Cum a vrut Diavolul să prindă pe Dumnezeu

 Când a văzut Scaraoschi că, prin război, nu-l poate răpune pe Dumnezeu, s-a gândit să-l răpuie prin vicleșug. S-a tot gândit el, cum ar putea mai ușor să puie mâna pe el și la urmă l-a dus mintea să facă un scaun frumos, ca un tron de împărat, din aur și pietre scumpe. Dar la scaunul acesta aranjă el un mesteșug drăcesc, încât cine se aşeza în el nu se mai putea scula.

Nişte brațe se abăteau în jurul corpului lui, şi-l strângeau ca la robie. Doar mare meşter e dracul, că nu-l întrece nici neamțul! Şi după ce l-a isprăvit, l-a făcut frumos, de-ți era mai mare dragul să-l privești și, uitându-te la el, îți venea pofta să te aşezi boiereşte, ca pe un divan. A lucrat Scaraoschi pe ascuns, ca să nu-l vadă Dumnezeu, dar Dumnezeu care vede și știe toate, a simțit ce bazaconie îi umblă în cap, dar i-a dat pace. După ce-a fost gata, Scaraoschi rugă pe Dumnezeu să vie la el în lad să-i arate ceva. Şi Dumnezeu veni. Cum sosi, Scaraoschi îl pofti să șază în jețul cel de aur: - Îi fi obosit de atâta drum, fârtate! Ia poftește și te odihneşte în scaunul acesta! Dumnezeu se făcu că se uită la scaun și exclamă: - Piii! Da’ frumos scaun mai ai! Nici tronul meu nu-i aşa de frumos ca ăsta. Dar cum se stă în el? - Păi cum se stă?! Ca în toate scaunele. Uite așa! Şi fără să se gândească mult, se așeză în scaun. Atât îi trebui lui Dumnezeu. Făcu să pornească mecanismul și-l priponi pe drac de scaun. Se zbătu dracul, cât se zbătu, dar rămase prins în propriul său lat. -Hei! Nefârtate, pesemne nu cunoști vorba românului: nu săpa groapa altuia, că te răstorni tu singur în ea. Ai vrut să mă ții legat în iadul tău. Uite acum te țiu eu legat! Și de atunci a rămas Scaraoschi țintuit de tronul său. Din vremea aceea el n-a mai putut veni pe pământ. Dar asta nu-l împiedică să puie pe toți dracii lui să încurce socotelile pe lumea asta.