marți, 30 aprilie 2024

Deniile ne arata practic ca noi, intru aceasta binecuvantata saptamana, suntem invitati sa luam mai putin aminte la timp


 

“Iata cum Saptamana aceasta, a Sfintelor Patimiri ne invata pe noi, oamenii, si ne cheama totodata, sa ne uitam cu mai multa grija la vietile noastre si, daca am suparat pe cineva vreodata, sa cerem iertare Acestuia, Care suparat si mult prea suparat a fost de cei care spuneau ca-L iubeau. Daca am tradat vreodata, sa cerem Lui iertare, Celui ce a fost tradat cu o tradare atat de miseleasca (…) De aceea, in fata acestei dovezi de dragoste si nu de asprime, frate si sora intru Hristos, sa ne randuim aceasta binecuvantata saptamana astfel incat in fiecare seara sa petrecem impreuna, in rugaciunea aceasta a deniilor randuite de Biserica, asa cum nuntasii petrec impreuna cu mirele si cu mireasa. Asa cum cei chemati la nunta petrec impreuna cu cei de dragul carora se face nunta. Pentru ca impreuna cu Iisus Hristos sa traim asa cum se cuvine, asa cum se cade, aceasta sfanta experienta de transformare launtrica si de asezare pe aceasta cale binecuvatata a Invierii. Caci adevarat va spun: de nu veti invata sa va bucurati de Acesta, care este Mirele Bisericii, Cel batjocorit si dosadit si aflat in suferinta, niciunul dintre noi nu va putea gusta cu adevarat din bucuria ce se da in dimineata Invierii”.

***

Sursa: Doxologia

Arhimandritul Hrisostom Rădăşanu despre: Sfânta și Marea zi Luni

Cuvânt la Denia de duminică – Arhimandritul Hrisostom Rădăşanu

(Catedrala Mitropolitană din Iaşi – 24 aprilie 2016):

“Parintilor, fratilor si surorilor, acesta denie de duminica seara marcheaza in mod binecuvantat inceputul saptamanii Sfintelor Patimiri. Cum am mai spus si cu alta ocazie, aceasta saptamana are o stare si o situatie distincta fata de Postul cel Mare. Cele 40 zile de post mare s-au terminat, s-au ispravit in Sambata lui Lazar, din aceasta duminica practic intram intr-un alt post: Postul Sfintelor Patimi ale Domnului Nostru Iisus Hristos care tine o saptamana si care este incununat cu binecuvantata duminica a Invierii.

In tot acest rastimp, in randuiala noastra liturgica de lauda adusa lui Dumnezeu adica, in biserica noastra ortodoxa apar aceste randuieli speciale numite denii. E ceva aproape romantic in aceasta binecuvantata experienta din Spatamana Sfintelor Patimiri. Ne aducem aminte cu totii, cei dintre noi mai ales care s-au nascut la tara, de frumoasa frenezie care practic ne umplea sufletele in fiecare zi cand mergeam la denie. In general, copiii mergeau la denii la noi la tara si acolo, cu lumanari in maini, desi nu intelegeam prea mare lucru din ceea ce se intampla acolo, marturiseam, prin chiar prezenta noastra acolo ca ceva special e pe cale sa se petreaca, ceva special este pe cale sa se intample. Parintele ne lua si pe cat putea el sa explice si cat mai ales puteam noi sa intelegem, incetul cu incetul ne aducea in aceasta taina binecuvantata a saptamanii Sfintelor Patimiri, vorbindu-ne in mod special despre acest minunat gest pe care numai Dumnezeu putea sa-l faca, aceasta minunata jertfa pe care numai Fiul lui Dumnezeu putea s-o implineasca. Practic, noi ne pregatim in aceste seri cu denie pentru intalnirea cu Hristos Cel rastignit.

De aceea, in mijlocul bisericii noastre, ati vazut, este un chip asezat, chipul Mirelui Hristos. Chipul lui Hristos care sta sa fie asezat in mormant, chipul lui Hristos care a fost batjocorit deopotriva de ocupantul roman si de fratele evreu, chipul lui Hristos care a marturisit o dragoste care este mai tare decat moartea. Si daca va veti uita cu atentie la acest chip al lui Hristos asezat chiar aici in mijlocul bisericii noastre, veti vedea ca se numeste “Iata, Mirele!”. Acesta este Mirele! Ne gandim la mire, ne gandim la nunta, ca un fel de moment sacru care marcheaza cresterea spre maturitate, devenirea intru maturitate a unui om, a unui barbat. Il vedem insa pe Hristos prezentat intr-o maniera aproape opusa conceptiei noastre despre cum trebuie sa arate mirele. Mirele este impodobit in haine frumoase, aici Il vedem pe Hristos pe jumatate gol, impodobit doar cu o haina de hlamida mincinoasa, asezata in batjocura pe umerii Sai de catre soldatii cei batjocoritori. Mirele devine centrul atentiei comunitatii respective sau macar a familiei din care face parte, pe Hristos Il vedem aici cumplit si dureros de singur. Mirele este o persoana vesela, bucuroasa, cu ochii larg deschisi spre bunatatile si frumusetile vietii care sunt pe cale sa i se deschida. Il vedem pe Hristos insa cu ochii inchisi, plecati a durere si a suferinta.

Si cu toate acestea, aceasta icoana, acest chip asezat incepand din aceasta seara in mijlocul bisericilor noastre si nadajduiesc si in rarunchii si in inimile noastre, acest chip asadar este chipul Mirelui Bisericii. Nu un mire impopotonat avem noi, ci un mire imbracat cu haina dragostei acesteia care L-a facut pe El sa lase haina de lumina a dumnezeirii si sa Se pogoare intre noi, oamenii, si Dumnezeu fiind sa patimeasca si Dumnezeu fiind sa se jertfeasca si Dumnezeu fiind, intru firea aceasta umana sa randuiasca toate cele de cuviinta ca pe noi sa ne ridice.

Din aceasta seara incepand, ne concentram mai mult asupra acestei Figuri binecuvantate, asupra acestei Persoane, acestei imagini care sta sa se deschida catre noi cu intreaga forta de convingere pe care El o poate arata lumii. Si de ce este El, Mirele bisercii aratat asa? Pentru ca doar aici se arata cu adevarat dragostea care nu cade niciodata. O dragoste ce nu tine de forma, o dragoste ce nu tine de aparente, o dragoste ce nu tine de perceptiile noastre si de proiectiile noastre asupra lumii, ci o dragoste care tine de jertfa cea mai sfanta si mai curata care s-a savarsit vreodata pe fata acestui pamant. E vorba de jertfa de pe Cruce a Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Timpul parca se comprima. Slujba pe care am savarsit-o in aceasta seara este de fapt o slujba de dimineata. Mutata seara, nu mai este utrenie, cum se numeste ea de obicei ci se numeste pur si simplu denie. Pentru ca simtim ca dintr-o data timpul nu mai are relevanta. Atunci cand iubesti, atunci cand iti place sa fii cu cineva, descoperi de multe ori dupa ceasuri intregi petrecute impreuna cu dansul sau cu dansa, ca timpul a trecut atat de repede incat nu-ti mai dai seama care si cand a trecut.

Deniile ne arata practic ca noi, intru aceasta binecuvantata saptamana, suntem invitati sa luam mai putin aminte la timp, sa luam mai putin aminte la trup, sa luam mai putin aminte la spatiul obisnuit in care ne desfasuram existenta si sa facem o schimbare. In fata Acestui chip incununat cu suferinta si cu dragoste deopotriva, nu poti sa ramai insensibil, nu poti sa spui ca nu-ti mai pasa. Si practic, vazandu-L doar, gandindu-te la ceea ce a facut El pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire, esti invitat ca in aceasta saptamana a Sfintelor Patimiri si tu, frate si sora crestini, sa randuiesti ceva schimbare in viata ta. Sa randuiesti ceva ca o crestere in viata ta. Sa te alaturi acestui Mire in cortegiul de nunta care este in acelasi timp cortegiu funerar. Pentru ca in tine trebuie sa moara patima mai mult, sa moara rautatea mai mult, sa moara batjocura mai mult; si in tine in acelasi timp sa invieze aceasta binecuvantata sedere impreuna cu Mirele Bisericii care este Iisus Hristos.

Iata cum Saptamana aceasta, a Sfintelor Patimiri ne invata pe noi, oamenii, si ne cheama totodata, sa ne uitam cu mai multa grija la vietile noastre si, daca am suparat pe cineva vreodata, sa cerem iertare Acestuia, Care suparat si mult prea suparat a fost de cei care spuneau ca-L iubeau. Daca am tradat vreodata, sa cerem Lui iertare, Celui ce a fost tradat cu o tradare atat de miseleasca. Daca am fost vreodata fara de dragoste, El sa ne invete dragostea, daca vreodata am fost fara smerenie, El sa lucreze in noi aceasta binecuvantata smerenie. Daca am fost fara de credinta, frate si sora, acum este momentul unei legaturi din nou cu acest Mire al sufletului nostru. O legatura care nu trebuie tradata de rautatile si meschinariile noastre de zi cu zi. O legatura care trebuie tratata cu mult spirit de fidelitate, care cere intotdeuna jertfa.

Ati vazut intru aceasta seara, ati ascultat intru aceasta seara Evanghelia care vorbeste despre o cearta, practic, pe care a avut-o Hristos cu poporul evreu. A poruncit unui smochin sa se usuce si el s-a uscat. Le-a spus evreilor a se va lua Imparatia lui Dumnezeu de la dansii si a luat-o. Il vedem pe Iisus Hristos cel bland ca dintr-o data devine dur, dintr-o data foloseste cuvinte aspre. Si aproape ca ne smintim. Cum, El care a spus “fericiti cei blanzi” pe muntele fericirilor dintr-o data sa spuna ca Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi? Nu este o duritate gratuita, insa. Nu este o rautate acolo. Nu este o asprime de dragul asprimii. Ci este mahnirea unui Dumnezeu care se uita la poporul Sau care nu-L trateaza ca pe-un Mire, ci eventual ca pe un suveran, ca pe-un sef, ca pe cineva care sta doar ca sa-i urmareasca si sa le faca contabilitatea faptelor bune sau rele. Este supararea sau mahnirea acelui iubit care a sesizat la iubita sa o privire infidela si asta Il rupe pe dinauntru. Si daca foloseste cuvinte aspre, le foloseste pentru ca El a fost, mai intai de toate, ranit. Pentru ca El a fost, mai intai de toate, suparat si dosadit.

De aceea, in fata acestei dovezi de dragoste si nu de asprime, frate si sora intru Hristos, sa ne randuim aceasta binecuvantata saptamana astfel incat in fiecare seara sa petrecem impreuna, in rugaciunea aceasta a deniilor randuite de Biserica, asa cum nuntasii petrec impreuna cu mirele si cu mireasa. Asa cum cei chemati la nunta petrec impreuna cu cei de dragul carora se face nunta. Pentru ca impreuna cu Iisus Hristos sa traim asa cum se cuvine, asa cum se cade, aceasta sfanta experienta de transformare launtrica si de asezare pe aceasta cale binecuvatata a Invierii. Caci adevarat va spun: de nu veti invata sa va bucurati de Acesta, care este Mirele Bisericii, Cel batjocorit si dosadit si aflat in suferinta, niciunul dintre noi nu va putea gusta cu adevarat din bucuria ce se da in dimineata Invierii.

Sa-L rugam pe Hristos sa ne invredniceasca sa stam impreuna cu Dansul mai mult in aceasta perioada. Bune si binecuvantate sunt pregatirile noastre trupesti, si mai sfinte si mai binecuvantate sunt pregatirile noastre sufletesti, pentru a intampina asa cum se cuvine aceasta slavita sarbatoare a Invierii, in vecii vecilor, Amin!”

***

„Duminica Floriilor, măreția Stăpânului sub înfățișarea robului”

– Cuvânt al Protos. Hrisostom (m-rea. Putna) la praznicul Intrării Domnului în Ierusalim – 1 aprilie 2018

“[…] Inainte de a intra in Ierusalim a fost o intamplare pe care as vrea sa v-o spun pe scurt si de care vi se va aduce aminte in Saptamana Patimilor si anume smochinul neroditor.

Hristos, fiind flamand, flamanzind, a vrut sa ia niste smochine din acest smochin pe care l-a vazut foarte infrunzit desi, spune Evanghelistul, nu era vremea smochinelor. Si negasind smochine in el, l-a blestemat. A doua zi, cand s-au intors si au trecut iarasi pe langa acel smochin, acesta era uscat pana in radacini. Hristos, prin acest lucru, a vrut sa arate doua lucruri. In primul rand, zice Sf. Ioan Gura de Aur, Hristos a vrut sa-i intareasca pe ucenici, pe aceia care I-au zis nu cu mult timp inainte: Doamne, de ce nu chemi foc sa-i arda pe ticalosii acestia? Si Hristos i-a certat, zicandu-le: Voi nu stiti fiii carui duh sunteti? Voi sunteti fiii binecuvantarii, nu ai blestemului! Acelora Hristos le-a aratat astazi, prin acest semn al puterii Sale, ca El este Dumnezeu si ca, daca ar fi vrut, ar fi facut asta foarte usor. Dar Dumnezeu nu face aceasta. Si totusi a blestemat un smochin care se pare ca nu avea nicio vina. Avea o vina: anume ca, desi nu era vremea lui, el se arata infrunzit. Aceasta a fost o pilda pentru noi toti, ca fiecare dintre noi, stiindu-L pe Hristos flamanzind si insetat si gol, sa nu incepem sa ne uitam la propriile noastre nevoi, ca ma doare, ca mi-e foame, ca n-am chef, ci sa lucram si sa venim sa-I dam ceea ce El ne cere, cu timp si fara timp. Nu conteaza ca nu e vremea mea acum; vremea mea e atunci cand spune Dumnezeu. Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc, insetat am fost si Mi-ati dat sa beau – auziti! Nu cu scuze se vine inaintea lui Hristos, ci cu recunostinta. Cu timp si fara timp.

Si, venind Hristos spre Patima Sa, iata ca toti L-au intampinat si in special copiii. Cu stalpari de finic, cu ramuri de maslin, aratand semnele puterii si ale pacii. Si strigau toti: Osana intru cei de sus, bine este cuvantat Cel Ce vine intru numele Domnului. Auziti! Au recunoscut ca El vine intru numele Domnului! Mai inainte, Hristos S-a mahnit si le spusese fariseilor: Eu am venit in numele Tatalui Meu si nu M-ati primit; dar va veni acela in numele lui si pe acela il veti primi! Iata ca astazi Hristos este primit ca venind din partea lui Dumnezeu Tatal. Astazi lucrurile par sa se puna la locul lor, insa nu este asa, nu este inca asa. Hristos are de platit un pret: pretul nostru. Pentru ca asa face un fiu bun: se gandeste intai la tatal sau, intai la fratele sau, se gandeste ca dorinta cea mare a lui Dumnezeu Tatal este aceasta: ca toti sa fie una! Astazi Il vedem pe Hristos sezand pe manzul asinei si primit fiind ca un Imparat. Insa ce fel de imparat? Cum zice Proorocul Zaharia: Nu te teme, fiica Sionului, ca iata Imparatul tau – nu orice imparat, ci Imparatul tau – vine bland si smerit, sezand pe manzul asinei. Astazi Hristos imbraca haina Sa, vesmantul Sau. Care vesmant? Smerenia! Cum zice Sf. Isaac Sirul: Vesmantul Dumnezeirii este smerenia. Astazi Il vedem pe Imparatul tuturor luand asupra Sa acest vesmant si pornind pe drumul Patimirii Sale pentru invierea noastra, cea de obste. Astazi trebuie sa ne aducem aminte ca nu este vorba de noi aici, ci de El! El, care a platit pentru noi!

Vor fi cateva cuvinte in saptamana care urmeaza pe care va rog sa le aveti in minte inainte de a le auzi, pentru ca atunci cand le veti auzi inimile dumneavoastra sa se inflacareze si mai tare – doua cuvinte sunt spuse de Mantuitorul si al treilea de Sf. Ap. Pavel.

Primul cuvant este cel spus de Hristos atunci cand S-a retras in gradina Ghetsimani si a luat cu El pe cei trei, pe aceiasi pe care i-a luat si pe muntele in care S-a schimbat la fata si le-a zis asa: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Privegheati alaturi de Mine. Acesta este primul cuvant. Sa nu-l uitam.

Al doilea cuvant este spus tot de Mantuitorul la Cina cea de Taina, dupa ce a binecuvantat painea si vinul, un cuvant de multumire pe care El l-a adresat ucenicilor, aratand prin asta ca ei intr-adevar L-au vazut flamand si I-au dat sa manance. Ei n-au fost ca smochinul neroditor. Le-a zis: Voi sunteti aceia care ati ramas alaturi de Mine in incercarile Mele.

Al treilea cuvant este spus de Sf. Pavel filipenilor. De ce spun ceva spus de Sf. Pavel si nu de Hristos? Pentru ca noi, cei de astazi, sunteti cei botezati. Ieri ati auzit la Sambata lui Lazar ca s-a cantat Cati in Hristos v-ati botezat in Hristos v-ati si imbracat! Si Sf. Pavel le zice filipenilor: Voua vi s-a dat de la Dumnezeu nu numai sa credeti, ci sa si patimiti impreuna cu El.

Aceste trei cuvinte sa le avem in inima noastra, pentru ca intram, Il urmam pe Mantuitorul nostru Cel drag, Cel scump, Il urmam pe aceasta cale a Patimirii Lui. Si, in aceasta saptamana, pocainta noastra inceteaza, dar pocainta Lui este mai presus de ceruri. In saptamana aceasta tot trupul sa taca. In saptamana aceasta, toata mintea sa se indrepte catre Crucea lui Hristos! In saptamana aceasta, inimile sa fie fierbinti si deschise! In saptamana aceasta sa uitam de noi si sa ne gandim doar la Hristos. Si aceasta o vom putea face cu ajutorul Lui.

Fericit este acela care vede dincolo de aceasta umilinta a lui Hristos, maretia Stapanului. Fericit este acela care vede dincolo de durerea Crucii bucuria Invierii. Dar cine este acela? Cum zice Sf. Petru: Omul cel tainic al inimii. Acela este care poate sa-L vada astazi pe Stapanul invesmantat in haina smereniei stand pe manzul asinei. Acela va putea ajunge pana la poalele Crucii, se va ingropa cu Hristos, va invia impreuna cu El.

Daca la picioarele Crucii ucenicii nu erau vazuti, ucenicii fugisera toti, care mai de care, toti se ascunsesera in casa lui Marcu, doar Ioan ramasese alaturi cu Maica Sa si, ceva mai departe, femeile mironosite, atat. Cine sunt acestia? Oamenii inimii.

Maica Domnului. Hristos, cum zice Sf. Teofan al Niceei, este inima comuna a Maicii lui Dumnezeu si a lui Dumnezeu Tatal. Auziti: inima ei!

Ioan, care si-a plecat capul pe pieptul Mantuitorului si a auzit inima Acestuia, el stie singur ce a auzit.

Si femeile mironosite, care nu s-au despartit de El niciodata.

Oamenii inimii, aceia au ramas cu Hristos.

Poate ucenicii atunci aveau o scuza: nu Se pogorase Duhul Sfant asupra lor, erau infricosati. E greu pana sa te si gandesti ce s-a intamplat atunci. Noi nu facem o dramatizare, o punere in scena, nu este o piesa de teatru ce facem noi, ci o actualizare. Nu se intampla exact ce s-a intamplat atunci; se intampla exact ca atunci. Asa cum s-a intamplat atunci. Insa noi nu mai suntem aceiasi. Noi trebuie sa crestem. Noi trebuie sa devenim acei oameni tainici ai inimii ca sa putem sa-L intelegem si sa-L primim pe Hristos, sa putem sa-L bucuram pe Tatal.

Duminica aceasta despre asta vorbeste: despre punerea tuturor si a toate la loc. Si a-L pune pe Hristos inainte si a vedea in smerenia Lui maretia Sa si in patimirea Sa iubirea Tatalui, aceasta este semn de mare noblete, pe aceasta s-o cautam, pe aceasta s-o cerem. Cum ati auzit ca s-a adresat Sf. Pavel si i-a binecuvantat pe filipeni in Apostolul de azi, aceasta binecuvantare s-o cerem si noi: ca pacea Domnului nostru care covarseste toata mintea sa pazeasca inimile si cugetele noastre in numele Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

 

 

Sinaxar 1 Mai

 

Ziua întâi, pomenirea sfântului prooroc Ieremia.

prorocul ieremiaAcesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anatot. După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.

Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: "S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn". Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu.

Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina.

Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având din sus lată şi jos îngustă. Şi se face soborul lui în biserica sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare.

Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vatá Persul, care de sabie s-a săvârşit în timpul prigoanei lui Sapor al II-lea, împăratul perşilor şi închinător al focului.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Filozoful, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Isidora, nebuna în Hristos, de care vorbeşte şi Paladie în a sa Istorie lausiacă.

Sfanta Isidora, cea Nebuna-pentru-Hristos, s-a nevoit in Manastirea Tabenna din Egipt in timpul secolului al VI-lea. Prefacandu-se nebuna, ea se comporta ca o persoana anormala, care nu statea la masa cu celelalte maicute din manastire. Unele o priveau cu mila dar Isidora a indurat acestea cu rabdare si smerenie, multumind lui Dumnezeu pentru toate.

Ea facea cele mai urate si murdare munci de la bucatarie si din toata manastirea. Isi acoperea capul cu o carpa si in loc de mancare gatita, se hranea cu spalaturile ramase in oalele murdare. Ea nu s-a maniat niciodata, nu a spus nici o vorba jignitoare nimanui, nu a cartit niciodata impotriva lui Dumnezeu sau a vietuitoarelor manastirii, folosind mult tacerea.

Odata, un calugar din desert, Sf. Pitirim, a avut o viziune in care i-a aparut ingerul Domnului care i-a spus sa mearga la manastirea Tabenna unde va vedea o maicuta care umbla cu o carpa pe cap. Ea slujeste tuturor cu dragoste si indura mila lor fara sa se planga iar inima si gandurile ei sunt numai la Dumnezeu. "Dar tu, care stai in singuratate, ai ganduri care zboara deasupra intregii lumi."

Parintele s-a pornit spre manastirea Tabenna dar nu a gasit-o printre maicute pe cea despre care i s-a spus in vedenie. Dar ele au dus-o pe Isidora la sfant, considerand-o demonizata. Aceasta a cazut in genunchi in fata lui cerand binecuvantare dar Sf. Pitirim s-a inchinat pana la pamant cerandu-i ei sa-l binecuvanteze mai intai. 

Maicutele au ramas uimite de cele intamplate si sfantul le-a raspuns urmatoarele: "In fata lui Dumnezeu Isidora este mult mai sus decat noi toti!"  Auzind acestea ele s-au cait si au marturisit ca s-au comportat necuviincios cu aceasta sfanta maicuta, cerand iertare pentru fapta lor.

Sfanta Isidora, stanjenita ca a fost descoperita in lucrarea ei, s-a ascuns intr-un loc nestiut de nimeni si se presupune ca s-a mutat la Domnul in jurul anului 365.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sava, care s-a săvârşit fiind spânzurat în smochin.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor măriţilor trei noi cuvioşi mucenici: Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, şi în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci şi două martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit; a lui Ignatie cel ce se trăgea din Zagora veche şi în Constantinopol, în acelaşi an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârşit; şi a lui Acachie, cel ce se trăgea din Tesalonic şi în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai, prin sabie s-a săvârşit.

Se săvârşeşte pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul lor mucenicesc locaş ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si capetele mucenicilor.

Sfântul noul mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de 22 martie. Iar sfântul noul-mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de 8 octombrie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Proroc Ieremia

Troparul Sfântului Proroc Ieremia, glasul al 2-lea

A prorocului Tău, Doamne, Ieremia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 

Cântarea 1

glasul al 8-lea

Irmos: Apa trecând-o...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mai înainte de a te zidi, te-ai sfinţit din pântecele maicii tale, după mai înainte dumnezeiască cunoştinţă; şi te-ai uns a fi proroc neamurilor, strigând: Să cântăm Mântuitorului şi Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce are mai înainte cunoştinţa tuturor, mai înainte văzând mişcările cugetului tău, o Ieremia descoperitorule de cele dumnezeieşti, te-a făcut pe tine îndreptător poporului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelepţeşte curăţindu-ţi vederea cugetului de necurăţiile trupului, te-ai arătat dorită mărturie adevărului, către Făcătorul tău.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca ceea ce mai presus de fire ai născut cu trup pe Cuvântul Tatălui, Care S-a sălăşluit întru tine, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, te-ai arătat stăpână tuturor făpturilor.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti întărirea...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, Stăpâne, ai sfinţit pe prorocul Tău, mai înainte de naşterea lui, şi l-ai trimis îndreptător celor rătăciţi.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locuind în buzele tale harul Duhului, ca pe o făclie luminoasă, te-a arătat celor din întuneric.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mirul tău cel cu bună mireasmă, nesuferindu-l poporul lui Israel cel înnoroit, te-a închis pe tine în groapă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin tine preacurată, Fiul lui Dumnezeu, Cel mai presus de fiinţă şi fără de început, a binevoit să Se împreune cu oamenii.

Irmosul

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti lumina celor întunecaţi, şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, taina...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prealuminată strălucirea Preasfântului şi Dumnezeiescului Duh, strălucind în inima ta, te-a făcut vrednic a lumina celor din întuneric.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te mai iertător decât toţi prorocii, preafericite de Dumnezeu cuprinsule, învredniceşte-mă de iertare, pe mine care sunt întunecat de multe patimi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce te-ai făcut mijlocitor strălucirii celei arătătoare şi dumnezeieşti, prin mijlocirea ta, împacă viforul vieţii mele cel cu multă tulburare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dumnezeu aflând acum pe Israel cel iubit, i-a dat toată cunoştinţa ştiinţei, şi din tine Fecioară ne-a strălucit nouă.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Luminează-ne pe noi...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca pe un fulger ai trimis pe preasfinţitul Tău Ieremia prorocul, ca să Te vestească pe Tine, Hristoase, lumina celor din întuneric.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânul tău cu mai înainte cunoştinţa Sa, la vremile cele căzute, săgeată aleasă ascunsă, în tolbă te-a arătat pe tine, Ieremia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Având urechile cugetului curate, mărite proroc, te-ai învrednicit a auzi Duhul când grăia către tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mare şi înfricoşătoare este taina Fecioarei, că printr-însa a aplecat ca o Maică pe Dumnezeu, Care S-a arătat oamenilor pe pământ

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Adâncul păcatelor...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Precum ţi-ai lărgit gura sufletului, duhovniceşte din destul ai tras luminarea şi harul, purtătorulede Dumnezeu, şi îndestulându-te după împărtăşire, ai dat din strălucire tuturor celor ce au poftit, o prorocule.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând că marea cea lumească se înalţă cu întreite valuri de supărări, ai poftit locuirile cele mai de jos, şi izvor curgător de lacrimi ca un râu, ca să plângi cu amar pe poporul tău cel vrăjmaş.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Moartea Mântuitorului ai însemnat prin taină, mai înainte grăitorule de cele dumnezeieşti. Căci poporul cel fără de lege al iudeilor, ca pe un miel a spânzurat pe lemn pe Hristos, începătorul vieţii şi Făcătorul de bine a toată făptura.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul cel născut din Tatăl fără de trup, mai înainte de veci, din tine preacurată Se naşte în vreme cu trup, şi în umbra Lui toţi vom trăi, precum odinioară a prorocit Ieremia.

Irmosul

Adâncul păcatelor şi viforul greşelilor mă tulbură, şi întru adâncul deznădăjduirii celei silnice mă surpă pe mine. Ci-mi întinde şi mie mâna Ta cea tare ca Iui Petru, o îndreptătorul şi mă mântuieşte.

 

CONDAC

glasul al 3-lea

Podobie: Fecioara astăzi...

Curăţindu-ţi cu duhul inima ta cea dătătoare de lumină, mărite mare proroc şi mucenic Ieremia, ai primit de sus harul prorociei, şi la margini cu mare glas ai strigat: iată Dumnezeul nostru, şi nu este asemenea ca Dânsul; căci Acesta întrupându-Se S-a arătat pe pământ

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii evreieşti în cuptor...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu prorocule, acum nu întru nădejdi, ci în faptă văzând împlinite prorociile tale strigi: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Organ dumnezeiesc te-ai arătat, ocârmuindu-te cu mâna Mângâietorului, grăind glasuri cereşti, şi cântând: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeule, în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Scriind tânguiri, o prorocule, nu ţi-ai împuţinat dumnezeiasca veselie, cu care împreună tu ai crescut din pruncie, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Intrând în pântecele Fecioarei precum bine ai voit, vrând să mântuieşti pe oameni, arătat ai învăţat pe proroci această minune; binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Cei ce s-au făcut...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În ceruri te-ai suit cu veselie, de Dumnezeu insuflate Ieremia, şi împreună cu cei fără de trup, umbli împrejurul scaunului împăratului tuturor, strigând: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu lumina razei celei dumnezeieşti, şi primind ca o oglindă mult-luminoasă strălucirile, le dăruieşti pe acestea celor ce le poftesc, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Arătându-te propovăduitor sfinţit al dreptei credinţe, prealăudate, ai înfruntat slăbiciunea necredinţei, Ieremia, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dătătorul de viaţă din tine a primit fiinţa mea, şi o a curăţit pe dânsa de întinările cele mai dinainte, o, Maică a lui Dumnezeu. Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinam Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cei ce s-au făcut cu harul Tău biruitori tiranului şi văpăii, tinerii cei ce au păzit foarte poruncile Tale au strigat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Cu adevărat Născătoare...

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin lumina cea foarte curată te-ai amestecat cu strălucirea Dumnezeirii, căreia arătările le-ai dobândit, lămurit pe pământ, fericite.

Stih: Sfinte Prorocule Ieremia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ajungând până la izvorul cel nepieritor al strălucirilor celor de acolo, de Dumnezeu însuflate, arătat ai câştigat sfârşitul cel dorit de tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe toţi cei ce laudă pomenirea ta, preafericite Ieremia, învredniceşte-i a se lumina cu raza cea purtătoare de lumină, de care acum te îndulceşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce suntem încredinţaţi de preacurată naşterea ta, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, te rugăm să ne izbăvim de primejdii.

Irmosul

Cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, cei mântuiţi prin tine, cu cetele cele fără de trupuri slăvindu-te pe tine.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Poporul cel fără de lege, nevrând să primească mirosul dumnezeieştii cunoştinţe, te-a supus în noroi, pe tine care întăreai legile Mele drepte, înţelepte. Care ducându-se în robie silnică de barbarii cei fără de Dumnezeu, l-ai plâns proroc fericit.

Spre Golgota Pr. Dr. Ovidiu Moceanu


 
Urca Domnul spre Ierusalim. Vestise de trei ori Sfintele Sale Patimi, fiindcă aşa trebuia, „să pătimească acestea şi să intre întru Slava Sa“ (Luca 24, 26) şi le spusese cu câtva timp în urmă celor doi ucenici care au cerut să stea unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Sa: „Nu ştiţi ce cereţi (Marcu 10, 38).
Desigur, multă nedumerire trebuie să fi trăit ucenicii când vedeau că lumea Îl primea entuziastă pe Învăţătorul lor, iar El le înfăţişa un tablou cumplit al suferinţelor ce vor urma: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte, şi-L vor da pe mâna păgânilor, şi-L vor batjocori, şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia“ (Marcu 10, 33-34; Luca 18, 31-33; Matei 20, 18-19). Sf. Luca notează astfel: „Dar ei n-au priceput nimic din acestea; că ascuns era cuvântul acesta pentru ei şi nu înţelegeau cele spuse“ (Luca 18, 34).
În diferite momente ale vieţuirii lângă Iisus, nedumerirea, contrarietatea, perplexitatea chiar, îi încearcă adesea pe ucenici, fiindcă auzeau lucruri care nu s-au mai auzit, iar Domnul îi mustră cu blîndeţe, pentru neînţelegere, cunoscând neputinţele firii omeneşti. O singură dată, procedează fără menajamente, când Petru, îngrozit de ceea ce avea să se întâmple în Ierusalim, la întâia vestire a Patimilor, „luându-L de-o parte, a început să-L dojenească zicându-I: „Fie-Ţi milă de Tine, Doamne!, asta să nu Ţi se întâmple!“ (Matei 16, 22), iar Iisus „întorcându-se i-a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, Satano!“ (Matei 16, 23).
Denis de Rougement (Partea diavolului, cap. Diavolul în Biserică), după ce evocă momentul întemeierii Bisericii pe mărturisirea lui Petru, consideră intervenţia lui ca expresie a ordinii lumeşti pe care vor să o pună întotdeauna oamenii în lucruri, chiar şi în cele divine. Când îi reproşează Mântuitorul că nu le cugetă pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor (Matei 16, 23), îşi dă seama că ucenicii n-au reţinut cea mai importantă prevestire — a Învierii —, ci au rămas la nivelul reacţiilor emoţionale obişnuite, incapabili de a înţelege ceea ce avea să fie cel mai mare eveniment din viaţa omenirii, deschiderea uşilor Împărăţiei Cerurilor prin Sfânta Euharistie instituită la Cina cea de Taină şi biruinţa asupra morţii prin Înviere.
Mântuitorul înviase până atunci pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-17), pe fiica lui Iair (Matei 9, 23-25), pe Lazăr (Luca 11, 11-45) şi poate unii din martorii acestor învieri au crezut într-o putere suprafirească pe care ar fi avut-o o fiinţă dăruită de Dumnezeu. Însă a crede că El însuşi va învia, mai ales după ce urma să fie batjocorit, umilit şi omorât, era peste putinţă. Învăţătura dumnezeiască de acum însemna a lua asupra ta răul acestei lumi, întru smerenie desăvârşită, a-l duce în mormânt şi a învia în curăţie, desăvârşire dumnezeiască. Or, le spusese foarte limpede: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie“ (Matei 16, 24).
A fost şi este încă greu de înţeles „limbajul“ Crucii, chemarea la dezrobirea din păcat prin sacrificiul de sine. Căci dincolo de bucuria şi lumina Floriilor acestei lumi se află o bucurie şi o lumină şi mai mari, a Învierii, când peste făptură şi lume se revarsă plinătatea iubirii dumnezeieşti. Ucenicii s-au considerat apostoli nu numai pentru că L-au urmat pe Iisus în propovăduire, ci mai ales pentru că au fost martori ai Învierii. Când, după Înălţare, trebuie ales un alt apostol în locul celui căzut, Petru cere ca el să-L fi urmat pe Domnul, dar nu sporadic, ci de la botezul lui Ioan până la Înălţare şi astfel, „să fie împreună cu noi martor al Învierii Lui“ (Faptele Apostolilor 1, 22).
Aceasta însemna că apostolul urma să propovăduiască Învierea, „să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el“ (Ioan 1, 7). Pavel n-a avut nici o clipă sentimentul că ar fi altfel decât ceilalţi apostoli, tocmai pentru că, după minunea din drumul Damascului, când L-a văzut pe Hristos înviat, devine martor al învierii Domnului. Aşadar, scriindu-le galatenilor, mărturiseşte despre lepădarea de omul vechi, al Legii, care, pentru a-L urma pe Hristos, trebuie să se răstignească o dată cu El: „m-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu sunt cel ce mai trăiesc, ci Hristos este Cel ce trăieşte în mine“… (Galateni 2, 20).

luni, 29 aprilie 2024

Iată! Mirele vine în miez de noapte!!


 

rhim. Clement Haralam/ ziarul Lumina:

Meditaţie la Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Vremea Postului Ma­re este cunoscută în vorbirile duhovniceşti cu denumirea de urcuş spre Înviere şi este asemănată cu o scară care urcă la Marele Praznic al creştinătăţii ortodoxe, Învierea lui Hristos. Aceasta pentru faptul că, după trecerea acestui timp al Postului Mare, ne întâlnim cu Marele Praz­nic al Învierii Domnului Hris­tos, arvuna învierii noastre, a celor care credem şi mărturisim prin cuvânt şi faptă că Hristos Cel înviat este Fiul lui Dumnezeu celui viu.

Însă Învierea lui Hristos nu este arvuna învierii noastre dacă noi nu o acceptăm, nu o primim. De aceea, pentru a primi Învierea lui Hristos, este necesar ca mai întâi să primim crucea, suferinţa, pătimirea. Aşa se face că Hristos, chemându-ne la Sine, ne îndeamnă să ne luăm crucea şi să-I urmăm Lui. De aceea Marele Praznic al Învierii lui Hristos este precedat de postul, care după mărimea şi importanţa praznicului, se numeşte şi el mare (Postul Mare) sau al Sfintelor Paşti.

Timpul dedicat Postului Mare se încheie în vinerea Floriilor (a şasea săptămână a Postului Paştelui), după care urmează două zile de prăznuire: Învierea lui Lazăr şi Intrarea Domnului în Ierusalim.

Săptămâna care urmează nu face parte din postul de patruzeci de zile, ci este ceva cu totul deosebit, de aceea are şi o denumire cu totul aparte: Săptămâna Sfintelor Pătimiri. El se mai numeşte Cununa Postului Mare.

Pe Domnul Hristos Îl vedem în icoana Răstignirii purtând cunună de ramuri cu spini. Cununa Postului Mare – Săptămâna Sfintelor Pătimiri – are în ramurile sale, care sunt zilele acestei săptămâni, aproape deopotrivă, spini şi flori. Să cugetăm despre ce este vorba, căci spinii sunt faptele negative pe care le pomenim în această săptămână, pentru a le putea evita pe parcursul vieţii noastre: smochinul neroditor, nemilostivirea fecioarelor neînţelepte, vânzarea, trădarea şi toate cele făptuite de Iuda; iar florile sunt faptele frumoase şi demne de urmat: fuga de păcat a lui Iosif cel cu chip frumos, milostivirea şi curăţia fecioarelor înţelepte, întoarcerea femeii celei păcătoase, spălarea picioarelor, Cina cea de Taină etc.

Să medităm la faptele pomenite în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Această săptămână este sfântă pentru importanţa ei duhovnicească ce o are în viaţa noastră, pentru că în faptele (spinii şi florile) pomenite în sinaxarul acestor sfinte zile, fiecare dintre noi ne putem regăsi. Nimeni în viaţă nu poate evita această săptămână; nu o poate scoate din viaţa lui pentru că nu poate să nu trăiască în această săptămână.

Iată cum se vede acum cununa Postului Mare cu cele şase ramuri ale ei, care sunt zilele Săptămânii Sfintelor Pătimiri. A­ceas­tă săptămână nu este una completă pentru că nu are şapte zile, ci numai şase, deoarece duminicile, care o marchează, aparţin altor perioade liturgice; însă este o săptămână de mare intensitate ducovnicească şi de mare importanţă pentru mântuirea noastră.

Prima ramură din coroana Postului Mare este Sfânta şi Marea zi Luni, care are o frunză şi o floricică. Frunza ca un spin apasă în sufletul nostru pentru nerodire sau pentru faptele bune pe care am evitat să le ducem la îndeplinire, n-am voit să le dăm curs în viaţa noastră. Pe de altă parte, ni se pune în faţă exemplul evitării păcatului: Iosif din Vechiul Testament, care şi-a păstrat atât fecioria sufletească, cât şi pe cea trupească. Exemplul său ne îndeamnă la răbdare în suferinţe, la cinste în comportament şi la curăţie sufletească.

Coroana îşi adaugă a doua ramură: Sfânta şi Marea zi Marţi. Spinul şi floarea sunt reprezentate de cele zece fecioare. Spinul care nu rodeşte nimic stă vesel şi verde până la momentul judecăţii, când auzim strigarea: Iată, Mirele vine, ieşiţi întru întâmpinarea Lui. Neavând nici o putere de a face roade, rămâne sterp. Fecioarele cele neînţelepte, neavând floarea milosteniei, nu au putut face roade pentru Împărăţia cerurilor. Celelalte cinci fecioare, având milostenia ca virtute, preocupare care este ca o floare, au putut rodi faptele credinţei lucrătoare prin iubire şi au intrat întru bucuria Domnului, culegând roadele milostivirii lor prin milostivirea Mântuitorului.

Pe ramura a treia, Sfânta şi Marea zi Miercuri, stă un spin, pe cât de mare, pe atât de gros şi periculos. Este gestul omului cel mult pomenit şi cunoscut de toată lumea pentru fapta lui cea rea, trădarea, încât Hristos spune despre el că mai bine era de omul acela dacă nu s-ar fi născut. Acesta este Iuda care a vândut pe bani (30 de arginţi) pe Domnul său şi s-a făcut sminteală la toată lumea.

Pe aceeaşi ramură, în contrast cu gestul apostolului demisionar, vedem jertfa făcută de femeia păcătoasă care şi-a cheltuit banii pentru a dobândi dragostea şi milostivirea Domnului. De aceea, Hristos spune că vameşii şi păcătoşii merg înainte în Împărăţia lui Dumnezeu. Hotărârea de a nu mai greşi, precum şi nădejdea în mila lui Dumnezeu, o primeşte Hristos şi o aşază în fruntea tuturor, iar pentru deznădejdea lui Iuda, se bucură numai Diavolul.

Sfânta şi Marea zi Joi, numită şi Joia Mare, este mare şi pentru multele fapte amintite şi pomenite în Sinaxar. Marea smerenie a Mântuitorului merge până la capăt. Coborârea Domnului din cer nu s-a oprit pe pământ, ci a ajuns până şi la picioarele Ucenicilor ca să le spele, şi nu numai pe ale celor credincioşi învăţăturii Sale, ci şi pe ale vânzătorului Său.

Apoi, la Cina cea de Taină, este momentul când Domnul, din iubirea Sa de oameni, ne lasă spre mântuire Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Său. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea.

Mai înainte de a Se despărţi de noi, de Ucenici, Se roagă Tatălui Său şi Părintelui nostru pentru Sine, apoi pentru iubiţii Săi Ucenici, stâlpii Trupului Său – Biserica – al cărei Mântuitor este, dar şi pentru toată lumea, creaţia mâinilor Sale.

Cu toate că ramura aceasta are atâtea flori, totuşi nu-i lipseşte nici spinul. Iuda, fiind prins de vrăjmaşul diavol şi nevoind să se smerească, şi-a întins răutatea până la capăt, căci a condus pe urâtorii de Hristos pentru a-L prinde pe Domnul în grădina Ghetsimani.

Iată-L pe Domnul prins. El, Care a făcut şi ţine pământul numai cu voia, Se vede prins de oameni neputincioşi şi legat cu funii. Să se bucure lumea, făpturile, de ceea ce se întâmplă? Să se bucure, căci prin jertfa lui Hristos ne vine nouă izbăvirea şi mântuirea. Lumea se bucură, zice Maica Fecioară, dar sufletul meu arde văzând răstignirea Ta, Fiule. Se bucură şi cei care doresc cu ardoare să-L omoare, să nu-I mai vadă chipul luminos şi blând, să nu-L mai audă mustrându-i pentru ipocrizie. Se întristează Maica, Ucenicii, Mironosiţele femei, chiar şi Iuda pentru că nu mai poate să-şi ceară iertare pentru fapta lui de trădare. El nu se mai poate smeri, nu se mai poate mărturisi. Răutatea cea veche, urâciunea pustiirii şi înşelăciunea întunecată îl stăpânesc şi, de aceea, nu poate să devină bunătate… Nu poate face ceea ce a făcut păcătoasa şi nici ceea ce va face peste puţin timp Petru, când va zice: Ieşi de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos sau Doamne, Tu ştii toate, Tu ştii că te iubesc…

Vai de ticăloşia Iudei, căci a rămas fără Învăţătorul, deoarece L-a vândut; a rămas şi fără bani căci i-a aruncat în templul celor de la care i-a primit. Prin prinderea Sa, a Domnului Care aduce libertatea sufletească şi slobozirea de păcat, a îngăduit asupra lui Iuda prinderea în păcat. A prins pe Dom­nul, Care prin Înviere va scăpa, dar Iuda va mai scăpa? Psal­mistul zice: Sme­ritu-m-am şi m-am mântuit. Chiar de vom greşi, Hristos aşteaptă pe orice păcătos care se smereşte, dar noi vom fi pedepsiţi nu pentru că am greşit, ci pentru că nu ne-am pocăit. Păcătoasa, Petru, Pavel, Da­vid Prorocul şi mulţi alţii, care au greşit, dar s-au pocăit şi s-au întors, au fost primiţi. Întoarce­ţi-vă, fii ai oamenilor!, zice Psalmistul. Veniţi la Mine toţi cei oste­niţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi (Matei 11, 28). Nu zăboviţi în lenevire, căci rea este lenevirea, mare este pocăinţa, pe care dăruieşte-o şi nouă, Mântuitorule (Triod, Miercuri-Laude, Stihira a treia).

Pătimirile Domnului Hristos au început deja, înainte de a fi prins, când, rugându-Se în Ghe­tsi­mani, Îl vedem cu broboane de sânge pe obraz, dar greutatea Pătimirilor Sale abia de acum începe.

Ramura aceasta, Sfânta şi Marea zi Vineri, ţine pe ea cei mai mulţi spini şi toţi uscaţi. Care şi cum atinge Trupul cel nevinovat al lui Hristos, Îl face să sângereze şi zdruncină toată fiinţa umană a lui Iisus. Scuipările, loviturile peste faţă, palmele, insultele, suliţa şi mai ales răstignirea pe Cruce, toate acestea sunt spinii acestei ramuri. Dar mai mult decât atât, ceea ce Îl mâhneşte mai tare pe Domnul este indiferenţa oamenilor.

Glasul I-a tăcut, acel glas care întreba odinioară: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? Sau: Crezi tu că pot Eu face aceasta sau aceea? Lacrimile nu-I mai curg; mâinile Îi sunt legate; picioarele Îi sunt puse în butuci. În schimb, natura necuvântătoare îşi dezleagă acum glasul, reacţionează şi plânge Pătimirile Lui. Soarele se întunecă, luna nu-şi mai revarsă lumina, mormintele se deschid, pământul se cutremură din adânc, iar cei apropiaţi ai Săi nu-şi mai pot stăpâni plânsul şi neliniştea. Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, căci voi învia; plângeţi păcatele voastre ca să deveniţi fiice ale Ierusalimului Ceresc.

Iată, mărturisirea tâlharului răstignit în dreapta lui Hristos este un boboc de floare foarte rară, chiar unică, răsărită la repezeală între spinii Pătimirilor Domnului şi păcatele tâlhăreşti săvârşite de cei doi răstigniţi împreună cu Domnul.

Bunătatea Domnului nu este oprită de suferinţă, precum este la noi oamenii. Bunătatea, arătată faţă de cel ce vrea să se mântuiască, Îi alină durerea şi Îl mângâie în marea-I suferinţă. De aceea, cuvintelor tâlharului: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta, El răspunde cu o promisiune foarte apropiată şi cu cea mai dulce bunătate: Astăzi vei fi cu Mine în Rai.

Această mărturisire amprentează profund sufletul nostru, ne aduce şi ne readuce mereu în gând că este posibil ca momentul de faţă să fie cel din urmă din viaţa noastră, aşa cum este pentru tâlharul pocăit.

Mântuitorul pe cruce aşteaptă să vină Iuda ca să-i acorde iertarea, să-l primească şi pe el aşa cum l-a primit pe tâlharul în ultimul moment al vieţii pământeşti. El stă mereu răstignit pe crucea suferinţelor noastre, lovit de nedreptăţile, faptele şi gândurile noastre cele de ruşine, rele şi viclene. El ne aşteaptă până la ultima clipă a vieţii noastre, precum l-a aşteptat pe Iuda şi pe toţi cei ce-şi dau seama de răutatea lor şi, mai ales, pe toţi cei cărora le pare rău de faptele reprobabile săvârşite în viaţă; ei vor fi primiţi asemenea tâlharului şi asemenea altor păcătoşi care s-au întors cu smerenie şi sinceritate.

Bun şi drept este Domnul (Ps. 24, 9), îndelung răbdător şi mult milostiv, de aceea, gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul (Ps. 33).

Din bunătate a primit tot supliciul şi, din iubirea Sa faţă de oameni, S-a făcut om asemenea nouă, dar fără păcat. Vineri a fost făcut omul, adică în a şasea zi a creaţiei. Vineri a pătimit Hristos, iar în a şaptea zi S-a odihnit Dumnezeu de toate lucrările Sale.

Iată, şi Hristos, în Sfânta şi Marea zi Sâmbătă, este pus în mormânt spre a Se odihni de toate Pătimirile Sale. Ucenicii Săi cei tăinuiţi, Iosif şi Nicodim, s-au descoperit şi s-au arătat pregătind pe Domnul pentru îngropare.

Din cer a venit Cel ce este pretutindeni; pe pământ a vieţuit printre oameni ca un om, dar, ca Dumnezeu, făgăduieşte Ucenicilor tronuri de judecată, tâlharului Raiul şi viaţa veşnică celor ce-L iubesc pe El.

Doamne,
Pe pământ ai venit
Pe Adam să-l mântui
Şi pe acesta negăsind, jos Te-ai pogorât
Până la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat.

(Prohodul Domnului)

Adevărat, adevărat este, Hristos nu a venit ca să strice, ci să împlinească toate la plinirea vremii; iată iarăşi plinirea vremii.

În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul, şi pe tron împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins, Doamne, slavă Ţie! Amin.

ACATISTUL ÎNGERULUI PĂZITOR


 
Rugăciunile începătoare

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție.

Împărate ceresc, Mângâieto­rule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le îm­plinești, Vistierul bunătăților și dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doam­ne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vin­decă neputințele noas­tre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (de trei ori), Slavă..., și acum...

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfin­țească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, fie voia Ta, precum în cer așa și pe pă­mânt. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi și ne irtă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noș­tri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbă­vește de cel rău.

CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Sfinte Îngere, cel ce eşti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, îndrăznesc să-ţi aduc cântări de laudă, iar tu, că cel ce ai îndrăzneală către Împăratul Cerului, apără-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte-mă de toate nevoile şi necazurile, ca să strig ţie: Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!
Icosul 1
Sfinte Îngere, cel ce eşti trimis din ceruri ca să mă păzeşti şi să mă călăuzeşti în toată viaţa mea, cad înaintea ta şi mă rog: tu însuţi mă călăuzeşte şi mă înţelepteşte ca să încep a-ţi aduce din toată inima, cu toată dragostea şi osârdia, aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Îngere al lui Dumnezeu, înainte-statătorul meu în faţa Presfintei Treimi;
Bucură-te, slugă cerească a Domnului celui ce împărăţeşte peşte toată făptura;
Bucură-te, împreună-vieţuitorule cu slugile Lui cele înţelegătoare şi nematerialnice;
Bucură-te, cel ce faci pururea voia Stăpânului;
Bucură-te, cel ce ai primit de la Dumnezeu poruncă şi putere ca să păzeşti sufletul meu;
Bucură-te, cel ce niciodată nu te depărtezi de mine, păcătosul;
Bucură-te, cel ce pururea petreci cu mine, nevrednicul;
Bucură-te, cel ce mă păzeşti în toate căile mele;
Bucură-te, cel ce îmi călăuzeşti paşii spre sfintele biserici;
Bucură-te, cel ce mă fereşti de toată răutatea;
Bucură-te, cel ce mi-ai fost dat de Dumnezeu ca păzitor pe căile vieţii mele;
Bucură-te, îndrumătorul vieţii mele cel preabun;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 2-lea
Văzând Domnul Iubitorul de oameni că, după greşeala stramoşului nostru Adam, toţi oamenii sunt lesne înclinaţi spre păcat, a trimis din negraita Sa milă în tot pământul pre sfinţii Săi îngeri şi fiecărui om i-a rânduit câte un înger păzitor. Împlinind aşadar porunca Stăpânului lor, sfinţii îngeri întotdeauna sunt gata să ne ajute nouă, celor ce cântăm lui Dumnezeu cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Sfinte Îngere, mijloceşte între cele de Sus să mi se lumineze mintea, să cunosc care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută şi desăvârşită şi inima mea o îndreptează ca să săvârşesc cu osârdie fapte bune, iar pe tine, păzitorul meu, neancetat să te laud cu grairi ca acestea:
Bucură-te, cel ce înflăcărezi inima mea cu dragostea de Dumnezeu, Făcătorul meu;
Bucură-te, cel ce mă îndemni ca toată ziua şi tot ceasul să le petrec în rugăciuni, cereri şi mulţumiri;
Bucură-te, cel ce îngrădeşti casa sufletului meu cu frica de Dumnezeu, ca o strajă credincioasă;
Bucură-te, cel ce îndreptezi toate gândurile mele către Mântuitorul care s-a răstignit pentru păcatele mele şi ale lumii;
Bucură-te, cel ce răsădeşti în mine pomenirea chinurilor şi a morţii Sale de pe Cruce;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să mă feresc de păcate prin aducere-aminte de patimile Domnului;
Bucură-te, cel ce mă povăţuieşti să cer de Sus umbrirea harului Sfântului Duh;
Bucură-te, cel ce mă încredinţezi că Mângaietorul caută cu mai multă milă la cei blânzi şi smeriti cu inima;
Bucură-te, cel ce peste tot mă îngrădeşti cu gândurile la Dumnezeu Cel ce este pretutindenea;
Bucură-te, cel ce înfăţişezi înaintea ochilor minţii mele pe Atoatevăzătorul;
Bucură-te, cel ce mângâi inima mea cu mila Lui pentru păcătoşii care se pocăiesc;
Bucură-te, cel ce înfricoşezi sufletul meu cu dreapta Judecată faţă de cei ce sunt împietriţi şi nepocăiţi;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 3-lea
Îngerul meu păzitor, cere pentru mine puterea harului dumnezeiesc, întru care să umblu neabătut şi fără poticneală pe mântuitoarea cale a poruncilor lui Hristos, iar cu inima şi cu gura să slăvesc neîncetat Preasfântul Nume al Dumnezeului nostru şi să cânt Lui: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Avându-te pe tine, acoperământ ales de Dumnezeu, ca pe o rază luminoasă care luminezi întunericul sufletului meu şi risipeşti bezna necunoştinţei inimii mele, căzând cu umilinţă mă rog să-mi curăţeşti toate simţirile cele întunecate de patimi ca să nu mai rătăcesc în întunericul păcatului şi prealuminatei tale lumini să-i cânt aşa:
Bucură-te, steaua Luminii fără de apus, răsărită din dumnezeirea cea în Trei Lumini şi care pururea mă luminează;
Bucură-te, rază prealuminoasă, care luminezi ochii inimii mele, cei întunecaţi de păcate;
Bucură-te, cel ce te îngrijeşti să mă îndreptezi pe calea cea adevărată, pe mine, care rătăcesc în întunericul fărădelegilor;
Bucură-te, cel ce îmi pui înainte poruncile Domnului ca pe o oglindă pentru toată viaţa mea;
Bucură-te, cel ce îmi aşezi legea Domnului ca pe sfeşnic pentru picioarele mele şi ca pe o lumină pentu cărările mele;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să ascult cuvintele Evangheliei lui Hristos cu multă dulceaţă;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să cred cu neîndoire toată învăţătura dumnezeiescului meu învăţător şi domn;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti în supunerea faţă de rânduiala Sfintei Biserici;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să mă supun pravilelor şi predaniilor Sfinţilor apostoli şi Părinţi;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti în mărturisirea sfintei credinţe ortodoxe;
Bucură-te, cel ce pentru această mărturisire credinţezi până şi la moarte să merg;
Bucură-te, cel ce mă opreşti să fiu în legătură cu ereticii şi cu cei ce s-au lepădat de adevărata Biserică;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 4-lea
Furtuna dezlănţuită pe marea vieţii îmi sfărâmă corabia duhovnicească cu grijile lumeşti, pacea sărmanului meu suflet ce înviforează ; unde voi dobândi limanul cel liniştit al mântuirii? La tine, după Dumnezeu şi Preasfânta Fecioară, îmi pun nădejdea, Îngerul meu păzitor, ce te-am dobândit de la Domnul ca pe un înţelept cârmaci în furtunile de gând care mă tulbură. Cu mulţumire dar, cânt Dumnezeului meu: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Auzindu-te şi văzându-te pe tine, dumnezeiescule Înger, păzitorul meu cel puternic, duhurile răutăţii de sub cer nu cutează să se apropie de preacurata ta lumină şi să săvârşească nelegiuirile lor pierzătoare de suflet. Pentru aceasta, cu smerenie te rog să nu te depărtezi de la mine din pricina nelegiuirilor mele, ci pururea mă fereşte de vânările şi de cursele celui viclean, pe mine, care cu umilinţă graiesc:
Bucură-te, cel ce cu puternicul acoperământ al aripilor tale mă aperi şi mă acoperi;
Bucură-te, că pururea stai langă mine cu sabia ta cea de foc;
Bucură-te, cel ce împotriva prinţului întunericului în luptă mă ajuţi;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti să-i biruiesc pe slujitorii lui cei răi şi vicleni;
Bucură-te, cel ce izgoneşti de la mine demonii pierzători de suflete, ca pe nişte vulpi viclene;
Bucură-te, care tai năvălirile lor cele în chip de fiare ce se pornesc asupra minţii şi a inimii mele;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să spovedesc păcatele mele cele multe;
Bucură-te, cel ce dezrădăcinezi din inima mea mândria, ura, ca pe cele ce sunt fiicele lor;
Bucură-te, cel ce alungi din gândurile mele zavistia şi pomenirea de rău;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să mă îngrădesc cu semnul Sfintei Cruci spre alungarea gândurilor celor rele;
Bucură-te, cel ce mă întăreşti să calc fără de frică peste aspidă şi peste vasilisc;
Bucură-te, cel ce ai nebiruită armă împotriva vrajmaşilor mei;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 5-lea
Îndrăznesc să te asemăn, păzitorul meu, cu steaua luminoasă ce alergă călăuzindu-i pe magii din vechime la închinarea adevăratului Dumnezeu când Mântuitorul lumii S-a născut în Betleem; iar tu, cu petrecerea ta cea nedespărţită de mine şi purtătoare de lumină, îmi arăţi calea cea dreaptă care duce spre Împăraţia Cerească, pentru ca acolo să mă învrednicesc să cânt împreună cu cetele cereşti, slavă Împăratului Slavei, Celui mai înainte de veci: Amin!

Icosul al 5-lea
Văzându-mă stăpânit de întunericul morţii şi acoperit de norul întunecat al patimilor, păzitorul sfânt al sufletului meu, nu mă părăsi, ci urmează îndelung-răbdării Mântuitorului meu, mai aşteaptă, trezindu-mă la pocăinţă până când ochii mei vor vărsa izvoare de lacrimi spre spălarea necurăţiilor mele sufleteşti. Pentru aceasta cu smerenie te rog şi grăiesc:
Bucură-te, cel ce pururea aduci lui Dumnezeu rugăciunile tale, pentru mine, păcătosul, ca pe o tămâie de bun miros;
Bucură-te, cel ce pururea mijloceşti înaintea Făcătorului meu, ca să mă mântuiască;
Bucură-te, cel ce cu starea ta de faţă înlături mânia lui Dumnezeu cea cu dreptate pornită asupra mea;
Bucură-te, cel ce ceri de la Preamilostivul Dumnezeu să dea iertare tuturor faptelor mele celor rele;
Bucură-te, cel ce milostiveşti bunătatea Lui, ca să nu mă piardă cu fărădelegile mele;
Bucură-te, cel ce te rogi neîncetat Răscumpărătorului meu, ca să-mi dea vreme de îndreptare;
Bucură-te, cel ce mă trezeşti să-mi petrec toate zilele mele în pocăinţă;
Bucură-te, cel ce îmi insufli dorinţă ca pururea să mă căiesc în faţa Domnului de toate fărădelegile mele;
Bucură-te, cel ce mă înţelepţeşti ca să mă cercetez în toată vremea şi să-mi mărturisesc păcatele;
Bucură-te, cel ce sădeşti în inima mea zdrobire şi mâhnire pentru că l-am mâniat pe bunul meu Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-mi plâng viaţa mea cea ticăloasă şi întinată;
Bucură-te, mijlocitor luminos şi netăcut al mântuirii mele;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-6-lea
Propovăduiesc cu glas mare, Îngerul meu păzitor, grija ta de totdeauna pentru mine, păcătosul, în grijile şi năpăstuirile mele, care în această lume cu multă gâlceavă îmi tulbură pacea sufletească, apari ca un grabnic mângâietor, înţelepţindu-mă că toate acestea nu sunt trimise de la Înţeleptul Ziditor decât ca o doctorie pentru neputinţele mele sufleteşti şi învăţându-mă să-I cânt binefăcătorului Doctor Ceresc: Aliluia!

Icosul al-6-lea
Când trezit de necurmatele povăţuiri, Sfinte Îngere, în sufletul meu întunecat de necazuri şi deznădăjduire din pricina multelor mele păcate, străluceşte lumina mângâierii harnice şi inima mea se umple de veselie şi de bucurie, atunci îndrăznesc să strig ca vamesul către înduratul Dumnezeu, ca să fie milostiv şi să-mi ierte greşalele mele; nu înceta, dar, povăţuitorul meu, înţelepţindu-mă şi întărindu-mă, pe mine, cel ce te chem:
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să port jugul cel bun al mântuitoarei răbdări cu iubire;
Bucură-te, cel ce cu dragoste mă întăreşti cu nădejdea în Domnul Dumnezeu, în toate nevoile şi relele întâmplări;
Bucură-te, că mă înveţi să înving cu bărbăţie necazurile şi bolile;
Bucură-te, că alungi din inima mea orice mâhnire şi deznădejde;
Bucură-te, cel ce mă trezeşti la luptă împotriva vrajmaşilor care vor să mă prindă în mreaja deznădejdii;
Bucură-te, cel ce mă încredinţezi să mă încred cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, cum că toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie vor fi prigoniţi;
Bucură-te, cel ce îmi insufli ca să primesc jugul răbdării şi al patimirii pe care l-au purtat proorocii şi apostolii;
Bucură-te, cel ce îmi arăţi spre mângâiere cetele mucenicilor şi ale mărturisitorilor ce s-au nevoit pentru Hristos, până la vărsarea sângelui lor;
Bucură-te, cel ce îmi înfăţişezi pururea înaintea ochilor mei chinurile Domnului şi Mântuitorului nostru;
Bucură-te, cel ce îmi îndulceşti inima cu nădejdea răsplătirilor viitoare;
Bucură-te, cel ce dai viaţă sufletului meu, aşteptând veşnicile bunătăţi pline de bucurii;
Bucură-te, cel ce eşti întodeauna bunul meu mângâietor;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-7-lea
Vrând ca toţi oamenii să se mântuiască, preamilostivul meu Ziditor te-a trimis pe tine, îngerul Său, ca pe un bun păzitor în toată viaţa mea, pentru ca peste tot să mă juţi cu sfintele tale rugăciuni, să mă acoperi împotriva curselor diavoleşti şi să mă pregăteşti ca prin fapte bune să intru cu fecioarele cele înţelepte în cămara cea cerească de Dumnezeu înfrumuseţată cântând: Aliluia!

Icosul al-7-lea
Domnul şi Stăpânul meu arată mie, nevrednicul şi celui mai păcătos dintre robii Săi, o bunătate nouă, căci, trecând cu vederea păcatele mele cele grele şi grozave, nu m-a pierdut pentru fărădelegile mele nici până în ziua şi ceasul de faţă, ci, fiind îndelung-răbdător cu mine, aşteaptă cu milostivire întoarcerea şi pocăinţa mea, din toată inima. Cred, bunul meu păzitor, că numai cu mijlocirea ta cea de totdeauna în faţa lui Dumnezeu pentru mine sunt păzit până acum, pentru aceea, nevoindu-mă cu dragoste, pe tine te chem:
Bucură-te, cel ce mă fereşti de înecarea desăvârşită în marea vieţii celei înviforate;
Bucură-te, cel ce mă răpeşti din prăpastia nelegiuirilor mele, cu ajutorul mâinilor tale;
Bucură-te, cel ce scuturi de pe mine somnul cel păcătos al trândăvirii celei vătămătoare de suflet;
Bucură-te, cel ce luminezi cu strălucirea ta mintea mea cea întunecată cu neîngrijirea;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să-mi aprind cu rugăciunile inima cea rece, care-i gata să se stingă;
Bucură-te, cel ce pururea mă ridici la slavosloviriile lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce întocmeşti glasul meu ca prin cântări de laudă, cu vrednicie şi dreptate să laud pe Făcătorul tuturor;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să proslăvesc pe Domnul meu nu numai cu buzele, ci şi cu inima;
Bucură-te, cel ce mă trezeşti spre împlinirea voii Lui celei preasfinte;
Bucură-te, cel ce te îngrijeşti să mă desprind cu lepădarea de sine şi cu părăsirea voilor mele cele rele;
Bucură-te, cel ce voieşti cu toată sinceritatea să dobândesc simplitatea porumbelului şi blândeţea mielului;
Bucură-te, cel ce mijloceşti să mi se dăruiască nerăutatea copiilor şi judecata sănătoasă a bătrânilor;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-8-lea
Străin şi călător sunt eu pe acest pământ, viaţa mea e degrab trecătoare, iar eu, ticălosul, niciodată nu mă gândesc în mintea mea la moartea cea fără de veste, nici nu cuget la înfricoşătoarea Judecată la care voi sta înaintea Dreptului Judecător şi voi da răspuns pentru fiecare faptă şi pentru orice cuvânt. De aceea, te rog pe tine, păzitorul sufletului meu, trezeşte-mă degrabă din somnul păcatului, ca să nu mă prindă ceasul morţii neîndreptat, ci să mă învrednicesc a cere de la Atotţiitorul, Atotputernicul şi Milostivul Dumnezeu iertarea pentru fărădelegile mele şi să-I cânt cu glas de bucurie: Aliluia!

Icosul al-8-lea
Când Domnul şi Ziditorul meu va însemna ziua trecerii mele din viaţa aceasta, tu, bunul meu păzitor, văzând mai înainte chinurile grozave, pregătite pentru duhurile răutăţii şi pentru păcătoşii nepocăiţi, care mă aşteaptă şi pe mine, acoperă-mă cu aripile milostivirii tale, cum işi acoperă vulturul puii săi, iar când va fi să iasă duhul meu din mine, să te văd stând aproape de mine, izgonind pe cumpliţii vrăjmaşi. Drept aceea, cu umilinţă mă rog, zicând acestea:
Bucură-te, cel ce pui în faţa ochilor minţii mele ceasul amar şi grozav al morţii;
Bucură-te, cel ce pururea îmi aduci aminte de ceasul acela pe care nimeni nu-l cunoaşte;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să mă uit la fiecare zi ca la cea mai de pe urmă zi a vieţii mele;
Bucură-te, cel ce mă pregăteşti în toată vremea pentru ieşirea într-o altă lume;
Bucură-te, cel ce naşti în mine umilinţă sufletească şi zdrobirea inimii;
Bucură-te, cel ce pururea doreşti ca până la sfârşitul vieţii mele să mă pocăiesc;
Bucură-te, cel ce mă opreşti să iubesc lumea şi cele ale sale;
Bucură-te, că mă ajuţi să dobândesc bunătăţile nepieritoare;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să dezrădăcinez din inima mea patima iubirii bogăţiei celei pieritoare;
Bucură-te, cel ce îmi arăţi că toate bunătăţile pământului sunt vremelnice şi trecătoare;
Bucură-te, cel ce mă înţelepţeşti să văd că toată frumuseţea acestei lumi este asemenea florilor câmpului;
Bucură-te, cel ce nu mă laşi să caut slava omenescă ce trece ca umbra;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al-9-lea
Tot păcatul am desăvârşit şi toată viaţa mea în deşertăciuni s-a scurs, iar acum de sfârşit m-am apropiat. Doboară dar pe cei ce se îndreaptă asupra mea, pe cei ce caută să mă arunce în adâncul iadului. Pentru aceasta te rog, bunul meu păzitor, fii mie apărător, când voi trece vămile cele cumplite şi povăţuieşte-mă neprimejduit până la porţile Împărăţiei Cerurilor, unde feţele îngereşti cu bucurie ies în întâmpinare cântând: Aliluia!

Icosul al-9-lea
Nici o limbă frumos grăitoare nu poate spune, Sfinte Îngere, păzitorul meu, câte bucurii minunate ai făcut pentru mine în toată viaţa mea; primind sufletul meu din scăldătoarea Sfântului Botez m-ai păzit; în pruncie m-ai învăţat şi m-ai înţelepţit; în copilărie m-ai ferit de alunecările spre păcat, în tinereţe m-ai povăţuit, când am ajuns la vârsta bărbăţiei, mustrându-mă şi mângâindu-mă şi peste tot ajutându-mă pe calea mântuirii m-ai îndreptat. Pentru aceasta, cu mulţumire strig ţie:
Bucură-te, cel ce niciodată nu mă lipseşti de ajutorul şi de apărărea ta;
Bucură-te, cel ce trezindu-mă din somn mă îndemni să mă nevoiesc spre a-I mulţumi lui Dumnezeu, Cel ce întăreşte puterile mele;
Bucură-te, cel ce mă înveţi să sfinţesc cu rugăciunea orice început al zilei;
Bucură-te, cel ce îngădui să încep a lucra cu îndrăzneală, fără să înalţ o rugăciune către Atotbunul Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce te grijeşti să nimiceşti din inima mea nădejdea în puterile mele;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să rostesc cu limba, să zic cu gura şi să ţin minte neîncetat numele Predulcelui nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, cel ce îmi insufli să vestesc cu limba cele trebuitoare, ca şi cele de folos;
Bucură-te, cel ce îmi înfrânezi limba de la deşarta vorbire, de la multa vorbire, dar mai ales de la cuvinte de hulă;
Bucură-te, cel ce pururea petreci împreună cu mine ori de mănânc, ori de beau, ori de fac alt lucru oarecare;
Bucură-te, cel ce te îngrijeşti să mă deprinzi cu înfrânarea de la mâncare şi de la băutură;
Bucură-te, cel ce mă păzeşti pe mine în vremea somnului şi alungi pe vrăjmaşul care vrea să mă ispitească cu visurile de noapte;
Bucură-te, cel ce mă reţii de la pătimaşa iscodire şi sădeşti în ochii mei ruşinea cea feciorească;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 10-lea
Cel ce ai venit să mântuieşti pe toţi oamenii, Preabunul meu Domn Iisus, mă rog cu umilinţă, iartă-mi cu milostivirea Ta răutăţile mele cele nenumărate, fiind plecat spre aceasta de multele rugăciuni ale slujitorului Tău nematerialnic pe care mi l-ai dat din pruncie ca un iubitor de oameni spre paza mea, ca să fiu vrednic a intra în cămara slăvei Tale şi să cânt cu duhurile drepţilor: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Pururea îmi apari, Sfinte Îngere, ca un zid puternic împotriva vrajmaşilor mei celor răi care caută pierirea mea cea veşnică şi care-mi slăbănogesc sufletul cu trândăvia şi cu uitarea de sine; te rog dar, păzitorul meu, să mă învredniceşti cu mijlocirea ta, în vremea ieşirii sufletului meu din trup, să fiu partaş preacuratului Trup şi preascumpului Sânge al Mântuitorului meu, pentru ca, întărindu-mă cu Hrana nepieritoare şi cu Băutura dătătoare de viaţă, să trec fără frică în cealaltă lume, lăudându-te pe tine, binefăcătorul meu:
Bucură-te, că mă izbăveşti de năzuinţa spre plăceri îmbietoare şi-mi pui în faţă ruşinea fecioarelor;
Bucură-te, că ţi s-a dat stăpânire şi putere să întorci înapoi pornirile şi năvălirile dracilor ce se aruncă asupra mea;
Bucură-te, că ai primit de la Dumnezeu putere să biruieşti pe nevăzuţii mei vrăjmaşi;
Bucură-te, că poţi să mă izbăveşti de orice răutate şi din toate cursele diavoleşti;
Bucură-te, că izgoneşti de la mine cumplitele năvăliri ale stăpânitorului acestei lumi şi eşti povăţuitorul şi călăuzitorul meu nedespărţit;
Bucură-te, că stând tu de faţă, nu mă voi înfricoşa în ceasul morţii de întunecatele faţe ale duhurilor răutăţii;
Bucură-te, că, păzit fiind de tine, nădăjduiesc să trec neprimejduit vămile văzduhului;
Bucură-te, că, întărit de ajutorul tău, am nădejde să nu fiu oprit în afară porţilor Raiului, atât dorit de mine;
Bucură-te, că stai înaintea lui Dumnezeu cu rugăciune pentru mine ca să nu fiu aruncat în întunericul cel mai dinafară;
Bucură-te, că pururea îmi insufli să cer milă Domnului cu lacrimi de pocăinţă, ca să mă izbăvească de focul iadului;
Bucură-te, că mă îndemni să mă rog zi şi noapte ca să nu fiu trimis să fiu chinuit de demoni;
Bucură-te, că mă întăreşti în dreapta credinţă şi mă fereşti de rătăcire;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 11-lea
Ştiu, Sfinte Îngere, păzitorul meu, că această cântare, pe care ţi-o aduc din osârdia mea, nu este de ajuns spre a-mi arăta mulţumirea din toată inima pentru câte ai făcut cu mine până acum, dar încă mă rog să îndupleci milostivirea lui Dumnezeu să mă izbăvească la înfricoşătoarea Judecată de partea cea de-a stânga şi să mă învrednicească să-I cânt Lui cu toţi sfinţii: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Candela mi s-a stins, nu am undelemn de fapte bune cu care să o pot aprinde, unde dar voi alerga eu, ticălosul, îngreunat de somnul păcatului, când mă va ajunge pe neaşteptate ceasul morţii. Să nu aud şi eu ca fecioarele cele nebune glasul înfricoşător al Mirelui: Nu te cunosc! Ajută-mă dar, neadormitul meu păzitor, că să-mi umplu vasul sufletului meu cu untdelemnul faptelor bune, iar mai vârtos cu milostenia şi smerenia. Iar acum, primeşte această cântare de la mine:
Bucură-te, cel ce pururea mă inspiri să-L am în mintea mea numai pe Domnul Iisus;
Bucură-te, cel ce înviezi în inima mea porunca dragostei pentru Domnul meu cel Preabun;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-L iubesc pe aproapele meu cu o adevărată dragoste plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce mă înveţi ca pe semenii mei nu numai cu limba sau cuvântul, ci şi cu fapta şi cu adevărul să-i iubesc;
Bucură-te, cel ce sădeşti în mine dorinţa de a-i ajuta în toate nevoile;
Bucură-te, cel ce mă povăţuieşti să-i mângâi pe cei necăjiţi şi să-i apăr pe cei asupriţi;
Bucură-te, cel ce-mi pleci inima să împart săracilor din avuţiile mele;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să fiu gata să-mi pun şi sufletul pentru prietenii mei, potrivit poruncii Mântuitorului;
Bucură-te, cel ce-mi închizi ochii ca să nu văd greşalele fratelui meu;
Bucură-te, cel ce nu îngădui să osândesc pe aproapele meu care alunecă spre păcat;
Bucură-te, cel ce eşti floare a Împărăţiei Cerurilor;
Bucură-te, cel ce eşti blândeţea care alungă frica;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 12-lea
Ţi s-a dat har de la Atotputernicul Dumnezeu, Sfinte Îngere, acoperişul meu, să mă păzeşti în toate căile mele, să nu se lovească piciorul meu de vreo piatră de poticnire, până când mă voi înfăţişa înaintea Lui Hristos-Dumnezeu pe Care cu netăcute glasuri toate puterile cereşti îi laudă cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Laud milostivirea ta cea vrednică de mirare şi pogorământul tău cel mare, cela ce eşti minte repede mişcătoare şi slugă nematerialnică a Domnului; cele ce nu te îngreţoşezi de păcatele mele urât mirositoare şi nu încetezi să aduci pentru mine nevrednicul, sfintele tale rugăciuni către Preasfântul Dumnezeu, Cel ce este în Trei Ipostasuri, ca să nu pier în veci, ci să moştenesc Împărăţia Cerească. Binevoieşte dar să primeşti, din sufleteştile mele vistierii, cântările de laudă ce le aduc ţie:
Bucură-te, cel ce mă îndepărtezi de păcate prin aducerea-aminte de înfricoşătoarea judecată a Lui Dumnezeu ce va să fie;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-mi pregătesc sufletul ca pe o mireasă întru întâmpinarea Preafumosului Mire Hristos;
Bucură-te, cel ce de-a pururea doreşti să mă întocmeşti ca pe o vrednică cămară de nuntă;
Bucură-te, cel ce neîncetat mă înveţi să-mi aprind candela sufletului meu, ca împreună cu feciorele cele înţelepte şi cu sufletele drepţilor să intru în locaşul bucuriei;
Bucură-te, cel ce mă îndemni să-mi spăl îmbrăcămintea mea cea murdară de păcate;
Bucură-te, cel ce mă ajuţi să mă îmbrăc în veşmântul neprihănirii şi al curăţeniei;
Bucură-te, cel ce mijloceşti la înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos să mă învrednicesc să stau de-a dreapta Sa;
Bucură-te, cel ce imlpori bunăvoinţa lui Dumnezeu ca să mă numere cu ceata aleşilor Săi;
Bucură-te, cel ce îndemni şi pe vieţuitorii cerului ce sunt împreună cu tine, să se roage Domnului, ca să mă sălăşluiască împreună cu ei în Împărăţia Sa;
Bucură-te, păzitorul meu cel bun şi treaz;
Bucură-te, cel ce eşti bun înainte-stătător, un cald folositor şi rugător pentru mine, păcătosul;
Bucură-te, cel ce după Dumnezeu şi după Preasfânta Fecioară eşti puternica mea nădejde;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Condacul al 13-lea
O, luminată preaslăvită şi înţelegătoare, Îngere ai lui Dumnezeu, primeşte această cântare de mulţumire şi de cerere, iar când va fi să mă scol din pământ ca să stau la Judecată, arată-ţi milostivirea asupra mea, a păcătosului, să stai langă mine, plin de linişte şi de bucurie, luând de la mine frica cu nădejdea mântuirii, ca să mă învrednicesc să cânt împreună cu tine în lăcaşurile Raiului, în vecii vecilor Împăratului Slavei, Celui mai înainte de veci: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Sfinte Îngere, cel ce eşti trimis din ceruri ca să mă păzeşti şi să mă călăuzeşti în toată viaţa mea, cad înaintea ta şi mă rog: tu însuţi mă călăuzeşte şi mă înţelepteşte ca să încep a-ţi aduce din toată inima, cu toată dragostea şi osârdia, aceste cântări de laudă:
Bucură-te, Îngere al lui Dumnezeu, înainte-statătorul meu în faţa Presfintei Treimi;
Bucură-te, slugă cerească a Domnului celui ce împărăţeşte peşte toată făptura;
Bucură-te, împreună-vieţuitorule cu slugile Lui cele înţelegătoare şi nematerialnice;
Bucură-te, cel ce faci pururea voia Stăpânului;
Bucură-te, cel ce ai primit de la Dumnezeu poruncă şi putere ca să păzeşti sufletul meu;
Bucură-te, cel ce niciodată nu te depărtezi de mine, păcătosul;
Bucură-te, cel ce pururea petreci cu mine, nevrednicul;
Bucură-te, cel ce mă păzeşti în toate căile mele;
Bucură-te, cel ce îmi călăuzeşti paşii spre sfintele biserici;
Bucură-te, cel ce mă fereşti de toată răutatea;
Bucură-te, cel ce mi-ai fost dat de Dumnezeu ca păzitor pe căile vieţii mele;
Bucură-te, îndrumătorul vieţii mele cel preabun;
Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

Şi Condacul întâi
Sfinte Îngere, cel ce eşti ales de Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, eu, nevrednicul, îndrăznesc să-ţi aduc cântări de laudă, iar tu, că cel ce ai îndrăzneală către Împăratul Cerului, apără-mă de duşmanii văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte-mă de toate nevoile şi necazurile, ca să strig ţie: Bucură-te, Îngere al Domnului, neadormitul meu păzitor!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE
O, Sfinte Îngere, păzitorul şi acoperitorul meu cel bun! Cu inmă zdrobită şi cu suflet îndurerat stau înaintea ta şi mă rog: auzi-mă pe mine, păcătosul orb al lui Dumnezeu, care au plâns mult şi cu lacrimi amare strig: să nu pomeneşti fărădelegile şi nedreptăţile cu care eu, ticălosul, te mânii în toată ziua şi în tot ceasul, săvârşind fapte murdare în faţa Ziditorului meu Dumnezeu. Fii mie milostiv şi nu te depărta de mine, spurcatul, până va veni vremea sfârşitului meu. Trezeşte-mă din somnul păcatului şi ajută-mă cu rugăciunile tale să-mi petrec fără prihană cealaltă vreme a vieţii mele şi să fac roade vrednice de pocăinţă, păzeşte-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde şi să nu se bucure vrăjmaşul de pierzarea mea. Stiu cu adevărat şi cu gura mărturisesc că nu este nimeni ca tine, sfinte Îngere, prieten şi înainte-stătător, apărător şi biruitor. Stând în faţa Prestolului dumnezeiesc, roagă-te pentru mine, netrebnicul şi decât toţi mai păcătosul, ca să nu-mi ia sufletul în ziua când nu mă aştept şi în ceasul când săvârşesc cele rele. Ci stai înainte, rugând pe Preamilostivul Dumnezeu şi Domn să-mi ierte păcatele pe care le-am făcut în viaţa mea cu fapta, cu cuvântul şi cu toate simţurile mele; şi cu judecăţile pe care le stie să mă mântuiască; să mă pedepsească aici după negrăita Sa milă, dar să nu mă vădească la dreapta Judecată şi să nu mă dea chinurilor veşnice. Să mă învrednicească să duc roadă de multă pocăinţă, ca să primesc cu vrednicie Dunezeiasca Împărtăşanie. Pentru aceasta mai vârtos mă rog şi un asemenea dar cu toată osârdia doresc. Iar în înfricoşatul ceas al morţii să fii langă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecaţii demoni care vor veni să înfricoşeze cutremuratul meu suflet. Apără-mă de cursele lor când va fi să trec prin vămile văzduhului pentru ca, păzit de tine, fără durere să ajung în Raiul, cel dorit de mine, unde feţele Sfinţilor şi ale Cereştilor Puteri laudă Preacinstitul şi Preaslăvitul Nume în Treime mărit a lui Dumnezeu, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Căruia I se cuvine cinstea şi închinăciunea în vecii vecilor. Amin!

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor