JURNAL DUHOVNICESC –

 

Din însemnările unui lucrător mirean al rugăciunii lui Iisus

CĂTRE CITITOR

Avem în volumul din faţa noastră un jurnal isihast. O bună creştină ortodoxă din Bucureşti, care din smerenie nu vrea să i se cunoască numele, practică de mai multă vreme, sub îndrumările unui părinte duhovnicesc, „Rugăciunea lui Iisus”, numită şi „Rugăciunea minţii” sau „Rugăciunea inimii ”: „Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)”.

De-a lungul vremii, această scurtă şi sfântă rugăciune a fost practicată, cu multă râvnă şi cu bogate roade duhovniceşti, în mânăstirile din Egipt, Sinai, Palestina, Grecia – Muntele Athos, Rusia, precum şi în mânăstirile româneşti.

Rostită zilnic, de multe ori, cu atenţie, cu linişte lăuntrică şi cu smerenie, rugătorul simte în inima sa – de fapt, în centrul fiinţei sale omeneşti – o pace, o bucurie mai presus de orice bucurie pământească; simte prezenţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos în inima sa. Simte această prezenţă printr-un tremur plăcut în tot trupul, dându-i o stare de fericire în suflet şi lacrimi de bucurie. Nu poate fi bucurie mai mare în lumea aceasta decât astfel de întâlniri ale omului cu Dumnezeu, în inima sa!

„Când mă concentrez cu minte a în inimă, atunci se petrece ceva divin în inima mea şi sunt fericită! (…) Doamne, Te simt viu pretutindeni şi în sufletul meu!”

 Asemenea izbucniri de bucurie se întâlnesc de multe ori, de-a lungul mărturisirii sale .

„Doamne, Ţi-ai dat viaţa ca să avem noi păcătoşii viaţă! Cum să-Ţi mulţumim?”

Această femeie îi iubeşte pe toţi oamenii, pe care îi numeşte „copiii lui Dumnezeu.” Are o continuă dorinţă de a face bine altora. Şi-a recăpătat pacea lăuntrică, pe care n-o poate înlocui cu nici o bogăţie de pe pământ.

„Doamne, dă-mi har ca să-i iubesc pe oameni mai mult decât pe mine!” După mulţi ani de viaţă obişnuită, cu grijile şi necazurile inerente vieţii, fără a bănui măcar că se poate trăi şi altfel în lumea aceasta, prin rugăciunea lui Iisus şi-a schimbat cursul vieţii. Rugăciunile pe care le făcea înainte erau adesea formale, seci, fără conştiinţa că se află în faţa Dumnezeului Celui viu. Acum, prin această chemare a numelui Domnului în inima sa, întreaga viaţă i s-a schimbat în bine.

În raporturile cu semenii săi se poartă cuviincios, sincer, cu multă dragoste, ca înaintea lui Dumnezeu, care pentru ea este o autentică realitate şi o prezenţă absolută.

Această rugătoare cu rugăciunea lui Iisus iubeşte pe Maica Domnului, pe care o roagă s-o apere de duşmani şi s-o povăţuias că în chemarea numelui Domnului. Îi iubeşte pe sfinţi şi citeşte cu drag vieţile lor. Îi place natura cu frumuseţile ei, pe care le atribuie lui Dumnezeu. Iubeşte Biserica şi sfintele slujbe.

Nu e scutită de boli şi de necazuri, precum nici de duşmănia oamenilor răi, dar pe toate le biruieşte, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin această rugăciune. De asemenea, cu acelasi ajutor, biruieşte ispitele şi luptele uneltite de cel viclean.

Rugăciunea îi dă o stare de odihnă dulce şi se roagă cu mai multă uşurinţă, ştiind că Dumnezeu este viu şi prezent în viaţa sa.

Acest jurnal isihast este, de fapt, mărturisirea sinceră a unei persoane contemporane cu fiecare din noi, cei de astăzi. O persoană care a făcut însă pe viu experienţa întâlnirii cu Dumnezeu Cel viu în inima sa. Pentru ea, Dumnezeu nu este undeva departe, dincolo de noi – deşi este şi acolo – ci Dumnezeu este pretutindeni, fiind prezent în viaţa întregului cosmos şi în acelaşi timp El este prezent şi în viaţa fiecăruia dintre noi, cu deosebirea că adesea ochii inimii noastre sunt închişi; ei se pot deschide cu ajutorul lui Dumnezeu, prin chemarea numelui Domnului nostru Iisus Hristos.

Consider că o asemenea carte este binevenită pentru creştinii noştri de astăzi, ca să aflăm, prin rugăciune şi viaţa cinstită, că Dumnezeu nu este departe de noi; El este chiar în noi înşine!

Să ne străduim aşadar să-L putem simţi şi vedea, împlinind poruncile Lui.

Arhimandrit Sofian BOGHIU, Egumenul Sfintei Mânăstirii Antim

NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Scrierea pe c are v-o prezentăm este o selecţie din însemnările pe care o femeie – care doreşte să rămână anonimă – le făcea, aproape zilnic, într-un jurnal despre lucrarea sa duhovnicească şi mai ales despre rugăciune. Ea scria acest jurnal „ca ascultare” de povăţuitorul său duhovnicesc, părintele V (după descrierea îndrumătorului duhovnicesc din jurnal, cred că este vorba de Ierodiaconul Visarion Jugulescu (n.n.)). Importanţa scrierii este determinată de faptul că autoarea acesteia – o credincioasă obişnuită din zilele noastre – a dobândit darul rugăciunii inimii după mai puţin de opt luni de rostire a rugăciunii lui Iisus. Ea a împlinit de curând vârsta de 80 de ani şi locuieşte acum împreună cu una din fiicele sale în Bucureşti, într-un apartament de bloc. Nu are studii teologice, iar până la momentul începerii lucrării rugăciunii lui Iisus, cunoştinţele teologice erau minime.

„Înainte de a descoperi rugăciunea lui Iisus – ne-a mărturisit autoarea jurnalului -, relaţia cu Dumnezeu era prin Biserică, dar fără entuziasm. Aveam o credinţă slabă, fără o cunoaştere adâncă, adevărată, a darurilor lui Dumnezeu pentru oameni, fără a cunoaşte că Dumnezeu este viu lucrător în noi. Îl credeam departe, în cer…”

Darul rugăciunii inimii, de care autoarea scrierii s-a învrednicit într-o perioadă scurtă de timp, în condiţiile unei vieţi de familie în societatea contemporană, precum şi consemnarea amănunţită a unor înalte trăiri duhovniceşti, ne permit să afirmăm că publicarea acestui jurnal constituie un eveniment fără precedent pentru spiritualitatea românească, iar dacă ne referim la întreaga lume ortodoxă, scrierea de faţă poate fi pusă, fără rezerve, alături de „Pelerinul rus”.

În cele ce urmează vă vom prezenta câteva date despre viaţa şi nevoinţa duhovnicească a autoarei scrierii, pentru a pătrunde mai uşor în atmosfera jurnalului.

S-a născut în iarna anului 1917. A rămas orfană încă din copilărie. Când a venit vremea, s-a căsătorit. Are două fiice (R. şi C), iar soţul său (C.) a trecut între timp la cele veşnice. A avut totdeauna trupul firav şi a fost grav bolnavă în multe rânduri, motiv pentru care a şi fost pensionată înainte de vreme. Accentuându-se o boală de ficat, a început să meargă mai des prin biserici pentru a se ruga lui Dumnezeu să o întărească. Credea că are cancer şi că va muri. Odată, într-o biserică, văzându-i chipul slăbit şi trist, o bătrână i-a spus că „la Dumnezeu nu există cancer!” şi a îndemnat-o să caute un om cu viaţă sfântă, ca să mijlocească pentru ea către Dumnezeu şi să primească tămăduire. A prins puţină nădejde în urma acestei întâmplări şi s-a rugat precum i-a spus bătrâna. În scurt timp, în anul 1968, l-a cunoscut pe părintele V., cel ce avea să-i devină după doi ani de zile povăţuitor în lucrarea rugăciunii lui Iisus. Părintele i-a descoperit această lucrare şi, prin ea, femeia a primit nu numai tămăduirea trupului, dar şi însănătoşire sufletească; a simţit – după cum mărturiseşte – că „a devenit om nou”, „că a înviat”.

Părintele V. era diacon. Rostea rugăciunea lui Iisus de la vârsta de 17 ani şi dobândise din tinereţe darul rugăciunii neîncetate a inimii. Avea cuvânt puternic şi frumos şi ţinea predici foarte frumoase, de o mare înălţime duhovnicească. În acea perioadă, părintele V. conducea şi corul unei biserici din centrul Bucureştiului. Majoritatea femeilor din cor erau foarte evlavioase şi lucrau rugăciunea lui Iisus sub îndrumarea sa. Autoarea, jurnalului a intrat şi ea în acest cor în anul 1968 şi a fost surprinsă de tăria credinţei şi de simţirea adâncă pe care le vedea la părintele V., care „părea că vorbeşte cu Dumnezeu”. A încercat să afle de la colegele sale de cor – „surorile”, cum îi plăcea să le numească – în ce constă taina unei lucrări atât de puternice. A aflat răspunsul abia după aproape doi ani, de la una din colege. Aceasta i-a spus că părintele V. rosteşte rugăciunea lui Iisus (aceasta era taina!) şi că şi ele, cele din cor, fac aceasta. Cu binecuvântarea părintelui V., cea care a i-a dezvăluit taina (sora I.) a îndemnat-o şi pe ea să rostească rugăciunea lui Iisus şi i-a împrumutat cartea „Pelerinul rus”. Citind această carte, autoarea ne-a mărturisit: „S-a aprins în mine dorul de a face rugăciunea ca şi pelerinul, pentru a simţi în inima mea dulceaţa harului Duhului Sfânt”. Astfel, la 10 decembrie 1970, începe să rostească rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, cu glas tare, cât mai des şi aproape toată ziua. La sfârşitul anului 1971, pe 29 ianuarie, la câteva zile după ce împlinise vârsta de 54 de ani, părintele V. i-a devenit povăţuitor în lucrarea rugăciunii lui Iisus; i-a dat sfaturi şi a îndemnat-o să-şi facă un jurnal duhovnicesc.

Deci, jurnalul a fost început după aproape două luni de practicare a rugăciunii. Acesta este unul din motivele pentru care încă de la primele pagini ale acestei scrieri vom întâlni o creştină care dobândise deja câteva din roadele rugăciunii, precum bucuria şi pacea, şi care era ferm convinsă de importanţa acestei lucrări pentru mântuirea sufletului.

Din acest moment, urcuşul duhovnicesc prin lucrarea rugăciunii lui Iisus este foarte rapid. După câteva luni de rostire cu glas tare, rugăciunea a trecut de la sine în minte şi se rostea câteodată singură. De cele mai multe ori se trezea dimineaţa cu rugăciunea în minte. La îndemnul părintelui V, a început să privească spre locul inimii atunci când se ruga şi, după mai puţin de două luni, mintea a coborât in inima. Avea acum simţirea prezenţei vii a Domnului Iisus Hristos în adâncul inimii, dragostea faţă de El creştea iar bucuria şi pacea îi umpleau sufletul.

Se ruga mult. Se străduia să numere în fiecare zi, în linişte, câte 3.000 de rugăciuni – ceea ce înseamnă cel puţin trei ore de rugăciune. Depăşea însă numărul de 10.000, socotind şi rugăciunile pe care le făcea în timpul altor îndeletniciri. Punea însă totdeauna slujirea aproapelui înaintea rugăciunii, chiar cu preţul neîmplinirii numărului de rugăciuni propus. Asceza exterioară – postul, privegherea şi celelalte – sunt puţin amintite în jurnal, dovadă că le situa pe un plan secundar. Avem însă cunoştinţă că redusese orele de somn – de la 16 ore pe zi, în perioada de început, când boala de ficat cerea mai multă odihnă, până la cinci ore pe zi.

De la jumătatea lunii martie a început să-şi simtă din când în când bătăile inimii, iar la începutul lunii iulie a simţit cum inima îi bătea în ritmul rugăciunii rostite cu mintea. Acestea erau semne ale darului ce avea să vină nu după multă vreme.

Într-o dimineaţă, la trezire, a simţit inima rugându-se în ritmul bătăilor ei şi lucrarea Duhului Sfânt „ca o mângâiere catifelată, ca aripioarele unui fluturaş care bătea” în inima ei. Era rugăciunea inimii, „mişcată” de Duhul Sfânt. Nu trecuseră încă opt luni de la momentul începerii rostirii rugăciunii lui Iisus.

Lupta duhovnicească nu a încetat însă, ci parcă s-a înteţit. Trebuia să dobândească despătimirea, dragostea desăvârşită de Dumnezeu şi de aproapele, desăvârşirea.

Această experienţă duhovnicească deosebită se datorează în mare parte îndrumării pe care părintele V. i-a acordat-o autoarei jurnalului. Părintele V. era un om cu o personalitate puternică. Avea darul de a întări sufletele în credinţă cu numai câteva cuvinte. Era iscusit în lucrarea rugăciunii lui Iisus şi a povăţuit mii de ucenici în aceasta. Spunea că „cele două aripi ale rugăciunii sunt isihia şi trezvia, adică liniştea şi atenţia”. Cităm în continuare câteva cuvinte ale părintelui V., pentru a ilustra asfel importanţa pe care o acorda rugăciunii. Spunea părintele V.:

“Vrei să te naşti din nou? Lucrează, roagă-te neîncetat. Nu lucrezi rugăciune, totul este în zadar; n-ai să vezi niciodată lumina lui Dumnezeu”.

„În fiecare lucrează Duhul Sfânt, dacă se roagă; dacă nu se roagă, lucrează duhul cel rău”.

„Există botezul apei: prin Duh şi apă. Există şi botezul harului, şi acesta creşte şi se desăvârşeşte prin rugciune”.

Despre ţelul vieţii creştine spunea: „Toată viaţa creştinului este o luptă pentru unirea lui cu Dumnezeu”.

Părintele V. se întâlnea cu ucenicii săi la biserică de patru-cinci ori pe săptămână, uneori chiar zilnic, pentru oficierea sfintelor slujbe. La sfârşit, ţinea predici pătrunzătoare, cu mesaje asemănătoare citatelor menţionate anterior. Îndrumarea mai detaliată în lucrarea rugăciunii lui Iisus nu putea însă să o facă în biserică, din cauza cenzurii regimului ateu de atunci. Din acest motiv, avea întâlniri aproape săptămânale cu ucenicii săi, la câte unul din aceştia acasă. Cu aceste prilejuri, le vorbea cât e trei-patru ore şi apoi se ruga pe mătănii împrenă cu ei . Toţi aceştia aveau jurnale duhovniceşti. Scriau pe caiete. Când terminau câte un caiet, părintele îl citea şi scria observaţii şi sfaturi (pe pagina din stânga a caietul ui, lăsată liberă tocmai în acest scop). În grupuri mai mici, de câteva persoane , ucenicii părintel ui V. îşi împărtăşeau experienţele personale, se sfătuiau în lucrarea celor duhovniceşti şi făceau schimb de jurnale. Aflăm din scrierea de faţă că cel puţin încă două ucenice aveau rugăciunea inimii.

În acea perioadă era mare lipsă de carte duhovnicească, pentru că cenzura comunistă nu ingăduia publicarea unor astfel de cărţi. Din aceste motive, ucenicii părinte lui V., cu binecuvântarea acestuia, au început să împrumute jurnalele lor şi rudelor sau prietenilor. În acest fel a început să fie citit şi jurnalul de faţă de un număr tot mai mare de credincioşi. Aşa am cunoscut şi noi trăirea duhovnicească deosebită a uneia dintre cele mai dăruite ucenice ale printelui V., cărei a îi mulţumim pentru faptul că ne-a îngăduit să publicăm o parte din însemnările sale.

Întregul jurnal conţine 21 de caiete şi acoperă perioada 1971-1989. În acest volum este prezentată o selecţie din primele patru caiete ale jurnalului, care cuprind perioada 1971-1974. Au fost incluse şi o parte din observaţiile şi sfaturile părintelui V., sub formă de note de subsol.

Avem nădejdea că prin lectura acestui jurnal, cititorii vor dobândi bucurii duhovniceşti şi se vor întări în lucrarea rugăciunii lui Iisus.

Jurnal duhovnicesc

„Bucuraţi-vă pururea. Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Iisus Hristos, pentru voi.” (I Tes. 5, 16-19)

29 ianuarie 1971, Bucureşti

M-am rugat şi bunul Dumnezeu, Mântuitorul meu, mi-a ascultat rugăciunea şi mare bucurie am simţit în suflet când am aflat cum trebuie să mă rog şi să lucrez pentru mântuire (Darul rugăciunii bune ne izbăveşte de orice rău. Cel ce nu se roagă rămâne în iad…)

Am cunoscut că totul vine de la Tine, Doamne Iisuse, când părinte le V. a venit să mă cerceteze în împrejurări grele, când sufletul meu dorea mai mult să ştie cum să se roage.

Ca să-mi pot controla zilnic starea sufletească şi să-mi pot da seama dacă lucrez sau nu cum trebuie, voi scrie acest jurnal (Să-ţi fie jurnalul duhovnic. Să scrii sincer orice bine şi orice cădere în râu. Să reciteşti, să plângi pentru cele rele şi să aduci slava lui Dumnezeu pentru cele rele) zilnic. Voi putea vedea astfel cât şi cum am lucrat.

Doamne Iisuse, de când Ţi-am auzit cuvintele prin glasul părintelui V., am ştiut că singura cale pe care o voi urma de astăzi înainte va fi rugăciunea.

Am alergat ani de zile şi Te-am căutat, Doamne Iisuse, iar acum Te simt în sufletul şi în trupul meu, pretutindeni de faţă.
Doamne, acum ştiu că de Te voi chema, vei fi scăparea mea, şi cu rugăciunea Ta cea sfântă voi birui orice rau şi nimic nu mă va mai putea atinge.
Nu ştiam să Te iubesc, Doamne. Acum am pace în suflet, mă bucur din inimă şi nu ştiu cum să-Ţi mulţumesc.

Pentru bunătatea Ta cea mare şi pentru tot ce ai făcut pentru mine şi câte mi-ai descoperit.

O singură chemare şi Te simt în inima şi în tot trupul meu! Doamne Iisuse, blândule Iisuse, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletului meu, mă rog să-mi dai Duhul puterii şi al nădejdii şi să nu mai cad în deznădejde din cauza celor răi. Nu lăsa pe cel viclean să-mi facă rău mie sau celor dragi ai mei, ca să-şi râdă de noi că ne-a biruit, ca liberi să fim să ne bucurăm şi toţi copiii Tăi să-Ţi putem aduce laude împreună şi cântări de slavă!

30 ianuarie 1971

M-am trezit din somn cu rugăciunea Domnului Iisus în minte şi m-am simţit foarte fericită.

M-a m întristat şi astăzi pentru aproapele meu şi duhul întristării l-am purtat cu greu. Doamne Iisuse, scapă-ne Tu , dă-ne liniştea şi pacea Ta!

Seara, la Vecernie, m- am rugat cântând şi întristarea s-a dus, am uitat tot.

Altă încercare cu E. Avem nevoie de Tine, Doamne, în fiecare clipă. Dă-ne înţelepciune, Iisuse, ca să nu greşim. Descoperă-ne adevărul, ca să avem linişte. De la starea sufletească ridicată în cea mai minunată bucurie, de ce oare să ne stricăm pacea sufletului?

Îi iubesc pe toţi copiii Tăi, îi îmbrăţişez cu dragoste cu privirea şi cu sufletul. (…)

Ce păcat că nu putem fi fericiţi deplin!

Vin încercări, dar ştiu că toate sunt îngăduite pentru smerenie, îndelungă răbdare şi sunt numai pentru mântuirea noastră. Atunci trebuie să le primim cu bucurie.

Mulţumim, Doamne, pentru tot şi toate. Am îndrăgit metaniile.

Am lucrat mult şi am scris, ca pentru Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Fiecare suflet doreşte la un moment dat să cunoască câte ceva din tainele şi minunile Domnului. „Vieţile Sfinţilor” m-au impresionat întotdeauna şi am fost influenţată de acestea încă din tinereţe. Le găsesc ca pe cele mai bune exemple pentru întărire în credinţă. De aceea le dau cu drag oricui doreşte să le citească.

Doresc ca fiecare clipă din viaţa mea s-o închin lucrării şi cugetării pentru mântuire, rugăciunii lui Iisus.

Am foarte mult de lucru. Doamne Iisuse, întăreşte-mă ca să le pot împlini cu bine, să fie cu toţii mulţumiţi, ca să fie pace în sufletele tuturor. Nimeni şi nimic să nu-mi poată schimba dorinţa mea arzătoare de a lucra pentru mântuire şi de a urma rostirea neîncetată a rugăciunii lui Iisus.

Ştiu că nu sunt singură; eşti cu mine, Doamne, şi îţi mulţumesc pentru tot ce am căpătat ca din mâna Ta şi nu doresc să-mi schimb viaţa, pacea pe care o am şi pe care atât de greu şi de târziu am găsit-o, cu nici o bogăţie de pe pământ.

Nu-mi pot arăta bucuria deplină în faţa atâtor suferinţe care există în lume, însă încerc să nu treacă nici o zi fără să pot face un cât de mic bine pentru alinare şi întărire. Tu mă conduci, Doamne, Tu faci totul, eu nu pot nimic; ba de multe ori, în dorinţa aceasta, mă grăbesc şi în loc să fac bine văd că greşesc. Când reuşesc ceva bun, adorm fericită! Doresc să fiu unealta Ta, Doamne, cu care să lucrezi şi să mă porţi acolo unde ştii Tu; simt nevoia să fac bine şi port mare bucurie în suflet. Ajută-mi, Doamne Iisuse, să fac voia Ta, să împlinesc poruncile Tale sfinte; trimite-mă unde voieşti şi voi fi neobosită, ca slugă credincioasă a Ta.

Dă-mi, Doamne Iisuse, dar de rugăciune. Tu să fii cu adevărat în inima mea, cu pacea şi cu liniştea pe care numai Tu ştii să le dai, să pot îndepărta toate gândurile care năvălesc în mintea mea, ca să nu deznădăjduiesc, căci nimeni nu mă poate ajuta afară de Tine! Linişteşte-i pe cei ce vor să-mi facă rău, luminează-i şi miluieşte-i.

Am numărat 2.000 de rugăciuni, restul lucrând în gând.

31 ianuarie 1971

M-am trezit cu bucurie în suflet cu gândul că astăzi voi asculta Sfânta Liturghie.

M-am rugat în Sfânta Biserică liniştită şi am simţit prezenţa dumnezeiască!

Acasă am citit cu bucurie din Sfântul Ioan Scărarul. Doamne, ce frumos; cuvintele Tale sunt! Ai dat daruri minunate părintelui V. Ajută-ne, Doamne, să ne fie de folos! Toată nădejdea e la Tine; lucrează Tu, Doamne Iisuse, Dumnezeul nostru, pentru copiii Tăi, nu ne încerca mai mult. Iartă-ne, Doamne, şi fii cu noi, ca să nu ne împrăştiem.

Seara am fost la R. (fiica). Ce copil minunat mi-ai dat, Doamne! Ce bine Te cunoaşte şi câte ştie despre Tine! Sunt fericită şi liniştită în privinţa ei şi a soţului ei; pe altă cale, cu altfel de lucrare, tot spre Tine! De n-ai fi fost Tu în ajutorul lor la timp, n-ar fi putut rezista, în starea grea în care se aflau şi ei. Ştiu şi spun mereu că i-ai susţinut.

Îţi mulţumim, Doamne, pentru tot şi iartă-ne, că suntem greşiţi înaintea Ta! Uşurează sufletele noastre, căci fără de Tine suntem pierduţi, morţi pe veci.

Am numărat 2.000 de rugăciuni; restul – lucrând, mergând. Noaptea am simţit din nou prezenţa dumnezeiască! Doamne Iisuse, ce deosebire de starea noastră permanentă! Rugăciune sfântă a lui Iisus, ce dulce eşti pentru cei ce te iubesc!

Lucrez în fiecare zi; şi noaptea de-ar fi zi şi n-ar trebui să dorm, şi tot nu mi-ar ajunge timpul. Lucrez ca pentru Tine, Doamne.

Am numărat 400 de rugăciuni. Dă-mi putere, Doamne Iisuse!

1 februarie 1971

M-am trezit liniştită, cu gânduri spre bine – ce voi lucra, ce voi termina astăzi. Doresc din toată inima să fac numai voia Ta în tot ce gândesc, în tot ce lucrez; vreau să ştiu că lucrez pentru Tine şi cu Tine. Îţi mulţumesc că mă aperi în fiecare zi de cei răi şi, o, Doamne, văd cum Tu îi opreşti cu puterea Ta, că nu-mi pot face râu.

Rugăciunea lui Iisus mi s-a arătat mie în împrejurări grele… Mi-am dat seama că puterea ei este aşa de mare, încât îi preface pe lupii înfuriaţi în miei blânzi.

Simt prezenţa Ta, Doamne, în sufletul meu şi în trupul meu, care se bucură. E bine, stau liniştită, Tu lucrezi pentru mine, furtuna se potoleşte, mă sprijin în puterea Ta şi nu cad.

La Vecernie, s-a cântat frumos cu părintele nostru. Câte suflete fericite! Azi, o zi fără încercări. Ce bucurie avem în suflet! Când vine părintele V. spre noi, sufletele noastre devin mai simţitoare; e ca în cer. Astă-seară s-a coborât mâna Ta asupra tuturor, prin predica părintelui V. Îţi mulţumim, Iisuse!

Cu câtă dragoste reverşi asupra copiilor Tăi darurile Tale şi umpli sufletele noastre de fericire dumnezeiască, neînţeleasă, de nădejde şi dragoste duhovnicească! Mă simt ca în cer! Sunt uşoară ca un fulg; Tu, Doamne, mă porţi! Unde este oboseala? N-aş mai pleca din biserică!

Doresc singurătate numai cu Dumnezeu şi rugăciunea lui Iisus. Am impresia că nu voi putea lucra şi că nu lucrez destul. Doresc să plec dintre cei ce mă chinuiesc.

Ştiu că mă acoperi şi mi-a dispărut teama. Am simţit în vis iarăşi prezenţa lui Dumnezeu.

Mă rog cu credinţă şi cu dragoste, ştiu că eşti viu şi prezent pretutindeni. „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă” va fi permanent în mintea mea, ca cea mai divină muzică; va fi lumina, nădejdea şi scăparea mea!

Seara am numărat 400 de rugăciuni; restul le-am făcut lucrând. Voi adormi rugându-mă.

2 februarie 1971

M-am trezit cu bucurie în suflet. Astăzi sărbătorim întâmpinarea Domnului. Am cântat rugându-mă. Ce frumos şi minunat e cu părintele V.! Ce va fi cerul cu strălucirea şi măreţia lui Dumnezeu, dacă aici, unde avem aşa puţină lumină, ni se umple sufletul de bucurie şi fericire!

Am o teamă, ştiu că mă urmăreşte şi nu trebuie să ştie ce lucrez. Tu mă acoperi, Doamne, în fiecare zi!

M-am culcat cu rugăciunea în minte. Am numărat 400 de rugăciuni pe mătănii, iar restul le-am făcut lucrând.

3 februarie 1971

M-am trezit din somn rostind rugăciunea lui Iisus şi am continuat mai departe pe mătănii. Am lucrat cu bucurie şi liniştită, cu rugăciunea în minte încontinuu. Voi mări numărul de rugăciuni, căci nu pot sta de vorbă cu părintele să-l întreb şi să mă sfătuiască în privinţa rugăciunii lui Iisus.

C. (soţul) nervos, vorbeşte singur, înfuriat pe toată lumea, cu greu îl liniştesc. Mă rog pentru pacea lui. Ce voi face cu el, nu ştiu. Doamne Iisuse Hristoase, rugăciunea Ta e minunată: în gând o rostesc şi se linişteşte.

Am ascultat predica părintelui V. îţi mulţumesc, Doamne, pentru bucuria pe care o simt când îţi aud cuvintele prin glasul părintelui nostru. Voia Ta se împlineşte, Doamne, şi-l ascult ca pe trimisul Tău!

Ajută-mi, Doamne Dumnezeule, să-Ţi împlinesc poruncile!

Am lucrat şi m-am rugat cu trei surori I., G. şi E. Ce bine a fost! Tu, Doamne, eşti în mijlocul nostru. Aş fi fericită să cădem în genunchi la picioarele Tale, mii şi milioane de suflete, să-Ţi cântăm într-un singur cor şi să Te vedem în slavă! Uneşte-ne, Doamne, pe toţi! Să fim aşa cum ai zis: „O turmă şi un Păstor”!

5 februarie 1971

Azi e vineri, zi de post, dragă mie. M-am trezit fericită că azi voi lucra mai mult pentru mântuire.

Mă rog mai uşor şi am ocazia să fac mult bine. Dragoste sfântă, cu tine îi birui pe toţi, cu adevărat!

Am stare bună, pe care aş dori-o tuturor; în minte, nici un gând care să-mi tulbure liniştea. Îmi simt sufletul purificat, curat, şi cât e de bine!

Seara, Vecernie. Sfintele cântări îmi înalţă sufletul către Dumnezeu Cel atotputernic şi bun. Mă cuprinde emoţia şi mă rog cu bucurie, cu frică şi cu nădejdea că vom fi mântuiţi toţi cei ce alergăm spre El.

Am numărat 2.000 de rugăciuni, restul făcându-le lucrând. Seara am terminat rugăciunile.

6 februarie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune. Am numărat lucrând.

Doamne Iisuse, mă auzi! Nu mă lăsa în mâna celui rău, goneşte gândurile lor rele, linişteşte-i. Miluieşte-i şi pe ei şi pe mine!

Tot timpul am dorinţa să cad la picioarele Tale sfinte să-Ţi mulţumesc şi să mă rog. Luminează-mi mintea, să nu greşesc şi să cad sub povara ameninţărilor. Îi dau în grija Ta. Ai milă de ei, că mă opresc din lucru.

Am mult de lucru, dar fac totul cu drag. Chemarea numelui Celui care aduce pacea cea adevărată mă linişteşte ca să pot lucra.

Tu, Doamne Iisuse, eşti bucuria mea, fericirea sufletului meu şi caut permanent să meditez că eşti prezent pretutindeni, şi în sufletul şi trupul meu. (…)

Descoperă-le, Doamne Iisuse, tainele Tale dumnezeieşti tuturor celor ce doresc să Te cunoască pe Tine viu şi adevărat. Aşa cum eu am alergat ca Marta şi Maria şi Te-am simţit viu, prezent în suflet, în trup, în toată fiinţa mea, dă-le tuturor simţirea aceasta.

Suflete al meu, bucură-te, nu mai dormi!

Am numărat 400 de rugăciuni, restul – tot timpul, lucrând.

12 februarie 1971

Ce s-a întâmplat, n-am scris nimic cinci zile şi nu mai ştiu să scriu ce am simţit… Când m-am hotărât să lucrez mai mult, mi-au pus cu toţii piedici. M-au încurcat. Ce vor de la mine cu toţii, deodată? Nu mă mai pot planifica. Am rostit rugăciunile tot timpul, dar n-am avut timp să scriu nimic. Cred că nu sunt bună de nimic, căci nu le pot birui pe toate (Hristos a zis: „îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33)). Ziua e prea mică. Cam trag la somn. Doamne Iisuse, nu mă părăsi! Şi fă-i să-şi scadă pretenţiile, ajută-mă să nu cad. Duhul întristării m-a cuprins şi suport cu greu. Vreau, lucrez, dar obosesc uşor. Poate este ispită? Pierd mult din rugăciuni. Am obosit rău.

Cu ajutorul Tău, Doamne, îmi voi face alt program. Rugăciunile sunt puţine şi slabe. Sunt foarte obosită. Am lucrat puţin şi prost astăzi şi rugăciunile se întrerup mereu. Doamne Iisuse Hristoase, Preasfântă Fecioară şi sfinţilor buni, ajutaţi-mă! Fără ajutorul Tău, Doamne, nu pot nimic, darul Tău este; nu mă lăsa! Trebuie să termin totul şi nu pot. M-am întristat şi mi-e greu.

Nu sunt mulţumită. Cu părintele nu pot vorbi, nici nu ştie că eu lucrez. Nu vreau să-l întristez; câte necazuri mai grele are dânsul de rezolvat! Când va trece totul cu bine, îi voi spune.

Am numărat 2.000 de rugăciuni.

13 februarie 1971

M-am trezit mai odihnită şi cu gândul la rugăciune. Trebuie să reuşesc ce mi-am propus – rugăciunile mai întâi. Am numărat liniştită. După câteva ore, iar am obosit; trup neputincios, să te culc.

Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă! Dă-mi somn odihnitor, ca să pot lucra. Nu mai am timp.

Am dormit puţin şi sunt mai în putere; mă pot ruga în pace, cu uşurinţă, lucrând. Am numărat 2.000 de rugăciuni. Îţi mulţumesc, Doamne Iisuse!

Mâine va fi duminică. Aştept cu bucurie Sfânta Liturghie. în timp ce mă rog mă odihnesc.

15 februarie 1971

M-am trezit forţat; sper să pot lucra. Altă încercare. Fie voia Ta! Nu-mi mai fac probleme nici pentru viaţa mea. Ce voieşti Tu, Doamne! La operaţie nu mai mă duc.

Trebuie să lucrez mai mult. Primesc cu bucurie tot ceea ce-mi dai, Doamne Iisuse!

Nu vreau să deznădăjduiesc; poate în acest chip voi fi mântuită, prin suferinţă (Însă crucea să ne-o purtăm cu demnitate, că doar o duce alături de noi şi Hristos, şi El, personal, viu, ne ajută). Tu ne ţii în viaţă pe pământ cât Ţi-e voia Ta!

Am lucrat cu spor, dar parcă nu mai am timp să termin totul; în fond, cine mă forţează aşa? Părintele spune: „Veşnicia e mare; fiţi liniştiţi, lucraţi liniştiţi”; şi eu ce fac?

Am numărat 400 de rugăciuni.

17 februarie 1971

Liniştită, mi-am făcut rugăciunile cu drag. Mătăniile îmi sunt dragi, căci îmi aduc aminte încontinuu să zic rugăciunea şi-mi aduc aminte şi de I., care mi le-a dăruit şi m-a îndrumat cu dragoste. Copii buni ai Tăi, Doamne, şi ea şi G.; au suflete curate, rare. Îţi mulţumesc, Doamne, că mi le-ai descoperit pe ele şi pe părintele V., căruia îi mulţumesc din suflet pentru încrederea pe care mi-a acordat-o.

Oare voi putea rezista să ies cu bine din situaţia familială grea în care mă aflu? De ce se ocupă acum mai mult de mine?

Doamne Iisuse, Maica lui Dumnezeu, cu darul Vostru, ajutaţi-mi! Dă-le, Doamne, linişte, înţelegere, să nu poată a face rău nimănui. Ocroteşte-ne, fii cu noi! Lucrează, Doamne, Tu pentru noi, ca să avem linişte. Goneşte tot răul cu puterea Ta cea mare.

Am rămas în urmă cu toate. Am numărat 400 de rugăciuni.

18 februarie 1971

Astăzi am lucrat cu multă pace în suflet. Voi purta crucea mea aşa cum mi-ai dat-o Tu, Doamne! Îţi mulţumesc; cu darul Tău şi cu ajutorul sfintei Tale rugăciuni, am reuşit şi i-am împăcat pe toţi.

Ispite, încercări grele pentru starea mea. Nu sunt restabilită după operaţie. Ajută-mi, Doamne, doresc din tot sufletul să lucrez cu Tine pentru mântuirea mea. Nu mă lăsa să deznădăjduiesc, nu vreau să-i fac voia celui rău şi viclean, ca să se bucure că eu plâng. Întăreşte-mă, şterge-mi lacrimile, ca să pot trece uşor şi să scap din situaţia grea în care mă aflu (Vei fi restabilită. Vei uita că ai fost operată. Când Doctorul Hristos vindecă, piere boala şi din trup şi din suflet).

Aş pleca într-un loc singuratic ( Vrei sihăstrie, pustnicie: „Intră în cămara ta (în inima ta) şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui Tău, care este în ascuns; şi Tatăl Tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 6). Autoarea răspunde: Aşa am gândit la începutul rugăciunii, să fug din lume. Şi totuşi, în lume era misiunea şi lucrarea pentru mântuirea sufletului meu), să nu mai ştie nimeni că exist, să nu se mai ocupe de mine. Aş fi fericită cu rugăciunea lui Iisus.

Acum ştiu de ce mulţi din Sfinţii Părinţi au fugit prin pustii, departe de oameni, căci vrăjmaşul lucrează cu putere şi nu-i uşor de doborât. Cu mare greutate, cu ajutorul dragostei adevărate de oameni şi cu rugăciune, se mai potoleşte râul pentru un timp.

Toţi suntem copiii Tăi, Doamne! Înţelepţeşte-i să nu-şi mai facă rău unul altuia. De ce înainte nu se ocupau de mine, iar acum mă urmăresc? (…)

22 februarie 1971

O zi mai liniştită, după mult timp în care zi de zi am petrecut numai în încercări. Prin tăcerea mea şi rugăciunea lui Iisus, i-am biruit. Au încercat în fel şi chip să mă provoace, dar au văzut că este în zadar şi şi-au schimbat singuri atitudinea (Dumnezeu lucrează! Roagă-te să-ţi dea puterea credinţei vii). Se uită miraţi cum rabd şi tac, nu ca în trecut.

24 februarie 1971

Doamne Iisuse, ce frumos am lucrat; somn liniştit, nici un gând rău nu m-a mai tulburat, cu toate greutăţile pe care le întâmpin. Nu mai aud bine ce se vorbeşte în jurul meu. Eu mă simt fericită şi ei nici nu-şi dau seama.

Am numărat 3.000 de rugăciuni. Vis frumos! Efectul meditaţiilor şi rugăciunilor?

25 februarie 1971

M-am trezit cu rugăciunea în minte, aşa cum m-am culcat. Toată ziua am lucrat liniştită. Am fost la R. E greu, dar lucrez, mă rog, nu vreau să mai rămân în urmă. Am numărat 3.000 de rugăciuni; restul – lucrând, mergând.

28 februarie 1971

Azi e duminică; Sfânta Liturghie. Sunt liniştită, mă rog având prezenţa Mântuitorului permanent în inima şi în sufletul meu. Sunt fericită, gândurile nu-mi mai tulbură mintea când mă aflu în Sfânta Biserică. Pacea şi liniştea coboară în suflet. Mă simt mai puternică, oboseala s-a dus. (…)

1 martie 1971

Începutul postului cu bucurie. Doresc să mă împărtăşesc cu Sfintele Taine. Doamne, ajută-mi să fiu vrednică! Dă-mi răbdare pentru toţi, smerenie curată şi sfântă.

S-a făcut repetiţie cu părintele V. Ce fericite suntem toate surorile, care venim cu bucurie să-i cântăm slavă lui Dumnezeu!

Am numărat 2.000 de rugăciuni şi m-am rugat tot timpul lucrând.

4 martie 1971

Cum m-am culcat, aşa m-am trezit, rugându-mă (Păzeşte mărgăritarele lui Dumnezeu ce ţi-au fost încredinţate, că tare sunt sfinte şi scumpe. Păzeşte comoara pe care ai primit-o); oare s-a rugat duhul meu tot timpul cât eu am dormit?

Ce bucurie simt în suflet când îmi aud glasul în duh vorbind aceleaşi cuvinte pe care eu le rostesc toată ziua: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”! Ce bun eşti cu mine, Doamne Iisuse, şi cu drag îmi răspunzi; câtă fericire îmi dai! Cum să-Ţi mulţumesc pentru că mi-ai dat aşa un povăţuitor, care nu ţine dinarul Tău ascuns?! Şi cum voi putea mulţumi vreodată părintelui V. pentru tot? Oare merit să fiu fericită cu Tine, Doamne Iisuse? Am lucrat destul? Nu! Te-am căutat destul? Ce am făcut ca să fii aşa de bun cu mine, o păcătoasă? Dar Tu le ştii toate, Doamne Iisuse drag! Simt o putere în trupul meu de la primul cuvânt (nu pot exprima ce simt); zic „Doamne” şi parcă nu vorbesc eu; simt ca un cutremur (ceva puternic, ca o vibrare, ca o lucrare vie şi dulce); Tu eşti, Doamne! Simt ceva, nu ştiu ce, ceva dumnezeiesc, supranatural (Totuşi, trebuie să explici mai clar (…). Autoarea jurnalului explică: în timp ce mă rog cu rugăciunea lui Iisus, cu atenţie şi iubire, cugetând că Mântuitorul Iisus Hristos este viu în sufletul şi în trupul meu, îmi vin lacrimi de iubire. Simt prezenţa Sa printr-un tremur fin, plăcut, în tot trupul meu, care-mi dă o stare plăcută de fericire în suflet, ştiind că El lucrează în fiecare celulă în linişte adâncă şi dulce, abia perceptibil. Iubirea mea pentru El creşte, ca şi dorul de a-L simţi din ce în ce mai mult. Această stare mi-a adus în suflet o stare de fericire cum alta nu am avut).

Mă rog cu bucurie că Te ştiu prezent în inima mea şi în tot trupul meu şi pretutindeni de faţă, cum spune părintele nostru. Eu n-am cuvinte de exprimare, dar cred că cei ce se roagă şi au rugăciunea lui Iisus în inimă ştiu ce simt eu. Nu doresc mai mult decât să fii mereu cu mine, Iisuse!

Doresc să fiu liniştită; dacă m-ar lăsa cei din jurul meu în pace! Dar ar fi prea uşor!

Ajută-mi, Doamne Iisuse, ca prin virtuţi şi faptele virtuţii să mă mântuiesc, ca să fiu vrednică de a mă numi copilul Tău!

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeului meu să mă ajute şi să mă conducă pe calea adevărului vieţii. Maică Preacurată, miluieşte-mă, ocroteşte-mă pe mine, care greşesc şi nu ştiu nici să mă port nici să mă rog. Cu acoperământul tău acoperă-mă de vrăjmaşi, care acum mai mult ca oricând au năvălit asupra mea; să nu-mi poată încurca hotărârea mea de a urma rugăciunea Fiului Tău Iisus Hristos. Tu eşti ocrotitoarea orfanilor, pe tine te am maică şi nu pot spune nimănui suferinţele mele sufleteşti. Sufăr cu bucurie. Ştiu că aşa trebuie pentru umilinţă şi îndelungă răbdare. Să nu poată face rău celor dragi ai mei. Vrăjmaşul e viclean, să nu mă descopere unde merg şi ce lucrez.

Am numărat 400 de rugăciuni. Restul – lucrând, mergând, toată ziua. (…) Seara adorm cu mătăniile mele dragi, ca nişte mărgăritare. Fiecare boabă este o lacrimă de fericire pentru descoperirea rugăciunii. Sunt dăruite cu dragoste de I., după ce i-am spus că-mi plac atât de mult. Cred că are suflet curat, şi sigur că nu greşesc. Cei ce au rugăciunea inimii socot că sunt sfinţiţi prin prezenţa Duhului Sfânt în inima lor.

Doamne, să nu fiu dezamăgită! Celelalte două surori, E. şi G., la fel sunt. Cred că duc o viaţă sfântă între oameni – trăire duhovnicească, liniştită, înţelepţită de blândul Iisus, cu ajutorul părintelui nostru V.

Mă simt întărită şi pot îndura necazurile vieţii cu mai multă uşurinţă. Îl chem pe Domnul Iisus Hristos şi uit de necazuri. Ştiu că mă va ajuta într-un chip minunat, rostind rugăciunea Lui.

În fiecare zi trebuie să fiu atentă în jurul meu, să nu pierd pacea şi bucuria. Am numărat 3.000 de rugăciuni.

5 martie 1971

M-am sculat greu, gripată, am dureri de cap. Nu vreau să-mi fie scuză, ca să nu lucrez.

Am numărat 2.500 de rugăciuni. Simt din când în când inima în piept, care imi aminteşte şi-mi zice: „te-ai oprit” ( A strigat Proorocul David: „Cine va grăi puterile Domnului şi cine va vesti toate laudele Lui?” (Psalm 105, 2). E bine, mă trezeşte să continui rugăciunea.

Am cântat totuşi la Vecernie. Mi-a revenit vocea cântând; nu-mi venea să cred: s-au dus şi usturimile şi răguşeala. S-a cântat foarte frumos.

Am capul greu. Seara m-am spovedit. Trebuie să mă umilesc cu totul şi cu dragoste adevărată, ca să fie pace.

E frig tare. Afară ninge. E frumos, dar mie mi-e frig şi am febră mare. Nu vreau să ştie nimeni că sufăr. N-am avut părinţi şi niciodată cui să spun necazurile şi suferinţele mele. Sunt obişnuită să mă descurc singură în această viaţă trecătoare. Nu uit însă că-L am pe Dumnezeu, Care mă vede şi mă aude. El îmi este Mamă şi Tată şi îmi cunoaşte durerile. El le îngăduie şi tot El le uşurează. R. (fiica) are destule greutăţi.

Pe Tine, Doamne Iisuse, Te rog să fii cu mine şi voi birui totul. Toată nădejdea spre Tine o am. Linişteşte-l, Doamne, pe C. (soţul). E înfuriat de o săptămână pe toată lumea. (…) Luminează-l şi scapă-l de chin.

Am numărat 1.000 de rugăciuni. Cam mecanic, nu sunt mulţumită – sunt obosită.

6 martie 1971

M-am trezit fericită. Am visat ceva minunat, cu speranţe. Doamne, ajută-mi să se împlinească. Am auzit: „Să te trezeşti din somn cu rugăciunea lui Iisus în inimă”. Aşa doresc.

Am făcut exerciţiile, m-am rugat tot timpul cu căldură şi cu dragoste. Am fost la biserică în dorinţa de a mă ruga în casa Domnului.

Ce înţelept e vrăjmaşul la rele. Am venit acasă cu duhul întristării; m-a biruit, am plâns, şi s-o fi bucurat.

8 martie 1971

De astăzi mi-am propus să nu mai rămân în urmă, şi pentru că n-am putut vorbi cu părintele nostru, voi număra cu ajutorul Domnului zilnic 3.000 de rugăciuni, după exemplele Sfinţilor Părinţi, aşa cum am citit în cartea „Pelerinul rus”.

M-am trezit rostind rugăciunea lui Iisus şi am continuat mai departe. Afară s-a încălzit puţin. Soarele a luminat cămăruţa mea şi în suflet am lumină. (…)

9 martie 1971

Sărbătoare mare pentru mine, de recunoştinţă celor patruzeci de mucenici minunaţi, care mi-au ajutat cu mulţi ani în urmă. Sfinţilor patruzeci de mucenici, care aţi pătimit din iubire pentru Domnul Iisus şi El v-a împodobit cu cununi frumoase, acum petreceţi în grădinile raiului. Rugaţi-vă, sfinţilor, şi pentru mine şi pentru cei dragi ai mei, ca Domnul Iisus să aşeze viaţa noastră, ca să putem lucra în linişte pentru mântuire. (…)

Ce frumos a nins! Am fost la E. cu G. şi I. Când am pornit, afară era ca într-un vis: fulgi mari şi deşi se învolburau în văzduh, iar eu, privind în zare, m-am uimit de frumuseţea cu care cădeau din înaltul cerului. (…) Orice anotimp are frumuseţile lui şi doresc să contemplu cât mai des cerul şi tot ce ai făcut pe pământ, Doamne, ca să-mi amintesc necontenit şi să văd pe Făcătorul lor în toate câte sunt.

La E. am citit, am comentat numai despre lucruri duhovniceşti. Suntem într-un gând şi suntem fericite. Am numărat 3.000 de rugăciuni. Totul cu iubire. Am citit şi comentat din „Pelerinul rus”, despre rugăciunea lui Iisus. Acum citim din „Sbornicul” despre darurile rugăciunii lui Iisus. Voi învăţa multe şi copiindu-le le voi memora mai bine.

Ajută-mi, Doamne Iisuse, să pot urma calea pe care am pornit către Tine spre mântuire, ca să am parte de viaţă veşnică!

Îmi pare rău că nu ştiu să scriu jurnalul mai frumos, dar eu n-am scris niciodată despre mine. Nu ştiu să-mi exprim gândurile şi simţirile corect .

10 martie 1971

M-am trezit odihnită şi cu drag am numărat dimineaţă 400 de rugăciuni. Exerciţiile au fost mai dese şi rugăciunea continuă neîncetat în minte sau cu gura. Am mult de lucru.

Afară e timp frumos, a dat puţin soarele şi-mi umple sufletul de bucurie. Nu pot merge la biserică. Voi lucra şi în acest timp mă voi ruga şi voi fi cu gândul la surorile mele dragi, care ştiu că se vor gândi şi la mine, împreună cu părintele V. Am numărat 3.000 de rugăciuni.

13 martie 1971

O zi bună. Am vorbit cu părintele V. Am primit sfaturi. Voi şti acum cum trebuie să mă rog. Câte am de învăţat… Aş asculta zile întregi cu bucurie.

Doamne Iisuse, să-i dai putere asupra tuturor celor ce-i vor răul, ca să-i poată lumina şi întări pe toţi copiii Tăi care sunt încercaţi şi nu ştiu nimic din tainele Tale!

M-am rugat în mod deosebit, aşa cum m-a sfătuit. Cu dragoste; totul cu dragoste se realizează. Doamne Iisuse, dragostea mea! Bucuria mea! Viaţa mea!

Cum zic „Doamne”, imediat simt prezenţa Domnului Iisus în inima mea! Ce bucurie simt în suflet! Doresc să mă lepăd de orice dorinţă, să rămân cu una singură: rugăciunea lui Iisus. Fie voia Ta, Doamne! Orice încercare voi cunoaşte că e de la Tine, cu voia Ta. Scăparea mea Tu vei fi. Miluieşte-mă! Mă supun voii dumnezeieşti.

14 martie 1971

De astăzi voi nota: mi-am făcut rugăciunile, adică 3.000 pe zi, şi respiraţiile de patru ori pe zi, profund, aşa cum m-a sfătuit părintele V., de care mă simt legată mai mult acum, datorită sfaturilor în lucrarea rugăciunii lui Iisus.

M-am culcat cu rugăciunea în minte şi m-am trezit la fel. Am făcut exerciţiile şi respiraţiile cu drag. Inima îmi bate din când în când de bucurie.

La Sfânta Liturghie m-am rugat din iubire pentru Iisus. Am nădejde de desăvârşire şi port în minte mereu pe Iisus şi neîncetat rugăciunea Lui. (…)

15 martie 1971

M-am trezit din somn fericită, zicând rugăciunea lui Iisus în gând.

Au venit mama şi fratele lui G. M-am bucurat că i-am putut linişti. Toate vor trece. Doamne, Tu îi ajuţi.

Simt o mare bucurie în suflet când aud cum îmi bate inima în piept (Este bun lucru să-ţi urmăreşti respiraţia şi bătăile inimii în rugăciune. Sincronizarea mişcărilor duhului cu cele ale trupului este înţelepciunea cea mare.) şi sunt tristă când n-o mai simt.

Iubirea pentru Mântuitorul Iisus creşte iar iubirea pentru oameni e mai mare. Mă rog Domnului Iisus pentru râvnă, pentru darul rugăciunii şi pentru luminarea minţii. Mă rog cu bucurie şi mă simt foarte liniştită cu rugăciunea Ta, Iisuse.

O mică încercare. Sper să o trec cu bine, prin răbdare. Am rostit mai mult rugăciunea lui Iisus. (…).

Mulţumesc, Doamne Iisuse, nu ştiu cum să-Ţi mulţumesc! Sunt fericită când pot face bine. Cu ajutorul Tău fac totul. Dă-mi, Doamne, spor ca să termin totul la timp şi cu bine.

A venit primăvara. Cerul s-a luminat de soare; ce frumos e! Se face lumină şi în sufletul meu. Îţi mulţumesc cu lacrimi, Doamne Iisuse, pentru fericirea pe care mi-o dai. Ştiu că nu merit, dar ai milă şi mă bucuri, şi aşa ştiu că mă iubeşti.

Am fost la biserică şi am întârziat. C. mi-a încuiat uşa. Ce voieşte de la mine? N-are nici un drept. De-ar şti R. şi Ş. ce îmi face el! Dar nu le voi spune, ca să fie pace. Nu doresc să se certe pentru mine. Voi veni acasă mai devreme, aşa cum vrea el. Eu o opresc mereu pe R. să nu-i zică nimic. E bolnav şi nu cumva să facă vreo criză. Îl las să zică ce voieşte, eu nu-i voi spune nimic rau.

Toată ziua am numărat şi m-am rugat cu bucurie, liniştită, lucrând.

16 martie 1971

(…) Fac exerciţii de respiraţie uşor – de patru ori pe zi câte patru respiraţii profunde. Ce bine mă simt, ce uşoară! Inima îmi bate de bucurie. (…)

Am fost la E. cu I. şi G. A fost minunat. (…).

Comentariile interesante şi ispitele asemănătoare; piedicile şi suferinţele sufleteşti sunt pregătite pentru fiecare. Aşa trebuie să fie, pentru umilinţă, supunere şi împlinire adevărată. Suntem în luptă; totul pentru folosul mântuirii şi pentru multă atenţie la gânduri şi purtare.

17 martie 1971

M-am trezit spunând rugăciunea lui Iisus şi am continuat mai departe, în pat, încă 200 de rugăciuni. Apoi, pe stradă, încă 500. Şi rostesc în gând mereu – cu întreruperi, însă inima imediat îmi aminteşte şi o rostesc în continuare.

Seara, părintele V. a ţinut predica. A fost foarte frumoasă. Toţi sunt fericiţi. (…)

19 martie 1971

Azi am lucrat cu bucurie şi spor şi în acest timp m-am rugat. La Vecernie a fost frumos. (…)

C. m-a urmărit. Am ajuns târziu la biserică. Părintele m-a acoperit, şi el n-a ştiut unde sunt. Acoperă-mă, Doamne Iisuse; cum o voi scoate la capăt? Nădejdea e la Tine.

Aş pleca în alt oraş sau nu ştiu unde, să pot sluji numai Domnului. Dar îi am pe Ş. şi R. şi pe părintele V.

Am timpul împărţit şi nu mai ştiu cum să le termin pe toate cu bine. A fost o zi frumoasă de primăvară, cu aer curat. Am făcut respiraţiile cu bucurie şi rugăciunile în linişte şi atentă că mă vezi, mă auzi, Doamne! De acum nu mai doresc altceva decât să fredonez încontinuu ca pe un cântec drag rugăciunea Ta: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!”, având atenţia îndreptată către Domnul Iisus, care este prezent în inimă, mă vede şi mă aude.

Seara termin rugăciunile cu bucurie.

20 martie 1971

(…) Am respirat aer curat. Soarele străluceşte pe cer; ce frumos! Când văd soarele, văd puterea şi înţelepciunea Domnului Dumnezeului nostru. Ne luminează şi ne încălzeşte şi pe cei buni şi pe cei răi, căci El e atotbun.

Astăzi am făcut totul cu drag, cu rugăciunea în minte. Sunt fericită cu rugăciunea lui Iisus.

Te ştiu prezent în inima mea şi pretutindeni de faţă, Iisuse. Te port cu mine şi mă porţi cu Tine ca pe un fulg, oriunde merg. Din când în când îmi anunţi prezenţa Ta şi sunt fericită. Uit de toţi şi de toate, îmi fac datoria împreună cu Tine şi mă simt puternică.

Mulţi doresc să-mi strice liniştea, pacea Ta, dar cu ajutorul Tău, Iisuse drag, n-au să poată. E prea târziu, sunt înarmată cu arma cea mai tare: rugăciunea Ta! Tu, Doamne, m-ai înarmat, cu ajutorul părintelui V. Nu ştiu cum să-i mulţumesc. Nu-i pot răsplăti niciodată. Aş face orice mi-ar cere, fără cârtire. Am încredere deplină.

Iar îmi vine să plec undeva, dar unde? Doresc să-mi închin viaţa rugăciunii lui Iisus, dar facă-se voia Ta, Doamne. De ce ni s-a descoperit oare rugăciunea?

Trebuie să lucrez mai mult. De mi se va deschide cumva calea, voi pleca. Numai de va fi voia Lui!

21 martie 1971

M-am trezit din somn rugându-mă şi am continuat cu bucurie. Mă voi strădui să-mi ţin mintea trează, să mă rog neîncetat, orice aş lucra.

La Sfânta Liturghie am ascultat şi m-am rugat cu evlavie şi cu frică de Dumnezeu.

De un timp, când mă rog şi am în faţa ochilor prezenţa Domnului, îmi vine să plâng şi mă rog plângând. Apoi simt o mare uşurare. Nici nu sunt vrednică să mă rog în faţa blândului Iisus. E prea bun cu mine, care sunt nimic.

Doresc ca toate gândurile mele să fie curate şi să am cugetul împăcat, ca să mă pot ruga neîncetat şi să pot avea unire desăvârşită cu Mântuitorul, izbăvitorul sufletului meu. Rugăciunea îmi aduce o pace dulce şi simt că de acum nimeni nu mă va mai putea despărţi de ea. Ajută-mi, Doamne Iisuse drag, să merg cu rugăciunea Ta până la sfârşit. Doresc să trăiesc numai cu Tine, să Te port veşnic în minte şi în inimă. Câtă bucurie simt! Nu o voi putea descrie niciodată şi nici nu-Ţi voi putea mulţumi pentru ea.

Mi-am făcut liniştită rugăciunile şi exerciţiile.

22 martie 1971

Azi a fost o zi de încercări, la care mă aşteptam. Cu ajutorul Tău, Doamne Iisuse, sper să ies cu bine şi din acest impas cu familia mea. Acoperă-mă, Doamne Iisuse, de vrăjmaşul diavol, care neapărat doreşte să mă las de rugăciune.

Când mă rog, toată fiinţa mea e cuprinsă de o fericire cerească. Chiar de aş voi să încetez a mă ruga, din teamă să nu mai am încercări, nu mai pot. E prea târziu. Te ştiu lângă mine şi trebuie să mă rog; chiar de fac efort, cu greutate, dar tot mă rog. Nu mă mai pot lipsi de fericirea pe care mi-o dă rugăciunea lui Iisus şi am nădejde că voi trece prin toate încercările cu ajutorul ei. Doresc din tot sufletul să fiu liniştită, să nu supăr pe nimeni, să pot aduce tuturor numai bucurie.

Seara târziu termin 3.000 de rugăciuni.

23 martie 1971

Am fost la R. şi m-am rugat lucrând. Ş. abia mai rezistă – se pare cu ultimele puteri, aşa spune el. Doamne Iisuse, ai milă de noi păcătoşii. R. e îngrijorată. Toate sunt de sus! Rugăciunea lui Iisus e mântuitoare şi mă rog pentru ei. (…)

Sunt obosită. Nu mi-am făcut orele de somn şi pierd timpul. Târziu, termin rugăciunile în pat.

24 martie 1971

Tot obosită m-am trezit. Mă rog în timp ce lucrez. Am nădejde că totul va trece. Într-o oarecare măsură m-am întristat, dar nu trebuie să-i fac voia celui rău.

Am mult de lucru şi fac totul cu bucurie, dar sunt nerăbdătoare să le termin. Le-aş cuprinde toate dintr-o dată. Toate sunt lucruri pe care le iubesc mult şi e singura mea avere, hrană şi bucurie. Scriu şi mi-e greu, căci toate trebuie făcute în ascuns.

Doresc din toată inima să merg spre desăvârşire şi mi se pun piedici. Am siguranţa că Dumnezeu e viu şi este singura mea fericire. Trebuie ca în fiecare clipă să nu uit acest lucru.

La Vecernie a fost frumos. M-am întărit. Am uitat toate necazurile. Părintele a ţinut o predică minunată! Am plecat acasă zburând de fericire. Unde este oboseala?

25 martie 1971

Am stare proastă la trezire. Tot obosită. Mă rog mecanic. Dacă nu mi-ar da semne inima din când în când, aş crede că Dumnezeu m-a părăsit. Sufletul mi-e condus de trupul obosit. Trebuie să mă odihnesc, altfel mă risipesc şi nu lucrez nimic bine. Am de făcut ceva urgent câteva zile şi apoi sper să mă odihnesc mai mult.

C. e nervos, se agită, îmi aduce jigniri, că umblu noaptea. Am venit târziu (la 8:30) de la Vecernie. M-am umilit în faţa lui, nevinovată fiind, şi s-a mai liniştit. I-am spus că am fost la R., însă nu mă crede. E bolnav, mi-e milă de el.

Azi e Buna Vestire. M-am ascuns în strana din colţ, mi-am revenit şi am uitat de toate. Acolo nu mă vede.

Rugăciunea lui Iisus o fac cu întrerupere. Părintele a spus ceva cu dreptate şi două surori din cor s-au supărat pe dânsul. Nu ştiu ce să cred. Nu i se iartă nimic şi i se interpretează greşit cuvintele. Vrăjmaşul le tulbură pacea. Cred că îşi vor da seama.

M-am odihnit după-masă mai mult; m-am trezit rugându-mă şi am continuat rugăciunea lui Iisus până când am simţit o pace deplină şi dulce. Am gonit toate gândurile cu rugăciunea şi mi-am revenit din starea în care mă aflam. Seara termin rugăciunile.

26 martie 1971

Rugăciunile şi exerciţiile merg uşor. Am de lucrat multe şi toate plăcute. Seara am fost la Vecernie. A fost foarte frumos. Părintele ne priveşte cu atâta dragoste, e atât de bun; cine le îndeamnă pe surori să-l supere?

A venit şi I. Ce bine că a trecut. Am fost fericite şi am cântat cu bucurie şi fără teamă. A venit C. (fiica) şi nu mă mai tem. M-ai salvat, Doamne!

28 martie 1971

E duminică. M-am rugat în biserică cu toată fiinţa mea. S-a slujit frumos. Am starea de plâns când mă rog.

Au venit acasă trei surori – G., I. şi E. Am citit şi comentat din „Sbornicul”. G. are înţelepciune duhovnicească. Am scris şi m-am rugat până am adormit.

29 martie 1971

M-am sculat forţat. Am fost la CAR, apoi în vizită la doamna S., cu maşina. Am obosit. Sunt fericită când sunt singură şi-mi pot face rugăciunile în linişte. Mă simt atunci mai puternică şi nu doresc altceva.

A plouat, totuşi a fost frumos. Am mers două ore cu maşina, iar pe unde am trecut am admirat măreţia lui Dumnezeu.

Doresc ca rugăciunea să-mi fie cel dintâi gând şi lucru, şi apoi celelalte. Când am descoperit rugăciunea lui Iisus, am lucrat şi m-am rugat cu tot elanul şi puterea mea. Am întrezărit în rugăciune ceva sublim şi de atunci, când las orice lucru ca să-mi fac rugăciunea, mă simt cea mai fericită. Rugăciunea cu simţirea prezenţei Domnului îmi dă putere, dragoste mai mare de oameni şi o dorinţă de a avea permanent rugăciunea în gând. Am numărat mai puţine rugăciuni – 2.000. Seara, doar 500, şi am adormit înainte de a le termina. M-am trezit însă mai târziu şi am terminat 3.000 de rugăciuni. Am pace. C. e liniştit.

Doresc în tot timpul să nu uit că pe Tine, Doamne Iisuse, Te am cu mine şi caut să fac voia Ta cea sfântă! înţelepţeşte-mă! Doamne, miluieşte-mă!

30 martie 1971

M-am trezit rostind rugăciunea şi cu dragoste m-am rugat mai departe. Sunt liniştită după rugăciune. Am pace, nădejde. Inima îmi bate de bucurie. Îl simt în inima mea pe Iisus şi am o mângâiere. Îţi mulţumesc, Doamne Iisuse. Doresc să Te simt aşa tot timpul.

Am lucrat cu voie bună. Am tot mult de lucru şi mă rog în timp ce scriu. Mi-a dat I. telefon şi m-a bucurat. Mi-a amintit că azi este Sfântul Ioan Scărarul, pe care îl iubesc mult.(…)

Afară este un vânt puternic. Seara termin rugăciunile şi adorm cu rugăciunea în minte.

31 martie 1971

M-am trezit cu rugăciunea în minte şi am continuat încă 200 de rugăciuni, în pat fiind.

În timp ce-mi fac rugăciunile simt ceva sublim în inima mea, parcă se zbate ceva şi se răsuceşte, ca aripioarele unui fluturaş, câteva secunde, apoi revine din nou, în timpul cât mă rog („Iar Cel ce cercetează inimile ştie care este dorinţa Duhului, căci după voia lui Dumnezeu El Se roagă pentru sfinţi” (Romani 8, 27). Mă rog fericită pentru starea cea bună. Doamne, Tu eşti?

Au fost R. şi M. toată ziua la mine. M-am rugat mai puţin. Seara a fost denie. M-am rugat cântând cu bucurie. Gândurile mele sunt îndreptate spre Tine, Doamne! Doresc să-Ţi slujesc cu dragoste până la sfârşit. Ajută neputinţei mele!

1 aprilie 1971

Am fost la Ţ. M-am rugat pentru buna lor înţelegere, ca să fie fericiţi. Am lucrat uşor, cu plăcere. Seara am discutat cu R. despre puterea şi voia lui Dumnezeu.

Am scris şi am împlinit rugăciunile seara, simţind prezenţa Domnului. Am siguranţa că Dumnezeu este viu în inimă. Simt pace în suflet şi sunt liniştită.

3 aprilie 1971

M-am trezit obosită. Am făcut exerciţiile şi rugăciunile în pat. (…) Parcă nu mai am putere să fac nimic. Doamne Iisuse, întăreşte-mă. Ai milă de R. şi de Ş., soţul ei. Amândoi sunt bolnavi. Întăreşte-i, Doamne Iisuse, să poată lupta mai departe, să scape de cursele vrăjmaşului.

Doresc din toată inima să fac numai ceea ce este bine, gura mea să nu se deschidă decât pentru bine şi să Te laude pe Tine, Dumnezeul şi Mântuitorul sufletului meu! Vreau să trăiesc ca un om mort pentru păcate. Ajută-mi, Doamne! Tu cunoşti cugetele noastre.

Sfântă Fecioară, Maica Domnului Iisus, Mântuitorul sufletelor noastre, miluieşte-mă şi ajută-mă să împlinesc voia Tatălui cu darurile Lui cele bogate!

Voi căuta să mă odihnesc mai mult, ca să pot lucra cu bucurie, nu obosită şi forţat. Am terminat cu greu 3.000 de rugăciuni.

5 aprilie 1971

M-am trezit cu rugăciunea în minte şi am continuat-o cu bucurie. Am lucrat cu voie bună, totuşi nu sunt mulţumită. Fac rugăciunile mecanic, mă grăbesc. Doamne Iisuse, ajută-mi să pot face rugăciunile liniştită şi cu uşurinţă.

Târziu, seara, termin 3.000 de rugăciuni.

6 aprilie 1971

M-am sculat cu dor de rugăciune. Am avut un vis frumos. A venit D. şi am fost împreună la Z. A fost bine.

Aş sta zile întregi să ascult învăţăturile părintelui V. pentru întărirea şi împlinirea vieţii adevărate a fiecăruia dintre oameni.

Îmi vin în minte tot felul de cugetări frumoase. De-aş putea scrie ce gândesc în aceste momente de lumină, de înălţare sufletească şi iubire către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, către sfinţii îngeri şi către toţi sfinţii Săi, care au pătimit pentru El şi care acum îi cântă fericiţi în slavă!

Azi e o zi frumoasă de primăvară, cu soare strălucitor. Prin fereastră pătrund toate frumuseţile luminii în diferite culori. Tot felul de culori minunate vin din cerurile luminate de Tine, Doamne! Sunt cuprinsă de fericirea frumuseţii şi luminii Tale!

Nu sunt vrednică. Iartă-mă, Doamne Dumnezeule, că nu Te-am avut permanent în inima mea, şi de câte zeci de ori am fost întristată de moarte, în anii din urmă, căci nu Te vedeam şi nu simţeam că eşti lângă mine. Ştiam că Tu mă ridici şi mă scapi din nenorociri, dar cu ochii sufletului nu Te vedeam şi mereu Te pierdeam. Acum sunt fericită. Te simt în inima mea, prezent, viu ( „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi putini sunt cei care o află” (Matei 7, 14). Când nu Te mai simt, strig. „Viu este Dumnezeu în trupul şi sufletul meu” – repet, şi Te simt din nou şi inima mi se bucură. Doresc să mă pot ruga necontenit şi nimic din jur să nu mă mai tulbure, ca să Te am permanent în inima mea. Doamne, mergi cu mine peste tot, lucrează cu mine, întăreşte-mă, ca să pot lucra pentru Tine!

Cum să-Ţi mulţumesc, Iisuse drag? Am impresia că fac parte şi eu dintre primii creştini care alergau, uitând de nevoi, oboseli, depărtare; lăsau totul şi porneau valuri când auzeau că Iisus trece printr-un oraş sau sat şi uitau de sete, de foame, însetaţi şi înfometaţi acum să asculte cuvintele dumnezeieşti, mântuitoare de suflet. Ce fericiţi erau ei! Cred că simt şi eu o fericire asemănătoare când ascult cuvintele Tale prin glasul părintelui V. şi când simt în inimă prezenţa Ta, Iisuse, Care nevăzut îmi dai putere în trup şi pot lucra uşor. Tot ce e rău înlătur cu uşurinţă şi fără teamă.

Chemarea numelui Domnului Iisus îmi aduce bucurie, pace şi voie bună. Prin rugăciune capăt pacea şi uit de toate necazurile. În multe împrejurări s-a dovedit pentru mine făcătoare de minuni. Am în suflet nădejde de mântuire („Iar nădejdea nu ruşinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani 5, 5). Aşadar, văzând atâta grijă şi lucrare a lui Dumnezeu pentru tine, nici un pas înapoi!).

Seara târziu am terminat rugăciunile. Îl simt foarte des pe Mântuitorul în inima mea. Adorm cu rugăciunea în minte.

7 aprilie 1971

Am lucrat liniştită, cu dragoste; sunt fericită în suflet cu rugăciunea lui Iisus. Nu-mi mai fac probleme, mă las în voia Domnului. Mă simt purtată de o putere nevăzută şi fac totul uşor şi cu bucurie.

Seara am fost la Vecernie. A fost minunat. A ascultat şi R. predica părintelui şi m-am bucurat.

În timpul rugăciunii m-a cuprins o mare dragoste pentru Mântuitorul Iisus Hristos! Cine ar fi crezut că un om, în orice situaţie s-ar afla, poate fi atât de fericit (Ai văzut că exista un om pământesc, dar te poţi naşte din nou: „Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă. Cele vechi au trecut; iată, toate s-au făcut noi” (II Corinteni 5, 17))?

Căci de nu Te-aş avea pe Tine, Doamne Iisuse, iubirea mea, fericirea, lumina şi nădejdea sufletului meu, în jurul meu ar fi un iad.

Nu se, poate compara bucuria mea de acum cu nici o bucurie de pe pământ. Mă trezesc noaptea din somn, mă rog şi adorm iar. Sufletul meu tânjeşte după ceva de o măreţie nespusă, spre ceva ce abia întrezăresc.

Doresc ca rugăciunea să-mi fie preocuparea principală. În rugăciune, ochii sufletului Te privesc pe Tine, Doamne Iisuse. Am stare bună. Răspund cu bucurie şi blândeţe celor din jur.

Doamne Iisuse, dă-mi înţelepciune să nu greşesc şi să Te supăr sau să supăr pe aproapele meu.

Îmi vine să îmbrăţişez cu dragoste toată lumea, pe toţi oamenii.

8 aprilie 1971

Am făcut exerciţiile şi rugăciunile în linişte, cu uşurinţă. Am fost la R. Am lucrat, am discutat. Ne înţelegem într-o măsură oarecare în privinţa credinţei în Dumnezeu. Ne-am bucurat împreună. Ş. e bine dispus. R. îşi ţine frumos angajamentul faţă de el.

Lucrez cam repede. Am multe de făcut pentru suflet. Dar nu sunt mulţumită cum lucrez. Ştiind că am mult de lucru, merg repede, vorbesc repede şi mă încurc. Nu se potriveşte deloc cu rugăciunea lui Iisus, care cere răbdare, linişte multă. Doresc să nu uit că trebuie să fiu mai atentă la mişcările şi vorbele zise cu uşurinţă, ca să nu se înţeleagă greşit ceea ce doresc să spun. Aici calc voia Domnului Iisus şi-L supăr. Nu-L iubesc cu adevărat. Dacă L-aş iubi, aş fi mai cu luare aminte. Sunt prea solicitată.

Doamne Iisuse, vreau să Te iubesc cu toată fiinţa mea, din toată inima şi din tot sufletul meu. Orice voi lucra, să Te văd prezent în faţa mea, cum mă priveşti, ca să nu Te supăr, să pot face în tot timpul lucrul în linişte, cu bucurie şi cu răbdare. Cu darul Tău transformă toată fiinţa mea, ca nu cumva din greşeală să calc poruncile Tale sfinte!

Nu mă părăsi, Doamne, şi luminează-mă, căci nu sunt bună de nimic fără ajutorul Tău. Ţărână sunt. Nu ştiu să fiu smerită deplin, să ascult totul cum se cuvine, cu răbdare, şi să nu mai uit nimic din cele ce sunt de folos pentru pocăinţă şi mântuire.

Dă-mi, Doamne, darul rugăciunii neîncetate, dar fie voia Ta!

9 aprilie 1971

Azi au încercat să mă tulbure.

O, Doamne Iisuse! Ce minunată e rugăciunea Ta! Câtă nevoie am avut de o armă aşa de puternică în anii din urmă, şi n-am ştiut-o! Îţi mulţumesc, Doamne, pentru tot. Suntem în pace cu toţii. Se apropie Săptămâna Patimilor, când doresc să mă împărtăşesc cu Sfintele Taine. Cu nerăbdare aştept – e singura mea fericire, să mă unesc cu Domnul, ca sfintele sărbători să-mi fie bucurie.

Voi căuta să fie întotdeauna pace în casele noastre, oricât de greu îmi va fi şi oricât de umilită voi fi. Să se bucure toţi copiii Tăi, Doamne! Ajută-mi să fiu surdă şi mută la tot ce-i rău şi mai cu luare aminte, nu numai acum, de sfintele sărbători ale Paştelui, ci toată viaţa mea, pe care o mai am de trăit pe acest pământ.

În suflet am linişte şi lucrez cu multă bucurie tot ceea ce e de folos sufletului şi trupului.

10 aprilie 1971

Sfânta Liturghie şi slujba au fost foarte frumoase şi înălţătoare pentru sufletul meu. M-am rugat uşor, dar nu sunt împăcată în conştiinţa mea. Cred că nu fac totul, că-mi lipseşte căldura şi dragostea adevărată faţă de Dumnezeu. Prea des sunt obosită şi numai când mă rog în sfânta biserică mă simt reconfortată şi uit complet de oboseală şi chiar nu o simt. Cu ajutorul Tău, Doamne Iisuse, am nădejde să nu mă risipesc zadarnic.

Fac rugăciunea zilnic, dar nu întotdeauna cu bucurie. Doamne Iisuse, Te rog dă-mi putere, răbdare, smerenie să pot urma cu dragoste adevărată şi cu inimă înălţată calea pe care am ales-o.

11 aprilie 1971

Azi este Intrarea Domnului în Ierusalim. M-am sculat greu, dar cu gândul la rugăciune.

La începutul slujbei, în biserică nu era lumină, dar cu timpul mi s-a luminat sufletul de o bucurie pe care n-o pot descrie, dispărându-mi orice gând, orice teamă; am văzut şi biserica luminată. Ce minunat! Simt că Dumnezeu este viu în jurul nostru, pretutindeni de faţă, atotputernic şi mă rog să mă ajute să mă desăvârşesc. Facă-se voia Ta, Doamne. Ajută neputinţei mele!

Seara, la denie, m-am rugat cântând. Am fost liniştită în suflet. Ceva m-a încercat, dar aşa trebuie să fie! Acasă, am cinat cu G. şi E. Ne-am închipuit Cina Domnului Iisus cu ucenicii Lui. Ne-am rugat şi ne-am bucurat pentru unire duhovnicească.

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru umilinţă! Câte umilinţe ai suferit nevinovat şi n-ai scos cuvânt de apărare! Nu mă voi apăra nici eu, chiar nevinovată fiind. Aşa e voia Ta. Voi sta liniştită şi voi primi torul ca de la Tine.

Astăzi Te-am primit cu osanale! Mă cred şi eu pe străzile Ierusalimului, Te văd cum treci şi stau în genunchi până trece convoiul. Doamne Iisuse, Te simt viu; eşti viu în sufletul meu. Când sunt cu mintea cu luare aminte în inimă, atunci se petrece ceva dumnezeiesc în ca şi sunt fericită!

Am pace în suflet. M-am rugat astăzi cu iubire. Când uit să mă rog, parcă îmi lipseşte ceva fără de care nu pot să mă bucur, şi-mi aduc aminte de rugăciunea lui Iisus.

A fost la mine sora mea N. Mi-a dat veşti bune, că lucrează şi ea rugăciunea. Doamne Iisuse, ce minuni faci cu copiii Tăi! Sunt fericită pentru schimbarea ei în bine. Aşa ai hotărât, Doamne Iisuse, şi s-a înţelepţit cu darurile Tale. N-o recunosc. Este alt om. Seara am fost cu ea la denie, unde s-a simţit minunat.

Sufletul mi-e plin de bucurie. Am linişte sufletească. După denie mă simt odihnită şi mai puternică.

14 aprilie 1971

Mă simt uşoară ca un fulg. Lucrez cu mai multă răbdare, cu toate că am mult de lucru. Rugăciunea lui Iisus mă întăreşte. Sunt fericită că Domnul şi Mântuitorul meu mi-a descoperit sfânta Lui rugăciune, care în deznădejde mă luminează şi cunosc ce trebuie să fac ca să scap din împrejurări grele.

La denie suntem toate fericite. Cântăm şi ne rugăm cu bucurie. Termin rugăciunile seara târziu.

15 aprilie 1971

M-am sculat obosită, dar cu ajutorul Domnului şi prin rugăciune, încet-încet am căpătat putere şi am reuşit să lucrez în linişte.
Seara, la denie, a fost impresionant. Se citesc cele 12 Evanghelii. Biserica e plină de suflete care se roagă şi ascultă despre patimile Domnului.

Doamne Iisuse! Ai primit palme şi scuipări şi cele mai mari umilinţe pentru păcatele mele. Miluieşte-mă, întăreşte-mă să pot primi şi eu orice încercări ce-mi vor veni, cu răbdare şi umilinţă, în numele Tău cel sfânt, pentru mântuire.

Alături de rugăciunea lui Iisus văd că nu poate merge nimic rău. Trebuie îndelungă răbdare şi umilinţă.

M-am spovedit.

Mă rog Mântuitorului să fie unire între noi, nici o dezbinare, ca să putem fi uniţi în rugăciune şi în cântare. Aş fi bucuroasă să fim uniţi sufleteşte cu adevărat. Să cântăm cu bucurie şi să-Ţi aducem slavă, fără încercări.

16 aprilie 1971

Am făcut rugăciunile şi exerciţiile liniştită. La sfânta slujbă m-am rugat cântând. Biserica e plină şi vin mereu sufletele către Tine, Doamne Iisuse! Cine-i aduce?

O, Doamne Iisuse! Ţi-ai dat viaţa ca să avem şi noi păcătoşii viaţă! Cum să-Ţi mulţumim?

Măicuţa Domnului, câtă durere ai purtat în inima ta! Cât ai suferit, mamă scumpă a Fiului tău şi a noastră! Am cunoscut târziu durerea ta, când am suferit şi eu ca mamă. Tu, cea mai bună, cea mai blândă şi cea mai frumoasă Fecioară de pe pământ, ai purtat în inimă cea mai cruntă durere, ştiindu-L pe Fiul tău nevinovat şi cel mai bun şi blând dintre oameni. Îl vezi bătut în piroane şi răstignit pe cruce ca un tâlhar. Iartă-ne, Maică Preacurată, că noi L-am răstignit pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru şi-L răstignim mereu cu păcatele noastre. Nădejdea noastră este ca El să ne ierte, să nu ne părăsească, fiindcă nu ştim ce facem.

Am trecut pe sub masa pe care era aşezat Sfântul Epitaf. Te simt prezent, Doamne Iisuse; Tu Te atingi de trupul meu şi mă vindeci, mă întăreşti şi-mi pot purta şi eu crucea pe care mi-ai dat-o.

Sora mea N. a fost cu mine la biserică, fericită că şi-a lăsat şi ea treburile mărunte pentru prima dată în acest an, şi s-a simţit uşurată. Se simte bine la biserica noastră. Părintele V. i-a zis „Marta” când a spus că nu poate veni la biserică, fiindcă are multe de făcut. Câteva zile i-au sunat în urechi cele spuse şi ştiind ce înseamnă, a venit dorind, ca şi Maria, să asculte mai mult cuvântul lui Dumnezeu, şi fericirea a intrat în sufletul ei. Acasă, ne-am rugat împreună, am citit şi comentat multe, toate plăcute şi de folos sufletului. A fost o ocazie minunată să discutăm câteva ore în şir. Lucrează şi ea cu sârguinţă rugăciunea. Frica de judecată ne-a cuprins şi nu ştim ce va fi atunci. Căutăm, Doamne Iisuse, să scăpăm de dreapta judecată lucrând cât suntem în trup şi avem nădejde că ne vei mântui.

17-18 aprilie 1971

M-am trezit uşor şi mi-am făcut exerciţiile şi rugăciunile cu bucurie.

Mă pregătesc împreună cu sora mea N. pentru Sfânta Înviere. În faţa uşilor împărăteşti, preotul va zice: „Veniţi de luaţi lumină!”

Am aprins de la părintele V. sfânta Ta lumină, Iisuse! Am cântat fericite „Hristos a înviat”. Cerul şi pământul se cutremură şi se bucură de adevăr,

Doamne! Parcă se cântă împreună cu îngerii!

Am primit în suflet pace, rugându-mă. Astăzi ceva m-a întristat, dar ştiind că nu-mi este îngăduit ca cineva să-mi tulbure pacea, m-am rugat cu nădejde că Dumnezeu este atotputernic şi pe toate le va aşeza spre bine, şi m-am liniştit.

Acasă, sora mea N. şi cu E. au dormit. Nu mai simt oboseala; odihna lor mă odihneşte pe mine, eu le veghez şi mă rog. E. s-a simţit rău, însă cum a primit lumină şi-a revenit şi tot răul a pierit. Suntem împărtăşite şi fericite.

Doamne Iisuse, am îndrăznit să mă împărtăşesc cu Sfânt Trupul şi Sângele Tău, aşa cum ai poruncit, ca să am parte de viaţă veşnică. Sunt fericită! Cine-mi dă atâta bucurie? Mă voi strădui din tot sufletul să capăt răbdare, să lucrez cât mai mult pentru binele aproapelui, să fac voia Ta, să împlinesc poruncile Tale, Doamne!

Doamne Iisuse, Îţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai dat. Doresc să Te ştiu prezent totdeauna în sufletul şi în trupul meu, viu şi adevărat, iar rugăciunea mea să fie curată, necontenită, ca să se bucure sufletul meu veşnic. Vreau să Te iubesc cum Te iubeau sfinţii Tăi!

19 aprilie 1971

M-am trezit cu gândul la Sfânta Liturghie. Plouă şi e puţin cam frig.

Am cântat fericite „Hristos a înviat” toate surorile, împreună cu părintele V. Sufletul se bucură de sfântă învierea Domnului Iisus.

Acasă, în timpul rugăciunii, m-au cuprins o pace şi o linişte adâncă şi binefăcătoare, toate gândurile s-au risipit şi în jurul meu nu mai auzeam absolut nimic, nu-mi mai simţeam nici chiar trupul, iar sufletul meu, uşor ca un fulg, se confunda cu ceva sublim; o uşurare, o pace, o fericire m-au cuprins în aceste momente.

Doamne Iisuse Hristoase, cât eşti de bun cu mine şi eu nu merit! Nu lucrez cât trebuie şi nici bine. Cum să-Ţi mulţumesc? Nu se poate spune în cuvinte cât eşti de bun şi minunat!

Fericiţilor Apostoli, care L-aţi cunoscut ca Om, în trup ( Apostolii L-au văzut în trup, ca Om şi Dumnezeu. Noi îl vedem prin credinţă ca Om adevărat şi Dumnezeu adevărat.), ce simţeaţi voi oare? Rugaţi-L pentru mine păcătoasa, să nu Se depărteze de mine, căci sunt slabă.

21 aprilie 1971

M-am trezit tot obosită; nu mă simt bine. Am fost la soţii C. cum am putut, să se bucure şi ei. Voi merge şi la Foişor, cu ajutorul Domnului. Cad în deznădejde, am gânduri negre.

M-am rugat cu toată fiinţa mea şi m-am întărit. Ce m-aş face, Doamne, fără Tine? Ajută-mi, Doamne Iisuse, să termin totul cu bine.

22 aprilie 1971

M-am sculat dimineaţă mai întărită. Rugăciunea merge greu, dar am nădejde că va trece curând starea proastă în care mă aflu.

Seara a fost Vecernie. Am uitat de tot răul, şi nimeni nu ştie cât de rău mi-a fost, căci abia am venit, însă în Sfânta Biserică m-am refăcut. Părintele V. a ţinut un cuvânt duhovnicesc pentru surorile G. şi I., de ziua numelui – Sfântul Gheorghe. A fost minunat! Parcă toţi sfinţii sunt în jurul nostru.

E., G. şi I. au venit acasă la mine şi le-am urat „mulţi ani trăiască!” Ne-am rugat Domnului Iisus cu adâncă evlavie şi l-am mulţumit pentru tot.

Seara târziu am terminat rugăciunile.

23 aprilie 1971

Astăzi e pomenirea Sfântului Gheorghe, mare biruitor şi făcător de minuni. Roagă-te, Sfinte Gheorghe, lui Dumnezeu, ca să putem birui şi noi pe toţi cei ce ne întristează sufletele, să-i miluiască şi să-i lumineze, ca să fie pace în Biserica Sa.

Doamne, ajută-i părintelui nostru să scape de toţi vrăjmaşii, să fim liberi şi cu inimile înălţate şi cu bucurie să-Ţi putem aduce liniştiţi cântări de slavă şi mulţumiri pentru toate bunătăţile şi bucuriile pe care ni le-ai dăruit. Sufletele credincioşilor să se înalţe spre Tine prin cântări cu evlavie, cu credinţă şi cu dragoste dumnezeiască.

Am văzut-o pe E. L. Ce minune se petrece cu ea! Este neschimbată. E grav bolnavă (are cancer). Cu rugăciunea Ta, Doamne Iisuse, îşi duce crucea uşor. Îi râd ochii sufletului, care o luminează. Mă bucur că nu e tristă.

Nu ştiu să scriu în jurnal (scriu pentru ascultare de povăţuitorul meu), îmi dau seama că nu pot exprima în cuvinte tot ceea ce simt în suflet, oricât aş dori.

Am stare de linişte minunată. Meditez aproape permanent la prezenţa puterii dumnezeieşti şi sufletul mi-e plin de fericire. Simt că inima îmi saltă în piept şi se bucură sufletul meu. Rugăciunea îmi dă stare de odihnă dulce şi mă rog din ce în ce mai uşor. Ştiu şi simt că Dumnezeu este viu („Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul” (Psalm 33, 8))

25 aprilie 1971

(…) Doresc să mă rog neîncetat, dar nu reuşesc. Nu ştiu cum să procedez. Rugăciunea se întrerupe mereu, după împrejurări. Inima îmi bate des şi simt bucurie în suflet când îmi dă semne ca să mă rog.

Sfinţii Părinţi spun să ne rugăm cu sârguinţă, cu iubire aprinsă pentru Iisus. Vreau să simt în inima mea focul iubirii Tale, Iisuse!

27 aprilie 1971

Am lucrat toată ziua cu sora mea N. Ce fericită se simte şi ea cu rugăciunea lui Iisus! S-a schimbat fiinţa ei în bine. Lucrează cu bucurie şi mai liniştită, se simte uşoară, picioarele n-o mai dor şi merge zburând de bucurie pentru descoperirea rugăciunii (Vezi? Există o naştere din nou, o înviere din morţi. Ce blestemaţi sunt cei ce văd, aud şi nu cred! Lucrează, mănâncă şi orice altceva fac lucrează ca în iad.). Cred că-i va convinge să se roage şi pe soţul ei şi pe fiica ei T. Lucrează şi ea cu nădejde de mântuire rugăciunea lui Iisus, numărând pe mătănii. Doamne Iisuse, Îţi mulţumim pentru liniştea, pacea şi bucuria pe care ni le dai. Ne-am rugat pentru toţi.

28 aprilie 1971

M-am trezit cu rugăciunea în gând şi am continuat în pat încă 300 de rugăciuni, apoi lucrând, mergând.

Am fost la V. pe neaşteptate. Am lăsat totul şi nu ştiam cum să ajung mai repede. Ceva mă chema. Ce bucurie am avut, nici n-am crezut. Este o soră minunată, care lucrează mult şi ştie ce trebuie să lucreze. Mă bucur că am cunoscut-o. Rugăciunea lui Iisus îi este cunoscută de multă vreme şi se roagă neîncetat. Are o comoară mult mai mare ca mine şi e scrisă de mâna ei. Tu ştii, Iisuse, Lumina noastră, pentru ce lucrăm. Mi-a împlinit o dorinţă veche a mea şi de atunci zbor de fericire. Mi-a dăruit pe Mântuitorul reprodus după pictura pe care o are în casa ei – Chipul Domnului Iisus de pe „Năframa Sfintei Veronica” – şi o icoană a Sfântului Ioan, Apostolul şi ucenicul cel iubit al Domnului Iisus. Le-am dus la înrămat chiar azi. M-am bucurat nespus; poate aşa s-a bucurat pelerinul rus când şi-a regăsit „Filocalia”. Le voi avea în casă permanent. Domnul îmi priveşte în suflet şi acesta trebuie să fie curat, altfel nu mă voi putea uita în ochii Lui din icoană.

Îţi mulţumesc, Doamne Iisuse! Tu m-ai trimis. Şi câte mi-ai dăruit şi câte bucurii şi fericiri am avut anul acesta, mai mult decât în toată viaţa! Sunt cel mai fericit om de pe pământ, pentru tot ce am, şi nu voi ţine dinarul îngropat. Câţi copii ai Tăi doresc, Tu le vei descoperi tuturor.

Am învăţat câte ceva de folos pentru suflet şi de la V., care se bazează pe adevăr.

Seara va fi Vecernie. Voi merge mai târziu şi mai rar. Merge ceva rău pe acolo. Nu se poate lucra aşa cum ar trebui pentru sufletele care vin să-L caute pe Dumnezeu. Părintele e trist. Este cu Tine, Doamne.

29 aprilie 1971

M-am trezit din somn fericită, rugându-mă. Trăiesc clipe suprafireşti, Doamne Iisuse! Cât eşti de minunat! Cât de fericiţi îi poţi face pe oameni, numai puţin să Te caute şi să Te cunoască! Tainele Tale sfinte îmi dau o fericire fără asemănare sufletului, care nu se poate explica sau exprima în cuvinte! Doresc să Te simt cu mine tot timpul. Te iubesc! Nu mai doresc nimic decât să Te iubesc şi să împlinesc voia Ta! Te simt prezent, viu în mine şi nu doresc altceva decât să nu Te depărtezi nici o clipă de mine!

Dă-mi, Doamne, înţelepciune şi putere să pot răbda totul până la sfârşit. Întăreşte-mă şi nu mă lăsa să slăbesc în lucrarea pe care am început-o.

Am lucrat liniştită. Au încercat să mă încurce, dar cu ajutorul Tău, Doamne, voi lucra mai mult şi cu spor.

Am redus din rugăciuni şi am rămas numai cu puţine rugăciuni începătoare şi rugăciunea lui Iisus. Nu am timp pentru tot.

3 mai 1971

Ce-i cu oboseala asta care mă tot supără? N-am program bun. Să mă culc mai devreme. Or fi ispite de somn? De aceea mă lupt. Am mult de lucru şi n-am timp destul pentru odihnă. Îmi trebuie mai multe ore, căci nu mă pot scula odihnită şi nu lucrez nimic bun.

E o zi minunată. Soarele străluceşte pe cer şi este foarte cald. Cerul este de un albastru, o frumuseţe! Au înverzit pomii, grădinile sunt o minune. Primăvara, Dumnezeu îşi arată toată frumuseţea în natură. Sufletul se umple de bucurie când vezi atâtea flori, atâtea culori. Aş cumpăra toate florile să le aştern la picioarele lui Iisus! Sunt fericită!

Cu bucurie, seara mă rog şi termin 3.000 de rugăciuni.

6 mai 1971

O zi în care am putut vorbi cu părintele V. Ce fericit este sufletul său! Suferă pentru dragostea lui Dumnezeu. Va birui sigur pe toţi cei ce-i vor răul. Nu e faptă fără plată. Vor plăti. Nevăzut, Doamne Iisuse, îl acoperi şi nimic rău nu i se va întâmpla.

Am învăţat multe în legătură cu rugăciunea, pe care nu trebuie să le uit. Am fost fericită că mi-a sfinţit şi icoanele mele dragi.

Am fost la R. Am întârziat. Plouă mereu, dar pentru mine totul este frumos. Nici nu-mi dau seama că timpul este mohorât, mă simt bine. Am lucrat la R. rugându-mă şi am terminat totul, dar târziu. Se simte bine. Doreşte şi ea o icoană. Mă bucur că i-a plăcut şi o acceptă.

Îmi termin rugăciunile târziu.

7 mai 1971

La Vecernie a fost frumos. Altă bucurie: K. mi-a dăruit trei volume din „Filocalia” 1, III şi IV. Nu m-am aşteptat. Doamne Iisuse, Tu mi le-ai dat, ştiu sigur, căci le-am dorit mult. Mulţumesc! Cum voi mulţumi Domnului?

Azi-noapte am visat că aveam în braţele mele Sfânta Scriptură, mare şi mult mai groasă decât cea obişnuită, şi-i spuneam părintelui I. că aceea e a mea de-acasă. Şi astăzi sora K. mi-a împlinit visul. Chiar în Sfânta Biserică le-a adus.

Doamne Iisuse, cât de minunat împlineşti dorinţele noastre duhovniceşti, dacă le dorim din toată inima!

Mi-am făcut rugăciunile obosită. Am tot mult de lucru. Întăreşte-mă, Doamne, să le termin pe toate cu înţelepciune, pentru împlinirea poruncilor Tale!

8 mai 1971

Azi este pomenirea Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Te iubesc, Doamne Iisuse, şi-l iubesc şi pe Apostolul Tău minunat şi curat şi pe toţi ceilalţi Apostoli, pe care Tu i-ai ales şi cu care pe pământ ai petrecut. Fericiţilor Apostoli, rugaţi-vă Domnului pentru iertarea şi mântuirea noastră! Să ne învrednicească de daruri sfinte ca să lucrăm şi să împlinim voia Lui.

Am stare de bucurie şi linişte, numai gânduri de bine şi lucrez orice spunând rugăciunea. Seara mă rog pentru toţi şi adorm rugându-mă.

9 mai 1971

M-am trezit spre ziuă foarte fericită, dintr-un vis minunat; am auzit vorbind pe cineva pe care nu l-am văzut şi care a zis: „Iată rugăciunea adevărată şi sfântă venită de la Duhul Sfânt!” Am adormit din nou şi am auzit iar: „Şi mare înţelepciune va fi în cetatea aceea şi har se va cobori”. M-am trezit, am scris şi iar am adormit. A treia oară am auzit iar: „În 25 de zile, harul lui Dumnezeu va fi coborât”.

De trei ori m-am trezit şi întâmplător am avut lângă telefon un creion şi am notat. Am căutat în calendar să văd ce sfânt este oare peste 25 de zile şi am rămas uimită că exact atunci este scris: „Pogorârea Duhului Sfânt”! M-am cutremurat în suflet de adevăr şi m-a cuprins puţin frica de Dumnezeu. Tainele Tale, Doamne, sunt aşa de adânci şi mari! Nu este ceva mai adevărat că Duhul lui Dumnezeu lucrează şi ne comunică lucruri tainice, ne vorbeşte.

Sunt uimită. N-am mai putut dormi de emoţie. Lângă mine e Dumnezeu viu şi adevărat. Nu mă pot opri din plâns când Te ştiu lângă mine, Doamne – Iisuse! Nici nu m-am gândit când va fi Pogorârea Duhului Sfânt! Îţi mulţumesc, Doamne Iisuse, mi-ai arătat şi dovedit că eşti viu şi prezent şi ne conduci aşa cum voieşti. Tu ne cunoşti gândurile şi toate le ştii. Sunt nespus de fericită şi umilită. Cred că mi-ai arătat aceasta pentru întărirea sufletului meu. Arată-mi voia Ta, Doamne, şi ajută-mi s-o împlinesc. Când şi cum îţi voi mulţumi, Doamne Dumnezeule? Cât de bun eşti cu mine, care sunt un mic vierme înaintea măririi Tale!

A venit doamna R. şi cu ea am fost la Foişor. A început şi ea să nu mai sufere ca înainte, pe măsură ce se roagă. Mă bucur că face totul în linişte, cu bucurie pentru copiii ei, cu rugăciunea lui Iisus.

11 mai 1971

M-am sculat mai târziu, am fost foarte obosită şi abia astăzi voi termina ce mi-am fixat de scris. Când obosesc lucrând, mă opresc şi mă rog. Atunci, o linişte, o pace şi o bucurie coboară în sufletul meu, o fericire cerească, pe care nu le pot descrie. Simt prezenţa lui Dumnezeu în jurul meu şi o putere în trup. Sunt nespus de fericită. Doamne Iisuse, doresc să fiu vrednică de a fi iubită de Tine! înţelepţeşte-mă, ajută-mă să împlinesc voia Ta cu darul Tău! Cu credinţă adâncă mă plec şi mă rog şi-Ţi mulţumesc pentru tot. Mă rog ca toţi oamenii să fie fericiţi şi să-şi îndrepte cu nădejde privirile spre Tine, ca să suporte şi să biruie mai uşor necazurile şi nevoile care-i doboară.

Seara am fost la biserică. Nu mă pot bucura deplin pentru ce se petrece aici… Dezleagă, Doamne, răul, îndepărtează-l! Înţelepţeşte-i, Doamne, şi nu-l lăsa mai mult pe vrăjmaşul să-şi râdă de copilul Tău cel bun! Aşează-le, Doamne Iisuse, pe toate spre bine, să nu reuşească, ci tot ce plănuiesc să se întoarcă spre bine. Ai milă de noi! Ne-am rugat cu căldură şi avem toată nădejdea că totul se va termina cu bine. Aşa să fie, Doamne! Îţi mulţumim.

13 mai 1971

M-am sculat din somn uşor şi am plecat la biserică. Am putut vorbi cu părintele şi am fost foarte mulţumită, fiindcă aveam nevoie de sfaturi. Am încredere deplină şi-l voi asculta şi voi reţine tot ceea ce mă sfătuieşte. Aşa mă voi ruga! Aşa voi împlini!

Ajută-mi, Doamne, Care eşti putere nemărginită, necuprinsă şi pretutindeni de faţă, bun şi blând cu mine, care nu ştiu să Te iubesc! Doamne Iisuse, să nu mă părăseşti! Dă-mi putere să pot împlini tot, căci trupul este slab şi neputincios. Nu împlinesc totul cum se cuvine, nu sunt bună de nimic, doresc dar nu fac nimic cum trebuie; tind, dar fără Tine nu pot nimic. Am pace, bucurie, dar mă întristez uşor şi nu mă pot bucura deplin, din cauza multor dureri pe care le văd în jurul meu. Ajută-mi să pot aduce câte puţină alinare şi încredere în Tine celor ce deznădăjduiesc uşor.

Ce ne-am face fără pacea Ta cea sfântă şi dulce, Iisuse?!

Mă rog să mă pot desăvârşi, dar cine ştie decât numai Tu, Doamne, cât trebuie să mai lucrez şi cât va trebui să mai sufăr? Am avut atâtea de făcut, Doamne, Tu ştii, şi toţi mă încurcă cu treburile lor. N-am timp să citesc, să scriu; doar să meditez mai pot şi să mă rog cu mintea lucrând. Sunt aproape tot timpul ocupată şi obosită. Numai în timpul rugăciunii mă mai odihnesc.

Sufletul meu tinde spre ceva mai presus de cele pământeşti, dar nu fac nimic, decât mă rog. Doresc să lucrez mult, fiecare clipă să fie închinată Mântuitorului, în rugăciune şi lucrare.

Am învăţat-o pe sora mea şi pe alte surori din cor care au dorit să ştie cum trebuie să se roage pentru mântuire. Părintele mi-a spus că am voie să fac aceasta şi m-am bucurat.

15 mai 1971

M-am sculat greu, am dormit puţin. M-am rugat în pace şi am lucrat mai puţin. Plouă şi m-am odihnit ca să pot lucra mai bine. M-am rugat afară pe terasă făcând respiraţii şi mi-am revenit. Mă rog pentru întărire. Doresc să fiu şi să merg mai cu putere pe drumul pe care l-am ales şi să nu uit nici o clipă că sunt ispite şi încercări grele în lucrare. De ce obosesc aşa uşor? Nu-mi fac eu programul bine?

Seara adorm cu rugăciunea în gând. Mâine va fi Sfânta Liturghie. O aştept cu bucurie. În Sfânta Biserică nu simt nici un pic de oboseală şi n-aş mai pleca.

16 mai 1971

(…) Dă-mi, Doamne, îndelunga Ta răbdare, ca să nu greşesc! Am atâtea de făcut şi n-am timp să mă risipesc cu nimicuri. Timpul e scurt şi nu ştiu să lucrez cum trebuie. Am atâtea de învăţat şi de lucrat şi nu le pot dovedi. Nu mă părăsi, Doamne Iisuse! Întăreşte-mă, că afară de Tine nu am pe nimeni căruia să-i spun durerile mele! Tu îmi cunoşti paşii şi gândurile mele Ţie Ţi le închin. Am nădejde că nu mă vei părăsi în clipele grele de încercare. Sunt slabă şi-mi pierd încrederea în oameni şi curajul. Cine lucrează aşa de ascuns? Ce doreşte? Nu ştiu!

Câte cununi are părintele V., Doamne! Câte a auzit, câte învinuiri, şi pe toate le-a purtat, cu Tine, Iisuse, şi cu rugăciunea Ta! Iar eu îmi fac probleme şi nu mai pot lucra. Nu pot vorbi cu dânsul şi nu-i pot spune toate nimicurile, are dânsul destule. Trebuie să mă rog şi-atât!

Mă rog pentru înţelepciune, ca să nu greşesc. Sunt totuşi tristă, îmi pare rău că-i fac bucurie vrăjmaşului, care s-a amestecat între noi. M-a lovit pe neaşteptate.

Doamne Iisuse, ajută-ne să ieşim cu bine din încercarea aceasta fără rost.

18 mai 1971

Am lucrat şi m-am rugat mult. E o zi minunată; e cald şi frumos!

Seara am fost la biserică. Ce-o fi având E.? (…) Nu ştiu să fi greşit cu ceva faţă de ea. Şiret e diavolul, ca să ne fure pacea şi bucuria… Ce pot face? Am vrut să mă apropii de ea să-i vorbesc şi s-a ferit.

Slujba a fost deosebit de frumoasă şi mai tot timpul m-am rugat plângând, iar la sfârşitul slujbei m-a cuprins o mare bucurie. Am plecat liniştită. E. arăta ceva mai bine, dar tot nu vorbeşte. S-a apropiat puţin de noi. Am avut bucurie.

A venit I. Cu adevărat face rugăciunea, şi eu o iubesc. Tot ceea ce vorbim este spre folosul sufletesc şi trăim în bucurie când ne întâlnim.

Doamne Iisuse, să nu mă amăgesc iarăşi. Sunt cu tot sufletul pentru unire în lucrare.

Cu E. nu-mi mai fac probleme. Îşi va reveni. Arată mai bine. N-am ştiut cum să mă port cu ea. Doamne Iisuse, înţelepţeşte-mă să pot împlini voia Ta aşa cum se cuvine. Am pierdut tot. N-am răbdat cum se cuvine învinuirea. L-am supărat şi pe părintele întrebându-l ce are E. N-am înţeles că era normal să nu-mi spună, din iubire pentru Dumnezeu. Dar eu n-am ştiut să sufăr cu răbdare, fără un cuvânt, aşa cum se cuvenea. Mi-a spus să stau liniştită şi n-am ascultat. Acum e târziu.

Doamne Iisuse, dă-mi răbdare şi umilinţă să sufăr pentru a mă învrednici să fiu iubită de Tine, să pot răbda învinuirile fără întristare. Cât a suferit şi câte învinuiri a auzit părintele V., care e un exemplu viu pentru felul în care ascultă şi tace! Nu sunt vrednică să mă apropii. Este sus şi eu nu pot urca prima treaptă, că de mă atinge cineva, cad înapoi.

Ajută-mi, Doamne Iisuse, nu mă părăsi! Mi-au trecut prin minte gânduri care mă îndemnau să nu mai vin în contact cu nici o soră, de teamă să nu greşesc vorbind ceva ce nu trebuie („Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte” (I Ioan 3, 14).), să nu mă mai duc la biserica noastră. Dar mi-am revenit. Era gata să-mi pierd încrederea în toţi copiii Tăi cei buni. M-am luptat mult să câştig încrederea surorilor din cor, ele fiind vechi iar eu mult mai nouă. Şi aveau dreptate, pentru că ele trecuseră prin aceste încercări de care eu nici nu ştiam că există în lume.

Eu totdeauna am spus omului adevărul în faţă şi aşa am putut să-l ajut. Aici există o teamă ca nu cumva cineva să se strecoare printre cei vechi şi să le facă vreun rău. I. şi G. sunt pentru mine surori înduhovnicite şi iubite de Domnul Iisus şi sfinţite prin Duhul Sfânt, Care S-a sălăşluit în inimile lor curate. Eu ascult cu drag tot ceea ce ştiu ele despre tainele rugăciunii Domnului Iisus. Aşa trebuie să fie, încercări, spun ele, pentru umilinţă şi îndelungă răbdare.

Mulţumesc, Doamne Iisuse, pentru liniştea pe care mi-am regăsit-o. Am stare bună. Mă rog cu uşurinţă şi cu dragoste. Lucrez ca pentru Tine, Doamne Iisuse!

25 mai 1971

M-am rugat în linişte. Am pace şi gânduri numai spre bine. Doresc să fac voia Ta!

M-a căutat E. Am fost cu R. în oraş şi ne-am bucurat. Am primit ajutor de la Domnul.

26 mai 1971

A venit E. la mine. Ce să mai cred? Luminează-mă, Doamne Iisuse, să nu greşesc iar. Am datoria să-i spun părintelui V., care e povăţuitorul meu. Mi-e teamă acum mai mult ca oricând. Sunt atentă. Am pus bază în oameni şi m-au dezamăgit.

E. vrea să mă cucerească. Mi-a dăruit pe Maica Domnului – o statuetă micuţă, albă, curată.

O, Sfântă Fecioară, te iubesc mult! Roagă-te Domnului Iisus, Fiul Tău, să fie îndurător cu sufletul meu şi să mă călăuzească spre El. învaţă-mă să-L iubesc mult şi fiecare clipa s-o închin Lui, pentru ca să-mi mântuiască sufletul. Să fiu neîncetat în rugăciune curată şi adevărată, cu dragoste şi umilinţă. Seara termin 3.000 de rugăciuni.

27 mai 1971

Astăzi este Înălţarea Domnului. M-am rugat cântând. Nu am avut bucurie. Nu merge bine corul cu R. M-am rugat mai tot timpul Sfintei Liturghii cu rugăciunea lui Iisus.

Am fost la R. A venit N. Iar nu are casă. Seara am scris şi m-am rugat. Sunt iar tristă, şi nu vreau. Doamne Iisuse, miluieşte-mă, nu mă lăsa să deznădăjduiesc. Plătesc pentru ce mi-ai dăruit, însă ceea ce am primit, „comoara”, nimeni nu mi-o poate lua. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru tot binele, iar tot răul care este acum fă să fie spre bine. Pentru aceasta, mi se bucură sufletul.

28 mai 1971

M-am rugat şi am lucrat liniştită. Dr. A. pleacă. Am terminat totul frumos. Am fost pentru prima dată la Mânăstirea Antim. Am găsit-o greu. Părintele S. mi-a citit o dezlegare cum mi-a spus E. şi m-am bucurat. Afară plouă şi am alergat fericită prin ploaie.

Seara a fost Vecernie. Am cântat puţin. Ce stare proastă are E.! Doamne Iisuse, cred că din cauza mea; mai bine nu aş fi venit la biserică.

Doamne Iisuse, Tu ştii că i-am dorit tot binele şi fericirea şi m-am luptat greu să-i liniştesc stările proaste. Tu, Doamne Iisuse, eşti de faţă. Aproape cinci luni de zile a zburat cu îngerii prin casa mea şi acum, deodată, … Cine i-a tăiat aripile?

2 iunie 1971

M-am trezit cu rugăciunea în minte şi m-am rugat cu bucurie mai departe pe mătănii, timp de o oră. Dă-mi, Doamne, minte ca să nu supăr pe cineva şi să sufere din cauza mea.

Am nădejde că mă voi desăvârşi. Simt că Dumnezeu este viu, prezent în trupul meu şi în inima mea. Măreţia Lui este negrăită şi-mi umple sufletul de fericire cerească.

Seara a fost Vecernie. Părintele a ţinut o predică minunată. Doresc din toată inima şi din tot sufletul meu să nu-L mai supăr pe Mântuitorul. Permanent cugetul meu se va îndrepta numai spre bine. Doamne Iisuse, îmi vei aduce aminte, ori de câte ori voi fi ispitită de vreun gând, să-mi îndrept cugetul numai spre bine, ca să nu greşesc. Mă rog pentru înţelepciune.

M-am rugat liniştită. E. arată mai bine. Îţi mulţumesc, Doamne!

3 iunie 1971

M-am trezit mai de dimineaţă, ca să merg la biserică. Am primit sfaturi şi am dat părintelui V. jurnalul, ca să ştiu dacă lucrez bine sau nu, cu toate că mi-a fost greu, căci nu ştiu să scriu; trebuia însă, acum mai mult ca oricând. Eram într-un impas, şi dacă s-ar fi depărtat de mine acum, cred că plecam în altă parte definitiv. S-a ferit de mine sfătuit fiind, însă cu darul pe care îl are a cunoscut că nu e bine şi nu e drept (Sunt multe pe care ţi le voi spune prin viu grai. Prin ceea ce am scris din Sfânta Scriptură am vrut să-ţi arat că ai lucrat după rânduiala harului.). E., în această perioadă în care eu eram puţin dezorientată, vine şi mă invită la fratele A. Am cerut sfatul şi am fost, dar ce pot spune… M-am aşteptat la mai mult, însă la prima vedere nu-mi pot da seama. De-acum trebuie să fiu mult mai atentă la mine şi la cei cu care vorbesc. Mai mult am tăcut. Acum ştiu că nu cunosc oamenii şi-i privesc altfel. Trebuie să-i privesc aşa cum îi priveşte Tatăl, dar am fost dezamăgită în credinţa mea.

Iisuse, pentru moment m-ai părăsit; dar totuşi eu mă rog să mă luminezi şi cu rugăciunea Ta strig din tot sufletul: miluieşte-mă! Iartă-mă! Tu nu părăseşti niciodată pe nimeni şi crucea o port cu Tine! Îţi mulţumesc pentru încercare. Aşa mă voi înţelepţi şi aşa trebuia, spre binele meu. Altfel, cine ştie unde ajungeam, cu încrederea mea. Am simţit totuşi că rugăciunea mea a fost mai cu putere şi cu mai multă dragoste. M-am întărit.

Noaptea am avut un vis frumos cu Maica Domnului şi m-am bucurat în suflet.

6 iunie 1971

Pogorârea Duhului Sfânt! Rusaliile. Am pornit cu bucurie spre Biserică, rugându-mă. M-am spovedit. A fost şi E. Apoi a venit la mine, spunându-mi că nu are nimic cu mine, dar că are necazuri, că trebuia ca un timp să nu cânte cu noi şi să nu întreb despre aceasta. I-am cerut iertare dacă fără voia mea am supărat-o cu ceva. Ne-am împăcat, însă este retrasă. Mi-e milă de ea, o iubesc, însă s-a rupt o coardă în sufletul meu şi de acum încolo ceva va cânta fals. Cu I. nu e acelaşi lucru. Suntem iarăşi cu tot sufletul, ca la început. G. la fel.

N-am ţinut la nimeni în viaţa mea ca la aceste surori. Niciodată nu mi-am făcut prieteni, căci n-am avut timp. Mi-am făcut prietene trei surori pentru unirea cu Dumnezeu; altfel n-aş fi acceptat. Şi am pornit cu tot elanul, cu inimă curată şi cinstită, pentru rugăciunea lui Iisus.

Astăzi am vorbit cu părintele V. în biserică, însă era de faţă şi E. A vorbit ca pentru ea. Nu-i nimic. Dumnezeu vede şi aude, şi cum vede El nu vedem noi. A Lui e judecata. Ce am greşit, în faţa Lui am greşit.

Sunt obosită. Nu am timp să dorm deajuns. Seara termin rugăciunile şi adorm rugându-mă în linişte adâncă. Numai cu Tine, Iisuse, e bine! Doresc să am blândeţe şi bunătate adevărată şi sinceră. Arată-mi, Doamne Iisuse, calea cea adevărată, ca să pot trăi cu Tine în inimă, în bucurie şi pace!

7 iunie 1971

Sfânta Treime. La Sfânta Liturghie m-am rugat cu uşurinţa, eliberată de tot ce e în jurul meu. Ieri m-am împărtăşit şi am simţit cea mai mare fericire în sufletul meu. Iisus este în sufletul şi în trupul meu şi nu mai doresc nimic altceva. În timpul rugăciunii, nu mai sunt eu însămi; simt o linişte adâncă şi o pace dulce.

Am citit 155 de pagini din „Filocalia” vol. III. Cu câtă înţelepciune tălmăceşte Sfântul Maxim Mărturisitorul tot ce e mai greu de înţeles din Sfânta Scriptură! Sfinte Maxime Mărturisitorule, roagă-te şi pentru noi, cei ce dorim să înţelegem din tainele cele sfinte, ca să putem sta în lumina înţelegerii dumnezeieşti, nu în întuneric.

Am simţit pace adâncă în suflet şi am lucrat cu bucurie şi m-am rugat cu credinţă. Îl simt pe Domnul Iisus lângă mine, bun, blând; mă mângâie cu dragoste şi-mi dă putere.

Am adormit rugându-mă; mă trezesc şi-mi termin rugăciunile.

11 iunie 1971

M-am rugat cu întrerupere.

La Vecernie am cântat cu R. fără bucurie, doar pentru împlinirea sfintei slujbe.

Seara târziu termin 3.000 de rugăciuni.

13 iunie 1971

Azi am fost la Sfânta Liturghie. Rugăciunile merg uşor. Am lucrat şi m-am rugat cântând cu atenţie şi cât mai corect. În minte am gânduri simple, dar Iisus îmi este săpat adânc în minte şi în suflet.

Tu singur, Iisuse, ai rămas cu mine! Nimeni nu mă va mai depărta de iubirea pentru Tine! Ce e lumea întreagă fără Tine?

N-au decât să strige cu toţii, să se zbată, să mă defaime; eu Te voi auzi numai pe Tine! Te voi iubi veşnic! Aşa m-ai voit Tu (Să te înveţi să iubeşti în ordine, pentru că iubirea în dezordine, fără înţelepciune, e anarhie, păcat. Să nu regreţi că iubeşti, să regreţi că nu iubeşti. Contează să ştii cum trebuie să-L iubeşti pe Dumnezeu. Să-L iubim prin „facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ” (Matei 6, 10). Dragostea fără spiritul justiţiei şi al înţelepciunii este cădere de-a dreapta. Trebuie să iubim în ordine: adorăm pe Dumnezeu, supravenerăm pe Maica Domnului, venerăm pe sfinţii îngeri şi pe toţi sfinţii, iubim pe oameni, admirăm animalele, vegetalele, mineralele după necesitate, căci omul e stăpânul bunurilor, nu robul lor.)! Dă-mi, Iisuse, putere, linişte cerească şi darurile Tale sfinte! Voi plânge mereu după Tine, Te voi chema, Te voi urma cu nădejde şi cu dragoste neţărmurită. Sufletul meu e plin de Tine; primeşte-mă, Iisuse, şi pe mine ca pe cananeanca. Nu mă părăsi! Fă să cunosc că starea mea sufletească de azi este starea cea mai fericită. Ajută-mă, vorbeşte-mi, căci vreau să rămân veşnic smerită slujitoarea Ta, în ajutorarea celor răniţi sufleteşte şi trupeşte!

Adorm rugându-mă şi plângând cu lacrimi de pocăinţă (A te pocăi înseamnă a ierta şi a nu mai greşi) şi dor de unire cu Iisus!

19 iunie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune. M-am rugat uşor şi cu multă bucurie, simţind prezenţa Domnului în suflet şi pretutindeni. Vreau să trăiesc permanent în pace desăvârşită şi în bucuria pe care Tu, Doamne, mi-ai dat-o.

Îmi dau seama de neputinţa mea şi ştiu că fără de Tine nu pot face nimic, nici rugăciunea, cât trebuie şi cum trebuie. Doresc ca din încercările prin care am trecut şi trec să mă învăţ să iubesc cel mai mult dintre toate virtuţile puterea smereniei. Ajută-mi, Mântuitorule, fii cu mine!

Toată ziua am lucrat bine ca pentru Tine, Doamne; Tu mă ajuţi! Ai milă de mine, cugetul meu se îndreaptă aproape permanent spre Tine!

Am avut mare bucurie. Sfântul Mina mi-a descoperit cartea şi caietul. Îţi mulţumesc, Sfinte Mina; n-au trecut decât 24 de ore şi m-ai şi ajutat. Mi-ai redat liniştea. Cât de bun şi de mare făcător de minuni eşti! Te-ai rugat Domnului pentru mine, care n-am nici un merit, căci nimic nu fac cum trebuie. Mi-ai dat încredere. Îţi mulţumesc. Sunt fericită. Am făcut rugăciunile cu şi mai multă credinţă şi putere.

Doamne Iisuse, Tu toate mi le împlineşti, şi eu ce fac oare pentru Tine? Târziu seara, am fost la Foişor şi a fost bine; s-au liniştit. Seara am adormit cu rugăciunea în minte.

21 iunie 1971

Am fost la R. Sunt foarte obosită. Nu mi-am făcut orele de somn şi toată ziua am lucrat fără bucurie. M-am rugat slab, însă m-am odihnit când am sosit acasă şi apoi m-am rugat şi am lucrat cu bucurie.

Doamne Iisuse am nevoie de ajutorul Tău! Întăreşte-mi trupul şi sufletul, ca să pot împlini totul la timp şi cu drag. Gândurile mele cugetă aproape tot timpul spre Dumnezeu. Nu mai pot fi ca înainte de încercarea cu E. Le sărutam pe toate surorile cu o fericire şi o bucurie pe care nu le mai simt acum; cu dragoste adevărată. Mi-a luat elanul şi o dată cu el bucuria pe care o simţeam iubind oamenii.

Este adevărat ce spune Sfântul Apostol Petru, că „diavolul umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).

Întăreşte, Doamne, credinţa şi nădejdea mea, ca nu cumva să pierd mântuirea din cauza luptei pe care o duc cu duhurile răului.

Cu rugăciunea lui Iisus, pe care o spun necontenit, am nădejde că voi fi luminată să ştiu ce trebuie să fac ca să fiu vrednică de bunătăţile făgăduite. Eu nu pot face nimic; numai dacă El, Domnul şi Mântuitorul, voieşte ca pentru lacrimile mele să se milostivească de sufletul meu! Faptele mele nu înseamnă nimic, pentru că nu eu le fac, ci El cu mine. Eu sunt nimic. Sufletul, pentru el mi-e teamă să nu păţească ceva.

Ajută-mă, Iisuse drag, să nu mai greşesc; când vorbesc dă-mi înţelepciune, ca să nu împlinesc voia celui rău, făcând pe cineva să sufere din cauza mea, din cauza neştiinţei mele. Doamne Iisuse, binecuvântează-i pe toţi cei ce mă vorbesc de rău şi mă nedreptăţesc şi luminează-i, ca să nu păţească ceva din cauza mea. În toţi oamenii văd pe copiii Tăi, Doamne, şi trebuie să-i iubesc, căci şi Tu îi iubeşti. Dar pentru aceasta ajută-mă să-i iubesc prin fapte – nu cu vorbe, căci tot ce fac ştiu că pentru Tine şi prin Tine fac, ca să Te măresc şi să Te slăvesc pe Tine, Dumnezeul nostru! Doresc să fiu pururea cu Tine prin rugăciune curată şi mintea mea să fie departe de orice păcat şi gura mea să se deschidă spre bine şi spre lauda Ta în veci.

Seara termin rugăciunile şi adorm rugându-mă.

22 iunie 1971

Astăzi m-am rugat uşor şi am lucrat cu bucurie. Seara am fost la Vecernie. E. a vorbit câteva cuvinte cu mine. O barieră uşoară ne desparte încă. Ce bine că Te am pe Tine, Iisuse! Nu-mi pun nădejdea în oameni. Ajută-mă să înţeleg smerenia, ca Tu să vii cu Duhul Tău Cel Sfânt în inima mea şi eu să Te primesc. Cu frică şi cu nădejde, ca o slugă credincioasă să împlinesc numai voia Ta şi să cuget neîncetat la darul Tău şi să-Ţi mulţumesc de-a pururea.

Seara adorm rugându-mă.

23 iunie 1971

Astăzi am avut mare bucurie în rugăciune. Am fost la biserică. Am primit mustrare pentru neştiinţa mea indirect, de la părintele V. Îţi mulţumesc, Iisuse. M-am hotărât să uit tot ce-i rău şi să văd numai binele în toţi copiii Tăi, ca să-mi recapăt încrederea. Nu cunosc nimic din tainele Tale. M-am descurajat la o mică încercare. Iisuse drag, trimite îngerii Tăi buni din nou spre sufletul meu, ca să mă bucure şi să mă facă să înţeleg cu adevărat că spre binele meu a fost tot răul şi spre mântuire şi înţelegere duhovnicească mai adâncă. Mă voi strădui în rugăciune şi voi birui totul. Doamne, ai milă de noi!

24 iunie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune. Exerciţiile şi rugăciunile merg uşor, cu pace şi cu bucurie.

Am fost la Patriarhie. Sfântul Dimitrie mi-a dat miros cu bună mireasmă duhovnicească. Îţi mulţumesc, Sfinte Dimitrie; roagă-te Domnului pentru mine.

Am fost apoi la Sfântul Mina, să-i aduc mulţumire pentru că m-a ajutat. Am lucrat şi m-am rugat fericită.

27 iunie 1971

M-am rugat în Sfânta Biserică cu nădejdea că bunul Dumnezeu poartă grijă şi de mine. Am mare dor de cunoştinţe şi ştiu că de voi căuta şi mă voi sili, El e bun şi-mi va da!

Meditez la înţelepciunea lui Dumnezeu şi nu doresc decât să am pacea şi bucuria cea veşnică şi adevărată. Seara mă rog să mă înveţe cum să mă rog, căci nu ştiu nici atât. Adorm rugându-mă cu rugăciunea lui Iisus.

28 iunie 1971

M-am trezit dintr-un vis frumos. Citeam ceva scris cu litere mari de tipar, ca un titlu: „Rugăciunea necontenită, cu respiraţii, cu prezenţa lui Dumnezeu”.

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi să ajung să pot face aşa: rugăciune necontenită şi să Te am prezent în inima şi în sufletul meu şi pretutindeni de faţă prezent, viu şi adevărat. Vreau să Te iubesc mult, Iisuse drag, ca să trăiesc viaţa cea adevărată cu Tine şi prin Tine. Ca o flacără vie să ardă în inima mea dragostea pentru Tine!

Seara am fost la Vecernie. M-am pregătit pentru Sfânta împărtăşanie. Doamne, Mântuitorul sufletului meu, nu te uita la greşalele mele şi mă

curăţă cu preacurat Trupul Tău şi mă spală cu scump Sângele Tău pe care l-ai vărsat pentru noi toţi în grele patimi, ca să mă bucur de mântuire şi să fiu vrednică de viaţa veşnică fericită, pe care ai făgăduit-o copiilor Tăi!

29 iunie 1971

La Sfânta Liturghie din ziua Sfinţilor Petru şi Pavel m-am împărtăşit cu preacuratele Taine ale Domnului Iisus şi mă simt ca un fulg. Sunt fericită. Mulţumesc Domnului rugându-mă. Doresc să nu uit nici o clipă că tot lucrul îl fac în prezenţa lui Dumnezeu.

Am fost la R. şi am citit şi am scris, ca să înţeleg din tainele nevăzute ale Domnului, pentru folosul sufletului.

Citesc din „Prietenul divin”, în care se spune, între atâtea fraze minunate: „Sfinţenia este un ideal obligatoriu”; „Fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este”. Şi chiar de-ai putea să-ţi astupi urechile la cuvintele lui Iisus, tot nu vei putea înăbuşi glasul inimii tale. Iisus nu-l lasă în voia soartei pe sărmanul muritor care-şi întinde spre El braţele rugătoare. El a murit pentru iubirea de oameni.

Cerul şi iadul au ochii aţintiţi asupra mea, iscodind toate mişcările inimii mele, ca să ştie dacă ea bate pentru Iisus sau pentru duşmanul Său, satana. Dacă lucrarea mea nu-i pentru Iisus, ea este pierdută pentru El pe veci. Îngerii şi sfinţii se întristează. Dacă însă lucrarea mea este pentru El, Îi produc mare bucurie şi-L văd aplecându-Se spre mine cu o mişcare plină de mulţumire, cu chipul blând şi surâzător. Eu îl văd, îl simt şi sunt atunci nespus de fericită că Iisus e mulţumit. Vreau să-L iubesc pe Iisus cum îl iubeau Apostolii şi sfinţii, până la uitare de mine însămi. Năzuiesc spre sfinţenie şi eu.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, binecuvântează această năzuinţă a mea! Vreau să trăiesc o viaţă nouă.

Iubirea dumnezeiască să domnească în inima mea şi în sufletul meu să fie Iisus. Doresc să-I dau lui Iisus sufletul şi trupul meu, toate gândurile mele, simţămintele mele şi tot ce-mi aparţine. Eu să păstrez doar grija de a-L iubi şi de a împlini voia Sa cea sfântă! Las să pătrundă în mine sentimentul de nădejde în Dumnezeul Cel atotputernic în lucrarea desăvârşirii. Voi lucra totul prin iubire (Nu uita ce ai scris aici şi vei fi ziua şi noaptea dintre cei ce sunt „neam sfânt şi preoţie împărătească”.).

30 iunie 1971

M-am trezit odihnită şi cu gândul că azi voi putea lucra mai mult pentru suflet. M-am rugat cu bucurie şi am simţit în timpul rugăciunii ceva sublim, ceva ca o plutire pe o apă liniştită, şi m-am bucurat ca un copil.

Am lucrat cu spor, în linişte; nimic nu mă mai tulbură. Am sufletul uşor.

1 iulie 1971

O zi minunată. Am fost la sora mea cu părintele V. Ce exemplu de bunătate şi răbdare, Doamne Iisuse! Cum să capăt şi eu puţin din aceste daruri? Nu doresc nimic altceva pe acest pământ decât să-Ţi urmez Ţie, Iisuse, şi nimic din ceea ce se petrece în jurul meu să nu mă mai tulbure. Doresc să mă lepăd de mine, să-mi port cu tărie crucea, aşa cum am primit-o de la Ziditorul meu, cu bucurie adevărată, spre a putea împlini totul, pentru curăţirea de greşeli şi păcate şi pentru a fi mântuită. Să lucrez necontenit pentru ca sufletul meu să se înalţe spre frumuseţile nevăzute şi să trăiască în bucurie cu Iisus aici pe pământ, precum şi în viaţa viitoare.

M-am rugat cu mai multă putere şi uşurinţă. Cum încep rugăciunea lui Iisus, imediat începe şi inima să bată în ritmul rugăciunii. O ascult cu atenţie şi mă rog după bătăile ei, dar după un timp se opreşte şi atunci mă rog mai departe numai cu mintea. Câteodată ţine cinci minute, alteori mai mult (Slavă şi mulţumire Sfintei Treimi pentru toate darurile primite. Prosternare până la pământ şi atenţie să nu pierzi ceea ce ai câştigat). Mă simt foarte fericită. Adorm rugându-mă.

3 iulie 1971

Bate vântul şi norii aleargă pe cer cu viteză. Nu e plăcut, e frig, furtuna parcă vrea să ne arunce jos, în gol. Nori de praf se ridică, alergând şi întunecând cerul şi pământul.

Te-ai supărat pe noi, Doamne, ne arăţi că suntem vinovaţi înaintea Ta! Strigăm către Tine cerându-Ţi mereu, dar noi nu-Ţi dăm nimic în schimb. Suntem obişnuiţi ca Tu să le împlineşti pe toate, chiar dacă noi nu Te ascultăm. Luminează-ne, Doamne, ca să ne vedem aşa cum suntem: nerecunoscători pentru bunătăţile cu care ne acoperi şi pe care neîncetat ni le dăruieşti, fără să merităm.

Mă rog cugetând tot timpul la prezenţa lui Dumnezeu. Numele lui Iisus este prezent încontinuu în mintea mea. Trebuie să lupt ca să fiu vrednică de bucuria pe care mi-ai dat-o, Iisuse, şi de care nu mă mai pot desparţi: rugăciunea Ta cea puternică. Port cu uşurinţă şi cu bucurie greutăţile şi nu uit că toate sunt de la Tine, şi cele bune şi cele rele.

Seara îmi fac exerciţiile şi rugăciunile şi adorm cu rugăciunea în minte.

5 iulie 1971

M-am trezit odihnită. M-am rugat cu bucurie. Doamne Iisuse, Îţi mulţumesc pentru bucuria, pacea, liniştea, starea bună, fericirea pe care mi le torni în suflet în timpul rugăciunii şi în timpul lucrului. Revarsă, Doamne, bunătăţile Tale cereşti spre noi toţi cei care Te căutăm cu sârguinţă! Ajută-mă să împlinesc voia Ta, căci fără de Tine nu pot face nimic.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria, roagă-te pentru noi şi ne miluieşte!

Mi-am terminat rugăciunile seara târziu şi am adormit rugându-mă.

6 iulie 1971

Azi m-am rugat lucrând mai tot timpul. Seara m-am rugat cu atenţie şi iubire pentru Iisus, pe mătănii, numărând în ritmul bătăilor inimii, şi am simţit o căldură dulce. Când încep rugăciunea începe şi inima să bată. Atenţia mea coboară în inimă şi simt că Mântuitorul e viu în inima mea. Câte 10-15 minute o aud cum bate şi mă rog după bătăile ei zicând: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” (O, ce veste minunata în inima Ioanei se arată, Că S-a născut Prunc, Prunc din Duhul Sfânt). După un timp n-o mai aud şi n-o mai simt.

Îmi sunt dragi oamenii din ce în ce mai mult şi mă bucur cu tot sufletul când sunt fericiţi, plâng cu ei şi caut să-i ajut când sunt nefericiţi. Doresc ca Dumnezeu să intre în sufletul meu cu harul Său, ca sub îndrumarea Lui să lucrez pentru binele aproapelui meu. Ştiu că Iisus nu-i părăseşte niciodată pe cei ce se roagă cu credinţă şi împlinesc voia Sa. Mă simt foarte liniştită şi trăiesc în bucurie, cu rugăciunea lui Iisus în minte şi în inimă, ştiind că orice fac şi oriunde merg El merge cu mine, mă apără şi nu-mi este teamă de nimeni şi de nici o întâmplare, ca în trecut. Fac rugăciunile cu uşurinţă, în linişte şi cu mare bucurie. Simt prezenţa Domnului Iisus, Care este pretutindeni de faţă, mă vede şi mă aude.

7 iulie 1971

Azi, la Vecernie, m-am rugat uşor şi mi-am simţit inima cum se roagă ritmic. Sunt bucuroasă pentru aceasta.

Cobor mintea în inimă şi mă rog în ritmul ei. Cât timp sunt atentă, bate şi ea. Apoi, dacă ceva mă întrerupe, se opreşte. Am pace şi dor de cunoştinţă şi de a lucra cât mai mult. Îmi pare rău de timpul pierdut, când n-am lucrat decât foarte puţin pentru suflet, iar acum m-a cuprins un dor nestăvilit. Nu mai am răbdare să le cuprind pe toate câte mi-a dăruit bunul Dumnezeu. O dată cu rugăciunea lui Iisus am prins acest dor. Am redus orele de somn, căci altfel nu mai reuşeam, şi astfel luni de zile m-am luptat cu somnul, căci nu dormeam cât trebuie. Am vrut să mă obişnuiesc să dorm mai puţin, şi timp de şapte luni de zile am redus somnul cu patru ore zilnic (Atenţie la rezistenţa trupului!). Aceste ore au fost rezervate pentru lucrare sfântă. Nu aveam de unde să fur timp, căci viaţa îşi urmează cursul şi datoriile celelalte, ale familiei, rămân aceleaşi. Şi totuşi, cred că nu fac cât ar trebui. Am încercat să dorm şi mai puţin, dar devin obosită şi nu lucrez nimic bun.

8 iulie 1971

M-am trezit dintr-un vis frumos. Citeam: „blândeţea”. Doamne, ştiu şi cunosc că de la Tine este totul. Cu blândeţe reuşesc să fac binele, cu blândeţe şi cu milostivire trebuie să lucrez; aşa e voia Ta! Dă-mi, Doamne, nădejde şi dragoste, ca aşa să împlinesc poruncile Tale. Îţi mulţumesc cu lacrimi pentru toate darurile cu care îmi bucuri sufletul cum n-a avut el parte niciodată.

M-am rugat cu căldură. Simt că se încălzeşte inima; parcă arde în jurul ei şi e bine. Liniştea şi pacea din suflet sunt foarte adânci. Câteodată parcă privesc cu mintea infinitul, unde întrezăresc şi pătrund ceva din tainele adevărului. În cer şi pe pământ e o linişte mare şi aceasta coboară şi în sufletul meu. Nu mă mai tulbură nici un gând. Nu mai aud, căci nu vreau să mai aud vociferările celor din jur, fiindcă nu mă interesează, şi e departe de mine dorinţa de a intra în discuţie. Sunt foarte departe de mine!

În timpul rugăciunii simt câteodată un tremur uşor şi o putere mai mare în trupul meu. Doamne Iisuse, Tu eşti cu mine şi eu Te simt în trupul şi în inima mea, cu Duhul Tău Cel Sfânt, bun şi dulce!

Din ultima încercare m-am mai înţelepţit. Sunt mai atentă la vorbă, la purtare şi la orice aş putea greşi faţă de aproapele meu. Cred că din nou voi avea încredere în oameni şi nu voi părăsi pe nimeni, căci cu Tine merg, Iisuse, şi Tu vei face totul ca să fie bine. Întâi Te voi întreba pe Tine ce ai face în locul meu, şi apoi voi cunoaşte ce-Ţi place Ţie şi ce nu. Eşti lângă mine. Vreau să Te simt mereu! Ajută-mă să fac numai bine, să nu trăiesc lenevind. Am mult de lucru – de scris, citit, învăţat – şi vreau cu adevărat să văd că lucrez.

Crucea mea mi se pare uşoară acum, de când Te ştiu că eşti cu mine. Pentru puţinul pe care l-am lucrat în numele Tău, Doamne, m-ai răsplătit prea mult, din cale afară de mult faţă de cât meritam. Cât eşti de bun, Iisuse, noi nici nu cunoaştem bunătatea Ta; o comparăm cu frânturile noastre de bunăvoinţă şi zicem că suntem şi noi buni. Afară de Tine nimeni nu e bun, nici drept; dreptatea noastră omenească este veşnic în ispită şi nu este deplină niciodată. Ne silim să cunoaştem ceva din tainele bunătăţii, ale dreptăţii, ca să ne putem lupta cu toţi cei ce vor să ne ia pacea Ta, bucuria Ta; să luptam cu puterea Duhului Tău Cel Sfânt!

Dă-mi (Nu uita, chiar şi atunci când faci rugăciune de cerere, că pentru noi viaţa nu înseamnă „a avea”, ci „a fi”.)
, Doamne, şi mie puţin din darurile Tale sfinte, ca să pot fi şi eu printre cei pe care-i luminezi!

Îţi mulţumesc, Iisuse Dumnezeule, pentru fericirea pe care o simt în suflet când vorbesc cu Tine, eu, care sunt un nimic în fata Ta! Mă minunez cum de Te uiţi şi la mine! Totuşi, Tu, din dragostea Ta cea mare, ai venit pe pământ pentru noi, oamenii păcătoşi!

Cred că eşti viu lângă mine şi aştept cu răbdare şi nădejde. De când am început rugăciunea Ta cea sfântă mă simt mai puternică decât oricând (Iată ce înseamnă „a fi”!). Nici în tinereţe n-am avut atâta putere de a lucra, de a gândi şi de a avea atâta pace şi bucurie.

Mă gândesc că am vârsta la care ar trebui să lucrez mai puţin, să merg mai puţin, să mă odihnesc mai mult, iar eu, în schimb, fac acum treburile mai cu putere, cu bucurie şi din ce în ce mai multe, fără teamă, din iubire! Eu mă rog şi Tu, Iisuse, revarsă asupra sufletului meu harul Tău. Împlineşte Tu în mine totul cu bunătăţile Tale cele cereşti!

Seara termin 3.000 de rugăciuni.

9 iulie 1971

Am fost la Patriarhie. Sfântul Dimitrie mă cheamă parcă mereu. Las tot lucrul şi merg şi stau puţin în genunchi lângă sfânta lui raclă. Sfinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi toţi ca să fim curaţi şi pregătiţi în faţa judecăţii, ca toţi să fim mântuiţi.

Gânduri cereşti mă cuprind şi doresc să fiu luminată cu mintea, ca prin fapte să am pacea veşnică. Port în suflet o mare fericire, mă bucur ca un copil care a primit o jucărie nouă. Am gânduri nespus de frumoase şi înălţătoare despre Dumnezeu, despre sfinţii Lui îngeri şi despre toţi sfinţii care-I cântă în slavă! Doresc să fiu cât mai mult timp singură şi să pot cugeta în linişte la bunul Dumnezeu. Doresc să am inima şi cugetul curate, ca să am parte de Duhul Sfânt. Doresc să fiu ca un mort pentru lume şi să fiu numai cu Iisus Dumnezeu, să cunosc şi să fac voia Lui cea sfântă.

Rugăciunile merg uşor, cu drag, şi în fiecare seară adorm rugându-mă.

11 iulie 1971

Azi, la Sfânta Liturghie, m-am rugat cântând. Sufletul meu se bucură şi se înalţă către frumuseţile cele negrăite şi mintea mi se luminează de cunoştinţe dumnezeieşti. Rugăciunile merg uşor, cu bucurie şi pace.

M-am trezit dintr-un vis frumos. Iar citeam: „VIAŢA”, cu litere mari de tipar. Viaţa în Hristos o avem. Trăind viata în Iisus Hristos, cu El, toate dorinţele ni se împlinesc. Frumuseţi negrăite ni se descoperă.

Iisuse, lumina şi odihna sufletului meu, uneşte-mă cu sfinţii Tăi (Dacă te uneşti cu Hristos şi cu pacea Lui, eşti unită şi cu sfinţii Lui.), să pot lucra şi eu cum lucrau ei şi să sufăr şi eu cum sufereau ei pentru credinţa puternică în Tine! Lucrează cu darul Tău, al Duhului Tău Cel Sfânt, şi înţelepţeşte-mă, ca să cunosc tainele Tale şi voia Ta!

13 iulie 1971

O zi bună. Am fost cu M. la Mânăstirea Cernica. Sfântul Calinic are o mireasmă minunată. Am fost binecuvântate de părintele N., apoi am pornit fericită spre casă şi nu m-am tulburat pentru încercarea pe care am avut-o. Domnul este scăparea şi nădejdea mea!

În timpul rugăciunii simt că plutesc ca pe o apă lină spre cunoştinţă vie, adevărată. Simt curăţia sufletului, care se înalţă uşor spre înţelegerea tainelor minunate, nevăzute, făgăduite, de viaţă adevărată, fericită, cum a fost la început. Seara adorm rugându-mă.

14 iulie 1971

Dimineaţă m-am sculat greu; sunt răcită. Seara, la Vecernie, părintele V. a ţinut o predică frumoasă. (…)

Hrană sufletească am destulă, numai să împlinesc voia lui Dumnezeu, ca să pot avea parte de bunătăţile făgăduite de Dumnezeu; în El îmi pun nădejdea. Chiar de sunt pedepsită, eu tot la Tine strig, Doamne, să mă ierţi. Tu eşti bun, şi cu toate că eu nu merit îmi trimiţi, Iisuse drag, tot ceea ce doresc pentru ca să mă pot apropia de Tine! Mă hrănesc şi caut ca şi alţi copii ai Tăi să se bucure, dăruindu-le şi eu, mai departe, celor ce sunt însetaţi după cunoaşterea adevărului. Îţi mulţumesc, Doamne!

15 iulie 1971

Astăzi m-am rugat cu uşurinţă, pe drum, lucrând. Am fost la R. Am umblat mult şi am obosit.

Cam des văd în jurnalul meu „sunt obosită”, „obosită”, „am obosit”; mă tot vait. Sufletul meu zice trupului meu cam aşa: „M-am cam săturat de tine, trup neputincios, prea multe ore vrei să pierd pentru odihna ta, şi eu nu mai am timp”. Adevărul e că am redus perioada de somn cu 3-4 ore faţă de anii trecuţi. Anul acesta am vrut să-mi impun o reducere, altfel n-am de unde lua timp şi pentru bietul meu suflet. Sufletul zice mai departe trupului: „Eu vreau să mă înalţ cât mai sus, către Creatorul meu, şi tu mă tragi în jos cât poţi mai mult. Vreau să asculţi mai mult tu de mine, nu eu de tine. Eu doresc cu totul altceva, şi deci nu ne împăcăm. Tu vrei să mănânci de toate şi repede să-ţi fac poftele; vrei să dormi prea mult, când eu vreau să fiu treaz, căci am mult de lucru; şi câte mai vrei tu… Eu nu sunt de acord cu tine! Aş vrea câteodată să scap de tine şi să mă eliberez, căci îmi pui piedici ca să nu pot zbura repede în bucurie”.

Iar trupul meu îi răspunde sufletului cam aşa: „Crezi tu, suflete al meu, că mie nu-mi place ce-ţi place şi ţie? Şi eu vreau să simt că zbor, ca tine, vreau şi eu să fiu frumos şi curat ca tine, aşa cum m-a creat şi pe mine Domnul Dumnezeul nostru. Ai uitat că şi eu sunt plămădit de mâinile Lui? Tu, suflete, ai puteri nemaipomenite; eu nu le pot vedea cu ochii mei, dar tu le vezi. Şi văzându-le şi ştiind că dacă îi ceri Tatălui, Creatorului, El ţie ţi le dăruieşte, cere şi pentru mine putere. Vreau şi eu să lucrez cu tine, să mă bucur şi eu de ceea ce lucrezi tu şi de frumuseţea cu care am fost înzestrat. Vreau să mă port frumos în lume, nu să mă umflu doar cu mâncare şi să mă cocoşez înainte de vreme şi multe altele; să ştiu pentru ce am fost creat. Cu puterile pe care le ai, ţine-mă drept şi îţi promit că de acum vreau să te ascult eu pe tine, căci fără de tine mi-am dat seama că mă fac urât la vedere, cad şi nu-mi place nici mie. Tu eşti dator să mă vezi în ce stare sunt. Uită-te bine dacă-ţi plac: cum mă port, cum merg, cum mănânc, cum mă îmbrac; pe scurt, cum mă prezint în tot locul. Dacă sunt cumpătat în orice, dacă chipul mi-e întunecat. Vreau să-ţi fiu şi ţie dragă şi Creatorului, ca să ne bucurăm împreună, căci puteri nemaipomenite ne poate da Ziditorul amândurora. Să ne înţelegem şi să lucram împreună, să ne bucurăm, căci pentru bucurie am fost creaţi de El”(Bine că ai terminat discuţia aceasta cu trupul, care este templul Sfântului Duh. Mă bucur că aţi căzut de acord.).

Termin rugăciunile târziu şi adorm rugându-mă.

16 iulie 1971

G. a reuşit la examen. Mulţumim, Doamne!

G. şi N. au plecat la Dobra. Sper să lucrez mai bine şi mai mult. Iar am fost tristă. Doamne Iisuse, numai Tu ai rămas cu mine. Tu mă cunoşti. Oamenii sunt aşa de schimbători! Ajută-mă să nu-mi pierd încrederea în copiii Tăi. Asta cred că este slăbiciune. Totuşi, eu nu cred nimic rău despre copiii Tăi pe care-i ştiu şi-i simt că sunt curaţi. Nu pot fi făţarnică şi nici nu pot să mai fac ce vreau eu, când tot timpul Te am pe Tine, Iisuse, în faţa mea. Fac ceea ce ai face Tu în locul meu. Şi judecata a Ta este.

Cred prea uşor că anumiţi oameni fac bine, şi în fond fac răul, poate fără voia lor. Eu n-am voie să judec, departe de mine. Mă judec pe mine. La grele încercări îi supune cel rău pe cei mai buni dintre copiii lui Dumnezeu! Cu mila şi ajutorul Tău însă, vom ieşi din toate.

Nu judec, căci de fapt ce sunt eu? Sunt vierme? Prea mare mă cred! Sunt firul de nisip? Tot prea mare mă cred! Sunt firul de praf? Tot prea mare! Atunci ce sunt eu în universul acesta nesfârşit? Nu sunt nimic. Sunt totuşi o fiinţă ce face parte din creaţia Tatălui ceresc, Creatorul nostru. El a pus în sufletul meu o mică scânteie din dumnezeirea Lui, prin Duhul Său Cel Sfânt. Mintea nu poate cuprinde; poate întrezări numai.

Clipele de fericire sunt adevărate, căci le trăim, dar sunt scurte. Sunt dorite, căci ni le amintim. Au fost cândva şi le-am uitat; sunt sublime!

Vai, suflete, cât poţi fi tu de fericit, cu toată nimicnicia ta! Creatorul Dumnezeu, El este totul în toate!

Iartă-mă, Doamne Iisuse, Dumnezeule, putere şi frumuseţe necuprinsă, neajunsă şi neînţeleasă de mintea noastră.

Ce păcat că nu pot oamenii să vadă cu ochii trupului, ci abia întrezăresc puţin cu ochii sufletului! Doresc ca toţi să vadă, să audă, ca să împlinească voia Ta!

Aşa a dorit Iisus şi a venit de la Tatăl pentru dragostea de oameni, ca să deschidă ochii sufletului nostru ca să vedem şi urechile ca să auzim!

O, de-aş fi cât un fir de praf, dar strălucitor; căci strălucitor e sufletul! Îngerii şi sfinţii sunt mici, dar puternici în lucrare. Când lucrează ei cu un

suflet, au puteri nemaipomenite. Aş vrea şi eu să lucrez, cu ajutorul sfinţilor, pentru aproapele meu şi pentru mine. Ştiind că Tatăl meu este Creatorul Cel puternic, cine mă poate opri să-I cer să lucreze în mine cu darul Lui şi să-mi dea puterea de a făptui totul în pace şi cu bucurie?

Doamne Dumnezeule, primeşte-mă în braţele Tale şi pe mine, „nimicul” creat de Tine, şi mă întăreşte cu virtuţile Tale. Fii bun şi blând şi iertător cu mine păcătoasa, ca să pot avea parte cu sfinţii Tăi! Să mă bucur într-un locşor cât de mic, de unde să Te pot vedea veşnic şi să-Ţi pot mulţumi cu cântări de slavă! Ajută-mă, Iisuse, să-Ţi împlinesc voia, căci singură nu ştiu şi nu pot nimic. Sunt ca un copil care aşteaptă milă şi îndurare, cu ochii aţintiţi spre Tine, şi aştept cu răbdare să-mi vorbeşti şi să mă conduci, ca să mă pot mântui. Iartă-mi îndrăzneala, pentru rugăciunile Maicii Tale, Pururea Fecioara Maria, şi ale tuturor sfinţilor Tăi, care Te-au iubit atât de mult şi au ştiut să lupte şi să zboare spre Tine uşor şi cu hotărâre. Ştiindu-Te alături de mine, mă simt puternică, lucrez cu iubire şi merg liniştită spre viaţa adevărată, în timp ce oamenii poate cred că merg spre moarte. Eu mă rog cât pot de des şi mă rog să-mi dai darul rugăciunii neîncetate.

Nu vreau să fac nimic de ochii oamenilor, ci numai voia Ta s-o împlinesc, Iisuse. Să am mintea curată tot timpul, să cuget numai la minunile Tale; gura mea să rostească numai ce e de bine şi să Te slăvească, să-Ţi aducă mulţumire pentru bunătatea Ta cea mare!

17 iulie 1971

M-am rugat lucrând toată ziua. Învăţ să unesc respiraţiile cu rugăciunea. Mi-ai dăruit totul, Doamne Iisuse, dar eu nu am destulă râvnă. Nu lucrez cât

ar trebui. Ziua mi se pare mică. Nu mai sunt secundele la fel ca înainte? Altădată era ziua atât de lungă, iar acum mi se par atât de mică… Doamne! Lucrez prea încet şi nu le pot cuprinde pe toate? Socotesc că voi termina un lucru în atâtea ore, de exemplu, şi îl fac abia pe jumătate, fiind cu mintea mai mult la rugăciune. Acum nu mai doresc decât să fiu cu Tine în tot ceea ce lucrez, gândesc şi vorbesc.

Nu mă lăsa pradă ispitelor, nepăsării, ci să fie în sufletul meu harul Tău cel sfânt, ca să lucrez cu putere. Sporeşte dragostea mea pentru Tine, ca să mă ridic mai presus de puterile mele, să Te laud neîncetat şi să nu iubesc pe nimeni mai mult decât pe Tine, Iisuse, Care eşti iubire. Te iubesc, Te ştiu că eşti lângă mine când scriu şi când mă rog. Te simt şi plâng de fericire. Ajută-mă, ridică-mă, să pot îndura cu bucurie toate durerile şi nimic să nu mă mai poată dezlipi de Tine!

Seara fac puţine rugăciuni. Adorm rugându-mă. Nu sunt mulţumită de cât am lucrat şi m-am rugat.

18 iulie 1971

Sunt fericită când pot cânta frumos Domnului la Sfânta Liturghie. Tu lucrezi, Doamne, cu cetele de îngeri şi cu dirijorul de aici, părintele nostru.

O mică încercare cu o soră, însă s-a liniştit. Cel rău nu se lasă, însă Domnul puterilor e mai tare. Nu vreau să mă împotrivesc necazurilor, ca să nu calc poruncile. Privind la patimile şi la smerenia blândului Iisus faţă de oameni, pot deveni şi eu ţărână şi praf în picioarele lor, şi e chiar bine – se rostogoleşte, la pământ cel rău şi ţipă de necaz, plezneşte. Pot fi socotită proastă de cei pe care-i iert; fiind umilită, mă simt mai fericită, căci atunci Domnul e sigur cu mine. Abia atunci Te simt, Iisuse, cum să nu fiu fericită!?

Acasă am făcut puţine rugăciuni; tot nu sunt mulţumită, căci nu am timp să număr pe mătănii. Totuşi, trebuie, ca să nu mă înşel şi să cred că fac rugăciuni destule. Părintele ştie că fac 3.000 de rugăciuni şi nu vreau să-l mint. Iar m-am încurcat. Zic în minte rugăciunea în timp ce lucrez, dar cu întrerupere.

20 iulie 1971

Sfântul Ilie ne-a certat cu un mic potop. Îl simt că e supărat, dar îi va trece, că e bun şi ne iartă după ce ne ceartă bine, căci ne cunoaşte că suntem credincioşi.

Am lucrat şi m-am rugat tot puţin. A venit N. pentru tratament. M-a ajutat şi ea la scris cu ceva. Sper că i-a folosit mult venirea ei la mine, pentru trup şi pentru suflet.

Doamne, luminează sufletele noastre şi ajută-ne să fim curaţi, spălaţi, gata pregătiţi pentru ziua judecăţii Tale.

Seara am terminat 3.000 de rugăciuni.

21 iulie 1971

Am fost cu N. la tratament. Nu ştiu ce să fac; cred că eu voi înceta. Timpul nu e favorabil şi trebuie să mă las în voia Domnului. Trebuie să sufăr pentru curăţirea păcatelor mele. (…)

Ajută-mă, Doamne, să mă împărtăşesc de adevărul Tău şi să devin un om nou, duhovnicesc. Cu darurile Tale să ne călăuzeşti pe toţi cu putere, înţelepciune, nădejde de fericire, să înviem pentru vecie în fericire cerească. Iartă-mă, Doamne, că nu ştiu şi nu fac nimic cum trebuie (Iubeşte-L neîncetat pe Domnul nostru Iisus Hristos şi ai făcut aproape tot ce ai avut de făcut. Ce mai rămâne de făcut lucrează El.).

Seara adorm rugându-mă. Termin cu greu 3.000 de rugăciuni, la ziuă.

22 iulie 1971

M-am trezit din somn cu dor de rugăciune. În ultimele săptămâni am făcut rugăciuni mai puţine şi mă mustră conştiinţa că n-am făcut rugăciuni bune.

Simt prezenţa Făcătorului în toate. Tot ce văd îmi aminteşte de El şi mă rog Lui, Care nevăzut le stăpâneşte şi le conduce. În faţa Ta, Doamne, le fac pe toate; doresc să fac totul cu dragoste şi bucurie, privindu-Te permanent. Doamne, nu Te uita la greşalele mele, pe care din neştiinţă le fac. Curăţeşte în mine tot ce e nedesăvârşit, ca să-mi simt sufletul purificat. Câte bucurii dumnezeieşti mi-ai dat! Nu merit toate aceste daruri cu care mă bucuri, căci nu sunt curăţită deplin. Când greşesc, dispar bucuriile din suflet; eu le caut iarăşi, şi – cum să-ţi mulţumesc, Doamne? – ce repede mi le dăruieşti! Nu sunt vrednică. Cu lacrimi de pocăinţă Iţi mulţumesc pentru pacea şi bucuria pe care mi le dai, că ştiu şi simt că sunt certată de Tine şi mă ierţi mereu, mereu. Pentru păcatele mele Ţi-ai dat trupul Tău cel sfânt şi Ţi-ai vărsat sângele Tău cel scump şi patimile Tale îmi ard sufletul meu; le simt în inima mea aşa cum au simţit durerile Tale femeile Ierusalimului şi plâng cum au plâns şi ele, cu pocăinţă, ca să mă păzesc de a Te mai răstigni din nou. Suferinţele Tale pentru noi păcătoşii sunt şi astăzi tot atât de mari, pentru că nu Te vedem cu ochii sufletului şi trupurile ne sunt pline de păcate.

Te iubesc, Iisuse, cum să nu te iubesc?! Tu m-ai iubit şi de aceea ai venit, ca să mă uneşti cu Tine. Tainele Tale sunt atât de minunate! Toate gândurile mele şi toate cugetările mele spre Tine merg, aproape neîncetat, şi mă simt ocrotită şi nimeni nu-mi mai poate lua pacea Ta!

23 iulie 1971

Azi m-am rugat cu bucurie lucrând toată ziua. Nu am mâinile libere. Am numărat puţin, dar m-am rugat mai tot timpul după respiraţii. Rabd uşor orice neplăcere şi nu învinuiesc pe nimeni. Cu smerenia şi cu dragostea pot birui tot răul şi sufletul mi se îndreaptă spre rugăciunea faţă de Mântuitorul Iisus.

24 iulie 1971

M-am trezit din somn cu rugăciunea lui Iisus şi am continuat să mă rog cu mare bucurie. Simţeam că sunt foarte obosită, dar rugându-mă, deodată am simţit o mare putere în trup (Oboseala în trup este schimbătoare; oscilează după puterile sufletului, după harurile rugăciunii.). Am simţit o mare bucurie. Toată ziua am lucrat şi m-am rugat fără pic de oboseală. Îţi mulţumesc, Doamne Iisuse!

25 iulie 1971

M-a trezit din somn doamna C. Soţul ei era în agonie. A adormit întru Domnul. S-a liniştit acum. Bătrânica lui suportă uşor, văzând că nu e singură. E foarte liniştită, are nădejde că va fi ajutată. Doamne, toate sunt de la Tine.

Am cântat liniştită cu părintele V. Am nevoie de multă putere astăzi şi-Ţi mulţumesc, Iisuse, că iar am simţit puterea Ta în timpul rugăciunii. Eşti viu în sufletul şi în trupul meu, cu puterea Duhului Tău Cel Sfânt.

M-am rugat uşor şi am lucrat uşor.

Seara am stat pentru prima dată în viaţa mea de veghe singură cu un om mort. Soţia lui trebuia să se odihnească. Doamne, la timp mi-ai dat putere şi curaj. Cu câţiva ani în urmă, mi-aş fi pierdut mintea de frică. Noaptea am scris tot timpul şi m-am rugat.

La ora 5:30 dimineaţa m-am culcat. Am dormit trei ore şi jumătate, iar la ora 9:00 eram foarte obosită. Însă rugându-mă, am simţit din nou că am prins putere. Deodată, ochii, care îmi erau împăienjeniţi de somn, mi s-au luminat şi au devenit vioi ca şi cum aş fi dormit toată noaptea. Toată ziua am lucrat fără oboseală.

Slăvit să fii, Doamne, pentru purtarea Ta de grijă! Văd cu bucurie că-mi dai tot ceea ce îmi trebuie ca să pot lucra uşor.

27 iulie 1971

Azi e pomenirea Sfântului Pantelimon. S-a cântat frumos în timpul Sfintei Liturghii.

Sfinte Pantelimoane, care fără teamă ai mucenicit pentru Domnul Iisus, roagă-te şi pentru mine ca să mă ierte şi cu darurile Sale să mă călăuzească şi să mă mântuiască. Să pot vedea în mine orice urmă de rău care mi-e necunoscută, ca prin cunoştinţa luminată să alung întunericul neştiinţei mele. Prin puterea Duhului Sfânt şi prin rugăciune curată să-l biruiesc pe vrăjmaş. Să nu uit nici o clipă că trebuie să lucrez cu conştiinţa curată şi cu dragoste desăvârşită pentru aproapele, ştiind că voi da socoteală în faţa Dreptului Judecător de gânduri, de vorbe, de fapte, fără să-mi poată veni nimeni în ajutor.

Cum mă voi arăta, Iisuse, în faţa Ta? Ajută-mă acum, câtă vreme sufletul îmi este în trup, să pot deosebi binele de rău şi să pot trăi lucrând cu râvnă numai pentru mântuire şi pentru ajutorarea celor de aproape.

Am condus la cimitir pe domnul C. M-am rugat lucrând, mergând. Seara adorm rugându-mă.

28 iulie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune. Am prins din nou putere în timpul rugăciunii. Doamna C. şi sora ei au dormit la mine. Sunt foarte obosite, dar sunt liniştite. Ce bine!

Doamne Iisuse, sporeşte iubirea mea pentru aproapele, ca astfel să Te pot cunoaşte şi cu ajutorul Tău să mă pot ridica cu sufletul până la înălţimile măririi Tale, ca să Te laud neîncetat şi să-Ţi aduc slavă pentru bunătatea Ta cea mare, căci simt o mare bucurie în mine. Nu vreau să iubesc pe nimeni mai mult decât pe Tine, Iisuse, că Tu eşti iubire.

Doresc să pot îmbrăţişa cu bucurie toate durerile în timpul încercărilor şi nimic să nu mă poată despărţi de pacea Ta cea sfântă.

Curăţind fasole verde, mă rog la fiecare teacă: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Tu ni le-ai dat toate câte sunt – fructe, zarzavaturi – pentru hrană. Tu le-ai colorat în fel de fel de culori atrăgătoare, le-ai dat gustul pentru ca noi să le mâncăm cu bucurie, parfumul care ne încântă, şi noi, ca nişte copii, le primim. Muncim şi le obţinem, ca să ne hrănim trupul. Dar sufletul? Multe, mult mai multe ne-ai dăruit şi pentru el! Luminezi totul ca să le vedem şi ne dai putere ca să le pregătim.

Doresc din suflet să fac voia Ta şi mă voi ruga tot timpul pentru aceasta. Doamna C. s-a liniştit. Sufletul ei nu se mai tulbură.

M-am rugat cu uşurinţă şi cu dragoste. Am numărat 3.000 de rugăciuni.

29 iulie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune şi când mă rog prind putere şi pot reduce orele de somn obişnuite. Sunt fericită când mă trezesc cu gândul la rugăciune, îmi aduc aminte cât e de minunată şi liniştită. Cu credinţa că Iisus e viu în trup şi în suflet, mă rog contemplându-L pe El în tot ce a făcut în cer şi pe pământ.

Am fost în oraş cu doamna C. şi cu sora ei. E. e bolnavă. Ce-i cu ea? Nu poate scăpa nici cu rugăciunea lui Iisus?! Adorm rugându-mă.

30 iulie 1971

M-am rugat lucrând. La Vecernie am primit jurnalul şi însemnările de la părintele V. Doamne Iisuse, cum să-Ţi mulţumesc? Îl primesc ca din mâna Ta! Voi avea un îndreptar pentru totdeauna. Voi căuta să lucrez după sfaturile sfinţiei sale, care sunt pentru mine adevăr de viaţă, căci de la Tine, Doamne, are aceste daruri!

Poate că de acum voi scrie mai cu atenţie şi ce trebuie. Voi căuta să fiu smerită privind la smerenia Domnului şi voi lucra cu dor de cunoştinţă, de rugăciune neîncetată.

Vreau să fiu vrednică de bucuria pe care mi-ai dăruit-o, Doamne Iisuse, şi să fac totul cu conştiinţa că sunt înaintea Ta. Am datoria de a lupta, ca să pot intra pe poarta cea strâmtă a vieţii. Iar lupta mea este rugăciunea neîncetată pe care mi-ai descoperit-o şi pentru care mă lipsesc de oricare altă bucurie de pe acest pământ. Nimeni nu-mi va putea lua arma aceasta minunată, puternică, strălucitoare şi făcătoare de minuni, prin chemarea numelui Domnului Iisus, aşa cum nimeni nu-mi poate omorî sufletul.
Nu lucrez bine şi nici cât ar trebui. Nu am timp destul ca să citesc şi să memorez cât ar trebui. Seara târziu termin rugăciunile şi adorm cu gândul la Iisus.

31 iulie 1971

Am citit în jurnal tot ceea ce mi-a notat părintele V. Îi mulţumesc. Puterea în rugăciune îmi va creşte prin noile cunoştinţe şi voi lucra cu mare nădejde.

1 august 1971

M-am trezit din somn cu mare dor de rugăciune. M-am rugat atentă, cu credinţă şi speranţă. De când am primit jurnalul cu răspunsurile părintelui, parcă am prins mai multă putere şi abia aştept să lucrez mai mult pentru suflet.

Azi e Ziua Crucii şi începutul postului Sfintei Marii. M-a impresionat sfânta slujbă şi m-am rugat plângând cu lacrimi de umilinţă, văzând cât e de bun Domnul şi mă lasă şi pe mine păcătoasa să mă apropii cu sufletul de frumuseţea Lui cea negrăită. Am cântat cu bucurie.

Scriu din cuvântările părintelui V. cu multă atenţie şi mă hrănesc din ele ca şi cu miere. Nu le poţi lăsa din mână, atât de duios şi de adânc sunt expuse. O, Doamne, de ce nu l-am cunoscut mai de mult? Cât am fost de chinuită, şi nu ştiam cum să ies din nenorocirea întristării! Am fost de atâtea ori la un pas de moarte. De aceea, caut să-i ajut îndeosebi pe cei tineri, când cad în deznădejde, cunoscându-le starea, căci în tinereţe cădeam uşor şi eu şi este un chin cumplit. Duhul deznădejdii lucrează cu aşa putere, că după părerea mea este cel mai tare; te trage chiar în faţa morţii şi-ţi spune, minţindu-te: „Hai, aruncă-te; aşa vei scăpa de toate”. Cel ce nu are îndrumător cade definitiv.

Am mâncat cu bucurie. Apa am băut-o cu plăcere şi rugăciunile le-am făcut uşor şi în linişte. Inima îmi bate mai des de bucurie şi mă îndeamnă să mă rog şi mai mult.

Sufletul meu însetat şi flămând după Dumnezeu trăieşte cu adevărat în bucurie, socotind că aceasta este cea mai bună şi gustoasă mâncare şi nu-mi mai trebuie decât să mănânc şi să beau neîncetat din ea. Setea şi foamea sufletului meu sunt mult mai mari decât cele ale trupului. Hrana aceasta este minunată. (…)

2 august 1971

Am plecat cu G. spre Dobra, la fratele meu. Tot drumul am admirat fericită frumuseţea câmpiilor întinse, înverzite, semănate cu tot felul de plante. Pădurile se vedeau în depărtare din mersul maşinii. Gândul meu zbura către Făcătorul lor. M-am rugat tot timpul, având sentimente de fericire. Am ajuns cu bine la fratele meu şi din nou am fost impresionată de atâta verdeaţă, pe care nu o putem admira în Bucureşti.

Cât de mărit eşti, Doamne, prin frumuseţea naturii Tale! M-am simţit mai tânără.

Am intrat în grădina lor semănată cu porumb, care acum era înalt de doi metri, iar în jurul lui erau feluriţi pomi. M-am bucurat ca un copil, am alergat şi am râs de bucurie cu G. şi cu fratele meu, gustând din toate fructele. După-masă am scris şi m-am rugat în aer curat. Seara, mi-am terminat rugăciunile cu bucurie.

3 august 1971

M-am trezit rostind rugăciunea lui Iisus şi am continuat liniştită şi fericită pentru bucuria aceasta.

Apoi m-am rugat în grădină, în aer curat, în mijlocul porumbului, singură cu iubirea Ta, Sfântă Treime. Acolo m-am simţit foarte aproape de Dumnezeu, contemplând tot lucrul mâinilor Lui. M-a cuprins o linişte şi o pace adâncă. Eram singură, dar simţeam prezenţa lui Dumnezeu în inimă, în aer, în văzduh şi până la orizont, în jurul meu porumbul verde, pomii încărcaţi cu fructe coapte, cu crengile lăsate de greutatea lor, mă îmbiau să le culeg şi să mănânc. Numai câteva păsărele cântau prin pomi, în liniştea aceea minunată. Una parcă ţipa, alta fluiera, alta ciripea, parcă vorbeau în diferite limbi. Tot restul zilei m-am rugat prin curte cu mintea, apoi am scris din predicile părintelui V. Seara termin 3.000 de rugăciuni.

4 august 1971

M-am trezit uşor şi odihnită. M-am rugat la fel toată ziua, cu bucurie, prin curtea plină cu viţă de vie, flori şi pomi. E mare diferenţă faţă de felul în care stăm noi în Bucureşti, închişi în case. Seara e o răcoare plăcută şi mă rog foarte uşor, respirând aer curat.

5 august 1971

Am pornit cu G. spre Târgovişte, la sora ei F. Are copilul bolnav. Iarăşi am admirat câmpiile verzi şi de toate culorile. E timpul secerişului. M-am rugat cu căldură tot drumul.

6 august 1971

Am vizitat Patriarhia din Târgovişte. Este monumentală. Ne-am rugat, am dat daruri la sfântul altar şi am pornit spre Mânăstirea Dealu.

Am urcat pe serpentine şi din vârful dealului ni s-a înfăţişat o privelişte minunată. Înaintea ochilor până la orizont ni se deschide ca o carte vie toată regiunea Târgoviştei: oraşul, câmpiile dominate de culoarea verde şi împrejmuite de mici păduri. Se îmbrăţişează cerul cu pământul şi pacea lui Dumnezeu coboară asupra lor.

Mânăstirea este zidită din piatră masivă. Picturile sunt foarte vechi, însă bine întreţinute. Aici se află depus capul lui Mihai Viteazul, păstrat într-o raclă de argint unde arde permanent o candelă.

De jur-împrejurul mânăstirii sunt chilii, unde se vedeau călugări smeriţi cu capetele plecate, rugându-se pe mătănii.

Am intrat şi în pădurea din jurul mânăstirii, până a venit maşina cu care trebuia să pornim spre Târgovişte. În liniştea pădurii m-am simţit atât de aproape de Dumnezeul şi Creatorul nostru, încât eram uşoară ca un fluture. Sufletul îmi era plin de frumuseţea şi de parfumul pe care numai pădurea le are. M-am rugat acolo timp de zece minute şi m-a cuprins înfiorarea ei plăcută, şi bucuria pe care am simţit-o îmi rămâne în amintire, căci sunt 20 de ani de când n-am mai intrat într-o pădure. Este atâta linişte şi pace în ea, încât ţi-o transmite chiar şi fără voia ta.

A venit maşina şi cu regret în suflet am părăsit pădurea cu liniştea ei. În aceste zece minute am trăit cât o veşnicie în fericire şi în prezenţa lui Dumnezeu.

Tot pământul Te laudă, Doamne, pentru frumuseţile cu care l-ai înzestrat! Toate le-ai făcut după marea Ta înţelepciune şi din marea Ta bunătate şi iubire de oameni. Deschide-ne, Doamne, ochii, ca să Te putem vedea în toate şi să Te cunoaştem prin tot ce ai creat! Tu străluceşti şi luminezi toată natura, Tu o împrospătezi cu ploaia binefăcătoare şi faci ca să rodească toate bunătăţile pentru viaţa trupului nostru, în timpul călătoriei lui pe acest pământ.

Adorm rugându-mă şi mulţumesc Domnului pentru tot ce am simţit în călătoria mea.

7 august 1971

M-am trezit din somn rugându-mă şi am continuat cu dragoste pentru Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos!

Pornind înapoi spre comuna Dobra, n-am încetat a mă ruga, contemplând din nou natura vie şi farmecul ei nespus.

Azi am învăţat-o pe mama lui N. să rostească rugăciunea lui Iisus. Are 85 de ani. Am văzut-o prin fereastră cum număra şi se închina. I-am spus: „Cheamă, măicuţă, numele Domnului Iisus şi nu te vei mai teme de nimeni; nici de oameni şi nici de, moarte, că El va fi atunci de faţă”. Am simţit-o uşurată sufleteşte şi mult mai liniştită.

După-masă am pornit spre Bucureşti.

8 august 1971

Sfânta Liturghie. Am ascultat şi m-am rugat fericită în timpul slujbei. M-am întâlnit din nou cu surorile din cor şi ne-am îmbrăţişat cu bucurie pentru revedere.

Am citit din meditaţiile părintelui V. (…). Spune dânsul: „Vreau să mă împărtăşesc de adevărul lui Dumnezeu. Doresc să am multă dragoste faţă de aproapele, care este ca o oglindă a chipului Lui”. O, – Doamne, şi eu doresc acest lucru şi mă rog din toată inima să mă ajuţi pentru împlinirea iubirii de aproapele, care este cea mai mare poruncă, asemenea aceleia de a Te iubi pe Tine.

M-am rugat cu multă atenţie; simt inima cum se roagă liniştită. Am stare bună în timpul rugăciunii.

9 august 1971

Azi am fost la sora G. cu părintele nostru şi ne-am rugat împreună pentru ea şi pentru căsuţa în care locuieşte. Bunul Dumnezeu s-o binecuvânteze. (…)

Am citit „Secretul doctorului Honigberger”. Am înţeles că omul, prin voinţa sa proprie, poate ajunge foarte aproape de Dumnezeu, însă fără ajutorul Lui viu nu ştie niciodată dacă a făcut totul bine, şi poate foarte uşor să rătăcească drumul spre El.

E bine ca ţinta noastră să fie Iisus, Care este răscumpărătorul nostru din păcat. Vom vedea prin El, pentru că sufletul fiind acoperit de tină, ne înşelăm zi de zi, ocupându-ne numai de trup. Noi, cu puterea Duhului Sfânt, prin rugăciune, putem vedea cu ochii sufletului adevărul, care ne-a fost descoperit de Domnul Iisus Hristos.

Ţinta mea va fi Iisus. Trăiesc şi lucrez cu atenţie, mă rog cu iubire, cu smerenie, cu sârguinţă, şi tot ceea ce fac este spre slava Tatălui ceresc.

10 august 1971

(…) Dumnezeu lucrează în noi, însă trebuie să renunţăm la voinţa noastră proprie. Să trăim pentru Dumnezeu, în Dumnezeu şi prin voinţa lui Dumnezeu. Să ne jertfim viaţa aceasta trecătoare pentru viaţa cea veşnică, unde vom putea să ne bucurăm pentru lupta pe care am dus-o aici pe pământ după voia lui Dumnezeu, Care ne va răsplăti cu dreptate pentru toate cele bune sau rele. (…)

11 august 1971

M-am rugat liniştită şi cu bucurie toată ziua, lucrând, mergând.

Astăzi, la Vecernie, meditaţia părintelui nostru a fost ca o apă limpede, care prin puterea şi dragostea cu care ne vorbeşte spală sufletele noastre de toată necurăţia.

A vorbit despre „iubirea de aproapele”. Totul mi-a înălţat sufletul către tainele nevăzute ale Tatălui nostru ceresc. Între altele, spunea părintele: „De-ar fi aproapele tău târâtura cea mai mare, să îl iubeşti egal, fără deosebire, ca pe tine însuţi. Şi dacă ştii să te iubeşti pe tine, vei putea şti dacă iubeşti bine şi pe aproapele”. Ne-a dat ca exemplu doi pomi pe care vântul nu i-a putut smulge din pământ, rădăcinile lor fiind bine încolăcite între ele. Aceasta este prietenia.

Având iubire, dreptate, oamenii se îmbrăţişează şi rămân neclintiţi în faţa clevetirilor. Nici un crivăţ nu poate să-i despartă. Vântul clevetirilor zboară, că prietenul îi ia apărarea. Exemple sunt prietenia dintre Sf. Grigore Teologul şi Sf. Vasile cel Mare şi altele, ale multor sfinţi care au lucrat raiul pe pământ.

Am înţeles că prin raţiune omul trebuie să-şi îngrijească trupul hrănindu-l, îmbrăcându-l şi dându-i tot ceea ce-i trebuie pentru a vieţui. Dar sufletul nu se poate hrăni cu astfel de mâncare.

Poţi hrăni şi îmbrăca pe aproapele tău pentru ca sufletul tău să se sature şi să fie fericit, căci dacă sufletul nu e fericit, nici trupul nu are putere. Astfel iubindu-ţi aproapele, ajutându-l şi apărându-l în timpul clevetirilor, sufletul tău va fi cel mai fericit.

Am plecat acasă cugetând la această iubire sfântă a lui Dumnezeu. Cât de fericiţi am putea fi dacă am împlini cea mai mare şi făcătoare de minuni virtute: dragostea lui Dumnezeu!

Doamne Iisuse, cu credinţă mă rog ca să ne uneşti cu dragostea Ta cea mare pe toţi cei care suntem adunaţi în numele Tău în Biserica Ta, să ne putem iubi curat, divin, ca să putem fi cu toţii vrednici de iubirea Ta! Cât de mult doreşte sufletul meu să fie pace şi bucurie între noi toţi!

Avem exemple chiar printre noi, pe părintele şi povăţuitorul nostru. Ajută-ne, Iisuse, să lucrăm după voinţa Ta, ca să putem căpăta şi noi

aceste daruri scumpe, ca să putem trăi din mila Ta prin iubire şi cu iubire pentru aproapele nostru, copilul Tău.

Seara am terminat 3.000 de rugăciuni.

12 august 1971

Am adormit rugându-mă şi m-am trezit la fel. Am continuat cu bucurie. Mă rog în linişte, cu atenţie în inimă, unind rugăciunea lui Iisus cu respiraţia. Foarte des începe şi inima o dată cu rugăciunea şi respiraţia.

Doamne Iisuse, Îţi mulţumesc cu lacrimi de bucurie pentru aceasta! Te simt viu în inima mea. Tu pleci, însă iarăşi revii în timp ce mă rog cu luare aminte.

Am fost la Vecernie. Cât de fericit este sufletul meu când mă pot ruga Ţie, Doamne Iisuse!

Am primit sfaturi. Să nu cădem în mândrie în timpul rugăciunii lui Iisus. Nu ne lăsa, Iisuse, să cădem în această ispită, căci mândria este păcat de moarte. Veşnic vreau să Te simt în inima mea şi prezent lângă mine! Te văd, Te simt şi nu mă mai mâhnesc sau deznădăjduiesc. S-ar putea ca într-o zi să se pornească asupra mea cu învinuiri nedrepte o ceată întreagă şi să fie dintre cei pe care îi iubesc eu mai mult şi-i socotesc curaţi, însă de-acum voi cunoaşte că acestea vor fi pentru ca să învăţ smerenia şi pentru purificarea sufletului meu. Atunci Te voi iubi şi Te voi chema mai mult, Iisuse, căci voi şti că Tu vei fi lângă mine.

Port Crucea mea aşa cum mi-ai dat-o, cu greutăţile şi necazurile ei, fără părere de rău, făcând tot ce-I place Domnului după puterile fiinţei mele, luând pilde şi exemple din vieţile Sfinţilor Apostoli, ale preoţilor, Sfinţilor Părinţi, pustnicilor, mucenicilor şi ale celor credincioşi care au plăcut lui Dumnezeu după timpul în care au trăit fiecare şi după puterea credinţei lor, deschizând uşile inimii lor ca să intre Mântuitorul, Care a purtat cea mai grea Cruce pe acest pământ, începând de la naştere, când nu a fost primit decât într-un simplu staul de vite; El, care era Dumnezeu!

Crucea mea e atât de uşoară, căci eu sunt un nimic în universul acesta mare şi în faţa lui Dumnezeu stau cu frică şi umilinţă. Cunoscând bunătatea Lui cea mare am nădejde că voi fi mântuită, aşa cum ne-a făgăduit Tatăl nostru Cel ceresc. Mă rog cu credinţa că Dumnezeu îmi aude şi gândul. Rugăciunea lui Iisus este rugăciunea Sfinţilor Apostoli şi a altor Sfinţi Părinţi şi mulţumesc Domnului mereu pentru descoperirea ei minunată. Cu mintea sunt în inimă şi mă rog stând înaintea Ta, Doamne, cu dragoste şi zdrobire de inimă pentru păcatele mele şi greşalele ştiute şi neştiute de mine.

14 august 1971

Toată ziua m-am rugat pentru bucuria de a Te şti în inima şi în sufletul meu, Iisuse; lucrând, mergând, în linişte, din toată inima, cu dor şi dragoste pentru Tine şi aproapele. Seara târziu termin 3.000 de rugăciuni.

15 august 1971

M-am trezit rugându-mă, aşa cum m-am culcat, şi mă rog în continuare. Am stări minunate în timpul rugăciunii.

Azi e praznicul Adormirii Maicii Domnului. M-am rugat plângând cu lacrimi amare de pocăinţă în timpul Sfintei Liturghii. După Sfânta împărtăşanie, m-a cuprins o bucurie nespusă; mă simţeam uşoară şi foarte fericită. Nu vedeam în jur decât tot ce e frumos şi bun.

Am pornit spre casă parcă zburând şi rugându-mă.

Rugăciunea o simt ca pe o apă liniştită şi limpede. Îmi simt inima în piept cum bate de bucurie în timpul cât mă rog, o aud cum se roagă şi ea în timp ce mă rog cu mintea şi parcă mă forţează să zic rugăciunea în ritmul bătăilor ei şi să nu mă opresc. Tot trupul îl simt cuprins de o putere nouă, necunoscută. (…)

Mărog cu nădejde, dorind săfiu treazămereu pentru rugăciune curată. Tot ce lucrez vreau să fie spre slava Domnului. Contemplu tot ce este în jurul meu, lăudând pe Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui şi plâng de fericire pentru toate frumuseţile, bunătăţile şi strălucirile pe care le revarsă ca o ploaie din belşug peste noi. Mă rog cu umilinţă şi recunoştinţă pentru bucuria de a-L putea numi Tată pe Domnul şi Mântuitorul sufletelor noastre.

17 august 1971

M-am trezit rostind rugăciunea lui Iisus. Am fost la V. şi mi-a dăruit un caiet cu extrase din „Convertiţii secolului al XX-lea”. Am găsit în el vieţile unor oameni minunaţi, adevăraţi, care şi-au consumat energiile, înţelepciunea, sacrificându-şi viaţa până la ultima picătură de sânge pentru binele omenirii, socotind aceasta ca misiune dată de Dumnezeu şi ştiind că pentru aceasta au fost creaţi.

Fiecare creştin are o misiune pe acest pământ şi e dator a o îndeplini pentru Creatorul nostru, ca să nu fim blestemaţi de El.

Extrag câteva din cugetările lor înţelepte:

„Nu te poţi dărui Domnului decât în întregime, nu parţial”.

„Adevărata realitate nu este cea a materiei, ci aceea a spiritului; universul spiritual se reflectă în figuri materiale”.

„A fi sincer cu tine însuţi este prima condiţie de a fi salvat”. „Adevăratul Duh este iubire vie şi lucrătoare”. (…)

Doamne Iisuse, cum să-Ţi mulţumesc şi cum să te slăvesc pentru bunătatea Ta cea mare!? Sufletul meu este acum avid mai mult ca oricând (şi aceasta o spun şi cred că este datorită rugăciunii Tale sfinte) de cunoştinţe duhovniceşti şi văd clar cum mi le descoperi una câte una. Te iubesc şi cu lacrimi de recunoştinţă îţi mulţumesc, bunule! Te caut, Te am, Te simt cu mine! Ce fericire poate fi mai mare pe acest pământ, unde trăiesc ca un călător? Doresc să fac voia Ta! Ajută-mă s-o cunosc în orice clipă. Îmi pare nespus de rău de timpul pe care l-am pierdut şi n-am adunat din tinereţe şi n-am lucrat mai mult pentru suflet. Te-am căutat, însă abia acum văd că şi Tu mă cauţi pe mine. Abia acum m-ai primit cu adevărat în ceata celor ce se luptă pentru slava Ta! Acum îmi dai din belşug tot ce-Ţi cer, ca să mă satur de bunătatea Ta, să simt ce înseamnă viaţa adevărată. Sufletul meu e fericit şi pentru aceasta mă rog aproape neîncetat cu atâta dor şi iubire, orice lucru aş face.

Te simt când inima îmi bate în piept, ca o dulceaţă negrăită. În timpul rugăciunii Tale simt cum mă învălui cu lumina Ta în putere nevăzută. Privesc cerul şi văd zeci de culori minunate ce se desprind din împărăţia Ta, arătându-mi ceva din frumuseţea minunată a locaşurilor sfinţilor Tăi, care-Ţi pot privi faţa! Inima îmi saltă şi se bucură pentru tot ce-i dăruieşti sufletului meu.

Doresc căldura inimii; pentru aceasta sufletul mă îndeamnă să mă rog necontenit. Luminează, Iisuse, mintea şi sufletul meu, ca veşnic să Te pot privi în strălucire şi să Te slăvesc pentru bunătatea Ta cea mare.

Am terminat 3.000 de rugăciuni şi voi adormi rugându-mă.

18 august 1971

Am lucrat uşor, cu bucurie. În timpul rugăciunii simt că-L iubesc pe Iisus tot mai mult, pentru bunătatea şi jertfa Sa pentru noi păcătoşii. Sufletul meu se înalţă spre rugăciunea curată şi fericit cheamă numele Domnului Iisus.

19 august 1971

Sunt foarte ocupată. M-am rugat după respiraţii. Am scris foarte puţin. Voi adormi cu rugăciunea în minte.

20 august 1971

(…) Citesc din „Convertiţii secolului al XX-lea”. Ce oameni minunaţi! Noi toţi creştinii ar trebui să lucrăm astfel pentru binele aproapelui, pentru salvarea sufletelor lor, ca nimeni să nu plece nemântuit de pe acest pământ!

Henry G. spune, printre altele: „Adevăratul Duh nu este cel de paradă şi de filozofie deşartă, ci este iubire vie şi lucrătoare. Nu este destul a crede, a avea credinţă, ci trebuie să ne supunem, să ne plecăm viaţa, în fiecare dimineaţă din nou, şi să începem cu curaj scoaterea vieţii noastre din stricăciune. Sinceritatea cu noi înşine, aceasta ne curăţă”. (…)

21 august 1971

(…) În timpul rugăciunii cu atenţie, aud cum îmi bate inima din ce în ce mai tare, în ritmul cuvintelor, şi parcă mă obligă să rostesc în continuare. Simt şi mă rog cu mare bucurie pentru aceasta. Din când în când, inima îmi saltă în piept aşa de duios, plăcut şi dulce şi simt ceva ca o mângâiere de catifea până la gât. Este atât de minunat, încât nu pot descrie această simţire. Aceasta mă îndeamnă şi mai mult la rugăciunea neîncetată, simţind o iubire din ce în ce mai mare pentru Iisus. Am siguranţa că Dumnezeu e viu în inima mea şi mă ascultă în timp ce mă rog.

Cu rugăciunea Ta, Iisuse drag, trăiesc în pace şi bucurie şi în frica de Dumnezeu.

22 august 1971

Azi la Sfânta Liturghie m-am rugat cântând în Sfânta Biserică, şi inima mea se ruga în timp ce eu rosteam rugăciunea cu mintea. Simt o mare bucurie când o aud şi o ascult; astfel mă rog mai uşor, în ritmul ei. O linişte minunată mă cuprinde; îi iubesc pe toţi copiii Tăi, Doamne, şi mă rog cu credinţă pentru mântuirea sufletelor noastre.

Acasă am scris şi m-am rugat uşor. Am citit din cuvintele părintelui nostru şi-mi hrănesc sufletul însetat de cunoştinţe. Acestea sunt mereu noi pentru mine şi le preţuiesc pentru frumuseţea şi puterea pe care o au în întărirea credinţei. Doamne Iisuse, îţi mulţumesc!

23 august 1971

M-am rugat şi am scris toată ziua liniştită şi simt inima cum se roagă şi ea. Doamne, mă rog Ţie să ne dai înţelepciune să putem deosebi binele de rău şi să nu primim în suflet decât ceea ce e cu voia Ta, ca să nu rătăcim drumul spre Tine! Cred cu nădejde că vei primi şi rugăciunile noastre slabe. Seara termin 3.000 de rugăciuni.

24 august 1971

Mă rog în tăcere şi simt dorinţa pentru rugăciunea neîncetată. Am credinţa că Iisus e viu în inima mea şi în sufletul meu. Sunt mai atentă la purtarea mea, ca să nu-L supăr cumva din neatenţie pe Mântuitorul şi izbăvitorul sufletului meu. Mă rog ca tot ceea ce lucrez să fie spre slava lui Dumnezeu. Caut să văd ce e rău în mine şi să văd în cei de aproape numai ce e bun. Nădăjduiesc să se mântuiască sufletele tuturor celor ce-L caută pe Domnul.

25 august 1971

Am stare bună, minunată, contemplând în tot ce văd în cer şi pe pământ pe Cel ce le-a făcut.

Mintea e liniştită, am gânduri frumoase despre frumuseţile negrăite pe care sufletul meu le doreşte.

Doamne Iisuse, dă-mi darul de a Te putea iubi aşa cum Te-au iubit sfinţii Tăi care au suferit ca mucenici, cu dragoste şi bucurie, ca să poată fi de-a pururea cu Tine, să-Ţi poată cânta imnuri de slavă în veşnicie. Dă-mi să pot păstra permanent în sufletul meu dorul după sfinţenie. (…)

În timp ce mă rog, mintea mea coboară în inimă uşor şi o ascult cu drag. Doresc s-o aud şi s-o simt tot timpul, căci aşa mă rog mai uşor şi cu mare bucurie pentru Duhul care vine, însă simt cum pleacă şi nu ştiu cum să-L reţin. Doamne Iisuse, ajută-mă să nu pierd din rugăciune. Eu Te chem cu nădejdea ca Tu să lucrezi în mine, să ştiu acest lucru, ca să fie totul numai pentru a Te slăvi pe Tine şi spre folosul aproapelui meu.

27 august 1971

(…) Doamne Dumnezeule, Iisuse, Judecătorule, pedepseşte-mă acum, în această viaţă, în care sunt ca un călător, nu în viaţa de dincolo, şi mă curăţeşte de păcatele şi greşalele mele, pentru care n-am luptat destul, cât şi cum trebuie; învaţă-mă şi arată-mi căile Tale în toate împrejurările, ca să ştiu dacă e plăcut Ţie tot ceea ce lucrez. Mă rog cu umilinţă şi nădejde că voi fi mântuită pentru bunătatea lui Dumnezeu, şi nu pentru căinţa şi faptele mele bune.

28 august 1971

Lucrez liniştită şi mărog cu bucurie şi cu dragoste, spunând rugăciunea lui Iisus.

Am citit din „Sbornic”. Rugăciunea lui Iisus este cea mai mare dintre toate rugăciunile câte există. Este chemarea Celui ce aduce pacea, bucuria şi fericirea pe pământ ca în cer. El, Mântuitorul Iisus Hristos şi Dumnezeul nostru, prin această rugăciune se face cunoscut nouă prin Duhul Sfânt, în inima fiecăruia dintre oamenii care-L caută cu sârguinţă.

O! Iisuse Doamne, câtă fericire ne-ai adus venind pe pământ din dragostea cea mare de oameni, ca să ne arăţi calea spre veşnicie, spre frumuseţe, spre fericire! (…)

30 august 1971

M-am trezit cu mare bucurie (Oare când vor înţelege cei care nu înţeleg că rugăciunea este bucurie de viaţă şi că raiul nu mai este nostalgie, ci realitate?), cu gândul la rugăciunea lui Iisus. În fiecare dimineaţă mă trezesc sau rostind rugăciunea lui Iisus, sau cu gândul la ea, şi mă simt fericită, căci amintindu-mi de ea încep imediat să mă rog.

Cum încep să mă rog, începe şi inima să se roage. Am numărat 500 de rugăciuni, unind cuvintele cu respiraţia. Acum, de câte ori încep să mă rog câte un sfert de oră sau câte o jumătate de oră, aud şi inima; apoi, dacă nu mai am atenţia în inimă, se opreşte şi n-o mai aud.

Toată ziua m-am rugat cu mintea lucrând, mergând, până seara, când termin 3.000 de rugăciuni. Singura mea bucurie este rugăciunea lui Iisus.

31 august 1971

Mă rog cu uşurinţă. Citesc din „Convertiţii secolului al XX-lea”. Extrag câteva cugetări minunate: Alexis Carrel spunea:

„Plăcerea intelectuală a credinţei să nu predomine, ci să se transforme în iubire de oameni”.

„Singurul fel de a trăi este de a trăi într-o lume plină de prezenţa lui Dumnezeu”.

„A aparţine lui Dumnezeu înseamnă a fi liber”. „Nu există decât o tristeţe: aceea de a nu fi sfinţi”.

„Viaţa nu constă în „a înţelege”, ci în „a iubi”, „a ajuta pe alţii”, „a te ruga neîncetat”, „a munci”.

Carrel a revenit la credinţa copilăriei datorită vindecării unei fete orfane de către Maica Domnului la Lourdes.

Doamne Iisuse, ai milă de sufletul meu să nu fie prea târziu. Arată-mi dacă ceea ce fac este plăcut Ţie. Viaţa mea Ţi-o închin Ţie. Îndreaptă paşii mei pe calea cea îngustă a celor ce Te iubesc. Trimite peste mine harul luminii Tale, ca să nu fiu socotită cu cei orbi şi surzi, despre care ai vorbit şi este scris în Evanghelia Ta! Vreau să-Ţi slujesc cu umilinţă şi adâncă smerenie. În cântările sfinte, vreau să-Ţi arăt iubirea pe care Ţi-o port şi aceasta să fie bine primită de Tine. (…)

3 septembrie 1971

Credinţa mi s-a întărit, nădejdea mea a crescut, iar iubirea mea e Dumnezeu. Neîncetat simt prezenţa Lui.

Cum încep rugăciunea, începe şi inima să se roage. Dacă încetez atenţia, atunci încetează şi ea. Mă rog simplu, uşor, cu pace, având mintea liniştită, fără gânduri.

Am mult de lucru, însă eu privesc ca şi cum aş avea puţin. Lucrez totul cu mare bucurie şi îmi pare din ce în ce mai uşor. Lucrez mai bine, mai frumos şi atât cât pot ca să nu mă tulbur. În Sfânta Biserică mă rog cu bucuria de a şti că Domnul Iisus, Măicuţa Lui şi toţi sfinţii pe care-i chemăm, precum şi sfinţii îngeri, sunt în jurul nostru şi, împreună cu ei, îi cântăm cântări de slavă lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din ceruri!

4 septembrie 1971

Azi nu sunt mulţumită pentru cât m-am rugat. Am zugrăvit. Mă rog aşa cum pot şi pe unde pot. (…)

Lupta mea este să împlinesc voia Domnului, căci dacă o voi călca cu bună ştiinţă, în zadar mă voi ruga, căci nu mă va mai asculta. (…)

Te iubesc, Iisuse, şi Te slăvesc şi nu ştiu cum să-Ţi mulţumesc pentru toate bucuriile şi bunătăţile pe care mi le-ai dăruit. Mi-ai descoperit din tainele Tale nevăzute şi cu putere nemăsurată mă învălui negrăit, divin. Cu puterea Duhului Tău Cel Sfânt îmi luminezi înţelegerea din zi în zi mai mult.

Lucrez totul în linişte şi cu bucurie.

Nori albi, minunaţi se văd pe cer, unindu-se şi despărţindu-se ca nişte fiinţe vii purtate de mâini nevăzute, şi sufletul meu zboară spre frumuseţile negrăite ale raiului ceresc.

5 septembrie 1971

În timpul Sfintei Liturghii m-am rugat cu lacrimi de umilinţă Mântuitorului, Care e atât de bun cu mine şi mă ajută cu braţul Său tare să duc uşor Crucea mea. Simt aceasta de când mă silesc să-I chem numele neîncetat.

Seara sunt foarte obosită, însă liniştită. Am terminat zugrăvitul. Adorm rugându-mă, ca să mă trezesc la fel.

6 septembrie 1971

Am cam rămas în urmă cu rugăciunea, şi sunt tristă pentru aceasta.

8 septembrie 1971

La Sfânta Liturghie am cântat cu multă evlavie şi bucurie pentru Naşterea Măicuţei Domnului şi pururea Fecioarei Maria. Cugetul mi se îndreaptă mereu spre blândul Iisus, pe Care-L iubesc din ce în ce mai mult. Mă rog lucrând, mergând, scriind, citind sau orice aş face.

10 septembrie 1971

Doamne, dă-mi har să-i pot iubi mai mult pe oameni decât pe mine, iar Tu să ai grijă de mine în timp ce eu voi avea grijă de aproapele meu. Revarsă peste sufletele tuturor oamenilor ploaie de haruri, ca să nu mai greşim.

Să fiu gata de a-i servi pe cei ce nu-mi sunt pe plac. Să sufăr în tăcere orice, fără a spune necazul meu altcuiva şi chipul meu să fie vesel chiar atunci când sufletul îmi este întristat. Crucea să-mi pară uşoară, ştiind că Tu o porţi veşnic cu mine. Când ajut pe aproapele meu, să am conştiinţa că pe Ţine Te slujesc, şi să nu văd păcatele lui, ştiind că sunt înşelările diavolului care-l chinuie, iar el personal nu e vinovat.

Neavând mâinile libere, m-am rugat după respiraţii, lucrând. Rugându-mă cu mintea, simt inima cum îmi saltă în piept, ca o mângâiere de flori catifelate în sufletul meu.

Am scris până târziu. Adorm cu rugăciunile neterminate.

11 septembrie 1971

M-am trezit cu bucurie în suflet. M-am rugat cu lacrimi de pocăinţă şi totodată de bucurie şi recunoştinţă pentru bunătatea Domnului, Care din dragostea Lui cea mare, fără a fi vrednică, îmi îngăduie să mă apropii de El şi mă lasă să aştern la picioarele Lui lacrimile mele. Mulţumesc pentru bucuriile pe care mi le-a dăruit şi pentru simţirea pe care o am. Îl simt cum nevăzut mă învăluie de peste tot. Mă rog cu atenţie şi mă simt ocrotită şi fericită. Aş plânge încontinuu cu lacrimi de bucurie pentru această stare. Aş cânta veşnic şi m-aş ruga veşnic, căci îmi simt sufletul plin de Dumnezeu şi toate cele din jur le-am uitat.

În Sfânta Biserică mă simt ca în cer! Ea m-a unit cu Dumnezeu. Acolo, din copilărie Te-am întâlnit, Iisuse, răstignit pe Cruce, şi de-atunci toată viaţa am alergat la picioarele Tale şi, îngenunchiată, am plâns cu pocăinţă şi cu dragoste. Nimeni n-a suferit ca Tine pe pământ pentru iubirea de oameni. Suferim pentru păcatele noastre iar Tu, Cel mai bun, Cel mai blând şi nevinovat, ai suferit fără cârtire pentru noi, pentru păcatele noastre. Noi nu facem decât foarte puţin. Timpul ne este furat pe nesimţite pentru nevoile trupului, iar pentru suflet nu rămân decât fărâmiturile. Ajută-ne, Iisuse, îndeamnă sufletul nostru ca să conducă el acest trup neputincios şi să-l scoată din noroiul păcatelor şi, prin Tine, să ajungem în unire cu Tatăl ceresc.

Pe stradă am văzut un orb. Cu bastonul îşi controla cărarea. Am zis: Fericit eşti tu, orbule! Viaţa ta este sigur în mâna lui Dumnezeu şi tu mergi sigur alături cu Hristos. Am zis aceasta ştiind că prin suferinţele de aici scăpăm de cele de dincolo. (…)

Iartă-mă, Iisuse, pentru neştiinţa mea. Învaţă-mă Tu să cunosc adevărul. Ştiu că viaţa cu Tine e fericire chiar aici pe pământ. Am gustat şi eu o picătură din aceasta, Doamne, i-am simţit dulceaţa, şi dorul de a fi cu Tine a crescut.

13 septembrie 1971

(…) Primeşte-mă, Iisuse, să-Ţi slujesc numai Ţie în umilinţă şi luminează-mă, curăţeşte-mă şi înţelepţeşte-mă ca să cunosc voia Ta. Nu te uita la greşalele mele. Vreau să Te ştiu şi să Te simt permanent în trupul meu şi în sufletul meu. Să ştiu că de la Tine sunt cele bune, iar cele rele sunt îngăduite de tine. Vreau să trăiesc viaţa mea prin Tine, cu Tine.

Prin faptele mele vreau să-Ţi arăt că Te iubesc nespus de mult. Mă ştiu ocrotită şi condusă de mâna Ta!

Dorul după cunoştinţe este în folosul mântuirii sufletului meu. Ştiu că smerenia este cel mai mare dar, şi ştiu că Tu îi iubeşti pe cei smeriţi! În smerenie mă pot apropia uşor şi fără teamă cu rugăciuni către Tine. Nu-Ţi pot mulţumi pentru această bucurie decât ajutând cu devotament, cu răbdare şi cu milă pe aproapele meu ca să simtă şi el fericirea şi să cunoască bucuria de a Te cunoaşte şi de a Te simţi prezent, aşa cum Te simt şi eu, datorită rugăciunii către Tine.

Anii trec în zbor şi zilele se apropie de sfârşit pe acest pământ. Nu mi-am trăit deloc viaţa în bucurie şi în linişte, aşa cum i-ar fi plăcut Domnului Iisus. Abia acum singura mea fericire este de a-mi preda sufletul pentru curăţirea lui. Mă tem să nu fie prea târziu, căci am lucrat atât de puţin pentru binele lui, încât poate e fără valoare în faţa Domnului. Din tinereţe am fost luată cu asalt grozav de mare, încât am uitat de suflet, căci nevoile trupului m-au forţat să lucrez pentru el.

Doamne, cu umilinţă şi pocăinţă cad la picioarele Tale sfinte şi mă rog Ţie ca să mă primeşti şi pe mine acum, în ceasul al unsprezecelea, în ceata celor ce sunt vrednici de a-Ţi sluji cu credinţă, nădejde şi dragoste pentru slava Ta! Fă ca în ceasul morţii să văd lumina pe care o iubesc şi o caut neîncetat de când Te-am cunoscut şi Te-am simţit viu în sufletul meu. Ştiu că din mila Ta cea mare pentru noi păcătoşii, cei ce cu credinţă ne rugăm Ţie, nu respingi cererile sufletelor care doresc să vină la Tine!

Adorm cu rugăciunea în minte şi în inimă.

14 septembrie 1971

M-am trezit cu rugăciunea lui Iisus în minte şi în inimă şi am simţit o fericire şi o bucurie nespusă pornind exact din inimă, care apoi s-a deplasat în toată regiunea marelui simpatic.

Doamne Iisuse, cât eşti de bun şi cât de fericiţi ar putea fi oamenii de Te-ar căuta cât de puţin!

Azi este praznicul Înălţării Sfintei Cruci. La Sfânta Liturghie m-am rugat cu lacrimi de pocăinţă pentru suferinţele negrăite pe care le-ai îndurat, Iisuse Doamne, din mare iubire de oameni. Cum îţi vom putea mulţumi pentru că putem vorbi cu Tine noi, păcătoşii şi nevrednicii? Minunea minunilor este iubirea pe care ne-o porţi! Din iubirea Ta ne-ai dăruit şi nouă şi cu ea putem birui şi topi inimile celor care ne vor răul, însă numai atunci când ea este curată şi sinceră. Credinţa mea e puterea sufletului meu. Împlinirea poruncilor Tale se lucrează cu ajutorul Tău, căci în neputinţe Tu ne ajuţi pentru a împlini voia Ta! (…)

Fac rugăciunea în linişte, pace şi bucurie. Simţirea prezenţei Domnului, pe care o am în timpul rugăciunii din ce în ce mai des, e adevărată, reală. Inima se roagă. Unind rugăciunea cu respiraţiile şi cu bătăile inimii, simt o mare fericire mângâietoare în inimă, care nu se poate asemăna cu nici o bucurie de pe pământ şi care se întinde în toată regiunea pieptului şi apoi spre gât.

15 septembrie 1971

M-am trezit cu rugăciunea în minte şi în inimă. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru bunătatea Ta şi pentru mila pe care o ai pentru mine.

Am mult de lucru şi lucrez cu mare bucurie, rugându-mă neîncetat; inima îmi saltă de bucurie şi mă simt fericită ştiind că acolo este prezent Domnul Iisus cu Duhul Său Cel Sfânt, lucrând neîncetat pentru sufletul şi trupul meu. Fericirea şi bucuria mângâietoare pe care le simt în inimă sunt vii, adevărate, căci le trăiesc. Cred că este o părticică din ceea ce poate fi în casa Tatălui nostru ceresc. E o mare mângâiere, ca petala unei flori catifelate, nespus de dulce, care vine până la gât. E semnul bunătăţii Tale, Doamne Iisuse!

Astăzi am simţit cum inima mi se încălzeşte din ce în ce mai tare şi rugăciunea inimii era acum simţită aşa de plăcut, că aş dori să nu înceteze niciodată. Mă rog, Doamne Iisuse, să n-o mai pierd, dar fie voia Ta! Eu cer, Tu îmi dai când şi cât voieşti. Îţi mulţumesc că Te cunosc şi că Te simt viu.

Îmi pare rău că trebuie să fiu mai rezervată faţă de E. Simte schimbarea, însă pentru binele tuturor surorilor din cor nu este altă soluţie. Pe mine mă poate bârfi cât doreşte, însă mă tem că fără voia ei să nu facă rău celorlalţi.

Citesc din Sfânta Scriptură pe care mi-a împrumutat-o I., căci nu am Noul Testament. (…)

Pentru starea bună pe care mi-o dă rugăciunea lui Iisus adorm rugându-mă, gândindu-mă că s-ar putea ca mâine să nu mai văd lumina zilei. Sunt pregătită eu oare? Sigur că nu. Am nădejde însă în Mântuitorul că nu mă va lăsa să mor nemântuită, căci doresc din toată inima ca sufletul meu să fie dincolo în lumină, într-un colţ cât de mic, de unde să pot contempla veşnic frumuseţile raiului. (…)

Mântuitorul este totul pentru mine.

Mă rog, Doamne Iisuse, mângâiere şi frumuseţe şi Lumină, dă-mi har ca să pot întreţine neîncetat căldura şi rugăciunea inimii. Pentru aceasta primesc să plătesc aici pe pământ, ispăşind pentru iertarea păcatelor şi greşalelor mele, ca să mă pot arăta în faţa Domnului fără teamă. Dar cine poate şti cum voi fi judecată? Eu nu pot şti niciodată cât m-am curăţit, însă mă silesc zi cu zi să devin un om cu totul nou, cu ajutorul Domnului. Tu mă chemi, Doamne Iisuse, eu Te aud şi caut calea spre Tine! Vreau să văd chipul Tău blând în clipa morţii mele şi să mă primeşti şi să-mi aperi sufletul de viclenii diavoli care s-au repezit să-l oprească din zborul spre lumina Ta!

Adorm rugându-mă. Ce bucurie simt în timpul rugăciunii!

16 septembrie 1971

M-am trezit rugându-mă, cum am şi adormit, şi mă simt nespus de fericită. Ascult bătăile inimii şi continui rugăciunea în ritmul ei. Sufletul meu îl priveşte pe Ziditorul tuturor făpturilor şi tot ce este în cer şi pe pământ. Pe orice obiect îmi arunc ochii, acolo este şi mâna şi prezenţa Celui ce l-a făcut prin mijlocirea omului, pentru ca să-i fie viaţa mai uşoară, dându-i acestuia dorinţa să creeze ceva mai bun, mai frumos, spre ajutorul lui. Tu, Doamne şi Tată din ceruri, Care le ştii pe toate, pui înţelepciune în mintea savanţilor, a creatorilor de bine şi astfel ne ajuţi ca pe nişte copii căzuţi în noroi. Prezenţa Ta este peste tot pământul.

Afară plouă. Merg prin ploaie cu drag, rugându-mă şi respirând aer curat. Unde sunt anii mulţi când nu puteam suferi ploaia? Ploaia binefăcătoare eu o detestam, căci îmi apăsa sufletul atmosfera ce se lasă în timpul ploii. Acum privesc cu drag picăturile de ploaie care cad pe pământ în ropot; şi ce ropot şi ce gălăgie fac, parcă s-ar juca nişte copii pe străzi! Mă simt bine. Tu ne dăruieşti atâtea bunătăţi, Doamne, şi noi ne posomorâm în loc să ne bucurăm: apa, aerul, soarele şi câte bunătăţi cuprindem cu ochii, toate pentru ca să trăim viaţa şi s-o împlinim aşa cum e voia Ta! Iar noi nici nu băgăm de seamă că fără acestea n-am putea exista. Minunile Tale sunt pe întreg pământul şi Te vedem în tot ceea ce ai făcut. Ne minunăm de măreţia, puterea, lumina şi bunătatea Ta.

Citesc pe Paul Claudel – convertit în 1886 – care, printr-o iluminare a întregii lui fiinţe, a simţit prezenţa divină în Sfântul Altar. Într-o clipă s-a simţit ca aruncat în mijlocul unei lumi necunoscute. „Dumnezeu este aici de faţă” – spune el; „este fiinţă personală, ca mine. El mă iubeşte şi mă strigă”. Lacrimi de fericire l-au năpădit, o emoţie dulce, puternică, dar şi plină de spaimă. Tocmai ce-i provocase până atunci repulsie, dispreţ, tocmai aceea era adevărat. Fără voia lui cercetează Biblia şi colindă lumea. El scria în operele sale: „Dumnezeu Se adresează oamenilor indirect prin ansamblul lucrurilor vizibile, care ne vorbesc despre El, Creatorul lor, dar prin care trebuie doar să trecem pentru a-L atinge pe El”. El ştie că această lume de aparenţă ascunde o altă lume, cea adevărată, cea reală, eternă, pe care numai prin rugăciune o putem simţi şi putem trăi în ea. (…)

17 septembrie 1971

M-am trezit dintr-un vis frumos, care m-a bucurat. Mi s-a arătat cuvioasa Maică Paraschiva, cu Crucea pe piept, venind spre mine ca în zbor uşor, apoi s-a oprit, înaltă şi foarte frumoasă, n-a vorbit nimic, doar s-a uitat ţintă la mine. Am avut sufletul plin de evlavie pentru ea şi m-am rugat ei cu credinţă şi cu dragoste. Am împlinit azi ceea ce-i plăcea ei mai mult.

18 septembrie 1971

Am citit, am scris şi m-am rugat tot timpul lucrând. Cu mâinile spăl, calc, lucrez cu acul, iar cu mintea sunt în inimă, cu rugăciune către Cel pe Care-L rog neîncetat să mă miluiască, ştiind că El este prezent în toate şi se face simţit în inimă când mă rog cu umilinţă şi iubire. Atunci simt că fericirea cerească se descoperă în inimă. Fac rugăciunile cu multă evlavie şi dragoste către Mântuitorul şi Dumnezeul nostru. Citesc din Sfântul Ioan Gură de Aur.

Nu trebuie să ne mai fie frică de moarte, căci Dumnezeu ne-a pregătit aici o viaţă muncită şi căznită ca să dorim cerul. Viaţa aceasta nu este bună decât pentru un singur scop: acela de a o câştiga pe cea viitoare.

Doamne Iisuse, vreau să rabd şi eu fără de cârtire orice nedreptate cu bucurie, ştiind bine că e îngăduită de Tine, care mă pedepseşti fiindcă mă iubeşti. Mă rog pentru cei ce mă chinuiesc să-i faci să Te cunoască pe Tine şi să-i ierţi. Frica mea cea mare este de a nu cădea în păcate şi grija cea mare este de a-mi ţine sufletul curat, ca să Te sălăşluieşti Tu în el. Tăcând şi lucrând vreau să mulţumesc Domnului pentru toate şi să chem neîncetat numele Său cel sfânt.

Doamne, Te descopăr în tot ce ai creat în cer şi pe pământ. (…)

19 septembrie 1971

Lucrez în fiecare zi ca şi cum abia astăzi am început să cunosc voia Domnului şi să mă supun ei. Mă silesc pe cât pot să duc o viaţă curată şi să mă cunosc pe mine însămi, cu darul Tatălui ceresc. Îmi cercetez răbdarea şi mă rog să-mi fie Domnul îndreptar. Îmi fac rugăciunile cu bucurie şi în faţa Domnului, care este în jurul meu şi în sufletul meu oriunde m-aş afla.

21 septembrie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune şi mi-am făcut pravila de dimineaţă. Am foarte mult de lucru. Am făcut pauze în rugăciune şi consider acest timp pierdut pentru lucrarea mântuirii sufletului. Dorinţa mea este să nu mai rămân nici o clipă fără a zice rugăciunea neîncetată.

Seara, îmi însemn în jurnal cu mâhnire tot ce am lucrat. Necazul meu este că tot uit de rugăciune. (…)

22 septembrie 1971

Citesc din scrierile lui Charles de Foucauld. Acesta a fost transformat de harul dumnezeiesc, pentru că el doar îl bănuia pe Dumnezeu, dar nu-L cunoştea. Charles, dintr-un libertin, a devenit un ascet, un pocăit, un contemplativ, un adevărat apostol. (…)

Doamne Iisuse, îndrumă-ne şi pe noi pe căile Tale, ca să putem fi şi noi împlinitori ai iubirii. Fă să se audă glasul Tău în inimile noastre, ca această iubire de Tine şi de aproapele nostru care l-a cuprins pe acest sfânt al Tău să ne însufleţească şi să ne întărească şi pe noi. Fă-ne şi pe noi slujitori ai Tăi, Doamne, acolo unde este nevoie de jertfă prin bună înţelegere. (…)

23 septembrie 1971

Consider că am avut o zi slabă, pentru puţinele rugăciuni făcute. Am rămas în urmă cu rugăciunile, însă inima se roagă! Nu am timp să le număr.

Simt cum mă învălui în puterea Ta, Doamne Iisuse, dulce Iisuse Hristoase, Dumnezeule! Chiar când pierd rugăciunea lui Iisus din minte, atenţia fiindu-mi îndreptată către cele văzute din jur, totuşi simt în piept inima palpitând în ritm perfect, dându-mi o simţire minunată, o bucurie şi o pace deosebite, dumnezeieşti, pe care nu le pot exprima în cuvinte. Ştiu că Iisus este prezent cu Duhul Său Cel Sfânt. Nu este altceva care să dea o stare de fericire mai mare ca această trăire dulce, reală.

24 septembrie 1971

Cu ajutorul Domnului, astăzi am împlinit numărul de rugăciuni. La Vecernie, slujba şi cântările mi-au mângâiat sufletul.

Pentru exemplele minunate ale sfinţilor am prins curaj şi putere, încât pot îndura şi eu orice necazuri şi nevoi fără întristare, pentru bucuria în care nădăjduiesc.

Doresc să lucrez prin cunoştinţa duhovnicească, prin multă rugăciune cu atenţie, cu credinţa că dacă voi împlini poruncile Domnului, El, Care îmi păzeşte sufletul, mi-l va mântui.

Sufletul meu este hrănit cu rugăciuni ca şi cu cea mai minunată mâncare pe care i-o dau trupului.

Doresc să am tot timpul mintea în inima, acolo unde este prezent Iisus Cel dulce cu Duhul Său Cel Sfânt şi cu Tatăl.

Luminează, Doamne Iisuse, sufletul meu, ca să Te pot vedea aici şi pentru veşnicie!

Simt de acum împărăţia lui Dumnezeu în inima mea. Am liniştea sufletului, pacea Ta, Iisuse dulce, am totul. Lumea întreagă nu valorează pentru mine cât valorează această fericire a păcii adevărate. Adorm liniştită, rugându-mă neîncetat.

25 septembrie 1971

(…) Mă lupt să mă lepăd de mine, să mă smeresc, să primesc umilinţa cu bucurie, ştiind că aceasta este virtutea cea mai mare, arma cea puternică cu care se poate birui orice vrăjmaş.

Cu pocăinţă atentă, de fiecare zi, am nădejde că sufletul meu se va transforma. Caut să-i ajut pe cei mai slabi ca mine iubindu-i, uitând de mine însămi.

Iisuse, arată-mi lumina Ta, calea spre cer! Nimeni nu mă mai poate despărţi de dorinţa aceasta de a fi unită cu Tine prin curăţirea sufletului prin Trupul şi Sângele Tău cel scump pe care L-ai vărsat pentru păcatele mele.

Voi ajuta pe aproapele meu cu conştiinţa că slujesc Dumnezeului din inima lui. (…)

Nu mai vreau să iasă din gura mea nimic ce ar putea supăra pe cineva. Cu atenţie, nu voi scoate un cuvânt şi păstrându-mi pacea sufletului în orice împrejurare, nu voi răspunde la nici un fel de provocare, şi astfel voi împlini voia Domnului.

26 septembrie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune şi în fiecare zi încep rugăciunile cu bucurie.

Mă socotesc ca un călător pe acest pământ şi nu doresc decât strictul necesar pentru a putea trăi modest, fără nimic în plus. Vreau să-L iubesc pe Iisus nespus de mult şi să cuget neîncetat la prezenţa Sa reală, de peste tot şi din toate. (…)

27 septembrie 1971

(…) Aştept timpul liber cu nerăbdare, ca să mă rog în linişte. Atunci sunt atrasă cu sufletul spre dumnezeieştile lumini şi frumuseţi şi trăiesc fericirea negrăită a sufletului.

Simt transformarea fiinţei mele din zi în zi, şi sunt conştientă de acest lucru.

28 septembrie 1971

(…). Iisus este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Parcă m-am născut din nou şi-mi pare rău de viaţa pe care am trăit-o atâta timp în zadar. (…)

3 octombrie 1971

(…). Mi-am dat seama că fericirea adevărată nu o pot găsi decât în suflet, atunci când e curat, şi nu se poate compara cu nici o fericire de pe acest pământ. Simt din ce în ce mai mult dragoste de rugăciune şi cred că fără de ea aş fi ca un om mort. E dragă sufletului meu, care o fredonează mereu, orice lucru aş face. Sunt atentă în timpul rugăciunii ca ea să fie curată, fără nici un fel de gânduri care vin să mi-o fure. (…)

4 octombrie 1971

(…) Cred cu tărie că Dumnezeu este de faţă şi pretutindeni şi se face simţit în inima mea. Dorinţa mea mare este ca sufletul meu să rostească neîncetat numele Domnului, ca să simt tot timpul fericirea pe care El ne-o dăruieşte cu dragoste tuturor celor ce îl chemăm cu bucurie.

5 octombrie 1971

Cuget mereu la rugăciune. Doresc căldura inimii şi lumina care se revarsă din rugăciune. Iisuse, fă-mă vrednică de bucuria şi liniştea pe care mi le-ai dăruit şi ajută-mă să fac binele cu adevărat şi cu bucurie. (…)

Am fost foarte ocupată astăzi. Am lucrat liniştită, dar am făcut rugăciuni mai puţine.

6 octombrie 1971

Nu sunt mulţumită pentru câte rugăciuni am făcut. M-am dăruit Ţie cu totul, însă nu pot împlini totul. Nu-mi mai ajunge timpul, căci am multe comori. Ajută-mi, Iisuse, am nevoie de ajutorul Tău, căci fiind foarte solicitată, nu sunt mulţumită cum lucrez. Simt că este pedeapsă că n-am lucrat mai de mult pentru dragostea de Tine! Aşa a fost voia Ta – acum mi Te-ai descoperit în întregime. Ajută-mă, căci fără ajutorul Tău, nu ştiu cum să-mi împart timpul!

7 octombrie 1971

(…) Iisuse, lumina sufletului meu, nu e nimeni vrednic să fie iubit ca Tine! Eu nu sunt vrednică să Te iubesc şi nici să fiu iubită de Tine! Dar pe fiecare suflet Tu îl urmăreşti şi-l învălui în iubire nemărginită, oricât de nevrednic ar fi. M-ai căutat, m-ai găsit. Te-ai făcut cunoscut în sufletul, în trupul meu! Şi nu merit. M-ai ocrotit toată viaţa cu dragostea şi mila Ta cea mare. Şi m-ai aşteptat. Acum, când Te-am cunoscut cu adevărat, toate s-au schimbat. Simt bucuriile duhovniceşti pe care nu le-am cunoscut, pacea sufletului pe care nu o aveam, fericirea pe care n-o cunoşteam. Era întuneric beznă peste tot. Natura era pentru ochii mei străină, că nici nu o vedeam. Nu vedeam nici cu ochii trupului frumuseţile pe care le-ai creat pentru noi oamenii, dar mai ales cu ochii sufletului. Am fost chiar în iad. Alergam de dimineaţa până seara şi în fiecare zi o luam de la capăt, încât nu mai ştiam de capul meu, acoperită fiind de atâtea necazuri şi nevoi. Au pierit? Nu; însă acum lucrez în prezenţa Ta vie şi văd totul luminat. Nu-mi mai este teamă de nimeni şi de nimic şi de nici o întâmplare nu mă mai înspăimânt, ştiind că am un Tată atât de bun, puternic şi Care mă iubeşte cu toate că nu merit. (…)

8 octombrie 1971

Când m-am trezit, am simţit lumina zilei şi m-am bucurat ştiind că Iisus este cu mine. Am început rugăciunea şi încet-încet mi s-a încălzit inima. Am simţit mare bucurie în suflet.

Prezenţa lui Iisus s-a făcut simţită în inimă printr-o fericire şi o dulceaţă care m-au cuprins ca într-o îmbrăţişare de mamă care, după ce mă certase, m-a iertat.

Ce fericit poate fi un suflet în rugăciune, Doamne!

Cu toate că sunt nevrednică şi mă simt ca un vierme neputincios pe care ţi-e silă să-l calci cu piciorul, totuşi, cum încep să chem numele Domnului Iisus, îl simt viu lucrând cu Duhul Său Cel Sfânt! (…)

Câteodată, în rugăciune sufletul meu se ridică, ca pe un covor fermecat – cu adevărat am simţirea aceasta – spre lumina ce vine din înălţimea cerului nesfârşit. Simt puterea credinţei în cele nevăzute. (…)

Nu simt nici un fel de lipsuri, n-am teamă pentru acestea; avându-Te pe Tine, am totul şi sunt fericită cu atât cât mi-ai dăruit. Am sentimentul că sunt foarte bogată. Altădată, aş fi considerat viaţa mea de acum drept o sărăcie neagră, căci înainte de a Te cunoaşte pe Tine şi de a Te simţi atât de viu şi prezent peste tot şi în toate, aveam teamă de sărăcie.

9 octombrie 1971

Mă simt foarte umilită când văd că greşesc, mai cu seamă când vorbesc. Mă grăbesc cu vorba ca să nu uit ce am de spus şi îl întrerup pe cel cu care vorbesc. Cât mă doare lucrul acesta… Acesta este duhul nerăbdării şi vreau să scap de el cu orice preţ. Mai bine nu voi spune deloc ce am de spus; voi asculta şi voi tăcea. Doamne Iisuse, mă rog Ţie opreşte-mă la timp. (…)

Îţi mulţumim, Iisuse minunat, că nu ne laşi în mâna celui viclean şi ne scapi la timp din micile greşeli, pe care el ştie să le umfle, dar cu ajutorul Tău noi le îndepărtăm şi atunci pacea coboară în sufletul curăţit de tot ce e rău.

Lupta mea pentru curăţire a fost foarte grea de la început. M-am luptat cu duhurile neputinţei trupeşti, ale uitării de rugăciune. Piedicile care mi se puneau în cale mi se păreau aşa de grele, încât la un moment dat m-am îndoit de mine şi credeam că nu voi putea birui. Ceva însă dincolo de voinţa mea mă îndemna să lucrez mai departe aşa cum pot şi cât pot.

Am obosit atât de tare încât credeam că mă voi îmbolnăvi. Citind scrierile Sfinţilor Părinţi am prins putere din cunoştinţele lor. Am aflat că atunci când tu crezi că rugăciunea ta nu este bună, atunci o primeşte Domnul pentru nevoinţa ta. Şi acesta a fost pentru mine sfatul suprem. Am început să rostesc cu nădejde cât mai multe rugăciuni, ştiind bine că nu sunt toate bune. Eram nemulţumită în sufletul meu, însă ştiam că am făcut numărul fixat – 3.000 de rugăciuni. Mă rugam cu lacrimi de pocăinţă pentru ajutor în neputinţa mea de a face rugăciuni bune. Aveam mult de lucru în viaţa de toate zilele, timp foarte puţin, dar eu puneam la socoteală şi rugăciunile bune şi pe cele slabe. Încet-încet, cu timpul am observat că fac rugăciunile mult mai des şi mai uşor. – Am simţit o schimbare în toate gândurile şi simţirile mele şi în toată comportarea mea faţă de toţi oamenii din jur.

10 octombrie 1971

Sunt în Sfânta Biserică şi mă rog cu lacrimi de pocăinţă bunului Dumnezeu să nu-mi pună la socoteală păcatele din tinereţea mea. Am nădejdea că nu-mi va trece cu vederea lacrimile. (…)

Mă silesc să-i iubesc mai mult pe vrăjmaşii mei cu aceeaşi dragoste cu care îi iubesc pe prietenii mei şi mă rog pentru toţi. (…) Mă silesc să mă cunosc pe mine, să deosebesc binele de rău. (…)

11 octombrie 1971

(…) Orice aş lucra acum în afara celor duhovniceşti nu-mi mai face plăcere ca altădată şi timpul consumat astfel îl socotesc pierdut, fără de folos, căci toate acestea sunt trecătoare şi piedici în lucrarea pentru mântuirea sufletului. Mă rog Domnului să nu fie prea târziu, pentru că am pierdut mult timp în zadar pe acest pământ.

Trăiesc cu nădejdea că mă vei primi şi pe mine, Iisuse, în al unsprezecelea ceas. (…)

12 octombrie 1971

Aud la trezire: „curăţirea sufletului – îndepărtarea gândurilor”. Ştiu, Doamne, că dacă sufletul meu nu e curăţit şi mintea mea eliberată de gânduri, nu am nădejde de mântuire. O dată cu rugăciunea lui Iisus am aflat şi de aceste gânduri, care lucrau cu răutate în mintea mea şi pe care nu le băgăm de seamă. Acum le cunosc şi, ştiind că voi da socoteală şi de gânduri în faţa Dreptului Judecător, mă silesc să nu las nimic rău să intre în mintea mea; şi dacă au intrat, cu puterea rugăciunii le scot acum uşor afară. Mă lupt pe cât pot să privesc cu inimă curată şi cu cuget împăcat ca tot ceea ce fac să fie numai spre bine, chiar dacă în faţa oamenilor ar părea că fac rău.

De multe ori în timpul rugăciunii sunt întreruptă de gânduri fără noimă, dar eu mă lupt prin trezvie şi le alung, cerând iertare Mântuitorului. Mă rog Lui ca să-mi ţină trează mintea în faţa Sa dulce şi divină. (…)

17 octombrie 1971

M-am rugat în Sfânta Biserică, cântând la Utrenie şi la Sfânta Liturghie. Starea sufletească este într-o pace adâncă. Am simţit o putere ca un cutremur în trup, vibrând din ce în ce mai tare şi atât de plăcut, în timp ce sufletul îmi era cuprins de o bucurie nespusă, cerească (Sigur că bucuria este har ceresc şi trăirea harului bucuriei este cerească.).

O! Iisuse, abia acum, privind în sufletul meu, îi văd adâncurile cele fără de sfârşit. Până acum nici nu ştiam că sufletul meu este atât de scump şi de nepreţuit. Nu ştiam că, de fapt, pentru fericirea lui trebuie să lupt în viaţa aceasta. A stat ascuns, acoperit de noianul păcatelor, şi nu se mai vedea deloc. Abia o dată pe an, la Sfintele Paşti, îmi aduceam aminte şi mă spovedeam, mă împărtăşeam cu Sfintele Taine şi era pentru mine ca un balsam. Atunci simţeam ceva dumnezeiesc în inima mea şi mă bucuram cu adevărat, iar restul zilelor le petreceam din nou în întuneric. Ani de zile am procedat aşa. Am dispus de viaţa mea pe care mi-a dat-o Dumnezeu aşa cum am voit, din obişnuinţă. Credinţa o aveam, lumina o intuiam, dar nu o vedeam. Mă istoveam muncind din greu pentru familie şi când vedeam că nu mai pot, alergam la vreo Biserică, mă rugam plângând în genunchi înaintea icoanei Tale, Iisuse, şi se întâmpla minunea; mă salvai. Timpul prea scurt pe care îl rezervam atunci pentru mântuirea sufletului nu-mi ajuta să văd adevărata viaţă.

Astfel, în decurs de vreo 30 şi ceva de ani, am procedat la fel. Numai la nevoie alergam la Dumnezeu, pe Care în neştiinţa mea îl vedeam foarte departe, tocmai sus în cer! Nu ştiam dacă mă aude totdeauna, căci nu ştiam că El este lângă mine şi chiar în inima mea şi în sufletul meu. Abia în anul acesta, 1971, am intrat într-o nouă lumină, a dragostei Tale, Iisuse, care este atât de mare pentru noi păcătoşii. Abia acum îmi dau seama cât de mult ne iubeşti. Tu ne tragi la Tine.

Mi-ai dăruit tot ce a dorit sufletul meu. Mi-ai descoperit rugăciunea Ta cea sfântă, făcătoare de minuni, cu care sfinţii Tăi au trăit fericiţi în peşteri şi în pustiuri şi chiar prin morminte, fără frică, ştiindu-se apăraţi de Tine. Mi-ai dat daruri duhovniceşti cu care îmi hrănesc sufletul însetat de cunoştinţe – „Vieţile Sfinţilor”, de exemplu – şi câte altele mi-ai descoperit, Doamne! Cum să-Ţi mulţumesc, Doamne Iisuse, bunule, pentru toate? Mi-ai dat un părinte povăţuitor ca un adevărat apostol. El m-a învăţat totul despre viaţa cea adevărată. Eu l-am ascultat, m-am rugat şi după scurt timp am simţit ceva dumnezeiesc în sufletul meu. Am descoperit bucurii şi simţiri minunate în suflet, în inimă şi în mintea mea, unde Tu eşti prezent. Nu ştiam să-mi cercetez gândurile şi poate că toată viaţa am trăit-o rău crezând că aşa e bine, şi-mi amăram zilele. Acum, când îmi vin gândurile, ştiu să le deosebesc şi să le opresc dacă sunt cumva rele. Pentru tot ceea ce e rău am descoperit arme puternice, şi cea mai puternică este rugăciunea lui Iisus. Cu ajutorul ei, făcută cu atenţie în inimă, gândurile nu mai au putere şi fug ca de foc. (…)

18 octombrie 1971

Nu sunt mulţumită pentru cât m-am rugat astăzi. Mă rog fără mătănii. Am numărat puţin.

În timpul rugăciunii am stări minunate, însă inima mea e puţin tristă. Sunt prea solicitată. F. (pisica) grav bolnavă. Mă rog cu întrerupere. Adorm cu rugăciunile neterminate. Mă simt slabă. Cum intervine ceva grav, iar dau înapoi.

Doamne Iisuse, dă-mi ajutorul Tău!

21 octombrie 1971

Nu mai pot lucra şi nici scrie. La ora 3:20, F. a murit. Şi-a dat sufletul încet-încet. A suferit cumplit; 30 de zile a trăit numai cu apă. Avea dureri şi urina cu sânge. A fost întotdeauna cuminte şi era atât de firavă încât inspira milă tuturor. Un animal nevinovat, o pisicuţă blândă şi fricoasă care nu a făcut nimănui rău vreodată, şi cât a suferit! Doamne, atunci noi oamenii, care suntem atât de răi şi de păcătoşi, cât va trebui să suferim ca să plecăm curăţiţi?

La ora 5:30 am îngropat-o la marginea oraşului. O zi tristă. Am zis că nimeni şi nimic nu-mi va tulbura pacea şi bucuria, şi iată că o mică încercare m-a clătinat destul de rău. Nu vreau să plâng şi totuşi plâng şi nu mai am linişte deplină. Gândurile amare mă apasă. Durerile fizice mă impresionează ca şi cele psihice. Aşa că mint când spun că sunt în pace (Orice închinare la idoli creează suferinţa, strică pacea, bucuria ş.a.m.d.). Acum nu sunt deloc, şi acest lucru apasă sufletul meu şi nu am puterea să îndepărtez gândurile. Uit că toate trebuie să se întâmple după planul şi tainele Domnului, pe care eu nu le ştiu.

Iartă-mă, Doamne, şi redă-mi liniştea cât mai grabnic.

22 octombrie 1971

M-am trezit foarte obosită, nu pot lucra nimic. Am scris şi am citit din meditaţia părintelui V. despre „Urcuşul lui Ilie şi Moise”. Spunea părintele: „Paradisul nu este o vorbă goală. Cuvântul „paradis” redă o realitate curată, adevărată, care se poate împlini oricând şi de oricine. Orice contemplativ vede pe Dumnezeu şi se plimbă prin orice loc ar fi ca în paradis, vorbind cu Dumnezeu. Contemplativul nu este un nebun prin faptul că-L vede pe Dumnezeu şi vorbeşte cu El. Nebun este altcineva, cel orb, care nu-L vede pe Dumnezeu, şi cel surd, care nu-L aude pe Dumnezeu.” (…)

24 octombrie 1971

În timpul Sfintei Liturghii, sufletul meu se înalţă spre tainele dumnezeieşti. M-am rugat cu multă bucurie şi atenţie în inimă, rugăciunea fiindu-mi hrană dulce şi scumpă. Adorm rugându-mă şi mă trezesc la fel, tot rugându-mă, aproape în fiecare dimineaţă.

25 octombrie 1971

În timp ce mă rugam astăzi, am avut o stare deosebită, minunată. Mă simţeam parcă plutind uşor, ca într-un zbor de unde nu-mi venea să mă mai întorc. Priveam cu gândul în infinit şi dintr-odată m-am văzut învăluită de o lumină albă ca într-un nor, care tot creştea. Însă deodată nu s-a mai văzut.

Sunt foarte fericită în timpul rostirii rugăciunii lui Iisus. Doamne Iisuse, câtă bucurie am! Nu pot exprima ce simţiri am când inima se încălzeşte şi bate într-un ritm atât de dulce. Simt lucrarea rugăciunii ca pe o muzică lină în inima mea. Apoi simt o mare fericire, o bucurie, o dulceaţă, dar nu ca de zahăr; e altfel această dulceaţă: întâi în inimă, apoi se răsfrânge în tot pieptul şi spre gât. Un tremur uşor, dar plăcut, din care apare o uşurare a trupului, o putere; parcă m-ar ridica şi chiar aş dori să urc, să zbor în sus; însă senzaţia piere curând.

O! Rugăciune sfântă, ştiu că numai prin tine pot să mă apropii de Mântuitorul sufletelor noastre.

Iisuse Hristoase, Dumnezeule, bunule, cum să-Ţi mulţumesc pentru bucuria aceasta dumnezeiască?! Mă rog pentru toţi binefăcătorii mei, pentru cei bolnavi, săraci şi pentru cei ce sunt în tot felul de necazuri, ca să le dai daruri şi să Te cunoască pe Tine şi astfel suferinţele lor să fie prefăcute în bucurii. Uneşte-ne cu Tine, Doamne Iisuse, pe toţi copiii credincioşi Ţie, ca să putem fi una în gânduri, în simţiri şi în fapte, în rugăciune sfântă, aici şi în viaţa cea veşnică! Amin.

26 octombrie 1971

Azi este pomenirea Sfântului Dimitrie izvorâtorul de mir. Mulţumesc Domnului pentru ziua aceasta pe care am petrecut-o sărbătorindu-l cu mare bucurie pe Sfântul Dimitrie. Am stat apoi două ore la rând pe Dealul Mitropoliei, ca să pot săruta mâna Cuviosului Dimitrie, sfântul dăruit nouă de pronia dumnezeiască pentru a ne ajuta întreaga ţară, să-i scape pe credincioşii ei din necazuri şi nevoi.

Am simţit o mare bucurie pentru liniştea şi pacea care stăpâneau miile de suflete care aşteptau ca nişte copii cuminţi pentru a-l cinsti pe Cuviosul Dimitrie.

O! Popor român, care rămâi credincios Domnului ca o stâncă, cu toate greutăţile pe care le întâmpini! Cine cheamă aceste suflete? Credinţa şi dragostea de Dumnezeu. (…)

27 octombrie 1971

Am fost din nou la Patriarhie cu o soră care nu s-a închinat niciodată Sfântului Dimitrie. Stând la rând, am contemplat cerul într-o pace adâncă. Am trăit momente minunate de unire cu Dumnezeu, mai ales când a început să bată clopotul cel mare. Atunci, toate sufletele s-au înfiorat de bucurie. (…)

28 octombrie 1971

M-am trezit rugându-mă şi am continuat cu bucurie rugăciunea lui Iisus. (…)

Coboară privirea Ta, Iisuse, asupra tuturor oamenilor, ca să fim cu toţii vrednici de iubirea Ta cea sfântă şi să-Ţi cântăm imnuri de slavă în împărăţia Ta!

Dă-mi, Iisuse, darul smereniei, să fiu socotită ca cea mai umilă fiinţă, de pe ultima treaptă. (…)

Fac rugăciuni şi deodată îmi dau seama că nu mai au rost cuvintele; sufletul este plin de Duhul. Trece prin sufletul meu ca o sabie cu clinchet de argint, câteva clipe, pe care nu le mai pot prinde. Sufletul meu, fericit pentru aceasta, întăreşte trupul, îndemnându-l la lucru pentru mântuirea lui. (…)

Dorinţa mea este să fiu în rugăciune neîncetată şi în împlinirea voii Tale! Câteodată mi-e teamă să nu mă rătăcesc, crezând că sunt foarte aproape de adevăr. În neştiinţa mea, cine ştie pe ce margine de prăpastie mă clatin! Însă îmi aduc aminte de mila Ta cea mare, cu nădejdea că niciodată nu Te depărtezi de cel ce are râvnă să lucreze tot ceea ce e plăcut Ţie. (…)

29 octombrie 1971

Am citit din „Viaţa Sfintei Tereza a Pruncului Iisus”, care mi-a înălţat sufletul spre dragostea de Iisus. Ea voia să atingă treptele cele mai înalte şi sublime ale iubirii şi pentru aceasta a fost condusă pe cărările aspre ale umilinţei şi răbdării în tăcere, mulţumind pentru toate. (…)

30 octombrie 1971

M-am trezit rostind rugăciunea şi o continui pe mătănii sau lucrând orice. În clipa când mă trezesc din somn şi deschid ochii văzând lumina zilei, îţi mulţumesc, Doamne, cu bucurie că mi-ai dăruit încă o zi de viaţă pe pământ, ca să pot lucra pentru mântuire. Şi aşa în fiecare zi sunt atentă ca nu cumva să merg pe calea cea largă, crezând că merg spre lumină.

Anul 1971 a fost pentru sufletul meu o revelaţie dumnezeiască. Totdeauna cerul a fost la fel de frumos şi toate câte le-a făcut Dumnezeu pentru noi au fost bune şi frumoase, însă aveam ochi şi nu vedeam. Abia acum, după zeci de ani de întuneric, pot contempla cerul şi pământul şi mi-am dat seama că nu există nimic mai frumos în lume ca cerul. În infinitul cerului se reflectă culori de o splendoare cum nu există pe pământ. (…)

Văd şi simt puterea Ta, Doamne, în toate. În apă, în aer, în căldură, în frig, în plante, în pământul pe care-l ţii cu mâna Ta, în cer şi pe pământ, permanent voi vedea puterea şi dragostea şi înţelepciunea cu care lucrezi!

31 octombrie 1971

Doamne, Tu ne-ai iubit de la început şi ne iubeşti mereu, căci altfel noi nu Te-am putea iubi şi nu Te-ar dori sufletele noastre atât de mult. A Te iubi pe Tine este fericirea adevărată. Fericirea noastră eşti numai Tu! Porunca Ta este să ne iubim unii pe alţii, precum ne-ai iubit Tu. Iisuse, Tu ştii că îi iubesc pe toţi din tot sufletul, iar bucuria mea este să-i văd pe toţi oamenii lucrând fericiţi pentru Tine, cu Tine, ca să fim „una” (Ioan 17,22), aici şi în veşnicie, după cuvântul Tău.

3 noiembrie 1971

Am lucrat mult, sunt răcită, durerea de cap şi de gât prevesteşte gripa, care este foarte răspândită. Poate am greşit şi voi fi pedepsită că nu voi putea lua parte la cântările sfintei slujbe. Febra creşte şi primesc pedeapsa pentru păcatele mele. Nu merit să cânt împreună cu surorile mele, care sunt curate.

8 noiembrie 1971

După patru zile de suferinţă, cu temperatură de 40°C, astăzi mă simt mai bine. Am pierdut din rugăciune, căci în acest timp mi-a scăzut puterea şi rugăciunile mi se pierdeau…

Se aud bătând clopotele de la Patriarhie, căci astăzi este marea sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Doamne Iisuse, primesc ca pe o pedeapsă pentru păcatele mele faptul că nu pot merge la Sfânta Liturghie. În aceste zile de chin, nu am mai avut puterea să mai cuget, să mă rog, căci febra îmi slăbea inima, care ca o pasăre obosită abia îşi mai mişca aripile opărite de fierbinţeală. Dar Tu, Iisuse, erai de acum acolo şi ştiam acest lucru.

Mai am de ispăşit, încă nu sunt curată ca să pot zbura în lumina Ta, căci îmi dădeam seama că sunt foarte aproape de infinit, şi cine ştie în ce stare era sufletul meu?

M-am trezit din somn auzind această frază, pe care o citeam tare: „Marea sărăcie a omenirii este lipsa de dragoste”. Da, aşa este, Doamne! Cine mi-a spus-o decât Tu, Iisuse!? Dacă în locul oricărei arme ar fi folosită iubirea de Dumnezeu sădită în sufletul nostru, atunci ar fi mare fericire pe pământ. Nimeni nu s-ar mai socoti sărac, căci ea, iubirea, ar umple tot golul.

Aşa cum razele soarelui încălzesc întregul pământ, cu tot ce se află pe el, la fel şi iubirea dintre oameni, cu razele ei binefăcătoare, ar încălzi inimile tuturor sufletelor din jurul celor ce le-ar transmite. Din iubire de aproapele şi din credinţă dăruieşti totul, fără teamă dai şi vezi că de fapt ai primit de toate. Nimeni nu-i sărac avându-L pe Dumnezeu. Bucuria iubirii dumnezeieşti străluceşte instantaneu printr-o rază de lumină a conştiinţei bune. Abia acum sufletul începe să cunoască faptul că se află înconjurat de atâtea bucurii şi străluciri, pe care nu le intuia şi nu le ştia. Stând ani de zile în întuneric, cum te desfeţi acum, suflete al meu, fericit de atâtea frumuseţi! Va trebui să lucrezi cu multă pace, în linişte şi cât mai bine, cercetând şi studiind trupul acesta care nu a ştiut decât să te ţină în întuneric şi neştiinţă. Tu să-i fi conducător. (…)

9 noiembrie 1971

M-am rugat cu căldură, mulţumind Domnului pentru puterea pe care mi-a dat-o, să suport uşor şi fără teamă această grea încercare, fiind grav bolnavă.

Într-adevăr, atitudinea mea faţă de viaţa din trecut este complet schimbată. Până în anii trecuţi, în timpul unei boli de care orice om poate fi atins, la 38°C eram cuprinsă de panică, gândind că s-ar putea să mor. Acum, la 40°C, e de mirare că nici nu-mi trece prin minte că aş putea încheia cu viaţa. Cu trupul meu slab suport greu febra şi leşinul. Ştiu însă acum că de voi leşina, tot nu voi muri, că Iisus va ţine inima mea în mâna Sa, căci nu-mi aparţine mie şi El o va întări şi va rezista. Eu doar m-am rugat să mă lase să mai lucrez, că abia am început, şi că doresc să-I slujesc cu iubire încă mult timp de-acum înainte şi să mă ierte că târziu L-am cunoscut cu adevărat. Ce contează, Doamne, câţiva ani la Tine? Însă pentru mine sunt anii mântuirii şi Tu mi-i poţi dărui.

Acum mă simt bine şi am cunoscut că nu mai sunt un copil orfan. Am un Tată cum nu este altul. M-am lăsat liniştită în braţele Sale atotputernice. M-am lăsat pedepsită, căci era cu dreptate. Am fost chiar foarte mulţumită că mi-a dat această suferinţă drept încercare, pentru curăţirea sufletului meu. (…)

11 noiembrie 1971

M-am trezit rostind rugăciunea şi mă simt atât de fericită ştiind că Iisus se află acolo în inima mea. Cât eşti de bun, Doamne, cât de lin şi dulce lucrezi în adâncul inimii! Va trebui să fac rugăciunea în liniştea cea mai adâncă. Am lucrat şi m-am rugat toată ziua cu drag şi cu nădejde, ca pentru Dumnezeu. M-a cuprins o sete şi o foame de cunoştinţe noi, încât uit de mine, iar cele ce până nu demult constituiau totul pentru viaţa trupească acum aproape le-am uitat. Acum, sufletul îmi cere hrana pe care nu i-am dat-o la timp. Şi Domnul Iisus, dulcele nostru Mântuitor, în fiecare zi îi dăruieşte sufletului meu tot ceea ce-i cere acesta, iar sufletul meu se bucură şi se roagă neîncetat. (…)

13 noiembrie 1971

Mă simt din ce în ce mai bine. Rugăciunile merg uşor şi le fac cu mare bucurie. (…)

Ca să-L iubesc cu adevărat pe Iisus, trebuie să caut să mă asemăn Lui, trăind o viaţă nouă. Mă rog, Doamne Iisuse, să mă îndrumi tot timpul spre această viaţă nouă. Doresc ca voinţa mea să fie condusă de Tine; Tu să lucrezi în sufletul meu slab şi să-mi dai putere. Bunul Dumnezeu Tatăl Ţi-a dat Ţie, Iisuse, iubirea cea dumnezeiască, pe care ai sădit-o în toate sufletele, ca să le înnobilezi, ca să lucreze şi ele, la rândul lor, în lume. (…)

15 noiembrie 1971

M-am trezit din somn având în minte aceste cuvinte: „cu nici un chip să nu mă mustre conştiinţa”. A! De tine deci trebuie să mă ocup întâi, nu trebuie să las să-mi intre vreun gând rău în minte sau în inimă, ca apoi să mă poată mustra conştiinţa. Trebuie să fiu atentă la tot ce fac şi tot ce gândesc despre fraţii mei şi surorile mele, căci povăţuitorul nostru spune că şi cu gândul poţi ucide pe fratele tău şi te faci ucigaş de oameni. Orice ţi-ar face, să nu te superi pe el.

Cum mă trezesc dimineaţa, prima grijă este de a mă ruga şi a-L slăvi pe Dumnezeu pentru bunătatea şi măreţia Lui. Cu umilinţă mă rog pentru iertare de greşale şi păcate, de care sunt sigură că voi da socoteală, şi dacă nu mă voi căi, voi fi pedepsită – dacă nu aici, atunci sigur în viaţa viitoare. (…)

Mă silesc să simt prezenţa Domnului pretutindeni, şi lângă şi în mine, şi să alung tot ceea ce m-ar putea depărta de El. Gândurile şi faptele mele să fie în nădejdea că El mă vede tot timpul şi de fac ceva rău, se supără şi se întristează. Dacă nu voi avea conştiinţa curată, în zadar voi crede că am pace, că atunci spun o minciună.

Stau singură şi-mi cercetez conştiinţa şi văd cât sunt de nevredincă şi de neştiutoare. Îmi ştiu neputinţa şi greşalele mele şi totuşi, viaţa o trăiesc între oameni şi nici nu bag în seamă defectele mele. Singur Iisus, Care-mi cunoaşte bine sufletul meu cel slab şi neştiinţa mea, mă ajută în mila Sa cea mare pentru cei păcătoşi.

Dar nici conştiinţa nu ştiu să mi-o cercetez. Oare astăzi ce-aş putea spune despre această conştiinţă? Poate am supărat pe cineva cu privirea, cu vorba sau cu atitudinea mea, însă eu nu cunosc măsura în care am făcut acest rău. Cântarul este în mâna Domnului. Şi am găsit că eu nu mă cunosc. Atunci, ce lupta duc eu cu gândurile, cu faptele mele? Ce am împlinit din ceea ce spun? Fac voia lui Dumnezeu?

Întâlnirile cu oamenii sunt ispitele la care pot fi supusă. Nu e de ajuns să nu vorbesc de rău pe nimeni şi să iau apărarea celui nedreptăţit, dar nici cu gândul nu va trebui să judec pe cineva din semenii mei, fraţii mei (Ţi-am mai spus şi acum îţi scriu: cercetează-ţi chipul tău dacă este după chipul lui Dumnezeu. Care este chipul Lui în tine? Iată-l: 1. iubirea, 2. libertatea, 3. suveranitatea, 4. dreptatea, 5. raţiunea, 6. sfinţenia, 7. veridicitatea = adevărul, 8. puterea. Vezi cum funcţionează stările acestea în fiinţa ta şi vei ştii cine eşti. Vrei să cunoşti şi pe aproapele? Observă cum funcţionează aceste daruri şi-l vei cunoaşte. Aşa vei avea ocazia sfântă să plângi pentru tine şi pentru aproapele tău, frate sau soră. Vei plânge de bucurie şi de durere. Vrei să ştii dacă eşti ridicată măcar o treaptă? Urmăreşte roadele Sfântului Duh: 1. dragostea, 2. bucuria, 3. pacea, 4. îndelunga răbdare, 5. bunătatea, 6. facerea de bine, 7. credinţa, 8. blândeţea, 9. înfrânarea, 10. curăţia. (Galateni 5, 22). Dacă nimeni şi nimic nu-ţi tulbură aceste daruri, eşti după asemănarea lui Dumnezeu. Nu zbura cu capul prin nori, nu asculta minciunile oamenilor, pentru că aceasta este Calea, Adevărul şi Viaţa.)

20 noiembrie 1971

Astăzi am scris şi m-am rugat mult în acelaşi timp. Simţindu-mă mai în putere, am putut să ies din casă, după 17 zile de suferinţă. Primul drum a fost la Sfânta Biserică. M-am spovedit şi am mulţumit Domnului că am rezistat slăbiciunii. M-am rugat cu mare bucurie.

21-22 noiembrie 1971

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Am primit Sfânta împărtăşanie cu mare bucurie şi am zburat fericită acasă.

Am stare bună; pace în suflet. Doamne, cum să-Ţi mulţumesc pentru darul păcii, care mă ţine departe de orice rău sau deznădejde?! (…)

23 noiembrie 1971

Afară e foarte frig şi-l suport greu. Am bronşită acută. Ai milă, Doamne, de zidirea Ta! Nu am răbdare să stau în casă. Mă rog cu credinţă şi foarte uşor. Tu eşti viu de faţă, Iisuse, îmi auzi rugăciunile şi nu-i părăseşti pe cei slabi.

28 noiembrie 1971

Le-am sărbătorit pe E. şi pe I., şi cu acest prilej sufletele noastre s-au apropiat foarte mult întru Domnul. Una din zilele noastre fericite trăite pe acest pământ şi de care ne vom aduce aminte întotdeauna cu drag. (…)

29 noiembrie 1971

Am fost la fiica mea R. Ce copil minunat mi-ai dat, Doamne! Nici nu meritam.

3 decembrie 1971

Astăzi m-am rugat în linişte, cu bucurie. Inima mi se încălzeşte când mă rog. Am stare bună, pe care niciodată nu am cunoscut-o. Acum ştiu şi cunosc cu adevărat ce este un om vechi şi cum arată un om nou.

Lucrez de zece ori mai mult, însă nu obosesc, căci lucrez în linişte şi cu bucurie, cunoscând pentru ce. Cu rugăciunea lui Iisus mă lupt să mă despart definitiv de tot ce a dăunat sufletului şi trupului meu. După multă osteneală, am reuşit să mă pot ruga cu mintea şi în timp ce scriu. Când citesc îmi vine mai greu, însă eu mă silesc şi cu ajutorul Domnului am nădejde că voi reuşi. Când lucrez cu mătăniile, rugăciunea este minunată.

Seara, la Vecernie, facem repetiţie pentru colinde. Ce bucurie pe noi! Îţi cântăm, Doamne, imnuri minunate pentru naşterea Ta! Clipele trăite aici sunt sublime. Vrem să avem sufletele curate aşa cum ne-ai dorit Tu, Iisuse, ca să Te putem vedea. Tu eşti lângă noi, cu noi şi Te bucuri pentru fericirea sufletelor noastre!

Colindele de Crăciun totdeauna au fost fericirea copiilor ţării noastre şi se vor cânta cât vom trăi pe pământ, pentru bucuria Naşterii Mântuitorului omenirii!

Minunile Tale, Iisuse drag! Noi Te vedem copilaş, scump şi drăgălaş, şi ca magii alergăm şi cu drag noi cântăm, fiind fericiţi de Naşterea Ta! Totul parcă străluceşte, se înveseleşte şi sufletele sunt fericite! Luminează-ne Iisuse, Lumina lumii, ca să ne putem bucura cu Tine veşnic!

Mă rog în Sfânta Biserică şi rugăciunea o simt în inimă. Seara termin 3.000 de rugăciuni.

9 decembrie 1971

M-am trezit fericită din somn. Visam că împodobeam cu flori icoana Maicii Domnului. Azi sărbătorim zămislirea Sfintei Fecioare Maria. Bucuria de a lucra pentru suflet nimeni nu mi-o mai poate lua. Această bucurie o descopăr în Sfânta Scriptură, în natură şi în tot ce a creat şi ne-a dăruit Tatăl nostru Cel ceresc, din mila Sa cea nebănuită pentru noi. El lucrează şi în petala micuţei flori şi în zefirul care adie, în tot ce e frumos în cer şi pe pământ şi toate vorbesc despre El şi-L slăvesc. Trăiesc bucuria în contemplarea frumuseţii naturii şi a minunatelor străluciri ale celor nevăzute, care îmi înalţă sufletul în fericire.

10 decembrie 1971

(…) Acum Te simt, Te ştiu cu mine, alături de mine în tot ce lucrez, merg cu Tine şi cânt cu Tine, pentru Tine, pentru slava Ta! Şi dorul meu este sămor cu Tine, ca să mă înviezi cu Tine. (…)

Doamne Iisuse, ai milă de noi, toţi copiii tăi de pe întreg pământul, şi fă să coboare haruri ca razele soarelui peste noi păcătoşii, pentru jertfa Ta cea mare, şi fă să nu rămână nici un suflet în afara luminii Tale! Ai milă de noi, Iisuse! Ajută-ne să primim cu bucurie umilinţele, aşa cum ne-ai arătat Tu care e umilinţa cea adevărată. Acum ştiu că aceasta este calea pe care trebuie să merg ca să pot gândi că merg spre Tine!

11 decembrie 1971

(…) Acum mă lupt cu micile imperfecţiuni: frica, nerăbdarea. La policlinică am aşteptat cu răbdare, liniştită, ca niciodată, şi fără frică sau durere am făcut puncţia. Am sinuzită. Nimic nu mă mai tulbură. (…)

15 decembrie 1971

(…) Smerenia în faţa Domnului şi a omului este taina tainelor, cu care poţi străbate calea până la Tatăl nostru Cel din ceruri. Smerenia este floarea cea mai gingaşă, dar şi greu de atins. Prin ea îl putem cunoaşte pe Iisus. Sufletul meu aleargă după Iisus, dar mai întâi va trebui să ajungă la cunoaşterea adevăratei smerenii. Calea cea bună a smereniei este calea pe care ne-ai arătat-o Tu, Iisuse, şi sufletul meu doreşte să Te urmeze, fiindcă aşa ştiu că voi împlini voia Ta! Fără ajutorul Tău însă, ştiu că nu voi putea. Dar eu mă rog Ţie, Iisuse, ajută-mă să ajung şi eu aşa cum ai zis: „învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”. (…)

19 decembrie 1971

Am avut o mare bucurie mergând la o soră. Acestea sunt pentru mine cele mai fericite ore petrecute împreună, adunate în numele Domnului. Părintele nostru ne vorbeşte duios ca un adevărat tată şi plânge inima într-însul pentru sufletele pe care doreşte să le unească cu Dumnezeu. Cât de puţin cere Dumnezeu de la noi ca să putem fi mântuiţi! Întâi credinţa şi voinţa, apoi toate vin după acestea.

Nici o fericire nu poate fi mai mare pe acest pământ decât aceea care vine din sfânta rugăciune. Fără de rugăciune nimic nu vom putea împlini.

„Doamne Iisuse, miluieşte-mă” trebuie să fie veşnic pe buzele, în mintea şi în inima noastră.

Îmi fac rugăciunile cu uşurinţă. Simt rugăciunea în inimă şi am stare bună. Adorm rugându-mă.

20 decembrie 1971

Mă pregătesc pentru Sfânta împărtăşanie. Nu pot face respiraţii. Sunt în tratament. Am dureri, însă este ca şi cum nu aş avea nimic. Acum cunosc ce înseamnă răbdarea care vine de la Tine, Iisuse, îndelung răbdătorule! (…)

22 decembrie 1971

Mai mult ca oricând în viaţa mea frecventez biserica, unde prind putere şi credinţă, nădejde mare şi dragoste pentru Dumnezeu şi oameni. (…)

Suntem suflete fericite cei cărora bunul Dumnezeu ne-a descoperit pe unul din plăcuţii săi – părintele V. – care ne-a dat siguranţa prezenţei Tatălui ceresc în noi, în toată viaţa noastră.

Silinţa mea este să fac numai ceea ce e plăcut Domnului, să fiu atentă în orice împrejurare, căci mare este dorul meu de a avea parte de dragostea lui Iisus, pe Care îl contemplu neîncetat.

În timpul rugăciunii, cunosc ce este pacea adevărată şi trăiesc în ea, atât cât îmi este cu putinţă. Simt un tremur uşor, fin, plăcut în regiunea inimii în timpul rugăciunii lui Iisus; vibrează ca o putere dulce, minunată. Apoi, câteodată, la fel de plăcut, parcă se varsă în inimă apă, ca dintr-o sticluţă, picătură cu picătură, clipocind. Trăirea este vie, adevărată şi nu ştiu cum s-o exprim. Inima se roagă câteodată mai tare, alteori mai uşor, o simt însă că se roagă.

Mai sunt două zile până la Naşterea Domnului Iisus! Bucuria mea este mare. Îmi fac treburile casei în linişte, rugându-mă şi meditând la tainele Domnului. (…)

25 decembrie 1971

Azi e Praznicul Naşterii Domnului Iisus Hristos. M-am spovedit cu toată atenţia.

Primul meu post adevărat. Am cunoscut, aşa cum a spus Mântuitorul, că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul (…) lui Dumnezeu”.

Doamne, de la începutul acestui an, în fiecare zi am lucrat ca pentru Tine. Ai făcut atâtea minuni cu mine şi tot ce a dorit sufletul meu mi-ai dăruit. N-am făcut nici cel mai mic lucru fără ca Tu să mă răsplăteşti. Poate şi în trecut tot aşa lucrai cu mine, însă eu nu cunoşteam lucrarea Ta. Acum, visele mele sunt numai despre Tine, Iisuse; ziua şi noaptea nu văd nimic în jurul meu decât puterea şi tainele Tale din toate!

Am cântat cu mare bucurie la Sfânta Liturghie. Am primit Sfânta împărtăşanie. Sângele şi Trupul Tău, Iisuse – o, minune mare! – s-au amestecat în sângele şi trupul meu, ca să-l cureţe de păcat. Cât de fericită sunt! Păzeşte sufletul meu curat, Iisuse, ca să nu greşesc cumva şi să Te răstignesc din nou cu faptele mele. Doamne, îţi mulţumesc căci rugându-mă neîncetat până adorm, mă trezesc tot rugându-mă!

31 decembrie 1971

Am mult de lucru, lucrez în linişte şi parcă toate se fac singure. Azi e ultima zi a anului cel mai binecuvântat pentru mine de bunul Dumnezeu, prin bucuriile pe care mi le-a dăruit din belşug.

Anul 1971 a fost pentru mine anul cunoaşterii lui Dumnezeu. În acest an am învăţat multe din căile care merg spre El. Şi cea mai uşoară cale este calea iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de oameni. Această cale este şi porunca Domnului şi astfel împlinirea voii Lui. Apoi urmează calea smereniei. Ca să ajung la smerenie trebuie să merg pe calea ascultării, şi cel căruia i-am încredinţat ascultarea mea m-a învăţat calea iubirii; iubirea de Dumnezeu şi de aproapele ca de mine însămi. Am plâns de bucuria dragostei pentru Iisus, Mântuitorul nostru. Câte lacrimi de pocăinţă am vărsat la picioarele Lui anul acesta, ca niciodată în viaţa mea! Apoi nu pot spune câte lacrimi de fericire au curs din ochii mei pentru bucuria descoperirii rugăciunii lui Iisus şi pentru toate darurile pe care le-am primit din revărsarea rugăciunilor. Nu-mi pot exprima bucuria aceasta niciodată pe acest pământ. Cu adevărat, am înviat din morţi! (…)

1 ianuarie 1972

Am primit cu bucurie începutul anului nou. Ce bucurii îmi va aduce de la Tine, Doamne Iisuse, Dumnezeule! Întâia mea dorinţă este să mă ajuţi să ştiu cum să Te iubesc din tot sufletul şi din tot cugetul meu, ca să nu fac nimic care să dăuneze sufletului meu, care voieşte mântuirea. Voia Ta să fie ştiută de mine. Cu nădejde şi cu dragoste, mintea mea să cugete neîncetat la rugăciunea Ta, ca să-mi fie armă sfântă de apărare contra oricăror încercări, de care nimeni nu scapă. Preocuparea mea principală doresc să fie lupta pentru curăţirea sufletului, prin înălţarea cugetelor bune către cele nevăzute! Şi ajută-mă, Doamne, ca să împlinesc poruncile Tale prin fapte, ca astfel să-Ţi pot mulţumi pentru toate.

4 ianuarie 1972

Mă rog cu sârguinţă şi caut să folosesc timpul mai mult pentru rugăciune. Ea este cea mai folositoare pentru sufletul meu.

5 ianuarie 1972

Este ajunul Bobotezei. Am petrecut ziua rugându-mă cu drag, cu mintea şi cu inima. M-am rugat Sfântului Ioan Botezătorul, patronul meu, ca să mă ocrotească cu rugăciunile sale către bunul Dumnezeu. Sunt fericită că patronul meu a fost înger în trup pe acest pământ şi el a fost înaintemergătorul Domnului şi Botezătorul Lui.

7 ianuarie 1972

Ce bucurie am avut în ziua aceasta! Îţi port numele cu drag, Sfinte Ioane Proorocule şi Botezătorule al Domnului Iisus! Şi aşa cum tu ai trăit simplu, fără de alte griji afară de aceea de a propovădui venirea Mântuitorului sufletelor noastre, aşa doresc şi eu ca, fără grija zilei de mâine, să nu mă întreb ce voi bea ori ce voi mânca, ci mai întâi să caut mântuirea sufletului meu. Mă rog ţie ca, pentru rugăciunea ta fierbinte către Domnul şi Dumnezeul nostru, să se reverse peste noi toţi cei ce-L căutăm daruri multe, ca să ne putem curaţi cu ele sufletele, pe care apoi să le atragă spre El aşa curate, cum au fost la început. (…)

8 ianuarie 1972

Au început şi încercările: la ora 12:00 noaptea, soţul este între viaţă şi moarte. Are edem.

Doamne, Tu ştii că nu este pregătit. Salvează-l, ca mai întâi să se unească cu Tine! Din încercarea asta fă să i se lumineze ochii minţii, ca să Te cunoască cu adevărat.

M-am rugat tot timpul. Parcă luasem un anestezic. Sunt calmă, însă ceva nu e în regulă.

Este aproape în comă. A venit „Salvarea”. M-am întors de la spital la ora 4:00 dimineaţa. Am făcut rugăciune cu respiraţii, în aer curat. La ora 8:00, am aflat că este în viaţă şi ne-am revenit, eu şi R.

9 ianuarie 1972

Este greu, intervine mila, neprevăzutul. În zadar zic că sunt liniştită, căci nu sunt. Am teamă totuşi să nu primesc telefon că a murit. Mi-am pierdut răbdarea, neştiind ce s-a întâmplat la spital. Au venit trei surori la mine şi mi-au fost de mare ajutor. Tu mi le-ai trimis, Iisuse bun şi dulce!

Am ajuns la spital la ora 15:30. Într-o clipă, starea cea grea s-a prefăcut într-o mare uşurare şi m-am liniştit în momentul în care l-am văzut. Eu şi R. ne-am revenit şi toţi trei ne-am îmbrăţişat fericiţi. Este salvat. Mulţumim, Doamne! (…)

13 ianuarie 1972

Doresc să-I dăruiesc Domnului tot ceea ce am mai bun, ca pe o jertfă plăcută Lui, pentru bucuria de a-L simţi mereu cu mine. Ştiu acum că moartea naşte viaţă veşnică fericită, şi voi lucra cât mai este timp, pentru a o câştiga. Mă voi lupta pentru a aduce alinare şi bucurie celor pe care mi-i va scoate în cale Iisus, fără a mă gândi la răsplată. În fiecare Te voi vedea pe Tine, Iisuse, şi voi alerga la Tine să Te rog să-i ajuţi. Aleşii Tăi sunt cei necăjiţi şi întristaţi, care au nevoie de sprijinul Tău!

Dă-mi, Iisuse, înţelepciune şi putere ca să-Ţi pot sluji în fiecare zi, până la sfârşit.

Lucrez şi mă rog cu nădejdea de a dobândi cunoştinţe pentru a face rugăciune bună şi cu atenţie, ca fiecare zi şi fiecare ceas din zi să-mi fie cale spre mântuire. Îmi este dragă rugăciunea lui Iisus şi prin ea am primit atâtea bucurii şi înălţare sufletească, încât socotesc că cei ce o rostesc necontenit sunt fericiţi ca îngerii şi zboară ca pe aripile vântului spre ceruri! Poţi trăi pe pământ şi în acelaşi timp, într-o clipă, şi în ceruri; pacea dăruită de rugăciune te înalţă spre zări îndepărtate, dorite de suflet, iar trupul e dator să stea liniştit şi el. Doresc ca sufletul meu să fie cu Domnul cât mai mult. Vreau să stau permanent sub privirea Ta, Iisuse, şi mă las în voia Ta, ca să lucrezi în mine cum voieşti!

16 ianuarie 1672

C. este iarăşi grav bolnav. L-am dus la spital. Doamne, toţi suntem imperfecţi. Tu ne vei ierta şi ne vei călăuzi. Toate sunt de la Tine, pentru binele nostru. Toată nădejdea e la Tine. Mă rog cu umilinţă şi socotesc că merităm durerile ce ne apasă.

Tu îmi dai ca alinare în minte gânduri bune şi duioase şi dorul după Tine. Sfinţenia este departe, lupta este grea, Tu mi-ai dat arme şi cu greu le întrebuinţez, însă nu le las să-mi scape. Lupt aşa cum pot, dar mă lupt, şi Tu, Iisuse, eşti cu mine. Eşti singura mea nădejde, şi-mi uşurezi greutăţile prin care trec. (…)

18 ianuarie 1972

M-am trezit cu gândul la rugăciune şi m-am rugat toată ziua liniştită. Mă silesc mereu să rămân cât mai mult cu Tine, Iisuse, şi să Te simt prezent. (…) Cu Tine să contemplu frumuseţile negrăite, ca să satur sufletul meu însetat de odihna Ta!

Alină, Iisuse, suferinţele soţului meu! Îmi fac rugăciunea şi adorm rugându-mă.

23 ianuarie 1972

Sfânta Liturghie mi-a înălţat sufletul către Tatăl nostru Cel ceresc şi mă simt uşoară ca un fulg. Soţul va veni de la spital. R. e liniştită. Sunt intoxicată, însă n-are importanţă ce se întâmplă cu trupul („Sau nu ştiţi că trapul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (I Cor. 6, 19)). Sufletul meu zboară fericit către Tine!

27 ianuarie 1972

Ziua mea de naştere – aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfinte Ioane Gură de Aur, tu îmi eşti ocrotitor şi rugător în ceruri pentru mântuire şi ajutor în lucrare. Te rog să-mi ajuţi in tot ceea ce fac, rugându-te Domnului ca să fac totul cât mai bine, plăcut Lui, căci sunt foarte slabă. (…)

28 ianuarie 1972

Fac rugăciunea cu umilinţă până la pământ, cu credinţă tare că Cel atotputernic nevăzut mă luminează şi mă întăreşte. Îl slăvesc pe Creatorul tuturor, cântându-I cu bucurie. Bucuria mea este de a mă uni cu El în rugăciune cât mai mult, să trăiesc şi să simt pacea binefăcătoare şi să mă întăresc prin harul Său, să îndepărteze slăbiciunile mele.

30 ianuarie 1972

La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan, am simţit în timpul Sfintei Liturghii bucuria şi puterea de a lupta pentru fericirea pe care ne-a făgăduit-o Mântuitorul. Nu mă stăpâneşte o altă dorinţă mai mult decât aceea de a-L vedea cu adevărat pe Tatăl nostru. Dorul sufletului meu este acum să ajungă să poată locui în marea nesfârşită de lumină, acolo unde toate sufletele mântuite se vor topi în iubirea lui Dumnezeu, pentru veşnicie. Fiecare clipă este preţioasă şi va trebui să lucrez cu sacrificii pentru mântuirea sufletului, căci nu ştiu cât timp mai am pentru lucrare, precum nu ştiu în fiecare seară dacă voi mai vedea lumina zilei următoare. Dorinţa mea este ca tot ceea ce făptuiesc să fie după voia Ta, Doamne, şi să pot suferi şi eu cât de puţin pentru Tine. Fă-mă înţeleaptă în toate, răbdătoare şi smerită!

Îndreaptă-mi tot timpul gândul în inimă, unde Tu lucrezi cu mare putere pentru viaţa sufletului şi a trupului meu.

2 februarie 1972

Praznicul întâmpinării Domnului. Am adus slavă, lui Dumnezeu, cântând împreună cu surorile mele. Am simţit şi eu bucuria Sfântului Simeon, că Domnul Iisus a venit la noi întrupându-Se ca să ne izbăvească de păcate. Am cântat fericită, cu lacrimi de pocăinţă „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta!”, şi m-am simţit slobozită şi eu.

Toate surorile din cor sunt în luptă cu fel de fel de ispite. Cel ce doreşte să ne fure pacea nu va reuşi. Doamne, ne-ai dat şi un bun apărător, plin de iubire pentru Tine, şi imediat se restabileşte pacea! Îţi mulţumim, Doamne!

M-am rugat până am adormit.

10 februarie 1972

Citesc cu drag din „Pedagogul” (de Clement Alexandrinul), unde am găsit învăţături minunate despre adevăr. Dumnezeu ne iubeşte, căci suntem lucrul mâinilor Lui şi legătura iubirii este înlăuntrul omului, insuflată de El.(…)

14 februarie 1972

Sora mea a venit ca la un semn, nechemată, la timp. Iisuse, Tu lucrezi. Toate s-au împlinit bine. Citesc „Ranele Domnului”. Am găsit aici în ce fel trebuie să ne purtăm Crucea cu adevărat. Nimeni nu-şi poate imagina şi descrie suferinţele Mântuitorului din Vinerea cea Mare. Ar trebui ca pentru păcatele noastre, ca să ne putem gândi la apropierea de Iisus, să ne târâm în genunchi cu sufletul toată viaţa noastră, iar rugăciunile să fie făcute cu frică şi cu cutremur, cerând îndurare! Rănile Sale dovedesc iubirea lui Dumnezeu pentru creaturile Sale. Pentru noi, care câteodată nici nu merităm să ne numim oameni, pentru purtarea noastră nedemnă faţă de semenii noştri. A suferit îngrozitor cu trupul, dar în acelaşi timp şi cu sufletul; privind departe peste veacuri, ne vedea pe noi, inconştienţi de ceea ce săvârşim faţă de Dumnezeul nostru. Iubirea noastră este o minciună, căci viaţa nu ne-o schimbăm. Acum, când cunoaştem adevărul, suntem mult mai vrednici de a fi condamnaţi decât cei din vechime. Nu vom avea apărare. Întreaga omenire trebuia să se schimbe de la jertfa Sa pe Cruce, căci pentru aceasta a venit şi S-a întrupat. Va trebui să avem de-a pururea în inima noastră întipărite patimile şi rănile Sale, care sunt izvor de viaţă veşnică. Nu sunt capabilă să suport mici răni, de care vreau repede să scap, iar Iisus suferă pentru mine moarte înfiorătoare. Îl văd cum priveşte la mine cu milă pentru neputinţa mea. Cu ajutorul Sfântului Giulgiu s-au descoperit pe trupul Său mai mult de 500 de răni, iar pe mine nu mă atinge nimeni măcar cu un băţ pentru câte greşeli am făcut.

Iisuse, pentru păcatele mele Te-ai lăsat batjocorit, scuipat, dezonorat şi răstignit, nevinovat fiind. Iartă-mă, Iisuse dulce, şi ajută-mă să Te pot iubi mult, aşa cum Ţi se cuvine!

Mă rog cu multă umilinţă, plângând pentru patimile lui Iisus.

18 februarie 1972

Suport cu bucurie perioada de purificare. Încercările lovesc fără milă şi fără încetare. Eu stau liniştită şi Te las pe Tine, Doamne, să lucrezi în locul meu. Eu mă rog Ţie şi mă cutremur de prezenţa Ta vie şi de lucrarea pe care o săvârşeşti cu mine clipă de clipă.

Mă silesc şi mă lupt cu mine însămi să-mi păstrez inima curată. Din credinţa că Domnul mă vede, mă aude, fac rugăciunile în umilinţă adâncă. Rugăciunea mea a devenit atât de dulce! Aş dori să-mi topesc inima în ea şi să ardă permanent flacăra dulce a iubirii de Tine, pentru slava Ta, Doamne Iisuse, în veşnicie.

Vreau să fiu atrasă cât mai sus, ca să mă simt în braţele Tale bune. Luminează-mă, umple-măde puteri ca să pot lupta, ca să pot avea parte de

unirea cu sufletele celor care-Ţi sunt plăcuţi Ţie, ca să trăim în bucurie şi fericire cerească.

Am stare foarte bună. M-am rugat cu pace adâncă până am împlinit numărul rugăciunilor şi apoi în continuare, până am adormit.

21 februarie 1972

Am început postul Sfintelor Paşti cu mare bucurie. În ce luptă frumoasă şi minunată mă găsesc! Sunt fericită. Preocuparea mea principală este lupta permanentă de a mă lepăda de orice bucurie pământească ce m-ar depărta de Dumnezeu şi de a mă lepăda de mine însămi. Toate durerile şi înfrângerile sufleteşti sau trupeşti au început să-mi pară mult mai uşoare şi chiar mă fac să zâmbesc, cunoscând acum scopul lor. (…)

1 martie 1972

Îmi pare rău că n-am scris în jurnal de zece zile. Fac rugăciunile cu dragoste şi cu uşurinţă. Nu există vreo stare de bucurie şi fericire mai mare ca aceea din timpul rugăciunii. Simt prezenţa Domnului şi lucrarea Lui în sufletul şi în trupul meu. Simt puterea pe care mi-o dă din puterea Lui divină, ca unei lucrătoare nevrednice care are nevoie de sprijin. Tot lucrul pe care-l fac este pentru a-L bucura pe Iisus, şi nu ştiu dacă fac totul pentru a-I împlini voia. Încă sunt slabă şi am mare nevoie de cunoştinţe, ca să pot birui neştiinţa; ca lucrarea şi lupta să fie adevărate şi de folos. (…)

Cred cu tărie în cuvintele Sfintei Scripturi. Îmi cercetez zilnic starea de legătură cu oamenii şi cu Dumnezeu. Voi lupta pentru a împlini virtutea iubirii şi mai întâi va trebui să ştiu să-mi iubesc sufletul şi trupul, curăţindu-le bine de păcate, ca să pot avea apoi iubire adevărată şi faţă de aproapele meu. Mântuitorul l-a biruit pe cel viclean cu iubirea, rugându-Se, fiind pe Cruce, pentru cei ce L-au răstignit. Mă voi sili să-i iubesc cu adevărat mai întâi pe cei care voi şti că mă urăsc, ca să împlinesc voia Ta, Doamne, prin pilda Ta pe Cruce. Aşa nădăjduiesc că voi birui pe cel rău. Suntem călători pe acest pământ şi toţi am greşit înaintea Ta, fiecare în felul lui, şi judecata a Ta este.

4 martie 1972

M-am rugat puţin şi, Doamne, fără de ajutorul Tău, în zadar voi căuta să încălzesc inima, dacă Tu nu vrei s-o încălzeşti. (…)

5 martie 1972

Am fost la Sfânta Liturghie. Sunt făptura Ta cea mai nevrednică şi totuşi Ţi-ai adus aminte şi de mine, trimiţându-mi atâta mângâiere şi bucurie. (…)

7 martie 1972

Mă silesc să fac rugăciune bună. Citesc din nou despre rugăciunea lui Iisus, ca să pot cerceta dacă stările care vin din ea sunt duhovniceşti. Sfinţii Părinţi spun că „împrăştierea minţii răceşte căldura inimii, iar micşorarea căldurii slăbeşte luarea aminte” (Când ai pierdut atenţia, a murit fericirea; întunericul minciunii te învăluie, te prinde şi te aruncă în hău…). Este probat de mine şi adevărat este. Am de acum 14 luni de rugăciune neîncetată şi în timpul rugăciunii tot mi se risipeşte mintea. Mă lupt cât pot ca să birui neatenţia tot cu rugăciunea. După mai multă rugăciune făcută în linişte adâncă, capăt căldura în inimă şi simt şi aud lucrarea ei dulce. Doresc să rămân cât mai mult cu putinţă în această stare, recunoscând-o ca fiind cerească. Nu pot compara starea sufletească din timpul rugăciunii cu nici o fericire sau bucurie pe care a trăit-o sufletul meu. Atunci se face cunoscută prezenţa Domnului în suflet. Simt cu adevărat că lucrează viu, dându-mi puteri noi şi simţiri duhovniceşti.

În timpul rugăciunii lui Iisus, de câteva luni simt o putere dulce şi binefăcătoare, care vibrează crescând din ce în ce mai tare, pornind din inimă şi apoi răsfrângându-se în tot pieptul o dată cu căldura inimii, şi care este întăritoare, înviorătoare, dulce şi foarte plăcută la simţire. Pot renunţa uşor acum la tot ce ar putea să mă îndepărteze de iubirea pentru Iisus Dumnezeul şi Mântuitorul, căci sufletul se simte foarte fericit ştiind că El veghează şi lucrează, urmărind voinţa mea statornică de a mă uni cu El. Contemplu cu bucurie şi cu drag tot ceea ce mă înconjoară, lucruri şi făpturi, şi văd lucrarea lui Dumnezeu în toate.

Mă las liniştită şi cu încredere deplină condusă, de Dumnezeu, Care pe toate le împlineşte după voia Sa prin noi, uneltele Sale.

Doamne, primeşte-mă ca să-Ţi fiu unealtă bună şi eu în ceata celor ce luptă pentru împlinirea adevărului Tău! Luminează-mi, Iisuse, mintea mea cea slabă ca să ştiu să lupt bine, să mă lepăd de orice ataşament de fiinţe sau lucruri, ca să pot intra în iubirea Ta! Întreţine căldura inimii mele pentru dragostea pe care Ţi-o port, ca să pot face orice sacrificiu în numele Tău şi pentru Tine, căci sufletul meu Te doreşte. Iisuse dulce, Mântuitorule, de-aş plânge zi şi noapte până la sfârşitul vieţii mele pe pământ, de-aşîmplini toate poruncile Tale cum se cuvine, toată iubirea Ta de-aş putea s-o revărs în inimile tuturor oamenilor şi de-aş putea să alin toate suferinţele celorlalţi, ştiind că Tu mă vezi şi Te bucuri, şi chiar trupul meu de-ar fi jertfit pentru credinţa vie şi iubirea pe care Ţi-o port, şi tot nu Ţi-aş mulţumi îndeajuns pentru mila pe care ai avut-o pentru mine, vierme păcătos, că ai binevoit să mi Te descoperi mie viu şi prezent pretutindeni. Cred în cuvintele Tale sfinte: că vei fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. (…)

22 martie 1972

Iisuse, ai milă de R. Nu vreau să sufere ea, poate pentru păcatele mele. Tu vezi că se apropie de prăpastie. Numai Tu îi poţi veni în ajutor. Este în luptă grea, însă cu Tine este puternică. Mă rog Ţie fierbinte, redă-i pacea şi liniştea sufletului. Tu-i cunoşti lupta cumplită cu gândurile. Pentru durerile de acum ştiu că va fi răsplătită, căci va căpăta înţelepciune. Tu pentru noi cei păcătoşi Te-ai întrupat şi Te-ai jertfit. De aceea doresc ca orice încercare a noastră să fie o apropiere mai mare de Tine! Tu ai unit cerul cu pământul ca să fim mântuiţi. Când sângele Tău curgea din rănile Tale pe Cruce, Te gândeai la noi şi răbdai totul în tăcere, pentru a ne transforma pe noi. Sfânta Tereza de Avila spunea: „Te iubesc, Iisuse, mai mult din cauza agoniei şi a morţii Tale decât din cauza învierii”. Cu ce Ţi-am răsplătit, Iisuse, iubirea Ta pentru noi? Privind la patimile Tale pe Cruce, sufletul meu se cutremură. Nu pot decât să vărs lacrimi amare de pocăinţă pentru sufletul meu întinat. Ne-ai lăsat moştenire Crucea pe care trebuie s-o purtăm cu dragoste, căci prin ea Tu lucrezi neîncetat la mântuirea sufletelor noastre. Prin răstignirea Ta cea de bunăvoie ne-ai arătat, Iisuse iubit, taina iubirii Tale pentru oameni. Prin patima Ta pe Cruce ai spălat păcatele întregii omeniri. Iubindu-Te acum pe Tine, mi-e silă de toate păcatele săvârşite şi de nimicnicia mea; le reneg şi le detest. Îi iubesc pe oameni şi mă silesc să mă lepăd cu totul de ceea ce a mai rămas rău, undeva ascuns, în inima mea. Vreau să ajung să mă bucur dacă cineva mă bârfeşte, ştiindu-mă însă cu conştiinţa curată.

La Canonul cel mare se revarsă lacrimile pocăinţei din belşug, fierbinţi şi curăţitoare.

27 martie 1972

Extrag din meditaţiile părintelui V. „Despre ascultare”, în care zice: „Ascultarea este un mijloc de mântuire, fără de care nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Este un martiraj care este garanţia vederii lui Dumnezeu. Fără mortificare de la cel mai mic lucru care abate şi întunecă vederea lui Dumnezeu, de nu-l vei da la o parte, nu vei putea vedea lumina. Mare este taina ascultării. Prin ascultare scapi de tribunalul conştiinţei şi stai liniştit, scapi de grija iadului şi trăieşti ca în rai.” (…)

30 martie 1972

Părintele nostru ne vorbeşte despre post şi ne spune că postul este o lucrare de îndumnezeire a fiinţei noastre, spre a înduhovnicii şi trupul. Este o purificare a spiritului, a nu gusta din pâinea viciului şi a păcatului. Postul este proba de verificare a fidelităţii sufletului meu faţă de Dumnezeu. Am înţeles că în zadar voi posti, dacă faptele mele sunt mai rele ca ale celor ce mănâncă carne. Cei ce postesc cu adevărat se cunosc după fapte şi li se ascultă sfaturile ca şi cum ar fi venite de la Dumnezeu. Postul înnobilează fiinţa omenească. A posti înseamnă a avea minte. Proorocii au postit pentru a putea să lumineze cu lumina venită de la Dumnezeu, să sfarme întunericul din orice rău. Postul este taina acumulării puterilor harului lui Dumnezeu în omul slab. Postul, împreună cu rugăciunea, alungădemonii, vindecă, renaşte şi dă pace. Postul duce spre unirea cu Domnul Iisus Hristos, prin Sfintele Taine. Rugăciunea fără post nu are putere. Mântuitorul a postit 40 de zile şi apoi a biruit ispita diavolului. Cu postul mergem alături de Domnul nostru Iisus Hristos şi aşa vom avea parte de multe bunătăţi făgăduite aici pe pământ, cât şi în cer. (…)

31 martie 1972

(…) Adună-ne, Iisuse, neîncetat pe toţi la Tine, căci noi Te dorim şi Te iubim, ca împreună să-Ţi putem contempla frumuseţea nespusă, să-Ţi putem cânta imnuri de slavă cu pace în veşnicie. (…)

Când fac rugăciune bună, cu atenţie, ascultându-mi inima, atunci simt cum se revarsă o pace ca o mângâiere catifelată, încântătoare. Dacă pierd atenţia, dispar petalele alinătoare şi dulci, şi atunci sufletul mă îndeamnă din nou spre rugăciune curată. Rugăciunea e lină şi aproape că nu-mi simt respiraţia. Încet-încet, simt plutirea ca pe o apă liniştită. Nu se mai aude nimic şi aş dori să rămân aşa cât mai mult. Sufletul mă îndeamnă să mă rog cu nădejdea de mântuire. Mă rog cu această nădejde. Seara am terminat 3.000 de rugăciuni.

6 aprilie 1972

Azi am fost la Biserică. E Joia cea Mare. Doamne Iisuse, Tu mă chemi şi eu alerg să Te slăvesc pe Tine şi să-Ţi fiu recunoscătoare pentru jertfa Ta cea sfântă! Cele 12 Evanghelii ne arată cât de cumplite au fost suferinţele îndurate de Tine pentru a mântui sufletele noastre, ale păcătoşilor. Ai fost dat pe mâna celor mai cruzi oameni şi n-ai scos un cuvânt rău, pentru a avea şi eu parte de fericire veşnică. Cu lacrimi amare am plâns gândindu-mă la patimile Tale, ca oarecând mironosiţele. Iubirea Ta fără de margini pentru noi oamenii am văzut-o în răbdarea cu care ai pătimit. Durerea a pătruns adânc în inima mea. În Joia cea Mare, când ai mâncat cu ucenicii Tăi dragi, singurii Tăi prieteni, Tu ştiai că Iuda Te va da prins în mâinile iudeilor. Însă taina aceasta mare, hotărâtă din veacuri de Tatăl ceresc, numai Tu o ştiai, căci cine Te-ar fi înţeles atunci? Mare suferinţă Ţi-au produs ucenicii Tăi, care se gândeau la locul cel dintâi şi-l doreau. Cunoscând înclinarea lor spre gânduri de mărire, Te-ai smerit, pentru că Tu, Dumnezeu fiind, ai îngenuncheat şi le-ai spălat picioarele pe rând, tuturor, chiar şi aceluia care avea să Te vândă, ca să ne înveţi smerenia şi iubirea de vrăjmaşi, pe ei şi pe noi, cei pe care-i ştiai că mai târziu, peste veacuri, vor cunoaşte taina întrupării Tale!

Până la venirea Ta pe pământ, puterea smereniei şi cea a iubirii de vrăjmaşi nu erau cunoscute. Smerenia era dispreţuită. Mare taină este însă smerenia! Numai Tu, Iisuse, ai putut da oamenilor această putere de a recunoaşte în smerenie cea mai mare virtute, cu care se pot birui uşor toate puterile întunericului. Tu ai fost primul nostru exemplu, căci prin smerenie şi ascultare de Tatăl Cel ceresc, prin iubirea pe care ne-ai purtat-o nouă şi vrăjmaşilor Tăi, ai arătat întregii omeniri calea mântuirii (Ascultarea e semnul harului dumnezeiesc al smereniei. Cine ascultă de Dumnezeu în chip desăvârşit va fi desăvârşit precum Tatăl nostru Care este în ceruri.).

7 aprilie 1972

(…) Astăzi e Vinerea cea Mare. Doamne Iisuse, patimile Tale au luat sfârşit. Cântăm prohodul. Suntem triste toate surorile din cor. Cântăm în grabă, şi nu se cade, Doamne! De ce îngădui, Iisuse, ca şi acum să fii batjocorit? Te-au îngropat atunci în grabă, iar acum scena se repetă, că Te îngropăm şi Te plângem tot în grabă. Ne rămâne nouă speranţa învierii Tale, dar oare eşti mulţumit de comportarea noastră? Cât suntem de ingraţi… Cădem mereu în greşeli de care ar trebui să ne înspăimântăm (Observaţia care vine dintr-o inimă curată, care-L vede pe Dumnezeu, este strigătul Cerului pentru oprirea fărădelegilor pe pământ.). (…)

9 aprilie 1972

Învierea Domnului. Sfintele Paşti. Toată viaţa mea am aşteptat cu nespusă bucurie sărbătorile sfinte ale Naşterii şi Învierii Domnului, singura mea mângâiere sufletească. Din tinereţe întrezăream fericirea veşnică, fără însă să ajung s-o cunosc cu adevărat până în ceasul în care ai voit Tu, Iisuse!

Am cântat cu surorile mele în cor cu mare bucurie „Hristos a înviat!” şi am simţit cum au înviat şi sufletele din noi (Când poţi striga sincer în inima ta strigătul Proorocului Elisei, „Viu este Dumnezeu, viu este sufletul meu!”, atunci cu siguranţa strigătul tău „Hristos a înviat!” este o simfonie vie care cânta realitatea învierii tale.) şi în toţi credincioşii din Sfânta Biserică. E o atmosferă de fericire cerească. în toată biserica este o lumină care se reflectă pe chipurile fericite ale tuturor.

O, Iisuse, biruitorul morţii, Tu eşti aici, în mijlocul nostru, nevăzut şi viu. Fii veşnic cu noi, Iisuse, ca să simţim de-a pururea prezenţa Ta în sufletul şi în trupul nostru, curăţite, prin darul Tău, de orice lucru rău. Simt cum ne învălui cu dragostea Ta pe noi şi pe fraţii noştri de pe întregul pământ. Suntem uşuraţi şi fericiţi acum, că sfintele Tale patimi s-au încheiat. Sfânta Ta înviere este începutul şi nădejdea învierii sufletelor noastre. Tu ai înviat ca şi noi toţi să fim vii. Biserica e plină de sufletele tuturor celor care nădăjduiesc în înviere. Chipurile tuturor sunt luminate de fericire. Toţi vom învia, prin Tine, căci sufletul nostru este viu şi îl vei elibera de lutul ce-l acoperă, ca să fie veşnic în fericirea cerească!

22 aprilie 1972

Azi, la Vecernia Sfântului Gheorghe, a înviat bucuria şi pacea s-a aşternut din nou în inimile noastre. Totul a devenit uşor, curat, minunat. Toate sufletele s-au contopit într-unui singur, în unire cu Tine, Doamne.

Pacea lui Iisus ne învăluie. Măicuţa Domnului, Sfântul Gheorghe sunt cu noi, în mijlocul nostru, şi se bucură de fericirea noastră. Prin rugăciunile părintelui nostru, harul coboară asupra tuturor. Sufletele noastre se bucură de aceste taine ale bunului Dumnezeu. Socotesc un mare dar din partea Tatălui ceresc faptul că ne-a făcut parte de aceste bucurii duhovniceşti negrăite, unice. Şi eu ce am făcut ca să am parte de aceste bucurii? Nimic bun. N-am fost decât un copil rătăcit şi Tu m-ai primit ca şi pe fiul cel risipitor. Pentru aceasta ajută-mă să Te iubesc, căci mi-am dat seama cât de mult mă iubeşti. Vreau să Te bucuri de iubirea pe care o port în inimă, dăruită (Amin. Aceasta să ştim: „Fără Mine – a zis Mântuitorul – nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).) de Tine. Dorinţa mea este ca toate rugăciunile către Tine să fie făcute din iubire. (…)

Cântările care se înalţă spre slava lui Dumnezeu sunt rugăciuni simţite cu tot duhul nostru. Mă simt ca în cer! Părintele V. răspunde la întrebările noastre cu înţelepciune şi cu multă dragoste pentru zidirea sufletelor noastre. Ne spune: „Rugăciunea trebuie făcută privind dincolo de icoane şi de tot ceea ce e văzut, căci Dumnezeu este pretutindeni, nevăzut, căci Duh este Dumnezeu”. Noi suntem chipul lui Dumnezeu după duh, duh din Duhul lui Dumnezeu. Să avem cunoştinţă despre existenţa noastră şi despre tot ceea ce există creat în cer şi pe pământ de atotputernicul Dumnezeu, cunoştinţă însă atât cât voieşte El să ne dea. Rugăciunea în tăcere este auzită şi purtată de îngeri, care în orice clipă lucrează pentru mântuirea sufletelor noastre.

Doamne Iisuse, primeşte-mă şi pe mine printre cei ce-Ţi slujesc Ţie cu credinţă şi cu dragoste şi fă-mă vrednică să cunosc voia Ta cea sfântă, ca să nu greşesc în faptele mele. Viaţa mea Ţi-o închin Ţie, căci Te iubesc!

28 aprilie 1972

(…) Numai când sunt în rugăciune curată simt prezenţa Ta vie (Nu numai când eşti în rugăciune curată trebuie să simţi prezenţa vie a lui Dumnezeu, ci în orice împrejurare a vieţii.), Doamne, şi trăiesc cu adevărat. Aş vrea ca aceste clipe trăite cu Tine să devină ore întregi de fericire şi cu adevărat sunt din ce în ce mai dese.

Sufletul meu se umple de prezenţa Ta vie, Iisuse! Cum aş putea să-mi exprim recunoştinţa pentru bunătatea Ta, pentru tot ceea ce i-ai dăruit sufletului meu? Creşte dorul meu de a trăi neîncetat cu Tine, căci numai atunci cunosc adevărata pace, bucuria şi liniştea adâncă, în care sufletul meu se desfată de fericirea cerească.

1 mai 1972

M-am rugat toată ziua cu rugăciunea lui Iisus, liniştită, lucrând, scriind şi citind. Am citit din „Viaţa noastră după moarte”, de Părintele Mitrofan. Poporul nostru ortodox, datorită Sfintei Tradiţii, pe care o păstrează de aproape două mii de ani şi o va păstra până la sfârşit, îşi împlineşte conştiincios datoriile pentru mântuirea sufletelor celor care au plecat înaintea noastră din lumea aceasta.

Citesc şi extrag despre ceea ce se întâmplă cu sufletul după moarte. El rămâne încă două zile pe pământ, umblă prin locurile în care a trăit, iar a treia zi urcă la cer. Între cer şi pământ sunt „duhurile răutăţii” – duhuri ale îngerilor căzuţi, deveniţi demoni pentru îngâmfarea lor. Iisus a fost primul care a străbătut acest spaţiu, căci din pricina lor nici un suflet n-a putut urca la cer. Însă Iisus a distrus blestemul morţii. În acest spaţiu se duce o luptă teribilă, îngerii se luptă cu duhurile rele, care se silesc să oprească sufletul omului. Acesta tremură de frică aşteptându-şi verdictul. Virtuţile omului acoperă păcatele şi sfinţii pot străbate cu uşurinţă această cale (Toate virtuţile nimicesc păcatele în parte, dar pentru a străbate cu uşurinţă spaţiul spre ceruri trebuie, e absolut necesar să fi realizat viaţa prin „a fi”, şi nu prin „a avea”. „A fi”, „a exista”, nu e posibil fără Dumnezeu, Iisus Hristos. Eşti real? Poţi zice: „Nu trăiesc eu, ci Hristos”? Vei străbate cerurile!).

(…) Sufletul însuşi se judecă pe sine, recunoscându-şi vinovăţia, dându-şi seama abia acum, după ce s-a despărţit de trup, de toată responsabilitatea pe care a avut-o, şi are remuşcări teribile. De aceea spune Iisus că cine se judecă pe sine în timpul vieţii pământeşti, acela nu va fi judecat după moarte.

Prin căinţă, mărturisire şi împărtăşirea cu Sfintele Taine al Domnului Iisus Hristos, omul face să dispară puterea păcatului.

Între cer şi pământ, tot acest spaţiu este împărţit în vămi, tribunale, şi la fiecare dintre acestea sufletul are de dat socoteală pentru faptele sale, iar duhurile rele cu mare greutate lasă să treacămai departe sufletul, acuzându-l nu numai de păcatele săvârşite, ci şi de cele gândite numai (Pocăinţa care nu este sinceră, curată, din toată inima şi cu toată voinţa nu va avea niciodată putere să biruiască păcatul.).(…)

Doamne, urcarea la cer este dureroasă, căci sufletul trebuie să se rupă de acest pământ. Trebuie să fiu atentă în fiecare zi la greşelile mele. Le rabd pe toate cu bucurie, căci sufletul meu este însetat după Dumnezeu.

Trebuie să mă judec numai pe mine (Ai dreptate să zici: „să mă judec numai pe mine”. Nu carne şi sânge ţi-au descoperit această taină. L-ai auzit pe Hristos, Care ţi-a zis: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi” (Matei 7, 1-2).), să-mi cercetez cugetele şi faptele trecându-le prin toate poruncile, pentru ca sufletul meu să poată trece uşor prin vămile văzduhului, pentru a ajunge la Tatăl ceresc, Care-l aşteaptă cu braţele întinse. Trebuie să mă silesc să îndur, ca să-mi pot preface inima, să fie curată, pentru a-L primi pe Domnul, iar sufletul să se arate liniştit în orice împrejurare, căci atunci Duhul Sfânt va găsi lăcaş curat în el. (…)

2 mai 1972

(…) Am stare bună în rugăciunea lui Iisus. Lucrez şi mă rog cu bucurie şi pacea (Pacea. Unde este pacea acolo Dumnezeu este viu.) mă însoţeşte.

Sufletul mă îndeamnă să cuget neîncetat la lucrarea pentru mântuirea sufletului. Suntem născuţi din Duhul. Fericirea de a şti că facem parte din neamul Domnului Iisus Hristos este pentru noi, cei ce suntem călători pe acest pământ, tot ce avem mai scump.

În Sfânta Biserică, loc sfânt fiind, cântăm cu cetele îngereşti, care deşi sunt nevăzute pentru noi, parcă se aud totuşi. Am mulţumit Domnului cu lacrimi de bucurie pentru împlinirea unei mici rugăciuni folositoare sufletului. Am plâns de bucurie când am cunoscut lucrarea vie a Domnului, Care nevăzut ne luminează cu înţelegerea tainelor prin rugăciune curată (Deci prin ce ne luminează în înţelegerea tainelor şi gustarea vieţii adevărate? Prin rugăciune curată. Amin!).

Acum, sufletul meu e fericit şi se simte liber, pentru că a rupt lanţurile trecutului, care-l apăsau ca o povară grea, din cauza necunoaşterii adevărului. Cunoscând acum cauza suferinţelor, sufletul zboară de fericire, iubind numai pe Dumnezeu, Cel ce este totdeauna de faţă şi care urmăreşte lupta pe care o duc cu sârguinţă şi nădejde.

Mă rog cu mare bucurie. Adorm rugându-mă neîncetat pe mătănii.

9 mai 1972

(…) Am impresia că timpul zboară şi eu lucrez prea încet şi neînchipuit de puţin (Sacrifică-te total lui Dumnezeu şi nu te îngrijora de rest. Nu uita cuvintele Lui: „Să nu-ţi fie frica de nimic, Eu lucrez!”). Fiecare zi o socotesc o apropiere de sfârşitul călătoriei. Având această ştiinţă, este ca şi cum m-aş afla într-un tren care merge necontenit şi aştept să aud deodată: „Iată, ai sosit”, şi atunci privesc în urmă şi nu văd ce am făptuit, cu ce anume am venit să mă prezint în faţa Domnului Iisus. Ce socoteală voi da? Ce am adus cu mine? Ce roade? Cum am folosit darurile Tatălui Ceresc? Va trebui să-mi împlinesc misiunea pe acest pământ. Doamne Iisuse, Tu ai venit şi m-ai miluit şi nu cred că am meritat. Ai venit din iubire şi eu nu ştiu să-Ţi dau un pic de iubire pentru clipele de fericire dăruite. Te-ai întrupat, ai murit şi ai înviat pentru mine, şi eu nu fac nimic pentru a-Ţi mulţumi. Cât de mult vreau să ştiu cum să Te iubesc, ca să-Ţi mulţumesc! Nimeni dintre oameni nu te va putea iubi aşa cum Ţi se cuvine pentru jertfa Ta cea sfântă (Nu uita că starea de smerenie are harul siguranţei absolute: ca lâna care stă noaptea într-o gradină, dimineaţa o vei găsi îmbibată de rouă. (…)).

11 mai 1972

(…) Astăzi, nimeni nu ne mai cere trupul ca jertfă, ca să-l răstignească sau ca să-l dea fiarelor sălbatice, să ne taie capul sau să ne supună la alte chinuri, ci ni se cere atât de puţin! împlinirea poruncii iubirii – atât; a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, care este fratele nostru, pe întregul glob pământesc. După Tată suntem fraţi legitimi. Şi cum împlinesc eu această poruncă a iubirii? Sileşte-mă, Iisuse, iubire nemărginită, să Te iubesc pentru toate binefacerile Tale aşa cum Te iubeau sfinţii, până la extaz. Sădeşte în inima mea iubirea Ta cea sfântă! Cu puţină iubire din sufletul meu nu Te pot cuprinde pe Tine, care eşti necuprins. Dar pot cuprinde cu ea pe toţi fraţii şi surorile mele, de la un capăt la celălalt al pământului. Aşa înţeleg că iubindu-i pe ei Te iubesc pe Tine, care locuieşti în ei. Tu străluceşti în ochii şi în inima lor atât de minunat! Dă-mi putere să-mi pot da chiar şi viaţa pentru fratele meu, dacă va fi nevoie. Lucrează Tu, Iisuse, în sufletul meu, ca faptele mele să fie roditoare, pentru dorinţa mea fierbinte de a-Ţi fi plăcute Ţie!

12 mai 1972

(…) Iisuse, în orice făptură văd minunea Ta şi stau smerită, plângând la picioarele Tale cu pocăinţă, înţelegând jertfa Ta cea sfântă! Orice durere dispare în faţa jertfei Tale sfinte pentru noi, păcătoşii. Luminează-mă, Iisuse, ca să-mi pot vedea toate lipsurile, şi ajută-mă să cunosc şi calea de a le îndrepta. Tu mă vei naşte din nou, Iisuse, prin lumina cunoştinţei. Câtă pace aduci în sufletul meu greu încercat, această pace pe care o doresc, fără a mai putea fi împiedicată de cele ce se petrec în jur, rămânând neclintită în faţa a tot ce este pământesc!

Sufletul se simte eliberat cu ajutorul rugăciunii Tale.

Sunt în luptă mare şi cu somnul şi nu vreau ca sufletul meu să fie lipsit de binefacerile Tale, de bucuriile pe care mi le-ai dăruit. Dorinţa mea este să-mi ţin sufletul cât mai mult treaz, ca să pot lucra mai mult pentru mântuirea lui. Duhul Tău Cel Sfânt, Doamne, să-mi fie luminător şi ajutător, pentru a putea împlini poruncile şi pentru a lucra cu mai multă putere, curăţind inima şi sufletul meu. Inima mea doreşte să păstreze necontenit prezenţa Ta (Sigur, te bucuri de prezenţa lui Dumnezeu, ştiind precis că El te vede şi te aude. Şi aşa fiind tu, suflete, eşti cea mai scumpă comoară, pentru că ce am putea da în schimb pentru sufletul nostru? Şi mai mult: pentru Dumnezeu ce am da în schimb? De-am avea lumea toată, cu toate comorile ei văzute şi nevăzute, dacă nu avem pe Dumnezeu, suntem mai săraci decât pustiul Sahara.), ca pe cea mai scumpă comoară, dulce şi strălucitoare. Păzeşte-mă, dulce Iisuse, cu harul Tău cel sfânt, ca să pot răbda încercările cu bucurie, până la sfârşit, aşa după cum ne-ai învăţat: prin umilinţă. Aşa cum Tu, Cel fărăde păcat, ai primit palme şi scuipări de la oameni nevrednici pentru păcatele mele, multe şi rele, aşa voiesc şi eu să mă pot smeri în faţa fraţilor şi surorilor mele, copiii Tăi buni, căci nu vreau să Te pierd, ci vreau să fiu mereu cu Tine şi să-mi arăţi calea care duce la mântuire!

Adorm rugându-mă cu rugăciunea lui Iisus.

12 iunie 1972

Am întrerupt jurnalul şi îmi pare nespus de rău. (…)

Dacă nu Te vom avea pe Tine, Doamne, chiar de am avea toate bogăţiile pământului, nu vom avea fericire şi nici nu vom simţi că trăim. Câte bucurii tainice ne dai Tu, bunule, celor ce atât de puţin Te căutăm! Fericirea noastră eşti Tu! Bucuria noastră eşti Tu, Iisuse, şi aceasta este adevărata fericire, care este fără de sfârşit, veşnică. Fericirea pe care o trăim în sărăcie, aşa cum ai trăit Tu pe pământ, nu doresc s-o schimb cu nici o bogăţie pământească. Pentru aceasta mă rog Ţie, Doamne, să nu nesocotesc vreuna dintre poruncile Tale, ca să nu fiu vinovată în faţa Ta, iar pentru o singură poruncă încălcată să fiu vinovată ca acela care le-a călcat pe toate, cum zice Sfântul Apostol Iacob (2,10). Stăpânul sufletului meu să fii Tu.

Cugetând mereu la Dumnezeul şi Mântuitorul sufletului meu, grijile mele sunt înlăturate. Las părerea mea să cadă, caut şi trebuie să înţeleg pe fiecare, ca să fie pace. Datoria mea este să ajut, nu să judec.

Duhul Domnului lucrează viu, necontenit în fiecare suflet şi El pe toate le împlineşte. Totuşi, nu voi şti niciodată, Iisuse, cât voi trăi în acest trup, dacă eşti mulţumit de ceea ce lucrez (Pune termometrul la inimă şi vezi câtă pace sau câtă nelinişte clocoteşte acolo, şi vei şti dacă este mulţumit sau nemulţumit Domnul nostru Iisus Hristos de viaţa ta.).

Ajutorul meu eşti Tu. Intuiesc voia Ta prin tot ceea ce ai spus că e bine sau rău, făcând binele pe cât posibil, din credinţă, şi îndepărtând gândurile sau faptele rele. Când am căzut, m-ai ridicat. Am dorit să Te cunosc şi mi Te-ai descoperit, viu şi lucrător, adevărat. Mi-ai arătat pe cel ce m-a luminat şi mi-a întărit credinţa, făcând-o vie şi puternică, prin exemple de iubire pentru Tine şi pentru oameni. Acum, dorinţa mea este să fac totul numai după voia Ta, numai ce-Ţi place Ţie şi să-Ţi dăruiesc fiecare clipă. Avându-Te pe Tine ocrotitor puternic, nu mă mai înspăimântă nici un rău. Voi păstra fericită ceea ce mi-ai sădit în suflet, ca pe o comoară scumpă. Este talantul Tău dăruit mie şi nimeni nu mi-l poate lua. Atunci când îmi vei cere socoteală, în ziua despărţirii de acest trup, doresc să mă înfăţişez fără teamă, având o conştiinţă curată.

13 august 1972

(…) Doamne Iisuse, adevărata taină este aruncarea seminţei iubirii Tale peste noi pe pământ şi în inimile noastre, în care ai făcut să crească iubirea noastră pentru Tine. Taina tainelor e iubirea! Sufletul meu e însetat de Tine datorită seminţei sădite de Tine în sufletul meu. (…)

Bucurie sfântă, bucurie dulce, bucurie nespusă pentru sufletul însetat de iubirea Ta fără de margini! Mi-ai şoptit iarăşi o taină, care este cea mai mare:
„Dacă vei iubi, vei fi iubită!” (Câtă sămânţă de iubire semănăm, atâta pace şi bucurie culegem.), şi voi avea pace şi unirea cu Tine!

14 august 1972

Citesc din Sfântul Ioan Scărarul, care în Cuvântul al 10-lea, „Despre vorbirea de rău sau clevetire”, între alte învăţături, spune: „Vorbirea de rău este odrasla urii, o boală subţire, o mare lipitoare ascunsă şi tăinuită, care suge şi nimiceşte sângele iubirii. E făţărnicia iubirii, pricină de întinare şi împovărare a inimii, pierderea curăţiei”.

Doamne Iisuse, aşa de grozavă este această putere a răului, vorbirea de rău a aproapelui, încât poţi pierde iubirea, care este puterea noastră cea mai mare. Şi dacă am pierdut iubirea, am pierdut torul, căci Dumnezeu este iubire şi pe El Îl pierdem. Aşa că va trebui să mă gândesc foarte serios să adopt tăcerea şi să am multă atenţie, ca să nu greşesc cumva vorbind de rău pe fratele meu, care este curat, ci mai bine să-mi cercetez conştiinţa dacă este curată, căci acolo poate apărea oricând pericolul de a fi înlocuită curăţia cu cine ştie ce gânduri de la cel rău. Nu vreau să judec pe nimeni, ci numai să ajut pe cel nevinovat, căci a Domnului este judecata, pentru fiecare după greşalele noastre. Întâi trebuie să am grijă de păcatele mele să le curăţ şi apoi să mă rog lui Dumnezeu pentru cele ale aproapelui meu. Ajută-mi, Iisuse, să fie aşa încât să văd în aproapele meu numai virtuţi, acestea fiind daruri făcute de Tine din iubire pentru el. Şi dacă Tu îi dăruieşti toate acestea, înseamnă că Tu eşti cu El şi în El, şi atunci eu pe cine vorbesc de rău? (Pe chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.)(…) Nu vreau să osândesc pe cei ce au chipul Tău! Eu voi răspunde în faţa Dreptului Judecător numai pentru faptele mele, nu şi pentru cele ale aproapelui meu.

Mă rog cu nădejde şi cu bucurie toată ziua, lucrând în timp ce mă rog neîncetat.

15 februarie 1973

De când am învăţat să-L iubesc pe Iisus nu mai fac nimic din teamă, ci reuşesc să fac totul din iubire, care atât de vie şi de dulce inundă inima şi sufletul meu, şi din dorul de a fi cât mai aproape de focul iubirii Lui pentru oameni. Acum văd, Doamne, că toţi oamenii suntem la fel, nu-i nici o deosebire. Ajută-ne pe toţi să simţim focul iubirii pentru Tine! Dorinţa mea este ca Tu să intri în sufletul meu şi să cureţi tot ceea ce a mai rămas rău, ascuns pe undeva şi nebăgat în seamă. Să cureţi şi gândurile mele, care m-ar putea face să pierd darurile pe care mi le-ai dat cu atâta bunătate. Ajută-mă clipă de clipă, ca tot ceea ce fac să fie numai pentru slava Ta cea mare! (Slava lui Dumnezeu cea mare este bucuria care se face în cer „pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 7), care se mântuieşte!)

12 martie 1973

Sunt la Sfânta Liturghie, la biserica Sfântul Elefterie. Am un dor nespus după vederea Ta, Iisuse!

Acum înţeleg de ce veşnicia la Dumnezeu este ca o clipă, pentru că şi îngerii şi sfinţii, privind faţa Ta, nu se mai pot sătura. Pentru dorul acesta mare de a fi cu Tine au murit fericiţi ca martiri sfinţii. Nimic din câte sunt în cer şi pe pământ nu mai valorează în faţa măreţiei frumuseţii Tale! O, Iisuse, ajută-mă, cât îmi voi mai duce viaţa aceasta pământească, să cunosc că o trăiesc după voia Ta, ca sufletul meu să aibă parte de această fericire veşnică. Slavă Ţie, Iisuse, pentru tot ce mi-ai dăruit şi pentru câte mi-ai descoperit (Cunoşti care este termometrul. Îl pui la inimă şi vei primi răspunsul dacă trăieşti după voia Lui, observând temperatura neliniştii sau a deznădejdii din inimă.), încât mi-ai adeverit că cerul este pe pământ!

Cu rugăciunea putem uni cerul cu pământul, iar acum, dacă Te purtăm în sufletul nostru, putem trăi pe pământ ca şi în cer! Sfânta rugăciune e ca o minune, e imnul sufletului meu, în inima mea! Mă rog fericită!

16 martie 1973

(…) Timpul este scurt şi va trebui să lucrez mult pentru vremea pierdută ((…) Nu alerga după timp! Aleargă după credinţă, nădejde şi dragoste, care dau pace şi bucurie peste timp şi peste spaţiu.), repede, cu atenţie şi înţelepciune. Dorinţa mea este ca sufletul meu să iasă cu totul din sfera întunericului prin pocăinţă şi curăţie, că sufletul meu este dornic de lumina Ta, Doamne Iisuse, Dumnezeule! Sprijineşte-mă, Iisuse, în toate faptele mele, căci slăbiciunea mă doboară adesea. Cât sufăr din partea lumii e puţin faţă de cât am trăit fără de grija mântuirii sufletului. Păcatele şi lipsirea de pacea Ta, Iisuse, nu pot fi şterse uşor.

O transformare totală s-a produs în sufletul meu, o schimbare a trăirii vieţii printr-o nouă vedere duhovnicească, negrăită, căci viaţa mea nu este la fel ca înainte de a Te cunoaşte cu adevărat, Iisuse! Este un lucru minunat ce s-a petrecut în sufletul meu. Transformarea a fost rapidă, aş putea spune instantanee, ca la o poruncă, şi tot ceea ce am primit într-un moment a fost ca o trezire din somn la realitatea trăirii vieţii adevărate. Ceea ce am primit atunci mi-a rămas neîntinat şi doresc ca până la sfârşit să-mi păstrez această stare minunată, căci puterea credinţei este sprijinitoarea mea.

Oamenii mă privesc tot la fel ca înainte de preschimbarea mea, însă eu nu mai sunt acelaşi om pe care-l cunoşteau ei. În trecut, trupul conducea, sufletul se vedea rar, iar acum se luptă cu trupul care l-a ţinut închis atâta vreme. Gândurile şi faptele mele sunt altele. Bucuriile vechi au lăsat locul altor bucurii, iar vechile prietenii s-au schimbat cu altele noi, duhovniceşti. Toate ispitele şi încercările sunt ca nimicuri, căci nu le mai poate umfla cel rău, care mă înspăimânta furându-mi pacea sufletului. Au dispărut frica şi duhul nerăbdării, care necontenit mă însoţeau, duhul neliniştii, care încă m-a tulburat câţiva ani. Doamne, cât de fericită sunt, căci acum ştiu cum şi de ce trebuie să-mi iubesc şi vrăjmaşii: pentru că judecătorul lor este Dumnezeu, iar eu sunt un nimic, nevrednică de luat în seamă. Aşa că mă uit numai în sufletul meu, să fie curat, căci de el voi da socoteală, şi aşa rămân în pacea pe care Iisus, cu rugăciunea Sa, mi-a dăruit-o cu dragoste, pentru mila Sa cea mare! (…)

5 octombrie 1973

Caut să-mi menţin pacea în rugăciune cât mai mult posibil, îndepărtând gândurile ce-mi vin pe neaşteptate. Vin gânduri bune, nu rele, însă tot reuşesc să-mi fure din rugăciune. Clipele trăite ca în braţele blânde şi bune ale lui Iisus, pe Care-L chem neîncetat, îmi dau o stare de bucurie şi de dulceaţă din care n-aş dori să mai ies. O clipă ca o veşnicie. Sunt o mică fiinţă creată de Dumnezeu, neînsemnată în acest univers nesfârşit, în care lucrează Iisus din iubire pentru noi, căci altfel, după faptele noastre, ar trebui ca în fiecare zi să fim bătuţi de dreptatea divină. Bunătatea Ta, Doamne, nu se poate măsura nici în ani lumină! Este de neconceput pentru mintea noastră (Altă vedere: „Astăzi am văzut că Dumnezeu grăieşte cu omul şi acesta rămâne viu” (Deut. 5, 24).). Eu nici nu ştiu cum să Te iubesc. Ştiu că doresc să-Ţi dovedesc iubirea mea pentru Tine, dar cum? Nu fac nimic pentru a-Ţi arăta iubirea mea! Tu însă câte dovezi mi-ai dat, Doamne! Adevărul Tău, pe care mi l-ai descoperit şi care eşti Tu! Tot ceea ce este bun în noi este foarte departe de asemănarea cu Tine! Nu pot exprima în cuvinte cât de bine înţeleg acum voia Ta, Doamne! Conştiinţa („De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă” (Romani 13, 5).) lucrează atât de minunat în sufletul meu, descoperindu-mi lipsurile, de care trebuie să mă ocup.

Ştiu că Tu păzeşti cu grijă sufletul meu şi îmi aminteşti mereu de îndatoririle mele către Tine!

Mă rog, Doamne, ca să mântuieşti întreaga omenire şi pentru mila Ta cea negrăită să deschizi ochii tuturor, unind sufletele lor cu Tine!

Avem nevoie de zâmbetul Tău, Iisuse, de ajutorul Tău, căci noi, copiii Tăi, suntem slabi! Îmbrăţişează-ne, învăluie-ne în lumina înţelegerii Tale, arătându-ne mereu calea, dar şi umblă cu noi, ca să nu rătăcim pe căi necunoscute, întunecoase, în care să fie vreo cursă. Scoate-ne pe toţi din noroiul în care ne afundăm şi spală rănile şi iartă neputinţele noastre („(…) în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri” (Matei 18, 19).).

Fac rugăciunea cu mai puţină încordare ca la început. Acum ştiu că rugăciunea trebuie făcută lin şi cu bucuria de a şti că Tu, Iisuse, mă vezi, mă auzi şi aştepţi rugăciunea mea, ca să ai prilej de a-mi întinde mâna, ca să mă ridici uşor spre Tine. Am atâta nevoie de pacea Ta cea sfântă, Iisuse, căreia în neştiinţa mea nu i-am dat atenţia cuvenită şi aşa a venit rătăcirea, căci pacea lipsea din inimile şi din căminele noastre.

Oare cât am stat cu Tine, Iisuse, astăzi în pacea Ta? Ce m-a împiedicat s-o reţin permanent? Măruntele ocupaţii de fiecare zi şi uitarea. Când uit de pacea Ta, Iisuse, trăiesc numai în atmosfera lumească, cu micile ei îndeletniciri necesare doar trupului şi care-mi fură mult din timpul meu preţios pentru mântuirea sufletului. Singură rugăciunea Ta, Iisuse, este ajutorul meu. Cu rugăciunea Ta pot merge oriunde şi pot lucra orice.

7 octombrie 1973

Spiritul de sacrificiu pentru săraci şi bolnavi a crescut o dată cu rugăciunea Ta, Iisuse!

Mă silesc să fac voia Domnului cât pot, ca să fiu vrednică de iubirea Sa, pentru că acum ştiu că El ne iubeşte pe noi oamenii cu o dragoste ce nu se poate descrie. Uneori ne dăm seama din micile minuni pe care le face cu noi în fiecare zi.

Privesc la cei bolnavi şi săraci aşa cum îi priveşte Mântuitorul nostru. Caut să-i mulţumesc pe cei care greu pot fi satisfăcuţi, socotind că este datoria mea de creştin să-i slujesc în numele Domnului pe oameni. Mă rog cu milă profundă pentru vrăjmaşii mei, căci sunt foarte chinuiţi de demoni şi nu-şi dau seama de ceea ce fac. Le-aş da orice ajutor mi-ar cere, fără a-i deosebi de cei care-mi sunt prieteni.

Astăzi mi-am menţinut mult pacea în suflet şi m-am rugat cu mare bucurie. Doamne Iisuse, numai Tu vei deschide sufletului meu porţile spre lumină!

9 octombrie 1973

(…) Astăzi ai pătruns cu iubirea Ta în sufletul meu, dar nu sunt pregătită de a Te primi, Iisuse! Gândurile m-au tulburat puţin, însă Tu mă îndemni să mănânc cu Tine. Simt că mănânc cu Tine şi lucrez cu Tine (Ai dreptate, Domnul nostru Iisus Hristos necontenit ne îndeamnă să cinăm cu El, să respirăm în orice clipă cu El. Ai simţit cum te-a îndemnat? Te-a învăţat să citeşti ce scrie pe mâncare, apă şi aer? Nu-mi spune, ştiu că te-a învăţat de toate, ca să poţi merge şi înţelege care este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).). Privesc cu dragoste toate făpturile Tale şi stau liniştită, în orice loc m-aş afla. Stăruinţa şi osteneala pentru curăţia inimii mele Tu o cunoşti, Iisuse dulce; căci neîncetat îmi cercetez cu atenţie inima şi cugetul, ca să pot intra pe poarta cea strâmtă, cu oile Tale, să pot avea parte de lumina Ta! (…)

10 octombrie 1973

Citesc despre păcate. Acestea sunt ca nişte monştri ce se reped asupra sufletului omenesc, îl desfigurează, desfiinţându-l total. Mânia, ura, răzbunarea, ambiţia, zgârcenia nu pot fi biruite decât de sufletul înzestrat cu virtuţi dumnezeieşti ca blândeţea, dragostea, îndelunga răbdare, pacea, milostenia şi inima bună, ca a unui copil al lui Dumnezeu.

Trebuie să primim moartea cu bucurie, căci este trimisă de voia Domnului ca să ne deschidă uşa de intrare spre viaţa luminoasă şi veşnică, spre viaţa adevărată. Nu mă mai sperii de moarte, de vreme ce ea ne va descoperi adevărul şi prin ea se împlineşte tot ceea ce ne-a promis Tatăl nostru Cel ceresc. Acolo ne vom bucura pe vecie de bunătăţile făgăduite celor ce-I vor îndeplini poruncile. Toate aceste frumuseţi şi bunătăţi sunt acoperite de ochii noştri trupeşti, iar atunci, în faţa morţii, se vor descoperi. Sufletul, eliberat din trupul care este supus putreziciunii, dezrobit şi frumos luminat, se va înălţa spre cer, aşa cum ne-a dovedit-o Mântuitorul prin învierea Sa. Bilioane, trilioane de suflete vor străluci pe cer când vor învia pentru veşnicie. Iisus, când S-a înălţat la cer, era îmbrăcat în lumină. El ne-a dat nădejdea învierii sufletului nostru, care nu va fi supus putreziciunii.

Pacea, pacea, pacea Ta, Iisuse! Oare este pacea deplină în sufletul meu? Da, Doamne, simt că este. Mă simt bine cu Tine, Iisuse, cu rugăciunea Ta!

O săptămână întreagă m-am ocupat să ştiu cât timp mi-am ţinut pacea în suflet. În fiecare zi, dintr-o oră mi-am menţinut pacea cu rugăciunea lui Iisus câte o jumătate de oră sau trei sferturi de oră. Din 12 ore pe zi, aproape şapte ore au fost ocupate de rugăciunea neîncetată, timp în care mi-am oprit alte gânduri. (…)

Gândurile mele se îndreaptă cu drag spre rugăciunea Ta cea sfântă. Aşa îmi păstrez cât pot de mult pacea sufletească, oprind mişcarea minţii, îngrădind-o cu glasul rugăciunii. Ajută-mă, Iisuse, să-mi păstrez tot timpul comoara cea scumpă în suflet, căci nu se pot asemăna cu nimic bucuria şi pacea negrăită din timpul rugăciunii. Dorul meu este ca să trăiesc aceste clipe cât mai mult, căci rugăciunea îmi poartă sufletul ca pe o apă liniştită, fără nici un zgomot, şi lin, lin de tot, sufletul descoperă taine nespus de frumoase, pe care nu le-a cunoscut în trecut. Nu mai doresc altceva decât să le pot trăi şi contempla. Sufletul meu nu se mai înspăimântă de nici un rău. (…)

11 octombrie 1973

Dimineaţă am avut o oră bună de pace cu Dumnezeu în rugăciune. Grijile vieţii de toate zilele sunt înlăturate, lucrând liniştit şi rugându-mă necontenit.

Am citit odată viaţa unui sfânt care spunea că cel mai mare rău pe care îl poţi face unui frate este să-l întrerupi de la rugăciune. Abia acum înţeleg cât de dulce poate fi starea omului în rugăciune (Da! Ferice de cei ce au gustat cât e de dulce starea în rugăciune, că aceia au intrat în împărăţia lui Dumnezeu.). Numai prin rugăciune putem comunica direct cu Tatăl ceresc. Mă sperie bunătatea Sa cea mare, când eu stau în faţa Sa şi rugându-mă, gândurile mă îndepărtează de prezenţa Lui vie. Mai bine aş tăcea.

Doamne, ştiu că atunci când eu mă aşez la rugăciune, Tu eşti gata să-mi trimiţi harul Tău şi să aştepţi de la mine doar atenţia minţii mele, iar eu câteodată mă risipesc cu gândul la ceea ce văd cu ochii trupului. Aceasta îmi dă impresia că e ca şi cum aş chema un musafir iubit şi el vine, iar eu îi întorc spatele, văzându-mi de alte treburi.

Cât trebuie să fie de supăraţi pe mine Iisus şi Măicuţa Lui când îi chem şi apoi gândurile îmi fug în altă parte… Câteodată mă rog aşa, fără prezenţa Domnului, Care este pretutindeni (Ah! Când nu simţim în rugăciune prezenţa lui Dumnezeu în Treime, vina este a noastră şi constă în credinţa noastră, care se vede că nu este vie. De ce pe omul cu care vorbim îl socotim viu, ştim că ne vede, ne aude şi ne cuprinde în interesul lui de a ne asculta, iar pe Dumnezeu nu-L socotim viu şi că ne vede, ne aude şi ne cuprinde în tot şi în toate, cu iubire deplină şi cu bunăvoinţă de a ne asculta, a ne ajuta şi a ne da orice cerem? De ce? Credinţa. Of, credinţa este vorbăgoală. Dumnezeu este viu şi El lucrează.).

Ştiu că lumea spirituală nevăzută este mai vie şi mai activă decât cea văzută. Sfinţii pe care-i chemăm sunt foarte iuţi şi aleargă să ne ajute. Numai să le spui ce te doare, şi ei mijlocesc pe lângă bunul Dumnezeu ca să-ţi împlinească repede cele de folos sufletului.

12 octombrie 1973

Am ascultat foarte atentă şi cu mare bucurie meditaţia ţinută ieri de părintele nostru în biserică. Cateheza a fost despre frică, despre Adam cel vechi şi Adam cel nou, Iisus Hristos.

Joia trecută ne-a vorbit în biserică despre pacea lui Hristos, rugându-ne ca toată săptămâna să observăm câtă pace am dobândit. Am căutat să-mi menţin pacea cât mai mult posibil, fără gânduri, fără probleme legate de ceea ce este văzut, şi aşa am reuşit, cu rugăciune multă, şi am călătorit către cele nevăzute, cugetând la cele dumnezeieşti.

În rugăciune văd şi simt cât este de bun Tatăl ceresc cu sufletul meu, care Îl cheamă neîncetat în dorinţa lui mare de a se uni cu El. Rugăciunea cu atenţie îmi aduce pace şi o mângâiere nespusă, care mă îndeamnă să mă rog cât mai mult şi liniştit.

Despre frică au vorbit surorile mele G. şi K., şi acum trebuie să scriu şi eu despre această frică pe care am trăit-o din plin atunci când eram om vechi. Nu este ceva mai rău care să chinuie omenirea ca frica. Am trăit frica de oameni, de boală, de moarte, frica zilei de mâine şi de tot felul de ameninţări care se pot ivi în orice moment pe acest pământ. Aproape 50 de ani, tot cu frică am trăit. De vreo trei ani însă m-am schimbat: o dată cu lucrarea rugăciunii lui Iisus, frica a dispărut. Având un apărător puternic şi bun, milostiv şi drept, care-mi este Tată, ştiu că nimeni nu mă mai poate ajunge nici măcar cu privirea.

Datoria mea este de a mă supune voii Sfintei Treimi, şi aşa sufletul meu va putea fi eliberat de întuneric şi-i voi putea dobândi nemurirea. Fericirea sufletului meu va fi scopul pentru care voi lucra, şi această lucrare o datorez Domnului Dumnezeu, Tatăl nostru Cel ceresc.

Omul nou este omul mântuit. Omul mântuit este omul dezlegat de orice patimi, este omul liber. Omul liber este dumnezeu după har. Acesta este scopul, ţinta, idealul, setea, nostalgia sufletului care încă n-a murit.

Când sufletul meu cântă în rugăciune numele cel sfânt al Tău, Iisuse Doamne, atunci liniştea şi pacea coboară peste el şi el se înalţă fericit spre Tine. N-am făcut nimic bun înaintea Ta, dar Tu mi-ai dat cheile cu care să pot deschide uşa inimii, unde să Te primesc. Iisuse dulce, sileşte-mă să-Ţi deschid o dată pentru totdeauna (Cheia? Credinţa sinceră. Sigur inima se deschide.), ca să nu mai părăseşti nici o clipă sufletul meu. Mă rog cu credinţă şi dragoste.

18 octombrie 1973

În biserică părintele nostru duhovnicesc ne învaţă despre pacea gândurilor. În rugăciunea curată trebuie să fim fără nici un gând. Să fii tu singur cu Dumnezeu, Care este în cerurile toate, pe cerul inimii noastre, în trup, pe ochi, pe buze, pe faţă, pe mâini, pe picioare, în aer, în haine, în lumină şi în tot ce se află din cer şi până în pământ. Dumnezeu este pace. Pacea e iubire de Dumnezeu. Aşa merg lin şi uşor pe cărarea iubirii.

Suntem răspunzători de faptele fratelui nostru, de tot ceea ce se întâmplă în lume din lipsă de iubire. Un cuvânt, o privire, o idee personală – genială, credem noi – se întinde peste tot pământul, şi aşa fiecare dintre noi este răspunzător de războaiele ce sunt pe pământ între oameni.

Ştiinţa, inteligenţa omenească, mândră de descoperirile ei, a inventat o bombiţă strălucitoare, care la vedere este foarte frumoasă, dar cu care omul, ca un monstru, vrea să-i distrugă pe fraţii lui. Infernul este în inima omului, în mintea lui. Gândurile rele sunt demoni, care distrug pe cei din jur. Până când nu ne vom lepăda deplin de gânduri, nu putem avea pacea, pe Iisus Hristos Dumnezeu. Cine spune că-L are pe Hristos în el şi n-a lepădat gândurile de ură din minte şi din inimă nu spune adevărul. Suntem infernali din cauza gândurilor şi răspândim şi în alţii acest infern al nostru prin atitudinea noastră faţă de întreaga omenire. Dacă ne moare cineva din familie, frate, soră, părinţi, copii, ne facem cu toţii din aceasta un noian de gânduri rele, pe care le acceptăm şi le ţinem în adâncul inimii, ascunse de privirile celorlalţi. Dacă e soţie, te vede toată lumea cum plângi de ţi se rupe inima, dar când s-a terminat înmormântarea şi vii acasă, spui: „Oare aşa a vrut Dumnezeu?” Şi începi să plângi din nou că nu mai are cine să te ajute, să-ţi spele, să-ţi calce, să-ţi gătească, să-ţi facă ce-ţi mai trebuie prin casă. „Ce mă fac, încotro să apuc, că mi-am pierdut servitoarea?” Nici pomeneală de altceva. Nu te îngrijorezi dacă se va descurca şi de locul în care va fi sufletul celui plecat. Asta nu e dragoste. Dacă e copilul tău, tot la fel gândeşti. Apoi, cel mort este uitat, ca şi când n-a existat. Din când în când îi mai faci câte un parastas, de formă, şi Dumnezeu cu mila. Asta suntem. Şi ne numim creştini; suntem socotiţi fraţi întru Hristos şi ne uităm cu pizmă, cu invidie şi cu gânduri urâte la fratele nostru, care face parte din familia Tatălui nostru Care este în ceruri. Nu ştim că necinstindu-l pe el, ne necinstim şi pe noi. Iubindu-L pe Dumnezeu, iubim toţi oamenii de pe întregul pământ. Toţi poartă pe încheieturile lor pecetea darului Duhului Sfânt. Dacă gândurile rele au pus stăpânire pe mintea mea, am rupt legătura cu darurile Sfântului Duh şi m-am unit cu duhurile iadului şi în toate împrejurările vieţii trăiesc în iad. (…)

Întoarce-te la tine, caută ce este în inima ta; este Hristos? Ascultă dacă este El acolo şi fă voia Lui. Vezi-L cum plânge pentru tine, pironit pe Cruce; sângele Îi curge şiroaie şi tu, cu răutatea ta, Îl răstigneşti mai departe, Îi baţi cuie fără milă şi El suferă şi priveşte la tine cu o răbdare fără margini, cu o iubire neştirbită; Dumnezeu aşteaptă să vii la El pe cărarea pe care ţi-a arătat-o.

Ce-mi lipseşte să mă împărtăşesc cu iubirea lui? Pacea, pacea şi iar pacea! Pacea gândurilor. Rămân singură cu Hristos şi atunci văd totul luminat şi fericit. Ca un copil stau liniştit şi fericit în pacea Lui. Vrei-nu vrei, El tot te ţine în braţele Sale bune de Mamă şi Tată, şi uneori te aşteaptă toată viaţa să deschizi uşa inimii tale ca să intre cu lumina şi cu dragostea Lui acolo, unde îl poţi auzi. „Nu-L trăda pe Hristos, care S-a răstignit pentru Tine!” – ne spune trist părintele V.

Nu mi-e frică de nimeni şi de nimic dacă sunt cu Hristos, căci El lucrează pentru mine. Orice s-ar întâmpla, pământul să se cutremure, eu stau liniştită, că tot în braţele Lui sunt. Ne rugăm Măicuţei Domnului, care L-a născut pe Mântuitorul şi care, ca o mamă bună, ne ocroteşte şi se roagă necontenit pentru noi să ne întărească credinţa, nădejdea şi mai ales iubirea pentru Mântuitorul nostru, care ne izbăveşte de orice întuneric şi de viaţa mincinoasă.

Lupta cu gândurile e cea mai importantă pentru a putea căpăta pacea lui Hristos. (…)

14 ianuarie 1974

(…) O mică creatură a Ta, Doamne, cât o furnică, îţi cere să-i împlineşti neînsemnatele rugăciuni. Dăruieşte-mi, Doamne Iisuse, puterea să mă lepăd de pământ şi în mintea mea să rămână numai gânduri curate, din lumina Ta, ca să Te slăvesc mereu. Sufletul meu atât de mic îndrăzneşte să Te roage ca un copil pe Tine, Care eşti atât de mare şi de necuprins! Căci Tu ai zis, Iisuse: „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da” (Ioan 16, 23). Aşa îndrăznesc să-Ţi cer, Doamne, şi să Te laud pe Tine, căci nu ştiu cum să Te iubesc.

Ajută-mi, Iisuse, ca rugăciunile mele să fie făcute cu răbdare şi linişte, ca să Te pot vedea şi simţi tot timpul în sufletul şi în trupul meu cel slab, pe care Tu îl poţi întări, îmi înalţ ochii spre Tine cu lacrimi de bucurie şi admiraţie. Simt că Te bucuri atunci când sufletul meu trăieşte fericit cu Tine! Sunt înspăimântată de bunătatea Ta şi-mi este teamă, căci n-am făcut atâta bine ca să mă bucuri cu atâtea daruri. Mi-ai dat cheile cu care să pot deschide uşa inimii mele, unde să Te pot primi, şi aceasta a fost dorinţa mea cea mai mare.

Mă înfrânez de la toate, primind atât cât îmi este de trebuinţă, împlinind voia Ta. Vreau să fiu de folos tuturor celor ce mă solicită şi să-i ajut aşa cum L-aş sluji pe Iisus, pentru că-L iubesc şi doresc să fac numai voia Sa.

Nu doresc decât să-L iubesc pe Dumnezeu şi să iubesc pe aproapele meu, care este orice om de pe pământ, indiferent de naţie sau culoare, căci toţi suntem fraţi şi surori în Domnul. Doresc ca toţi, până la capătul pământului, să aibă în sufletele lor bucuria sfântă încă de pe pământ şi să găsească pacea lui Iisus. Mă rog pentru toţi şi am nădejdea că-i voi putea ajuta pe toţi cei pe care mi-i va trimite Dumnezeu pentru aceasta.

Cunosc micile încercări şi suferinţele pe care trebuie să le îndur cu mare răbdare pentru a împlini cu iubire acest lucru şi în toate ocaziile mă silesc din tot sufletul să nu mi se observe oboseala sau tristeţea, care sunt semne de cădere în faţa loviturilor celor nevăzuţi. Nu doresc să ştie nimeni efortul meu, pe care-l fac din dorinţa de a putea fi iubită de Iisus, Care cunoaşte lucrul meu şi scopul. Tot ce-mi dăruieşte El consider că am primit pentru a dărui mai departe, şi când reuşesc să bucur un suflet sunt foarte fericită!

15 februarie 1974

M-am trezit rugându-mă (Aceasta e Calea, Adevărul şi Viaţa.) şi continui rugăciunea.

Sunt slabă fizic, dar Iisus îmi dă ceea ce doreşte sufletul meu, şi bucuria aceasta mă întăreşte. Timpul trăit în lucrare pentru suflet este acum cel mai fericit pentru mine. Citesc şi Te caut, Doamne, în tot ceea ce citesc. Clipele acestea sunt balsam pentru sufletul meu. Trăiesc şi simt ceea ce trăiau şi simţeau cei ce au scris, descoperind taine negrăite pe care le contemplu cu mare bucurie şi mulţumind Domnului pentru toate. Nimic din ceea ce mi se întâmplă în viaţa de toate zilele nu este întâmplător. Sufletul meu se bucură de toate şi mintea mea se înalţă pe culmi necunoscute, dar nespus de frumoase. Mi se întâmplă de multe ori ca în vremea rugăciunii lui Iisus, când meditez sau când citesc mult despre cele dumnezeieşti, să simt bucurii ce cresc în intensitate din ce în ce mai mult, pe care la un moment dat simt că nu le-aş mai putea primi în trupul meu slab, în timp ce sufletul se lasă purtat de iubire pentru Iisus şi gustă câte puţin din cele cereşti. Aceste bucurii şi simţiri dulci din inimă mă fac să vărs lacrimi pentru iubirea pe care ne-o poartă Iisus, Care arătându-ne cât de mult ne iubeşte Se face simţit, auzit şi văzut de cei ce-L caută. Văd că mă clatin pe prima treaptă, sunt gata să cad şi atunci o iau iarăşi de la capăt cu rugăciunea scumpă sufletului meu. Nădejdea sufletului este că voi putea trăi în fericirea veşnică numai prin iubirea lui Iisus Dumnezeu, care S-a adus jertfa pentru cei păcătoşi (Cel care crede în Domnul nostru Iisus Hristos nu va muri în veac. Amin!).

18 februarie 1974

M-am rugat lucrând orice, în pace şi foarte fericită. Nu mai fac ceea ce voiesc eu, ci ceea ce voieşti Tu, Doamne Iisuse, cu mine, unealtă slabă. Merg ca zburând, cu picioarele pe pământ iar cu sufletul, din credinţă şi iubire pentru Dumnezeu, călătoresc în toate cerurile. Doamne, cât eşti de bun cu noi, făpturile Tale, şi cum nu ştim noi să vedem în orice clipă că trăim prin Tine şi lucrăm cu Tine. Cu lacrimi de fericire îţi mulţumesc pentru timpul trăit în bucuria Ta, pentru iubirea pe care ne-o porţi. Doamne Iisuse, descoperă-Te tuturor copiilor Tăi, atrage-i spre Tine pe toţi făcându-i fericiţi, ca să poarte uşor pedeapsa ce-i apasă pentru greşalele făcute din neştiinţa şi din lipsă de înţelepciune. (…)

8 martie 1974

(…) Sfântul Serafim de Sarov spune să cercetăm singuri prin care fapte bune făcute pentru Hristos dobândim harul Duhului Sfânt. El zice: „Neguţătoreşte-te cu acelea care-ţi aduc mai mult câştig. Şi dacă simţi că te învredniceşti de mai mult har dumnezeiesc prin rugăciune şi priveghere, priveghează şi roagă-te; dacă prin post, posteşte; dacă prin milostenie, fă milostenie”.

Şi mai spune Sfântul Serafim: „Să cercetezi şi din ce cauză te-a părăsit Duhul Sfânt, şi din nou să te osteneşti să-L primeşti şi să nu te laşi până ce nu-L vei afla din nou şi va petrece iarăşi împreună cu noi, prin harul Său. Împărtăşeşte din darurile Duhului Sfânt şi celor care doresc, fiindcă bogăţia pământească a harului lui Dumnezeu, cu cât se împarte, cu atât mai mult se înmulţeşte la cel ce o împarte, ca un izvor de viaţă veşnică pururea curgător.

Dacă fac rugăciuni mai puţine, simt că harul se depărtează şi atunci sunt tristă. Însă o iau mereu de la început şi cu rugăciune multă şi deasă, numărată, capăt starea cea bună de pace, bucurie şi putere, iar prezenţa Domnului Iisus în inimă se face simţită foarte repede.

Doamne Iisuse, cât de bun şi iertător eşti şi cât de repede Te arăţi celor ce Te iubesc şi Te doresc! (…) Dorinţa noastră este de a ne uni cu Tine, Doamne, încă de acum, fiind sufletul în trup.

Mi-ai descoperit, Doamne, pe cel ce ca o scânteie a aprins cu putere focul credinţei vii. Căpătând această putere a credinţei şi a dragostei de Dumnezeu, am început cu bucurie lupta pentru mântuirea sufletului meu, acesta rămânând singurul scop al vieţii mele cât timp voi mai fi pe pământ. Mare fericire s-a revărsat în sufletul meu prin lucrarea rugăciunii lui Iisus. Entuziasmul, bucuria inimii mele şi apoi pacea cea dulce m-au cuprins atât de repede, ca un foc ce arde plăcut şi dă veselie (A lucra înseamnă să te naşti din nou, real, la viata cea nouă, să mori real şi să înviezi, sau să fie sufletul tău mireasă şi să nu-ţi mai aparţii ţie, ci Mirelui cu care ai făcut nunta duhovnicească.).

CONVORBIRE DESPRE RUGĂCIUNE

Prin această convorbire avută cu autoarea jurnalului am dorit să aducem lămuriri asupra anumitor expresii şi pasaje întâlnite în jurnal, care sunt mai greu de înţeles la o primă lectură.

În acelaşi timp, ştiind că autoarea a descris în jurnal mai ales stările şi simţirile pe care le avea în timpul rugăciunii, lăsând aspectele de ordin practic pe un plan secundar, încercăm să aducem acum câteva detalii despre felul în care a lucrat rugăciunea lui Iisus în fiecare treaptă de rugăciune parcursă de la rugăciunea cu glas tare, până la cea contemplativă.

1. După învăţătura părintelui V., pentru deprinderea rugăciunii lui Iisus este absolut necesar ca, la început, să se spună rugăciunea cu glas tare, sau se poate rosti direct în minte?

– Părintele V. considera că rostirea grăită este foarte necesară pentru deprinderea rugăciunii lui Iisus. Rugăciunea trebuie făcută cu glas tare, cât mai des şi fără întrerupere, iar mintea să fie atentă la cuvintele spuse , ca să se înveţe cu acestea. Trebuie făcute multe rugăciuni, dar nu mecanic, ci cugetand că Dumnezeu e de faţă, ne aude şi ne vede .

În anumite împrejurări, pentru a nu fi auziţi de cei din jurul nostru, rugăciunea se poate spune fie şoptit, fie cu mintea, ajutându-ne de mişcarea limbii.

Graba şi nerăbdarea nu sunt bune în lucrarea duhovnicească. Toate trebuie făcute la timpul lor, după rânduiala lăsată de Sfinţii Părinţi. E bine, deci, să se înceapă lucrarea rugăciunii lui Iisus spunând-o cu gura, chiar dacă se cunosc şi cazuri în care aceasta s-a făcut altfel.

2. Care erau cuvintele rugăciunii când aţi început această lucrare?

– Eu am început să spun rugăciunea, ca şi pelerinul rus, cu cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Pe atunci nu eram povăţuită de părintele V., dar şi dânsul recomandă începătorilor forma mai scurtă a rugăciunii, pentru ca apoi, înaintând în lucrare, să se adauge pe rând şi celelalte cuvinte, până la forma întreagă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!”

3. Cum şi după cât timp s-a produs la dvs. trecerea de la rugăciunea grăită la cea a minţii?

– După două-trei luni de rostire multă şi deasă cu voce tare, rugăciunea a trecut în minte de la sine mai bine spus, din lucrarea lui Dumnezeu. După un timp, m-am trezit dimineaţa cu rugăciunea care se spunea singură în minte. De atunci, aproape în fiecare zi mă trezesc rugându-mă.

4. Când făceaţi rugăciunea cu mintea, vă ajutaţi câteodată şi de rostirea cu gura?

– În timp ce mă rugam cu mintea, la început, din când în când, o mai rosteam şi cu gura, ca să ajut mintea să ţină rugăciunea.

5. Ce cugetaţi atunci când spuneaţi rugăciunea cu mintea?

– Cugetam cu mintea că în ea este Dumnezeu viu şi lucrător şi eram atentă la cuvintele rugăciunii.

6. Când spuneaţi rugăciunea doar cu mintea, priveaţi spre locul inimii?

-Mai întâi am spus rugăciunea simplu, în minte. Apoi, la sfatul părintelui V., am început să şi privesc spre locul inimii.

7. Pentru a înainta în lucrarea rugăciunii, este suficient să ne rugăm cu mintea numai în timpul altor îndeletniciri zilnice?

-Ar fi foarte bine dacă am putea rezerva un timp anume în care să stăm într-un loc liniştit şi să facem rugăciuni pe mătănii, pe degete sau cu ceasul, socotind cam 1.000 de rugăciuni pe oră (forma scurtă). În acele zile însă în care suntem prea ocupaţi, să ne străduim să spunem rugăciunea neîncetat, cu gura, cu mintea sau cu mintea în inimă, fiecare după puterea sa, oriunde am fi şi orice am lucra.

8. Cum pot fi depăşite dificultăţile care apar în rostirea cu mintea a rugăciunii?

-Uitarea de rugăciune şi gândurile amestecate sunt cei mai puternici duşmani ai rugăciunii. Când ni se întâmplă acestea, trebuie să ne căim, să cerem iertare Domnului Iisus Hristos şi apoi să continuăm rugăciunea.

Uitarea de rugăciune poate fi biruită prin aducerea aminte de Dumnezeu, folosind pentru aceasta şi mijloace materiale – mătăniile sau alte obiecte, diferite semne, fiecare găsindu-şi metoda cea mai potrivită. Eu aveam un pulover cu un nasture mare de metal pe piept. Făceam treabă şi mă rugam, iar când uitam de rugăciune, auzeam deodată cum mi se atingea cruciuliţa de la gât de nasturele de metal. Tresăream atunci şi începeam iar rugăciunea, mulţumind lui Dumnezeu că mi-a făcut semn.

De gândurile amestecate putem scăpa ţinând mintea atentă numai la cuvintele rugăciunii. Cum apar alte gânduri şi mintea alunecă spre ele şi se risipeşte, imediat s-o întoarcem la cuvintele rugăciunii.

9. Unii dintre Sfinţii Părinţi îi îndeamnă pe nevoitori să se străduiască, prin anumite metode „meşteşugite”, să coboare mintea în locul inimii, alţii spun că este mai bine ca lucrătorul să nu încerce coborârea minţii prin aceste metode şi să aştepte darul de la Dumnezeu. Care erau sfaturile părintelui V. în această privinţă?

-Coborârea minţii în inimă este începutul învierii lăuntrice a omului. Mintea coboară în inimă numai din darul lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt. În zadar ar încerca cineva să se forţeze prin diferite metode psiho-fizice să coboare mintea în locul inimii. E bine ca fiecare să aştepte darul lui Dumnezeu. Părintele V. spunea: „Tu roagă-te liniştit, cu atenţie, şi Dumnezeu va da harul Său, după dragostea şi osteneala ta”.

10. De unde ştim că mintea a coborât în inimă? Avem şi ceva semne „fizice” care însoţesc stările sufleteşti deosebite pe care le-aţi descris în jurnal?

-Când mintea coboară în inimă prin lucrarea Duhului Sfânt, atunci simţi ceva sublim, dumnezeiesc, de nedescris, o iubire sfântă pentru Dumnezeu. Aceasta înmoaie inima şi lacrimi de bucurie curg din ochi, fără efort, simţind că te-ai întâlnit în inimă cu Dumnezeu, cu întreaga Sfântă Treime. Simţi că trăieşti în cer, uiţi de trup şi de tot ceea ce este lumesc. Ai vrea ca fericirea aceasta să nu te părăsească niciodată. Aceste simţiri duhovniceşti dau în inimă o căldură bună, liniştită, blândă, ca şi cum ai sta la soare. Ea dogoreşte neîncetat sufletul din inima omului, îl bucură, amintindu-i de iubirea lui Dumnezeu.

11. Pot apărea şi perioade de rostire mecanică, de strâmtorare şi împietrire a inimii atunci când rugăciunea este făcută cu mintea în inimă?

– Dragostea, bucuria, pacea şi dorul de Domnul Iisus Hristos ar trebui să ne însoţească tot timpul, mai ales când ne rugăm. Altfel, Duhul Sfânt se retrage de la cel care îndrăzneşte să se apropie de El cu vreun duh de ură sau de credinţă slabă, sau cu gândul de a forţa venirea Sa.

Apar câteodată şi perioade de rostire mecanică şi de împietrire a inimii, din cauza întristării Duhului Sfânt prin vreun gând sau cuvânt păcătos sau prin fapte împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Aceste perioade pot veni şi pentru încercare, pentru smerirea lucrătorului, sau din slăbirea datorată unei boli şi din alte cauze.

12. Spuneţi-ne, vă rugăm, câte ceva despre simţirea căldurii inimii.

-Căldura inimii are mai multe nuanţe şi fiecare o simte altfel, dar în chip asemănător unui mic foc în inimă. Ea se simte fie „ca un beculeţ aprins”, fie precum căldura soarelui, fie ca o durere; depinde de starea în care ne aflăm. Trebuie să fim în pace, din care vine bucuria prezenţei Domnului, şi atunci vine în inimă o căldură bună. Căldura care aduce durere sau apăsare în inimă provine de cele mai multe ori din prea multa încordare fizică în lucrarea rugăciunii sau, spun Părinţii, din cauza nevredniciei.

13. La început aţi rostit rugăciunea cu mintea în inimă fără a fi atentă la ritmul respiraţiei?

-Da, o rosteam simplu, fără respiraţie.

14. Cum aţi făcut trecerea la ritmarea rugăciunii după respiraţie?

-Părintele V. ne recomanda nişte exerciţii de respiraţie pe care le făceam de patru ori pe zi, pentru a putea rosti apoi cât mai mult rugăciunea pe respiraţie. Inspiram uşor, trăgând aer în piept, în patru timpi, spunând „Doamne Iisuse Hristoase”, ţineam aerul în piept încă patru timpi, spunând „Fiul lui Dumnezeu”, apoi expiram în patru timpi, spunând „miluieşte-mă” sau „miluieşte-mă pe mine păcătoasa”. Însă rugăciunile pe care le număram nu le făceam în acest fel, cu o respiraţie atât de prelungită.

15. Aţi simţit foloase din rostirea rugăciunii în ritmul respiraţiei?

-Da, am prins putere şi vindecare în trup şi parcă mi s-a luminat mintea.

16. Ce recomanda părintele V. acelora care nu puteau rosti toate cuvintele rugăciunii pe respiraţie?

-Celor care nu puteau rosti rugăciunea în întregime le recomanda să o spună într-o formă mai scurtă.

Câteodată, mai ales în timpul unei boli, nu putem prelungi atât de mult respiraţia.

17. Coborârea minţii în inimă poate fi îngreunată sau chiar oprită pentru un timp de către Dumnezeu pentru anumite simţiri, gânduri, cuvinte sau fapte ale rugătorului?

-Orice păcat, lucrarea oricărei patimi, oricât de uşoare ni s-ar părea, despart pe om de Dumnezeu, întristează pe Duhul Sfânt, care se retrage, şi arunci inima se răceşte; ne simţim goi pe dinăuntru, părăsiţi. Trebuie să ne ferim de orice gânduri, simţiri, cuvinte şi fapte care ne apasă conştiinţa. Orice lucrător al rugăciunii va simţi din experienţa proprie cum, pentru un anumit păcat, fie el cât de subţire, pierde pacea şi bucuria şi i se risipeşte căldura inimii.

Cele mai importante cauze care duc la răcirea inimii, la pierderea rugăciunii cu mintea în inimă sunt: gândurile, cuvintele şi faptele de mândrie şi slavă deşartă şi fiicele acestora, dintre care părerea, închipuirea, mulţumirea şi încrederea de sine, nădejdea în ostenelile proprii sunt cele mai rele; păcatele împotriva iubirii aproapelui, cum sunt gândurile de judecată, de osândire, de ură, de mânie, ţinerea de minte a răului; apoi, orice cuvânt rău despre faptele sau viaţa aproapelui, chiar dacă este adevărat, faptele de nemilostivire, de mânie şi altele; nepaza simţurilor, mai ales a văzului, a auzului şi a limbii. Aici trebuie spus că rugătorul trebuie să evite cu orice preţ vorbirile lungi, chiar şi cele pe teme duhovniceşti, flecăreala, vorbirea deşartă, glumele şi râsul fără rost; gândurile, simţirile şi faptele trupeşti; iubirea şi grija de cele lumeşti; somnul fără măsură, trândăvia, îmbuibarea şi toate celelalte păcate şi lucrări ale patimilor.

Mai sunt şi cauze care vin din lucrarea fără cunoştinţă a rugăciunii, cum ar fi: râvna necumpătată, nerăbdarea, folosirea greşită sau fără măsură a mijloacelor din afară, a metodelor „meşteşugite” pentru deprinderea rugăciunii, închipuirea de sine şi înşelarea din cauza căldurii fizice din inimă.

Boala poate fi şi ea, câteodată, o piedică în lucrarea rugăciunii.

18. Cam câte rugăciuni făceaţi pe zi în perioada în care vă rugaţi cu mintea, sau cu mintea în inimă?

– La început număram pe mătănii 1.000 de rugăciuni.

Am mărit apoi numărul la 2.000 şi, după un timp, la 3.000 de rugăciuni, iar restul zilei spuneam rugăciunea fără să număr, şi cred că ajungeam cam la 10.000 de rugăciuni în total.

Părintele V. spunea că „oricine face rugăciunea lui Iisus, reuşind să numere 3.000 de rugăciuni, acela face o Sfântă Liturghie în inima sa, unde iau parte Maica Domnului şi tot soborul îngerilor şi al sfinţilor”.

19. Cum aţi dobândit dvs. rugăciunea inimii?

-După opt luni de rugăciune neîncetată, m-am trezit într-o dimineaţă în bătăile inimii şi am început să rostesc rugăciunea în ritmul bătăilor ei. Simţeam atunci în inimă lucrarea Duhului Sfânt, ca o mângâiere dulce şi catifelată ca aripioarele unui fluturaş care bătea în sufletul meu, anunţându-mă: „Sunt aici. Eu sunt Cel ce lucrează, tu roagă-te”. Un timp mi-am ţinut respiraţia, ca să simt dulceaţa şi bunătatea Duhului Sfânt. Am primit în suflet o pace sfântă, dumnezeiască. Slavă îndelung răbdării şi bunătăţii Tale, Doamne!

20. De ce numesc Sfinţii Părinţi această rugăciune a inimii şi „de sine mişcătoare?” Ce lucrare are mintea unui rugător al inimii?

-Rugăciunea inimii e numită şi „de sine mişcătoare” de Sfinţii Părinţi pentru că ei spun că Duhul Sfânt se sălăşluieşte în sufletul omului, în inimă, şi o mişcă pe aceasta, făcându-se simţit cu dulceaţă şi cu o căldură bună. Această dulceaţă urcă spre gât şi aduce o fericire cerească, cum nu a fost simţită vreodată în viaţă.

Mintea trebuie să tacă, să fie atentă şi să asculte rugăciunea şi ritmul inimii. Când bătăile inimii nu se mai simt, atunci nevoitorul trebuie să înceapă să spună rugăciunea cu mintea, până când Duhul Sfânt va mişca inima din nou. Deci mintea „întreţine” şi păzeşte rugăciunea inimii.

21. Aţi pierdut vreodată rugăciunea inimii?

-Mi s-a întâmplat să pierd rugăciunea inimii din cauza slăbirii atenţiei şi, poate, a dragostei fierbinţi de Dumnezeu.

22. Este neîncetată rugăciunea inimii?

-Rugăciunea inimii nu e neîncetată pentru toţi, cel puţin la început, când se primeşte acest dar. Totul este după voia lui Dumnezeu, dar nevoitorul trebuie să se păzească şi să lucreze rugăciunea. La cei din lume, rugăciunea inimii e de cele mai multe ori cu întreruperi, pentru că slăbeşte atenţia minţii. Rugăciunea neîncetată a inimii au avut-o sfinţii şi o au poate acum unii monahi.

Numai rugăciunea inimii poate fi rugăciune neîncetată, pentru că inima mişcată de Duhul Sfânt se poate ruga şi în timp ce lucrăm altceva sau chiar când dormim.

23. Este rugăciunea inimii o rugăciune curată? Apar şi acum lupte cu gândurile?

-Rugăciunea curată e rugăciunea desăvârşită şi este mare dar de la Dumnezeu. Ea se dă din când în când lucrătorului rugăciunii neîncetate. În vremea rugăciunii nu apar nici măcar gânduri nevinovate, care să tulbure starea neclintită a minţii în faţa lui Dumnezeu. În mod obişnuit însă, în timpul rugăciunii inimii mai apar şi gânduri nevinovate sau, foarte rar, şi gânduri păcătoase, cu care trebuie dusă lupta încă de la prima apariţie.

24. Ce este rugăciunea contemplativă?

-A-L contempla pe Dumnezeu în rugăciune înseamnă a-L cunoaşte, a-L simţi, a-L vedea viu cu ochii minţii în inimă. Omul nu se poate ridica la această stare şi nici la rugăciunea curată prin eforturi proprii. Totul este din lucrarea şi darul lui Dumnezeu.

25. Care sunt piedicile cele mai frecvente pe care le are nevoitorul în lucrarea rugăciunii?

-Piedicile pe care le are nevoitorul în lucrarea rugăciunii sunt: uitarea, necunoştinţa, greşalele cu mustrări de conştiinţă, care nu te lasă să te apropii de rugăciune, şi slaba lucrare după voia lui Dumnezeu.

Sunt foarte multe piedici care vin de la noi, prin păcate şi patimi, din lipsa dragostei, de la diavoli, din lume, prin lucruri şi altele.

26. Care sunt mijloacele de a înainta mai rapid în această lucrare? Ce virtuţi trebuie lucrate în special?

-Mijloacele de înaintare rapidă în rugăciune sunt: purificarea prin pocăinţă, spovedanie şi împlinirea canonului, lucrarea după voia Domnului, împlinirea poruncilor dumnezeieşti.

 

Dintre virtuţi, trebuie lucrate mai ales iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, precum şi celelalte virtuţi teologice – credinţa şi nădejdea, smerenia, înţelepciunea sau chibzuinţa, curajul sau bărbăţia, cumpătarea, dreptatea şi celelalte.

27. Ce fel de pază a minţii, a simţurilor şi a limbii trebuie să lucreze în permanenţă nevoitorul rugăciunii?

-Nevoitorul rugăciunii trebuie să se ferească cu toată puterea de orice gând, simţire, cuvânt sau faptă păcătoasă, care ar fi împotriva poruncilor evanghelice, dar şi de tot ceea ce este deşertăciune, fără folos, adică fapte, cuvinte şi gânduri deşarte.

28. Cum trebuie dus războiul cu gândurile?

– Lupta cu păcatul şi c u patimile trebuie dusă prin trezvie, deoarece asceza exterioară nu poate opri decât păcatul cu fapta. Părintele V. spunea că „trezvia sau paza minţii este o treaptă mai înaltă, ce se opune păcatului din cugetare, curăţind omul lăuntric. Regulile războiului interior pe care îl poartă trezvia sunt: respingerea gândurilor şi a închipuirilor de la prima lor apariţie, curăţirea minţii de ele împotrivirea faţă de acestea chemarea fără încetare a numelui Domnului Iisus Hristos, cu dragoste şi bucurie”.

29. Pentru că aţi amintit de părintele V., în afară de sfinţia sa, cu ce părinţi duhovnici mai cunoscuţi nouă aţi mai discutat despre stările şi lucrarea dumneavoastră?

– Aveam încredere deplină în îndrumarea pe care o primeam de la părintele V., dar deoarece dânsul era diacon, trebuia să vorbesc, măcar în parte, atunci când mă spovedeam , şi cu alţi părinţi.

Am vorbit despre rugăciune mai mult cu părinţii Arsenie Boca şi Constantin Galeriu. Aceştia au citit chiar o parte din jurnalul meu duhovnicesc. Am mai avut discuţii mai scurte despre rugăciune şi cu părintele Sofian Boghiu.

30. Vă rugăm ca în încheiere să adresaţi un cuvânt cititorilor.

– Rugăciunea lui Iisus este numită de Sfinţii Părinţi „artă duhovnicească” şi „meşteşugul meşteşugurilor”. Ea poate fi lucrată drept, fără înşelare, numai în sânul Bisericii, cu spovedanie, cu binecuvântarea şi îndrumarea unui părinte duhovnicesc.
Roadele rugăciunii sunt daruri de la Dumnezeu şi vin pe măsura dragostei pe care o avem pentru El şi a râvnei în lucrarea rugăciunii.

Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul învăţator al rugăciunii, să le dăruiască tuturor duh de rugăciue şi mântuirea sufletelor. AMIN!

Partajează asta:

• Publică-asta
• 
  
• Email
• Imprimare
• WhatsApp
• 
  
• Mai mult
• 
  

Încarc...

Similare

Gândul zilei

14 iunie 2015

În „Gândul zilei”

Ce fericit poate fi un suflet în rugăciune, Doamne!

19 iunie 2015

În „Acatiste și rugăciuni”

Piatra unghiulară

8 ianuarie 2017

În „Cărți”

Această intrare a fost publicată în Cărți, Duhovnicești și etichetată însemnările unui lucrător mirean al rugăciunii lui Iisus, Ierodiaconul Visarion Jugulescu, jurnal duhovnicesc, Parintele Arsenie Boca, Parintele Constantin Galeriu, Parintele Sofian Boghiu, rugaciunea, rugaciunea inimii de indulciricudor. Pune un semn de carte la legătura permanentă.

Blog la WordPress.com.

7 iulie 1971

Azi, la Vecernie, m-am rugat uşor şi mi-am simţit inima cum se roagă ritmic. Sunt bucuroasă pentru aceasta.

Cobor mintea în inimă şi mă rog în ritmul ei. Cât timp sunt atentă, bate şi ea. Apoi, dacă ceva mă întrerupe, se opreşte. Am pace şi dor de cunoştinţă şi de a lucra cât mai mult. Îmi pare rău de timpul pierdut, când n-am lucrat decât foarte puţin pentru suflet, iar acum m-a cuprins un dor nestăvilit. Nu mai am răbdare să le cuprind pe toate câte mi-a dăruit bunul Dumnezeu. O dată cu rugăciunea lui Iisus am prins acest dor. Am redus orele de somn, căci altfel nu mai reuşeam, şi astfel luni de zile m-am luptat cu somnul, căci nu dormeam cât trebuie. Am vrut să mă obişnuiesc să dorm mai puţin, şi timp de şapte luni de zile am redus somnul cu patru ore zilnic (Atenţie la rezistenţa trupului!). Aceste ore au fost rezervate pentru lucrare sfântă. Nu aveam de unde să fur timp, căci viaţa îşi urmează cursul şi datoriile celelalte, ale familiei, rămân aceleaşi. Şi totuşi, cred că nu fac cât ar trebui. Am încercat să dorm şi mai puţin, dar devin obosită şi nu lucrez nimic bun.

8 iulie 1971

M-am trezit dintr-un vis frumos. Citeam: „blândeţea”. Doamne, ştiu şi cunosc că de la Tine este totul. Cu blândeţe reuşesc să fac binele, cu blândeţe şi cu milostivire trebuie să lucrez; aşa e voia Ta! Dă-mi, Doamne, nădejde şi dragoste, ca aşa să împlinesc poruncile Tale. Îţi mulţumesc cu lacrimi pentru toate darurile cu care îmi bucuri sufletul cum n-a avut el parte niciodată.

M-am rugat cu căldură. Simt că se încălzeşte inima; parcă arde în jurul ei şi e bine. Liniştea şi pacea din suflet sunt foarte adânci. Câteodată parcă privesc cu mintea infinitul, unde întrezăresc şi pătrund ceva din tainele adevărului. În cer şi pe pământ e o linişte mare şi aceasta coboară şi în sufletul meu. Nu mă mai tulbură nici un gând. Nu mai aud, căci nu vreau să mai aud vociferările celor din jur, fiindcă nu mă interesează, şi e departe de mine dorinţa de a intra în discuţie. Sunt foarte departe de mine!

În timpul rugăciunii simt câteodată un tremur uşor şi o putere mai mare în trupul meu. Doamne Iisuse, Tu eşti cu mine şi eu Te simt în trupul şi în inima mea, cu Duhul Tău Cel Sfânt, bun şi dulce!

Din ultima încercare m-am mai înţelepţit. Sunt mai atentă la vorbă, la purtare şi la orice aş putea greşi faţă de aproapele meu. Cred că din nou voi avea încredere în oameni şi nu voi părăsi pe nimeni, căci cu Tine merg, Iisuse, şi Tu vei face totul ca să fie bine. Întâi Te voi întreba pe Tine ce ai face în locul meu, şi apoi voi cunoaşte ce-Ţi place Ţie şi ce nu. Eşti lângă mine. Vreau să Te simt mereu! Ajută-mă să fac numai bine, să nu trăiesc lenevind. Am mult de lucru – de scris, citit, învăţat – şi vreau cu adevărat să văd că lucrez.

Crucea mea mi se pare uşoară acum, de când Te ştiu că eşti cu mine. Pentru puţinul pe care l-am lucrat în numele Tău, Doamne, m-ai răsplătit prea mult, din cale afară de mult faţă de cât meritam. Cât eşti de bun, Iisuse, noi nici nu cunoaştem bunătatea Ta; o comparăm cu frânturile noastre de bunăvoinţă şi zicem că suntem şi noi buni. Afară de Tine nimeni nu e bun, nici drept; dreptatea noastră omenească este veşnic în ispită şi nu este deplină niciodată. Ne silim să cunoaştem ceva din tainele bunătăţii, ale dreptăţii, ca să ne putem lupta cu toţi cei ce vor să ne ia pacea Ta, bucuria Ta; să luptam cu puterea Duhului Tău Cel Sfânt!

Dă-mi (Nu uita, chiar şi atunci când faci rugăciune de cerere, că pentru noi viaţa nu înseamnă „a avea”, ci „a fi”.)
, Doamne, şi mie puţin din darurile Tale sfinte, ca să pot fi şi eu printre cei pe care-i luminezi!

Îţi mulţumesc, Iisuse Dumnezeule, pentru fericirea pe care o simt în suflet când vorbesc cu Tine, eu, care sunt un nimic în fata Ta! Mă minunez cum de Te uiţi şi la mine! Totuşi, Tu, din dragostea Ta cea mare, ai venit pe pământ pentru noi, oamenii păcătoşi!

Cred că eşti viu lângă mine şi aştept cu răbdare şi nădejde. De când am început rugăciunea Ta cea sfântă mă simt mai puternică decât oricând (Iată ce înseamnă „a fi”!). Nici în tinereţe n-am avut atâta putere de a lucra, de a gândi şi de a avea atâta pace şi bucurie.

Mă gândesc că am vârsta la care ar trebui să lucrez mai puţin, să merg mai puţin, să mă odihnesc mai mult, iar eu, în schimb, fac acum treburile mai cu putere, cu bucurie şi din ce în ce mai multe, fără teamă, din iubire! Eu mă rog şi Tu, Iisuse, revarsă asupra sufletului meu harul Tău. Împlineşte Tu în mine totul cu bunătăţile Tale cele cereşti!

Seara termin 3.000 de rugăciuni.

9 iulie 1971

Am fost la Patriarhie. Sfântul Dimitrie mă cheamă parcă mereu. Las tot lucrul şi merg şi stau puţin în genunchi lângă sfânta lui raclă. Sfinte Dimitrie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi toţi ca să fim curaţi şi pregătiţi în faţa judecăţii, ca toţi să fim mântuiţi.

Gânduri cereşti mă cuprind şi doresc să fiu luminată cu mintea, ca prin fapte să am pacea veşnică. Port în suflet o mare fericire, mă bucur ca un copil care a primit o jucărie nouă. Am gânduri nespus de frumoase şi înălţătoare despre Dumnezeu, despre sfinţii Lui îngeri şi despre toţi sfinţii care-I cântă în slavă! Doresc să fiu cât mai mult timp singură şi să pot cugeta în linişte la bunul Dumnezeu. Doresc să am inima şi cugetul curate, ca să am parte de Duhul Sfânt. Doresc să fiu ca un mort pentru lume şi să fiu numai cu Iisus Dumnezeu, să cunosc şi să fac voia Lui cea sfântă.

Rugăciunile merg uşor, cu drag, şi în fiecare seară adorm rugându-mă.

11 iulie 1971

Azi, la Sfânta Liturghie, m-am rugat cântând. Sufletul meu se bucură şi se înalţă către frumuseţile cele negrăite şi mintea mi se luminează de cunoştinţe dumnezeieşti. Rugăciunile merg uşor, cu bucurie şi pace.

M-am trezit dintr-un vis frumos. Iar citeam: „VIAŢA”, cu litere mari de tipar. Viaţa în Hristos o avem. Trăind viata în Iisus Hristos, cu El, toate dorinţele ni se împlinesc. Frumuseţi negrăite ni se descoperă.

Iisuse, lumina şi odihna sufletului meu, uneşte-mă cu sfinţii Tăi (Dacă te uneşti cu Hristos şi cu pacea Lui, eşti unită şi cu sfinţii Lui.), să pot lucra şi eu cum lucrau ei şi să sufăr şi eu cum sufereau ei pentru credinţa puternică în Tine! Lucrează cu darul Tău, al Duhului Tău Cel Sfânt, şi înţelepţeşte-mă, ca să cunosc tainele Tale şi voia Ta!

13 iulie 1971

O zi bună. Am fost cu M. la Mânăstirea Cernica. Sfântul Calinic are o mireasmă minunată. Am fost binecuvântate de părintele N., apoi am pornit fericită spre casă şi nu m-am tulburat pentru încercarea pe care am avut-o. Domnul este scăparea şi nădejdea mea!

În timpul rugăciunii simt că plutesc ca pe o apă lină spre cunoştinţă vie, adevărată. Simt curăţia sufletului, care se înalţă uşor spre înţelegerea tainelor minunate, nevăzute, făgăduite, de viaţă adevărată, fericită, cum a fost la început. Seara adorm rugându-mă.

14 iulie 1971

Dimineaţă m-am sculat greu; sunt răcită. Seara, la Vecernie, părintele V. a ţinut o predică frumoasă. (…)

Hrană sufletească am destulă, numai să împlinesc voia lui Dumnezeu, ca să pot avea parte de bunătăţile făgăduite de Dumnezeu; în El îmi pun nădejdea. Chiar de sunt pedepsită, eu tot la Tine strig, Doamne, să mă ierţi. Tu eşti bun, şi cu toate că eu nu merit îmi trimiţi, Iisuse drag, tot ceea ce doresc pentru ca să mă pot apropia de Tine! Mă hrănesc şi caut ca şi alţi copii ai Tăi să se bucure, dăruindu-le şi eu, mai departe, celor ce sunt însetaţi după cunoaşterea adevărului. Îţi mulţumesc, Doamne!

15 iulie 1971

Astăzi m-am rugat cu uşurinţă, pe drum, lucrând. Am fost la R. Am umblat mult şi am obosit.

Cam des văd în jurnalul meu „sunt obosită”, „obosită”, „am obosit”; mă tot vait. Sufletul meu zice trupului meu cam aşa: „M-am cam săturat de tine, trup neputincios, prea multe ore vrei să pierd pentru odihna ta, şi eu nu mai am timp”. Adevărul e că am redus perioada de somn cu 3-4 ore faţă de anii trecuţi. Anul acesta am vrut să-mi impun o reducere, altfel n-am de unde lua timp şi pentru bietul meu suflet. Sufletul zice mai departe trupului: „Eu vreau să mă înalţ cât mai sus, către Creatorul meu, şi tu mă tragi în jos cât poţi mai mult. Vreau să asculţi mai mult tu de mine, nu eu de tine. Eu doresc cu totul altceva, şi deci nu ne împăcăm. Tu vrei să mănânci de toate şi repede să-ţi fac poftele; vrei să dormi prea mult, când eu vreau să fiu treaz, căci am mult de lucru; şi câte mai vrei tu… Eu nu sunt de acord cu tine! Aş vrea câteodată să scap de tine şi să mă eliberez, căci îmi pui piedici ca să nu pot zbura repede în bucurie”.

Iar trupul meu îi răspunde sufletului cam aşa: „Crezi tu, suflete al meu, că mie nu-mi place ce-ţi place şi ţie? Şi eu vreau să simt că zbor, ca tine, vreau şi eu să fiu frumos şi curat ca tine, aşa cum m-a creat şi pe mine Domnul Dumnezeul nostru. Ai uitat că şi eu sunt plămădit de mâinile Lui? Tu, suflete, ai puteri nemaipomenite; eu nu le pot vedea cu ochii mei, dar tu le vezi. Şi văzându-le şi ştiind că dacă îi ceri Tatălui, Creatorului, El ţie ţi le dăruieşte, cere şi pentru mine putere. Vreau şi eu să lucrez cu tine, să mă bucur şi eu de ceea ce lucrezi tu şi de frumuseţea cu care am fost înzestrat. Vreau să mă port frumos în lume, nu să mă umflu doar cu mâncare şi să mă cocoşez înainte de vreme şi multe altele; să ştiu pentru ce am fost creat. Cu puterile pe care le ai, ţine-mă drept şi îţi promit că de acum vreau să te ascult eu pe tine, căci fără de tine mi-am dat seama că mă fac urât la vedere, cad şi nu-mi place nici mie. Tu eşti dator să mă vezi în ce stare sunt. Uită-te bine dacă-ţi plac: cum mă port, cum merg, cum mănânc, cum mă îmbrac; pe scurt, cum mă prezint în tot locul. Dacă sunt cumpătat în orice, dacă chipul mi-e întunecat. Vreau să-ţi fiu şi ţie dragă şi Creatorului, ca să ne bucurăm împreună, căci puteri nemaipomenite ne poate da Ziditorul amândurora. Să ne înţelegem şi să lucram împreună, să ne bucurăm, căci pentru bucurie am fost creaţi de El”(Bine că ai terminat discuţia aceasta cu trupul, care este templul Sfântului Duh. Mă bucur că aţi căzut de acord.).

Termin rugăciunile târziu şi adorm rugându-mă.

16 iulie 1971

G. a reuşit la examen. Mulţumim, Doamne!

G. şi N. au plecat la Dobra. Sper să lucrez mai bine şi mai mult. Iar am fost tristă. Doamne Iisuse, numai Tu ai rămas cu mine. Tu mă cunoşti. Oamenii sunt aşa de schimbători! Ajută-mă să nu-mi pierd încrederea în copiii Tăi. Asta cred că este slăbiciune. Totuşi, eu nu cred nimic rău despre copiii Tăi pe care-i ştiu şi-i simt că sunt curaţi. Nu pot fi făţarnică şi nici nu pot să mai fac ce vreau eu, când tot timpul Te am pe Tine, Iisuse, în faţa mea. Fac ceea ce ai face Tu în locul meu. Şi judecata a Ta este.

Cred prea uşor că anumiţi oameni fac bine, şi în fond fac răul, poate fără voia lor. Eu n-am voie să judec, departe de mine. Mă judec pe mine. La grele încercări îi supune cel rău pe cei mai buni dintre copiii lui Dumnezeu! Cu mila şi ajutorul Tău însă, vom ieşi din toate.

Nu judec, căci de fapt ce sunt eu? Sunt vierme? Prea mare mă cred! Sunt firul de nisip? Tot prea mare mă cred! Sunt firul de praf? Tot prea mare! Atunci ce sunt eu în universul acesta nesfârşit? Nu sunt nimic. Sunt totuşi o fiinţă ce face parte din creaţia Tatălui ceresc, Creatorul nostru. El a pus în sufletul meu o mică scânteie din dumnezeirea Lui, prin Duhul Său Cel Sfânt. Mintea nu poate cuprinde; poate întrezări numai.

Clipele de fericire sunt adevărate, căci le trăim, dar sunt scurte. Sunt dorite, căci ni le amintim. Au fost cândva şi le-am uitat; sunt sublime!

Vai, suflete, cât poţi fi tu de fericit, cu toată nimicnicia ta! Creatorul Dumnezeu, El este totul în toate!

Iartă-mă, Doamne Iisuse, Dumnezeule, putere şi frumuseţe necuprinsă, neajunsă şi neînţeleasă de mintea noastră.

Ce păcat că nu pot oamenii să vadă cu ochii trupului, ci abia întrezăresc puţin cu ochii sufletului! Doresc ca toţi să vadă, să audă, ca să împlinească voia Ta!

Aşa a dorit Iisus şi a venit de la Tatăl pentru dragostea de oameni, ca să deschidă ochii sufletului nostru ca să vedem şi urechile ca să auzim!

O, de-aş fi cât un fir de praf, dar strălucitor; căci strălucitor e sufletul! Îngerii şi sfinţii sunt mici, dar puternici în lucrare. Când lucrează ei cu un

suflet, au puteri nemaipomenite. Aş vrea şi eu să lucrez, cu ajutorul sfinţilor, pentru aproapele meu şi pentru mine. Ştiind că Tatăl meu este Creatorul Cel puternic, cine mă poate opri să-I cer să lucreze în mine cu darul Lui şi să-mi dea puterea de a făptui totul în pace şi cu bucurie?

Doamne Dumnezeule, primeşte-mă în braţele Tale şi pe mine, „nimicul” creat de Tine, şi mă întăreşte cu virtuţile Tale. Fii bun şi blând şi iertător cu mine păcătoasa, ca să pot avea parte cu sfinţii Tăi! Să mă bucur într-un locşor cât de mic, de unde să Te pot vedea veşnic şi să-Ţi pot mulţumi cu cântări de slavă! Ajută-mă, Iisuse, să-Ţi împlinesc voia, căci singură nu ştiu şi nu pot nimic. Sunt ca un copil care aşteaptă milă şi îndurare, cu ochii aţintiţi spre Tine, şi aştept cu răbdare să-mi vorbeşti şi să mă conduci, ca să mă pot mântui. Iartă-mi îndrăzneala, pentru rugăciunile Maicii Tale, Pururea Fecioara Maria, şi ale tuturor sfinţilor Tăi, care Te-au iubit atât de mult şi au ştiut să lupte şi să zboare spre Tine uşor şi cu hotărâre. Ştiindu-Te alături de mine, mă simt puternică, lucrez cu iubire şi merg liniştită spre viaţa adevărată, în timp ce oamenii poate cred că merg spre moarte. Eu mă rog cât pot de des şi mă rog să-mi dai darul rugăciunii neîncetate.

Nu vreau să fac nimic de ochii oamenilor, ci numai voia Ta s-o împlinesc, Iisuse. Să am mintea curată tot timpul, să cuget numai la minunile Tale; gura mea să rostească numai ce e de bine şi să Te slăvească, să-Ţi aducă mulţumire pentru bunătatea Ta cea mare!

17 iulie 1971

M-am rugat lucrând toată ziua. Învăţ să unesc respiraţiile cu rugăciunea. Mi-ai dăruit totul, Doamne Iisuse, dar eu nu am destulă râvnă. Nu lucrez cât

ar trebui. Ziua mi se pare mică. Nu mai sunt secundele la fel ca înainte? Altădată era ziua atât de lungă, iar acum mi se par atât de mică… Doamne! Lucrez prea încet şi nu le pot cuprinde pe toate? Socotesc că voi termina un lucru în atâtea ore, de exemplu, şi îl fac abia pe jumătate, fiind cu mintea mai mult la rugăciune. Acum nu mai doresc decât să fiu cu Tine în tot ceea ce lucrez, gândesc şi vorbesc.

Nu mă lăsa pradă ispitelor, nepăsării, ci să fie în sufletul meu harul Tău cel sfânt, ca să lucrez cu putere. Sporeşte dragostea mea pentru Tine, ca să mă ridic mai presus de puterile mele, să Te laud neîncetat şi să nu iubesc pe nimeni mai mult decât pe Tine, Iisuse, Care eşti iubire. Te iubesc, Te ştiu că eşti lângă mine când scriu şi când mă rog. Te simt şi plâng de fericire. Ajută-mă, ridică-mă, să pot îndura cu bucurie toate durerile şi nimic să nu mă mai poată dezlipi de Tine!

Seara fac puţine rugăciuni. Adorm rugându-mă. Nu sunt mulţumită de cât am lucrat şi m-am rugat.

18 iulie 1971

Sunt fericită când pot cânta frumos Domnului la Sfânta Liturghie. Tu lucrezi, Doamne, cu cetele de îngeri şi cu dirijorul de aici, părintele nostru.

O mică încercare cu o soră, însă s-a liniştit. Cel rău nu se lasă, însă Domnul puterilor e mai tare. Nu vreau să mă împotrivesc necazurilor, ca să nu calc poruncile. Privind la patimile şi la smerenia blândului Iisus faţă de oameni, pot deveni şi eu ţărână şi praf în picioarele lor, şi e chiar bine – se rostogoleşte, la pământ cel rău şi ţipă de necaz, plezneşte. Pot fi socotită proastă de cei pe care-i iert; fiind umilită, mă simt mai fericită, căci atunci Domnul e sigur cu mine. Abia atunci Te simt, Iisuse, cum să nu fiu fericită!?

Acasă am făcut puţine rugăciuni; tot nu sunt mulţumită, căci nu am timp să număr pe mătănii. Totuşi, trebuie, ca să nu mă înşel şi să cred că fac rugăciuni destule. Părintele ştie că fac 3.000 de rugăciuni şi nu vreau să-l mint. Iar m-am încurcat. Zic în minte rugăciunea în timp ce lucrez, dar cu întrerupere.

20 iulie 1971

Sfântul Ilie ne-a certat cu un mic potop. Îl simt că e supărat, dar îi va trece, că e bun şi ne iartă după ce ne ceartă bine, căci ne cunoaşte că suntem credincioşi.

Am lucrat şi m-am rugat tot puţin. A venit N. pentru tratament. M-a ajutat şi ea la scris cu ceva. Sper că i-a folosit mult venirea ei la mine, pentru trup şi pentru suflet.

Doamne, luminează sufletele noastre şi ajută-ne să fim curaţi, spălaţi, gata pregătiţi pentru ziua judecăţii Tale.

Seara am terminat 3.000 de rugăciuni.

21 iulie 1971

Am fost cu N. la tratament. Nu ştiu ce să fac; cred că eu voi înceta. Timpul nu e favorabil şi trebuie să mă las în voia Domnului. Trebuie să sufăr pentru curăţirea păcatelor mele. (…)

Ajută-mă, Doamne, să mă împărtăşesc de adevărul Tău şi să devin un om nou, duhovnicesc. Cu darurile Tale să ne călăuzeşti pe toţi cu putere, înţelepciune, nădejde de fericire, să înviem pentru vecie în fericire cerească. Iartă-mă, Doamne, că nu ştiu şi nu fac nimic cum trebuie (Iubeşte-L neîncetat pe Domnul nostru Iisus Hristos şi ai făcut aproape tot ce ai avut de făcut. Ce mai rămâne de făcut lucrează El.).

Seara adorm rugându-mă. Termin cu greu 3.000 de rugăciuni, la ziuă.

22 iulie 1971

M-am trezit din somn cu dor de rugăciune. În ultimele săptămâni am făcut rugăciuni mai puţine şi mă mustră conştiinţa că n-am făcut rugăciuni bune.

Simt prezenţa Făcătorului în toate. Tot ce văd îmi aminteşte de El şi mă rog Lui, Care nevăzut le stăpâneşte şi le conduce. În faţa Ta, Doamne, le fac pe toate; doresc să fac totul cu dragoste şi bucurie, privindu-Te permanent. Doamne, nu Te uita la greşalele mele, pe care din neştiinţă le fac. Curăţeşte în mine tot ce e nedesăvârşit, ca să-mi simt sufletul purificat. Câte bucurii dumnezeieşti mi-ai dat! Nu merit toate aceste daruri cu care mă bucuri, căci nu sunt curăţită deplin. Când greşesc, dispar bucuriile din suflet; eu le caut iarăşi, şi – cum să-ţi mulţumesc, Doamne? – ce repede mi le dăruieşti! Nu sunt vrednică. Cu lacrimi de pocăinţă Iţi mulţumesc pentru pacea şi bucuria pe care mi le dai, că ştiu şi simt că sunt certată de Tine şi mă ierţi mereu, mereu. Pentru păcatele mele Ţi-ai dat trupul Tău cel sfânt şi Ţi-ai vărsat sângele Tău cel scump şi patimile Tale îmi ard sufletul meu; le simt în inima mea aşa cum au simţit durerile Tale femeile Ierusalimului şi plâng cum au plâns şi ele, cu pocăinţă, ca să mă păzesc de a Te mai răstigni din nou. Suferinţele Tale pentru noi păcătoşii sunt şi astăzi tot atât de mari, pentru că nu Te vedem cu ochii sufletului şi trupurile ne sunt pline de păcate.

Te iubesc, Iisuse, cum să nu te iubesc?! Tu m-ai iubit şi de aceea ai venit, ca să mă uneşti cu Tine. Tainele Tale sunt atât de minunate! Toate gândurile mele şi toate cugetările mele spre Tine merg, aproape neîncetat, şi mă simt ocrotită şi nimeni nu-mi mai poate lua pacea Ta!

23 iulie 1971

Azi m-am rugat cu bucurie lucrând toată ziua. Nu am mâinile libere. Am numărat puţin, dar m-am rugat mai tot timpul după respiraţii. Rabd uşor orice neplăcere şi nu învinuiesc pe nimeni. Cu smerenia şi cu dragostea pot birui tot răul şi sufletul mi se îndreaptă spre rugăciunea faţă de Mântuitorul Iisus.

24 iulie 1971

M-am trezit din somn cu rugăciunea lui Iisus şi am continuat să mă rog cu mare bucurie. Simţeam că sunt foarte obosită, dar rugându-mă, deodată am simţit o mare putere în trup (Oboseala în trup este schimbătoare; oscilează după puterile sufletului, după harurile rugăciunii.). Am simţit o mare bucurie. Toată ziua am lucrat şi m-am rugat fără pic de oboseală. Îţi mulţumesc, Doamne Iisuse!

25 iulie 1971

M-a trezit din somn doamna C. Soţul ei era în agonie. A adormit întru Domnul. S-a liniştit acum. Bătrânica lui suportă uşor, văzând că nu e singură. E foarte liniştită, are nădejde că va fi ajutată. Doamne, toate sunt de la Tine.

Am cântat liniştită cu părintele V. Am nevoie de multă putere astăzi şi-Ţi mulţumesc, Iisuse, că iar am simţit puterea Ta în timpul rugăciunii. Eşti viu în sufletul şi în trupul meu, cu puterea Duhului Tău Cel Sfânt.

M-am rugat uşor şi am lucrat uşor.

Seara am stat pentru prima dată în viaţa mea de veghe singură cu un om mort. Soţia lui trebuia să se odihnească. Doamne, la timp mi-ai dat putere şi curaj. Cu câţiva ani în urmă, mi-aş fi pierdut mintea de frică. Noaptea am scris tot timpul şi m-am rugat.

La ora 5:30 dimineaţa m-am culcat. Am dormit trei ore şi jumătate, iar la ora 9:00 eram foarte obosită. Însă rugându-mă, am simţit din nou că am prins putere. Deodată, ochii, care îmi erau împăienjeniţi de somn, mi s-au luminat şi au devenit vioi ca şi cum aş fi dormit toată noaptea. Toată ziua am lucrat fără oboseală.

Slăvit să fii, Doamne, pentru purtarea Ta de grijă! Văd cu bucurie că-mi dai tot ceea ce îmi trebuie ca să pot lucra uşor.

27 iulie 1971

Azi e pomenirea Sfântului Pantelimon. S-a cântat frumos în timpul Sfintei Liturghii.

Sfinte Pantelimoane, care fără teamă ai mucenicit pentru Domnul Iisus, roagă-te şi pentru mine ca să mă ierte şi cu darurile Sale să mă călăuzească şi să mă mântuiască. Să pot vedea în mine orice urmă de rău care mi-e necunoscută, ca prin cunoştinţa luminată să alung întunericul neştiinţei mele. Prin puterea Duhului Sfânt şi prin rugăciune curată să-l biruiesc pe vrăjmaş. Să nu uit nici o clipă că trebuie să lucrez cu conştiinţa curată şi cu dragoste desăvârşită pentru aproapele, ştiind că voi da socoteală în faţa Dreptului Judecător de gânduri, de vorbe, de fapte, fără să-mi poată veni nimeni în ajutor.

Cum mă voi arăta, Iisuse, în faţa Ta? Ajută-mă acum, câtă vreme sufletul îmi este în trup, să pot deosebi binele de rău şi să pot trăi lucrând cu râvnă numai pentru mântuire şi pentru ajutorarea celor de aproape.

Am condus la cimitir pe domnul C. M-am rugat lucrând, mergând. Seara adorm rugându-mă.

28 iulie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune. Am prins din nou putere în timpul rugăciunii. Doamna C. şi sora ei au dormit la mine. Sunt foarte obosite, dar sunt liniştite. Ce bine!

Doamne Iisuse, sporeşte iubirea mea pentru aproapele, ca astfel să Te pot cunoaşte şi cu ajutorul Tău să mă pot ridica cu sufletul până la înălţimile măririi Tale, ca să Te laud neîncetat şi să-Ţi aduc slavă pentru bunătatea Ta cea mare, căci simt o mare bucurie în mine. Nu vreau să iubesc pe nimeni mai mult decât pe Tine, Iisuse, că Tu eşti iubire.

Doresc să pot îmbrăţişa cu bucurie toate durerile în timpul încercărilor şi nimic să nu mă poată despărţi de pacea Ta cea sfântă.

Curăţind fasole verde, mă rog la fiecare teacă: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Tu ni le-ai dat toate câte sunt – fructe, zarzavaturi – pentru hrană. Tu le-ai colorat în fel de fel de culori atrăgătoare, le-ai dat gustul pentru ca noi să le mâncăm cu bucurie, parfumul care ne încântă, şi noi, ca nişte copii, le primim. Muncim şi le obţinem, ca să ne hrănim trupul. Dar sufletul? Multe, mult mai multe ne-ai dăruit şi pentru el! Luminezi totul ca să le vedem şi ne dai putere ca să le pregătim.

Doresc din suflet să fac voia Ta şi mă voi ruga tot timpul pentru aceasta. Doamna C. s-a liniştit. Sufletul ei nu se mai tulbură.

M-am rugat cu uşurinţă şi cu dragoste. Am numărat 3.000 de rugăciuni.

29 iulie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune şi când mă rog prind putere şi pot reduce orele de somn obişnuite. Sunt fericită când mă trezesc cu gândul la rugăciune, îmi aduc aminte cât e de minunată şi liniştită. Cu credinţa că Iisus e viu în trup şi în suflet, mă rog contemplându-L pe El în tot ce a făcut în cer şi pe pământ.

Am fost în oraş cu doamna C. şi cu sora ei. E. e bolnavă. Ce-i cu ea? Nu poate scăpa nici cu rugăciunea lui Iisus?! Adorm rugându-mă.

30 iulie 1971

M-am rugat lucrând. La Vecernie am primit jurnalul şi însemnările de la părintele V. Doamne Iisuse, cum să-Ţi mulţumesc? Îl primesc ca din mâna Ta! Voi avea un îndreptar pentru totdeauna. Voi căuta să lucrez după sfaturile sfinţiei sale, care sunt pentru mine adevăr de viaţă, căci de la Tine, Doamne, are aceste daruri!

Poate că de acum voi scrie mai cu atenţie şi ce trebuie. Voi căuta să fiu smerită privind la smerenia Domnului şi voi lucra cu dor de cunoştinţă, de rugăciune neîncetată.

Vreau să fiu vrednică de bucuria pe care mi-ai dăruit-o, Doamne Iisuse, şi să fac totul cu conştiinţa că sunt înaintea Ta. Am datoria de a lupta, ca să pot intra pe poarta cea strâmtă a vieţii. Iar lupta mea este rugăciunea neîncetată pe care mi-ai descoperit-o şi pentru care mă lipsesc de oricare altă bucurie de pe acest pământ. Nimeni nu-mi va putea lua arma aceasta minunată, puternică, strălucitoare şi făcătoare de minuni, prin chemarea numelui Domnului Iisus, aşa cum nimeni nu-mi poate omorî sufletul.
Nu lucrez bine şi nici cât ar trebui. Nu am timp destul ca să citesc şi să memorez cât ar trebui. Seara târziu termin rugăciunile şi adorm cu gândul la Iisus.

31 iulie 1971

Am citit în jurnal tot ceea ce mi-a notat părintele V. Îi mulţumesc. Puterea în rugăciune îmi va creşte prin noile cunoştinţe şi voi lucra cu mare nădejde.

1 august 1971

M-am trezit din somn cu mare dor de rugăciune. M-am rugat atentă, cu credinţă şi speranţă. De când am primit jurnalul cu răspunsurile părintelui, parcă am prins mai multă putere şi abia aştept să lucrez mai mult pentru suflet.

Azi e Ziua Crucii şi începutul postului Sfintei Marii. M-a impresionat sfânta slujbă şi m-am rugat plângând cu lacrimi de umilinţă, văzând cât e de bun Domnul şi mă lasă şi pe mine păcătoasa să mă apropii cu sufletul de frumuseţea Lui cea negrăită. Am cântat cu bucurie.

Scriu din cuvântările părintelui V. cu multă atenţie şi mă hrănesc din ele ca şi cu miere. Nu le poţi lăsa din mână, atât de duios şi de adânc sunt expuse. O, Doamne, de ce nu l-am cunoscut mai de mult? Cât am fost de chinuită, şi nu ştiam cum să ies din nenorocirea întristării! Am fost de atâtea ori la un pas de moarte. De aceea, caut să-i ajut îndeosebi pe cei tineri, când cad în deznădejde, cunoscându-le starea, căci în tinereţe cădeam uşor şi eu şi este un chin cumplit. Duhul deznădejdii lucrează cu aşa putere, că după părerea mea este cel mai tare; te trage chiar în faţa morţii şi-ţi spune, minţindu-te: „Hai, aruncă-te; aşa vei scăpa de toate”. Cel ce nu are îndrumător cade definitiv.

Am mâncat cu bucurie. Apa am băut-o cu plăcere şi rugăciunile le-am făcut uşor şi în linişte. Inima îmi bate mai des de bucurie şi mă îndeamnă să mă rog şi mai mult.

Sufletul meu însetat şi flămând după Dumnezeu trăieşte cu adevărat în bucurie, socotind că aceasta este cea mai bună şi gustoasă mâncare şi nu-mi mai trebuie decât să mănânc şi să beau neîncetat din ea. Setea şi foamea sufletului meu sunt mult mai mari decât cele ale trupului. Hrana aceasta este minunată. (…)

2 august 1971

Am plecat cu G. spre Dobra, la fratele meu. Tot drumul am admirat fericită frumuseţea câmpiilor întinse, înverzite, semănate cu tot felul de plante. Pădurile se vedeau în depărtare din mersul maşinii. Gândul meu zbura către Făcătorul lor. M-am rugat tot timpul, având sentimente de fericire. Am ajuns cu bine la fratele meu şi din nou am fost impresionată de atâta verdeaţă, pe care nu o putem admira în Bucureşti.

Cât de mărit eşti, Doamne, prin frumuseţea naturii Tale! M-am simţit mai tânără.

Am intrat în grădina lor semănată cu porumb, care acum era înalt de doi metri, iar în jurul lui erau feluriţi pomi. M-am bucurat ca un copil, am alergat şi am râs de bucurie cu G. şi cu fratele meu, gustând din toate fructele. După-masă am scris şi m-am rugat în aer curat. Seara, mi-am terminat rugăciunile cu bucurie.

3 august 1971

M-am trezit rostind rugăciunea lui Iisus şi am continuat liniştită şi fericită pentru bucuria aceasta.

Apoi m-am rugat în grădină, în aer curat, în mijlocul porumbului, singură cu iubirea Ta, Sfântă Treime. Acolo m-am simţit foarte aproape de Dumnezeu, contemplând tot lucrul mâinilor Lui. M-a cuprins o linişte şi o pace adâncă. Eram singură, dar simţeam prezenţa lui Dumnezeu în inimă, în aer, în văzduh şi până la orizont, în jurul meu porumbul verde, pomii încărcaţi cu fructe coapte, cu crengile lăsate de greutatea lor, mă îmbiau să le culeg şi să mănânc. Numai câteva păsărele cântau prin pomi, în liniştea aceea minunată. Una parcă ţipa, alta fluiera, alta ciripea, parcă vorbeau în diferite limbi. Tot restul zilei m-am rugat prin curte cu mintea, apoi am scris din predicile părintelui V. Seara termin 3.000 de rugăciuni.

4 august 1971

M-am trezit uşor şi odihnită. M-am rugat la fel toată ziua, cu bucurie, prin curtea plină cu viţă de vie, flori şi pomi. E mare diferenţă faţă de felul în care stăm noi în Bucureşti, închişi în case. Seara e o răcoare plăcută şi mă rog foarte uşor, respirând aer curat.

5 august 1971

Am pornit cu G. spre Târgovişte, la sora ei F. Are copilul bolnav. Iarăşi am admirat câmpiile verzi şi de toate culorile. E timpul secerişului. M-am rugat cu căldură tot drumul.

6 august 1971

Am vizitat Patriarhia din Târgovişte. Este monumentală. Ne-am rugat, am dat daruri la sfântul altar şi am pornit spre Mânăstirea Dealu.

Am urcat pe serpentine şi din vârful dealului ni s-a înfăţişat o privelişte minunată. Înaintea ochilor până la orizont ni se deschide ca o carte vie toată regiunea Târgoviştei: oraşul, câmpiile dominate de culoarea verde şi împrejmuite de mici păduri. Se îmbrăţişează cerul cu pământul şi pacea lui Dumnezeu coboară asupra lor.

Mânăstirea este zidită din piatră masivă. Picturile sunt foarte vechi, însă bine întreţinute. Aici se află depus capul lui Mihai Viteazul, păstrat într-o raclă de argint unde arde permanent o candelă.

De jur-împrejurul mânăstirii sunt chilii, unde se vedeau călugări smeriţi cu capetele plecate, rugându-se pe mătănii.

Am intrat şi în pădurea din jurul mânăstirii, până a venit maşina cu care trebuia să pornim spre Târgovişte. În liniştea pădurii m-am simţit atât de aproape de Dumnezeul şi Creatorul nostru, încât eram uşoară ca un fluture. Sufletul îmi era plin de frumuseţea şi de parfumul pe care numai pădurea le are. M-am rugat acolo timp de zece minute şi m-a cuprins înfiorarea ei plăcută, şi bucuria pe care am simţit-o îmi rămâne în amintire, căci sunt 20 de ani de când n-am mai intrat într-o pădure. Este atâta linişte şi pace în ea, încât ţi-o transmite chiar şi fără voia ta.

A venit maşina şi cu regret în suflet am părăsit pădurea cu liniştea ei. În aceste zece minute am trăit cât o veşnicie în fericire şi în prezenţa lui Dumnezeu.

Tot pământul Te laudă, Doamne, pentru frumuseţile cu care l-ai înzestrat! Toate le-ai făcut după marea Ta înţelepciune şi din marea Ta bunătate şi iubire de oameni. Deschide-ne, Doamne, ochii, ca să Te putem vedea în toate şi să Te cunoaştem prin tot ce ai creat! Tu străluceşti şi luminezi toată natura, Tu o împrospătezi cu ploaia binefăcătoare şi faci ca să rodească toate bunătăţile pentru viaţa trupului nostru, în timpul călătoriei lui pe acest pământ.

Adorm rugându-mă şi mulţumesc Domnului pentru tot ce am simţit în călătoria mea.

7 august 1971

M-am trezit din somn rugându-mă şi am continuat cu dragoste pentru Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos!

Pornind înapoi spre comuna Dobra, n-am încetat a mă ruga, contemplând din nou natura vie şi farmecul ei nespus.

Azi am învăţat-o pe mama lui N. să rostească rugăciunea lui Iisus. Are 85 de ani. Am văzut-o prin fereastră cum număra şi se închina. I-am spus: „Cheamă, măicuţă, numele Domnului Iisus şi nu te vei mai teme de nimeni; nici de oameni şi nici de, moarte, că El va fi atunci de faţă”. Am simţit-o uşurată sufleteşte şi mult mai liniştită.

După-masă am pornit spre Bucureşti.

8 august 1971

Sfânta Liturghie. Am ascultat şi m-am rugat fericită în timpul slujbei. M-am întâlnit din nou cu surorile din cor şi ne-am îmbrăţişat cu bucurie pentru revedere.

Am citit din meditaţiile părintelui V. (…). Spune dânsul: „Vreau să mă împărtăşesc de adevărul lui Dumnezeu. Doresc să am multă dragoste faţă de aproapele, care este ca o oglindă a chipului Lui”. O, – Doamne, şi eu doresc acest lucru şi mă rog din toată inima să mă ajuţi pentru împlinirea iubirii de aproapele, care este cea mai mare poruncă, asemenea aceleia de a Te iubi pe Tine.

M-am rugat cu multă atenţie; simt inima cum se roagă liniştită. Am stare bună în timpul rugăciunii.

9 august 1971

Azi am fost la sora G. cu părintele nostru şi ne-am rugat împreună pentru ea şi pentru căsuţa în care locuieşte. Bunul Dumnezeu s-o binecuvânteze. (…)

Am citit „Secretul doctorului Honigberger”. Am înţeles că omul, prin voinţa sa proprie, poate ajunge foarte aproape de Dumnezeu, însă fără ajutorul Lui viu nu ştie niciodată dacă a făcut totul bine, şi poate foarte uşor să rătăcească drumul spre El.

E bine ca ţinta noastră să fie Iisus, Care este răscumpărătorul nostru din păcat. Vom vedea prin El, pentru că sufletul fiind acoperit de tină, ne înşelăm zi de zi, ocupându-ne numai de trup. Noi, cu puterea Duhului Sfânt, prin rugăciune, putem vedea cu ochii sufletului adevărul, care ne-a fost descoperit de Domnul Iisus Hristos.

Ţinta mea va fi Iisus. Trăiesc şi lucrez cu atenţie, mă rog cu iubire, cu smerenie, cu sârguinţă, şi tot ceea ce fac este spre slava Tatălui ceresc.

10 august 1971

(…) Dumnezeu lucrează în noi, însă trebuie să renunţăm la voinţa noastră proprie. Să trăim pentru Dumnezeu, în Dumnezeu şi prin voinţa lui Dumnezeu. Să ne jertfim viaţa aceasta trecătoare pentru viaţa cea veşnică, unde vom putea să ne bucurăm pentru lupta pe care am dus-o aici pe pământ după voia lui Dumnezeu, Care ne va răsplăti cu dreptate pentru toate cele bune sau rele. (…)

11 august 1971

M-am rugat liniştită şi cu bucurie toată ziua, lucrând, mergând.

Astăzi, la Vecernie, meditaţia părintelui nostru a fost ca o apă limpede, care prin puterea şi dragostea cu care ne vorbeşte spală sufletele noastre de toată necurăţia.

A vorbit despre „iubirea de aproapele”. Totul mi-a înălţat sufletul către tainele nevăzute ale Tatălui nostru ceresc. Între altele, spunea părintele: „De-ar fi aproapele tău târâtura cea mai mare, să îl iubeşti egal, fără deosebire, ca pe tine însuţi. Şi dacă ştii să te iubeşti pe tine, vei putea şti dacă iubeşti bine şi pe aproapele”. Ne-a dat ca exemplu doi pomi pe care vântul nu i-a putut smulge din pământ, rădăcinile lor fiind bine încolăcite între ele. Aceasta este prietenia.

Având iubire, dreptate, oamenii se îmbrăţişează şi rămân neclintiţi în faţa clevetirilor. Nici un crivăţ nu poate să-i despartă. Vântul clevetirilor zboară, că prietenul îi ia apărarea. Exemple sunt prietenia dintre Sf. Grigore Teologul şi Sf. Vasile cel Mare şi altele, ale multor sfinţi care au lucrat raiul pe pământ.

Am înţeles că prin raţiune omul trebuie să-şi îngrijească trupul hrănindu-l, îmbrăcându-l şi dându-i tot ceea ce-i trebuie pentru a vieţui. Dar sufletul nu se poate hrăni cu astfel de mâncare.

Poţi hrăni şi îmbrăca pe aproapele tău pentru ca sufletul tău să se sature şi să fie fericit, căci dacă sufletul nu e fericit, nici trupul nu are putere. Astfel iubindu-ţi aproapele, ajutându-l şi apărându-l în timpul clevetirilor, sufletul tău va fi cel mai fericit.

Am plecat acasă cugetând la această iubire sfântă a lui Dumnezeu. Cât de fericiţi am putea fi dacă am împlini cea mai mare şi făcătoare de minuni virtute: dragostea lui Dumnezeu!

Doamne Iisuse, cu credinţă mă rog ca să ne uneşti cu dragostea Ta cea mare pe toţi cei care suntem adunaţi în numele Tău în Biserica Ta, să ne putem iubi curat, divin, ca să putem fi cu toţii vrednici de iubirea Ta! Cât de mult doreşte sufletul meu să fie pace şi bucurie între noi toţi!

Avem exemple chiar printre noi, pe părintele şi povăţuitorul nostru. Ajută-ne, Iisuse, să lucrăm după voinţa Ta, ca să putem căpăta şi noi

aceste daruri scumpe, ca să putem trăi din mila Ta prin iubire şi cu iubire pentru aproapele nostru, copilul Tău.

Seara am terminat 3.000 de rugăciuni.

12 august 1971

Am adormit rugându-mă şi m-am trezit la fel. Am continuat cu bucurie. Mă rog în linişte, cu atenţie în inimă, unind rugăciunea lui Iisus cu respiraţia. Foarte des începe şi inima o dată cu rugăciunea şi respiraţia.

Doamne Iisuse, Îţi mulţumesc cu lacrimi de bucurie pentru aceasta! Te simt viu în inima mea. Tu pleci, însă iarăşi revii în timp ce mă rog cu luare aminte.

Am fost la Vecernie. Cât de fericit este sufletul meu când mă pot ruga Ţie, Doamne Iisuse!

Am primit sfaturi. Să nu cădem în mândrie în timpul rugăciunii lui Iisus. Nu ne lăsa, Iisuse, să cădem în această ispită, căci mândria este păcat de moarte. Veşnic vreau să Te simt în inima mea şi prezent lângă mine! Te văd, Te simt şi nu mă mai mâhnesc sau deznădăjduiesc. S-ar putea ca într-o zi să se pornească asupra mea cu învinuiri nedrepte o ceată întreagă şi să fie dintre cei pe care îi iubesc eu mai mult şi-i socotesc curaţi, însă de-acum voi cunoaşte că acestea vor fi pentru ca să învăţ smerenia şi pentru purificarea sufletului meu. Atunci Te voi iubi şi Te voi chema mai mult, Iisuse, căci voi şti că Tu vei fi lângă mine.

Port Crucea mea aşa cum mi-ai dat-o, cu greutăţile şi necazurile ei, fără părere de rău, făcând tot ce-I place Domnului după puterile fiinţei mele, luând pilde şi exemple din vieţile Sfinţilor Apostoli, ale preoţilor, Sfinţilor Părinţi, pustnicilor, mucenicilor şi ale celor credincioşi care au plăcut lui Dumnezeu după timpul în care au trăit fiecare şi după puterea credinţei lor, deschizând uşile inimii lor ca să intre Mântuitorul, Care a purtat cea mai grea Cruce pe acest pământ, începând de la naştere, când nu a fost primit decât într-un simplu staul de vite; El, care era Dumnezeu!

Crucea mea e atât de uşoară, căci eu sunt un nimic în universul acesta mare şi în faţa lui Dumnezeu stau cu frică şi umilinţă. Cunoscând bunătatea Lui cea mare am nădejde că voi fi mântuită, aşa cum ne-a făgăduit Tatăl nostru Cel ceresc. Mă rog cu credinţa că Dumnezeu îmi aude şi gândul. Rugăciunea lui Iisus este rugăciunea Sfinţilor Apostoli şi a altor Sfinţi Părinţi şi mulţumesc Domnului mereu pentru descoperirea ei minunată. Cu mintea sunt în inimă şi mă rog stând înaintea Ta, Doamne, cu dragoste şi zdrobire de inimă pentru păcatele mele şi greşalele ştiute şi neştiute de mine.

14 august 1971

Toată ziua m-am rugat pentru bucuria de a Te şti în inima şi în sufletul meu, Iisuse; lucrând, mergând, în linişte, din toată inima, cu dor şi dragoste pentru Tine şi aproapele. Seara târziu termin 3.000 de rugăciuni.

15 august 1971

M-am trezit rugându-mă, aşa cum m-am culcat, şi mă rog în continuare. Am stări minunate în timpul rugăciunii.

Azi e praznicul Adormirii Maicii Domnului. M-am rugat plângând cu lacrimi amare de pocăinţă în timpul Sfintei Liturghii. După Sfânta împărtăşanie, m-a cuprins o bucurie nespusă; mă simţeam uşoară şi foarte fericită. Nu vedeam în jur decât tot ce e frumos şi bun.

Am pornit spre casă parcă zburând şi rugându-mă.

Rugăciunea o simt ca pe o apă liniştită şi limpede. Îmi simt inima în piept cum bate de bucurie în timpul cât mă rog, o aud cum se roagă şi ea în timp ce mă rog cu mintea şi parcă mă forţează să zic rugăciunea în ritmul bătăilor ei şi să nu mă opresc. Tot trupul îl simt cuprins de o putere nouă, necunoscută. (…)

Mărog cu nădejde, dorind săfiu treazămereu pentru rugăciune curată. Tot ce lucrez vreau să fie spre slava Domnului. Contemplu tot ce este în jurul meu, lăudând pe Dumnezeu pentru toate binefacerile Lui şi plâng de fericire pentru toate frumuseţile, bunătăţile şi strălucirile pe care le revarsă ca o ploaie din belşug peste noi. Mă rog cu umilinţă şi recunoştinţă pentru bucuria de a-L putea numi Tată pe Domnul şi Mântuitorul sufletelor noastre.

17 august 1971

M-am trezit rostind rugăciunea lui Iisus. Am fost la V. şi mi-a dăruit un caiet cu extrase din „Convertiţii secolului al XX-lea”. Am găsit în el vieţile unor oameni minunaţi, adevăraţi, care şi-au consumat energiile, înţelepciunea, sacrificându-şi viaţa până la ultima picătură de sânge pentru binele omenirii, socotind aceasta ca misiune dată de Dumnezeu şi ştiind că pentru aceasta au fost creaţi.

Fiecare creştin are o misiune pe acest pământ şi e dator a o îndeplini pentru Creatorul nostru, ca să nu fim blestemaţi de El.

Extrag câteva din cugetările lor înţelepte:

„Nu te poţi dărui Domnului decât în întregime, nu parţial”.

„Adevărata realitate nu este cea a materiei, ci aceea a spiritului; universul spiritual se reflectă în figuri materiale”.

„A fi sincer cu tine însuţi este prima condiţie de a fi salvat”. „Adevăratul Duh este iubire vie şi lucrătoare”. (…)

Doamne Iisuse, cum să-Ţi mulţumesc şi cum să te slăvesc pentru bunătatea Ta cea mare!? Sufletul meu este acum avid mai mult ca oricând (şi aceasta o spun şi cred că este datorită rugăciunii Tale sfinte) de cunoştinţe duhovniceşti şi văd clar cum mi le descoperi una câte una. Te iubesc şi cu lacrimi de recunoştinţă îţi mulţumesc, bunule! Te caut, Te am, Te simt cu mine! Ce fericire poate fi mai mare pe acest pământ, unde trăiesc ca un călător? Doresc să fac voia Ta! Ajută-mă s-o cunosc în orice clipă. Îmi pare nespus de rău de timpul pe care l-am pierdut şi n-am adunat din tinereţe şi n-am lucrat mai mult pentru suflet. Te-am căutat, însă abia acum văd că şi Tu mă cauţi pe mine. Abia acum m-ai primit cu adevărat în ceata celor ce se luptă pentru slava Ta! Acum îmi dai din belşug tot ce-Ţi cer, ca să mă satur de bunătatea Ta, să simt ce înseamnă viaţa adevărată. Sufletul meu e fericit şi pentru aceasta mă rog aproape neîncetat cu atâta dor şi iubire, orice lucru aş face.

Te simt când inima îmi bate în piept, ca o dulceaţă negrăită. În timpul rugăciunii Tale simt cum mă învălui cu lumina Ta în putere nevăzută. Privesc cerul şi văd zeci de culori minunate ce se desprind din împărăţia Ta, arătându-mi ceva din frumuseţea minunată a locaşurilor sfinţilor Tăi, care-Ţi pot privi faţa! Inima îmi saltă şi se bucură pentru tot ce-i dăruieşti sufletului meu.

Doresc căldura inimii; pentru aceasta sufletul mă îndeamnă să mă rog necontenit. Luminează, Iisuse, mintea şi sufletul meu, ca veşnic să Te pot privi în strălucire şi să Te slăvesc pentru bunătatea Ta cea mare.

Am terminat 3.000 de rugăciuni şi voi adormi rugându-mă.

18 august 1971

Am lucrat uşor, cu bucurie. În timpul rugăciunii simt că-L iubesc pe Iisus tot mai mult, pentru bunătatea şi jertfa Sa pentru noi păcătoşii. Sufletul meu se înalţă spre rugăciunea curată şi fericit cheamă numele Domnului Iisus.

19 august 1971

Sunt foarte ocupată. M-am rugat după respiraţii. Am scris foarte puţin. Voi adormi cu rugăciunea în minte.

20 august 1971

(…) Citesc din „Convertiţii secolului al XX-lea”. Ce oameni minunaţi! Noi toţi creştinii ar trebui să lucrăm astfel pentru binele aproapelui, pentru salvarea sufletelor lor, ca nimeni să nu plece nemântuit de pe acest pământ!

Henry G. spune, printre altele: „Adevăratul Duh nu este cel de paradă şi de filozofie deşartă, ci este iubire vie şi lucrătoare. Nu este destul a crede, a avea credinţă, ci trebuie să ne supunem, să ne plecăm viaţa, în fiecare dimineaţă din nou, şi să începem cu curaj scoaterea vieţii noastre din stricăciune. Sinceritatea cu noi înşine, aceasta ne curăţă”. (…)

21 august 1971

(…) În timpul rugăciunii cu atenţie, aud cum îmi bate inima din ce în ce mai tare, în ritmul cuvintelor, şi parcă mă obligă să rostesc în continuare. Simt şi mă rog cu mare bucurie pentru aceasta. Din când în când, inima îmi saltă în piept aşa de duios, plăcut şi dulce şi simt ceva ca o mângâiere de catifea până la gât. Este atât de minunat, încât nu pot descrie această simţire. Aceasta mă îndeamnă şi mai mult la rugăciunea neîncetată, simţind o iubire din ce în ce mai mare pentru Iisus. Am siguranţa că Dumnezeu e viu în inima mea şi mă ascultă în timp ce mă rog.

Cu rugăciunea Ta, Iisuse drag, trăiesc în pace şi bucurie şi în frica de Dumnezeu.

22 august 1971

Azi la Sfânta Liturghie m-am rugat cântând în Sfânta Biserică, şi inima mea se ruga în timp ce eu rosteam rugăciunea cu mintea. Simt o mare bucurie când o aud şi o ascult; astfel mă rog mai uşor, în ritmul ei. O linişte minunată mă cuprinde; îi iubesc pe toţi copiii Tăi, Doamne, şi mă rog cu credinţă pentru mântuirea sufletelor noastre.

Acasă am scris şi m-am rugat uşor. Am citit din cuvintele părintelui nostru şi-mi hrănesc sufletul însetat de cunoştinţe. Acestea sunt mereu noi pentru mine şi le preţuiesc pentru frumuseţea şi puterea pe care o au în întărirea credinţei. Doamne Iisuse, îţi mulţumesc!

23 august 1971

M-am rugat şi am scris toată ziua liniştită şi simt inima cum se roagă şi ea. Doamne, mă rog Ţie să ne dai înţelepciune să putem deosebi binele de rău şi să nu primim în suflet decât ceea ce e cu voia Ta, ca să nu rătăcim drumul spre Tine! Cred cu nădejde că vei primi şi rugăciunile noastre slabe. Seara termin 3.000 de rugăciuni.

24 august 1971

Mă rog în tăcere şi simt dorinţa pentru rugăciunea neîncetată. Am credinţa că Iisus e viu în inima mea şi în sufletul meu. Sunt mai atentă la purtarea mea, ca să nu-L supăr cumva din neatenţie pe Mântuitorul şi izbăvitorul sufletului meu. Mă rog ca tot ceea ce lucrez să fie spre slava lui Dumnezeu. Caut să văd ce e rău în mine şi să văd în cei de aproape numai ce e bun. Nădăjduiesc să se mântuiască sufletele tuturor celor ce-L caută pe Domnul.

25 august 1971

Am stare bună, minunată, contemplând în tot ce văd în cer şi pe pământ pe Cel ce le-a făcut.

Mintea e liniştită, am gânduri frumoase despre frumuseţile negrăite pe care sufletul meu le doreşte.

Doamne Iisuse, dă-mi darul de a Te putea iubi aşa cum Te-au iubit sfinţii Tăi care au suferit ca mucenici, cu dragoste şi bucurie, ca să poată fi de-a pururea cu Tine, să-Ţi poată cânta imnuri de slavă în veşnicie. Dă-mi să pot păstra permanent în sufletul meu dorul după sfinţenie. (…)

În timp ce mă rog, mintea mea coboară în inimă uşor şi o ascult cu drag. Doresc s-o aud şi s-o simt tot timpul, căci aşa mă rog mai uşor şi cu mare bucurie pentru Duhul care vine, însă simt cum pleacă şi nu ştiu cum să-L reţin. Doamne Iisuse, ajută-mă să nu pierd din rugăciune. Eu Te chem cu nădejdea ca Tu să lucrezi în mine, să ştiu acest lucru, ca să fie totul numai pentru a Te slăvi pe Tine şi spre folosul aproapelui meu.

27 august 1971

(…) Doamne Dumnezeule, Iisuse, Judecătorule, pedepseşte-mă acum, în această viaţă, în care sunt ca un călător, nu în viaţa de dincolo, şi mă curăţeşte de păcatele şi greşalele mele, pentru care n-am luptat destul, cât şi cum trebuie; învaţă-mă şi arată-mi căile Tale în toate împrejurările, ca să ştiu dacă e plăcut Ţie tot ceea ce lucrez. Mă rog cu umilinţă şi nădejde că voi fi mântuită pentru bunătatea lui Dumnezeu, şi nu pentru căinţa şi faptele mele bune.

28 august 1971

Lucrez liniştită şi mărog cu bucurie şi cu dragoste, spunând rugăciunea lui Iisus.

Am citit din „Sbornic”. Rugăciunea lui Iisus este cea mai mare dintre toate rugăciunile câte există. Este chemarea Celui ce aduce pacea, bucuria şi fericirea pe pământ ca în cer. El, Mântuitorul Iisus Hristos şi Dumnezeul nostru, prin această rugăciune se face cunoscut nouă prin Duhul Sfânt, în inima fiecăruia dintre oamenii care-L caută cu sârguinţă.

O! Iisuse Doamne, câtă fericire ne-ai adus venind pe pământ din dragostea cea mare de oameni, ca să ne arăţi calea spre veşnicie, spre frumuseţe, spre fericire! (…)

30 august 1971

M-am trezit cu mare bucurie (Oare când vor înţelege cei care nu înţeleg că rugăciunea este bucurie de viaţă şi că raiul nu mai este nostalgie, ci realitate?), cu gândul la rugăciunea lui Iisus. În fiecare dimineaţă mă trezesc sau rostind rugăciunea lui Iisus, sau cu gândul la ea, şi mă simt fericită, căci amintindu-mi de ea încep imediat să mă rog.

Cum încep să mă rog, începe şi inima să se roage. Am numărat 500 de rugăciuni, unind cuvintele cu respiraţia. Acum, de câte ori încep să mă rog câte un sfert de oră sau câte o jumătate de oră, aud şi inima; apoi, dacă nu mai am atenţia în inimă, se opreşte şi n-o mai aud.

Toată ziua m-am rugat cu mintea lucrând, mergând, până seara, când termin 3.000 de rugăciuni. Singura mea bucurie este rugăciunea lui Iisus.

31 august 1971

Mă rog cu uşurinţă. Citesc din „Convertiţii secolului al XX-lea”. Extrag câteva cugetări minunate: Alexis Carrel spunea:

„Plăcerea intelectuală a credinţei să nu predomine, ci să se transforme în iubire de oameni”.

„Singurul fel de a trăi este de a trăi într-o lume plină de prezenţa lui Dumnezeu”.

„A aparţine lui Dumnezeu înseamnă a fi liber”. „Nu există decât o tristeţe: aceea de a nu fi sfinţi”.

„Viaţa nu constă în „a înţelege”, ci în „a iubi”, „a ajuta pe alţii”, „a te ruga neîncetat”, „a munci”.

Carrel a revenit la credinţa copilăriei datorită vindecării unei fete orfane de către Maica Domnului la Lourdes.

Doamne Iisuse, ai milă de sufletul meu să nu fie prea târziu. Arată-mi dacă ceea ce fac este plăcut Ţie. Viaţa mea Ţi-o închin Ţie. Îndreaptă paşii mei pe calea cea îngustă a celor ce Te iubesc. Trimite peste mine harul luminii Tale, ca să nu fiu socotită cu cei orbi şi surzi, despre care ai vorbit şi este scris în Evanghelia Ta! Vreau să-Ţi slujesc cu umilinţă şi adâncă smerenie. În cântările sfinte, vreau să-Ţi arăt iubirea pe care Ţi-o port şi aceasta să fie bine primită de Tine. (…)

3 septembrie 1971

Credinţa mi s-a întărit, nădejdea mea a crescut, iar iubirea mea e Dumnezeu. Neîncetat simt prezenţa Lui.

Cum încep rugăciunea, începe şi inima să se roage. Dacă încetez atenţia, atunci încetează şi ea. Mă rog simplu, uşor, cu pace, având mintea liniştită, fără gânduri.

Am mult de lucru, însă eu privesc ca şi cum aş avea puţin. Lucrez totul cu mare bucurie şi îmi pare din ce în ce mai uşor. Lucrez mai bine, mai frumos şi atât cât pot ca să nu mă tulbur. În Sfânta Biserică mă rog cu bucuria de a şti că Domnul Iisus, Măicuţa Lui şi toţi sfinţii pe care-i chemăm, precum şi sfinţii îngeri, sunt în jurul nostru şi, împreună cu ei, îi cântăm cântări de slavă lui Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din ceruri!

4 septembrie 1971

Azi nu sunt mulţumită pentru cât m-am rugat. Am zugrăvit. Mă rog aşa cum pot şi pe unde pot. (…)

Lupta mea este să împlinesc voia Domnului, căci dacă o voi călca cu bună ştiinţă, în zadar mă voi ruga, căci nu mă va mai asculta. (…)

Te iubesc, Iisuse, şi Te slăvesc şi nu ştiu cum să-Ţi mulţumesc pentru toate bucuriile şi bunătăţile pe care mi le-ai dăruit. Mi-ai descoperit din tainele Tale nevăzute şi cu putere nemăsurată mă învălui negrăit, divin. Cu puterea Duhului Tău Cel Sfânt îmi luminezi înţelegerea din zi în zi mai mult.

Lucrez totul în linişte şi cu bucurie.

Nori albi, minunaţi se văd pe cer, unindu-se şi despărţindu-se ca nişte fiinţe vii purtate de mâini nevăzute, şi sufletul meu zboară spre frumuseţile negrăite ale raiului ceresc.

5 septembrie 1971

În timpul Sfintei Liturghii m-am rugat cu lacrimi de umilinţă Mântuitorului, Care e atât de bun cu mine şi mă ajută cu braţul Său tare să duc uşor Crucea mea. Simt aceasta de când mă silesc să-I chem numele neîncetat.

Seara sunt foarte obosită, însă liniştită. Am terminat zugrăvitul. Adorm rugându-mă, ca să mă trezesc la fel.

6 septembrie 1971

Am cam rămas în urmă cu rugăciunea, şi sunt tristă pentru aceasta.

8 septembrie 1971

La Sfânta Liturghie am cântat cu multă evlavie şi bucurie pentru Naşterea Măicuţei Domnului şi pururea Fecioarei Maria. Cugetul mi se îndreaptă mereu spre blândul Iisus, pe Care-L iubesc din ce în ce mai mult. Mă rog lucrând, mergând, scriind, citind sau orice aş face.

10 septembrie 1971

Doamne, dă-mi har să-i pot iubi mai mult pe oameni decât pe mine, iar Tu să ai grijă de mine în timp ce eu voi avea grijă de aproapele meu. Revarsă peste sufletele tuturor oamenilor ploaie de haruri, ca să nu mai greşim.

Să fiu gata de a-i servi pe cei ce nu-mi sunt pe plac. Să sufăr în tăcere orice, fără a spune necazul meu altcuiva şi chipul meu să fie vesel chiar atunci când sufletul îmi este întristat. Crucea să-mi pară uşoară, ştiind că Tu o porţi veşnic cu mine. Când ajut pe aproapele meu, să am conştiinţa că pe Ţine Te slujesc, şi să nu văd păcatele lui, ştiind că sunt înşelările diavolului care-l chinuie, iar el personal nu e vinovat.

Neavând mâinile libere, m-am rugat după respiraţii, lucrând. Rugându-mă cu mintea, simt inima cum îmi saltă în piept, ca o mângâiere de flori catifelate în sufletul meu.

Am scris până târziu. Adorm cu rugăciunile neterminate.

11 septembrie 1971

M-am trezit cu bucurie în suflet. M-am rugat cu lacrimi de pocăinţă şi totodată de bucurie şi recunoştinţă pentru bunătatea Domnului, Care din dragostea Lui cea mare, fără a fi vrednică, îmi îngăduie să mă apropii de El şi mă lasă să aştern la picioarele Lui lacrimile mele. Mulţumesc pentru bucuriile pe care mi le-a dăruit şi pentru simţirea pe care o am. Îl simt cum nevăzut mă învăluie de peste tot. Mă rog cu atenţie şi mă simt ocrotită şi fericită. Aş plânge încontinuu cu lacrimi de bucurie pentru această stare. Aş cânta veşnic şi m-aş ruga veşnic, căci îmi simt sufletul plin de Dumnezeu şi toate cele din jur le-am uitat.

În Sfânta Biserică mă simt ca în cer! Ea m-a unit cu Dumnezeu. Acolo, din copilărie Te-am întâlnit, Iisuse, răstignit pe Cruce, şi de-atunci toată viaţa am alergat la picioarele Tale şi, îngenunchiată, am plâns cu pocăinţă şi cu dragoste. Nimeni n-a suferit ca Tine pe pământ pentru iubirea de oameni. Suferim pentru păcatele noastre iar Tu, Cel mai bun, Cel mai blând şi nevinovat, ai suferit fără cârtire pentru noi, pentru păcatele noastre. Noi nu facem decât foarte puţin. Timpul ne este furat pe nesimţite pentru nevoile trupului, iar pentru suflet nu rămân decât fărâmiturile. Ajută-ne, Iisuse, îndeamnă sufletul nostru ca să conducă el acest trup neputincios şi să-l scoată din noroiul păcatelor şi, prin Tine, să ajungem în unire cu Tatăl ceresc.

Pe stradă am văzut un orb. Cu bastonul îşi controla cărarea. Am zis: Fericit eşti tu, orbule! Viaţa ta este sigur în mâna lui Dumnezeu şi tu mergi sigur alături cu Hristos. Am zis aceasta ştiind că prin suferinţele de aici scăpăm de cele de dincolo. (…)

Iartă-mă, Iisuse, pentru neştiinţa mea. Învaţă-mă Tu să cunosc adevărul. Ştiu că viaţa cu Tine e fericire chiar aici pe pământ. Am gustat şi eu o picătură din aceasta, Doamne, i-am simţit dulceaţa, şi dorul de a fi cu Tine a crescut.

13 septembrie 1971

(…) Primeşte-mă, Iisuse, să-Ţi slujesc numai Ţie în umilinţă şi luminează-mă, curăţeşte-mă şi înţelepţeşte-mă ca să cunosc voia Ta. Nu te uita la greşalele mele. Vreau să Te ştiu şi să Te simt permanent în trupul meu şi în sufletul meu. Să ştiu că de la Tine sunt cele bune, iar cele rele sunt îngăduite de tine. Vreau să trăiesc viaţa mea prin Tine, cu Tine.

Prin faptele mele vreau să-Ţi arăt că Te iubesc nespus de mult. Mă ştiu ocrotită şi condusă de mâna Ta!

Dorul după cunoştinţe este în folosul mântuirii sufletului meu. Ştiu că smerenia este cel mai mare dar, şi ştiu că Tu îi iubeşti pe cei smeriţi! În smerenie mă pot apropia uşor şi fără teamă cu rugăciuni către Tine. Nu-Ţi pot mulţumi pentru această bucurie decât ajutând cu devotament, cu răbdare şi cu milă pe aproapele meu ca să simtă şi el fericirea şi să cunoască bucuria de a Te cunoaşte şi de a Te simţi prezent, aşa cum Te simt şi eu, datorită rugăciunii către Tine.

Anii trec în zbor şi zilele se apropie de sfârşit pe acest pământ. Nu mi-am trăit deloc viaţa în bucurie şi în linişte, aşa cum i-ar fi plăcut Domnului Iisus. Abia acum singura mea fericire este de a-mi preda sufletul pentru curăţirea lui. Mă tem să nu fie prea târziu, căci am lucrat atât de puţin pentru binele lui, încât poate e fără valoare în faţa Domnului. Din tinereţe am fost luată cu asalt grozav de mare, încât am uitat de suflet, căci nevoile trupului m-au forţat să lucrez pentru el.

Doamne, cu umilinţă şi pocăinţă cad la picioarele Tale sfinte şi mă rog Ţie ca să mă primeşti şi pe mine acum, în ceasul al unsprezecelea, în ceata celor ce sunt vrednici de a-Ţi sluji cu credinţă, nădejde şi dragoste pentru slava Ta! Fă ca în ceasul morţii să văd lumina pe care o iubesc şi o caut neîncetat de când Te-am cunoscut şi Te-am simţit viu în sufletul meu. Ştiu că din mila Ta cea mare pentru noi păcătoşii, cei ce cu credinţă ne rugăm Ţie, nu respingi cererile sufletelor care doresc să vină la Tine!

Adorm cu rugăciunea în minte şi în inimă.

14 septembrie 1971

M-am trezit cu rugăciunea lui Iisus în minte şi în inimă şi am simţit o fericire şi o bucurie nespusă pornind exact din inimă, care apoi s-a deplasat în toată regiunea marelui simpatic.

Doamne Iisuse, cât eşti de bun şi cât de fericiţi ar putea fi oamenii de Te-ar căuta cât de puţin!

Azi este praznicul Înălţării Sfintei Cruci. La Sfânta Liturghie m-am rugat cu lacrimi de pocăinţă pentru suferinţele negrăite pe care le-ai îndurat, Iisuse Doamne, din mare iubire de oameni. Cum îţi vom putea mulţumi pentru că putem vorbi cu Tine noi, păcătoşii şi nevrednicii? Minunea minunilor este iubirea pe care ne-o porţi! Din iubirea Ta ne-ai dăruit şi nouă şi cu ea putem birui şi topi inimile celor care ne vor răul, însă numai atunci când ea este curată şi sinceră. Credinţa mea e puterea sufletului meu. Împlinirea poruncilor Tale se lucrează cu ajutorul Tău, căci în neputinţe Tu ne ajuţi pentru a împlini voia Ta! (…)

Fac rugăciunea în linişte, pace şi bucurie. Simţirea prezenţei Domnului, pe care o am în timpul rugăciunii din ce în ce mai des, e adevărată, reală. Inima se roagă. Unind rugăciunea cu respiraţiile şi cu bătăile inimii, simt o mare fericire mângâietoare în inimă, care nu se poate asemăna cu nici o bucurie de pe pământ şi care se întinde în toată regiunea pieptului şi apoi spre gât.

15 septembrie 1971

M-am trezit cu rugăciunea în minte şi în inimă. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru bunătatea Ta şi pentru mila pe care o ai pentru mine.

Am mult de lucru şi lucrez cu mare bucurie, rugându-mă neîncetat; inima îmi saltă de bucurie şi mă simt fericită ştiind că acolo este prezent Domnul Iisus cu Duhul Său Cel Sfânt, lucrând neîncetat pentru sufletul şi trupul meu. Fericirea şi bucuria mângâietoare pe care le simt în inimă sunt vii, adevărate, căci le trăiesc. Cred că este o părticică din ceea ce poate fi în casa Tatălui nostru ceresc. E o mare mângâiere, ca petala unei flori catifelate, nespus de dulce, care vine până la gât. E semnul bunătăţii Tale, Doamne Iisuse!

Astăzi am simţit cum inima mi se încălzeşte din ce în ce mai tare şi rugăciunea inimii era acum simţită aşa de plăcut, că aş dori să nu înceteze niciodată. Mă rog, Doamne Iisuse, să n-o mai pierd, dar fie voia Ta! Eu cer, Tu îmi dai când şi cât voieşti. Îţi mulţumesc că Te cunosc şi că Te simt viu.

Îmi pare rău că trebuie să fiu mai rezervată faţă de E. Simte schimbarea, însă pentru binele tuturor surorilor din cor nu este altă soluţie. Pe mine mă poate bârfi cât doreşte, însă mă tem că fără voia ei să nu facă rău celorlalţi.

Citesc din Sfânta Scriptură pe care mi-a împrumutat-o I., căci nu am Noul Testament. (…)

Pentru starea bună pe care mi-o dă rugăciunea lui Iisus adorm rugându-mă, gândindu-mă că s-ar putea ca mâine să nu mai văd lumina zilei. Sunt pregătită eu oare? Sigur că nu. Am nădejde însă în Mântuitorul că nu mă va lăsa să mor nemântuită, căci doresc din toată inima ca sufletul meu să fie dincolo în lumină, într-un colţ cât de mic, de unde să pot contempla veşnic frumuseţile raiului. (…)

Mântuitorul este totul pentru mine.

Mă rog, Doamne Iisuse, mângâiere şi frumuseţe şi Lumină, dă-mi har ca să pot întreţine neîncetat căldura şi rugăciunea inimii. Pentru aceasta primesc să plătesc aici pe pământ, ispăşind pentru iertarea păcatelor şi greşalelor mele, ca să mă pot arăta în faţa Domnului fără teamă. Dar cine poate şti cum voi fi judecată? Eu nu pot şti niciodată cât m-am curăţit, însă mă silesc zi cu zi să devin un om cu totul nou, cu ajutorul Domnului. Tu mă chemi, Doamne Iisuse, eu Te aud şi caut calea spre Tine! Vreau să văd chipul Tău blând în clipa morţii mele şi să mă primeşti şi să-mi aperi sufletul de viclenii diavoli care s-au repezit să-l oprească din zborul spre lumina Ta!

Adorm rugându-mă. Ce bucurie simt în timpul rugăciunii!

16 septembrie 1971

M-am trezit rugându-mă, cum am şi adormit, şi mă simt nespus de fericită. Ascult bătăile inimii şi continui rugăciunea în ritmul ei. Sufletul meu îl priveşte pe Ziditorul tuturor făpturilor şi tot ce este în cer şi pe pământ. Pe orice obiect îmi arunc ochii, acolo este şi mâna şi prezenţa Celui ce l-a făcut prin mijlocirea omului, pentru ca să-i fie viaţa mai uşoară, dându-i acestuia dorinţa să creeze ceva mai bun, mai frumos, spre ajutorul lui. Tu, Doamne şi Tată din ceruri, Care le ştii pe toate, pui înţelepciune în mintea savanţilor, a creatorilor de bine şi astfel ne ajuţi ca pe nişte copii căzuţi în noroi. Prezenţa Ta este peste tot pământul.

Afară plouă. Merg prin ploaie cu drag, rugându-mă şi respirând aer curat. Unde sunt anii mulţi când nu puteam suferi ploaia? Ploaia binefăcătoare eu o detestam, căci îmi apăsa sufletul atmosfera ce se lasă în timpul ploii. Acum privesc cu drag picăturile de ploaie care cad pe pământ în ropot; şi ce ropot şi ce gălăgie fac, parcă s-ar juca nişte copii pe străzi! Mă simt bine. Tu ne dăruieşti atâtea bunătăţi, Doamne, şi noi ne posomorâm în loc să ne bucurăm: apa, aerul, soarele şi câte bunătăţi cuprindem cu ochii, toate pentru ca să trăim viaţa şi s-o împlinim aşa cum e voia Ta! Iar noi nici nu băgăm de seamă că fără acestea n-am putea exista. Minunile Tale sunt pe întreg pământul şi Te vedem în tot ceea ce ai făcut. Ne minunăm de măreţia, puterea, lumina şi bunătatea Ta.

Citesc pe Paul Claudel – convertit în 1886 – care, printr-o iluminare a întregii lui fiinţe, a simţit prezenţa divină în Sfântul Altar. Într-o clipă s-a simţit ca aruncat în mijlocul unei lumi necunoscute. „Dumnezeu este aici de faţă” – spune el; „este fiinţă personală, ca mine. El mă iubeşte şi mă strigă”. Lacrimi de fericire l-au năpădit, o emoţie dulce, puternică, dar şi plină de spaimă. Tocmai ce-i provocase până atunci repulsie, dispreţ, tocmai aceea era adevărat. Fără voia lui cercetează Biblia şi colindă lumea. El scria în operele sale: „Dumnezeu Se adresează oamenilor indirect prin ansamblul lucrurilor vizibile, care ne vorbesc despre El, Creatorul lor, dar prin care trebuie doar să trecem pentru a-L atinge pe El”. El ştie că această lume de aparenţă ascunde o altă lume, cea adevărată, cea reală, eternă, pe care numai prin rugăciune o putem simţi şi putem trăi în ea. (…)

17 septembrie 1971

M-am trezit dintr-un vis frumos, care m-a bucurat. Mi s-a arătat cuvioasa Maică Paraschiva, cu Crucea pe piept, venind spre mine ca în zbor uşor, apoi s-a oprit, înaltă şi foarte frumoasă, n-a vorbit nimic, doar s-a uitat ţintă la mine. Am avut sufletul plin de evlavie pentru ea şi m-am rugat ei cu credinţă şi cu dragoste. Am împlinit azi ceea ce-i plăcea ei mai mult.

18 septembrie 1971

Am citit, am scris şi m-am rugat tot timpul lucrând. Cu mâinile spăl, calc, lucrez cu acul, iar cu mintea sunt în inimă, cu rugăciune către Cel pe Care-L rog neîncetat să mă miluiască, ştiind că El este prezent în toate şi se face simţit în inimă când mă rog cu umilinţă şi iubire. Atunci simt că fericirea cerească se descoperă în inimă. Fac rugăciunile cu multă evlavie şi dragoste către Mântuitorul şi Dumnezeul nostru. Citesc din Sfântul Ioan Gură de Aur.

Nu trebuie să ne mai fie frică de moarte, căci Dumnezeu ne-a pregătit aici o viaţă muncită şi căznită ca să dorim cerul. Viaţa aceasta nu este bună decât pentru un singur scop: acela de a o câştiga pe cea viitoare.

Doamne Iisuse, vreau să rabd şi eu fără de cârtire orice nedreptate cu bucurie, ştiind bine că e îngăduită de Tine, care mă pedepseşti fiindcă mă iubeşti. Mă rog pentru cei ce mă chinuiesc să-i faci să Te cunoască pe Tine şi să-i ierţi. Frica mea cea mare este de a nu cădea în păcate şi grija cea mare este de a-mi ţine sufletul curat, ca să Te sălăşluieşti Tu în el. Tăcând şi lucrând vreau să mulţumesc Domnului pentru toate şi să chem neîncetat numele Său cel sfânt.

Doamne, Te descopăr în tot ce ai creat în cer şi pe pământ. (…)

19 septembrie 1971

Lucrez în fiecare zi ca şi cum abia astăzi am început să cunosc voia Domnului şi să mă supun ei. Mă silesc pe cât pot să duc o viaţă curată şi să mă cunosc pe mine însămi, cu darul Tatălui ceresc. Îmi cercetez răbdarea şi mă rog să-mi fie Domnul îndreptar. Îmi fac rugăciunile cu bucurie şi în faţa Domnului, care este în jurul meu şi în sufletul meu oriunde m-aş afla.

21 septembrie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune şi mi-am făcut pravila de dimineaţă. Am foarte mult de lucru. Am făcut pauze în rugăciune şi consider acest timp pierdut pentru lucrarea mântuirii sufletului. Dorinţa mea este să nu mai rămân nici o clipă fără a zice rugăciunea neîncetată.

Seara, îmi însemn în jurnal cu mâhnire tot ce am lucrat. Necazul meu este că tot uit de rugăciune. (…)

22 septembrie 1971

Citesc din scrierile lui Charles de Foucauld. Acesta a fost transformat de harul dumnezeiesc, pentru că el doar îl bănuia pe Dumnezeu, dar nu-L cunoştea. Charles, dintr-un libertin, a devenit un ascet, un pocăit, un contemplativ, un adevărat apostol. (…)

Doamne Iisuse, îndrumă-ne şi pe noi pe căile Tale, ca să putem fi şi noi împlinitori ai iubirii. Fă să se audă glasul Tău în inimile noastre, ca această iubire de Tine şi de aproapele nostru care l-a cuprins pe acest sfânt al Tău să ne însufleţească şi să ne întărească şi pe noi. Fă-ne şi pe noi slujitori ai Tăi, Doamne, acolo unde este nevoie de jertfă prin bună înţelegere. (…)

23 septembrie 1971

Consider că am avut o zi slabă, pentru puţinele rugăciuni făcute. Am rămas în urmă cu rugăciunile, însă inima se roagă! Nu am timp să le număr.

Simt cum mă învălui în puterea Ta, Doamne Iisuse, dulce Iisuse Hristoase, Dumnezeule! Chiar când pierd rugăciunea lui Iisus din minte, atenţia fiindu-mi îndreptată către cele văzute din jur, totuşi simt în piept inima palpitând în ritm perfect, dându-mi o simţire minunată, o bucurie şi o pace deosebite, dumnezeieşti, pe care nu le pot exprima în cuvinte. Ştiu că Iisus este prezent cu Duhul Său Cel Sfânt. Nu este altceva care să dea o stare de fericire mai mare ca această trăire dulce, reală.

24 septembrie 1971

Cu ajutorul Domnului, astăzi am împlinit numărul de rugăciuni. La Vecernie, slujba şi cântările mi-au mângâiat sufletul.

Pentru exemplele minunate ale sfinţilor am prins curaj şi putere, încât pot îndura şi eu orice necazuri şi nevoi fără întristare, pentru bucuria în care nădăjduiesc.

Doresc să lucrez prin cunoştinţa duhovnicească, prin multă rugăciune cu atenţie, cu credinţa că dacă voi împlini poruncile Domnului, El, Care îmi păzeşte sufletul, mi-l va mântui.

Sufletul meu este hrănit cu rugăciuni ca şi cu cea mai minunată mâncare pe care i-o dau trupului.

Doresc să am tot timpul mintea în inima, acolo unde este prezent Iisus Cel dulce cu Duhul Său Cel Sfânt şi cu Tatăl.

Luminează, Doamne Iisuse, sufletul meu, ca să Te pot vedea aici şi pentru veşnicie!

Simt de acum împărăţia lui Dumnezeu în inima mea. Am liniştea sufletului, pacea Ta, Iisuse dulce, am totul. Lumea întreagă nu valorează pentru mine cât valorează această fericire a păcii adevărate. Adorm liniştită, rugându-mă neîncetat.

25 septembrie 1971

(…) Mă lupt să mă lepăd de mine, să mă smeresc, să primesc umilinţa cu bucurie, ştiind că aceasta este virtutea cea mai mare, arma cea puternică cu care se poate birui orice vrăjmaş.

Cu pocăinţă atentă, de fiecare zi, am nădejde că sufletul meu se va transforma. Caut să-i ajut pe cei mai slabi ca mine iubindu-i, uitând de mine însămi.

Iisuse, arată-mi lumina Ta, calea spre cer! Nimeni nu mă mai poate despărţi de dorinţa aceasta de a fi unită cu Tine prin curăţirea sufletului prin Trupul şi Sângele Tău cel scump pe care L-ai vărsat pentru păcatele mele.

Voi ajuta pe aproapele meu cu conştiinţa că slujesc Dumnezeului din inima lui. (…)

Nu mai vreau să iasă din gura mea nimic ce ar putea supăra pe cineva. Cu atenţie, nu voi scoate un cuvânt şi păstrându-mi pacea sufletului în orice împrejurare, nu voi răspunde la nici un fel de provocare, şi astfel voi împlini voia Domnului.

26 septembrie 1971

M-am trezit cu gândul la rugăciune şi în fiecare zi încep rugăciunile cu bucurie.

Mă socotesc ca un călător pe acest pământ şi nu doresc decât strictul necesar pentru a putea trăi modest, fără nimic în plus. Vreau să-L iubesc pe Iisus nespus de mult şi să cuget neîncetat la prezenţa Sa reală, de peste tot şi din toate. (…)

27 septembrie 1971

(…) Aştept timpul liber cu nerăbdare, ca să mă rog în linişte. Atunci sunt atrasă cu sufletul spre dumnezeieştile lumini şi frumuseţi şi trăiesc fericirea negrăită a sufletului.

Simt transformarea fiinţei mele din zi în zi, şi sunt conştientă de acest lucru.

28 septembrie 1971

(…). Iisus este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. Parcă m-am născut din nou şi-mi pare rău de viaţa pe care am trăit-o atâta timp în zadar. (…)

3 octombrie 1971

(…). Mi-am dat seama că fericirea adevărată nu o pot găsi decât în suflet, atunci când e curat, şi nu se poate compara cu nici o fericire de pe acest pământ. Simt din ce în ce mai mult dragoste de rugăciune şi cred că fără de ea aş fi ca un om mort. E dragă sufletului meu, care o fredonează mereu, orice lucru aş face. Sunt atentă în timpul rugăciunii ca ea să fie curată, fără nici un fel de gânduri care vin să mi-o fure. (…)

4 octombrie 1971

(…) Cred cu tărie că Dumnezeu este de faţă şi pretutindeni şi se face simţit în inima mea. Dorinţa mea mare este ca sufletul meu să rostească neîncetat numele Domnului, ca să simt tot timpul fericirea pe care El ne-o dăruieşte cu dragoste tuturor celor ce îl chemăm cu bucurie.

5 octombrie 1971

Cuget mereu la rugăciune. Doresc căldura inimii şi lumina care se revarsă din rugăciune. Iisuse, fă-mă vrednică de bucuria şi liniştea pe care mi le-ai dăruit şi ajută-mă să fac binele cu adevărat şi cu bucurie. (…)

Am fost foarte ocupată astăzi. Am lucrat liniştită, dar am făcut rugăciuni mai puţine.

6 octombrie 1971

Nu sunt mulţumită pentru câte rugăciuni am făcut. M-am dăruit Ţie cu totul, însă nu pot împlini totul. Nu-mi mai ajunge timpul, căci am multe comori. Ajută-mi, Iisuse, am nevoie de ajutorul Tău, căci fiind foarte solicitată, nu sunt mulţumită cum lucrez. Simt că este pedeapsă că n-am lucrat mai de mult pentru dragostea de Tine! Aşa a fost voia Ta – acum mi Te-ai descoperit în întregime. Ajută-mă, căci fără ajutorul Tău, nu ştiu cum să-mi împart timpul!

7 octombrie 1971

(…) Iisuse, lumina sufletului meu, nu e nimeni vrednic să fie iubit ca Tine! Eu nu sunt vrednică să Te iubesc şi nici să fiu iubită de Tine! Dar pe fiecare suflet Tu îl urmăreşti şi-l învălui în iubire nemărginită, oricât de nevrednic ar fi. M-ai căutat, m-ai găsit. Te-ai făcut cunoscut în sufletul, în trupul meu! Şi nu merit. M-ai ocrotit toată viaţa cu dragostea şi mila Ta cea mare. Şi m-ai aşteptat. Acum, când Te-am cunoscut cu adevărat, toate s-au schimbat. Simt bucuriile duhovniceşti pe care nu le-am cunoscut, pacea sufletului pe care nu o aveam, fericirea pe care n-o cunoşteam. Era întuneric beznă peste tot. Natura era pentru ochii mei străină, că nici nu o vedeam. Nu vedeam nici cu ochii trupului frumuseţile pe care le-ai creat pentru noi oamenii, dar mai ales cu ochii sufletului. Am fost chiar în iad. Alergam de dimineaţa până seara şi în fiecare zi o luam de la capăt, încât nu mai ştiam de capul meu, acoperită fiind de atâtea necazuri şi nevoi. Au pierit? Nu; însă acum lucrez în prezenţa Ta vie şi văd totul luminat. Nu-mi mai este teamă de nimeni şi de nimic şi de nici o întâmplare nu mă mai înspăimânt, ştiind că am un Tată atât de bun, puternic şi Care mă iubeşte cu toate că nu merit. (…)

8 octombrie 1971

Când m-am trezit, am simţit lumina zilei şi m-am bucurat ştiind că Iisus este cu mine. Am început rugăciunea şi încet-încet mi s-a încălzit inima. Am simţit mare bucurie în suflet.

Prezenţa lui Iisus s-a făcut simţită în inimă printr-o fericire şi o dulceaţă care m-au cuprins ca într-o îmbrăţişare de mamă care, după ce mă certase, m-a iertat.

Ce fericit poate fi un suflet în rugăciune, Doamne!

Cu toate că sunt nevrednică şi mă simt ca un vierme neputincios pe care ţi-e silă să-l calci cu piciorul, totuşi, cum încep să chem numele Domnului Iisus, îl simt viu lucrând cu Duhul Său Cel Sfânt! (…)

Câteodată, în rugăciune sufletul meu se ridică, ca pe un covor fermecat – cu adevărat am simţirea aceasta – spre lumina ce vine din înălţimea cerului nesfârşit. Simt puterea credinţei în cele nevăzute. (…)

Nu simt nici un fel de lipsuri, n-am teamă pentru acestea; avându-Te pe Tine, am totul şi sunt fericită cu atât cât mi-ai dăruit. Am sentimentul că sunt foarte bogată. Altădată, aş fi considerat viaţa mea de acum drept o sărăcie neagră, căci înainte de a Te cunoaşte pe Tine şi de a Te simţi atât de viu şi prezent peste tot şi în toate, aveam teamă de sărăcie.

9 octombrie 1971

Mă simt foarte umilită când văd că greşesc, mai cu seamă când vorbesc. Mă grăbesc cu vorba ca să nu uit ce am de spus şi îl întrerup pe cel cu care vorbesc. Cât mă doare lucrul acesta… Acesta este duhul nerăbdării şi vreau să scap de el cu orice preţ. Mai bine nu voi spune deloc ce am de spus; voi asculta şi voi tăcea. Doamne Iisuse, mă rog Ţie opreşte-mă la timp. (…)

Îţi mulţumim, Iisuse minunat, că nu ne laşi în mâna celui viclean şi ne scapi la timp din micile greşeli, pe care el ştie să le umfle, dar cu ajutorul Tău noi le îndepărtăm şi atunci pacea coboară în sufletul curăţit de tot ce e rău.

Lupta mea pentru curăţire a fost foarte grea de la început. M-am luptat cu duhurile neputinţei trupeşti, ale uitării de rugăciune. Piedicile care mi se puneau în cale mi se păreau aşa de grele, încât la un moment dat m-am îndoit de mine şi credeam că nu voi putea birui. Ceva însă dincolo de voinţa mea mă îndemna să lucrez mai departe aşa cum pot şi cât pot.

Am obosit atât de tare încât credeam că mă voi îmbolnăvi. Citind scrierile Sfinţilor Părinţi am prins putere din cunoştinţele lor. Am aflat că atunci când tu crezi că rugăciunea ta nu este bună, atunci o primeşte Domnul pentru nevoinţa ta. Şi acesta a fost pentru mine sfatul suprem. Am început să rostesc cu nădejde cât mai multe rugăciuni, ştiind bine că nu sunt toate bune. Eram nemulţumită în sufletul meu, însă ştiam că am făcut numărul fixat – 3.000 de rugăciuni. Mă rugam cu lacrimi de pocăinţă pentru ajutor în neputinţa mea de a face rugăciuni bune. Aveam mult de lucru în viaţa de toate zilele, timp foarte puţin, dar eu puneam la socoteală şi rugăciunile bune şi pe cele slabe. Încet-încet, cu timpul am observat că fac rugăciunile mult mai des şi mai uşor. – Am simţit o schimbare în toate gândurile şi simţirile mele şi în toată comportarea mea faţă de toţi oamenii din jur.

10 octombrie 1971

Sunt în Sfânta Biserică şi mă rog cu lacrimi de pocăinţă bunului Dumnezeu să nu-mi pună la socoteală păcatele din tinereţea mea. Am nădejdea că nu-mi va trece cu vederea lacrimile. (…)

Mă silesc să-i iubesc mai mult pe vrăjmaşii mei cu aceeaşi dragoste cu care îi iubesc pe prietenii mei şi mă rog pentru toţi. (…) Mă silesc să mă cunosc pe mine, să deosebesc binele de rău. (…)

11 octombrie 1971

(…) Orice aş lucra acum în afara celor duhovniceşti nu-mi mai face plăcere ca altădată şi timpul consumat astfel îl socotesc pierdut, fără de folos, căci toate acestea sunt trecătoare şi piedici în lucrarea pentru mântuirea sufletului. Mă rog Domnului să nu fie prea târziu, pentru că am pierdut mult timp în zadar pe acest pământ.

Trăiesc cu nădejdea că mă vei primi şi pe mine, Iisuse, în al unsprezecelea ceas. (…)

12 octombrie 1971

Aud la trezire: „curăţirea sufletului – îndepărtarea gândurilor”. Ştiu, Doamne, că dacă sufletul meu nu e curăţit şi mintea mea eliberată de gânduri, nu am nădejde de mântuire. O dată cu rugăciunea lui Iisus am aflat şi de aceste gânduri, care lucrau cu răutate în mintea mea şi pe care nu le băgăm de seamă. Acum le cunosc şi, ştiind că voi da socoteală şi de gânduri în faţa Dreptului Judecător, mă silesc să nu las nimic rău să intre în mintea mea; şi dacă au intrat, cu puterea rugăciunii le scot acum uşor afară. Mă lupt pe cât pot să privesc cu inimă curată şi cu cuget împăcat ca tot ceea ce fac să fie numai spre bine, chiar dacă în faţa oamenilor ar părea că fac rău.

De multe ori în timpul rugăciunii sunt întreruptă de gânduri fără noimă, dar eu mă lupt prin trezvie şi le alung, cerând iertare Mântuitorului. Mă rog Lui ca să-mi ţină trează mintea în faţa Sa dulce şi divină. (…)

17 octombrie 1971

M-am rugat în Sfânta Biserică, cântând la Utrenie şi la Sfânta Liturghie. Starea sufletească este într-o pace adâncă. Am simţit o putere ca un cutremur în trup, vibrând din ce în ce mai tare şi atât de plăcut, în timp ce sufletul îmi era cuprins de o bucurie nespusă, cerească (Sigur că bucuria este har ceresc şi trăirea harului bucuriei este cerească.).

O! Iisuse, abia acum, privind în sufletul meu, îi văd adâncurile cele fără de sfârşit. Până acum nici nu ştiam că sufletul meu este atât de scump şi de nepreţuit. Nu ştiam că, de fapt, pentru fericirea lui trebuie să lupt în viaţa aceasta. A stat ascuns, acoperit de noianul păcatelor, şi nu se mai vedea deloc. Abia o dată pe an, la Sfintele Paşti, îmi aduceam aminte şi mă spovedeam, mă împărtăşeam cu Sfintele Taine şi era pentru mine ca un balsam. Atunci simţeam ceva dumnezeiesc în inima mea şi mă bucuram cu adevărat, iar restul zilelor le petreceam din nou în întuneric. Ani de zile am procedat aşa. Am dispus de viaţa mea pe care mi-a dat-o Dumnezeu aşa cum am voit, din obişnuinţă. Credinţa o aveam, lumina o intuiam, dar nu o vedeam. Mă istoveam muncind din greu pentru familie şi când vedeam că nu mai pot, alergam la vreo Biserică, mă rugam plângând în genunchi înaintea icoanei Tale, Iisuse, şi se întâmpla minunea; mă salvai. Timpul prea scurt pe care îl rezervam atunci pentru mântuirea sufletului nu-mi ajuta să văd adevărata viaţă.

Astfel, în decurs de vreo 30 şi ceva de ani, am procedat la fel. Numai la nevoie alergam la Dumnezeu, pe Care în neştiinţa mea îl vedeam foarte departe, tocmai sus în cer! Nu ştiam dacă mă aude totdeauna, căci nu ştiam că El este lângă mine şi chiar în inima mea şi în sufletul meu. Abia în anul acesta, 1971, am intrat într-o nouă lumină, a dragostei Tale, Iisuse, care este atât de mare pentru noi păcătoşii. Abia acum îmi dau seama cât de mult ne iubeşti. Tu ne tragi la Tine.

Mi-ai dăruit tot ce a dorit sufletul meu. Mi-ai descoperit rugăciunea Ta cea sfântă, făcătoare de minuni, cu care sfinţii Tăi au trăit fericiţi în peşteri şi în pustiuri şi chiar prin morminte, fără frică, ştiindu-se apăraţi de Tine. Mi-ai dat daruri duhovniceşti cu care îmi hrănesc sufletul însetat de cunoştinţe – „Vieţile Sfinţilor”, de exemplu – şi câte altele mi-ai descoperit, Doamne! Cum să-Ţi mulţumesc, Doamne Iisuse, bunule, pentru toate? Mi-ai dat un părinte povăţuitor ca un adevărat apostol. El m-a învăţat totul despre viaţa cea adevărată. Eu l-am ascultat, m-am rugat şi după scurt timp am simţit ceva dumnezeiesc în sufletul meu. Am descoperit bucurii şi simţiri minunate în suflet, în inimă şi în mintea mea, unde Tu eşti prezent. Nu ştiam să-mi cercetez gândurile şi poate că toată viaţa am trăit-o rău crezând că aşa e bine, şi-mi amăram zilele. Acum, când îmi vin gândurile, ştiu să le deosebesc şi să le opresc dacă sunt cumva rele. Pentru tot ceea ce e rău am descoperit arme puternice, şi cea mai puternică este rugăciunea lui Iisus. Cu ajutorul ei, făcută cu atenţie în inimă, gândurile nu mai au putere şi fug ca de foc. (…)

18 octombrie 1971

Nu sunt mulţumită pentru cât m-am rugat astăzi. Mă rog fără mătănii. Am numărat puţin.

În timpul rugăciunii am stări minunate, însă inima mea e puţin tristă. Sunt prea solicitată. F. (pisica) grav bolnavă. Mă rog cu întrerupere. Adorm cu rugăciunile neterminate. Mă simt slabă. Cum intervine ceva grav, iar dau înapoi.

Doamne Iisuse, dă-mi ajutorul Tău!

21 octombrie 1971

Nu mai pot lucra şi nici scrie. La ora 3:20, F. a murit. Şi-a dat sufletul încet-încet. A suferit cumplit; 30 de zile a trăit numai cu apă. Avea dureri şi urina cu sânge. A fost întotdeauna cuminte şi era atât de firavă încât inspira milă tuturor. Un animal nevinovat, o pisicuţă blândă şi fricoasă care nu a făcut nimănui rău vreodată, şi cât a suferit! Doamne, atunci noi oamenii, care suntem atât de răi şi de păcătoşi, cât va trebui să suferim ca să plecăm curăţiţi?

La ora 5:30 am îngropat-o la marginea oraşului. O zi tristă. Am zis că nimeni şi nimic nu-mi va tulbura pacea şi bucuria, şi iată că o mică încercare m-a clătinat destul de rău. Nu vreau să plâng şi totuşi plâng şi nu mai am linişte deplină. Gândurile amare mă apasă. Durerile fizice mă impresionează ca şi cele psihice. Aşa că mint când spun că sunt în pace (Orice închinare la idoli creează suferinţa, strică pacea, bucuria ş.a.m.d.). Acum nu sunt deloc, şi acest lucru apasă sufletul meu şi nu am puterea să îndepărtez gândurile. Uit că toate trebuie să se întâmple după planul şi tainele Domnului, pe care eu nu le ştiu.

Iartă-mă, Doamne, şi redă-mi liniştea cât mai grabnic.

22 octombrie 1971

M-am trezit foarte obosită, nu pot lucra nimic. Am scris şi am citit din meditaţia părintelui V. despre „Urcuşul lui Ilie şi Moise”. Spunea părintele: „Paradisul nu este o vorbă goală. Cuvântul „paradis” redă o realitate curată, adevărată, care se poate împlini oricând şi de oricine. Orice contemplativ vede pe Dumnezeu şi se plimbă prin orice loc ar fi ca în paradis, vorbind cu Dumnezeu. Contemplativul nu este un nebun prin faptul că-L vede pe Dumnezeu şi vorbeşte cu El. Nebun este altcineva, cel orb, care nu-L vede pe Dumnezeu, şi cel surd, care nu-L aude pe Dumnezeu.” (…)

24 octombrie 1971

În timpul Sfintei Liturghii, sufletul meu se înalţă spre tainele dumnezeieşti. M-am rugat cu multă bucurie şi atenţie în inimă, rugăciunea fiindu-mi hrană dulce şi scumpă. Adorm rugându-mă şi mă trezesc la fel, tot rugându-mă, aproape în fiecare dimineaţă.

25 octombrie 1971

În timp ce mă rugam astăzi, am avut o stare deosebită, minunată. Mă simţeam parcă plutind uşor, ca într-un zbor de unde nu-mi venea să mă mai întorc. Priveam cu gândul în infinit şi dintr-odată m-am văzut învăluită de o lumină albă ca într-un nor, care tot creştea. Însă deodată nu s-a mai văzut.

Sunt foarte fericită în timpul rostirii rugăciunii lui Iisus. Doamne Iisuse, câtă bucurie am! Nu pot exprima ce simţiri am când inima se încălzeşte şi bate într-un ritm atât de dulce. Simt lucrarea rugăciunii ca pe o muzică lină în inima mea. Apoi simt o mare fericire, o bucurie, o dulceaţă, dar nu ca de zahăr; e altfel această dulceaţă: întâi în inimă, apoi se răsfrânge în tot pieptul şi spre gât. Un tremur uşor, dar plăcut, din care apare o uşurare a trupului, o putere; parcă m-ar ridica şi chiar aş dori să urc, să zbor în sus; însă senzaţia piere curând.

O! Rugăciune sfântă, ştiu că numai prin tine pot să mă apropii de Mântuitorul sufletelor noastre.

Iisuse Hristoase, Dumnezeule, bunule, cum să-Ţi mulţumesc pentru bucuria aceasta dumnezeiască?! Mă rog pentru toţi binefăcătorii mei, pentru cei bolnavi, săraci şi pentru cei ce sunt în tot felul de necazuri, ca să le dai daruri şi să Te cunoască pe Tine şi astfel suferinţele lor să fie prefăcute în bucurii. Uneşte-ne cu Tine, Doamne Iisuse, pe toţi copiii credincioşi Ţie, ca să putem fi una în gânduri, în simţiri şi în fapte, în rugăciune sfântă, aici şi în viaţa cea veşnică! Amin.

26 octombrie 1971

Azi este pomenirea Sfântului Dimitrie izvorâtorul de mir. Mulţumesc Domnului pentru ziua aceasta pe care am petrecut-o sărbătorindu-l cu mare bucurie pe Sfântul Dimitrie. Am stat apoi două ore la rând pe Dealul Mitropoliei, ca să pot săruta mâna Cuviosului Dimitrie, sfântul dăruit nouă de pronia dumnezeiască pentru a ne ajuta întreaga ţară, să-i scape pe credincioşii ei din necazuri şi nevoi.

Am simţit o mare bucurie pentru liniştea şi pacea care stăpâneau miile de suflete care aşteptau ca nişte copii cuminţi pentru a-l cinsti pe Cuviosul Dimitrie.

O! Popor român, care rămâi credincios Domnului ca o stâncă, cu toate greutăţile pe care le întâmpini! Cine cheamă aceste suflete? Credinţa şi dragostea de Dumnezeu. (…)

27 octombrie 1971

Am fost din nou la Patriarhie cu o soră care nu s-a închinat niciodată Sfântului Dimitrie. Stând la rând, am contemplat cerul într-o pace adâncă. Am trăit momente minunate de unire cu Dumnezeu, mai ales când a început să bată clopotul cel mare. Atunci, toate sufletele s-au înfiorat de bucurie. (…)

28 octombrie 1971

M-am trezit rugându-mă şi am continuat cu bucurie rugăciunea lui Iisus. (…)

Coboară privirea Ta, Iisuse, asupra tuturor oamenilor, ca să fim cu toţii vrednici de iubirea Ta cea sfântă şi să-Ţi cântăm imnuri de slavă în împărăţia Ta!

Dă-mi, Iisuse, darul smereniei, să fiu socotită ca cea mai umilă fiinţă, de pe ultima treaptă. (…)

Fac rugăciuni şi deodată îmi dau seama că nu mai au rost cuvintele; sufletul este plin de Duhul. Trece prin sufletul meu ca o sabie cu clinchet de argint, câteva clipe, pe care nu le mai pot prinde. Sufletul meu, fericit pentru aceasta, întăreşte trupul, îndemnându-l la lucru pentru mântuirea lui. (…)

Dorinţa mea este să fiu în rugăciune neîncetată şi în împlinirea voii Tale! Câteodată mi-e teamă să nu mă rătăcesc, crezând că sunt foarte aproape de adevăr. În neştiinţa mea, cine ştie pe ce margine de prăpastie mă clatin! Însă îmi aduc aminte de mila Ta cea mare, cu nădejdea că niciodată nu Te depărtezi de cel ce are râvnă să lucreze tot ceea ce e plăcut Ţie. (…)

29 octombrie 1971

Am citit din „Viaţa Sfintei Tereza a Pruncului Iisus”, care mi-a înălţat sufletul spre dragostea de Iisus. Ea voia să atingă treptele cele mai înalte şi sublime ale iubirii şi pentru aceasta a fost condusă pe cărările aspre ale umilinţei şi răbdării în tăcere, mulţumind pentru toate. (…)

30 octombrie 1971

M-am trezit rostind rugăciunea şi o continui pe mătănii sau lucrând orice. În clipa când mă trezesc din somn şi deschid ochii văzând lumina zilei, îţi mulţumesc, Doamne, cu bucurie că mi-ai dăruit încă o zi de viaţă pe pământ, ca să pot lucra pentru mântuire. Şi aşa în fiecare zi sunt atentă ca nu cumva să merg pe calea cea largă, crezând că merg spre lumină.

Anul 1971 a fost pentru sufletul meu o revelaţie dumnezeiască. Totdeauna cerul a fost la fel de frumos şi toate câte le-a făcut Dumnezeu pentru noi au fost bune şi frumoase, însă aveam ochi şi nu vedeam. Abia acum, după zeci de ani de întuneric, pot contempla cerul şi pământul şi mi-am dat seama că nu există nimic mai frumos în lume ca cerul. În infinitul cerului se reflectă culori de o splendoare cum nu există pe pământ. (…)

Văd şi simt puterea Ta, Doamne, în toate. În apă, în aer, în căldură, în frig, în plante, în pământul pe care-l ţii cu mâna Ta, în cer şi pe pământ, permanent voi vedea puterea şi dragostea şi înţelepciunea cu care lucrezi!

31 octombrie 1971

Doamne, Tu ne-ai iubit de la început şi ne iubeşti mereu, căci altfel noi nu Te-am putea iubi şi nu Te-ar dori sufletele noastre atât de mult. A Te iubi pe Tine este fericirea adevărată. Fericirea noastră eşti numai Tu! Porunca Ta este să ne iubim unii pe alţii, precum ne-ai iubit Tu. Iisuse, Tu ştii că îi iubesc pe toţi din tot sufletul, iar bucuria mea este să-i văd pe toţi oamenii lucrând fericiţi pentru Tine, cu Tine, ca să fim „una” (Ioan 17,22), aici şi în veşnicie, după cuvântul Tău.

3 noiembrie 1971

Am lucrat mult, sunt răcită, durerea de cap şi de gât prevesteşte gripa, care este foarte răspândită. Poate am greşit şi voi fi pedepsită că nu voi putea lua parte la cântările sfintei slujbe. Febra creşte şi primesc pedeapsa pentru păcatele mele. Nu merit să cânt împreună cu surorile mele, care sunt curate.

8 noiembrie 1971

După patru zile de suferinţă, cu temperatură de 40°C, astăzi mă simt mai bine. Am pierdut din rugăciune, căci în acest timp mi-a scăzut puterea şi rugăciunile mi se pierdeau…

Se aud bătând clopotele de la Patriarhie, căci astăzi este marea sărbătoare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Doamne Iisuse, primesc ca pe o pedeapsă pentru păcatele mele faptul că nu pot merge la Sfânta Liturghie. În aceste zile de chin, nu am mai avut puterea să mai cuget, să mă rog, căci febra îmi slăbea inima, care ca o pasăre obosită abia îşi mai mişca aripile opărite de fierbinţeală. Dar Tu, Iisuse, erai de acum acolo şi ştiam acest lucru.

Mai am de ispăşit, încă nu sunt curată ca să pot zbura în lumina Ta, căci îmi dădeam seama că sunt foarte aproape de infinit, şi cine ştie în ce stare era sufletul meu?

M-am trezit din somn auzind această frază, pe care o citeam tare: „Marea sărăcie a omenirii este lipsa de dragoste”. Da, aşa este, Doamne! Cine mi-a spus-o decât Tu, Iisuse!? Dacă în locul oricărei arme ar fi folosită iubirea de Dumnezeu sădită în sufletul nostru, atunci ar fi mare fericire pe pământ. Nimeni nu s-ar mai socoti sărac, căci ea, iubirea, ar umple tot golul.

Aşa cum razele soarelui încălzesc întregul pământ, cu tot ce se află pe el, la fel şi iubirea dintre oameni, cu razele ei binefăcătoare, ar încălzi inimile tuturor sufletelor din jurul celor ce le-ar transmite. Din iubire de aproapele şi din credinţă dăruieşti totul, fără teamă dai şi vezi că de fapt ai primit de toate. Nimeni nu-i sărac avându-L pe Dumnezeu. Bucuria iubirii dumnezeieşti străluceşte instantaneu printr-o rază de lumină a conştiinţei bune. Abia acum sufletul începe să cunoască faptul că se află înconjurat de atâtea bucurii şi străluciri, pe care nu le intuia şi nu le ştia. Stând ani de zile în întuneric, cum te desfeţi acum, suflete al meu, fericit de atâtea frumuseţi! Va trebui să lucrezi cu multă pace, în linişte şi cât mai bine, cercetând şi studiind trupul acesta care nu a ştiut decât să te ţină în întuneric şi neştiinţă. Tu să-i fi conducător. (…)

9 noiembrie 1971

M-am rugat cu căldură, mulţumind Domnului pentru puterea pe care mi-a dat-o, să suport uşor şi fără teamă această grea încercare, fiind grav bolnavă.

Într-adevăr, atitudinea mea faţă de viaţa din trecut este complet schimbată. Până în anii trecuţi, în timpul unei boli de care orice om poate fi atins, la 38°C eram cuprinsă de panică, gândind că s-ar putea să mor. Acum, la 40°C, e de mirare că nici nu-mi trece prin minte că aş putea încheia cu viaţa. Cu trupul meu slab suport greu febra şi leşinul. Ştiu însă acum că de voi leşina, tot nu voi muri, că Iisus va ţine inima mea în mâna Sa, căci nu-mi aparţine mie şi El o va întări şi va rezista. Eu doar m-am rugat să mă lase să mai lucrez, că abia am început, şi că doresc să-I slujesc cu iubire încă mult timp de-acum înainte şi să mă ierte că târziu L-am cunoscut cu adevărat. Ce contează, Doamne, câţiva ani la Tine? Însă pentru mine sunt anii mântuirii şi Tu mi-i poţi dărui.

Acum mă simt bine şi am cunoscut că nu mai sunt un copil orfan. Am un Tată cum nu este altul. M-am lăsat liniştită în braţele Sale atotputernice. M-am lăsat pedepsită, căci era cu dreptate. Am fost chiar foarte mulţumită că mi-a dat această suferinţă drept încercare, pentru curăţirea sufletului meu. (…)

11 noiembrie 1971

M-am trezit rostind rugăciunea şi mă simt atât de fericită ştiind că Iisus se află acolo în inima mea. Cât eşti de bun, Doamne, cât de lin şi dulce lucrezi în adâncul inimii! Va trebui să fac rugăciunea în liniştea cea mai adâncă. Am lucrat şi m-am rugat toată ziua cu drag şi cu nădejde, ca pentru Dumnezeu. M-a cuprins o sete şi o foame de cunoştinţe noi, încât uit de mine, iar cele ce până nu demult constituiau totul pentru viaţa trupească acum aproape le-am uitat. Acum, sufletul îmi cere hrana pe care nu i-am dat-o la timp. Şi Domnul Iisus, dulcele nostru Mântuitor, în fiecare zi îi dăruieşte sufletului meu tot ceea ce-i cere acesta, iar sufletul meu se bucură şi se roagă neîncetat. (…)

13 noiembrie 1971

Mă simt din ce în ce mai bine. Rugăciunile merg uşor şi le fac cu mare bucurie. (…)

Ca să-L iubesc cu adevărat pe Iisus, trebuie să caut să mă asemăn Lui, trăind o viaţă nouă. Mă rog, Doamne Iisuse, să mă îndrumi tot timpul spre această viaţă nouă. Doresc ca voinţa mea să fie condusă de Tine; Tu să lucrezi în sufletul meu slab şi să-mi dai putere. Bunul Dumnezeu Tatăl Ţi-a dat Ţie, Iisuse, iubirea cea dumnezeiască, pe care ai sădit-o în toate sufletele, ca să le înnobilezi, ca să lucreze şi ele, la rândul lor, în lume. (…)

15 noiembrie 1971

M-am trezit din somn având în minte aceste cuvinte: „cu nici un chip să nu mă mustre conştiinţa”. A! De tine deci trebuie să mă ocup întâi, nu trebuie să las să-mi intre vreun gând rău în minte sau în inimă, ca apoi să mă poată mustra conştiinţa. Trebuie să fiu atentă la tot ce fac şi tot ce gândesc despre fraţii mei şi surorile mele, căci povăţuitorul nostru spune că şi cu gândul poţi ucide pe fratele tău şi te faci ucigaş de oameni. Orice ţi-ar face, să nu te superi pe el.

Cum mă trezesc dimineaţa, prima grijă este de a mă ruga şi a-L slăvi pe Dumnezeu pentru bunătatea şi măreţia Lui. Cu umilinţă mă rog pentru iertare de greşale şi păcate, de care sunt sigură că voi da socoteală, şi dacă nu mă voi căi, voi fi pedepsită – dacă nu aici, atunci sigur în viaţa viitoare. (…)

Mă silesc să simt prezenţa Domnului pretutindeni, şi lângă şi în mine, şi să alung tot ceea ce m-ar putea depărta de El. Gândurile şi faptele mele să fie în nădejdea că El mă vede tot timpul şi de fac ceva rău, se supără şi se întristează. Dacă nu voi avea conştiinţa curată, în zadar voi crede că am pace, că atunci spun o minciună.

Stau singură şi-mi cercetez conştiinţa şi văd cât sunt de nevredincă şi de neştiutoare. Îmi ştiu neputinţa şi greşalele mele şi totuşi, viaţa o trăiesc între oameni şi nici nu bag în seamă defectele mele. Singur Iisus, Care-mi cunoaşte bine sufletul meu cel slab şi neştiinţa mea, mă ajută în mila Sa cea mare pentru cei păcătoşi.

Dar nici conştiinţa nu ştiu să mi-o cercetez. Oare astăzi ce-aş putea spune despre această conştiinţă? Poate am supărat pe cineva cu privirea, cu vorba sau cu atitudinea mea, însă eu nu cunosc măsura în care am făcut acest rău. Cântarul este în mâna Domnului. Şi am găsit că eu nu mă cunosc. Atunci, ce lupta duc eu cu gândurile, cu faptele mele? Ce am împlinit din ceea ce spun? Fac voia lui Dumnezeu?

Întâlnirile cu oamenii sunt ispitele la care pot fi supusă. Nu e de ajuns să nu vorbesc de rău pe nimeni şi să iau apărarea celui nedreptăţit, dar nici cu gândul nu va trebui să judec pe cineva din semenii mei, fraţii mei (Ţi-am mai spus şi acum îţi scriu: cercetează-ţi chipul tău dacă este după chipul lui Dumnezeu. Care este chipul Lui în tine? Iată-l: 1. iubirea, 2. libertatea, 3. suveranitatea, 4. dreptatea, 5. raţiunea, 6. sfinţenia, 7. veridicitatea = adevărul, 8. puterea. Vezi cum funcţionează stările acestea în fiinţa ta şi vei ştii cine eşti. Vrei să cunoşti şi pe aproapele? Observă cum funcţionează aceste daruri şi-l vei cunoaşte. Aşa vei avea ocazia sfântă să plângi pentru tine şi pentru aproapele tău, frate sau soră. Vei plânge de bucurie şi de durere. Vrei să ştii dacă eşti ridicată măcar o treaptă? Urmăreşte roadele Sfântului Duh: 1. dragostea, 2. bucuria, 3. pacea, 4. îndelunga răbdare, 5. bunătatea, 6. facerea de bine, 7. credinţa, 8. blândeţea, 9. înfrânarea, 10. curăţia. (Galateni 5, 22). Dacă nimeni şi nimic nu-ţi tulbură aceste daruri, eşti după asemănarea lui Dumnezeu. Nu zbura cu capul prin nori, nu asculta minciunile oamenilor, pentru că aceasta este Calea, Adevărul şi Viaţa.)

20 noiembrie 1971

Astăzi am scris şi m-am rugat mult în acelaşi timp. Simţindu-mă mai în putere, am putut să ies din casă, după 17 zile de suferinţă. Primul drum a fost la Sfânta Biserică. M-am spovedit şi am mulţumit Domnului că am rezistat slăbiciunii. M-am rugat cu mare bucurie.

21-22 noiembrie 1971

Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Am primit Sfânta împărtăşanie cu mare bucurie şi am zburat fericită acasă.

Am stare bună; pace în suflet. Doamne, cum să-Ţi mulţumesc pentru darul păcii, care mă ţine departe de orice rău sau deznădejde?! (…)

23 noiembrie 1971

Afară e foarte frig şi-l suport greu. Am bronşită acută. Ai milă, Doamne, de zidirea Ta! Nu am răbdare să stau în casă. Mă rog cu credinţă şi foarte uşor. Tu eşti viu de faţă, Iisuse, îmi auzi rugăciunile şi nu-i părăseşti pe cei slabi.

28 noiembrie 1971

Le-am sărbătorit pe E. şi pe I., şi cu acest prilej sufletele noastre s-au apropiat foarte mult întru Domnul. Una din zilele noastre fericite trăite pe acest pământ şi de care ne vom aduce aminte întotdeauna cu drag. (…)

29 noiembrie 1971

Am fost la fiica mea R. Ce copil minunat mi-ai dat, Doamne! Nici nu meritam.

3 decembrie 1971

Astăzi m-am rugat în linişte, cu bucurie. Inima mi se încălzeşte când mă rog. Am stare bună, pe care niciodată nu am cunoscut-o. Acum ştiu şi cunosc cu adevărat ce este un om vechi şi cum arată un om nou.

Lucrez de zece ori mai mult, însă nu obosesc, căci lucrez în linişte şi cu bucurie, cunoscând pentru ce. Cu rugăciunea lui Iisus mă lupt să mă despart definitiv de tot ce a dăunat sufletului şi trupului meu. După multă osteneală, am reuşit să mă pot ruga cu mintea şi în timp ce scriu. Când citesc îmi vine mai greu, însă eu mă silesc şi cu ajutorul Domnului am nădejde că voi reuşi. Când lucrez cu mătăniile, rugăciunea este minunată.

Seara, la Vecernie, facem repetiţie pentru colinde. Ce bucurie pe noi! Îţi cântăm, Doamne, imnuri minunate pentru naşterea Ta! Clipele trăite aici sunt sublime. Vrem să avem sufletele curate aşa cum ne-ai dorit Tu, Iisuse, ca să Te putem vedea. Tu eşti lângă noi, cu noi şi Te bucuri pentru fericirea sufletelor noastre!

Colindele de Crăciun totdeauna au fost fericirea copiilor ţării noastre şi se vor cânta cât vom trăi pe pământ, pentru bucuria Naşterii Mântuitorului omenirii!

Minunile Tale, Iisuse drag! Noi Te vedem copilaş, scump şi drăgălaş, şi ca magii alergăm şi cu drag noi cântăm, fiind fericiţi de Naşterea Ta! Totul parcă străluceşte, se înveseleşte şi sufletele sunt fericite! Luminează-ne Iisuse, Lumina lumii, ca să ne putem bucura cu Tine veşnic!

Mă rog în Sfânta Biserică şi rugăciunea o simt în inimă. Seara termin 3.000 de rugăciuni.

9 decembrie 1971

M-am trezit fericită din somn. Visam că împodobeam cu flori icoana Maicii Domnului. Azi sărbătorim zămislirea Sfintei Fecioare Maria. Bucuria de a lucra pentru suflet nimeni nu mi-o mai poate lua. Această bucurie o descopăr în Sfânta Scriptură, în natură şi în tot ce a creat şi ne-a dăruit Tatăl nostru Cel ceresc, din mila Sa cea nebănuită pentru noi. El lucrează şi în petala micuţei flori şi în zefirul care adie, în tot ce e frumos în cer şi pe pământ şi toate vorbesc despre El şi-L slăvesc. Trăiesc bucuria în contemplarea frumuseţii naturii şi a minunatelor străluciri ale celor nevăzute, care îmi înalţă sufletul în fericire.

10 decembrie 1971

(…) Acum Te simt, Te ştiu cu mine, alături de mine în tot ce lucrez, merg cu Tine şi cânt cu Tine, pentru Tine, pentru slava Ta! Şi dorul meu este sămor cu Tine, ca să mă înviezi cu Tine. (…)

Doamne Iisuse, ai milă de noi, toţi copiii tăi de pe întreg pământul, şi fă să coboare haruri ca razele soarelui peste noi păcătoşii, pentru jertfa Ta cea mare, şi fă să nu rămână nici un suflet în afara luminii Tale! Ai milă de noi, Iisuse! Ajută-ne să primim cu bucurie umilinţele, aşa cum ne-ai arătat Tu care e umilinţa cea adevărată. Acum ştiu că aceasta este calea pe care trebuie să merg ca să pot gândi că merg spre Tine!

11 decembrie 1971

(…) Acum mă lupt cu micile imperfecţiuni: frica, nerăbdarea. La policlinică am aşteptat cu răbdare, liniştită, ca niciodată, şi fără frică sau durere am făcut puncţia. Am sinuzită. Nimic nu mă mai tulbură. (…)

15 decembrie 1971

(…) Smerenia în faţa Domnului şi a omului este taina tainelor, cu care poţi străbate calea până la Tatăl nostru Cel din ceruri. Smerenia este floarea cea mai gingaşă, dar şi greu de atins. Prin ea îl putem cunoaşte pe Iisus. Sufletul meu aleargă după Iisus, dar mai întâi va trebui să ajungă la cunoaşterea adevăratei smerenii. Calea cea bună a smereniei este calea pe care ne-ai arătat-o Tu, Iisuse, şi sufletul meu doreşte să Te urmeze, fiindcă aşa ştiu că voi împlini voia Ta! Fără ajutorul Tău însă, ştiu că nu voi putea. Dar eu mă rog Ţie, Iisuse, ajută-mă să ajung şi eu aşa cum ai zis: „învăţaţi de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima”. (…)

19 decembrie 1971

Am avut o mare bucurie mergând la o soră. Acestea sunt pentru mine cele mai fericite ore petrecute împreună, adunate în numele Domnului. Părintele nostru ne vorbeşte duios ca un adevărat tată şi plânge inima într-însul pentru sufletele pe care doreşte să le unească cu Dumnezeu. Cât de puţin cere Dumnezeu de la noi ca să putem fi mântuiţi! Întâi credinţa şi voinţa, apoi toate vin după acestea.

Nici o fericire nu poate fi mai mare pe acest pământ decât aceea care vine din sfânta rugăciune. Fără de rugăciune nimic nu vom putea împlini.

„Doamne Iisuse, miluieşte-mă” trebuie să fie veşnic pe buzele, în mintea şi în inima noastră.

Îmi fac rugăciunile cu uşurinţă. Simt rugăciunea în inimă şi am stare bună. Adorm rugându-mă.

20 decembrie 1971

Mă pregătesc pentru Sfânta împărtăşanie. Nu pot face respiraţii. Sunt în tratament. Am dureri, însă este ca şi cum nu aş avea nimic. Acum cunosc ce înseamnă răbdarea care vine de la Tine, Iisuse, îndelung răbdătorule! (…)

22 decembrie 1971

Mai mult ca oricând în viaţa mea frecventez biserica, unde prind putere şi credinţă, nădejde mare şi dragoste pentru Dumnezeu şi oameni. (…)

Suntem suflete fericite cei cărora bunul Dumnezeu ne-a descoperit pe unul din plăcuţii săi – părintele V. – care ne-a dat siguranţa prezenţei Tatălui ceresc în noi, în toată viaţa noastră.

Silinţa mea este să fac numai ceea ce e plăcut Domnului, să fiu atentă în orice împrejurare, căci mare este dorul meu de a avea parte de dragostea lui Iisus, pe Care îl contemplu neîncetat.

În timpul rugăciunii, cunosc ce este pacea adevărată şi trăiesc în ea, atât cât îmi este cu putinţă. Simt un tremur uşor, fin, plăcut în regiunea inimii în timpul rugăciunii lui Iisus; vibrează ca o putere dulce, minunată. Apoi, câteodată, la fel de plăcut, parcă se varsă în inimă apă, ca dintr-o sticluţă, picătură cu picătură, clipocind. Trăirea este vie, adevărată şi nu ştiu cum s-o exprim. Inima se roagă câteodată mai tare, alteori mai uşor, o simt însă că se roagă.

Mai sunt două zile până la Naşterea Domnului Iisus! Bucuria mea este mare. Îmi fac treburile casei în linişte, rugându-mă şi meditând la tainele Domnului. (…)

25 decembrie 1971

Azi e Praznicul Naşterii Domnului Iisus Hristos. M-am spovedit cu toată atenţia.

Primul meu post adevărat. Am cunoscut, aşa cum a spus Mântuitorul, că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul (…) lui Dumnezeu”.

Doamne, de la începutul acestui an, în fiecare zi am lucrat ca pentru Tine. Ai făcut atâtea minuni cu mine şi tot ce a dorit sufletul meu mi-ai dăruit. N-am făcut nici cel mai mic lucru fără ca Tu să mă răsplăteşti. Poate şi în trecut tot aşa lucrai cu mine, însă eu nu cunoşteam lucrarea Ta. Acum, visele mele sunt numai despre Tine, Iisuse; ziua şi noaptea nu văd nimic în jurul meu decât puterea şi tainele Tale din toate!

Am cântat cu mare bucurie la Sfânta Liturghie. Am primit Sfânta împărtăşanie. Sângele şi Trupul Tău, Iisuse – o, minune mare! – s-au amestecat în sângele şi trupul meu, ca să-l cureţe de păcat. Cât de fericită sunt! Păzeşte sufletul meu curat, Iisuse, ca să nu greşesc cumva şi să Te răstignesc din nou cu faptele mele. Doamne, îţi mulţumesc căci rugându-mă neîncetat până adorm, mă trezesc tot rugându-mă!

31 decembrie 1971

Am mult de lucru, lucrez în linişte şi parcă toate se fac singure. Azi e ultima zi a anului cel mai binecuvântat pentru mine de bunul Dumnezeu, prin bucuriile pe care mi le-a dăruit din belşug.

Anul 1971 a fost pentru mine anul cunoaşterii lui Dumnezeu. În acest an am învăţat multe din căile care merg spre El. Şi cea mai uşoară cale este calea iubirii de Dumnezeu şi a iubirii de oameni. Această cale este şi porunca Domnului şi astfel împlinirea voii Lui. Apoi urmează calea smereniei. Ca să ajung la smerenie trebuie să merg pe calea ascultării, şi cel căruia i-am încredinţat ascultarea mea m-a învăţat calea iubirii; iubirea de Dumnezeu şi de aproapele ca de mine însămi. Am plâns de bucuria dragostei pentru Iisus, Mântuitorul nostru. Câte lacrimi de pocăinţă am vărsat la picioarele Lui anul acesta, ca niciodată în viaţa mea! Apoi nu pot spune câte lacrimi de fericire au curs din ochii mei pentru bucuria descoperirii rugăciunii lui Iisus şi pentru toate darurile pe care le-am primit din revărsarea rugăciunilor. Nu-mi pot exprima bucuria aceasta niciodată pe acest pământ. Cu adevărat, am înviat din morţi! (…)

1 ianuarie 1972

Am primit cu bucurie începutul anului nou. Ce bucurii îmi va aduce de la Tine, Doamne Iisuse, Dumnezeule! Întâia mea dorinţă este să mă ajuţi să ştiu cum să Te iubesc din tot sufletul şi din tot cugetul meu, ca să nu fac nimic care să dăuneze sufletului meu, care voieşte mântuirea. Voia Ta să fie ştiută de mine. Cu nădejde şi cu dragoste, mintea mea să cugete neîncetat la rugăciunea Ta, ca să-mi fie armă sfântă de apărare contra oricăror încercări, de care nimeni nu scapă. Preocuparea mea principală doresc să fie lupta pentru curăţirea sufletului, prin înălţarea cugetelor bune către cele nevăzute! Şi ajută-mă, Doamne, ca să împlinesc poruncile Tale prin fapte, ca astfel să-Ţi pot mulţumi pentru toate.

4 ianuarie 1972

Mă rog cu sârguinţă şi caut să folosesc timpul mai mult pentru rugăciune. Ea este cea mai folositoare pentru sufletul meu.

5 ianuarie 1972

Este ajunul Bobotezei. Am petrecut ziua rugându-mă cu drag, cu mintea şi cu inima. M-am rugat Sfântului Ioan Botezătorul, patronul meu, ca să mă ocrotească cu rugăciunile sale către bunul Dumnezeu. Sunt fericită că patronul meu a fost înger în trup pe acest pământ şi el a fost înaintemergătorul Domnului şi Botezătorul Lui.

7 ianuarie 1972

Ce bucurie am avut în ziua aceasta! Îţi port numele cu drag, Sfinte Ioane Proorocule şi Botezătorule al Domnului Iisus! Şi aşa cum tu ai trăit simplu, fără de alte griji afară de aceea de a propovădui venirea Mântuitorului sufletelor noastre, aşa doresc şi eu ca, fără grija zilei de mâine, să nu mă întreb ce voi bea ori ce voi mânca, ci mai întâi să caut mântuirea sufletului meu. Mă rog ţie ca, pentru rugăciunea ta fierbinte către Domnul şi Dumnezeul nostru, să se reverse peste noi toţi cei ce-L căutăm daruri multe, ca să ne putem curaţi cu ele sufletele, pe care apoi să le atragă spre El aşa curate, cum au fost la început. (…)

8 ianuarie 1972

Au început şi încercările: la ora 12:00 noaptea, soţul este între viaţă şi moarte. Are edem.

Doamne, Tu ştii că nu este pregătit. Salvează-l, ca mai întâi să se unească cu Tine! Din încercarea asta fă să i se lumineze ochii minţii, ca să Te cunoască cu adevărat.

M-am rugat tot timpul. Parcă luasem un anestezic. Sunt calmă, însă ceva nu e în regulă.

Este aproape în comă. A venit „Salvarea”. M-am întors de la spital la ora 4:00 dimineaţa. Am făcut rugăciune cu respiraţii, în aer curat. La ora 8:00, am aflat că este în viaţă şi ne-am revenit, eu şi R.

9 ianuarie 1972

Este greu, intervine mila, neprevăzutul. În zadar zic că sunt liniştită, căci nu sunt. Am teamă totuşi să nu primesc telefon că a murit. Mi-am pierdut răbdarea, neştiind ce s-a întâmplat la spital. Au venit trei surori la mine şi mi-au fost de mare ajutor. Tu mi le-ai trimis, Iisuse bun şi dulce!

Am ajuns la spital la ora 15:30. Într-o clipă, starea cea grea s-a prefăcut într-o mare uşurare şi m-am liniştit în momentul în care l-am văzut. Eu şi R. ne-am revenit şi toţi trei ne-am îmbrăţişat fericiţi. Este salvat. Mulţumim, Doamne! (…)

13 ianuarie 1972

Doresc să-I dăruiesc Domnului tot ceea ce am mai bun, ca pe o jertfă plăcută Lui, pentru bucuria de a-L simţi mereu cu mine. Ştiu acum că moartea naşte viaţă veşnică fericită, şi voi lucra cât mai este timp, pentru a o câştiga. Mă voi lupta pentru a aduce alinare şi bucurie celor pe care mi-i va scoate în cale Iisus, fără a mă gândi la răsplată. În fiecare Te voi vedea pe Tine, Iisuse, şi voi alerga la Tine să Te rog să-i ajuţi. Aleşii Tăi sunt cei necăjiţi şi întristaţi, care au nevoie de sprijinul Tău!

Dă-mi, Iisuse, înţelepciune şi putere ca să-Ţi pot sluji în fiecare zi, până la sfârşit.

Lucrez şi mă rog cu nădejdea de a dobândi cunoştinţe pentru a face rugăciune bună şi cu atenţie, ca fiecare zi şi fiecare ceas din zi să-mi fie cale spre mântuire. Îmi este dragă rugăciunea lui Iisus şi prin ea am primit atâtea bucurii şi înălţare sufletească, încât socotesc că cei ce o rostesc necontenit sunt fericiţi ca îngerii şi zboară ca pe aripile vântului spre ceruri! Poţi trăi pe pământ şi în acelaşi timp, într-o clipă, şi în ceruri; pacea dăruită de rugăciune te înalţă spre zări îndepărtate, dorite de suflet, iar trupul e dator să stea liniştit şi el. Doresc ca sufletul meu să fie cu Domnul cât mai mult. Vreau să stau permanent sub privirea Ta, Iisuse, şi mă las în voia Ta, ca să lucrezi în mine cum voieşti!

16 ianuarie 1672

C. este iarăşi grav bolnav. L-am dus la spital. Doamne, toţi suntem imperfecţi. Tu ne vei ierta şi ne vei călăuzi. Toate sunt de la Tine, pentru binele nostru. Toată nădejdea e la Tine. Mă rog cu umilinţă şi socotesc că merităm durerile ce ne apasă.

Tu îmi dai ca alinare în minte gânduri bune şi duioase şi dorul după Tine. Sfinţenia este departe, lupta este grea, Tu mi-ai dat arme şi cu greu le întrebuinţez, însă nu le las să-mi scape. Lupt aşa cum pot, dar mă lupt, şi Tu, Iisuse, eşti cu mine. Eşti singura mea nădejde, şi-mi uşurezi greutăţile prin care trec. (…)

18 ianuarie 1972

M-am trezit cu gândul la rugăciune şi m-am rugat toată ziua liniştită. Mă silesc mereu să rămân cât mai mult cu Tine, Iisuse, şi să Te simt prezent. (…) Cu Tine să contemplu frumuseţile negrăite, ca să satur sufletul meu însetat de odihna Ta!

Alină, Iisuse, suferinţele soţului meu! Îmi fac rugăciunea şi adorm rugându-mă.

23 ianuarie 1972

Sfânta Liturghie mi-a înălţat sufletul către Tatăl nostru Cel ceresc şi mă simt uşoară ca un fulg. Soţul va veni de la spital. R. e liniştită. Sunt intoxicată, însă n-are importanţă ce se întâmplă cu trupul („Sau nu ştiţi că trapul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (I Cor. 6, 19)). Sufletul meu zboară fericit către Tine!

27 ianuarie 1972

Ziua mea de naştere – aducerea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfinte Ioane Gură de Aur, tu îmi eşti ocrotitor şi rugător în ceruri pentru mântuire şi ajutor în lucrare. Te rog să-mi ajuţi in tot ceea ce fac, rugându-te Domnului ca să fac totul cât mai bine, plăcut Lui, căci sunt foarte slabă. (…)

28 ianuarie 1972

Fac rugăciunea cu umilinţă până la pământ, cu credinţă tare că Cel atotputernic nevăzut mă luminează şi mă întăreşte. Îl slăvesc pe Creatorul tuturor, cântându-I cu bucurie. Bucuria mea este de a mă uni cu El în rugăciune cât mai mult, să trăiesc şi să simt pacea binefăcătoare şi să mă întăresc prin harul Său, să îndepărteze slăbiciunile mele.

30 ianuarie 1972

La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile, Grigore şi Ioan, am simţit în timpul Sfintei Liturghii bucuria şi puterea de a lupta pentru fericirea pe care ne-a făgăduit-o Mântuitorul. Nu mă stăpâneşte o altă dorinţă mai mult decât aceea de a-L vedea cu adevărat pe Tatăl nostru. Dorul sufletului meu este acum să ajungă să poată locui în marea nesfârşită de lumină, acolo unde toate sufletele mântuite se vor topi în iubirea lui Dumnezeu, pentru veşnicie. Fiecare clipă este preţioasă şi va trebui să lucrez cu sacrificii pentru mântuirea sufletului, căci nu ştiu cât timp mai am pentru lucrare, precum nu ştiu în fiecare seară dacă voi mai vedea lumina zilei următoare. Dorinţa mea este ca tot ceea ce făptuiesc să fie după voia Ta, Doamne, şi să pot suferi şi eu cât de puţin pentru Tine. Fă-mă înţeleaptă în toate, răbdătoare şi smerită!

Îndreaptă-mi tot timpul gândul în inimă, unde Tu lucrezi cu mare putere pentru viaţa sufletului şi a trupului meu.

2 februarie 1972

Praznicul întâmpinării Domnului. Am adus slavă, lui Dumnezeu, cântând împreună cu surorile mele. Am simţit şi eu bucuria Sfântului Simeon, că Domnul Iisus a venit la noi întrupându-Se ca să ne izbăvească de păcate. Am cântat fericită, cu lacrimi de pocăinţă „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta!”, şi m-am simţit slobozită şi eu.

Toate surorile din cor sunt în luptă cu fel de fel de ispite. Cel ce doreşte să ne fure pacea nu va reuşi. Doamne, ne-ai dat şi un bun apărător, plin de iubire pentru Tine, şi imediat se restabileşte pacea! Îţi mulţumim, Doamne!

M-am rugat până am adormit.

10 februarie 1972

Citesc cu drag din „Pedagogul” (de Clement Alexandrinul), unde am găsit învăţături minunate despre adevăr. Dumnezeu ne iubeşte, căci suntem lucrul mâinilor Lui şi legătura iubirii este înlăuntrul omului, insuflată de El.(…)

14 februarie 1972

Sora mea a venit ca la un semn, nechemată, la timp. Iisuse, Tu lucrezi. Toate s-au împlinit bine. Citesc „Ranele Domnului”. Am găsit aici în ce fel trebuie să ne purtăm Crucea cu adevărat. Nimeni nu-şi poate imagina şi descrie suferinţele Mântuitorului din Vinerea cea Mare. Ar trebui ca pentru păcatele noastre, ca să ne putem gândi la apropierea de Iisus, să ne târâm în genunchi cu sufletul toată viaţa noastră, iar rugăciunile să fie făcute cu frică şi cu cutremur, cerând îndurare! Rănile Sale dovedesc iubirea lui Dumnezeu pentru creaturile Sale. Pentru noi, care câteodată nici nu merităm să ne numim oameni, pentru purtarea noastră nedemnă faţă de semenii noştri. A suferit îngrozitor cu trupul, dar în acelaşi timp şi cu sufletul; privind departe peste veacuri, ne vedea pe noi, inconştienţi de ceea ce săvârşim faţă de Dumnezeul nostru. Iubirea noastră este o minciună, căci viaţa nu ne-o schimbăm. Acum, când cunoaştem adevărul, suntem mult mai vrednici de a fi condamnaţi decât cei din vechime. Nu vom avea apărare. Întreaga omenire trebuia să se schimbe de la jertfa Sa pe Cruce, căci pentru aceasta a venit şi S-a întrupat. Va trebui să avem de-a pururea în inima noastră întipărite patimile şi rănile Sale, care sunt izvor de viaţă veşnică. Nu sunt capabilă să suport mici răni, de care vreau repede să scap, iar Iisus suferă pentru mine moarte înfiorătoare. Îl văd cum priveşte la mine cu milă pentru neputinţa mea. Cu ajutorul Sfântului Giulgiu s-au descoperit pe trupul Său mai mult de 500 de răni, iar pe mine nu mă atinge nimeni măcar cu un băţ pentru câte greşeli am făcut.

Iisuse, pentru păcatele mele Te-ai lăsat batjocorit, scuipat, dezonorat şi răstignit, nevinovat fiind. Iartă-mă, Iisuse dulce, şi ajută-mă să Te pot iubi mult, aşa cum Ţi se cuvine!

Mă rog cu multă umilinţă, plângând pentru patimile lui Iisus.

18 februarie 1972

Suport cu bucurie perioada de purificare. Încercările lovesc fără milă şi fără încetare. Eu stau liniştită şi Te las pe Tine, Doamne, să lucrezi în locul meu. Eu mă rog Ţie şi mă cutremur de prezenţa Ta vie şi de lucrarea pe care o săvârşeşti cu mine clipă de clipă.

Mă silesc şi mă lupt cu mine însămi să-mi păstrez inima curată. Din credinţa că Domnul mă vede, mă aude, fac rugăciunile în umilinţă adâncă. Rugăciunea mea a devenit atât de dulce! Aş dori să-mi topesc inima în ea şi să ardă permanent flacăra dulce a iubirii de Tine, pentru slava Ta, Doamne Iisuse, în veşnicie.

Vreau să fiu atrasă cât mai sus, ca să mă simt în braţele Tale bune. Luminează-mă, umple-măde puteri ca să pot lupta, ca să pot avea parte de

unirea cu sufletele celor care-Ţi sunt plăcuţi Ţie, ca să trăim în bucurie şi fericire cerească.

Am stare foarte bună. M-am rugat cu pace adâncă până am împlinit numărul rugăciunilor şi apoi în continuare, până am adormit.

21 februarie 1972

Am început postul Sfintelor Paşti cu mare bucurie. În ce luptă frumoasă şi minunată mă găsesc! Sunt fericită. Preocuparea mea principală este lupta permanentă de a mă lepăda de orice bucurie pământească ce m-ar depărta de Dumnezeu şi de a mă lepăda de mine însămi. Toate durerile şi înfrângerile sufleteşti sau trupeşti au început să-mi pară mult mai uşoare şi chiar mă fac să zâmbesc, cunoscând acum scopul lor. (…)

1 martie 1972

Îmi pare rău că n-am scris în jurnal de zece zile. Fac rugăciunile cu dragoste şi cu uşurinţă. Nu există vreo stare de bucurie şi fericire mai mare ca aceea din timpul rugăciunii. Simt prezenţa Domnului şi lucrarea Lui în sufletul şi în trupul meu. Simt puterea pe care mi-o dă din puterea Lui divină, ca unei lucrătoare nevrednice care are nevoie de sprijin. Tot lucrul pe care-l fac este pentru a-L bucura pe Iisus, şi nu ştiu dacă fac totul pentru a-I împlini voia. Încă sunt slabă şi am mare nevoie de cunoştinţe, ca să pot birui neştiinţa; ca lucrarea şi lupta să fie adevărate şi de folos. (…)

Cred cu tărie în cuvintele Sfintei Scripturi. Îmi cercetez zilnic starea de legătură cu oamenii şi cu Dumnezeu. Voi lupta pentru a împlini virtutea iubirii şi mai întâi va trebui să ştiu să-mi iubesc sufletul şi trupul, curăţindu-le bine de păcate, ca să pot avea apoi iubire adevărată şi faţă de aproapele meu. Mântuitorul l-a biruit pe cel viclean cu iubirea, rugându-Se, fiind pe Cruce, pentru cei ce L-au răstignit. Mă voi sili să-i iubesc cu adevărat mai întâi pe cei care voi şti că mă urăsc, ca să împlinesc voia Ta, Doamne, prin pilda Ta pe Cruce. Aşa nădăjduiesc că voi birui pe cel rău. Suntem călători pe acest pământ şi toţi am greşit înaintea Ta, fiecare în felul lui, şi judecata a Ta este.

4 martie 1972

M-am rugat puţin şi, Doamne, fără de ajutorul Tău, în zadar voi căuta să încălzesc inima, dacă Tu nu vrei s-o încălzeşti. (…)

5 martie 1972

Am fost la Sfânta Liturghie. Sunt făptura Ta cea mai nevrednică şi totuşi Ţi-ai adus aminte şi de mine, trimiţându-mi atâta mângâiere şi bucurie. (…)

7 martie 1972

Mă silesc să fac rugăciune bună. Citesc din nou despre rugăciunea lui Iisus, ca să pot cerceta dacă stările care vin din ea sunt duhovniceşti. Sfinţii Părinţi spun că „împrăştierea minţii răceşte căldura inimii, iar micşorarea căldurii slăbeşte luarea aminte” (Când ai pierdut atenţia, a murit fericirea; întunericul minciunii te învăluie, te prinde şi te aruncă în hău…). Este probat de mine şi adevărat este. Am de acum 14 luni de rugăciune neîncetată şi în timpul rugăciunii tot mi se risipeşte mintea. Mă lupt cât pot ca să birui neatenţia tot cu rugăciunea. După mai multă rugăciune făcută în linişte adâncă, capăt căldura în inimă şi simt şi aud lucrarea ei dulce. Doresc să rămân cât mai mult cu putinţă în această stare, recunoscând-o ca fiind cerească. Nu pot compara starea sufletească din timpul rugăciunii cu nici o fericire sau bucurie pe care a trăit-o sufletul meu. Atunci se face cunoscută prezenţa Domnului în suflet. Simt cu adevărat că lucrează viu, dându-mi puteri noi şi simţiri duhovniceşti.

În timpul rugăciunii lui Iisus, de câteva luni simt o putere dulce şi binefăcătoare, care vibrează crescând din ce în ce mai tare, pornind din inimă şi apoi răsfrângându-se în tot pieptul o dată cu căldura inimii, şi care este întăritoare, înviorătoare, dulce şi foarte plăcută la simţire. Pot renunţa uşor acum la tot ce ar putea să mă îndepărteze de iubirea pentru Iisus Dumnezeul şi Mântuitorul, căci sufletul se simte foarte fericit ştiind că El veghează şi lucrează, urmărind voinţa mea statornică de a mă uni cu El. Contemplu cu bucurie şi cu drag tot ceea ce mă înconjoară, lucruri şi făpturi, şi văd lucrarea lui Dumnezeu în toate.

Mă las liniştită şi cu încredere deplină condusă, de Dumnezeu, Care pe toate le împlineşte după voia Sa prin noi, uneltele Sale.

Doamne, primeşte-mă ca să-Ţi fiu unealtă bună şi eu în ceata celor ce luptă pentru împlinirea adevărului Tău! Luminează-mi, Iisuse, mintea mea cea slabă ca să ştiu să lupt bine, să mă lepăd de orice ataşament de fiinţe sau lucruri, ca să pot intra în iubirea Ta! Întreţine căldura inimii mele pentru dragostea pe care Ţi-o port, ca să pot face orice sacrificiu în numele Tău şi pentru Tine, căci sufletul meu Te doreşte. Iisuse dulce, Mântuitorule, de-aş plânge zi şi noapte până la sfârşitul vieţii mele pe pământ, de-aşîmplini toate poruncile Tale cum se cuvine, toată iubirea Ta de-aş putea s-o revărs în inimile tuturor oamenilor şi de-aş putea să alin toate suferinţele celorlalţi, ştiind că Tu mă vezi şi Te bucuri, şi chiar trupul meu de-ar fi jertfit pentru credinţa vie şi iubirea pe care Ţi-o port, şi tot nu Ţi-aş mulţumi îndeajuns pentru mila pe care ai avut-o pentru mine, vierme păcătos, că ai binevoit să mi Te descoperi mie viu şi prezent pretutindeni. Cred în cuvintele Tale sfinte: că vei fi cu noi până la sfârşitul veacurilor. (…)

22 martie 1972

Iisuse, ai milă de R. Nu vreau să sufere ea, poate pentru păcatele mele. Tu vezi că se apropie de prăpastie. Numai Tu îi poţi veni în ajutor. Este în luptă grea, însă cu Tine este puternică. Mă rog Ţie fierbinte, redă-i pacea şi liniştea sufletului. Tu-i cunoşti lupta cumplită cu gândurile. Pentru durerile de acum ştiu că va fi răsplătită, căci va căpăta înţelepciune. Tu pentru noi cei păcătoşi Te-ai întrupat şi Te-ai jertfit. De aceea doresc ca orice încercare a noastră să fie o apropiere mai mare de Tine! Tu ai unit cerul cu pământul ca să fim mântuiţi. Când sângele Tău curgea din rănile Tale pe Cruce, Te gândeai la noi şi răbdai totul în tăcere, pentru a ne transforma pe noi. Sfânta Tereza de Avila spunea: „Te iubesc, Iisuse, mai mult din cauza agoniei şi a morţii Tale decât din cauza învierii”. Cu ce Ţi-am răsplătit, Iisuse, iubirea Ta pentru noi? Privind la patimile Tale pe Cruce, sufletul meu se cutremură. Nu pot decât să vărs lacrimi amare de pocăinţă pentru sufletul meu întinat. Ne-ai lăsat moştenire Crucea pe care trebuie s-o purtăm cu dragoste, căci prin ea Tu lucrezi neîncetat la mântuirea sufletelor noastre. Prin răstignirea Ta cea de bunăvoie ne-ai arătat, Iisuse iubit, taina iubirii Tale pentru oameni. Prin patima Ta pe Cruce ai spălat păcatele întregii omeniri. Iubindu-Te acum pe Tine, mi-e silă de toate păcatele săvârşite şi de nimicnicia mea; le reneg şi le detest. Îi iubesc pe oameni şi mă silesc să mă lepăd cu totul de ceea ce a mai rămas rău, undeva ascuns, în inima mea. Vreau să ajung să mă bucur dacă cineva mă bârfeşte, ştiindu-mă însă cu conştiinţa curată.

La Canonul cel mare se revarsă lacrimile pocăinţei din belşug, fierbinţi şi curăţitoare.

27 martie 1972

Extrag din meditaţiile părintelui V. „Despre ascultare”, în care zice: „Ascultarea este un mijloc de mântuire, fără de care nu-L putem vedea pe Dumnezeu. Este un martiraj care este garanţia vederii lui Dumnezeu. Fără mortificare de la cel mai mic lucru care abate şi întunecă vederea lui Dumnezeu, de nu-l vei da la o parte, nu vei putea vedea lumina. Mare este taina ascultării. Prin ascultare scapi de tribunalul conştiinţei şi stai liniştit, scapi de grija iadului şi trăieşti ca în rai.” (…)

30 martie 1972

Părintele nostru ne vorbeşte despre post şi ne spune că postul este o lucrare de îndumnezeire a fiinţei noastre, spre a înduhovnicii şi trupul. Este o purificare a spiritului, a nu gusta din pâinea viciului şi a păcatului. Postul este proba de verificare a fidelităţii sufletului meu faţă de Dumnezeu. Am înţeles că în zadar voi posti, dacă faptele mele sunt mai rele ca ale celor ce mănâncă carne. Cei ce postesc cu adevărat se cunosc după fapte şi li se ascultă sfaturile ca şi cum ar fi venite de la Dumnezeu. Postul înnobilează fiinţa omenească. A posti înseamnă a avea minte. Proorocii au postit pentru a putea să lumineze cu lumina venită de la Dumnezeu, să sfarme întunericul din orice rău. Postul este taina acumulării puterilor harului lui Dumnezeu în omul slab. Postul, împreună cu rugăciunea, alungădemonii, vindecă, renaşte şi dă pace. Postul duce spre unirea cu Domnul Iisus Hristos, prin Sfintele Taine. Rugăciunea fără post nu are putere. Mântuitorul a postit 40 de zile şi apoi a biruit ispita diavolului. Cu postul mergem alături de Domnul nostru Iisus Hristos şi aşa vom avea parte de multe bunătăţi făgăduite aici pe pământ, cât şi în cer. (…)

31 martie 1972

(…) Adună-ne, Iisuse, neîncetat pe toţi la Tine, căci noi Te dorim şi Te iubim, ca împreună să-Ţi putem contempla frumuseţea nespusă, să-Ţi putem cânta imnuri de slavă cu pace în veşnicie. (…)

Când fac rugăciune bună, cu atenţie, ascultându-mi inima, atunci simt cum se revarsă o pace ca o mângâiere catifelată, încântătoare. Dacă pierd atenţia, dispar petalele alinătoare şi dulci, şi atunci sufletul mă îndeamnă din nou spre rugăciune curată. Rugăciunea e lină şi aproape că nu-mi simt respiraţia. Încet-încet, simt plutirea ca pe o apă liniştită. Nu se mai aude nimic şi aş dori să rămân aşa cât mai mult. Sufletul mă îndeamnă să mă rog cu nădejdea de mântuire. Mă rog cu această nădejde. Seara am terminat 3.000 de rugăciuni.

6 aprilie 1972

Azi am fost la Biserică. E Joia cea Mare. Doamne Iisuse, Tu mă chemi şi eu alerg să Te slăvesc pe Tine şi să-Ţi fiu recunoscătoare pentru jertfa Ta cea sfântă! Cele 12 Evanghelii ne arată cât de cumplite au fost suferinţele îndurate de Tine pentru a mântui sufletele noastre, ale păcătoşilor. Ai fost dat pe mâna celor mai cruzi oameni şi n-ai scos un cuvânt rău, pentru a avea şi eu parte de fericire veşnică. Cu lacrimi amare am plâns gândindu-mă la patimile Tale, ca oarecând mironosiţele. Iubirea Ta fără de margini pentru noi oamenii am văzut-o în răbdarea cu care ai pătimit. Durerea a pătruns adânc în inima mea. În Joia cea Mare, când ai mâncat cu ucenicii Tăi dragi, singurii Tăi prieteni, Tu ştiai că Iuda Te va da prins în mâinile iudeilor. Însă taina aceasta mare, hotărâtă din veacuri de Tatăl ceresc, numai Tu o ştiai, căci cine Te-ar fi înţeles atunci? Mare suferinţă Ţi-au produs ucenicii Tăi, care se gândeau la locul cel dintâi şi-l doreau. Cunoscând înclinarea lor spre gânduri de mărire, Te-ai smerit, pentru că Tu, Dumnezeu fiind, ai îngenuncheat şi le-ai spălat picioarele pe rând, tuturor, chiar şi aceluia care avea să Te vândă, ca să ne înveţi smerenia şi iubirea de vrăjmaşi, pe ei şi pe noi, cei pe care-i ştiai că mai târziu, peste veacuri, vor cunoaşte taina întrupării Tale!

Până la venirea Ta pe pământ, puterea smereniei şi cea a iubirii de vrăjmaşi nu erau cunoscute. Smerenia era dispreţuită. Mare taină este însă smerenia! Numai Tu, Iisuse, ai putut da oamenilor această putere de a recunoaşte în smerenie cea mai mare virtute, cu care se pot birui uşor toate puterile întunericului. Tu ai fost primul nostru exemplu, căci prin smerenie şi ascultare de Tatăl Cel ceresc, prin iubirea pe care ne-ai purtat-o nouă şi vrăjmaşilor Tăi, ai arătat întregii omeniri calea mântuirii (Ascultarea e semnul harului dumnezeiesc al smereniei. Cine ascultă de Dumnezeu în chip desăvârşit va fi desăvârşit precum Tatăl nostru Care este în ceruri.).

7 aprilie 1972

(…) Astăzi e Vinerea cea Mare. Doamne Iisuse, patimile Tale au luat sfârşit. Cântăm prohodul. Suntem triste toate surorile din cor. Cântăm în grabă, şi nu se cade, Doamne! De ce îngădui, Iisuse, ca şi acum să fii batjocorit? Te-au îngropat atunci în grabă, iar acum scena se repetă, că Te îngropăm şi Te plângem tot în grabă. Ne rămâne nouă speranţa învierii Tale, dar oare eşti mulţumit de comportarea noastră? Cât suntem de ingraţi… Cădem mereu în greşeli de care ar trebui să ne înspăimântăm (Observaţia care vine dintr-o inimă curată, care-L vede pe Dumnezeu, este strigătul Cerului pentru oprirea fărădelegilor pe pământ.). (…)

9 aprilie 1972

Învierea Domnului. Sfintele Paşti. Toată viaţa mea am aşteptat cu nespusă bucurie sărbătorile sfinte ale Naşterii şi Învierii Domnului, singura mea mângâiere sufletească. Din tinereţe întrezăream fericirea veşnică, fără însă să ajung s-o cunosc cu adevărat până în ceasul în care ai voit Tu, Iisuse!

Am cântat cu surorile mele în cor cu mare bucurie „Hristos a înviat!” şi am simţit cum au înviat şi sufletele din noi (Când poţi striga sincer în inima ta strigătul Proorocului Elisei, „Viu este Dumnezeu, viu este sufletul meu!”, atunci cu siguranţa strigătul tău „Hristos a înviat!” este o simfonie vie care cânta realitatea învierii tale.) şi în toţi credincioşii din Sfânta Biserică. E o atmosferă de fericire cerească. în toată biserica este o lumină care se reflectă pe chipurile fericite ale tuturor.

O, Iisuse, biruitorul morţii, Tu eşti aici, în mijlocul nostru, nevăzut şi viu. Fii veşnic cu noi, Iisuse, ca să simţim de-a pururea prezenţa Ta în sufletul şi în trupul nostru, curăţite, prin darul Tău, de orice lucru rău. Simt cum ne învălui cu dragostea Ta pe noi şi pe fraţii noştri de pe întregul pământ. Suntem uşuraţi şi fericiţi acum, că sfintele Tale patimi s-au încheiat. Sfânta Ta înviere este începutul şi nădejdea învierii sufletelor noastre. Tu ai înviat ca şi noi toţi să fim vii. Biserica e plină de sufletele tuturor celor care nădăjduiesc în înviere. Chipurile tuturor sunt luminate de fericire. Toţi vom învia, prin Tine, căci sufletul nostru este viu şi îl vei elibera de lutul ce-l acoperă, ca să fie veşnic în fericirea cerească!

22 aprilie 1972

Azi, la Vecernia Sfântului Gheorghe, a înviat bucuria şi pacea s-a aşternut din nou în inimile noastre. Totul a devenit uşor, curat, minunat. Toate sufletele s-au contopit într-unui singur, în unire cu Tine, Doamne.

Pacea lui Iisus ne învăluie. Măicuţa Domnului, Sfântul Gheorghe sunt cu noi, în mijlocul nostru, şi se bucură de fericirea noastră. Prin rugăciunile părintelui nostru, harul coboară asupra tuturor. Sufletele noastre se bucură de aceste taine ale bunului Dumnezeu. Socotesc un mare dar din partea Tatălui ceresc faptul că ne-a făcut parte de aceste bucurii duhovniceşti negrăite, unice. Şi eu ce am făcut ca să am parte de aceste bucurii? Nimic bun. N-am fost decât un copil rătăcit şi Tu m-ai primit ca şi pe fiul cel risipitor. Pentru aceasta ajută-mă să Te iubesc, căci mi-am dat seama cât de mult mă iubeşti. Vreau să Te bucuri de iubirea pe care o port în inimă, dăruită (Amin. Aceasta să ştim: „Fără Mine – a zis Mântuitorul – nu puteţi face nimic” (Ioan 15, 5).) de Tine. Dorinţa mea este ca toate rugăciunile către Tine să fie făcute din iubire. (…)

Cântările care se înalţă spre slava lui Dumnezeu sunt rugăciuni simţite cu tot duhul nostru. Mă simt ca în cer! Părintele V. răspunde la întrebările noastre cu înţelepciune şi cu multă dragoste pentru zidirea sufletelor noastre. Ne spune: „Rugăciunea trebuie făcută privind dincolo de icoane şi de tot ceea ce e văzut, căci Dumnezeu este pretutindeni, nevăzut, căci Duh este Dumnezeu”. Noi suntem chipul lui Dumnezeu după duh, duh din Duhul lui Dumnezeu. Să avem cunoştinţă despre existenţa noastră şi despre tot ceea ce există creat în cer şi pe pământ de atotputernicul Dumnezeu, cunoştinţă însă atât cât voieşte El să ne dea. Rugăciunea în tăcere este auzită şi purtată de îngeri, care în orice clipă lucrează pentru mântuirea sufletelor noastre.

Doamne Iisuse, primeşte-mă şi pe mine printre cei ce-Ţi slujesc Ţie cu credinţă şi cu dragoste şi fă-mă vrednică să cunosc voia Ta cea sfântă, ca să nu greşesc în faptele mele. Viaţa mea Ţi-o închin Ţie, căci Te iubesc!

28 aprilie 1972

(…) Numai când sunt în rugăciune curată simt prezenţa Ta vie (Nu numai când eşti în rugăciune curată trebuie să simţi prezenţa vie a lui Dumnezeu, ci în orice împrejurare a vieţii.), Doamne, şi trăiesc cu adevărat. Aş vrea ca aceste clipe trăite cu Tine să devină ore întregi de fericire şi cu adevărat sunt din ce în ce mai dese.

Sufletul meu se umple de prezenţa Ta vie, Iisuse! Cum aş putea să-mi exprim recunoştinţa pentru bunătatea Ta, pentru tot ceea ce i-ai dăruit sufletului meu? Creşte dorul meu de a trăi neîncetat cu Tine, căci numai atunci cunosc adevărata pace, bucuria şi liniştea adâncă, în care sufletul meu se desfată de fericirea cerească.

1 mai 1972

M-am rugat toată ziua cu rugăciunea lui Iisus, liniştită, lucrând, scriind şi citind. Am citit din „Viaţa noastră după moarte”, de Părintele Mitrofan. Poporul nostru ortodox, datorită Sfintei Tradiţii, pe care o păstrează de aproape două mii de ani şi o va păstra până la sfârşit, îşi împlineşte conştiincios datoriile pentru mântuirea sufletelor celor care au plecat înaintea noastră din lumea aceasta.

Citesc şi extrag despre ceea ce se întâmplă cu sufletul după moarte. El rămâne încă două zile pe pământ, umblă prin locurile în care a trăit, iar a treia zi urcă la cer. Între cer şi pământ sunt „duhurile răutăţii” – duhuri ale îngerilor căzuţi, deveniţi demoni pentru îngâmfarea lor. Iisus a fost primul care a străbătut acest spaţiu, căci din pricina lor nici un suflet n-a putut urca la cer. Însă Iisus a distrus blestemul morţii. În acest spaţiu se duce o luptă teribilă, îngerii se luptă cu duhurile rele, care se silesc să oprească sufletul omului. Acesta tremură de frică aşteptându-şi verdictul. Virtuţile omului acoperă păcatele şi sfinţii pot străbate cu uşurinţă această cale (Toate virtuţile nimicesc păcatele în parte, dar pentru a străbate cu uşurinţă spaţiul spre ceruri trebuie, e absolut necesar să fi realizat viaţa prin „a fi”, şi nu prin „a avea”. „A fi”, „a exista”, nu e posibil fără Dumnezeu, Iisus Hristos. Eşti real? Poţi zice: „Nu trăiesc eu, ci Hristos”? Vei străbate cerurile!).

(…) Sufletul însuşi se judecă pe sine, recunoscându-şi vinovăţia, dându-şi seama abia acum, după ce s-a despărţit de trup, de toată responsabilitatea pe care a avut-o, şi are remuşcări teribile. De aceea spune Iisus că cine se judecă pe sine în timpul vieţii pământeşti, acela nu va fi judecat după moarte.

Prin căinţă, mărturisire şi împărtăşirea cu Sfintele Taine al Domnului Iisus Hristos, omul face să dispară puterea păcatului.

Între cer şi pământ, tot acest spaţiu este împărţit în vămi, tribunale, şi la fiecare dintre acestea sufletul are de dat socoteală pentru faptele sale, iar duhurile rele cu mare greutate lasă să treacămai departe sufletul, acuzându-l nu numai de păcatele săvârşite, ci şi de cele gândite numai (Pocăinţa care nu este sinceră, curată, din toată inima şi cu toată voinţa nu va avea niciodată putere să biruiască păcatul.).(…)

Doamne, urcarea la cer este dureroasă, căci sufletul trebuie să se rupă de acest pământ. Trebuie să fiu atentă în fiecare zi la greşelile mele. Le rabd pe toate cu bucurie, căci sufletul meu este însetat după Dumnezeu.

Trebuie să mă judec numai pe mine (Ai dreptate să zici: „să mă judec numai pe mine”. Nu carne şi sânge ţi-au descoperit această taină. L-ai auzit pe Hristos, Care ţi-a zis: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi” (Matei 7, 1-2).), să-mi cercetez cugetele şi faptele trecându-le prin toate poruncile, pentru ca sufletul meu să poată trece uşor prin vămile văzduhului, pentru a ajunge la Tatăl ceresc, Care-l aşteaptă cu braţele întinse. Trebuie să mă silesc să îndur, ca să-mi pot preface inima, să fie curată, pentru a-L primi pe Domnul, iar sufletul să se arate liniştit în orice împrejurare, căci atunci Duhul Sfânt va găsi lăcaş curat în el. (…)

2 mai 1972

(…) Am stare bună în rugăciunea lui Iisus. Lucrez şi mă rog cu bucurie şi pacea (Pacea. Unde este pacea acolo Dumnezeu este viu.) mă însoţeşte.

Sufletul mă îndeamnă să cuget neîncetat la lucrarea pentru mântuirea sufletului. Suntem născuţi din Duhul. Fericirea de a şti că facem parte din neamul Domnului Iisus Hristos este pentru noi, cei ce suntem călători pe acest pământ, tot ce avem mai scump.

În Sfânta Biserică, loc sfânt fiind, cântăm cu cetele îngereşti, care deşi sunt nevăzute pentru noi, parcă se aud totuşi. Am mulţumit Domnului cu lacrimi de bucurie pentru împlinirea unei mici rugăciuni folositoare sufletului. Am plâns de bucurie când am cunoscut lucrarea vie a Domnului, Care nevăzut ne luminează cu înţelegerea tainelor prin rugăciune curată (Deci prin ce ne luminează în înţelegerea tainelor şi gustarea vieţii adevărate? Prin rugăciune curată. Amin!).

Acum, sufletul meu e fericit şi se simte liber, pentru că a rupt lanţurile trecutului, care-l apăsau ca o povară grea, din cauza necunoaşterii adevărului. Cunoscând acum cauza suferinţelor, sufletul zboară de fericire, iubind numai pe Dumnezeu, Cel ce este totdeauna de faţă şi care urmăreşte lupta pe care o duc cu sârguinţă şi nădejde.

Mă rog cu mare bucurie. Adorm rugându-mă neîncetat pe mătănii.

9 mai 1972

(…) Am impresia că timpul zboară şi eu lucrez prea încet şi neînchipuit de puţin (Sacrifică-te total lui Dumnezeu şi nu te îngrijora de rest. Nu uita cuvintele Lui: „Să nu-ţi fie frica de nimic, Eu lucrez!”). Fiecare zi o socotesc o apropiere de sfârşitul călătoriei. Având această ştiinţă, este ca şi cum m-aş afla într-un tren care merge necontenit şi aştept să aud deodată: „Iată, ai sosit”, şi atunci privesc în urmă şi nu văd ce am făptuit, cu ce anume am venit să mă prezint în faţa Domnului Iisus. Ce socoteală voi da? Ce am adus cu mine? Ce roade? Cum am folosit darurile Tatălui Ceresc? Va trebui să-mi împlinesc misiunea pe acest pământ. Doamne Iisuse, Tu ai venit şi m-ai miluit şi nu cred că am meritat. Ai venit din iubire şi eu nu ştiu să-Ţi dau un pic de iubire pentru clipele de fericire dăruite. Te-ai întrupat, ai murit şi ai înviat pentru mine, şi eu nu fac nimic pentru a-Ţi mulţumi. Cât de mult vreau să ştiu cum să Te iubesc, ca să-Ţi mulţumesc! Nimeni dintre oameni nu te va putea iubi aşa cum Ţi se cuvine pentru jertfa Ta cea sfântă (Nu uita că starea de smerenie are harul siguranţei absolute: ca lâna care stă noaptea într-o gradină, dimineaţa o vei găsi îmbibată de rouă. (…)).

11 mai 1972

(…) Astăzi, nimeni nu ne mai cere trupul ca jertfă, ca să-l răstignească sau ca să-l dea fiarelor sălbatice, să ne taie capul sau să ne supună la alte chinuri, ci ni se cere atât de puţin! împlinirea poruncii iubirii – atât; a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele, care este fratele nostru, pe întregul glob pământesc. După Tată suntem fraţi legitimi. Şi cum împlinesc eu această poruncă a iubirii? Sileşte-mă, Iisuse, iubire nemărginită, să Te iubesc pentru toate binefacerile Tale aşa cum Te iubeau sfinţii, până la extaz. Sădeşte în inima mea iubirea Ta cea sfântă! Cu puţină iubire din sufletul meu nu Te pot cuprinde pe Tine, care eşti necuprins. Dar pot cuprinde cu ea pe toţi fraţii şi surorile mele, de la un capăt la celălalt al pământului. Aşa înţeleg că iubindu-i pe ei Te iubesc pe Tine, care locuieşti în ei. Tu străluceşti în ochii şi în inima lor atât de minunat! Dă-mi putere să-mi pot da chiar şi viaţa pentru fratele meu, dacă va fi nevoie. Lucrează Tu, Iisuse, în sufletul meu, ca faptele mele să fie roditoare, pentru dorinţa mea fierbinte de a-Ţi fi plăcute Ţie!

12 mai 1972

(…) Iisuse, în orice făptură văd minunea Ta şi stau smerită, plângând la picioarele Tale cu pocăinţă, înţelegând jertfa Ta cea sfântă! Orice durere dispare în faţa jertfei Tale sfinte pentru noi, păcătoşii. Luminează-mă, Iisuse, ca să-mi pot vedea toate lipsurile, şi ajută-mă să cunosc şi calea de a le îndrepta. Tu mă vei naşte din nou, Iisuse, prin lumina cunoştinţei. Câtă pace aduci în sufletul meu greu încercat, această pace pe care o doresc, fără a mai putea fi împiedicată de cele ce se petrec în jur, rămânând neclintită în faţa a tot ce este pământesc!

Sufletul se simte eliberat cu ajutorul rugăciunii Tale.

Sunt în luptă mare şi cu somnul şi nu vreau ca sufletul meu să fie lipsit de binefacerile Tale, de bucuriile pe care mi le-ai dăruit. Dorinţa mea este să-mi ţin sufletul cât mai mult treaz, ca să pot lucra mai mult pentru mântuirea lui. Duhul Tău Cel Sfânt, Doamne, să-mi fie luminător şi ajutător, pentru a putea împlini poruncile şi pentru a lucra cu mai multă putere, curăţind inima şi sufletul meu. Inima mea doreşte să păstreze necontenit prezenţa Ta (Sigur, te bucuri de prezenţa lui Dumnezeu, ştiind precis că El te vede şi te aude. Şi aşa fiind tu, suflete, eşti cea mai scumpă comoară, pentru că ce am putea da în schimb pentru sufletul nostru? Şi mai mult: pentru Dumnezeu ce am da în schimb? De-am avea lumea toată, cu toate comorile ei văzute şi nevăzute, dacă nu avem pe Dumnezeu, suntem mai săraci decât pustiul Sahara.), ca pe cea mai scumpă comoară, dulce şi strălucitoare. Păzeşte-mă, dulce Iisuse, cu harul Tău cel sfânt, ca să pot răbda încercările cu bucurie, până la sfârşit, aşa după cum ne-ai învăţat: prin umilinţă. Aşa cum Tu, Cel fărăde păcat, ai primit palme şi scuipări de la oameni nevrednici pentru păcatele mele, multe şi rele, aşa voiesc şi eu să mă pot smeri în faţa fraţilor şi surorilor mele, copiii Tăi buni, căci nu vreau să Te pierd, ci vreau să fiu mereu cu Tine şi să-mi arăţi calea care duce la mântuire!

Adorm rugându-mă cu rugăciunea lui Iisus.

12 iunie 1972

Am întrerupt jurnalul şi îmi pare nespus de rău. (…)

Dacă nu Te vom avea pe Tine, Doamne, chiar de am avea toate bogăţiile pământului, nu vom avea fericire şi nici nu vom simţi că trăim. Câte bucurii tainice ne dai Tu, bunule, celor ce atât de puţin Te căutăm! Fericirea noastră eşti Tu! Bucuria noastră eşti Tu, Iisuse, şi aceasta este adevărata fericire, care este fără de sfârşit, veşnică. Fericirea pe care o trăim în sărăcie, aşa cum ai trăit Tu pe pământ, nu doresc s-o schimb cu nici o bogăţie pământească. Pentru aceasta mă rog Ţie, Doamne, să nu nesocotesc vreuna dintre poruncile Tale, ca să nu fiu vinovată în faţa Ta, iar pentru o singură poruncă încălcată să fiu vinovată ca acela care le-a călcat pe toate, cum zice Sfântul Apostol Iacob (2,10). Stăpânul sufletului meu să fii Tu.

Cugetând mereu la Dumnezeul şi Mântuitorul sufletului meu, grijile mele sunt înlăturate. Las părerea mea să cadă, caut şi trebuie să înţeleg pe fiecare, ca să fie pace. Datoria mea este să ajut, nu să judec.

Duhul Domnului lucrează viu, necontenit în fiecare suflet şi El pe toate le împlineşte. Totuşi, nu voi şti niciodată, Iisuse, cât voi trăi în acest trup, dacă eşti mulţumit de ceea ce lucrez (Pune termometrul la inimă şi vezi câtă pace sau câtă nelinişte clocoteşte acolo, şi vei şti dacă este mulţumit sau nemulţumit Domnul nostru Iisus Hristos de viaţa ta.).

Ajutorul meu eşti Tu. Intuiesc voia Ta prin tot ceea ce ai spus că e bine sau rău, făcând binele pe cât posibil, din credinţă, şi îndepărtând gândurile sau faptele rele. Când am căzut, m-ai ridicat. Am dorit să Te cunosc şi mi Te-ai descoperit, viu şi lucrător, adevărat. Mi-ai arătat pe cel ce m-a luminat şi mi-a întărit credinţa, făcând-o vie şi puternică, prin exemple de iubire pentru Tine şi pentru oameni. Acum, dorinţa mea este să fac totul numai după voia Ta, numai ce-Ţi place Ţie şi să-Ţi dăruiesc fiecare clipă. Avându-Te pe Tine ocrotitor puternic, nu mă mai înspăimântă nici un rău. Voi păstra fericită ceea ce mi-ai sădit în suflet, ca pe o comoară scumpă. Este talantul Tău dăruit mie şi nimeni nu mi-l poate lua. Atunci când îmi vei cere socoteală, în ziua despărţirii de acest trup, doresc să mă înfăţişez fără teamă, având o conştiinţă curată.

13 august 1972

(…) Doamne Iisuse, adevărata taină este aruncarea seminţei iubirii Tale peste noi pe pământ şi în inimile noastre, în care ai făcut să crească iubirea noastră pentru Tine. Taina tainelor e iubirea! Sufletul meu e însetat de Tine datorită seminţei sădite de Tine în sufletul meu. (…)

Bucurie sfântă, bucurie dulce, bucurie nespusă pentru sufletul însetat de iubirea Ta fără de margini! Mi-ai şoptit iarăşi o taină, care este cea mai mare:
„Dacă vei iubi, vei fi iubită!” (Câtă sămânţă de iubire semănăm, atâta pace şi bucurie culegem.), şi voi avea pace şi unirea cu Tine!

14 august 1972

Citesc din Sfântul Ioan Scărarul, care în Cuvântul al 10-lea, „Despre vorbirea de rău sau clevetire”, între alte învăţături, spune: „Vorbirea de rău este odrasla urii, o boală subţire, o mare lipitoare ascunsă şi tăinuită, care suge şi nimiceşte sângele iubirii. E făţărnicia iubirii, pricină de întinare şi împovărare a inimii, pierderea curăţiei”.

Doamne Iisuse, aşa de grozavă este această putere a răului, vorbirea de rău a aproapelui, încât poţi pierde iubirea, care este puterea noastră cea mai mare. Şi dacă am pierdut iubirea, am pierdut torul, căci Dumnezeu este iubire şi pe El Îl pierdem. Aşa că va trebui să mă gândesc foarte serios să adopt tăcerea şi să am multă atenţie, ca să nu greşesc cumva vorbind de rău pe fratele meu, care este curat, ci mai bine să-mi cercetez conştiinţa dacă este curată, căci acolo poate apărea oricând pericolul de a fi înlocuită curăţia cu cine ştie ce gânduri de la cel rău. Nu vreau să judec pe nimeni, ci numai să ajut pe cel nevinovat, căci a Domnului este judecata, pentru fiecare după greşalele noastre. Întâi trebuie să am grijă de păcatele mele să le curăţ şi apoi să mă rog lui Dumnezeu pentru cele ale aproapelui meu. Ajută-mi, Iisuse, să fie aşa încât să văd în aproapele meu numai virtuţi, acestea fiind daruri făcute de Tine din iubire pentru el. Şi dacă Tu îi dăruieşti toate acestea, înseamnă că Tu eşti cu El şi în El, şi atunci eu pe cine vorbesc de rău? (Pe chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.)(…) Nu vreau să osândesc pe cei ce au chipul Tău! Eu voi răspunde în faţa Dreptului Judecător numai pentru faptele mele, nu şi pentru cele ale aproapelui meu.

Mă rog cu nădejde şi cu bucurie toată ziua, lucrând în timp ce mă rog neîncetat.

15 februarie 1973

De când am învăţat să-L iubesc pe Iisus nu mai fac nimic din teamă, ci reuşesc să fac totul din iubire, care atât de vie şi de dulce inundă inima şi sufletul meu, şi din dorul de a fi cât mai aproape de focul iubirii Lui pentru oameni. Acum văd, Doamne, că toţi oamenii suntem la fel, nu-i nici o deosebire. Ajută-ne pe toţi să simţim focul iubirii pentru Tine! Dorinţa mea este ca Tu să intri în sufletul meu şi să cureţi tot ceea ce a mai rămas rău, ascuns pe undeva şi nebăgat în seamă. Să cureţi şi gândurile mele, care m-ar putea face să pierd darurile pe care mi le-ai dat cu atâta bunătate. Ajută-mă clipă de clipă, ca tot ceea ce fac să fie numai pentru slava Ta cea mare! (Slava lui Dumnezeu cea mare este bucuria care se face în cer „pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15, 7), care se mântuieşte!)

12 martie 1973

Sunt la Sfânta Liturghie, la biserica Sfântul Elefterie. Am un dor nespus după vederea Ta, Iisuse!

Acum înţeleg de ce veşnicia la Dumnezeu este ca o clipă, pentru că şi îngerii şi sfinţii, privind faţa Ta, nu se mai pot sătura. Pentru dorul acesta mare de a fi cu Tine au murit fericiţi ca martiri sfinţii. Nimic din câte sunt în cer şi pe pământ nu mai valorează în faţa măreţiei frumuseţii Tale! O, Iisuse, ajută-mă, cât îmi voi mai duce viaţa aceasta pământească, să cunosc că o trăiesc după voia Ta, ca sufletul meu să aibă parte de această fericire veşnică. Slavă Ţie, Iisuse, pentru tot ce mi-ai dăruit şi pentru câte mi-ai descoperit (Cunoşti care este termometrul. Îl pui la inimă şi vei primi răspunsul dacă trăieşti după voia Lui, observând temperatura neliniştii sau a deznădejdii din inimă.), încât mi-ai adeverit că cerul este pe pământ!

Cu rugăciunea putem uni cerul cu pământul, iar acum, dacă Te purtăm în sufletul nostru, putem trăi pe pământ ca şi în cer! Sfânta rugăciune e ca o minune, e imnul sufletului meu, în inima mea! Mă rog fericită!

16 martie 1973

(…) Timpul este scurt şi va trebui să lucrez mult pentru vremea pierdută ((…) Nu alerga după timp! Aleargă după credinţă, nădejde şi dragoste, care dau pace şi bucurie peste timp şi peste spaţiu.), repede, cu atenţie şi înţelepciune. Dorinţa mea este ca sufletul meu să iasă cu totul din sfera întunericului prin pocăinţă şi curăţie, că sufletul meu este dornic de lumina Ta, Doamne Iisuse, Dumnezeule! Sprijineşte-mă, Iisuse, în toate faptele mele, căci slăbiciunea mă doboară adesea. Cât sufăr din partea lumii e puţin faţă de cât am trăit fără de grija mântuirii sufletului. Păcatele şi lipsirea de pacea Ta, Iisuse, nu pot fi şterse uşor.

O transformare totală s-a produs în sufletul meu, o schimbare a trăirii vieţii printr-o nouă vedere duhovnicească, negrăită, căci viaţa mea nu este la fel ca înainte de a Te cunoaşte cu adevărat, Iisuse! Este un lucru minunat ce s-a petrecut în sufletul meu. Transformarea a fost rapidă, aş putea spune instantanee, ca la o poruncă, şi tot ceea ce am primit într-un moment a fost ca o trezire din somn la realitatea trăirii vieţii adevărate. Ceea ce am primit atunci mi-a rămas neîntinat şi doresc ca până la sfârşit să-mi păstrez această stare minunată, căci puterea credinţei este sprijinitoarea mea.

Oamenii mă privesc tot la fel ca înainte de preschimbarea mea, însă eu nu mai sunt acelaşi om pe care-l cunoşteau ei. În trecut, trupul conducea, sufletul se vedea rar, iar acum se luptă cu trupul care l-a ţinut închis atâta vreme. Gândurile şi faptele mele sunt altele. Bucuriile vechi au lăsat locul altor bucurii, iar vechile prietenii s-au schimbat cu altele noi, duhovniceşti. Toate ispitele şi încercările sunt ca nimicuri, căci nu le mai poate umfla cel rău, care mă înspăimânta furându-mi pacea sufletului. Au dispărut frica şi duhul nerăbdării, care necontenit mă însoţeau, duhul neliniştii, care încă m-a tulburat câţiva ani. Doamne, cât de fericită sunt, căci acum ştiu cum şi de ce trebuie să-mi iubesc şi vrăjmaşii: pentru că judecătorul lor este Dumnezeu, iar eu sunt un nimic, nevrednică de luat în seamă. Aşa că mă uit numai în sufletul meu, să fie curat, căci de el voi da socoteală, şi aşa rămân în pacea pe care Iisus, cu rugăciunea Sa, mi-a dăruit-o cu dragoste, pentru mila Sa cea mare! (…)

5 octombrie 1973

Caut să-mi menţin pacea în rugăciune cât mai mult posibil, îndepărtând gândurile ce-mi vin pe neaşteptate. Vin gânduri bune, nu rele, însă tot reuşesc să-mi fure din rugăciune. Clipele trăite ca în braţele blânde şi bune ale lui Iisus, pe Care-L chem neîncetat, îmi dau o stare de bucurie şi de dulceaţă din care n-aş dori să mai ies. O clipă ca o veşnicie. Sunt o mică fiinţă creată de Dumnezeu, neînsemnată în acest univers nesfârşit, în care lucrează Iisus din iubire pentru noi, căci altfel, după faptele noastre, ar trebui ca în fiecare zi să fim bătuţi de dreptatea divină. Bunătatea Ta, Doamne, nu se poate măsura nici în ani lumină! Este de neconceput pentru mintea noastră (Altă vedere: „Astăzi am văzut că Dumnezeu grăieşte cu omul şi acesta rămâne viu” (Deut. 5, 24).). Eu nici nu ştiu cum să Te iubesc. Ştiu că doresc să-Ţi dovedesc iubirea mea pentru Tine, dar cum? Nu fac nimic pentru a-Ţi arăta iubirea mea! Tu însă câte dovezi mi-ai dat, Doamne! Adevărul Tău, pe care mi l-ai descoperit şi care eşti Tu! Tot ceea ce este bun în noi este foarte departe de asemănarea cu Tine! Nu pot exprima în cuvinte cât de bine înţeleg acum voia Ta, Doamne! Conştiinţa („De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă” (Romani 13, 5).) lucrează atât de minunat în sufletul meu, descoperindu-mi lipsurile, de care trebuie să mă ocup.

Ştiu că Tu păzeşti cu grijă sufletul meu şi îmi aminteşti mereu de îndatoririle mele către Tine!

Mă rog, Doamne, ca să mântuieşti întreaga omenire şi pentru mila Ta cea negrăită să deschizi ochii tuturor, unind sufletele lor cu Tine!

Avem nevoie de zâmbetul Tău, Iisuse, de ajutorul Tău, căci noi, copiii Tăi, suntem slabi! Îmbrăţişează-ne, învăluie-ne în lumina înţelegerii Tale, arătându-ne mereu calea, dar şi umblă cu noi, ca să nu rătăcim pe căi necunoscute, întunecoase, în care să fie vreo cursă. Scoate-ne pe toţi din noroiul în care ne afundăm şi spală rănile şi iartă neputinţele noastre („(…) în privinţa unui lucru pe care îl vor cere, se va da lor de către Tatăl Meu, Care este în ceruri” (Matei 18, 19).).

Fac rugăciunea cu mai puţină încordare ca la început. Acum ştiu că rugăciunea trebuie făcută lin şi cu bucuria de a şti că Tu, Iisuse, mă vezi, mă auzi şi aştepţi rugăciunea mea, ca să ai prilej de a-mi întinde mâna, ca să mă ridici uşor spre Tine. Am atâta nevoie de pacea Ta cea sfântă, Iisuse, căreia în neştiinţa mea nu i-am dat atenţia cuvenită şi aşa a venit rătăcirea, căci pacea lipsea din inimile şi din căminele noastre.

Oare cât am stat cu Tine, Iisuse, astăzi în pacea Ta? Ce m-a împiedicat s-o reţin permanent? Măruntele ocupaţii de fiecare zi şi uitarea. Când uit de pacea Ta, Iisuse, trăiesc numai în atmosfera lumească, cu micile ei îndeletniciri necesare doar trupului şi care-mi fură mult din timpul meu preţios pentru mântuirea sufletului. Singură rugăciunea Ta, Iisuse, este ajutorul meu. Cu rugăciunea Ta pot merge oriunde şi pot lucra orice.

7 octombrie 1973

Spiritul de sacrificiu pentru săraci şi bolnavi a crescut o dată cu rugăciunea Ta, Iisuse!

Mă silesc să fac voia Domnului cât pot, ca să fiu vrednică de iubirea Sa, pentru că acum ştiu că El ne iubeşte pe noi oamenii cu o dragoste ce nu se poate descrie. Uneori ne dăm seama din micile minuni pe care le face cu noi în fiecare zi.

Privesc la cei bolnavi şi săraci aşa cum îi priveşte Mântuitorul nostru. Caut să-i mulţumesc pe cei care greu pot fi satisfăcuţi, socotind că este datoria mea de creştin să-i slujesc în numele Domnului pe oameni. Mă rog cu milă profundă pentru vrăjmaşii mei, căci sunt foarte chinuiţi de demoni şi nu-şi dau seama de ceea ce fac. Le-aş da orice ajutor mi-ar cere, fără a-i deosebi de cei care-mi sunt prieteni.

Astăzi mi-am menţinut mult pacea în suflet şi m-am rugat cu mare bucurie. Doamne Iisuse, numai Tu vei deschide sufletului meu porţile spre lumină!

9 octombrie 1973

(…) Astăzi ai pătruns cu iubirea Ta în sufletul meu, dar nu sunt pregătită de a Te primi, Iisuse! Gândurile m-au tulburat puţin, însă Tu mă îndemni să mănânc cu Tine. Simt că mănânc cu Tine şi lucrez cu Tine (Ai dreptate, Domnul nostru Iisus Hristos necontenit ne îndeamnă să cinăm cu El, să respirăm în orice clipă cu El. Ai simţit cum te-a îndemnat? Te-a învăţat să citeşti ce scrie pe mâncare, apă şi aer? Nu-mi spune, ştiu că te-a învăţat de toate, ca să poţi merge şi înţelege care este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6).). Privesc cu dragoste toate făpturile Tale şi stau liniştită, în orice loc m-aş afla. Stăruinţa şi osteneala pentru curăţia inimii mele Tu o cunoşti, Iisuse dulce; căci neîncetat îmi cercetez cu atenţie inima şi cugetul, ca să pot intra pe poarta cea strâmtă, cu oile Tale, să pot avea parte de lumina Ta! (…)

10 octombrie 1973

Citesc despre păcate. Acestea sunt ca nişte monştri ce se reped asupra sufletului omenesc, îl desfigurează, desfiinţându-l total. Mânia, ura, răzbunarea, ambiţia, zgârcenia nu pot fi biruite decât de sufletul înzestrat cu virtuţi dumnezeieşti ca blândeţea, dragostea, îndelunga răbdare, pacea, milostenia şi inima bună, ca a unui copil al lui Dumnezeu.

Trebuie să primim moartea cu bucurie, căci este trimisă de voia Domnului ca să ne deschidă uşa de intrare spre viaţa luminoasă şi veşnică, spre viaţa adevărată. Nu mă mai sperii de moarte, de vreme ce ea ne va descoperi adevărul şi prin ea se împlineşte tot ceea ce ne-a promis Tatăl nostru Cel ceresc. Acolo ne vom bucura pe vecie de bunătăţile făgăduite celor ce-I vor îndeplini poruncile. Toate aceste frumuseţi şi bunătăţi sunt acoperite de ochii noştri trupeşti, iar atunci, în faţa morţii, se vor descoperi. Sufletul, eliberat din trupul care este supus putreziciunii, dezrobit şi frumos luminat, se va înălţa spre cer, aşa cum ne-a dovedit-o Mântuitorul prin învierea Sa. Bilioane, trilioane de suflete vor străluci pe cer când vor învia pentru veşnicie. Iisus, când S-a înălţat la cer, era îmbrăcat în lumină. El ne-a dat nădejdea învierii sufletului nostru, care nu va fi supus putreziciunii.

Pacea, pacea, pacea Ta, Iisuse! Oare este pacea deplină în sufletul meu? Da, Doamne, simt că este. Mă simt bine cu Tine, Iisuse, cu rugăciunea Ta!

O săptămână întreagă m-am ocupat să ştiu cât timp mi-am ţinut pacea în suflet. În fiecare zi, dintr-o oră mi-am menţinut pacea cu rugăciunea lui Iisus câte o jumătate de oră sau trei sferturi de oră. Din 12 ore pe zi, aproape şapte ore au fost ocupate de rugăciunea neîncetată, timp în care mi-am oprit alte gânduri. (…)

Gândurile mele se îndreaptă cu drag spre rugăciunea Ta cea sfântă. Aşa îmi păstrez cât pot de mult pacea sufletească, oprind mişcarea minţii, îngrădind-o cu glasul rugăciunii. Ajută-mă, Iisuse, să-mi păstrez tot timpul comoara cea scumpă în suflet, căci nu se pot asemăna cu nimic bucuria şi pacea negrăită din timpul rugăciunii. Dorul meu este ca să trăiesc aceste clipe cât mai mult, căci rugăciunea îmi poartă sufletul ca pe o apă liniştită, fără nici un zgomot, şi lin, lin de tot, sufletul descoperă taine nespus de frumoase, pe care nu le-a cunoscut în trecut. Nu mai doresc altceva decât să le pot trăi şi contempla. Sufletul meu nu se mai înspăimântă de nici un rău. (…)

11 octombrie 1973

Dimineaţă am avut o oră bună de pace cu Dumnezeu în rugăciune. Grijile vieţii de toate zilele sunt înlăturate, lucrând liniştit şi rugându-mă necontenit.

Am citit odată viaţa unui sfânt care spunea că cel mai mare rău pe care îl poţi face unui frate este să-l întrerupi de la rugăciune. Abia acum înţeleg cât de dulce poate fi starea omului în rugăciune (Da! Ferice de cei ce au gustat cât e de dulce starea în rugăciune, că aceia au intrat în împărăţia lui Dumnezeu.). Numai prin rugăciune putem comunica direct cu Tatăl ceresc. Mă sperie bunătatea Sa cea mare, când eu stau în faţa Sa şi rugându-mă, gândurile mă îndepărtează de prezenţa Lui vie. Mai bine aş tăcea.

Doamne, ştiu că atunci când eu mă aşez la rugăciune, Tu eşti gata să-mi trimiţi harul Tău şi să aştepţi de la mine doar atenţia minţii mele, iar eu câteodată mă risipesc cu gândul la ceea ce văd cu ochii trupului. Aceasta îmi dă impresia că e ca şi cum aş chema un musafir iubit şi el vine, iar eu îi întorc spatele, văzându-mi de alte treburi.

Cât trebuie să fie de supăraţi pe mine Iisus şi Măicuţa Lui când îi chem şi apoi gândurile îmi fug în altă parte… Câteodată mă rog aşa, fără prezenţa Domnului, Care este pretutindeni (Ah! Când nu simţim în rugăciune prezenţa lui Dumnezeu în Treime, vina este a noastră şi constă în credinţa noastră, care se vede că nu este vie. De ce pe omul cu care vorbim îl socotim viu, ştim că ne vede, ne aude şi ne cuprinde în interesul lui de a ne asculta, iar pe Dumnezeu nu-L socotim viu şi că ne vede, ne aude şi ne cuprinde în tot şi în toate, cu iubire deplină şi cu bunăvoinţă de a ne asculta, a ne ajuta şi a ne da orice cerem? De ce? Credinţa. Of, credinţa este vorbăgoală. Dumnezeu este viu şi El lucrează.).

Ştiu că lumea spirituală nevăzută este mai vie şi mai activă decât cea văzută. Sfinţii pe care-i chemăm sunt foarte iuţi şi aleargă să ne ajute. Numai să le spui ce te doare, şi ei mijlocesc pe lângă bunul Dumnezeu ca să-ţi împlinească repede cele de folos sufletului.

12 octombrie 1973

Am ascultat foarte atentă şi cu mare bucurie meditaţia ţinută ieri de părintele nostru în biserică. Cateheza a fost despre frică, despre Adam cel vechi şi Adam cel nou, Iisus Hristos.

Joia trecută ne-a vorbit în biserică despre pacea lui Hristos, rugându-ne ca toată săptămâna să observăm câtă pace am dobândit. Am căutat să-mi menţin pacea cât mai mult posibil, fără gânduri, fără probleme legate de ceea ce este văzut, şi aşa am reuşit, cu rugăciune multă, şi am călătorit către cele nevăzute, cugetând la cele dumnezeieşti.

În rugăciune văd şi simt cât este de bun Tatăl ceresc cu sufletul meu, care Îl cheamă neîncetat în dorinţa lui mare de a se uni cu El. Rugăciunea cu atenţie îmi aduce pace şi o mângâiere nespusă, care mă îndeamnă să mă rog cât mai mult şi liniştit.

Despre frică au vorbit surorile mele G. şi K., şi acum trebuie să scriu şi eu despre această frică pe care am trăit-o din plin atunci când eram om vechi. Nu este ceva mai rău care să chinuie omenirea ca frica. Am trăit frica de oameni, de boală, de moarte, frica zilei de mâine şi de tot felul de ameninţări care se pot ivi în orice moment pe acest pământ. Aproape 50 de ani, tot cu frică am trăit. De vreo trei ani însă m-am schimbat: o dată cu lucrarea rugăciunii lui Iisus, frica a dispărut. Având un apărător puternic şi bun, milostiv şi drept, care-mi este Tată, ştiu că nimeni nu mă mai poate ajunge nici măcar cu privirea.

Datoria mea este de a mă supune voii Sfintei Treimi, şi aşa sufletul meu va putea fi eliberat de întuneric şi-i voi putea dobândi nemurirea. Fericirea sufletului meu va fi scopul pentru care voi lucra, şi această lucrare o datorez Domnului Dumnezeu, Tatăl nostru Cel ceresc.

Omul nou este omul mântuit. Omul mântuit este omul dezlegat de orice patimi, este omul liber. Omul liber este dumnezeu după har. Acesta este scopul, ţinta, idealul, setea, nostalgia sufletului care încă n-a murit.

Când sufletul meu cântă în rugăciune numele cel sfânt al Tău, Iisuse Doamne, atunci liniştea şi pacea coboară peste el şi el se înalţă fericit spre Tine. N-am făcut nimic bun înaintea Ta, dar Tu mi-ai dat cheile cu care să pot deschide uşa inimii, unde să Te primesc. Iisuse dulce, sileşte-mă să-Ţi deschid o dată pentru totdeauna (Cheia? Credinţa sinceră. Sigur inima se deschide.), ca să nu mai părăseşti nici o clipă sufletul meu. Mă rog cu credinţă şi dragoste.

18 octombrie 1973

În biserică părintele nostru duhovnicesc ne învaţă despre pacea gândurilor. În rugăciunea curată trebuie să fim fără nici un gând. Să fii tu singur cu Dumnezeu, Care este în cerurile toate, pe cerul inimii noastre, în trup, pe ochi, pe buze, pe faţă, pe mâini, pe picioare, în aer, în haine, în lumină şi în tot ce se află din cer şi până în pământ. Dumnezeu este pace. Pacea e iubire de Dumnezeu. Aşa merg lin şi uşor pe cărarea iubirii.

Suntem răspunzători de faptele fratelui nostru, de tot ceea ce se întâmplă în lume din lipsă de iubire. Un cuvânt, o privire, o idee personală – genială, credem noi – se întinde peste tot pământul, şi aşa fiecare dintre noi este răspunzător de războaiele ce sunt pe pământ între oameni.

Ştiinţa, inteligenţa omenească, mândră de descoperirile ei, a inventat o bombiţă strălucitoare, care la vedere este foarte frumoasă, dar cu care omul, ca un monstru, vrea să-i distrugă pe fraţii lui. Infernul este în inima omului, în mintea lui. Gândurile rele sunt demoni, care distrug pe cei din jur. Până când nu ne vom lepăda deplin de gânduri, nu putem avea pacea, pe Iisus Hristos Dumnezeu. Cine spune că-L are pe Hristos în el şi n-a lepădat gândurile de ură din minte şi din inimă nu spune adevărul. Suntem infernali din cauza gândurilor şi răspândim şi în alţii acest infern al nostru prin atitudinea noastră faţă de întreaga omenire. Dacă ne moare cineva din familie, frate, soră, părinţi, copii, ne facem cu toţii din aceasta un noian de gânduri rele, pe care le acceptăm şi le ţinem în adâncul inimii, ascunse de privirile celorlalţi. Dacă e soţie, te vede toată lumea cum plângi de ţi se rupe inima, dar când s-a terminat înmormântarea şi vii acasă, spui: „Oare aşa a vrut Dumnezeu?” Şi începi să plângi din nou că nu mai are cine să te ajute, să-ţi spele, să-ţi calce, să-ţi gătească, să-ţi facă ce-ţi mai trebuie prin casă. „Ce mă fac, încotro să apuc, că mi-am pierdut servitoarea?” Nici pomeneală de altceva. Nu te îngrijorezi dacă se va descurca şi de locul în care va fi sufletul celui plecat. Asta nu e dragoste. Dacă e copilul tău, tot la fel gândeşti. Apoi, cel mort este uitat, ca şi când n-a existat. Din când în când îi mai faci câte un parastas, de formă, şi Dumnezeu cu mila. Asta suntem. Şi ne numim creştini; suntem socotiţi fraţi întru Hristos şi ne uităm cu pizmă, cu invidie şi cu gânduri urâte la fratele nostru, care face parte din familia Tatălui nostru Care este în ceruri. Nu ştim că necinstindu-l pe el, ne necinstim şi pe noi. Iubindu-L pe Dumnezeu, iubim toţi oamenii de pe întregul pământ. Toţi poartă pe încheieturile lor pecetea darului Duhului Sfânt. Dacă gândurile rele au pus stăpânire pe mintea mea, am rupt legătura cu darurile Sfântului Duh şi m-am unit cu duhurile iadului şi în toate împrejurările vieţii trăiesc în iad. (…)

Întoarce-te la tine, caută ce este în inima ta; este Hristos? Ascultă dacă este El acolo şi fă voia Lui. Vezi-L cum plânge pentru tine, pironit pe Cruce; sângele Îi curge şiroaie şi tu, cu răutatea ta, Îl răstigneşti mai departe, Îi baţi cuie fără milă şi El suferă şi priveşte la tine cu o răbdare fără margini, cu o iubire neştirbită; Dumnezeu aşteaptă să vii la El pe cărarea pe care ţi-a arătat-o.

Ce-mi lipseşte să mă împărtăşesc cu iubirea lui? Pacea, pacea şi iar pacea! Pacea gândurilor. Rămân singură cu Hristos şi atunci văd totul luminat şi fericit. Ca un copil stau liniştit şi fericit în pacea Lui. Vrei-nu vrei, El tot te ţine în braţele Sale bune de Mamă şi Tată, şi uneori te aşteaptă toată viaţa să deschizi uşa inimii tale ca să intre cu lumina şi cu dragostea Lui acolo, unde îl poţi auzi. „Nu-L trăda pe Hristos, care S-a răstignit pentru Tine!” – ne spune trist părintele V.

Nu mi-e frică de nimeni şi de nimic dacă sunt cu Hristos, căci El lucrează pentru mine. Orice s-ar întâmpla, pământul să se cutremure, eu stau liniştită, că tot în braţele Lui sunt. Ne rugăm Măicuţei Domnului, care L-a născut pe Mântuitorul şi care, ca o mamă bună, ne ocroteşte şi se roagă necontenit pentru noi să ne întărească credinţa, nădejdea şi mai ales iubirea pentru Mântuitorul nostru, care ne izbăveşte de orice întuneric şi de viaţa mincinoasă.

Lupta cu gândurile e cea mai importantă pentru a putea căpăta pacea lui Hristos. (…)

14 ianuarie 1974

(…) O mică creatură a Ta, Doamne, cât o furnică, îţi cere să-i împlineşti neînsemnatele rugăciuni. Dăruieşte-mi, Doamne Iisuse, puterea să mă lepăd de pământ şi în mintea mea să rămână numai gânduri curate, din lumina Ta, ca să Te slăvesc mereu. Sufletul meu atât de mic îndrăzneşte să Te roage ca un copil pe Tine, Care eşti atât de mare şi de necuprins! Căci Tu ai zis, Iisuse: „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da” (Ioan 16, 23). Aşa îndrăznesc să-Ţi cer, Doamne, şi să Te laud pe Tine, căci nu ştiu cum să Te iubesc.

Ajută-mi, Iisuse, ca rugăciunile mele să fie făcute cu răbdare şi linişte, ca să Te pot vedea şi simţi tot timpul în sufletul şi în trupul meu cel slab, pe care Tu îl poţi întări, îmi înalţ ochii spre Tine cu lacrimi de bucurie şi admiraţie. Simt că Te bucuri atunci când sufletul meu trăieşte fericit cu Tine! Sunt înspăimântată de bunătatea Ta şi-mi este teamă, căci n-am făcut atâta bine ca să mă bucuri cu atâtea daruri. Mi-ai dat cheile cu care să pot deschide uşa inimii mele, unde să Te pot primi, şi aceasta a fost dorinţa mea cea mai mare.

Mă înfrânez de la toate, primind atât cât îmi este de trebuinţă, împlinind voia Ta. Vreau să fiu de folos tuturor celor ce mă solicită şi să-i ajut aşa cum L-aş sluji pe Iisus, pentru că-L iubesc şi doresc să fac numai voia Sa.

Nu doresc decât să-L iubesc pe Dumnezeu şi să iubesc pe aproapele meu, care este orice om de pe pământ, indiferent de naţie sau culoare, căci toţi suntem fraţi şi surori în Domnul. Doresc ca toţi, până la capătul pământului, să aibă în sufletele lor bucuria sfântă încă de pe pământ şi să găsească pacea lui Iisus. Mă rog pentru toţi şi am nădejdea că-i voi putea ajuta pe toţi cei pe care mi-i va trimite Dumnezeu pentru aceasta.

Cunosc micile încercări şi suferinţele pe care trebuie să le îndur cu mare răbdare pentru a împlini cu iubire acest lucru şi în toate ocaziile mă silesc din tot sufletul să nu mi se observe oboseala sau tristeţea, care sunt semne de cădere în faţa loviturilor celor nevăzuţi. Nu doresc să ştie nimeni efortul meu, pe care-l fac din dorinţa de a putea fi iubită de Iisus, Care cunoaşte lucrul meu şi scopul. Tot ce-mi dăruieşte El consider că am primit pentru a dărui mai departe, şi când reuşesc să bucur un suflet sunt foarte fericită!

15 februarie 1974

M-am trezit rugându-mă (Aceasta e Calea, Adevărul şi Viaţa.) şi continui rugăciunea.

Sunt slabă fizic, dar Iisus îmi dă ceea ce doreşte sufletul meu, şi bucuria aceasta mă întăreşte. Timpul trăit în lucrare pentru suflet este acum cel mai fericit pentru mine. Citesc şi Te caut, Doamne, în tot ceea ce citesc. Clipele acestea sunt balsam pentru sufletul meu. Trăiesc şi simt ceea ce trăiau şi simţeau cei ce au scris, descoperind taine negrăite pe care le contemplu cu mare bucurie şi mulţumind Domnului pentru toate. Nimic din ceea ce mi se întâmplă în viaţa de toate zilele nu este întâmplător. Sufletul meu se bucură de toate şi mintea mea se înalţă pe culmi necunoscute, dar nespus de frumoase. Mi se întâmplă de multe ori ca în vremea rugăciunii lui Iisus, când meditez sau când citesc mult despre cele dumnezeieşti, să simt bucurii ce cresc în intensitate din ce în ce mai mult, pe care la un moment dat simt că nu le-aş mai putea primi în trupul meu slab, în timp ce sufletul se lasă purtat de iubire pentru Iisus şi gustă câte puţin din cele cereşti. Aceste bucurii şi simţiri dulci din inimă mă fac să vărs lacrimi pentru iubirea pe care ne-o poartă Iisus, Care arătându-ne cât de mult ne iubeşte Se face simţit, auzit şi văzut de cei ce-L caută. Văd că mă clatin pe prima treaptă, sunt gata să cad şi atunci o iau iarăşi de la capăt cu rugăciunea scumpă sufletului meu. Nădejdea sufletului este că voi putea trăi în fericirea veşnică numai prin iubirea lui Iisus Dumnezeu, care S-a adus jertfa pentru cei păcătoşi (Cel care crede în Domnul nostru Iisus Hristos nu va muri în veac. Amin!).

18 februarie 1974

M-am rugat lucrând orice, în pace şi foarte fericită. Nu mai fac ceea ce voiesc eu, ci ceea ce voieşti Tu, Doamne Iisuse, cu mine, unealtă slabă. Merg ca zburând, cu picioarele pe pământ iar cu sufletul, din credinţă şi iubire pentru Dumnezeu, călătoresc în toate cerurile. Doamne, cât eşti de bun cu noi, făpturile Tale, şi cum nu ştim noi să vedem în orice clipă că trăim prin Tine şi lucrăm cu Tine. Cu lacrimi de fericire îţi mulţumesc pentru timpul trăit în bucuria Ta, pentru iubirea pe care ne-o porţi. Doamne Iisuse, descoperă-Te tuturor copiilor Tăi, atrage-i spre Tine pe toţi făcându-i fericiţi, ca să poarte uşor pedeapsa ce-i apasă pentru greşalele făcute din neştiinţa şi din lipsă de înţelepciune. (…)

8 martie 1974

(…) Sfântul Serafim de Sarov spune să cercetăm singuri prin care fapte bune făcute pentru Hristos dobândim harul Duhului Sfânt. El zice: „Neguţătoreşte-te cu acelea care-ţi aduc mai mult câştig. Şi dacă simţi că te învredniceşti de mai mult har dumnezeiesc prin rugăciune şi priveghere, priveghează şi roagă-te; dacă prin post, posteşte; dacă prin milostenie, fă milostenie”.

Şi mai spune Sfântul Serafim: „Să cercetezi şi din ce cauză te-a părăsit Duhul Sfânt, şi din nou să te osteneşti să-L primeşti şi să nu te laşi până ce nu-L vei afla din nou şi va petrece iarăşi împreună cu noi, prin harul Său. Împărtăşeşte din darurile Duhului Sfânt şi celor care doresc, fiindcă bogăţia pământească a harului lui Dumnezeu, cu cât se împarte, cu atât mai mult se înmulţeşte la cel ce o împarte, ca un izvor de viaţă veşnică pururea curgător.

Dacă fac rugăciuni mai puţine, simt că harul se depărtează şi atunci sunt tristă. Însă o iau mereu de la început şi cu rugăciune multă şi deasă, numărată, capăt starea cea bună de pace, bucurie şi putere, iar prezenţa Domnului Iisus în inimă se face simţită foarte repede.

Doamne Iisuse, cât de bun şi iertător eşti şi cât de repede Te arăţi celor ce Te iubesc şi Te doresc! (…) Dorinţa noastră este de a ne uni cu Tine, Doamne, încă de acum, fiind sufletul în trup.

Mi-ai descoperit, Doamne, pe cel ce ca o scânteie a aprins cu putere focul credinţei vii. Căpătând această putere a credinţei şi a dragostei de Dumnezeu, am început cu bucurie lupta pentru mântuirea sufletului meu, acesta rămânând singurul scop al vieţii mele cât timp voi mai fi pe pământ. Mare fericire s-a revărsat în sufletul meu prin lucrarea rugăciunii lui Iisus. Entuziasmul, bucuria inimii mele şi apoi pacea cea dulce m-au cuprins atât de repede, ca un foc ce arde plăcut şi dă veselie (A lucra înseamnă să te naşti din nou, real, la viata cea nouă, să mori real şi să înviezi, sau să fie sufletul tău mireasă şi să nu-ţi mai aparţii ţie, ci Mirelui cu care ai făcut nunta duhovnicească.).

CONVORBIRE DESPRE RUGĂCIUNE

Prin această convorbire avută cu autoarea jurnalului am dorit să aducem lămuriri asupra anumitor expresii şi pasaje întâlnite în jurnal, care sunt mai greu de înţeles la o primă lectură.

În acelaşi timp, ştiind că autoarea a descris în jurnal mai ales stările şi simţirile pe care le avea în timpul rugăciunii, lăsând aspectele de ordin practic pe un plan secundar, încercăm să aducem acum câteva detalii despre felul în care a lucrat rugăciunea lui Iisus în fiecare treaptă de rugăciune parcursă de la rugăciunea cu glas tare, până la cea contemplativă.

1. După învăţătura părintelui V., pentru deprinderea rugăciunii lui Iisus este absolut necesar ca, la început, să se spună rugăciunea cu glas tare, sau se poate rosti direct în minte?

– Părintele V. considera că rostirea grăită este foarte necesară pentru deprinderea rugăciunii lui Iisus. Rugăciunea trebuie făcută cu glas tare, cât mai des şi fără întrerupere, iar mintea să fie atentă la cuvintele spuse , ca să se înveţe cu acestea. Trebuie făcute multe rugăciuni, dar nu mecanic, ci cugetand că Dumnezeu e de faţă, ne aude şi ne vede .

În anumite împrejurări, pentru a nu fi auziţi de cei din jurul nostru, rugăciunea se poate spune fie şoptit, fie cu mintea, ajutându-ne de mişcarea limbii.

Graba şi nerăbdarea nu sunt bune în lucrarea duhovnicească. Toate trebuie făcute la timpul lor, după rânduiala lăsată de Sfinţii Părinţi. E bine, deci, să se înceapă lucrarea rugăciunii lui Iisus spunând-o cu gura, chiar dacă se cunosc şi cazuri în care aceasta s-a făcut altfel.

2. Care erau cuvintele rugăciunii când aţi început această lucrare?

– Eu am început să spun rugăciunea, ca şi pelerinul rus, cu cuvintele: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!” Pe atunci nu eram povăţuită de părintele V., dar şi dânsul recomandă începătorilor forma mai scurtă a rugăciunii, pentru ca apoi, înaintând în lucrare, să se adauge pe rând şi celelalte cuvinte, până la forma întreagă: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)!”

3. Cum şi după cât timp s-a produs la dvs. trecerea de la rugăciunea grăită la cea a minţii?

– După două-trei luni de rostire multă şi deasă cu voce tare, rugăciunea a trecut în minte de la sine mai bine spus, din lucrarea lui Dumnezeu. După un timp, m-am trezit dimineaţa cu rugăciunea care se spunea singură în minte. De atunci, aproape în fiecare zi mă trezesc rugându-mă.

4. Când făceaţi rugăciunea cu mintea, vă ajutaţi câteodată şi de rostirea cu gura?

– În timp ce mă rugam cu mintea, la început, din când în când, o mai rosteam şi cu gura, ca să ajut mintea să ţină rugăciunea.

5. Ce cugetaţi atunci când spuneaţi rugăciunea cu mintea?

– Cugetam cu mintea că în ea este Dumnezeu viu şi lucrător şi eram atentă la cuvintele rugăciunii.

6. Când spuneaţi rugăciunea doar cu mintea, priveaţi spre locul inimii?

-Mai întâi am spus rugăciunea simplu, în minte. Apoi, la sfatul părintelui V., am început să şi privesc spre locul inimii.

7. Pentru a înainta în lucrarea rugăciunii, este suficient să ne rugăm cu mintea numai în timpul altor îndeletniciri zilnice?

-Ar fi foarte bine dacă am putea rezerva un timp anume în care să stăm într-un loc liniştit şi să facem rugăciuni pe mătănii, pe degete sau cu ceasul, socotind cam 1.000 de rugăciuni pe oră (forma scurtă). În acele zile însă în care suntem prea ocupaţi, să ne străduim să spunem rugăciunea neîncetat, cu gura, cu mintea sau cu mintea în inimă, fiecare după puterea sa, oriunde am fi şi orice am lucra.

8. Cum pot fi depăşite dificultăţile care apar în rostirea cu mintea a rugăciunii?

-Uitarea de rugăciune şi gândurile amestecate sunt cei mai puternici duşmani ai rugăciunii. Când ni se întâmplă acestea, trebuie să ne căim, să cerem iertare Domnului Iisus Hristos şi apoi să continuăm rugăciunea.

Uitarea de rugăciune poate fi biruită prin aducerea aminte de Dumnezeu, folosind pentru aceasta şi mijloace materiale – mătăniile sau alte obiecte, diferite semne, fiecare găsindu-şi metoda cea mai potrivită. Eu aveam un pulover cu un nasture mare de metal pe piept. Făceam treabă şi mă rugam, iar când uitam de rugăciune, auzeam deodată cum mi se atingea cruciuliţa de la gât de nasturele de metal. Tresăream atunci şi începeam iar rugăciunea, mulţumind lui Dumnezeu că mi-a făcut semn.

De gândurile amestecate putem scăpa ţinând mintea atentă numai la cuvintele rugăciunii. Cum apar alte gânduri şi mintea alunecă spre ele şi se risipeşte, imediat s-o întoarcem la cuvintele rugăciunii.

9. Unii dintre Sfinţii Părinţi îi îndeamnă pe nevoitori să se străduiască, prin anumite metode „meşteşugite”, să coboare mintea în locul inimii, alţii spun că este mai bine ca lucrătorul să nu încerce coborârea minţii prin aceste metode şi să aştepte darul de la Dumnezeu. Care erau sfaturile părintelui V. în această privinţă?

-Coborârea minţii în inimă este începutul învierii lăuntrice a omului. Mintea coboară în inimă numai din darul lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt. În zadar ar încerca cineva să se forţeze prin diferite metode psiho-fizice să coboare mintea în locul inimii. E bine ca fiecare să aştepte darul lui Dumnezeu. Părintele V. spunea: „Tu roagă-te liniştit, cu atenţie, şi Dumnezeu va da harul Său, după dragostea şi osteneala ta”.

10. De unde ştim că mintea a coborât în inimă? Avem şi ceva semne „fizice” care însoţesc stările sufleteşti deosebite pe care le-aţi descris în jurnal?

-Când mintea coboară în inimă prin lucrarea Duhului Sfânt, atunci simţi ceva sublim, dumnezeiesc, de nedescris, o iubire sfântă pentru Dumnezeu. Aceasta înmoaie inima şi lacrimi de bucurie curg din ochi, fără efort, simţind că te-ai întâlnit în inimă cu Dumnezeu, cu întreaga Sfântă Treime. Simţi că trăieşti în cer, uiţi de trup şi de tot ceea ce este lumesc. Ai vrea ca fericirea aceasta să nu te părăsească niciodată. Aceste simţiri duhovniceşti dau în inimă o căldură bună, liniştită, blândă, ca şi cum ai sta la soare. Ea dogoreşte neîncetat sufletul din inima omului, îl bucură, amintindu-i de iubirea lui Dumnezeu.

11. Pot apărea şi perioade de rostire mecanică, de strâmtorare şi împietrire a inimii atunci când rugăciunea este făcută cu mintea în inimă?

– Dragostea, bucuria, pacea şi dorul de Domnul Iisus Hristos ar trebui să ne însoţească tot timpul, mai ales când ne rugăm. Altfel, Duhul Sfânt se retrage de la cel care îndrăzneşte să se apropie de El cu vreun duh de ură sau de credinţă slabă, sau cu gândul de a forţa venirea Sa.

Apar câteodată şi perioade de rostire mecanică şi de împietrire a inimii, din cauza întristării Duhului Sfânt prin vreun gând sau cuvânt păcătos sau prin fapte împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Aceste perioade pot veni şi pentru încercare, pentru smerirea lucrătorului, sau din slăbirea datorată unei boli şi din alte cauze.

12. Spuneţi-ne, vă rugăm, câte ceva despre simţirea căldurii inimii.

-Căldura inimii are mai multe nuanţe şi fiecare o simte altfel, dar în chip asemănător unui mic foc în inimă. Ea se simte fie „ca un beculeţ aprins”, fie precum căldura soarelui, fie ca o durere; depinde de starea în care ne aflăm. Trebuie să fim în pace, din care vine bucuria prezenţei Domnului, şi atunci vine în inimă o căldură bună. Căldura care aduce durere sau apăsare în inimă provine de cele mai multe ori din prea multa încordare fizică în lucrarea rugăciunii sau, spun Părinţii, din cauza nevredniciei.

13. La început aţi rostit rugăciunea cu mintea în inimă fără a fi atentă la ritmul respiraţiei?

-Da, o rosteam simplu, fără respiraţie.

14. Cum aţi făcut trecerea la ritmarea rugăciunii după respiraţie?

-Părintele V. ne recomanda nişte exerciţii de respiraţie pe care le făceam de patru ori pe zi, pentru a putea rosti apoi cât mai mult rugăciunea pe respiraţie. Inspiram uşor, trăgând aer în piept, în patru timpi, spunând „Doamne Iisuse Hristoase”, ţineam aerul în piept încă patru timpi, spunând „Fiul lui Dumnezeu”, apoi expiram în patru timpi, spunând „miluieşte-mă” sau „miluieşte-mă pe mine păcătoasa”. Însă rugăciunile pe care le număram nu le făceam în acest fel, cu o respiraţie atât de prelungită.

15. Aţi simţit foloase din rostirea rugăciunii în ritmul respiraţiei?

-Da, am prins putere şi vindecare în trup şi parcă mi s-a luminat mintea.

16. Ce recomanda părintele V. acelora care nu puteau rosti toate cuvintele rugăciunii pe respiraţie?

-Celor care nu puteau rosti rugăciunea în întregime le recomanda să o spună într-o formă mai scurtă.

Câteodată, mai ales în timpul unei boli, nu putem prelungi atât de mult respiraţia.

17. Coborârea minţii în inimă poate fi îngreunată sau chiar oprită pentru un timp de către Dumnezeu pentru anumite simţiri, gânduri, cuvinte sau fapte ale rugătorului?

-Orice păcat, lucrarea oricărei patimi, oricât de uşoare ni s-ar părea, despart pe om de Dumnezeu, întristează pe Duhul Sfânt, care se retrage, şi arunci inima se răceşte; ne simţim goi pe dinăuntru, părăsiţi. Trebuie să ne ferim de orice gânduri, simţiri, cuvinte şi fapte care ne apasă conştiinţa. Orice lucrător al rugăciunii va simţi din experienţa proprie cum, pentru un anumit păcat, fie el cât de subţire, pierde pacea şi bucuria şi i se risipeşte căldura inimii.

Cele mai importante cauze care duc la răcirea inimii, la pierderea rugăciunii cu mintea în inimă sunt: gândurile, cuvintele şi faptele de mândrie şi slavă deşartă şi fiicele acestora, dintre care părerea, închipuirea, mulţumirea şi încrederea de sine, nădejdea în ostenelile proprii sunt cele mai rele; păcatele împotriva iubirii aproapelui, cum sunt gândurile de judecată, de osândire, de ură, de mânie, ţinerea de minte a răului; apoi, orice cuvânt rău despre faptele sau viaţa aproapelui, chiar dacă este adevărat, faptele de nemilostivire, de mânie şi altele; nepaza simţurilor, mai ales a văzului, a auzului şi a limbii. Aici trebuie spus că rugătorul trebuie să evite cu orice preţ vorbirile lungi, chiar şi cele pe teme duhovniceşti, flecăreala, vorbirea deşartă, glumele şi râsul fără rost; gândurile, simţirile şi faptele trupeşti; iubirea şi grija de cele lumeşti; somnul fără măsură, trândăvia, îmbuibarea şi toate celelalte păcate şi lucrări ale patimilor.

Mai sunt şi cauze care vin din lucrarea fără cunoştinţă a rugăciunii, cum ar fi: râvna necumpătată, nerăbdarea, folosirea greşită sau fără măsură a mijloacelor din afară, a metodelor „meşteşugite” pentru deprinderea rugăciunii, închipuirea de sine şi înşelarea din cauza căldurii fizice din inimă.

Boala poate fi şi ea, câteodată, o piedică în lucrarea rugăciunii.

18. Cam câte rugăciuni făceaţi pe zi în perioada în care vă rugaţi cu mintea, sau cu mintea în inimă?

– La început număram pe mătănii 1.000 de rugăciuni.

Am mărit apoi numărul la 2.000 şi, după un timp, la 3.000 de rugăciuni, iar restul zilei spuneam rugăciunea fără să număr, şi cred că ajungeam cam la 10.000 de rugăciuni în total.

Părintele V. spunea că „oricine face rugăciunea lui Iisus, reuşind să numere 3.000 de rugăciuni, acela face o Sfântă Liturghie în inima sa, unde iau parte Maica Domnului şi tot soborul îngerilor şi al sfinţilor”.

19. Cum aţi dobândit dvs. rugăciunea inimii?

-După opt luni de rugăciune neîncetată, m-am trezit într-o dimineaţă în bătăile inimii şi am început să rostesc rugăciunea în ritmul bătăilor ei. Simţeam atunci în inimă lucrarea Duhului Sfânt, ca o mângâiere dulce şi catifelată ca aripioarele unui fluturaş care bătea în sufletul meu, anunţându-mă: „Sunt aici. Eu sunt Cel ce lucrează, tu roagă-te”. Un timp mi-am ţinut respiraţia, ca să simt dulceaţa şi bunătatea Duhului Sfânt. Am primit în suflet o pace sfântă, dumnezeiască. Slavă îndelung răbdării şi bunătăţii Tale, Doamne!

20. De ce numesc Sfinţii Părinţi această rugăciune a inimii şi „de sine mişcătoare?” Ce lucrare are mintea unui rugător al inimii?

-Rugăciunea inimii e numită şi „de sine mişcătoare” de Sfinţii Părinţi pentru că ei spun că Duhul Sfânt se sălăşluieşte în sufletul omului, în inimă, şi o mişcă pe aceasta, făcându-se simţit cu dulceaţă şi cu o căldură bună. Această dulceaţă urcă spre gât şi aduce o fericire cerească, cum nu a fost simţită vreodată în viaţă.

Mintea trebuie să tacă, să fie atentă şi să asculte rugăciunea şi ritmul inimii. Când bătăile inimii nu se mai simt, atunci nevoitorul trebuie să înceapă să spună rugăciunea cu mintea, până când Duhul Sfânt va mişca inima din nou. Deci mintea „întreţine” şi păzeşte rugăciunea inimii.

21. Aţi pierdut vreodată rugăciunea inimii?

-Mi s-a întâmplat să pierd rugăciunea inimii din cauza slăbirii atenţiei şi, poate, a dragostei fierbinţi de Dumnezeu.

22. Este neîncetată rugăciunea inimii?

-Rugăciunea inimii nu e neîncetată pentru toţi, cel puţin la început, când se primeşte acest dar. Totul este după voia lui Dumnezeu, dar nevoitorul trebuie să se păzească şi să lucreze rugăciunea. La cei din lume, rugăciunea inimii e de cele mai multe ori cu întreruperi, pentru că slăbeşte atenţia minţii. Rugăciunea neîncetată a inimii au avut-o sfinţii şi o au poate acum unii monahi.

Numai rugăciunea inimii poate fi rugăciune neîncetată, pentru că inima mişcată de Duhul Sfânt se poate ruga şi în timp ce lucrăm altceva sau chiar când dormim.

23. Este rugăciunea inimii o rugăciune curată? Apar şi acum lupte cu gândurile?

-Rugăciunea curată e rugăciunea desăvârşită şi este mare dar de la Dumnezeu. Ea se dă din când în când lucrătorului rugăciunii neîncetate. În vremea rugăciunii nu apar nici măcar gânduri nevinovate, care să tulbure starea neclintită a minţii în faţa lui Dumnezeu. În mod obişnuit însă, în timpul rugăciunii inimii mai apar şi gânduri nevinovate sau, foarte rar, şi gânduri păcătoase, cu care trebuie dusă lupta încă de la prima apariţie.

24. Ce este rugăciunea contemplativă?

-A-L contempla pe Dumnezeu în rugăciune înseamnă a-L cunoaşte, a-L simţi, a-L vedea viu cu ochii minţii în inimă. Omul nu se poate ridica la această stare şi nici la rugăciunea curată prin eforturi proprii. Totul este din lucrarea şi darul lui Dumnezeu.

25. Care sunt piedicile cele mai frecvente pe care le are nevoitorul în lucrarea rugăciunii?

-Piedicile pe care le are nevoitorul în lucrarea rugăciunii sunt: uitarea, necunoştinţa, greşalele cu mustrări de conştiinţă, care nu te lasă să te apropii de rugăciune, şi slaba lucrare după voia lui Dumnezeu.

Sunt foarte multe piedici care vin de la noi, prin păcate şi patimi, din lipsa dragostei, de la diavoli, din lume, prin lucruri şi altele.

26. Care sunt mijloacele de a înainta mai rapid în această lucrare? Ce virtuţi trebuie lucrate în special?

-Mijloacele de înaintare rapidă în rugăciune sunt: purificarea prin pocăinţă, spovedanie şi împlinirea canonului, lucrarea după voia Domnului, împlinirea poruncilor dumnezeieşti.

 

Dintre virtuţi, trebuie lucrate mai ales iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, precum şi celelalte virtuţi teologice – credinţa şi nădejdea, smerenia, înţelepciunea sau chibzuinţa, curajul sau bărbăţia, cumpătarea, dreptatea şi celelalte.

27. Ce fel de pază a minţii, a simţurilor şi a limbii trebuie să lucreze în permanenţă nevoitorul rugăciunii?

-Nevoitorul rugăciunii trebuie să se ferească cu toată puterea de orice gând, simţire, cuvânt sau faptă păcătoasă, care ar fi împotriva poruncilor evanghelice, dar şi de tot ceea ce este deşertăciune, fără folos, adică fapte, cuvinte şi gânduri deşarte.

28. Cum trebuie dus războiul cu gândurile?

– Lupta cu păcatul şi c u patimile trebuie dusă prin trezvie, deoarece asceza exterioară nu poate opri decât păcatul cu fapta. Părintele V. spunea că „trezvia sau paza minţii este o treaptă mai înaltă, ce se opune păcatului din cugetare, curăţind omul lăuntric. Regulile războiului interior pe care îl poartă trezvia sunt: respingerea gândurilor şi a închipuirilor de la prima lor apariţie, curăţirea minţii de ele împotrivirea faţă de acestea chemarea fără încetare a numelui Domnului Iisus Hristos, cu dragoste şi bucurie”.

29. Pentru că aţi amintit de părintele V., în afară de sfinţia sa, cu ce părinţi duhovnici mai cunoscuţi nouă aţi mai discutat despre stările şi lucrarea dumneavoastră?

– Aveam încredere deplină în îndrumarea pe care o primeam de la părintele V., dar deoarece dânsul era diacon, trebuia să vorbesc, măcar în parte, atunci când mă spovedeam , şi cu alţi părinţi.

Am vorbit despre rugăciune mai mult cu părinţii Arsenie Boca şi Constantin Galeriu. Aceştia au citit chiar o parte din jurnalul meu duhovnicesc. Am mai avut discuţii mai scurte despre rugăciune şi cu părintele Sofian Boghiu.

30. Vă rugăm ca în încheiere să adresaţi un cuvânt cititorilor.

– Rugăciunea lui Iisus este numită de Sfinţii Părinţi „artă duhovnicească” şi „meşteşugul meşteşugurilor”. Ea poate fi lucrată drept, fără înşelare, numai în sânul Bisericii, cu spovedanie, cu binecuvântarea şi îndrumarea unui părinte duhovnicesc.
Roadele rugăciunii sunt daruri de la Dumnezeu şi vin pe măsura dragostei pe care o avem pentru El şi a râvnei în lucrarea rugăciunii.

Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul învăţator al rugăciunii, să le dăruiască tuturor duh de rugăciue şi mântuirea sufletelor. AMIN!