Lasă-L pe Hristos să Se nască exact în rana ta cea mai adâncă, în întunericul tău cel mai ascuns.

 

Hristos se naște în rana ta ascunsă

În adâncul nopții, o stea blândă, dar neclintită, răsare și atinge sufletele a trei înțelepți cu o chemare irezistibilă. Ei lasă totul – palate, temple, certitudini – și pornesc, purtați de credința că Dumnezeu nu cheamă în zadar, ci spre o îmbrățișare veșnică a inimii, unde orice jertfă se preschimbă în lumină negrăită.

Baltazar jertfește bogăția efemeră pentru Aurul Împărătesc, recunoscând în Prunc pe Domnul veacurilor.  

Gaspar părăsește tămâia ritualurilor, descoperind că adevărata rugăciune e drumul credinței spre Cel ce Se face mic pentru noi.  

Melchior primește smirna amară, îmbrățișând în tăcere taina Crucii ce va izvorî din iesle și va vindeca omenirea.

Drumul îi încearcă până la marginea sufletului, dar steaua îi călăuzește cu o grijă tainică, descoperind că providența divină e mai reală decât orice siguranță omenească.

Ajung la peștera săracă din Betleem. Acolo, în ieslea umilă, Îl contemplă pe Hristos – Dumnezeu coborât nu în slavă strălucitoare, ci în sărăcia noastră, ca să ne poată atinge exact unde suntem răniți.

Iar povestea lor ne mângâie astăzi sufletul ca o adiere cerească:  

Hristos nu cere de la noi isprăvi mărețe, ci doar o inimă care știe să se deschidă ușor, ca o floare în zorii unei noi vieți. Un singur „da” șoptit, o mică renunțare, un pas timid spre lumina pe care El ți-o așază chiar acum în cale.  

Căci El Se naște nu în palatele minții noastre agitate, ci în peștera liniștită a sufletului, acolo unde doar dragostea Sa poate pătrunde și transforma totul în lumină.

Lasă-L pe Hristos să Se nască exact în rana ta cea mai adâncă, în întunericul tău cel mai ascuns.