Rugăciune scurtă şi deasă şi totodată să folosim mila pentru
aproapele şi asprimea pentru mine, atunci Duhul Sfânt nu ne lasă în
părăsire, ne va ajuta.
În timpul pravilei, când vin gânduri spurcate, prin rugăciuni lungi nu
m-am putut descurca. Atunci trebuie rugăciune scurtă şi deasă, şi dacă
am putut plânge; cu multă smerenie. Pentru mine pravila a fost de folos,
şi pe urmă a fost pagubă, pentru că la rugăciuni lungi cu duhurile cele
rele nu te poţi descurca; rugăciune scurtă şi deasă şi totodată să
folosim mila pentru aproapele şi asprimea pentru mine; atunci, Duhul
Sfânt nu ne lasă în părăsire, ne va ajuta.
La gânduri necurate, foarte mult am simţit ajutorul lui Dumnezeu prin metanii şi închinăciuni, şi dacă pot plânge. Cum îi: întâi vine lupta şi zicând mereu „Doamne Iisuse…” sunt unele dăţi când Duhul Sfânt străbate inima şi nu te mai poţi opri din plâns; şi prin plânsul acela, prin lupta asta, dacă le poţi birui cu ajutorul lui Dumnezeu, creşte dorul de Dumnezeu şi de a suspina şi a plânge. Şi atunci fug diavolii, fug patimile…
***
Rugăciune împotriva farmecelor şi bântuirii duhurilor rele
Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra mea şi duhurile necurate
nu-mi dau pace, dar întru Tine îmi pun toata nădejdea şi pazei Tale mă
încredinţez întreg, că Tu cunoşti pricina răului care mă bântuie şi eşti
dezlegarea tuturor legăturilor necurate. La Tine toţi perii capului meu
sunt număraţi. De Tine toţi demonii ştiu şi se cutremură. Deci pe Tine
Te rog, Doamne, Atotputernicule, să îndepărtezi de la mine orice duh
necurat şi orice rău pierzător de suflet, scoţându-mă pe mine biruitor
peste toată făcătura diavolească, sub acoperământul dreptei Tale şi
întru Crucea Ta cea atotizbăvitoare. Că Tu eşti întărirea şi scăparea
noastră în veci, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă Îţi înălţăm: Tatălui
şi Fiului şi Sfântului Duh. Amin.
***
Puterea Rugăciunii lui Iisus – descoperirea si nimicirea duhurilor rele
Această rugăciune are Puterea de a învia pe cei omorâți de păcate și de a-i izgoni pe demoni.
Printre însușirile minunate și necuprinse de minte ale dumnezeiescului
nume al lui Iisus, se găsește și puterea de a izgoni pe demoni, lucru pe
care ni-l spune Însuși Domnul nostru Iisus Hristos (Marcu 16, 17).
Demonii pot sălășlui în om în două moduri:
1. În chip simțit, când locuiește cu ființa lui în trupul omului și când chinuiește și trupul și sufletul. În felul acesta, în om se poate afla unul sau mai mulți demoni (Marcu 5, 9). Acest om este un demonizat. Din Sfintele Evanghelii aflăm că Domnul nostru Iisus Hristos vindecă demonizații. De asemenea, Sfinții Apostoli, ucenicii Domnului Iisus, izgoneau pe diavoli din oameni cu puterea numelui Domnului Iisus.
2. În chip moral, satana petrece în om, când omul se face împlinitorul voii diavolului. În felul acesta „a intrat satana în Iuda” (Ioan 8, 27), adică a pus stăpânire pe mintea și voința lui, s-a unit cu el în duh. În această stare se află, ținând seama de gradul lor de păcătoșenie, toți cei care s-au botezat în Hristos, dar s-au îndepărtat de El prin păcate. Astfel înțeleg Sfinții Părinți întoarcerea diavolului cu alte șapte duhuri, mai cumplite, în templul sufletesc, din care s-a îndepărtat Duhul Sfânt, prin păcatele omului (Matei 12, 43-45). Duhurile care intră în acest fel în om, pot fi izgonite prin Rugăciunea lui Iisus, dacă viețuim în necontenită pocăintă. Trebuie, deci, să ne îngrijim ca să izgonim duhurile diavolești intrate în noi, din pricina neglijenței și a păcatelor noastre, prin Rugăciunea lui Iisus. Această rugăciune are Puterea de a învia pe cei omorâți de păcate și de a-i izgoni pe demoni (Ioan 11, 25). Rugăciunea lui Iisus mai întâi descoperă prezența demonilor în om și apoi îi izgonește. Puterea satanei, când aude numele Domnului Iisus Hristos, chemat în rugăciune de cel ce se roagă, începe să se clatine. Atunci, diavolul ațâță în om toate patimile, căutând să-l întrerupă pe creștin de la rugăciune și să-l înspăimânte. Sfinții Părinți arată că lucrarea patimilor și cea a demonilor sunt legate între ele, căci demonii lucrează prin mijlocirea patimilor. Când, în vremea Rugăciunii lui Iisus, vom simți o deosebită tulburare și fierbere a patimilor, să nu cădem în deznădejde și tulburare din această pricină. Dimpotrivă, să ne îmbărbătăm și să ne pregătim pentru o nevoință mai puternică cu Rugăciunea lui Iisus, ca unii ce simțim în chip vădit că rugăciunea a început să producă în noi lucrarea care îi este proprie.
Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Pomenirea numelui Domnului nostru Iisus Hristos îl ațâță la luptă pe diavol, căci sufletul ce se silește în Rugăciunea lui Iisus poate dobândi totul. Dar, mai întâi, omul va vedea răul dinlăuntrul inimii sale și apoi binele. Această rugăciune dă pe față păcatul care este în noi și tot această rugăciune îl va nimici. Această rugăciune va birui și va smulge, încetul cu încetul, puterea diavolului din inima noastră”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.