PIDALION - Cârma Bisericii Ortodoxe Original - de Sfântul Nicodim Aghioritul Mănăstirea Neamţ 1844

 

PIDALION Sau Cârma Corabiei Soborniceştii şi Apostoleştii Biserici a Ortodocşilor, adică toate Sfintele Canoane, ale Sfinţilor Apostoli, ale Sfintelor Sinoade Ecumenice locale şi ale Sfinţilor Pàrinti de pe alocuri. Traduse din greceşte în româneşte de Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Venianin Costachi. lar acum întâiaşi dată, în zilele Prea Înaltului Domn Mihail Grigoriu Sturza Voievod, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Meletie al Moldovei. Tipărită prin sârguinţa şi cheltuiala prea cuviosului arhimandrit Neonil stareţ al Sfintelor mânăstiri Neamţu şi Secu. Îndreptate şi îndeplinite de protosinghelul Neofit Scriban în tipografia Sfintei Mânăstiri Neamţu‚ în anul 1844 de ieromonahul Teofan şi de monahul Cleopa tipograful.

 

Prin corabia aceasta se închipuieşte soborniceasca Biserică a lui Hristos, a cărei temelie, este credinţa cea ortodoxă în Sfânta Treime. Scândurile şi grinzile, sunt dogmele şi tradiţiile credinţei, catargul este Crucea, iar pânzele, sunt nădejdea şi dragostea. Cârmuitor este Domnul nostru Iisus Hristos, iar prorari şi marinari, sunt Apostolii şi urmaşii lor, şi toţi clericii, grămăticii, notarii, şi învăţătorii cei după vremi. Călătorii, sunt toţi ortodocşii creştini, iar marea, este viaţa aceasta. Vânturile sunt ispitele cele împotriva ei, iar suflarea cea lină şi zefirul, sunt suflările şi harurile Sfântului Duh. Cârma prin care corabia se îndreptează către limanul ceresc, este cartea aceasta a Sfintelor canoane. (Dumnezeiescul Hrisostom tom 6, foaia 429, stih 10, şi tom 7, foaia 502, stih 20; ediţia din Etoni)

Pag.7

___________________________________INTRODUCERE________________________________

INSCRIPŢIE ASUPRA STEMEI DOMNEŞTI

MIHAIL GRIGORIU STURZA VOIEVOD DOMN AL ŢĂRII MOLDOVEI

1. Cruce şi o coroană, o stea o alurghidă¹, Un bour, o cunună, ce stă pe o eghidă, Un sceptru, o spadă, şi un Sfânt patron,

S-au dat Domnului nostru când s-a suit pe tron, Lui MIHAIL STURZA ca Prinţ şi Voievod, Să-i fie moştenire, de fericire rod.

Întreaga stăpânire, şi a armelor putere, În mâna sa stau puse, şi a Moldovei vrere, Deci dar acestea toate, ale Providenţei sunt, Ce duce omenirea către un scop prea Sfânt. Lui dar se cuvine ca tot ce vom lucra, S-aducem să supunem spre a se închina, Primeşte bune DOAMNE acestea spre-nchinare, Primeşte această carte, sub 'nalta apărare.

1. manta de purpură

Pag.8

___________________________________PIDALION_____________________________________

CĂTRE CITITORI

Începând de la cele mai mari trupuri, ale lumii văzute, şi încheind cu cele mai mici fiinţe şi trupuri microscopice, ale lumii nevăzute, nu aflăm că ar putea ele fiinţa, sau a se mişca, decât numai după oarecare legi.

Învoirea cea minunată a elementelor în mişcarea universală a firii, scopul şi armonia lor, de la sine arată pe Sfintele şi preaînţeleptele legi, ce li s-au pus de către Atotputernicul Ziditor.

Deci, precum în rânduiala universului şi a firii, nu poate fi armonie fără existenţa unor legi, tot aşa şi în rânduiala morală, nici o societate şi nici un aşezământ nu se poate cârmui fără anumite legi, cu atât mai vârtos clerul, poporul, şi Bisericile creştineşti.

Şi iarăşi, precum nici un domnitor înţelept, nu ocârmuieşte popoarele cu înlesnire şi fericire, fără ca mai întâi să le facă cunoscută voia sa, prin legile după care ele se vor ocârmui, cu atât mai vârtos societatea nu poate dăinui fără Biserică, care este sufletul cârmuirii şi al legilor, şi fără de care nici clerul nu poate fi sufletul unui popor. Deci, dacă clerul nu va şti calea pe care trebuie să meargă, spre a nu rătăci, şi a nu cădea în pierzare, apoi cum va arăta el turmei sale, calea ce duce la fericire şi mântuire? Pentru a le face cunoscute lor, aceste legi, nu este altă cale, decât a le publica în termenii cu care ele se pot înţelege mai bine.

Biserica Moldovei, s-au mai bine zis Bisericile naţiei române, dimpotrivă au greşit, căci nu i-au fost împărtăşite în întregime prin graiuri ce sunt înţelese de fii turmei sale, culegerea de legi sau canoanele Bisericeşti, sau când i-a fost împărtăşit ceva, s-a făcut numai poate prin broşuri şi manuscrise, care din veac în veac se tălmăceau de către vreun prieten, şi fiu al ei adevărat.

În sfârşit, în anul mântuirii 1652 s-a dat la lumină în Târgovişte, capitala Ţării Româneşti, Nomocanonul lui Alexie Aristin, tălmăcit de Daniil monahul panoneanul, îndreptat de ieromonahul Ignatie Petriţă, şi tipărit cu cheltuiala mitropolitului Ştefan, cu titlul „Îndreptarea Legii”, care mai bine se putea zice Dreptarolege sau Lege Dreptar. Acest Nomocanon², precum este ştiut, este o prescurtare a canoanelor amestecate cu legi politice, iar nu o completă şi simplă culegere de canoane.

Această carte, de la arătatul an 1652 până astăzi neavând noroc de a se retipări, a ajuns un lucru atât de rar, încât o episcopie sau o mitropolie se poate socoti foarte norocoasă, dacă i-a mai rămas vreun exemplar întreg!

Pricinile neretipăririi pot fi de mai multe feluri, unele iertate iar altele neiertate, precum şi aceea de a nu fi cunoscute de tot clerul şi creştinii, deosebitele legiuiri ale Sfintei Biserici. Aceasta din urmă s-a întâmplat şi cu cartea de faţă, tocmai pe când era să vadă întâia oară lumina tiparului în greceşte, precum mărturiseşte fericitul patriarh Neofit, în scrisoarea sa din 1802, carte care, poate că şi la noi are acest fel de neprieteni, pe care cu o singură trăsătură socotesc îndeajuns a-i încredinţa despre adevăr: adică este Biserica învăţătoare şi propovăduitoarea luminii sau nu? Este ea un organism social sau nu, unde se aplică proorocescul cuvânt: „Lumină sunt poruncile Tale pe pământ. Lumină cărărilor mele este legea Ta. Şi arătarea cuvintelor Tale luminează şi înţelepţeşte pe prunci” ³. Cum să înţelegem cuvântul Sfântului Pavel: „Că elinilor şi barbarilor, înţelepţilor şi neînţelepţilor datori sunt a şti legile” ⁴. Totuşi le voi răspunde şi cu acea mare zisă a Sfântului Grigorie Teologul: „Necuviincios lucru este

1. Nomocanoane sunt mai multe, precum al patriarhului Fotie, al lui Vlastar, şi ale altora.

1. Psalm 118;105,130

1. Romani 1,14

Pag.9

___________________________________INTRODUCERE________________________________

ca legea romanilor nimănui nu-i este iertat a nu o şti, deşi ar fi ţăran şi cu totul neînvăţat, nefiind nici o lege care să ajute pe cei ce lucrează din neştiinţă. Iară învăţătorii mântuirii, cum se poate a nu şti principiile mântuirii, care sunt foarte simple şi neadânci pentru înţelegere?” ⁵

Afară de acestea şi Sfântul Chiril al Alexandriei zice: „Să auzim dar toţi câţi ne lenevim la citirea Scripturilor, câtă vătămare suferim şi câtă sărăcie, că nu putem începe vreo vieţuire cândva, cei ce nu ştim legile după care trebuie a vieţui” ⁶.

Şi cu adevărat, cât ar fi de nepotrivit clerului care ar trebui să cârmuiască pe acei ce li s-au încredinţat spre a-i păstori la apa odihnei, şi a-i povăţui către mântuire şi Împărăţia lui Dumnezeu, ca legiuirile sau canoanele Bisericeşti a le fi cu totul neştiute! Ba încă ceea ce ar fi şi mai rău, când am voi să împiedicăm pe cei ce ar voi a le ştii, ascunzând lumina sub obroc.

Preasfinţitul mitropolit Veniamin, simţind mai mult această necuviinţă, şi trebuinţa de

1. se publica în limba românească, adunarea tuturor canoanelor bisericeşti, cu obişnuita sa râvnă pentru înmulţirea cărţilor române, s-a apucat şi a tălmăcit această carte după exemplarele tipărite la anul 1800 în Lipsca, adunată de Sfântul Sinod al Constantinopolului, din tomurile ce se zic Sinodicale sau Pandecte (culegeri) ale canoanelor Bisericii răsăritului, tălmăcindu-le în limba nouă grecească, potrivit cu însemnările ce ne-au lăsat Ioan Zonara⁷, şi după dânsul Theodor Valsamon⁸ câte odată şi după Alexie Aristin⁹, iar de multe ori după anonimul traducător¹⁰, şi alţii¹¹, care se

1. În cuvântul la marele Atanasie

1. La Matei, SIRA, capitolul 13, vers 52.

1. Ioan Zonara, a trăit în timpul lui Alexie Comnino la 1118 de la Hristos, fiind mare drugarios (comandantul unui corp de infanterie având între 1000 şi 3000 de oameni) mai întâi al Viglei, şi prim-secretar, pe urmă s-a făcut monah în monastirea Sfintei Glicheria, şi îndemnându-se de oarecare precum însuşi zice în precuvântarea canoanelor, mai bine şi mai înţelepţeşte decât toţi le-a tălmăcit, deşi toate tălmăcirile acestea nu s-au păstrat. A scris Istoria Universală până în zilele lui Alexie Comnino, şi a tălmăcit Canoanele Învierii ale Octoihului Sfântului Damaschin. El este foarte lăudat nu numai de învăţaţii contemporani cu el, ci şi de mulţi alţii.

1. Theodor Valsamon, a trăit în zilele lui Manuil Comnino şi a patriarhului Mihail Anhialul, pe la sfârşitul veacului al XII-lea, urmat de Zonara şi de însuşi Alexie Aristin, fiind diacon al marii Biserici, şi nomofilax şi hartofilax şi cel dintâi al vlahernilor. Iar la anul 1203 împărăţind Isachie Anghel, şi fiind patriarh Gheorghe Xifilinie, a scris oarecare canoniceşti întrebări şi răspunsuri către Marcu al Alexandriei. După luarea Constantinopolului de către veneţieni, la 1204 s-a hirotonisit şi patriarh al Antiohiei. Acesta din îndemnarea lui Manuil Comnino şi a patriarhului Mihail încă diacon fiind, precum însuşi zice în precuvântarea Nomocanonului, adică a celor 14 titluri sau prescurtare a legilor împărăteşti a lui Fotie sau cu alte cuvinte Nomocanonul lui Fotie, a făcut subînsemnări canoanelor apostoleşti şi sinodiceşti şi altele. Şi a urmat mult lui Zonara, deşi altminteri stă departe de dânsul după părerea unora. Vezi la subînsemnarea precuvântării Pidalionului grec.

1. Alexie Aristin, a trăit tot în anii lui Manuil Comnino, mai în urmă puţin de Zonara, şi mai înainte de Valsamon, pe la anii 1166. Diacon şi nomofilax făcându-se al Bisericii mari, a făcut prescurtare tuturor Sfinţitelor canoane, care şi Nomocanon se numeşte, şi acesta este cel care s-a tipărit în româneşte, în Târgovişte la anii 1652, după un manuscris grec tălmăcit. Vezi în precuvântarea ce-i face mitropolitul Ştefan, şi în poarta (la începutul) lui.

1. Anonimul traducător, a fost altul decât Aristin, şi că, mai în urmă decât acela, mărturisesc însăşi cele zise de dânsul la canonul 75 apostolesc, care vorbeşte despre prescurtarea ce a făcut-o Aristin: Cel ce a prescurtat acest canon nu l-a înţeles bine, căci, la cel de-al 19-lea canon al Ancirei, despre acest Aristin vorbeşte însă că ar fi Simeon magistrul şi logofătul, care ne-a lă sat oarecare tălmăciri ale canoanelor.

1. Adică din Nomocanonul lui Matei Vlastar, care trăia pe la 1335 şi a urmat tălmăcirilor lui Zonara, iar mai cu seamă a lui Valsamon, dintr-a lui Iosif Egipteanul şi prezbiterul, ce a parafrasit (expus) şi tâlcuit canoanele arăbeşte, fiind pe la anul 1398. Din nomocanoanele lui Ioan al Antiohiei, şi ale lui Ioan scholasticul, ce a fost prezbiter Antiohiei, pe urmă apocrisiar în

Pag.10

___________________________________PIDALION_____________________________________

află în greco-latine. S-au adăugat la sfârşit şi alte canoane ale altor Părinţi, care nu sunt întărite de Sinod ecumenic, şi care nu au putere ca acelea lui Ioan Postnicul, a Sfântului Nichifor, şi a lui Nicolae patriarhul Constantinopolului, despre care vezi in biografiile lor, la începutul canoanelor lor, şi în subînsemnările de la precuvântarea Pidalionului grecesc. Lămurindu-le cu însemnări teologice, filologice, istorice şi părinteşti, ba încă le-au subînsemnat, şi cu legiuiri împărăteşti, ale lui Iustinian: Digeste¹², Codice¹³, Institutele¹⁴, Nearalele¹⁵, care au fost mai potrivite, iar care se împotriveau lor s-au răsuflat (scos). Aşijderea a lui Ioan Chitrus, a lui Nichita şi a lui Petru diaconul şi hartofilaxul Bisericii celei mari, şi în sfârşit, au adăugat învăţătura despre nunţi, scoasă din cartea numită Iuris Greco-Roman (Juris Greco-Romanam), şi întărite spre a se publica în limba nouă. Dându-i ca titlu „Pidalion” sau cârmă, potrivit asemănării ce face Sfântul Ioan Hrisostom Bisericii lui Hristos cu corabia, precum se vede la începutul acestei cărţii, unde între altele se zice că, dumnezeieştile canoane sunt cârma corăbiei acesteia, adică a Bisericii.

Eu, aflându-mă catehet exortator (care îndeamnă şi însufleţeşte) şi spiritual, pe lângă şcolile publice din mânăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, după o nedreaptă şi grozavă calomnie, am fost silit a veni la această Sfântă mănăstire, unde nu am încetat de la Sfintele învăţături, şi de a semăna grâul cuvântului lui Dumnezeu.

Îndată însă după acest vifor al vieţii mele, am fost numit profesor public la şcoala din politiea (localitatea, târgul, aşezarea) Fălticenilor, cu îndatorire din partea preafericitului mitropolit Veniamin, de-a îndrepta manuscrisul acestor Sfinte canoane şi a sta pe lângă tipografie, până la ieşirea lor de sub tipar, precum mai pe larg se arată în scrisoarea Înalt Preasfinţiei Sale cu numărul 110 din anul 1842 ianuarie 26, care se păstrează în hârtiile mele. Dar, având în vedere deosebitele împrejurări ale Înalt Preasfinţiei Sale, ale mănăstirii, şi însăşi ale mele, nu am putut înlesni darea ei la lumină, rămânând eu la Fălticeni cam 2 ani, apoi de acolo numit fiind egumen al mănăstirii Mogoşeşti din ţinutul Dorohoiului, poate că după vechea zicere: „Toată piedica spre mai bine…”

În sfârşit, în 12 august 1843, la cererea preacuviosului arhimandrit Kir Neonil stareţul de astăzi al acestei Sfinte mănăstiri, mi s-a poruncit de Prea Înălţatul Domn Stăpânitor, ca părăsind egumenia-mi, să mă aşez în această Sfântă mânăstire spre a preda ştiinţa religioasă şi limba elină, tinerilor părinţi, şi să îndreptez această Sfântă carte, aceasta fiind cea mai sigură ocazie pentru un atât de mult aşteptat, şi atât de mare lucru pentru creştini.

Deci iată că, cu ajutorul lui Dumnezeu, cartea a ieşit de sub tipar. Eu m-am silit în tot chipul spre a-i da o sintaxă mai românească, însă numai pe cât m-a iertat sfinţenia lucrului, căci ştiut este că la asemenea cărţi, trebuie a jertfi eleganţa limbii, urmând scumpătăţii celei mai de aproape a înţelesului termenilor originalului, ba încă de

Constantinopol, ale lui Anastasie al Antiohiei după Zonara (Dositheu Dodicavivlion foaia 514) şi după ce s-a izgonit patriarhul Eutihie, s-a făcut de Iustinian patriarhul Consatntinopolului. Şi ca Sfânt se serbează la 3 februarie (pe vechi!) care după Dosithei altul este de Ioan al Antiohiei, iar după alţii acesta şi este.

1. Digeste înseamnă orânduire, iar aici însemnează legile lui Iustinian, pe care le-au adunat de pe la deosebite naţii în cincizeci de cărţi, şi le-au numit Digeste. Cine însă le-au maiprescurtat, şi care a fost pricina şi altele, vezi la subînsemnările Pidalionului grec, sau în precuvântarea ce o face mitropolitul Ştefan la Îndreptarea Legii, tipărită în Târgovişte la 1652.

1. Codică în greceşte înseamnă lege, luându-se apoi şi în înţeles de carte de lege, sau membrană, sau pergament. Aici se înţelege cartea de legi a lui Iustinian, împărţită în trei codice.

1. Instituta sau Institutele înseamnă introducere, iar aici însemnează propedia, sau înainte învăţătură a legilor, care a făcut-o Iustinian, pentru mai lesnicioasa înţelegere a ştiinţei legilor.

1. Nearală înseamnă orânduirea nouă a oricărui împărat, iar aici înseamnă lege politică.
2. https://pidalion.ro/index.html

   CE ESTE CANONUL?

   Canonul, după Zonara (în tâlcuirea epistolei 39 a marelui Atanasie) chiar cu adevărat este un lemn, obşteşte numit cot, pe care îl întrebuinţează meşterii spre a îndrepta lemnele sau pietrele, ce lucrează ei. Că punând cotul acesta asupra celor ce se lucrează de ei, de sunt acelea strâmbe, înlăuntrul sau în afară, le tocmesc, şi le fac drepte. Din aceasta însă, după metaforă, canoane se numesc şi pietricelele ori bilele (ce se întrebuinţează la balotaţie) spre alegeri: şi hotărârile atât cele ale Apostolilor cât şi cele ale sinoadelor ecumenice, şi ale celor locale, şi ale Sfinţilor Părinţi celor din parte care se cuprind în cartea aceasta. Pentru că, şi acestea ca atâţia coţi drepţi şi netezi, leapădă cu adevărat de la cei sfinţiţi cu preoţia, şi de la clerici, şi de la cei lumeşti, toată nerânduiala şi strâmbarea moravurilor. Şi pricinuiesc lor toată buna rânduială, şi îndreptare Bisericii, şi a stării creştineşti, şi a faptei bune22.

3. Însemnează însă, că pentru a înţelege cineva mai lesne canoanele acestea, se cuvine a şti aceste 14 preţuiri sau cinstiri, ce de obşte se socotesc la toate canoanele:

1. Că aceste canoane se osebesc de hotărâri, de legi, de decreturi, şi de poruncitoarele trimiteri, căci canoanele sinoadelor chiar nu cuprind dogmele credinţei (decât rareori), ci pe buna rânduială, pentru aşezarea Bisericii. Iar hotărârile sinoadelor, cuprind chiar pe singure dogmele credinţei. Măcar că unii ori cu abuz (rea întrebuinţare), şi canoanele le numesc hotărâri. Precum aceasta se arată din câteva canoane ale celorlalte sinoade, şi mai ales din cel al 5-lea al sinodului din Cartagina şi din practicalele lui, unde se zice că s-au citit acele 20 de hotărâri ale sinodului din Niceea, adică acele 20 de canoane ale lui. Se osebesc canoanele de legi, căci legi chiar se numesc cele politiceşti şi din afară ale împăraţilor; iară canoanele sunt dinlăuntru şi Bisericeşti, şi mai tari decât legile, precum mai jos vom spune osebit. Se osebesc canoanele de decreturi, precum învaţă Gratian în împărţirea în 3 a canoanelor, ori de particularnic (local) sinod s-au rânduit, ori de ecumenic s-au hotărât, ori s-au adeverit. Iară decretul este acela ce patriarhul cu sinodul său hotărăşte, spre a nimăruia (nimănuia) sfătuire sau răspuns. Se osebesc şi de poruncitoarele trimiteri; căci acestea se rânduiesc, ori de vre-un papă, ori patriarh, ori şi împreună cu sinodul lor spre dogmaticeasca sfătuire (Dositei foaia

1. din Dodicavivlion).

1. Se cuvine a şti cineva căci, canoanele câte nu cuprind arătat certare acelora ce le calcă, după tăcere dau voie arhiereului celui de loc, fără patimă să rânduiască cuvenita şi potrivita certare, adică canonisirea lor care o ar socoti, precum zice Valsamon în tâlcuirea canonului 45 al sinodului 6. Vezi certările, ori canonisirile Pustnicului Ioan, împreună cu canoanele lui cele nepomenite în celelalte canoane.

1. Se cuvine a şti, că unul şi acelaşi păcat, unele canoane îl ceartă mai în îndelungată vreme, iar altele mai în puţină. Fiindcă după mai multă, ori mai puţină pocăinţă a celor ce au păcătuit, aşa mai mult, ori mai puţin, se rânduieşte şi iertarea lor (despre care vezi şi subînsemnarea canonului 12 al sinodului 1); şi după mai multă, sau mai puţină creştere, şi întărire a Bisericii.

1. Se cuvine a şti fieştecine, că după capul 4 al titlului 1 al lui Fotie, canoanele nu se aşează de un episcop, ci de obştime, şi de sinodul episcopilor; precum zice canonul 47 al marelui Vasilie: „Să se adune la un loc cei mai mulţi episcopi, şi aşa să se aşeze canonul”, şi cel al 6- lea al lui Grigorie de Nissa, zicând: „La noi aşezarea canoanelor de un episcop, nu are stăpânire, nici este vrednică de crezare”.

1. Cum că cel ce vorbeşte din canoane sinodiceşti, cuvântul lui este vrednic de crezare după cel al 6-lea a lui Grigorie de Nissa.
2. Că cel ce face după canoanele acestea, are neprimejduire, după însuşi cel 47 al marelui Vasilie.