Buni cunoscatori ai plantelor medicinale, romanii i-au gasit intrebuintare in scopuri curative, insa l-au folosit si in cadrul ritualurilor de nunta. Astfel, paturile nuptiale erau stropite cu sofran, pentru atragerea prosperitatii si a norocului. Mai tarziu, Ghilgames, regele sumerian, purta haine vopsite cu sofran, obicei preluat si de catre nobilimea de la curtea sa. Afganistanul a fost, la un moment dat, cel mai mare cultivator de sofran, pe care il exporta spre tarile din Europa, impreuna cu alte valori precum diverse pietre pretioase si aur, pe celebrul Drum al Matasii.
Exista mai multe legende ale acestei plante, una dintre acestea spune ca Zeus avea patul acoperit cu sofran, iar cand acesta si Hera faceau dragoste in ceruri, pe pamant inflorea sofranul. O alta legenda povesteste despre o nimfa pe nume Smilace si un tanar razboinic, pe nume Krokus. Iubirea lor nu a fost pe placul zeilor, asadar Krokus a decis sa-si curme viata, iar Smilace si-a pierdut mintile de dorul lui. Constienti de tragedia pe care au provocat-o, zeii i-au transformat pe cei doi in plante, permitandu-le astfel sa isi traiasca povestea de dragoste. Astfel, Smilace a devenit
Smilax Aspera, in timp ce Krokus a capatat o frumoasa culoare violet, devenind
Crocus Sativus.
Alexandru cel Mare este si el personajul unei legende care povesteste despre sofran. Pe cand acesta si-a asezat tabara ostirii in Casmir, intr-o poienita, s-a trezit peste noapte inconjurat de flori violet. Se pare ca peste noapte sofranul a inflorit si a colorat hainele ostasilor, iar Alexandru cel Mare a crezut ca este obiectul unei vrajitorii si s-a retras.
Caracteristici si beneficii. Sofranul are frunze liniare, lungi, flori de culoare violet, in forma de cupa, cu un parfum placut. Pistilul florii se divide in trei stigmate rosii, cu un parfum deosebit. Sofranul are proprietati tonice, stimulente. Este un bun antispasmodic, diuretic si carminativ.
Iata cateva din beneficiile sale pentru sanatate:Imbunatateste starea psihica. Inca din cele mai vechi timpuri, sofranul a fost folosit pentru a readuce starea de disconfort psihic. Persanii il utilizau adesea pentru ameliorarea starilor de tristete. Numeroase publicatii medicale au relevat rezultatele studiilor efectuate pe pacienti care aveau prescrise tratamente medicamentoase alopate. Potrivit acestor studii, sofranul are o eficienta foarte ridicata, similara cu cea a medicamentelor.
Combate disfunctiile sexuale. Se spune ca regina frumusetii, Cleopatra, folosea sofranul in apa pentru baie, fiind convinsa ca avea sa fie mai atragatoare in fata barbatilor. Astazi, studiile au demonstrat ca disfunctia erectila poate fi combatuta cu ajutorul sofranului.
Combate tumorile. Cercetatorii sustin ca acidul crocetinic din sofran inhiba dezvoltarea celulelor de cancer pancreatic. Studiile s-au facut pe soareci si au relevat faptul ca un eventual tratament cu sofran ar putea sprijini activitatea pancreasului.
Imbunatateste vederea. Studii efectuate pe pacienti care sufereau de degenerare maculara au relevat faptul ca sofranul incetineste progresul degenerarii maculare si imbunatateste semnificativ vederea, chiar si la pacienti cu varste inaintate.
Alte beneficii. Sofranul imbunatateste starea sistemului nervos, este eficient in tratarea formelor usoare de Alzheimer, reduce sindromul metabolic care poate provoca diabet, obezitate si boli cardiovasculare. Este benefic si in cazul celor care vor sa scape de kilogramele in plus, combate durerile menstruale.
Mirodenie pretioasa. Pentru ca pretul unui kilogram de sofran variaza de la 2.000 la 10.000 de euro, sofranul a devenit cel mai scump condiment din lume. Ce il face atat de pretios? Ei bine, pentru a obtine 100 grame de fire uscate de sofran sunt necesare aproape 15.000 de flori. Acest condiment se poate adauga in rizoto, dar si in specialitati cu fructe de mare. (Sursa:
greenmedinfo.com,
pixabay.com)