Contează sufletul cu care le-ai făcut.

Dumnezeu primește și mâncarea de post la parastas.
Să fie clar, odată pentru totdeauna: milostenia pentru sufletul cuiva adormit nu se măsoară în meniu. Nu scrie nicăieri că doar mâncarea „de dulce” ajunge la Dumnezeu sau că doar mesele bogate sunt bine primite.
Unii oameni evită să facă parastas cu mâncare de post, de teamă „să nu fie prea puțin”. Dar în fața lui Dumnezeu, puținul făcut cu inimă e mai mare decât multul făcut din obligație.
Nu contează câte feluri ai pe masă.
Nu contează dacă ai colaci mulți sau doar unul.
Nu contează câtă carne, câte sarmale sau câte lumânări ai aprins.
Contează sufletul cu care le-ai făcut.
Dacă ai pus în farfurie o mâncare simplă, dar făcută cu dragoste și rugăciune, Dumnezeu o primește.
Dacă ai aprins o singură lumânare, dar ai aprins-o cu dor pentru cel plecat, Dumnezeu o primește.
Dacă ai dat doar o lingură de colivă, dar ai dat-o cu inimă curată, Dumnezeu o primește.
Parastasul nu este un festival culinar.
Nu e nici un moment de afișare socială.
Este o rugăciune pentru cei adormiți, însoțită de un gest de milostenie.
Și milostenia adevărată se măsoară în iubirea din inimă, nu în meniul de pe masă.
Să nu uităm:
Dumnezeu nu privește masa. Dumnezeu privește sufletul.