De Crăciun

 

În Rusia Crăciunul este sărbătorit în mod oficial începănd de la sfârșitul secolului al X-lea, odată cu celebrarea botezului prințului Vladimir. Nașterea Domnului este sărbătorită și azi în 7 ianuarie și este considerată una dintre cele mai mari sărbători ale Bisericii Ortodoxe Ruse.

În ajunul Crăciunului familiile ruse asistă la Sfânta Liturghie, după care se întorc acasă pentru pentru tradiționala "Sfânta Cină" din Ajunul Crăciunului. Aici se servesc în mod tradițional 12 feluri de mâncare, câte una în onoarea fiecăruia dintre cei Doisprezece Apostoli. Cele mai gătite feluri de mâncare sunt gâsca sau rața cu mere și purcelul umplut. Peștele, ciorba de sfeclă și varza cu mei sunt de asemenea nelipsite de pe masa de Crăciun. Se pregătesc și numeroase dulciuri: biscuiți în formă de fulgi de nea, colaci, chifle, plăcinte sau torturi ornate în formă de ceas care arată miezul nopții. Familiile de credincioși revin apoi la biserică pentru “Privegherea de toată noaptea”.

Ded Moroz și Snegurochka

Perioada interbelică a însemnat însă un răstimp în care nu a fost permisă sărbătorirea Crăciunului în statele care compuneau Uniunea Sovietică. Celebrarea sărbătorilor religioase au fost oprite încă din anul 1920 de către guvernul comunist condus de V.I. Lenin. Sărbătorirea Crăciunului  și chiar posibilitatea de a îmbodobi un brad în perioada sărbătorilor de iarnă a fost interzisă mai apoi și printr-o Ordonanță a  Consiliului Comisarilor Poporului din 24 septembrie 1929. Cu toate acestea Crăciunului a continuat să fie sărbătorit în famiilile ruse, pe ascuns. Ținând cont de această realitate, Stalin a revenit în anul 1935 la decizia inițială încercând, și reușind în mare măsură, să de-a o semnificație laică acestei sărbători. S-a “legalizat” împodobirea unui copac sau brad (împodobit în vârf cu o stea sovietică cu cinci colțuri nu cu șapte colțuri ca cea tradițională de la Betleem) și posibilitatea de a organiza reuniuni de familie de… Anul Nou. Cadourile erau însă oferite de către "Ded Moroz"(Moș Gerilă) și de nepoata sa "Snegurocika" ("Zâna zăpezii").

Nu au fost însă uitate cu totul vechile tradiții slave. La țară se păstra obiceiul de a se acoperi podeaua caselor cu fân iar pe masă să se pună paie și numai deasupra lor faţa de masă, în amintirea faptului că Mântuitorul s-a născut într-o iesle. S-a păstrat și obiceiul ca în zilele de Crăciun să se împărtă mâncare săracilor, să se trimită daruri la azilurile de bătrâni, la casele văduvelor și ale orfanilor și la spitale, astfel încât nimeni să nu se simtă singur în aceste zile de sărbătoare.

România anului 1948 era administrată deja de câțiva ani de guvernele comuniste conduse de Petru Groza. Regele Mihai abdicase și părăsise România în urmă cu aproape un an. Regatul României devenise Republica Populară Română. Economia țării era secătuită de societățile mixte de tip SovRom prin care se exportau în U.R.S.S., la prețurile impuse de la Moscova, mărfurile produse la noi. În toate ministerele erau plasați consilieri sovietici, care aveau întreaga putere de decizie. Închisorile erau pline de deținuți politici. Dar încă se mai se sărbătorea Crăciunul. 

 

O grupare artistică de copii  la festivalul A.R.L.U.S. 1948

 

Primul Crăciun din Republica Populară Română

 

"În Republica Populară Română, Crăciunul din anul acesta se sărbătorește în împrejurările activității intense depuse de oamenii muncii pentru consolidarea țării și prin aceasta pentru întărirea frontului păcii care are în frunte pe marea noastră vecină de la răsărit, Uniunea Sovietică. Întrecerile socialiste în muncă, producerea de bunuri cât mai multe și de cât mai bună calitate, lozincă lansată de Partidul Muncitoresc Român, au mobilizat toate forțele productive ale oamenilor muncii, în marea cursă a îmbunătățirii din ce în ce a condițiilor de viață din Republica Populară Română.”

Cât de repede s-a schimbat societatea românească, nu-i așa? Și cât de repede limbajul de lemn și sloganurile comuniste au pătruns în paginile publicațiilor românești! În 1948 însă, în Republica Populară Română, încă se mai sărbătorea Crăciunul. Chiar dacă Moș Crăciun fusese expulzat deja din lumea copilăriei noastre și se pregătea venirea triumfalistului Moș Gerilă:

Brazi pentru toți...

“Brazii stau culcați, acolo în piață, în grămezi înalte, verzi, cu vârfurile drepte și țepoase, înălțate semeț și închirciurate de brumă groasă, așteptând lumini și bucurii pentru ochii copiilor. Și’n alți ani stăteau așa. Și limuzine luxoase sau sănii ușoare cu clopoței și telegari sprinteni îi purtau spre casele oamenilor bogați care își îngăduiau pentru copiii lor toate bucuriile din lume. Și rămâneau în urmă ceilalți copii, cei foarte mulți, care înfruntau gerul și asprimea serilor de iarnă cu ochii măriți, ca în extaz, cu inimile stinse de înfrigurare și sufletul jinduind după bucurii care nu erau pentru ei. Și brazi și jucării și lumini și artificii erau pentru acei ce le puteau plăti, cu bani mulți. Ale lor credeau ei că sunt toate bucuriile din lume. Și fulgii de nea care pluteau ireal de ușor în văzduh și troienii albi de zăpadă și luciul gheții bună de patinat și brazii pădurilor. Pentru copii cei mulți și necăjiți erau doar nevoile, mizeria, lipsurile.

Citește și:  De Crăciun în lumea interbelică - Uniunea Sovietică

Se scriau povești înduioșătoare despre mizeria acestor foarte mulți copii sărmani. Povești pe care odraslele avuților le citeau cu înfrigurare la gura căminului în care focul duduia din plin. Copilul sărman cu năsucul lipit de geamul vitrinei feeric luminate, privea cu ochii măriți de dorință în fața bradului care se înălța acolo strălucitor împodobit: “Crăciunul copilului sărac.”

O producție mărită și raționalizată
a făcut posibil ca piața să fie
inundată de dulciuri

Dar a sosit o zi în care s’au răsturnat stări de fapte care păreau de neînlăturat. A dispărut vitrina care despărțea bradul de Crăciun, luminat și împodobit, de ochii și mânuțele copiilor. Ale tuturor copiilor care au dreptul la bucurii. Astăzi bradul e al tuturor. Copiii i-au pipăit crengile țepoase, acolo sus în munți, în vara care a fost pentru ei o întâlnire cu sănătatea, cu munții, cu marea. Iar acum îl așteaptă să coboare în mijlocul lor, în căsuțele frumos zugrăvite. 

 

Ați privit vitrinele cofetăriilor și dulciuri în acest an? Mirajul de altădată al copilăriei? Stau doldora piramidele de acadele de toate culorile, de bomboane de toate specialitățile și gusturile, de fursecuri și prăjituri. O producție mărită și raționalizată a făcut posibil ca piața să fie inundată de aceste articole în ajunul sărbătorilor care se apropie. Fabricile de zahăr au lucrat din plin iar cele de produse zaharoase nu mai prididesc cu prelucrările. Ca șuvoaiele curg siropurile dulci și parfumate, iar cazanele mari, ca într’o poveste minunată, mestecă pasta care va prinde formele cele mai diverse.

În sala sindicatului

În țesătoria aceasta mare, lucrul a încetat în sala mașinilor. Războaiele care au țiuit o zi întreagă în ritmul sacadat s’au oprit, iar țesătoarele au întrerupt câteva ore jocul mâinilor pe claviatura ițelor. Au coborât jos și s’au oprit în sala sindicatului. S’au așezat liniștite în fața mesei lungi pe care s’au așezat grămezi de sculuri și bobine de lână moale, de toate nuanțele și culorile. Mâinile au prins andrelele, degetele au început să se joace cu firele moi și țesătura crește văzând cu ochii. Ciorăpei, jachețele, mănuși, bonete pentru copii... Pentru toți copiii din fabrică...

(...) Alături, la altă masă, câteva lucrătoare tinere fac pungile de bomboane. În ochiul lor aceleași lumini... Iar cântecul muncitoresc care a isvorât de undeva din mijlocul lor, irumpe toată bucuria oamenilor din fabrici și uzine. În preajma Lipscanilor, forfota din zilele acestea care preced sărbătorile parcă s’a mai întețit. (...) Și’n alți ani vitrinele magazinelor gemeau de lucruri strălucitor expuse în preajma sărbătorilor. Dar câți se puteau apropia de mirajul lor? Câți oameni muncitori din țara aceasta își puteau îngădui luxul de a păși pragul acestor magazine strălucitoare? Dar de jucăriile care se expuneau în vitrinele de cristal vă mai amintiți? Pentru micuți “jucării” incitatoare la violență, la ură. Iar pentru fetițe? Păpuși care reprezentau idealurile de atunci ale femeii... Rimel... fard... ochi mari... expresie de igenuă... rochii spumoase... mătase... strălucire... Și fetițele deveneau femei, femei robite luxului și prejudecăților care le încătușau de veacuri.

"Cântec triumfător de muncă  și de luptă"

Astăzi se lucrează altfel de jucării: jucării care să formeze un spirit sănătos, constructiv, copilului, cetățeanul de mâine al unei lumi noi, de muncă, de cinste, de sănătate morală. Cuburi de construcție, mașini și unelte, traforaje, vapoare și avioane care să-i desvolte gustul pentru tot ce înseamnă muncă constructivă. (…) Undeva, în înserarea care s’a lăsat peste oraș, a răsunat un cântec. Cântec triumfător de muncă și de luptă... Glasurile de copii se înalță cristaline, dincolo de ferestrele școlii și pornesc să se împrăștie deasupra orașului care freamătă în ritmul muncii intense. Cântecul pregătește clipa în care copiii, toți copiii din țara aceasta vor porni să înalțe, în jurul bradului, sub crengile frumos împodobite, imn de mulțumire celor care le-au redat copilăria.”

O lume pe care unii dintre noi ne-o mai amintim, nu-i așa? Dar și un avertisment: societatea capitalistă e departe de a fi una perfectă....

Sursa:

- articolul “Primul Crăciun în Republica Populară Română” - semnat de Ada Bârseanu – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” - numărul din 26 decembrie 1948

 

În țările slave noaptea Crăciunului este considerată ca fiind magică. Tocmai de aceea în această noapte se practicau și multe obiceiuri de origine păgână. O parte dintre acestea ne sunt dezvăluite într-un articol publicat de revista “Realitatea Ilustrată” în 21 decembrie 1929:

Cocoșul... prezicător

“Cel mai cunoscut e obiceiul fetelor tinere de căuta în aceste zile norocul sub chipul viitorului soț. Procedeele variază: se toarnă ceara într'un vas cu apă care clocotește și se observă apoi formele și arabescurile desemnate de ceara care s'a prins în apă. Altădată, fata rămâne ore întregi, în timpul nopții, singură, nemișcată, cu privirea fixă, privind un pahar cu apă pe fundul căruia se găsește o monedă nouă de argint și așteaptă cu teamă apariția logodnicului predestinat, bălai sau oacheș, după cum l-a visat, dar întotdeauna frumos și impunător. Nemișcarea atât de îndelungată, singurătatea, încordarea peste măsură a nervilor, produc de obicei efectul voit. Spre marea bucurie a tinerei fete, dar și spre teama ei, bărbatul visat se oglindește în suprafața sclipitoare a argintului. Dar vai de aceea care se îndoiește de realitatea apariției!

(…) Există și un alt chip de a prevedea viitorul: după chipul cum umblă prin curte păsările, mai ales cocoșii și găinile. Chaldeenii, grecii, romanii, care obișnuiau și ei acest mod de prezicere, creaseră chiar o instituție și desigur că aceasta a fost adusă în Rusia, prin Bizanț. Un arhiepiscop al Nowgorod-ului, Ghenadie, care a trăit prin secolul al XV-lea, menționează acest obicei ca devenit tradițional în ținutul său.

         

În Ucraina, prevederea logodnicului are mult pitoresc. Fetele tinere se adună în cea mai spațioasă “khata" (colibă), făcând cerc în jurul unei grămezi de grâu pe care se află un inel. Un cocoș, introdus în colibă, mănâncă din gramada de grâu, până ce găsește inelul, pe care, bineînțeles, îl dă deoparte. Inelul se rostogolește și cade la picioarele uneia dintre fete: aceea se va mărita în cursul anului care vine.”

Surse:

- articolul “Crăciunul la diferite popoare – Crăciunul în Rusia” – semnat  E. Halperine - Kaminsky – publicat în “Realitatea Ilustrată” din 21 decembrie 1929

- articolul “Datinile de Crăciun în diferite țări” – “Realitatea Ilustrată” din 20 decembrie 1938

Crăciunul american era în perioada interbelică  - la fel ca și astăzi de altfel – o împletire a tradițiilor tuturor popoarelor care alcătuiesc “marea națiune americană”. Se poate spune așadar că americanii sărbătoresc Crăciunul adunând într-un conglomerat plin de farmec toate obiceiurile Pământului. Ei au adăugat însă acestei sărbători grandoarea specifică Americii și mai ales… comercialul dus la extrem. Americanii sunt părinții onorifici al celebrului Moș Crăciun (Santa Claus) și al celebrei lui sănii trase de reni – urmașul strălucitor al europeanului Moș Nicolae.

Santa Claus venea încă din anul 1929 cu avionul

Bradul de Crăciun din fața Casei Albe este cel mai stralucitor și cel mai spectaculos din lumea întreagă și este aprins în fiecare an de președintele Americii. În celebrul Rockefeller Center se împodobesc brazi de zeci de metri înălțime. În Boston principala atracție de Crăciun o reprezintă un mare festival al colinzilor. În New Orleans un bivol – cel mai mare bineînțeles – este plimbat împodobit pe arterele principale. America este de asemenea la originea impresionantelor spectacole de artificii de azi: americanii își felicitau de Crăciun vecinii îndepărtați cu focuri de arme sau cu focuri de artificii.

Crăciun strălucitor marca Hollywood

Un articol publicat de revista “Realitatea Ilustrată” în anul 1929 ne spune – cu umor - prin ce se deosebește Crăciunul american de cel al tuturor celorlalte popoare ale lumii: “Prin ce se deosebeste Crăciunul american de celelalte Crăciunuri? Toate persoanele care au întrebuințat transatlanticele vă vor răspunde: prin “colosalul" său. Oamenii din cealaltă parte a mării au legături de rudenie cu toate rasele pământului. Ei pot să revendice toate tradițiile. Ei își însușesc, în bloc, obiceiurile cele mai disparate. Ei nu țin să fie originali, ci “să bată recordul". Și ei bat și recordul Crăciunului. Crăciunul este cea mai copilărească dintre sărbători. Dar americanii au geniul disproporției, după cum îl au și pe cel al măsurii. Ei, pe 25 Decembrie, îl fac grandios, tot astfel cum procedează cu celelalte 364 zile ale anului. Toți anglo-saxonii mănânca la banchetele de Crăciun, “curcan”, pudding și “mince-pies". Dar un american nu admite să se găsească în altă parte decât în America o pasăre atât de colosală, făină de calitate atât de bună, struguri atât de gustoși: am cunoscut unul care se găsea la această epocă a anului prin modesta noastră Europă și care se întorcea grăbit, până la San Francisco, ca să caute “materiale" convenabile pentru “mince-pies-ul", pudding-ul și curcanul tradițional.

Bietul brad german, cu fructele sale, cu nucile aurite și lumânările lui, îi face să râdă. “Ah, e atât de mic"- spun ei. Americanilor le trebuie un copac întreg din pădure, al cărui vârf să atingă plafonul și care să poarte baloane de celuloid luminate cu electricitate. Ei atârnă, tot ca noi, jucării. Dar ce jucării și ce bibelouri, ce giuvaeruri, ce daruri de preț atârnă dânșii! Căci la ei sărbătoarea copiilor e și a oamenilor mari. Aceasta pentru că acolo, bătrân sau copil, are același suflet simplu și arzător, aceeași candoare, aceiași sănătate. Mama și tata, în costume somptuoase, petrec tot atât cât și copiii.

Femeile curcan

Toți s'au sculat de dimineață spre a vedea ce le-a adus Santa Claus, care a venit cu sania în timpul nopții și a aruncat lucruri în numeroșii ciorapi atârnați pe marginea căminului. Copiii noștri pun ghetele lângă cămin, dar ghete mici; ciorapii lor au însă o capacitate considerabilă. Cred că și copiii americanilor împrumută la nevoie ciorapii părinților lor. Și dacă, întâmplător, acești tineri Guliveri aveau la dispoziție ciorapii uriașului Brobdingnac, e foarte probabil că pe aceștia i-ar fi prezentat lui Moș Crăciun. Fiți siguri ca Moș Crăciun, miliardar, ar fi găsit mijlocul să-i umple.”

Surse:

- articolul “Crăciunul la diferite popoare – Crăciunul în Statele Unite” – semnat Abel Hermant -  “Realitatea ilustrată” din 21 decembrie 1929

- articolul “Datinile de Crăciun în diferite țări” – “Realitatea ilustrată” din 20 decembrie 1938

Crăciunul în Anglia interbelică era mai mult decât o zi de sărbătoare: “Crăciunul începe mult înainte de 25 Decembrie și se termină după această dată. Nu e numai o zi. E mai mult chiar decât o săptămână, e aproape un sezon: “Sezonul Crăciunului". Nici nu se termină încă bine luna noiembrie și ziarele încep să publice “numerele lor de Crăciun". Și de la 1 decembrie toți, mari și mici, de la cei mai de sus până la cei mai de jos, din toate ramurile sociale, toți se gândesc la Crăciun. În timpul lunii decembrie, se trimit “cărți poștale de Crăciun" și se trăiește în așteptarea Crăciunului.” În acest context seara de Crăciun nu putea să fie decât una cu totul specială. Copiii colindau străzile proslăvind pe Iisus și făcând nebunii pentru care - doar în această seară - erau iertați.

Sărutul simbolic sub vâsc

De pe masa de Crăciun nu puteau să lipsească “roast-beef-ul", preparat într'un mod special (numit în glumă “Sir-Suan", adică “Domnul Fileu"), curcanul la cuptor împănat cu castanet sau gâsca cu stafide - asezonate de cele mai multe ori cu varză de Bruxelles - și budinca (“pudding-ul”) Yorkshire.

Citește și:  De Crăciun în lumea interbelică - Statele Unite ale Americii

Felul cel mai așteptat era însă întotdeauna budinca de prune flambată - în timpul mesei de Crăciun - după ce era stropită din belșug cu brandy. Acest desert ascundea întotdeauna un bănuț care urma să aducă noroc celui care îl găsea. De asemenea “la prânzul de Crăciun, așezați în jurul unei mese îmbelșugate, membrii familiei iau în primire pocnitorile ascunse sub farfurii. O pocnitoare de Crăciun constă dintr-un tub acoperit cu hârtie, care produce un zgomot puternic, atunci când capetele îi sunt trase înafară; în acel moment ies la iveală un coif care trebuie purtat în timpul mesei, mici obiecte decorative și o hârtiuță cu o ghicitoare ce trebuie împărtășită cu glas tare celor din jur.”

Primarul din Hammersmith
 (Londra) amestecând cel dintâi
 “pudding”-ul de Crăciun - 1929

Iată povestea unui Crăciun englezesc văzută prin ochii reporterului interbelic al revistei “Realitatea Ilustrată”:

  

“Dacă norocul vă conduce în seara de 25 Decembrie în sânul unei familii englezești, în acele sate din împrejurimile Londrei, puteți gusta adevărata veselie de Crăciun. Veți lua parte la tradiționala vizită a bucătăriei, împodobită cu acest prilej în verdeață, vizită veselă, la care femeile iau parte în toalete de seară și domnii în smocking. Veți gusta tradiționalul curcan, gâscă sau găină și vă veți împărtăși din pudding-ul național, plin de flăcări. Poate veți fi invitați să participați și la tradiționalele jocuri naționale la care suavele “misse" engleze țin foarte mult. Jocurile acestea, dintre cele mai variate, aduc după ele tot felul de gajuri. Unul dintre ele mai ales, necunoscut la noi, și care se numește “Snap Dragon", constă în obligația pentru o persoană de-a scoate cu degetele niște nuci cufundate în rom sau în brandy fierbinte. Veți asista poate la o “pantomimă de Crăciun", jucată de tinerii și de domnișoarele din casă și veți vedea pe Robin-Hood și pe tovarășa lui Mad Marion. Era să uit de vâscul, atârnat sub lampa din salon, vâscul simbolic, care invită la îmbrățișare. Doresc apoi ca întâmplarea să vă ducă să întâlniți, sub frunzișul de vâsc, pe o fragedă miss, cu obrajii roșiatici și catifelați, frumoasă cum numai o englezoaică poate să fie, când este…”

sursa https://deieri-deazi.blogspot.com/2015/12/primul-craciun-in-republica-populara.html#gsc.tab=0