Nu mai plânge, Maica mea, pentru că eu nu merit izvorul tămăduitor ce se naşte în ochii tăi. Te rog, Maica mea, nu mai plânge pentru sufletul meu amorţit, că îmi este ruşine de mine. Poate dacă nu erau lacrimile tale şi blândeţea cu care te rogi Mântuitorului, eu eram demn de focul cel viu pentru mintea mea spurcată. Mi-e frică de mine însumi, pentru că firea mea e tot un mucegai şi nu merit toate câte am. Pentru ce mă chinuiesc vrăjmaşii mei? Apără-mă, Măicuţă, cu Preasfânt Acoperământul tău şi dă-mi liniştea de care am nevoie. Nu mă lăsa, ajută-mă să mă ridic. Dă-mi o haină albă ca s-o port cu cinste, ochi deschişi ca să văd binele, dă-mi tăcere ca să nu am răspuns în faţa vrăjmaşilor care mă chinuiesc şi vor să mă ispitească. Dă-mi mie bucuria de a iubi din nou, dă-mi mie minte trează ca să mă rog neîncetat. Te rog să mă îmbrăţişezi pe mine, marele păcătos, pentru că sufletul meu e însetat de iertare, de iubire, te rog să mă laşi să plâng la picioarele tale, că mult am greşit. Te rog să primeşti rugăciunile noastre şi să fii alături de noi mereu. Îmbrăţişează-mă, Maica mea, că sunt singur, neputincios şi păcătos. Amin.

6