“Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.” (Troparul Naşterii Domnului)
“Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.
Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos?
Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: “Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”.
Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.
Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.”
Evanghelia după Matei 2, 1 – 12
În taină Te-ai născut în peşteră, Mântuitorule, dar cerul, ca o gură,tuturor Te-a propovăduit, steaua arătând-o!” (Sfântul Ioan Maximovici)
“Dumnezeu S-a făcut purtător de trup, pentru ca omul să poată deveni purtător de duh.” (Sfântul Atanasie cel Mare)
Hristos Se naşte, măriţi-L!
Naşterea Domnului, numită de noi şi Crăciun, care înseamnă Creaţia din nou a întregii suflări omeneşti, este lucrarea dumnezeiască, taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută. La Naşterea lui Hristos, cerul se uneşte cu pământul, iar îngerii se bucură împreună cu păstorii, pentru a ne arăta nouă taina mântuirii oamenilor în Biserica lui Hristos, în care Liturghia săvârşită pe pământ de păstorii sufleteşti ai turmei cuvântătoare se uneşte cu Liturghia cerească săvârşită necontenit de către îngeri în ceruri.
Slăvit de îngeri, străjuit de păstori şi închinat de magi, Mântuitorul Hristos coboară astăzi printre oameni, luminând cu înfăţişarea Sfintei Sale Dumnezeiri de prunc staulul sărac din preajma Betleemului.
Naşterea Domnului este o minune unică, care se produce în anumite împrejurări, încât nici o minte omenească nu poate explica taina aceasta. Drumul de la Nazaret la Betleem, porunca Cezarului de la Roma pentru înscrierea întregii populaţii din imperiul roman, greutăţile întâmpinate căutând găzduire, adăpostirea într-o peşteră; Naşterea tainică a lui Iisus în timpul nopţii; vestirea ce o face un înger către păstori; corul îngerilor ce cântau; arătarea unei stele minunate; închinarea magilor; fuga în Egipt şi întoarcerea de acolo sunt tot atâtea fapte ce ne uimesc şi din ele se desprind pentru noi mari învăţături pentru mântuirea noastră.
Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ şi S-a întrupat în linişte şi fără zarvă. Dar lumea n-a observat măreaţa lucrare înfăptuită de Dumnezeu. Oamenii erau ocupaţi fiecare cu treburile lui, atenţia lor era îndreptată spre grijile zilnice şi spre zgomotoasele întâmplări ale lumii. Însă treburile cotidiene nu-i mulţumeau pe oameni, chiar când aveau spor. Tot mai tare se auzea „dorul duhului” după adevăr şi se simţea că lumea, împotmolită în deşertăciune şi în vicii, se îndrepta spre pieire. Nu doar iudeii aşteptau un izbăvitor, dar şi dintre păgâni erau în aşteptarea cuiva care să mântuie lumea de la pieire. Dar fiecare îşi închipuia în felul său venirea acestuia şi, fiind ei înşişi trupeşti, nu se puteau gândi la ceva duhovnicesc.
Nimeni nu aştepta un Mântuitor blând şi smerit cu inima, acoperit nu de slavă pământească, ci cerească. Potrivit cu aceasta, El Se naşte în peşteră, într-un mărunt orăşel, Betleem, în care familia bogată doar în virtuţi a săracului dulgher, dreptul Iosif, sosise pentru perioada recensământului. Negăsind loc de găzduire, au intrat într-o peşteră de la marginea Betleemului, unde de obicei se adăposteau vitele în nopţile friguroase. Acolo a născut Sfânta Fecioară pe Pruncul Iisus, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat în iesle. Nimeni dintre pământeni nu-şi închipuia că într-o asemenea sărăcie va apărea Izbăvitorul şi că astfel va veni la oameni Cel Ce împărăteşte peste toate făpturile.
Prin apropiere erau păstori care făceau de strajă, păzind turmele de oi; şi acestor sărmani păstori din Betleem, al căror singur izvor de înţelepciune era cartea deschisă a înţelepciunii lui Dumnezeu, arătată în frumuseţea zidirilor Sale, un înger al Domnului le-a vestit venirea lui Hristos în trup. Şi ei au văzut împreună cu îngerul, mulţime de îngeri, lăudând pe Dumnezeu şi cântând: “Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Păstorii au venit la Betleem, au văzut Pruncul şi pe mama lui şi au vestit apoi ce li s-a descoperit despre Pruncul Acesta.
Iar celeilalte părţi a omenirii, care nu a auzit cântarea îngerească, prin lumina strălucitoare a stelei ce s-a aprins pe cer, cerul parcă din gură i-a vestit: întru ale Sale a venit Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume (In. l, 11; l, 9). Cerul le-a vorbit tuturor celor care au cunoscut slava lui Dumnezeu. Dar numai regii magi, ce căutau să descopere în cer judecăţile lui Dumnezeu şi erau gata să meargă oriunde pentru a afla adevărul, au priceput glasul cerului.
Anevoioasă le-a fost calea, dar raza stelei din Betleem o lumina. Şi înţelepţii-magi, depăşind toate piedicile, mergeau pe cărările arătate de cer, lepădându-şi voia lor proprie. Iar lumea continua să freamăte în patimile ei…
După cum odinioară îngerii şi păstorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos „cu bucurie mare“, aşa şi astăzi, în Biserica Ortodoxă, copiii şi tinerii – asemenea îngerilor, şi preoţii, păstori ai comunităţilor de creştini - asemenea păstorilor de la Betleem, vestesc în Ajunul Crăciunului Naşterea Domnului, cântând troparul praznicului şi arătând icoana slavei Naşterii Domnului, din casă în casă, iar apoi se întorc la Casa Domnului, în biserică, să slăvească şi să laude împreună, cu mare bucurie, taina Naşterii Domnului, iubirea milostivă şi minunată a lui Hristos pentru oameni.
Irod, auzind de naşterea Veşnicului împărat, căuta să-L omoare; negăsindu-L, el a ucis mulţime de prunci, dar nu a reuşit să-L omoare pe Cel născut tainic în peşteră. Taina aceasta rămânea ascunsă pentru cei ce trăiau după stihiile lumii acesteia. „El era printre oameni, dar ei nu L-au cunoscut” (In. l, 31). Ci li Se dezvăluia treptat doar inimilor curate, căutătoare a dreptăţii lui Dumnezeu, gata să lupte pentru adevăr, descoperindu-Se şi acelora care voiau să-şi cureţe inima şi erau gata să-şi supună propria voie voii cereşti.
Când S-a născut Iisus Hristos, Ierusalimul dormea. Dormea însăşi păcatul. Îi acoperea pe toţi întunericul păcatului. Cel ce Se născuse, Răsăritul cel de Sus, avea să biruie păcatul, întunericul, lipsa de credinţă, de iubire şi moartea. La Întruparea Mântuitorului apune o lume şi se naşte alta; se stinge o împărăţie a păcatului şi morţii şi se instaurează alta – a mântuirii şi vieţii.
Naşterea Fiului lui Dumnezeu pentru noi, în fiecare an, nu trebuie să fie numai o zi de amintire istorică, ci şi o zi de reculegere, examinare, înălţare, renaştere, întărire sufletească şi hotărârea de a ne schimba viaţa de azi înainte spre a fi mai curată, mai bună, mai plăcută lui Dumnezeu. Pentru a înţelege corect taina Betleemului trebuie să ne lăsăm pătrunşi de smerenie şi puritate sufletească şi de nevinovăţia dreptului Iosif şi a păstorilor, care au înţeles-o cu adevărat. Trebuie să fim stăpâniţi de dorul cunoaşterii adevărului dumnezeiesc, cum au fost stăpâniţi de acest dor magii.
Dar noi, credincioşii de azi în ce măsură înţelegem? Ispitele şi greutăţile acestei lumi, mândria, răutatea şi lăcomia noastră ţin sub lacăte grele tot ce e frumos şi bun, ca să nu se ridice la suprafaţă şi să ne fie bine. Pruncul Sfânt de la Betleem are puterea să slobozească, să descătuşeze de sub greutatea încuietorilor tot ce este preţios, curat şi sfânt în fiinţa noastră.
Lăsându-ne pătrunşi şi încălziţi de harul iubirii Sale, Domnul Iisus Hristos Se naşte în inima fiecăruia dintre noi. Când însă uităm adevărata semnificaţie a acestei sărbători şi ne închidem inima şi viaţa faţă de Hristos, atunci din nou El nu-Şi găseşte locaş în lumea aceasta… Ca şi odinioară Maica Sfântă în Betleem. Crăciunul are şi acest rol: de a ne învăţa să-I facem loc lui Hristos în viaţa noastră.
Dacă dorim o viaţă senină şi bogată în fericire trebuie să venim cu tot sufletul nostru la peştera din Betleem, adică fiecare biserică unde se săvârşeşte Sfânta Liturghie - şi să simţim şi să trăim taina coborârii printre noi a Fiului lui Dumnezeu şi să purtăm de azi în suflet bucuria pe care au avut-o păstorii atunci când au văzut Pruncul în iesle.
Steaua de la Betleem iarăşi străluceşte nevăzut deasupra lumii, chemând toate popoarele şi pe fiecare om în parte să-şi aţintească privirea spre cer, sus să-şi ţină inima, să cadă la Noul-Născut şi să se bucure cu bucurie mare, fiindcă cu noi este Dumnezeu!
Fiul lui Dumnezeu Se face Om pentru ca pe oameni să-i înalţe la ceruri, să-i unească veşnic cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt: „Hristos Se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!“ Amin.
Surse: Preafericitul Daniel, Sf. Ioan Maximovici, Pr. Ilie Cleopa, Pr. Ion Cârciuleanu; ziarullumina.ro
Naşteţi-L mereu pe Hristos în inimile voastre!
După mine, Naşterea Domnului este cel mai mare eveniment al creştinătăţii: căci Dumnezeu S-a coborât în trup omenesc spre a mântui omenirea. Iisus Hristos ne-a încredinţat că suntem veşnici, nu în materie, ci în duh. Şi că sufletele noastre au porţile Raiului deschise, doar să ne ostenim să ajungem până la ele. Prin post, rugăciune, nevoinţă, faptă bună…
Dragii mei, nu e puţin lucru să ai sentimentul veşniciei în tine… Câţi însă mai conştientizează aceasta? Dacă am fi convinşi şi conştienţi permanent că suntem veşnici şi că prin faptele noastre ne hotărâm locul în veşnicie – ori în chinurile iadului, ori în dulceaţa Raiului, adică în unirea deplină cu Dumnezeu -, atunci am fi mult mai chibzuiţi. Nu poţi fura, omorî, urî, dacă ştii că prin aceasta viaţa ta de după pragul morţii va fi numai lacrimă şi suferinţă. Şi nici nu te poţi teme de moarte dacă ştii că aceasta nu este decât adormirea trupului, pentru întoarcerea sufletului în Sânurile Domnului. Omul creştin ştie că trebuie să facă doar ceea ce-l mântuieşte, dar face şi altele, care-l osândesc.
Vă daţi seama ce-ar fi fost lumea fără Hristos? Bucuraţi-vă că S-a născut şi naşteţi-L mereu în inimile voastre! Cu El putem totul, fără Hristos nu putem nimic. Repetaţi-vă asta întreaga viaţă şi veţi greşi mai puţin, nu vă veţi mai teme şi veţi putea birui.
Trăiţi-L pe Hristos în orice moment. Mai înainte de toate să daţi slavă milostivirii şi bunătăţii celei negrăite a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei şi Preasfintei Fecioare Maria, care a slujit la Naşterea Lui, că ne-a învrednicit pe toţi să mai ajungem încă o dată Naşterea Domnului şi să prăznuim înnoirea neamului omenesc, prin taina venirii cea în trup a lui Dumnezeu Cuvântul. Amin!
Istorioară – Frumuseţea şi căldura unui cadou
Mai erau cinci zile până la Crăciun. Poştaşul avea în mâinile sale un mare pachet învelit într-o hârtie frumoasă, legat cu panglici aurii. Sună la uşă de două ori. – Intră, răspunse o voce din interior.
Poştaşul intră. Era o casă rău întreţinută, plină de umbre şi praf. Aşezat într-un fotoliu stătea un bătrân. Poştaşul îi arătă bucuros pachetul pe care acesta îl primise.
- Mulţumesc, aşează-l jos, spuse bătrânul cu cea mai tristă voce auzită parcă vreodată.
Poştaşul rămase înţepenit cu pachetul în mână. Intuia foarte bine că acel pachet era plin de lucruri minunate şi totuşi acel bătrân nu avea pe chipul său nici măcar o urmă de bucurie.
- Dar domnule, nu ar trebui să faci din această zi o sărbătoare cu acest minunat cadou?
- Nu pot, nu pot chiar deloc, spuse bătrânul cu lacrimi în ochi. Şi începu să povestească poştaşului istoria fiicei sale, căsătorită în oraşul vecin şi care devenise bogată. În fiecare an îi trimitea un pachet de Crăciun cu un bileţel: De la fiica ta Larisa şi de la soţul ei. Niciodată câteva urări personale, o vizită sau o invitaţie: Vino să petreci Crăciunul împreună cu noi. Niciodată.
- Vino să vezi, adăugă bătrânul în timp ce se ridică obosit. Poştaşul îl însoţi până la o cămară. Bătrânul deschise uşa. Poştaşul rămase uimit de ceea ce văzu: cămara era plină de cadouri de Crăciun. Erau toate celelalte daruri adunate din anii trecuţi. Toate cu minunata lor hârtie desenată şi cu panglicile strălucitoare.
- Dar nici măcar nu le-aţi deschis! exclamă poştaşul contrariat.
- Nu, răspunse trist bătrânul: nu este iubire înăuntru…
Crăciunul este sărbătoarea Iubirii; să dăruim Iubire ca să primim Bucurie şi Împlinire!
„Fii sănătos şi vesel de Crăciun, dar nu uita, când eşti voios, creştine, să fii bun!”
Fie ca această sărbătoare a Naşterii Domnului să vă bucure
şi să vă lumineze casa cu daruri, sufletele cu pace şi inima cu linişte!
Sărbători fericite dumneavoastră şi celor dragi!
LA MULŢI ANI!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.