Sinaxar 24 Noiembrie

 În această lună, în ziua a douăzeci şi patra, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Clement, episcopul Romei.

Fericitul şi preaînţeleptul Clement era roman de neam şi se trăgea din neam împărătesc, fecior al lui Faust şi al Matildei. Deci, silindu-se la toată învăţătura înţelepciunii elineşti şi aflând pe Apostolul Petru, a fost învăţat de dânsul credinţa în Hristos cea adevărată şi făcându-se propovăduitor al Evangheliei şi scriind Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, a fost făcut şi episcop al Romei. Însă fiind prins de împăratul Domiţian, a fost chinuit şi izgonit la o cetate pustie de lângă Cherson şi acolo, legându-i de grumaji o ancoră de fier de cele de corabie, l-au aruncat în adâncul mării; şi aşa s-a sfârşit de trei ori fericitul.

Iar Dumnezeul minunilor, şi după moarte mărind pe sluga Sa, a făcut o mare şi peste fire minune. Că de atunci şi în urmă în fiecare an la pomenirea Sfântului Clement se depărta apa de la mal ca la trei mile, lăsând să meargă ca pe uscat pe cei ce se duceau acolo să prăznuiască şapte zile, făcând astfel mare bucurie celor ce nădăjduiau în Domnul.

Deci odată, depărtându-se marea şi intrând poporul, şi săvârşind praznicul sfântului şi ieşind, s-a întâmplat că a rămas acolo un copil mic, uitat de părinţii lui. Iar marea întorcându-se şi locul iarăşi acoperindu-l, părinţii copilului plângeau şi se tânguiau pentru lipsa lui prin tot oraşul, pricinuind şi celorlalţi cetăţeni plângere şi jale. Iar a fost în anul următor, când iarăşi s-a retras marea în laturi, au mers şi au aflat copilul sănătos şezând lângă mormântul sfântului. Pe care întrebându-l cum s-a hrănit şi cum a fost păzit nevătămat, au aflat că l-a hrănit sfântul cel ce zăcea acolo şi l-a păzit cu darul rugăciunilor sale nevătămat de fiarele marii. Deci luându-l şi mulţumind sfântului s-au dus la casa lor slăvind pe Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului sfinţitului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian, fiind învăţător al dreptei credinţe şi propovăduitor al dogmelor celor drepte, căruia împăratul voia să-i taie capul căci aflase de cele ce făcea el. Atunci îl supără Arie cerând iertăciune, rugându-se şi tot poporul pentru aceasta. Iar sfântul neînduplecându-se, nu i-a dat iertare, ci l-a alungat blestemându-l şi zicând a fi despărţit de mărirea lui Hristos şi în veacul acesta şi în cel viitor. Că zicea către ei că a văzut pe Domnul în chip de cocon mic strălucind mai mult decât soarele, dar purtând o haină ruptă din cap până în picioare şi întrebându-L pentru ce-i este ruptă haina a aflat de la El că Arie i-a rupt-o. Cu semnul acesta Domnul arătă despărţirea şi osebirea ce a făcut Arie Fiului de către Tatăl, nemarturisindu-L pe El de o fiinţă cu Tatăl. Asemenea a arătat şi celelalte dogme şi cuvinte de hulă ale lui Arie. Acest sfânt s-a săvârşit după porunca împăratului prin tăierea capului, câştigând cununa cea neveştejită.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Malh, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Carion, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ermoghen, episcopul acragandinilor, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Filumen şi Hristofor, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Evghenie, care s-a săvârşit zidit într-o gaură.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Procopie şi Hristofor, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Alexandru cel din Corint.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Grigorie cel ce a pustnicit la Piatra de aur, care se trăgea dinspre părţile Răsăritului.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor cel din Antiohia.

Acest sfânt a trăit pe vremea apostatului Iulian. Şi a fost prins de pe uliţă de eparhul Salustie, pentru o pricină ca aceasta: Când rău-credinciosul Iulian a poruncit ca să se ridice de la Dafne, adică dinaintea cetăţii Antiohiei, moaştele Sfinţilor Mucenici Vavila şi a celor împreună cu dânsul, atunci creştinii cei ce duceau sfintele moaşte cântau un psalm al lui David şi la fiecare stare ziceau stihul acesta: "Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor ciopliţi". Pentru că păgânii socoteau biruinţă şi neputinţă a lui Apolon din Dafne mutarea sfintelor moaşte. Acest stih auzindu-l Iulian s-a tulburat. Deci după porunca lui a fost prins Sfântul Teodor acesta, fiindcă era şi el râvnitor bunei cinstiri şi era unul din cei ce cântau pomenitul stih. Şi fiind spânzurat pe lemn pătimitorul lui Hristos, a fost rănit pe spate de bătăile vinelor de bou şi i s-au jupuit coastele cu unghiile; şi aşa era chinuit sfântul de dimineaţa până în seara, apoi legat fiind cu lanţuri, a fost aruncat în închisoare.

Iar a doua zi, aflând Iulian de bărbăţia ce a arătat tânărul, şi ştiind câţi creştini rabdă până în sfârşit mucenicia şi că uciderea prin chinuri tiranilor li se socoteşte ruşine, iar mucenicilor li se socoteşte biruinţă, slavă şi bucurie, Paravatul a poruncit să libereze pe sfântul din închisoare.

După acestea au întrebat unii pe sfântul dacă simţea dureri în timpul chinurilor. La care a răspuns că la început simţea puţină oarecare durere; apoi i s-a arătat cineva ţinând în mâini o basma moale şi răcoritoare, cu care-i ştergea de pe obraz sudoarea şi-l îndemna spre îndrăzneală şi bărbăţie. Pentru aceasta când chinuitorii au contenit de a-l chinui, zicea sfântul că nu s-a bucurat pentru aceasta, ci mai vârtos s-a mâhnit. Căci prin contenirea chinurilor a contenit şi cel ce se arăta (care era înger ceresc) şi nu-i mai pricinuia lui mai mult îndrăzneală şi mângâierea cerească. Sfântul Teodor acestea pătimind, în veci se veseleşte cu Domnul, odihnindu-se cu pace.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Mucenic Hrisogon şi a cuviosului Marcu Trigleanul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 24 de zile: pomenirea celui dintre Sfinti Pãrintelui nostru Clement, episcopul Romei (+101).         Fericitul si preainteleptul Clement era roman din nastere. A fost adus la credinta de marii Apostoli Petru si Pavel, de la care a invatat credinta in Hristos cea adevarata, facandu-se propovaduitor Evanghelie si apostolicestilor asezaminte. Si a fost al treilea episcop al Romei, dupa Lin si Anaclet.
        Cu vrednicie a stat pe scaunul Romei vreme de aproape zece ani. In timpul acesta, s-a petrecut o mare dezbinare in Biserica din Corint. Multi credinciosi nemultumiti, nu stim din ce pricini, s-au razvratit impotriva preotilor si-i alungau de prin locurile lor. Atunci, Sfantul Clement, in numele Bisericii din Roma, scrie corintenilor o vestita Epistola, in anul 96, care, fiind citita in bisericile din Corint, toti credinciosii si-au recunoscut gresala, intorcandu-se la calea cea dreapta, de la care se abatusera, facand pace in Biserica lui Dumnezeu.
        Traditia Bisericii ne spune ca Sfantul Clement a murit mucenic. Ca, fiind prins pe vremea prigoanei lui Traian (98-117), si, nesupundu-se poruncii lui, a fost surghiunit intr-o cetate indepartata numita Cherson (Crimeea), iar acolo a fost osandit sa fie aruncat in mare, legandu-i-se de grumaz o ancora de corabie. Si asa s-a savarsit de trei ori fericitul.

 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Sfântului Mucenic Petru, episcopul Alexandriei (+312).

        Acesta a fost in zilele imparatului Maximin si a ajuns episcop al Alexandriei, dupa moartea lui Teona (300). A pastorit cu intelepciune si curaj Biserica, pe vremea prigoanei lui Diocletian si a urmasilor lui. Istoricul Eusebiu il numeste dascal minunat al credintei crestine si podoaba dumnezeiasca a episcopilor.
        In niste vremi ca acelea pline de groaza, el a intarit pe multi din cei slabi si fricosi, iar in cele din urma a fost izgonit si el pentru Hristos. Si umbla prin Fenicia si Palestina, intarind pe crestini, prin scrisori, si cerand darul Duhului Sfant pentru dansii.
        O traditie a Bisericii spune ca Dumnezeu i-a descoperit Sfantului Petru, intr-o vedenie, tot raul pe care Arie avea sa-l aduca in Biserica lui Hristos. Ca a vazut pe Domnul, in chip de copil ca de doisprezece ani, stralucind mai mult ca soarele, purtand o haina rupta, din cap pana in picioare. Deci, intrebandu-L pentru ce-I este rupta haina, a aflat de la El ca Arie este cel care I-a rupt-o, Domnul aratand prin semnul acesta, ruptura pe care a facut-o intre Tatal si Fiul, nemarturisindu-l pe Hristos de o fiinta cu Tatal. Si Domnul a incheiat: "Sa nu-l faci pe el urmasul tau!"
        Deci, instiintandu-se pagantul imparat Maximin ca, pentru invatatura lui Petru, multi se intorc de la idoli la Hristos, a trimis ostasi sa-l prinda si l-au inchis in temnita. Dar, vazand darzenia poporului credincios, a venit imparatul insusi in Alexandria si a poruncit sa se taie capul Sfantului Petru. Si asa, acest Sfant s-a savarsit, dupa porunca imparatului, castigand cununa cea nevestejita a chinuirii pentru Hristos.
 

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre Pafnutie monahul, cum a mântuit acesta pe un tâlhar.

        Pafnutie monahul, alegandu-si viata pustniceasca, niciodata nu gusta vin. Iar, umbland el odata prin pustie, a aflat niste talhari si acestia beau vin. Insa, l-a cunoscut pe el vataful talharilor si stia ca nu bea vin. Dar, vazandu-l pe el slabit de multe osteneli, i-a umplut un pahar de vin, iar in cealalta mana a luat sabia si a zis staretului: "De nu-l vei bea, apoi te voi ucide pe tine". Deci, cunoscand staretul cu duhul ca prin aceasta il va castiga pe el pentru Dumnezeu, luand paharul l-a baut. Iar vataful de talhari i-a zis: "Iarta-ma, parinte, ca te-am suparat pe tine". Si i-a zis staretul: "Cred ca Dumnezeu, pentru acest pahar, va face mila cu tine si in veacul de acum si in cel ce va sa fie". Si, umilindu-se talharul, a grait batranului: "Cred in Dumnezeu si de acum nu voi mai face strambatate niciodata, nici nu voi jefui, nici nu voi mai ucide, ci voi merge impreuna cu tine si ma voi pocai de pacatele mele". Deci, lasand pe tovarasii sai, a mers cu staretul si si-a mantuit sufletul sau, vietuind in pocainta.
 

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt de învãtãturã, pentru preoti, al Sfântului Ioan Gurã de Aur.

        Si iarasi tu, o preote, pastorule al oilor lui Hristos si statatorule inainte al infricosatei Lui Mese, cel ce inalti rugaciunile la Dumnezeu pentru toti cei ce sunt in locasul si in Biserica aceasta si te rogi pentru unirea credinciosilor, sa te pazesti de betie, ca ea iti spurca rugaciunile tale. Sa nu inlocuiesti cuvintele sfinte cu cele proaste omenesti, stiind ca esti vorbitor cu Dumnezeu. Trupul tau sa-l pazesti curat, stiind ca esti mijlocitor catre Dumnezeu pentru fratii tai. Sa ai lina pasirea picioarelor tale, de vreme ce stai la loc sfant. Pazeste-ti mainile tale de toate necuratiile, de vreme ce, cu acelea amandoua, ridici Trupul lui Hristos. Sa primesti smerenia si sa te socotesti pe tine nimic, ca, strigand tu catre Dumnezeu, sa caute spre tine, ca spre cei smeriti cauta Domnul. Sa ai curata limba ta de osardirea a tot omul, de vreme ce cu limba slavesti pe Dumnezeu laolalta cu ingerii. Retrage-te adeseori de la tulburarea cu poporul, ca mintea ta, fiind netulburata sa inalte rugaciune curata catre Dumnezeu. Milostiv sa fii catre cei saraci, ca cel milostiv va afla mila de la Dumnezeu. Cand te apropii de Sfantul Pristol, sa-ti scoti incaltamintea grijilor lumesti si necuratele ganduri din inima ta, ca locul unde stai sfant este. La sfintele rugaciuni, adu-ti aminte de fratii tai, pana la cel mai din urma dintre ei. Sa nu amesteci rugaciunile, nici sa nu canti pe glasuri multe la cantare, ca acelea gonesc smerenia. Sa citesti cu ravna fratilor tai vietile si invataturile Sfintilor Parinti, nu cu inalta cugetare si dascaleste, ci smerindu-te pe tine si cu inteles, insa toate cu porunca mai marelui tau, si nu ca la sine, ca sa nu cazi in cursa indraznelii.
        Sa nu-ti saturi peste masura pantecele tau, ca nu cu infocare trupeasca si cu aburii mancarii sa gonesti pe Duhul Sfant, Care se pogoara asupra Darurilor. Cand stai la Sfantul Prestol sa nu te uiti deseori inapoi, ci ochii sa ti-i ridici numai spre Cel ce locuieste in ceruri. Sa ai pace si inchinaciune si cu cel mai de pe urma, cerand de la toti binecuvantare si rugaciune, ca stand, inaintea altarului, sa-ti ridici fara osandire mainile. Inca o data, iarasi, iti zic tie, o, slujitorule al lui Hristos, pazeste-te de bautura, ca esti serafim cu trup si nu ti se cade tie sa te dai la bautura. Inca, te mai pazeste de iubirea de avere, de mandrie, de osandire, de iubirea de slava, de manie si de desfranatele ganduri. Ca toate acestea sunt straine de randuiala ingereasca si tu slujesti Trupului lui Hristos, primind slujirea ingerilor si amestecandu-te cu dansii. Ca se zice: "Acum puterile ceresti nevazut impreuna cu noi slujesc". Drept aceea, preotule, sa fii priceput, sa intelegi ce esti si ce slujesti. Si, cunoscand aceasta, sa slujesti Domnului cu frica si cu dragoste, toate naravurile cele de gluma sa le lepezi. Ca, dupa ce ai primit slujba ingereasca, si aceasta pazind-o cu frica, cu dragoste si cu
evalvie, sa ajungi a locui in ceruri, impreuna cu ingerii, in veci nesfarsiti, intru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia se cuvine slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.