarea asa de mult, ca rautatea, nici sa lumineze mintea, ca citirea in liniste, nici sa aduca o durere mai naprasnica sufletului, ca gandul mortii, nici sa pricinuiasca  sporirea nevazuta, ca ocararea de sine si taierea voilor proprii; sau pirderea nevazuta, ca parerea de sine si placerea de sine. Nimic nu pricinuieste departarea de Dumnezeu si pedepsirea omului credincios, cum o face cartirea, nici nu duce asa usor la pacatuire ca zapaceala si vorba multa. Nu este lucru care sa duca asa de repede la dobandirea virtutii, ca singuratatea si adunarea mintii, nici la recunostinta si multumire, ca cugetarea la darurile lui Dumnezeu si la rautatiler noastre. Nimic nu sporeste facerile de bine, ca vestirea lor cu lauda; si nimic nu obisnuieste sa aduca mantuire si intelepciunea Duhului cum e calea imparateasca, ce se tine departe in toate, atat de ceea ce  eprea mult, cat de ceea ce e prea putin. Si nu este alta virtute ca sa cuprinda voia Dumnezeiasca, ca smerita cugetare si parasirea ocarui gand si orcarei vointi proprii. Nu este ceva care sa ajute la tot lucru bun ca rugaciunea curata, nici piedica la dobandirea virtutilor, ca imprastierea si ratacirea cugetarii, chiar daca e de scurta vreme. Caci cu atat are cineva mai multa curatie, cu atat isi apare ca pacatunind mai mult, prin aceea ca vede; si cu cat pacatuieste mai mult, cu atat se intuneca mai mult, chiar daca isi apare avand curatie. Si iarasi cu cat are cunostinta mai multa, cu atat isi apare mai lipsit de cunostinta; si cu cat isi cunoaste mai putin nestiinta sa, si cunostinta cea duhovniceasca cea din parte, cu atat i se pare ca e mai cunoscator. Si cu cat rabda cel ce se nevoieste mai mult necazurile, cu atat va birui mai sigur pe vrasmas; si cu cat se nevoieste cineva sa faca mai mult bine intr-o zi cu atat se face mai indatorat pentru toate zilele vietii sale, zice Sfantul Maxim.(137-138)

80)Cel ce cere un lucru de la aproapele e dator, cu mai multa dreptate, sa-l ceara de la sine. Caci precum sunt daori pacatosii sa tremure de Dumnezeu fiindca l-au maniat, tot asa sunt datori cei ce au fost acoperiti de harul Lui in neputinta lor gata de deznadajduire, sa tremure cu mult mai vartos ca unii cei datoreaza multe. Si precum mare prapastie este necunoasterea Sfintelor Scripturi, cum zice Sfantul Epifanie, la fel si mai rau este neascultarea intru cunostinta.(138)
81)Nu fi iubitor de tine, zice, Sfantul Maxim si vei fi iubitor de Dumnezeu, nu-ti fi placut tie, si vei fi iubitor de frate.(139)

82)Rug:” Fie ca vreau, fie ca nu vreau, mantuieste-ma”(141)

83)Findca daca nu afla mintea altceva mai de pret decat lucrurile sensibile, nu-si intoarce pofta spre aceea, ca sa paraseasca cele cu care s-a obisnuit vreme indelungata. Deci precum cei iubitori de oameni si nepatimasi nu se vatama mult de lucrurile lumii, pentru ca le chivernisesc bine, asa si cei ce au daruri mari, pentru ca pun in seama lui Dumnezeu ispravile lor.(143-144)

84)Tuturor le este de folos linistea si fuga de unele lucruri si anumiti oameni. Dar mai ales celor patimasi si slabi.(144)

85)Daca nu se face cineva nepatimas, nu-i trimite Sfantul Dumnezeu Duhul Sau Cel Preasfant, ca nu cumva sa se afle inca atras din obisnuinta spre patimi si sa se faca vinovat in fata Duhului Sfant, celui salasluit in el si mai mare osanda sa aiba.(145)

86)*De aceea, nici un lucru indoielnic nu trebuie sa-l faca cineva, s-au sa-l hotarasca ca buna, afara de cazul ca nu poate sa traiasca sau se mantuiasca fara el. Sa intrebe pe cei incercati, sau sa-si castige asigurarea din credinta cea tare si din rugaciune, inainte de a fi ajuns la desavarsita nepatimire, care face mintea nebiruita si nemiscata in tot lucrul bun.(145-146)

87)Parintii, zice cartea batranilor (Patericul), au pazit poruncile, cei dupa ei le-au scris, iar noi am pus cele scrise in dulapuri(bibleoteci). Chiar daca vrem sa le mai si citim , nu staruim sa intelegem cele scrise si sa le facem, ci le citim in fuga, saunsocotind ca facem ceva mare, ne inaltam, nestiind ca mai mult ne osandim daca nu le implinim cum zice Sf. Ioan Gura de Aur: ” Cel ce a cunoscut, zice, Domnul, voia Domnului sau”(  ), si celelalte. Asadar buna e citirea si cunostinta, dar cand nu iscodeste cineva viata invatatorului, cum zice Teologul: “Nu cauta vrednicia de crezare a celui ce te invata, sai iti vesteste, si cum zice Domnul:” Cate va vor zice voua preotii” si celelalte. Caci nici o vatamare nu-i vine vreunuia care intreaba, din faptele celui ce-l invata pre el, dar iarasi nici un folos, daca nu lucreaza insusi. Pentru ca fiecare va da socoteala pentru sine, invatatorul pentru cuvantul sau, iar auzitorul pentru ascultarea lui cu lucrul.(146)

88)Așadar bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu dacă trăim după fire, ne sunt pricinuitoare a tot binele, iar dacă le folosim rău, ne pricinuiește munca cea veșnică . (147)

89) Dar mai bună decât toate cele spuse, este răbdarea necazurilor . Cel ce s-a învrednicit de acest mare dar este dator sa multumeasca lui Dumnezeu, fiindca la impartasit de o binefacere mai mare.(149)

90) Toate cele ce sunt le-a făcut Domnul spre folosul nostru .(151)

91) Nouă celor ce iubim binele inca de frica muncilor și a încercărilor, nu ne este deloc de folos linbertatea, ci paza și fuga de lucruri, ca si prin departarea celor ce vatama neputinta noastra, sa putem lupta cu gandurile.(158)

92)Caci Natanail se talcuieste “ravna de Dumnezeu”.(159)

93)Cci este obiceiul dumnezeie[tii Scripturi zice Marele Vasile, s\ numeasc\ pe om mai mult dup\ virtutea lui dec`t dup\ na[tere (159)

94) Imprăștierea este pricina întunecării minții (161)

95) Fiindcă cel ce caută cu lucrul, acela vede paguba și câștigul în lucrul cu care se îndeletnicește, zice Sf. Isaac, ci acela poate da sfat altora, ca unul ce l-a pățit, adeseori și l-a învățat de cercarea. Pentru că sunt , zice, lucruri bune la arătare, dar ascund o pagubă destul de însemnată; și sunt altele rele la arătare, dar cuprind în ele cel mai mare câștig.

De aceea, zice , nu este tot omul vrednic de încredere, ca să dea sfat  celor ce caută, ci numai acela care a luat de la Dumnezeu darul deosebirii și a dobândit din stăruirea în nevoință o minte străvăzătoare, cum zice Sf. Maxim. Iar aceasta trebuie să fie cu multă smerenie și să nu dea sfaturi tutror, ci numai celor ce le cer de bunăvoie, și-l întreabă nesilit, și învață după rânduială, să facă așa c prin smerenie și prin întrebarea de bunăvoie  a celui ce întreabă, să se întipărească cuvântul în sufletul celui ce-l aude, și să se încălzească din credință, văzând pe sfătuitor bun asemenea sfătuitorului aceluia minunat, pe care l-a numit Isaia Prorocul “Dumnezeu tare, biruitor …”(162)

96)Căci cel ce vrea să îndrume sau să dea sfat cuiva, sau să-i aducă aminte de ceva, cum zice Scărarul, e dator mai înâi să se curățească de patimi, ca să cunoască în chip nemincinos scopul lui Dumnezeu și starea celui ce cere de la el cuvânt. Fiindcă nu tutror li se potrivește același leac, chiar dacă neputinmța este poate aceeași. Pe urmă să se încredionțeze de la cel ce cere sfat, dacă face aceasta din faptul că e supus cu trup și suflet, sau se roagă de la sine cu căldura credinței și caută sfat, fără să-l aducă dascălul la aceasta, sau, dimpotrivă, îl silește vreo altă trebuință spre a se preface că e datornic să audă sfat. (164-165).

97)Din vorba multă însă, cum zice Solomon, nu lipsește păcatul. “Fără întrebare de la frați  nu trebuioe să grăiască cineva, de dragul folosului, ca binele să se facă din hotărâre liberă. Căci apostolii ne cer să fim nu ca unii ce stăpânesc peste turmă, ci ca unii ce ne facem chip turmei. (165).

98) Căci noi ne pomenim dând drumul Cuvântului, prin aceea că ne închipuim că avem o cunoștință mai presus de alții . Si, de fapt, cu cât suntem mai vinovați, cu atât avem mai multă slobozenie . Pe când Sfinții, cu cât sunt mai aproape de Dumnezeu, cu atât se țin pe ei mai păcătoși zice Sfântul Dorotei. Căci fiind copleșiți de cunoștința despre Dumnezeu, ca unii ce s-au împărtășit de ea, simt că nu mai știu ce să mai spună (166).

99) …ajunge nebunia, fără alt păcat pentru pierderea sufletului. Căci cel ce are păcate mici este lăsat să cadă în mai mari , spune Sfântul Isaac , și cel ce a luat de la Dumenzeu dar, și se arată cu nemulțumire, își pregătește pierderea acestui dar, fiindcă s-a făcut nevrednic pe sine darul lui Dumnezeu, cum zice Marele Vasile . Căci mulțumirea se roagă. (167).

100) … unele lucruri aflătoare în dumnezeieștile Scripturi sunt limpezi și ușor de înțeles, iar altele nelămurite și greu de cuprins, ca prin cele dintâi să ne atragă pe cei mai trândavi la credință și la căutarea și a celorlalte, ca să nu cădem dintr-o prea mare înțelegere în deznădejde și necredință, iar prin celelalte, ca să nu ne atragem  o și mai mare osândă, disprețuind cuvântul înțeles, ci ca cei ce vor, ostenindu-se de bunăvoiesă caute cu lucrul cele ascunse și să aibă laudă din aceasta, cum zice Gură de Aur. (167)

101) Si simplu, toată Scriptura și tot cuvântul lui Dumnezeu, sau al unui Sfânt sau al făpturilor sensibile sau inteligibile are un scop ascuns în sine .

Ba chiar orice cuvânt omenesc . Si nimeni nu cunoaște înțelesul unui cuvânt decât numai prin descoperire (170).

102) Aceasta este o socotință mincinoasă care socotește că știe cele ce niciodată nu le-a știut …(171).

103) …ne putem mântui pretutindeni dacă părăsim voile noastre …(174)

104) … liniștea este mai mare decât toate și fără de aceasta nu ne putem curăți și cunoaște neputința noastră și uneltirile dracilor , dar nici puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu  nu o putem cunoaște din cele cântate și citite (174)

105… nu trebuie să fie folosit un lucru, sau un cuvânt sau o faptă, sau un gând , în afara de trebuința neapărată pentru mântuirea sufletului și pentru viața trupului; și că fără de dreaptă socoteală, nici cele ce par bune nu sunt primite de Dumnezeu , precum nici lucrarea cea bună nu poate folosi pe cineva , dacă nu se face cu scop bun. (175).

106) …suntem datori să cercetăm Scripturile după porunca Domnului, ca să aflăm în ele viață veșnică; și să luăm aminte la înțelesul psalmilor  și al troparelor . De asemenea, să cunoaștem întru cunoștință multă că nu cunoaștem. Căci zice Marele Vasile, dacă n-a gustat cineva din cunoștință, nu știe de câte este lipsit. (175).

107) … e dator mai întâi ca cineva  să dobândească nepătimirea, prin fuga de lucruri și de oameni nefolositori  și numai după aceea, când o cere vremea, să povățuiască pe alții și să chivernisească lucruri fără de osândă și fără vătămare , în urma deprinderii întru nepătimire , o dată ce ajuns la desăvârșita lipsă de patimi, dar numai dacă a primit de la Dumnezeu chemare , zice Damaschin, ca Moise, Samuil și ceilalți proroci și Sfinți Apostoli, spre mântuirea celor mulți. Chiar și atunci să nu primească ușor, ca Moise, Avacum, Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu și alții și cum a zis Sfântul Pr?? Despre Sfântul Ioan , că nu voia să părăsească liniștea lui scumpă, măcar că avea datoria ca Apostol să propovăduiască, nu să viețuiască în liniște. (176-177).

108) Căci părerea de sine și neștiința fac orbi pe cei ce nu vor să vadă nicidecum neputința și neștiința lor. (178).

109) Postul smerește trupul, privegherea luminează mintea, liniștirea aduce plânsul, plânsul botează pe om și spală sufletul  și-l face fără de păcat. (178).

110) … fără plâns nu se face curățirea, iar plâns în împrăștiere neîncetată nu este ; și fără curățirea sufletului nu se naște încredințarea neclintită, despărțirea sufletului de trup este primejdioasă . Căci ceea ce nu e vădit, zice Scărarul, poate nu e nici crezut . (178).

111) … după rânduiala pavecerniței trebuie să zicem Crezul, Tatăl nostru, și Doamne miluiește, de multe ori. Si șezând apoi către răsărit, ca cei ce plâng  un mort, să ne clătinăm capul cu durere din suflet și cu suspin din inimă și să zicem cuvintele cunoștinței ce se întâmplă să o avem , începând de la cea dintâi până ce ajungem la rugăciune. (180).

112 Marele Vasile osândind împotrivirea în cuvânt, zice către egumen să-i dea celui ce se împotrivește în cuvânt multe metanii, până la o mie . Iar schimbând numărul, a zis: sau o mie sau una . Aceasta înseamnă : cel ce grăiește împotrivă e dator să facă  o mie de metanii înaintea lui Dumnezeu , sau una către stareț, zicând : Iartă-mă, Părinte.

113) Fiindcă dacă ar socoti că face pocăință, dar încearcă să se împotrivească în cuvânt celui ce-l judecă pe el întemeiat sau neîntemeiat , nu este vrednic de iertarea cea după har. (184)

114) Binele nu este bine , dacă nu are ca scop voia dumnezeiască(192)

Căci precum în cer sunt nouă cete așa și în Biserică , și anume : patriarhii, mitropoliții, episcopii, preoții, diaconii, ipodiaconii citeții, cântăreții și monahii (193)

116) Despre Sfânta Cruce :

“Căci cele două degete și o singură mână arată pe Domnul nostru Iisus Hristos cel răstignit, cunoscut în două firi , și-ntr-un singur ipostas . Iar dreapta amintește de puterea Lui nemărginită și de șederea cea de-a dreapta Tatălui. Coborând ea de sus , ne arată pogorârea din ceruri până la noi . Iar trecând de la dreapta la stânga izgonește pe vrăjmași șși arată că prin puterea Sa nebiruită a biruit Domnul pe diavol care stă la stânga, lipsit de tărie și întunecat. (193)

 

Cartea a doua

 

Douăzeci și patru de cuvinte scurte (sinoptice) și pline de toată cunoștința duhovnicească.

Cuvântul I (a)

1)       și începutul tutror virtuților este înțelepciunea duhovnicească , chiar dacă e și sfârșitul . Fiindcă dacă nu se apropie aceasta de minte, nu poate omul lucra vreun bine, pentru că nu a auzit niciodată despre aceasta. (195)

2)       Cuvântul II (b)

Credința, cea care a spus Apostolul că este temelia faptelor celor după Dumnezeu, am primit-o la dumnezeiescul Botez prin harul lui Hristos și nu din fapte . (197).

3)       Dar cetele ființelor cerești fără de trup și oamenii buni nu sufere să vatăme pe careva din cei împreună robi , chiar dacă ar fi foarte rău acesta, ci mai vârtos au milă de el și se roagă lui Dumnezeu pentru el , cum zice marele Atanasie. (!99).

4)       Iar ispitele oamenilor drepți și sfinți se întâmplă după bunăvoința lui Dumnezeu spre desăvârșirea sufletelor, și spre rușinarea vrăjmașilor  lor, demonii. (200)

Cuvântul III (g)

5)       Lăcomia pântecelui estge cea dintâi dintre cele opt căpetenii ale răutății . Iar dumnezeiasca frică și prima poruncă le surpă pe toate. (201).

6)       Iar desăvârșindu-se frica, se desăvârșește și omul prin plâns și nu mai vrea să păcătuiască â, ci temându-se de întoarcerea patimilor, petrece nerănit în frica cea curată. (203)

7)Iar semnul fricii dintâi stă în a urî păcatul și a ne mânia pe păcat, ca niște răniți de fiară. Iar al celei desăvârșite în a iubi virtutea și a ne teme de abatere, fiindcă nimeni nu este neschimbăcios. (204).

8) De aceea la tot lucrul în viașa aceasta suntem datori să ne temem de cădere. (204).

 

Cuvântul IV (d)

9) Temerea e din credință  și din temere buna-cinstire, potrivit cu Prorocul, care după ce a înfățișat sus înțelepciunea coborându-se mai jos zice : “Duhul cunoștinței și al bunei-cinstiri, duhul temerii de Dumnezeu”. Iar Domnul începând de la temere a călăuzit la plâns pe cel ce are temere (205).

10) Deci toată grija omului să fie pentru păzirea simțurilor ,ca să nu stea sau să nu facă ceva ce nu i se pare ca este după Dumnezeu (208)

11) Să nu primească nici o cutezanță a gândului până ce va veni Domnul, căruia să-i fie slava în veci. Amin.

Cuvântul 5 (e)

12) Chiar dacă i se pare cuiva că se împărtășește de toate virtuțile , dacă nu va răbda până la sfârșit  și nu se va izbăvi de cursele diavolului , nu este vrednic să Ajungă în Împărăția cerurilor. (208)

13) Zice Marele Vasile : Să porți război deodată cu toate patimile, că poate slăbind te vei întoarce la cele dinapoi și nu te vei afla pregătit pentru Împărăția cerurilor . Ci luptă-te cu fiecare din patimi pe rând începând de la răbdarea celor ce vin asupră-ți(210).

Cuvântul 6 (z)

14) Nădejdea fără grijă este viață și bogăție ascunsă pentru simțire , dar mărturisită de înțelepciune si de firea lucrurilor. (212).

15) Nimic nu întunecă așa ca răutatea . Dumnezeu se arată  simplității și smereniei și nu ostenelilor. și se arată nu cum socot unii, din neexperiență ci prin contemplarea lucrurilor și a făpturilor și a tainelor descoperite în dumnezeieștile Scripturi. (215).

 

Cuvântul 7 (i)

16) Neîmpătimirea vine din nădejde, fiindcă cel ce nădăjduiește că va dobândi în altă parte o bogăție veșnică ușor disprețuiește pe cea din mână , chiar dacă cea vremelnică îi aduce toată odihna (216).

17) Pentru că ceea ce ajută  și împiedică pe om să se mântuiască este voia sa și nimic altceva (217)

18) Obișnuința face pe om de la sine, pe încetul, fie bun , fie rău. Căci dacă n-ar fi așa , nici un tâlhar nu s-ar fi mântuit. (217)

19) Dar ce face mai mult monahul, dacă nu păstrează fecioria și nu trăiește în sărăcie. ? (218)

Cuvântul 8

20) Neîmpătimitul ia pururea aminte la Dumnezeu prin vedere (220)

21) Nu este cu putință celor ce mai au încă vreo legătură cu ceva din cele sensibile, să biruiască patimile,(220).

22) Căci mai biune este să fie împrăștiat în chip rău și să nu se afle ocupat nici cu lucrurile și cugetările dumnezeiești, decât să lucreze dar pe cele rele .(221)

23) Odihna oricât ar fi de mică este o voie trupească. (221 –222)

24) Păcatul este la îndemâna chiar și a celor foarte drepți , iar pocăința nu e tuturor la îndemână , pentru faptul că moartea este aproape și înainte de ea desnădejdea. Bine este deci să nu cădem , sau să cădem și să ne ridicăm. Iar dacă s-a întâmplat să să cădem, bine este să nu desnădăjduim și să nu ne întristăm de iuburea de oameni a Stăpânului. Căci dacă vrea, poate face milă cu neputința noastră, numai să nu ne depărtăm de El sau să ne îngrijorăm și să ne descurajăm, dacă, silindu-ne, nu isbândim să împlinim poruncile . Ci să ne gândim că o mie de ani înaintea Domnului sunt ca o zi iar o zi ca o mie de ani. (222-223).

25) Pentru tot lucrul bun trebuie să întrebe omul, ca Sfântul Antonie sau pe oricine se nimerește, ci pe cei ce au darul deosebiri, ca nu cumva cei ce întrebațifiind necercați să cadă amândoi în groapă, după pilda Evangheliei (223 224)

26) Din plâns, așadar, și din răbdare se nasc nădejdea și nepătimirea mortificarea lumii. (224)

 

Cuvântul 9

 

27) Dacă mintea se simte pe sine, nu mai este numai în Dumnezeu, ci în sine însăși, și cel ce zice că este numai cu Dumnezeu, trebuie să fie fără chip, fără culoare, fără formăși neîmprăștiat . De aceea monahul e dator să ia aminte și fără întrebarea celor cercați să nu …nici un gând bun sau rău, pentru că nu le cunoaștem nici pe unele (226)

28) Diavolul ia înfățișarea de înger al luminii … Fiindcă gândurile semănate de el se arată celor necercați ca gânduri ale dreptății  (228).

 

Cuvântul 10

 

 

29) Cu adevărat cel smerit la cuget nu încetează niciodată de a se ocărî pe sine chiar dacă toată lumea s-ar război cu el și l-ar necinsti. (229-230)

30) Smerenia este roada cunoștinței, iar cunoștința roada ispitelor (230)

31 Cel ce a greșit din cunoștință știe din parte că nu cunoaște și cunoștința i se face pricină de smerenie (231)

32) Cel ce s-a cunoscut pe sine că este făptură schimbaciosăniciodată nu se înalță întru nimic. Fiindcă chiar dacă are ceva este al făcătorului .(231)

33) Zice Avva Cassian : “Smerenia se naște din cunoștință. (233)

 

Cuvântul 11

 

34) Este foarte bine a întreba în toate. Dar pe cei cercați; pe cei necercați e primejdios, neavând puterea de a deosebi (234)

35) Iar dacă nu se află cineva cu darul deosebirii între oamenii de acum , pentru că lipsește smerenia care îl naște, suntem datori să ne rugăm cu stăruinmță înainte fiecărei fapte, cum zice Apostolul Si dacă chiar suntem lipsiți de mâini cuvioase, sau de curăția sufletului și a trupului să fim măcar în afara de pomenirea răului și de gânduri pătimașe.(234)

36) Dar unde se caută voia proprie și nu a lui Dumnezeu, acolo este îngâmfare și Dumnezeu nu-și arată bunavoința nici nu-și descopera sfatul său, ca nu cumva cunoscând cineva și nefăcînd să se osândească și mai mult (235)

37) Nu trimite Sfântul Lui Duh celui ce nu s-a curățit poe dine de patimi prin fapte trupeștri și morale, ca nu cumva să încline acesta din obișnuință spre patimi și să se Facă vinovat față de Sfântul Duh venit din El.(235).

 

 

Cuvântul 12..

 

38) Până ce mintea n-a dobândit omorârea patimilor nu –i folosește să vină la contemplarea celor sensibile. (239).

 

39)Ingerul adevarat are putere de le Dumnezeu s iface mintea sa se linisteasca si sa-l primeasca, chiar daca nu vrea. Dar dracul nu poate sa faca aceasta, ci numai cand vede ca mintea il primeste I se arata, dupa ingaduinta lui Dumnezeu. Iar de nu e primit, se departeaza alungat de ingerul pazitor de la Dumnezeiescul Botez, dat fiind ca mintea nu si-a vandut libertatea.(243)

 

40)Iar fara Duhul Sfant aceasta virtute cuprinzatoare nu se numeste nepatimire. Ci chiar daca ar fi , poate , cineva astfel, el se afla mai degraba intru nesimtire.(245)

 

41)Cel ce vrea sa spuna ceva despre dragoste indrazneste sa graiasca despre Dumnezeu insusi.(Ioan4,16)(246)

42)Caci din tot sufletulinseamna ca din ratiune, manie si pofta. Pentru ca din aceste trei se alcatuieste sufletul.(246)

43)Toata lucrarea se face sau pentru dragostea lui Dumnezeu, sau pentru dragostea de aproapele.(248)

 

44)Dar Dumnezeu nu are niciinceput , nici sfarsit. Deasemenea nici virtutile Lui, pentru ca nici odata  n-a fost fara de ele. Ci totdeauna e suprabun si drept, atotintelept, atotputernic, neinfranat, nepatimitor, nescris imprejur, nehotarnicit, neaflat, necuprins, fara sfarsit, vesnic, necreat, neschimbat, neincetat adevarat, necompus, nevazut, nepipait, neinteles, desavarsit, mai presus de fiinta , negrait, mult milostiv, atotidurat, atotvazator.(248)

45)Dumnezeu e netrupesc, simplu, fara de inceput, un singur Dumnezeu inchinat  si preamarit de toata zidirea in tatal, fiul si Duhul Sfant. Iar cel ce s-a facut Lui are o singura vointa si nu mai multe compunse.(249)

 

 

 

46)Cibzuinta-aceasta se naste din ratiune si sta la mijloc intre abilitate si prea multa talcuire, si intre nechibzuinta.(250)

47)*Cel chibzuit insa nici nu se inalta, mandrindu-se si catand sa vateme pe cineva, nici nu se rostogoleste fara minte si nu se vatama de cineva; ci culegand cele bune le pazeste in Hristos Domnul nostru, Caruia I se cuvine slava si stapanirea in veci. Amin.()

 

 

48)Neprihanirea este cugetul intreg, adica nestirbit.(251)

49)Aceasta se naste din partea poftitoare a sufletului  si fara de ea nu se pazeste  nici un bine, ciar daca se poate face.(251)

 

 

50)Insusirea barbatiei nu sta in a asupri pe aproapele. Caci aceasta este semetie si se afla deasupra barbatiei. Dar nici a fugi de frica ispitelor de lucrarile si de virtutile cele dupa voia lui Dumnezeu. Caci aceasta este lasitate si se afla dedesuptul barbatiei. Barbatia inseamna a starui in rabdare si in tot lucru bun si a birui patimile sufletului si a trupului.(252)

 

               

51)Dumnezeu e preamarit si prin dreptate zice Marele Dionisie.

52)El stie ca daca  isi inchipuie care peste tot vreun bine, se va lua de la sine ceea ce I se pare ca e al lui, cum zice Domnul, Caruiai se cuvine slava in veci. Amin.

 

 

53)Daca cineva ar avea multe necazuri si multe primejdi de la draci si de la oameni, tinand pacea Domnului  toate le va socoti nimic.(254)

54)Sufletul are pace cu Dumnezeu, cand pare ace cu sine insusi si se face intreg dupa voia lui Dumnezeu. Si se face asa, cand are pace cu toti oamenii, chiar daca sufera suparari grele de la ei.  Caci prin rabdare nu se tulbura nici decum, ci toate le sufera, tuturo le vrea binele, pe toti ii iubeste pentru Dumnezeu si pentru fire. Pentru cei infideli plange ca pentru niste pirduti, cuma facut Domnul si Apostolii, iar pentru cei credinciosi se roaga si lucreaza. Si asa primeste pacea gandurilor si petrce cu mintea in contemplatie si rugaciune curata catre Dumnezeu, Caruia I se cuvine slava in vecii vecilor. Amin.

 

55)Dar ceea ce s-a dobandit dupa  vreme si osteneal indelungata, se poate pierde intr-o clipa de timp.(257)

 

56)Linistiti-va si cunoasteti, zice pentru ca linistea aduna mintea.(259)
57)Sfintii nici nu cunosc tot scopul lui Dumnezeu cu fiecare lucru sau gand al Acripturii, nici nu scriu deodata toate cele cunoscute de ei.(260)

 

58)Daca are vreun povatuitor, detator sa intrebe la tot lucru si sa primesc prin urechi raspunsulsi sa plineasca cu lucru cele spuse. Iar daca nu are vreunul, il are dupa Euhit, pe Hristos, si e dator sa-L intrebe prin rugaciune din inima pe El si sa nadajduiasca cu credinta raspunsul din lucru si prin cuvant, ca nu cumva Satana, neputand raspunde cu lucru, sa raspunda cu cuvantul, prefacandu-se pe sine in povatuitor si tragand la pierzare pe cei ce n-au rabdare1.(266)
59)ADAM->A(Anatoli)-rasarit; D(Dysis)- apus; A(Arktos)- miaza noapte; M(Mesimvria)- miaza-zi, om in siriaca=foc2 (274[v1] )

60)Deaceea numai cugetarea semeata a incantari de sine poate sa ramana ascunsa tuturor, ba aproape si celui ce o are pe aceasta, mai ales daca nu cade in incercari prin care sufltul e dus la mustrare si-si cunoaste neputinta si nestiinta sa(275)