Cineva nu se mulțumește

ÎNTR-O ZI, VEI ÎNȚELEGE TOTUL...

Într-o zi vei înțelege că sunt persoane care nu te vor trăda niciodată, dar pentru asta va trebui să treci prin foarte multe trădări.

Într-o zi vei înțelege că luciul exterior este un nimic în comparație cu frumusețea interioară.

Pentru că tot ce e în exterior – va rămâne să lucească până la prima ploaie, dar frumusețea interioară va pâlpâi veșnic.

Într-o zi vei înțelege că toate formulele și aforismele culese din lumea exterioară sunt cuvinte goale care nu te vor dezmorți niciodată.

Adevărurile la care ai ajuns prin propria experiență și suferință sunt mult mai importante.

Într-o zi vei înțelege că bunătatea, afecțiunea, blândețea și grija – sunt o manifestare a puterii interioare, și nu a slăbiciunii.

Cineva nu se mulțumește cu o singură femeie, și atunci o caută pe a patra sau a zecea.

Pe când altuia nu-i ajunge o viață, – pentru a o iubi pe cea unică."

FEMEILE SUNT CA FLORILE

 Femeia care e bună, nimic nu-i mai bun!
Am cununat odată pe cineva, şi cînd am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: “iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul.
Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpînit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel mai mare moment din viaţa ei.
Dar am tăcut pînă mi-a venit vremea la cuvînt, şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, cînd poţi să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, pînă la sfîrşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.
Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, cînd a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.
Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mînăstire nu eram, dar mă gîndeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urîtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine pînă la mine, dar el o iubea. Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urîtă. Dar nu există femeie urîtă.
Femeile sunt ca florile:
toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adîncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti, pentru că mai întîi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparînd-o pe ea cu oamenii.
Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?
În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri cînd femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: “Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gînd: “Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.
Nu există “jumătatea mea” !
Credeti că fiecare om are o jumătate a lui?
Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ati văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întîi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia. Nu există “jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin; la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.
“Să preţuiţi femeia”!
Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întîi de toate să ştiti să preţuiti femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărîtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvîrşită îl face să muncească, să cîştige războaiele, să-şi rezolve problemele.
Să ştiti că femeia nu gîndeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mîine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.
Parintele Arsenie Papacioc

Depresii ascunse bine in birouri.

 Care distrug cheful de viata al omului, energia de a munci si multe altele.

Sunt azi in jurul tau, poate chiar la birou, multi oameni cu astfel de stari.

Oameni care desi zambesc, se sting pe dinauntru.

Si pentru ca 90% din noi n-am sti sa recunoastem depresia nici daca ne-ar lovi pe noi, cu atat mai greu ne e sa identificam prin ce trec oamenii astia.

Si pentru ca nu ii intelegem, e mai usor sa ii etichetam:

- ciudati
- antisociali
- bad vibers

Sau cum le-om mai zice.
Ca sa fie ei aia naspa, nu noi.

Orice numa' sa ne mintim mintea ca tot e bine la noi in curte.

La altii e nasol...da nu-i treaba noastra.

Sper din suflet sa vad tot mai multe organizatii care isi pregatesc managerii si HR ul sa identifice astfel de situatii si sa ofere suport la timp.

Omule,

- Intreaba-ti colegii cum sunt din cand in cand. Dincolo de vorbaria goala.

- Asculta fara sa judeci cand cineva are nevoie sa se descarce

- Nu te angaja in episoade de barfa la birou. E atat de INUTILA si face mai mult rau decat crezi.

-Nu mai pune etichete. Decat sa-l faci pe cel din fata ta in fel si chip, intreaba-te serios:

"Ce din mine, nu-mi place la omu' asta?"

Uneori cand nu putem sa facem bine cuiva....e de ajuns sa nu ii facem rau!

Catre voi toti,

Cei care azi simtiti ca nu mai puteti.
Ca nu mai are sens.

Ca nu a mai ramas nici o bucurie prin viata asta!

Va imbratisez!

Sunt la un mesaj distanta daca aveti nevoie sa va VADA CINEVA!

❗ M-aș bucura să le scri mai jos în comentariu.

„Pentru unii rugăciunea este volanul; pentru alții, roata de rezervă.” (Corrie Ten Boom)

📢 Câteva beneficii ale rugăciunii 🛐

🔝 ne crește capacitatea de autocontrol
🔝 ne mărește încrederea în Dumnezeu
🔝 ne face mai buni, mai empatici, mai iertători
🔝 ne ajută să ne consolidăm relația cu Dumnezeu, cu noi înșine, cu cei din jur
🔝 ne crește abilitatea de a face față stresului
🔝 ne activează genele care luptă împotriva bolilor
🔝 ne ajută la o mai bună gestionare a durerii
🔝 combate DEPRESIA
🔝 ne îmbunătățește calitatea vieții, sporește longevitatea

❓ Tu ce alte beneficii ale rugăciunii, cunoști? ❓

 

DEPRESIA

 DEPRESIA ESTE UN DUH NECURAT (UN DRAC) care se așează pe mintea omului îndoielnic, necredincios, mândru, orgolios, care nu are viață duhovnicească, doritor de viață bună lumească (mașini,  bani, case, femei, poziție socială , putere, dragoste de purere, etc., la început îl  ajută să se îmbogățească lumește apoi în cursa nebună dupa o mai mare bogăție, îl aruncă în deznădejde neputând, omul, ajunge la împlinirea dorințelor de măreție).

”Cea mai mare durere de cap vine din gândurile acestea: “Să facem aceasta, să facem cealaltă”. Dacă gândurile ar fi duhovnicești, cel ce le are ar simți mângâiere duhovnicească și nu ar avea durere de cap.

Încă și la mireni insist mult asupra simplității, pentru că multe din cele ce se fac nu sunt de trebuință și îi mănâncă stresul. Le vorbesc de cumpătare și nevoință. Strig mereu: “Simplificați-vă viața, și stresul va fugi“.

Cele mai multe divorțuri de aici pornesc. Oamenii au de făcut multe treburi, multe lucruri și astfel se amețesc. Lucrează amândoi, tată și mamă, și își lasă copiii de izbeliște. Osteneală, nervi – din probleme mici, scandaluri mari – apoi, divorț fără justificare. Acolo ajung. Dar dacă și-ar simplifica puțin viața, ar fi și odihniți, și veseli. Acest stres este o catastrofă.”

Sfântul Paisie Aghioritul, “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”

Munca este sinonimă cu nobilimea.

 

„Fii ferm în atitudinile tale și perseverent în idealurile tale. Dar ai răbdare, nu pretinzând că totul va veni la tine imediat.

Fă-ți timp pentru toate, și tot ce este al tău, va veni în mâinile tale la momentul potrivit.

Învață să aștepți momentul potrivit pentru a primi beneficiile pe care le revendici. Așteaptă răbdător să se coacă fructele pentru ca tu să poți aprecia cum se cuvine dulceața ei.

Nu fi sclavul trecutului și al amintirilor triste. Nu recabla o rană care deja s-a vindecat. Nu-mi amintesc durerea și suferința din trecut. Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat!

De acum înainte încearcă să-ți construiești o viață nouă, țintește în sus și mergi înainte, fără să privești înapoi.

Fă ca soarele care răsare în fiecare zi, fără să-ți aduci aminte de noaptea care a trecut. Doar contemplează scopul și nu vezi cât de greu este să-l atingi.

Nu te opri din răul pe care l-ai făcut; mergi pe binele pe care îl poți face.

Nu te învinovăți pentru ceea ce ai făcut, în schimb decide să te schimbi.

Nu încerca să-i faci pe alții să se schimbe; fii responsabil pentru propria ta viață și încearcă să te schimbi pe tine însuți.

Lasă dragostea să te atingă și nu te apăra de ea.

Trăiește fiecare zi, folosește trecutul pentru bine și lasă viitorul să vină la timpul său.

Nu suferi pentru ceea ce va urma, amintește-ți că "fiecare zi are propria ei agitație".

Caută pe cineva cu care să împarți luptele pentru libertate; pe cineva care înțelege, susține și merge cu tine în ea.

Dacă fericirea și viața ta depinde de altcineva, detașează-l și iubește-l fără să ceri nimic în schimb.

Învață să te privești cu dragoste și respect, gândește-te la tine ca la ceva prețios.

Răspândește peste tot bucuria din tine. Fie ca bucuria ta să fie molipsitoare și să trăiești pentru a alunga tristețea tuturor celor din jurul tău.

Bucuria este o rază de lumină care trebuie să rămână mereu aprinsă, luminându-ne toate faptele și servind drept călăuză tuturor celor care se apropie de noi.

Dacă în tine este lumină și lași deschise ferestrele sufletului tău, prin bucurie, toți cei ce trec pe stradă în întuneric, vor fi luminați de lumina ta.

Munca este sinonimă cu nobilimea.

Nu disprețui munca pe care trebuie să o faci în viață. Munca îi înnobilează pe cei care o fac cu entuziasm și dragoste.

Nu există slujbe umile. Se remarcă doar făcând bine sau rău. Dă valoare muncii tale, făcând-o cu dragoste și iubire și astfel te vei prețui.

Trăim pentru asta, să încercăm să ajungem la ea.

Să punem viață în ea și dacă realizăm că nu putem, poate atunci trebuie să luăm o pauză și să experimentăm o schimbare radicală în viața noastră.

Deci cu o altă privire cu alte șanse și cu harul lui Dumnezeu vom face.

Nu renunța să gândești că dacă Dumnezeu ți-a dat viață este pentru că știe că poți cu ea.

Succesul în viață nu se măsoară prin ceea ce ai realizat, ci prin obstacolele cu care te-ai confruntat pe parcurs.

Tu și numai tu alegi felul în care vei afecta inimile celorlalți și acele alegeri sunt ceea ce înseamnă viața.

Fie ca această zi să fie cea mai bună din viața ta. "

Mahatma Gandhi

Oamenii falși ignoră frumusețea

 

„Oamenii falși nu vorbesc, fac aluzie.

În conversație, șoptește.

Nu mă lăuda, măguli.

Nu-ți dori, lăcomie.

Nu întreba, cere.

Nu zâmbi, arată-ți dinții

Oamenii falși sunt săraci cu duhul,

pentru că nu merge, se târăște în viață,

sabotând fericirea altora.

Oamenii falși ignoră frumusețea

și noblețea spiritului pentru că el nu iubește,

și așa ajunge să nu trăiască, abia dacă există.. "

Cu drag, Mama

 

Dacă nu te-aş fi avut, n-aş fi ştiut niciodată că bucuria la cote maxime poate veni dintr-o baie, ţinând în mână două liniuţe roşii.

N-aş fi ştiut niciodată că pot fi în stare de un record într-un timp atât de scurt, punând pe mine kilograme fără număr, fără să fac nimic, fără să-mi pese.

Dacă nu te-aş fi avut, n-aş fi învăţat niciodată să desenez, să fredonez un cântec de mii de ori fără să mă plictisesc sau să mă-nvârt fără să ameţesc.

Dacă nu te-aş fi avut, n-aş fi ştiut niciodată că sunt în stare să bag în frigider o telecomanda de bună voie şi nesilită de nimeni sau că pot vărsa un făraş plin de gunoi în coşul de rufe.

N-aş fi crezut niciodată că, în puterea nopţii, cu ochii închişi, pot ajunge până la bucătărie să-ţi pregătesc laptele, să ţi-l încălzesc, să ţi-l pun în cană şi să traversez înapoi o casă întreagă până la tine fără să-l vărs.

Dacă nu te-aş fi avut, n-aş fi crezut niciodată că pot duce şi 24 de ore fără să dorm o secundă, aşa cum n-aş fi crezut niciodată că pot avea atâta răbdare. Răbdarea să-ţi curăț bob cu bob un întreg ciorchine de strugure, dându-i jos pieliţa, seminţele, doar din grijă ca tu să nu te îneci.

Dacă nu te-aş fi avut, n-aş fi ştiut niciodată că pot dormi o noapte întreagă „sugrumată” de ale tale mânuţe, cum n-aş fi ştiut că două picioruşe, puse pe nas, gură sau stomac, mă pot asigura că somnul tău este profund şi liniştit, iar tu creşti aşa cum trebuie chiar şi noaptea.

Dacă nu te-aş fi avut, nu mi-aş fi imaginat niciodată că o simplă geantă de femeie poate fi atât de mare. Că pot încăpea pachete întregi de biscuiţi, scutece, schimburi, şerveţele, jucării sau orice altceva ce-ţi aparţine, fără să-i simt greutatea. Pentru mine, ar fi rămas mereu un simplu accesoriu asortat cu pantofii.

Dacă nu te-aş fi avut, n-aş fi descoperit niciodată că pot zbura că avionul fără să mă desprind de pământ, că pot dansa ca Mickey Mouse, că pot imita un porculeţ, că pot face salturi ca broasca, doar ca tu să mai iei o linguriţă în plus de mâncare. N-aş fi crezut că sunt în stare să mă transform în clown în plină stradă, fără să ţin cont de nimeni şi de nimic, să-ţi pot atrage atenţie pentru o simplă fotografie, în care să-ţi pun surâsul ca să mi-l transform în amintire.

Dacă nu te-aş fi avut, n-aş fi ştiu câte culori are curcubeul, cum n-aş fi ştiut că iubirea necondiţionată are ochii şi surâsul tău. Că ziele înnourate mi le-ai transformat în zi cu soare atunci când ai învăţat să spui …mama! Când ai făcut primii paşi sau când mi-ai declarat pentru prima dată iubire „şi bebe iubeşte mama”.

Dacă n-ai fi fost tu, n-aş fi crescut niciodată. N-aş fi devenit niciodată omul şi femeia de acum.

Cineva cândva spunea: „Atunci când se naşte un copil, se naşte şi-o mamă”.

Vă mulţumesc, sufletele mele dragi! Vă mulţumesc că m-aţi ajutat să mă nasc a doua oară. Vă mulţumesc pentru tot ce-aţi făcut cu… şi din mine!

Cu drag,

Mama

Zilnic multumesc lui Dumnezeu pentru tot

 Zilnic mulțumesc Divinității pentru fiecare moment pe care îl trăiesc. Astăzi m-am decis să aștern câteva motive de mulțumire pe hârtie:
1. Mulțumesc pentru aceasta zi;
2. Mulțumesc pentru patul care m-a ajutat să mă odihnesc;
3. Mulțumesc pentru sănătatea mea;
4. Mulțumesc pentru că pot vedea tot ce se află în jur;
5. Mulțumesc pentru familia mea;
6. Mulțumesc pentru fiecare provocare ce îmi dovedește că pot și merit mai mult;
8. Mulțumesc pentru toate informațiile pe care le citesc, pe internet sau în cărți;
9. Mulțumesc pentru ocazia de a pune tot ce aflu în practică;
10. Mulțumesc pentru șansa de a oferi celor din jur din cunoștințele mele;
11. Mulțumesc pentru fiecare comentariu sau mesaj primit;
12. Mulțumesc pentru Soare și Luna;
13. Mulțumesc pentru corpul meu care merita iubire și prețuire;
14. Mulțumesc pentru apa pe care o beau și care mă purifică;
15. Mulțumesc pentru mâncarea ce îmi hrănește trupul;
16. Mulțumesc pentru muzica ce îmi încântă urechile și îmi aduce bună-dispoziție;
17. Mulțumesc pentru încă o zi;
18. Mulțumesc pentru ca Te am alături în fiecare moment;
19. Mulțumesc pentru oamenii care intră în viața mea și care ma motivează să imi asum 100% responsabilitatea;
20. Mulțumesc și atât.
Lista poate continua, sunt sigur. O voi face în continuare. În timp ce scriam, mâ gândeam că avem atât de multe motive să mulțumim și totuși încă ne plângem. Să spunem mai des MULȚUMESC, nu doar lui Dumnezeu, ci tuturor celor din jur.
Mulțumesc e biletul spre noi experiențe minunate. Este asumarea faptului că tu ai cerut/creat ceva, indiferent dacă îl percepi ca fiind bun sau rău. Când spui „mulțumesc” spui de fapt: „sunt pregătit să învăț această lecție și știu că îmi ești alături Doamne.”
Și ajutorul vine fără îndoială. Mă simt minunat. Nu contează cât de des ai facut asta până acum. Întotdeauna este loc și timpul potrivit pentru un nou început.
MULȚUMESC!

Nu te lăsa copleșită de melancolie

 

Bunica mea obișnuia să spună că atunci când o femeie se simte tristă, cel mai bine pentru ea e să își împletească părul; în acest mod durerea ar fi prinsă între șuvițele de păr și nu ar putea ajunge în corp.

Apoi adăuga că trebuie sa avem grijă ca tristețea sa nu-ți intre în ochi că ar putea să-ți curgă râuri de lacrimi, apoi ar fi putut ajunge pe buzele tale și te-ar forța să spui lucruri care nu sunt adevărate, care te-ar putea afecta, iar apoi ar putea ajunge în mâinile tale unde ar putea fi și mai rău: să faci pâinea necoaptă sau să afumi mâncarea. Iar astea toate se pot întâmpla pentru că tristeții îi place gustul amar.

Când te simți tristă copila mea, împletește-ți durerea în jur șuvițelor de păr și doar când va începe vântul de nord să sufle și să lovească puternic, abia atunci să-l despletești, să-l lași sa fluture în vânt și să îți risipească toată tristețea strânsă în el.

 

Nu te lăsa copleșită de melancolie, copila mea, chiar dacă inima ta este ruptă sau oasele tale sunt reci de atâta durere.

Nu lăsa tristețea să intre în tine prin părul tău pentru că va curge ca într-o cascadă prin canalele pe care luna le-a trasat în corpul tău și îți va invada fiecare celulă a ființei tale. Împletește-ți tristețea, spunea ea, întotdeauna împletește-ți tristețea….

Și mâine te vei trezi copila mea cu cântecul vrabiei, si vei găsi palid și estompat toată aceasta tristețe între șuvițele rebele ale părului tău….

Fă-te frumoasă în fapte bune

Ce te slutesti asa, femeie?

Dumnezeu, întru înţelepciunea Sa, pe toate le-a creat bune şi frumoase. Natură, animale – toate cu perfecţiune. Pe om l-a creat după Însuşi Chipul Său, căci la asemănarea cu El este chemat să ajungă. Tu, omule, eşti făptura cea mai aleasă a lui Dumnezeu, eşti creaţia supremă a Arhitectului, în care a pus această nepreţuită comoară – sufletul !

Psalmistul David spune: „Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele. Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta !” Eşti o fiinţă minunată, femeie; eşti creată de un Meşter ! Rămâi aşa cum te-a „ţesut” El.

De ce eşti întotdeauna nemulţumită de felul cum arăţi, de felul cum te-a lăsat Dumnezeu ? De vreme ce aduci modificări la ceea ce a făcut El, înseamnă că te consideri imperfectă sau…incompletă. Ori, Dumnezeu, nu greşeşte niciodată ! Însuşi Creatorul l-a făcut pe om frumos, însă nicăieri nu scrie că i-a dat voie să se „corecteze”!

În mândria ta îţi schimbi culoarea părului, a ochilor…părul care trebuie să fie podoaba capului la femeie, tu l-ai retezat şi l-ai sluţit. La unghii te asemeni cu demonii, căci ei au gheare; la port te asemeni cu bărbaţii, căci ei poartă pantaloni; chipul l-ai îndepărtat de Cel al lui Dumnezeu şi ai preferat să te asemeni cu un clown…

Toate acestea Îl supără pe Dumnezeu fiindcă treci peste voia Lui, peste ce a creat El, şi Îl corectezi tu. Eşti jucăria demonilor căci devii cea mai bună cursă de sminteală pentru bărbaţi. Prin aceste podoabe ale tale pe mulţi duci în ispită, căci femeia, de multe ori ispiteşte şi fără să vrea. Cu cât eşti mai dezgolită, cu atât se scârbeşte Dumnezeu de tine.

Mai grav este când îndrăzneşti cu neruşinare să păşeşti astfel îmbrăcată, şi în Casa Domnului – în Biserică. Prin portul tău atragi atâtea priviri asupra ta, iar acela care a venit la Biserică să se roage, nu mai poate fi atent la rugăciune pentru că i-ai distras atenţia, i-ai tulburat liniştea inimii. Şi păcatul smintelii este foarte mare deoarece una este să faci un păcat de care să dai socoteală înaintea lui Dumnezeu numai tu şi alta e să răspunzi şi pentru păcatele altora fiindcă i-ai smintit. Ori, la Biserică venim să ne rugăm şi NU să ne prezentăm hainele, culoarea părului sau formele corpului.

Şi crezi tu oare că îţi mai e rugăciunea ascultată de Dumnezeu ? Vai de rugăciunea ta pe care o înalţi la Cer, căci ca plumbul cade la pământ.

La Biserică se vine cuviincios îmbrăcată, curată, acoperită, ca să te arăţi smerită şi plăcută înaintea Stăpânului şi astfel să-ţi fie primită şi rugăciunea.

Păstrează-ţi sufletul curat, păstrează-ţi trupul curat. Fă-te frumoasă în fapte bune şi nu căuta să placi oamenilor, ci caută mai ales să fii pe placul lui Dumnezeu ! Nu te alipi de pământ că ai să te faci una cu el ! Fii vrednică de cinstea înaltă în care te-a pus Dumnezeu ! Fii creştină !

 

Ce da vietii sare? Iubirea ! Si ce da vietii lumina? Moartea !

 

Doamne…

        Flămândul îşi închipuie că umblă după pâine, dar îi e foame de Tine, Iisuse. Bolnavul râvneşte sănătatea sa, dar boala lui nu-i decât lipsa de Tine. Cine caută bunurile şi frumuseţile de pe lume, Te caută pe Tine, fără să-şi dea seama, Cel Ce eşti frumuseţea întreagă şi desăvârşită. Cine urmăreşte adevărul, Te doreşte fără voia lui pe Tine, Cel Ce eşti singurul adevăr, iar cine se străduieşte să statornicească pacea, Te caută pe Tine, singura pace în care nu pot odihni decât inimile liniştite. Toţi Te cheamă fără a şti că Te strigă, iar strigătul lor e nespus mai sfâşietor ca al nostru care Te cunoaştem şi credem în Tine…

Citiţi Psaltirea în necazuri şi supărări! Mitropolitul Antonie Plămădeală

 Psaltirea proorocului şi împăratului David este, dintre cărţile canonice ale Vechiului Testament, poate cea mai citită carte în rândul credincioşilor noştri. Psalmii sunt rugăciuni de laudă a lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, rugăciuni de pocăinţă. Ei exprimă frământările din sufletul omului, poate mai bine decât oricare alte texte sfinte şi, în aceeaşi măsură, recunosc în faţa lui Dumnezeu păcătoşenia oamenilor, dar şi părerea lor de rău, şi dorinţa de îndreptare.

Psaltirea este o carte dramatică. E cartea fiecărui suflet „necăjit şi dosădit“, cum se spune în limbaj vechi românesc. Fiecare se regăseşte în ea. E de ajuns să începi lectura, ca să n-o mai lepezi din mână. Simţi că e cartea ta, cartea credinţei tale, a căderilor tale. Simţi însă că e şi cartea speranţelor tale. E cartea împăcării cu Dumnezeu. Psaltirea este o carte-miracol. Izbăvirea de vrăjmaşi este una dintre cererile dese ale Psaltirii. În popor există o vorbă: „Te pun la Psaltire!“ Adică voi citi Psaltirea, cu speranţa că Dumnezeu va lămuri lucrurile. Căci ea se citeşte cu umilinţă şi speranţă şi, după lectura ei, vine lămurirea şi se înfăptuieşte dreptatea lui Dumnezeu.

Psaltirea se citeşte mult de către credincioşii ortodocşi. Psalmii sunt mângâietori. Îndeamnă la pocăinţă, ne fac mai buni, mai credincioşi, mai atenţi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Prin psalmi se cere iertarea păcatelor, se recunoaşte slăbiciunea firii omeneşti şi se cere întărire în lupta cu ispitele şi cu diavolul. Psalmii se citesc în orice zi a anului, dar mai ales la vreme de necaz şi de supărări şi, întotdeauna, credinciosul simte ajutorul lui Dumnezeu după citirea lor. Toţi psalmii sunt atât de potriviţi sufletului omenesc, încât par a fi rugăciunea inimii fiecăruia din cei care citesc.

Citirea Psaltirii este un act de pocăinţă, fiind prescrisă de duhovnici ca mijloc de curăţire şi iertare, prin forţa pe care o au psalmii, de a întoarce spre fapta bună, spre căinţă. Există mănăstiri în care Psaltirea se citeşte încontinuu în biserică, lectura ei fiind socotită act de trezvie şi pocăinţă pentru obşte.

Sursa: Cuvinte duhovniceşti, Mitropolitul Antonie Plămădeală, Sibiu, 2000

Practică Gestul Închinării neîncetate, şi aceasta este CHIPUL Rugăciunii.

357
Fă această practică zilnică a Gestului Închinării, nu numai în faţa
Icoanei de Naştere, ci şi în toate împrejurările, ca o rugăciune de toată
vremea. Gestul Închinării este „Iconizarea-Hristificarea-Naşterea
permanentă din Nou” a Vieţii.
IUBIREA Lui DUMNEZEU este să Coboare mereu în Lume şi
Iubirea Lumii este să Primească mereu Întruparea Divinului în sine şi
aceasta este Veşnica Naştere din Nou, este Rugăciunea, Chipul
LITURGHIEI...
Practică Gestul Închinării neîncetate, şi aceasta este CHIPUL
Rugăciunii.
Pleacă Capul, Mintea şi orice simţire în Gestul ÎNCHINĂRII, orice
formă şi orice chip fă-le să se ÎNCHINE şi aşa totul se face
„ICOANA- CHIPUL” unde se ÎNTÂLNEŞTE DUMNEZEU cu Lumea
şi Lumea cu DUMNEZEU şi se fac „ACELAŞI TRUP-ICOANĂ”.
Începe să te „Rogi” cu „Gesturi Ritualice”, care ne „Rememorează”
Sacrul din noi. Ridică mîinile în sus cu rugăciune către Dumnezeu Cel
din „Înălţime”, din care „curge” Viaţa lumii. Pleacă în închinare capul
în jos, Gest prin care-L „recunoşti” pe Dumnezeu ca pe Dătătorul
Vieţii. Pune mâinile la piept în dreptul inimii şi fă-te ca un „altar”
propriu, pe care să Vină Dumnezeu şi la tine. Desfă braţele lateral, ca
preînchipuire că Divinul Se „ÎNTRUPEAZĂ” în toată Fiinţa ta, Suflet
şi Corp. Faceţi aceste simple „Gesturi Sacre” şi „Memoriile Sacre” se
vor „trezi”.
Persoana Omului are în primul rînd „primirea”, de unde partici-
parea sa la toate. Trebuie să-şi „reia” „stăpânirea conştientă” asupra
memoriilor; nu trebuie să fie „robul” memoriilor sale. Nu fă auto-
sugestie, nici logică-raţiune, ci Volitiv, ca „Auto-Stăpânire” şi auto-
orientare în Sine, prin care să se „orienteze” tot memorialul tău. Nu
„admite” psihic nici o „memorie rea şi anormală”, ci respinge-o şi
înlocuieşte-o cu una bună.
Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţă ascultă şi de
alţii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii şi de încăpăţânare. Te vei
bucura de unire şi comunicare. Fii în dialog (păcatul demonic face

358
tocmai un gol de dialog). Viaţa este comunicabilitatea. Fii comunicabil
chiar dacă te forţezi. Fii vesel chiar dacă nu te simţi bine, pentru că
fondul Vieţii este Bucuria-Lumina. Nimic nu poate copleşi Bucuria
Vieţii în sine, tu trebuie s-o cultivi şi peste propriile suferinţe. Impune-
ţi un zâmbet permanent. Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste
toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu). Nu mustra
direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci totuşi câte o observaţie.
Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine şi-ţi stau chiar împotrivă. Astfel te
vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot
momentul. Încearcă să ai afecţiunea mai tare decât respingerea. Nu
admite frica, timorarea, grija zilei de mîine; nu-ţi fă iluzii, lasă totul la
momentele lor. Timorarea este slăbănogirea Sufletului. Fii optimist,
chiar dacă lucrurile par total încurcate; crezi în rezolvarea miraculoasă.
Toate simptomele de boală, toate certurile, toate contradicţiile, greşe-
lile tale şi ale altora, consideră-le trecătoare şi tu astfel vei rămâne
neatins. Chiar dacă ai avut şi mai ai crize violente, toate vor trece; nu
admite teama că va fi mai rău, ci mai bine. Nu admite tristeţea după
greşeli şi conflicte, lasă-le la momentul când te vei analiza pe tine (la
spovedanie mai ales). Mulţi fac o scrupulozitate patologică din toate.
Nu abandona activitatea, chiar dacă nu te simţi bine şi dai randament
puţin. Cât ai fi de bolnav, nu renunţa la un ceva activ, cât de cât.
ODIHNEŞTE-TE! Viaţa are o Supralege, a ODIHNEI SACRE,
indiferent de stare. În această ODIHNĂ nu mai contează nicio
evaluare, este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele.
Bucură-te şi tu cu adevărat de acest miracol.
„Practica Lucrării Sfinte este doar a celor ce muncesc ziua şi
noaptea, fără încetare, peste toate piedicile şi slăbiciunile şi care se
învăpăiază mereu de DUMNEZEIESCUL DOR”.
Şi practica iconică are două aspecte, unul „static” şi unul „dinamic”,
ce nu se contrazic, ci se Unesc în Comunul Iconic.
Sunt mulţi debili fizic, sclerozaţi, intelectuali anemici, tocmai din
lipsa de mobilitate-mişcare. Mai mult, sunt împiedicări şi înfundări
energetice pe diferite zone organice şi funcţionale, care produc scurgeri
şi explozii energetice permanente, ce secătuiesc şi ultimele rezerve. Unii
au nişte hiperfuncţii (sau hipofuncţii) în anumite organe, tot din această

359
cauză. Datorită sedentarismului, noi avem părţi ale Corpului aproape
fără mişcare, unde se depun majoritatea reziduurilor alimentare. Mobi-
litatea este pentru noi ca şi respiraţia, în activul vieţii. Noi, creştinii,
suntem învinuiţi că neglijăm „îngrijirea” corpului. În sensul nostru
mişcarea este o „capacitate” a vieţii, ce nu are „scop” în sine, ci este
doar o modalitate de activ. Nu are scop de a „stăpâni funcţii şi organe”,
ci ca să fie o trecere liberă a mişcării prin tot corpul. Nu faceţi din
mişcările corpului „religie”, că este patologic, ci consideraţi-le propriile
dumneavoastră mişcări, ce nu au de-a face cu religiosul. Ritualul nu este
„mişcare”, ci „Gest Sacru”, ce înseamnă altceva. Mişcarea este o
„dăruire de hrană” organelor izolate şi blocate de boli, care singure nu
mai pot primi. Unii prea „religioşi” resping aceasta, ce este o „refuzare
de ajutor celor ce nu se mai pot mişca”. Celor fără mâini şi picioare le
dai posibilităţi de mişcare sau îi poartă altcineva. Mişcarea este tot aşa
de necesară şi „terapeutică” precum „hrana alimentară”. „Energiile
corporale”, în natura lor, nu pot fi Sacralizate”, ci doar folosite în
vederea Ritualului Sacru. Nu vă concentraţi pe trasee energetice, că este
periculos, noi nu avem în vedere decât „mişcarea ca atare”, restul să se
facă după fiziologia propriu-zisă; noi trebuie să păstrăm cu atenţie doar
„capacitatea de mişcare”, doar aşa „memorialul în sine” se va trezi
(dacă intervenim noi cu diferite concentrări, putem preface şi denatura şi
mai rău „memorialul fiziologic adevărat”).
Obişnuiţi-vă să aveţi o „poziţie de rememorare mobilă perma-
nentă”, după propriul specific şi propria boală (de cap, de trunchi sau
de membre). Sunt forme de „mobilitate din stare statică” (poziţii diferite
fixe ale unor părţi organice); „mobilitate semistatică”; „mobilitatea
activă”, prin mişcări directe şi repetative (cum sunt mişcările forţate).
Mai este o mobilitate „psiho-mentală directă”, prin concentrări mentale
directe. Noi ne ferim de „pericolul magic” al „mobilităţilor energtice”,
dar nu excludem „normalul mobil” al energiilor, care este „mişcarea
obişnuită” a noastră. Folosiţi mişcarea în practica gestului, ca mobili-
tatea memorialului propriu. Ridicarea capului, plecarea, întinderea
mâinilor-braţelor, închiderea sau deschiderea ochilor, etc. sunt des
folosite în rugăciune. Aplecaţi-vă cu fruntea la podea, şi staţi aşa un
timp, este modul de rugăciune al Sfântului Moise arapul. Sfântul
Pahomie cel Mare se ruga doar cu mâinile în sus. Alţii în genunchi,
după specificul propriu.

360
În rugăciune unii folosesc respiraţia. Şi unii Sfinţi Filocalici o
recomandă. Pentru lumea de astăzi, cu atâtea „păcate corporale”,
respiraţia este un punct de mare valoare. Respiraţia deschide, desface şi
uşurează mişcarea memorialului atît corporal, cât şi sufletesc. Respiraţia
este corespondenţa „mişcării neîncetate” a vieţii în general. Respiră
adânc mai ales dimineaţa şi seara (pe nemâncate), cu încordarea
diafragmei abdominale şi dilatarea întregii zone viscerale (cât mai mult
timp) şi foloseşte această stare în gestul tău. Isihaştii filocalici erau
învinuiţi că se concentrează în „buric”. Abdomenul este „locul
patimilor” şi al „stricăciunii”, şi de aceea trebuie „spălat” zilnic, deci ca
mobilitate, nu ca scop în sine. Intrarea minţii în inimă, de asemenea, este
o „mobilitate” a „locului gîndurilor rele”, că inima este „memorialul
minţii”, care trebuie „spălat şi curăţat” pentru a te putea ruga „curat”. La
fel, desfacerea şi dilatarea zonei pieptului, ca şi întinderea membrelor,
sau îndreptarea coloanei vertebrale, toate ca „mobilităţi” de „igienizare”,
folosite în Gestul Iconic, pentru facilizarea lui.40
Se zice despre Pustnicul Neofit că şi la bătrâneţe făcea închinăciuni
şi metanii şi le indica ucenicilor săi această practică de mare importanţă.
Spălarea cu apă este importantă pentru noi, cei de astăzi, intoxicaţi
de toate murdăriile. Pustnicii care aveau aer curat şi mîncarea naturală
şi minte tot curată nu „miroseau a hoit”.
Cine nu face practică intensă, nu va fi un adevărat mistic. Atenţie şi
în privinţa „mâncării”, considerându-se, mai ales la tineri, că mâncarea
şi desfrânarea sunt direct legate. Aşa se exclud toate dulciurile directe,
chiar şi fructele dulci şi doar la boală se dă voie la cantităţi minime. La
fel, se exclud lactatele-brânzeturile, fiind îngăduite doar sâmbăta şi
duminica şi în zile de mare praznic. Se exclud fasolea boabe şi alte
boabe fierte. Se insistă pe Pâinea Pustnicească Necoaptă, care în
Tradiţionalul Pustnicului Neofit Carpatinul este însăşi emblema chipului
pustnicesc. Este şi dictonul: „Cine nu mănâncă Pâinea Pustnicească, să
40 Aceste relatări „aparent” psiho-fizice, fac pe unii să considere Practica
Pustnicului Neofit în analogie cu yoga sau alte mistici. Atenţie la deosebirea
netă dintre ICONIC („scoaterea” psiho-fiziculu i în Sacralitatea dincolo de
acestea) şi misticile psiho-fizice care „introduc” Sacrul în acestea).
Suspicioşii să fie mai atenţi la aceste repere.

361
nu îndrăznească să fie Pustnic” 41. O altă regulă strictă este să nu se facă
nicio activitate până nu se îndeplineşte mai întâi Practica Rugăciunii
Iconice, precum şi metaniile şi închinăciunile.
O atenţie deosebită se dă „sănătăţii mistice”. Neofit respingea
„extremismele”. Era exigent în privinţa practicii persistente, dar fără
„patologii”. Mulţi din false „nevoinţe” cad în erori cu urmări
vătămătoare. Nu se admit nici frigul şi nici căldura, dar să se facă o
„aclimatizare” cât mai pustnicească, de „rezistenţă” şi la frig şi la
căldură. Majoritatea misticilor se îmbolnăvesc datorită „mâncării
neselective”. Postul este o condiţie permanentă, dar să nu fie
„vătămare de trup”. Mulţi au pierdut „tradiţionalul sănătos de post”.
De aceea Neofit Pustnicul insistă pe pâinea pustnicească, fiind baza
unei hrane ce acoperă cerinţele esenţiale ale biologicului nostru.
Pâinea coaptă şi mai ales albă îl îmbolnăveşte rapid pe postitor;
dulciurile şi fierturile, de asemenea. Mulţi fac carenţe de vitamine
(scorbut şi anemii), din lipsa de verdeţuri crude. Neofit Pustnicul îl
obliga pe ucenic să mănânce zilnic pâinea pustnicească şi urzicile
sălbatice, crude sau uscate, care au toate elementele hrănitoare. Semin-
ţele ca jirul, alunele, nucile, seminţele de dovleac, acopereau necesarul
de aşa-zise grăsimi. Se admitea şi câte o mâncare fiartă, ca mămăliguţă
pripită, cir de grâu, unele verdeţuri cu bureţi, dar în general se mânca
doar crud şi natural. Mulţi postesc incorect, cu ceaiuri şi dulciuri, cu
fierturi de fasole, cu exces de ulei etc. ce îmbolnăvesc.42
Cel ce aspiră la Viaţa de Taină să înceapă cu insistenţa pe Practica
Rugăciunii Iconice Statice-NEMIŞCATE, ca şi mobile-mişcătoare.
Practica ta Individuală este cea mai importantă. Vezi când poţi sta cât
mai mult timp NEMIŞCAT, ca Rugăciune, dimineaţa, spre seară,
noaptea, ca şi mişcarea cu metanii, închinăciuni, mişcările igienice.
41 Se macină Grâu, şi din Făina integrală necernută, cu tărâţe cu tot, se face o
Cocă tare cu puţină Apă şi ca un Cocoloş se lasă la dospit cel puţin 7-10 ore,
după care se poate mânca aşa cum este sau se mai usucă la aer, ca pesmet.
Această Pâine are toată „hrana”. Sfântul Antonie cel Mare mânca o astfel de
Pâine şi a trăit peste o sută de ani, având toţi dinţii. Mu lţ i Pustnici, trecând pe
„Pâinea coaptă”, s-au îmbolnăvit, făcând carenţe de hrănire.
42 Vezi şi lucrarea noastră „Reţetele Medicinii Isihaste”.

362
Vezi când poţi posti, cât timp, ori să mănânci la prânz şi seara mai
puţin, ori doar seara, dar să fie o mâncare sănătoasă şi selectivă, după
indicaţiile pustniceşti. Nu neglija cititul, câte puţin, dar cu memorare
chiar. Dacă se poate, redu toate celelalte preocupări şi dedică-te
practicii, care să fie toată preocuparea ta de bază. Cine nu are „Dorul
Practicii”, nu are „Dar de Mistică”. Adesea stai de vorbă cu duhovnicul
şi eventual cu un altul care de asemenea face Practica, altfel te închizi în
tine, cu „patologii fixiste” periculoase. Nu te crede „deştept”, că tu deja
înţelegi Tainele. De eşti încă între oameni mai mulţi, nu le arăta ce
practici tu; să fie în taină. Insistă pe Dialogul Rugăciunii Iconice, care
este Dialog de Altar-Ritual (nu de meditaţii mentale).
Fac ALTAR din Gestul meu, unde DOAMNE, Tu să VII, unde eu
Te-aştept mereu NEMIŞCAT, Chipul meu de Absolut Întrupat.362
Vezi când poţi posti, cât timp, ori să mănânci la prânz şi seara mai
puţin, ori doar seara, dar să fie o mâncare sănătoasă şi selectivă, după
indicaţiile pustniceşti. Nu neglija cititul, câte puţin, dar cu memorare
chiar. Dacă se poate, redu toate celelalte preocupări şi dedică-te
practicii, care să fie toată preocuparea ta de bază. Cine nu are „Dorul
Practicii”, nu are „Dar de Mistică”. Adesea stai de vorbă cu duhovnicul
şi eventual cu un altul care de asemenea face Practica, altfel te închizi în
tine, cu „patologii fixiste” periculoase. Nu te crede „deştept”, că tu deja
înţelegi Tainele. De eşti încă între oameni mai mulţi, nu le arăta ce
practici tu; să fie în taină. Insistă pe Dialogul Rugăciunii Iconice, care
este Dialog de Altar-Ritual (nu de meditaţii mentale).
Fac ALTAR din Gestul meu, unde DOAMNE, Tu să VII, unde eu
Te-aştept mereu NEMIŞCAT, Chipul meu de Absolut Întrupat.
Mai ales începătorilor în Practica Mistică Iconică li se recomandă
un „Gest prin respiraţie”, ca să adune şi să normalizeze „mişcarea cu
nemişcarea” din Fiinţialitatea Omului. Respiraţia este tot CHIPUL
FIULUI ca şi Gestul însuşi. Specificul Pustnicului este, însă, ca o
„Respiraţie a Persoanei-Formei-Chipului”, nu obişnuit, ca „Respiraţie
internă”.
Mai ales când stai mai liniştit, Conştientizează-ţi Persoana ca
Integralitatea ta, al cărei caracter este Chipul-Forma, în care sunt
Sufletul şi Corpul tău. Chipul-Forma ta este Asemănarea CHIPULUI
DIVIN, ce este PECETLUIT pe ea ca o SUPRAFORMĂ, încât Forma-
Chipul tău este o „Formă DIVINO-Umană”. Pe această Formă-Chip
este VIUL DIVIN şi Viul Fiinţei tale şi aici este „Respiraţia Vieţii”,
care apoi se introduce şi în Suflet şi în Corp.
Aşa, fă Practica „Respiraţiei VIULUI prin Forma-Chipul Persoanei”
tale Divino-Umane. Urmăreşte Respiraţia aici. Inspiră adânc VIUL din
ICONICUL Formei-Chipului ce te Îmbracă, care să intre până în Suflet şi
Corp, şi din Interiorul tău Expiră cu Gest de ÎNCHINARE tot ce este
Minte şi Simţire, care intră în Forma-Chipul ICONIC, unde se vor
ICONIZA, ca să se poată Reîntoarce Transfigurate. Şi după ce te
„linişteşti” prin aceasta, fă apoi DIALOGUL ICONIC propriu-zis cu
DUMNEZEU, dincolo de toate