Să te îndrăgosteşti e uşor, dar să iubeşti e foarte greu.

Dacă Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dã de-a gata şi o mare iubire. Dragostea e doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără ştiinţă, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, creşte tot mai mult. Iubirea nu e emoţie, e o putere. Trebuie să mergi mai departe. Pentru că impasul la care ajungi într-o relaţie e al tău, în primul rând, nu al celuilalt. Dumnezeu ți l-a rânduit ţie, că să te depăşeşti, că să evoluezi. Schimbând persoană, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub altă formă, oricine ar fi lângă tine. Şi iubirea e o jertfă. Jertfești sinele tău, că să-ţi apropii sinele celuilalt. E o renunţare la tine. Sacrificiul dã profunzime oricărei relaţii. E cel care fixează iubirea.

Să te îndrăgosteşti e uşor, dar să iubeşti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de înviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevărată! Nu se poate fără. Fără cruce, e calea uşoară, comodă. Neştiind să suferim cu bucurie, să umplem suferinţa de rost, fugim, de fapt, de viaţă. Şi tot ce primim e de mâna a două. Toate bucuriile şi iubirile sunt diluate. Tot ce trăim e searbăd. De ce suferinţele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase? Pentru că omul, iubind, se deschide şi devine profund. Şi atunci încasează loviturile direct în profunzimea fiinţei.

Dacă iubirea a fost cu Dumnezeu şi celălalt pleacă totuşi, Dumnezeu nu rămâne dator. Vine El şi umple golul, pentru că tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci şi pe Dumnezeu din el. Poţi fi destrămat cu adevărat după o despărţire, doar dacă nu-L ai pe Dumnezeu. Dacă ai iubit strâmb, dacă ai fost posedat de celălalt.

Pr. Pantelimon, Mănăstirea Oașa