Silirea de sine [în cele duhovnicești]

 Silirea de sine [în cele duhovnicești] este un vlăstar al voinței, care se face de bunăvoie și din toată inima. Nu ar trebui să fie rezultatul unei dispoziții sufletești bolnăvicioase, sau a unei constrângeri, sau a unei decizii luate din frică, sau din necesitate ori pentru a nu păcătui.
La fel, întristarea pentru păcate, lacrimile, tânguirea sufletului, sunt binecuvântări ale lui Dumnezeu, dacă sunt însoțite de bucuria dătătoare de viață a lui Hristos, ce trebuie să existe permanent în cotidianul nostru.

Cu siguranță fiecare dintre noi are lupta sa împotriva păcatului și a patimilor, dar aceasta nu trebuie să ne întristeze, căci viața noastră este în mâinile Domnului, iar lupta este necesară, ca să se binecuvinteze viața noastră.

Însă, ne bucurăm căci Domnul este cu noi, binecuvântându-ne tinerețile, binecuvântându-ne bătrânețile, binecuvântându-ne veșnicia, binecuvântându-ne nemurirea.

~din învățăturile Pr. Emilianos Simonopetritul

 

Ce cere Postul? Pocăință și îndreptarea vieții. Ce dă? Iertare desăvârșită și înapoiere a tuturor milelor lui Dumnezeu. Ce făgăduiește? Bucurie în Duhul Sfânt aici și veșnica fericire dincolo. Primește toate acestea cu inima și nu vei avea cum să nu dorești Postul.

Postul pare întunecat până ce intrăm în arena lui; însă începe numai, și vei vedea că el e lumină după noapte, libertate după lanțuri, ușurare după trai greu. Ați auzit în Apostolul de astăzi s-a spus: „Noaptea a trecut, iar ziua s-a apropiat” (Romani 13, 12)? Noaptea e vremea dinaintea Postului, iar ziua este Postul. Apostolul vrea ca noi să întâmpinăm Postul cu același dor cu care întâmpină ziua după o noapte lungă. Doar să primiți în inimă ceea ce cere, ce dă și ce făgăduiește Postul – și veți vedea că altfel nici nu poate fi. Fiindcă ce cere Postul? Pocăință și îndreptarea vieții. Ce dă? Iertare desăvârșită și înapoiere a tuturor milelor lui Dumnezeu. Ce făgăduiește? Bucurie în Duhul Sfânt aici și veșnica fericire dincolo. Primește toate acestea cu inima, și nu vei avea cum să nu dorești Postul.

Împotriva Postului se răzvrătește numai trupul, și cei ce nu binevoiesc spre postire trupești sunt, cu toate că ei nu vor să pară trupești și dau o explicație întrucâtva mai arătoasă pentru înstrăinarea lor de post: ei bine, nu vor să renunțe la viața plăcută trupului și de asta înalță plângeri împotriva postului. Iar latura noastră duhovnicească iubește postul, însetează după post, se simte în voie în el. Ar trebui spus: să iubești și să dezvolți în tine latura duhovnicească și să fii prieten cu postul – dar tocmai pentru dezvoltarea acestei laturi a și legiut Domnul postul. Iată, la început este neapărat trebuincioasă silirea de sine; este neapărat trebuincioasă osteneala lipsită de dulceață, ca mai apoi să gustăm roadele cele dulci.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru Spovedanie și Sfânta Împărtășanie, Editura Sophia, 2002, pp. 69-70)