Rețetele duhovnicești ale Părintelui Ilarion Argatu

Ascultarea necondiționată de duhovnic

Dintre cei trei mari duhovnici care și-au pus amprenta pe calea despătimirii sale, chipul harismatic al părintelui Ilarion Argatu îi va rămâne cel mai aproape de suflet. „Părintele Ilarion Argatu avea un tip de rețete care mie, mi-au prins extraordinar de bine. La ora aceea, eram în necunoștință de religie, de credință, de Dumnezeul Cel Viu. E adevărat, Îl simțisem, dar trebuia să-L înțeleg, să știu despre ce e vorba, ce înseamnă practica bisericească. Și atunci făceam ascultare necondiționată. Făceam efectiv ceea ce trebuie să facă un călugăr. Abia mai târziu, mi-am dat seama de asta, dar atunci, în dragostea aceea extraordinară, firescul din creștinism este a face ascultare necondiționată de duhovnic.

Rețetele duhovnicești ale Părintelui Ilarion Argatu

Atunci, dânsul mi-a spus: Faci 40 de zile Paraclisul Maicii Domnului, cu 40 de metanii, aprinzi 40 de lumânări și te rogi Maicii Domnului fierbinte să-ți deschidă calea. Să îți dea chip și timp de pocăință! Și să îți arate felul în care să-ți câștigi pâinea cea de toate zilele”.

Îmi aduc aminte de o fătucă de la părintele Argatu, care l-a întrebat odată: Părinte, ce să fac că nu am nicio trăire la rugăciune? Spun rugăciunea seacă și nu simt nimic din cele ce spun. Ba chiar mă și plictisesc. Și părintele i-a replicat faptul că trebuie să ajungem la rugăciune până acolo la a scoate lacrimi pentru orice fel de rugăciune. Persoana era, în continuare, de-a dreptul uluită: Părinte, ce-mi tot spuneți? Eu nu pot să plâng în niciun fel. Dacă nu simt nimic la rugăciune, darămite să plâng! Ei – zice – atunci, matale trebuie să faci atâtea sute de metanii, încât să scoți din corp atâta apă, prin transpirație, cât ai șiroi dacă ai plânge la rugăciune. 

Iată câteva rețete, să zicem, pragmatice, pe care ni le-ar putea da un Sfânt Părinte în cazul unui gol imens în suflet, a unei neconcordanțe între Divinitate și umanitate.

Alunga senzația de goliciune sufletească

La mine, nu este valabilă această rețetă, pentru că eu am avut dulceața întâlnirii cu Hristos ca o revelație din prima secundă a Botezului, când L-am întâlnit prin strângerea mâinii părintelui Ilarion Argatu. Și, de partea cealaltă, a nașei, când înconjuram Sf. Masă și cântam Isaie dănțuiește, în toată bucuria aceea șiroind de lacrimi și de apă din cazanul botezului. Îl vedeam, din când în când, în locul părintelui Argatu, pe Hristos!

Bucuria aceea nu s-a șters din imaginea inimii și sufletului meu. Nu are cum să se șteargă. Am avut și am și eu momente de slăbiciune și de foarte multe ori simt goliciune, uscăciune în suflet… Goliciune de care toată lumea se vaietă, o boală a societății în care trăim și care se accentuează cu ramificații din ce în ce mai mari, până la nivel de conștiință și subconștiință.

Și eu am trăit și trăiesc multe clipe ca acestea. Dar în clipele acelea, întotdeauna, mi-am adus aminte de strălucirea cu care mi-a ieșit în cale, părintele Ilarion Argatu la șase dimineața… Când, a doua zi după Botez, pe aleile mănăstirii Cernica, mă îndreptam spre biserică, plină de mireasma divină care a coborât asupra mea. Și când am văzut soarele strălucind deasupra lacului Cernica și pe părintele Argatu, deodată mi s-au părut că s-au întâlnit doi sori. În mijloc era Hristos, nevăzut.

Lacrimile Harului

Senzația aceasta nu e numai la nivelul celor cinci simțuri, ci la nivel de suflet, extraordinar de adâncă. Este imposibil ca în viața fiecărui om pe pământ, cât de încremenit și de înrăit ar fi, să nu existe măcar o clipă de adevăr, de Divinitate. Fie că clipa aceea este la naștere, în copilărie, din spusele bunicii, din spusele mamei…

Nu se naște nimeni satan. Nu există un om satană pe pământ. Tot omul e născut din suflare divină. De aceea, omul trebuie să facă mereu reamintire către momentul acela. Și, cum spun Sfinții Părinți, atunci te cuprinde o stare de milă, de durere, de întristare pentru tine și este imposibil să nu lăcrimezi. Și atunci, lacrimile acelea le poți direcționa în trăirea în rugăciune. Și pe clipă, pe moment, ai și luat cartea de rugăciuni și L-ai apucat pe Dumnezeu de picior, exact cum se spune”.

Renunțarea la actorie

De altfel, și angajarea mea la biserică s-a petrecut tot în felul acesta. Una din cunoștințele mele, un pictor, restaurator de biserici printre altele, în mijlocul canonului pe care părintele Ilarion Argatu mi-l dăduse pentru a obține de la Dumnezeu ce să fac și unde să mă îndrept, a sunat la ușă, pur și simplu, direct. Deși nu-l mai văzusem de un an de zile, venise să-mi spună că a auzit că am înnebunit. Și că, dacă tot am înnebunit pe temă bisericească, n-aș vrea să mă angajez ca vânzător de lumânări și îngrijitoare la biserica unde el pictează? Bineînțeles că, în 24 de ore am fost angajată.

Într-o bună zi, m-am trezit în biserică, în timp ce spălam pe jos cu petrol și cu detergent, într-o vestimentație foarte caraghioasă, cu o colegă de la televiziune. Care s-a uimit atât de tare, încât, ca în Caragiale, a fugit, și reacția în lanț a urmat imediat.

A spus la o mulțime de cunoștințe comune cum m-a văzut. Pentru că existau aceste disensiuni și în familie, am renunțat la actul călugăriei și am fost timp de patru ani de zile sub oblăduirea părintelui Ilarion. Și cu binecuvântările dânsului, am fost paracliser și îngrijitor la două biserici din București, unde m-am călit foarte mult pentru viața pe care mi-o doream atât de insistent în isihasm, în retragere.

Sfințenia Părintelui Ilarion Argatu

Prima întâlnire cu parfumul brațelor bunicii, am simțit-o mai profund în chilia plină de sfințenie a părintelui Argatu din ostrovul Cernicăi. Acolo, am participat la multe rugăciuni și dezlegări făcute de dânsul și unde plutea Duhul Sfânt. Desigur, pentru toți credincioșii, era firesc ca în chilia părintelui să miroasă puternic a busuioc. Părintele avea mai multe mănunchiuri de busuioc cu care ne binecuvânta cu agheasmă la sfârșitul rugăciunilor.

Cu Părintele Argatu la Ierusalim

A doua întâlnire cu „dorul de bunica” și Pacea lui Hristos, am avut-o tot alături de părintele Argatu, dar patru ani mai târziu când am plecat împreună la Ierusalim.

Atmosfera de sfințenie pe care am trăit-o alături de părintele Argatu în primele mele luni de viață în Țara Sfântă, nu o voi uita niciodată. Fiecare zi era parcă desprinsă din paginile unui Pateric. Vizitele la Locurile Sfinte din tot Israelul, liturghiile de noapte de la Sf. Mormânt…

(Mai multe aflați în Jurnalul maicii Ecaterina Fermo, editat la mănăstirea Paltin Petru-Vodă)