joi, 31 ianuarie 2019

Cum poti sa previi boala parodontala

Statisticile spun ca parodontoza afecteaza cu aproximatie mai mult de 80% din populatia Romaniei. Romanii nu au insa cunostinte despre boala parodontala, care este o afectiune ce presupune inflamarea gingiei din jurul dintilor si tesuturile de sustinere a dintelui. Boala parodontala nu doare si pacientilor le este destul de greu sa identifice problema in stadiile incipiente. De cele mai multe ori, boala apare fie din existenta unei igiene precare, fie pe fondul existentei unor afectiuni generale sau din cauza tartrului depus. 
Pentru ca boala sa nu apara, ideal ar fi sa periem dintii cu pasta de dinti cu fluor timp de cel putin doua minute, in special dimineata si inainte de culcare. Totodata, trebuie mentionat ca periajul sa se faca cu o perie cu perii moi, explica un medic stomatolog din cadrul Clinicilor Dr. Leahu. O buna varianta este si periuta electrica, ce poate indeparta mai bine placa dentara si resturile de pe dinti.
Medicii stomatologi ii sfatuiesc pe pacienti ca periuta de dinti trebuie inlocuita atunci cand apare uzura sau la fiecare trei luni, in functie de circumstante. Dintii trebuie curatati zilnic cu ata dentara sau cu un dus bucal (un dus bucal indeparteaza pana la 99% din placa dentara din zonele tratate). Apa de gura trebuie si ea folosita de doua ori pe zi, dimineata si seara.
Pacientii trebuie insa sa fie atenti si la ce mananca. Alimentatia saraca in nutrienti poate duce la afectarea gingiilor si aparitia de carii dentare. Alimentele bogate in carbohidrati, zaharuri si amidon contribuie foarte mult la producerea de acizi care ataca smaltul dintilor. In timp, acesti acizi pot cauza smaltului dintilor si duc la formarea de carii dentare.
Pentru sanatatea dintilor trebuie incluse in mesele zilnice nuci, seminte, fructe, legume si carne provenita de la animale hranite cu iarba.
https://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/sanatate/9422-cum-poti-sa-previi-boala-parodontala

Muzeul Tezaurului BNR de la Tismana, un muzeu unic in Europa

Aflata impreuna cu familia la Manastirea Tismana, ne-a atras atentia Muzeul Tezaurului BNR, amenajat in pestera de langa manastire. Am urcat cateva trepte si am patruns intr-o incinta din beton si sticla, unde ne-a intampinat un ghid deosebit de amabil si bine documentat, care ne-a prezentat pe larg istoria tezaurului BNR ascuns la Tismana. Muzeul ne-a surprins prin povestea si unicitatea sa. Dupa cateva explicatii, ghidul ne-a deschis o usa blindata, ca de seif, si ne-a invitat in pestera tezaurului, atentionand asupra temperaturii scazute din interior. 
Salvarea tezaurului BNR s-a realizat in cadrul unei operatiuni secrete, care a primit numele de cod Neptun. Mai intai tezaurul a fost depozitat in iulie 1944, in pivnita Manastirii Tismana. Cantitatea depozitata a fost de 189,67 tone de aur din tezaurul BNR si 2,73 tone de aur polonez, lasat in pastrare la BNR in anul 1939, cand tezaurul Poloniei a tranzitat Romania. In septembrie 1944, stocul de aur a fost mutat din pivnita manastirii in pestera de langa manastire, intrucat devenise evident ca pivnita nu mai era un loc sigur. Mutarea tezaurului a fost coordonata de Romulus Roman, casierul central al BNR.
Functionarii BNR, calugarii manastirii, soldatii si ofiterii detasati au asigurat prin toate mijloacele secretul si paza operatiunii. Soldatii de paza erau imbracati civil, iar accesul catre pestera a fost blocat intentionat cu bolovani, pentru a mima pericolul caderilor de stanci. Planul era ca in cazul unui pericol iminent, bolta grotei sa fie prabusita prin minare, pentru formarea unui obstacol natural, imposibil de trecut. Pestera a fost deschisa o singura data, in ianuarie 1945, cand au fost luate 10,2 tone de aur pentru baterea medaliilor Ardealul nostru. In anul 1947, stocul de aur a fost readus la Bucuresti si depozitat in salile de tezaur ale Palatului BNR. Prin ascunderea tezaurului in pestera de la Manastirea Tismana, aurul nu a devenit captura de razboi.
Muzeul Tezaurului BNR de la Manastirea Tismana a fost inaugurat in prezenta guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, si a IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, in ziua de 26 iulie 2016. Pentru construirea Muzeului Tezaurului, guvernatorul Mugur Isarescu a primit Ordinul Sfantul Nicodim, clasa I, din partea Mitropoliei Olteniei. Precizez ca intrarea in muzeu este gratuita. (Oana-Nicoleta Rosu)
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9423-muzeul-tezaurului-bnr-de-la-tismana-un-muzeu-unic-in-europa?fbclid=IwAR0JzCipgvaAKRz7C7S-Hm9ItmQEMMQNb8JWs6fWzKjyoaAl55aFlQSzKsI

miercuri, 30 ianuarie 2019

In Arena – Reprezentantii industriei ospitalitatii isi dau intalnire la Romhotel

Intre 21 si 24 februarie 2019, in Pavilionul B1 al Centrului Expozitional Romexpo, are loc Expozitia internationala de echipamente, mobilier si dotari pentru hoteluri si restaurante – Romhotel, cel mai important eveniment dedicat industriei ospitalitatii. Timp de patru zile, expozantii isi prezinta ofertele de produse si servicii specifice pietei de Horeca, precum si noutatile aparute in acest domeniu. Prin participarea la acest eveniment, companiile romanesti au posibilitatea de a-si promova solutiile dedicate jucatorilor de pe piata de Horeca, prin stabilirea unor relatii comerciale cu producatori si distribuitori nationali si internationali.
Targul pune la dispozitia vizitatorilor solutii dedicate amenajarii si dotarii hotelurilor, restaurantelor, cafenelelor si barurilor, cum ar fi: mobilier, decoratiuni si accesorii pentru structurile de primire, unitatile de alimentatie publica, catering, fast-food. Nu lipsesc nici echipamentele profesionale recent aparute in acest sector: de pregatire, servire si depozitarea a preparatelor culinare si a bauturilor; de producere, direct in unitate, a apei plate si a celei carbogazoase; de asigurare a igienei si curateniei; de intretinere a retelelor electrice si de incalzire a acestor incinte etc.
Romhotel 2019 se desfasoara in aceeasi perioada cu Targul de Turism al Romaniei, editia de primavara.
Program de vizitare:
– 21 – 23 februarie, orele 10.00 – 18.00.
– 24 februarie, orele 10.00 – 16.00.
Bilet intrare: 20 lei/zi.
Intrare gratuita pentru copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilitati si cele institutionalizate.
Acces: Pietonal: Portile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piata Presei Libere, Bulevardul Expozitiei si Strada Parcului. Auto: Portile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expozitiei si Strada Parcului.
Tarif parcare: 5 lei/ora.
https://acc.ro/in-arena/in-arena-reprezentantii-industriei-ospitalitatii-isi-dau-intalnire-la-romhotel/

marți, 29 ianuarie 2019

In Arena – Body Mind Spirit, targ pentru sanatatea intregului trup!

An nou, editie noua! Evenimentul tau de sanatate te asteapta la Sala Palatului din Bucuresti, in zilele de 8, 9, 10 februarie, la editia cu numarul XXV. Vino la Body Mind Spirit pentru a-ti ingriji intreg corpul de la minte, trup si pana la suflet. Editia cu numarul XXV te asteapta cu noi branduri, noi speakeri care vor sustine workshopuri bune pentru suflet si noi demonstratii de gimnastica, karate si dans la scena.
Sunteti asteptati la Body Mind Spirit, pentru a descoperi toate cele trei zone ale targului, dedicate unui stil de viata sanatos:
– zona de expozitie cu degustare, vanzare si testare a produselor. Branduri romanesti si internationale au pregatit promotii speciale pentru aceasta editie si produse de foarte buna calitate. Te asteapta alimente BIO, suplimente alimentare pe baza pe plante, produse cosmetice, carti de dezvoltare personala, cristale si multe altele;
– zona de workshopuri, unde mari speakeri din domeniul sanatatii, frumusetii, dezvoltarii personale si nu numai, te asteapta pentru a-ti impartasi amanunte interesante pentru starea ta de bine. Aici vei primi sfaturi de ingrijire personala, de dezvoltare sau poti afla amanunte nestiute despre tine pana atunci;
– zona de demonstratii artistice si sportive la scena, unde te poti relaxa privind un spectacol de dans, o demonstratie de karate si autoaparare, sau chiar participa la una dintre demonstratii alaturi de instructori profesionisti. Cluburi de copii si ateliere de demonstratii, sesiune de karate si exercitii de autoaparare, spectacol de muzica atat pentru cei mari, cat si pentru cei mici, sunt doar cateva dintre cele pregatite pentru vizitatori.
Body Mind Spirit incearca prin misiunea sa de mai bine de 10 ani sa imbunatateasca stiluri de viata, sa ajute la dezvoltarea spirituala si sa ofere o mai buna stare de bine tuturor celor care ii trec pragul. Daca si pe tine te preocupa sanatatea intreg trupului tau, Body Mind Spirit este evenimentul la care trebuie sa ajungi, intre 8 si 10 februarie, la Sala Palatului, din Bucuresti!
Intrarea este libera!
https://acc.ro/in-arena/in-arena-body-mind-spirit-targ-pentru-sanatatea-intregului-trup/

luni, 28 ianuarie 2019

Geometrii acustice din Sud. Concert Costin Soare la "Cartografii sonore"

Stagiunea Cartografii sonore de la Muzeul National al Hartilor si Cartii Vechi revine cu un nou sezon, spre bucuria publicului meloman, iubitorilor de istorii si cartografii antice. Marti, 29 ianuarie 2019, de la ora 18:00, organizatorii propun o incursiune acustica inspirata de exotismul teritoriilor marine prin concertul sustinut de Costin Soare, unul dintre cei mai apreciati virtuozi ai chitarei clasice din Romania. 
Evenimentul face parte din proiectul ambitios 100 de ani in 100 de concerte, derulat de UCIMR si finantat de Primaria Sectorului 1 Bucuresti prin Centrul Cultural al Sectorului 1. In miez de iarna, programul concertului este definit de caldura lucrarilor scrise de compozitori iberici si sud-americani, precum: Fernando Sor, Napoleon Coste, Francisco Tarrega, Heitor Villa-Lobos sau Joaquin Turina, lucrari prin intermediul carora va fi pusa in lumina Harta Marii Negre din secolul al XVII-lea, Ponti Euxini Periplus, realizata de celebrul cartograf Nicolas Sanson, considerat "parintele cartografiei franceze".
Cuvantul inainte va fi sustinut de catre Despina Hasegan, muzeograf, iar in deschiderea concertului vor fi fi invitate doua tinere promitatoare talente ale chitarei clasice: Ioan Banescu si Mihai Petre, care vor concerta in formula de duo.
Intrarea este libera prin rezervare in prealabil pe site-ul muzeului din strada Londra nr. 39: www.muzeulhartilor.ro.
https://www.daciccool.ro/timp-liber/spectacole-filme-emisiuni/9419-geometrii-acustice-din-sud-concert-costin-soare-la-qcartografii-sonoreq

Body Mind Spirit, targ pentru sanatatea intregului trup!

An nou, editie noua! Evenimentul tau de sanatate te asteapta la Sala Palatului din Bucuresti, in zilele de 8, 9, 10 februarie, la editia cu numarul XXV. Vino la Body Mind Spirit pentru a-ti ingriji intreg corpul de la minte, trup si pana la suflet. Editia cu numarul XXV te asteapta cu noi branduri, noi speakeri care vor sustine workshopuri bune pentru suflet si noi demonstratii de gimnastica, karate si dans la scena.
Te asteptam sa descoperi toate cele trei zone ale targului, dedicate unui stil de viata sanatos:
- zona de expozitie cu degustare, vanzare si testare a produselor. Branduri romanesti si internationale au pregatit promotii speciale pentru aceasta editie si produse de foarte buna calitate. Te asteapta alimente BIO, suplimente alimentare pe baza pe plante, produse cosmetice, carti de dezvoltare personala, cristale si multe altele;
- zona de workshopuri, unde mari speakeri din domeniul sanatatii, frumusetii, dezvoltarii personale si nu numai, te asteapta pentru a-ti impartasi amanunte interesante pentru starea ta de bine. Aici vei primi sfaturi de ingrijire personala, de dezvoltare sau poti afla amanunte nestiute despre tine pana atunci;
- zona de demonstratii artistice si sportive la scena, unde te poti relaxa privind un spectacol de dans, o demonstratie de karate si autoaparare, sau chiar participa la una dintre demonstratii alaturi de instructori profesionisti. Cluburi de copii si ateliere de demonstratii, sesiune de karate si exercitii de autoaparare, spectacol de muzica atat pentru cei mari, cat si pentru cei mici, sunt doar cateva dintre cele pregatite pentru vizitatori.
Body Mind Spirit incearca prin misiunea sa de mai bine de 10 ani sa imbunatateasca stiluri de viata, sa ajute la dezvoltarea spirituala si sa ofere o mai buna stare de bine tuturor celor care ii trec pragul. Daca si pe tine te preocupa sanatatea intreg trupului tau, Body Mind Spirit este evenimentul la care trebuie sa ajungi, intre 8 si 10 februarie, la Sala Palatului, din Bucuresti!
Intrarea este libera!
https://www.daciccool.ro/timp-liber/targuri-si-festivaluri/9420-body-mind-spirit-targ-pentru-sanatatea-intregului-trup

vineri, 25 ianuarie 2019

Maramures, un basm rural!

Maramuresul - "plai cu flori, mandru esti in sarbatori…", versuri populare fredonate de maramureseni ori de cate ori au prilejul sa-si laude meleagurile - este un taram cu paduri fermecate, cu dealuri line, strajuite de capite tuguiate. Locul in care traditiile romanesti sunt cel mai bine conservate, iar localnicii inca mai merg la muncile campului in straie populare. Te vei intoarce la origini, existand foarte multe motive, pentru care trebuie sa vizitezi acest colt de tara despre care s-a spus adesea ca este uitat de vreme, cu biserici de lemn si obiceiuri de cand lumea.
Si nu este numai o lectie de geografie, cultura si istoria fiind doua dintre caracteristicile principale care definesc teritoriul amintit. Exista numeroase locuri istorice, muzee si case memoriale. Faima regiunii se datoreaza mai ales monumentelor arhitecturale traditionale (peste 200, perfect pastrate, pana in prezent). Toate acestea sunt pentru locuitori parte din viata de zi cu zi: case traditionale, incantatoare, porti minunate din lemn - cunoscute peste tot in lume, biserici frumoase din lemn, cu turnuri parca atingand cerul.
Mocanita, spre exemplu, este una dintre acele atractii emblematice ale Romaniei care reusesc an de an sa aduca mii de turisti din toate colturile lumii, pentru o plimbare inapoi in timp, condimentata cu traditii romanesti. Notoriu, atat in tara, cat, deja, si in afara granitelor, Cimitirul Vesel de la Sapanta aproape ca nu mai are nevoie de prezentare. Oricat de sinistru ar suna un program de vizitare turistica a unui cimitir, acesta nu este un cimitir ca oricare altul. In opinia mea, titulatura de "colorat" ar fi mai degraba potrivita, decat cea de “vesel”, insa este interesant sa descoperi cum un om a reusit sa aduca o altfel de perspectiva asupra mortii si o nota de seninatate unui eveniment atat de iminent.
Una dintre cele mai frumoase manastiri la care s-ar putea ajunge, Complexul monahal de la Barsana, este, cu adevarat, un loc special, foarte frumos amenajat si care merita toate laudele! Oricine ar face un popas aici, printre rasadurile de flori, coliviile cu pauni si constructiile traditionale, deosebite. In Maramures, cele mai multe muzee sunt concentrate in jurul municipiilor Baia Mare si Sighetu Marmatiei. Muzeul de Mineralogie Baia Mare gazduieste o spectaculoasa colectie de minerale unicat in lume. De asemenea, in ambele localitati, exista muzee dedicate arhitecturii traditionale si etnografiei care spun totul despre casele, mestesugurile, mobilierul taranesc, portul, ceramica si alte indeletniciri ale localnicilor.
Celor dornici de miscare, dupa mesele imbelsugate, Maramuresul le ofera poteci pitoresti pentru drumetii, lacuri si rauri si partii de schi - in timpul iernii (Borsa, Suior, Mogosa, Cavnic, Izvoare). In Maramures se afla si Pasul Prislop, considerat a fi cea mai inalta trecatoare din Carpatii Orientali (situata la o altitudine de 1.416 de metri). Acesta face legatura dintre Depresiunea Maramuresului si Valea Bistritei Aurii, din regiunea istorica Moldova.
Pe langa frumusetea peisajului din zona, aici se pot vizita si un han, o manastire, un monument care aminteste de ultima invazie a tatarilor (Preluca Tatarilor) si un muzeu al radacinilor (unde, sunt expuse peste 100 de tipuri de radacini de arbori cu forme bizare).
Pentru a descoperi tot ceea ce are de oferit superba zona a Maramuresului, cu frumusetile sale naturale, greu de descris in cuvinte, si bogatul patrimoniu cultural istoric, este nevoie, poate, de o viata intreaga. Dar si avand la dispozitie doar un weekend, un traseu prin Maramures poate insemna inceputul unei frumoase legaturi sentimentale cu aceasta zona, ce indeamna la reintoarcere catre traditii.
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9417-maramures-un-basm-rural

joi, 24 ianuarie 2019

Remedii de la cititori: Preparate naturale pentru uz extern

Urmatorul episod din serialul preparatelor naturale cuprinde cateva retete originale de unguente si alifii destinate tratarii unor afectiuni externe. Autor, cititorul nostru fidel, domnul Ioan Marcus din Aiud.

Pasta antiflogistica contra abceselor, furunculelor, panaritiului
Ingrediente: 200 g unt 80%, 25 g ceara de albine, 15 g rasina de brad, 5 g flori de galbenele (Calendula officinalis).
Mod de preparare: Se topesc ceara si rasina, se adauga untul si florile, se fierb timp de 10-15 minute.  Se amestecă bine, se strecoară la cald în recipiente corespunzătoare.

Alifie din mercur

Aceasta alifie este indicata in tratarea cosurilor, ulcerului varicos, negilor, eczemelor, hemoroizilor, raiei, herpesului si furunculozei.
Ingrediente: 1000 g untura de porc, 200 g vaselina de maşini (un pumn bun), 2 picaturi de mercur.
Mod de preparare: Se framanta bine cu mana (cu manusi de protectie). Eu am folosit mixerul, iar mixarea dureaza aproximativ 40 de minute. Atentie: este un produs toxic, se fereşte de copii!

Alifie din salicil unguresc 16% (16 g salicil la 100 g untura)
Este eficienta contra eczemelor zemuide (cu puroi), bataturilor si transpiratiei picioarelor.
Mod de preparare: 80 g de acid salicilic (salicil, un pliculet are 20 g, deci 4 pliculete de salicil) se dizolva in 50 ml alcool etilic de 87 de grade sau in 50 ml tinctura de propolis 30%. Pe post de solvent mai pot fi folosite otetul alimentar sau apa.
Acest unguent poate fi preparat si fara diluarea salicilului cu vreun lichid - se mixeaza salicilul cu untura de porc. De asemenea, inainte de prepararea unguentului, se pot fierbe in untura de porc sau in margarina flori de galbenele, doua zile la rand, iar a treia zi se strecoara. In acest amestec se mixeaza acidul salicilic.
Amestecul obtinut se lasa o zi în repaus. A doua zi se mixeaza cu 500 g untura de porc, mixarea durează 15 minute. Imediat dupa mixare se toarna preparatul in recipiente de plastic sau in borcanase de sticla cu dop, apoi se eticheteaza. Putem folosi 100 g de salicil cu 70 ml alcool si 500 g untura de porc. In acest caz, concentratia unguentului va fi de 20%.
După 2-3 zile de tratament, pielea se decojeste si nu se mai foloseste unguentul, caci poate provoca iritatie, chiar rana.
Pe domnul Ioan Marcus il puteti contacta la numarul de telefon 0745.558.868, dupa ora 18.00, sau la adresa de e-mail janosm3@gmail.com . Dumnealui tine sa mentioneze ca nu da consultatii, nici sfaturi.
https://www.daciccool.ro/sanatate-si-frumusete/remedii-naturale/9416-remedii-de-la-cititori-preparate-naturale-pentru-uz-extern

miercuri, 23 ianuarie 2019

Manastirea Sfintii Trei Ierarhi din Iasi, o adevarata nestemata

Pe Bulevardul Stefan cel Mare si Sfant din centrul Iasiului, nu departe de Catedrala Mitropolitana, se afla o manastire inconfundabila, o capodopera din punct de vedere artistic, Manastirea Sfintii Trei Ierarhi. Ctitorul manastirii este domnitorul Vasile Lupu, mare iubitor de credinta. In perioada domniei sale (1634-1653), Moldova a cunoscut o adevarata inflorire culturala. Manastirea a fost sfintita in anul 1639 de catre mitropolitul Varlaam.
La Manastirea Sfintii Trei Ierarhi s-au petrecut de-a lungul timpului evenimente deosebit de importante. In anul 1640, in chiliile manastirii a fost instalata prima tipografie din Moldova. Moastele Sfintei Cuvioase Parascheva, daruite domnitorului Vasile Lupu, au fost aduse de la Constantinopol si asezate in manastire, intr-o nisa special zidita, in anul 1641. In prezent, sfintele moaste se afla in Catedrala Mitropolitana, iar nisa adaposteste racla cu moastele Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, primite in dar de voievodul Vasile Lupu, in anul 1650. In anul 1645, in Manastirea Sfintii Trei Ierarhi a fost uns patriarhul Ierusalimului. In data de 28 februarie 1821, in curtea manastirii, s-a dat semnalul de eliberare a Greciei, prin vocea lui Alexandru Ipsilanti.
Manastirea este unica in cadrul arhitecturii ecleziastice romanesti. O magnifica broderie de piatra, initial aurita, imbraca in intregime zidurile bisericii. Blocurile de piatra au fost sculptate unul cate unul si sudate ulterior intre ele cu plumb topit. Dantelaria combina elemente turcesti, arabe, georgiene, armene si persane, cu motive arhitecturale romanesti. Cladirea-muzeu in care se afla Sala Gotica a fost construita, de asemenea, de catre domnitorul Vasile Lupu. Manastirea a fost restaurata sub indrumarea arhitectului Andre Lecomte de Nouy, in perioada anilor 1882-1904, si a fost resfintita in anul 1904, in vremea regelui Carol I. Piesele de mobilier care impodobesc interiorul bisericii au fost donate de catre regele Carol I si regina Elisabeta.
Deasupra usii de intrare se afla icoana Sfintilor Trei Ierarhi, lucrata in mozaic aurit. La intrarea in pronaos sunt mormintele lui Alexandru Ioan Cuza si Dimitrie Cantemir. In biserica se afla si mormantul domnitorului Vasile Lupu, alaturi de cel al sotiei sale, doamna Tudosca. Statuia cu bustul lui Mihai Eminescu, amplasata in curte, aminteste pelerinului ca poetul a locuit pentru o perioada la manastire.
Dupa ce, in timpul regimului comunist, Biserica Sfintii Trei Ierarhi a functionat ca muzeu, aceasta a redevenit manastire, in vara anului 1994, avand slujbe zilnice si viata de obste. Manastirea este inclusa pe lista monumentelor istorice din Romania. Hramul manastirii este Sfintii Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan, praznuiti pe data de 30 ianuarie. Precizez ca programul de vizitare este intre 9.30-12.00 si 15.00-17.00. Sambata, orele 9.30-12.00, este program de curatenie in biserica. (Radu Rosu)
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9414-manastirea-sfintii-trei-ierarhi-din-iasi-o-adevarata-nestemata

marți, 22 ianuarie 2019

Baile Felix, un colt de rai

Cateodata, simtim nevoia unei minivacante, mai deosebite, sa fim tratati "regeste" sau macar la standarde inalte (de patru sau mai multe stele), vacanta, in care sa ne relaxam, sa uitam de toate problemele si sa-i lasam pe altii sa aiba grija de noi! Sa ne impartim ziua intre sedinte de masaj si tratamente de ingrijire corporala, balaceli repetate in piscine cu apa termala, reprize de sauna si jacuzzi, pauze de somn si mese copioase. O adevarata renastere, menita a ne reda energia de care avem nevoie pentru a o lua de la capat, ne incarca bateriile pentru alte cateva luni de munca, timp in care nu ne ramane decat sa visam la ceea ce am trait si sa ne dorim cu ardoare sa ne reintoarcem.
Cu toate ca nu este cea mai vestica statiune balneara din tara (Baile Calacea se afla situate ceva mai aproape de Occident), Baile Felix sunt, cu siguranta, cea mai occidentala, sub aspectul serviciilor oferite si al posibilitatilor de cazare si agrement. Sunt cea mai mare statiune balneara, cu regim permanent, din Romania si ocupa o pozitie secunda, dupa litoral, in privinta numarului de locuri de cazare.
Teritoriul poarta numele calugarului care a descoperit in anul 1000 izvoarele termale existente aici (in 1896, in cadrul unei expozitii mondiale, aceste ape termale au primit chiar diploma si medalia de aur!). Desi datele despre locul mentionat sunt mult mai vechi, figurand si in anumite scrieri de la Vatican, statiunea incepe sa se dezvolte abia la sfarsitul sec. al XIV-lea, avand ca simbol floarea de lotus. Asezate in campia Crisurilor, la o altitudine de 150 m, Baile Felix beneficiaza de un climat continental moderat, de ses, cu ierni blande si veri temperate, cu influenta mediteraneeana, ideala pentru turismul balnear. Prin urmare, conditii optime de relaxare, vacanta, odihna si recuperare.
Statiunea a avut din start un mare avantaj fata de "omoloagele" ei balneare din sud - pozitionarea fata in fata cu vecinul ungur. Pachetele de spa & wellness, care atrageau multi turisti romani, i-au determinat pe intreprinzatorii bihoreni sa ia atitudine, raspunzand concurentei si reusind, in cativa ani, sa aduca Baile Felix la standarde occidentale. Si, din 2012, cu siguranta, telul a fost atins - de la all inclusive la aqua park-uri, exista aici de toate pentru toti, indiferent de nationalitate.
O statiune "pentru toate varstele si toate mofturile”, plina de verdeata, cu lacuri artificiale, unde se gasesc numeroase specii de pesti, de marimi si culori diferite, cu nuferi albi (adusi din Baile 1 Mai), pur si simplu magnifici, ramanand in amintirea ta pentru totdeauna! Acestora li se alatura cateva specii de lotusi aclimatizate la Baile Felix, respectiv Nelurnuncifera – provenind din India si Pakistan, Nymphea zanzibarena – din Africa, Aeibornia crasepis – din Asia si Africa.
Este adevarat ca vacantele trebuie sa-ti aduca mereu ceva nou, dar, daca astfel de vacante sunt adevarate binecuvantari pentru suflet, trebuie sa ne gandim din cand in cand si la corpul nostru si la toate elementele lui componente – sa avem grija de el si sa-l tratam cu respect, sa-l rasfatam din cand in cand, pentru ca un corp sanatos ne poate ajuta sa descoperim lumea si sa muncim "cu drag si spor" pentru a ne permite vacante "calatoare" in fiecare an. Si unde, daca nu intr-un centru special amenajat pentru asa ceva? Raspunsul este Hotel & Aqua Park Resort President - o oaza de liniste, rasfat si relaxare: piscina in aer liber - 5 piscine exterioare, piscina acoperita - 13 piscine interioare, piscina cu apa termala, SPA - masaj, bazin cu valuri, grota mediteraneeana, zona de relaxare si linistire, sauna turceasca, sauna finlandeza, sala fitness. Toate realizand un impact fenomenal asupra starii de bine si a sanatatii, intr-un colt de rai din tara noastra! (Doina Ana Butman)
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9413-baile-felix-un-colt-de-rai

luni, 21 ianuarie 2019

Manastirea Tismana, veche vatra de credinta si istorie

Manastirea Tismana este situata la 30 de kilometri vest de orasul Targu Jiu, pe muntele Starmina, inconjurata fiind de paduri si pereti abrupti de stanca. Cuviosul Nicodim a intemeiat manastirea in secolul al XIV-lea, cu sprijinul domnitorului Radu I, intr-un loc de poveste, in care frumusetea naturii te copleseste. Sfanta manastire este cel mai vechi asezamant monahal din Tara Romaneasca. Ridicarea manastirii se poate plasa intre anii 1375 si 1377. 
Tismana a fost inca de la inceput o manastire bogata, fiind inzestrata cu multe sate, mosii, case, odoare si vesminte liturgice. Manastirea Tismana a ajuns chiar sa detina sate in Serbia, in urma donatiei facute de un voievod sarb. Intre anii 1610 si 1611, ostile principelui Gabriel Bathory au adus numeroase distrugeri manastirii. De indata ce a devenit domn, Matei Basarab a refacut incinta si cladirile manastiresti (1646-1651). Tot el a construit paraclisul, asezat in afara incintei, in partea de rasarit. Intre anii 1718 si 1739, Manastirea Tismana a ajuns, odata cu intreaga Oltenie, sub ocupatie austriaca, servind si ca cetate. Mai tarziu, Tudor Vladimirescu a organizat la Manastirea Tismana o baza de pregatire si rezistenta a miscarii revolutionare din 1821.
Dupa instalarea regimului comunist, calugarii de la Tismana au sprijinit rezistenta anticomunista, drept care au fost siliti sa paraseasca manastirea. Din anul 1949, Manastirea Tismana a devenit chinovie de maici. Arhitectura Manastirii Tismana este in stil bizantin, specific secolului al XIV-lea, cu ziduri de piatra foarte groase. La inceput, biserica a fost zugravita intr-o singura culoare, in ocru, cu motive geometrice si florale. Prima pictura iconografica a fost executata abia in secolul al XVI-lea.
Cuviosul Nicodim a intemeiat la manastire vestita scoala de caligrafie cu copisti de carti bisericesti in diverse limbi. Cuviosul a primit de la Patriarhul Constantinopolului, Filotei, rangul de arhimandrit, Manastirea Tismana devenind prima arhimandrie din Tara Romaneasca. Mormantul Sfantului Nicodim, trecut la cele vesnice in anul 1406, se afla in pridvorul bisericii. In biserica manastirii se gaseste o racla de argint care contine degetul aratator de la mana dreapta a acestuia si crucea de plumb pe care o purta la gat. (Oana-Nicoleta Rosu)
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9412-manastirea-tismana-veche-vatra-de-credinta-si-istorie

duminică, 20 ianuarie 2019

Resedinte boieresti din preajma Bucurestiului: Conacul Procopie Casotta

La mai putin de 70 km de Bucuresti, in Casota, un sat care a ajuns sa ii poarte numele, din judetul Buzau, intalnim unul din cele mai frumoase conace din proximitatea Capitalei. Inceput in jurul anului 1872 si finalizat in 1888, Conacul Casotta este construit in maniera conacelor rurale frantuzesti de secol XIX, care utilizau motive si teme arhitecturale inspirate din castelele de pe Valea Loirei. Destul de bogat decorata, cladirea are in centru un turn inalt, cu acoperis ascutit, care ofera o vedere panoramica a satului si a Campiei Baraganului. Acoperisul contine elemente de inspiratie baroca, iar balustradele balcoanelor si casei scarilor sunt confectionate din fier forjat de foarte buna calitate. Stalpii din lemn sculptat, cu interesante modele taranesti, sprijina culoarul acoperit care leaga conacul de cladirea servitorilor.
Conacul este construit pe patru niveluri, astfel: un subsol mare, din piatra si bolti din caramida, perfect pentru o crama, cu acces atat din interior, cat si din exterior; parterul si primul etaj, cu paisprezece camere de primire si de locuit, precum si terase; camera din turn, cu un cochet balcon si o mansarda spatioasa open-space, care poate fi transformata in spatiu locuibil. In casa servitorilor gasim de asemenea inca 8 camere. La mijlocul secolului al XIX-lea, serdarul de origine aromana Athanasie Casotta este atestat prima data ca proprietar, iar fiii acestuia, Alexandru si Procopie, sunt mentionati ca mostenitori in jurul anilor 1870. Procopie Casotta, fire filantropa, doneaza in 1910 mosia sa catre Eforia Spitalelor Civile, cu obligatia ca din uzufructul ei sa se construiasca un spital si o scoala.
In perioada interbelica, mosia se gaseste in proprietatea Ministerului Instructiunii si Cultelor, iar cladirea conacului este folosita drept dormitor pentru elevii Scolii Inferioare de Meserii Procopie Casotta. Donarea mosiei catre o institutie a statului salveaza de la nationalizare domeniul, pastrandu-i functiunea chiar si dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. In 2006, mosia trece in proprietate privata si, in prezent, conacul se afla intr-un proces laborios de restaurare.
Avand in vedere frumusetea acestui conac, starea relativ buna in care se afla, suprafata utila mare si curtea generoasa, optiunile de destinatie sunt extrem de variate: han sau pensiune cu restaurant si crama, centru de evenimente, resedinta permanenta sau de vacanta, muzeu, sediu de firma sau fundatie
https://www.daciccool.ro/romania-mea/articole-despre-romania-mea/9411-resedinte-boieresti-din-preajma-bucurestiului-conacul-procopie-casotta

Timotei, cel care il cinsteste pe Dumnezeu

Timotei este un nume precrestin, insa el a devenit cunoscut mai ales datorita Sfantului Apostol Timotei, ucenicul lui Pavel, care este amintit in Noul Testament. Acesta este sarbatorit de Biserica Ortodoxa in data de 22 ianuarie. La noi, astazi, numele este destul de rar, in comparatie cu veacurile trecute. Una dintre personalitatile nationale importante care au purtat acest nume a fost Timotei Cipariu. Ardelean, acesta a fost revolutionar pasoptist si un mare erudit, fiind considerat chiar parintele filologiei romane. 
S-a nascut in 21 februarie 1805, in satul Panade din plasa Hususau (comitatul Tarnava Mica). Scoala a urmat-o la Blaj, unde a studiat apoi filosofia (1820-1822) si teologia (1822-1825). Dupa studii a devenit profesor, predand la Gimnaziul din Blaj, din 1828 a predat filosofia, apoi dogmatica (1834-1842) si studiul Bibliei la Seminarul Teologic. Timp de 20 de ani a fost director al Gimnaziului din Blaj si inspector al scolilor din localitate. De asemenea, timp de 30 de ani a fost directorul Tipografiei Diecezane. A devenit preot greco-catolic in anul 1827, canonic in 1842, fiind apoi numit prepozit capitular al Diecezei de Alba Iulia si Fagaras.
Timotei Cipariu a fost o mare personalitate a epocii sale. Cunostea nu mai putin de cincisprezece limbi (greaca, latina, ebraica, turca, araba, persana, germana, spaniola, engleza, maghiara etc.), fiind un important lingvist, dar si istoric, pedagog, teolog si orientalist. Detinea una dintre cele mai mari si importante biblioteci din Transilvania, care includea multe carti rare. Cartile i le furniza un prieten librar din Bucuresti, care avea contacte la Cairo si Constantinopol. La moartea sa, Cipariu a donat aceasta biblioteca Mitropoliei Blajului. In anul 1848, cand au venit la putere comunistii, acestia au comasat Bisercia Greco-Catolica cu Biserica Ortodoxa si au confiscat Biblioteca Cipariu, pe care au transferat-o Academiei Romane (filiala Cluj).
Timotei Cipariu a fost, de asemenea, initiatorul unora dintre primele publicatii romanesti din Transilvania, activand si ca ziarist. A infiintat si condus primul ziar cu litere latine, Organul Luminarei (devenit apoi Organul Natiunale), in 1847, Invatatorul Poporului (1848) si prima revista romaneasca de filologie, Archivu pentru filologie si istorie (1867). A scris eseuri, studii si versuri si pentru Foaia pentru minte, inima si literatura (Brasov). Cipariu a publicat multe studii ale limbii romane, studii de gramatica, fiind considerat unul din intemeietorii lingvisticii si filologiei romane. Demersul sau a fost de a demonstra originea latina a limbii si poporului nostru, fiind influentat de Scoala Ardeleana si fiind un adept al latinismului si al ortografiei etimologice.
A fost membru fondator a Societatii Literare Romane (1866), care urma sa devina Academia Romana, iar mai tarziu a fost ales vicepresedinte al acesteia. A fost membru fondator al societatii Astra si primul ei vicepresedinte, ajungand apoi presedintele acesteia, si a fost si membru al Societatii Germane de Orientalistica.
Dar Timotei Cipariu a fost foarte activ si in viata politica si sociala, luptand pentru drepturile romanilor din Transilvania. A fost unul din cei zece secretari ai Adunarii Nationale de la Blaj (1848) si membru al Delegatiei trimise la Curtea Imperiala de la Viena pentru prezentarea revendicarilor romanilor. A fost, de asemenea, membru al Dietei Transilvaniei de la Sibiu (1863-1864). S-a stins in 3 septembrie 1887, la Blaj.
Biserica Ortodoxa il sarbatoreste in data de 22 ianuarie pe Sfantul Apostol Timotei. Acesta s-a nascut in cetatea Listra din Licaonia (Asia Mica), ca fiu al unui grec si al unei evreice, Eunice. Sfantul Apostol Pavel a ajuns, la un moment dat, in Listra, impreuna cu Barnaba, unde a vindecat un schiop din nastere. Dupa aceasta minune, Eunice i-a primit pe cei doi in casa sa si se pare ca i l-a incredintat pe fiul ei lui Pavel, in semn de recunostinta. Timotei cunostea Sfintele Scripturi inca de copil, fiind foarte respectat printre crestini. A ajuns ucenic al Apostolului Pavel, care l-a luat cu el in Efes, Corint, Macedonia, Atena, Roma, Ierusalim, Spania etc. A fost inchis pentru credinta sa crestina, de care nu s-a dezis niciun moment. Mai tarziu, Pavel l-a numit pe Timotei episcop in Efes, in anul 64, dandu-i in responsabilitate toate bisericile din Asia, desi era inca foarte tanar. Timotei l-a avut ca dascal si pe Apostolul Ioan, de care se apropiase foarte mult. A fost un bun episcop – si inainte, si dupa ce Apostolul Ioan a fost exilat de catre Imparatul Domitian in Insula Patmos. A pastrat credinta dreapta si a hirotonit multi urmasi, diaconi si episcopi. Apostolul Pavel i-a trimis doua epistole lui Timotei, una din Macedonia si una din Roma, unde era intemnitat pentru a doua oara. Acestea se regasesc in Noul Testament si din ele se vede increderea pe care marele apostol o avea in Timotei si iubirea lui fata de acesta.
Cu ocazia unei sarbatori pagane din Efes, Catagrion, din anul 97, in vremea Imparatului Nerva Traian, efesenii care se inchinau la idoli au iesit in strada, intr-o procesiune barbara, lovindu-i pe oameni cu maciuci, iar pe unii omorandu-i. Episcopul Timotei i-a dojenit, insa paganii l-au lovit si l-au ucis cu pietre si cu pari. In anul 356, moastele sale au fost transportate le Constantinopol de catre sfantul Artemie Duxul, din ordinul Imparatului Constantin, fiind depuse in Biserica Sfintilor Apostoli.

Etimologie
Timotei este in limba greaca Timótheos, cuvant care s-a format din timáō = eu cinstesc, onorez si theósDumnezeu, zeu. Exista multe alte nume formate cu theos: Teofana, Teofil, Teona, Teodor (Todor, Tudor), Filoteia, Doroteea etc. La fel, sunt multe nume formate cu timao, timo, precum Timaios, Timagoras, Timokles, Timokrates etc. Un episcop al Tomisului (secolul al V-lea) se numea Theotimus, nume format din aceleasi elemente, insa puse invers.
Numele Timotheos este precrestin, fiind intalnit si la vechii greci. A fost purtat de un sculptor foarte cunoscut din secolul IV i.H., de un general din Atena, prieten cu Platon, de un muzician talentat din Milet, apreciat de Alexandru Cel Mare etc.
Dupa martirul Timotei al Noului Testament, au existat mai multi martiri si crestini cu acest nume. La noi s-a mentinut forma din greaca, influentata de limbi slave, care insa a avut numeroase variante: Tim (atestat din secolul al XII-lea in Transilvania), Timu, Tima, Timis, Timos, Timus, Timoc, Timsa, Timca, Timcea, Timofte, Dimofte, Timofie etc. Provenite din limbile ucrainiana, maghiara, bulgara, exista mai multe forme de nume de familie sau toponime care s-au pastrat pana astazi, dar ca prenume a rezistat doar Timotei.

Nume inrudite si derivate din Timotei
Exista si varianta feminina a numelui, Timotea sau Timothea (greaca veche si greaca moderna). Acest nume apare in multe limbi europene, in diferite forme: Timothy (engleza, cu variantele Timotha si diminutivul Timmy), Timothée (franceza), Timotheus (daneza si germana, cu variantele Tim si Theus), Timoteo (italiana, portugheza si spaniola), Timot (maghiara, cu variantele Tim, Tima, Timi, Timka, Timko, Timsa, Tinka), Timotei (bulgara, cu variantele Timo si Timko), Timofei (rusa), Timofii (ucraineana, cu variantele Timo, Timko, Timociko, Timos etc.), Tymoteusz (poloneza), Timoteus (norvegiana, suedeza, finlandeza), Tiomóid (irlandeza), Timoteos (armeniana, estoniana), Timotai (mandarina), Timoti (maori), Kimokeo (hawaiana).

Predispozitii ale persoanelor cu numele Timotei
Cei ce poarta acest nume sunt deschisi, sociabili, foarte activi si dinamici. Pentru ei este foarte important sa placa celor din jur, iar acest lucru poate insemna o grija exagerata pentru infatisarea fizica, o atitudine concilianta, precum si un atasament marit fata de mediul lor familial. Foarte curiosi, cei cu numele Timotei si schimba deseori preocuparile, caci le plac schimbarile si miscarea continua. Au un ascutit simt al libertatii, nu le plac constrangerile si au o inclinatie spre superficialitate. In copilarie sunt impulsivi, agitati, nu stau locului, de aceea au nevoie de sport, dans sau alte activitati care sa le consume energia. Uneori sunt colerici, usor iritabili, nerabdatori si banuitori. Pot fi rebeli, nesupusi autoritatii, astfel ca au nevoie de disciplinare, de ordine si de rabdare. Trebuie sa li se dea, de asemenea, responsabilitati de foarte devreme, caci altfel vor deveni niste adulti destul de lenesi si comozi, care se lasa dusi de curentul vietii.
Persoanele cu numele Timotei iubesc succesul, puterea, vor sa conduca. Sunt ambitioase si isi doresc bunastarea materiala. Si banii sunt importanti pentru ele, atat pentru procurarea lucrurilor dorite, cat si pentru ajutorarea celor din jur, prieteni si apropiati, caci aceste persoane sunt de obicei foarte generoase. De altfel, au si simtul afacerilor. In dragoste, cei numiti Timotei sunt fermecatori, isi iubesc familia, isi doresc sa aiba un camin protector, caci au nevoie de siguranta in dragoste. Chiar daca sunt destul de gelosi si pasionali, ei nu sunt intotdeauna foarte fideli. Probabil ca aventura in general si aventurile amoroase ii tenteaza pentru ca le satisfac nevoie de a placea si de a seduce.
Acesti oameni n-au nimic din structura functionarilor traditionali, evident. Au nevoie de variatie, de mobilitate continua, astfel ca vor fi atrasi de vanzari, de afaceri sau de profesii care presupun multe drumuri, care au legatura cu calatoriile, intr-un fel sau in altul, precum si de ocupatii sezoniere, de sport, de o cariera in armata sau politie. (Foto: Wikipediacalendar-ortodox.ro)
https://www.daciccool.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7316:timotei-cel-care-il-cinsteste-pe-dumnezeu&catid=497:semnificatia-numelui&Itemid=1349

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor