Sfîntul Sfinţitul Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei şi cei împreună cu dînsul (21 aprilie)

 

Pe vremea împărăţiei lui Antonin, stăpînind Teodot ighemonul în Perga Pamfiliei, alegea la rînduiala ostăşească pe tinerii cei mai frumoşi şi tari cu trupul, spre slujirea împărătească. Deci, împreună cu tinerii cei de neam bun, a luat şi pe acest fericit Teodor, frumos la vedere şi l-au dus la ighemonul Teodot, iar ighemonul a pus pe el, ca şi celorlalţi tineri, semnul ostăşesc. Dar Sfîntul Teodor a aruncat îndată semnul acela de la sine, zicînd: "Eu sînt însemnat din pîntecele maicii mele, cu Împăratul cel ceresc, cu Domnul nostru Iisus Hristos şi nu voiesc să fiu ostaş la alt împărat!" Şi l-a întrebat ighemonul: "Cărui împărat te-ai făcut ostaş?" Sfîntul a răspuns: "M-am făcut ostaş Aceluia, Care a făcut cerul şi pămîntul". Şi îndată ighemonul cunoscînd că este creştin, a zis: "Au, nu vei aduce jertfe zeilor noştri?" Sfîntul a răspuns: "Eu n-am adus jertfă niciodată necuraţilor diavoli". Deci ighemonul a poruncit să-l bată. Şi bătîndu-l foarte, iarăşi l-au pus înainte la întrebare şi i-a zis: "Acum oare te-ai plecat, ne vei răspunde mai cu blîndeţe şi te vei închina zeilor?"

Sfîntul răspunse: "De ai fi cunoscut pe Dumnezeu, Care te-a făcut, singur ai fi voit să te închini Lui". Atunci ighemonul a poruncit să aprindă un foc, să aducă un cazan mare de fier, să topească smoală multă, pucioasă şi ceară, apoi să-l pună pe mucenic în cazan şi să toarne peste el cele topite. Şi făcîndu-se aceasta, deodată Dumnezeu a făcut o minune preaslăvită. Pentru că, ridicîndu-se un vuiet mare şi făcîndu-se cutremur, a crăpat pămîntul în acel loc, unde se afla focul şi cazanul şi a izvorît multă apă din crăpătura pămîntului, care a stins focul de la cazan, iar sfîntul mucenic a rămas cu totul sănătos şi a zis către ighemon: "Iată, vezi, că acest lucru nu este al puterii mele, ci al lui Hristos Dumnezeul meu, Căruia îi slujesc. Iar tu, de voieşti să cunoşti puterea zeilor tăi, aprinde focul şi arde iarăşi cazanul, apoi porunceşte să întindă pe unul din ostaşii tăi, în numele zeilor tăi, şi atunci vei vedea puterea lor şi vei cunoaşte tăria cea mare şi în toate a Dumnezeului meu".

Auzind aceea ostaşii care stăteau înainte, au zis către ighemon: "Nu, domnule, să nu ne faci aceasta, ci slujitorului zeilor să-i faci aşa. Pentru că tot aşa va asculta cazanul pe el, ca şi pe Teodor şi nu-l va arde". Atunci ighemonul a poruncit să cheme îndată pe un slujitor şi l-a întrebat: "Cum îţi este numele?" El răspunse: "Dioscor îmi este numele". Ighemonul zise către dînsul: "Cu ce fel de vrăji şi buruieni se ung creştinii, căci intră în foc cu îndrăzneală şi rămîn nearşi, precum şi Teodor este nevătămat de foc". Dioscor răspunse: "Creştinii nu sînt vrăjitori, ci numele lui Hristos este aşa de puternic, încît unde se cheamă El, acolo toată buruiana şi basmele cele vrăjitoreşti se strică şi diavolii se cutremură". Ighemonul zise: "Oare este mai tare Hristos decît Dia al nostru?"

Dioscor răspunse: "Dia şi ceilalţi zei sînt idoli şi nesimţitori; dar te rog nu mă sili să intru în cazan, ci de voieşti să ştii puterea lui Dia, pe el singur să-l pui pe foc". Ighemonul zise: "Cine poate să facă aceasta, pentru că cine va îndrăzni să pună pe zeu în foc?" Dioscor zise: "Porunceşte-mi şi eu voi face aceasta şi de mi se va împotrivi Dia, atunci îl voi crede că este zeu şi poate să se apere de foc!" Ighemonul zise: "De acum cu adevărat nu mai eşti slujitor, deoarece grăieşti unele ca acestea asupra zeilor". Dioscor răspunse: "Am fost slujitor asemenea ţie în credinţa păgînească; însă văzînd acum pe fericitul Teodor nebiruit de muncile ce i se dau de către tine şi este nears de foc, am cunoscut puterea lui Hristos, am înţeles neputinţa mincinoşilor zei, m-am întărit în credinţa lui Hristos şi astăzi voiesc să mă fac ostaş împreună cu Teodor".

Ighemonul zise către dînsul: "Dacă grăieşti aşa, Dioscore, apoi suie-te în cazan ca şi Teodor". Atunci Dioscor, căzînd înaintea mucenicului lui Hristos, a zis: "Teodore, robule al lui Hristos, adevăratul Dumnezeu, roagă-te pentru mine!" Şi s-a rugat sfîntul pentru Dioscor. Apoi a dezbrăcat pe Dioscor şi băgîndu-l în cazanul cel înfocat, a strigat tare: "Mulţumesc Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul lui Teodor; căci mă rînduieşti cu robii Tăi; deci primeşte cu pace sufletul meu". Şi zicînd aceasta şi-a dat duhul. Şi a luat într-un ceas cununa muceniciei, ca şi tîlharul Raiul, cînd era pe Cruce.

După moartea fericitului Dioscor, pe Sfîntul Teodor l-au aruncat în temniţă. După aceea, în altă zi, împiedicîndu-l de picioare şi legîndu-l de un cal sălbatic, îl tîra pe uliţele cetăţii şi alergînd foarte tare calul, care fugea fără rînduială şi căzînd în prăpăstii, s-a sfărîmat şi a pierit. Iar mucenicul fiind păzit cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu şi dezlegîndu-se, a rămas întreg şi fără vătămare, mirîndu-se toţi, de o minune ca aceea. Iar doi din ostaşi, Socrat şi Dionisie, cei care legaseră pe sfînt de cal, povesteau o vedenie minunată. Pe cînd era fugărit calul, au văzut o căruţă de foc pogorîndu-se din cer la mucenic şi, luîndu-l într-însa, l-a tras şi l-a dus întreg în divan. Spunînd aceasta la toţi, cei doi ostaşi au strigat: "Mare este Dumnezeul creştinilor".

Ighemonul, auzind aceasta, a poruncit să-i închidă în temniţă şi pe ei împreună cu Sfîntul Teodor. Apoi a ars un cuptor cu foc mare trei zile. După aceea a aruncat în cuptorul acela pe mucenic şi pe amîndoi ostaşii care crezuseră în Hristos, pe Socrat şi Dionisie. Şi îndată s-a coborît din cer ploaie dumnezeiască şi i-a plouat, aşa încît a răcorit văpaia. Iar sfinţii şedeau în mijlocul cuptorului ca în mijlocul unui vînt răcoros, vorbind unul cu altul.

Atunci Sfîntul Teodor şi-a adus aminte de fericita sa maică, care a fost robită mai înainte cu trei ani de cei de alt neam şi o duseseră cu mulţi alţii în ţară străină. Şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru dînsa, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeule al minunilor, arată-mi pe maica mea precum ştii Tu, cu puterea Ta dumnezeiască, pentru că doresc s-o văd. La Tine sînt toate cu putinţă, arată-mi-o pe dînsa, ca şi ceilalţi să cunoască măririle Tale". Astfel rugîndu-se sfîntul, se stingea văpaia încet, cu rugăciunile mucenicului şi cuptorul se răcorise, aşa încît sfinţii se plecau spre somn, că era noapte. Şi stînd îngerul în vis înaintea Sfîntului Teodor, i-a zis: "Nu te mîhni, Teodore, pentru maica ta, că o vei vedea". Deşteptîndu-se sfîntul din somn, a spus prietenilor săi vedenia din vis. Iar pe cînd spunea aceea, s-a arătat în mijlocul cuptorului maica sfîntului, care se numea Filipia şi, văzînd pe fiul său cel iubit, s-a bucurat şi l-a sărutat cu dragoste, cum şi pe ostaşii care erau împreună cu dînşii. Apoi le-a spus cum şi de unde a venit, purtată de mînă nevăzută. Iar Sfîntul Mucenic Teodor, ridicîndu-şi mîinile la cer, a dat lui Dumnezeu mulţumirea cea cuviincioasă. A doua zi ighemonul sculîndu-se din somn, a zis către ai săi: "Mi se pare că n-a rămas nici un os în cuptor de al lui Teodor şi de ale ostaşilor aruncaţi împreună cu dînsul".

Grăind el aceasta, unul din străjeri, care păzea cuptorul, a venit la ighemon şi i-a spus că sînt vii mucenicii în cuptor şi focul s-a stins de o ploaie, care s-a vărsat de sus peste el. Iar maica lui Teodor, venind din robie fără de veste, şade în cuptor ca într-o cămară, vorbind cu fiul său şi cu cei doi ostaşi despre Dumnezeul lor. Auzind acestea, ighemonul s-a spăimîntat şi sculîndu-se, singur a mers la cuptor, apoi chemînd pe fericita Filipia, a zis către dînsa: "Oare tu eşti maica lui Teodor?" Răspuns-a fericita: "Eu sînt". Ighemonul a zis: "Învaţă pe fiul tău să se închine zeilor, ca nu singur să piară rău şi pe tine să te lase fără fiu". Iar ea a răspuns: "Fiul meu, precum am primit despre dînsul înştiinţare de la Domnul meu, mai înainte de zămislirea lui, va fi răstignit de tine şi va jertfi lui Dumnezeu jertfă de laudă!" Zis-a ighemonul: "Deoarece tu singură ai hotărît fiului tău moarte de cruce, apoi aşa să fie". Şi îndată a poruncit să-l răstignească pe Sfîntul Teodor, iar Sfintei Filipia să-i taie capul cu sabia, şi pe cei doi ostaşi, Socrat şi Dionisie să-i împungă cu suliţele.

Şi aşa sfinţii mucenici şi-au luat cununa, iar Sfîntul Teodor după ce a stat trei zile spînzurat, s-a dus către Domnul. Atunci unul din cei dreptcredincioşi, luînd trupurile sfinţilor, le-au învelit cu cinstite giulgiuri şi cu aromate şi le-au pus la un loc însemnat cu cinste, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe un Dumnezeu în Treime slăvit în veci. Amin.