Gata. Acum deschide ochii. Ai găsit sau nu ceva în tine ?

 

Împăratul Wu al Chinei i-a zis lui Bodhidharma: "Mintea mea rămâne foarte încordată, neliniștită. Sunt mereu surescitat, agitat. Nu-mi găsesc pacea minții. Ajută-mă".
Bodhidharma l-a privit în ochi. Nu era o privire obișnuită - Bodhidharma era un maestru feroce. Împăratul era un om foarte curajos, luptase în multe bătălii și câștigase, dar când Bodhidharma s-a uitat în ochii lui, a început să tremure.
Maestrul a spus: "Bine, vino mâine dis-de-dimineață, la patru, și adu-mi mintea ta, iar eu ți-o voi liniști pentru totdeauna".
Când Împăratul cobora scările, Bodhidharma a strigat după el: "Să nu uiți să-ți aduci mintea ! Vino la patru și adu-ți mintea. Și o să ți-o liniștesc eu pentru totdeauna !"
Împăratul a fost cam nedumerit. "Ce vrea să spună cu《 Nu uita să-ți aduci mintea 》? Pot să vin și fără minte ? Eu sunt totuna cu mintea mea. Omul acesta pare nebun ! Și cum se uită la mine... ochii ăia feroce... Și să vin singur, dis-de-dimineață la patru, când este întuneric, la nebunul asta... cine știe ce-o să-mi facă, cum o să se poarte cu mine..."
Nu a putut să doarmă. De multe ori s-a hotărât să nu se ducă, dar îl și atrăgea ceva, ca un magnet puternic. Omul era feroce, însă în ochii lui era multă iubire. Ochii lui erau ca niște săbii și, totodată, ca două flori de lotus. Nu a putut să reziste. Și-a spus: "Trebuie să-mi asum riscul acesta ". Și s-a dus.
Bodhidharma îl aștepta cu toiagul său mare. I-a spus Împăratului: "Așează-te în fața mea. Și unde ți-e mintea ? Ti-am spus să o aduci cu tine !"
Împăratul a răspuns: "Ce prostie spui tu acolo ? Dacă sunt aici, și mintea mea e aici. Mintea este ceva în interiorul meu. Cum să uit de ea ? Cum să《o aduc》?
Bodhidharma i-a spus: "Așadar, un lucru este cert: mintea este în interior. Atunci închide ochii și intră în tine și caut-o. Și când o prinzi, spune-mi și o voi liniști pentru totdeauna. Dar mai întâi trebuie să o prinzi, numai atunci pot să mă ocup de ea".
Împăratul a închis ochii. Toată treaba era o prostie, dar acum nu mai putea da înapoi, așa că a inchis ochii. Iar maestrul stătea acolo cu toiagul lui - putea să-l lovească, așa că nu era o situație obișnuită. Nu trebuia să adoarmă. Nu dormise toată noaptea, se gândise dacă să vină sau nu... Iar prezența maestrului, liniștea pădurii, întunericul nopții și toată situația ciudată - omul acesta putea chiar să-i taie capul... Așa că a devenit foarte vigilent. Pericolul era atât de mare încât a devenit foarte atent. Pentru prima data în viața lui s-a uitat în interiorul său.
Pentru prima data și-a întors privirea spre interior: a privit înăuntru, a căutat înăuntru - a căutat cu adevărat, a căutat sincer - și cu cât căuta mai mult, cu atât mai mult își dădea seama că acolo nu era nici o minte. Înăuntru nu e nimeni - e o casă goală - dar noi am crezut că este cineva. Am acceptat credințele altora despre suflet, despre sine, despre ego. Nu ne-am uitat niciodată, n-am veriificat.
Și cu cât mai mult se lămurea Împăratul că nu era nimeni de găsit acolo, cu atât mai tare se bucura. Fața i s-a destins, o mare pace l-a înconjurat. Orele treceau dar pentru el timpul nu exista. Stătea și stătea, și se bucura de această fericire al cărei gust îl simțea pentru prima dată în viața lui. Ceva minunat cobora în el.
Apoi a început să răsară soarele și, odată cu primele raze, Bodhidharma i-a spus: "Gata. Acum deschide ochii. Ai găsit sau nu ceva în tine ?"
Și Împăratul a deschis ochii, s-a uitat la maestru, a văzut că ferocitatea venea din compasiune, a văzut iubirea, s-a înclinat până la pământ, a atins picioarele maestrului și a spus: "Ai liniștit-o pentru totdeauna. Nu e acolo. Acum stiu că mă agitam inutil din cauza unui lucru ce nu există".
Deosebită povestioara aceasta, pe care o împărtășesc cu dumneavoastră aici !