15 nov – Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ (Velicikovski)

15 nov – Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ (Velicikovski)

 

Cuviosul Paisie de la Neamţ a fost unul dintre cei mai mari stareţi pe care i-a avut monahismul nostru românesc. El s-a născut la 21 decembrie 1722, în orașul Poltava din Ucraina, din părinţi foarte evlavioşi. Rămânând orfan de tată, este dat de mama sa la studii la Academia Teologică din Kiev, în anul 1735. După patru ani de studii, când avea doar 17 ani, Petru porneşte în căutarea unei mănăstiri şi a unui duhovnic bun, atât de necesar pentru sufletul său. Timp de 7 ani rătăceşte în mai multe schituri şi mănăstiri, printre care şi Lavra Pecerska. În Mănăstirea Medvedeschi (la sud de Kiev), este făcut rasofor cu numele de Platon.

Negăsind odihnă şi linişte duhovnicească în mănăstirile ucrainene, rasoforul Platon, îndemnat de Duhul Sfânt, trece în Moldova în anul 1743, stabilindu-se mai întâi la schiturile Dălhăuţi, Trăisteni, apoi la Cârnu, unde se afla și pustnicul Onufrie (Sf. Onufrie de la Vorona), schituri ce se aflau sub îndrumarea duhovnicească a stareţului Vasile de la Poiana Mărului. Aici învaţă limba română, deprinde rugăciunea inimii, precum şi celelalte practici ale vieţii duhovnicești.

În vara anului 1746, pleacă în Muntele Athos şi trăieşte un timp în singurătate, în preajma Mănăstirii Pantocrator. În anul 1750, stareţul Vasile de la Poiana Mărului îl călugăreşte pe pustnicul Platon, dându-i numele de Paisie. Din acest an, smeritul Paisie începe să primească ucenici, i se dă Schitul Sfântul Prooroc Ilie, acceptă preoţia şi petrece în Athos în total 17 ani.

În vara anului 1763, de frica turcilor, care stăpâneau Athosul şi ţările balcanice, stareţul Paisie vine în Moldova cu cei 64 de ucenici ai săi români, ucrainieni și ruși. I se încredinţează Mănăstirea Dragomirna pentru a revigora viaţa monahală de aici cu experienţa dobândită în Sfântul Munte. Astfel, Sfântul a fixat anumite canoane după care să se conducă obştea având la bază modelul regulilor Sfinţilor Vasile cel Mare, Teodor Studitul şi Nil Sorski. Formează o obşte mare de 350 de călugări şi traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinţilor Părinţi, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă.

În toamna anului 1768, din cauza invadării Bucovinei de către armatele străine, mii de familii de ţărani se refugiaseră în pădurile din jurul Mănăstirii Dragomirna. Iarna, cuviosul i-a mutat pe călugări într-o jumătate de mănăstire, iar cealaltă jumătate a pus-o la dispoziţia mirenilor săraci, bătrâni şi a mamelor cu copii. După şase ani de război, nordul Moldovei a rămas sub ocupaţie austriacă, iar Mănăstirea Dragomirna a devenit proprietatea imperiului catolic de la Viena. Din această cauză, obştea de aici, în frunte cu stareţul Paisie, a fost nevoită să se strămute la Mănăstirea Secu, în ziua de 14 octombrie 1775.

După patru ani de nevoinţă la Mănăstirea Secu, deşi se construiseră peste 100 de chilii noi, acestea se dovediseră neîncăpătoare pentru numărul de monahi care formau obştea şi, de aceea, s-a hotărât mutarea Cuviosului Paisie, cu o parte din obştea de la Secu, în marea lavră de la Neamţ, la 14 august 1779. În Mănăstirea Neamţ, Cuviosul Paisie petrece ultimii 15 ani cei mai rodnici din toată viaţa sa. Aici face numeroase traduceri din operele Sfinţilor Părinţi, organizează obştea după rânduiala Sfântului Munte, formează un sobor foarte numeros de aproape 700 de călugări, deprinde pe mulţi ucenici să practice rugăciunea lui Iisus şi întreţine relaţii duhovniceşti cu multe mănăstiri, stareţi, duhovnici, pustnici, episcopi şi dregători.

La 30 octombrie 1794 s-a îmbolnăvit grav. După câteva zile s-a simţit mai bine, iar duminică, 5 noiembrie, a participat la Sfânta Liturghie împărtăşindu-se. Miercuri, 15 noiembrie, după ce i s-a citit canonul de ieşire a sufletului, şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos la vârsta de 72 de ani şi a fost înmormântat în gropniţa bisericii voievodale, cum se vede până astăzi.

Biserica Ortodoxă din România l-a cinstit pe Cuviosul Paisie ca sfânt dintotdeauna, mai ales în Moldova, prăznuindu-l pe data de 15 noiembrie a fiecărui an, prima zi din Postul Crăciunului. Din anul 1988, el a fost canonizat, iar cultul lui s-a extins în toate ţările ortodoxe.

Sfinte Cuvioase Părinte Paisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin!

12 nov – Sf. Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra şi Vasile din Telciu

Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu – fac parte din grupa martirilor mărturisitori pentru credinţa strămoşească în Transilvania, în perioada când aceasta se afla sub stăpânire habsburgică.

Sfântul Atanasie Todoran fusese militar în armata habsburgică, în perioada de domnie a lui Leopold I (1640-1705). A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Țibleșului, apoi în Maramureș şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată. Revine apoi in ținuturile de obârșie din Ţara Năsăudului, în perioada în care Imperiul Habsburgic încerca să consolideze frontierele sale de răsărit prin militarizarea zonei. Concomitent cu această militarizare, austriecii urmăreau un al doilea obiectiv, deloc lipsit de importanţă, pentru întărirea stăpânirii lor în Transilvania, şi anume atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei. În acest context se desfăşoară mişcarea de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran. Pentru că a îndemnat două batalioane grănicerești să nu renunțe la confesiunea ortodoxă pentru a adera la Biserica Unită cu Roma, Sfântul Atanasie Tudoran a fost condamnat la moarte prin frângerea cu roata.

Alături de el au fost executați, la 12 nov 1763, și ceilalți sfinți pomeniți astăzi, iar alți 19 țărani au fost supuşi supliciilor în urma cărora mulți dintre ei au trecut, de asemenea, la Domnul.

Sfinților Mărturisitori Năsăudeni, rugați-vă lui Hristos Dumnezeu pentru noi! Amin!

 

 

15 nov – Începutul Postului Naşterii Domnului

“Postul moderat si cumpatat este baza si capul tuturor virtuților”

Sculându-te de la masă, trebuie să fii puţin flămând, ca trupul să fie supus sufletului, să fie capabil de muncă şi să fie simţitor la activităţi în­ţelepte şi atunci patimile trupeşti vor fi biruite.

Unii postesc un timp anumit, iar apoi se dedau la mâncăruri plăcute, căci mulţi încep postul şi alte nevoinţe grele peste puteri­le lor, iar apoi slăbesc din cauza necumpătării şi încep să caute mâncăruri gustoase şi odihnă pentru întărirea trupului. A proce­da astfel înseamnă să creezi ceva, iar apoi să distrugi, întrucât trupul din cauza lipsurilor din vremea postului este împins către plăceri şi mângâieri, iar plăcerile stârnesc patimi. Iar dacă cineva consumă pu­ţină hrană în fiecare zi, atunci el capătă un mare folos.

Însă cantita­tea hranei trebuie să fie numai în măsura cât să-ţi întăreşti puterile. Un asemenea om poate săvârşi orice lucru duhovnicesc. Nevoinţa cumpătată nu are preţ. De aceea Sfinţii Părinţi nu recoman­dă să începi un post peste puteri, ca să nu ajungi la slăbiciune. Ia-ţi drept regulă să mănânci în fiecare zi, astfel te poţi mai lesne abţine.Domnul a îndurat post îndelungat, de asemenea Moise şi Ilie, dar o singură dată. Şi alţii câteodată, cerând câte ceva de la Creator, posteau un anumit timp, dar în conformitate cu legile naturii şi cu învăţătura Sfintei Scripturi. Din faptele sfinţilor, din viaţa Mântuitorului nostru şi din pravilele vieţilor celor care au trăit cuvios se vede cât de frumos şi de folos este să fii pregătit şi să te afli în nevoinţă, muncă şi răbdare; însă nu trebuie să te istoveşti peste măsură cu un post necumpătat şi să faci trupul neputincios.

Dacă trupul se înfierbântă în timpul tinereţii, atunci trebuie să te abţii de la multe; dar dacă trupul este neputincios, trebuie să primeşti hrană îndeajuns fără a te uita la alţi asceţi. Uită-te şi chibzuieşte după puterile tale, cât poţi duce; propria conşti­inţă este măsura şi învăţătorul intern pentru fiecare.

Postul moderat şi cumpătat este baza şi capul tuturor virtuţilor. Cum lupţi cu leul şi cu groaznicul şarpe, aşa trebuie să lupţi cu duş­manul în neputinţa trupească şi sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-şi cure­ţe trupul prin post. Postul este necesar ca şi aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoa­ră păcatul din adâncul lui.

(Sfântul Cuvios Paisie Velicikovski – “Crinii țarinei sau flori preafrumoase”)