Sinaxar 18 Noiembrie

 

 

În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Platon.

Acesta era din ţara galaţilor, din cetatea Anghirei, frate al Sfântului Mucenic Antioh. Şi pentru mărturisirea lui Hristos a fost adus înaintea guvernatorului Agripin, tânăr fiind de vârstă. Şi au fost rânduiţi doisprezece slujitori de l-au bătut şi l-au supus la tot felul de chinuri îngrozitoare pe care le-a îndurat ca un mucenic, iar la sfârşit i-au tăiat capul.

- Sf. Mc. Platon din Ancyra în enciclopedia ortodoxa ro.OrthodoxWiki.org

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano.

Acesta a trăit în zilele împăratului Maximian şi pentru dragostea ce avea pentru Hristos a tras înapoi pe eparhul Asclipiad, care voia să intre în capiştea idolilor, zicându-i că idolii nu sunt dumnezei. De aceea l-au bătut peste gură şi l-au chinuit. Şi ceru sfântul de se aduse un copilaş, spre mustrarea eparhului. Şi l-a întrebat eparhul: "Pe care Dumnezeu se cade să-l cinstim şi să ne închinam lui?" Iar el a răspuns: "Pe Dumnezeul creştinilor". Deci bătând eparhul pe copil, fiind şi maică-sa de faţă, copilului fiindu-i sete a cerut apă, dar maică-să fiind binecredincioasă şi de Dumnezeu iubitoare i-a zis: "Nu bea, fiul meu, din aceasta apă, ci du-te şi bea din apa cea vie". Şi fiindcă copilul mustra încă pe tiran, iarăşi l-au bătut şi i-au tăiat capul. Iar Sfântului Romano i-au tăiat limba, dar şi după ce i-au tăiat-o a grăit, mulţumind lui Dumnezeu.

Deci auzind împăratul Maximian de minunea aceasta a sfântului a poruncit să fie sugrumat în temniţă, şi aşa a părăsit el această viaţă deşartă, luând cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Romano, diaconul palestinianul.

Acesta era din Palestina şi a fost diacon al bisericii din Cezareea Palestinei. Şi a săvârşit mărturisirea lui în oraşul Antiohiei, pe vremea lui Diocleţian. Deci acest pururea-pomenit îndemna cu învăţătura sa la mucenicie pe creştinii care, temându-se de chinuri, nu mărturiseau pe Hristos. Drept aceea şi el însuşi fiind chemat, a stat înaintea judecătorului, mărturisind pe Hristos Dumnezeu adevărat. Şi îndată a fost osândit să fie aruncat în foc; dar aflând Diocleţian n-a lăsat să-l arunce în foc, ci a poruncit să-i taie limba. Dar mucenicul lui Hristos, deşi s-a lipsit de limbă, mai tare însă şi mai curat vorbea, propovăduind în privelişte pe Hristos. După aceasta l-au pus la închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, încingându-i gâtul cu funie, prin sugrumare l-au omorât.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Zaheu, diaconul bisericii Gadirilor, şi Alfeu, care de sabie, s-au săvârşit.

Acest fericit Zaheu a fost dus înaintea judecătoriei închinătorilor de idoli, având pe grumajii săi un lanţ greu de fier. Şi întrebat fiind de judecător a mărturisit în privelişte pe Hristos. Deci a fost muncit cu grele şi crude chinuri. După aceea legându-l, l-au aruncat în închisoare şi i-au băgat picioarele în butuc şi, aşa fiind întins, a suferit cu bărbăţie patru zile şi patru nopţi.

După aceasta a fost adus la judecătorie şi Sfântul Alfeu, care era plin de Duhul Sfânt. Şi după ce i-au strujit tot trupul cu bătăile şi i-au ars coastele, l-au băgat în închisoare ca să pătimească acolo cele asemenea, cu împreună-nevoitorul lui, Sfântul Zaheu. Iar în ziua următoare, li s-au tăiat amândurora capetele prin sabie şi aşa au luat, fericiţii, cununa nevoinţei.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna noiembrie în 18 zile: pomenirea Sfântului marelui Mucenic Platon (+302).

        Acesta era din tara Galatiei, din cetatea Ancira, frate cu Mucenicul Antioh, nascut din parinti crestini si crescut in dreapta credinta. Desi tanar cu anii, ca intelepciune era batran si propovaduia pe Hristos cu indrazneala, in mijlocul inchinatorilor de idoli. Pentru aceasta a fost prins de necredinciosi si adus la judecata inaintea dregatorului Agripin. Deci, acesta auzind pe Sfantul ca nu se inchina zeilor, indata a randuit doisprezece slujitori de l-au batut fara mila, pe rand. Iar bunul patimitor nu a ostenit, rabdand si marturisind  pe Domnul Sau Hristos. L-au intins apoi pe un pat de arama ars in foc, batandu-l iarasi cu toiege si l-au ars cu maciuci de fier inrosit in foc, la subsuori si pe coaste, dar, cand l-au pogorat de pe pat, au aflat tot trupul lui intreg si sanatos, neavand nici urma de rana, incat toti ziceau: "Cu adevarat mare este Dumnezeul crestinilor".
        Chinuitorul a poruncit atunci sa jupoaie pe Sfant si i-au scos fasii de piele de pe spinare, in chip de curele, si i-au frecat carnea si coastele cu tesala, pana ce cadea carnea de pe oasele lui. Si dregatorul, vazand ca nu poate cu nimic intoarce pe Platon de la Hristos, a hotarat sa-l taie cu sabia, si atunci i-au taiat capul.
 
 

 
 

Întru aceastã zi, Sfântul Mucenic Romano si copilul Varula (+303)..

        Acesta traia in zilele lui Maximin (305-313) si, din dragostea ce o avea pentru Hristos, de ravna dumnezeiasca aprinzandu-se, oprea nu numai poporul paganesc din Antiohia, ci si pe insusi dregatorul Asclipiade, de a intra in capistea idolilor, zicand: "Nu sunt idolii dumnezeu, ci unul este adevaratul Dumnezeu, Iisus Hristos". Deci, l-au batut peste gura si, spanzurandu-l, l-au strujit pe coaste, iar Mucenicul rabda cu vitejie, marturisind pe Hristos Dumnezeu si defaimand pe dregator. Si era acolo un copil crestin, cu numele Varula. Si cautand Mucenicul la copil a zis dregatorului: "Mai priceput este copilul acesta decat tine, om batran".
        Si dregatorul, chemand pe copil la sine, i-a zis: "Pe care Dumnezeu cinstesti?" Iar copilul a raspuns: "Pe Hristos cinstesc". Si l-a intrebat iarasi dregatorul: "Cum este mai bine, a cinsti un Dumnezeu sau mai multi?" Copilul a raspuns: "Mai bine este a cinsti pe unul Dumnezeu Iisus Hristos". Dregatorul iarasi a zis: "Prin ce este mai bun Hristos, decat toti zeii?" Iar copilul a raspuns: "Cu aceasta este mai bun Hristos: ca este Dumnezeu adevarat, ca ne-a zidit si ne-a mantuit pe noi toti, iar zeii vostri sunt diavoli". Si se minunau toti de acel copil si de cuvintele lui cele intelepte. Deci, a poruncit dregatorul sa bata pe copilul acela cu vergi, fara mila, fiind si mama sa de fata la patimirea fiului ei. Iar el, poftind apa, fiindu-i sete, mama sa i-a zis: "Nu bea, fiul meu, dintru aceasta apa, ci du-te si bea din apa cea vie". Si mustrand copilul pe tiran, acesta a poruncit calaului si i-a taiat capul.
        Iar Sfantului Romano i-au taiat limba, si, dupa ce i-au taiat-o, tot n-a tacut marturisitorul lui Hristos, ci chiar fara limba graia lamurit, multumind lui Dumnezeu. Deci, aflandu-se de aceasta minune a Sfantului si la imparat, din porunca acestuia, fericitul a fost sugrumat in temnita si asa a parasit aceasta viata, luand cununa muceniciei.
 
 

 
 

Întru aceastã zi, cuvânt despre smerenie, de care se tem diavolii.

        A fost in Egipt un om, mai mare peste popor, si avea o fiica in care intrase un demon cumplit care o chinuia pe ea. Deci, avea tatal ei prieten pe un calugar oarecare si acesta i-a spus lui: "Nimeni nu va putea tamadui pe fiica ta fara numai pustnicii pe care ii stiu eu, dar chiar de-i vei ruga pe ei, nu vor primi sa faca aceasta, din smerenie. Drept aceea, asa sa le faci lor: cand vor veni la targ ca sa-si vanda lucrul mainilor lor, sa cumperi si tu de la dansii si, cand vor veni sa ia pretul sa le zici lor sa faca o rugaciune; si cred ca diavolul va fugi de la fiica ta".
        Deci, acela ducandu-se la targ, a aflat pe un ucenic al lui Macarie stand; si avea vase si cosnite. Si cumparand de la dansul, l-a luat pe el la casa lui, ca sa-i dea pretul cosnitelor. Iar cand a intrat calugarul acela in casa, indracita aceea l-a lovit pe el peste ureche, iar calugarul a intors indata si celalalt obraz, dupa porunca Domnului. Si demonul, incepand s-o chinuiasca pe fecioara, zicea: "O, sila si nevoie, porunca acestuia ma goneste pe mine". Si indata s-a tamaduit fecioara. Iar dupa ce a venit la batrani, ucenicul le-a spus de cele ce se facusera si aceia au proslavit pe Dumnezeu, zicand: "Legamant este mandriei diavolesti sa piara de smerenie si sa fuga degraba la porunca lui Hristos".

 
 

Întru aceastã zi, învãtãturã a Sfântului Efrem, despre iubirea de sãraci.

        Veniti, dar, fratilor, sa defaimam cele vremelnice si sa ne ingrijim de vesnicele bunatati fagaduite noua. Sa ne sarguim noi inainte, pana nu se intuneca, mai inainte pana nu se risipeste targul. Sa nu ne castigam noua prieteni din mamona al nedreptatii. Sa castigam dintre saraci multi martori. De la dansii sa cumparam undelemn si sa-l trimitem inainte. Ca ei: vaduvele, sarmanii, neputinciosii, ciungii, schiopii, orbii, leprosii si toti saracii, care stau la usile bisericilor, sunt cei ce vand undelemn candelelor. Pe acestia sa-i cautam si sa-i ingrijim, ca ei impaca pe Dreptul Judecatorul cu noi. Pe cei ce vin la noi, sa nu-i intoarcem deserti inapoi, ci cu fata vesela sa-i intampinam, iar celor ce nu pot sa vina, noi sa le trimitem milostenie. Aceasta este mai mare si decat cea dintai porunca. Fiecare sa cerceteze in biserici, daca nu cumva este vreun sarac, sau vreun strain, si, aflandu-l sa se sarguiasca a-l lua in casa sa si sa-l odihneasca, pentru ca, impreuna cu saracul, intra si Hristos in casa, Cel ce pentru noi s-a facut sarac, ca prin jertfa aceasta primim milostivirea lui Dumnezeu. Si, daca cel ce primeste un prooroc, plata de prooroc ia, oare cel ce pe Iisus Hristos Insusi Il primeste, ce fel de plata va lua? Cu adevarat ca pe cea scrisa: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit" (I.Cor.,2,9). Cel ce aduce pe sarac in casa sa, aduce si pe Hristos, Care a zis: "Fericiti cei milostivi". Cel ce miluieste pe sarac imprumuta pe Dumnezeu, Cel ce a zis: "Intrucat ati facut aceasta unuia din acesti preamici, Mie mi-ati facut". Cel ce pe strain primeste sub acoperamantul sau, primeste pe Hristos, Cel ce a zis: "Iar Fiul lui Dumnezeu n-are unde sa-si plece capul".
        Acestea si cele asemenea acestora sunt roade ale pocaintei si cununa si lauda si slava crestinilor. Sa nu se laude cel intelept cu intelepciunea sa, sau cel puternic cu puterea sa, ci, toti cei ce se lauda, cu Domnul sa se laude, iar lauda crestinilor este porunca lui Dumnezeu. Lauda crestinilor este Invatatura Apostolilor si a Proorocilor. Lauda crestinilor este smerita cugetare, saracia cea duhovniceasca si ascultarea. Lauda crestinilor este cantarea cu psalmi cu umilinta. Lauda crestinilor este pocainta cu lacrimi, lauda crestinilor este blandetea cea cu liniste si slujirea catre toti. Lauda crestinilor este a spala picioarele fratilor. Lauda crestinilor este a zice catre prietenul sau: "Iarta-ma, ca am gresit tie". Lauda crestinilor este primirea strainilor si milostivirea. Lauda si mantuirea crestinilor este ca, totdeauna, la masa lor, saracii si sarmanii si strainii sa manance impreuna cu ei, ca din casa lor Hristos niciodata nu va lipsi. Lauda crestinilor este ca sa nu apuna soarele asupra maniei lor, nici sa doarma avand ceva asupra cuiva. Lauda crestinilor si cununa este a rabda necazuri si a nu se mania; unul ca acesta se afla prieten cu Cel ce a zis: "Intristarea voastra se va preface in bucurie" (Ioan,16,20). Lauda crestinilor este a cerceta pe cei din temnita, pe cei ce sunt in pesteri, pe munti si prin crapaturile pamantului, ca niste ucenici adevarati ai Celui ce a zis: "In temnita am fost si ati venit la Mine". Lauda crestinilor este a pomeni de-a pururi pe Dumnezeu si ziua cea mare a Judecatii. Dar pentru ce sa nu zic si cele mai mari? Fala crestinilor si lauda si mantuirea este marturisirea dreptei credinte si a nu se uni nici a se imprieteni cu cei ce cugeta impotriva ei, ci a pazi porunca si arvuna neintinate, neprihanite si neamestecate de tot eresul, pana la aratarea Domnului Iisus Hristos. Ca aceasta vazand, Domnul va zice: "Iata, cu adevarat, crestin, intru care nu este viclesug". Cu aceasta suntem datori sa ne laudam fratilor, iar nu cu carute si cu cai, cu dregatori si cu bogatie. Dumnezeului nostru slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.

---

---