În această lună, în ziua a opta, pomenirea Naşterii
Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea
Fecioarei Maria.
Tatăl Sfintei Fecioare, Ioachim, se tragea din neam împărătesc. Acesta
cu toate că-si ducea la Dumnezeu darurile îndoite, ca un iubitor de
Dumnezeu şi bogat ce era; dar pentru nerodire era defăimat căci erau
sterpi şi nu aveau copii. De aceea mâhnindu-se la inima, el în munte,
iar femeia lui Ana în grădină, se rugau cu lacrimi lui Dumnezeu, Care
ascultându-i, le-a dat rod sfânt pântecelui, pe Preasfânta Născatoare
de Dumnezeu.
Iar Sfânta Ana se trăgea din Matan al douăzeci şi treilea din neamul
lui David şi al lui Solomon; acesta a luat pe Maria din neamul lui
Iuda, şi a născut pe Iacov tatăl lui Iosif teslarul, şi trei fete: pe
Maria, Sovi şi pe Ana. Maria a născut pe Salomi moaşa; Sovi a născut pe
Elisabeta, iar Ana a născut pe Născătoarea de Dumnezeu.
Deci Preasfânta este nepoată lui Matan şi a Mariei femeia sa. Iar
Elisabeta şi Salomi erau nepoate ale Anei de surori, şi verişoare cu
Născătoarea de Dumnezeu.
Naşterea Maicii Domnului în OrthodoxWiki.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Ruf şi Rufian.
Sfinţilor Ruf şi Rufian erau fraţi buni (de sânge) şi s-au săvârşit de sabie.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sever, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Artemidor, care în foc s-a săvârşit.
Povestire foarte de folos
Un oarecare preot şi cu un diacon, Evlavist, având între dânşii
dragoste multă spre Dumnezeu, dar învrăjbindu-se ei din drăcească
înşelăciune, multă vreme au fost neîmpăcaţi. Întâmplându-se să moară
preotul în acea vrajbă, diaconul s-a întristat că nu se împăcase, cât a
fost preotul viu. De această întâmplare vorbind el cu un om bine
chibzuitor, acela l-a îndreptat să meargă la un sihastru în pustiu. Şi
aşa cu multă sârguinţă înconjurând el locurile cele mai pustii, îsi
caută tămăduitorul. Şi aflând pe un oarecare părinte bătrân, îi
descoperi acestuia aducerea aminte de rău, cerând de la dânsul iertare.
Iar bătrânul zise către dânsul: "Cel ce va cere cu credinţa, va lua;
şi celui ce va bate i se va deschide. Însă nu este cuvântul acesta prin
putinţa mea, o, frate; ci tu nevoindu-te spre bine, Domnul va face
de-ţi vei lua curând dezlegare; deci, mergi de unde ai venit, şi către
seară mergând la biserica cea mare, să apuci mai înainte decât toti cu
taina la uşile cele frumoase, şi opreşte pe cel ce va intra întâi
înăuntru, şi te închina lui din partea mea, dându-i şi această
scrisoare pecetluită, şi de la dânsul îti vei lua cu adevarat
îndreptarea greşelilor tale".
Atunci diaconul, a făcut după cum l-a îndreptat acel parinte: la
miezul noptii, a sosit înaintea uşii bisericii; şi îndată s-a ivit omul
de care spusese părintele acela, căruia închinându-se, i-a dat
scrisoarea bătrânului, descoperindu-i ceea ce i se întâmplase. Iar omul
acela fiind întelept, a socotit că de la Dumnezeu era acea îndreptare,
şi vărsând lacrimi multe, zise: "Dar cine sunt eu, un om prost ca
mine, să îndrăznesc a mă apuca de un lucru ca acesta? Însă având
nădejde spre rugăciunile celui ce te-a trimis voi ţine seama de lucrul
acesta". Şi stând înaintea acelor uşi încuiate, ridicându-si mâinile
la cer, şi îngenunchind, şi-a pus capul la pământ şi se ruga lui
Dumnezeu şoptind. Şi fără zăbavă sculându-se îndată ce zise: "Deschide
nouă uşa milei Tale, Doamne", i se deschise uşa singură, şi intrând
diaconul împreună cu dânsul, au stat în tinda bisericii. Şi mergând mai
departe la uşile bisericii celei de argint, zise acel om sfânt către
diacon: "Stai aici şi nu merge mai înainte"; iar el făcându-şi iarăşi
obişnuita metanie la pragul de jos, deschise şi uşile cele de argint ce
erau încuiate. Şi intrând în biserică, minunată vedere a văzut: o
lumină luminoasă se pogora din bolta bisericii pe capul omului aceluia,
de strălucea biserica, şi tot de dânsul se ţinea făcând el ruga.
Dacă a sosit şi în altar, plecându-şi şi acolo capul la ruga, iarăşi
a ieşit încetişor afară la diacon, şi iarăşi se încuiară uşile
singure. Atunci îl cuprinse frica şi spaima pe diacon, şi nu cuteza el
nicidecum a se apropia de acel om. Căci din ruga precum zicea, îi era
fata preamărită că fata îngerului, încât se tulbura diaconul cu
cugetul, zicând: "Nu cumva este înger acesta ce se arată şi nu om?" Dar
încă şi gândul acesta l-a cunoscut sfântul acela, că zise către
diacon: "De ce te tulbura şi te lupta gândurile pentru mine, o, omule?
Crede că şi eu sunt om pământean, şi din sânge şi carne alcătuit, şi
din casă strălucită.
Sunt Hartularie, adică vistier de cărti, fiindu-mi hrană din venitul
acela. Iar pronia lui Dumnezeu ce ocârmuieşte toate spre bine, de
multe ori prin cei proşti şi mici obişnuieste a face minuni mari. Să
mergem, frate, spre lucrul ce ne stă înainte". Şi mergând amândoi
degrab spre târg, au sosit la biserica ce era acolo a Născătoarei de
Dumnezeu, şi apropiindu-se de uşile încuiate ale bisericii şi pe acelea
le-au deschis cu rugăciunea. Şi intrând în altar, şi-a săvârşit
rugăciunea după obicei. Şi ieşind afară către diacon, care sta de se
mira, zise: "Doamne miluieşte", şi se închiseră uşile amândouă
singure. După aceea au mers iarăsi la biserica Născătoarei de Dumnezeu
din Vlaherne, şi spunea diaconul: "Aşa de repede socoteam că ne facem
calea pe la biserici, cât nici pasăre zburătoare n-ar fi putut a se
asemăna cu iuţimea noastră". Apropiindu-ne şi acolo de uşile bisericii
Născătoarei de Dumnezeu, se deschiseră şi acelea bărbatului acela, şi
făcându-şi şi acolo rugăciunea, şi udându-şi faţă sa cu lacrimile, a
sosit şi la uşile sfintei racle, unde era sfântul brâu al Preasfintei
de Dumnezeu Născătoare. Şi punând pe diacon să stea între uşi, îi
porunci să ia aminte bine şi să bage seama pe cei ce vor intra; şi
făcând el obişnuita sa rugăciune la pragul de jos, i se deschiseră
uşile şi dădură loc de au intrat, şi mergând în mijlocul bisericii,
punând genunchii la pământ, făcea rugăciune fierbinte, precum după
aceasta cu jurământ diaconul ne încredinţa şi ne adeverea: "La pragul
uşii unde stăm şi mă cutremuram, cu ochii mei aievea am văzut cum ieşea
un diacon luminos din altar cu cadelniţă în mână, şi cădea toată
biserica; peste puţin am văzut pe unii ca nişte clerici intrând,
îmbrăcaţi fiind cu podoabe albe preoţeşti; şi iarăşi altă ceată de
preoţi intrară îmbrăcaţi în veşminte mohorâte până la pământ, şi
aceştia de amândouă părţile adunându-se, cântau un vers foarte frumos
şi minunat", din care nu putea să mai priceapă diaconul altceva, decât
"Aliluia".
Şi după ce a săvârşit rugăciunea, a ieşit Hartularie afară şi zise
către diacon: "Frate, intră în biserică fără de nici o grijă, şi ia
aminte la preoţii cei din ceata de-a stânga, de poţi să cunoşti pe cel
cu care ai rămas neîmpăcat cu dânsul pentru neuitarea răutaţii". Şi
intrând diaconul îngrozit, a ieşit degraba către omul lui Dumnezeu,
zicând, cum ca n-a putut sa vadă într-aceia pe preotul cel ce a murit
învrăjbit. După aceea iarăsi îi zise acel pământesc înger: "Intră şi ia
aminte şi în ceata din dreapta". Şi mergând zise către dânsul diaconul
ca a cunoscut aievea pe cel ce căuta stând acolo. Şi-i zise fericitul
acela: "De l-ai cunoscut bine, mergi şi zi: Ieşi, că Nichita
Hartularie stă afară şi te cheamă". Deci, mergând diaconul după cum l-a
învăţat, a făcut de a iesit preotul din ceata cea de-a dreapta afară
către omul lui Dumnezeu, căruia îi zise cu blând şi smerit glas:
"Prezbitere, fă dragoste şi pace cu fratele, că amândoi netocmiti în
greşeală aţi rămas cu grabnica mutare a ta". Atunci îngenunchind
amândoi cu smerită sărutare dezlegară vrajba. După aceea, preotul a
intrat în biserică şi a mers la ceata sa, iar omul lui Dumnezeu a luat
pe diacon, şi căzând la pragul sfintei biserici, se închiseră uşile
prin putere dumnezeiască, şi mergând puţină cale, s-au oprit amândoi.
Şi aşa zise omul lui Dumnezeu către diacon: "Frate, mântuieşte-te şi-ţi
iubeşte sufletul, şi mergând către părintele care te-a trimis la mine
spune-i că, curaţenia rugăciunilor tale, şi îndrăznirea cea către
Dumnezeu, poate să învieze şi mort spre împăcare, nedând noi nimic
ajutor pentru aceasta". Şi aceasta zicând s-a despărţit de la ochii
diaconului. Iar diaconul închinându-se la pământ, unde stătuseră
picioarele acelui om minunat, îşi făcu cale înspăimântat către bătrânul
părinte, dând lauda şi mulţumire lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slava
în veci. Amin.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Atanasie.
Sfântul noul mucenic Atanasie a mărturisit în Tesalonic, la anul
1774, şi s-a săvârşit de mâinile necredinciosilor prin sugrumare.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului Serapion de la Mănăstirea Spaso-Eleazar, la Pskov.
Sfântul Serapion din Pskov s-a născut la Yuriev
(acum Tartu), localitate ce se afla sub cotropire germană, care
urmăreau să stârpească ortodoxia. Părinţii lui erau enoriaşi ai
bisericii ruse cu hramul Sf. Nicolae.
Sf. Serapion cunoştea foarte bine Sfânta Scriptură şi nu de puţine ori a
apărat ortodoxia. Când s-a încercat convertirea sa forţată la o
credinţă păgână, sfântul s-a retras în pustia Tolvsk, nu departe de
Pskov, acolo unde şi-a început lucrarea duhovnicească şi ascetul
Eufrosin (prăznuit la 15 mai).
Sub îndrumarea acestuia, Sf. Serapion a dobândit înţelepciunea vieţii
pustniceşti dar asta nu l-a ferit de căderea în ispite. Fără
binecuvântare Serapion a vrut să-l părăsească pe mentorul său şi să se
retragă în solitudine absolută. Dar Dumnezeu l-a adus pe novicele
lipsit de experienţă cu picioarele pe pământ: după ce s-a rănit serios
la picior, i-a părut rău de ascultarea propriei voinţe şi nesupunere,
întorcându-se la părintele său.
După ce a primit Marea Schimă, Serapion a trăit cu Sf. Eufrosin 55 de
ani, păstrând cu stricteţe votul tăcerii. Tot mai mulţi fraţi au
început să se adune în jurul Sf. Eufrosin, pentru care acesta a
construit un schit închinat celor Trei Ierarhi, impunând şi o rânduială
monahală.
Sf. Serapion îndeplinea cu sârguinţă tot ce i se cerea, fiind un model
de trăitor printre călugări. Pentru că a trăit respectând cu mare
stricteţe şi votul sărăciei, un ucenic care a scris despre viaţa lui
l-a asemănat cu un "cadavru viu". El a suportat insultele cu deosebită
smerenie, învinovăţindu-se numai pe sine, cerând iertare de la cel
care-l umilea. Călugărul credea cu tărie în puterea rugăciunii comune,
spunând că "rostirea celor 12 psalmi de unul singur în chilie nu poate
egala un "Doamne miluieşte" cântat în biserică.
Sf. Serapion s-a săvârşit în 8 septembrie 1480, de praznicul naşterii
Preasfintei Theotokos (Nascatoarea de Dumnezeu). Deoarece ziua morţii
sfântului coincide cu una din cele 12 mari sărbători, comemorarea lui
festiva se face în 7 septembrie. Există un tropar şi un condac
întocmite pentru Sf. Serapion.
Însuşi Sf. Eufrosin a îngropat trupul neînsufleţit care era
numai "piele şi oase" din pricina asprelor nevoinţe. Sf. Serapion nu a
fost despărţit de părintele său spiritual nici după moarte, moaştele
acestora fiind îngropate unele lîngă altele. În slujba compusă special
pentru cei doi sfinţi în 15 mai, Sf. Serapion este slăvit ca primul
co-ascet, "prieten şi însoţitor" al Sf. Eufrosin.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Luna septembrie în 8 zile: Naşterea Preasfintei Stăpânei noastre,
de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria
Trebuie
să ştim fraţilor, că afară de cununa Duminicilor de peste an şi afară
de cununa sărbătorilor Domnului Hristos, anul duhovnicesc mai cuprinde
şi cununa sărbătorilor Sfinţilor. Cea dintâi mare sărbătoare din cununa
Sfinţilor de peste an este sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului,
prăznuită la 8 septembrie, adică ziua de astăzi. Se şi cuvenea, de
altfel, să întâlnim sfinţenia Maicii Domnului din cele dintâi zile ale
anului nou bisericesc, Maica Domnului fiind sfinţenia omenească cea mai
înaltă, cunoscută şi cinstită în Biserică. Este drept, ştirile Bisericii
privind sărbătoarea de astăzi nu se întemeiază pe Scriptura canonică,
ci în întregime numai pe Tradiţia Bisericii, dar pentru aceasta, ea nu
este mai puţin îndreptăţită. Astfel, din Tradiţie ştim că părinţii
Maicii Domnului erau Drepţii Ioachim şi Ana; tot din Tradiţie ştim că
erau sterpi şi că erau în vârstă. În sfârşit, din Tradiţie, de asemenea,
aflăm că ei doreau totuşi, aprig, un copil şi că Maica Domnului a fost
rodul rugăciunilor, lacrimilor şi frângerilor inimii părinţilor ei, un
rod al îndurării lui Dumnezeu, un copil dorit, cerut şi dobândit prin
rugăciune. Un copil cu o chemare dumnezeiască pe umeri: chemarea de a fi
mama care a dat trup de om lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru Iisus
Hristos. Şi
aşa a venit pe lume aceea ce a fost, este şi va fi, fiica Părintelui
Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor
Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernică ajutătoare şi
rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii noastre a
tuturora, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii,
căreia, rugându-ne, îi zicem: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
miluieşte-ne pe noi. Amin".
Cuvânt al lui Ioan
Damaschin, smeritul monah şi preot, la Naşterea Preasfintei Stăpânei
Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.
Eva: "Atrasă vei fi către bărbatul tău", iar Maria: "Domnul este cu tine".
Deci, ce vom aduce Maicii Cuvântului, în afară de acest de laudă cuvânt?
1. Veniți
toate neamurile, tot neamul omenesc și toată limba, toată vârsta și
toată vrednicia, cu veselie, să prăznuim Nașterea bucuriei cea a toată
lumea. Că dacă elinii, cu minciună drăcească și cu basme, care fură
mintea și întunecă adevărul și vatămă, pe toată viața, cinsteau nașterea
împăraţilor, jertfe aducând fiecare după putere, cu atât mai vârtos noi
se cuvine să cinstim Nașterea Născătoarei de Dumnezeu, prin care s-a
înnoit tot neamul omenesc și amărăciunea Evei în bucurie a schimbat-o.
Că Eva a auzit: "Întru dureri vei naște copii", cu dumnezeiască
hotărâre, iar Maria: "Bucură-te, cea plină de har". Toată
făptura să se ospăteze şi să laude preasfinţita naştere a sfinţitei
Ana, că a născut lumii comoara de bunătăţi nejefuită, fiindcă
printr-însa Ziditorul a prefăcut, înomenindu-Se toată firea într-o mai
bună stare. Că omul, având suflet şi trup, este o legătură a toată
zidirea cea văzută şi cea nevăzută, că S-a unit Cuvântul lui Dumnezeu
Ziditorul cu firea oamenilor şi, prin aceasta, cu toată zidirea S-a
unit. Deci, să prăznuim şi dezlegarea neputinţelor omeneşti, că s-a
dezlegat mulţimea darurilor dumnezeieşti.
2.
Dar pentru ce din cea stearpă s-a născut Fecioara? Pentru că se cădea
ca întâi-născuta să se nască cea care a născut pe Cel Întâi Născut decât
toată zidirea, întru Care toate stau şi se ţin. O, fericită însoţire
Ioachime şi Ana, datoare vă este toată zidirea pentru că prin voi S-a
adus Ziditorului un dar mai ales decât toate darurile, Maică cinstită,
singura vrednică de Ziditorul! O, coapse preafericite ale lui Ioachim,
din care a ieşit sămânţa prea fără de prihană ! O, pântece prealăudat al
Anei, întru care a crescut puţin câte puţin şi, închipuindu-se, s-a
născut Prunca cea Preasfântă. O, pântece care ai purtat în tine cerul
cel neînsufleţit, mai desfătat decât înălţimea cerului. O, arie care ai
adus Stogul de grâu cel de viaţă făcător, precum Însuşi Hristos a zis:
"De nu va cădea grăuntele de grâu în pământ, să moară, el singur
rămâne". O, sân care ai aplecat pe ceea ce a hrănit pe Hrănitorul lumii !
O, minune a minunilor şi mărire a celor preaslăvite ! Că se cădea ca
Întruparea cea netălmăcită a lui Dumnezeu şi pogorârea Lui prin minuni
să-şi facă drum înainte. Dar cum voi păşi înainte? Mintea se
spăimântează şi mă simt împărţit între frică şi dorire. Inima mea
tremură, limba sare, nu pot suferi dulceaţa, sunt biruit de minuni, în
uimire m-am făcut. Se biruieşte dorirea, să se depărteze frica ! Să
cânte lauta Duhului, veselească-se cerurile şi să se bucure pământul.
3.
Astăzi uşile cele sterpe se deschid şi dumnezeiasca Uşă cea
feciorească, răsare, din care şi prin care Dumnezeu, Cel mai de cinste
decât toate câte sunt, intră în lume, după cum zice Pavel văzătorul
celor negrăite. Astăzi, a odrăslit toiag din rădăcina lui Iesei, din
care iese floarea cea de ipostas de Dumnezeu. Astăzi, firea pământească
cer pe pământ s-a făcut, de Cel ce, de demult, oarecând pe ape a
întemeiat pământul şi peste înălţime a întemeiat tăria. Şi, cu adevărat,
acest cer, de acum, mult mai dumnezeiesc şi mult mai slăvit este decât
acela. Că Cel ce a lucrat atunci soarele, din Soarele acesta a răsărit:
două firi, chiar dacă cei fără de minte înnebunesc, un ipostas care îi
mânie nespus pe nestorieni. Că
Lumina cea pururea vie, adică Dumnezeu-Cuvântul, Îşi are fiinţa din
Lumina cea pururea vie mai înainte de veci, adică din Tatăl: Lumina cea
fără materie şi netrupească, după aceasta Se întrupează şi ca un mire
din cămară iese, Dumnezeu fiind mai pe urmă născut, pe pământ
întrupându-Se. Se va bucura ca un uriaş, precum zice Psalmistul,
alergând pe calea firii noastre şi venind prin patimi la moarte şi
legând pe cel tare şi răpind vasele lui, adică firea noastră şi suind pe
oaia cea rătăcită, către pământul cel ceresc. Astăzi, fiul teslarului,
Cuvântul Cel atotmeşter, Braţul cel tare al lui Dumnezeu Celui
Preaînalt, al Celui ce a făcut printr-Însul toate, ascuţind tesla firii
cea tocită, prin Duhul Său ca şi cu un deget Şi-a făcut lui o scară
însufleţită, a cărei temelie s-a întărit pe pământ, iar capul pe cerul
însuşi, pe care Dumnezeu Se odihneşte, pe al cărei chip Iacov l-a văzut,
prin care Dumnezeu, pogorându-Se, nu cu mutare din loc, ci mai vârtos
smerindu-Se, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a petrecut. Că
toate acestea sunt pogorârea, adică smerenia cea după pogorâre făcută,
petrecerea lui Dumnezeu pe pământ, cunoştinţa ce s-a dat despre El celor
de pe pământ şi aşa, prin fecioara, scara cea gândită de pe pământ s-a
întărit. Că din pământ are naşterea, iar capul este la cer. Căci capul a
toată femeia este bărbatul. Şi fiindcă bărbat n-a cunoscut, capul ei a
fost Dumnezeu-Tatăl, prin Duhul Sfânt, care, făcând împăcare, a trimis,
ca pe o dumnezeiască sămânţă duhovnicească, pe al Său Fiu şi Cuvânt, pe
Puterea cea atotputernică. Că
prin bunăvoirea Tatălui, nu din împreunare trupească, ci din Duhul
Sfânt şi din Maria Fecioara, mai presus de fire, trup fără schimbare S-a
făcut şi S-a sălăşluit între noi. Că unirea lui Dumnezeu cu oamenii,
prin Duhul Sfânt se face. Cine înţelege, să înţeleagă, cel ce are urechi
de auzit, să audă, să ne lepădăm de cele trupeşti. Fără patimă este
Dumnezeirea, o, oamenilor ! Cel ce a născut pe Fiul, mai întâi după
fire, fără patimă, pe Acelaşi Fiu Îl naşte şi a doua oară, fără de
patimă, prin iconomie. Martor este David, dumnezeiescul părinte, cel ce
grăieşte: "Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am
născut" (Ps. 2,7). Dar astăzi nu are loc naşterea cea mai înainte de
veci, că aceea fără de ani este.
4. Astăzi
s-a zidit Ușa cea spre răsărituri, Ușa prin care Domnul va intra și va
ieși și ea va rămâne încuiată. Ușa dintru care este Hristos, ușa oilor,
răsăritul este numele Lui, prin Care am dobândit întoarcerea către
Tatăl, începătorul Luminii. Astăzi a suflat vânt subțire mai înainte
vestitor de bucuria cea a toată lumea. Veselească-se cerul de sus și să
se bucure pământul de jos, să se clatine marea lumii, că întru dânsa se
naște Scoica cea mare, care din cer, din fulgerul Dumnezeirii, va lua în
pântece și va naște pe Hristos, Mărgăritarul cel de mult preț. Scoică
din care Împăratul Măririi, ieșind și cu porfira trupului îmbrăcându-Se
și venind la cei robiți, le va propovădui iertarea. Să salte firea, că
se naște mielușeaua, din care Păstorul Se va îmbrăca în chip de oaie și
hainele de moarte cele de demult le va rupe. Să dănțuiască fecioarele,
că s-a născut Fecioara, care, după cum a zis Isaia, va avea în pântece
și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel, adică: "Cu noi este
Dumnezeu". Cunoașteți nestorieni, și biruiți-vă, căci cu noi este
Dumnezeu; nu om, nici sol, ci Însuși Domnul va veni și ne va mântui pe
noi. Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului. Dumnezeu este
Domnul și S-a arătat nouă. Să
tocmim prăznuire pentru nașterea Născătoarei de Dumnezeu. Veselește-te,
tu Ana cea fără de fii, ceea ce nu puteai să naști! Bucură-te,
Ioachime, că din fiica ta Prunc S-a născut nouă, Fiul și S-a dat nouă și
se cheamă numele lui Înger de mare Sfat, mântuirea cea a toată lumea,
Dumnezeu tare! Să se rușineze Nestorie și să-și pună mâna peste gura sa!
Pruncul este Dumnezeu; cum nu este Născătoare de Dumnezeu ceea ce L-a
născut? Oricine nu mărturisește pe Sfânta Fecioară ca Născătoare de
Dumnezeu, afară de Dumnezeu este. Nu este al meu cuvântul, chiar dacă al
meu este cuvântul. Că moștenire l-am primit pe acesta de la
Cuvântătorul de Dumnezeu, Părintele Grigorie Teologul.
5.
O, fericită pereche, Ioachim și Ana! Cu adevărat v-ați cunoscut
preacurati și din rodul pântecelui vostru, după cum oareunde zice
Domnul: "Din roadele lor îi veți cunoaște pe dânșii". Ați trăit după
buna plăcere a lui Dumnezeu și după vrednicia celeia ce s-a născut din
voi. Că întru întreaga înfrânare și cuvioșie viețuind, pe odorul
fecioriei l-ați adus, pe cea mai înainte de naștere fecioară și după
naștere fecioară, pe ceea ce singură, și cu mintea și cu sufletul și cu
trupul, petrece de-a pururea fecioară. Că se cădea ca aceea ce a
odrăslit din întreaga înfrânare, pe Lumina cea singură, una născută, să o
arate trupește... O, câte minuni și câte schimbări s-au făcut pentru
această fiică! Nașterea din cea stearpă, fecioria născând, amestecare a
Dumnezeirii și a omenirii, a pătimirii și a nepătimirii, a vieții și a
morții, pentru ca așa, întru toate să se biruiască cel mai rău, de cel
mai bun. Și acestea toate
pentru a mea mântuire! O, Stăpâne, că atâta m-ai iubit pe mine, încât nu
prin înger, nici prin altă oarecare zidire ai lucrat aceasta, ci,
precum facerea cea dintâi, întru același chip și pe a doua facere Tu
Însuți o ai lucrat. Pentru această pricină, dănțuiesc și cuget înalt și
mă veselesc și către izvorul minunilor iarăși mă întorc și, din râul
veseliei îndestulându-mă, pe alăuta Duhului iarăși o iau și dumnezeiasca
laudă de naștere cânt.
6. O, pereche de Turturele cuvântătoare,
Ioachim și Ana, cu preaîntreaga înfrânare! Voi, pe legea firii, adică
întreaga înfrânare păzindu-o, celor mai presus de fire v-ați
învrednicit, că ați născut lumii pe Maica lui Dumnezeu cea neispitită de
bărbat. Voi, cu bună credință și cuvioșie în firea omenească viețuind,
pe fiica cea mai presus de îngeri ați născut, pe cea care acum în îngeri
stăpânește. O, fiică
preafrumoasă și preabună, o, crinule care ai răsărit în mijlocul
spinilor, din împărăteasca și de bun neam rădăcină a lui David! Că prin
tine împărăția s-a îmbogățit cu preoția, și s-a făcut mutare legii și
s-a descoperit Duhul cel ascuns sub slovă, că s-a mutat vrednicia
preoției, din neamul lui Levi, în cel al lui David. O, trandafir ce ai
răsărit prin spini, adică din păcătoși, și de bună mireasmă ai umplut
toate! O, fiică a lui Adam și Maică a lui Dumnezeu, fericită este coapsa
și pântecele din care ai odrăslit, fericite sunt brațele care te-au
purtat și buzele ce s-au îndulcit de sărutările tale cele curate, ca să
fii întru toate de-a pururea fecioară. Strigați Domnului tot pământul,
cântați și vă bucurați, cântați ! Înălțați
glasul vostru, înălțați, nu vă înfricoșați, că s-a născut nouă Maica
lui Dumnezeu, ca o sfântă scăldătoare a oilor, din care bine a voit a se
naște Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii ! Săltați munți,
firile cele cuvântătoare și cele ce vă nevoiți către înălțimea vederii
celei duhovnicești ! Că muntele Domnului cel preaarătat se naște, cel ce
covârșește și stă mai presus de tot dealul și de tot muntele, adică de
înălțimea îngerilor și a oamenilor, din care muntele bine a voit a se
tăia, fără de mână trupească. Piatra cea din capul unghiului, singurul
ipostas, Cel ce pe cele despărțite le împreună, adică Dumnezeirea cu
omenirea, îngerii cu oamenii, pe cei din neamuri și pe trupescul Israel,
într-un Israel duhovnicesc. Muntele
lui Dumnezeu, munte întreg, munte închegat, muntele în care a binevoit
Dumnezeu să locuiască întru dânsul. Carul cel dumnezeiesc, cel de mii de
ori înmulțit, al celor ce sunt îmbogățiți cu dumnezeiescul dar, zic, al
Heruvimilor și al Serafimilor; Vârful cel mai sfințit decât Sinaiul, pe
care nu fum, nu ceaţă, nici foc înfricoșător îl acoperă, ci strălucirea
cea luminătoare a Preasfântului Duh. Că acolo, adică, Cuvântul lui
Dumnezeu a scris Legea pe lespezi de piatră, cu Duhul, ca și cu un
deget, iar întru aceasta, de la Duhul Sfânt și din sângiuirile ei,
Cuvântul Însuși s-a întrupat și pe Sine S-a dat firii noastre doctorie
mult lucrătoare de mântuire. Acolo mana, iar întru aceasta pe Cel ce a
dat dulceața manei, să întreacă cortul cel vestit pe care l-a lucrat
Moise în pustie, din materie de mult preț și de multe feluri, și, mai
înainte de aceasta, cortul Părintelui Avraam, întocmind cortul cel
însuflețit și cuvântător al lui Dumnezeu. Că
aceasta nu a fost o încăpere a lucrării lui Dumnezeu, ci o arătare a
ipostasului Fiului lui Dumnezeu. Să se cunoască, dar, neasemănarea față
de dânsa: a chivotului cel de toate părțile acoperit cu aur, a năstrapei
cea de aur, purtătoare de mână, a sfeșnicului și a mesei și a tuturor
celor vechi. Că acestea numai ca preînchipuiri s-au cinstit, ca niște
umbre ale chipului celui dintâi fiind.
7.
Astăzi, Cel ce pe toate le face, adică Dumnezeu Cuvântul, pe care, din
inimă, Tatăl L-a născut, și a lucrat Carte nouă, ca să se scrie
într-însa cuvântul cel bun, cu limba lui Dumnezeu, ca și cu un condei de
scriitor, adică cu Duhul (Ps.44, 1-2). Și s-a dat unui bărbat ce știa
slovele și nu a citit-o, că n-a cunoscut Iosif pe Maria și nici puterea
tainei. O, fiică preasfințită a lui Ioachim și a Anei, cea ascunsă
Începătoriilor și Stăpânitorilor, și tăinuită față de săgețile cele
înfocate ale vicleanului ! Ceea ce ai petrecut în cămara cea de nuntă a
Duhului și păzită ai fost fără prihană ca o mireasă a lui Dumnezeu. O,
fiică preasfințită, ceea ce te arăți pe brațele cele de maică și ești
înfricoșătoare puterilor celor depărtate de Dumnezeu și potrivnice ! O,
fiică preasfințită, ceea ce te hrănești cu lapte de maică și de îngeri
ești înconjurată! O, fiică de Dumnezeu dorită, slava celor ce te-au
născut, pe tine, neamurile neamurilor te fericesc, precum, adeverind, ai
zis tu însăți ! O, fiică vrednică de Dumnezeu, frumusețea firii
omenești, îndreptarea Evei, pentru că prin nașterea de fiu, lumea cea
căzută s-a îndreptat. O, fiică preasfințită, podoaba femeilor ! Că Eva
cea dintâi, călcătoarea poruncii s-a făcut și printr-însa a intrat
moartea, pentru că a slujit pe șarpele de față cu strămoșul, dar Maria,
deplin slujind dumnezeieștii voiri, pe șarpele cel amăgitor l-a înșelat
și lumii a adus nestricăciunea. O, fiică, pururea fecioară ! Ceea
ce n-ai avut trebuință de bărbat pentru zămislire, pentru că Cel purtat
în pântece de tine are Tată pe Cel Veșnic. O, fiică de neam pământesc,
ceea ce ai purtat pe Ziditorul în brațele tale, cele de Dumnezeu
purtătoare. Se întreceau veacurile lăudându-se cu nașterea ta, dar
Sfatul cel mai înainte hotărât al lui Dumnezeu, Cel ce a făcut
veacurile, biruia întrecerea veacurilor. Și s-au făcut cele de pe urmă
întâi, fiindcă au dobândit a ta naștere. Cu adevărat, mai cinstită decât
toată zidirea te-ai făcut. Că din tine singură, pârga frământăturii
noastre, și-a luat parte Ziditorul: trupul Lui din cărnurile tale,
sângele Lui din sângele tău, laptele pieptului tău l-a supt Dumnezeu și
s-au împreunat buzele tale cu buzele lui Dumnezeu. O,
necuprinse și negrăite minuni ! Pe tine, mai înainte cunoscându-te
vrednică, Dumnezeul a toate te-a iubit și, iubindu-te, te-a rânduit și,
în vremile cele mai de pe urmă, te-a adus la ființă și Născătoare de
Dumnezeu, maică și hrănitoare Fiului Său, Cuvântului, te-a arătat.
8.
Că unde s-a înmulțit păcatul, acolo a prisosit harul. Că de am fi păzit
împărtășirea cea dintâi cu Dumnezeu, nu ne-am fi învrednicit de
împărtășirea cea mai mare și slăvită. Iar acum, adică, prin păcat,
nevrednici ne-am făcut de împărtășirea cea dintâi, nepăzind ceea ce am
luat. Însă, prin milostivirea lui Dumnezeu, ne-am miluit, că ne-a luat
lângă Dânsul, ca întemeiată să se facă împărtășirea. Că puternic este
Cel ce ne-a luat prin întrupare, să păstreze nedespărțită unirea cu El. Că,
prin cădere, păcătuind tot pământul și poporul Domnului rătăcindu-se cu
duhul desfrânării, Dumnezeu, Cel ce l-a câștigat pe dânsul, cu mână
tare și cu braț înalt l-a scos, cu semne și cu minuni, din casa robiei
lui Faraon și l-a trecut prin Marea Roșie și l-a povățuit ziua cu nor și
noaptea cu lumină de foc. Dar s-a întors inima lui în Egipt și poporul
Domnului n-a mai fost popor al Domnului, și poporul cel miluit, nu a mai
fost popor iubit. Pentru aceasta, acum se naște Fecioara, luptătoare
împotriva desfrânării strămoșești și se logodește cu Dumnezeu și naște
Mila lui Dumnezeu. Și popor al lui Dumnezeu se face cel care mai întâi
nu era popor și cel nemiluit s-a miluit, și cel neiubit este iubit. Că
dintr-însa Se naște Fiul lui Dumnezeu cel iubit întru Care Tatăl a
binevoit.
9.
Viță de vie, bine odrăslită din Ana, a odrăslit și strugurele de viață a
înflorit, care izvorăște băutura dulce pământenilor, spre viața
veșnică. Ioachim și Ana au semănat în dreptate și au secerat rod de
viață. Luminați, cu lumina de cunoștiință, și au căutat pe Domnul și
le-a venit lor nașterea dreptății. Îndrăznească pământul și fiii
Sionului ! Bucurați-vă de Domnul Dumnezeul vostru, că a odrăslit pustia,
stearpă și-a adus rodul ei ! Ioachim și Ana, ca niște munți ai
gândirii, au picurat dulceața. Veselește-te, fericită Ana că ai născut
parte femeiască. Că această parte femeiască, Maică a lui Dumnezeu, Ușă a
luminii, Izvor al vieții este și toată prihănirea femeiască o dezleagă.
Acestei părți femeiești îi vor sluji stăpânitorii poporului, i se vor
închina împărații neamurilor, daruri aducându-i. Pe
această parte femeiască o vor aduce Împăratului a toate, cu țesături de
aur, îmbrăcată fiind în buna-cuviință a faptelor bune și împodobită cu
darul Duhului, a cărei slavă este înlăuntrul ei. Că slava oricărei femei
de la bărbatul cel din afară îi vine. Dar slava Născătoarei de Dumnezeu
vine dinlăuntru, adică de la rodul pântecelui ei. O, parte femeiască
preadorită și de trei ori fericită ! Binecuvântată ești tu între femei
și binecuvântat este rodul pântecelui tău ! O, parte femeiască, fiica
împăratului David și maică a lui Dumnezeu, Împăratul a toate ! O,
dumnezeiesc chip însuflețit, pentru care Dumnezeu Ziditorul S-a veselit,
că ai, adică, mintea de Dumnezeu povățuită și numai la Dumnezeu singur,
luând aminte, având întinsă toată pofta către singur Cel dorit și
vrednic de îndrăgit, iar mânia numai către păcat și către cel ce pe
acesta de-a pururea îl naşte. Viață mai înaltă decât firea ai, pentru că
o ai nu numai pentru tine, că nu pentru tine te-ai născut, ci o ai
pentru Dumnezeu, pentru Care la viață ai venit. Că
vei sluji mântuirii a toată lumea, ca să se împlinească prin tine
Sfatul lui Dumnezeu cel de demult al Întrupării Cuvântului și al
îndumnezeirii noastre. Pofta îți este să te hrănești cu dumnezeieștile
cuvinte și cu acestea să crești ca măslinul cel mult-roditor în casa lui
Dumnezeu, ca un copac răsădit lângă izvoarele apelor Duhului, ca un pom
al vieții care a dat rodul său la vremea lui, dinainte hotărâtă, adică
pe Dumnezeu întrupat, viața cea veșnică a tuturor; ceea ce ai tot gândul
osârdnic și de suflet folositor, alergând și lepădând tot cugetul cel
din suflet vătămător, mai înainte de a-l gusta. Ochii tăi sunt pururea
către Domnul, văzând lumina cea neapropiată. Urechile tale ascultă numai
pe Dumnezeiescul Cuvânt și se veselesc de alăuta Duhului, prin care
Cuvântul înăuntru a intrat ca să Se întrupeze. Nările
tale se îndulcesc de mireasma mirurilor Mirelui, Care este Mir
dumnezeiesc, de bună voie vărsându-Se și ungând ființa ei de om, pentru
că "Mir vărsat" este numele Său, zice Scriptura. Buzele tale laudă pe
Domnul și de buzele Lui lipindu-se; limba și gâtlejul tău cuvintele lui
Dumnezeu alergându-le și de dumnezeiasca dulceață săturându-se; inima
curată și neîntinată, văzând și dorind pe Dumnezeul cel neîntinat;
pântecele tău, cămară întru care Cel neîncăput S-a sălăşluit și pieptul
tău, izvorul laptelui, din care S-a hrănit Dumnezeu-pruncul Iisus, Ușa
lui Dumnezeu, pururea fecioară. Mâinile tale poartă pe Dumnezeu și
genunchii sunt scaun mai înalt decât Heruvimii, prin care s-au întărit
mâinile cele slăbite și genunchii cei slăbănogiți. Picioarele tale sunt
povăţuite de legea lui Dumnezeu ca de o făclie de lumini și, alergând pe
urmele Lui fără de întoarcere, ai tras pe Cel dorit către aceea care Îl
dorea. Toată este cămară a Duhului; toată cetate a lui Dumnezeu celui
viu, pe care o veselesc apele râului, adică valurile darurilor Sfântului
Duh; toată bună; toată aproape de Dumnezeu. Că suindu-se mai presus de
Heruvimi și mai presus de Serafimi ridicându-se, aproape de Dumnezeu s-a
făcut.
10.
O, minune mai presus decât toate minunile ! Femeie deasupra Serafimilor
s-a făcut, că Dumnezeu S-a arătat micșorându-Se cu puțin față de îngeri.
Să tacă Solomon, preaînțeleptul, și să nu mai grăiască: "Nici un lucru
nou nu este sub soare". O, fecioară, de la Dumnezeu plină de Dar,
Biserică sfântă a lui Dumnezeu, pe care "Solomon cel duhovnicesc",
Începătorul păcii, gătind-o, S-a sălăşluit într-însa, împodobită fiind
nu cu aur și cu pietre neînsuflețite, ci, în loc de aur strălucind cu
Duhul și, în loc de pietre scumpe, având pe Hristos, Mărgăritarul cel
mai de preț. Cărbunele dumnezeirii, pe Care roagă-l să Se atingă de
buzele noastre, ca, făcându-ne curați, pe Dânsul împreună cu Tatăl și cu
Duhul să-L lăudăm, strigând: "Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, o fire
în trei ipostase. Sfânt este Dumnezeu și Tatăl, Cel ce a binevoit întru
tine și din tine să se săvârșească. Taina cea mai dinainte de toți
vecii hotărâtă. Sfântul cel tare, Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu Unul
născut astăzi, pe tine te-a luat întâi-născută din maică stearpă, ca
Unul născut fiind din Tatăl și născut mai înainte decât toată zidirea,
să Se nască și din tine. Maica-Fecioară, ca întâi-născut, între mulți
oameni asemenea nouă, și din tine împărtășindu-se trupul și sângele Lui.Pentru
că Însuși este Unul născut din Tatăl Însuși și singur din singură
maică. Sfântul cel fără de moarte, Preasfântul Duh, cu roua dumnezeirii
Sale, te-a păzit pe tine nemistuită de focul cel dumnezeiesc, pentru că
acest lucru îl însemna rugul lui Moise cel mai dinainte.
11.Bucură-te, scăldătoarea oilor,
preasfințit locaș al Maicii lui Dumnezeu, iar acum Biserică următoare
cerului, a turmei lui Hristos celei cuvântătoare. Bucură-te,
scăldătoarea oilor, care, oarecând, o dată într-un an, primea pe îngerul
lui Dumnezeu, care, tulburând apa, numai pe unul îl însănătoșea și, de
boala care îl ținea, îl izbăvea, iar acum mulțime de puteri cerești ai,
care laudă, împreună cu noi, pe Maica lui Dumnezeu, pe adâncul
minunilor, pe izvorul tămăduirii a toată lumea, nu primind slujitor un
înger, ci primind pe Îngerul Sfatului celui Mare, Care este ploaie a
bunătății, ce S-a coborât ca pe niște lână, în taină și toată firea ce
bolea și către stricăciune era aplecată, iarăși a întors-o către
sănătate, fără de boală, și către viață neîmbătrânită, scăldătoare întru
care slăbănogul cel dintru noi sare ca un cerb. Bucură-te, cinstită
scăldătoare a oilor și să crească darul tău ! Bucură-te Marie, fiica cea
prea dulce a Anei, că spre tine iarăși dorirea mă atrage; cum să
zugrăvesc preacinstită umblarea ta? Cum,
podoabă? Cum, fața ta cea mângâietoare? Cum voi zugrăvi bătrâneasca
înțelegere în trupul tău cel tânăr, îmbrăcămintea cuviincioasă, ce fuge
de toată necuviința și moliciunea, pasul cinstit și fără de tulburare și
slobod de toată trândavirea, năravul stăpânit, cu blândețe amestecat,
necăutând apropierea bărbaților ? Și, pentru aceasta, martor este frica
ce i s-a întâmplat la vestirea cea neobișnuită a îngerului. Părinților
bine supusă și ascultătoare, înțelegere smerită la vederi preaînalte.
Cuvântul lin, venind din suflet nemânios. Și multe altele, cele vrednice
de sălăşluirea lui Dumnezeu! Pe tine după vrednicie toate neamurile te
fericesc ca pe o slavă aleasă a omenirii. Tu ești lauda preoților și
nădejdea creștinilor, răsad mult roditor al fecioriei, că prin tine s-a
răspândit bunătatea fecioriei. Binecuvântată ești tu între femei și bine
este cuvântat rodul pântecelui tău. Cei ce te mărturisesc pe tine se
binecuvântează și blestem cade peste cei ce se leapădă pe tine.
12. O, sfințită însoțire, Ioachim și Ana,
primește de la mine cuvântul acesta la naștere. O, fiică a lui Ioachim
și a Anei și stăpână, primește cuvintele robului tău păcătos, dar care
te dorește cu înfocare și pe tine singură te are nădejde de bucurie,
sprijinitoare a vieții, împăcare cu Fiul tău și arvună tare de mântuire.
Pentru ca sarcina păcatelor să o risipești și norul cel ce întuneca
mintea mea și grosimea cea de tină să le luminezi. Să încetezi ispitele,
să chivernisesti viața mea în sfințenie și către fericirea cea de sus
să o povățuiești și lumii pace să dăruiești și tuturor credincioșilor
desăvârșită veselie și mântuire veșnică, pentru rugăciunile celor ce
te-au născut pe tine și ale întregii Biserici ! Fie, fie ! Ca să
strigăm: Bucură-te, cea cu dar dăruită, Domnul este cu tine. Bine ești
cuvântată tu între femei și binecuvântat este rodul pântecului tău,
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Căruia I Se cuvine slava, împreună cu
Tatăl și cu Sfântul Duh, întru, nesfârșiții veci ai vecilor. Amin !
Întru această zi, învăţătură la Naşterea Preasfintei
Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarei.
A
sosit, fraților, vremea mântuirii noastre, că iată ne-a răsărit nouă
celor ce ședeam în întunericul păcatului, raza Soarelui celui
înțelegător, a lui Hristos. Astăzi, fraților, a răsărit bucurie la toată
lumea. Astăzi i s-a născut lui Adam strămoșul, nepoata și Doamna, ceea
ce legăturile iadului le slăbește. Astăzi s-a născut pierderea
blestemului Evei și înnoirea a toată lumea. Astăzi înșelăciunea cea
veche s-a stricat și poporului celui nou, bunăvestire nouă i-a răsărit.
Printr-o femeiască încălcare de poruncă eram căzuți cu neamul, dar
iarăși prin femeiască naștere ne întoarcem în Rai. Că Eva de la șarpe a
luat sfat, iar Aceasta a născut pe Hristos, ucigătorul șarpelui. Că n-a
mai suferit să ne vadă și pe noi robiți de vrăjmașul, prin fapte de
rușine, ci a plecat cerurile ca un îndurat și S-a pogorât spre căutarea
noastră, cu bunăvoirea Tatălui și cu umbrirea Sfântului Duh, precum și
Luca Evanghelistul mărturisește. Și
așa S-a sălăşluit Dumnezeu, ipostatica înțelepciune a Celui de Sus,
Fiul lui Dumnezeu, Care împreună cu Tatăl de o ființă este și cu
Preasfântul Duh întocmai cinstit, și S-a făcut împreună Dumnezeu și om,
ca pe oameni să-i mântuiască. Că nu-i era cu putință omului să se
mântuiască de n-ar fi luat înnoire de la Însuși Făcătorul. Că Acesta
neputințele noastre asupra Sa le-a luat și bolile ne-a ridicat. Și
sărac, străin și batjocorit a voit să fie pentru noi, ca, prin sărăcia
Sa, pe noi să ne îmbogățească. Deci, când vom vedea, fraților, pe vreun
sărac, sau gol, sau străin, sau flămând și ne vom duce nefăcându-i
acestuia nici un bine, să știți că pe Însuși Hristos nebăgându-L în
seamă, Îl trecem cu vederea și pe noi înșine ne lipsim de veșnicele
bunătăți. Că nu are cineva ceva al său, sau dă din al său, ci din al lui
Dumnezeu. Deci, să dăm îndestulare din ce ne este încredințat nouă. Că
nu cere de la noi avere, nici alt lucru greu, ci hrană și haine, ca,
prin acea puțină prisosință, să ne câștigăm mila de la Însuși Domnul
precum și zice: "Miluiește, ca miluit să fii". Și
iarăși: "Milă nu este celui ce n-a făcut milă." Nu vă răzbunați
singuri, fraților, că zice Proorocul ca din partea lui Dumnezeu: "A mea
este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul." Iar
Apostolul Pavel, lămurindu-ne pe noi, spune: "Să nu vă îmbătați de vin,
întru care nu este mântuire, ci, mai vârtos, să vă umpleți de Duhul
Sfânt, cântând în Psalmi și în laude duhovnicești". Și iarăși,
oprindu-ne pe noi de la mânie, zice: "Mâniați-vă dar nu greșiți. Și
soarele să nu apună peste mânia voastră. Și să nu dați loc mâniei".
Drept aceea, pe toate supunându-le sub picioare, cu bunătatea să ne
încingem, cu dragostea și cu blândețea, cu curăția și cu trezvia și cu
milostenia, că acestea acoperă mulțimea păcatelor noastre, întru Hristos
Iisus Domnul nostru, Căruia I Se cuvine slava, acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin.
Întru această zi, cuvânt din Limonar, despre bătrânul tăietor de lemne.
A fost
oarecând, în părţile Ciprului, secetă multă vreme şi episcopul ţării se
ruga mult lui Dumnezeu pentru aceasta, ca să le dea lor Domnul mila Sa
de sus, ca să se pogoare ploaie pe pământ. Şi s-a facut glas din cer,
zicându-i lui: "Să mergi, după Utrenie, la cutare poartă a cetăţii şi pe
care vei vedea intrând mai întâi, aceluia să-i spui ca să se roage si
va veni vouă ploaie." Deci,
a făcut așa episcopul, a ieșit cu clerul său și a șezut la poarta
cetății și, iată, intră un bătrân, ducând o sarcină de lemne de vândut.
Și sculându-se, episcopul l-a oprit pe el. Și îndată a lepădat bătrânul
sarcina de lemne din spate și s-a închinat episcopului, zicând:
"Iartă-mă, stăpâne"; și cerea blagoslovenie de la episcop. Apoi și
episcopul, asemenea, s-a închinat lui zicând: "Ava, pentru Domnul,
roagă-te ca să ne trimită Domnul mila Sa și să fie acum pe pământ
ploaie". Iar bătrânul pe sine se numea a fi netrebnic și păcătos. Și
dacă l-a silit pe el episcopul ca să se roage, bătrânul, plecându-și
genunchii, s-a rugat și s-a pogorât îndată ploaie. Încă, iarăși,
episcopul a rugat pe bătrân, zicând: "Ai dragoste, pentru noi, părinte,
și ne spune viața ta, pentru folosul nostru, ca și noi să-ți urmăm". Și a
zis bătrânul: "Iartă-mă,
stăpâne, că eu sunt păcătos și în deșarte zile m-am născut și nimic nu
am de folos cu care sufletul meu să se mângâie. Ci, iată, precum mă vezi
pe mine, ies din cetate și-mi adun o sarcină de lemne și vânzând-o, îmi
cumpăr pâinea pe care o mănânc și cu aceasta îmi doresc mie hrana cea
de peste zi. Iar alta n-am nimic și dorm la biserică și iarăși ieșind,
același lucru îl fac. Iar, de va fi frig sau ninsoare, o zi sau două,
petrec flămând și laud pe Dumnezeu, până ce iarăși se face senin și pot
ieși să tai lemne". Și așa, nu puțin folos a primit episcopul împreună
cu clerul său. Și toți au proslăvit pe Dumnezeu de ostenala bătrânului
și i-au zis lui: "Cu adevărat, tu ai plinit Scriptura care zice:
Nemernic sunt pe pământ". Deci, l-a luat pe el episcopul și l-a hrănit,
dându-i lui odihnă, până ce s-a mutat către Domnul. Dumnezeului nostru
slavă!
Acest sfânt se tragea după neam din Licaonia (Asia Mică) şi a
trait în timpul împaraţiei lui Diocletian (către 304). Înainte de a
primi sfântul botez se numea Tarasie, şi era păstor de oi. De la
păstorit el a învăţat arta de a paşte oile duhovniceşti, şi a adus un
mare număr de păgâni la credinţă prin propovăduirea sa.
Sfântul Evod s-a numărat între cei 70 de apostoli şi a fost în
urma lui Petru episcop la Antiohia cea mare (Siria). Succesorul său,
sfântul sfinţitul mucenic Ignatie Teoforul (Purtătorul de Dumnezeu,
prăznuit la 
