Acatistul Sfintei Mucenițe Tatiana

 

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Apărătoare a dreptei credințe te-ai arătat, Sfântă Muceniță Tatiana, prin slujirea lui Hristos și, fiind rânduită diaconiță a Bisericii Sale, prin zdrobirea capiștilor idolilor te-ai învrednicit de cununa mucenicească; pentru aceasta îți cântăm: Aliluia!

Icosul 1

Înfrumusețată fiind mai mult decât oricare prin înțelepciune și prin harul lui Dumnezeu, Căruia din pruncie ți-ai încredințat viața, de mari daruri te-ai învrednicit și de cunună mucenicească, Sfântă Muceniță Tatiana, de la Hristos, Mirele cel ales, pentru care noi cu umilință cântăm:
Bucură-te, că de bun neam fiind, ai ales smerită viețuire;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi mireasă lui Hristos, prin aleasă slujire;
Bucură-te, că diaconiță după vrednicia ta ai fost rânduită;
Bucură-te, ceea ce ai fost cu mari daruri împodobită;
Bucură-te, că pe Hristos din pruncie L-ai cunoscut;
Bucură-te, ceea ce din părinți binecredincioși te-ai născut;
Bucură-te, că în mijlocul Romei păgâne ai viețuit;
Bucură-te, că între necredincioși viața ta ca soarele a strălucit;
Bucură-te, că de trei ori tatăl tău antipat al Romei a fost;
Bucură-te, că trufia și necredința nu ți-au schimbat al vieții rost;
Bucură-te, că din pruncie ai crescut în viața creștinească;
Bucură-te, că din aceasta mari daruri aveau să izvorască;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Slujind lui Hristos ziua și noaptea în Biserica Sa cea sfântă, în care erai rânduită diaconiță, ai învățat a sluji Lui în duh și adevăr și a-I cânta fără încetare: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Fiind întru domnie împăratul Alexandru copilul, care după mama era închinător lui Hristos, dar pe zeii cei idolești nu-i lepădase din capiștile păgânilor, siliți erau creștinii să slujească idolilor, dar tu, fecioară, ai rămas credincioasă lui Hristos, întru vrednicia de diaconiță, pentru care noi îți cântăm:
Bucură-te, ceea ce nu te-ai plecat închinării idolești;
Bucură-te, că ai rămas neclintită pe Hristos să-L mărturisești;
Bucură-te, floare nestricăcioasă;
Bucură-te, diaconița lui Hristos cea aleasă;
Bucură-te, cea tare în virtute;
Bucură-te, ceea ce te-ai învrednicit de daruri multe;
Bucură-te, că prin a ta mărturisire pe mulți ai întărit;
Bucură-te, că și nouă împotriva eresurilor ne ești zid nebiruit;
Bucură-te, că prin rugăciunile tale ne ferești de asuprire;
Bucură-te, că din primejdii și ispite ne dăruiești izbăvire;
Bucură-te, ceea ce ne agonisești darul Duhului Sfânt;
Bucură-te, ceea ce întărești credința creștinească pe pământ;
Bucură-te, că ne înveți a sluji lui Hristos cu credință;
Bucură-te, că împotriva dușmanilor Săi ești purtătoare de biruință;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Unindu-se prin viclean prieteșug cei tari ai cetății împotriva dreptcredincioșilor mărturisitori ai lui Hristos, au sporit cetele mucenicilor, care vor aduce de-a pururi lui Dumnezeu slavoslovii: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Întru acea vreme prinsă fiind și tu, fecioară, ceea ce slujeai ca diaconiță în biserica cea creștinească a Romei, ai fost dată la muncire, dar ai rămas neplecată poruncilor eparhului de a jertfi idolilor; iar noi, văzând tăria credinței tale, cu umilință strigăm:
Bucură-te, tăria credinței;
Bucură-te, steagul biruinței;
Bucură-te, stâlpul mărturisirii creștine;
Bucură-te, că tiranul eparh nu te-a putut pleca pe tine;
Bucură-te, că prin eresuri și rătăciri ne arăți calea cea dreaptă;
Bucură-te, că Biserica mărturisitoare de la tine întărire așteaptă;
Bucură-te, că ne ești scut nebiruit împotriva dușmanilor;
Bucură-te, ceea ce ești dăruitoare neobosită sărmanilor;
Bucură-te, tare apărătoare în primejdii și nevoi;
Bucură-te, ceea ce te rogi necontenit lui Dumnezeu pentru noi;
Bucură-te, că pe pământ ai fost diaconiță a lui Hristos;
Bucură-te, că și în cer ești mijlocitoare nouă celor de jos;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Voind necredinciosul eparh să te plece slujirii celei idolești, a poruncit să fii dusă în capiștea idolilor, dar cu puterea rugăciunilor tale, capiștea s-a sfărâmat. Iar cei de față văzând minunea aceasta, slăveau pe Unul Dumnezeu cel Adevărat, strigând Lui: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Fiind dusă în fața judecătorului după sfărâmarea capiștei, ai fost supusă la munci fără seamă, dar întărită fiind cu putere dumnezeiască, ai suferit cu multă răbdare mucenicia pentru Hristos, încât mai mult slăbeau muncitorii ce-ți strujeau trupul cu cazne de tot felul. Iar cei ce au văzut aceasta au mărturisit pentru tine, zicând:
Bucură-te, ceea ce la tot felul de munci ai fost supusă;
Bucură-te, îți strigăm văzând tăria ta cea nespusă;
Bucură-te, că prin chinuri ți-ai împletit cununa muceniciei;
Bucură-te, că ți-ai primit răsplata jertfelniciei;
Bucură-te, că ai uimit pe muncitori prin a ta bărbăție;
Bucură-te, scut nebiruit al celor ce se roagă ție;
Bucură-te, ceea ce ai pierdut rătăcirea cea idolească;
Bucură-te, ceea ce lumina dreptei credințe faci să izvorască;
Bucură-te, păzitoarea noastră de orice rătăcire;
Bucură-te, sprijin și liman de mântuire;
Bucură-te, Tatiana, floarea cea aleasă;
Bucură-te, făclie mult luminoasă;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Muncită fiind, Sfântă Muceniță Tatiana, cu felurite munci, te rogi lui Hristos pentru muncitorii tăi, ca să le dea lor lumina cunoștinței celei adevărate, și străluciți fiind ei cu darul Duhului Sfânt, prin rugăciunile tale, împreună ați strigat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Întocmai ca și Sfântul și întâiul Mucenic Ștefan te-ai rugat, fecioară, pentru cei ce te munceau, iar aceștia câștigați au fost prin rugăciunile tale la adevărata cunoștință de Dumnezeu și împreună cu tine au primit mucenicia, pentru care noi laude îți aducem, grăind:
Bucură-te, că prin răbdarea ta ai câștigat alte opt suflete pentru Hristos;
Bucură-te, că de la idoleasca rătăcire i-ai întors;
Bucură-te, că ei chiar în sângele lor s-au botezat;
Bucură-te, că împreună cu tine munci grele au răbdat;
Bucură-te, că și azi pe mulți îi întorci la credință;
Bucură-te, că împotriva celui rău ne dai biruință;
Bucură-te, solitoare bună către Dumnezeu;
Bucură-te, nădejde de mântuire a sufletului meu;
Bucură-te, că cei binecredincioși sprijinul tău caută;
Bucură-te, a fecioarelor podoabă de laudă;
Bucură-te, floare neveștejită cu bun miros;
Bucură-te, odor strălucit mult luminos;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 6-lea

Tăindu-li-se capul celor opt împreună pătimitori cu tine, pe care-i câștigaseși la adevărata credință, s-au învrednicit astfel a intra degrabă în ceata mucenicilor, unde neîncetat cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

După aceasta, fiind adusă din nou în fața judecătorului, ai stat înaintea lui cu trupul întreg și sănătos și chip luminos, de care lucru minunat acela mirându-se, cumplit a poruncit să-ți biciuiască tot trupul cu bice, iar tu, muceniță a lui Hristos, ai răbdat cu bucurie și această muncire, pentru care noi te lăudăm zicând:
Bucură-te, că în chip minunat rănile ți se vindecau;
Bucură-te, că muncitorii tăi de-așa minuni se mirau;
Bucură-te, că ai stat înaintea judecătorului cu trup sănătos;
Bucură-te, că îți era smerit chipul și luminos;
Bucură-te, că acela de mânie, pentru această minune, s-a umplut;
Bucură-te, că la munci grele iarăși să te supună au început;
Bucură-te, că și pe acelea cu bucurie le-ai răbdat;
Bucură-te, că tot trupul de răni ți-a fost brăzdat;
Bucură-te, că întărești pe tot omul ce în nevoi se frânge;
Bucură-te, că păcatului te-ai împotrivit până la sânge;
Bucură-te, că în ispite și dureri te avem ajutătoare;
Bucură-te, a mucenițelor prealuminoasă floare;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Cu felurite chinuri au căutat cumpliții muncitori a te face, Sfântă Tatiana, să te lepezi de credința creștină, dar tu nu încetai a-I sluji lui Hristos, Mirele tău Cel Preaales și, ridicând ochii spre cer, întărită prin puterea Lui, Îi cântai neîncetat: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Cu harul lui Dumnezeu fiind întărită, răbdat-ai cu bucurie toate caznele, de aceea la felurite munci ai fost supusă, dar nu au dovedit tăria ta, Sfântă Muceniță a lui Hristos, ci mai mult slăbeau muncitorii de mulțimea loviturilor, că și cu toiege ai fost bătută, fiind întinsă pe pământ în chipul crucii; iar noi, văzând  tăria ta, unele ca acestea îți cântăm:
Bucură-te, ceea ce ai răbdat nespuse munci pentru Hristos;
Bucură-te, că în chipul crucii ai fost întinsă la pământ jos;
Bucură-te, că fiind bătută cu toiege, ai răbdat cu tărie;
Bucură-te, că pentru a ta răbdare, până azi laude îți aducem ție;
Bucură-te, că muncitorii tăi oboseau de greul loviturilor;
Bucură-te, că tu sufereai cu blândețe mulțimea chinurilor;
Bucură-te, că prin a ta răbdare și pe noi ne întărești în ispite;
Bucură-te, liman lin al sufletelor chinuite;
Bucură-te, că pentru Iisus Cel răstignit ai pătimit;
Bucură-te, că al tău trup în chipul crucii ți s-a răstignit;
Bucură-te, că Hristos ți-a dat slăvită cunună;
Bucură-te, a noastră propovăduitoare preabună;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 8-lea

În așa cumplite munci fiind, înșiși îngerii înconjurau trupul tău istovit de mulțimea bătăilor, lovind împreună pe cei ce te munceau, încât au murit nouă dintr-înșii, iar tu ai rămas nevătămată, de care vedere minunându-se toți cei din jur, slăveau pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Iară tu, dacă ai văzut sălbăticia muncitorilor tăi, batjocoreai răutatea lor și nimicnicia zeilor, întărindu-te și mai mult în credință și, plecându-se ziua, de către seară ai fost aruncată în temniță, unde toată noaptea lumina cerească te-a strălucit și îngerii împreună cântau, de care minune uimiți fiind, laude ca acestea aducem ție:
Bucură-te, că ai batjocorit neputința idolească;
Bucură-te, că ai înfrânt izvodirea lor cea drăcească;
Bucură-te, că prin a ta pătimire s-a slăvit numele lui Hristos;
Bucură-te, că L-ai arătat tuturor ca un soare luminos;
Bucură-te, că și în temniță ai fost aruncată;
Bucură-te, că acolo de îngeri ai fost înconjurată;
Bucură-te, că lumina cerească te-a strălucit;
Bucură-te, că a-L vedea aievea pe Hristos te-ai învrednicit;
Bucură-te, că acum necontenit împreună cu îngerii petreci;
Bucură-te, că de slava Mirelui tău cel ceresc te bucuri în veci;
Bucură-te, că celor ce te cheamă în ajutor le dai bucurie;
Bucură-te, povățuitoarea celor ce cu credință se roagă ție;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Adusă fiind a doua zi din nou înaintea judecătorului și stând în fața lui iar, cu chipul prealuminos și sănătos, ai minunat pe toți cei ce te vedeau, iar tu slăveai pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Văzând judecătorul că nu te poate birui cu nici un fel de munciri, a încercat să te înduplece cu viclene uneltiri și ademeniri ca să te plece să aduci împreună cu ei jertfă idolilor. Iar tu cu înțelepciune te-ai arătat ca și cum ai primi să jertfești lor și fiind dusă în capiștea idolească, ridicând ochii către cer și rugându-te fierbinte, s-a făcut tunet înfricoșător și fulgere căzând din cer au pustiit capiștea, prefăcând în cenușă toți idolii și pe slujitorii lor și mulțime de norod, pentru care biruință, cu bucurie te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că nu te-ai lăsat înduplecată prin nici o muncire;
Bucură-te, că nu te-au putut pleca nici prin vicleana uneltire;
Bucură-te, că ai rămas neclintită în mărturisirea lui Hristos;
Bucură-te, că pentru aceasta te-ai învrednicit de un har mult prețios;
Bucură-te, că prin tine s-a zdrobit capiștea idolească;
Bucură-te, că tunete și fulgere din cer au căzut s-o zdrobească;
Bucură-te, că ale tale rugăciuni toate s-au împlinit;
Bucură-te, că ți-a ascultat ruga Iisus Hristos, Mirele tău Cel iubit;
Bucură-te, ceea ce plină de înțelepciune te-ai arătat;
Bucură-te, că pe toți prin minunea aceasta i-ai înfricoșat;
Bucură-te, că zdrobești pe hulitorii de Dumnezeu;
Bucură-te, că ești ajutătoare celor ce cheamă numele tău;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Adusă fiind din nou, Sfântă Muceniță Tatiana, în divan, ți-a fost spânzurat trupul și strujit tot cu unghii de fier, dar duhul nu au putut să ți-l plece spre idolească slujire, ci mai mult te întăreai în dumnezeiasca credință, strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Fiind din nou aruncată în temniță, iarăși îngerii lui Dumnezeu cu luminare au venit să-ți slujească și ți-au tămăduit toate rănile trupului, și ți-au întărit duhul, pentru care noi, bucurându-ne, strigăm:
Bucură-te, ceea ce lui Hristos I-ai slujit cu credință;
Bucură-te, că în chinuri și în munci El ți-a dat biruință;
Bucură-te, că te-ai învrednicit ca îngerii să-ți slujească;
Bucură-te, că prin ei ai înfrânt închinarea idolească;
Bucură-te, că de îngeri ți s-au tămăduit rănile trupului;
Bucură-te, că prin dânșii ți-ai întărit virtuțile sufletului;
Bucură-te, că salți cu îngerii împreună;
Bucură-te, ceea ce ești către Dumnezeu solitoarea noastră cea bună;
Bucură-te, că în primejdie chemăm al tău nume;
Bucură-te, că și azi împarți tămăduiri și faci minuni în lume;
Bucură-te, că prin tine de mari daruri ne învrednicim;
Bucură-te, că prin tine ne învățăm cum se cade lui Hristos să-I slujim;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Fiind scoasă din nou afară din temniță, Sfântă Muceniță Tatiana, ai fost aruncată în priveliște, spre mâncare unui leu înfricoșător, și spre uimirea tuturor, acela s-a apropiat lingându-ți mâinile, dar când l-au scos de acolo s-a repezit asupra unui cinstit boier, ucigându-l, de care lucru mulți înfricoșându-se, slăveau pe Dumnezeu strigând: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Iscodind noi chinuri, ți-au strujit cumplit tot trupul, Sfântă Muceniță a lui Hristos, dar tu pe toate le-ai răbdat cu bărbăție, iar muncitorii tăi cădeau de ostenelile muncirii, mulți fiind uciși prin puterea îngerilor, care nevăzut te ocroteau și întorceau loviturile asupra celor ce te loveau. Apoi în foc aruncată ai fost, dar nici focul nu te-a vătămat, de care minuni cutremurați fiind, slăvim pe Dumnezeu strigând:
Bucură-te, că nu s-au aflat munci prin care să fii biruită;
Bucură-te, Mucenița lui Hristos cea iubită;
Bucură-te, că și îngerii slăveau a ta pătimire;
Bucură-te, că celor zdrobiți le dai tămăduire;
Bucură-te, cununa muceniciei cea nestricăcioasă;
Bucură-te, diaconița cea preaaleasă;
Bucură-te, floarea Bisericii cea cu bun miros;
Bucură-te, vrednica slujitoare a Domnului Hristos;
Bucură-te, că în primejdii la tine toți năzuim;
Bucură-te, că de la racla moaștelor tale noi har dobândim;
Bucură-te, că ești întărirea credinței creștine;
Bucură-te, limanul celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 12-lea

Socotind nepricepuții tăi muncitori că nu cu a lui Hristos putere, ci cu vrăjitorie zdrobești toată puterea lor, ți-au tăiat părul, crezând că așa te vor putea birui, dar tu râzând de nepriceperea lor slăveai pe Dumnezeu, Cel ce-ți dădea putere, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Bucurându-se de socotința lor cea dobitocească și încredințați că ți-au luat toată puterea prin tăierea părului, te-au închis iar într-o capiște idolească, dar petrecând acolo două zile în dumnezeiască strălucire, când ai fost scoasă din capiște din nou s-au aflat zdrobiți idolii, de care lucru mâniindu-se cumplit judecătorul, nemaiștiind ce munci să iscodească, ți-a tăiat cinstitul cap, luând desăvârșit cununa mucenicească, împreună cu binecredinciosul tău tată, pentru care noi cu laude te cinstim:
Bucură-te, că prin deșarta cugetare, au socotit puterea ta vrăjmășească;
Bucură-te, că ai batjocorit nesocotința lor cea drăcească;
Bucură-te, că zadarnic ți-au tăiat părul ca să-ți ia puterea;
Bucură-te, că tărie îți era credința și vederea;
Bucură-te, că prin tunderea părului puterile nu-ți slăbesc;
Bucură-te, ne rugăm ție și noi;
Bucură-te, că prin tăierea părului și noi patimile ni le răstignim;
Bucură-te, că în ispite și în patimi cu tine pe vrăjmaș îl biruim;
Bucură-te, ceea ce petreci cu cetele îngerești;
Bucură-te, că nouă, credincioșilor, mult folositoare ne ești;
Bucură-te, mângâierea și întărirea mireselor lui Hristos;
Bucură-te, al cetății Craiovei mărgăritar mult luminos;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul al 13-lea

Preacinstită și întru tot lăudată Sfântă Muceniță Tatiana, care prin aleasă slujire te-ai învrednicit a fi diaconiță a lui Hristos și prin nenumăratele și grelele munci pe care le-ai suferit ai întărit mărturisirea credinței într-un singur Dumnezeu, zdrobind capiștea idolească prin puterea rugăciunilor tale, și ai primit cununa muceniciei prin tăierea capului, auzi rugăciunea noastră și ne izbăvește de toată înconjurarea dușmanilor văzuți și nevăzuți și mai ales apără turma lui Hristos, care este Biserica, de toate eresurile și rătăcirile și ne ajută ca într-o unire să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul 1: Înfrumusețată fiind mai mult decât oricare prin înțelepciune…, Condacul 1: Apărătoare a dreptei credințe te-ai arătat…, și se face otpustul.

Icosul 1

Înfrumusețată fiind mai mult decât oricare prin înțelepciune și prin harul lui Dumnezeu, Căruia din pruncie ți-ai încredințat viața, de mari daruri te-ai învrednicit și de cunună mucenicească, Sfântă Muceniță Tatiana, de la Hristos, Mirele cel ales, pentru care noi cu umilință cântăm:
Bucură-te, că de bun neam fiind, ai ales smerită viețuire;
Bucură-te, că te-ai învrednicit a fi mireasă lui Hristos, prin aleasă slujire;
Bucură-te, că diaconiță după vrednicia ta ai fost rânduită;
Bucură-te, ceea ce ai fost cu mari daruri împodobită;
Bucură-te, că pe Hristos din pruncie L-ai cunoscut;
Bucură-te, ceea ce din părinți binecredincioși te-ai născut;
Bucură-te, că în mijlocul Romei păgâne ai viețuit;
Bucură-te, că între necredincioși viața ta ca soarele a strălucit;
Bucură-te, că de trei ori tatăl tău antipat al Romei a fost;
Bucură-te, că trufia și necredința nu ți-au schimbat al vieții rost;
Bucură-te, că din pruncie ai crescut în viața creștinească;
Bucură-te, că din aceasta mari daruri aveau să izvorască;
Bucură-te, Sfântă Muceniță Tatiana, diaconiță a lui Hristos!

Condacul 1

Apărătoare a dreptei credințe te-ai arătat, Sfântă Muceniță Tatiana, prin slujirea lui Hristos și, fiind rânduită diaconiță a Bisericii Sale, prin zdrobirea capiștilor idolilor te-ai învrednicit de cununa mucenicească; pentru aceasta îți cântăm: Aliluia

Rugăciunea la Sfânta Tatiana te scoate din impas

 Rugăciunea la Sfânta Tatiana este grabnic ajutătoare. Oricine i se roagă sfintei primește răspuns. Sfânta Muceniță Tatiana este pomenită pe 12 ianuarie. Și este protectoarea fetelor credincioase.

Rugăciunea la Sfânta Tatiana se roștește 9 zile la rând. Ritualul începe cu data de 12 ianuarie, când este pomenită sfânta. Rugăciunea la Sfânta Tatiana se spune dimineața. Și face minuni pentru cei aflați în impas. Fetele credincioase care i se roagă au parte de ajutor imediat. Dar orice credincios care ține post și face acte de milostenie primește ajutor.

Rugăciunea la Sfânta Tatiana

„O, Sfântă Tatiana, fecioară aleasă a Bisericii dreptmăritoare, ceea ce ai proslăvit pe Dumnezeu în mădularele tale cele muceniceşti, fii ocrotitoarea noastră în faţa necazurilor şi a primejdiilor. Tu, Sfântă Muceniţă, mireasă a lui Hristos Dumnezeu, ştiind cuvântul: „oricine va voi să-şi scape sufletul său îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va câştiga”, nu te-ai temut şi cu bucurie ţi-ai dat viaţa pentru El. Sfântă Tatiana, vezi slăbiciunile şi neputinţele noastre, vezi teama noastră de greutăţi şi frica noastră de suferinţă şi nu ne lăsa pe noi, cei ce iubim patimile păcătoase mai mult decât pătimirea pentru Hristos şi nu suntem vrednici de numele de creştini, dar alergăm la ajutorul tău, ca să mijloceşti pentru noi pururea la iubitorul de oameni Dumnezeu să punem început bun pe calea pocăinţei.

Sfântă Tatiana, roagă-te pentru noi!

Sfântă Muceniţă Tatiana, aşa cum te-au înconjurat pe tine îngerii, aşa să ne înconjoare şi pe noi mila Domnului cu rugăciunile tale. Aşa cum rănile ţi-au fost tămăduite de Hristos, aşa să ne fie şi nouă tămăduite rănile sufletului prin mijlocirea ta. Ca întăriţi pe piatra credinţei, slavă, cinste şi închinăciune să înălţăm Unuia în Treime Dumnezeul nostru, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!”

Canon de rugăciune către Sfânta Muceniţă Tatiana, diaconiţa

Troparul Sfintei Muceniţe Tatiana, diaconiţa

Glasul al 4-lea

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tatiana, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

 

Cântarea 1

Glasul al 2-lea

Irmos: Veniţi popoarelor să cântăm...

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind înfrumuseţată cu lumini muceniceşti, stai înaintea Preacuratului tău Mire, mucenită, cerând să fie izbăviţi de greşelile pierzătoare de suflet cei ce te laudă pe tine.

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nicidecum nu ai băgat în seamă, mucenită, avuţia cea stricăcioasă, căutând cu osârdie în ceruri pe cea nestricăcioasă, care rămâne de-a pururea şi bucurându-te ai răbdat chinurile mucenicilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Spre chinuri, spre dureri şi spre bătăi de multe feluri ai venit, fără de temere, mucenită, că ai avut întru ajutor harul Mântuitorului, care te-a întărit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii, tămăduieşte-mă pe mine, cel ce sunt rănit de patimi şi din focul cel veşnic mă smulge, Ceea ce Singură eşti de Dumnezeu Dăruită cu har, Fecioară.

Catavasie

Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Pe piatra credinţei...

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Furtuna chinurilor împresurându-te, nu a putut clătina turnul inimii tale, prealăudată, că era întărit de piatra dragostei lui Hristos, către Care strigai: nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a purtat neputinţa oamenilor a întraripat neputinţa ta, cu Puterea Sa. Pentru aceasta ai trântit la pământ, mucenită, pe diavol, ca pe un neputincios, strigând cu credinţă: nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Uscat-ai râurile nelegiuirii cu nevoinţele sângiurilor tale, fericită. Iar acum te îndulceşti de râul desfătării şi locuieşti în Lumina Cea Neînserată, strigând: nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislirea şi naşterea ta sunt mai presus de cuvânt. Că ai născut pe Cel Ce a făcut veacurile cu cuvântul, care a izbăvit din înşelăciune marginile lumii, Fecioară Nenuntită; pe care roagă-L, totdeauna, ca să ne mântuim noi.

Catavasie

Domnul, Cel Ce dă cârmuitorilor noştri tărie şi înalţă fruntea unşilor Săi, S-a născut din Fecioară şi vine către Botez. Deci credincioşii să-I strigăm: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Te laud pe Tine...

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumoasă statornicie sufle­tească având Sfinta Muceniţă Tatiana şi frumuseţea dreptei cinstiri de Dumnezeu, încă şi strălucind în chip minunat de lumina muceniciei, îşi dobândeşte, ca prieten, pe Mirele Cel Curat.

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe nelegiuiţii cei ce îţi sfâşiau obrazul cu ghiare de fier, în chip nevăzut îi chinuiau îngerii cereşti, trimişi fiind de Dumnezeu, spre ajutorul tău, muceniţă, care s-au minunat de răbdarea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Propovăduind pe Hristos după Lege, ai biruit pe cei fărădelege şi te-ai adus Lui jertfă fără prihană, bine primită şi preadesăvârşită, strigând: pe Tine iubindu-te, Mântuitorule, mă jertfesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Către liman liniştit îndreptează-mă, Dumnezeiască Mireasă Preasfântă, că furtuna şi valul păcatului mă viscolesc, aţâţat cumplit de vânturile duhurilor cele viclene, care mă necăjesc.

Catavasie

Auzitu-s-a, Doamne, Glasul Tău, Care ai zis: glasul celui ce strigă în pustiu, când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului Tău,cu totul fiind de faţă, iar prin Duhul a strigat: Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Lumina celor dintru întuneric...

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frica de Dumnezeu primind-o în pântecele cugetului tău, ai născut minunat duh de mărturisire mântuitoare şi de mucenicie, ceea ce eşti cu cuget viteaz şi te lupţi cu putere şi biruieşti puterile celor potrivnici.

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce s-a unit cu Tine, prin Nepătimire, urmând cu credincioşie Cinstitei şi Fericitei Tale Patimi, Dătătorule de viaţă, Hristoase, rabdă de bunăvoie să i se taie mădularele, strigând: alt dumnezeu, afară de Tine, nu ştiu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Plină de bucurie fiind, reverşi raze strălucitoare de lumină, din făclia Duhului Sfânt şi luminezi inimile credincioşilor, risipind întunericul păcatului, muceniţă a lui Hristos, purtătoare de biruinţă, preacinstită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Norule cel Luminos al Soarelui, luminează-mi mie lumina care să mă elibereze de întunericul păcatelor mele. Dă-mi mână de ajutor mie, celui ce sunt căzut în noroiul păcatelor; ridică-mă de unde zac, că tu Singură ai pricinuit îndreptarea lui Adam cel căzut.

Catavasie

Iisus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam celui întâi zidit; iar curăţire, ca Unui Dumnezeu, netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: De adâncul păcatelor...

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Când a cunoscut cinstita muceniţă că ai fost întins pe Lemn, Hristoase, a răbdat spânzurarea şi sfâşierea trupului, pentru dragostea Ta, Atotputernice.

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sălbaticele fiare s-au ruşinat de tine, când te luptai bărbăteşte înaintea mulţimilor adunate, ca altădată Sfânta Tecla, întâia muceniţă, a cărei râvnă ai avut-o, pururea fericită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Venind lângă tine îngerii cereşti, în mijlocul temniţei, te-au acoperit de lumină, uşurându-te de dureri şi mărindu-te ca pe o mieluşea a lui Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din toate neamurile te-a ales pe tine, Podoaba lui Iacob, pe care te-a iubit Făcătorul, Preacurată şi din tine răsărind, S-a arătat.

Catavasie

Glasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, luceafărul mergă­tor înaintea Soarelui, în pustiu strigă tuturor popoarelor: pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi; că de faţă stă Hristos, izbăvind lumea din stricăciune.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...

Luminat-ai strălucit întru pătimirea ta, răbdătoare de chinuri, ceea ce te-ai înroşit în sângiurile tale şi ca o frumoasă porumbiţă, către cer ai zburat, Sfântă Muceniţă Tatiana. Roagă-te deci pentru cei ce pururea te cinstesc pe tine.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Porunca cea potrivnică...

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ceea ce eşti nebiruită, cu bărbăţie ai îndurat preacumplita tăiere a sânilor; iar cu foc din cer ai ars, muceniţă, pe cei ce nu voiau să se închine lui Dumnezeu; pe Care toată făptura slăvindu-L, Îl laudă.

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Purtând în inimă Dumnezeiescul Foc al dragostei Tale, Hristoase, cea prealăudată, de focul cel asemenea cu dânsa rob nu s-a temut, asemănându-se la bărbăţie şi la virtute cu tinerii de odinioară.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sălbăticia fiarelor s-a supus ţie şi de gurile largi deschise ale leilor ai scăpat nevătămată, mărindu-te pe tine Dumnezeu, pe Care L-ai slăvit împlinind Patimile Lui în trupul tău, prealăudată.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut nouă Viaţa Cea în Ipostas, Care pe moarte cu moartea în chip vădit a pierdut-o, omoară patimile trupului nostru, ale celor ce te cinstim pe tine cu credinţă curată, ca pe Născătoarea de Dumnezeu cea Preamărită.

Catavasie

Pe tinerii cei binecredincioşi, care au intrat în cuptorul cel cu foc, suflând Duhul Cel Răcoritor şi pogorârea Dum­nezeiescului înger, nevătămaţi i-a păzit. Pentru aceea, în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţumire cântau: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Pe Dumnezeu, Care S-a pogorât...

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobită fiind cu fapte bune, te-ai înfrumuseţat cu frumuseţile muceniciei şi te-ai logodit cu Mirele Cel mai Frumos decât toţi oamenii, strălucind cu frumuseţea nemuririi, Sfântă Tatiana, de Dumnezeu insuflată.

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu liturghisitorii cei fără de trup, ai preamărit în închisoare pe Făcătorul, strălucind cu Mărirea Dumnezeieştii Străluciri şi rămânând neapropiată de toţi cei ce erau ţinuţi de întunericul înşelăciunii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi Sfântul Duh, Domnul.

Zdrobirea mădularelor tale a slăbit meşteşugurile vrăjmaşului; şi scurgerea sângiurilor a uscat pâraiele cele cumplite ale necredinţei, arătându-se nouă noian de minuni, preafericită.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăveşte-ne şi te milostiveşte spre noi, Ceea ce ai născut mai presus de cuvânt pe Milostivul Dumnezeu, Mântuitorul nostru, ridicând de la noi arsurile cugetelor şi zăduful patimilor, cu rugăciunile tale, Curată Maică Fecioară.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie

Taină Minunată a arătat cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în valurile sale vrea să primească Iordanul pe Focul Cel Netrupesc şi îngăduie pe Ziditorul, Cel Ce Se botează cu Trupul, pe Care Îl binecuvintează popoarele şi Îlpreaînalţă întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

După chinurile cele mai multe, cumplitul judecător te-a supus pe tine, muceniţă, la osânda sabiei; iar urcarea ta la cer Cetele îngereşti au întâmpinat-o cu loviri din palme. Şi Hristos te-a încununat cu dreapta cea Atotputernică pe tine, ca pe una ce te-ai luptat după Lege.

Stih: Sfântă Muceniţă Tatiana, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împreună cu cetele cele prealuminate ale mucenicilor te-ai sălăşluit, apropiindu-te şi mai vădit de Dumnezeu; şi priveşti cele ce văd îngerii. Iar ca o fecioară, mireasă, locuieşti în Cămara Mirelui tău, curată, rugându-te să se mântuiască cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Izvor pecetluit şi grădină închisă, podoabă cinstită şi sfinţită, mireasă a lui Hristos nestricată, jertfă şi prinos, mieluşea şi frumoasă porumbiţă a Stăpânului tuturor, te propovăduim, pe tine, Sfântă Muceniţă Tatiana.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce primeşti glasurile celor ce cu căldură cer ajutor de la tine, care eşti Singura Scăpare a credincioşilor, izbăveşte, Stăpână, milostiveşte-te şi păzeşte de pagubă şi de toată asuprirea neamurilor pe cei ce cu dragoste şi cu credinţă pururea te măresc.

Catavasie

Nu izbuteşte nici o limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind Bună, primeşte credinţa; că ştii râvna noastră cea Dumnezeiască; că tu creştinilor eşti Ocrotitoare, pe tine te mărim.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Pe urmele Iubitului tău urmând, Cinstită Muceniţă Tatiana, cu osârdie ai râvnit morţii Aceluia şi Catimii celei Curate. Pentru aceasta ai dobândit Cămara cea Cerească, purtând cunună nestricată, după vrednicie şi mărire nepieritoare.

 

SEDELNA Praznicului Botezului Domnului

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău...

Ploaia Cea Mare vine către râul Iordan, vrând să Se Boteze cu Trupul, către Care Dumneze­iescul Înaintemergător, înspăimântându-se, zicea: cum te voi boteza pe Tine, Cel Ce nu ai nicidecum întinăciune? Cum voi întinde dreapta mea spre creştetul de care tremură toate?

Rugaciunea catre Sfanta Tatiana face minuni pentru cei care trec prin momente grele

Cunoscuta in traditia populara drept ocrotitoarea femeilor credinciase, Sfanta Mucenita Tatiana este ajutatoare de noroc si, mai mult de atat, se spune ca oricine se roaga acestei sfinte, va primi un raspuns, mai ales cei credinciosi care tin post si ii ajuta pe cei din jurul lor.

Este bine sa rostesti rugaciunea catre Sfanta Tatiana timp de noua zile la rand, iar prima zi trebuie sa fie chiar pe 12 ianuarie. Rugaciunea se spune dimineata si face adevarate minuni pentru cei care trec prin momente grele. 

„O, Sfanta Tatiana, fecioara aleasa a Bisericii dreptmaritoare, ceea ce ai proslavit pe Dumnezeu in madularele tale cele mucenicesti, fii ocrotitoarea noastra in fata necazurilor si a primejdiilor. Tu, Sfanta Mucenita, mireasa a lui Hristos Dumnezeu, stiind cuvantul: „oricine va voi sa-si scape sufletul sau il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va castiga”, nu te-ai temut si cu bucurie ti-ai dat viata pentru El.

Sfanta Tatiana, vezi slabiciunile si neputintele noastre, vezi teama noastra de greutati si frica noastra de suferinta si nu ne lasa pe noi, cei ce iubim patimile pacatoase mai mult decat patimirea pentru Hristos si nu suntem vrednici de numele de crestini, dar alergam la ajutorul tau, ca sa mijlocesti pentru noi pururea la iubitorul de oameni Dumnezeu sa punem inceput bun pe calea pocaintei.Sfanta Mucenita Tatiana, asa cum te-au inconjurat pe tine ingerii, asa sa ne inconjoare si pe noi mila Domnului cu rugaciunile tale. Asa cum ranile ti-au fost tamaduite de Hristos, asa sa ne fie si noua tamaduite ranile sufletului prin mijlocirea ta. Ca intariti pe piatra credintei, slava, cinste si inchinaciune sa inaltam Unuia in Treime Dumnezeul nostru, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!”

Sinaxar 12 Februarie

 

În această lună, ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Meletie, arhiepiscopul Antiohiei celei mari.

Pentru bunătatea cea desăvârşită şi dragostea curată ce avea către Hristos, sfântul Meletie, era foarte iubit de mulţi. Astfel chiar de la începutul activităţii sale, când intră în cetate, în ziua hirotoniei sale, mânaţi fiind oamenii de dragostea ce aveau către dânsul, îl chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinţi chiar şi numai prin intrarea lui. Dar nici nu împlinise treizeci de zile în cetate, că a şi fost izgonit de către vrăjmaşii adevărului, care cu îngăduinţa lui Dumnezeu au înduplecat pe împărat la aceasta. Iar după această izgonire, întorcându-se, a stat mai bine de doi ani la Constantinopol. Şi iarăşi în urma unor scrisori împărăteşti a fost poftit să meargă tocmai în Tracia. Acolo s-au adunat şi alţi episcopi din multe părţi ale lumii, chemaţi fiind şi ei cu scrisori împărăteşti, că începeau Bisericile lui Dumnezeu să dobândească pacea şi liniştea, mântuindu-se de iarna cea îndelungată a prigoanei. Atunci deci, arătându-se acolo marele Meletie, care era cinstit în chip deosebit de toţi, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu, adormind în pace, în pământ străin. Pe acest fericit şi dumnezeiescul Ioan Gură de Aur şi Grigorie al Nissei, l-au cinstit cu cuvinte de laudă.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maria, care şi-a schimbat numele în Marin.

Această cuvioasă schimbând hainele femeieşti, s-a îmbrăcat bărbăteşte şi în loc de Maria s-a numit pe sine Marin. Şi intrând în mănăstire împreună cu tatăl ei cel după trup, care se numea Eugeniu, s-a tuns monah, şi slujea împreună cu monahii cei mai tineri, fără să se cunoască nicidecum că este femeie. Odată, găzduind la o casă de oameni, împreună cu alţi fraţi a fost pârâtă că a stricat fecioria fiicei găzduitorului. Ea a primit cu mulţumire clevetirea aceea şi ocara şi a mărturisit că făcuse păcatul, pe care de fapt nu-l făcuse. Pentru aceea a fost izgonită din mănăstire şi timp de trei ani s-a necăjit, fericita, hrănind pruncul acela pe care nu-l născuse ea. Când, mai târziu, a fost primită din nou în mănăstire, avea cu sine şi pruncul acela din desfrânare, care era de parte bărbătească. Dar adevărul nu a întârziat să se arate. Căci murind, s-a cunoscut că era femeie. Iar fiica găzduitorului aceluia, care clevetise pe cuvioasa, a fost chinuită de un demon rău, şi silită în cele din urmă să mărturisească, cum că a fost stricată de un ostaş şi de aceea igumenul şi monahii care mai înainte numeau pe cuvioasa Maria ticăloasă, atunci au numit-o fericită şi de multă cinstire au învrednicit-o.

Tot în această zi, pomenirea precuviosului părintelui nostru Antonie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar după mamă din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol, care l-a îmbrăţişat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele maicii sale şi crescând în vârstă, l-a învăţat Sfintele Scripturi, iar în urmă l-a câştigat şi păstor al ei. Când a îmbrăţişat viaţa monahală şi a dat dovadă de multă bărbăţie în aducerea la îndeplinire a acestei filozofii practice, împotriva voinţei lui a fost hirotonit preot şi făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a urmărit cu şi mai multă râvnă privegherea, postul şi stăruinţa în rugăciune, încât a făcut şi pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Şi astfel luând prilej, săvârşea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice proverbul. Odată, pe când sfântul trecea printr-un loc strâmt şi împărţea milostenie, i s-a arătat cineva care ţinea în mâini o mare legătură plină cu galbeni şi care i-a zis: ia aceasta şi să o cheltuieşti cu săracii. Şi mâna aceluia se vedea ţinând galbenii, iar la faţă era cu neputinţă de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani. Cu acest fel de bunătăţi era îmbogăţit acest minunat părinte. Pentru aceasta venind vremea când se căuta arhiereu pentru cetatea cea împărătească, prin hotărârea sfântului sinod şi a împăratului, sfântul Antonie a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului. După aceea, ca şi cum ar fi fost întraripat de puterea Duhului Sfânt, cu toate că trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile oraşului, cu toată râvna şi cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta bisericile ce erau dărăpănate de vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie clericilor şi anagnoştilor celor lipsiţi şi mângâia multe mii de săraci, cu dare de grâu şi cu milostenii. Şi astfel făcându-se pricinuitor multora de mult bine şi minuni prea mari săvârşind, la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Satornic şi Plutin, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Hristea grădinarul, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1748, şi a murit de sabie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna ianuarie în 12 zile: pomenirea Sfintei Mucenițe Tatiana (+235)

Aceasta a fost din Roma veche, pe vremea împărăţiei lui Alexandru Sever (223-235), din părinţi credincioşi, tatăl ei, în trei rânduri, a fost în dregătoria de guvernator şi se bucura de multă cinste în senatul roman, neştiindu-se că era creştin. Şi a crescut fericita în casa părinţilor ei, cu bună cuviinţă şi cu frică de Dumnezeu şi cu bucurie se împărtăşea din tainele nepieritoare ale credinţei. Şi, ajungând ea în vârstă, n-a voit să se mărite, ci îşi petrecea viaţa în curăţie şi în dragostea lui Hristos, dorind din tot sufletul să-I fie mireasă Lui, Căruia Ii slujea ziua şi noaptea, jertfindu-se pe sine şi cu fapte bune împodobindu-se. Deci, fericită că şi părinţii ei binecuvântau această hotărâre, Tatiana cu şi mai mare râvnă slujea Domnului, încât s-a învrednicit şi de cinstea de a fi diaconiţă a Bisericii din Roma, după rânduielile de atunci ale Bisericii.

  Şi Împăratul, pe vremea aceea, nu prigonea el însuşi, dar lăsa pe dregătorii mai mici să facă ce vor cu creştinii. Şi, pornindu-se prigoana contra creştinilor, din partea necredincioşilor, a fost prinsă şi Tatiana, mărturisind că este creştină. Şi, nevoind ca sa se lepede de Hristos, din porunca mai-marilor cetăţii, a fost pusă la chinuri şi munci cumplite: bătăi, scoaterea ochilor, golătatea trupului, scrijelirea pe trup cu bricele, aruncarea în temniţă, tăierea sânilor, aruncarea la fiare, spânzurarea şi strujirea trupului la stâlp, aruncarea în foc. Dar toate le-a îndurat cu putere de Sus, de parcă nici o durere nu simţea, dimpotrivă, cu toate schingiuirile prigonitorilor, ea neîncetat vestea poporului de faţă, puterea şi chemarea lui Hristos, că mulţi necredincioşi veneau la credinţa Mântuitorului. Deci, au poruncit să i se taie capul şi, împreună cu ea, s-a tăiat capul şi tatălui ei.

  Şi se află capul ei astăzi în Catedrala Mitropoliei Olteniei, din Craiova, adus în ţară de evlaviosul Domn Neagoe Basarab.

Mai multe despre Pătimirea Sfintei Muceniţe Tatiana fecioara şi a celor împreună cu dânsa sunt scrise în Vieţile Sfinţilor.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Atanasie, despre călcarea de lege.

  Cel ce nu face voile lui Dumnezeu, în cursa diavolului este. Că precum o pasare, chiar daca nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus laţul, aşa şi noi, prin viata şi prin credinţa cea rea, cădem în stăpânirea diavolului. Căci grăieşte Domnul: „Nu tot cel ce-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor.” Şi iarăşi zice: „Nu vă ştiu pe voi, depărtaţi-vă de la Mine toţi cei ce lucraţi fărădelege.” Vedeţi oare ce fel de dobândă avem dintr-o credinţă fără de fapte bune? Că şi fecioarelor, tot aşa le-a zis: „Nu vă ştiu pe voi!” Deci, ce au câştigat din fecioria cea cu atâta osteneală agonisită, daca nu vrea să le ştie pe dânsele Stăpânul? şi mai sunt, şi în alte locuri din Scriptură mulţi neosândiţi pentru credinţă, dar chinuiţi pentru viata lor cea rea. Dar cei ce nu păzesc poruncile, aceia de tot vor pieri. Că şi fecioarele acelea, nu pentru desfrânare n-au intrat în viaţă, nici pentru beţie, nici pentru zavistie, nici pentru rea-credinţă, ci numai pentru lipsa undelemnului, ca cele ce nu făceau milostenie. Că undelemnul milosteniei însemnează, ca aceea ce curăţeşte tot păcatul şi apropie pe om de Dumnezeu. Că aţi auzit şi pe Însuşi Domnul, zicând către cei nemilostivi: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic.” şi nu le-a adus aminte de nici un păcat de alt fel, ci numai atât le-a zis: „Ca n-aţi făcut milostenie, nici aţi hrănit pe fraţii mei, pentru aceea nu vă ştiu pe voi.”

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Evagrie, despre smerenie şi înălţare

  Pentru ce te mândreşti omule, tină fiind şi gunoi. Şi de ce te umfli şi, mai presus de nori, te înalţi? Cercetează şi-ţi cunoaşte firea ta, că pământ eşti şi cenuşă şi, peste puţină vreme, în ţărână te risipeşti. Acum eşti mândru, şi peste puţin, vierme. De ce îţi înalţi ceafa care, după puţină vreme, putrezeşte. Este mare omul ajutorat de Dumnezeu, că, părăsit fiind, şi-a cunoscut neputinţa sa. Că nici un bine nu ai, pe care să nu-l fi luat de la Dumnezeu, pentru ce, dar, te faci minunat, trăind doar numai până dimineaţa? De ce te împodobeşti cu darul lui Dumnezeu, ca şi cum l-ai fi câştigat de aiurea? Să cunoşti pe Cel Preaînalt şi să nu te înalţi peste fire; zidire a lui Dumnezeu fiind, să nu te lepezi de Cel ce te-a zidit. Ajutor primind de la Dumnezeu, nu întoarce spatele Datatorului cel Bun. La înălţime de viaţă te-ai suit, dar El ţi-a dat-o. Ai săvârşit vreo faptă bună, dar El ţi-a ajutat, lucrând cu tine împreună. Mărturiseşte pe Cel ce te-a ridicat pe tine. Om eşti, să nu-ţi treci marginea firii. Cunoaşte-ţi ce-i al tău, ca şi ce-i al firii tale. Să nu te lepezi, din răutate de neam şi de fire, chiar daca acesta-i smerit şi simplu, iar tu ai ajuns mare, că Acelaşi Ziditor pe amândoi v-a zidit. Să nu asupreşti pe cel smerit, că-i mai tare decât tine şi, mergând mai aproape de pământ, nu cade rău, iar cel înalt, de va cădea, se va sfărâma. Putred scaun este mândria, că cel ce şade pe ea, degrabă cade. Iar cel smerit totdeauna stă tare, şi mândria nu-i clatină lui piciorul niciodată. Omul cel mândru, este ca un copac fără rădăcini, nu suferă furtuna vânturilor. Gândul cel smerit cetate îşi zideşte şi cel ce locuieşte în el nesurpat este. Spuma de pe apă piere şi pomenirea celui mândru nu rămâne după moarte. Cuvântul celui smerit este tărie sufletului, iar celui mândru este plin de mânie.

  Rugăciunea celui smerit trece şi soseşte la Dumnezeu, iar a celui mândru mânie pe Dumnezeu. Când ai ajuns chiar la vârful faptelor bune, nici atunci nu este trebuinţă să te lauzi. Că cel ce cade jos, de pe pământ, degrabă se scoală, iar cel ce cade de sus, capătă rană de moarte. Toiagul este chip şi semn al învăţăturii, că, pe acesta avându-l omul, trece Iordanul vieţii. Toiagul în mâinile calatorului este de trebuinţă pretutindenea şi la tot lucrul. Şi învăţătura cea din fapte, îndreptează viaţa omului. Toiagul cel aruncat s-a prefăcut în şarpe. Şi învăţătura cea din fapte, aruncată în dulceaţa cea trupească, călcata şi stricată se face.

Întru această zi, cuvânt din Scara, despre răbdare în ascultare.

  Marele meu prieten, Ioan Savaitul mi-a povestit nişte întâmplări vrednice de auzit. Iar tu, Cuvioase, cunoaşte din păţaniile lui, că acel bărbat era om fără de patimă şi curat de orice minciuna. El mi-a povestit următoarele:
   „ În mănăstirea mea din Asia, era un bătrân vestit de leneş şi de nestăpânit, dar grăiesc nu judecându-l ci ca să dau pe faţă adevărul. Şi el dobândise, nu ştiu cum, un ucenic mai tânăr, cu numele Acachie, cam simplu cu duhul, dar înţelept cu gândul. El atâta a răbdat de la un bătrân ca acela, încât multora li se părea de necrezut, căci îl chinuia cumplit în fiecare zi, nu numai cu sudălmi şi necinstiri, ci până şi cu lovituri cu băţul. Răbdarea lui era însă de dobitoc. Deci, văzând eu cum suferă el, în fiecare zi, rele pătimiri, în cel mai de pe urmă hal, ca un rob cumpărat, l-am întrebat, într-una din multele mele întâlniri cu el: „Ce mai e nou pe la voi, frate Acachie? Cum merg treburile pe ziua de azi?” Iar el îmi arata fără gând rău, o dată un ochi învineţit, altă dată grumazul plin de vânătăi, iar altă dată capul plin de cucuie. Deci, cum îl ştiam iubitor de pătimiri, i-am spus: „Mergi bine, mergi bine, rabdă şi te vei folosi.” Deci, petrecând el în acest chip la acel bătrân nemilostiv, nouă ani, s-a dus către Domnul. Si, după cinci zile de la îngroparea lui în cimitirul părinţilor, bătrânul acelui Acachie s-a dus la un mare duhovnic din cei de acolo şi i-a spus: „A murit fratele Acachie, părinte!” Iar duhovnicul, cum a auzit vestea, a răspuns celui ce grăia: „Bătrâne, crede-mă ca eu nu te cred.” El a zis: „Vino şi vezi!”

  Atunci s-a sculat repede bătrânul şi s-a dus la cimitir cu stareţul fericitului luptător si, dacă, a ajuns acolo, a strigat bătrânul, ca la unul ce trăieşte, către cel ce cu adevărat viază întru adormire şi îi zise: „Murit-ai frate Acachie?” Iar înţeleptul, arătându-se şi după moarte ascultător, răspunse marelui bătrân: „Cum e cu putinţă, părinte, să moară un iubitor de ostenelile ascultării?” Atunci bătrânul, care îi fusese mai înainte îndrumător, cuprins de spaimă, a căzut la pământ, curgându-i lacrimi pe faţă, şi, cerând de la egumen o chilie în apropierea mormântului, a trăit de atunci înainte acolo, înţelepţeşte, zicând necontenit către părinţi: „Rugaţi-vă pentru mine, ca am săvârşit ucidere!” Dumnezeului nostru, slavă!

Sfânta Teodora, împărăteasa 11 Februarie

 

 Sfânta Teodora împărăteasa a adus dreapta credință și a fost soția împăratului Teofil, luptătorul contra sfintelor icoane, dar nu urma bărbatului său în eres, pentru că, ținând în taină sfintele icoane, se închina lor cu dreaptă credință.

În această zi, facem pomenirea Sfintei Teodora împărăteasa, care a adus dreapta credință și a fost soția împăratului Teofil, luptătorul contra sfintelor icoane, dar nu urma bărbatului său în eres, pentru că, ținând în taină sfintele icoane, se închina lor cu dreaptă credință. După moartea bărbatului său, a adunat un sobor de sfinți preoți și a adus sfintele icoane în biserică. Apoi s-a sârguit ca sufletul bărbatului său cel mort să se izbăvească de chinuri cu rugăciunile multor sfinți părinți, precum se scrie despre aceea pe larg în Sinaxar, la întâia Duminică a sfântului și marelui post. Sfânta Teodora, făcând multe lucruri bune și placând lui Dumnezeu, a lăsat pământeasca împărăție fiului său Mihail, iar ea a trecut la cereasca veșnicie.

Troparul Sfintei Teodora Împărăteasa, glasul 5 – Ca cea vrednică de darurile lui Dumnezeu, și chip preasfânt de înțelepciune și credință luminat-ai prin a ta evlavie Biserica. Și ai arătat tuturor că sfinții au cinstit sfintele icoane, prealăudată Teodora, podoaba ortodocșilor.

 

Tropar: Fericită eşti, căci pe calea lui Hristos ai mers cu umilinţă şi cinstind Sfintele icoane, te-ai întărit mai mult în credinţă, ca una ce ai păzit adevărul Ortodoxiei, fiind luminată de raza Înţelepciunii roagă-te şi pentru noi, cei întunecaţi la minte, să aflăm lumina mântuirii.

---

Sfânta împărăteasă Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei, ceea ce s-a arătat dreaptă cinstitoare a icoanelor, însăşi împodobindu-şi cămara inimii cu icoana lui Hristos pictată cu penelul rugăciunii, să şteargă din cărţile inimilor noastre închipuirile păcatelor osânditoare.

 

Sfânta Teodora, apărătoare nebiruită a dreptei credinţe, ceea ce ai strălucit cu mărturisirea Adevărului şi ai luat din mâna lui Hristos cununa vieţii veşnice, întăreşte Biserica lui Hristos neclintită de viforul multor erezii.

 

 

Constantinopol, sec. IX

Sfânta Teodora s-a născut din părinţi străluciţi şi evlavioşi, care au crescut-o la Constantinopol, cetatea de scaun a împărăţiei. Era foarte isteaţă şi frumoasă. La 4 iunie 830, ea s-a măritat cu Teofil, la un an după cel el ajunsese împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii împreună: cinci fete şi doi băieţi.

Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane ale Bisericii şi de silnica lui prigoană asupra celor ce nu încetau a le duce închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească sfintele chipuri. Ea a izbutit să-l scape din închisoare pe cel mai strălucit zugrav de icoane din acea vreme, Sfântul Lazăr (17 noiembrie).

Când împaratul Teofil a murit, în 842, Sfânta Teodora a luat în stăpânire tronul pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic să domnească singur. Ea a folosit prilejul spre a face să fie ales ca patriarh al Constantinopolului un iconodul, Metodie, şi spre a convoca un sinod al Bisericii în luna martie a anului 843, care a reaşezat în chip solemn închinarea sfintelor icoane.

Totuşi, ea a stăruit ca sinodul să nu osândească pe soţul ei abia răposat, mărturisind că acesta se căise de iconoclasmul său pe patul de moarte.

Spre a prăznui reaşezarea icoanelor, Sfânta Teodora a condus un uriaş alai cu icoane pe străzile Constantinopolului, în duminica de 11 martie 843. Era prima duminică din Postul Mare din acel an. De atunci, Biserica prăznuieşte reaşezarea sfintelor icoane in prima Duminică din Postul Mare, printr-o slujbă cunoscută ca Biruinţa Ortodoxiei.

Cincisprezece ani mai târziu, după ce fiul ei Mihail a luat tronul de unul singur, a surghiunit-o pe ea şi pe cele patru surori ale sale la Mânăstirea Gastrion. Sfânta Teodora a primit cu bunăvoinţă aceasta, lucrând cu şi mai multă râvnă pentru mântuirea sa. A murit cu pace la 11 februarie 867. Mai târziu, moaştele ei au fost aflate neputrezite.

Istoria creştinismului a cunoscut în primul mileniu tulburări, frământări, unele cauzate şi de încercările unor împăraţi bizantini de a înlătura cultul sfintelor icoane. Călugări şi patriarhi, sfinţi şi împărătese au apărat cu preţul vieţii cultul icoanelor. Împărăteasa Teodora alături de împărăteasa Irina sunt cele care au stabilit în urma sinoadelor cinstirea sfintelor icoane. Biserica noastră o pomeneşte pe Sfânta Teodora la 11 februarie.

Teodora, viitoarea împărăteasă a Bizanţului, s-a născut în oraşul Elissa din Paflagonia (o regiune din nordul Asiei Mici), în jurul anilor 810-815, din părinţi străluciţi şi evlavioşi, de origine armeană. Mama Teodorei se numea Teoctista, iar tatăl său Marin şi avea funcţia de amiral în flota imperială. Pe lângă Teodora, aceştia au mai avut doi fii şi trei fiice, toate căsătorite cu înalţi demnitari de la curtea imperială constantinopolitană.

Călăuzită de mică de cuvintele Scripturii

Părinţii au crescut-o pe Teodora la Constantinopol, unde a primit o înaltă educaţie. Fiind înzestrată cu o frumuseţe deosebită, ea a fost remarcată şi aleasă de trimişii noului împărat Teofil (829-842), alături de alte şase fete, pentru a-i fi aduse spre căsătorie. Tuturor fetelor împăratul le-a dat un măr şi le-a invitat în ziua următoare din nou la palat, întrebându-le ce au făcut cu mărul. Şase fete au răspuns că l-au mâncat, a şaptea, însă, sfătuită de un stâlpnic din Nicomidia, i-a dat un uimitor răspuns. Această fată, Teodora, i-a spus, înmânându-i împăratului două mere, că: „mărul cel dintâi, talantul pe care Dumnezeu l-a sădit în mine, ţi-l înapoiez neatins: este fecioria mea. Cel de-al doilea, asemenea dinarilor, este fiul pe care ţi-l voi dărui“. Auzind acest neaşteptat răspuns, împăratul a ales-o pe Teodora ca să-i fie soţie, implicit împărăteasă. Această procedură de alegere a împărătesei era obişnuită în Imperiul Bizantin.

Împărăteasa Bizanţului cinstea în ascuns icoanele

La 4 mai 830, Teodora s-a măritat cu Teofil, la un an după ce el a ajuns împăratul Bizanţului. Au avut şapte copii: cinci fete şi doi băieţi. Dar căsnicia lor a fost umbrită de ura lui Teofil faţă de sfintele icoane şi de prigoana lui asupra celor ce le cinsteau, aducându-le închinare. Teodora şi-a sfidat soţul în această privinţă, continuând să cinstească în taină sfintele icoane împreună cu mama împăratului, Eufrosina, nepoată a Sfintei Irina. Aflând cu indignare că ordinele sale sunt încălcate chiar în palatul imperial, Teofil şi-a mustrat aspru soţia şi a interzis fiicelor sale să-şi mai viziteze bunica, retrasă între timp ca monahie la Mănăstirea Gastria, în afara Constantinopolului.

Edicte iconoclaste şi teribile torturi

Considerându-se instrumentul proniei divine în lupta de stârpire a idolatriei, iconoclastul Teofil a emis două edicte ce prevedeau pedepse aspre împotriva iconofililor (cinstitorii icoanelor), primul în anul 831, al doilea în anul 838, care vizau distrugerea icoanelor. Au fost dezlănţuite persecuţii cumplite, în special contra monahilor. De pildă, pe frunţile fraţilor Teodor şi Teofan Graptul au fost înscrise cu fier încins versuri iconoclaste, iar lui Lazăr zugravul i-au fost arse palmele, spre a nu mai putea picta icoane. L-a numit patriarh de Constantinopol pe Ioan Gramaticul (837-843), dascălul său din copilărie, un iconoclast radical. Poreclit în derâdere de ortodocşi „Iannes magicianul“ sau cu ebraicul Hylilas (Lucifer), Teofil a prezidat un sinod în Biserica din Vlaherne, în care s-a aruncat anatema asupra tuturor celor ce venerează sfintele icoane. Prigoana iconoclastă a luat brusc sfârşit odată cu moartea împăratului.

Împărăteasa care a iubit buna podoabă a Bisericii lui Hristos

Împăratul Teofil a murit la 22 ianuarie 842. Hristos a rânduit ca să domnească peste bizantini o cucernică şi binecinstitoare împărăteasă, până când fiul ei de nici trei ani, Mihail al III-lea, avea să ajungă la vârsta potrivită conducerii imperiului. Împărăteasa era iconofilă, adică iubitoare a icoanelor, astfel că, odată cu moartea soţului, iconoclaştii şi-au pierdut influenţa şi au căzut în dizgraţie. După cum se spune în viaţa ei, atunci când Teofil era pe patul de moarte, Teodora a dat la iveală icoanele ascunse. În clipele de pe urmă ale soţului său, ea l-a înduplecat să mărturisească, să cinstească şi să sărute din tot sufletul icoanele. După ce şi-a ascultat soţia, Sinaxarul cel Mare ne spune că împăratul şi-a dat cea din urmă suflare. Imediat s-a instituit o regenţă în numele moştenitorului tronului, copilul Mihail, formată din împărăteasa văduvă Teodora, fraţii ei Vardas şi Petronas şi Teoctist logothetul. Acum au început demersurile privind restabilirea cultului sfintelor icoane. „Împărăteasa cea împodobită cu cunună, dorind adevărata împărăţie a lui Hristos“, dorea să aşeze din nou în toate bisericile „icoana Lui cea neîntinată şi chipurile sfinţilor“ (Triod, Duminica Ortodoxiei, Canon, Cântarea a 4-a). Ea a lucrat cu mare băgare de seamă. Mărturisitorii ortodocşi au fost rechemaţi din exil şi au avut o întrevedere cu împărăteasa, pentru pregătirea unui sinod. Acesta urma să restabilească cultul icoanelor şi, la dorinţa Teodorei, să se încredinţeze că fostul ei soţ nu va fi anatematizat.Dorind să izbăvească Biserica de „negura eresului“ din trecut, în luna martie 843, Teodora a convocat un sinod în Palatul Kanikleion (sediul cancelariei imperiale) din Constantinopol. Episcopii au întărit din nou hotărârile Sinodului VII Ecumenic (787) cu privire la venerarea icoanelor. Patriarhul Ioan VII Gramaticul a fost depus, iar Teodora a recomandat Sinodului să-l aleagă patriarh pe Metodie. La prima vedere, s-ar părea că Metodie a fost numit prin hotărâre împărătească; de fapt Dumnezeu a fost Cel care l-a ales pe acest om, care a fost surghiunit de către împăratul Teofil. Astfel, prin alegerea Sfântului Metodie, s-a reaşezat pacea în Biserică. Deşi Sinodul a aruncat apoi anatema asupra iconoclaştilor, totuşi el a fost unul al reconcilierii. Drept-credincioasa Teodora, fidelă memoriei soţului ei, a cerut sinodalilor să-l cruţe pe acesta de anatemă şi să facă rugăciuni fierbinţi pentru iertarea lui, pretinzând că pe patul de moarte s-a închinat sfintelor icoane, căindu-se de greşelile sale. După rugăciuni fierbinţi şi privegheri săvârşite de patriarh împreună cu clerul şi poporul, împărăteasa şi patriarhul au primit în vis înştiinţare că Dumnezeu l-a iertat pe Teofil. Mai mult decât aceasta, îndurarea Domnului s-a făcut vădită şi printr-o minune: Patriarhul Teofil a depus pe masa altarului din Catedrala „Sfânta Sofia“ un tomos pecetluit cu numele tuturor împăraţilor iconoclaşti. Înştiinţat de înger de iertarea divină a lui Teofil, patriarhul, deschizând tomosul, nu a mai găsit numele acestuia, fapt care a umplut de bucurie inima Teodorei, ce a mulţumit fierbinte lui Dumnezeu.

Triumful Ortodoxiei şi moartea împărătesei

Noaptea de sâmbătă spre duminică a fost petrecută în priveghere în Biserica Vlaherne, iar în dimineaţa de duminică, 11 martie, patriarhul Metodie dimpreună cu împărăteasa Teodora, cler şi popor au pornit în procesiune spre măreaţa ctitorie a împăratului Justinian – Catedrala „Sfânta Sofia“, unde s-a săvârşit o festivă şi înălţătoare Liturghie.Întrucât sinodul de la Constantinopol s-a ţinut în ajunul primei duminici a Postului Mare, iar restabilirea cultului icoanelor a fost considerată o nouă victorie a Ortodoxiei asupra ereziilor, s-a stabilit ca în fiecare an această duminică, numită Duminica Ortodoxiei, să comemoreze biruinţa Bisericii asupra ereziilor. Patriarhul Metodie al Constantinopolului a alcătuit un document cu denumirea de Synodicon, care cuprindea învăţătura ortodoxă a Bisericii şi condamna toate ereziile şi pe toţi ereticii, începând cu Simon Magul şi sfârşind cu iconoclaştii. Acesta se citea din amvon de către citeţi, în primă fază între „Sfinte Dumnezeule“ şi Apostol, iar mai apoi la sfârşitul Utreniei.La 13 martie 856, Mihail, ajungând la vârsta înţelegerii, a încredinţat guvernarea unchiului său, Vardas, ridicându-l la rangul de Cezar. De-a lungul anilor, Vardas ajunsese principalul chivernisitor al treburilor politice şi până la urmă, prin uneltiri, avea să îşi elimine sora din regenţă. Teodora dezaproba viaţa imorală dusă de acesta, deoarece se bănuia că trăieşte cu nora sa care era văduvă. Astfel, după preluarea puterii, fiicele Teodorei, Tecla şi Anastasia, au fost trimise la Mănăstirea Karinos, iar Teodora cu cealaltă fiică, Pulheria, au fost silite să intre la Mănăstirea Gastrion, mai târziu şi prinţesele de la Mănăstirea Karinos s-au alăturat mamei şi surorii lor. Toate au fost apoi tunse în chipul îngeresc, Sfânta Teodora rămânând în mănăstire până la fericitul ei sfârşit, la 11 februarie 867.Mai apoi Biserica Ortodoxă a canonizat pe cele două împărătese: Irina şi Teodora. Sfânta Irina a convocat Sinodul al VII-lea Ecumenic din 787, iar Sfânta Teodora a asigurat triumful Ortodoxiei în anul 843.

---

 

 

 

Acatistul Sfintei Teodora Împărăteasa (11 februarie)

 

 

Bucură-te, povăţuitoarea poporului spre limanul luminos,

Închipuirea pe pânza sufletului a icoanei lui Hristos,

Tron al slujirii îngereşti prefăcut în Crucea dumnezeiască,

Rugătoare în palatul inimii pentru a se reaşeza rânduiala firească,

 

Călăuzirea poporului spre izvorul nesecat al Vieţii celei adevărate,

Putere a rugăciunii ce înviază credinţa cea otrăvită de ereziile deşarte,

Sprijinitoarea Ortodoxiei ce şi-a aflat odihna sub lumina vieţuirii tale,

Călăuzirea poporului neştiutor spre a afla deplina luminare,

 

Răbdare ce a mişcat inimile celor căzuţi în adânca nepăsare,

Lumina nădejdii ce încununează a inimii aşteptare,

Vas al sfinţeniei în care s-au pus darurile înalte,

Păstorirea cu toiagul rugăciunii a oilor luminate,

 

Sălaş al sfinţeniei ce şi-a prelungit lucrarea în celelalte veacuri,

Ridicarea tututor din prăpastie, urmând alegerea bunelor sfaturi,

Odihna celor ce se apropie de tine cu gând curat,

Primirea tuturor în cămara tainică a Marelui Împărat,

 

Întâmpinarea celor ce cinstesc ca pe icoană a curăţiei

Adunarea tuturor sub acelaşi cort desăvârşit al bucuriei,

Icoană lucrată de mâna Celui ce zideşte toate,

Slobozirea noastră din robia cea întunecată,

 

Alinarea durerii celor ce pentru credinţă au luptat,

Împodobitoarea icoanei lui Hristos cu al tău gând luminat.

Sfinţirea icoanei lui Hristos, cea din altarul inimii cu roua rugăciunii

Tron al sfinţeniei însufleţit de lucrarea credinţei sub ascunzişul tăcerii.

 

În această lună, ziua a unsprezecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vlasie, episcopul Sevastiei.

Sfântul sfinţit mucenic Vlasie a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Era episcopul Sevastiei şi locuia într-una din peşterile muntelui. Fiarele sălbatice se îmblânziseră prin binecuvântarea sfântului, încât se apropiau cu toate de mâinile lui. Pentru că se pricepea şi la meşteşugul doctoricesc, făcea multe tămăduiri, primind de la Dumnezeu darul de a face minuni. Fiind însă prins, a fost adus la ighemonul Agricolau şi mărturisind înaintea lui numele lui Hristos, a fost chinuit cumplit si apoi a fost închis în temniţă. Şi cum şapte femei mergeau pe urmele lui, li s-au tăiat capetele, fiindcă şi ele au mărturisit că Hristos este Dumnezeu adevărat. Pe sfântul Vlasie l-au aruncat apoi în adâncul unui lac ce se afla acolo, de unde, prin dumnezeieştii îngeri, a fost scos la uscat nevătămat. Pentru aceasta i s-a tăiat capul, împreună cu doi prunci ce erau în temniţă cu el. Se zice că el a fost acela ce fusese pus epitrop de marele mucenic Eustratiu, în timpul pătimirii sale muceniceşti. Acest lucru s-a găsit zugrăvit pe o veche ţesătură, unde sfântul Vlasie este înfăţişat stând în mijlocul a cinci mucenici, lângă sfântul Eustratiu şi primind din mâinile lui cartea rânduielii lui ca epitrop. Pomenirea lui se face în bisericuţa ridicată în cinstea muceniciei sale, care se găseşte aproape de biserica sfântului Filip, în Meltiada.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor doi prunci care au pătimit împreună cu sfântul Vlasie şi a celor şapte femei, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, aflarea moaştelor sfântului prooroc Zaharia, tatăl sfântului Ioan Botezătorul

Tot în această zi, pomenirea împărătesei Teodora, sprijinitoarea Ortodoxiei.

Teodora a fost soţia împăratului Teofil, sfărâmătorul de icoane, dar ea nu a fost ca bărbatul ei eretică, ci ortodoxă. Teofil izgonise pe sfântul Metodiu, patriarhul Constantinopolului şi în locul lui pusese pe un oarecare Ioan Lecanomatul, şi arsese sfintele icoane. Dar Teodora cu toate că pe faţă nu cuteza să se închine sfintelor icoane, le avea totuşi ascunse în cămara aşternutului ei, şi în toate nopţile făcea rugăciuni către Dumnezeu ca să facă milă şi să se îndure de ortodocşi. Ea a născut un fiu Mihail, pe care l-a învăţat credinţa ortodoxă. După moartea bărbatului ei, a chemat din exil pe sfântul Metodiu şi a adunat sfântul sinod, care a anatemizat pe sfărâmătorii de icoane, pe Ioan l-a scos din scaun şi a readus în Biserică sfintele icoane. După aceea a răposat lăsând împărăţia fiului ei Mihail.

Tot în această zi, sfântul noul mucenic Gheorghe robul, care a suferit mucenicia prin foc în cetatea Sofia, la anul 1515.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.Luna ianuarie în 11 zile: pomenirea Preacuviosului Pãrintelui nostru Teodosie, începãtorul vietii de obste si Dascãlul pustiei (+529).

        Acest Preacuvios Parinte al nostru Teodosie era din satul Mogarion, din tinutul Capadochiei, si se tragea din parinti drepcredinciosi Proeresie si Evloghia. A fost crescut de parintii sau cu bune obiceiuri si cu invatatura de carte. De foarte tanar a primit treapta de citet al bisericii si era iscusit cititor al sfintelor carti, catre popor, ca nimeni altul.
        Si auzind in inima lui chemarea Domnului, sa iasa din tara lui si sa urmeze pe Domnul, a imbracat haina si viata calugareasca si a plecat la Ierusalim. In drum, s-a oprit in Antiohia, unde a dorit sa vada pe Sfantul Simeon Stalpnicul, care l-a primit pe stalpul sau, strigandu-l pe nume, fara a-l cunoaste, si i-a binecuvantat calea, proorocindu-i multe din cele ce aveau sa i se intample. Ajuns la Ierusalim, dupa ce s-a inchinat la Sfintele Locuri, se intreba mereu ce fel de viata calugareasca se cuvenea sa-si aleaga; cea singuratica, a sihastrilor, sau viata cu mai multi calugari, stand sub indrumarea unui conducator intelept si luminat, adica viata de obste? Si, hotarandu-se pentru viata de obste, a stat sub ascultarea unui staret, Longhin, cu bun neam si iscusit pe calea mantuirii.
        La porunca staretului sau, Sfantul Teodosie a condus o vreme o biserica, pe drumul spre Betleem. Simtind insa ca laudele incep sa-i schimbe inima, s-a retras intr-o pestera din munte, unde, la inceput, a primit ucenici mai putini, apoi pe toti cei ce veneau la el.
        Ca toti acesti ucenici, Sfantul Teodosie a zidit o mare manastire aproape de Betleem, unde pentru prima data in Palestina, a randuit toate, dupa legile vietii de obste, de unde si faima lui de "intemeteietorul vietii de obste."
        Manastirea lui era ca o adevarata cetate, cu patru biserici, trei bolnite si locuinte deosebite pentru calugari si oaspeti de toate neamurile, cate erau acolo, viata desfasurandu-se in cea mai desavarsita tacere si evlavie. Era o viata de infranare, de slujire a oamenilor si de rugaciune de zi si de noapte.
        Cu toata varsta inaintata, pana la sfarsitul sau, Sfantul Teodosie nu a schimbat nimic din asprimea vietii sale petrecuta in post, in priveghere si in rugaciune. Timp de 30 de ani, din viata sa, nici paine n-a mancat, hranindu-se cu legume si ierburi salbatice. Era scump prieten duhovnicesc cu Sfantul Sava cel Sfintit si l-a invrednicit Hristos si cu darul facerii de minuni. N-a iubit bunurile pamantesti, ci, totdeauna, ajuta din ele pe saraci.
        Si asa s-a mutat catre Domnul, avand 105 ani, in anul 529, la 11 ianuarie.
 

 
 

Pentru aceastã zi, cuvânt din viata Sfântului Teodosie (de la Metafrast).

        A fost in pustietate, aproape de Ierusalim, Preacuviosul Parintele nostru Teodosie, vietuind din copilarie, dupa placerea lui Dumnezeu, cu post, cu priveghere si cu rugaciune, iar, mai ales, cu milostenia ce facea la saraci. Si l-a facut pe el Dumnezeu mai mare sa fie peste toti cei ce sunt imprejurul Ierusalimului. Si manastirea lui se chema a Nascatoarei de Dumnezeu si, intru ea, fericitul facea milostenie cu mare intelepciune. Si s-a facut Lavra Cuviosului Teodosie vestita si marita si a asezat intr-insa viata de obste. Si a dat Domnul in lavra aceea toata indestularea, incat cei ce vietuiau intr-insa se imbogateau nu numai cu lucruri bune si duhovnicesti daruri, dar nici de cele de trebuinta pentru trup, nimeni nu ducea lipsa. Si era odihna acolo nu numai monahilor ci si multimilor, strainilor, nenorocitilor, saracilor, scapatatilor, bolnavilor si neputinciosilor, pentru ca milostiv era Cuvisoul Teodosie si iubitor de oameni si indurat, aratandu-se ca este tuturor parinte, cu inima dureroasa, tuturor prieten iubit, sluga tuturor si slujitor cu osardie, ranile si bubele bolnavilor curatindu-le, sangele si puroaiele spalandu-le, cu cei leprosi vorbind fata catre fata, mangaindu-i si cu mainile sale hranindu-i si toata slujirea facandu-le lor. Si arata mare dragoste si celor ce veneau de pretutindenea, ospatandu-i si odihnindu-i si cu toate cele de trebuinta indestulandu-i. Si era Cuviosul tuturor adapostire, de obste spiterie, de obste casa, de obste visterie a neputinciosilor, a flamanzilor, a celor goi si a strainilor. Pentru ca toti se indulceau din dragostea aceluia, din mila si din indurarile lui, si la el, nimeni nu era trecut cu vederea. Si vedeau aceasta cei ce slujeau la mese in manastire, ca uneori se intampla sa se puna si cate o suta de mese pe zi, pentru cei ce veneau, pentru straini si pentru saraci. Atat de iubitor de oameni si de iubitor de straini era Cuviosul parinte!
        Iar Dumnezeu, fiind El Insusi dragoste, vazand pe placutul Sau cu atata dragoste fata de aproapele, i-a binecuvantat manastirea lui, incat si atunci cand era hrana putina, ea se inmultea nevazut si satura astfel multe mii de oameni. Asa, odata, o foamete mare fiind in Palestina, o multime de saraci si de scapatati, s-au adunat pentru Duminica Floriilor, si, venind ei la portile manastirii ca sa-si ia obisnuita milostenie, s-au intristat ucenicii si i-au spus Fericitului, ca n-au atata hrana, ca sa dea la cei fara de numar, care cereau. Iar el, cu manie cautand la ei, i-a mustrat pentru necredinta lor si a zis: "Degraba sa deschideti portile, ca toti sa intre." Deci, intrand saracii si scapatatii, au sezut pe rand. Iar Cuviosul a poruncit ucenicilor ca sa puna inaintea lor paine si au mers ucenicii mahniti la camara cea cu paine, socotind ca nu vor afla nimic. Si, deschizand camara, au vazut-o plina plina de paini. Ca mana lui Dumnezeu, Purtatorul de grija al tuturor, a umplut-o pe ea, pentru credinta robului Sau. Si au laudat fratii pe Dumnezeu, pentru o minune ca aceea si s-au minunat de nadejdea cea mare a parintelui lor.
        Si iarasi, praznic in manastirea lor fiind, in ziua Adormirii Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, si popor mult la praznic venind, iar bucate nefiind ca sa puna inainte, la atata multime, Cuviosul Teodosie, cautand spre cer si putine paini binecuvantand, a poruncit sa le puna pe ele inainte. Si s-au saturat multimile, Dumnezeu inmultind precum, oarecand, cele cinci paini, si inca si pentru cale, fiecare si-a luat lui, din destul. Iar din prisosintele cele ramase, adunandu-le fratii, multe cosuri au umplut si, uscandu-le la soare, au mancat din ele nu putina vreme. De multe ori, mii de oameni adunati fiind la manastire, se parea ca nici maril butoaie nu le vor fi lor destule spre adapare, la atatea suflete, dar, iata, toti din destul erau hraniti, cu mainile Hranitorului, Celui ce nu stia de lipsa. Si a zidit Cuviosul si multe case pentru straini, si felurite bolnite, unele pentru monahi, altele pentru mireni, precum si bolnita pentru cei trecuti si imbatraniti in osteneli. Si inca cerceta si pe cei ce erau in munti si in pesteri si se ingrijea pentru dansii, arzand de indurare, ca un tata pentru fiii sai. Si purta de grija si ale trupului, cat si de ale sufletului, invatandu-i si dojenindu-i si pe multi izbavindu-i din inselaciunea satanei.
        Si minunat lucru era la dansul si aceasta ca, neinvatat fiind la invatatura cea din afara si neiscusit fiind nici in cartile elinesti, cu atata indestulare de cuvinte facea invatatura, incat nici de ar fi strabatut cineva desavarsit toata invatatura ritoriceasca, cea cu frumoasa vorbire, n-ar fi putut sa se asemene lui. Ca invata si din intelepciunea cea omeneasca, dar si din darul Duhului lui Dumnezeu, Care graia in taina catre dansul, ca si catre un alt Ieremia: "Iata, am dat cuvintele Mele in gura ta". Si graia Fericitul unele de la sine, multe si alese, altele din cuvintele Apostolilor si din asezamintele parintilor, altele din cuvintele cele pustnicesti ale marelui Vasilie, caruia ii era urmator si cu viata, dar urmator era si scripturilor celor intelepte, ale acestui de Dumnezeu iubitor. Dintre toate invataturile lui multe si mari, sa pomenim deci macar una din invataturile lui mici, aceasta pilda:
        "Rugu-ma voua, fratilor, pentru dragostea Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce S-a dat pe Sine pentru pacatele noastre, sa nu stingem grija cea pentru sufletele noastre, ci sa ne intristam pentru desertaciunile vietii trecatoare, sa pornim spre cele viitoare intru marirea lui Dumnezeu si a Fiului Sau. Sa nu petrecem in lenevire si in slabirea faptelor bune, trecandu-ne ziua de astazi cu trandavie si amanand pe maine inceputul lucrului celui bun, ca sa nu ramanem fara fapte bune, in fata Celui ce le cere de la sufletele noastre si sa ne gasim afara de camara cea de bucurie. Ca in zadar si fara folos vom plange pentru vremea cea rau petrecuta a vietii noastre, tanguindu-ne atunci cand aceasta tanguire de nici un ajutor nu va mai fi, celor ce se caiesc. Acum este vremea bine primita, acum este ziua mantuirii. Acesta este veacul pocaintei, iar acela al rasplatirii. Acesta este al ostenelii, iar acela al luarii de plata. Acesta al rabdarii, iar acela al mangaierii. Acum Dumnezeu este ajutator celor ce se intorc din calea cea rea, iar atunci va fi infricosat intrebator al faptelor celor omenesti, al cuvintelor si al gandurilor, inaintea Caruia nimic nu este cu putinta a se tainui. Acum de indelunga rabdarea Lui sa ne indulcim, iar atunci vom cunoaste dreapta Lui judecata, cand vom invia, unii spre munca vesnica, iar altii spre viata vesnica, si vom lua fiecare, dupa faptele noastre. Si noi intarziem ca sa ne supunem lui Hristos, Celui ce ne cheama pe noi intru cereasca Lui Imparatie! Au nu ne trezim? Au nu ne intoarcem de la viata cea desarta spre implinirea Evangheliei? Cu ce ochi vom privi ziua Domnului cea infricosata si inspaimantatoare, intru care pe cei ce vor fi de-a dreapta lui Dumnezeu si care se vor apropia de Dansul prin fapte bune, El ii va primi in imparatia Sa cea cereasca, iar pe cei de-a stanga, goniti pentru lipsa faptelor bune, ii va manca gheena focului, intunericul cel vesnic si scrasnirea dintilor, vesnica pierzanie? Zicem si noi ca suntem dornici de Cereasca Imparatie, dar cum sa o castigam, daca de aceasta nu ne ingrijim. Si, neostenindu-ne la poruncile Domnului, catusi de putin, in desertaciunea mintii noastre, nadajduim sa castigam o cinste intocmai ca a celor care s-au luptat pana la moarte impotriva pacatului!..." Asa Cuviosul, invatand pe ucenicii sai, ii povatuia pe ei spre cea nelenevoasa sarguinta la mantuire.
        Odata, iarasi, se apropia ziua cea mare a Pastilor si foarte erau lipsiti, din pricina darii si a impartirii, nici paine, nici unt, nici altceva nu aveau. Deci, au venit fratii la Cuviosul, mahnindu-se, ca cei ce nu aveau nimic la acel sfant praznic. Iar el, mangaindu-i pe dansii, le zicea: "Fiilor, Dumnezeu, Cel ce a facut minuni cu parintii nostri israeliteni in pustie, hranindu-i, Acelasi si cu noi, saracii, va face mila, fara numai sa rabdati si Dumnezeu nu ne va parasi, nici nu ne va lasa pe noi." Iar, in Sambata cea Mare, apunand soarele, iata, cineva cu doua camile, a venit la manastire, aducandu-le tot felul de bucate. Si primindu-le, au laudat pe Dumnezeu cu mare bucurie.
        Asa, sunt fratilor, florile si roadele milosteniei celor credinciosi. Ca stie Dumnezeu sa faca voia celor ce se tem de El, aici si in veacul ce va sa fie. Caruia este slava, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin.