NU, TIMPUL NU TE VINDECĂ...

 Te vindecă...
Să mă trezesc în fiecare dimineață și să nu renunțăm.
Chiar și cu sufletul în bucăți... încearcă din nou.

Te vindecă...
Prietenii care au devenit acasă.
Cei care știu când să vorbească și când să te îmbrățișeze.

Te vindecă...
Alegerea liniștii în locul "ceea ce vor spune oamenii".
Chiar dacă mergi împotriva curentului... Busola voastră să fie sufletul.

Te vindecă...
Înconjoară-te de cei care adaugă la tine și lasă-i plece pe cei care doar rămân.
Pentru că vindecarea înseamnă și închiderea ușilor cu iubirea de sine.

Te vindecă...
Să știi că poți alege cine te însoțește și fă-o cu conștientizare.
Pentru că nu toată lumea merită un loc pe calea ta.

Te vindecă...
Îmbrățișările care repară invizibilul.
Oameni cărora le pasă.
Oameni care iubesc peste măsură.
Și cele care te fac să râzi când sufletul tău plânge.

Te vindecă...
Iubirea pe care ai oferit-o cu sufletul tău, iubirea pe care continui să o oferi și dragostea pe care ai învățat în sfârșit să ți-o oferi ție.

Te vindecă...
Credința celor care cred în tine.
Și, în mod curios, de asemenea...

Cei care se îndoiau. Cei care te-au provocat. Cei care te-au subestimat.
Pentru că fără să știi... Te împingeau să zbori.

Te vindecă...
Iubirea care este returnată.
Loialitatea care rămâne.

Te vindecă...
Găsirea acelui loc în care în sfârșit te potrivești...
și fă-l colțul tău preferat din lume.

Deci nu,
timpul nu vindecă nimic de unul singur...

Te vindeci de fiecare data cand alegi iubirea in locul fricii.
De fiecare dată nu mai așteptați și luați măsuri.
De fiecare dată când te alegi din nou.

Cu dragoste de suflet...

RUGACIUNEA PARINTELUI GHERONTIE PUIU – PENTRU ORICE DORINTA

 

„Într-o noapte, pe când dormeam”, povesteşte părintele Gherontie, stareţul mânăstirii Caraiman – o mânăstire din Buşteni, judeţul Prahova, „m-am trezit cu un bileţel în mână. N-am ştiut niciodată cine l-a scris şi cum a ajuns la mine. Era dintr-o hârtie obişnuită, dar scrisul nu era desluşit; de-abia am putut să-l descifrez, de parcă erau litere chinezeşti. Si după ce l-am desluşit, am găsit în el scrisă o rugăciune. Aceasta:

„Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei”. AMIN! „

Şi mai scria acolo că trebuie spusă, cu credinţă, de 30 de ori pe zi, vreme de 40 de zile, şi că îndeplineşte orice dorinţă a celui ce o rosteşte. „

VA ROG, TOTI CEI CARE AVETI PROBLEME DE ORICE FEL,SA SPUNET CU CREDINTA ACEASTA RUGACIUNE DE 30 DE ORI PE ZI ,TIMP DE 40 DE ZILE SI MAICA DOMNULUI VA FACE MINUNI

"Într-o noapte, pe când dormeam", povesteşte părintele Gherontie, stareţul mânăstirii Caraiman - o mânăstire din Buşteni, judeţul Prahova, "m-am trezit cu un bileţel în mână. N-am ştiut niciodată cine l-a scris şi cum a ajuns la mine. Era dintr-o hârtie obişnuită, dar scrisul nu era desluşit; de-abia am putut să-l descifrez, de parcă erau litere chinezeşti. Si după ce l-am desluşit, am găsit în el scrisă o rugăciune. Aceasta:

"Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei". AMIN! "

Şi mai scria acolo că trebuie spusă, cu credinţă, de 30 de ori pe zi, vreme de 40 de zile, şi că îndeplineşte orice dorinţă a celui ce o rosteşte. "

Citește mai mult: https://asociatia-eleison.webnode.ro/products/rugaciunea-parintelui-gherontie-puiu-pentru-orice-dorinta/

"Într-o noapte, pe când dormeam", povesteşte părintele Gherontie, stareţul mânăstirii Caraiman - o mânăstire din Buşteni, judeţul Prahova, "m-am trezit cu un bileţel în mână. N-am ştiut niciodată cine l-a scris şi cum a ajuns la mine. Era dintr-o hârtie obişnuită, dar scrisul nu era desluşit; de-abia am putut să-l descifrez, de parcă erau litere chinezeşti. Si după ce l-am desluşit, am găsit în el scrisă o rugăciune. Aceasta:

"Doamne, întoarce-i la bunătate şi la rugăciune pe toţi vrăjmaşii mei". AMIN! "

Şi mai scria acolo că trebuie spusă, cu credinţă, de 30 de ori pe zi, vreme de 40 de zile, şi că îndeplineşte orice dorinţă a celui ce o rosteşte. "

Citește mai mult: https://asociatia-eleison.webnode.ro/products/rugaciunea-parintelui-gherontie-puiu-pentru-orice-dorinta/

„Doamne, învață-ne din nou să iubim ce e simplu. Să plângem ce e curat. Să păstrăm ce e sfânt.”

  Undeva, între floare și rugăciune, se naște Dumnezeu

Nu în ziduri de aur, nu în catedrale mari,
ci în freamătul unei Sânziene,
într-o floare mică, necăutată de nimeni,
calcă Dumnezeu desculț.

O atingi — și te curățești.
O miroși — și te rogi.
O plângi — și te sfințești.

Că Dumnezeu S-a ascuns nu în strălucire, ci în smerenie.
S-a coborât în cea mai mică floare, ca să poată fi iubit și de cel mai mic om.

 Cine calcă peste o floare, poate călca și peste inima cuiva

Sânziana nu strigă. Nu se apără.
Se rupe cu un gest, cu o nepăsare.
Așa e și sufletul curat: nu cere nimic, dar doare tot.
Dacă n-ai plâns niciodată lângă o floare,
n-ai cunoscut niciodată durerea lui Dumnezeu.

 La Sânziene, firea se roagă în locul omului

Că omul a uitat.
A uitat să fie blând, a uitat să tacă, a uitat să iubească fără preț.
Dar vântul nu uită. Cerbul nu uită. Iarba nu uită.
Numai omul — stăpân peste toate — a pierdut simțul rugăciunii.

Iar atunci firea se roagă pentru noi:
cu mirosul florilor,
cu zborul albinelor,
cu genunchii munților.

 Sânziana e o soră a Maicii Domnului, crescută în câmp
O floare tăcută, cu trup de lumină și inimă de psalm.
Nu se împodobește — se dăruiește.
Nu cere iubire — o răspândește.

Cine o poartă cu evlavie,
își poartă mama, pământul, cerul și copilăria.
Și-un înger pe umăr.

⸻

 Dar tot azi se naște cel mai curat dintre oameni: Ioan

Nu a crescut la umbră dulce, ci în sete și pustiu.
A fost strigăt, dar nu pentru el.
A fost lacrimă, dar nu și-a plâns soarta.
A fost tăcere, dar în tăcerea lui a vorbit Cerul.

Sfântul Ioan — nu o floare de câmp, ci o floare de rug.
Cine s-a apropiat de el, s-a ars și s-a vindecat.
El nu a învățat pe oameni să iubească frumusețea,
ci să plângă păcatul — ca să vină frumusețea harului.

În timp ce Sânziana înflorește,
Ioan se naște.
În timp ce florile se împletesc în cununi,
glasul lui răsună:
„Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția!”

 Între floare și profet, între Sânziană și Ioan, se leagă un dor
Dorul lui Dumnezeu după om.
Și dorul omului după Dumnezeu, pe care nu-l mai recunoaște.

⸻

 O lume care strânge flori, dar nu iubește
Se îmbracă în coronițe, dar n-are capul plecat.
Culege Sânziene, dar nu știe ce înseamnă să te lași cules de Dumnezeu.
Strigă, dar nu mai știe să tacă.
Aleargă, dar nu mai știe unde.

Dar Dumnezeu mai trimite o femeie să împletească flori pentru Icoană.
Mai lasă o fată să viseze curat.
Mai trimite un călugăr să plângă în munte și să scrie cu pana lacrimii:

„Doamne, învață-ne din nou să iubim ce e simplu.
Să plângem ce e curat.
Să păstrăm ce e sfânt.”

De ce PLAJA te Vindecă

 Ai crezut că plaja te face să te simți bine
pentru că ești "în vacanță". Nu.
Nu este o pauză. Este o epurare bioelectrică.

Apa sărată = mediu conductiv
- Amplifică fluxul de curent.
- Absoarbe încărcătura statică
din sistemul tău nervos.
- Acționează ca o matrice de cristal lichid
cu circuit planetar, trăgând trauma din câmp.

Nisip = Rețea de împământare
- Milioane de micropuncte de împământare.
- Contactul cu picioarele goale completează bucla.
- Cuarțul dens mineralizat acționează
ca un substrat de curățare a memoriei.

Țărm = zonă de schimb de ioni
- Punctul de întâlnire al pământului,
apei și atmosferei.
- Ionii negativi vă inundă sistemul,
neutralizând inflamațiile interne.
- Tensiunea câmpului se dizolvă
pe măsură ce echilibrul electric este restabilit.

Nu vă relaxați doar. Vă descărcați de secole de semnale de stres codificate. Vă realiniați cu forma de undă originală a Pământului.

Pacea pe care o simți? Nu este un placebo.
Este biocâmpul tău care găsește Punctul Zero.

Viața modernă = Acumularea de statică
Ecrane. Pantofi. Ciment. Wi-Fi. Bucle de frică
Fără pământ adevărat. Fără supapă de eliberare

Plaja = butonul de resetare al Pământului.
Adevărata terapie nu este în mintea ta
Este în Tensiunea ta.

Frecvența nu este doar auzită. Este reținută.
Și când sistemul tău reține prea mult, se prăjește.

Mergi la mare, la ocean. Stai în 🌊 valuri.
Lasă totul să se scurgă ⚡

Nu ai fost menit să porți această încărcătură
pentru totdeauna. Ai fost menit să circuli.

Pentru sistemele nervoase.
Pentru cei desculți.
Pentru întoarcerea la câmp.

.Cum să elimini acizii urici din articulații și să eviți guta.

.Cum să elimini acizii urici din articulații și să eviți guta.

Sucul de castravete este cunoscut ca fiind foarte eficient în reducerea temperaturii corpului și este, de asemenea, foarte alcalinizant și eficient în eliminarea acidului uric și a cristalelor sale din articulații.

Acest amestec este excelent pentru eliminarea toxinelor, în timp ce țelina și în special ghimbirul sunt excelente pentru reducerea inflamației.

Cum să elimini cristalele de acid uric din articulații

Prepară sucul de la 1 castravete de mărime medie, 2 păstăi de țelină, jumătate de lămâie și o rădăcină tânără de ghimbir de 2,5 centimetri.Preparare:

Mai întâi, curățați ingredientele de coajă. Tăiați castravetele și țelina în bucăți mici. Tăiați lămâia în jumătate, luați o parte și stoarceți-o în bolul unui blender, iar cealaltă parte puneți-o la frigider. Tăiați rădăcina de ghimbir felii. Amestecați toate ingredientele cu un tel și beți amestecul o dată sau de două ori pe zi, până când simțiți rezultatele.

SURSA---- Barbara O'Neill ✅️

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios David din Tesalonic

 

Troparul Sfântului Cuvios David din Tesalonic

Glasul al 8-lea

Întru tine părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte David, duhul tău.

 

Cântarea 1

Glasul al 5-lea

Irmos: Calul şi călăreţul în Marea Roşie, Cel Ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, Hristos, i-a scuturat şi pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Adunându-ne, cinstim cu cântări purtătoare de lumină şi dumnezeiască pomenirea ta, Părinte David Preafericite, cunoscându-te că eşti moştenitor al luminii şi al zilei, întru dumnezeiescul Duh, Cuvioase.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Omorând pe pământ toate mădularele trupului, ai avut viaţă locuitoare în inima ta pe Hristos, Care a omorât toată puterea diavolului, celui ce a omorât pe om.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Legilor Stăpânului plecându-te, Cuvioase, ai luat pe umerii tăi crucea ta, urmând Lui şi smerindu-te, ai surpat trufia vrăjmaşului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Arătatu-te-ai, Fecioară, Înfrumuseţată cu podoaba virtuţilor şi ai născut pe Hristos Cel Frumos, Care a înfrumuseţat pe oameni cu podoabele cele frumoase ale dumnezeirii, pururea Fecioară.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreunat pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Veştejind prin înfrânare frumuseţea trupului, ai primit luminile dumnezeiescului Duh şi ai strălucit razele nepătimirii cele luminoase şi cu darurile tămăduirilor, părinte, cu numele proorocului numite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Urmând după vieţile sfinţilor, fericite, cu totul te-ai sfinţit prin faptele cele dumnezeieşti; pentru aceea în chip tainic sfinţeşti pe cei ce săvârşesc cu credinţă sfântă prăznuirea ta, părinte, purtătorule de Dumnezeu, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu rugăciuni de priveghere şi cu nevoinţe adormind dezmierdările trupului, Cuvioase părinte, cu adevărat în pace culcându-te, ai adormit; pentru aceea te avem pe tine păzitor priveghetor, cei ce cu dragoste te cinstim.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai cinstită decât îngerii te-ai arătat, Fecioară, căci ai născut pe Cel Ce i-a zidit pe ei. Pentru aceea te rog pe tine, Preacurată, sfinţeşte-mi gândul meu şi-mi luminează inima, alungând norii patimilor.

Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimic pământul cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreunat pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, Hristoase, întăreşte Biserica Ta, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Dumnezeiască deşertarea Ta cunoscând-o Avacum, cu mai-înainte vederea Hristoase, cu frică a strigat către Tine: Spre izbăvirea poporului Tău ai venit ca să mântuieşti pe unşii Tăi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ascultând cuvintele cele izvorâtoare de viaţă ale Duhului, ai părăsit marea vieţii cea sărată şi cu pâraiele lacrimilor ai uscat curgerile patimilor.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcându-te plin de înţelegere şi de har, Părinte David, în linişte ai căutat pe Făcătorul de bine al tuturor şi ai dobândit strălucirea Lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-se viaţa ta luminată prin puterea firii şi cu ajutorul Duhului, ai mântuit pe oameni din răutatea cea silnică, Cuvioase David.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudămu-te pe tine, Prealăudată Stăpână, care în chip de negrăit ai născut pe Dumnezeu Cel Prealăudat şi fără asemănare cu frumuseţea ai întrecut cetele îngerilor.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, la Tine alerg şi către Tine strig: Luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Întinzându-ţi ochii şi cugetele către Cel Ce a fost spânzurat pe lemn, ai răbdat în pom arşiţa şi ninsorile care te îngheţau, părinte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu totul te-ai arătat în chipul luminii, Cuvioase, ţinând focul în palme ai tămăduit pe împăratul cu tămâie alcătuită, Preafericite David.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Acum nu prin întuneric, nici prin nălucire vezi dumnezeiasca frumuseţe, preafericite, ci mai vârtos faţă către faţă, Cuvioase, dezlegându-se oglinzile.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Strugure prea frumos al dumnezeieştii vii te-ai arătat, Cuvioase David, izvorând vinul umilinţei, pentru cei ce şi-au ieşit din minţi de beţia patimilor, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptează-mi viaţa şi mişcările cugetului meu, Fecioară Preacurată, către voirea cea dumnezeiască, a Celui Ce a venit către noi din tine în chip de negrăit.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Milostiv.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Casă dumnezeiescului Duh te-ai cunoscut, Cuvioase David, fiind închis într-o căscioară mică şi alegând mai de folos calea cea strâmtă, decât pe cea largă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Plecatu-ţi-ai sufletul legilor Stăpânului, părinte şi te-ai făcut plin de lumină şi primitor darurilor Duhului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înfrumuseţându-ţi viaţa cu minunile, cu adevărat s-a lăţit până la marginile pământului; pentru aceea cu credinţă te lăudăm, purtătorule de Dumnezeu, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţesutu-s-a mai presus de fire, trup din curate sângiurile tale Celui Ce a zidit pe om; pentru aceea cu vrednicie te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Irmos: Marea patimilor cea sălbăticită cu viforul cel stricător de suflet, potoleşte-o, Stăpâne Hristoase şi din stricăciune mă scoate, ca un Milostiv.

 

Condac

Glasul 1

Podobie: Ceata îngerească...

Ca o grădină pururea înflorită şi aducătoare de roadele virtuţilor, te-ai arătat deasupra copacului celui sădit; ca o pasăre cu bun glas şi mai presus decât Raiul, primind în inima ta pomul vieţii, pe Dumnezeu, pe Acesta L-ai lucrat, de Dumnezeu înţelepţite, cu Care ne şi hrăneşti pe noi prin har; roagă-te pururea pentru noi, Preafericite David.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Domnul părinţilor Cel Preaînălţat văpaia o a stins, pe tineri i-a rourat, pe cei ce cântau cu un glas: Dumnezeule bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Stătut-ai nemişcat pe ramurile copacului, Cuvioase, adăpându-te adesea cu lacrimile tale şi neîncetat cântând: Dumnezeule bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Toată dorirea o ai întins către Dumnezeu, toată inima ta o ai făcut primitoare dumnezeieştilor daruri, purtătorule de Dumnezeu în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Îndreptatu-ţi-ai viaţa către voia cea dumnezeiască; ajuns-ai, precum ai nădăjduit, la Maica cetăţilor cea de sus, întru care ai avut vieţuirea ta, cugetătorule de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tu, părinte, fiind preastrălucit, ai luat jăratic în palmele tale, care lucru văzându-l împăratul s-a înspăimântat şi căzând s-a închinat ţie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, s-au dezlegat oamenii de blestem, Ceea ce Singură eşti Binecuvântată; pentru aceasta, ca pe Una ce eşti plină de har, te slăvim în veci.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Ţie Făcătorului a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreunând cântau: Toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Zori înţelegători te-ai arătat, celor dintru întunericul vieţii, fericite, strălucind lumina cunoştinţei tuturor, celor ce cu dragoste te laudă şi preaînalţă pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Făcutu-te-ai drept şi smerit şi blând, asemănându-te cu adevărat celui cu numele tău numit, lui David. Pentru aceea împreună cu dânsul ai moştenit, părinte, pământul celor blânzi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Tu, Fericite David, stâlpule al sihăstriei, de Dumnezeu luminat, te-ai arătat alt prooroc dumnezeiesc, proorocind cele viitoare prin dumnezeiasca însuflare a dumnezeiescului Duh.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Fecioară, frumuseţea lui Iacov, pe care te-a iubit Dumnezeu şi te-a ales, te cinstim, ca pe una ce eşti singură preacurată şi binecuvântată şi te lăudăm întru toţi vecii.

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: Ţie Făcătorului a toate, tinerii în cuptor dans a toată lumea împreunând cântau: Toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul. Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Adunându-ne astăzi toţi să săvârşim cu credinţă sfântă prăznuirea sfinţitului părinte, care a strălucit întru sihăstrie şi s-a dat pe sine cu totul lui Dumnezeu, prin viaţă desăvârşită.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ca un copac fiind sădit lângă izvoarele apelor, Cuvioase, roadele faptelor bune cele duhovniceşti ai adus; căci ca un vultur în copac ţi-ai înfipt cuibul, părinte, înălţându-ţi către cer gândurile tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte David, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu, Cuvioase David, văzând prooroceşte ieşirea ta, o ai spus popoarelor, când fiind trimis ai încetat mânia cea tare a împăratului împotriva lor, înţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfântă pomenirea ta ne sfinţeşte astăzi pe noi, care cu credinţă o săvârşim, Cuvioase David, căci cu sfinţenie ţi-ai săvârşit viaţa ta, sfinte şi după adormire te veseleşti pururea împreună cu sfinţii îngeri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Uşă purtătoare de lumină te vedea mai înainte Iezechiel, prin care a trecut Lumina cea Adevărată, Hristos Dumnezeul nostru, pe Care roagă-L neîncetat, Preacurată, să-mi deschidă uşile pocăinţei.

Irmos: Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi Omul. Răsăritul este numele Lui, pe Care slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.

 

SEDELNA

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Prin înfrânare supunând sufletului patimile trupului, părinte înţelepte, te-ai arătat înger cu trup, fericite şi înfigându-ţi cuibul în pom, ca o pasăre bine cântătoare, ţi-ai întraripat cugetul spre înălţime; pentru aceasta, îmbogăţindu-te cu lucrările minunilor, te-ai mutat către Domnul, pe Care din pruncie L-ai dorit Drept aceea strigăm ţie: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Preasfântă Fecioară, Maica lui Dumnezeu, tămăduieşte patimile cele cumplite ale sufletului meu şi îmi dăruieşte iertare de greşeli mie, celui ce nebuneşte le-am făcut; sufletul meu mi-am spurcat şi trupul mi-am întinat, ticălosul. Vai mie! Ce voi face în ceasul acela, când vor despărţi îngerii sufletul meu de ticălosul meu trup? Fii mie atunci Ajutătoare şi Folositoare, că pe tine te am Nădejde eu robul tău.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 8-lea

Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Mieluşeaua văzându-şi Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul pe Cruce, se tânguia, lăcrimând şi cu amar striga: Lumea se veseleşte luând izbăvire prin Tine, iar pântecele meu arde văzând răstignirea Ta, pe care o rabzi pentru milostivirea milei, Preabunule Dumnezeule, Doamne cel fără de păcate. Acesteia  cu  credinţă  să-i strigăm: Milostivire arată, Fecioară, spre noi şi iertare de păcate dăruieşte celor ce ne închinăm patimilor Aceluia.

Viața Sfântului Cuvios David din Tesalonic

 

• 

  
  

De mic a defăimat toată odihna trupească și lepădându-se de lume și de cele din lume, a părăsit prietenii și rudeniile, cinstea și slava cea vremelnică.

Acest mult lăudat părinte, îngerul cel pământesc și omul cel ceresc, s-a născut și a crescut în strălucita și marea cetate a Tesalonicului. El de mic a defăimat toată odihna trupească și lepădându-se de lume și de cele din lume, a părăsit prietenii și rudeniile, cinstea și slava cea vremelnică, banii, averile și orice altă norocire vremelnică, încă și sufletul său, după porunca Evangheliei, și a urmat Stăpânului, luând crucea din tinerețe, fiindcă inima lui se rănise cu totul de dumnezeiasca dragoste. Deci și-a tăiat perii capului, călugărindu-se, și a rămas în mănăstirea Sfinților Mucenici Teodor și Mercurie, care se numea Cunuliaton.

Acolo a petrecut în liniște, nevoindu-se mai presus de om și păzind toată fapta bună cu multă sârguință. Și îndeosebi dădea întâietate înfrânării și smereniei decât celorlalte, știind bine că săturarea pântecelui gonește privegherea și întreaga înțelepciune, iar slava deșartă prăpădește toate faptele bune în chip desăvârșit. Pentru aceasta se sârguia să câștige smerita cugetare ca un înțelept. Și citind dumnezeieștile Scripturi ziua și noaptea, se minuna de faptele bune ale sfinților de mai dinainte de Lege și după Lege, cum i-a slăvit Dumnezeu pe dânșii, pentru că I-au slujit și I-au bineplăcut cum se cuvine. Adică, pe Abel l-a făcut minunat pentru jertfă, pe Avraam pentru credință, pe Iosif pentru înțelepciune, pe Iov pentru răbdare, pe Moise l-a arătat puitor de lege, pe Daniil și pe cei trei tineri i-a păzit nevătămați de foc și de lei.

Petrecerea acestora socotind-o Cuviosul David, se sârguia cu tot sufletul a le urma cu toată puterea, ca să se facă împreună cu dânșii moștenitor în împărăția cerească. Și citind și viețile cuvioșilor care s-au pustnicit după întruparea Mântuitorului și au săvârșit atâtea minunate nevoințe și vitejii, se înspăimânta mai ales de Simeon din muntele minunat, și de cel de un nume cu dânsul, și de Daniil și Patapie, stâlpnicii, care și-au petrecut viața fără acoperământ, muncindu-se de vânturi, de ploi și zăpezi. Viețile acestora citindu-le pururea pomenitul, plângea și se umilea într-atâta, încât a luat hotărâre să petreacă cu aceeași strâmtorare, câtă vreme va putea, ca astfel să afle lărgime după moarte.

Și într-o zi s-a înfierbântat tare și s-a umilit inima lui, de aceea, suindu-se într-un migdal, care era în partea dreaptă a bisericii, a rămas pe o creangă a copacului, pe care și-a făcut un pat mic, cum a putut; și acolo se pustnicea cu îngăduire și cu minunată răbdare, muncindu-se de vânturi, de ploi și zăpezi, arzându-se de căldura soarelui din timpul verii și de alte strâmtorări chinuindu-se cumplit. O, îngăduire și răbdare minunată a mult pătimitorului și mucenicului de fiecare zi! Și cum răbda el atâta pătimire rea? Ceilalți stâlpnici aveau cel puțin întărire, căci stâlpii erau zidiți și stăteau; iar când dormeau, ori își făceau altă trebuință de care aveau nevoie, erau nemișcați. Iar acest diamant se mișca totdeauna pe creanga copacului și nu avea odihnă niciodată, muncindu-se de ploi, de vânturi și chinuindu-se cumplit de zăpadă.

Astfel pătimind cel cu sufletul răbdător, nu s-a lenevit câtuși de puțin, nu s-a împuținat cu sufletul și nu s-a trândăvit; iar fața lui cea cu chip de înger nu s-a schimbat, nici nu s-a prefăcut, ci era frumoasă ca un trandafir. Cu adevărat în acest fericit s-a împlinit proorocescul cuvânt:Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul din Liban se va înmulți, căci și el a înflorit cu faptele ca și finicul, dând rod bine potrivit lui Dumnezeu, mai dulce și mai folositor decât migdalul și finicul, de vreme ce copacul făcea flori și rod stricăcios, spre veselia și îndulcirea omenească, iar cuviosul cu roduri de privire și de faptă veselea în tot ceasul pe Dumnezeu, lăudându-L neîncetat pe Dânsul și slăvindu-L.

El avea și câțiva ucenici evlavioși și iubitori de Hristos, ostenindu-se și trudindu-se împreună cu dânsul. Aceia de multe ori îl rugau să se dea jos din copac, să-i zidească o chilie unde îi va plăcea, ca să-i păstorească la pășune mântuitoare. Iar el le răspundea, zicând: „Fraților și fiii mei, eu sunt om păcătos și nevrednic, dar Stăpânul Hristos, Păstorul cel bun, Care își pune sufletul pentru oi, Acela, ca un prea bun ce este, să vă păzească de bântuielile diavolului și să vă învrednicească împărăției Sale celei veșnice; iar eu, viu este Domnul Dumnezeul meu, Iisus Hristos, că nu mă cobor din acest copac, până ce se vor sfârși trei ani, și atunci numai cu porunca Lui; că fără a fi voia lui nu mă pogor nicidecum de aici”. Atunci ei, văzând neschimbarea voinței lui, nu l-au mai supărat pentru această pricină.

Deci când s-au împlinit trei ani, îngerul Domnului s-a arătat către dânsul și i-a zis: „Davide, Domnul a ascultat rugăciunea ta, și-ți dă darul acesta pe care de mult l-ai cerut, adică să fii smerit cugetător și înfrânat, să te temi de El și să-L cinstești cu evlavia cuviincioasă; deci pogoară-te din copac și liniștește-te într-o chilie, binecuvântând pe Dumnezeu, până vei sfârși și altă iconomie; și atunci vei afla odihnă de ostenelile trupești și mângâiere sufletului”. Și cât timp a vorbit îngerul cu dânsul, cuviosul a ascultat cu frică și cu cutremur; iar după aceea, îngerul făcându-se nevăzut, cuviosul mulțumea lui Dumnezeu, zicând „Bine este cuvântat Dumnezeu, Care a primit rugăciunea mea și m-a miluit!”.

Atunci, chemând pe ucenicii săi, le-a arătat vedenia și le-a spus să-i zidească o chilie după porunca stăpânească; iar ei au făcut cu sârguință după cum li se poruncise, înștiințând despre aceasta pe prea sfințitul arhiepiscop Dorotei. Acesta, luând pe cei mai cucernici cle­rici, bucurându-se și suindu-se la Cuviosul David, l-au sărutat și l-au dat jos din copac cu multă cucernicie și, slujind, l-au dus în chilia lui, săvârșind mare prăznuire. După aceea, ei s-au întors, veselindu-se; iar cuviosul a rămas în chilie liniștindu-se și binecuvântând neîncetat pe Dumnezeu, care i-a dăruit atâta dar, încât gonea diavolii, lumina orbii și orice boală nelecuită o tămăduia, cu numele Domnului nostru Iisus Hristos. Din semnele cele mai multe care le-a făcut, scriu două sau trei spre încredințarea celorlalte, precum leul se cunoaște după unghii și țesătura după margine.

Un tânăr oarecare avea diavol. Acela a venit într-o zi la chilia cuviosului și stând afară la ușă, striga: „Slobozește-mă, Davide, robule al veșnicului Dumnezeu, că foc iese din chilia ta și mă arde pe mine”. Atunci cuviosul, întinzând mâna prin fereastra sa, a zis, apu- cându-l pe tânăr: „Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu, îți poruncește ție, duh necurat, să ieși din zidirea Lui”. Acestea zicând, l-a însemnat pe el cu semnul Sfintei Cruci și îndată a ieșit diavolul, iar omul a rămas sănătos. Și toți cei de față, văzând o minune ca aceea, au slăvit pe Dumnezeu, ca pe Unul ce slăvește pe cei ce-L slăvesc cu lucruri plăcute Lui. Mai ascultați și o altă minune, tot asemenea.

O femeie oarecare era cu totul oarbă și nu vedea deloc. Deci auzind de faptele cele bune ale cuviosului și minunatului David, a venit la el, fiind purtată de mână; și, mergând la chilia lui, a căzut la pământ afară de ușă, plângând și zicând cu smerenie acestea: „Robul lui Dumnezeu cel binecuvântat, ajută-mi, urmând bunătatea Stăpânu­lui Hristos. Izbăvește-mă de această muncă mult chinuitoare și-mi dăruiește lumina ochilor cea de bucurie tuturor și cu totul veselitoare”.

Acestea și multe altele zicând ea cu suspinuri și cu lacrimi fierbinți, cuviosul a lăcrimat, fiindu-i milă de durerea și chinuirea ei, ca un pătimitor și milostiv ce era. Apoi, făcând mult timp rugăciune către Domnul, i-a zis să se scoale de la pământ, unde zăcea plângând, și să se apropie de fereastră. Și a întins atunci dreapta sa și, pecetlu­ind ochii ei cu Sfânta Cruce, s-a rugat iarăși către Domnul, zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Dumnezeului Celui viu, Care Te-ai întrupat din pururea Fecioară Maria și din Duhul Sfânt, ca să scoți din întuneric pe om și să-l aduci la lumina cea veșnică; Care pe orbul din naștere l-ai luminat; însuți și acum, Stăpâne, luminează pe roaba ta aceasta, ca un Atotputernic, că Tu ești luminarea sufletelor noastre și pe Tine Te slăvim totdeauna, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”. Astfel rugându-se, îndată s-au luminat ochii celei oarbe și vedea luminat și curat, mulțumind cuviosului și slăvind pe Dumnezeu.

Această mare facere de minuni auzind-o tesalonicenii, toată cetatea îl avea întru mare evlavie, cinstindu-l ca pe un înger dumne­zeiesc. Iar dacă cineva avea oarecare neputință, venea la dânsul și cum își apropia dreapta de bolnav, îndată fugea toată neputința și se împrăștia, precum piere întunericul de lumină.

Deci multe și nenumărate minuni săvârșind el, a fost slăvit și cinstit foarte mult de oameni. Iar după câțiva ani, murind Dorotei, mitropolitul Tesalonicului, a fost ales altul cu numele Aristid, care și acesta era om îmbunătățit. însă în acea vreme se făceau în Tesalia mari pagube și multă tulburare de către barbari. De aceea, eparhul Iliricului a scris mitropolitului să meargă la împărat sau să trimită pe un om oarecare îmbunătățit, să-l roage să aleagă și să hotărască la Tesalonic eparh, căci în Tesalonic se afla numai epitrop. Deci Prea Sfințitul Aristid, arhiepiscopul Tesalonicului, citind scrisoarea eparhului înaintea clericilor și boierilor cetății, le-a zis să aleagă pe un om iscusit și cuvântăreț, ca să-l trimită la împărat pentru această pricină.

Deci, adunându-se atunci toți cetățenii în biserică, au strigat toți, cu o împreună glăsuire, să trimită pe Cuviosul David, ca să se cucerească de dânsul prea evlaviosul împărat, ca de un om îmbu­nătățit și sfânt. Iar aceasta s-a făcut cu iconomie de pronia dumnezeiască, ca să se împlinească cuvântul îngerului de mai înainte, care a zis cuviosului să se pogoare din copac, ca să facă și altă iconomie și atunci să meargă către Domnul.

Deci luând arhiereul pe cei mai cucernici din clerici și din mireni, s-a dus la cuviosul și i-a vestit pricina, rugându-l să meargă la împărat pentru cererea cea de sus. Iar cuviosul întâi a spus că nu poate să meargă din pricina bătrâneților; apoi, aducându-și aminte de grăirea de mai înainte a îngerului și văzând că toți îl sileau să meargă, a primit, ca să nu se facă neascultător arhiereului și tuturor iubitorilor de Hristos. Deci a zis către arhiepiscop: „Stăpâne sfinte, facă-se voia Domnului; să știți că împăratul îmi va dărui cu ajutorul lui Dumnezeu câte voi cere pentru rugăciunile voastre, dar pe David nu-l veți mai vedea viu! Căci, întorcându-mă către voi de la împărăție, când vor lipsi încă o sută douăzeci și șase de stadii ca să ajung la această săracă chilie a mea, atunci mă voi duce către Stăpânul meu”. Iar arhiereul, socotind că aceasta o zice ca să nu-l silească să se ducă, îl sfătuia iarăși, zicându-i: „Urmează pe Păstorul și Învățătorul nostru, Hristos, Care S-a omorât pentru noi ca un om; mori și tu pentru poporul tău ca să iei de la oameni mulțumire, iar de la Stăpânul Hristos laudă și slavă nemărginită, ca un următor al pătimirii Lui” .

Atunci, ieșind din chilie de trei ori fericitul, toți i s-au închinat; căci fața lui era cu totul minunată la vedere, perii capului său îi ajungeau până la brâu și barba până la picioare, iar cinstitul lui obraz era frumos și cu bun chip ca al lui Avraam, și fiecare văzându-l, se minuna. Deci Cuviosul David luând pe doi din ucenicii săi, pe Teodor și pe Dimitrie, bărbați cucernici și îmbunătățiți, asemenea lui nu numai la suflet, ci și la chipul trupului, s-a pogorât la portul cetății și, intrând în corabie, au plecat. Și, ajungând în Vizantia, s-a auzit vestea în toată cetatea despre venirea cuviosului.

Într-acea vreme era împărat dreptcredinciosul Iustinian care era dus atunci într-alt loc, iar împărăteasa Teodora a trimis niște postelnici și niște purtători de suliți și l-au primit cu multă cinste și evlavie. Și văzând ea acea strălucită față cu chip de înger, cu niște căruntețe ca acelea, s-a minunat și i s-a închinat cu multă smerenie, cerând rugăciune și binecuvântare de la dânsul. Deci cuviosul s-a rugat pentru împărat, pentru dânsa și pentru toată cetatea. Iar împărăteasa l-a primit cu atâta bucurie și veselie, încât nu pot să povestesc mai pe larg cât de frumoasă primire i-a făcut pururea pomenita, socotind că a primit pe un înger al Domnului, iar nu pe un om. Și întorcându-se împăratul, augusta i-a vestit despre venirea cuviosului, zicând: „Stăpâne, preabunul Dumnezeu S-a milostivit spre noi și a trimis astăzi la stăpânirea ta pe îngerul Său, care a venit de la Tesalonic și mi s-a părut că văd în adevăr pe Avraam”.

Deci, a doua zi, împăratul a poruncit să se adune tot sfatul și să vină cuviosul. Iar acela venind înaintea împăratului, a pus în palmele sale cărbuni aprinși și tămâie, și a tămâiat pe împărat și pe tot sfatul, fără a se vătăma de foc mâna lui câtuși de puțin, trecând mai mult de un ceas până a tămâiat tot poporul. Văzând acest lucru minunat, toți s-au înspăimântat; iar împăratul, sculându-se de pe scaun, l-a întâm­pinat cu multă cucernicie. Deci, primind scrisorile mitropolitului, dreptcredinciosul și iubitorul de Hristos împărat le-a ascultat pe toate. Și a împlinit nu numai cele scrise în scrisori, ci și altele câte a cerut cuviosul prin gură, le-a săvârșit cu toată osârdia și le-a iscălit după rânduială cu slove roșii, dându-le cuviosului cu mâna sa și zicând: „Cinstite părinte, roagă-te pentru mine!”.

Și așa l-a slobozit cu multă cinste, precum se cuvenea. Iar el a plecat către Tesalonic, însă, precum a proorocit, n-a ajuns până la cetate, ci, când era în dreptul farului, a zis ucenicilor săi acestea: „Fiii mei, a sosit vremea sfârșitului meu! Să îngropați moaștele mele în mănăstirea unde locuiam și să îngrijiți de sufletele voastre, ca să aflați odihnă veșnică”.

Zicând acestea și alte cuvinte folositoare de suflet, au ajuns la marginea care se numește Emboli, și de acolo se vedea mănăstirea lui, la care privind și-a făcut cruce și, sărutând pe ucenici, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar atunci când a murit, era vânt groaznic, încât mai înainte corabia plutea în plin, dar, o, minune, deodată corabia a stat multă vreme, cu tot vântul, și nu s-a clintit din loc câtuși de puțin. Și a venit și miros de tămâie nepovestit și se auzeau glasuri în văzduh care lăudau pe Domnul cu cântări. Și trecând multă vreme, glasurile au încetat, apoi s-a pornit și corabia. Dar nu s-a dus după obicei în port, ci s-a îndreptat către partea dinspre apus a cetății, la locul unde păgânii aruncaseră mai înainte moaștele Sfinților Teodul și Agatopod. Atunci, auzindu-se de adormirea și venirea cuviosului, a ieșit înaintea lui toată cetatea cu arhiepiscopul și, purtând cu multă evlavie sfintele lui moaște, le-au dus în mănăstire și le-au făcut o raclă de lemn în patru colțuri, în care le-au pus și le-au îngropat cu cinste. Apoi au mutat eparhia acolo la Tesalonic, după porunca împărătească; iar pe cuviosul îl prăznuiau în tot anul în numita mănăstire.

Și trecând 150 de ani, era acolo egumen un om îmbunătățit cu numele Dimitrie, care avea multă evlavie către cuviosul. Acela, având dor să ia o părticică din sfintele lui moaște, ca să o aibă spre sfințenie, a pus oameni să sape mormântul; dar îndată lespedea cea de deasupra s-a crăpat în patru, și văzând el că sfântul nu voiește, s-a lăsat de lucru.

Ucenicul acestui egumen, cu numele Serghie, care s-a făcut asemenea egumen și, mai pe urmă, pentru faptele lui cele bune, arhiepiscop al Tesalonicului, cinstea mult pe acest cuvios și avea multă evlavie către el. Acela de multe ori îl ruga, făcându-și rugă­ciunea, să-l ierte a lua o părticică din sfintele lui moaște. Și adeverindu-se deplin de la Dumnezeu că a primit cuviosul, a dezgropat mormântul și îndată a ieșit o minunată mireasmă și, văzându-l încă întreg pe sfântul, n-a îndrăznit a lua vreo părticică dintr-însul, ci numai puțini peri din cap și din barbă. De atunci, iubitorii de Hristos păzeau cu dinadinsul acei peri și îi sărutau în ziua sărbătorii lui, care se săvârșea în 26 ale lunii iunie. Ziua aceea o prăznuiesc în fiecare an cu veselie, lăudând pe cuviosul, spre slava Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Amin.

Sf.Mc.Fevronia ajuta la cele mai mari rugaminti mare

 

Prăznuirea sa principală este la 25 iunie s.n. si 8 iulie s.v.- ,intaritoare a credintei,ocrotitori mari de vrajmasi vazuti si nevazuti si mai ales in necazuri grele ,mahniri,certuri in familie ,mare tamaduitoare de boli de piept,dinti sau probleme cu dintii si alte boli grele,patroana celor ce ii poarta numele cat si Mare Ocrotitoare celor nascuti de ziua ei!

Sfânta mare muceniţă Fevronia, fecioară prea înţeleaptă a Mirelui ceresc

Această fericită şi preacuvioasă din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, şi cu cuviinţă petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii, care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, care se mai numeşte şi Antiohia Migdoniei, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevoinţa sihăstriei şi la înţelepciune cât şi la citirea dumnezeieştilor Scripturi. Şi egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii; pentru aceasta celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise; însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, îndată scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre crestini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o ca să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia. Dintre care, Liviei adică i s-a tăiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost băgată în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: "Nu fugi, fiică", ea şi-a pus mâinile înapoi, şi şi-a plecat grumazul la chinuitori, şi a murit cu osârdie.

Deci, Vriena după ce a învăţat-o din destul, s-a întors la mănăstire plângând şi tânguindu-se şi temându-se pentru necunoaşterea sfârşitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca să fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida şi Ieria, îmbrăcându-se cu port bărbătesc, au urmat după sfânta, amestecate cu slugile. Şi dacă au dus-o, întâi a stat de faţă înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca să spună cum îi este numele, neamul şi credinţa ei; deci muceniţa în loc de toate a zis cum că este creştină. Apoi după aceasta Selin, ispitind-o cu amăgituri şi cu momeli ca să o întoarcă din credinţa ce avea către Hristos, şi neputând, a poruncit să o întindă de patru părţi, şi o ardea cu foc dedesubt; iar deasupra o băteau slujitorii. Deci de răni şi de focul ce o ardea, şi a cărui văpaie era atâta de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau cărnurile fericitei Fevronia şi curgeau pe pământ. După aceea a poruncit de au spânzurat-o şi au bătut-o cu toiege de fier; apoi i-au tăiat limba, şi i-au dezrădăcinat dinţii; apoi i-au tăiat sânii amândoi, şi i-au pus foc peste tăieturi.

Pe urma i-au tăiat mâinile şi picioarele, şi în sfârşit i-au tăiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credincioşii moaştele sfintei, şi le-au adus în mănăstirea ei prin Firm comitele, ţinându-le slujitorii împreună cu dânsul; şi le-au pus la loc toate mădularele punându-i şi dinţii pe pieptul ei; şi aşa adunându-se episcopii şi clericii, împreună cu monahii şi mulţime de creştini, cu cântări şi cu laude, făcând priveghere de toată noaptea, au îngropat-o. Se zice însă că atunci când se făcea pomenirea sfintei, la mănăstire în toţi anii, se arăta sfânta muceniţă, stând de faţă şi cântând împreună cu celelalte fecioare, şi stă la locul ei până la a treia rugăciune. Iar odată încercând Vriena să o pipăie, îndată s-a făcut nevăzută, neîngăduind să pună mâna pe dânsa.

Iar despre Lisimah se spune că socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adică mucenicia sfintei, întâi căci el era din mamă creştină, şi al doilea că s-a arătat crud şi sălbatic Selin, moşul lui, către muceniţă, pierzând frumuseţea fecioarei, care era mai presus de om, a rămas atunci nemâncat şi s-a mâhnit foarte de moartea muceniţei, şi a plâns cu amar. Şi peste puţin mai apoi a crezut în Hristos împreună cu Prim, şi a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, ieşindu-şi din minte, se uita la cer şi, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatră; şi aşa cel rău, rău şi-a lepădat sufletul.

Calendar ortodox 2021, 25 iunie. Sfinţii zilei. Sfânta Mare Muceniță Fevronia

În timpul prigoanelor lui Diocleţian, a fost un judecător pe nume Selin a cărui soră îi încredinţase pe fiul ei să-l crească înainte să moară. Când Lisimah a fost suficient de mare l-a luat să-i prindă şi să-i pedepsească pe cei ce se închinau la Hristos. Soldaţii aflaţi sub comanda celor doi distrugeau biserică după biserică, torturau şi ucideau creştini fără număr.  Dacă Selin era de o cruzime diavolească, Lisimah era cuprins de milă şi a început să dea de veste lăcaşurilor creştineşti că se îndreaptă spre ei pentru ca aceştia să aibă timp să se ascundă. Aşa s-a întâmplat şi când Selin şi Lisimah prigoneau creştinii din Palmira. Au aflat că la marginea imperiului se află o mănăstire cu 50 de măicuţe printre care se afla şi Sfânta muceniţă Fevronia. Când au primit veste majoritatea măicuţelor au fugit şi au rămas doar două mai bătrâne şi Fevronia care nu numai că avea numai 20 de ani şi era atât de frumoasă că zugravii nu o puteau zugrăvi, dar era şi cuprinsă de râvnă şi dragoste de Hristos. Ea trăia în acea mănăstire de la doi ani şi de atunci nici un mirean nu-i văzuse faţa. Când Selin şi Lisimah au invadat mănăstirea au fost uimiţi de frumuseţea ei iar trupul lui Selin a fost cuprins de pofte. Au adus-o la judecată şi când i-a cerut să-i spună cum o cheamă şi a cui este ea a răspuns că se numeşte “creştină smerită” şi este roaba lui Hrisos. Selin ia spus că dacă se leapădă de Hristos şi se însoţeşte cu el va scăpa de chinuri. Ea l-a refuzat şi l-a sfidat cu vorbe. Atunci netrebnicul a poruncit să i se rupă hainele şi să rămână goală în faţa tuturor ca să se ruşineze. Dar ea l-a înfruntat din nou cu îndrăzneală spunându-i că ruşinea e toată asupra lui şi că ea goală merge la nevoinţă să-l biruiască pe Satana. Selin mânios a legat-o de de patru stâlpi şi dedesubt a făcut focul în timp ce era bătută cu ciomege. Poporul aflat de faţă la tortură a început să cerşească îndurare pentru fecioara chinuită. Când au crezut că a murit au dezlegat-o şi au scos-o din foc, iar cei de faţă o jeleau. Fevronia s-a ridicat şi a început să-i liniştească şi să-i mângâie pe cei care o plângeau aducând slavă lui Dumnezeu. Judecătorul văzând-o întreagă a poruncit să fie legată de lemn şi torturată cu fierul înroşit, Lumea aflată de faţă la munci a început să plece îngrozită de privelişte, dar judecătorul nu se înmuia. I-au scos cu fierul 17 dinţi şi i-au tăiat sânii deşi mulţimea cerea acum îndurare pentru fecioara care nu înceta să aducă slavă lui Hristos. Apoi au poruncit să-i taie mâinile şi picioarele şi pentru că Fevronia tot nu murea a poruncit în cele din urmă să i se taie şi capul. După aceată cumplită faptă judecătorii ar fi trebuit să meargă la masă dar Lisimah s-a închis la el în cameră refuzând să mai mănânce sau să bea iar Selin s-a tulburat şi după ce a umblat fără noimă prin palat a ridicat privirea la cer şi ceea ce a văzut l-a înspăimântat atât de tare că a rămas mut. Apoi răcnind şi mugind ca o vită a început să se dea cu capul de o coloană de marmură şi s-a izbit atât de tare încăt şi-a sfărâmat singur capul şi a căzut mort. Când a aflat Lisimah de cele întâmplate a poruncit ca Selin să fie îngropat după tradiţia păgână şi a dat de veste tuturor că toţi creştinii se pot aduna fără grijă la înmormântarea sfintei căci nu vor fi prigoniţi. Apoi a strâns singur trupul dezmembrat al sfintei şi l-a adunat în mantia sa ducându-l la mănăstire, şi a dat ordin ca şi pământul îmbibat de sângele sfintei să fie adunat şi să nu fie lăsat să-l lingă animalele. Apoi Lisimah au renunţat la închinarea la idoli trecând la Hristos. 

Troparul Sfintei Mari Mucenițe Fevronia

 Glasul al 4-lea

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Mari Mucenițe Fevronia

Ceea ce eşti folositoare creştinilor, neînfruntată mijlocitoare către Făcătorul. Neschimbată, nu trece cu vederea glasurile cele de rugăciune ale păcătoşilor, ci apucă înainte, ca o bună, spre ajutorul nostru, care cu credinţă strigăm către tine: Grăbeşte spre rugăciune şi sârguieşte spre îmblânzire, apărând pururea, Năsătoare de Dumnezeu, pe cei ce te cinstesc pe tine.

Mirele meu Cel Preadulce, Hristoase, a strigat Muceniţa Fevronia, nu-mi este mie cu anevoie a merge pe urma Ta; căci dulceaţa dragostei Tale a întraripat sufletul meu cu nădejdea şi frumuseţea milostivirii Tale, a îndulcit inima mea, ca să beau paharul pătimirii după Tine; ca să mă numesc şi vrednică a dănţui în cămară împreună cu fecioarele cele înţelepte. Pentru aceasta, preacuvioasă răbdătoare de chinuri, cinstind nevoinţele ostenelilor tale, te rugăm pe tine, roagă-te să nu ni se închidă şi nouă uşile cămării.

 Pentru rugaciunile Sfânta Muceniță Fevronia Fecioara  Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ne pe noi!Daruiste-ne iertare de pacate,sa ne iertam aproapele,si daruiste-ne multe bucurii!

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Fevronia

 

O, sfântă slăvită mare mucenică a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoșii și smeriții, care alergăm cu credință și cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni, nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum.

Sfântă Mare Mucenică, pleacă genunchii tăi cei duhovnicești către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a cărui cămară acum te veselești și roagă-L pe El, cu dragostea aceea cu care îl rugai în sfintele tale nevoințe, să ne trimită și nouă, celor săraci și neputincioși, mila și Harul Său, spre ajutor în scârbele și ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi.

Fii mijlocitoare către preasfânta și viața cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci și tu ai plăcut Lui și ai păzit cu mare sfințenie poruncile Lui. Și pentru dragostea Lui ți-ai pus sufletul tău și te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită și cuvântătoare. Deci, ca o slugă bună și preaînțeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul și Dumnezeul nostru Îmblânzește-L pe El, ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele și ceasurile îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar și cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veșnicile munci și a intra întru fericirea și veselia cea nemărginită. Amin!

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Fevronia

 

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Fevronia

Glasul al 4 lea

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fevronia, strigă cu glas mare: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Ceea ce ai fost părtinitoare slavei lui Hristos, Sfântă Fevronia, dă-mi mie dar şi luminare, să laud cu cântări prăznuirea ta cea purtătoare de lumină şi cinstită.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Cu grija continuă a morţii de-a pururea luminându-ţi sufletul, Muceniţă Fevronia, ai alergat către înălţimea muceniciei, aducându-te lui Hristos prin mulţimea chinurilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu ostenelile sihăstriei arătat ogorând holda inimii tale, muceniţă, ai cules cu chinuire cununile mucenicilor, cântând Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Care toate zideşte cu ameninţarea, din tine Maica lui Dumnezeu S-a întrupat. Pe Care cu dreaptă credinţă dorind Fecioara Fevronia, prin mucenicie s-a adus către Dânsul.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Tu eşti întărirea celor care aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Au putut întru Duhul a coborî sprânceana cea tiranică şi necredinţa multor zei, Mărită Fevronia.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Tu ai întărit acum, Stăpâne, cu mâna Ta cea tare pe vestita Muceniţă Fevronia, care s-a trudit ca o muceniţă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tăindu-ţi-se trupul pentru Hristos, preaînţeleaptă curată, muceniceşte ogorai desfătarea Raiului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lăudata Muceniţă Fevronia te-a aflat pe tine Maica lui Dumnezeu, Preacurată, ajutor, şi pe tirani i-a ruşinat.

Irmos: Tu eşti întărirea celor care aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne, Tu eşti Puterea mea, Tu eşti Dumnezeul meu, Tu eşti Bucuria mea, Cel Ce Sânurile Părinteşti nu le-ai părăsit şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta cu proorocul Avacum strig către Tine: Slavă Puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Nicicum nu este prihană întru tine, Prealăudată Fevronia, căci tu despre două părţi te-ai silit a plăcea Mântuitorului tău şi Iubitului Celui dorit, fiind împodobită cu ostenelile sihăstriei şi cu chinurile mucenicilor, cugetătoare de Dumnezeu preafericită.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi1

Din vremea unghiilor celor prea crude, ai dorit Izvorul Cel pururea curgător al dragostei, Care este dorit de toate cele cuvântătoare, pe Care dorind, ai suferit durerile chinurilor, fiind arsă cu foc şi lipsită de mădulare, Muceniţă Fevronia, lauda fecioarelor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind hrănită cu cuvintele lui Dumnezeu, înţelepţită de Dumnezeu, purtând sfinţit Scripturile cele sfinte, dumnezeieşte ai întins cuvântul mântuirii celor care-l doreau şi ţi-ai luat plăţile învăţăturii, îmbogăţindu-te cu măririle mucenicilor, muceniţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Uşă Luminii te-ai arătat tuturor celor dintru întuneric, Preacurată, căci ai strălucit pe Soarele Dreptăţii, pe Hristos, Lumina Cea Necuprinsă, Cuprins în trup; cu ale Cărui luminări întărindu-se Muceniţa Fevronia, a câştigat acum lauda mucenicilor.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Pentru ce m-ai lepădat de la faţa Ta, Cel Ce eşti Lumina Cea Neapusă şi m-a acoperit pe mine, ticălosul, întunericul cel străin? Ci, Te rog întoarce-mă şi la Lumina Poruncilor Tale îndreptează căile mele.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Înfrumuseţatu-te-ai, ţesându-ţi porfiră din sângiurile tale, muceniţă; despuiatu-ţi-s-a trupul şi ai lepădat haina patimilor, stând înaintea divanurilor la judecată, râvnind goliciunii lui Hristos, o, Fevronia!

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Aprinzându-ţi-se sufletul de dragostea Mirelui tău Celui Înţelegător şi înduplecându-te de frumuseţile Lui cele nepieritoare, ai răbdat muceniţă tăierea mâinilor şi durerile bătăilor, Sfântă Fevronia, lauda mucenicilor.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Curgerile sângiurilor tale au stins văpaia mulţimii zeilor, iar dinţii tăi dezrădăcinaţi fiind, au smuls toată rătăcirea idolilor şi ţi-au pricinuit ţie veselia cea veşnică a desfătării, Sfântă Muceniţă Fevronia.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tăindu-ţi-se picioarele, ai alergat pe calea dumnezeieştilor mărturii şi te-ai mutat către Cel Născut din Sfânta Fecioară, intrând cu veselie în Rai, Muceniţă Fevronia fecioară mireasă a lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din milostivire ai luat milostivire asupra omenirii, Cel Care eşti Împodobit cu înălţările cele preaînalte ale dumnezeieştii slave, luând din pântecele Fecioarei Trup însufleţit şi cuvântător, prin care ai omorât moartea.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Surpatu-s-a cruzimea cea fără de Dumnezeu şi semeaţă a lui Selin cel rău-credincios şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru toţi a cerut sângele tău, mărită, şi prin răbdarea ta s-a mântuit dumnezeiescul Lisimah.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Înţelepţita şi purtătoarea de Dumnezeu Vriena, îndreptându-te pe tine, fecioară, cu învăţături, te-a arătat luminătoare arătătoare de Dumnezeu şi nicidecum nu şi-a greşit nădejdea, căci te-a adus pe tine către Hristos mireasă nespurcată, Sfântă Muceniţă Fevronia.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cămara de Mire cea Însufleţită a Stăpânului, care a luminat, străluceşte cu razele cele luminoase ale fecioriei, strălucind ca şi Crinul în mijlocul tulburării spinilor, Născătoarea de Dumnezeu cea Preacurată şi cu bună podoabă după vrednicie să fie slăvită.

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune scârbele mele, că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!

 

Condac

Glasul al 6-lea

Podobie: Ceea ce eşti folositoare...

Mirele meu Cel Preadulce, Hristoase, a strigat Muceniţa Fevronia, nu-mi este mie cu anevoie a merge pe urma Ta; căci dulceaţa dragostei Tale a întraripat sufletul meu cu nădejdea şi frumuseţea milostivirii Tale, a îndulcit inima mea, ca să beau paharul pătimirii după Tine; ca să mă numesc şi vrednică a dănţui în cămară împreună cu fecioarele cele înţelepte. Pentru aceasta, preacuvioasă răbdătoare de chinuri, cinstind nevoinţele ostenelilor tale, te rugăm pe tine roagă-te să nu ni se închidă nouă uşile cămării.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii evreieşti au călcat în cuptor văpaia cu îndrăzneală şi focul în rouă l-au schimbat, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Râuri de tămăduiri izvorăşti celor care cu credinţă aleargă la biserica ta, Fevronia preacinstită, şi strigă lui Hristos: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, cât este de bună neguţătoria ta, cugetătoare de Dumnezeu: Căci în loc de o mână de sânge a trupului ai luat în schimb Împărăţia lui Dumnezeu, prealăudată, strigând: Bine eşti cuvântat, Doamne Dumnezeule, în veci!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Împreună cu cetele fecioarelor dănţuieşti, Fecioară Fevronia, vrednică de laudă, strigând către Fecioara şi Maica lui Dumnezeu: Bine este cuvântat Rodul pântecelui tău, Preacurată!

 

Cântarea a 8-a

Irmos: De şapte ori cuptorul chinuitorul caldeilor l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: Tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Luminat se săvârşeşte acum pomenirea ta, Sfântă Muceniţă Fevronia, luminând cu străluciri luminoase, căci te-ai împreunat cu Lumina şi te-ai făcut purtătoare de lumină, strigând Făcătorului de lumină şi Dătătorului de lumină: Tineri, bine-L cuvântaţi, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Arătatu-te-ai minunată mai înainte în sihăstrie şi mai pe urmă te-ai luminat muceniceşte, prealăudată, căci tu ai alergat pe urma Celui dorit al tău, fecioară luminată; sânii tăi sunt mai buni decât vinul, tăindu-se pentru dreapta credinţă, Sfântă Fevronia, şi cu mirosul mirurilor tale aduci bun miros celor credincioşi.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Fiind îngreunat de greşeli şi înconjurat de întreitele valuri ale patimilor, scap la acoperământul tău, Muceniţă Fevronia Prealăudată, căutând dezlegare amândurora; ci ca o minunată ce eşti şi aleasă Stăpânului, nu mă trece cu vederea când strig; ci prin rugăciunile tale răpeşte-mă din cursele cele pierzătoare de suflet, cugetătoare de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Limbile cele retoriceşti nu pot să te laude pe tine, Născătoare de Dumnezeu Marie, mireasă dumnezeiască, că tu, Fecioară preacurată, din pântecele tău cel fecioresc şi neispitit de nuntă ai născut pe Dumnezeu, Cel Care este peste toate, Căruia acum Sfânta Fevronia strigă, cântând: Popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii!

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmos: De şapte ori cuptorul chinuitorul caldeilor l-a ars nebuneşte, pentru cinstitorii de Dumnezeu; iar văzându-i pe aceştia cu putere mai bună mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a strigat: Tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

O, dumnezeiască porumbiţă a Stăpânului, poleită cu străluciri de feciorie, la trup luminată cu chinurile, cea cu aripile aurite, prin razele cele cu chip de aur ale mărturisirii tale şi ale dumnezeieştilor tale sângiuri; luminează deplin pe cei care te laudă pe tine.

Stih: Sfântă Muceniţă Fevronia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Prin cuget gol împreunându-te cu gândul, Sfântă Fevronia, cugetătoare de Dumnezeu, ai ajuns dorirea cea desăvârşită şi te-ai învrednicit a dobândi sfârşitul cel fericit, luminat împărăţind acum împreună cu Hristos, Mirele tău, în cămări de nuntă negrăite, petrecând întru veselie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca nişte râuri pornite cu sunet, izvorăşti tămăduiri celor care cu credinţă aleargă la cinstita ta raclă, Muceniţă Fevronia cea cu chip dumnezeiesc, ceea ce însăţi eşti chip fecioriei, floare firii veselitoare, fiică Împăratului, care ai întru tine frumuseţea dumnezeieştii slave.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îndreptat-ai, Fecioară, alunecarea femeilor, născând pe Cuvântul, Cel Care poate ca un Bun şi Puternic a îndrepta pe cei căzuţi, de Care Sfânta Fevronia cea lăudată dorind neîncetat, cu bucurie a strigat: după Tine voi alerga.

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te slăvim.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Dorind pe Hristos Cel Frumos întru podoabă, degrab ai mers către luptele cele mari, prin care ai omorât de tot pe începătorul răutăţii; din ale cărui curse cu multe vicleniri izbăveşte-mă prin rugăciunile tale, Sfântă Muceniţă Fevronia, îndreptându-mă către dumnezeiasca pocăinţă.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ceea ce eşti fără de mire, Preacurată, care singură eşti părtinitoare şi acoperământ credincioşilor, pe toţi cei care către tine avem nădejde izbăveşte-ne de primejdii şi de scârbe şi de cumplite nevoi, cu rugăciunile tale, împreună cu cinstitul Înaintemergător.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Mieluşeaua cea nespurcată, văzând pe Mielul şi Păstorul mort spânzurat pe lemn, plângând zicea şi ca o Maică tânguindu-se striga: Cum voi suferi smerenia Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu, şi pătimirile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule?

Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Fevronia

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult pătimitoarei Marii Muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-te, preînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Icosul 1

Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfânta mănăstire şi ca un crin plin de mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi noi, nevrednicii, cinstind patimile şi sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:
Bucură-te, că din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;
Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai învăţat;
Bucură-te, că, din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;
Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe bună păşune ai aflat;
Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;
Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;
Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;
Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe duhovniceşte ai înflorit;
Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 2-lea

Văzând fericita stareţă Vriena că, prin darul lui Dumnezeu, cu duhovnicească înţelepciune iscusită erai şi cu firească frumuseţe foarte înfloreai, în taina inimii sale, lui Dumnezeu, pentru buna ta aşezare, Îi striga: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Înţelegând tu, preaînţeleaptă fecioară, că temelia vieţii creştine este dragostea lui Dumnezeu şi suferinţa pentru fapta bună, pe Dumnezeu din tot sufletul te-ai sârguit a-L iubi şi pentru lucrarea poruncilor Lui cu tot sufletul a te învoi, pentru care şi noi cu laude te cinstim:
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, Mirele tău, fecioria duhului şi a trupului cu mare sfinţenie ai păstrat;
Bucură-te, că, prin înfrânare şi feciorie, îngerească petrecere ai urmat;
Bucură-te, că pe o scândură îngustă te odihneai;
Bucură-te, că alteori pământul gol în loc de pat îl aveai;
Bucură-te, că o dată la două zile tu hrană primeai;
Bucură-te, că întru vegheri şi rugăciuni pururea zăboveai;
Bucură-te, căci cu pilda vieţii tale pe toate le întreceai;
Bucură-te, ca pe Ieria cea de neam mare prin cuvintele tale ai luminat-o;
Bucură-te, căci cu toată familia ei s-a creştinat;
Bucură-te, căci ca luna printre stele în mijlocul soborului străluceai;
Bucură-te, căci cu lumina vieţii tale pe toate le luminai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui Preaînalt a întărit pavăza credinţei tale, prin care ai stins toate săgeţile cele înfocate şi pierzătoare ale mâniei şi ale poftei; iar prin darul lui Dumnezeu, strălucind înţelegerea sufletului tău, te-ai învăţat a-I cânta: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având în cămara inimii tale pe Mirele Cuvântul, cu Dânsul, prin rugăciunea inimii, necontenit vorbeai şi, întărindu-te cu darul Lui, cu dor înfocat în calea poruncilor Lui alergai; pentru care, fericindu-te că de poruncile Lui ai flămânzit şi ai însetat, îţi cântăm:
Bucură-te, că, din inimă iubind pe Hristos, spre mucenicie te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, că sfaturile stareţei Vriena şi ale egumenei Tomaida în inimă le-ai păstrat;
Bucură-te, căci, cu duhul arzând, spre mucenicie ai alergat;
Bucură-te, că pe bătrânele stareţe foarte le-ai bucurat;
Bucură-te, că, auzind de venirea chinuitorilor, nu te-ai înspăimântat;
Bucură-te, că sosind chinuitorii în mănăstire, cu lanţuri te-au legat;
Bucură-te, că scoţându-te din mănăstire, spre chinuire ai plecat;
Bucură-te, că de fericita ta stareţă până la un loc ai fost petrecută;
Bucură-te, căci cu ultimele ei sfaturi ai fost întărită;
Bucură-te, că, la despărţire, blagoslovenie de la ea ai cerut;
Bucură-te, căci cu blagoslovenia şi cu rugăciunile ei spre mucenicie ai pornit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 4-lea

Vifor de gânduri şi mare întristare au cuprins pe fericita stareţă Vriena la despărţirea de tine, fericită fecioară, şi întorcându-se în mănăstire a căzut cu faţa la pământ în biserică, cu lacrimi şi cu durerea inimii rugând pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să te întărească cu darul Său şi să-ţi dea răbdare până la sfârşit, spre a-I cânta Lui cu fecioarele cele înţelepte: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind fericita stareţă Vriena că tu eşti dusă înaintea chinuitorului Selin şi că nici momelile, nici îngrozirile şi nici primele chinuri nu te-au înspăimântat foarte s-a bucurat; iar noi cu lacrimi te cinstim aşa:
Bucură-te, căci cu lanţuri legată înaintea lui Selin ai stat;
Bucură-te, că toate chinurile lui le-ai defăimat;
Bucură-te, că de haine ai fost dezbrăcată;
Bucură-te, că de ostaşi cu toiege carnea trupului tău era sfărâmată;
Bucură-te, că peste răni cu foc arsă ai fost;
Bucură-te, că, în văpaia focului fiind, chemai în ajutor pe Mirele tău, Hristos;
Bucură-te, căci cu darul Lui spre mari chinuri te pregăteai;
Bucură-te, că, având în inimă dragostea Lui, focul în seamă nu-l luai;
Bucură-te, că inima ta, arzând, de focul Duhului era cuprinsă;
Bucură-te, vlăstar cuvântător prin care Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, că Părintele ceresc prin tine S-a mărit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 5-lea

Stea prealuminoasă pe cerul Bisericii lui Hristos eşti, strălucind în cămara cerescului Mire, cu fecioarele cele înţelepte petrecând, şi cu toţi sfinţii şi îngerii Îl lauzi pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Văzând egumena Tomaida că tu, sfântă fecioară, erai târâtă şi băgată în văpaia focului spre a te arde de vie, şi nemaiputând suferi, de durerea inimii a căzut leşinată la pământ. Iar noi, nevrednicii, având înaintea ochilor noştri suferinţele tale, te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că, în para focului fiind, glasul cel disperat al Tomaidei l-ai auzit;
Bucură-te, că de a ei durere cu sufletul ai pătimit;
Bucură-te, că pe cei de faţă i-ai rugat să o ajute;
Bucură-te, că, la a ta rugăminte, apă pe capul Tomaidei au vărsat;
Bucură-te, că în focul chinurilor fiind tu, dragoste de aproapele ai arătat;
Bucură-te, că pe povăţuitoarea ta cea întru Domnul nu ai uitat-o;
Bucură-te, că blestematul Selin, văzându-te nebiruită, spre mare furie s-a întors;
Bucură-te, că din a lui poruncă spânzurată pe lemn ai fost;
Bucură-te, căci carnea ta strujită a fost până la os;
Bucură-te, că în acele amare munci ai cerut ajutor de sus;
Bucură-te, că mulţi, nemaiputând suferi priveliştea chinurilor tale, s-au dus;
Bucură-te, că în acele munci, întrebată fiind de Selin, nu ai voit a-i da lui răspuns;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 6-lea 

Mărturisind prin tăcere vitejia cugetului tău, răbdai, fericită fecioară Fevronia, cu dragoste izvodirile chinurilor pentru Mirele tău Cel ceresc şi în taina inimii tale Îl lăudai pe El, strigând: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-a în inima ta raza cea preadulce a Duhului Sfânt, cu care te-ai sprijinit a suferi cu veselie şi mângâiere muncile care urmau. Iar noi, nevrednicii, slăvind darul lui Dumnezeu care te întărea pe tine, sluga Sa cea înţeleaptă, te lăudăm, strigând aşa:
Bucură-te, că de la strujirea trupului spre tăierea limbii pregătită te-ai arătat;
Bucură-te, că dezrădăcinarea dinţilor cu inimă tare ai răbdat;
Bucură-te, că după scoaterea dinţilor, sângele cel feciorelnic, ca un izvor din gura ta curgea;
Bucură-te, că dinţii cei frumoşi ca nişte mărgăritare erau semănaţi pe pământ;
Bucură-te, că, după aceste chinuri, iarăşi spre închinarea de idoli te-a îndemnat;
Bucură-te, că iarăşi cu mare bărbăţie l-ai înfruntat;
Bucură-te, că pe el slugă a iadului l-ai numit;
Bucură-te, că asupra ta alte chinuri a rânduit;
Bucură-te, că sânii tăi feciorelnici a poruncit să fie tăiaţi;
Bucură-te, că după tăiere, ca doi struguri pe pământ au fost aruncaţi;
Bucură-te, ca pentru dragostea Mirelui tău, Hristos, ai suferit şi această greutate;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 7-lea

Vrând cumplitul Selin să aducă dureri peste dureri feciorelnicului tău trup, a poruncit cu foc să ardă rănile cele sângerânde ale sânilor tăi. Iar tu, vitează fecioară, pe Cel nevăzut, Care cu darul Său te întărea, Îl lăudai din inimă, strigând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Arătatu-s-a întru tine, sfântă fecioară, puterea şi lucrarea darului Celui de sus, care inima ta o întărea în durerile cele nesuferite şi în chinuri; pentru care şi noi slăvind pe Hristos Dumnezeu şi pe tine, roaba Sa, cu evlavie şi cu umilinţă zicem aşa:
Bucură-te, că în toate chinurile tale, cu ochii la Mirele tău priveai;
Bucură-te, că în taina inimii tale, ajutorul Lui îl cereai;
Bucură-te, că El spre tine a căutat;
Bucură-te, căci, cu al său dar, spre răbdare te-a îmbărbătat;
Bucură-te, că iarăşi Selin s-a tulburat ca un turbat;
Bucură-te, că iarăşi pentru tine ardere a poruncit;
Bucură-te, că şi de astă dată nebiruită ai rămas;
Bucură-te, că, pentru Hristos, trupul iarăşi l-au ars;
Bucură-te, că în această muncă cruzimea lui Selin o ai defăimat;
Bucură-te, că rănile lui Hristos pe trupul tău le-ai purtat;
Bucură-te, că arderea trupului cu dar dumnezeiesc ai răbdat;
Bucură-te, că prin ardere, jertfă vie şi fără prihană Mirelui Hristos te aduceai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 8-lea

Văzând cuvioasele femei Tomaida şi Ieria marile chinuri pe care le răbdai, pe stareţa ta Vriena la mănăstire o au înştiinţat; iar fericita bătrână, auzind, cu lacrimi de bucurie pe Dumnezeu, Cel ce te întărea, Îl lăuda, strigând: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu toată credinţa, cu durere în inimă şi cu multe lacrimi se ruga fericita Vriena Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca să-ţi dea răbdare până la ceasul de sfârşit, în această a ta alergare spre cer; iar noi, aducându-ne aminte de suferinţele tale, cu umilinţă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că pentru mărturisirea dreptei credinţe pe roată spre chinuire legată ai fost;
Bucură-te, că şi întru aceste chinuri ai proslăvit pe Hristos;
Bucură-te, că după dezlegarea de pe roată, slăbind de multă durere, ai căzut la pământ;
Bucură-te, că prim-comitele şi Lisimah au privit la chinurile tale;
Bucură-te, că în taina inimii lor se tânguiau cu jale;
Bucură-te, că, prin pătimirea ta, ei s-au întors la Hristos;
Bucură-te, că pătimirea ta multora a fost de folos;
Bucură-te, că prin chinurile tale, mulţi au cunoscut pe Dumnezeul Cel adevărat;
Bucură-te, că mulţi pentru răbdarea ta pe Dumnezeu au lăudat;
Bucură-te, că blestematul Selin, biruit văzându-se, iarăşi spre alte chinuri s-a pornit;
Bucură-te, că iarăşi, prin darul lui Hristos, pe el l-ai biruit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 9-lea

Toată adunarea poporului care privea spre chinurile tale blestema cruzimea şi nebunia tiranului Selin; iar cei binecredincioşi pe Hristos Dumnezeu, Care te întărea, în taina inimilor lor, Îl lăudau, zicând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorisind cineva cu toată priceperea, nu va putea spune îndeajuns durerile şi suferinţele tale, fecioară, pe care cu dragoste le-ai răbdat pentru Mirele tău Cel din ceruri; iar noi, neputincioşii, îndrăznim a aduce ţie aceste smerite cântări:
Bucură-te, că mâinile tale cu securea au fost tăiate;
Bucură-te, căci ca două mlădiţe la pământ au fost aruncate;
Bucură-te, căci cu aceste mâini sfintele cărţi tu le ţineai;
Bucură-te, că acele sfinte mâini spre rugăciune adeseori le-ai ridicat;
Bucură-te, că acum, pentru dragostea lui Hristos, jertfă vie le-ai dat;
Bucură-te, că tăindu-ţi mâinile, mintea şi inima spre cer le ridicai;
Bucură-te, că în aceste dureri ajutor de sus cereai;
Bucură-te, căci cu sete dumnezeiască dezlegarea de trup o doreai;
Bucură-te, că în cămara cea de Mire de fecioarele cele înţelepte aşteptată erai;
Bucură-te, că tu, fericită fecioară, cu ochii inimii spre cer priveai;
Bucură-te, că după tăierea mâinilor, spre tăierea picioarelor pregătită erai;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 10-lea

Vrând purtătorul de armă să taie piciorul cel drept, luând securea a lovit cu mare putere în gleznă însă nu a putut să-l taie; şi a doua oară lovind, nimic n-a sporit. Şi văzând acest lucru, a luat un lemn şi punându-l sub picior, a repezit cu furie securea şi abia l-a tăiat. Iar tu, sfântă fecioară, de mare durere din tot trupul te cutremurai şi cu inimă zdrobită pe Hristos Îl lăudai, strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid de diamant ai rămas, sfântă fecioară, în faţa tuturor durerilor celor mari şi amare, căci în inima ta odihneai prin credinţă, nădejde şi dragoste pe Hristos Dumnezeu, Care te întărea a le răbda; pentru care te rugăm, auzi-ne şi pe noi, cei care te lăudăm aşa:
Bucură-te, că tăindu-ţi-se piciorul drept şi pe cel stâng spre tăiere îl întindeai;
Bucură-te, că tăindu-ţi amândouă picioarele, de fericitul sfârşit te apropiai;
Bucură-te, că după tăierea sfintelor tale picioare şi mâini, în jalnică privelişte te aflai;
Bucură-te, că sângele tău cel feciorelnic, curgând, pământul l-a adăpat;
Bucură-te, că sfântul tău sânge pe pământ se vedea închegat;
Bucură-te, că de pe feciorescul tău trup, ca de pe un arbore tânăr, ramurile se vedeau tăiate;
Bucură-te, că sfintele părţi ale trupului tău pe pământ erau înşirate;
Bucură-te, căci cu sufletul tău cel sfânt, ca o pasăre din laţ, dezlegarea o doreai;
Bucură-te, căci clipa despărţirii de trup cu bucurie o aşteptai;
Bucură-te, că acum în inimă sufletul tău locuinţă îşi avea;
Bucură-te, că ultimele bătăi ale inimii tale spre Iisus erau îndreptate;
Bucură-te, că ultimele tale cuvinte, de Dânsul erau ascultate;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 11-lea

Împăratul cerului şi al pământului privind din cer la nevoinţele tale, sfântă fecioară, cu darul Său te întărea spre săvârşirea alergării tale. Iar tu, cu necurmata ta privire a inimii spre El căutând, Îi cereai ajutorul, strigând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Făclie picioarelor tale a fost ţie Legea Domnului şi lumina cărărilor tale celor cereşti. Pentru aceasta, prin darul Celui ce te-a ales şi te-a chemat, te-ai făcut făclie mult luminoasă în sfeşnicul Bisericii lui Hristos, pentru care auzi şi de la noi acestea:
Bucură-te, că prin vitejia cea duhovnicească pe nelegiuitul Selin l-ai ruşinat;
Bucură-te, că el, văzându-se biruit, hotărâre de moarte asupra ta a dat;
Bucură-te, că din porunca lui ostaşii sfântul tău cap l-au tăiat;
Bucură-te, că alergarea spre cer acum s-a terminat;
Bucură-te, că acum fericitul tău suflet spre cer a zburat;
Bucură-te, că Sfintele Puteri cu bucurie l-au întâmpinat;
Bucură-te, că la cămara veşnicului tău Mire ai fost dusă;
Bucură-te, că acum cununa muceniciei şi a fecioriei ai primit de la Mirele tău, Hristos;
Bucură-te, că în hora fecioarelor, acolo veşnic ai dănţuit;
Bucură-te, că după învierea cea de obşte, plată desăvârşită pentru nevoinţele tale vei primi;
Bucură-te, că, prin sfârşitul tău cel mucenicesc, preafericita ta stareţă Vriena foarte s-a bucurat;
Bucură-te, că fericitele tale moaşte cu cinste aducându-le, în mănăstire le-a îngropat;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 12-lea

Vrând blestematul Selin după a ta ucidere să prânzească, s-a dus la palatul său şi a fost cuprins deodată de o spaimă aşa de mare, că rămânând mut, şi-a ieşit din minte, şi-a lovit capul de un stâlp şi, căzând la pământ, rău a pierit. Iar poporul cel binecredincios, auzind aceasta, slavă mare a dat lui Dumnezeu pentru dreapta Sa izbăvire, zicând: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cântare de laudă şi de mulţumire lui Dumnezeu au cântat toate monahiile şi surorile sfintei mănăstiri la înmormântarea sfântului tău trup. Pentru aceasta te rugăm, auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, care te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că de la mormântul tău tămăduiri de boli se dădeau;
Bucură-te, că mulţi păgâni, văzând aceste minuni şi crezând în Hristos, se botezau;
Bucură-te, că, lăsând deşertăciunile cele lumeşti, viaţa monahicească au îmbrăţişat;
Bucură-te, că, după a ta săvârşire, pe vieţuitoarele acestei mănăstiri le cercetai;
Bucură-te, că la privegherile cele de toată noaptea, în mijlocul lor te arătai;
Bucură-te, că trei ceasuri împreună cu ele la sobornicească slavoslovie petreceai;
Bucură-te, că la arătarea ta te veseleai;
Bucură-te, că feciorescul şi slăvitul tău trup din mănăstire nu a voit să fie luat;
Bucură-te, că preasfinţitului episcop, spre mângâiere, un singur dinte i s-a dat;
Bucură-te, ca acel sfinţit dinte al tău cu mare cinste în biserica cea nouă l-a aşezat;
Bucură-te, că prin acest fecioresc dinte multe minuni s-au arătat;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul al 13-lea 

O, preaînţeleaptă şi Sfântă Mare Muceniţă a lui Hristos, Fevronia, primeşte de la noi, nevrednicii şi păcătoşii, aceste smerite cuvinte spre lauda sfintelor tale nevoinţe şi fii mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu la ceasul sfârşitului nostru şi în ziua Judecăţii de Apoi; ca, fiind noi miluiţi prin sfintele tale rugăciuni, să cântăm şi noi împreună cu tine
slavă lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice Icosul 1 și Condacul 1

Icosul 1

Îngerească viaţă din copilărie ai petrecut în sfânta mănăstire şi ca un crin plin de mireasma Duhului Sfânt ai crescut sub îngrijirea stareţei Vriena. Pentru aceasta şi noi, nevrednicii, cinstind patimile şi sfânta ta viaţă, te lăudăm strigând aşa:
Bucură-te, că din fragedă copilărie pe Hristos ţi L-ai ales ca Mire;
Bucură-te, că de doi ani erai când ai intrat în mănăstire;
Bucură-te, că din copilărie Sfintele Scripturi le-ai învăţat;
Bucură-te, că, din a lor citire, spre nevoinţa ta cea bună te-ai îmbărbătat;
Bucură-te, mieluşeaua care în duhovnicescul staul din fragedă vârstă ai intrat;
Bucură-te, că în livada duhovniceştilor nevoinţe bună păşune ai aflat;
Bucură-te, că sufletul tău cu apa pustniceştilor lacrimi l-ai adăpat;
Bucură-te, că prin dragoste şi nevoinţe la ceruri ai alergat;
Bucură-te, că pentru dragostea cerescului tău Mire multe lacrimi ai vărsat;
Bucură-te, că prin sfintele nevoinţe duhovniceşte ai înflorit;
Bucură-te, că floarea frumuseţii tale cu pustniceştile nevoinţe o ai veştejit;
Bucură-te, preaînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Condacul 1

Adunaţi-vă, iubitorii de mucenici, din Biserica dreptmăritoare, la pomenirea mult pătimitoarei Marii Muceniţe Fevronia, cu credinţă şi cu evlavie să cerem ajutorul sfintelor ei rugăciuni şi cu duhovnicească dragoste din suflet să-i strigăm: Bucură-te, preînţeleaptă fecioară, Mare Muceniţă Fevronia!

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Fevronia

O, Sfântă slăvită Mare Muceniţă a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoşii şi smeriţii, care alergăm cu credinţă şi cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni; nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum. Sfântă Mare Muceniţă, pleacă genunchii tăi cei duhovniceşti către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a Cărui cămară acum te veseleşti şi roagă-L, cu dragostea aceea cu care Îl rugai în sfintele tale nevoinţe, să ne trimită şi nouă, celor săraci şi neputincioşi, mila şi harul Său, spre ajutor în necazurile şi ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi. Fii mijlocitoare către Preasfânta Fecioară Maria pentru viaţa cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci şi tu ai plăcut Lui şi ai păzit cu mare sfinţenie poruncile Lui. Şi pentru dragostea Lui ţi-ai pus sufletul tău şi te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită şi cuvântătoare.

Deci, ca o slugă bună şi preaînţeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul şi Dumnezeul nostru, roagă-L ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele şi în tot ceasul Îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar şi cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veşnicele munci şi a intra întru fericirea şi veselia cea nemărginită. Amin.