Povestea cenușii

 🪵🧺 În trecut, cenușa era detergentul principal - femeile făceau "leșie" din cenușă de lemn amestecată cu apă. Cenușa conține carbonat de potasiu, care are proprietăți de curățare.

În vremurile în care reclamele la detergenți nu existau, iar rafturile magazinelor nu erau pline de produse ambalate în culori strălucitoare, femeile gospodine își curățau rufele și gospodăria cu ceea ce aveau la îndemână: cenușa. Da, cenușa banală, adunată cu grijă din sobă sau din cuptor, devenea o adevărată comoară de curățare – naturală, eficientă și absolut gratuită.

Folosind o tehnică transmisă din mamă în fiică, femeile de la sat preparau „leșia”, o soluție obținută din cenușă de lemn amestecată cu apă fierbinte. Procesul era simplu, dar cerea atenție. Cenușa fină, adunată din arderea lemnului tare (precum fagul sau stejarul), era pusă într-un vas – adesea un butoi de lemn – și amestecată cu apă clocotită. După câteva ore, sau uneori chiar peste noapte, lichidul rezultat – limpede, dar alcalin – era strecurat cu grijă și folosit pentru spălat rufe, vase sau alte obiecte casnice.

Această „apă de leșie” avea o eficiență uimitoare. Cenușa conține carbonat de potasiu, un compus alcalin care acționează ca un agent de degresare natural. El dizolvă grăsimile, curăță petele și lasă rufele curate și moi. În plus, nu irita pielea, nu polua apele și nu producea spumă artificială. Era, de fapt, un detergent ecologic cu mult înainte ca termenul „eco” să devină o modă.

Femeile foloseau leșia pentru a spăla cearceafuri, fețe de pernă, haine de lucru, iar după clătire întindeau rufele la soare, care completa procesul prin albirea naturală cu ajutorul razelor UV. De multe ori, leșia era și baza pentru fabricarea săpunului de casă, în combinație cu grăsimi animale, într-un proces care cerea răbdare, pricepere și precizie.

Astăzi, în era tehnologiei și a produselor sofisticate, uităm cât de eficientă și prietenoasă cu mediul era această metodă străveche. În unele colțuri ale lumii, leșia este încă folosită, nu din lipsă de opțiuni, ci din respect pentru natură și pentru echilibrul pe care bunicii noștri îl păstrau în gospodărie.

🌱 Povestea cenușii ne amintește că soluțiile simple, inspirate din natură, pot fi uneori cele mai eficiente. Și că, înainte de detergenți cu parfumuri sintetice și formule ultra-puternice, a existat ceva la fel de curat: munca, înțelepciunea populară și cenușa de sub vatră.

Cum fac si cum folosesc lesia

Nu sunt de profesie chimist si nu recomand nimanui sa faca lesie cum o fac eu si nici sa o foloseasca.

Cu cateva luni in urma am inceput sa fac si sa folosesc lesie de cenusa. Prima data cand am facut-o am amestecat 1 parte de cenusa (trecuta prin sita pentru a indeparte bucatile mari) cu 5 de apa si am fiert pentru o vreme amestecul asta, apoi am filtrat si am inceput sa folosesc lesia pentru curatenia casei (indoita cu apa, 1 parte lesie + 4 parti de apa in pulverizator), la curatenia rufelor (adaugand cateva linguri de lesie in locul detergentului de rufe) si la spalat vase (cateva linguri adaugate intr-un vas cu apa fierbinte). Ca produs secundar a rezultat o pasta de cenusa pe care o folosesc atunci cand am nevoie de puterea abraziva: chiuveta, vana, wc.

Tot citind prin www am gasit o alta modalitate de a face lesia, mult mai simpla. Am undeva in casa, pitita bine, o galeata de plastic cu capac. In galeata asta pun cenusa (cand o capat ca eu nu am soba) si o amestec cu apa, foloseind aproximativ aceleasi proportii: 1 parte cenusa + 5 parti apa. Nu fierb si nu mai fac nimic, las doar sa stea vreme de cateva saptamani. E gata cam dupa o saptamana si se controleaza punand o picatura pe varful limbii. Daca pitiga e gata. Eu insa o las pana cand mi se gata lesia ce tocmai o folosesc sau pana primesc alta cenusa.

O trag in sticle, ii pun etichete mari si grase si depozitez lesia in beci.

Din lesie nu fac sapun, o folosesc doar la curatat. Pana acuma nu am observat sa reactioneze in mod urat cu vreum material, nu am incercat insa cu argint de exemplu pentru ca nu am asa ceva, poate il corodeaza, cine stie…?

Avantaje:
– este un detergent/degrasant biodegradabil deci nu polueaza si nu ne intoxica
– costa nimic, zero, nada, niente
– ca miros este neutru, nu miroase a nimic. Daca as fi mai pretentioasa as adauga cateva picaturi de ulei esential preferat in pulverizatorul cu solutia de lesie dar nu e cazul, eu iubesc mirosul de nimic
– se face in cateva minute

De unde luam cenusa? De la oricine are soba si face foc cu lemne netratate si nelacuite.

Cum am mai scris, nu sunt chimista, indraznesc insa sa ma bag la facut lesie avand in vedere ca nici bunicile si strabunicile noastre nu au avut diploma in chimie si s-au descurcat de minune sa faca lesie si sapun din ea.

Un singur dezavantaj ar avea care oricum, pe langa toate avantajele ce le are este minuscul: daca spalam in mod repetat albiturile cu lesie, se intampla, ca si in cazul spalatului cu nuci indiene, ca acestea sa devina putin cam… gri. De aceea eu adaug o lingura de percarbonat de sodiu la spalat.

Cum am mai zis, nu recomand nimanui sa faca ceea ce fac eu insa daca totusi cineva face, il/o rog sa-mi povesteasca si mie. Multam!