Al patrulea mag

 

    Există o istorioară  tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi ce doreau 

să se închine Mântuitorului, la naşterea Sa. 

    

    Cel de-al patrulea şi-a vândut tot ce avea 

şi, cu banii obţinuţi, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin şi o perlă, pe care să 

le ducă în dar Mântuitorului.

    Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl aşteptau cei 

trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. 

   

   L-a dus pe 

bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va 

însănătoşi complet. Toate acestea l-au întârziat. 

    

    Când a ajuns la locul întâlnirii, 

magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci şi-a continuat drumul singur, 

călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem.

    Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit 

deja pe prunc, că soldaţii lui Irod omoară toţi copiii nou-născuţi şi că Sfânta Familie a 

plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. 

    

    Chiar în faţa sa, un soldat 

încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. 

    

    Femeia îşi apăra cu 

disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruţător rubinul şi i-a spus:

- Lasă copilul să trăiască şi îţi voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla 

de târgul nostru.

Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit.

 Tânăra 

femeie i-a mulţumit străinului cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.   

   

Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor.

   

    Acum, mai avea un 

singur dar, perla. 

    

   A plecat şi el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă 

fără nici un rezultat.

   

    După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul 

propovăduieşte Evanghelia. 

    

  Bucuros că, în sfârşit, ştie unde îl poate găsi, s-a grăbit 

spre ludea. 

   

  Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe 

Dealul Căpăţânii. 

   

  S-a grăbit magul spre locul acela cu dorinţa să-L vadă în viaţă pe 

Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. însă, prin faţa lui au 

trecut doi soldaţi romani ce duceau în sclavie o tânără evreică.

    Oprindu-i, magul le-a 

spus:

  

- Dacă îi daţi drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. 

   O puteţi vinde şi împărţi 

banii. Veţi câştiga mult mai mult lăsând fata liberă.

Lacomi, soldaţii au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, 

nu ştia cum să-i mulţumească străinului.

  

    Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă 

măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. 

    

   Acum, nu mai avea nimic.

     Îi era 

ruşine să se închine împăratului împăraţilor fără nici un dar. 

   

   Însă, când a ajuns lângă 

Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre  mag şi i-a spus:

- În sfârşit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ţi-am adus eu? - a întrebat mirat magul.

   

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutoraţi. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. 

   Darul 

tău a ajuns la Mine şi, îţi spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care îl iubeşte 

pe Dumnezeu, îi iubeşte pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalţi spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulţumire şi bucurie, nu va afla adevărata viaţă. 

   Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu 

atât eşti mai aproape de Dumnezeu.

"Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor oamenilor mai mult decât pe 

a noastră. " 

   (Sfântul Teodor Studitu)

  

   Cer senin spre Bethleem!

Ferice de cine îngrijeşte de cel sărac, a spus cândva omul acela care era după inima lui Dumnezeu. Căci omul cel milostiv va avea parte de milă.
Cel care se îndură de alţii va vedea veşnic Faţa plină de îndurare a lui Dumnezeu. Şi cine udă pe altul va fi udat şi el, fiindcă Dumnezeu Se poartă cu fiecare om după cum este inima lui. Cu cel bun, Tu eşti bun, Doamne. Cu cel drept Te porţi după dreptate. Iar cu cel nelegiuit Te porţi după nelegiuirea lui.
Cât vom trăi pe lume, să nu uităm aceste adevăruri!
La Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos au venit să-L vadă şi să I se închine, din Ţările îndepărtate ale Răsăritului, trei magi credincioşi. Tot drumul lor, cei trei magi credincioşi au fost călăuziţi de o stea strălucitoare şi minunată, care a mers pe cer înaintea lor, până când au ajuns la peştera ce era acolo şi la grajdul în ieslea căruia era Pruncul Iisus cu Măicuţa Lui cea sfântă.
Când au ajuns acolo, bunii şi credincioşii magi I s-au închinat ca unui Dumnezeu şi I-au adus daruri. Unul aur, ca unui Împărat. Altul smirnă, ca unui Stăpân. Altul tămâie, ca unui Arhiereu. Căci aşa era Domnul Iisus şi aşa le spunea lor Duhul Sfânt…
Toate acestea sunt scrise de mult; le ştie oricine. Dar mai este ceva care nu ştie oricine. Şi iată ce:
Se spune că atunci când au pornit din Ţările Răsăritului îndepărtat, ca să vină la Ierusalim şi la Betleem să-L caute şi să-L afle pe Domnul Iisus, magii nu erau trei, ci erau patru.
Cel de al patrulea mag, anume Artaban, era cel mai bogat şi mai credincios dintre ei. De aceea el venea cu mai multe cămile încărcate cu tot felul de daruri scumpe, ca să-I aducă Pruncului Iisus: hrană, îmbrăcăminte, smirnă, tămâie şi aur mai mult… Cu mult mai mult decât toţi ceilalţi trei soţi ai lui împreună.
Dar, trecând prin multe locuri în drumul său, el a văzut multă sărăcie, multă suferinţă, multă mizerie, lacrimi şi durere printre oameni.
Ici o văduvă bolnavă cu copii mici. Colo nişte bătrâni sin-guri şi amărâţi. Dincolo o familie grea, lovită de nenorociri. Mai departe feluriţi oameni chinuiţi care plângeau şi sufereau în atâtea chipuri…
Şi milostivul mag Artaban văzând toate acestea şi neputând trece nepăsător pe lângă lacrimile şi suferinţele bieţilor oameni, de fiecare dată oprea cămilele lui şi, deschizându-şi punga sau dezlegându-şi sacul, lăsa fiecărui nevoiaş câte un mic ajutor din bogatele sale daruri pregătite pentru Hristos.
La început, când sacii şi pungile lui erau pline, nu se prea cunoştea de unde lua şi împărţea.
Dar drumul fiind lung, iar numărul celor lipsiţi şi suferinzi tot mai mare, pungile şi sacii lui Artaban au început să se golească rând pe rând.
Când nu mai rămânea decât puţin, el îi dădea săracului şi punga.
Când nu mai era decât pe fundul sacului, îi lăsa şi sacul.
Când nu-i mai rămânea ce să ducă, dăruia şi cămila.
Astfel nici nu ajunsese încă la hotarele Ţării Sfinte când Artaban nu mai avea nimic, nici bani, nici saci, nici cămile. Dăruise totul săracilor, rămânându-i doar merindea lui de drum.
În seara aceea, oprindu-se în loc, Artaban zise celorlalţi:
– Fraţii mei, acum eu cu ce să mă duc la Împăratul şi Domnul meu Iisus Hristos? Iată, eu nu mai am nimic să-I pot duce în dar, iar cu mâna goală cum să mă duc în faţa Domnului?
Fraţii mei, zise el mai departe cu ochii scăldaţi în lacrimi, poate am făcut bine, poate am făcut rău, Singur Dumnezeu ştie, dar inima mea n-a putut face altfel.
Acum eu vă rog să mergeţi fără mine mai departe; eu mă voi întoarce pe jos, către casă.
Vă rog să-I spuneţi Domnului şi Împăratului nostru Hristos şi din partea mea supunere, dragoste şi credincioşie. Căci din dragoste şi credincioşie faţă de El am plecat eu de unde am plecat şi am făcut ce am făcut.
Apoi, îmbrăţişându-i cu dragoste pe cei trei fraţi ai lui, Artaban i-a sărutat şi, cu multe lacrimi în ochi, le-a urat drum bun, zicând:
– Mergeţi în pace, scumpii mei fraţi!
La rândul lor, cei trei fraţi ai lui, îmbrăţişându-l cu o sărutare sfântă, l-au lăsat, spunându-i:
– Rămâi în pace, scump frate! Vom face cum ai spus.
Apoi, ştergându-şi şi ei lacrimile, au pornit, îndreptându-se spre Ierusalim, călăuziţi de Steaua Domnului, care mergea înaintea lor.

Artaban s-a oprit în drum acolo unde s-a despărţit de ei şi i-a petrecut cu ochii pe soţii săi până când nu i-a mai văzut.
O clipă i s-a părut atunci că steaua minunată care îl călăuzise şi pe el până aici atâtea nopţi şi zile, s-a oprit în loc, tremurând şi strălucind puternic şi voios spre el, ca un semn iubitor de salut frăţesc.
Apoi şi-a urmat şi ea drumul mai departe, călăuzind pe cei trei magi spre Ţinta lor.
Artaban, obosit şi întristat, s-a aşezat jos la adăpostul unui măslin. S-a învelit în mantaua sa, şi-a pus sacul cu merinde sub cap şi a adormit acolo în câmp, căci era noapte.
Dar îndată ce închise ochii, o privelişte minunată îi lumină faţa. Într-o strălucire orbitoare, Pruncul Iisus i se arătă venind spre el, înconjurat de toată slava dumnezeieştii Sale Împărăţii şi îi zise:
– Fiul Meu Artaban, fii binecuvântat pe vecii vecilor!
Tu Mi-ai adus Mie cele mai scumpe daruri şi mai plăcute.
Tot ce ai împărţit tu, dăruind săracilor, Mie Mi-ai făcut. Şi nimic nu Mi-ar fi făcut o mai mare bucurie şi plăcere ca aceste fapte de milostenie pe care le-a făcut inima şi mâna ta cea bună în numele Meu.
Iată acum răsplata Mea: tu eşti cel dintâi care vezi Faţa Mea şi slava Împărăţiei Mele.
Şi tu vei fi la sfârşitul zilelor tale pământeşti cel mai bine primit în viaţa veşnică. Pentru că lacrimile de mulţumire ale săracilor mângâiaţi şi rugăciunile nenorociţilor ajutaţi pregătesc sufletului binefăcător cea mai plăcută odihnă pe pământ. Şi cea mai fericită răsplătire în veşnicie.
Fii binecuvântat Artaban, mergi fericit mai departe, făcând binele. Căci negrăită şi strălucită este răsplata celui binefăcător.
Şi îmbrăţişându-l pe Artaban, Pruncul Iisus îl sărută. Şi Se făcu nevăzut.

În clipa aceea inima lui se umplu de o lumină şi de o bucurie cerească şi sculându-se îndată, acolo în câmp, sub cerul înstelat, Artaban începu să-L slăvească pe Dumnezeu, să-L laude şi să se roage cu glas tare, zicând:

Slavă, laudă şi mărire veşnică Ţie, Iisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Atotputernic, Împăratul meu!
Îţi mulţumesc din tot sufletul meu pentru mila cea nespus de mare pe care Ţi-ai arătat-o faţă de mine, robul Tău. Şi că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, să văd Faţa Ta cea dumnezeiască, să aud glasul Tău cel fericit şi să primesc binecuvântarea Ta cea nespus de mare.
Ce sunt eu, Doamne, şi ce sunt slabele şi puţinele mele daruri împărţite atâtor de puţini!
Şi ce merit atât de mare am eu, Doamne, în toate acestea, când tot ce am avut era numai de la Tine? Căci Tu, Doamne, numai Tu mi-ai dat ceea ce am putut împărţi şi eu celor mai lipsiţi decât mine. Chiar viaţa mea, Doamne, ea însăşi este numai darul Tău.
De aceea numai Ţie Ţi se cuvine pentru toate întreagă slava, cinstea şi mulţumirea.
Dar Te rog, Doamne, cât voi mai trăi pe acest pământ, să mă ajuţi să Te pot iubi şi mai mult şi să pot face în numele Tău tot mai mult bine semenilor mei. Ca în felul acesta să pot face voia Ta cea sfântă şi să pot face bucurie Inimii Tale, Doamne Iisuse.
Ca mulţumire pentru dragostea, mila şi bunătatea Ta ce le-ai arătat-o faţă de mine.
Slavă veşnică Marelui Tău Nume Minunat şi slavă Împă-răţiei Tale veşnice, Domnul şi Împăratul meu.
Amin.

Întorcând apoi prin toate satele şi cetăţile pe unde trecea, al patrulea mag mărturisea cu putere şi cu bucurie pe Hristos, Mântuitorul şi Împăratul Veşnic.
În ochii Lui strălucea o lumină atât de fericită şi de cerească, iar în cuvintele lui era atâta credinţă şi putere, încât toţi cei care îl vedeau şi auzeau erau încredinţaţi că el a văzut pe Dumnezeu şi că tot ce spune este adevărat.
Astfel a făcut el la întoarcere şi mai mult bine oamenilor, întorcându-i la Dumnezeu şi făcându-i să afle pacea şi mântuirea Lui cea veşnică, lăsând în urma lui mai multă fericire şi bucurie decât înainte. Cu atât mai multă cu cât darurile duhovniceşti sunt nespus mai scumpe decât cele trupeşti.
Căci cele trupeşti sunt trecătoare, pe când cele sufleteşti sunt veşnice.
Când mântuieşti trupul omului îi faci un bine vremelnic, dar când îl ajuţi la mântuirea sufletului, îi faci un bine de mii de ori mai mare.
Slăvit să fie Domnul!

Traian Dorz, din vol. «Leagănul de aur»

 
 
 
 
 
 
 
 

Gândiți bine despre celălalt.

 .🔻 Să mergi foarte des la biserică, să te spovedești regulat și să te împărtășești.

Atunci vor dispărea fricile tale și rănile sufletești pe care le porți.

🔻 Nu este bine ca în biserică rugăciunile să fie spuse în grabă, iar cuvintele să fie „înghițite”.

Rugăciunea fără pauze, fără simțire, fără înțeles devine cuvânt pierdut și neroditor.

🔻 Când cânți (psalți), să cânți cu smerenie, fără grimase, fără gesturi și mișcări nelalocul lor la strană.

Să-ți ții privirea la cărțile de pe analog, să nu vorbești în timpul cântării și să trăiești cu sufletul ceea ce cânți — doar așa se transmite harul în biserică.

🔻 Mâna preotului — ce lucru măreț, ce taină!

Prin această mână Dumnezeu lucrează.

🔻 Să te apropii de Hristos nu de teamă că vei muri sau ce va fi cu tine, ci să-I deschizi inima ta — precum tragi perdeaua de la fereastră și intră imediat lumina soarelui —

ca să vină și la tine Hristos și să-L poți iubi cu adevărat. Acesta este cel mai bun mod.

🔻 Oricât ai fi de obosit, să nu lași niciodată seara, înainte de culcare, să citești Apodipnonul (Rugăciunile de seară).

🔻 Pentru unii care nu își pot aminti ceea ce citesc, Gheron Porfirie spunea:

„Să știți că toate se păstrează în memoria noastră, iar când Hristos vede momentul potrivit, ni le descoperă El.”

🔻 Evanghelia este o comoară și rezolvă toate problemele.

Este adevărata filosofie, filosofia revelată de Dumnezeu.

Adevărurile lui Dumnezeu sunt de la început așa cum sunt — nu există alte adevăruri noi, doar pentru că lumea a progresat sau pentru că oamenii au ajuns la stele.

🔻 Să citești viețile tuturor Sfinților.

Îți vor aduce mare folos, pentru că, încet-încet, vei începe să îi imiți.

🔻 Să citești Noul Testament.

Este o sursă nesfârșită! Cu cât îl citești mai mult, cu atât pătrunzi mai adânc în înțelepciunea lui Dumnezeu.

Să încerci în fiecare seară să citești măcar o pagină.

🔻 Apocalipsa este plină de înțelepciune — este totul.

Dacă o citești de multe ori și cu credință, Harul lui Dumnezeu îți va lumina înțelesurile și toate ți se vor părea apoi foarte simple.

🔻 Nu trebuie să avem fanatism.

🔻 Gândiți bine despre celălalt.

Prin rugăciunea voastră, prin Hristos, îl influențați în bine.

Dacă gândiți rău despre cineva, îl influențați în mod rău.

🔻 Să fii întotdeauna bun, iertător, iubitor, serios la locul de muncă, să te rogi și să te nevoiești.

🔻 Să fii ascultător, răbdător, să nu te întristezi ușor, să nu fii prea sensibil.

Fii bun în lucrul tău și nu vorbi prea multe despre Hristos acolo unde nu ești întrebat —

devino tu însuți exemplu care îi atrage pe ceilalți.

➡️ Ascultarea aduce smerenie, smerenia aduce discernământ, discernământul aduce vedere lăuntrică, iar aceasta duce la înainte-vedere.

🔻 Creștinul trebuie să evite religiozitatea bolnăvicioasă:

Atât sentimentul de superioritate pentru virtutea lui,

cât și sentimentul de inferioritate pentru păcatele lui.

Alta este complexul, alta smerenia; alta este melancolia, alta este pocăința.

✝️ Sfântul Porfirie Kavsokalivitul (1906–1991)

Vă regăsiți în această întâmplare ? Nu cumva suntem asemănători acelui călugăr ? 🤔

 Graba diavolească

Târziu în noapte, într-o chilie pustie, se ruga un tânăr călugăr. Era foarte obosit, istovit de munca grea din timpul zilei, și acum rostea grăbit cuvintele rugăciunii, dorind să termine cât mai repede lunga pravilă. De câteva ori se încurcă, se opri, apoi continuă tot la fel de repede. Nu văzu însă cum, sub fereastră, se ridicase o siluetă. Oaspetele nepoftit era uriaș și stătea aplecat, ascultând fiecare cuvânt, cu un zâmbet satisfăcut pe fața sa. Când îl auzi pe călugăr greșind cuvintele rugăciunii, își lovi cu umărul ușa și intră înăuntru. Călugărul rămase fără glas. În fața lui, urât mirositor și diform, stătea… diavolul. — Ei, ce zici? Ai bolborosit destul? – râse batjocoritor oaspetele. Tânărul ridică mâinile, se retrase într-un colț și căzu, lipindu-se de perete. — Ieși, ieși! Pleacă, pleacă! – șoptea el. Mâna îi urcă, iar metaniile îi atârnau fără vlagă. Diavolul rânji, aruncă o privire batjocoritoare spre metanii și se apropie mai mult: — Nu, nu plec. Acum ești al meu! Călugărul dădu din cap în negație. — Nu! Nu sunt al tău! – repetau înspăimântate buzele lui. — Cum să nu fii al meu? Ești un flecar! Totul pe grabă, pe fugă, doar să scapi mai repede! Ridică-te, hai să mergem! Fața tânărului se acoperi de sudoare. Încerca să se stăpânească, dar se sufoca din cauza mirosului respingător pe care îl răspândea diavolul, dorind să întoarcă privirea. — De ce-ți întorci nasul? – răcni brusc diavolul. – Te-am auzit cum te rogi! – și începu să imite repezit cuvintele călugărului, batjocorindu-l. Tânărul se înroși de rușine. — Te recunoști, nu-i așa? – râdea demonul. Da, călugărul se recunoștea: graba sa, greșelile sale. Dar, totuși, el era cineva care Îl iubea și Îl respecta pe Dumnezeu, așa că ridică privirea și, simțind un curaj neașteptat, spuse hotărât: — Nu sunt al tău! Eu sunt creștin! — Ha-ha-ha! – izbucni în râs diavolul. – Creștin! Sunt mulți ca tine care rătăcesc pe pământ! Făcu o mișcare, iar peretele chiliei se deschise ca prin minune, iar călugărul văzu toată lumea. Mii de oameni se grăbeau, alergau unii înaintea altora, încurcându-se în propria grabă. Tensionați, cu fețele obosite, păreau niște jucării mecanice. — Uite-i, – rânji diavolul batjocoritor, – păpușile omenești. Totul pe grabă, în dorul lelii… Crezi că au timp să reflecteze? Să facă ceva profund și serios? Călugărul clătină trist din cap: cum să fie timp? Diavolul continuă: — Așa trăiește toată lumea: fugind, fugind. Pe grabă mănâncă, pe grabă vorbesc cu prietenii. Știi cum se numește asta? Graba diavolească. Iar diavolească înseamnă că e a mea! Și cu aceste cuvinte, își întinse mâna, autoritar și amenințător: — Ridică-te! Omul tremura. Înțelesese că, dacă nu va face nimic în acea clipă, va cădea pentru totdeauna sub puterea chinuitoare a acelor gheare nemiloase. Dar cum să se salveze, dacă până și rugăciunea, singurul mijloc de ajutor, fusese lipsită de putere în gura lui? Și, deodată… liniștit, clar și ferm, rosti: — Tatăl nostru! Cuvintele sunau limpede, iar demonul se încruntă. — Sfințească-se Numele Tău! Vie Împărăția Ta! – rostea fiecare cuvânt cu greutate, rar, profund, iar rugăciunea, pe care o spusese de mii de ori fără să se gândească, căpătase brusc o putere nouă. — Facă-se voia Ta… Oaspetele începu să se simtă rău, își mișcă neliniștit nasul, neputincios. Iar când călugărul termină rugăciunea și spuse clar și hotărât „Amin!”, diavolul tresări – și dispăru. Chilia deveni tăcută. Înecat în lacrimi, tânărul se târî spre altar și apucă icoana Maicii Domnului. — Iartă-mă, iartă-mă! – șopteau buzele lui. Plânse mult, cerând iertare, apoi deschise pravilă și începu să citească, încet, liniștit și clar. …Diavolul rătăcea prin pădure, aruncând priviri furioase spre chilia călugărului. Mai înainte întunecată, acum strălucea ca un foc. Era căldura rugăciunii, iar acel foc arzător îl chinuia de la distanță. Furios, scrâșnea din dinți, dar nu mai putea să se apropie.

Ce te ajută când ești jos?

 Dacă și eu am momente slabe, cred că toți avem, fie că le exprimăm sau nu.

-Mă ajută să-mi acord câteva ore în plus de odihnă.

-O plimbare în natură, și pentru că am marea aproape, în mare.Am mai multe? Da, oamenii pe care îi însoțim ne permit, de asemenea, să fim însoțiți.

-Ascultă muzica mea preferată.

-Și foarte important, mereu, să mă hrănesc cu alimente sănătoase, cum ar fi A avea scăderi de energie este ceva foarte uman; Să te accepți și să ai grijă de tine este mult mai bine decât să ajungi la epuizare și epuizare.

Cu cât înveți să-ți gestionezi mai mult energiile, cu atât îți recapeți mai repede echilibrul.

Nu înseamnă că nu vei cădea, dar te vei ridica mai repede.

Cum gestionați scurgerile de energie?
Te aud

🌬️ Beneficiile unei respirații bune și conștiente

Respirația este cel mai simplu gest și, în același timp, cel mai uitat. Facem asta de mii de ori pe zi fără să ne dăm seama, ca și cum ar fi un act automat care nu merită atenție. Totuși, când respirația devine conștientă, se întâmplă ceva extraordinar: corpul este echilibrat, mintea este ordonată, iar interiorul găsește un loc de calm pe care nicio altă practică nu-l atinge atât de repede.

Respirația conștientă nu este doar tehnică; Este o formă de prezență. Este momentul când decizi să fii în corpul tău, să-l simți, să-l auzi și să lași aerul să devină o punte între ceea ce gândești și ceea ce simți. Și acel gest simplu transformă absolut totul.

Unul dintre marile beneficii este reglarea sistemului nervos. Când respiri lent și profund, corpul tău activează sistemul parasimpatic, responsabil pentru relaxare și recuperare. Ritmul cardiac încetinește, tensiunea musculară se doboară, iar mintea încetează să mai reacționeze impulsiv. E ca și cum ai apăsa un întrerupător intern care oprește zgomotul și aprinde lumina.

Respirația conștientă îmbunătățește, de asemenea, oxigenarea corpului. Celulele primesc mai multă energie, țesuturile sunt reparate mai bine, iar senzația generală de vitalitate crește. Multe disconforturi fizice — dureri de cap, efort de spate, digestie dificilă — găsesc alinare pur și simplu prin revenirea corpului la un ritm natural de respirație.

La nivel emoțional, respirația sănătoasă este un instrument puternic. Emoțiile se manifestă în corp înaintea minții, iar respirația le însoțește sau le distorsionează. Când respiri conștient, deblochezi încărcăturile acumulate, calmezi anxietatea, reduci stresul și recapeți echilibrul interior. Respirația profundă are capacitatea de a ordona ceea ce inima nu știe să exprime în cuvinte.

La nivel mental, respirația conștientă este un aliat esențial. Crește concentrarea, îmbunătățește luarea deciziilor și promovează serenitatea în situații complexe. Este o poartă către aici și acum: singurul spațiu în care putem acționa cu adevărat și ne putem transforma.

Și, în final, există un beneficiu mai subtil, dar profund real: respirația conștientă ne conectează la dimensiunea noastră spirituală sau interioară. Ne amintește că viața vine și pleacă în fiecare moment, că nimic nu este permanent și că totul curge. În această înțelegere simplă se află multă înțelepciune.

Respirația conștientă nu necesită timp sau condiții speciale. Este nevoie doar de prezență. Iar acea prezență poate schimba totul: sănătatea ta, claritatea ta, echilibrul tău și felul în care ești în lume.

✝) Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei 13 Decembrie

 Pătimind încercări și multe necazuri în această viață trecătoare, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său.

Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624 la Suceava în familia Barilă. Părinții săi Leontie și Misira, binecredincioși creștini, români de neam, aveau rudenii în Transilvania și în ținutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica sărbătorește pe  sfântul martir din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.

Tânărul Dimitrie Barilă a învățat carte de la cei mai renumiți dascăli din Moldova și la școala Frăției Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov. Dăruit de Dumnezeu cu o inteligență deosebită și-a agonisit încă din anii copilăriei și ai tinereții multă știință de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi și învățăturile dumnezeieștilor Părinți ai Bisericii și a deprins cu mult drag meșteșugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învățase a vorbi și a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă și ucraineană.

Pe lângă învățătura adunată cu migală de la mulți dascăli, la școala mănăstirii Probota a deprins și învățătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia și nevoințele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfîntă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înțelepciune și vrednic împlinitor al nevoințelor călugărești, Cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste și rugăciune, devenind părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barila și al Misirei”.

Timp de mai mulți ani învățatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult școala mănăstirii Probota și a crescut mulți ucenici luminați, aducând în obștea sa o adevărată înnoire duhovnicească.

Datorită prestigiului său de cărturar și virtuților care-i luminau chipul și faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huși, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman, iar în 1671 este ales mitropolit al Moldovei. Blând și smerit, înaltul ierarh uimea pe toți prin înțelepciune și bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl. Prea învățat, multe limbi știa: elinește, slovenește, și altă adâncă carte și-nvățătură. Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.

Iubitor și trăitor al dreptei credințe, purtător de grijă față de păstoriții săi în vremuri „nepașnice pentru țară”, cu dese schimbări de domnii, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei și-a împlinit misiunea pastorală prin punerea în lucrare a darurilor pe care i le-a dat Dumnezeu din belșug: traducerea și tipărirea de carte sfântă în limba română. În liniștea chiliei sale din patria natală sau aflat în pribegie, sfântul a dăruit Bisericii și neamului românesc lucrări de mare valoare. Primele cărți tipărite a u fost Psaltirea în versuri și Acatistul Născătoarei de Dumnezeu (Uniev, 1673). Înțelegând în Duhul Sfânt poezia psalmilor, i-a transpus în versuri românești, ca să apropie tot mai mult de sufletul poporului comoara de lumină și de har a cuvântului dumnezeiesc. Recunoscut ca autoritate teologică, a revizuit traducerea făcută de spătarul Nicolae Milescu la Vechiul Testament, text care va fi  inclus în Biblia de la București, din 1688.

În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în țară și a convingerilor sale antiotomane. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iași cu Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana și peste puțină vreme va cunoaște moarte martirică.

După refacerea tipografiei de la Iași, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărți de slujbă și de învățătură în limba română: Dumnezăiasca Liturghie (1679 și 1683), Psaltirea de-nțăles (1680), cu text paralel în română și slavonă, Molitvănic de-nțăles (1681). Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare grecești și slavone și a tipărit în limba română Viața și petrecerea sfinților, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forțate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar și dragostea sa pentru sfinți și pentru sfințenie. De aceea, el scrie despre sfinți cuvioși români pe care i-a cunoscut personal și despre alții pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma și din rumâni mulți sfinți sânt, carii am și vădzut viața și traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneț, și Rafil de Agapia, i-am sărutat și svintele moștii. Apucat-am în dzâlele noastre părinț nalț la bunătăț și-n podvig, și plecaț la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol și ticăloșit în munte 60 de ani. Și Chiriac de Tazlău, Epifanie de Voroneț, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râșca, arhiepiscopul acel svânt și minunat, Inochentie de Pobrata și Istatie!”.

În 1686 regele polon Jan Sobieski, în campania sa antiotomană, a intrat în Moldova pentru a-l atrage de partea sa pe voievodul Constantin Cantemir. Fiind nevoiți să se retragă, polonii au luat cu ei mulțime de pietre scumpe, odoare din aur și argint. Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieții sale pământești departe de țară. Aici a continuat lucrarea sa cărturărească și a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocși de la Moscova și de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elinește în slavo-rusă scrieri ale Sfinților Părinți Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învățătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios și jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile și lipsurile, purtând de grijă comunității sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfințenia vieții lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovnicești, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia și să-i dea cinstire cuvenită.

În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniație și a rămas ortodox până la trecerea sa la veșnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoțit în exil aflăm că sfântul și-a cunoscut vremea chemării sale la veșnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.

Pătimind încercări și multe necazuri în această viață trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie și fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!

Acatistul Sfântului Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)Condac 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Icos 1

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că, deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 2

Cu mare bucurie în suflet te slăvim, Sfinte Părinte, pentru că ai lăsat casa părintească și la Mănăstirea Probota te-ai închinoviat pentru duhovniceștile nevoințe în care, cu multă sârguință, i-ai întrecut pe cei ce-ți erau povățuitori. De aceea, și noi, văzând acest minunat lucru, cu bucurie Îl mărim pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icos 2

Plăcută a fost Domnului osteneala ta, că te-a ales să fii sfințit ca să-I slujești cu dragoste și cu credință din tinerețe. De aceea îndrăznim să-ți aducem laude ca acestea:
Bucură-te, ostenitorule pentru cele călugărești;
Bucură-te, smerit rugător cu îngerii în ceruri;
Bucură-te, că ai lăsat casa părintească;
Bucură-te, că din tinerețe ai ales viața monahicească;
Bucură-te, că ai părăsit deșertăciunile lumești;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuțile dumnezeiești;
Bucură-te, că pentru curăția ta harul preoției ai primit;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu multă dragoste ai slujit;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 3

Spre tine pururea nădăjduim, Părinte Sfinte, că multă râvnă ai avut a urma povețelor părinților îmbunătățiți. Pentru aceea, și noi la ajutorul tău alergăm, ca prin rugăciunile tale să împlinim poruncile dumnezeiești și să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 3

Cu multa-ți osteneală ai sporit în credință, iubire și rugăciune și te-ai învrednicit a fi părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Călăuzit-ai pe monahi către Hristos și, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi, ai înnoit viața duhovnicească. Pentru aceasta primește de la noi aceste cuvinte de laudă:
Bucură-te, om duhovnicesc în trup pământesc;
Bucură-te, chip îmbunătățit al cinului monahicesc;
Bucură-te, că te-ai dovedit a fi țarină bună și roditoare;
Bucură-te, mlădiță tânără, rază curată a Bisericii;
Bucură-te, a călugărilor lumină;
Bucură-te, a celor cuvioși călăuză;
Bucură-te, iubitorule de nevoință;
Bucură-te, învățătorule cu multă credință;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 4

Pentru multa ta înțelepciune, ierarh al Hușilor și Romanului ai fost rânduit, unde cu multă sârguință și dragoste de Dumnezeu ai înnoit bisericile și mănăstirile, zidind sufletește pe toți cei păstoriți cu smerenie și bunătate. Pentru aceea văzând minunata ta lucrare, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 4

Vrednic făcându-te de înălțimea chemării arhierești, te-ai arătat pildă de slujire, de blândețe și milostenie, iar noi bucurându-ne îți zicem ție:
Bucură-te, tâlcuitor al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, poet duhovnicesc al Psaltirii;
Bucură-te, traducător al Liturghiei;
Bucură-te, rugător împreună cu îngerii;
Bucură-te, că ai unit rugăciunea cu fapta;
Bucură-te, că ai miluit săracii;
Bucură-te, cel ce te veselești în Biserica biruitoare;
Bucură-te, că de la Împăratul Hristos primești binecuvântare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 5

Ajungând părinte duhovnicesc și păstor al întregii Moldove, i-ai uimit pe toți cu multa ta înțelepciune, precum și cronicarul scrie. De neam străin, cucernic și blând ca un mielușel, multe limbi știai a vorbi. De aceea pentru multele tale daruri Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5

Mare cărturar te-ai arătat, asemenea Sfinților Părinți, pe care i-ai iubit. Căci, luminat fiind cu razele înțelepciunii celei mai presus de cunoștință, Sfintele Scripturi și cărțile de cult pe limba poporului le-ai diortosit. Pentru aceasta noi, nevrednicii, te cinstim, grăind așa:
Bucură-te, fiu și părinte duhovnicesc al Moldovei;
Bucură-te, arhiereule luminat cu cerească lumină;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor;
Bucură-te, Arhipăstor al Mitropoliei;
Bucură-te, teolog al Sfintei Scripturi;
Bucură-te, prieten al Sfinților Părinți;
Bucură-te, al slujbelor sfinte tălmăcitorule;
Bucură-te, pe înțelesul poporului vorbitorule;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 6

Sfinte Ierarhe Dosoftei, iubitor de frumos arătându-te, cuvintele psalmistului David în dulci versuri românești le-ai preschimbat și în sufletele credincioșilor le-ai semănat. Pentru aceasta, cunoscând roadele ostenelilor tale, lui Dumnezeu, dăruitorul mulțimii darurilor, Îi cântăm: Aliluia!

Icos 6

Auzind credincioșii versurile tale cele minunate, inimile lor s-au întraripat de dumnezeiescul dor, că ai făcut să răsară într-însele credința cea lucrătoare de fapte bune și iubirea cea pentru Dumnezeu. De aceea, văzând harul tău cel dumnezeiesc, îți glăsuim:
Bucură-te, privighetoare dulce cântătoare;
Bucură-te, cel ce ești al psalmilor versuitor;
Bucură-te, cel ce ești priceput traducător;
Bucură-te, cel asemenea lui Gură de Aur cuvântător;
Bucură-te, minte sfințită de harul dumnezeiesc;
Bucură-te, călăuzitor al neamului românesc;
Bucură-te, teolog al Duhului Sfânt lucrător în Liturghie;
Bucură-te, prieten al Bisericilor Ortodoxe surori;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 7

Mare dar ai făcut limbii românești prin tâlcuirile la slujbele dumnezeiești și învățăturile Sfintei Scripturi pe înțelesul tuturor. Acestea noi înțelegându-le și ca pe niște nestemate de mult preț avându-le, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Ca unul ce te-ai făcut sfinților următor, ai fost insuflat de Duhul Sfânt să alcătuiești „Viața și petrecerea lor”, arătându-ne calea spre desăvârșire. Iar ca o slugă credincioasă slujind Păstorului păstorilor, te lăudăm așa:
Bucură-te, ctitor al limbii românești;
Bucură-te, păstrător al tradițiilor apostolești;
Bucură-te, tâlcuitor de slujbe sfinte;
Bucură-te, următor al sfinților Părinți;
Bucură-te, scriitor al vieții sfinților;
Bucură-te, păstor cărturar al poporului;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, statornic slujitor al Bisericii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 8

Arhipăstor al Bisericii Moldovei, dascăl și lucrător al rugăciunii, cercetai mănăstirile și sihăstriile din eparhie, pe Cuvioșii Părinți nevoitori, folosindu-te mult de smerenia, răbdarea și sfințenia vieții lor. Iar tu, părinte sfinte, întărindu-i cu povața, ajutându-i și cu fapta, pe toți i-ai mângâiat. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile tale, s-au învrednicit de mari daruri de la Dumnezeu, I-au cântat: Aliluia!

Icos 8

Odorul de mare preț al Moldovei, racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ți-a adus nespusă mângâiere și ajutor în multele ispite și încercări. Iar când, din binecuvântate pricini, la Catedrala de la Iași le-ai mutat, cu mare sfințenie le cinsteai, iar la vreme de primejdie rugăciuni prin țară făceai și multe minuni și semne se făceau spre mângâierea poporului binecredincios. De aceea, și noi cu dragoste cinstim sfintele tale moaște, zicând:
Bucură-te, destoinic ocârmuitor al Bisericii în vremi de restriște;
Bucură-te, că mult te-ai împotrivit învățăturilor eretice;
Bucură-te, cel ce ai iubit înfrânarea;
Bucură-te, că te-ai întrarmat cu răbdare;
Bucură-te, al sfântului Ioan fierbinte cinstitor;
Bucură-te, că în multe primejdii i-ai cerut ajutorul;
Bucură-te, căci prin tine Dumnezeu minuni a lucrat;
Bucură-te, că ai alinat suferința poporului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 9

Când grele încercări s-au abătut peste țara Moldovei, mare strâmtorare poporul suferind și multe biserici prin foc s-au mistuit, tu, ca un ostaș vrednic al lui Hristos, stâlp al credinței te-ai arătat turmei tale, Cuvioase Părinte. Pentru aceea Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Prădând năvălitorii bisericile și mănăstirile, au luat cu ei mulțime de odoare sfinte și chiar racla cu moaștele sfântului Ioan cel Nou. Văzând acestea, păstorule cel bun, cu lacrimi îi rugai să nu te despartă de sfântul tău ocrotitor, alegând să pleci în pribegie; de aceea, te lăudăm:
Bucură-te, stâlp al credinței dreptmăritoare;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor nevoiași;
Bucură-te, alinător al durerilor;
Bucură-te, părinte iubitor de țară și neam;
Bucură-te, că pe Sfântul Ioan mult l-ai cinstit;
Bucură-te, că în pribegie credința ortodoxă ai păstrat;
Bucură-te, că în Polonia păstor demn te-ai arătat;
Bucură-te, că nici atunci neamul tău nu l-ai uitat;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 10

Fiind în țară străină, dorul de patrie te mistuia. De aceea, nu ai încetat a scrie cărți de folos, tâlcuind din scrierile Sfinților Părinți, pentru poporul tău. Și mulți folosindu-se de înțeleptele tale cuvinte și de smerita-ți purtare minunându-se, cu bucurie cântau lui Dumnezeu, Celui ce te-a slăvit: Aliluia!

Icos 10

Multe din cele trebuincioase lipsindu-ți, nu ți-ai pierdut nădejdea, ci cu mai multă sârguință ai lucrat pentru învățarea dumnezeieștilor dogme, având grabnic ajutători pe trâmbițele Duhului: pe sfinții Hrisostom și pe Efrem, pe Damaschin și pe Simeon Noul Teolog. Pentru aceasta, cu smerenie, te lăudăm:
Bucură-te, pildă de îndelungă răbdare;
Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;
Bucură-te, cel ce patria ta mult ai iubit-o;
Bucură-te, căci prin cuvânt pe mulți ai înțelepțit;
Bucură-te, spic ceresc cu însutită rodire;
Bucură-te, că de la sfinți ai cerut ajutor;
Bucură-te, candelă a învățăturii;
Bucură-te, luminat povățuitor al mântuirii;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 11

După multă osteneală și răbdare, în pribegie săvârșind călătoria acestei vieți, Cuvioase Părinte, te-ai mutat către locașurile cerești. Moartea ta a fost înălțare la viața veșnică, căci înaintea Sfintei Treimi te-ai învrednicit a sta. Sfântă ți-a fost ascultarea și binecuvântată a fost tăierea voii tale, Sfinte Dosoftei. Pentru aceea, cu rugăciunile tale ajută-ne să ne învrednicim a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Pom al raiului fiind, fericite, având stâlpări de rugăciuni neîncetate către Dumnezeu, dă-ne ca sub umbra acelora totdeauna să ne sălășluim și să grăim către tine:
Bucură-te, înger sfânt care te-ai născut pe pământ;
Bucură-te, cel ce-n lume boldul răului ai frânt;
Bucură-te, că în ceruri cu sfinții locuiești;
Bucură-te, că Domnului pentru noi te rogi;
Bucură-te, că ești rugăciune vie și nemuritoare;
Bucură-te, rază a Duhului Sfânt;
Bucură-te, visterie a comorilor cerești;
Bucură-te, că Moldova tu din cer o ocrotești;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 12

Prealuminate Ierarhe Dosoftei, caută cu milostivire din înălțimea slavei cerești spre noi, care luptăm cu multe necazuri pe marea acestei vieți și, primind puținele noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta dimpreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 12

Lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată, pentru că te-ai învrednicit a vedea preafericita față a Treimii Celei nedespărțite și neîncetat te rogi pentru plinătatea Bisericii lui Hristos și pentru poporul nostru românesc. De aceea, te rugăm primește lacrimile noastre de mulțumire pentru tot darul cel bun și desăvârșit mijlocit nouă de sus, de la Părintele luminilor, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, că lupta cea bună toată viața ai luptat;
Bucură-te, că adevărata credință până la sfârșit ai păstrat;
Bucură-te, cel care întru înălțimile cerești sălășluiești;
Bucură-te, că fața Sfintei Treimi o privești;
Bucură-te, al tuturor sfinților prieten iubit;
Bucură-te, al poporului tău ajutor neprețuit;
Bucură-te, sfinte mărturisitor al credinței strămoșești;
Bucură-te, cel ce din cer azi pe noi ne aperi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 13

O, prealuminate Ierarhe Dosoftei, primește smerita noastră rugăciune și mijlocește pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să ne izbăvească de înfricoșata muncă a iadului și să ne învrednicească de bucuriile cerești, ca, dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu Cel în Treime lăudat: Aliluia! (de 3 ori)

Icos 1

Ca pe un purtător de biruință te-au încununat cetele îngerești, ierarhe Dosoftei, că, deși tânăr la trup, te-ai dovedit înțelept cu mintea, iar inima ta s-a aflat pământ bine roditor, căci primind sămânța adevărului ai rodit înmiit. Pentru aceasta, ca unui adevărat lucrător al celor duhovnicești te rugăm: întărește și-n sufletele noastre nemuritoare virtuțile dreptei credințe, celor ce-ți cântăm:
Bucură-te, lucrător plin de înțelepciune;
Bucură-te, ucenic săvârșitor al faptei bune;
Bucură-te, fire blândă și cucernică;
Bucură-te, păstor plin de râvnă;
Bucură-te, pildă vie a bunei cucernicii;
Bucură-te, veselie a celor fără bucurii;
Bucură-te, iubitor al vieții simple și curate;
Bucură-te, cugetare smerită;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Condac 1

Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, ierarhe al lui Hristos, veselește sufletele celor binecredincioși; că tu înțelept tâlcuitor al dreptei credințe și luminător al limbii române te-ai arătat. De aceea, toți se bucură și te laudă cântând: Bucură-te, Sfinte ierarhe Dosoftei, luminător al cuvintelor!

Rugăciune către Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al Sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos. Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocrotească pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.Rugăciune către Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei

O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare, să fii pavăză Bisericii Moldovei. Pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești. Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei. Întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa ta osteneală, pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos.

Acum, te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună-liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale, rugând pe Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocrotească pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră. Amin.