marți, 28 iulie 2020

Cele mai bune ingrasaminte naturale pentru plantele din ghiveci

Plantele din ghiveci au nevoie de fertilizatori pentru a se dezvolta, mai ales daca sunt cumparate de la magazin. Si asta deoarece rezerva de fertilizator a unui sol de flori de calitate superioara, care este adaugata de catre producator, dureaza aproximativ sase saptamani. Fertilizarea se face doar in sezonul de crestere a plantelor, care incepe in luna februarie si se termina in luna august. Exista cateva ingrasaminte naturale pe care le gasim in gospodarie si care au un efect uimitor asupra plantelor din ghiveci. Odata aplicate aceste tratamente naturale, plantele din ghiveci vor reveni la viata, vor creste vazand cu ochii si vor inflori mult mai repede. In plus, acestea vor deveni rezistente la boli si daunatori.


Iata care sunt cele mai bune ingrasaminte naturale:
1. Zatul de cafea – este foarte folosit pentru continutul ridicat de azot, fosfor, minerale si potasiu. Aceste substante nutritive fac din zatul de cafea un ingrasamant natural de inalta calitate. Acest tip de fertilizator nu presupune nici un efort. Pur si simplu colectati zatul de cafea, raspanditi-l pe un ziar si lasati-l la uscat – astfel, zatul se va raspandi mai usor. Zatul de cafea poate fi folosit ca ingrasamant pentru brazde, plante in ghivece si jardinière, dar si pentru plantele de interior.
Florile de interior tolereaza zatul o data la 6 luni. In schimb, plantele de exterior pot fi fertilizate cu zat de pana la 4 ori pe an. Este indicat sa presati usor zatul pe pamant in jurul plantei si apoi sa-l incorporati in sol. Pentru plantele din ghivece si jardiniere, zatul poate fi amestecat cu pamantul in momentul plantarii. Trandafirii, muscatele, hotensiile, rododendronii si azaleele sunt cateva tipuri de plante care reactioneaza foarte bine la zat ca ingrasamant.
2. Apa in care ai fiert legume – este un ingrasamant natural foarte bun datorita vitaminelor eliberate in apa in timpul procesului de gatire. Pur si simplu raciti apa si utilizati-o pentru udarea plantelor din ghivece o data pe saptamana.
3. Cojile de banane sunt bogate in minerale si pot fi puse la baza ghiveciului sau al jardinierelor. Una, doua bucati sunt suficiente si functioneaza ca un fertilizator cu descompunere lenta pe termen lung. Este ideala pentru plantele anuale pe care le tineti in jardiniere si ghivece.
4. Cenusa – rezultata din arderea lemnelor, este un ingrasamant natural de foarte buna calitate, fiind o excelenta sursa de minerale. Cenusa contine fosfor, potasiu, calciu, fier, magneziu, zinc si sulf, toate minerale esentiale pentru plante indiferent de tipul acestora. Pur si simplu amestecati doua-trei linguri de cenusa in solul pe care il pregatiti pentru plantele din ghiveci. Puteti presara cenusa si deasupra solului din ghiveci. Amestecati cenusa cu apa pana rezulta o pasta semilichida pe care o puneti deasupra solului. Este suficienta o lingura, doua din aceasta solutie. Tratamentele se pot aplica la fiecare sase luni sau chiar mai des la plantele care fac flori multe.
5. Cojile de ou sunt pline de calciu si de minerale, asa ca pot fi folosite ca ingrasamant pentru gradina. Puse la radacinile rosiilor, a caror planta pierde foarte usor calciu, coaja de ou reprezinta un bun fertilizator.
Acelasi lucru poate fi facut si in cazul plantelor de interior, in ale caror ghivece este recomandat sa puneti coaja de ou care functioneaza drept fertilizator. De asemenea, cojile de ou va scapa si de melcii care ar putea sa atace culturile. Imprastiate prin gradina, cojile de ou sunt foarte bune pentru a tine daunatorii la distanta. Puneti cojile de oua pisate intr-o sticla cu apa pe care o pastrati cateva zile intr-un loc intunecos si rece. Apa din sticla devine un foarte bun fertilizator pentru plantele din gradina. (Sursa: Antena Satelor)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor