Am vãzut cã ne plângem cã nu mai visãm. Oare, chiar așa e, oare chiar nu mai visãm???
Visăm, nu e vorba că nu mai visăm... ba chiar o facem cu poftă. Lăsăm mintea să croiască loc prin tuneluri de dorințe, pe poduri de plăceri și pe drumuri de agonisire.
Visăm la o casă mai mare, la o mașină mai tare, la haine mai multe, la un concediu de vis, visãm la plãceri trecãtoare și mãrunte.
Nu e asta problema noastră a oamenilor, că nu mai visăm. O facem. Visăm, dar am uitat să mai visăm cu Dumnezeu. Sã-L implicãm pe Dumnezeu în visele noastre. ASTA e de fapt problema. Visând fără El, visăm mărunt, sărac și efemer.
Visăm omenește.
Dacă am visa cu Dumnezeu, am visa la o inimă mai curată, la o dragoste pură, la o lume mai bunã, la o gură hrănită, la o bucată de Cer pe-un pământ sec.
Toții oamenii care au visat cu Dumnezeu au realizat mult mai mult decât și-a putut imagina cineva vreodată. Au realizat imposibilul, inumanul, irealul...
Asta pentru că Dumnezeu e prea mare pentru vise mici!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.