,,Du-Te, Doamne, de la mine...”

- Cum poţi să spui 

  că n-are sens

  tot ce-am clădit?

  Uite:

  muncesc, 

  mănânc, 

  trăiesc,

  am bani 

  şi încă...

  mă dăruiesc, 

  am femeie, 

  copii, 

  îi iubesc...

  Nu-i de ajuns? 

  Ce vrei de la mine?

  Ce-s fanteziile astea ideatice

  ce mi le-ndrugi?

  Doar n-oi fi Tu mai presus 

  decât părinţii noştri

  ce ne-au predanisit

  cum să trăim?

  Sau poate-o fi ceva 

  de capul Tău

  şi-or avea noimă 

  balivernele Tale,

  dar eu nu pretind să stau

  decât în banca mea, 

  aşa că du-Te de aici

  şi cântă la altă masă

  şi lasă-mă-n durerea mea;

  doar vezi că am treabă 

  şi mă grăbesc;

  am femeie, 

  copii, 

  îi iubesc...!

- Bine! 

  Te las! 

  Mă duc!

  Dar nici măcar 

  nu ai avut răbdare

  s-asculţi până-n sfârşit

  ce-am vrut să-ţi zic.

  Ne mai vedem, 

  dacă vei vrea tu...