Unde se amplasează iconostasul în casă?

 

Iconostasul de acasă – loc privat de închinăciune și rugăciune pentru orice creștin

Dumnezeu este în tot ceea ce ne înconjoară, așa că, atunci când suntem acasă, un loc privat de rugăciune și închinăciune este binevenit pentru orice creștin. Acest colț de intimitate religioasă este recomandat spre folosință tuturor membrilor familiei. De altfel, icoanele care se regăsesc în acest spațiu pot fi chiar ale sfinților ale căror nume sunt purtate de către cei care locuiesc în această casă.

La loc de cinste trebuie să se găsească o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul. Tot în acest loc special ar trebuie să ajungă toate icoanele și iconițele achiziționate de creștinii din familie atunci când ajung prin diverse locuri de pelerinaj. Alături de icoane, aici ar trebuie să se găsească și mirul, precum și tămâie și o candelă.

Unde se amplasează iconostasul în casă?

Întotdeauna trebuie să se caute răsăritul, astfel încât creștinul, atunci când își face rugăciunea și se închină să fie cu fața către Dumnezeu. În vremurile de demult, creștinii împodobeau acest loc și la icoane aveau un vas cu flori. În zilele de sărbătoare și duminică, aici se aprindea candela, așa cum se făcea și la Biserică, la săvârșirea Sfintei Liturghii. Astăzi, în puține case se mai găsește un iconostas în adevăratul sens al cuvântului. Acest altar de rugăciune și închinare către Domnul s-a transformat într-un spațiu de dimensiuni mici, în care se găsește doar o icoană. Cum însă, Dumnezeu caută către sufletul omului, ce altă icoană mai de preț decât aceasta este pentru Domnul?

Icoana sfințește casa, iar Dumnezeu o binecuvântează!

Avem nevoie de icoane în viața noastră spre a deschide punți vizuale de legătură cu Domnul. Divinitatea este pretutindeni, dar prezența unor astfel de obiecte de cult întărește legătură dintre sufletul omului și Sfânta Treime. Desigur, ne putem ruga în orice loc, dar așa cum se întâmplă cu rugăciunea din Biserică (acesta are cea mai mare putere pentru că este o rugă colectivă), tot așa se întâmplă și atunci când ne rugăm în fața unei icoane. Fiindcă icoana este o portretizare a Divinității, rugăciunea adresată în mod direct ajunge mai rapid la Dumnezeu.

Pentru creștinii din trecut icoana avea și o valoare familială, dat fiind faptul că se trecea din generație în generație. Nu era doar un obiect religios, ci era și un obiect care făcea partea din zestrea familiei. În acest fel, Dumnezeu era prezent prin intermediul icoanei și ca o legătură între generații, ca o formă de conexiune între trecut și prezent.

 

Cele mai multe dintre casele creștinilor au amenajat un loc anume, un colțișor pentru rugăciune. Acesta este intr-un loc mai ferit din casa, desigur tot in partea de răsărit, in jurul unei icoane. Este un fel de altăraş unde se păstrează toate lucrurile sfintite din casa. Aici păstram aghiasma mare, apa sfințită de la sfeștanie, anafora, tămâia, lumânările, busuiocul, salcia sau frunza de nuc aduse de la biserica de Florii sau de Rusalii. Se poate amenaja ca un fel de dulăpior de colţ sau de perete, deschis, unde putem pune icoana si toate celelalte. Tot aici trebuie sa avem o măsuță mica sau un analog mic (ca cel de la biserica pe care se citește Sfânta Evanghelie), pe care vom pune cartea sau cărțile noastre de rugăciune.

Candela

In coltisorul de rugaciune trebuie sa avem neaparat o candela, in fiecare casa trebuie sa existe cel putin o candela. Se va folosi candela cu ulei si fitil. Nu este potrivit sa se foloseasca -— beculete, pentru ca adevarata candela, ca si lumanarea, trebuie sa foloseasca spre ardere ulei curat sau ceara curata. Beculetul este de frumusete. Candela nu este pentru frumusete ci pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui sa o tinem tot timpul aprinsa in casa. Va amintiti pilda fecioarelor din Evanghelie, care asteptau pe Mantuitorul cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient untdelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Arderea continua a candelei este raspunsul crestinului la indemnul Mântuitorului: “Privegheati ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului.” (Matei 25,13). Cum spuneam, crestinul aprinde lumanarea sau candela ori de cate ori vine in fata lui Dumnezeu, ori de cate ori, in vreun fel anume, merge sa se intalneasca cu Dumnezeu. Candela aprinsa este semn al nadejdii pe care noi ne-o punem in Dumnezeu, ca El sa fie ocrotitorul nostru si al casei noastre. Cine nu poate pastra candela mereu aprinsa, este bine sa o aprinda seara, sau ori de cate ori se roaga. De asemenea, ardem candela in zilele de sarbatoare, incepand de seara din ajunul sarbatorii respective.

Batranii, mai ales, tin candela aprinsa, pentru ca nu cumva sa le vina ceasul sfarsitului pe neasteptate si sa moara fara lumina, sa mearga la Hristos fara lumina. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu si pentru Imparatia luminii. Alegem lumina pentru ca lumina este semnul ca vrem sa ajungem la Dumnezeu.

Exista candele la magazinele de obiecte bisericesti, la biserici si la manastiri. O candela este compusa dintr-un suport – de obicei metalic – in care se aseaza un pahar special de candela, colorat si o pluta speciala sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vata. La caz de nevoie, se poate improviza o candela foarte usor intr-un paharel sau in orice alt vas mic. Este bine, totusi, sa ne ingrijim de o candela frumoasa, care sa fie si podoaba de pret in casa noastra. Se mai obisnuieste o candela in bucatarie, acolo unde gospodina isi petrece foarte mult timp si chiar familia intreaga. Este foarte frumoasa si draga aceasta insotire a luminii candelei in jurul nostru. Ea ne pastreaza sau ne duce gandul la Dumnezeu si ne aduce aminte de rugaciune.

Căţuia

Căţuia este un mic obiect metalic cu maner, in care aprindem tamaie. Catuia nu poate lipsi din casa crestinului. Ea se pastreaza la coltisorul de rugaciune, sau langa icoana, in casa putem aprinde tamaie ori de cate ori simtim nevoia, dar mai ales atunci cand ne facem rugaciunea. Crestinul poate sa tamaieze singur prin casa, dupa ce face semnul crucii deasupra tamaii aprinse. Se aprinde tamaie si cand suntem tulburati de ganduri urate, de vise urate sau de duhuri necurate. Tamaia binemirositoare este semnul rugaciunii noastre curate care se inalta catre Dumnezeu, dar si semnul darului si al prezentei lui Dumnezeu. De aceea, tamaia este folosita pentru alungarea tuturor rautatilor. Pentru arderea tamaiei avem nevoie de un carbune special pe care-l putem procura de la manastiri sau de la biserici. Mai putem folosi si carbuni aprinsi din foc.

Căţuia a cam disparut din casele credinciosilor, in locul ei se folosesc alte obiecte metalice, cel mai adesea lingura. Trebuie sa ne ingrijim sa ne procuram o catuie frumoasa, pentru a ne arata atentia si grija noastra fata de lucrurile cu care ne prezentam in fata lui Dumnezeu.

Catuia este necesara si ori de cate ori vine preotul pentru a savarsi o slujba in casa. Este bine atunci sa-l asteptam pe preot, cu candela, cu lumanarile si cu catuia aprinse.

Pr. Prof. Dr. Constantin Coman,  Casa Creștinului – ghid practic al creștinului ortodox, ediţia a II- a, Editura Bizantină, 2016, pp. 103 – 110.

Locul de rugăciune

Cele mai multe dintre casele creştinilor au amenajat un loc anume, un colţişor pentru rugăciune. Acesta este într-un loc mai ferit din casă, desigur tot în partea de răsărit, în jurul unei icoane. Este un fel de altăraş unde se păstrează toate lucrurile sfinţite din casă. Aici păstrăm aghiasma mare, apa sfinţită de la sfeştanie, anafora, tămâia, lumânările, busuiocul, salcia sau frunza de nuc aduse de la biserică de Florii sau de Rusalii. Se poate amenaja ca un fel de dulăpior de colţ sau de perete, deschis, unde putem pune icoana şi toate celelalte. Tot aici trebuie să avem o măsuţă mică sau un analog mic (ca cel de la biserică pe care se citeşte Sfânta Evanghelie), pe care vom pune cartea sau cărţile noastre de rugăciune.

Candela

În colţisorul de rugăciune trebuie să avem neapărat o candelă. În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o candelă. Se va folosi candelă cu ulei şi fitil. Nu este potrivit să se folosească beculeţe, pentru că adevărata candelă, ca şi lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Beculeţul este de frumuseţe. Candela nu este pentru frumuseţe, ci pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui să o ţinem tot timpul aprinsă în casă. Vă amintiţi pilda fecioarelor din Evanghelie, care aşteptau pe Mântuitorul cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient untdelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Arderea continuă a candelei este răspunsul creştinului la îndemnul Mântuitorului: "Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13). Cum spuneam, creştinul aprinde lumânarea sau candela ori de câte ori, în vreun fel anume, merge să se întâlnească cu Dumnezeu. Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul nostru şi al casei noastre. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, ardem candela în zilele de sărbatoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective. Bătrânii, mai ales, ţin candela aprinsă, pentru ca nu cumva să le vină ceasul sfârşitului pe neaşteptate şi să moară fără lumină, să meargă la Hristos fără lumină. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu. Există candele la magazinele de obiecte bisericeşti, la biserici şi la mănăstiri. O candelă este compusă dintr-un suport - de obicei metalic - în care se aşează un pahar special de candelă, colorat şi o plută specială sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vată. La caz de nevoie, se poate improviza o candelă foarte uşor într-un păhărel sau în orice alt vas mic. Este bine, totuşi, să ne îngrijim de o candelă frumoasă, care să fie şi podoabă de preţ în casa noastră. Se mai obişnuieşte o candelă în bucătărie, acolo unde gospodina îşi petrece foarte mult timp şi chiar familia întreagă. Este foarte frumoasă şi dragă această însoţire a luminii candelei în jurul nostru. Ea ne păstrează sau ne duce gândul la Dumnezeu şi ne aduce aminte de rugăciune. 

 Căţuia

Căţuia este un mic obiect metalic cu mâner, în care aprindem tămâie. Căţuia nu poate lipsi din casa creştinului. Ea se păstrează la colţişorul de rugăciune, sau lângă icoană. În casă putem aprinde tămâie ori de câte ori simţim nevoia, dar mai ales atunci când ne facem rugăciunea. Creştinul poate să tămâieze singur prin casă, după ce face semnul crucii deasupra tămâii aprinse. Se aprinde tămâie şi când suntem tulburaţi de gânduri urâte, de vise urâte sau de duhuri necurate. Tămâia binemirositoare este semnul rugăciunii noastre curate care se înalţă către Dumnezeu, dar şi semnul darului şi al prezenţei lui Dumnezeu. De aceea, tămâia este folosită pentru alungarea tuturor răutăţilor. Pentru arderea tămâiei avem nevoie de un cărbune special pe care-l putem procura de la mănăstiri sau de la biserici. Mai putem folosi şi cărbuni aprinşi din foc. Căţuia a cam dispărut din casele credincioşilor. În locul ei se folosesc alte obiecte metalice, cel mai adesea lingura. Trebuie să ne îngrijim să ne procurăm o căţuie frumoasă, pentru a ne arăta atenţia şi grija noastră faţă de lucrurile cu care ne prezentăm în faţa lui Dumnezeu. Căţuia este necesară şi ori de câte ori vine preotul pentru a săvârşi o slujbă în casă. Este bine atunci să-l aşteptăm pe preot, cu candela, cu lumânările şi cu căţuia aprinse.