Povestea românilor

 ."ROMANIA ESTE ȚARA LUI DUMNEZEU, DE LA ÎNCEPUTUL LUMII...(Povestea românilor)
..."Se spune că într -o bună zi, a trecut Dumnezeu pe pământ si a dăruit fiecărui neam câte o țară.
Si a fost seară si... la poarta lui Dumnezeu -Tatăl a apărut un păstor de oi care era împreună cu familia si neamul său de păstori. Dumnezeu L-a invitat în casa Lui si au stat la Cină.
- Bunule Păstor care îți este păsul de ai ajuns la Mine?, întrebă Dumnezeu pe cioban.
- Doamne Dumnezeule, am venit să primim si noi o bucată de pământ unde să ne odihnim sufletele însă se vede că am întârziat si nu mai este loc pentru noi, a spus bătrânul îngenunchind în fața lui Dumnezeu.
- Care vă este numele neamului vostru bătrâne Păstor? a întrebat Creatorul.
- Noi ne numim români.
După ce a privit îndelung la neamul românesc, Dumnezeu a chemat pe Sfântul Apostol Petru si l-a întrebat :
- Petre, mai este loc pentru o țară pentru români pe pământ?
- Nu, Doamne. Tot pământul a fost dăruit tuturor neamurilor după porunca Ta.
- Bine, Petre. Acum dă -le românilor țara pe care am păstrat-o pentru Noi.
Si de atunci noi locuim în ȚARA LUI DUMNEZEU.
O patrie frumoasă, o țară cu munți si câmpii, cu ape si cer senin, o țară ca o grădină din Rai unde Maica Domnului îngrijește rugăciunile si florile cerului.
România este Țara lui Dumnezeu de la începutul lumii.

SFANTUL CARE ITI PROTEJEAZA ZODIA.

 Stiai ca fiecare zodie are propriul ei Sfant care o vegheaza zi si noapte ?
Berbec – Sfantul Apostol Petru
Apostolul Simon Petru este asemanat cu zodia berbecului. Asemeni unui berbec veritabil, Apostolul Petru era o fire impulsiva, dar reusea sa se impuna prin simpla prezenta datorita calitatilor de lider. Ne este cunoscut faptul ca Apostolul Petru a fost imputernicit de catre Dumnezeu pentru a decide cine intra sau nu pe portile Raiului. Ca atare, berbecul este o fire autoritara, care se aprinde repede.
Taur – Sfantul Apostol Simon Zilotul
In Biblie, Sfantul Apostol Simon Zilotul, mai este cunoscut si ca Apostolul Simon Canaanitul, o personalitate increzatoare in propriile forte. Este un simbol al determinarii si al entuziasmului. De asemenea, Apostolul Simon este un personaj care pune accent foarte mare pe partea materiala. Prefera confortul material si este o fire foarte incapatanata.
Gemeni – Sfantul Apostol Iacob
Dintre cei 12 Apostoli, Iacob ( cel Tanar, fiul lui Alfreu ) reprezinta tipul intelectualului. Chiar daca era un intelectual si avea o abilitate extraordinara de a-si expune ideile, Apostolul Iacob era instabil, nestatornic si schimbator. Gemenii dau dovada de o energie inepuizabila, sunt inventivi si spontani.
Rac – Sfantul Apostol Andrei
Sfantul Andrei, cunoscut la noi si ca ocrotitorul Romaniei, este un familist convins, un pacifist ce prefera linistea. Este dependent de casa si de familie, este sensibil, linistit si predispus la meditatie. Este in stare de orice pentru cei dragi, fiind in acelasi timp si o fire fidela. Daca ei nevoie de o persoana care sa te inteleaga, nativul din zoia racului este cea mai potrivita persoana.
Leu – Sfantul Apostol Ioan
Prezenta leului este de fiecare data remarcabila, la fel ca si a Sfantului Apostol Ioan. Era un bun orator si se simtea in largul lui atunci cand era in centrul atentiei. Cu o personalitate puternica, prea aspru uneori, incerca sa-i convinga pe ceilalti de ideile sale. Cu toate acestea, era o personalitate generoasa, iubitoare si respectata de catre cei din jur.
Fecioara – Sfantul Apostol Filip
Apostolul Filip este prin definitie tipologia omului precaut, profund si calculat. Se pricepe de minune sa isi organizeze activitatile pana la cel mai mic detaliu. Asemeni Apostolului, fecioarele sunt persoane meticuloase, rabdatoare. Sunt atente la detalii, devenind astfel perfectioniste. Au tendinta de a-i critica pe cei din jur, ajungand sa se critice si singure de cele mai multe ori.
Balanta – Sfantul Apostol Bartolomeu
Balantele sunt cunoscute pentru diplomatia lor, pentru tactul si puterea de convingere de care dau dovada la fiecare pas. La fel si Sfantul Apostol Bartolomeu, care avea o personalitate echilibrata si nu accepta inselaciunea si minciuna. Balantele sunt persoane corecte, foarte buni conducatori si pot ajunge pana la manipulare atunci cand vor sa obtina ceva.
Scorpion – Sfantul Apostol Toma
Cunoscut in popor sub denumirea de „Toma Necredinciosul „, Apostolul Toma nu era numai indoielnic (de unde si denumirea populara), dar era si o fire orgolioasa, ambitios si pasional in acelasi timp. Chiar daca i se potriveste de minune expresia ” nu cred pana nu vad”, atunci cand se convinge de ceva, scorpionul da dovada de un devotament incredibil care va dura toata viata.
Sagetator – Sfantul Apostol Iacob (cel Batran, fiul lui Zevedei )
Este unul dintre cei trei Apostoli (Petru, Ioan si Iacob) care au intemeiat biserica, fiind considerat patron spiritual al acesteia. Este cunoscut pentru spirilul cooperativ extrem de dezvoltat, pentru dreptatea de care dadea dovada, pentru onestitate si consecventa. Asemeni Apostolului, sagetatorul este un luptator convins, un iubitor al calatoriilor si deplasarilor.
Capricorn – Sfantul Apostol MateiApostolul Matei era insarcinat cu colectarea taxelor in guvernul Romei. Acesta era foarte mandru de pozitia pe care o ocupa, de puterea si statutul pe care aceasta i le oferea. Cu toate acestea, Apostolul Matei nu facea abuza de functia lui, ba mai mult, era o persoana corecta, integra si onorabila. Prin urmare, capricornul este o fire ambitioasa, corecta si constiincioasa, intotdeauna orientata catre succes.
Varsator – Sfantul Apostol Iuda (Tadeu)
Apostolul Iuda Tadeul a fost cela care s-a preocupat si s-a implicat in acelasi timp de bunastarea celor neajutorati. Este, de asemenea, protectorul cauzelor nobile fiind intotdeauna dispus sa ii ajute pe cei necajiti. Varsatorii sunt persoane creative, cu o dorinta de cunoastere nebanuita, dar au tendinta de a se descuraja foarte repede.
Pesti – Apostolul Iuda Iscarioteanul
Cunoscut si drept cel care l-a vandut pe Iisus pe 30 de arginti, Iuda Iscarioteanul avea un spirit organizatoric foarte bine conservat. Totodata, el este si o persoana sensibila, retrasa si timida, usor influentabil, cu o mare predispozitie de a intra in depresii. Pestii sunt persoane familiste, intelegatori, insa de cele mai multe ori nu se regasesc in realitatea inconjuratoare, fapt ce declanseaza si depresiile despre care va vorbeam.

Acatistul dreptului Melchisedec

 

Nu ne pricepem noi, cei cufundați în valurile multor păcate, a te lăuda pe tine, Sfinte Melchisedec, rege al dreptăţii, rege al păcii, fărătată, fără mamă, fără spiţă de neam,dar voind a neînvrednici și noi, precum Avraam oarecând de binecuvântarea ta, înălțăm lui Dumnezeu din adâncul inimii cântarea: Aliluia !

ICOS 1

Ca într-o oglindă te vedem pe tine, Sfinte Melchisedec,strălucind mai înainte de arătarea Soarelui dreptății cu trupul pe pământ și preînchipuindu-L pe Acesta prin purtarea cununii preoțești și împărătești, pentru care te mărim așa:

Bucură-Te,rege al păcii;

Bucură-Te,preot al Celui Neapropiat;

Bucură-Te,icoană a Fiului Tatălui;

Bucură-Te,cel din cetatea păcii;

Bucură-Te,prefigurare a Marelui Arhiereu;

Bucură-Te,arătător al preoției veșnice;

Bucură-Te,moștenitor al slavei cerești;

Bucură-Te,iubitor al vieții pustnicești;

Bucură-Te,slujitor al Împăratului păcii;

Bucură-Te,bucuria binecuvântării lui Avraam;

Bucură-Te,defăimător al păgânătății;

Bucură-Te,slujitor al tainelor dreptății;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec,preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 2

Din părinte închinător al idoli ai răsărit, dar Părintele ceresc, Răsăritul Cel de sus, a luminat cerul inimii Tale cu razele înțelepciunii Sale, ca Lui să-I slujești în cântări de: Aliluia !

ICOS 2

Tatăl tău cel după trup te îndemna a aduce șapte viței pentru a fi jertfiți idoilor celor deșerți, dar în drum spre această ascultare Părintele ceresc ți-a luminat sufletul ca să cunoști adevărul, pentru care îți cântăm așa:

Bucură-Te, că ai contemplat frumusețea soarelui;

Bucură-Te, că ai cunoscut luminoasa lui strălucire;

Bucură-Te, că prin contemplarea soarelui ai cunoscut pe Soarele dreptății;

Bucură-Te, că de privirea stelelor te-ai îndulcit;

Bucură-Te, că întunericul neștiinței ți-a fost risipit;

Bucură-Te, că luna te însoțea pe calea cugetărilor tale;

Bucură-Te, că ai cunoscut pe Ziditorul din frumusețea zidirilor;

Bucură-Te, că lumina Înțelepciunii te-a umbrit;

Bucură-Te, că te-ai uimit de darurile Ziditorului;

Bucură-Te, că ți s-a descoperit deșertăciunea idolilor;

Bucură-Te, că pe Cel Nevăzut ai cunoscut din contemplarea celor văzute;

Bucură-Te, că te-ai aprins de focul râvnei pentru Adevăr;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 3

De darul înțelepciunii de sus minunându-te și de tainele descoperite ție, ai alergat la părintele tău ca să-și vină în fire și să cânte și el Ziditorului a toate: Aliluia !

ICOS 3

Foarte s-a mâniat tatăl tău, văzându-te pe tine, cel de curând luminat, sfătuindu-l a se supune dumnezeieștii socotințe și a lepăda deșertăciunea idolilor, iar noi lăudăm buna ta îndrăzneală așa :

Bucură-Te,că ai defăimat pe idolii cei fără suflet;

Bucură-Te,că nu te-ai supus idoilor celor muți;

Bucură-Te,că ai grăit cu înțelepciune împotriva lor;

Bucură-Te,că Împăratului Dumnezeu ai socotit a se jertfi;

Bucură-Te,că pe El L-ai mărturist făcător a toată zidirea;

Bucură-Te,că ai mărit pe Cel nemuritor și nevăzut;

Bucură-Te,că te-ai plecat cu smerenie înaintea Celui neajuns;

Bucură-Te,căci cu gândul te-ai închinat Celui necuprins cu mintea;

Bucură-Te,că ai răbdat mânia tatălui tău;

Bucură-Te,că adevărul ai mărturisit cu tărie;

Bucură-Te,că nu te-ai temut de cel întunecat la minte;

Bucură-Te,că Domnul te-a mângâiat în pătimirea pentru adevăr;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 4

Iarăși te-ai dus să plinești ascultarea părintelui tău, care te amenința cu moartea, dar în sine cugetai la măreția Părintelui luminilor, Căruia toată suflarea Îi cântă : Aliluia !

ICOS 4

Tatăl tău cugeta să te aducă pe tine, defăimătorul deșertăciunii idolești, jertfă neînsuflețiților idoli, dar purtarea de grijă a Domnului te-a păzit, pentru care îți cântăm:

Bucură-Te, că mâna nevăzută a Domnului te-a păzit de moarte;

Bucură-Te,că maica ta foarte s-a tânguit aflând gândul tatălui;

Bucură-Te,că sorții au ales a fi jertfit tatăl tău;

Bucură-Te,că te-ai înduioșat de plângerea maicii tale;

Bucură-Te,că ai plâns amara moarte gătită fratelui tău;

Bucură-Te,că nu ai suferit a vedea pe fiii gătiți morții;

Bucură-Te,că ai defăimat praznicul păgânesc aducător de moarte;

Bucură-Te,că nu ai suferit cruzimea urâtorilor de adevăr;

Bucură-Te,că toată nădejdea ți-ai pus-o în Adevăratul Dumnezeu;

Bucură-Te,că te-ai lepădat de toată rătăcirea celor rău credincioși;

Bucură-Te,că inima ta suspina după Cel mai presus de toate;

Bucură-Te,că Lui ai voit a sluji cu tot sufletul tău;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 5

Nesuferind a vedea diavoleasca sărbătoare pătată de sânge nevinovat, ai ales drumul pribegiei, fiind călăuzit nevăzut de Împăratul îngerilor, Căruia și noi Îi strigăm: Aliluia !

ICOS 5

Mâna Domnului te-a povățuit nevăzut ca într-un pământ al făgăduinței în muntele Taborului, ca să te îndulcești de mila Celui slăvit în cer și pe pământ, Care ne luminează și pe noi a te lăuda așa:

Bucură-Te, că darul lui Dumnezeu te-a povățuit spre cele bune;

Bucură-Te,că ai părăsit deșertăciunea viețuirii printre păgâni;

Bucură-Te,că ai căutat cu tot sufletul slava Domnului;

Bucură-Te,că te-ai lepădat de toate obiceiurile păgânilor;

Bucură-Te,că muntele Taborului te-a primit cu bucurie;

Bucură-Te,că ai sfințit cărările lui cu rugăciunea;

Bucură-Te,că desimea codrului te-a ascuns;

Bucură-Te,că primit înstrăinarea de ai tăi pentru Adevăr;

Bucură-Te,că mila Domnului te-a acoperit pe tine;

Bucură-Te,că ai luat jugul cel bun al ascultării;

Bucură-Te,că ai cules cu bucurie roadele credinței;

Bucură-Te,că Domnului ai înălțat pururea rugăciuni;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 6

Plecând genunchii tăi cu smerenie, ți-ai plecat și genunchii inimii și te-ai rugat Domnului și ai cerut lucrarea dreptății pentru păgâni, cântând: Aliluia !

ICOS 6

Mânat fiind de o dreaptă mânie față de cei care nu voiau a cunoaște căile Domnului, ai cerut pierzarea celor adunați la diavolescul praznic pentru junghierea fratelui tău, iar Domnul te-a ascultat și pentru această minune te lăudăm așa:

Bucură-Te, că nu ai suferit nelegiuita faptă pusă la cale;

Bucură-Te,că ai voit a se pune capăt răutății;

Bucură-Te,că pentru ruga ta Domnul și-a arătat dreptatea;

Bucură-Te,că locul cel jertfit idolilor a fost înghițit de pământ;

Bucură-Te,că te-ai minunat de puterea Domnului;

Bucură-Te,că dreapta ta rugăciune o a plinit;

Bucură-Te,că și mai mult te-ai întărit în frica Domnului;

Bucură-Te,că spaimă te-a cuprins pentru jalnica priveliște;

Bucură-Te,că iarăși spre muntele Taborului te-ai suit;

Bucură-Te,că toată viața ta ai jertfit-o Domnului;

Bucură-Te,că te-ai arătat făclie a rugăciunii în pustie;

Bucură-Te,că tămâia rugăciunii tale se înălța la tronul ceresc;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 7

Șapte ani ai petrecut în desimea codrului din muntele Taborului, înălțând Domnului rugăciuni fierbinți spre bucuria îngerilor care cântau: Aliluia !

ICOS 7

Codrul te hrănea pe tine cu mugurii copacilor și cu miere sălbatică, iar roua de sus îți adăpa setea, cugetând pururea la cele cerești, pentru care te mărim așa:

Bucură-Te,că nu ai gustat roadele neascultării;

Bucură-Te,că te-ai hrănit cu mugurii copacilor;

Bucură-Te,că te-ai îndulcit cu miere sălbatică;

Bucură-Te,că mai mult te-ai bucurat de mierea rugăciunii;

Bucură-Te,că ai ales înstrăinarea pentru Dumnezeu;

Bucură-Te,că cerul ți-a slujit ca acoperiș;

Bucură-Te,că ai înfruntat toate vitregiile naturii;

Bucură-Te,că ai păzit nestinsă făclia credinței;

Bucură-Te,că ți-ai ales drept casă pustia;

Bucură-Te,că Domnul a binecuvântat râvna ta;

Bucură-Te,că ai mers pe calea credinței cu nădejde;

Bucură-Te,că ți-ai ales codrul ca prieten;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 8

După șapte ani de petrecere a ta în muntele Taborului, Domnul a grăit către Avraam, poruncindu-i să te caute în munte pe tine, omule al lui Dumnezeu, a Celui Căruia toată suflarea Îi cântă: Aliluia !

ICOS 8

După a treia chemare a lui Avraam, ai ieșit din desimea codrului, Sfinte Melchisedec, dar foarte s-a înspăimântat dreptul, arătând tu ca un om sălbăticit, dar noi lăudăm jertfa ta pentru Cel Neapropiat, cântându-ți:

Bucură-Te,că Domnul i-a poruncit lui Avraam să te cerceteze;

Bucură-Te,că acesta a venit la tine în munte;

Bucură-Te,că la a treia chemare te-ai descoperit;

Bucură-Te,că foarte s-a înfricoșat Avraam de a ta înfățișare;

Bucură-Te,căci cu blândețe l-ai liniștit pe el;

Bucură-Te,că ai pribegit în munte pentru Cel slăvit;

Bucură-Te,că purtarea de grijă a Domnului te-a mângâiat;

Bucură-Te,că ești rugător pentru cei iubitori de liniștire;

Bucură-Te,ajutător grabnic al celor străini;

Bucură-Te,podoabă a muntelui Tabor;

Bucură-Te,cunoscător al tainelor rugăciunii;

Bucură-Te,cel luminat de darul Duhului Sfânt;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 9

Avraam s-a grăbit să plinească porunca Domnului, purtând grijă de tine ca de o credincioasă slugă a Celui Preaînalt, Căruia Îi cântai în taină: Aliluia !

ICOS 9

După porunca Domnului, Avraam a ras capul tău, ți-a tăiat unghiile, te-a îmbrăcat și te-a încălțat, supunându-te tu cu totul voii dumnezeiești, pentru care te lăudăm așa:

Bucură-Te, că părul ți-a fost tăiat de Avraam;

Bucură-Te,că tu mai înainte tăiasei toate grijile lumești;

Bucură-Te,că și unghiile ți-au fost tăiate;

Bucură-Te,că tu ai tăiat toate cursele celui rău;

Bucură-Te,slujitor și stăpân al pustiei muntelui Tabor;

Bucură-Te,că ai primit hainele în numele lui Hristos;

Bucură-Te,că ai primit cu bucurie a fi încălțat ;

Bucură-Te,că picioarele tale au mers în căile dreptății;

Bucură-Te,că ai fost gătit ca să te arăți oamenilor;

Bucură-Te,că ai ales sărăcia cea de bună voie;

Bucură-Te,că te-ai îmbogățit în mila Domnului;

Bucură-Te,că te-ai arătat vas ales al înțelepciunii;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 10

După trei zile ai coborât din munte, ca să-l binecuvintezi pe Avraam după voia Domnului, Căruia noi Îi cântăm cu bucurie: Aliluia !

ICOS 10

Unsu-l-ai pe Avraam cu untdelemn din corn și l-ai binecuvântat ca să fie tată al multor neamuri, iar după puține zile glas din cer a învățat pe Avraam că tu ești preot în veac, fără tată, fără mamă și fără spiță de neam, pentru care te lăudăm așa:

Bucură-Te,izvor de binecuvântări cerești;

Bucură-Te,că Domnul te-a arătat preot în veac;

Bucură-Te,că s-a veselit Avraam de binecuvântarea ta;

Bucură-Te,că ai prețuit mai mult asprimea pustiei;

Bucură-Te,că te-ai despărțit de mângâierea părinților;

Bucură-Te,că ai preînchipuit pe Fiul lui Dumnezeu;

Bucură-Te,că ești preoților mijlocitor către Arhiereul Cel Mare;

Bucură-Te,că ai defăimat a rudelor împărtășire;

Bucură-Te,că te-ai lepădat de a prietenilor însoțire;

Bucură-Te,că ai cinstit pe Dumnezeu mai presus de oameni;

Bucură-Te,că ai primit de la Domnul dar ca un preot;

Bucură-Te,că ești nouă scară către Împăratul cerurilor;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 11

Când Avraam s-a întors de la tăierea lui Hodorlaomer, pâine și vin ai adus lui și slugilor sale, mai înainte închipuind cina cea de taină rânduită de Domnul Hristos spre bucuria celor ce-I cântă: Aliluia !

ICOS 11

Voind Sfântul Chiril al Alexandriei a îndrepta pe avva Daniil care credea că ești fiu al lui Dumnezeu, i-a cerut lui să se roage pentru descoperirea adevărului, pentru care noi cântăm cu bucurie așa:

Bucură-Te, că Domnul a statornicit adevărul despre tine;

Bucură-Te,că avva Daniiel a văzut toți patriarhii până la tine;

Bucură-Te,că îngerul te-a arătat avvei lămurit pe tine ;

Bucură-Te,că a cunoscut bătrânul că nu ești fiul lui Dumnezeu;

Bucură-Te,că el s-a încredințat că ești om;

Bucură-Te,că noi te mărturisim preot al Stăpânului;

Bucură-Te,că ai primit zeciuială de la Avraam;

Bucură-Te,că ești pururea rugător pentru lume;

Bucură-Te,că ești ajutător preoților cucernici;

Bucură-Te,că ai strălucit cu daruri înalte de la Domnul;

Bucură-Te,că ai deschis multora calea pustiei;

Bucură-Te,că ai slujit Domnului cu fierbinte dragoste;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 12

Străin împărat și preot al Dumnezeului Cel Preaînalt, tu ești, Sfinte Melchisedec, cel ce te-ai arătat nouă icoană a urmării desăvârșite a lui Hristos, Căruia glasurile îngerești Îi cântă neîncetat: Aliluia !

ICOS 12

Ca unul care ai împărățit peste patimi și te-ai arătat vrednic preot al Arhiereului Celui Mare, binecuvintează-ne și pe noi cu darul pocăinței și ne mijlocește iertare la judecata Stăpânului, ca să-ți cântăm unele ca acestea:

Bucură-Te,că ai fost sfințit ca preot al Celui Preaînalt;

Bucură-Te,vistierie a darurilor Stăpânului;

Bucură-Te,că ai cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu din voia ta;

Bucură-Te,că El te-a arătat vistierie a darurilor cerești;

Bucură-Te,că ne ești și nouă mijlocitor grabnic către Hristos;

Bucură-Te,că ne ești nădejde tare la judecata Fiului;

Bucură-Te,că ai primit cu îmbelșugare darurile Duhului;

Bucură-Te,că ai fost preînchipuire vie a Marelui Arhiereu;

Bucură-Te,că aprinzi în suflete focul râvnei pentru cele cerești;

Bucură-Te,că ai defăimat toate pentru dragostea lui Dumnezeu;

Bucură-Te,că ești nouă apărător la judecata Fiului;

Bucură-Te, Sfinte Melchisedec, preot al lui Dumnezeu Cel Preaînalt !

CONDAC 13

O, Sfinte și drepte Melchisedec, cel ce ești preot în veac după cuvântul Domnului, roagă-L pe Arhiereul Cel Mare să ne binecuvinteze și pe noi, ca să aducem rod însutit de pocăință spre bucuria cetelor îngerești, care cântă neîncetat: Aliluia !

Povestea călugărului bețiv din Muntele Athos sau despre diferența dintre aparență și esență

 Trăia, odată, în Muntele Athos, un călugăr care locuia în Karyes. El bea și se îmbăta în fiecare zi, scandalizând pelerinii.
În cele din urmă a murit, iar acest lucru i-a ușurat pe o parte dintre credincioși, ei mergând și spunându-i încântați părintelui Paisie Aghioritul că s-a rezolvat, în cele din urmă, această problemă uriașă.
Părintele Paisie le-a răspuns că el știa despre moartea călugărului, după ce a văzut un batalion întreg de îngeri care au venit să ridice sufletul acestuia. Pelerinii au fost uimiți, iar unii au protestat și au încercat să-i explice mai bine părintelui, gândindu-se că bătrânul nu a înțeles.
Starețul Paisie le-a explicat: „Acest călugăr s-a născut în Asia Mică, la scurt timp înainte de distrugerea de către turci. Deci, ca să nu-l ia turcii de la părinții lui, ei îl luau cu ei la seceriș și, astfel, pentru a nu plânge, au pus raki, o băutură alcoolică, în laptele lui, pentru ca el să doarmă. Prin urmare, el a crescut și a ajuns un alcoolic. Acolo, el a găsit un bătrân care i-a declarat că a fost și el alcoolic. Bătrânul i-a spus să facă metanii și rugăciuni în fiecare noapte și s-o implore pe Fecioara să-l ajute să reducă câte un pahar de băutură. După un an a reușit, cu pocăință și luptă să ajungă de la 20 de pahare de băutură, la 19 pahare. Lupta a continuat pe parcursul anilor și a ajuns la 2-3 pahare, cu care el tot se îmbăta. Lumea a văzut, de-a lungul timpului, doar un călugăr alcoolic, care scandaliza pelerinii, dar Dumnezeu a văzut un luptător, care a dus o bătălie lungă pentru a reduce patima sa”.
Așadar, fără să cunoaștem ce încearcă fiecare să facă și ceea ce vrea să facă, ce drept avem noi să judecăm efortul său?
Sursa: Patericul athonit

Pomenirea sihastrului necunoscut, care s-a pocăit după căderea în păcat (4 februarie)

 

Un sihastru temător de Dumnezeu şi sporit în bunătăţi, care şedea într-un munte pustiu, la hotarele cetăţii Antinoa, din Egipt, de la care mulţi se foloseau prin cuvintele şi lucrurile lui. Astfel fiind el, l-a ispitit vrăjmaşul, ca şi pe toţi bărbaţii cei îmbunătăţiţi, şi i-a dat un gînd ca acesta: "Nu se cade ţie ca să-ţi lucreze sau să-ţi slujească alţii şi nici nu eşti vrednic să slujeşti cuiva; dar de nu slujeşti altora, apoi măcar ţie să-ţi slujeşti. Deci, sculîndu-te, mergi în cetate, şi-ţi vinde coşurile pe care le lucrezi, cumpără-ţi cele de trebuinţă şi întoarce-te îndată la linişte, ca nici unuia să nu-i faci greutate". Aceasta l-a sfătuit înşelătorul, zavistuind liniştea lui, precum şi îndeletnicirea cea bună spre Dumnezeu şi folosul multora, pentru că vrăjmaşul pretutindeni se sîrguieşte să vîneze pe toţi.

Deci sihastrul, supunîndu-se ca unui gînd bun, a ieşit din chilia sa, neînţelegînd meşteşugurile cele viclene ale diavolului, deşi era cunoscut, lăudat şi de mirare la toţi. După multă vreme, văzînd o femeie şi vorbind mult cu ea, din neluarea sa aminte s-a împiedicat şi, mergînd la un loc pustiu, povăţuindu-l vrăjmaşul, a căzut cu ea lîngă un rîu şi îndată a înţeles că s-a bucurat vrăjmaşul de căderea lui. Iar el voia să se deznădăjduiască, de vreme ce a mîhnit pe Duhul Sfînt, pe îngeri şi pe sfinţii părinţi, dintre care mulţi, locuind în cetăţi, au biruit pe vrăjmaş. Deci se mîhnea foarte mult de aceasta, neaducîndu-şi aminte că Domnul este gata să dea putere celor ce nădăjduiesc spre El şi, uitînd tămăduirea greşelii, voia să se arunce în repeziciunea rîului, spre cea mai desăvîrşită bucurie a diavolului. Dintr-o durere sufletească mare ca aceea, a slăbit cu trupul. Şi de nu i-ar fi ajutat mai pe urmă milostivul Dumnezeu, ar fi murit fără de pocăinţă, spre bucuria diavolilor.

Venindu-şi în fire, se gîndea cum ar putea să arate mai multă osteneală în pocăinţă şi în rea pătimire, ca să milostivească pe Dumnezeu prin lacrimi şi prin tînguire. Atunci iarăşi s-a dus în chilia sa, astupînd uşa şi, precum este obiceiul a plînge asupra mortului, astfel plîngea rugîndu-se lui Dumnezeu, postind şi priveghind. Apoi cu toată strîmtorarea şi-a slăbit trupul şi nici aşa nu i se părea că-şi face pocăinţă îndestul pentru păcatul ce făcuse. Iar fraţii, după obicei, venind de multe ori la dînsul pentru folos şi bătînd în uşă, el le răspundea, zicînd: "Nu pot să deschid pentru că am dat cuvînt lui Dumnezeu ca astfel să mă pocăiesc un an, ci, rugaţi-vă pentru mine, nevrednicul". Căci bătrînul nu găsea cum ar putea să le răspundă, ca să nu se smintească auzind de căderea lui în păcat, de vreme ce era socotit de dînşii ca un foarte cinstit şi mare monah. Şi a petrecut tot anul postind şi pocăindu-se.

Venind noaptea Învierii lui Hristos şi luînd o candelă nouă, a grijit-o, turnînd untdelemn. Apoi, punînd-o într-un vas nou, a acoperit-o şi de cu seară a stat la rugăciune, zicînd: "Îndurate şi milostive Doamne, Cel ce voieşti ca şi păgînii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vie, la Tine am scăpat, Mîntuitorule al sufletelor noastre, miluieşte-mă pe mine, care mult Te-am mîniat şi spre bucuria vrăjmaşului multe am făcut. Iată, acum sînt mort, ascultînd pe vrăjmaşul. Dar Tu, Doamne, Cel ce miluieşti pe cei necuraţi şi nemilostivi şi-i înveţi a milui pe aproapele, miluieşte şi Te milostiveşte spre a mea ticăloşie, pentru că nimic nu-Ţi este Ţie cu neputinţă. Milostiveşte-Te, că de iad s-a apropiat sufletul meu; fă milă, că eşti bun şi milostiv, ca Unul ce voieşti ca şi trupurile cele ce nu sînt să le înviezi în ziua Învierii. Auzi-mă, Doamne, că s-a stins duhul şi a slăbit trupul meu pe care l-am întinat; deci nu pot vieţui, fiind nevrednic, iar de frica Ta lipsindu-mă, am îndrăznit a mă apropia spre pocăinţă. Ţie mă rog, iartă-mi greşeala. Îndoit păcat am: căderea şi deznădăjduirea. Deci, înviază-mă pe mine cel pierdut şi porunceşte ca prin al Tău foc să se aprindă candela aceasta; ca astfel luînd încredinţare de iertare, prin îndurările Tale cele mari, cealaltă vreme a vieţii ce mi-o vei dărui să o petrec întru frica Ta, păzind poruncile Tale şi mai cu osîrdie să-Ţi slujesc Ţie".

Acestea grăindu-le în noaptea Sfintei Învieri, cu multe lacrimi s-a sculat să vadă de s-a aprins candela şi, descoperind vasul, a văzut că nu se aprinsese. Apoi iarăşi căzînd pe faţa sa, se ruga, zicînd: "Ştiu, Doamne, că nevoinţa îmi era înainte ca să mă încununez şi n-am luat aminte la cărările mele, voind mai mult să mă arunc în calea celor necuraţi, prin dulceaţa trupească. Deci, miluieşte-mă, Doamne, că iată mărturisesc bunătăţii Tale a mea păcătoşenie înaintea tuturor îngerilor şi a drepţilor, şi de nu s-ar sminti oamenii, apoi înainte a toată lumea aş mărturisi căderea în păcat. Miluieşte-mă, Doamne, pe mine cel ce mă mărturisesc, ca şi pe alţii să-i învăţ; aşadar, Doamne, înviază-mă".

Astfel, rugîndu-se de trei ori, a fost auzit şi, sculîndu-se, şi-a aflat candela arzînd, apoi s-a bucurat foarte mult, întărindu-se cu nădejdea către Dumnezeu. Şi se minuna de darul lui Dumnezeu cel atît de mare şi de milostiva Lui iubire de oameni, veselindu-se cu duhul, că l-a încredinţat Dumnezeu de iertarea păcatului lui, auzindu-i smerita lui rugăciune şi zicea: "Mulţumesc Ţie, Doamne, că în această viaţă vremelnică m-ai miluit pe mine, nevrednicul, prin acest semn mare şi nou, dîndu-mi îndrăzneală către Tine".

Astfel, petrecînd el în mărturisire, s-a făcut ziuă şi, veselindu-se întru Domnul, a uitat de trupeasca hrană în ziua aceea de bucurie. Focul din candela aceea l-a păzit în tot timpul vieţii sale, punînd untdelemn într-însa, ca să nu se stingă, şi iarăşi a petrecut într-însul duhul lui Dumnezeu, fiind de toţi ştiut şi folositor. Iar cînd era să se ducă din viaţa aceasta, i s-a arătat de la Dumnezeu, mai înainte cu cîteva zile, ceasul sfîrşitului său şi s-a odihnit în pace, dîndu-şi sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Nicolae Mărturisitorul, egumenul studiţilor (4 februarie)

 

Cuviosul părintele nostru Nicolae s-a născut în insula Creta, în satul ce se numea Chidonia, din care era şi Sfîntul mucenic Vasilid, unul din cei zece mucenici care au pătimit în Creta. Părinţii acestui fericit Nicolae fiind creştini, l-au dat din tinereţe să înveţe Sfintele Scripturi şi, la zece ani, obişnuindu-se cu dumnezeieştile cărţi, l-au trimis în Constantinopol la unchiul său, fericitul Teofan, monahul, care petrecea în mănăstirea Studiţilor. Acesta, primind pe nepotul său cu dragoste, l-a dus la Cuviosul Teodor, egumenul studiţilor. Dar fericitul Teodor, văzînd mai înainte cu duhul că copilul acela avea să fie vas de bună trebuinţă al lui Dumnezeu, l-a binecuvîntat şi i-a poruncit să petreacă cu alţi copii la un loc deosebit, ce era afară din mănăstire, fiind rînduit pentru învăţătura copiilor. După aceasta, egumenul, văzînd pe fericitul Nicolae priceput şi bun la obiceiuri, blînd şi smerit, avînd vîrsta potrivită, l-a dus înăuntru, în mănăstire, şi l-a tuns în chipul monahicesc. Apoi după cîţiva ani l-a silit să primească şi preoţia, pentru viaţa lui cea îmbunătăţită.

Petrecînd fericitul Nicolae în mănăstirea aceea cu plăcere de Dumnezeu, a venit la dînsul un frate al lui, după trup, anume Tit şi i-a spus cu lacrimi cum că saracinii cei fără de Dumnezeu prădînd ostrovul Critului au robit pe părinţii lor şi i-au dus în pămîntul lor. Iar el, deşi îl durea inima de părinţi, sfătuia pe fratele său să nu se mîhnească de aceea, zicîndu-i: "Aşa a fost plăcerea lui Dumnezeu, fără de a Cărui voie nu cade nici un fir de păr din cap. El ştie ceea ce rînduieşte pentru folosul oamenilor, deci către El să aruncăm grija noastră şi purtarea de grijă pentru părinţii noştri. Iar nouă ni se cade să ne îngrijim de noi înşine, ca să nu fim robiţi de poftele trupeşti şi de înşelăciunea veacului acestuia şi să nu ne ducă pe noi în mîna vrăjmaşilor nevăzuţi în locul întunericului şi al negurii celei neluminoase". Astfel mîngîind Nicolae pe fratele său, l-a adus la umilinţă şi l-a făcut bun monah.

În acele vremi, Biserica lui Hristos ocîrmuindu-se în pace şi linişte prin păstorii cei buni, deodată, prin voia lui Dumnezeu s-a ridicat viforul tulburării, prin rău-credinciosul Leon Armeanul, care tulbura Biserica cu eresul luptei contra sfintelor icoane. El mai întîi a fost patriciu în împărăţia drept-credinciosului împărat Mihail, care se numea Rangave, şi avînd rînduiala de dregător împărătesc, cu meşteşug a răpit împărăţia într-un chip ca acesta:

Fiind atunci războiul grecilor cu bulgarii şi ieşind împăratul Mihail, a pus pe Leon ca voievod asupra oştilor Răsăritului, neştiind că Leon caută să ia împărăţia de la dînsul cu vicleşug.

Deci, cînd s-au lovit grecii cu bulgarii, slăbind aceştia, voiau să se pregătească de fugă. Dar Leon Armeanul cu începătorii de oaste, pe care încă de la început îi amăgise cu daruri şi cu toate cetele care erau sub dînsul, îndată au fugit, negonindu-i nimeni. Bulgarii, văzînd pe greci fugind înapoi, mai întîi se temeau să urmeze după dînşii, ca să nu fie vreun vicleşug, dar văzînd fuga lor fără de întoarcere, au luat îndrăzneală şi, gonindu-i, au ucis o mulţime de greci; şi aşa împăratul Mihail s-a întors biruitor. Iar fuga aceea a făcut-o Leon cu un meşteşug şi vicleşug ca acesta: Ca adică oastea şi poporul să urască pe împăratul ca pe un fricos, neştiind a rîndui războaiele, ca astfel să-i poată răpi împărăţia, ceea ce s-a şi făcut. Căci intrînd împăratul Mihail în Constantinopol biruit, Leon a rămas cu oastea în Bitinia, ca să păzească hotarele şi îndată răutatea, care o avea de demult în inimă, atunci a descoperit-o, căci a dat de veste pretutindeni că, prin a împăratului neştiinţă şi inimă fricoasă, grecii şi-au pierdut cinstea bărbăţiei lor, fiind biruiţi de bulgari.

Astfel a înrăit toată oastea împotriva împăratului, iar Leon singur s-a sculat asupra făcătorului său de bine şi a fost ales împărat acolo în Bitinia, de toată oastea. Ajungînd degrabă vestea aceea la împăratul Mihail şi mulţi sfătuind pe împăratul să se împotrivească lui Leon cu tărie, nelăsîndu-l să împărăţească, Mihail a răspuns: "Mai bine îmi este ca nu numai de împărăţie, dar şi de viaţă să mă lipsesc, decît să se verse o picătură de sînge creştinesc pentru mine, în războiul dintre noi". Deci îndată a trimis în taină la Leon coroana sa împărătească, porfira şi încălţămintele împărăteşti, zicîndu-i: "Iată îţi las împărăţia, vino fără frică în Constantinopol şi împărăţeşte". Făcînd aceasta, Mihail îndată s-a îmbrăcat în chip monahicesc, împreună cu femeia sa.

Intrînd Leon în Constantinopol cu multă slavă, a stat pe scaunul împărăţiei greceşti şi îndată pe făcătorul său de bine, Mihail, care cu dragoste i-a dat împărăţia, l-a trimis într-o insulă în surghiun, iar pe cei doi fii ai săi, Teofilact şi Ignatie, a poruncit să-i castreze. După o vreme s-a ridicat păgînul acela de împărat şi asupra lui Hristos Domnul şi asupra Sfintei Biserici, adunînd un sobor nedrept contra sfintelor icoane, pe care le arunca din bisericile lui Dumnezeu. Iar cînd sfinţitul patriarh Nichifor şi drept-credincioşii arhierei şi arhimandriţi, precum şi toţi părinţii cei de Dumnezeu insuflaţi i s-au împotrivit, neînvoindu-se la păgînătatea lui şi îl sfătuiau să nu facă rău şi să nu tulbure cu un eres ca acela Biserica lui Hristos, îndată el, ticălosul, i-a izgonit din palat cu necinste pe toţi şi i-a trimis în surghiun, în diferite ţări.

Atunci şi Sfîntul Teodor Studitul, împotrivindu-se împăratului, a fost surghiunit împreună cu ucenicul său, fericitul Nicolae, în hotarele Apoloniadei, în cetatea ce se numea Mezopa, unde au stat închişi în temniţă un an. Apoi, auzind împăratul despre dînşii cum că acolo, prin învăţătura lor, au îndemnat pe mulţi oameni la cinstirea sfintelor icoane, a poruncit să-i izgonească de acolo în părţile Răsăritului, la un loc ce se numea Zonit; şi acolo să-i păzească într-o temniţă, ca nimeni să nu meargă la dînşii şi ca să nu poată vorbi cu nimeni. Însă bunii mărturisitori, cînd nu puteau să grăiască cu gura către popor şi să înveţe dreapta credinţă, prin scrisorile din temniţă scrise către cei credincioşi risipeau dogmele eretice ca prin nişte trîmbiţe cu mari glasuri, ca zidurile Ierihonului; iar dreapta credinţă o îndreptau şi o propovăduiau. De acest lucru înştiinţîndu-se împăratul, a trimis pe un oarecare ostaş, pe nume Anastasie, ca prin bătăi cumplite să-i pedepsească. Deci, mergînd trimisul, i-a bătut cu nemilostivire, mai întîi pe fericitul Teodor, apoi pe ucenicul lui, fericitul Nicolae, încît li s-au sfărîmat trupurile de bătăile suferite. Apoi iarăşi i-au închis în temniţă şi au astupat intrarea, poruncind ca prin foame şi sete să-i chinuiască.

Dar cine va spune necazul, răbdarea şi foamea fericiţilor închişi şi toate primejdiile pe care le-au răbdat în strîmtoarea temniţei trei ani şi mai ales în urma bătăilor luate, încît nu numai de dureri, ci şi de foame şi sete slăbeau? Pentru că uneori a treia zi, a patra zi şi cîteodată la cîte o săptămînă le aduceau străjerii puţină pîine pe fereastră şi aceea cu ocară şi cu defăimare. Asemenea şi apă foarte puţină le dădea. Apoi rănile de pe trupul lor nevindecîndu-se încă bine, a venit iarăşi alt trimis de la împărat să-i chinuiască, pentru că oarecare din cei răutăcioşi a dus la împărat o scrisoare a lor, pe care fericitul Nicolae, de faţă cu Teodor, o scrisese către creştini. Într-însa era scrisă mustrarea păgînătăţii, a răutăţii împăratului şi a eresului luptei contra sfintelor icoane, cum şi pierderea cea vătămătoare de suflet, şi cuprindea pentru credincioşi o frumoasă şi folositoare învăţătură despre credinţă.

Acea scrisoare citind-o rău-credinciosul împărat Leon, s-a umplut de multă mînie şi, răcnind ca o fiară în chipul leului, a trimis îndată pe un prigonitor cumplit, ca să le arate scrisoarea aceea de este a lor şi să-i bată pînă la cea din urmă suflare.

Ajungînd prigonitorul acela la închisoarea cuvioşilor, i-a scos din temniţă şi, arătîndu-le scrisoarea, i-a întrebat de este a lor. Iar ei nu au tăinuit lucrul lor, căci Cuviosul Teodor poruncea, iar fericitul Nicolae scria. Atunci, mîniindu-se trimisul, mai întîi pe Nicolae dezbrăcîndu-l, l-a întins la pămînt şi l-a bătut fără milă, mult timp. Apoi, lăsîndu-l jumătate mort, s-a întors la Teodor, bătîndu-l şi pe acela asemenea, tot trupul i-a umplut de răni, nesfărîmîndu-i oasele. Apoi, lăsîndu-l abia viu, iarăşi s-a întors la Nicolae şi se ispitea ca prin îmbunări să-l înduplece la un gînd cu împăratul. Iar el, fiind nemişcat în dreapta credinţă, îi nesocotea cuvintele.

Mîniindu-se şi mai mult chinuitorul, a poruncit iarăşi ca mai cu asprime să-l bată pe fericitul Nicolae. Apoi îl bătură pe Cuviosul pe spate şi pe pîntece mult, iar după bătăile cumplite, prigonitorul l-a lăsat gol, ca să stea în ger toată noaptea - pentru că atunci era în luna lui februarie şi era iarnă. Iar pe el durîndu-l trupul, de multe răni ce avea, şi îngheţînd de frig, răbda chinurile mulţumind lui Dumnezeu. După aceasta, chinuitorul aruncîndu-l iarăşi în temniţă, s-a întors la împăratul.

Cuvioşii părinţi, după primirea bătăilor celor multe, aveau trupurile rănite pînă la oase, iar străjerii, văzînd o pătimire ca aceasta, se umileau şi, schimbîndu-se în milă, le-au dat apă caldă şi untdelemn. Şi astfel, cuvioşii pătimitori îşi spălau unul altuia rănile cu un burete muiat în apă şi, ungîndu-le cu untdelemn, le tămăduiau. Aşa astfel pătimind sfinţii nouăzeci de zile şi încă netămăduindu-se desăvîrşit de răni, împăratul cel păgîn iarăşi a poruncit să-i ducă de acolo la hotarele Smirnei. Acolo, dîndu-le multe bătăi şi băgîndu-le picioarele în obezi, a poruncit să-i arunce în temniţă, unde au zăcut cuvioşii douăzeci de luni în primejdii şi strîmtorări multe. Iar Dumnezeu, auzind pe robii Săi care strigau către El ziua şi noaptea, şi aducîndu-Şi aminte de cei ferecaţi, a binevoit ca acel rău-credincios împărat să piară, fiind ucis în biserică chiar de ostaşii săi. După dînsul, venind Mihail, ce se numea Valvos, a luat sceptrul împărăţiei greceşti. Acela, însă, deşi era rău-credincios, nu prigonea pe creştini şi nu a oprit ca fiecare să se întoarcă la locul său.

Atunci fiind liberaţi şi fericitul Nicolae, şi marele Teodor, au venit în Calcedon, la patriarhul Nichifor, care era în surghiun. Iar fericitul Nichifor s-a mîngîiat foarte mult de venirea lor şi, văzînd pe trupurile lor răni de pătimitori, îi cinstea ca pe nişte sfinţi mucenici. Deci, petrecînd acolo cîtva timp, au venit cu patriarhul la Constantinopol, ca să se sfătuiască cu împăratul şi să primească dreapta credinţă. Dar acela, pentru învîrtoşarea cea multă, n-a ascultat învăţătura lor şi n-a voit ca să se închine sfintelor icoane; dar nici pe alţii nu-i oprea de la cinstirea lor. Însă în împărăteasca cetate n-a lăsat să se pună icoane, dar prin cetăţile cele de primprejur, unde ar fi voit cineva, putea să le aibă. Pentru aceasta, Sfinţii Părinţi Teodor şi Nicolae, sărutînd pe patriarh, au ieşit din împărăteasca cetate, ca să-şi poată păzi sfînta credinţă cea dreaptă mai cu libertate, prin închinarea la icoane.

Sălăşluindu-se ei în insula Heronis Acriton şi acolo petrecînd cîtăva vreme lîngă biserica Sfîntului Mucenic Trifon, marele Teodor s-a mutat către Dumnezeu. Fericitul Nicolae, rămînînd după părintele său cel duhovnicesc, nu se ducea de la mormîntul lui, ci, petrecînd lîngă dînsul, în mai multe nevoinţe îşi ducea viaţa cea monahicească. Dar Mihail împăratul, ducîndu-se din viaţa aceasta, iar apoi Teofil, fiul său luînd împărăţia, s-a ridicat iarăşi prigonire asupra credincioşilor pentru sfintele icoane; şi erau chinuiţi de eretici toţi cei care cu dreaptă credinţă se închinau icoanei lui Hristos.

În acea vreme şi cei doi fraţi după trup şi după duh, Cuvioşii părinţi Teodor şi Teofan, au pătimit mult şi au fost însemnaţi. De atunci şi fericitul Nicolae, lăsîndu-şi petrecerea de lîngă mormîntul părintelui său, rătăcea din loc în loc, pînă ce a murit împăratul Teofil, luptătorul contra sfintelor icoane, după a cărui moarte a luat împărăţia femeia lui, drept credincioasa Teodora, cu fiul său Mihail, care era minor. Acum făcut iarăşi linişte în Biserica lui Hristos şi dreapta-credinţă a strălucit, fiind patriarh în Constantinopol Sfîntul Metodie.

În acea vreme fericitul Nicolae a venit în Mănăstirea Studitul şi a fost egumen, după moartea Cuviosului Navcratie, Mărturisitorul, pe cînd era patriarh Sfîntul Ignatie, care a fost după Sfîntul Metodie. Ţinînd egumenia trei ani, a încredinţat-o fericitului Sofronie, bărbatul cel îmbunătăţit, iar el, sălăşluindu-se la un loc liniştit, petrecea în tăcere. Dar şi Sofronie, după patru ani ai egumeniei sale, a trecut către Domnul şi, mergînd fraţii la Cuviosul Nicolae, cu multă rugăminte l-au silit ca iarăşi să primească egumenia.

Deci, vieţuind el cîtăva vreme, împăratul Mihail, ajungînd în vîrstă şi îndărătnicindu-se, a izgonit din palatul împărătesc pe fericita Teodora, maica sa, şi a silit-o a se tunde într-una din mănăstirile de fecioare, după sfatul fratelui ei şi al unchiului său, Barda, pe care l-a făcut părtaş împărăţiei sale. Atunci s-a făcut mare tulburare şi sminteală în popor, pentru faptul că împăratul s-a ridicat asupra maicii sale, iar Barda, lăsîndu-şi femeia sa legiuită, a întinat patul fiului său, luîndu-i femeia. Atunci şi pe sfinţitul patriarh Ignatie, care voia să îndrepte o răzvrătire ca aceea între împăraţi şi să dezrădăcineze fărădelegea lui Barda, îl învăţa neîncetat, dar n-a folosit la nimic.

Odată, împăratul Barda, venind în soborniceasca biserică la o vreme de praznic, voia să se împărtăşească cu preacuratele Taine. Dar patriarhul l-a oprit nu numai de la împărtăşanie, ci şi înaintea a tot poporul a mustrat fărădelegea lui şi l-a despărţit de Biserică. Atunci Barda, îndrăcindu-se cu răutatea asupra patriarhului, a pornit pe împăratul Mihail asupra lui şi l-a izgonit de pe scaun, iar în locul lui l-a ridicat pe Fotie.

Văzînd o tulburare şi o neorînduială ca aceasta, fericitul Nicolae şi-a lăsat mănăstirea şi, luîndu-şi pe fratele său, s-au dus la un sat mănăstiresc ce se numea Prenet şi acolo vieţuiau în linişte, nevrînd să audă de fărădelegile ce se făceau de împăraţi. Însă, nu mult a vieţuit acolo, şi a fost izgonit. Pentru că s-a întîmplat cîndva ca împăraţii să plutească cu corabia spre apele cele calde, pe lîngă locul acela unde sfîntul avea locuinţa sa, şi ştiind despre dînsul că este bărbat îmbunătăţit şi între toţi slăvit, s-au abătut pe la el, vrînd să-l înduplece la unirea lor prin înşelăciune. Adică şi el să se învoiască şi să întărească izgonirea patriarhului Ignatie, cum şi însoţirea cea desfrînată a lui Barda. Dar sfîntul nu numai că n-a lăudat acele fapte rele ale lor, ci chiar le-a proorocit că de nu se vor pocăi de răutăţile lor, apoi vor pieri cu rea moarte, ceea ce s-a şi întîmplat mai pe urmă.

Unele ca acestea auzind de la dînsul, împăraţii cei răi s-au mîniat asupra lui şi l-au izgonit de acolo, iar în Mănăstirea Studiţilor au poruncit să pună alt egumen. Fericitul Nicolae, trecînd din loc în loc, îşi chinuia bătrîneţele sale. Apoi, din porunca împăraţilor celor fărădelege, prinzîndu-l iarăşi şi legîndu-l, l-au dus în mănăstirea sa şi doi ani a fost închis în temniţă, pînă la moartea acelor împăraţi, Mihail şi Barda, pentru care s-a şi împlinit proorocirea sfîntului. Căci, mergînd ei cu oaste în Creta asupra saracinilor (arabilor), au făcut sfadă între dînşii, iar Mihail a tăiat în două pe ticălosul împărat Barda. Atunci împăratul Mihail îndată s-a întors înapoi, iar el, asemenea, fiind tăiat de casnicii săi în palat, foarte rău s-a sfîrşit.

După dînsul a luat împărăţia drept-credinciosul Vasile, care a întors pe fericitul patriarh Ignatie, la scaunul său şi pe Cuviosul Nicolae l-a eliberat din temniţă. Apoi, fiind chemat de împăratul Vasile, a fost silit iarăşi să-şi ia mănăstirea sa, iar el, deşi nu voia să o ia în stăpînire din pricina bătrîneţii, pentru rugămintea împăratului a luat-o. Deci, adeseori chemînd împăratul pe sfîntul, vorbea cu dînsul şi se folosea de cuvintele şi de viaţa lui cea îmbunătăţită şi multă cinste îi făcea.

Apoi a dăruit Dumnezeu plăcutului Său, fericitului Nicolae, darul de a tămădui neputinţele între oameni. Pentru că, Evdochia, femeia iubitorului de Hristos, împăratul Vasile, căzînd într-o boală cumplită şi necîştigînd ajutor de la doctori, se deznădăjduise de viaţă şi aştepta moartea, de care lucru se mîhnise împăratul foarte mult. Adormind împărăteasa puţin, a văzut în vis pe un monah bătrîn, în mare slavă, zicînd către dînsa: "Nădăjduieşte spre Dumnezeu, căci nu vei muri acum, pentru că acum vei lua tămăduire şi vei fi sănătoasă". Iar ea, sculîndu-se din somn, a spus bărbatului său vedenia şi l-a rugat să cheme de la toate mănăstirile Constantinopolului pe monahii cei renumiţi, care vieţuiesc în fapte bune, ca să o cerceteze. Deci, începînd cuvioşii părinţi a veni în palat la împărăteasă, a venit acolo şi fericitul Nicolae, avînd faţa luminoasă ca a lui Moise, pe care văzîndu-l împărăteasa, l-a cunoscut că este cel ce a vorbit cu dînsa în vis, făgăduindu-i sănătate. Apoi, sculîndu-se, s-a închinat sfîntului şi îndată s-a făcut desăvîrşit sănătoasă.

După aceasta, Elena, femeia lui Manuil patriciul, bolind de aceeaşi neputinţă, se apropiase de moarte şi, după obicei, pregătindu-i-se hainele de îngropare, a sosit Cuviosul Nicolae şi, făcîndu-i cruce cu mîna pe cap şi pe tot trupul, a tămăduit-o de boala ce o cuprinsese şi îndată s-a sculat sănătoasă de pe patul ei. Atunci s-a întîmplat ca şi Manuil, patriciul, să cadă într-o boală grea şi, neaflînd nici un folos de la doctori, aştepta sfîrşitul. Chemînd pe fericitul Nicolae, l-a rugat să-l îmbrace în chip îngeresc. Sfîntul i-a zis: "Fiule, nu-ţi va fi aceasta spre folos, pentru că degrabă te va tămădui Dumnezeu şi vei putea să ţii dregătoria, s-o rînduieşti bine şi după aceea te voi tunde în chip monahicesc, ca să mergi în lumea cea cu fapte bune". Şi s-a împlinit proorocia sfîntului, pentru că Manuil, însănătoşindu-se degrabă, a trecut prin felurite dregătorii, bine rînduindu-le; apoi, sosind sfîrşitul lui, s-a îmbolnăvit şi fiind tuns de Cuviosul Nicolae, s-a dus către Domnul.

Alt dregător, cu numele de Teofil Melisianul, cu soţia sa, erau în mare necaz pentru că fiii pe care îi năşteau îndată mureau. Acela, odată, a adus la sfîntul un prunc parte femeiască ce se născuse, rugîndu-l să fie primitor pruncului, la Sfîntul Botez, pentru că tatăl avea credinţă că rugăciunile acestui cuvios părinte vor păzi pe fiica lui de moarte. Fericitul n-a voit a-l boteza, însă, punînd mîna pe capul copilului, s-a rugat lui Dumnezeu şi a zis: "Acestea grăieşte Sfîntul Duh. Vie va fi fiica voastră şi veţi vedea pe fiii fiilor ei". Şi s-a împlinit acea proorocie a sfîntului, pentru că prunca s-a făcut sănătoasă şi frumoasă şi, măritîndu-se după bărbat, a fost bună roditoare de fii.

Cînd a sosit fericitul sfîrşit al sfîntului, el s-a îmbolnăvit şi toţi fraţii înconjurîndu-l, fericitul le-a zis: "Acum spuneţi, fraţilor, de ce sînteţi lipsiţi?" Iar ei, mirîndu-se de o întrebare ca aceea, au zis: "Grîu nu avem". Sfîntul a răspuns: "Nu vă va lăsa Dumnezeu, Care a hrănit pe Israil în pustie, căci, după ducerea mea, a treia zi, vă va veni grîu destul". Apoi le-a pus egumen pe Clement, care atunci era econom, şi s-a odihnit cu pace Cuviosul părintele nostru Nicolae, în a patra zi a lunii februarie, trăind şaptezeci şi cinci de ani şi a fost îngropat cu cinste. A treia zi după proorocia sfîntului a venit la mănăstire, de la împăratul Vasile, o corabie plină cu grîu, pe care Clement, cu bucurie primind-o, a zis către fraţi: "Iată, părinţilor şi fraţilor, Cuviosul Nicolae, părintele nostru, şi-a împlinit făgăduinţa sa, trimiţîndu-ne grîu destul".

Atunci era în mănăstirea aceea un monah, anume Antonie, cuprins de boala curgerii de sînge de mulţi ani şi, de la doctori fiind deznădăjduit, era aproape de moarte. De aceea i-a poruncit egumenul să intre în chiliuţa Cuviosului părinte Nicolae, ca într-însa să se sfîrşească. Intrînd Antonie în chiliuţa aceea şi culcîndu-se, i s-a arătat în vis Cuviosul Nicolae, zicîndu-i: "Ce te doare, fiule Antonie?" Iar el i-a spus boala sa. Cuviosul i-a zis: "Nu te teme că de acum vei fi sănătos". Antonie deşteptîndu-se, a văzut nu în vis, ci la arătare, pe Cuviosul părinte. Apoi, ieşind din chiliuţă şi avînd foarte frumoasă mireasmă, s-a simţit îndată tămăduit de boală şi s-a sculat sănătos. De atunci a mai trăit patruzeci de ani, neavînd nici o boală, cu rugăciunile Cuviosului părinte Nicolae. Cu a cărui folosire să ne izbăvim şi noi de toate durerile sufleteşti şi trupeşti întru Iisus Hristos, Domnul nostru, căruia se cuvine slavă în veci. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul

 

Troparul Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul

Glasul al 8-lea

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.

 

Cântarea 1

Glasul al 6-lea

Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suspinul inimii mele celei zdrobite ascultându-l, Stăpâne, vindecă cumplita zdrobire a sufletului meu, Hristoase, cu rugăciunile cuviosului Tău, ca un Atotputernic.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicându-te cu înţelepciune dumnezeiască de la lucrarea faptei celei bune la curgerea cea curată de Dumnezeu, Sfinte Isidor, stând înaintea lui Dumnezeu de-a pururea, te-ai îmbogăţit în chip lămurit cu arătarea cea plină de desfătare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Apropiindu-ţi gura de paharul înţelepciunii, preaînţelepţeşte, ai scos de acolo curgere de daruri, cântând lui Dumnezeu cântare de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un nor uşor a venit la tine Ziditorul, Stăpână preacurată, ca să surpe, ca un Atotputernic, cele făcute de mână ale Egiptului, Hristos, Cel Ce este Atotputernic.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mintea cea pătrunzătoare luând aminte, prealăudate, în chip lămurit la cunoştinţa celor ce sunt, printr-însa ai priceput fără de rătăcire Pricina Cea Începătoare, ca un adevărat teolog.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcând din viaţa ta în chip vădit o necontenită cugetare la moarte, purtătorule de Dumnezeu de trei ori fericite, ai omorât pricinile patimilor celor trupeşti, fiind cuprins de dragostea nepătimirii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Bucurându-te ai urmat lui Hristos purtând crucea, Părinte, cu nevoinţă tare; şi cu Dânsul te-ai asemănat, pe cât a fost cu putinţă, prin curăţirea vieţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai presus de Legile firii născând pe Stăpânul, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ai stricat blestemul neascultării celei de demult, făcând să ţâşnească Izvorul Binecuvântării.

Irmosul

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Hristos este Puterea mea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Supunându-te lui Hristos, Cuvioase, cu mână largă ai împărţit averea care ţi s-a dat, ca un rob ascultător şi Stăpânul te-a învrednicit pe tine de bucuria cea de negrăit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Străbătând noianul înţelepciunii, ai câştigat ca un bun neguţător mărgăritarul cel frumos şi te-ai îmbogăţit numai cu această comoară nesfârşită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminat de dumnezeiescul Duh fiind, tuturor ai trimis ca un soare razele cuvintelor tale, dorind mântuirea credincioşilor, descoperitorule de cele dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat de negrăit şi de nepriceput sunt pentru cei de pe pământ şi pentru cei din cer Tainele Naşterii tale nelei dumnezeieşti, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cu dumnezeiască strălucirea ta...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu omorârea patimilor preaînţeleptule, te-ai aflat în afară de trup; prin dragoste ai vorbit cu Dumnezeu, Cel Ce este Lumina Cea Preacurată şi Prealuminată, Care cere de la om numai curăţire.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dumnezeiasca Ta Lumină, Bunule, luminându-se acum purtătorul de Dumnezeu, s-a făcut stâlp cu totul luminos, trimiţând tuturor dumnezeieştile raze ale dumnezeieştii lumini şi alungând întunericul necunoştinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel Ce voieşte, ca un Bun, să se mântuiască toţi, te-a arătat pe tine, preaînţeleptule, povăţuitor celor rătăciţi ca să întorci pe mulţi spre calea mântuirii, de trei ori fericite, Părinte Isidor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce poartă toate cu putere dumnezeiască şi le ţine împreună ca un Milostiv, întrupându-Se, Preacurată, este ţinut ca un Prunc în braţele tale, Cel împreună veşnic şi de o Fiinţă cu Tatăl.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel Lin alergând strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu engolpionul cercărilor împodobindu-te ca un preot, purtătorule de Dumnezeu, cu trupul şi cu sufletul, cu aceeaşi socotinţă înţelepţeşte ai hotărât a supune pe cel rău celui mai bun, vrednicule de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Egiptul patimilor şi al desfătării cercându-l, tare l-ai bătut, mărite, cu loviturile înfrânării, Părinte, lauda sihaştrilor, netezind petrecerea credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce poartă toate cu putere dumnezeiască şi le ţine împreună ca un Milostiv, Întrupându-Se, Preacurată, este ţinut ca un Prunc în braţele tale, Cel împreună veşnic şi de o Fiinţă cu Tatăl.

Irmosul

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Alt luceafăr aflându-te pe tine Biserica, întru sine şi luminându-se cu strălucirile cuvintelor tale, strigă ţie: Bucură-­te preafericite, de Dumnezeu Înţelepţite Părinte Isidor.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Dătător de rouă cuptorul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La întărirea credinţei te-a pus Stăpânul pe tine, Părinte, ca pe un soare, ca să luminezi cu făclie duhovnicească sufletele celor ce neîncetat strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spălat-ai întinăciunea trupului şi a sufletului tău, fericite, cu curgerile lacrimilor; şi făcându-te lumină celor de pe pământ, purtătorule de Dumnezeu, pe toţi ai învăţat să strige: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stând pe temeiul cel neclintit al credinţei, pe tine, Maica lui Dumnezeu cea fără de prihană, te mărturisim Născătoare de Dumnezeu; că ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu fără de sămânţă, Preamărită. Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Preacurată.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Din văpaie cuvioşilor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o jertfă cuvântătoare ai înfăţişat toată viaţa ta, Părinte şi cu miros de bună mireasmă lui Hristos Dumnezeu, Care a fost spânzurat pe Cruce; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lăsând în urmă ca o moştenire de mult preţ cuvintele tale cele însufleţite, înmulţeşti avuţia şi după moarte, la toţi credincioşii, care înalţă pe Hristos întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Înfrumuseţatu-te-ai, preafericite, cu frumuseţea cuvintelor tale; că te-ai arătat condei al Duhului Sfânt, scriind cu evlavie cunoştinţa Lui cea dumnezeiască, celor ce preaînalţă pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Către Acoperământul tău năzuiesc, ceea ce eşti cu totul fără de prihană şi apărătoare a vieţii mele acum te pun înainte pe tine, care mai presus de minte ai născut pe Dumnezeu Cuvântul; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o rază a luminii a strălucit cuvântul harului în sufletul tău, preafericite şi prin tine tot pământul s-a umplut de lumina lui; de care împărtăşindu-ne, lăudăm comoara înţelepciunii tale, Părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând învăţăturile împărăteşti, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Preacuvioase Părinte Isidor, cu dumnezeiască înţelepciune ne-ai învăţat a ne închina Unei Singure Firi în Trei Feţe; şi ai teologhisit să O cinstim ca fiind Nezidită şi fără de început Preasfânta Treime, Care izvoreşte lumină tuturor credincioşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflând răsplătirile ostenelilor tale şi dobândind în ceruri viaţa nesfârşită, cere mântuire pentru cei ce laudă sfântă pomenirea ta, preaînţeleptule, împreună cu îngerii, înaintea Scaunului Mântuitorului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de stricăciune, luând chip stricăcios, pe oameni i-a îmbrăcat întru nestricăciune, sălăşluindu-Se cu bunăvoirea Tatălui întru tine, cea plină de har. Pentru aceasta, împreună cu Oştile cereşti, pe tine, cea cu totul fără de prihană, te mărim.

Irmosul

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oştile îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat, pe Care slăvindu-L cu Oştile îngereşti pe tine te fericim.

 

SEDELNA

Glasul al 3-lea

Podobie: Pentru mărturisirea...

Carte de cunoştinţă a învăţăturii, alcătuită cu bogăţia credinţei prin Duhul Cel Preasfânt, te-ai arătat, descoperind lucrurile dumnezeieşti celor ce au trebuinţă de ele şi viaţă vistiernicind celor ce o voiesc pe dânsa. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

 

SEDELNA Praznicului Întâmpinării Domnului

Glasul al 8-lea

Podobie: Înviat-ai din morţi...

Născutu-Te-ai din Maică, Cuvântule fără de început, adusu-Te-ai la Templu, Împăratul Slavei; iar bătrânul bucurându-se, Te-a primit în braţe, strigând: Acum slobozeşte pe cel ce l-ai păzit după cuvântul Tău, Cel Ce ai binevoit să mântuieşti, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Isidor Pelusiotul (4 februarie)

 

Cuviosul Isidor era egiptean, fiu de părinţi de neam bun şi iubitori de Dumnezeu, fiind şi rudă cu Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi cu Sfîntul Chiril, care a luat scaunul după Teofil. El, învăţînd filozofia din afară şi dumnezeiasca înţelepciune, a lăsat slava lumii acesteia, bogăţia, strălucirea numelui şi, pe toate socotindu-le gunoaie, s-a dus la muntele Pelusiului. Acolo, primind viaţa monahicească, bine s-a nevoit în vremea împărăţiei lui Teodosie cel Mic. El a fost bărbat desăvîrşit în bunătăţi, preot şi egumen, cu viaţa şi cu înţelepciunea slăvit şi cinstit de toţi. Despre el vorbeşte Evagrie, istoricul bisericesc, cînd zice: "Împărăţind Teodosie, Isidor Pelusiotul era în mare cinste, de a cărui slavă ieşită din lucrurile şi cuvintele lui se auzise departe şi era lăudat de gurile tuturor. Acesta şi-a obosit trupul cu ostenelile atît de mult, încît vedeau toţi că are viaţă îngerească. Trăind în chipul vieţii monahiceşti şi al gîndirii de Dumnezeu, era totdeauna şi înaintea tuturor pildă, spre a fi urmat; el a scris multe cuvinte foarte folositoare".

Mai mărturiseşte încă despre viaţa lui cea îmbunătăţită şi Nichifor, istoricul, zicînd astfel: "Dumnezeiescul Isidor din tinereţe a avut atît de multe sudori în ostenelile mănăstireşti şi atît de mult şi-a omorît trupul, iar sufletul şi l-a înfierbîntat cu tăinuite şi înalte învăţături, încît de toţi se vedea că petrece o viaţă cu adevărat creştinească. Apoi era un stîlp viu şi însufleţit al rînduielilor monahiceşti şi al dumnezeieştii vedenii şi ca un exemplu viu al urmării şi al învăţăturii duhovniceşti. Multe lucrări, pline de mult folos sînt scrise de dînsul, dar mai ales epistolele lui către diferite persoane - pline de dumnezeiescul har şi de omeneasca înţelepciune, aproape zece mii -, în care tălmăceşte toată dumnezeiasca Scriptură şi îndreaptă obiceiurile tuturor oamenilor.

Din nişte asemenea mărturii se vede cum era plăcut lui Dumnezeu Cuviosul Isidor, măcar că nu s-a găsit scrisă viaţa lui cu de-amănuntul. Însă este destul că din cuvintele cele scurte se cunoaşte sfinţenia cea mare şi înţelepciunea lui, căci tuturor le era chip de viaţă îmbunătăţită şi a umplut toată lumea de scrisorile sale cele de Dumnezeu înţelepţite. El a fost mare sprijinitor al Sfîntului Ioan Gură de Aur, cel izgonit cu nedreptate de pe scaun, şi a scris mult către Teofil, arhiepiscopul Alexandriei, şi către Arcadie, împăratul, sfătuindu-l ca să înceteze scornirea cea rea. Dar, deşi n-a reuşit, totuşi a mustrat răutatea şi nedreptatea acelora.

După moartea lui Ioan Gură de Aur, a îndemnat prin scrisorile sale pe Sfîntul Chiril Alexandrinul - care a urmat după Teofil -, să scrie numele lui Ioan în tabla bisericească, ca a unui sfînt mărturisitor, care a pătimit pentru adevăr multe răutăţi de la oamenii cei răi. A scris şi lui Teodosie, împăratul, învăţîndu-l să se îngrijească de pacea bisericească, şi l-a îndemnat pe acela să adune în Efes al treilea sinod ecumenic contra rău-credincioşilor eretici. Era mare rîvnitor pentru dreapta credinţă şi puternic luptător împotriva ereticilor, fiind gata a pătimi şi a muri pentru credinţa cea dreaptă.

Aceasta este arătat din cuvintele lui, căci scriind către un Terasie, hulitorul, zice: "Te întreb pe tine, cel ce ne ocărăşti pe noi şi te arăţi aspru judecător: de te-ar pune împăratul asupra cetăţii, ca să o păzeşti, iar tu ai vedea zidul surpîndu-se şi sfărîmîndu-se, ca să se facă lesnicioasă intrarea vrăjmaşilor în cetate, au doară n-ai sta împotrivă cu toate uneltele şi armele, oprind spargerea zidului şi nelăsînd intrarea vrăjmaşilor? Aceasta ai face ca şi cetatea şi pe tine însuţi să te poţi apăra de vrăjmaşi, iar a ta credinţă şi osîrdnică supunere să o arăţi către împăratul. Dar nouă, pe care Dumnezeu ne-a pus dascăli Sfintei Sale Biserici, nu ni se cade să stăm cu tărie împotriva lui Arie, care, nu numai că a ridicat război asupra drept-credincioasei turme a lui Hristos, ci şi pe mulţi i-a pierdut? Eu pentru această pricină nu ţin seamă de nici o primejdie, ci mai bine doresc aceasta, ca adică toate primejdiile să le pătimesc pentru dreapta credinţă".

Din aceste cuvinte ale sfîntului se vede rîvna lui pentru dreapta credinţă, dar şi celelalte fapte bune ale lui le cunoaşte fiecare, din scrisorile sale. Fecioria, al cărei păzitor era, o laudă mai mult decît pe multe alte fapte bune, numind-o împărăteasă, pe care toate rînduielile sînt datoare a o cinsti. Însă nu defaimă nici însoţirea cea legiuită, pentru că zice în epistola sa către Antonie Scolasticul: "Se cuvine a asemăna cu soarele pe cei ce-şi păzesc fecioria, iar cu luna pe cei ce vieţuiesc în văduvia cea neprihănită, iar cu stelele pe cei ce locuiesc în însoţire cinstită".

În aceasta urmează Sfîntului Apostol Pavel, care zice: "Alta este slava soarelui, alta este slava lunii şi alta slava stelelor". Apoi sfătuieşte cuviosul şi pe iubitorii de înţelepciunea cea dinafară ca mai mult să se deprindă în viaţa cea îmbunătăţită, decît la frumoasa grăire. Pentru că zice într-o scrisoare către Patrim, monahul: "Cu bună minte, precum aud despre tine, şi cu darul firii eşti împodobit, încît cu sîrguinţă te nevoieşti la învăţătura retoricească, ca adică să grăieşti frumos; însă calea vieţii duhovniceşti, prin faptele cele bune mai mult să o urmezi, decît prin frumoasa grăire. Drept aceea, dacă doreşti să cîştigi răsplătirile cele fără de moarte, de frumoasă grăire îngrijeşte-te puţin iar a face fapte bune, sileşte-te cu osîrdie".

Asemenea şi către Apolonie, episcopul, scrie: "De vreme ce nu se cuvine a atrage, cu sila, pe cei care sînt astfel născuţi încît să aibă voia slobodă cum şi pe cei ce se împotrivesc dreptei credinţe, pentru aceea, îngrijeşte, ca prin sfat bun, prin viaţa ta şi prin bunele obiceiuri, să luminezi pe cei ce sînt în întuneric".

Acest sfînt mai învaţă că omul cel îmbunătăţit se cade să nu se mîndrească pentru lucrurile sale cele bune, ci cele smerite să le socotească pentru sineşi. "Cel ce lucrează faptele bune are cunună luminată, iar cela ce săvîrşeşte multe fapte bune, însă i se pare că puţin bine a făcut, acela, prin acea smerită părere despre sine, mai luminoasă cunună va avea. Dar mai drept să zic: De este în cineva gînd smerit, faptele bune ale aceluia se fac mai luminoase, iar de nu este cu gîndul smerit, apoi şi faptele bune cele luminoase, se întunecă şi cele mari se micşorează. Drept aceea, de voieşte cineva să-şi arate faptele sale bune, să nu le socotească mari, căci atunci mari se vor afla". Astfel Cuviosul Isidor, învăţîndu-i pe mulţi, singur mai întîi era desăvîrşit pentru cele ce le învăţa, urmînd Domnului Celui ce a început mai întîi a face; apoi pentru lucrurile sale cele bune nu se mîndrea, ci smerit cugeta. Iar gîndul smerit a însoţit curăţia ca o pereche de boi mult ostenitori, care trăgeau jugul cel bun al lui Hristos.

Întreaga lui înţelepciune însă este arătată în epistola lui către Paladie, episcopul Elinopoliei, prin care cu îndestulare îl învaţă să se ferească de vorba cu partea femeiască, pentru că zice Scriptura: Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune. Apoi vorba cu femeile, chiar şi bună de ar fi, este însă puternică a strica pe omul cel dinăuntru în taină, prin gînduri necurate, deşi fiind curat trupul, însă pe suflet îl face necurat. Pentru aceea, Cuviosul Isidor, sfătuindu-l pe episcopul acela, care adeseori vorbea cele de folos cu partea femeiască şi care se lăuda că nu simte patimă, îi zicea: "De vorbele femeieşti fugi pe cît poţi, bunule bărbat. Căci celor ce au treapta preoţiei, mai sfinţi şi mai curaţi se cade să fie decît acei care s-au dus în munţi şi în pustie. Pentru că aceştia au grijă de sine şi de popor, iar acei care s-au dus în pustie au grijă numai de ei. Acestora, care sînt puşi la asemenea înălţime a vredniciei preoţeşti toţi le cearcă şi le privesc viaţa, iar cei ce şed prin peşteri, aceia pe ale lor răni le tămăduiesc sau singuri lor îşi împletesc cununi.

De vei merge la femei pentru vreo slujbă, să ai ochii plecaţi în jos şi pe acelea, la care ai mers, să le înveţi să privească cu curăţie deplină. După ce vei grăi cuvinte puţine, care pot să le întărească şi să le lumineze sufletele, îndată fugi, ca nu cumva vorba cea lungă să înmoaie a ta putere şi să o slăbească. Iar de vei voi să fii cinstit, căci aşa se cade, mai ales duhovnicescului bărbat, apoi să nu ai cu dînsele prietenie nicidecum şi atunci vei fi cinstit, pentru că firea femeiască se face nesuferită spre cel ce o momeşte, iar spre cei ce o defăimează, ea mai cu multă libertate îşi arată firea.

Unii zic că de vorbeşti cu dînsele nu primeşti nici o vătămare. Eu însă zic, ca toţi să se încredinţeze de acestea, că şi pietrele se sparg de picăturile de ploaie care pică totdeauna pe ele. Ia aminte la ceea ce grăiesc: că ce este mai tare decît piatra şi ce este mai moale decît apa şi, mai ales, decît picăturile de apă? Deci, dacă firea se micşorează de acel lucru, apoi cum nu va fi biruită şi răsturnată voia omenească care uşor este mişcată?"

Astfel sfătuind Cuviosul Isidor pe episcopul Paladie, ne povăţuieşte şi pe noi toţi la viaţa cea cu întreagă înţelepciune, ca să ne păzim, nu numai trupul de căderea în păcat, dar şi sufletul să-l păzim, să-l ferim întreg de gîndurile ce-l strică.

Multe fapte bune învăţă cuviosul pe toţi, prin scrieri şi prin vorbire. Apoi, ajungînd la adînci bătrîneţe şi plăcînd lui Dumnezeu desăvîrşit, s-a sfîrşit cu pace.

Sinaxar 4 Aprilie

 

În această lună, în ziua a patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iosif, scriitorul de cântări.

Preacuviosul Iosif a fost din Eparhia Siciliei, din părinţi cu numele Plotin şi Agata. Era binecredincios şi blând la obicei şi îndeletnicindu-se pururea cu deprinderea dumnezeieştilor Scripturi. Încăpând patria lui in mâinile agarenilor, a mers cu maică-sa şi cu fraţii săi la Peloponez, şi de acolo la Tesalonic, unde s-a şi călugărit şi a intrat în nevoinţele duhovniceşti. Patul lui era pământul, aşternutul lui o piele, iar haina lui proastă şi sărăcăcioasă; hrana lui, puţină pâine, şi băutură, apă. Sta în picioare toată noaptea la rugăciune şi cu îngenunchere. Totdeauna avea cântări în gura sa, lucrul mâinilor sale era caligrafia, iar când părăsea scrisul, avea citirea dumnezeieştilor Scripturi. Din acestea s-a făcut aşa de blând şi de înţelept, plecat, fără de rautate, întreg la minte, şi câte urmează acestora. Având o bogăţie ca aceasta de fapte bune, s-a hirotonit preot. Şi în scurtă vreme s-a dus la Constantinopol cu sfântul Grigorie Decapolitul, cu care s-a închis în biserica sfântului mucenic Antipa, veselindu-se în grele petreceri, şi in căile vieţii pustniceşti. Iar de vreme ce răsărise eresul cel hulitor de Hristos, al luptătorilor împotriva icoanelor, fericitul acesta încă a purces să meargă la Roma, rugat fiind de unii, şi prinzându-l corăbiile barbarilor, l-au dus legat la Creta şi l-au băgat în închisoare, unde a învăţat pe toţi calea mântuirii, şi a scăpat pe mulţi din mâinile diavolului. Arătându-i-se acolo oarecare om cu sfinţită cuviinţă de la Mira Lichiei, i-a zis: Iată, primeşte această cărticică; şi el, luând-o, citea şi cânta acestea: "Grăbeşte, Indurate, şi sârguieşte ca un milostiv spre ajutorul nostru, că poti voind". Şi această cântare, o minune, se făcu dimineaţa lucru aievea. Căci atunci murind Teofil ocrotitorul eresului, Biserica lui Hristos a dobândit iarăşi podoaba şi buna-cuviinţă a cinstitelor icoane. Pentru aceasta atunci şi cinstitul acesta Iosif fiind slobozit de la închisoarea din Creta, s-a dus la Constantinopol, şi dobândind de la oarecine o parte din sfintele moaşte ale sfântului apostol Bartolomeu, a făcut el împreună cu cinstitul Grigorie o biserică în numele apostolului. Pentru aceasta, aflându-se în grijă şi în gândire multă, a-i împodobi praznicul cu cântări cuvioase şi tropare, se ruga cu lacrimi şi cu suspinuri, ca să dobândească darul acesta, pe care l-a şi dobândit. Căci văzu un om înfricoşător, eu chip apostolesc, care ridică sfânta Evanghelie de pe sfânta masă, şi o puse pe pieptul lui, şi apoi îl binecuvântă. Aceasta a fost începătura dumnezeiescului dar. Căci de atunci şi mai pe urmă fără de trudă şi prea lesne alcătuia sfintitele cântări, şi le da celor ce cereau, încât socoteau unii cum că nu le scoate de la sine, ci le învaţă întâi de la alţii, apoi le zice pe de rost, şi aşa le dă celor ce le pofteau. Dar nu era aşa pricina, precum socoteau aceia amăgindu-se, ci era dat din dumnezeiescul dar a le izvodi. Drept aceea era de gurile tuturor lăudat, şi de toti dorit şi iubit, nu numai de cei simpli şi de boieri, ci chiar şi de împăraţii cei de atunci. Şi a fost osândit la izgonire de Barda cezarul, unchiul împăratului Mihail, pentru că sfântul îl mustrase. Ci iarăşi numaidecât chemat din izgonire, îşi luă pe seama lui paza sfintelor vase ale sfintei biserici a lui Dumnezeu, fiind patriarh minunatul Ignatie. Şi nevoindu-se pentru dreapta credinţă, a fost izgonit la Cherson. Iar după moartea lui Barda a fost eliberat de acolo de Teodora împărăteasa, care a întărit Ortodoxia, şi făcând laude multor sfinti, a răposat, şi au fost îngropate cinstitele lui moaşte la mânăstirea unde şi acum se află.

Tot in această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe din Maleo.

Sf. Gheorghe a trăit în sec. al IX-lea. Părinţii au vrut să-l însoare dar el a refuzat şi s-a dus la mănăstirea din Muntele Malea, în Peloponez, adunînd în jurul său mulţi ucenici. Avea darul vederii celor ce aveau să fie în viitor şi şi-a proorocit moartea cu trei ani înainte de a se întâmpla. Sf. Gheorghe s-a dus la Domnul în sec. al VI-lea.

În slujba de pomenire Sf. Gheorghe este numit înger pământesc şi făcător de minuni.

Tot in această zi, pomenirea sfintei muceniţe Fervuta, a slujnicii ei, şi a tovarăşelor lor.

Sfânta Muceniţă Fervuta laolaltă cu sora şi slujnicele ei au răbdat mucenicie pentru Hristos între anii 341 şi 343. Sf. Fervuta si sora sa erau surori ale Sf. Simeon Episcopul din Seleucia, care a suferit pentru Hristos în vremea împăratului persan Sapor între anii 341-344.

Atât surorile cât şi tovarăşele lor au fost aduse la curte pentru a o sluji pe împărăteasă. Sf. Fervuta ieşea în evidenţă prin frumuseţea ei neobişnuită, iar împărăteasa a sfătuit-o să se căsătorească pentru a dobândi o poziţie socială mai înaltă. Dar sfânta a refuzat deoarece s-a dăruit fecioriei întru Hristos.

La scurt timp, împărăteasa s-a îmbolnăvit. Vrăjitorii care veniseră să o tămăduiască pe împărăteasă s-au rănit de frumuseţea Fervutei. Unul din ei a cerut-o de soţie iar sfânta i-a răspuns că este creştină şi că este mireasa lui Hristos. Ca să se răzbune, amorezul refuzat l-a minţit pe împărat că boala împărătesei se trage de la otrava pe care i-au dat-o slujnicele. Atunci acestea au fost aduse la judecată din ordinul împăratului.

La proces ele au declarat că sunt nevinovate şi că sunt pregătite să accepte moartea pentru Hristos.

Judecătorul şef, vrăjitorul Mauptis, rănit şi el de frumuseţea Fervutei, a trimis un om în celula prizonierelor ca să-i propună Fervutei şi celorlalte libertatea în schimbul acceptului Sfintei Fervuta să-i devină soţie. Ceilalţi doi judecători i-au făcut în secret aceeaşi propunere sfintei fecioare, unul după celălalt.

Sf. Fervuta a respins cu hotărâre toate propunerile spunînd că este mireasa lui Hristos şi că nu ar accepta niciodată o căsătorie lumească.

Muceniţele au fost găsite vinovate de a fi creştine şi de vrăjitorie împotriva împărătesei pe care ar fi otrăvit-o. Au fost condamnate la moarte prin tăierea trupurilor în bucăţi. După aceea, ei au aşezat trei bucăţi într-o parte şi trei în alta, spunînd împărătesei să treacă printre ele ca să se vindece de boala ei.

Trupurile sfintelor muceniţe au fost aruncate într-un şanţ de unde au fost recuperate în secret de creştini şi îngropate.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Puplie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Platon egumenul Manăstirii Studiţilor.

Tot în această zi, pomenirea a trei sfinţi preacuvioşi: Teona, Simeon şi Forvin, care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Zosima, care a îngropat pe sfânta Maria Egipteanca.

Sf. Zosima s-a născut la sf. sec. al V-lea, trăind într-o mănăstire pe malul Iordanului. Acesta a întâlnit-o pe Sf. Maria Egipteanca (1 aprilie), a împărtăşit-o şi după ce s-a dus la Domnul a îngropat-o.

Sf. Zosima s-a săvârşit în anul 560 la vârsta de 100 de ani.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Teona, care a sihăstrit în Mânăstirea Pantocratorului, iar mai în urmă a ajuns episcop al Tesalonicului şi care în pace s-a săvârşit.

Sfântul Teona a fost ucenicul Sf. Iacob din Kastoria (1 noiembrie) şi a trăit la începutul sec. al XVI-lea. A trăit o vreme în Mănăstirile Pantocrator şi Simonopetra din Muntele Athos. El a pus bazele mănăstirii Sf. Anastasia şi a fost sfinţit Arhiepiscop al Tesalonicului. S-a săvârşit în pace.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna aprilie in patru zile: Pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Iosif, scriitorul de cantari (883)

    Preacuviosul Iosif a fost din insula Siciliei, din parinti dreptcredinciosi, anume Plotin si Agati, fiind un copil bland si daruit din fire. Si l-au crescut parintii cu multa grija, lucru care a fost de folos la toata Biserica, de vreme ce copilul acesta avea sa fie poet, facator de cantari, care a impodobit toata Biserica lui Dumnezeu.

    Deci, cazand patria sa, Sicilia, in mainile saracinilor, dimpreuna cu toata familia sa, fericitul s-a mutat in Grecia si s-a asezat in Peloponez, iar, de acolo, in cetatea Tesalonicului, unde tanarul Iosif, avand nevoie de liniste si de multa invatatura, a intrat in manastirea Mantuitorului, numita Latomus, facandu-se calugar si ducand o viata de mare asprime.

    Toata noaptea si-o petrecea stand in picioare si in genunchi, rugandu-se si cantand Domnului cantari de lauda si de preamarire, pe care el insusi le alcatuia cu multa maiestrie, uimind pe toti cei ce-l ascultau. Totdeauna avea cantari in gura lui, lucrul mainilor sale era scrisul frumos, iar cand parasea scrisul, avea citirea Scripturii. Patul lui era pamantul, asternutul lui o piele, haina lui proasta si saracacioasa, hrana lui putina paine, iar ca bautura, apa. Toate le nesocotea, ca sa-si inchine viata cunoasterii Scripturii, pe care ardea de dorinta de a o impartasi semenilor sai.

    Avand o bogatie ca aceasta de fapte bune, a fost sfintit preot. Si se sarguia spre si mai multa nevointa si osteneli, savarsind, adeseori, dumnezeiasca taina a Liturghiei si rugandu-se cu lacrimi pentru el si pentru toata lumea. Si a avut fericirea de a vietui, in manastirea lui, impreuna cu Sfantul Grigorie Decapolitul, care l-a primit ca ucenic al sau, si pe care l-a iubit mult si i-a fost prieten.

    Din indemnul Sfantului Grigorie, Cuviosul Iosif a pornit spre Roma, pentru a vesti si acolo, ca la Bizant a inceput, din nou, lupta impotriva Sfintelor icoane. Si era episcop al Romei papa Leon al III-lea, iar ultimii imparati din Constantinopol, luptatori impotriva icoanelor, au fost Leon Armeanul si Teofil. Dar fericitul Iosif n-a mai ajuns la Roma niciodata, corabia cazand in mare, in mainile barbarilor saracini. Deci, Cuviosul Iosif, prins fiind de acestia, a fost dus in insula Creta si a stat inchis acolo, vreme de sase ani, pana la moartea lui Leon Armeanul (82O). La intoarcerea sa in manastire, Sfantul Grigorie Decapolitul nu mai era in viata. Deci, Sfantul Iosif s-a retras in unul din schiturile zidite de el unde, plin de harul lui Dumnezeu, a inceput sa scrie cantari bisericesti, pesne si canoane, care fac si astazi podoaba sfintei noastre Biserici.

    Sub imparatia rau-credinciosului Teofil s-a dezlantuit cea din urma prigoana impotriva Sfintelor icoane. Fericitul losif a indurat, din nou, grele suferinte pentru indrazneala marturisirii in cinstea Sfintelor icoane si a fost surghiunit in Cherson, de unde nu a putut sa se intoarca, decat dupa moartea imparatului Teofil (842), la chemarea Sfintei Imparatese Teodora, sotia imparatului, care, incetand prigoana, ca o dreptcredincioasa imparateasa ce era, a reasezat credinta ortodoxa in toate drepturile ei.

    Tinut in mare cinste de insusi Sfantul Ignatie, patriarhul Constantinopolei, Sfantul Iosif poetul s-a mutat la Domnul, fiind laudat prin cantari in ceruri de toti Sfintii, pe care el i-a preamarit cu credinta, cat a fost pe pamant. Dumnezeului nostru slava !
 

Cuvant al Sfantului Parintelui nostru Casian despre dreapta socotire si ca sa nu ne inaltam

    Zis-a Casian romanul: "Aduceti-va aminte de batranul Iron si de caderea jalnica cea patimit cu putin inainte in fata ochilor nostri si in ce fel prin batjocura diavolului, din inaltimea petrecerii lui, in adancul mortii a cazut. Ne aducem aminte ca cincizeci de ani a petrecut in pustia din apropiere si cata asprime de viata si tare infranare a avut, mai mult decat toti cei din singuratatea de aici. Si cum, sezand in pustie, dupa atatea osteneli si lupte, fiind batjocorit de diavolul si in prea grea cadere alunecand, pe toti parintii si fratii ce erau in pustia aceea, in nemangaiata jale i-a pus. Ca n-ar fi patimit aceasta de ar fi fost intarit cu fapta cea buna a dreptei socotiri, care l-ar fi invatat, nu judecatii sale sa se plece, ci sfatuirii parintilor si fratilor. Ca, pana intr-atata, urma judecatii sale, si, cu postul, cauta a se deosebi de ceilaiti oameni, incat, nici la Praznicul Sfintelor Pasti, nu venea la biserica, ca, nu cumva, adunandu-se cu parintii si cu fratii si impreuna mancind cu dansii, silit sa fie a se infrupta din legume sau din altceva ce se aducea la masa si sa se para ca a cazut din randuiala lui.

    Deci, acesta, prea multa vreme inselat fiind de voia sa si pe ingerul satanei primindu-l, si, lui, ca ingerul luminii, inchinandu-se, a primit porunca de la el, ca la miezul noptii sa se arunce pe sine intr-un put adanc, ca sa cunoasca, prin cercare, ca nu va mai fi nicidecum supus la vreo primejdie, pentru fapta buna cea mare ce o avea el si pentru ostenelile lui cele dupa Dumnezeu. Iar el, nedeosebind cu judecata cine este cel ce il sfatuia acestea, ci, intunecandu-se cu mintea, s-a aruncat pe sine, la miezul noptii, in put. Si, dupa putin timp, fratii cunoscand intamplarea, cu multa osteneala abia au putut sa-l scoata aproape mort de acolo. Iar, dupa ce l-au scos, traind inca doua zile, a treia zi a raposat, lasand fratilor si batranului Pafnutie jale nemangaiata. Ca acesta, de multa lui iubire de oameni fiind indemnat si aducandu-si aminte multele lui osteneli si de anii lui cei multi la numar, pe care in pustie i-a petrecut, nu l-a despartit de pomenirea si prinosul celor adormiti, ca sa nu se numere cu cei ce se omoara singuri.

    Ce sa zic, apoi, despre acei doi frati ? Ei petreceau dincolo de pustia Tebaidei, unde petrecea odata fericitul Antonie. Ca acestia, din cuget fara socotinta pornindu-se, s-au sfatuit sa mearga in pustia cea mai dinlauntru, care este mare si neumblata, judecand intru sine sa nu ia hrana de la om, decat numai aceea pe care Domnul le-o va da lor, facand minuni. Si cand i-au vazut pe ei de departe mazichii (un neam de oameni care era mai salbatic si mai crud, decat toate neamurile salbatice), cum ratacesc prin pustie si ca sunt slabiti de foame, schimband, din dumnezeiasca pronie, salbaticia lor in iubire de oameni, cu paini i-au intimpinat pe ei. Atunci, unul din cei doi frati, mai sus zisi, venindu-i lui dreapta socotire, in taina, cu bucurie si cu multumire, a primit painile, socotind ca, daca cei atat de cruzi si salbatici si care deapururea se bucura sa verse sangele oamenilor, s-au milostivit spre dansii, vazandu-i obositi si slabiti, apoi nu le-ar fi adus hrana, de nu i-ar fi indemnat Dumnezeu. Iar celalalt frate, lepadandu-se de hrana, ca si cand ar fi fost adusa de oameni, si ramanand in statul de judecata, din slabiciunea nemancarii, s-a savarsit din viata. Deci, desi prea rau s-au sfatuit amandoi de la inceput, sfatuire fara de socotinta si spre pierzanie dandu-si lor, unul insa, venindu-i in taina, dreapta socotire, a indreptat ceea ce, cu obraznicie si necugetat, au hotarat. In vreme ce, celalalt, in cugetarea cea mai dinainte si fara de minte staruind, afara de dreapta socotinta aflandu-se, moartea pe care Domnul a voit sa o intoarca de la dansul, el si-a atras-o asupra sa.

    Ce sa mai zic, inca, si de acela, al carui nume nu voiesc sa-l spun, fiindca este in viata, care, primind de multe ori pe dracul, ca pe un inger, luand si descoperiri printr-insul si lumina mare de felinar in chilia lui vazand, in cele din urma, a primit porunca de la el, ca pe fiul sau, care petrecea cu dansul impreuna in manastire, jertfa sa-l aduca lui Dumnezeu, ca si cand, din aceasta s-ar invrednici de cinstea lui Avraam. La aceasta sfatuire atata s-a plecat, cat si cu fapta ar fi savarsit junghierea fiului sau, daca nu l-ar fi vazut acesta, ca, afara de obicei, ascute cutitul si pregateste funii de legaturi, cu care vrea sa-l lege pe el, ca pe o ardere de tot, dar fiul numai cu fuga si-a agonisit scaparea.

    Deci, prearatat este, din cele zise, ca nu s-ar fi batjocorit aceia atat de jalnic si ticaloseste, de ar fi avut darul dreptei socotiri. Drept aceea, atat prin pilde noi, cat si prin hotarari ale Parintilor celor de demult, socotim ca indeajuns s-a dovedit faptul ca dreapta socotire este izvor si radacina si cap si legatura tuturor faptelor celor bune. Deci, cu ce fel de chip o putem castiga si cum o cunoastem pe cea adevarata si de la Dumnezeu dreapta socotire, precum si pe cea cu nume mincinos, spoita si diavoliceasca ?

    Zicea ava Moisi: Adevarata, dreapta socotire nu se castiga decat din smerenie, prin aceasta ca nu numai cele ce facem, ci si cele ce graim si gandim, sa le descoperim parintilor si intru nimic sa nu credem judecatii noastre, ci, intru toate, sa urmam cuvintelor batranilor si, acea hotarare sa credem ca este buna, pe care ei o vor alege. Ca aceasta il pazeste pe om nevatamat, de toate cursele vrajmasului. Ca este cu neputinta ca, cel ce-si pune viata sa in randuiala, prin socotirea si judecata celor mai batrini, sa cada in inselarea diavolilor. Ca, si mai inainte de a se invrednici cineva cu darul dreptei socotiri, chiar numai a arata si a descoperi parintilor aducerile aminte cele rele si gandurile, chiar, numai aceasta le vestejeste si mai slabe le face. Ca precum sarpele din vizuina intunecoasa, iesind la lumina, se sileste sa fuga si sa piara, asa si gandurile rele, prin buna marturisire si spovedanie aratandu-se, se silesc sa fuga de la om. Si pentru ca mai deslusit sa intelegeti aceasta fapta buna si din pilda, voi povesti intamplarea lui ava Serapion, pe care o spunea des, inaintea celor ce veneau la dansul, pentru paza.

    Ca zicea asa: Cand eram mai tanar, sedeam impreuna cu staretul meu si, dupa ce mancam noi, sculandu-ma de la masa, din lucrarea diavolului, furam cate un posmag si-l mancam pe furis de staretul meu. Deci, dupa ce am petrecut mai multa vreme facand aceasta, stapanit fiind de obicei, nu puteam sa biruiesc naravul, fara numai ca eram judecat de cugetul meu, iar staretului imi era rusine a-i spune. Si s-a intamplat, din iconomia lui Dumnezeu, cel iubitor de oameni, de au venit niste frati la staret, pentru folos, si-l intrebau despre gandurile lor. Si a raspuns staretul: Nimic nu vatama pe calugar si nimic nu bucura mai mult pe draci, decat a ascunde gandurile sale fata de parintii cei duhovnicesti. Le-a mai grait lor inca si pentru infranare. Iar acestea graindu-se venindu-mi in sine si socotind ca Dumnezeu a descoperit staretului greselile mele, umilindu-ma, am inceput a plange si am scos posmagul din sanul meu, pe care ma invatasem a-l fura si, aruncandu-ma la pamant, ceream iertaciune, pentru cele trecute, si rugaciune, pentru intarirea celor viitoare.

    Atunci, staretul a zis: "O, fiule, te-a slobozit pe tine marturisirea ta, chiar de-as fi tacut eu, ca l-ai injunghiat pe dracul, care te ranea atunci cand taceai, dand acum pe fata cele despre tine. Ca, pana acum l-ai facut de te-a stapanit, fiindca nu i-ai stat impotriva, nici nu l-ai vadit, dar, de acum, nu va mai avea loc intru tine, fiind scos afara din inima ta, la aratare". Si inca n-a ispravit staretul vorba si, iata, lucrarea s-a aratat, ca o faclie de foc, iesind din sanul meu si a umplut casa de miros rau, incat socoteau cei ce erau acolo, ca ceea ce arde este pucioasa multa. Atunci a zis staretul: "Iata, Domnul a dat dovada, pentru cuvintele mele, si pentru slobozenia ta, prin semnul ce s-a facut." Si asa s-a departat de la mine, prin marturisire, patima imbuibarii pantecului, si diavoleasca lucrare a furtului, incat nici in minte nu-mi mai este acest fel de pofta.

    Iata, dar, ca si din cuvintele zise de ava Serapion, ne invatam ca, atunci, ne invrednicim de darul adevaratei drepte socotiri, cand nu vom crede in judecata mintii noastre, ci invataturii si sfatuirii parintilor. "Ca, prin nici un alt neajuns nu surpa diavolul pe om in prapastie, decat prin a-l pleca sa se lepede de sfatuirea parintilor si sa urmeze judecatilor si voii sale". Iar pe noi, o sa ne izbaveasca de acestea Domnul Dumnezeu, a Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor ! Amin.
 

Sfinţii Mucenici Adrian şi Evul (3 februarie)

 Aceşti sfinţi erau din cetatea Vanea; şi fiindcă aveau dragoste către mărturisitorii şi mucenicii lui Hristos, s-a dus la Cezareea, unde mulţi pătimeau pentru Hristos. Aflîndu-se acolo că erau creştini, au fost duşi la ighemonul Firmilian, şi mărturisind în faţa tuturor pe Hristos, îndată au fost supuşi la chinuri mari. Dar fiindcă stăteau tari în mărturisirea lui Hristos, ighemonul s-a mîniat foarte, şi i-a dat spre mîncare fiarelor. Mai întîi fericitul Adrian a fost aruncat înaintea unui leu şi, luptîndu-se cu el, şi cu harul lui Dumnezeu rămînînd nevătămat, i s-a tăiat capul. Apoi Sfîntul Evul a fost aruncat şi el înaintea aceluiaşi leu. Dar fiindcă a biruit pe leu şi a rămas nevătămat, i s-a tăiat capul. Şi aşa au luat amîndoi cununa muceniciei cea nevestejită.

 

Rugăciunea Dreptului Simeon, cea mai veche rugăciune biblică a Bisericii

by bizanticons

1 februarie 2024

Articole

Biserica noastră Ortodoxă prăznuiește cu mare cinste, în ziua de 2 februarie, la 40 de zile de la slăvitul praznic al Nașterii Domnului, Întâmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi sub numele de Stretenia. Termenul provine din limba slavă veche, de la cuvintele „sŭrĕtenije” sau „strĕtenije”, fiind tradus în limba română tot cu sensul de „întâlnire” sau „întâmpinare”.

Sărbătoarea amintește de momentul în care, Mântuitorul a fost dus la Templu pentru închinare de Fecioara Maria și de Dreptul Iosif, spre împlinirea Legii care prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie dăruit lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naștere, moment în care se făcea și curățirea mamei.

Citind Sfânta Scriptură, aflăm că la Templu, Mântuitorul nu a fost închinat de către părinții Săi, ci a fost primit în brațe de către Sfântul și Dreptul Simeon, rămas în conștiința Bisericii și cunoscut până astăzi ca fiind „primitorul de Dumnezeu”, care ne-a lăsat ca moștenire cea mai veche rugăciune biblică. Cine a fost Dreptul Simeon, când a trăit și în ce context a rostit cea mai veche rugăciune biblică a Bisericii noastre? Aflați în rândurile de mai jos!

Cine a fost Dreptul Simeon?

Se spune că Sfântul și Dreptul Simeon el era unul dintre cei 72 de intelectuali evrei care au tradus Cărțile Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă, în Alexandria (Egipt) aproximativ în anul 250 î. Hr. În clipa în care a ajuns la versetul 14, capitolul 7 din cartea profetului Isaia („Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte un prunc şi vor chema numele Lui Emanuel”), Dreptul Simeon a tradus cu „femeia” sau „tânăra” în loc de „fecioara”. A doua zi, ca prin minune, găsind cuvântul „fecioara” în textul pe care îl tradusese, l-a șters și a scris ca mai înainte, crezând că poate unul dintre ceilalți colegi de traducere a intervenit. Însă, intervenise rânduiala lui Dumnezeu. Acest lucru i l-a confirmat un înger, care i s-a arătat noaptea în somn și i-a spus să nu mai înlocuiască termenul „fecioara” deoarece acesta este cuvântul corect, iar pentru că nu a crezut cuvintele profetului Isaia, nu va vedea moartea până când nu îl va întâlni pe Mântuitorul.

Deși L-a întâlnit pe Hristos încă din primele zile ale vieții Sale, Dreptul Simeon nu trebuie confundat cu Sfântul Apostol Simeon, ruda Domnului. Acesta din urmă a fost fiul lui Cleopa, fratele lui losif, logodnicul Maicii Domnului, după cum mărturisesc scriitorii Eusebiu de Cezareea, Gheorghe Chedrin şi Nichifor Xantopol. A fost fratele lui Iacov, Iosie și Iuda, cei numiți și „frații Domnului”, ei fiind, de fapt, veri ai Mântuitorului. Sfântul Simeon a făcut parte, la rândul său, din cei Șaptezeci de Apostoli ai Mântuitorului și a predicat Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos în ludeea, după Învierea și Înălțarea Domnului la Ceruri.

Cea mai veche rugăciune biblică a Bisericii

Revenind la episodul biblic, Dreptul Simeon l-a luat pe prunc în brațe și, mulțumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a Vecerniei: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”. (Luca 2, 29-32). Sfântul Simeon i-a spus, apoi, Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi”. (Luca 2, 34-35).

Astfel, pe lângă cântarea Maicii Domnului şi a Sfintei Prorociţe Ana, rugăciunea „Acum slobozeşte” este cea mai veche rugăciune biblică utilizată în cultul liturgic al Bisericii noastre. Citind rugăciunea, înțelegem pe de o parte faptul că Dreptul Simeon mulțumește lui Dumnezeu că l-a ținut în viață, așa după cum Duhul Sfânt i-a promis atunci când i-a spus că nu va vedea moartea până ce nu-L va vedea pe Mesia, pe cel pe care întreg poporul evreu îl aștepta ca Mântuitor. Apoi, expresia „că văzură ochii mei mântuirea Ta”, se referă direct la numele Pruncului Hristos, întrucât „Ieshua” în limba ebraică înseamnă „Dumnezeu mântuiește” sau „Dumnezeu este Mântuitor”.

Citită la Vecernie, așa cum am menționat, rugăciunea reprezintă apusul vremii Vechiului Testament, după cum Vecernia este amurgul zilei naturale. Asemenea Sfântului Simeon, care a putut să-și dea sufletul în mâinile Domnului după ce l-a întâlnit pe Hristos, așa fiecare creștin care participă la slujba Vecerniei poate dormi în pace, mulțumind Domnului pentru toate cele care i le-a dăruit în ziua care se încheie.

Preasfințitul Petru, episcop de Caffa, a făcut într-unul dintre studiile sale o frumoasă caracterizare a acestei rugăciuni, arătând că ea exprimă „liniştea împlinirii unui ţel şi împăcarea pe care o dădeau acestor suflete, nădejdea şi siguranţa apropiatei veniri a Răscumpărătorului făgăduit şi aşteptat de atâta amar de vreme. Ca şi Simeon, putem închide şi noi ochii în pacea nopţii şi a somnului aducător de odihnă şi întremare. Iar cum somnul nopţii îl închipuie pe cel al morţii, rugăciunea dreptului Simeon ne aduce aminte şi de sfârşitul vieţii noastre, când v-a trebui ca şi noi să spunem, cu conştiinţa liniştită şi cu inima împăcată: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robul Tău în pace…”.