Se călătorește vara zice Pintilie Călătorul

 Se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine!

27 iulie! Pantelimonul în calendarul creștin ortodox sau Ziua în care se scutură mărul de aur din Rai. Ba chiar Ziua în care se călătorește vara! Să nu înțelegeți greșit, nu e singura zi în care să călătorim vara, ci e ziua când vara pleacă spre alte lumi. Deși eu nu cred, pentru mine momentul venirii verilor ca și plecarea lor, a fost de la un timp o mare taină. O foarte mare taină! Se zice că Pantelimonul e și ziua de naștere a lui Pintilie Călătorul! Ce coincidență bizară 😅😉!
  De fapt este ultima zi a unui lung șir de sărbători populare, de superstiții ancestrale amestecate cu religia creștină, ce au un rol în sufletul românilor de la sate, de a-i feri de furiile unui zeu din panteonul ortodox, matusalemicul Sf. Ilie din 20 iulie, patronul focului, fulgerelor și trăsnetelor, furios peste măsură că nu poate împlini porunca dumnezeiască dată după ce a fost judecat pentru uciderea părinților, aceea de a omorî toți diavolii. Și nu este singur, el are un vizitiu în credința populară, Ilie Pălie, cel care îi pedepsește pe cei ce lucrează în zilele interzise din iulie, adică tocmai atunci când sunt călduri ucigătoare.
Sf. Pantelimon ori Pintilie Călătorul
este unul dintre sfinții creștini, pomenit în data de 27 iulie/9 august, după calendarul ortodox nou ori vechi.

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, pe numele de botez Pantoleon, adică “cel în toate puternic ca un leu”, numit doctorul fără de arginți, deci nu cerea plată pentru binefaceri, are un c.v. tipic sfinților calendarelor creștine. Adică provine dintr-o familie mixtă, pagân-creștin, este atras de creștinism prin învățăturile date de mamă și după ce ajunge în inima imperiului roman, este ucis pentru nelepădarea de noua credință. Făcuse o importantă școală de medicină a vremii și este ales ca medic personal al împăratului roman Maximilian, cel care dă și ordinul de decapitare al medicului. După legenda creștină se spune că din rănile sale curgea sânge şi lapte, alții spun doar lapte iar măslinul prăpădit de care fusese legat, a înflorit și rodit foarte bogat. Corpul său aruncat în foc a rămas intact. Sfântul Pantelimon este considerat protectorul medicilor, tămăduitorul şi ocrotitorul ostașilor. În această zi, vracii îşi culeg ierburile de leac.

Dar cine este Pintilie Călătorul? Nu l-ați întâlnit în drumurile voastre, pe grupurile de Grecia, Turcia ori ale zări mediteraneene? Nu l-ați văzut pe stângaciul furios care tună și trăsnește atât de rău încât a speriat-o și pe Fecioară, care l-a blestemat pentru că a făcut-o să sară din scaunul ei ceresc, ba i-a confiscat 🤪mâna și piciorul drept? N-ați văzut niciun prunc țâșnind direct din burta mamei dacă tună în această zi de 27 iulie?

Creștinarea lumii în primul mileniu după Isus a adus o mare de legende, alături de faptele reale. Așa și cu Sf. Pantelimon și întreaga pleiadă de sfinți care, cum spunea un învățat, a fost creată de om să-l dubleze pe Dumnezeu cu mulți, foarte mulți semizei. Doar că, mai ales în primele secole după Hristos, oamenii simpli și analfabeți nu înțelegeau slujbele creștine ținute obligatoriu în latină și greacă, așa că și-au creat propriul calendar plin de personaje miraculoase. Ulterior, așa cum s-a întâmplat cu marile sărbători, s-a produs un fel de melanj de nume și fapte, cu îngăduința bisericilor un timp, pe principiul fă-te frate cu dracul până treci puntea. Totul pentru câștigarea adepților.  O viață religioasă mai bogată și mai interesantă decât religia oficială. Așa a apărut și Pintilie Călătorul!

Ei bine, Pintilie Călătorul este fratele netrebnic și cam nebun al lui Ilie, SântIlie, e cel mai mic dintre frați și care e ascuns de popor tocmai în ziua unui sfânt bun, Sfântul Mare Mucenic Pantelimon .
  De fapt biserica susține că este aceeași persoană, Pintilie Călătorul este Sf. Pantelimon, doar că poporul îl alintă așa. To be, or not to be 🤔s-ar întreba bătrânii satelor 😄 știind cât de cuminte și supus este Pantelimon și cât de focos e Pintilie Călătorul. Care mai e și sărbătorit regește de poporul român, încă rămas dator credințelor vechi, frumoase de altfel, căci Pintilie Călătorul, Sf. Pantelimon, este ultima sărbătoare a focului din luna patronată de împăratul Iulius Caesar. El și Caesar s-au născut în aceeași lună, numită așa după împăratul roman! Ce onoare 😉!

Luna lui Cuptor, e o lună a focului aprig cum este și cea de acum. O lună în care vechii țărani nu munceau la câmp decât în prima săptămână, căci în rest aveau interzis prin legile strămoșești, tocmai de teama focului soarelui. Aceste obiceiuri erau cu mult înainte de creștinism și o legendă chiar vorbește despre certurile dintre înțelepciunea nativă, populară, bazată pe observația naturii de omul simplu, analfabet de regulă și normele impuse de noua religie, creștinismul, când s-a instalat în viața satelor: ”un popă, făcându-se mai breaz ca noi și ca să ne facă și pe noi să muncim în aceste sfinte sărbători ținute din moși-strămoși cu multă sfințenie, s-a dus în aceste zile de sărbătoare să strângă niște fân cosit de curând. Țăranii nu voiau să iasă la câmp din respect și frică de Circovi. Preotul, că are să-i ciricăie el! Preotul a mers singur la adunat fânul, iar un trăsnet cade din cer senin, aprinde fânul și ne omoară pe bietul popă!”

Dar interdicția avea să apară, doar că iată, la peste un secol încă mai există în unele sate iar unele dintre sărbătorile zise păgâne – Rusaliile – sunt acum cinstite de biserica ortodoxă. Biserica Ortodoxă Română nr. 4 din anul 1907, avem recomandări. Ori poate anateme?!:

„Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi obiceiuri şi sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna n-au încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele. Însuşi Sf. Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat în şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de origină idolatră. Acest regulament, promulgat în 3 iulie 1874, cuprinde mai întâi sărbătorile bisericeşti şi naţionale ce tot creştinul ortodox român e dator a ţinea, apoi dispune la art. 3 următoarele: Orice alte sărbători superstiţioase precum: Joile după Paşti, Rusaliile, Ilie Palie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite a se serba, ca nişte rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la lucrări folositoare şi dând prilejul Ia petreceri deşarte şi vătămătoare. Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea sărbători păgânești, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”. Și partea cea mai interesantă, lipsită de mila creștină, o lege pământeană fără intervenția dumnezeirii: „De aceea, cei care de acum înainte s-ar apuca sa facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, poruncim ca aceştia, dacă ar fi clerici, să se caterisească, iar dacă ar fi laici, să se afurisească”. Dumnezeu l-a iertat pe Ilie că și-a ucis părinții, ba i-a dat și un car de foc și o misiune importantă. Slujitorii pământeni ai lui Dumnezeu, poruncesc în numele șefului pentru fapte muuult mai mărunte!
Pintelie Călătorul nu era singurul nebun din familia lui Sânt Ilie. Din contră, toți frații și surorile erau așa, doar de aceea ultimele se numeau Pantelii, Pălii sau Pârlii, niște entități rele ce pârjolesc lanurile în urma lor, omoară lucrătorii ce stau în bătaia soarelui de prânz, de ciudă că oamenii nu le acordă respectul cuvenit. Parcă se leagă cu odihna de după prânz a popoarelor mediteraneene?

Dar ce chermeze se făceau în familia lor căci potrivit tradițiilor vechi, 7 zile înainte și 7 după ziua Sf. Ilie, erau reguli stricte ce interziceau anumite munci făcute de femei (ce vremuri 😥faine!), ba chiar erau zile ce dădeau puteri nebănuite nevestelor. Una dintre ele era Ciurica, cea care te ciuruia în bătaie. Pe vremuri femeia avea (mai are oare?) voie să facă în această zi doar o turtă coaptă în țest, din care să mănânce toată familia, obligatoriu și bărbatul ei. După asta poate să-l cotonogească bine . Se spune că în tradiția populară asta era ziua femeilor și nu 8 martie. Bărbații care pot, au libertate, pleacă de acasă de Ciurica. Sărbătoarea bine petrecută, după reguli vechi, aduce belșug, sănătate și pace în familie dar cu o condiție: nu da din casă nici măcar gunoiul. Ce viață pe femeile care sunt fane Ciurica 😏 O personalitate virtuală hibridă, creată în popor din doi sfinți de sex diferit, ciudat, Chiriac și Iunița, se crede că patrona un grup de femei puternice în lupta cu societatea dură a patriarhatului. Femei, vreți să vă bateți soțul și preotul să nu vă pedepsească? 15 iulie e ziua ideală dar aveți grijă, dacă faceți ceva treabă prin casă, vă bat bărbații pe voi de vă fac nu ciur, ci sită cu găuri mari! Ori dacă bărbatul are minte și… curaj, vă bate el în avans ca să nu mai puteți ridica palma de Ciurica 😄.

Despărțirea anotimpuilor
Ciudată lună este cuptor! Cât este de cald în luna asta Cuptor, tot atât de frig va fi și în luna lui Făurar.

27 iulie, sărbătoarea Sf. Pantelimon, este ziua considerată de despărţire a anotimpurilor. Adică cum se spunea, se întoarce crugul Cerului spre toamnă şi iarnă, că păsările, în special berzele, se pregătesc de plecare în ţările calde, iar cerbul iese din râu vestind răcirea apei. Cele două anotimpuri din calendarul popular sunt despărțite de sărbătoarea lui Pintilie Călătorul, hotarul dintre vară şi toamnă, pentru că acum, pe 27 iulie/9 august „se întoarce crângu’ (crugul cerului sau bolta cerească) spre toamnă”. Altfel spus, se călătoreşte vara, adică pleacă, se termină acest anotimp. S-ar mai zice că Pintilie jelea amarnic în ceruri căci se des­parte vara de toamnă cum se desparte fiul de mamă dar tot el este cel care se roagă de vară să revină şi la anul și să ajute oamenii cu recolte bogate.
  

 În Istoria Câmpulungului, a istoricului C. D. Aricescu dar și Claudiu Neagoe, în Câmpulungul medieval şi premodern, arată că, începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea, atestat documentar anul 1431, serbările de trecere, de călătorie a verii, erau marcate de un târg, bâlci anual, numit cândva Sborul/bâlciul de la Sf. Ilie. Era împărțit în două locuri: cel cu tot felul de unelte casnice și agricole ținut lângă mănăstirea Negru Vodă şi târgul de vite de la biserica Marina. Negustorii brașoveni aduceau la bâlciul anual de la Câmpulung arme, coase, cuțite, furci, pluguri, broaște de uși, balamale, clopote, vase ceramice, stofe, mătăsuri, în vreme ce sibienii aduceau chimire, șei, hamuri, căpestre, bice şi vase de lemn mai târziu venind și negustorii turci, care aduceau orez, piper, ghimber, stafide, smochine, migdale, multe alte condimente. Acest bâlci pe care l-am apucat și eu în mileniul III, avea un final aparte, în noaptea de 27 spre 28 iulie, oarecum singular în zona Munteniei și cunoscut popular ca:

Împerecherea rudarilor
Ultima zi a Bâlciului de Sântilie de la Câmpulung Muscel, numită Pantelimonul sau Împerecherea rudarilor, era dedicată cunoaşterii, căsătoriei ori divorțului rudarilor din satele şi cătunele locuite de aceştia, cei din nordul şi din sudul Carpaţilor Meridionali: Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Braşov şi Sibiu, deci și cei ale căror case le vedeți la Cetățeni (am scris aici), pe malul Dâmboviței și de unde biserica noastră îi vrea alungați pentru a nu mai păta drumul spre mica mânăstire din vârful colinei.

Despre acest obicei cunoscutul etnolog Ion Ghinoiu povestea în Sărbători și obiceiuri româneşti: „ultima zi (a bâlciului) era dedicată, în exclusivitate, rudarilor din satele şi cătunele de rudari de pe laturile de nord şi de sud ale Carpaților Meridionali care soseau aici, în număr mare, pentru a face cunoștință şi a se căsători. Ceremonialul se compunea din mai multe secvențe: sosirea rudarilor în seara sau în dimineața zilei de 27 iulie; gătitul fetelor candidate la căsătorie prin îmbrăcarea lor în costume populare româneşti; cunoașterea şi distracția tinerilor în cursul zilei de 27 iulie; „împerecherea” (căsătoria) tinerilor care se fac nevăzuți în noaptea de 27 / 28 iulie; consfințirea colectivă a căsătoriilor de către obștea lărgită a rudarilor pe platoul pieței din centrul vechi al orașului Câmpulung unde se joacă în special brâul după fluier. Acum, în dimineața zilei de 28 iulie, participanții la târg văd cine cu cine s-a legat. Cu acest prilej se rezolvau şi divorțurile: soții plecau, în noaptea de Pantelimon, în compania altor parteneri.”

Un ceremonial aparte care pe vremuri, atunci când rudarii respectau cutumele strămoșești, aducea ceva farmec etniei dar și târgului. Totul se desfășura nu haotic, ci după un ritual complex, respectând timpii și obiceiurile prenupţiale, nupţiale şi post­nup­ţiale, când se consfinţeau de către mai marii obștei ruda­rilor căsătoriile și divorțurile din acea unică noapte. Azi acest obicei a dispărut, ultimul dacă nu mă înșel a fost acum doi ani! Și nu pot decât să-l compar cu târgul de fete de pe muntele Găina, o datină străveche a moților, care se făcea tot în luna lui Cuptor. Se spune că moții și cei din Țara Crișurilor urcau muntele Găina aducând printre altele și zestrea fetelor de măritat iar cei ce aveau feciori de însurat, un chimir plin cu aur și argint.  Cuplurile care se plăceau se cununau pe loc, de preoții care participau la târg special pentru acest fapt. Apoi urma veselia iar seara plecau spre case noile familii. Dincolo de spectacol, rolul principal era evitarea cosangvinizării, o chestie aducătoare de mari nenorociri în tradiția populară! Deși banul, averile, aveau să-i facă pe mulți să închidă ochii la această datină bună, cum ar spune bătrânii, de la vlădică până la opincă, adică de la case regale până la familiile de țărani!

 Cam așa și cu rudarii ce se strângeau la Câmpulung Muscel din multe sate de sub munte, special pentru a îndeplini o veche taină, precum moții și crișenii Muntelui de Aur, Găina. Că și rudarii sunt oameni ai ținuturilor noastre, ei își zic vechi rumâni, aleși de Dumnezeu să devină oameni din viermii lemnului și să lucreze linguri și alte chestii, cum spune legenda! O altă istorie plină de mistere! Un obicei vechi de secole al unei etnii venetice dar atât de asemănător cu a urmașilor de daci romanizați. Care mă duce cu gândul și la Iberia, la Sacromonte de Granada, la conflictul dintre etnii ori cum se poate transforma cultura locului de-a lungul timpului ….

Tradițiile mor, istoria devine o mare necunoscută, sufletele noastre seamănă din ce în ce mai mult cu blocurile ca niște cuburi pentru copiii de grădiniță, vopsite în toate culorile curcubeului, ce au înlocuit frumoasa arhitectură veche. Devin asemeni pământului uscat și crăpat în ridurile căruia se văd straturile gunoaielor, semnul proastei evoluții a omenirii. Ne aplatizăm inimile, le schimbăm unica culoare vie într-una rece, moartă, devenim insensibili la adevărata frumusețe, la diversitatea lumii, a ființelor umane și nu doar ele, la trecutul fără de care astăzi n-am fi. Adevărat a zis Nikolai Berdiaev:

Tradiția este în comuniune cu misterul istoriei.