Sfântul Mucenic Bonifatie 19 Decembrie

 Rugându-se, Sfântul Bonifatie și-a plecat capul sub sabie și a fost tăiat, dar a curs din rană sânge și lapte. Văzând acest lucru, necredincioșii și-au întors privirile la Hristos în număr de cinci sute cincizeci și scuipând pe idolii cei urâcioși, s-au creștinat.

Era în Roma o femeie oarecare cu numele Aglaida, fata unui tată slăvit, anume Acachie, care fusese mai înainte antipat al aceleiași cetăți a Romei. Aceasta fiind tânăra și frumoasă la față, având multe averi ce-i rămăseseră de la părinții ei și ducând o viață liberă, fără bărbat legiuit, își petrecea zilele sale în desfrâu și în păcate, fiind biruită de patima cea firească a neputinței trupești. Ea avea la dânsa un om, caslugă credincioasă a casei și a toată avuția ei, cu numele de Bonifatie, tânăr și frumos la chip. Cu acesta viețuia în necurăție. Nu spre rușinare se vorbește aceasta, căci degrabă se va spune fericită și minunata schimbare a acestora. Pentru că, fiind lăudați sfinții lui Dumnezeu, nici păcatele lor cele mai dinainte nu se tac. Ca să se arate aceasta cum că nu toți din tinerețe au fost buni și drepți, ci avându-și firea stricată, asemenea multora, s-au săvârșit cu pocăința cea adevărată și cu schimbarea cea bună, făcându-se mari prin faptele cele bune și slăviți cu sfințenia, precum vom vedea. Că și noi, păcătoși fiind, să nu deznădăjduim de mântuire, ci să ne deșteptăm către ridicarea cea grabnică, știind, că după pocăința păcatelor, putem a fi sfinți, Dumnezeu ajutându-ne, numai noi de vom vrea.

Cu adevărat este frumoasă această povestire, prin care se veselește inima și cu urechea care aude, că mai presus de nădejde, păcătosul se face sfânt, ba încă și mucenic al lui Hristos. Așa și acest Bonifatie, care mai înainte se tăvălea în necurăție, ba era și bețiv, s-a arătat apoi mărturisitor al lui Dumnezeu, viteaz nevoitor și slăvit răbdător de chinuri.

Dar în vremea viețuirii sale, cel cu iubire de patimă, deși slujea păcatului, avea și oarecare fapte bune vrednice de laudă: către cei săraci, era milostiv, către cei străini avea dragoste și către cei ce pătimeau în nevoi, avea durere de inimă. Pe unii cu milostivire miluindu-i, pe alții cu dragoste odihnindu-i și altora cu durere de inimă ajutându-le; totdeauna avea în mintea sa dorința ca să-și îndrepteze cândva viața sa. De aceea adeseori suspina către Dumnezeu, că doar o scăpa de cursele diavolului, ca să se facă domn peste poftele și patimile sale. Domnul însă n-a trecut cu vederea zidirea sa și n-a lăsat pe un om ca acesta, care în parte avea și fapte bune, să se cufunde mai mult în poftă cea rea. N-a lăsat mai mult a-și întina cu păcatele cele necurate faptele lui cele de milostenie. Ci a binevoit și i-a rânduit lui ca să-și spele faptele sale cele rele, prin vărsarea chiar a sângelui său, iar cu a lui roșeală să împodobească sufletul său ca și cu o porfiră împărătească și cu cununa muceniciei să se încununeze. Iată cum s-a făcut aceasta:

În acea vreme era încă prigoană asupra creștinilor și adâncul întunericului celui idolesc cuprinsese tot răsăritul, încât mulțime de credincioși erau munciți pentru Hristos. Atunci stăpânei sale Aglaida, i-a venit gând de mântuire și o dorință foarte mare și nebiruită a pătruns în inima ei, ca să aibă în casa sa sfinte moaște mucenicești. Și întrucât socotea că din slugile sale nu este mai credincios și mai cu sârguință spre a împlini acea slujbă decât Bonifatie, l-a chemat și i-a arătat dorința sa. Deci, luându-l la o parte, i-a zis: „Știi, frate, cu câte păcate ne-am îngreunat și nicidecum nu ne îngrijim de cele ce vor să fie! Cum vom sta înaintea înfricoșatei judecăți a lui Dumnezeu, unde avem să primim munci grele după faptele noastre? Eu am auzit de la un oarecare bărbat binecredincios că, dacă cineva are sfinte moaște ale celor ce au pătimit pentru Hristos și le cinstește pe cât se poate, acela mult ajutor află către mântuire și în casa aceluia nu se mai înmulțește păcatul. Apoi, încă și de răsplătire veșnică se învrednicește, pentru că în aceeași fericire veșnică se va îndulci, de care se satură și sfinții mucenici. Și mulți chiar acum, după cum se spune, intră pentru Hristos în nevoințele cele frumoase, dându-și trupurile spre răni și primesc cunună mucenicească.

Deci, slujește-mi, tu, la aceasta, căci a venit vremea ca să arăți câtădragoste ai către mine. Mergi cu sârguință în părțile acelea unde se aude de prigoană și de muncirea creștinilor și te sârguiește a aduce moaștele oricăror sfinți mucenici, ca să le ținem la noi cu cinste și să-i zidim acelui sfânt biserică. Căci îl vom avea pe acela totdeauna nouă păzitor, ajutor și de-a pururea mijlocitor către Dumnezeu”.

Zicând acestea, Bonifatie cu bucurie voia să săvârșească lucrul ce i se poruncea și s-a arătat gata spre o cale ca aceea. Deci, i-a dat stăpâna sa mulțime de aur, pentru că în alt chip nu se puteau lua sfintele moaște ale unui mucenic, dacă n-ar fi dat daruri și mulțime de aur. Căci păgânii muncitori, văzând dragostea și osârdia cea mare a credincioșilor către moaștele mucenicilor, nu le dădeau în dar, ci le vindeau cu mare preț și multă avere câștigau ei cu acestea.

Luând Bonifatie de la stăpâna sa mulțime de aur, pe de o parte pentru răscumpărarea moaștelor mucenicești, iar pe de alta spre a da milostenie săracilor, a pregătit și diferite feluri de aromate, pânzăcurată și toate cele ce se cuvin pentru cinstita înfășurare a trupurilor sfinților. Apoi, a luat caii și robii stăpânei sale ca tovarăși și a plecat la drum.

Ieșind din casă, a zis către stăpâna sa, râzând: „Ce va fi, doamnă, de nu voi găsi vreun mucenic acolo unde mă duc și de vor aduce la ține trupul meu muncit pentru Hristos? Oare îl vei primi cu cinste?”. Iar ea, râzând și numindu-l bețiv și păcătos, a început a-l dojeni zicând: „Acum nu este vreme de glumit, frate, ci de bună cucernicie. Căci trebuie în calea aceasta a te păzi cu mare grijă, de toată neorânduiala și gluma; și cu cinste și cu bună credință să săvârșești toate, apoi cu blândețe și cu înfrânare să călătorești, că vezi că slujești moaștelor sfinților, de care nu suntem vrednici nu numai a ne atinge, ci nici măcar a căuta spre dânsele. Deci, mergi în pace, iar Domnul Care a primit chipul robului și Și-a vărsat sângele pentru noi, să trimită cu tine pe îngerul Său, neaducîndu-Și aminte de păcatele noastre, ci să îndrepteze mergerea și întoarcerea ta bine și cu sporire bună”.

Bonifatie, punând mustrarea stăpânei sale în inima sa, a mers la drum și cugetă în mintea să cum se va atinge de sfintele moaște, având mâini necurate. Deci se căia de necurăția sa cea mai dinainte și a început a posti, a nu mânca deloc carne și a nu bea vin, a se ruga cu sârguință și des. Astfel, încet, încet a venit întru frica lui Dumnezeu, căci frica era tatăl luării-aminte, iar luarea-aminte era maică a odihnei celei dinăuntru, care naște știința, și face ca sufletul să-și vadă grozăvia sa, ca într-o oarecare apă curată și netulburată. Așa se nasc începuturile și rădăcinile pocăinței, începând de la frică lui Dumnezeu, de la luarea-aminte de sine și de la socotirea conștiinței sale.

Apoi s-a arătat întru dânsul dorința vieții celei desăvârșite, din post, din înfrânare și din rugăciunile cele neîncetate. După ce a ajuns în părțile Asiei și a intrat în Tars, preaslăvita cetate a Ciliciei, în care atunci erau munciți sfinții, pe vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian, a lăsat pe ceilalți robi la gazdă, cu caii, poruncindu-le să se odihnească de osteneală. Iar el singur îndată, nici praful scuturându-și, s-a dus să vadă pe cei despre care a auzit că se muncesc; și, venind în priveliște, a văzut mulțime de popor adunat, care privea la muncile ce se făceau sfinților.

Deci a văzut pe sfinți în multe feluri de chinuri schingiuiți, cărora, tuturor deopotrivă, o vină le era pusă înainte: credința cea creștinească și viața cea cu dreapă credință. Iar muncile cu care erau chinuiți, nu erau deopotrivă. Unul era spânzurat cu capul în jos și dedesubtul lui era foc aprins; altul era întins în patru părți și legat de patru stâlpi; altul zăcea fiind tăiat cu fierăstrăul; altul de mâinile muncitorilor, cu unelte ascuțite se zdrobea; unuia i se scoteau ochii, altuia i se tăiau mădularele; altul era înfipt în țeapă și ridicat de la pământ și intra țeapa până la grumazi, altuia i se frângeau și i se zdrobeau oasele, iar altul era cu mâinile și picioarele tăiate, tăvălindu-se pe pământ ca un ghem. Și toți aveau atâta răbdare și atâta bărbăție, încât pe fețele lor se arăta o veselie creștinească, duhovnicească, pentru că, fiind întăriți cu darul lui Dumnezeu, răbdau cele nesuferite firii omenești.

Văzând acestea fericitul Bonifatie și socotindu-le toate cu sârguință, pe de o parte minunându-se de bărbăția mucenicilor, iar pe de alta poftind și el cunună, s-a aprins cu totul de râvna dumnezeiască. Deci, stând în mijlocul priveliștii și făcându-se tuturor arătat, pe mucenicii care erau douăzeci la număr îi îmbrățișă pe câte unul, apoi a zis cu glas mare, în auzul tuturor: „Mare este Dumnezeul creștinilor, mare este Cel ce ajută robilor Săi și îi întărește întru atâtea munci”. Zicând acestea, se apropia de mucenici și le săruta picioarele cu multă dragoste, iar care nu aveau picioare, le cuprindea mădularele rămase din trupurile lor și le punea la pieptul său, numindu-i fericiți, că în puțină vreme, răbdând acele munci cu bărbăție, îndată vor dobândi veșnica ușurare, odihna și bucuria cea fără de sfârșit. Iar pentru dânsul se ruga să le fie tovarăș în acea nevoință și părtaș al cununilor pe care vor să le dobândească de la Hristos, punătorul de nevoințe.

Atunci și-a întors tot poporul ochii spre dânsul, dar mai ales judecătorul, care ședea la judecată și chinuia pe sfinții răbdători. Acela, văzând un om străin și necunoscut, întrebă: „Cine și de unde este acesta?”. Apoi, îndată porunci să-l prindă și să-l aducă la el, întrebându-l cine este? Iar sfântul a răspuns: „Sunt creștin”. Judecătorul a vrut să știe numele lui și de unde este, iar el a răspuns: „Numele cel dintâi cu care iubesc foarte mult a mă numi, este creștin și acum am venit aici din Roma. Iar de voiești a-mi ști și numele cu care m-au numit părinții, iată: Bonifatie mă numesc”. Iar judecătorul a zis: „Apropie-te, Bonifatie, mai înainte până nu-ți rup trupul și oasele și jertfește zeilor, ca să-ți mijlocești multe bunătăți; căci și pe zei vei milostivi și de muncile ce au să-ți fie te vei izbăvi, iar de la noi cu multe daruri te vei îmbogăți”. La acestea Bonifatie răspunse: „Nu se cuvine nici măcar a răspunde la aceste cuvinte ale tale; însă, zic ceea ce am zis de multe ori: sunt creștin și numai această vei auzi de la mine, iar dacă nici aceasta nu suferi a auzi, atunci fă cu mine ceea ce-ți place”. Judecătorul atunci a poruncit să-l dezbrace și să-l spânzure cu capul în jos și să-l bată tare.

A fost bătut cumplit, încât carnea a căzut de pe el, de i se vedeau oasele goale. Iar el ca și cum n-ar fi simțit dureri, nu băga în seamă rănile ce i se făcuseră, ci își întorcea ochii către sfinții mucenici și, având pătimirea acelora pildă, se mângâia că în tovărășia acelora s-a învrednicit a pătimi pentru Hristos.

După aceasta, poruncind muncitorului a-l slăbi puțin, îl ispitea din nou, poate îl va îndupleca: „O! Bonifatie, începuturile muncilor să-ți fie în destul pentru sfătuirea ta, ca să-ți alegi ce este mai bun. Ai gustat acum dureri cumplite, deci miluiește-te acum, ticăloase și apropiindu-te, jertfește zeilor, iar de nu, îndată să începi a pătimi mai mari și mai cumplite munci”. Iar sfântul a răspuns: „Pentru ce îmi poruncești a face cele necuviincioase, o! nebunule. Eu nici cu auzul nu pot răbda de pomenirea zeilor tăi și tu îmi poruncești să le jertfesc lor?”. Mâniindu-se iarăși, judecătorul a poruncit să-i bage trestii ascuțite pe sub unghiile mâinilor și picioarelor; iar sfântul, ridicându-și ochii și mintea către cer, tăcea răbdând.

Apoi a poruncit să topească plumb și să-l toarne în gura lui și, fiind topit plumbul, sfântul, ridicându-și mâinile în sus, se ruga, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai făcut mai tare decât muncile, fii și acum împreună cu mine, ușurîndu-mi durerile, Cela ce Însuți ești mângâierea mea și cu dinadinsul arată că-mi ajuți a birui pe satana, cum și pe acest judecător nedrept, că pentru Tine pătimesc acestea, precum Însuți știi”. Zicând acestea, a rugat pe sfinți să-i ajute, cu rugăciunile lor, ca să poată răbda acea muncă înfricoșată. Și apropiindu-se muncitorii, i-au deschis gura cu o unealtă de fier și i-au turnat plumbul, dar nu l-au vătămat pe sfânt.

Poporul, văzând o muncire atât de cumplită, s-a cutremurat și, făcând zgomot, striga: „Mare ești Dumnezeule al creștinilor! Mare ești, Împărate Hristoase și toți credem în Tine, Doamne!”. Strigând toți așa, s-au întors către o capiște idolească ce era aproape, vrând s-o risipească. Apoi strigau asupra judecătorului și aruncau cu pietre asupra lui, vrând să-l omoare. Judecătorul, sculându-se de la locul de judecată, a fugit rușinat la casa sa, iar pe Bonifatie a poruncit să-l țină sub strajă.

A doua zi, încetând tulburarea poporului, judecătorul a venit din nou la judecată și, aducând pe Sfântul Bonifatie, hulea numele lui Hristos și batjocorea numele Lui, ca unul ce a fost răstignit. Iar sfântul, nerăbdînd a auzi hulă asupra lui Dumnezeu, a răspuns cu batjocură judecătorului, bătându-și joc de zeii săi cei fără de suflet și ocărind orbirea lor și nebunia celor ce se închină lor. Și, miniind iarăși judecătorul, a poruncit de a fiert un cazan cu smoală și a aruncat pe sfântul mucenic într-însul. Însă, Domnul n-a lăsat pe robul Său, căci, pogorându-se îndată îngerul, a rourat pe mucenic în acel cazan, iar smoala, vărsându-se, s-a aprins și a ars pe mulți din paginii care stăteau împrejur. Sfântul a ieșit sănătos, neavând nici o vătămare de la foc și de la smoală.

Atunci muncitorul văzând puterea lui Hristos și temându-se ca să nu pătimească ceva rău, a poruncit să taie îndată cu sabia pe Bonifatie. Deci, luându-l pe el ostașii, l-au scos spre ucidere. Iar sfântul, cerând vreme de rugăciune, s-a întors către răsărit și a zis: „Doamne, Doamne, Dumnezeule, să mă întâmpine pe mine milele Tale și acum fii mie ajutor că vrăjmașul meu să nu-mi împiedice calea văzduhului, pentru păcatele mele cele făcute întru nebunie. Primește sufletul meu în pace și mă rânduiește împreună cu cei ce și-au vărsat sângele pentru Tine și și-au păzit credința până la sfârșit. Iar pe turma cea câștigată cu cinstitul Tău sânge, adică pe poporul Tău, Hristoase, cel de o fire cu mine, izbăvește-l de toată necurăția și rătăcirea păgâneasca, căci bine ești cuvântat în veci. Amin”.

Astfel rugându-se, și-a plecat capul sub sabie și a fost tăiat, dar a curs din rană sânge și lapte. Văzând acest lucru, necredincioșii și-au întors privirile la Hristos în număr de cinci sute cincizeci și scuipând pe idolii cei urâcioși, s-au creștinat. Astfel a fost sfârșitul Sfântului Bonifatie. Și ceea ce a zis mai înainte stăpânei sale în glumă, atunci când pornea de acasă, s-a adeverit.

Iar tovarășii, robii Aglaidei, cei ce veniseră cu dânsul spre căutarea sfintelor moaște, ședeau la gazdă, neștiind nimic din cele ce făcuse Bonifatie și îl așteptau. Și văzând că nu se mai întoarce nici seara, nici toată noaptea, la fel și a doua zi nevăzându-l, au început a cugeta despre dânsul lucruri rele (precum singuri au mărturisit mai pe urmă), căci socoteau că el s-a îmbătat undeva și zăbovește cu femeile desfrânate. Apoi ziceau, râzând: „Iată, Bonifatie al nostru a venit spre căutarea sfintelor moaște”. Dar văzând că nici în cealaltă noapte nu se mai întoarce la dânșii, au rămas întru nepricepere și au început a-l căuta, umblând prin toată cetatea și întrebând. Din întâmplare sau mai bine zis prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au întâlnit un om, ce era fratele logofătului, care scrisese la judecată întrebările mucenicilor, cum și răspunsurile cele de moarte asupra lor. Și l-au întrebat pe acela: „N-ați văzut un om străin, care a venit pe aici?”. Iar el a zis: „Ieri a venit un străin, pătimind pentru Hristos în priveliște și s-a osândit la moarte, tăiat fiind cu sabia. Nu știu de este acela pe care îl căutați voi, însă spuneți, cum arăta la chip?”. Iar ei i-au dat toate câte cerea, că nu era mare de stat, cu părul galben, arătându-i și asemănarea chipului. Acela a zis lor: „Cu adevărat acela este pe care îl căutați”. Dar ei nu credeau, zicând: „Nu știi, omule, pe care căutăm noi”. Și vorbind între dânșii, pomeneau năravurile lui Bonifatie și râzând ziceau: „Au doară bețivul și desfrânatul va pătimi pentru Hristos?”. Iar fratele logofătului întărea zicând: „Cu acel chip precum spuneți voi, un om alaltăieri s-a întrebat la judecată. Dar ce vă oprește pe voi că să mergeți și să-i vedeți trupul zăcând la locul unde este tăiat?”.

Deci au mers după acel om și ajungând la locul de ucidere, unde era strajă de ostași pentru ca să nu fure creștinii trupurile mucenicilor, le-a arătat pe mucenic, zicând: „Au nu este acesta pe care îl căutați?”. Ei, văzând trupul, l-au cunoscut și luând capul lui care zăcea deoparte, l-au lipit de trup. Atunci l-au cunoscut că este Bonifatie, s-au mirat foarte și s-au rușinat de gândurile lor de rău grăite pentru dânsul și se temeau să nu pătimească vreun rău pentru osândirea sfântului cu gândurile lor urâte și pentru că au râs de viața lui, neștiind inima lui cea bună și nici voia lui.

Apoi, căutând ei la fața sfântului cu spaimă au văzut că sfântul câte puțin și-a deschis ochii săi și, privindu-i cu dragoste, le-a zâmbit și, cu fața luminându-se, le-a arătat că le iartă lor greșelile. Iar ei, spăimântându-se și mai mult, lăcrimau zicând: „Nu pomeni, robule al lui Hristos, fărădelegile noastre, căci cu nedreptate osândeam viața ta și nebunește râdeam de tine”. Apoi, dând paginilor cinci sute de galbeni, au luat trupul și capul Sfântului Bonifatie și, ungându-l cu aromate, l-au înfășurat în pânza curată care era pregătită pentru aceea și, punându-l în raclă, s-au întors ducând pe mucenicul doamnei sale.

Când s-au apropiat de Roma, îngerul Domnului s-a arătat în vis Aglaidei, zicând: „Primește pe acela care odinioară ți-a fost slugă, iar acum este frate al nostru și împreună slujitor. Primește pe acela care ți-era rob, iar acum este stăpân al tău și de acum cu bună cinstire să îl cinstești, căci este păzitor al sufletului tău și apărător al vieții tale”. Iar ea, deșteptându-se înspăimântată, a luat pe unii din clericii bisericii, bărbați cinstiți și au ieșit întru întâmpinarea Sfântului Mucenic Bonifatie. Deci acela, pe care îl trimisese în cale ca un rob, l-a primit în casa sa, ca pe un domn al său, cu cinste și cu multe lacrimi de bucurie. Apoi și-a adus aminte de proorocia sfântului când a plecat la drum. Și mulțumea lui Dumnezeu care a rânduit așa. Căci Sfântul Bonifatie s-a făcut jertfă bine primită lui Dumnezeu, pentru păcatele sale și ale ei. Apoi a zidit o biserică prealuminată, în numele Sfântului Bonifatie, într-un sat al său, care era la o depărtare de cincizeci de stadii de Roma. Acolo a dus cinstitele lui moaște cu mare cinste, unde se săvârșeau multe minuni cu rugăciunile mucenicului, căci izvorau tămăduiri celor bolnavi, diavolii se izgoneau din oameni și își câștigau cererile mulți din cei ce se rugau la mormântul acestui sfânt.

După aceasta, fericită Aglaida, împărțindu-și averile sale la săraci și scăpătați, s-a lepădat de lume și a viețuit cincisprezece ani în mare pocăință, a adormit întru Domnul și s-a adăugat către Sfântul Mucenic Bonifatie, fiind pusă lângă mormântul lui. Astfel, această doime, schimbându-și viața cea mai dinainte, cu schimbare minunată, și-a dobândit sfârșit bun; unul, spălându-și păcatele cu sângele s-a învrednicit cununii mucenicești, iar cealaltă, cu lacrimile și cu viața cea aspră și-a curățit viața și așa s-au arătat îndreptați și fără prihană înaintea lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.

Acatistul Sfântului Mucenic Bonifatie

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condacul 1

Alesule ostaş al lui Hristos, învrednicit de cununa slavei, cu moarte mucenicească te-ai izbăvit de moartea cea veşnică, de la întunericul păcatelor te-ai întors la lumina cea pururea fiitoare; primeşte rugăciunile aduse în cinstea ta şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşului celui viclean, ca să-ţi strigăm cu bucurie: Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Icosul 1

Înger luminos a stins focul chinurilor tale cu roua harului, ocrotindu-te Mucenice Bonifatie, ca să nu pieri ca un păcătos cu haină murdară şi neîntors la Dumnezeu. Învaţă-ne să ne îmbrăcăm cu haina luminoasă a sfinţeniei şi din toată inima să-ţi cântăm aşa:
Bucură-te, că viaţa pentru Hristos ţi-ai dat;
Bucură-te, că, în suferinţe, pe El L-ai imitat;
Bucură-te, că spre Dumnezeu ochii ţi-ai aţintit;
Bucură-te, că voinţa în virtuţi o ai întărit;
Bucură-te, rob credincios al Domnului Hristos;
Bucură-te, că sfârşitul vieţii ţi-a fost sfânt şi frumos;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminat;
Bucură-te, că de ispitele lumii n-ai fost înşelat;
Bucură-te, că pe vicleanul şarpe l-ai făcut de ruşine;
Bucură-te, că ceata sfinţilor s-a bucurat de tine;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 2-lea

Văzând tulburarea lumii acesteia şi grijile vieţii, toate le-ai socotit ca praful, ridicând mintea la cele de sus, pătimitorule al lui Hristos, te-ai ridicat la înălţimea cunoaşterii de Dumnezeu, mărturisind tuturor pe Hristos Dumnezeu, şi acum chemi sufletele care pier în păcate ca să se pocăiască şi cu lacrimi de umilinţă să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Mintea ţi-ai păstrat-o trează şi focul patimilor cu pocăinţă l-ai stins, Bonifatie minunate, de la apus la răsărit, de la Roma ai venit să suferi pentru Domnul Iisus, având gând sfânt ca să ţi se înmulţească harul, iar pe noi ne-ai adus în biserică să-ţi cântăm aşa:
Bucură-te, că patimile să le biruim ne-ai învăţat;
Bucură-te, că nădejdea mântuirii celor disperaţi le-ai dat;
Bucură-te, că deşertăciunea vieţii pământeşti o ai cunoscut;
Bucură-te, că suferinţele tale mai înainte le-ai prevăzut;
Bucură-te, a celor treji încuviinţare şi bucurie;
Bucură-te, a voinţei tărie celor neputincioşi;
Bucură-te, că prin tine de beţie ne izbăvim;
Bucură-te, că la Dumnezeu cu ajutorul tău revenim;
Bucură-te, al vindecărilor izvor nesecat;
Bucură-te, al minunilor tezaur pururi bogat;
Bucură-te, că ne înveţi mintea la Dumnezeu s-o ridicăm;
Bucură-te, că de păcate prin tine ne eliberăm;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 3-lea

Cu puterea milostivirii lui Dumnezeu ai fost înzestrat, fiindcă din povestirea vieţii tale noi aflăm cum, din mila lui Dumnezeu, mulţi păcătoşi se întorc la pocăinţă. Astfel, şi tu ai plăcut lui Dumnezeu şi, în locul morţii amare, ai căpătat viaţa veşnică, deci învaţă-ne să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Având acum veşnică bucurie în lăcaşurile cereşti, nu ne părăsi nici pe noi păcătoşii, Mucenice Bonifatie, cei ce locuim pe pământ. Noi, trudiţii şi împovăraţii, alergăm la tine; nu ne lăsa orfani şi neputincioşi, ci ajută-ne şi du rugăciunile noastre la altarul cel ceresc, ca întru bucurie să-ţi cântăm:
Bucură-te, că pe semenii tăi ca pe tine i-ai iubit;
Bucură-te, că în păcate inima nu ţi-ai împietrit;
Bucură-te, că celor străini şi călătorilor le-ai slujit;
Bucură-te, că de aceea ţara de baştină ai părăsit;
Bucură-te, că ai învăţat mila pe orişice om bogat;
Bucură-te, că pe orfani şi pe văduve cu milă i-ai apărat;
Bucură-te, celor săraci milostiv apărător;
Bucură-te, celor asupriţi şi înjosiţi bun mijlocitor;
Bucură-te, că pe cei beţivi cu trezvie îi răcoreşti;
Bucură-te, că pe cei scăpătaţi de beţie la trezvie îi pofteşti;
Bucură-te, că pe femeile ce plâng le mângâi;
Bucură-te, că lacrimile lor la cer le duci tu întâi;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 4-lea

Viforul păcatelor nu te-a înecat, nici valurile patimilor nu te-a acoperit, Mucenice al lui Hristos, ci te-ai întors la Domnul şi I-ai adus viaţa ca jertfă de mireasmă. Roagă-te ca şi noi, cei de pe marea vieţii, să ajungem cu bine la limanul mântuirii, cântând Mântuitorului: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Auzind pilda Evangheliei, cum fiul rătăcit, cheltuindu-şi averea în ţară străină, în foamete şi-a venit în fire, s-a întors în braţele părinteşti, întru pocăinţă zicând: „Tată, greşit-am la cer şi înaintea ta”, aşa şi tu, Mucenice, de la roşcovele păcatelor te-ai întors la Hristos. Noi, bucurându-ne de îndreptarea ta, îţi cântăm astfel:
Bucură-te, că foame grea în robia patimilor ai suferit;
Bucură-te, că de Hristos – Pâinea Vieţii ai flămânzit;
Bucură-te, că Sfântul Său Sânge ca hrană l-ai primit;
Bucură-te, că împreună cu slăviţii mucenici şi tu ai fost socotit;
Bucură-te, că pe aripile trezviei spre Dumnezeu ai zburat;
Bucură-te, că inima ta în sus ţi-ai ridicat;
Bucură-te, că, prin Cruce, pe Domnul L-ai aflat;
Bucură-te, că ai căpătat a biruinţei cunună;
Bucură-te, că ai ştiut să lepezi frumuseţea lumii;
Bucură-te, a sufletelor noastre comoara cea bună;
Bucură-te, că te-ai dezbrăcat de păcatul întinăciunii;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 5-lea

Sângele lui Hristos ce a curs pentru noi, nevrednicii, şi sângele martirilor vărsat pentru Hristos ţinând în seamă Aglaida, ţi-a spus astfel: „Tu ştii cu cât de multe păcate suntem întinaţi şi la viaţa viitoare nu gândim. Eu am auzit de la un om credincios creştin că moaştele martirilor aduc mântuire şi că mucenicul este mijlocitor către Dumnezeu...”. Şi noi credem că tu eşti mijlocitorul nostru în faţa Domnului, căci împreună cu îngerii Îi cânţi Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Vedem şi înţelegem cum cuvintele acestea ale Aglaidei ţi-au răscolit sufletul şi te-ai hotărât la abstinenţă, Mucenice Bonifatie. Ajută-ne şi nouă să-ţi urmăm ţie, ca să nu pierim în adâncul fărădelegilor, ci cu bucurie să-ţi cântăm:
Bucură-te, că din somnul patimilor ca din moarte te-ai trezit;
Bucură-te, că din laţul păcatelor pe mulţi ai izbăvit;
Bucură-te, celor ce se îndoiesc de iertare, mustrare şi hotărâre;
Bucură-te, bucuriei fără margini, întărire;
Bucură-te, că ne chemi să ne înnoim în înfrânare;
Bucură-te, căci cu semnul Crucii tai a patimilor vâltoare;
Bucură-te, că veşnică avere ţi-ai agonisit;
Bucură-te, că la muncă şi mântuire pe mulţi ai pornit;
Bucură-te, că a vinului veselie o ai părăsit;
Bucură-te, că rănile trupului ca un înger le-ai suferit;
Bucură-te, cel bătut, că L-ai mărturisit pe Hristos;
Bucură-te, că pentru El cu foc fript ai fost;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 6-lea

Mărturisitoare a închinării sfintelor moaşte a devenit Aglaida, stăpâna ta, Mucenice al lui Hristos, când te-a trimis în Răsărit să aduci moaştele sfinţilor mucenici, care au suferit pentru credinţa în Hristos, ca prin ele să izvorască binecuvântare şi mântuire celor ce-i cinstesc pe dânşii. Dă-ne şi nouă de la Domnul mângâiere, ca să-I cântăm cântare îngerească: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Strălucit-ai ca un luceafăr, cu viaţa ta, Mucenice, jugul lui Hristos l-ai luat şi mântuire ai primit, căci evlavie fără Hristos nu putem avea. Cu rugăciunile tale învredniceşte-ne de lăcaşurile cereşti, ca să te lăudăm astfel:
Bucură-te, tabla legii lui Hristos, de Dumnezeu scrisă;
Bucură-te, că rugăciunile îţi sunt mireasmă nedescrisă;
Bucură-te, dreptarului credinţei, minunat stâlp;
Bucură-te, poruncilor Domnului, cunună de pietre scumpe;
Bucură-te, scara trezviei care la cer ne duce;
Bucură-te, de rana păcatului vindecare dulce;
Bucură-te, că de la Domnul ai primit har şi putere;
Bucură-te, că cu înfrânare ne înveţi să ţinem serbările;
Bucură-te, că ne izbăveşti de beţia de moarte;
Bucură-te, căci, cu lumina lui Hristos, omori ale noastre patimi;
Bucură-te, la viaţă nouă al nostru chemătorule;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 7-lea

Vrând să pleci din casa ta spre Răsărit, ai prezis sfârşitul tău, prealăudate Bonifatie, zicând: „Cred că o să-ţi aducă, doamna mea, în loc de moaşte, trupul meu chinuit pentru Hristos”, tăinuind în suflet gândul că o să suferi pentru Domnul, Căruia te rugai stăruitor. Întăreşte credinţa noastră, ca să fim gata totdeauna să suferim pentru dânsa, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Minunata şi slăvita ta îndreptare încă necrezând-o Aglaida, cugeta în sine, vrând să te învinuiască de păcatul hulirii, aşa ţi-a răspuns: „Acum nu-i de glumit, frate, ci fii evlavios, că ai să aduci moaştele sfinţilor. Domnul să trimită pe îngerul Său înaintea ta şi să-ţi îndrepte paşii cu milostivirea Sa”. Noi, văzând curăţia inimii tale, Sfinte Bonifatie, îţi cântăm aşa:
Bucură-te, al sfintelor moaşte cinstitorule;
Bucură-te, al cucerniciei de exemplu dătătorule;
Bucură-te, că de fărădelegi să ne ferim ne-ai poruncit;
Bucură-te, că de cele ce se bucură lumea te-ai ferit;
Bucură-te, marele nostru în toate ajutător;
Bucură-te, al cugetelor sfinte în taină păstrător;
Bucură-te, al celor ce se luptă cu păcatul ostaş apărător;
Bucură-te, al pocăinţei noastre bun mijlocitor;
Bucură-te, că Domnul ne iartă pentru rugăciunile tale;
Bucură-te, că în necazuri ne înveţi să avem răbdare;
Bucură-te, că a sfinţilor ceată de tine s-a minunat;
Bucură-te, că duhurile răutăţii le-ai gonit şi le-ai ruşinat;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 8-lea

Slujirea idolilor ai desconsiderat-o, Sfinte Mucenice, şi, venind în Tars, nu ţi-ai plecat genunchii înaintea dumnezeilor străini, ci ai arătat o râvnă apostolească. De aceea, roagă-te pentru noi ca să avem aceeaşi dragoste fierbinte pentru Hristos, cântându-I Lui din toată inima: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Aprins de o râvnă sfântă, nu puteai răbda hulirea de Dumnezeu, plin fiind de Duhul Sfânt, ai mustrat orbirea şi nebunia închinătorilor la idoli. Din pricina aceasta, împăratul cel păgân a poruncit să te bată cu bice, pricinuindu-ţi nenumărate răni. Deci noi te lăudăm aşa:
Bucură-te, îndrăzneţ mustrător al credinţei deşarte;
Bucură-te, că ai fost înarmat cu sfânta dreptate;
Bucură-te, că trupul ţi-a fost despuiat;
Bucură-te, că sufletul curat ţi l-ai păstrat;
Bucură-te, moştenitor al lăcaşurilor cereşti;
Bucură-te, că mustri pe cei ce înjură şi hulesc;
Bucură-te, că pentru Hristos atât de barbar ai fost biciuit;
Bucură-te, al grădinii raiului pom frumos înflorit;
Bucură-te, că precum aurul în cuptor ai fost curăţat;
Bucură-te, că pentru Hristos ai fost lovit şi insultat;
Bucură-te, că lui Dumnezeu cu moartea-ţi ai plăcut;
Bucură-te, că sfârşit creştinesc şi mucenicesc ai avut;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 9-lea

Întreg te-ai predat Domnului, multpătimitorule al lui Hristos, când necredinciosul împărat a poruncit să-ţi toarne în gură cositor topit şi fierbinte, atunci ai ridicat mâinile spre cer, rugându-te astfel: „Doamne Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, Cel ce m-ai întărit să îndur chinurile cele amare de până acum, rămâi şi acum cu mine, uşurează-mi suferinţele şi nu lăsa să fiu biruit de vrăjmaşul cel viclean”. Cu aceasta inspiri iubirea lui Hristos şi nouă, celor ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei ce se credeau înţelepţi să ne spună cum de nu ţi-a ars gâtlejul cositorul topit ce ţi l-au turnat pe gură, şi nici alt rău nu ţi-a pricinuit, Mucenice Bonifatie, deoarece tu ai cerut semn de la Domnul, că într-adevăr vei învinge pe chinuitorii tăi; şi acest semn ţi s-a dat, că toate torturile lor au rămas zadarnice. Minunându-se de aceasta, toţi au strigat: „Mare este Iisus Hristos, credem în Tine, Doamne!”. Deci şi noi te lăudăm, cântându-ţi:
Bucură-te, că prin tine credincioşii se întăresc;
Bucură-te, că de moarte năprasnică se izbăvesc;
Bucură-te, că în Hristos pe toţi i-ai mângâiat;
Bucură-te, că în suferinţă să ne rugăm ne-ai învăţat;
Bucură-te, că nu te-au putut birui chinuitorii;
Bucură-te, căci cu patimile te-ai luptat şi le-ai învins;
Bucură-te, că spinii păcatelor din tine i-ai ars;
Bucură-te, că de focul torturii nears ai rămas;
Bucură-te, de-a pururea viu, de chinuri răbdătorule;
Bucură-te, că necazul în bucurie ni-l prefaci, ajutătorule;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 10-lea

Vrând să fii mântuit, ai dorit ca până la sfârşit să suferi pentru Domnul, Mucenice Bonifatie, rugându-L din toată inima astfel: „Doamne, Doamne, Dumnezeul meu, învredniceşte-mă de bunătatea Ta, ajută-mă ca, pentru fărădelegile mele făcute în neştiinţă, să nu mă oprească vrăjmaşul în calea mea spre cer, primeşte în pace sufletul meu, socoteşte-mă cu martirii ce şi-au vărsat sângele pentru Tine, dar au păstrat credinţa până la sfârşit, şi împreună cu dânşii să cânt şi eu: Aliluia!”.

Icosul al 10-lea

Zid tare şi neînvins de vrăjmaş ai rămas până la sfârşit, Mucenice al lui Hristos, că fiind decapitat, a curs îndată sânge şi lapte, încât văzând necredincioşii o astfel de minune, au început să slăvească pe Hristos, iar ţie îţi strigau aşa:
Bucură-te, că, văzându-ţi chinurile, mulţi s-au întors la Hristos;
Bucură-te, că cu Belzebut, s-au luptat şi l-au biruit toţi;
Bucură-te, că sfârşitu-ţi a luminat minţile întunecate;
Bucură-te, că moartea-ţi învie conştiinţa celor în păcate;
Bucură-te, a păcătoşilor nepocăiţi aspră mustrare;
Bucură-te, a voinţei slăbite de beţie grabnică vindecare;
Bucură-te, a celor ce rătăcesc în noaptea neştiinţei înţelepţire;
Bucură-te, undiţă de aur, ce pescuieşti din păcat, la mântuire;
Bucură-te, că rugăciunile tale Dumnezeu ţi le-a auzit;
Bucură-te, că Împărăţia cerurilor pe veci ai dobândit;
Bucură-te, că ai fost în porfira sângelui tău îmbrăcat;
Bucură-te, că în lumină cerească acum petreci minunat;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 11-lea

Cântare neîncetată aduci Domnului, Mucenice Bonifatie, lăudând pe Preasfânta Treime, pentru Care ţi-ai dat viaţa, împreună cu cetele martirilor, ca şi noi să ne înfrumuseţăm sufletul cu virtuţi, ca pe o mireasă, pentru Hristos – Mirele ceresc, cântându-I sfântă cântare: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Cu lumina iubirii şi după moarte ai strălucit, minunate Bonifatie, când prietenii tăi au aflat capul tău tăiat şi plângeau amar, zicând: „Robule al lui Hristos, iartă-ne păcatul nedreptei judecări şi a clevetirii fără noimă cu care ţi-am greşit...”. Atunci faţa ta s-a luminat ca şi cu nişte raze vii, arătând că le dai iertare. De aceea, noi cu dragoste îţi cântăm acestea:
Bucură-te, gura blândeţii şi a dulcii vestiri;
Bucură-te, locuinţă frumoasă a sfintei iubiri;
Bucură-te, că tu ai făcut Biserica să se veselească;
Bucură-te, că acum ai ajuns în cetatea cerească;
Bucură-te, cel întocmai cu apostolii, cu moarte de mucenic;
Bucură-te, zelos rugător către Dumnezeu, netemător de nimic;
Bucură-te, că deşertăciunile vieţii şi nelegiuirea ai mustrat;
Bucură-te, că de ispitirile vrăjmaşului pe mulţi ai scăpat;
Bucură-te, că tu aperi pe cei pe nedrept prigoniţi;
Bucură-te, candelă aprinsă în faţa Prestolului între sfinţi;
Bucură-te, că după poruncă şi pe vrăjmaşi i-ai iubit;
Bucură-te, că vorbirea de rău şi clevetirea le-ai nesocotit;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 12-lea

Dar şi izvor de tămăduire s-au arătat moaştele tale când s-au apropiat de Roma, că îngerul Domnului s-a arătat Aglaidei, zicând: „Pe fostul tău rob, iar acum fratele şi coslujitorul nostru primeşte-l ca pe stăpânul şi odihneşte-l bine, ca să ţi se ierte păcatele tale, căci el acum cu noi în ceruri cântă împreună Celui Preaînalt: Aliluia!”.

Icosul al 12-lea

Cântând minunile tale, Aglaida a zidit o biserică în cinstea ta, ostaşule al lui Hristos, unde a pus moaştele tale, iar ea şi-a împărţit averea la săraci, cu post şi rugăciune întru fierbinte pocăinţă a petrecut încă cincizeci de ani, apoi s-a alăturat cetei sfinţilor. De aceea, lăudând minunile tale, te mărim astfel:
Bucură-te, că sufletul ţi-ai făcut Templu Celui Preaînalt;
Bucură-te, cartea minunilor scrisă de El minunat;
Bucură-te, că de moarte năprasnică pe noi ne izbăveşti;
Bucură-te, că lacrimile femeilor celor beţivi le primeşti;
Bucură-te, că pe cei căzuţi în păcate îi chemi la pocăinţă;
Bucură-te, lumina curăţiei, ce ne duce la umilinţă;
Bucură-te, că focul patimilor doar tu îl linişteşti;
Bucură-te, că întunericul păcatelor doar tu îl izgoneşti;
Bucură-te, că pe cei micuţi de ispitele lumii îi fereşti;
Bucură-te, că în a lui Hristos învăţătură pe toţi îi povăţuieşti;
Bucură-te, preaslăvit lui Hristos, cinstit din vecie;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul al 13-lea

O, Preaslăvite Mucenice al lui Hristos Bonifatie, primeşte această rugăciune de la noi care, îngenunchind, tindem mâinile către tine şi-ţi aducem ţie cele de laudă; mijloceşte pentru noi la Domnul, mai cu seamă pentru fraţii noştri căzuţi în patima beţiei, vindecă-ne de patimi şi ajută-ne să punem început bun vieţii noastre, ca mântuiţi cu rugăciunile tale, să lăudăm în veci pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Înger luminos a stins focul chinurilor tale…, Condacul 1: Alesule ostaş al lui Hristos…,

Icosul 1

Înger luminos a stins focul chinurilor tale cu roua harului, ocrotindu-te Mucenice Bonifatie, ca să nu pieri ca un păcătos cu haină murdară şi neîntors la Dumnezeu. Învaţă-ne să ne îmbrăcăm cu haina luminoasă a sfinţeniei şi din toată inima să-ţi cântăm aşa:
Bucură-te, că viaţa pentru Hristos ţi-ai dat;
Bucură-te, că, în suferinţe, pe El L-ai imitat;
Bucură-te, că spre Dumnezeu ochii ţi-ai aţintit;
Bucură-te, că voinţa în virtuţi o ai întărit;
Bucură-te, rob credincios al Domnului Hristos;
Bucură-te, că sfârşitul vieţii ţi-a fost sfânt şi frumos;
Bucură-te, că de Duhul Sfânt ai fost luminat;
Bucură-te, că de ispitele lumii n-ai fost înşelat;
Bucură-te, că pe vicleanul şarpe l-ai făcut de ruşine;
Bucură-te, că ceata sfinţilor s-a bucurat de tine;
Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

Condacul 1

Alesule ostaş al lui Hristos, învrednicit de cununa slavei, cu moarte mucenicească te-ai izbăvit de moartea cea veşnică, de la întunericul păcatelor te-ai întors la lumina cea pururea fiitoare; primeşte rugăciunile aduse în cinstea ta şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşului celui viclean, ca să-ţi strigăm cu bucurie: Bucură-te, Bonifatie, mucenice multpătimitorule!

şi această

Rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie

O, Multpătimitorule şi Prealăudate Mucenice Bonifatie, a ta mijlocire o cerem; rugăciunile noastre nu le trece cu vederea, ci milostiveşte-te şi ne ascultă. Vezi pe fraţii şi pe surorile noastre (numele) căzuţi în patima beţiei, vezi că din pricina aceasta au căzut şi de la Biserica-Mamă şi mântuirea cea veşnică. O, Sfinte Mucenice Bonifatie, cu harul ce-l ai de la Dumnezeu, trezeşte-le inima şi conştiinţa, salvează-i din prăpastia păcatului şi adu-i iar la înfrânarea cea mântuitoare. Roagă-L pe Domnul Dumnezeu, pentru Care tu moarte mucenicească ai suferit, ca, iertându-ne greşelile noastre, să nu-Şi întoarcă îndurarea de la fiii Săi, ci să întărească în noi trezvia, curăţia şi înfrânarea, şi să întindă mână de ajutor celor ce au făgăduit abstinenţă de la băuturile alcoolice, să-şi poată ţine făgăduinţa dată, zi şi noapte veghind cu gândul la marele răspuns ce avem de dat la înfricoşătoarea Judecată de Apoi. Plăcutule al lui Dumnezeu, Mucenice, primeşte rugăciunile mamelor ce se roagă cu lacrimi pentru copiii lor pierduţi în ghearele beţiei, ale cinstitelor femei ce plâng pentru bărbaţii lor, ale copiilor rămaşi orfani pe urma beţiei şi ale noastre ale tuturor ce ne rugăm ţie, şi să ajungă gemetele noastre împreună cu rugăciunile tale la tronul Celui Preaînalt, să ne dăruiască tuturor sănătate şi mântuire trupească şi sufletească, iar mai presus de toate, Împărăţia Sa cerească. Păzeşte-ne de ispitirile vicleanului vrăjmaş şi de toate vicleşugurile lui, iar în ceasul trecerii noastre din viaţa aceasta, ajută-ne să trecem cu bine vămile văzduhului şi cu rugăciunile tale să scăpăm de veşnica osândă. Roagă-L pe Domnul şi Mântuitorul nostru să ne dăruiască dragoste nefăţarnică pentru Dânsul şi Biserica Sa, credinţă statornică şi luptătoare contra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi ai Bisericii şi neamului şi să ne acopere mila lui Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie, pentru cei căzuți în patima beției și în alte patimi trupești

O, mult pătimitorule și întru tot lăudate Mucenice Bonifatie! La acoperământul tău alergăm acum: rugăciunile noastre, ale celor ce te lăudăm, nu le lepăda, ci cu milostivire auzi-ne. Vezi pe frații și pe surorile noastre care de greaua neputință a beției sunt ținuți și pentru aceasta cad de la Maica lor, Biserica lui Hristos, și de la mântuirea veșnică.

O, Sfinte Mucenice Bonifatie! Atinge-te de inima lor cu harul cel dat ție de la Dumnezeu, degrabă scoală-i din căderile păcătoase și la mântuitoarea înfrânare adu-i pe ei. Roagă-L pe Domnul Dumnezeu, pentru Care ai pătimit, ca iertându-ne nouă greșelile noastre să nu întoarcă mila Sa de la fiii Săi, ci să întărească întru noi trezvia și întreaga înțelepciune, să ajute cu dreapta Sa celor ce au făcut mântuitorul legământ al trezviei ca să-l păzească ziua și noaptea până întru sfârșit, întru El priveghind, și întru El să dea răspuns bun la Judecata cea Înfricoșată.

Primește, bineplăcutule al lui Dumnezeu, rugăciunile mamelor ce varsă lacrimi pentru copiii lor, ale femeilor cinstite care se tânguiesc pentru soții lor, ale copiilor orfani și sărmani părăsiți de către bețivi, ale celor care la icoana ta cădem, și să ajungă această plângere a noastră la Scaunul Celui Preaînalt, ca tuturor cu ale tale rugăciuni să ne dăruiască sănătatea și mântuirea sufletelor și trupurilor, iar mai vârtos Împărăția Cerurilor. Acoperă-ne și ne păzește de vânarea celui viclean și de toate cursele vrăjmașului; în ceasul ieșirii noastre, ajută-ne să trecem fără împiedicare prin vămile văzduhului și cu rugăciunile tale ne izbăvește de osânda cea veșnică.

Roagă-L pe Domnul să ne dăruiască dragoste nefățarnică și neclintită de Patria Cerească înaintea vrăjmașilor văzuți și nevăzuți ai Sfintei Sale Biserici, ca să ne acopere mila lui Dumnezeu în nesfârșiții veci ai vecilor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Bonifatie

Troparul Sfântului Mucenic Bonifatie

Glasul al 4-lea

Mucenicul tău. Doamne, Bonifatie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Pe voievozii cei puternici, pe cele trei părţi ale sufle­tului, Te rog îneacă-i, Cel Ce Te-ai născut din Fecioară, întru Adâncul Nepătimirii. Ca întru omorârea trupului meu să-Ţi cânt Ţie, ca şi cu o alăută, cântare de biruinţă.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuget plin de înflăcărare râvnind la luptele vitejilor pătimitori, te-ai luptat cu tărie şi ai ucis pe şarpele, cu nevoinţele tale cele purtătoare de via­ţă, Sfinţite Bonifatie, împreună vorbitorule cu Sfinţii Îngeri.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzând cumplit răspândită pe pământ înşelăciunea vrăjma­şului, viteazule luptător, aprinzându-ţi-se sufletul de Dumneze­iasca dragoste, ai intrat în locul de chinuri, cu cuget neînfrico­şat, de trei ori fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-te cu Dumneze­iasca Înţelepciune, fericite, ai înspăimântat pe vrăjmaşii cei neînţelepţi, vestind pe Hristos, Care S-a asemănat trupeşte cu acei cărora a voit să se arate, Mucenice Bonifatie, mult pătimitorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Muntele lui Dumnezeu pe care l-a văzut mai înainte Proorocul Daniel, Cortul cel Înţelegător, Les­pedea cea Preacinstită, Sfinţenia Sla­vei, Masa care a încăput Dum­nezeiasca Pâine, pe Preasfânta Fecioară, cu cântări să o lăudăm.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Biserica cea stearpă...

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai dorit Liber­tatea cea de sus, mărite, te-ai izbăvit de jugul robiei, râvnind Patimilor celor Cinstite ale Celui Ce S-a făcut Rob din milostivire, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Arătându-te mai presus de cugetele cele trupeşti, cu Dum­nezeiască schimbare, fără de veste toată năvălirea necazuri­lor ai răbdat veselindu-te, Sfinte Mu­cenice Bonifatie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lepădatu-te-ai de tine însuţi şi ai ieşit la lupte şi la întrecerea cu vrăjmaşul, întărit fiind cu Arma Crucii, şi asemeni mu­cenicilor te-ai arătat, vredni­cule de laudă, Sfinte Bonifatie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Deşertându-Se pe Sine în pântecele tău, nu a deşertat Sânurile Părinteşti, Dumnezeul Cel mai presus de fiinţă şi S-a făcut Fiu al tău, Preacurată, ca să mântuiască pe oameni.

Irmosul

Biserica cea stearpă a rodit şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit; să strigăm Mi­nunatului nostru Dumnezeu: Sfânt eşti Doamne!

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Pentru dragostea Chipului Tău, ai stat, Milostive, pe Crucea Ta şi neamurile s-au topit, că Tu eşti Tăria şi Lauda mea, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericind răbdarea celor ce se luptau, cu râvna cinstitelor pa­timi te-ai asemănat lor, înţelepţite de Dumnezeu, fericite mucenice.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mergând cu credinţă în cău­tarea Dumnezeieştilor mucenici, preafericite, te-ai dat pe tine în­suţi povară vrednică de minu­nare celei ce te dorea, de Dum­nezeu înţelepţite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-te, mucenice, ca aurul în topitoarea chinurilor, te-ai arătat mai curat decât au­rul, purtând pecetea Patimilor Celui Ce te-a făcut.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

După naştere cunoscându-ţi fecioria pecetluită, Fecioară, cu credinţă ai slăvit pe Cuvântul, Care în chip de negrăit S-a năs­cut din pântecele tău.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Luminarea Ta, Doamne, trimite-ne-o nouă şi ne scoate din negura greşelilor, Bunule, pacea Ta dăruind-o nouă.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o stea strălucitoare ai ră­sărit de la Apus şi apunând, o, mucenice, cu răbdare de lup­tător, iarăşi ai răsărit către Apus, luminând marginile.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nevoitu-te-ai muceniceşte, răbdând smulgerea unghiilor, cu trestie ascuţită fiind împuns, mucenice şi cu harul ai tocit toate boldurile vicleanului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Măiestriile vrăjmaşului au fost neputincioase împotriva ta, de Dumnezeu înţelepţite; că sufereai chinurile trupului ca şi cum ai fi fost fără de trup, cu privirea neabătută către Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Spală de toată întinăciunea sufletul meu, strig către tine şi mă miluieşte, Ceea ce ai Întru­pat pe pământ pe Dumnezeu, Mântuitorul Cel Adevărat.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Strigat-am mai înainte...

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind lovit, cu rănile trupu­lui ai rănit pe cei fără de Dumnezeu, care boleau fără vindecare, din neştiinţă şi celor bolnavi te-ai arătat doctor, Sfinte Pătimitorule Bonifatie.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţându-te către Dumnezeu, fericite, cu adaosul pătimirilor ai surpat pe vrăjmaşii cei nevă­zuţi şi celor căzuţi te-ai făcut ajutător, purtătorule de chinuri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind târât pe pământ, ca o piatră de mult preţ, purtătorule de biruinţe, ai surpat întăritura înşelăciunii şi prin credinţă ai întărit inimile credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rugul care ardea şi nicide­cum nu se mistuia, pe tine te în­chipuia de mai înainte, Prealăudată. Căci ca şi acela, nici tu nu ai ars, Întrupând pe Dumnezeu.

Irmosul

Strigat-a mai înainte, în­chipuind îngroparea Ta cea de trei zile, Proorocul Iona în chit, rugându-se: din stricăciune izbăveşte-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Jertfă fără de prihană te-ai adus pe tine de voie, Celui rân­duit a Se naşte din Fecioara pentru tine, Sfinte purtătorule de cunună, Înţelepte Bonifatie.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii lui Avraam oarecând în Babilon văpaia cuptorului au călcat, strigând cu laude: Dumnezeul părinţi­lor noştri, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neplecându-ţi genunchii chi­purilor cioplite, te-ai aruncat în mari primejdii ca într-un cuptor, mucenice; întru care răcorindu-te, strigai: Dumnezeul părinţilor, bine eşti cuvântat!

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sârguindu-se cel cu cuget vi­clean să slăbească tăria măr­turisirii tale, fără de milă vărsa plumb fierbinte în cele dinlăuntrul tău, dar vădit s-a ruşinat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tăindu-ţi-se grabnic sfinţitul tău cap, ai tăiat capul vicleanu­lui vrăjmaş cel iscusit în vicle­şuguri, cu sabia bărbăţiei tale, mucenice al lui Hristos, de Dumnezeu înţelepţite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca să-ţi cânt ţie, Fecioară, cu glasuri cuvioase, izbăveşte-mă, cu rugăciunile tale, de patimi, de primejdii, de supărări şi de oamenii cei vicleni, care caută să-mi facă rău.

 

Cântarea a 8-a

Irmos: Izbăvitorule al tuturor...

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu folos lucrând Hristos mântuirea ta, Mucenice Bonifatie, te întăreşte pe tine cel ce umblai după moaştele bunilor bi­ruitori mucenici, ca să te faci ca aceia,vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fericitei stăpâne, ca o feri­cită vistierie, ai fost înapoiat, fericite, cu care aceasta îmbogăţindu-se, cânta cu inimă veselă: toate lucrurile binecuvântaţi pe Domnul.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ridicând degrab biserică preasfinţită, vrednica de laudă femeie, te-a aşezat într-însa, pe tine, care ai fost locaş Dumneze­ieştii Treimi, purtătorule de bi­ruinţe al lui Hristos, Sfinte Mucenice Bonifatie.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ucis fiind pentru dragostea Celui Ce te-a zidit, vindeci cu rugăciunile tale cele făcătoare de viaţă, pe cei ce cad sub uci­derea patimilor, care strigă: toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Peste tine, Preacurată, pogorându-Se Cel mai presus de toate, S-a Întrupat precum ştie, Fecioară, şi a îndumnezeit pe oamenii care cântă: toate lucru­rile binecuvântaţi pe Domnul.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Irmosul

Izbăvitorule al tuturor, Atot­puternice, pogorându-Te în mijlocul văpăii, la cei ce se păstrau în dreapta credinţă, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Eva, adică, prin greşeala...

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Văzându-te pe tine, co­moară sfinţită, se veselea cea pururea pomenită, strigând: trimisu-te-am pe tine rob, fericite, dar te-am primit stăpân adevărat, izbăvindu-mă cu rugăciunile tale cele bine primite, de robia răutăţilor.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înflorit-ai ca un crin în văile cele înţelegătoare ale muceni­cilor, Sfinte Mucenice Bonifatie. Înălţatu-te-ai ca un finic, ca un cedru răspânditor de bună mireasmă te-ai făcut cunoscut, ca un chiparos ales te-ai arătat, umplând de bună mireasmă sufletele noastre.

Stih: Sfinte Mucenice Bonifatie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Astăzi ne-a răsărit nouă po­menirea ta, purtătorule de bi­ruinţă, ca un soare strălucind cu Dumnezeieştile daruri, lumi­nând sufletele celor ce te laudă pe tine şi îndepărtând negura patimilor, mucenice purtăto­rule de biruinţe şi vrednicule de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un soare ai răsărit de la Apus şi ai ajuns până la cetatea Răsăritului, unde prin muceni­cie ai şi apus, alergând spre o viaţă mai bună şi ai ajuns la Roma cea lăudată, pe care ai întărit-o cu rugăciunile tale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează-mă cu lumina ta, Ceea ce eşti fără de prihană, pe mine, care sunt cuprins de în­tunericul păcatului, Născătoare de Dumnezeu şi dă-mi a umbla întru blândeţea Dumnezeieşti­lor Porunci, Mireasă a lui Dum­nezeu, ca să te laud pe tine, cea cu totul Lăudată.

Irmosul

Eva, adică, prin greşeala neascultării a aşezat bles­temul în lume, iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla pe Care ai purtat-o în pântece, ai înflorit lumii Binecuvântarea. Pentru aceasta toţi te mărim.

 

SEDELNA

Glasul 1

Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Cinstind pe Dumnezeu, ai fost cinstit de Dânsul, Fericite Bonifatie, podoaba mucenici­lor; pentru aceea te-a şi împo­dobit pe tine cu Cununa Dumnezeieştii Măriri. Drept aceea prăznuind astăzi preasfântă pomenirea ta, ne rugăm ţie: roagă-te pentru noi Domnului.

 

SEDELNA

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

După Lege te-ai luptat, nevoindu-te şi ai ruşinat pe tira­nul şi momelile lui; şi într-armându-te cu Crucea, ai suferit chinurile cele cu dureri, feri­cite şi ai luat răsplată Mărirea Cea Cerească. Pentru aceasta ne rugăm ţie: roagă-te să ne mântuim noi.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Degrab primeşte Stăpână ru­găciunile noastre şi le du Fiului şi Dumnezeului tău, Doamnă Preacurată şi risipeşte meşteşugirile şi dărâmă îndrăznirile celor fără de Dumnezeu, ce se într-armează asupra robilor tăi. Sfărâmă supărările celor ce aleargă la tine, Fecioară.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Glasul al 4-lea

Podobie: Degrab ne întâmpină...

Dacă Te-a văzut Maica Ta, Ceea ce nu ştie de mire, pe Cruce Înălţat, Cuvinte al lui Dumnezeu, ca o Maică tânguindu-se, striga: ce Minune nouă şi uimitoare este aceasta, Fiul meu! Cum Tu, Viaţa tuturor, Te împreunezi cu moartea, vrând să înviezi pe cei morţi, ca un Milostiv?