Moșule, cred că a venit timpul să-ți scriu și eu… Nu știu ce ar trebui să-ți cer prima dată. Sunt prea multe lucruri care-mi vin în minte. Aș începe mărturisind că mi-aș dori să pui un zâmbet și o speranță în sufletul fiecărui copil și tuturor mamelor care îi veghează zi de zi. Te-aș mai ruga să ștergi lacrimile de pe chipurile brăzdate de suferință ale părinților și bunicilor care-și ațintesc privirea spre ulițe, așteptând să vină acasă cei pe care îi țin în suflet. Îți mai cer să încălzești inimile tuturor celor care m-au rănit în acest an, să le șoptești că i-am iertat și că i-aș îmbrățișa oricând. Celor care au plecat acolo sus, să le transmiți că mi-e dor, că îi iubesc enorm, că mi-aș dori să-i simt aproape și că mă hrănesc din amintirile lor. Spre sfârșit, îți spun Moșule cu regret, și te rog să mă ierți că nu-mi mai lipesc năsucul de geam ca altădată, să te aștept… Să mă ierți că nu-mi mai doresc dulciuri și jucării, ci oameni care să mă iubească și să mă sprijine. Nu mai spionez bomboanele din brad, încercând să ghicesc ce aromă au. Mă uit pe fereastră și-mi doresc pace, iubire și liniște în suflet. Să mă ierți că am crescut, Moșule