Doamne, cred în tine, dar fac ce vreau- Cam așa ne comportăm, asa zișii creștini ortodocși.

 

Doamne, cred în tine, dar fac ce vreau"

Cam așa ne comportăm, asa zișii creștini ortodocși.

Ne amăgim cu " cred în Dumnezeu", dar rămânem limitați la ,"am credința mea", care rămâne doar a noastră, că nu ne ajută.

Credem, dar cu țigara în gură, mascați ca la circ, distruși de implanturi, blestemand, urând, jignind, bârfind. Invidia ne domină, iar suferința aproapelui ne bucură. Desfrînarea a ajuns o normalitate.

Nu ne pasă de rugăciune, de post, de spovedanie, de Sfânta Liturghie, de poruncile Domnului.

Cu siguranță credința este doar a noastră, care ne aduce sfârșitul, fără Dumnezeu.

Omul accepta tot, până la schimbarea vieții, amagindu-se, că dacă face un bine, e suficient.

Dumnezeu ne așteaptă, dar când stăruim în nepăsare, sfârsim, uneori, brusc, după cum vedem in jur. Ne văicărim, că viața e nedreaptă, dar rămânem la fel.

Mila Domnului e infinită, dar in liberul arbitru nu intervine.

Suferințele si bolile, sînt marea noastră șansă de a renunța la tot ce ne îndepărtează de Dumnezeu și in a ne spovedi păcatele.

Câți înțeleg?

Degeaba îi spui omului că vine urgia pe el, că până nu e copleșit, nu crede. Și cand vine urgia, multi suferă degeaba, că rămân neschimbați.

Doamne, dăruiește-ne pocăință si timp de îndreptare înaintea sfârșitului nostru. Amin.

Ps. Pământul reacționează la răutatea omenească, unii mor înecati, altii arși..iar ceilalți rămân în aceiași indiferență, bucurându-se că au scăpat, dar până când?