Sinaxar 16 Decembrie

 În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea Sfântului şi Măritului Prooroc Agheu.

Sfântul şi Măritul Prooroc Agheu era din seminţia lui Levi şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim şi a profeţit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lămurit despre întoarcerea poporului şi a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoţi, cu mărire ca şi ei, că şi el era de neam preoţesc. Sfântul Prooroc Agheu era un bătrân cu barba rotunda, înalt de statura, vestit în virtute, iubit şi cinstit de toţi, ca un mare şi slăvit prooroc. Numele lui se tălmăceşte: "sărbătoare", sau "cel ce sărbătoreşte", ori "cel ce este sărbătorit".

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marin.

Sfântul Mucenic Marin a trăit pe vremea împăratului Carin. Era roman de neam şi încă de tânăr a făcut parte din senatul roman şi a avut dregătorii de cinste. Fiind pârât că e creştin, a fost dus la cercetare. Dar pentru că n-a vrut să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Şi atunci a primit sfârşitul prin sabie. Tatăl lui şi mama lui l-au însoţit până la locul de osândă, fericindu-l.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Prom şi Ilarie, care de foc s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţirii bisericii Sfântului Mucenic Hristofor, care se află alături de biserica Sfântului Polieuct.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei şi făcătoarei de minuni Teofana, împărăteasă, care a fost soţia preaînţeleptului împărat Leon.

Sfânta Teofana s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Era de neam împărătesc, din vestiţii Martinachi, fata lui Constantin şi a Anei, amândoi de loc din Răsărit. Constantin şi Ana se mâhneau şi se întristau în fiecare zi că nu aveau copii, şi chemau în ajutor pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile lor şi le făceau în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu. Şi se rugau, zicând: "Să ni se dezlege, Doamnă, stăpâna lumii, lipsa de copii, care ne topeşte pe noi, robii tăi!". Şi pentru că s-au rugat cu credinţă au primit o fetiţă. După ce a fost înţărcată şi după ce a împlinit şase ani, a învăţat Sfintele Scripturi şi se împodobea cu tot felul de virtuţi. Părinţii vedeau toate acestea şi se bucurau; se gândeau că nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar când copila a crescut şi a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele mai bune dintre ele, s-a făcut căutare de către împăraţi după o copilă frumoasă şi virtuoasă, ca să fie dată soţie fiului lor, Leon împăratul. Şi au găsit împăraţii toate aceste bunătăţi la Teofana, fiica lui Constantin şi a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie şi de veselie.

Dar n-a trecut multă vreme şi vicleanul diavol a semănat zâzanie în urechile împăratului Vasile, prin limba lui Santovarin, aşa că împăratul a închis pe fiul său Leon împăratul, împreună cu soţia sa, trei ani. De sfinţirea bisericii Sfântului Prooroc Ilie s-a împăcat cu fiul său, şi au ieşit împreună la slujbă.

Când împăratul Vasile l-a lăsat singur împărat pe fiul său Leon, din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărăteşti, dar se îngrijea de mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic mărirea împărătească, iar desfătările vieţii, ca pe o pânză de păianjen şi umbră, le dispreţuia; nu înceta zi şi noapte să slujească lui Dumnezeu cu psalmi, cântări şi rugăciuni şi să-L facă îndurător prin milostenii. Purta haine înflorate de porfiră, era înveşmântată pe dinafară cu toate podoabele împărăteşti, dar pe sub podoabele acestea îşi chinuia în ascuns trupul în zdrenţe. Îi plăcea vieţuirea schimnicească şi dispreţuia mesele bogate şi scumpe; se hrănea cu pâine şi cu legume. Dădea săracilor banii ce-i cădeau în mână şi podoabele, socotite de lume de preţ pentru desfătările vieţii; dădea celor lipsiţi hainele ei scumpe; îndestula cu cele de trebuinţă pe văduve şi orfani; îmbogăţea cu bani şi cu moşii locaşurile sărace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de fraţi; nu chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: "Domnule". Nu rostea jurământ cu limba ei şi nici minciună sau ocară nu ieşea de pe buzele ei. Niciodată nu a încetat să se întristeze şi să jelească pe ascuns, să ude aşternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul ei acoperit cu aşternuturi ţesute cu aur; dar când se lăsa noaptea, împărăteasa părăsea patul şi se culca jos, pe podea, pe care aşternea o rogojină şi zdrenţe de păr. Se scula din ceas în ceas ca să înalte laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina vieţuirii sale prea aspre, s-a îmbolnăvit. Dar şi boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a încetat să împartă pâine la săraci, iar gura ei, obişnuită cu grăirea dumnezeieştilor cântări, nu contenea să grăiască graiurile sfinte ale lui David; nu trecea cu vederea să laude de şapte ori pe zi pe Domnul. Niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi. O durea inima de suferinţele celorlalţi; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei; întindea mâna de ajutor celor osteniţi, sprijinea pe văduve, era bucurie şi mângâiere celor împresuraţi de necazuri şi nevoi.

De dragul lui Hristos s-a lepădat de lume şi de toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea şi n-a fost lipsită de bunătăţile cele făgăduite. Simţind că pleacă din trup şi din lume, a chemat pe toţi să o sărute cu sărutarea cea mai de pe urmă, şi aşa şi-a dat în pace lui Dumnezeu sufletul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna decembrie în 16 zile: pomenirea Sfântului si slãvitului Prooroc Agheu (+485i.Hr.).

        Acesta era din semintia lui Levi, nascut in Babilon, in vremea robiei. Si, inca tanar fiind, a venit de la Babilon impreuna cu iudeii adusi de acolo de Zorobabel si de Iosua arhiereul si a fost unul din cei din urma prooroci ai Vechiului Testament.
        Incepand iudeii sa inalte Templul daramat si, ivindu-se multe piedici, dupa putina vreme, descurajati, parasira lucrul. Casele de locuit se inaltau noi si frumoase, dar  Casa lui Dumnezeu zacea neispravita.
        Deci, venind zile mai bune, pe vremea lui Darius, imparatul persilor, iudeii se apucara din nou de zidit, dar lucrul mergea greu. Ca se temeau ei, ca templul acesta, al doilea, n-avea nici bogatia, nici frumusetea, nici slava templului celui dintai al lui Solomon. Chivotul sfant, toiagul lui Aaraon si toate semnele sederii lui Dumnezeu de fata, in mijlocul poporului Sau, nu mai erau.
        Impreuna cu Proorocul Zaharia, Argheu Proorocul a fost trimis de Dumnezeu, anume, ca sa risipeasca aceste temeri si ingrijorari, spunand iudeilor ca, macar ca templul acesta al doilea era mai sarac, el insa nu va fi lipsit de slava, proorocind cu patru sute saptezeci de ani inainte ca in templul acesta era randuit sa intre Mesia, Fiul lui Dumnezeu. In acest chip, a prins din nou ravna celor ce zaboveau la zidirea templului, ducand lucrul lor la bun sfarsit. Si a fost iubit si cinstit de toti, ca un prooroc al lui Dumnezeu imparatul.
 

 
 
 

Întru aceastã zi, pomenirea Sfintei si de minuni fãcãtoarei Teofana împãrãteasa, care a fost sotia preaînteleptului Leon împãratul (+893).

        Aceasta a fost nascuta si crescuta in Constantinopol, tragandu-se din neam imparatesc, din vestitii Martinachii, fiica a lui Constantin si a Anei, care era din Anatolia. Deci, acestia, neavand prunc, in fiecare zi se mahneau si rugau, pentru aceasta, pe Nascatoarea de Dumnezeu, pururea, adica, mergand la preacinstita ei biserica, de la locul numit Vascu. Si aduceau fierbinti rugaciuni, zicand: "Stapana, Doamna Lumii, sa ni se dezlege noua nasterea de prunci, ca sa nu ne mahnim". Drept aceea, fiindca cereau cu credinta, pentru aceasta au dobandit prunc, parte femeiasca, pe imparateasa Teofana. Deci, ea, dupa ce s-a facut ca de sase ani, a invatat Sfintele Scripturi, si s-a impodobit pe sine cu tot felul de bunatati. Si, vazand parintii ei ca era atat de imbunatatita, se bucurau, nadajduind ca, in scurta vreme, vor castiga si rodul acestui fel de copila buna. Deci, pe masura ce aceasta tanara daruita sporea cu varsta pe atat crestea ea, la si mai mari bunatati si la si mai inalte daruri.
        Si, imparatul Vasile Macedonul a cautat o tanara frumoasa si imbunatatita. Deci, la Teofana, pomenitul imparat, a aflat toate bunatatile impreuna adunate, pentru care a insotit-o pe ea, prin legiuita cununie, cu fiul sau, Leon inteleptul si imparatul. Si era plin tot Constantinopolul de bucurie si veselie, pentru acest fel de imparateasca si cinstita nunta. N-a trecut insa multa vreme, si diavolul a semanat, prin limba lui Santovarin, o neghina si un viclean cuvant. Si, instiintandu-se despre aceasta zisa uneltire a lui Leon impotriva sa, imparatul Vasile a pus la inchisoare trei ani atat pe fiul sau Leon, cat si pe sotia sa Teofana. Dar cand s-a sarbatorit hramul bisericii Proorocului Ilie, atunci iarasi, s-au impacat parintele cu fiul si, impreuna cu el, a iesit in mijlocul poporului si au facut obisnuita sarbatorire. Iar, cand s-a imbolnavit, imparatul a hotarat pe acelasi fiu al sau, Leon, ca singur stapanitor si imparat.
        Deci, de atunci, aceasta cinstita imparateasa, traind in palatele imparatesti, se nevoia pentru mantuirea sufletului sau, ca slava imparatiei si bucuriile acestei vieti le socotea ca nimic si ca pe o tesatura de paianjen. Pentru care, ea nu contenea pururea, ziua si noaptea, a sluji lui Dumnezeu si semenilor, cu psalmi si cu laude, cu milostenii si cu tot felul de infranari. Si, macar ca pe dinafara, la vedere, purta hlamida imparateasca, pe dinauntru, insa, si intru ascuns purta haine aspre de par; si cu aceasta isi strunea trupul sau. Se infrana fericita si de la mese bogate, avand hrana simpla si nefelurita: paine, adica, si legume; si cu acestea se multumea, ca si cu cea mai mare desfatare. Impartea la saraci banii care ii cadeau in mana. Inca si podoabele si hainele ei scumpe le vindea, fericita, si dadea banii la nevoiasi. Da vaduvelor si orfanilor cele spre trebuinta si indestularea lor. Daruia manastirilor si locasurilor pustnicesti bani si acareturi. Se purta fata de slugi ca si cand i-ar fi fost frati. Nu s-a aflat niciodata juramant in gura ei. N-a iesit minciuna de pe buzele ei, nici clevetire impotriva cuiva. Catre toti se apleca cu bunatate, si s-a facut ca o maica a tuturor celor ce nu aveau scapare si ajutor. Si, macar ca patul ei era asternut cu tesaturi cu fir de aur si cu podoabe imparatesti, ea insa, dupa ce innopta, lasa patul si se odihnea jos, pe podeaua asternuta cu o singura rogojina sau cu tesaturi aspre de par si necontenit uda asternutul sau cu lacrimi, foarte putin somn dormind, ca repede se destepta pentru a lauda pe Dumnezeu.
        Deci, din multa ei viata aspra si grea patimire, a dat intr-o rea boala trupeasca. Ci, fericita folosea boala ei ca pricina de infranare. Toate bucatele ce se gateau pentru boala ei, ea le impartea la cei flamanzi. Gura fericitei acesteia n-a incetat sa invete dumnezeiestile cuvinte si nu contenea vreodata a rosti psalmii lui David si nu trecea cu vederea lauda Domnului cea de sapte ori in zi, nici n-a dormit fara lacrimi.
        Si, ca sa zic pe scurt, imparateasa aceasta s-a lepadat, pentru Domnul, de lume si de cele pricinuitoare de bucurii in lume. Toata osardia ei era lauda lui Dumnezeu ziua si noaptea, facerea de milostenii, catre cei lipsiti, si tot felul de infranari, desavarsit a placut lui Dumnezeu si i s-a dat ei a cunoaste mai inainte vremea sfarsitului sau. Si, chemand pe toti ai sai si mult invatandu-i, si-a dat cu pace fericitul ei suflet in mainile lui Dumnezeu.
 

 
 
 

Întru aceeasi zi, cuvânt cã nu se cade a osârdi pe cel ce greseste.

        Un barbat sfant a vazut pe un oarecare gresind si cu amar a lacrimat si a zis: "Acesta astazi, iar eu maine". Oricine, de va gresi, chiar necredincios de ar fi, sa nu-l osandesti pe el, ci sa te vezi pe tine mult mai pacatos decat dansul si nicidecum sa nu-l ocarasti pe dansul pentru greseala, ci sa-ti aduci aminte de tine insuti si sa iei seama cum umbli, ca sa nu cazi. Sa dai de lucru sufletului tau, ca, adica, sa stea la rugaciune si sa se lipeasca de Dumnezeu, ca sa nu te biruiasca pe tine gandul cel vrajmasesc. Roaga-te ca sa se departeze de la tine duhul uitarii. Si orice lucru de trebuinta vei face, daca te vei lauda, il pierzi pe el. Tu sa zici asa: "Eu voi muri diseara, ori maine, ori nu stiu in care ceas". Iar de vei grai cuiva despre viata ce va sa fie, cu umilinta si cu plangere sa-i graiesti celui ce te asculta, de vreme ce si el ar putea sa-si spuna tie: "Sa nu mori fara de folos, petrecand vremea in cuvinte desarte". Si de vrei sa te mantuiesti, fereste-te de cei ce te lauda si de cei ce-ti insala gandul tau, ca sa ocarasti pe cel de aproape, iar pe tine sa nu te vezi. Au, nu stii, oare, ca talharul cel ce a fost pe cruce, printr-un singur cuvant s-a indreptat, iar fariseul, cu un cuvant s-a facut vinovat? Ca Iuda a fost numarat impreuna cu Apostolii si, intr-o noapte, si-a pierdut toata osteneala si s-a pogorat in iar? Drept aceea, sa nu se laude nimeni, oricat bine ar face, pentru ca toti ce si-au pus nadejdea in sine, au cazut.
        Deci, de vei vedea pe cineva gresind, nu asupra aceluia sa pui greseala, ci asupra diavolului celui ce l-a biruit pe el. Si sa zici: "Amar si vai mie, ca acesta fara de voie a fost inselat, iar eu, de voie si stiind, gresesc". Deci, sa plangi si sa ceri de la Dumnezeu ajutor. Ca de vietuim cu lenevire si cu nebagare de seama, apoi nimeni nu poate sa biruiasca pe diavolul si nici sa castige bunatati de la Dumnezeu. Drept aceea, pentru slabirea si nepurtarea de grija de viata noastra, suntem amagiti toti in lumea aceasta trecatoare. Iar cand ne bucuram de caderea altuia sau o defaiamam, apoi singuri pe noi, atunci, ne dam si ne vindem muncilor diavolului. Iar, daca stam tari cu inima si cu mintea, apoi de-a pururea, Dumnezeu ce va fi noua ajutator. A Caruia este slava in veci! Amin.
 

Viața pe scurt - Sfântul Proroc Agheu (sinaxar)

Sfântul Proroc Agheu era fiul lui Ido, din seminția lui Levi și s-a născut în Babilon, în timpul robiei Israelienilor. De tânăr, a venit în Ierusalim împreună cu iudeii aduși de Zorobabel și de arhiereul Iosua. El a fost unul dintre ultimii proroci ai Vechiului Testament, făcând parte dintre prorocii mici și fiind cel de al zecelea în rândul lor și este primul dintre așa-zișii "profeți ai reconstrucției", autorul cărții biblice care îi poartă numele.

Sfântul Proroc Agheu și noul Templu

După ce au venit din robie, iudeii, au început să reconstruiască templul. Ei au promis lui Dumnezeu că dacă vor scăpa din robia Babilobiană, vor reconstrui Templul Sfânt din Ierusalim. Însă, datorită datorită grijilor lumești cu reconstruirea caselor lor, au uitat de la promisiunea lor. În acest context, Bunul Dumnezeu ridică în mijlocul evreilor pe Prorocul Agheu și pe tânărul Proroc Zaharia, care s-au prezentat înaintea lui Zorobabel și a arhiereului Iosua rugându-i să îndemne poporul la refacerea templului și la reînceperea lucrului.

În timpul lui Darius I (522-486 înainte de Hristos), împăratul perșilor, venind zile mai bune, evreii au început să rezidească templul, dar lucrul mergea greu și se temeau că acest al doilea templu nu va avea nici bogăția, nici frumusețea, nici slava templului lui Solomon. Sfântul Proroc Zaharia, Prorocul Agheu au risipit aceste temeri, spunând iudeilor că, deși acest al doilea templu va fi mai sărac, nu va fi lipsit de slavă, "și slava acestui templu de pe urmă va fi mai mare decât a celui dintâi", zice Domnul Savaot (Agheu 2, 9), pentru că Mântuitorul Hristos avea să intre el.

În cuvântarea lui, Sfântul Proroc Agheu i-a încredințat că Dumnezeul părinților, al lui Avraam, Isaac și Iacov va fi cu ei ajutându-i. Prorocul Zaharia îi mustra pe toți israeliții că au uitat legământul și că se îngrijesc mai mult de treburile personale (Agheu 1, 7-14). Prorocul Agheu a mai prorocit și despre chemarea neamurilor la mântuire și a doua venire a Domnului.

Trecerea la cele veșnice a Sfântului Proroc Agheu

În anul 515 înainte de Hristos, adică al șaselea al domniei lui Darius Histaspe, conducătorul perșilor, al Babilonului și al Ierusalimului, s-a făcut sfințirea noului templu. Văzând acest lucru bătrânul Proroc Agheu avea a trecut la Domnul cu inima împăcată și cu pace, fiind îngropat lângă mormintele preoților, ca unul ce făcea parte din seminția lui Levi.

Surse: Creștin Ortodox, Basilica, Ziarul Lumina.

Etimologia / semnificația numelui Agheu

Agheu - este transliterarea în limba greacă (Ἀγγαῖος) a cuvântului ebraic (חַגַּי, Ḥaggay) și înseamnă "sărbătoare, praznic", "cel ce sărbătorește, cel ce prăznuiește" sau "cel ce este sărbătorit, cel ce prăznuiește".

Este un nume foarte rar întâlnit în onomastica românească, fiind cu precădere folosit în onomastica monahală.

Derivate ale numelui Agheu

Aggaeus, Haggai.

Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Agheu?

Conform calendarului ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în data de 16 decembrie când este pomenit Sfântul Proroc Agheu.

Icoana Sfântului Proroc Agheu

Icoana Sfântului Proroc Agheu 16 decembrie

Sfântul Proroc Agheu, este reprezentat fiind bătrân cu barbă rotundă, fără păr pe bărbie, zicând: "Luați aminte la menirea voastră! Suiți-vă la munte și aduceți lemne, ca să clădiți iarăși casă". (Agheu 1, 7-8) Sau "În locul acesta sălășlui pacea, zice Domnul…"(Agheu 2, 9).

Cartea în format fizic ➡ Dionisie din Furma - Erminia Picturii Bizantine, p. 151

Cuprinsul cărții Sfântului Proroc Agheu

Cartea Sfântului Proroc Agheu are drept temă reluarea lucrărilor de construcție a templului din Ierusalim. Cele patru cuvântări au fost rostite în anul 520 înainte de Hristos; motivul a fost atitudinea de indiferență și descurajare a poporului evreu în fața piedicilor care trebuiau înfruntate. Scurtele selecții ale cărții sunt datate între lunile august-decembrie 520 înainte de Hristos.

În prima cuvântare (cap. 1, versetele 1-15) Sfântul Proroc Agheu se adresează guvernatorului Zorobabel și arhiereului Iosua cu scopul de a combate ideea care circula în popor că încă "nu a venit vremea de a zidi casa lui Yahwe" (1,2).

În cuvântarea a doua (cap. 2, versetele 1-9), care este un anunț escatologic de mântuire, profetul încurajează poporul la lucru, anunță gloria viitoare a noului templu (2, 7-9).

În a treia cuvântare (cap. 2, versetele 10-19), încă o dată, profetul încurajează pe lucrători, din momentul când templul a început a se zidi, totul se va schimba, fiind și o promisiune de prosperitate agricolă.

În a patra cuvântare (cap. 2, versetele 20-23) se adresează lui Zorobabel în mijlocul prăbușirii generale a națiunilor, Zorobabel va fi prins sub ocrotirea lui Dumnezeu. Este o vădită așteptare escatologică legată de persoana lui Zorobabel.

Sfântul Proroc Agheu este susținătorul neobosit al necesității reconstruirii Templului, unde se poate avea binecuvântarea Domnului și este oferită posibilitatea de a rămâne în fidelitate față de Promisiunea, pe care Dumnezeu n-a renegat-o niciodată. Proroc Agheu este "sentinela" care prospectează exigențele coerenței: om de neclintită credință.

Sfântul Proroc Agheu amintește dreptul absolut de întâietate a lui Dumnezeu din ceea ce privește restaurarea casei sale. Dumnezeu a pus la încercare prin suferință și necazuri pe poporul său care însă îi aduce binecuvântarea sa dacă se hotărăște să împlinească voia Lui.

Sursă: Wikipedia.

Prorocii "mari"și "mici"

Profeții mici

• Sfântul Prorocul Osea;
• Sfântul Prorocul Ioil;
• Sfântul Prorocul Amos;
• Sfântul Prorocul Avdie;
• Sfântul Prorocul Iona;
• Sfântul Prorocul Miheia;
• Sfântul Prorocul Naum;
• Sfântul Prorocul Avacum;
• Sfântul Prorocul Sfonie;
• Sfântul Prorocul Agheu;
• Sfântul Prorocul Zaharia;
• Sfântul Prorocul Maheahi;

Profeții mari

• Sfântul Prorocul Isaia;
• Sfântul Prorocul Ieremia;
• Sfântul Prorocul Iezechiel;
• Sfântul Prorocul Daniel. Și se încheie cu Sfântul Ioan Botezătorul.

Rugăciune către Sfântul Proroc Agheu

Lui Dumnezeu, Celui Ce a ajutat lui Moise în Egipt să scoată pe Israel, Aceluia Singur să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Cel ce stai înaintea lui Dumnezeu cu chip Dumnezeiesc, ca un proroc adevărat, adu-ți aminte, fericite, de cei ce laudă cinstită pomenirea ta.
Zidindu-te pe tine însuți pe temelia cea tare a faptelor bune, te-ai făcut locaș însuflețit de Dumnezeu, binecuvântate.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Preacuratul tău cuget văzând pururea pe Dumnezeu, pe cât se poate, strălucea de departe, de darurile cele de acolo, fericite.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Tine, Cuvinte al lui Dumnezeu, Care mai înainte ai fost fără de maică, zămislindu-Te în pântece Fecioara trupește, Te-a născut Fiu, fără de tată.